Mesaj al USR Braşov către Plus, de Ziua Îndrăgostiţilor: Mama ne întreabă când ne luăm

Agerpres, 14 februarie 2020 17:20

USR Braşov a postat pe pagina de Facebook, cu prilejul Zilei Îndrăgostiţilor, un mesaj adresat partenerilor din Plus Braşov, în care face referire la "legalizarea" relaţiei dintre cele două formaţiuni politice."Mama ne întreabă când ne luăm. Prietenii ne întreabă când ne luăm. Vecinii spun că nu ne mai luăm. Plus Braşov, am făcut rezervare la Primărie. Mergem?", se arată în mesajul postat de USR Braşov.Senatorul Allen Coliban, candidat desemnat de USR în funcţia de primar al municipiului Braşovului, a explicat, pentru AGERPRES, că mesajul se referă la faptul că Alianţa USR-Plus va avea candidat unic pentru această funcţie şi că ideea fuziunii a fost deja lansată la nivelul conducerii celor două partide."Fuziunea nu se realizează într-o lună de zile. (...) Realizăm, însă, că suntem mai aproape azi decât eram acum un an de zile. De aceea, am profitat de ocazie să transmitem acest mesaj", a precizat Coliban. AGERPRES/(A, AS - autor: Diana Dumitru, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei) Sursa foto: USR Brașov / Facebook

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum o oră
20:40
O comisie a FIFA, reunită joi la Zurich, a adoptat o serie de măsuri vizând reforma sistemului de transferuri şi limitarea împrumuturilor de jucători, informează France Football.FIFA a decis introducerea unui nou sistem care să favorizeze formarea jucătorilor, iar din iulie 2020 vor exista limite referitoare la împrumuturile de jucători.Alcătuită din reprezentanţi ai cluburilor, ligilor şi jucătorilor, dar şi ai asociaţiilor membre, ai confederaţiilor şi administraţiei FIFA, comisia a aprobat înfiinţarea unui fond pentru a finanţa parţial plata indemnizaţiilor de formare. Fondul va fi finanţat prin prelevarea suplimentară a 1% din cheltuielile de transfer.Acest sistem va încuraja şi va recompensa eforturile cluburilor formatoare. Cum plăţile vor fi automatizate prin intermediul unui centru înfiinţat de FIFA, sistemul va garanta că indemnizaţia de formare este virată efectiv, ceea ce acum de multe ori nu se întâmplă.Propunerea va fi supusă Consiliului FIFA în vederea intrării sale în vigoare în 2022.Comitetul a aprobat de asemenea noul regulament referitor la împrumuturile de jucători, pentru a se asigura că acestea au un obiectiv sportiv valabil pentru dezvoltarea tinerilor.Conform noului regulament, care va fi supus aprobării comisiei pentru statutul jucătorului şi a Consiliului FIFA, din iulie 2020 vor fi introduse limitări ale împrumuturilor internaţionale ale jucătorilor în vârstă de cel puţin 22 de ani.Va exista o perioadă de tranziţie, cu o limită de opt împrumuturi internaţionale începând din sezonul 2020-2021, apoi de şase împrumuturi din sezonul 2022-2023.La nivel naţional, federaţiile au la dispoziţie trei ani pentru adoptarea unor reguli legate de noul sistem de împrumuturi.AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)
20:40
Numărul cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus în Italia a ajuns joi seară la 650 şi alte trei persoane au decedat în ultimele ore, ridicând la 17 numărul deceselor provocate în această ţară de coronavirusul COVID-19, a anunţat şeful Protecţiei Civile italiene, Angelo Borrelli, citat de agenţiile DPA şi EFE.Cele trei persoane decedate au vârste de aproximativ 80 de ani şi provin din regiunea Lombardia, a indicat oficialul italian. Din cele 406 persoane infectate în această regiune, 216 au fost spitalizate, celelalte fiind izolate la domiciliu. În acelaşi timp, numărul persoanelor vindecate pe ansamblul Italiei a ajuns la 45.Cele mai afectate rămân regiunile nordice Lombardia şi Veneto, unde 11 localităţi se află în carantină. Virusul a fost confirmat şi la pacienţi din regiunile Liguria, Las Marcas, Lazio, Sicilia, Toscana, Campania, Piemonte, Trentino Alto Adige şi Abruzzo. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
20:40
Premierul italian Giuseppe Conte l-a întâmpinat joi la Napoli pe preşedintele francez Emmanuel Macron la primul summit bilateral după cel de la Lyon, din 2017, relatează AFP.În efortul de a relansa relaţiile cu Italia, preşedintele Franţei este însoţit de o delegaţie de 11 miniştri. La rândul său, Conte va avea alături un număr similar de membri ai cabinetului de la Roma. Evenimentul se va încheia cu un dineu de gală cu preşedintele italian Sergio Mattarella.Autorităţile italiene nu au anulat reuniunea, în ciuda epidemiei de coronavirus care se află în centrul atenţiei în ambele ţări.Joi dimineaţa, Macron a vizitat spitalul din Paris unde a decedat miercuri prima victimă a epidemiei din Franţa. În Italia, 11 localităţi din nord sunt în carantină. Pe străzile din Napoli, însă, nu se simte îngrijorarea; AFP observă că puţini turişti sau localnici poartă măşti de protecţie. Ministrul italian de externe, sosit şi el în metropola din sud, a cerut turiştilor străini să nu fugă din peninsulă şi şi-a exprimat regretul că toată ţara este prezentată ca o zonă de risc, deşi doar în câteva zone există probleme. Preşedintele francez şi-a început vizita la Napoli cu două obiective culturale - un teatru şi o capelă.Relaţiile dintre Paris şi Roma au fost tensionate în ultimul an, când a avut loc şi cea mai gravă criză diplomatică bilaterală de după 1945, care a culminat cu rechemarea temporară de la post a ambasadorului francez în Italia. Fostul ministru italian de interne Matteo Salvini, liderul partidului de dreapta Liga, l-a criticat de multe ori pe Macron pentru 'aroganţa' şi 'ipocrizia' în privinţa migraţiei, reaminteşte AFP. La rândul său, şeful statului francez l-a acuzat pe Salvini, 'principalul său opozant' în Europa, şi a condamnat 'lepra naţionalismului'.Situaţia s-a ameliorat treptat după instalarea în septembrie anul trecut a noului guvern condus de premierul Conte, al cărui Partid Democrat a renunţat la coaliţia cu Liga şi a format o nouă alianţă, cu Mişcarea 5 Stele. O sursă din cadrul preşedinţiei franceze a declarat AFP că se poate colabora bine cu actualul cabinet de la Roma, cu care există 'numeroase convergenţe', în special în privinţa politicii europene. Potrivit acestei surse, Franţa şi Italia sunt în prezent 'pe aceeaşi linie' în privinţa primirii migranţilor sosiţi în Europa prin Marea Mediterană - un subiect asupra căruia fuseseră într-un dezacord deschis.La summit se va semna un acord pentru susţinerea firmei Naviris, înfiinţată recent de italienii de la Fincantieri şi francezii de la Naval Group. Se va discuta şi despre linia de cale ferată între Lyon şi Torino, pentru care se încearcă obţinerea a 50% din finanţare din fonduri europene precum şi despre viitoarea alianţă între producătorii de automobile PSA şi Fiat-Chrysler.Punctele de vedere ale celor două ţări sunt mai apropiate şi în privinţa Libiei, susţine preşedinţia franceză. Se acţionează pentru relansarea misiunii maritime Sofia, care se va concentra pe viitor asupra controlului embargoului asupra livrărilor de armament către Libia.Se aşteaptă ca Macron şi Conte să îşi afirme la Napoli intenţia de a semna în lunile următoare aşa-numitul Tratat de la Quirinale (sediul preşedinţiei italiene - n. red.), anunţat în 2017, pentru asigurarea unui cadru mai stabil şi mai amplu de cooperare bilaterală, după modelul tratatului franco-german. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
20:40
Handbalista echipei CSM Bucureşti, Denisa Dedu, a declarat, joi, înaintea antrenamentului de la Sala Apollo din Capitală, că se aşteaptă la un meci dificil, duminică, în deplasare cu Metz Handball, în Liga Campionilor, pentru că formaţia franceză va dori revanşa după înfrângerea suferită în meciul tur cu 32-27."Eu sper să fie un meci frumos, să fie un handbal de calitate. Cu siguranţă va fi o partidă foarte grea pentru că Metz nu a mai pierdut acasă de foarte mulţi ani (n.r. - în Liga Campionilor). Dar noi suntem încrezătoare, mai ales că am făcut un meci bun acasă împotriva lor şi consider că avem puterea de a repeta acel joc. Eu cred că avem potenţialul să ieşim învingătoare. Pe parcursul acestei ediţii de Champions League, Metz a avut constanţă, este pe primul loc în grupă. E adevărat, în ultima perioadă a avut nişte înfrângeri, dar clar nu este o echipă de subestimat. Metz e o formaţie foarte, foarte puternică, foarte disciplinată şi cu siguranţă că va dori să îşi ia revanşa în faţa noastră", a afirmat ea."La noi au început să revină şi fetele care au fost accidentate. Consider că suntem bine şi că nu avem probleme majore. Pentru că de-a lungul timpului am avut multe probleme de lot. Mai avem două meciuri şi ne dorim să obţinem maximum de puncte pentru a avea un loc mult mai bun în perspectiva fazei următoare. Poate ne-am dori să evităm Gyor, care e pe locul 1... acum vedem ce adversar vom întâlni în funcţie de poziţia pe care vom termina în grupă. Oricum, indiferent de adversar, nu va fi uşor. Ar fi destul de greu să terminăm pe primul loc, pentru că am fi condiţionate de alte rezultate, dar nu e imposibil", a explicat Dedu.Referitor la faptul că jucătoarea Cristina Neagu şi-a prelungit contractul cu echipa CSM Bucureşti pentru încă două sezoane, Denisa Dedu a afirmat: "Ne bucurăm că ea rămâne în echipă, o şi felicit pe această cale. Îmi doresc ca împreună să ne îndeplinim obiectivele. Suntem mândre să o avem colegă în continuare".Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti întâlneşte, duminică, de la ora 16:00, în deplasare, formaţia franceză Metz Handball, în penultima partidă din cadrul Grupeo principale 1 a Ligii Campionilor.AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Simona Aruştei)
20:40
Blue Air a implementat o serie de măsuri suplimentare de prevenţie, în contextul alertei referitoare la răspândirea coronavirusului şi al instalării situaţiei de carantină în mai multe localităţi din Italia, şi oferă gratuit serviciul de modificare a datei de călătorie pentru toate zborurile programate în perioada 27 februarie - 15 martie 2020 (inclusiv) către sau dinspre Bologna, Florenţa, Milano sau Torino.Potrivit unui comunicat al companiei, deoarece unii pasageri pot decide să nu mai călătorească în această perioadă din cauza răspândirii COVID-19 în nordul Italiei, Blue Air oferă în mod gratuit serviciul de modificare a datei de călătorie.Astfel, toţi pasagerii care au achiziţionat un zbor internaţional Blue Air, cu date de călătorie între 27 februarie şi 15 martie 2020 (inclusiv), către sau dinspre Bologna, Florenţa, Milano sau Torino, şi al căror bilet a fost emis până la 27 februarie 2020 inclusiv, vor putea să îşi modifice datele de călătorie în mod gratuit, o singură dată, fără plata taxei de rebooking. Pasagerii vor achita numai diferenţa de tarif, acolo unde este cazul.Prevederi speciale se aplică pasagerilor care călătoresc în scop educaţional şi pasagerilor care fac obiectul unor restricţii de călătorie emise de autorităţile italiene, se menţionează în comunicat."Toţi pasagerii care doresc să beneficieze de această gratuitate sunt rugaţi să contacteze call center-ul Blue Air pentru schimbarea datelor de călătorie. Această modificare poate fi solicitată cu până la patru ore înaintea orei de zbor iniţiale şi nu se va aplica în cazul neprezentării la îmbarcare. Biletele nu sunt rambursabile. Confirmăm pe această cale faptul Blue Air nu a anulat niciun zbor", precizează compania.În ceea ce priveşte măsurile luate de Blue Air pentru asigurarea protecţiei pasagerilor în contextul generat de COVID-19, acestea constau în: verificări permanente ale funcţionării corecte a filtrelor de aer din avioane - filtrele HEPA din aeronavele Blue Air au performanţe similare cu ale celor folosite pentru menţinerea aerului curat în sălile de operaţii ale spitalelor, fiind capabile să capteze peste 99,97% din microbii aerieni din aerul filtrat; dezinfectarea, prin nebulizare, a tuturor aeronavelor companiei - nebulizatorul este un aparat complet automatizat care nu permite nicio eroare umană şi care foloseşte substanţe testate împotriva bacteriilor, sporilor şi virusurilor, ce pătrund în absolut toate spaţiile aeronavei (după 6 minute de distribuţie a substanţei active, avionul devine complet steril); suplimentarea numărului de măşti şi a cantităţii de gel dezinfectant; furnizarea de şerveţele cu alcool, necesare pentru dezinfectarea mâinilor; informarea permanentă a echipajelor şi a pasagerilor cu privire la modalităţile de prevenţie.În plus, Blue Air a luat legătura cu factorii responsabili din Ministerului Sănătăţii, pentru a asigura corelarea acţiunilor proprii cu cele întreprinse de autorităţi la nivel naţional."Monitorizăm constant situaţia şi, în funcţie de evoluţia acesteia, vom implementa toate măsurile necesare, păstrând ca prioritate siguranţa pasagerilor şi a echipajelor noastre", dau asigurări reprezentanţii companiei.Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi. Cu un model de business bazat pe reducerea complexităţii, respectiv Low Cost - Low Complexity, cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor, Blue Air ţinteşte să devină lider în rândul companiilor aeriene din Europa Centrală şi de Est.Compania operează avioane tip Boeing 737 şi are în derulare un program amplu de înnoire a flotei pentru a oferi pasagerilor cele mai bune condiţii de călătorie. Cu o echipă formată din peste 1.000 de profesionişti, pasionaţi de aviaţie, compania are un istoric impecabil în siguranţa zborului.În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operational Safety Audit (IOSA) de către International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 
20:40
O femeie de 50 de ani, din Timişoara, care a revenit în ţară, în urmă cu o săptămână, din regiunea italiană Bergamo şi s-a autoizolat la domiciliu în această perioadă, a fost transportată la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş", joi seara, cu suspiciune de coronavirus.Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Timiş, dr. Florin Crişan, a declarat pentru AGERPRES că femeia prezenta febră, unul dintre semnele de suspiciune a prezenţei coronavirusului, ceea ce, conform protocolului, a determinat internarea."Starea ei nu era gravă, dar prezenta febră şi de aceea a fost transportată la spital, unde i se vor face recoltările pentru stabilirea diagnosticului", a precizat Florin Crişan.Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş", Virgil Musta, a declarat pentru AGERPRES că "femeia are 50 de ani, a revenit în ţară din regiunea Bergamo, în urmă cu vreo 10 zile, interval în care, conform protocolului, a stat autoizolată la domiciliu, fiind sub monitorizarea Direcţiei de Sănătate Public Timiş"."Întrucât a prezentat unul dintre elementele clinice ale bolii, febra, ea a anunţat DSP, care a apelat ambulanţa, fiind preluată şi transportată direct în salonul special amenajat din spitalul nostru. Ea este suspectă de coronavirus", a afirmat Musta.Potrivit doctorului Virgil Musta, vineri dimineaţa i se vor preleva pacientei probele pentru stabilirea diagnosticului de precizie. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Acum 2 ore
19:40
Perechea alcătuită din tenismanul român Florin Mergea şi italianul Simone Bolelli s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Pau (Franţa), dotat cu premii totale de 92.040 euro, după ce a întrecut cuplul Frederik Nielsen (Danemarca)/Tim Puetz (Germania) cu 6-3, 6-2.Mergea şi Bolelli au obţinut victoria după doar 55 de minute.Învingătorii au avut 3 aşi şi o dublă greşeală, în timp ce favoriţii numărul doi au reuşit 6 aşi şi au comis 2 duble greşeli. Nielsen şi Puetz şi-au creat o singură minge de break, pe care au fructificat-o, în timp ce cuplul româno-italian a avut 7, fructificând cinci.Mergea şi partenerul său şi-au asigurat un cec de 1.840 de euro şi 35 de puncte ATP la dublu.Adversarii din penultimul act vor fi învingătorii din meciul care opune perechea spaniolă Gerard Granollers/Sergio Martos Gornes şi cuplul Teimuraz Gabaşvili (Rusia)/Lukas Lacko (Slovacia). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) 
19:40
Activista ecologistă suedeză Greta Thunberg va participa pe 4 martie la o reuniune a Comisiei Europene dedicată legislaţiei UE privind mediul, a declarat joi agenţiei France Presse o purtătoare de cuvânt a executivului comunitar.''Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a invitat-o să le explice membrilor Comisiei Europene viziunea sa asupra mediului. Greta a acceptat'', a precizat purtătoarea de cuvânt.Executivul comunitar va discuta miercuri, la reuniunea sa săptămânală, proiectul de ''Lege privind climatul''.Comisia Europeană a prezentat pe 11 decembrie Pactul ecologic european, o foaie de parcurs ce are drept principal obiectiv atingerea neutralităţii emisiilor de carbon până în anul 2050, şi a promis atunci că va propune, în termen de 100 de zile, primul "act legislativ european privind clima".Conform Comisiei Europene, politicile actuale vor permite o reducere de numai 60% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2050, astfel că se impun acţiuni mai ambiţioase.Greta Thunberg, adolescenta devenită simbol al unei generaţii mobilizate împotriva poluării, se va întâlni miercuri şi cu preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, şi va susţine un discurs în faţa eurodeputaţilor din comisia de mediu a legislativului european. Ea va participa vineri la Bruxelles la un marş al tinerilor pentru climă.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
19:40
Numărul persoanelor care vin în Regatul Unit pentru o şedere pe termen lung din ţări din afara Uniunii Europene a ajuns la un nivel record, relevă ultimele estimări citate joi de Press Association.În perioada septembrie 2018-septembrie 2019, imigraţia din ţări din afara UE s-a ridicat la 379.000 de persoane, cel mai mult de când au început aceste statistici, în 1975, când s-au înregistrat 93.000 de intrări.În acelaşi timp, migraţia netă din afara UE, adică diferenţa dintre numărul de persoane care intră şi cele care ies din ţară, este la rândul ei la nivelul cel mai ridicat - 250.000 - de după 2004, când s-a înregistrat un vârf de 265.000, arată Oficiul naţional de statistică (ONS).Migraţia netă din UE pe perioada estimată este în schimb comparabilă şi doar uşor crescută faţă de anul precedent (64.000 faţă de 57.000).Potrivit lui Jay Lindop, directorul Centrului pentru migraţie internaţională din cadrul ONS, dacă migraţia netă din UE a scăzut, cea din afara UE a crescut treptat din 2013, în principal prin sosirea în număr tot mai mare a studenţilor din ţări cum sunt China şi India. Numărul cetăţenilor UE veniţi la muncă în Marea Britanie a scăzut în schimb din 2016.Secretarul de stat pentru migraţie Kevin Foster a comentat că aceste cifre ilustrează "importanţa ca Marea Britanie să preia din nou controlul asupra propriilor graniţe" şi a apreciat că noul sistem de imigraţie anunţat de guvern, bazat pe puncte, "va duce la scăderea cifrelor migraţiei generale", asigurând în acelaşi timp că Regatul Unit îi va putea primi în continuare "pe cei mai buni din toată lumea, inclusiv oameni de ştiinţă, inventatori şi profesori universitari".AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
19:40
Fotbalistul echipei Dinamo, Ioan Filip, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa trebuie să-şi ia toate măsurile în play-out-ul Ligii I ca să nu aibă grija retrogradării în divizia secundă."Să zicem că e mai interesant acum play-out-ul pentru că e şi Viitorul în play-out. E o luptă pentru supravieţuire, dacă eşti în play-out poţi retrograda şi atunci ar fi foarte important ca noi să ne luăm măsuri să nu avem grija aceasta a retrogradării. Vrem să ne concentrăm să câştigăm play-out-ul şi la anul să facem o echipă competitivă, pentru că de trei ani s-au tot făcut şi tot în play-out suntem din păcate. Meciurile cu Viitorul cred că le putem numi un derby al play-out-ului pentru că Viitorul a fost tot timpul în play-off şi cumva devine un derby", a declarat Filip.Jucătorul dinamovist nu se aşteaptă să vină foarte mulţi suporteri la primul meci din play-out, cu Clinceni: "Sincer nu cred că va veni multă lume mâine la stadion, pentru că nici anul trecut nu a venit nimeni. Din moment ce au fost doi ani la rând şi nu au venit, e logic să fie la fel şi în al treilea. Noi sperăm să vină pentru că e mult mai uşor să fie alături de noi. Sperăm să fie multe goluri mâine pentru că aşa vin suporterii la stadion. Avem obiectivul acum de a câştiga play-out-ul şi Cupa României. Sunt multe greşeli făcute nu numai anul ăsta, şi anii trecuţi, probabil şi conducerea, şi noi. Cred că dacă am câştiga Cupa României am salva sezonul şi calificarea în Europa League ar fi ceva extraordinar".Partida Dinamo - Academica Clinceni, din prima etapă a play-out-ului Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 20:30, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare. AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)  Foto: (c) FC DINAMO BUCURESTI - bilete.ro / Facebook 
19:40
Un bebeluş din Comăneşti a fost internat, joi, în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, cu simptome respiratorii acute, care i-au reapărut la câteva zile de la întoarcerea din regiunea Veneto - Italia.Copilul şi mama lui erau monitorizaţi zilnic de medicii DSP Bacău, după ce sâmbătă s-au întors din Italia.Bebeluşul a avut simptome respiratorii acute şi înainte de a pleca în Italia, dar după câteva zile de la întoarcerea acasă, acestea s-au agravat iar conducerea DSP Bacău a decis, pentru siguranţă, transportarea şi internarea acestuia la Spitalul Judeţean de Urgenţă."Copilul în monitorizare zilnică întors din Italia, Regiunea Veneto, din zona cu transmitere comunitară extinsă, cu patologie respiratorie preexistentă, a fost preluat şi transportat într-o secţie de Boli Infecţioase pentru investigare, urmare a reapariţiei simptomatologiei respiratorii acute, ca o măsură de precauţie", a declarat directorul executiv al DSP Bacău, Alin George Năstasă.Testele recoltate de la copil vor fi trimise la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi în vederea stabilirii diagnosticului. AGERPRES/(AS - Gabriel Apetrii, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
19:40
Patru persoane au fost consultate de paramedici, joi, după ce acestea ar fi intrat în contact cu un plic suspect primit la Oficiul Poştal din incinta Palatului de Justiţie din municipiul Baia Mare, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş."Toate persoanele care au intrat în contact cu respectivul plic au fost consultate de către un echipaj medical sosit la faţa locului. Probele ridicate urmează să fie supuse unei expertize criminalistice de specialitate. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice", a precizat Florina Meteş.De asemenea, Tribunalul Maramureş a informat printr-un comunicat de presă că activitatea instituţiei a fost întreruptă aproape două ore."Aducem la cunoştinţa opiniei publice că în cursul zilei de astăzi (...), accesul în sediul Palatului Justiţiei a fost restricţionat iar şedinţele de judecată au fost suspendate. Aceste măsuri au fost dispuse în scop preventiv, în contextul în care, la Oficiul Poştal situat în incinta Tribunalului Maramureş, s-a primit un plic al cărui conţinut a ridicat suspiciuni. Ulterior (...) activitatea instanţei a fost reluată fără incidente", precizează comunicatul instituţiei.Acţiunea la faţa locului a fost derulată de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu cei de la Serviciul Criminalistic, alături de echipa de decontaminare din cadrul ISU Maramureş şi de grupa pirotehnică a SRI Maramureş. AGERPRES/(AS-autor: Leontin Cupar, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
19:40
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru a făcut, joi, un apel la calm în ceea ce priveşte coronavirusul, îndemnând "la prevenţie şi nu la panică"."Mesajul pe care vrem să-l dăm astăzi (...) este cel de calm, este cel al unor procedee şi protocoale pe care noi le-am stabilit în urmă cu şase săptămâni şi este cel al unui îndemn la prevenţie şi nu la panică", a precizat Tătaru, într-o declaraţie de presă la sediul Ministerului Sănătăţii. El a adăugat că nu este necesar ca cetăţenii să-şi schimbe modul de viaţă. "Nu este nevoie să aglomerăm supermarketurile, nu este nevoie să ne panicăm toate rudele din străinătate sau din ţară", a punctat Tătaru.Acesta a explicat procedurile de urmat în cazul celor aflaţi în carantină sau izolaţi la domiciliu."Dacă persoanele intră în carantină, atunci aceste persoane sunt îngrijite de autorităţile locale, primesc hrană, primesc tot ce le este necesar. Dacă persoanele intră în izolare voluntară la domiciliu, atunci o dată pe zi una dintre aceste persoane, dintre membrii familiei, poate ieşi să facă aprovizionarea. Aceste persoane care se află în carantină sau care se află în izolare voluntară la domiciliu primesc concedii medicale. Există legislaţia, atât cea stipulată de Ministerul Sănătăţii, cât şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi pot primi acest concedii medicale", a subliniat oficialul Ministerului Sănătăţii.Potrivit lui Tătaru, prevenţia înseamnă că oamenii trebuie să înţeleagă că regulile rămân aceleaşi ca pentru o infecţie gripală şi ele trebuie respectate."Dacă am spus că transformăm panica într-o prevenţie, trebuie să înţelegem că regulile rămân aceleaşi ca pentru o infecţie gripală, pe care trebuie să le respecte. Nu aglomerăm nici spitalele, nici unităţile de primire urgenţă, avem un medic de familie cu care, poate, cu această ocazie, se strânge şi legătura şi acesta împreună cu persoanele afectate, dacă au o simptomatologie, decid dacă se prezintă la spital sau nu", a arătat secretarul de stat.Totodată, el a anunţat că cetăţenii pot apela Tel Verde - 0800 800 358, număr ce a fost deschis la Institutul Naţional de Sănătate Publică, menţionând că nu este un număr de urgenţă, ci de informare."Cetăţenii trebuie să fie informaţi, iar în acest context, la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică s-a deschis un Tel Verde - 0800 800 358 - la care oricine poate apela. Nu este un număr de urgenţă, este un număr de informare tocmai pentru această prevenţie. Ne bucură faptul că de când am dat drumul acestui Tel Verde au început să curgă informaţiile, dar ne bucură că am reuşit să liniştim cam tot ce a însemnat panică rămânând ca în următoarele zile specialişti să apară pe tot ceea ce înseamnă media - comunicare pentru a explica ce înseamnă infecţia cu coronavirus", a mai precizat Tătaru. AGERPRES /(A-autor: Sorinel Peneş, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei) Citiţi şi: Adrian Streinu-Cercel: Persoana din Gorj infectată cu coronavirus este bine; avem de-a face cu un purtător
19:40
Biroul Politic al PNL Bucureşti a decis, joi seara, susţinerea candidaturii lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei, a anunţat preşedintele filialei, Violeta Alexandru.Ea a afirmat că decizia a fost luată cu unanimitate de voturi şi că va propune în şedinţa Biroului Executiv al PNL de vineri susţinerea acestei candidaturi. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu)
Acum 4 ore
18:40
Meciul din Europa League dintre echipele RB Salzburg şi Eintracht Frankfurt, de joi, a fost amânat după o avertizare de furtună, scrie dpa.Potrivit dpa, decizia a fost luată după o întâlnire a reprezentanţilor celor două cluburi, poliţiei şi autorităţilor locale din Salzburg.''Vântul bate cu o viteză mai mare de 120 km/h în zona Salzburg. O nouă dată pentru desfăşurarea partidei va fi comunicată cât de curând posibil'', a informat gruparea germană.Meciul conta pentru returul 16-imilor Europa League. În tur, Eintracht Frankfut s-a impus cu 4-1. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea) 
18:40
Cântăreţul liric spaniol Placido Domingo a anunţat joi că va renunţa să cânte pe scena operei din Madrid, dar şi pe scenele altor instituţii puse într-o situaţie delicată în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală care îl vizează, informează AFP.Artistul în vârstă de 79 de ani, care a cerut marţi iertare celor 20 de femei care îl acuzau de hărţuiri în Statele Unite, şi-a exprimat totodată regretul că vorbele sale ar fi putut da o "falsă impresie"."Scuzele mele au fost sincere şi făcute din toată inima, faţă de orice colegă pe care aş fi putut-o răni într-un fel sau altul prin tot ceea ce am spus sau am făcut", a declarat artistul într-un comunicat."Dar ştiu ce n-am făcut şi voi nega din nou", a scris el, refuzând din nou unele acuzaţii. "Nu am fost niciodată agresiv faţă de nimeni şi nu am făcut niciodată nimic care să obstrucţioneze sau să afecteze cariera cuiva", a precizat vedeta.Scuzele sale au coincis cu publicarea unei anchete independente - comandată de sindicatul american al artiştilor de operă - care a conchis că artistul a dat dovadă în trecut de comportamente inadecvate, care au mers de la flirt până la avansuri sexuale, la locul său de muncă şi în afara acestuia.La Madrid, Ministerul Culturii a decis miercuri să-l scoată pe Domingo de pe afişul unui spectacol programat pentru luna mai la Teatro de la Zarzuela, unde urma să sărbătorească 50 de ani de carieră."Din momentul în care spune că ceea ce s-a întâmplat s-a întâmplat" şi se referă la "fapte grave care afectează numeroase femei, am decis că nu este nevoie să-i păstrăm prezenţa", a declarat ministrul spaniol al culturii, Jose Manuel Rodrguez Uribes.De asemenea, Domingo a renunţat să cânte în "La Traviata", la celebrul Teatru Regal din Madrid, "cu câteva ore înainte de o întâlnire" a conducerii acestei opere, care trebuia să decidă dacă îl va retrage din distribuţie, potrivit unui comunicat al acestei instituţii culturale, administrate de o fundaţie publică în care este reprezentat ministerul.Teatrul Regal şi-a reafirmat apoi "politica sa de toleranţă zero în ceea ce priveşte hărţuirea şi abuzurile de tot felul şi solidaritatea sa permanentă cu victimele".Într-o anchetă publicată în august de Associated Press (AP), nouă femei au afirmat că au fost hărţuite de Domingo începând cu sfârşitul anilor '80, acuzându-l că le-a atins, le-a sărutat forţat, le-a făcut observaţii necorespunzătoare şi le-ar fi obstrucţionat carierele dacă a fost refuzat. În septembrie, AP a publicat o a doua anchetă în care afirmă că alte 11 femei s-au prezentat drept victime ale acestor hărţuiri.În faţa acestor acuzaţii, artistul ovaţionat pe toate scenele lumii a trebuit să renunţe la cariera sa în Statele Unite. El a părăsit în luna octombrie conducerea operei din Los Angeles şi a renunţat să mai apară scena Operei Metropolitane din New York, înainte ca reprezentaţiile sale să fie anulate de alte opere americane.Simţind că acest lucru s-ar putea întâmpla şi în Europa, artistul a preluat iniţiativa anunţând că se va retrage "din reprezentaţiile în opere şi în companiile care au dificultăţi în asumarea acestor angajamente".În acest context, organizatorii unui festival de muzică şi dans la Ubeda (sudul Spaniei) au anunţat joi "anularea concertului" lui Placido Domingo, programat pentru data de 3 mai.Artistul are în continuare numeroase spectacole programate în curând în oraşe precum Hamburg, Moscova, Verona sau Londra. În Austria, el urmează să cânte pe scena Operei din Viena în iunie şi la festivalul din Salzburg, în luna august.Marţi, organizatorii Festivalului de la Salzburg au dat publicităţii un comunicat prudent, în care susţin că doresc să-l "trateze pe cântăreţ în mod echitabil", însă adună în acelaşi timp "informaţii complete despre evoluţia anchetelor din Statele Unite" înainte de a-şi anunţa decizia. Tot marţi, Opera de la Viena a declarat pentru AFP că va analiza cu grijă acest subiect.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
18:40
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat joi că epidemia de coronavirus a atins un "punct decisiv", cerând statelor să acţioneze "rapid" pentru a stăvili acest "virus foarte periculos", relatează AFP.Epidemia, apărută în decembrie în Wuhan, China, a provocat peste 78.600 de îmbolnăviri în această ţară, dintre care peste 2.700 de decese.Însă, a subliniat şeful OMS "ceea ce se întâmplă în restul lumii reprezintă principala noastră îngrijorare", cu peste 3.470 de cazuri înregistrate în 44 de ţări."Dovezile pe care le avem arată că nu pare să existe o transmitere comunitară generalizată", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.Însă, "ne aflăm într-un moment decisiv", a mai spus el, menţionând că în ultimele două zile, numărul zilnic de noi infecţii cu coronavirus la nivel mondial este în prezent mai mare decât cel înregistrat în China.În plus, în ultimele 24 de ore, şapte ţări, între care Brazilia şi Norvegia, au înregistrat câte un prim caz.În faţa acestei situaţii, şeful OMS a cerut ţărilor să acţioneze "rapid", pregătindu-se să facă faţă epidemiei chiar dacă nu au înregistrat încă niciun caz."Dacă acţionaţi acum într-o manieră agresivă, puteţi stăvili acest coronavirus. Sfatul meu este să acţionaţi rapid '', a spus el.COVID-19 nu trebuie comparat cu o gripă comună, dar măsurile pentru prevenirea infecţiei sunt similare, a mai spus directorul OMS."Dacă mi-aţi solicita sugestii pentru a preveni acest virus, aş da sfaturi similare ca în cazul gripei: spălaţi-vă frecvent mâinile, nu vă atingeţi faţa cu mâinile ... în absenţa unui vaccin şi chiar dacă ştiinţific nu este acelaşi lucru ca gripa, principiile de bază pentru a preveni infectarea sunt acelaşi", a spus oficialul în cadrul unei conferinţe de presă, citat de EFE."Epidemiile din Iran, Italia şi Coreea de Sud arată ce poate face acest virus", a mai spus el, menţionând că aceste ţări se confruntă cu numeroase cazuri de pneumonie virală.În acelaşi timp, a menţionat directorul OMS, "mai multe ţări nu au mai raportat cazuri de peste două săptămâni", precum Belgia, Cambodgia, India, Rusia şi Vietnam. "Fiecare dintre aceste ţări este diferită. Şi, fiecare arată că măsurile agresive şi timpurii pot împiedica transmiterea înainte ca virusul să se instaleze", a afirmat el.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
18:40
Rusia a invitat joi armata franceză să participe la parada militară organizată în Piaţa Roşie din Moscova la 9 mai pentru celebrarea a 75 de ani de la "victoria asupra Germaniei fasciste", informează AFP."Onorăm profund memoria soldaţilor francezi care au luptat alături de Armata Roşie împotriva unui duşman comun şi vom fi bucuroşi să vedem un contingent francez printre participanţii la parada de Ziua Victoriei", a declarat şeful statului-major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, citat într-un comunicat al Ministerului rus al Apărării.Generalul Gherasimov, care a îndemnat la un dialog "direct şi deschis" cu Franţa, a făcut aceste declaraţii după o întrevedere în Rusia cu omologul său francez Francois Lecointre.Parada militară din 9 mai - dată la care în Rusia este sărbătorită capitularea celui de-al III-lea Reich sau Victoria împotriva fascismului - a devenit în timpul preşedinţiei lui Vladimir Putin punctul culminant al discursului patriotic promovat de Kremlin.În acest an, parada se va desfăşura în prezenţa preşedintelui francez Emmanuel Macron, în plină apropiere diplomatică de Moscova.Generalul Gherasimov a evocat de asemenea o "serioasă îngrijorare" suscitată de "întărirea activităţii militare a NATO la frontierele Rusiei". "Exerciţiile militare prevăzute să aibă loc în viitorul apropiat pe baza unor scenarii antiruse anticipează operaţiuni ofensive", a spus el, adăugând că în "absenţa unui dialog" aceste manevre comportă "în mod clar un caracter provocator" faţă de Rusia.La rândul său, generalul Lecointre a afirmat că scopul vizitei sale este de a găsi "o înţelegere comună" cu Rusia în cazuri de "situaţii de criză", potrivit Ministerului Apărării rus.Peste 37.000 de militari originari din 18 ţări sunt aşteptaţi la exerciţiile NATO organizate în mai şi iunie. Ele se vor derula în special în Germania, Polonia şi în republicile baltice.Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări că aceste noi manevre, denumite Defender Europe 2020, nu vizează Rusia.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
18:40
China este al şaptelea partener comercial al României, iar răspândirea coronavirusului afectează business-urile locale care importă în special telefoane, maşini şi echipamente electrice direct din această ţară, potrivit estimărilor analiştilor KeysFin."În ciuda efectelor economice majore în cazul Chinei, semnificative la nivel global şi local, nu considerăm că momentan se impune să luăm în calcul un scenariu alarmist. Există experienţe asemănătoare anterioare (SARS sau ZIKA), aşa că e important să reamintim că, atunci când se va limita răspândirea virusului, lucrurile vor reveni, gradual la normal şi în regiunile puternic afectate, iar normalizarea situaţiei va duce la reaprinderea cererii globale de produse chinezeşti. Cu toate acestea, faptul că multe companii internaţionale se bazează exclusiv pe China pentru lanţul de producţie ar trebui să le ridice semne de întrebare şi să le facă să regândească planuri de business în eventualitatea altor situaţii neprevăzute care pot apărea pe viitor. Pe plan local, impactul direct imediat nu este unul de amploare tocmai pentru că importurile principalelor categorii de produse nu vin de aici, iar, în ceea ce priveşte exporturile, acestea au o valoare suficient de mică ca stoparea sau diminuarea acestora să nu producă efecte imediate", susţine Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul dintre furnizorii de soluţii de business information din România.Analiştii susţin că impactul la nivelul economiei va fi direct proporţional cu perioada necesară contenţiei virusului.Datele prezentate de KeysFin arată că valoarea schimburilor comerciale (exporturi plus importuri) dintre România şi China a înregistrat o creştere de 13,7% comparativ cu anul 2017 şi s-a dublat faţă de 2008, depăşind 5,1 miliarde de euro în 2018, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS)."Valoarea importurilor din China reprezintă doar 5,3% din totalul importurilor româneşti. China este totuşi a cincea sursă de importuri directe ale României, valoarea acestora crescând cu 16% faţă de 2017 şi cu 83% faţă de 2008, la 4,4 miliarde de euro în 2018. Pe categorii de produse, primul loc în topul importurilor româneşti din China este ocupat de maşini, aparate şi echipamente electrice şi dispozitive mecanice. Acestea au însumat 2,3 miliarde de euro în 2018 - reprezentând 52% din totalul importurilor din China. În clasament urmează categoria metalelor comune (fontă, fier şi oţel) şi articole din acestea, în valoare de 365 milioane de euro, reprezentând 8% din totalul importurilor de produse chinezeşti. Pe locul trei în top se regăsesc materialele textile, în valoare de 314 milioane de euro, respectiv 7% din totalul importurilor din China. Pe locurile patru şi cinci urmează mărfurile (mobilă şi jucării) şi produse diverse, cu un total de 260 milioane de euro, şi, în cele din urmă, instrumentele şi aparatele optice, foto, medico-chirurgicale, a căror valoare se ridică la 234 milioane de euro (5%)", arată analiza citată.De cealaltă parte, cele mai scăzute valori ale importurilor din China, potrivit Institutului Naţional de Statistică, s-au înregistrat în 2018 la produsele vegetale (fructe, seminţe, cafea, legume), în valoare de 12 milioane de euro, reprezentând doar 0,3% din totalul importurilor de origine chineză, animale şi produse animale (peşte, lactate şi carne), în valoare de 2,4 milioane de euro, însemnând 0,1% din acelaşi total şi grăsimi şi uleiuri, doar 1,5 milioane de euro (0,03%).România a raportat în 2018 cel mai mare deficit comercial faţă de China de dinainte de criză, de 3,7 miliarde de euro, depăşind chiar vârful din 2008, de 2,6 miliarde de euro. Acesta a crescut cu 20% în comparaţie cu 2017 şi s-a majorat cu 63% raportat la 2008.China reprezintă a 20-a piaţă de desfacere pentru ţara noastră, cu o valoare totală a exporturilor de 746 milioane de euro în 2018. Ca dinamică, potrivit analiştilor KeysFin, avansul depăşeşte 360% în comparaţie cu anul 2008."Cele mai exportate produse de afacerile româneşti sunt maşini, aparate, echipamente electrice şi dispozitive mecanice (inclusiv turbine, motoare), în valoare de 328 milioane de euro, reprezentând 44% din totalul exporturilor către China. Pe locul doi regăsim produse din lemn, exclusiv mobilier, în valoare de 146 milioane de euro, însemnând 20% din totalul articolelor exportate către China, iar pe locul trei instrumentele şi aparatele optice, foto, medico-chirurgicale, în valoare de 57,6 milioane de euro, constituind 8%. Locurile patru şi cinci sunt ocupate, în această ordine, de materialele plastice şi din cauciuc, în valoare de 50,4 milioane de euro şi 7% din total şi respectiv metalele comune (cupru, fontă, fier, oţel, aluminiu) şi articole din acestea, în valoare de 44 milioane de euro şi 6% din total", susţin analiştii KeysFin.Dintre cele peste 2.200 de companii cu acţionariat chinez, 2.120 au pondere directă, majoritară, de peste 50%, potrivit datelor publicate de companii la Ministerul Finanţelor Publice. Cifra de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar de investitorii chinezi a depăşit 1,3 miliarde de lei în anul 2018.Principalele sectoare cu investiţii directe majoritare chineze, grupate după cifra de afaceri sunt: comerţul (810 milioane de lei, 62%), industria prelucrătoare (413 milioane de lei, 31%) şi hoteluri şi restaurante (45 de milioane de lei şi 3% din total).Cei mai mulţi investitori chinezi din România aleg Capitala, astfel că, din punct de vedere geografic, Bucureştiul conduce cu o cifră de afaceri de 470 de milioane de lei, care constituie 36% din total, fiind urmat de judeţele Hunedoara, cu cifra de afaceri de 404 milioane de lei şi 31% din total, şi, pe locul 3, Ilfov, cu 233 milioane de lei de lei şi 18% din total.Cu toate acestea, China nu se numără printre cei mai mari investitori străini direcţi din România, iar valoarea investiţiilor chineze a fost mai mică de 100 de milioane de euro în 2018, potrivit metodologiei Băncii Naţionale a României (BNR).Potrivit analiştilor KeysFin, impactul indirect poate deveni major, în pofida faptului că relaţiile comerciale sau investiţiile străine directe par să fie limitate şi să protejeze România din punct de vedere economic.China este a doua economie a lumii şi contribuie cu 20% la PIB-ul global, iar perturbările la nivelul lanţului de producţie şi distribuţie sunt inevitabile. Deja peste 90% dintre cele mai mari 1.000 de companii americane au anunţat impact direct pe lanţul de aprovizionare."Odată afectat canalul de distribuţie, managerii caută alternative fiabile pentru furnizorii chinezi şi se uită la companii din Brazilia, Mexic, India, Chile sau Columbia pentru electronice, materiale plastice sau îmbrăcăminte", spun analiştii.Un efect imediat s-a resimţit asupra Bursei de la Bucureşti al cărei rulaj a scăzut în ultimele zile, în contextul în care bursele europene majore şi cele americane au înregistrat scăderi pe linie, din cauza temerilor investitorilor legate de impactul coronavirusului.Mai mult, până acum au fost anulate mai multe evenimente internaţionale, precum Mobile World Congress, eveniment de amploare globală la care urmau să participe mai multe companii de IT din România.Pe de altă parte, analiza KeysFin menţionează că economia chineză decelera de dinainte de epidemie, de la 7% în 2017, la 6,1% în 2019, estimând că impactul economic al coronavirusului (COVID-19) va fi direct proporţional cu perioada şi geografia răspândirii virusului, cel mai probabil urmând să fie cuprins între 3 şi 5 puncte procentuale.Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanţelor (la sfârşitul perioadei) care au în structura acţionariatului o participaţie chineză directă, majoritară (peste 50%). Datele au fost extrase în februarie 2020. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)  Citiţi şi: * Impactul epidemiei de coronavirus asupra economiei din România este în prezent nesemnificativ (analiză) 
18:40
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, Alis Grasu, a precizat joi, în cadrul unui comandament convocat la sediul Primăriei Capitalei, că salvările sunt dezinfectate, prin nebulizare, o dată la 12 ore, dar şi după fiecare caz suspect de coronavirus."Toate ambulanţele au fost dotate cu materiale sanitare, cu dezinfectanţi, cu materiale de protecţie. Am achiziţionat combinezoane, viziere, protecţie pentru încălţăminte, mănuşi cu lungimea de peste 35 de centimetri, astfel încât să putem asigura protecţia personalului în cazul acestor posibile sau probabile cazuri de infecţie cu coronavirus nou. S-a creat o procedură la nivelul Serviciului de ambulanţă, care se respectă cu stricteţe de către întreg personalul de intervenţie în astfel de situaţii. În plus, se foloseşte o metodă foarte eficientă de dezinfecţie, prin nebulizare. Toate ambulanţele, indiferent de cazurile la care au intervenit, sunt obligatoriu dezinfectate celulele sanitare şi chiar cabina şoferului, prin nebulizare, o dată la 12 ore, iar dacă se pune problema unui caz de coronavirus nou, se dezinfectează imediat după ce cazul a fost finalizat şi după ce a fost îndepărtat echipamentul de protecţie al personalului", a arătat ea.Totodată, a menţionat că la nivelul dispeceratului, toate operatoarele au fost instruite să identifice, de la momentul apelului, cazurile suspecte de infecţie cu coronavirus."Pentru orice caz identificat este anunţat medicul coordonator", a precizat Alis Grasu.De asemenea, a declarat că în ultimele zece zile, 14.767 persoane au apelat SABIF, iar dintre acestea 3.260 de persoane au prezentat febră. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
18:40
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a decis ca, începând de luni, activitatea de relaţii cu publicul să se facă doar prin telefon sau corespondenţă poştală, având în vedere necesitatea de a asigura măsuri pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor de natură virală şi numărul mare de petenţi.Conform unui comunicat transmis joi AGERPRES, ANRP îşi va modifica programul de audienţe telefonice, va desemna în mod suplimentar persoane calificate şi va aloca mai mult timp pentru această activitate, în sprijinul persoanelor care au nevoie de informaţii.Astfel, de luni până joi, informaţiile vor fi oferite telefonic pe toată durata programului de lucru, respectiv de la ora 09.00 la ora 17.00, nu doar de la ora 12.00 la ora 16.00, ca în prezent. Se vor acorda audienţe telefonice şi în ziua de vineri, în intervalul orar 09.00 - 14.00, precizează sursa citată."Pentru ca activitatea de informare să fie eficientă, insistăm ca persoanele să ne contacteze doar la numărul de telefon alocat domeniului de activitate al instituţiei care corespunde, punctual, nevoii de informare: 0212009471 - pentru probleme legate de modul de soluţionare a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001; 0212009470 - pentru probleme legate de modul de soluţionare a dosarelor constituite în temeiul legilor de fond funciar; 0212009460 - pentru probleme legate de emiterea titlurilor de plată şi a certificatelor de deţinător de puncte; 0212009485 - pentru probleme legate de modul de soluţionare a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003; 0212009468 - pentru probleme legate de modul de soluţionare a dosarelor constituite de culte religioase şi minorităţi naţionale. Atragem atenţia că apelarea unui alt număr de telefon decât cel alocat strict unei problematici nu va conduce la primirea unui răspuns şi, pe de altă parte, va bloca accesul altor persoane interesate de domeniul respectiv", se mai menţionează în comunicat.ANPR recomandă, în cazul în care se urmăreşte completarea dosarelor de despăgubiri cu documente, transmiterea acestora prin Poşta Română sau alte servicii de curierat, cu confirmare de primire."Pentru transmiterea unor documente în copie sau a unor petiţii, punem la dispoziţie următoarele adrese de email: petitii@anrp.gov.ro - Legea nr. 10/2001; petitii.ff@anrp.gov.ro - legile fondului funciar; plati@anrp.gov.ro - emiterea titlurilor de plată şi a certificatelor de deţinător de puncte; legea290@anrp.gov.ro; legea9@anrp.gov.ro; culte@anrp.gov.ro. La solicitarea expresă a petenţilor, pentru corespondenţa electronică primită la adresele de mai sus până în ora 14:00, vom trimite în aceeaşi zi numărul cu care au fost înregistrate documentele/ petiţiile. Pentru corespondenţa primită după ora 14.00, numărul de înregistrare va fi comunicat în ziua următoare", mai arată sursa citată.La sediul ANRP se acordă consiliere unui număr mediu de 750 de persoane, în timp ce alte aproximativ 500 de persoane depun documente la Registratura Generală, aflată în acelaşi spaţiu, mai precizează comunicatul. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
18:40
Avocatul Poporului (AP) recomandă ministrului Transporturilor reintroducerea unor prevederi din OUG nr. 78/2000 privind înregistrarea vehiculelor în România, în sensul verificării autoturismelor în bazele de date de interes poliţienesc la care reprezentanţele RAR să aibă acces cu ocazia prezentării autoturismelor în vederea emiterii certificatului de autenticitate şi a cărţii de identitate a vehiculelor.Recomandarea AP vizează reintroducerea prevederilor articolului 13, alineatul 2, litera c din OUG nr 78/2000."Astfel, prin acordarea unui acces pentru reprezentanţele Registrului Auto Român şi la baza de date S.I.S, s-ar asigura verificarea pertinentă a unui autoturism ce urmează a fi indigenizat. Prin acest mod de lucru, s-ar elimina posibilitatea falsificării cărţii de identitate a vehiculului şi a certificatului de autenticitate, între momentul emiterii acestora şi prezentarea documentelor la Serviciile de înmatriculări", arată recomandarea postată pe site-ul AP.De asemenea, se mai recomandă reintroducerea prevederilor articolului 13, alineatul 4, litera b din OUG nr. 78/2000. "Prin această măsură, orice autoturism, înainte de înmatriculare, ar urma să fie verificat fizic de către un inginer RAR care să ateste autenticitatea elementelor de identificare ale acestuia. Măsura ar urma să diminueze posibilitatea existenţei autovehiculelor donate prin modalitatea înlocuirii numărului de identificare al unui autovehicul furat cu cel al unui autovehicul înmatriculat, dar declarat daună totală", potrivit recomandării.AP s-a sesizat din oficiu în legătură cu verificarea vehiculelor importate care se află la prima înmatriculare în România sau a vehiculelor deja înmatriculate în ţara noastră pentru care se intenţionează schimbarea proprietarului. AP a solicitat informaţii RAR şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.RAR a transmis că prin OUG 41/2016 au fost modificate prevederi din OUG 78/2000. Astfel, activitatea de certificare a autenticităţii vehiculelor se efectuează numai pentru cele utilizate, provenite din alte state, în vederea înmatriculării în România, iar prin aceasta nu se mai atestă faptul că vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern sau internaţional.RAR a încheiat protocoale cu IGPR privind verificarea în bazele de date cu vehicule urmărite. La efectuarea oricărei activităţi specifice RAR, vehiculul e verificat în baza de date Furt Auto a Poliţiei Române. În plus, la efectuarea certificării autenticităţii vehiculelor şi a ITP pentru vehiculele înmatriculate în alte state acestea sunt verificate şi în baza de date eASF INTERPOL. Se precizează că sunt cazuri în care unele vehicule sunt înregistrate în bazele de date cu vehicule urmărite ulterior prestării activităţilor specifice RAR.Potrivit Legii 141/2010 privind funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen, republicată, RAR nu are acces la baza de date SIS/SINS. Există situaţii în care vehiculele urmărite sunt înregistrate în baza de date SIS/SINS, fără ca acestea să fie implementate şi în bazele de date Furt Auto şi eASF Interpol.Potrivit recomandării, RAR a întreprins demersurile necesare pentru ca vehiculele prezentate la RAR să fie verificate în baza de date SIS/SINS, transmiţând adrese oficiale către Ministerul Afacerilor Interne, însă acest fapt nu a condus la acordarea accesului RAR.Urmare a răspunsurilor primite de la RAR şi IGPF, a reieşit că dreptul de proprietate asupra acestor vehicule poate fi afectat din cauza unor lacune legislative, se arată în recomandarea AP. AGERPRES /(AS-autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
18:40
Purtătorul de cuvânt al Alianţei USR-PLUS, Ionuţ Moşteanu, a declarat, joi, că anunţul PNL de susţinere a candidaturii lui Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei a schimbat datele problemei, Vlad Voiculescu urmând să anunţe în scurt timp decizia luată."Cu siguranţă, Vlad Voiculescu este un politician extraordinar şi îşi va găsi locul în echipele comune USR-PLUS. Vreau să îl las pe el să decidă ceea ce este mai bine şi să vină să spună la ce se gândeşte în continuare. Anunţul PNL de astăzi a schimbat puţin datele problemei. (...) Aş fi vrut ca tot procesul ăsta să fie mai simplu, mai predictibil şi mai clar. Poate ar fi fost bine să ajungem la un candidat comun şi să închidem discuţiile astea de foarte multă vreme. Însă este un lucru foarte bun că PNL a înţeles până la urmă că singura cale să o dăm pe Firea la o parte este să susţină unul din candidaţii Alianţei. Asta mi se pare că este vestea bună pentru bucureşteni, care va ridica un val care în trei luni o va trimite acasă pe doamna Firea. (...) Suntem oameni politici responsabili. Am intrat cu toţii în bătălia asta cu vechile partide pentru a schimba România. Şi vom face asta adaptându-ne la realităţile politice", a afirmat Moşteanu într-o conferinţă de presă.El a explicat că Alianţa USR PLUS se află într-un proces de desemnare a candidaţilor unici pentru primăriile din ţară şi din Bucureşti."Nu a fost luată o decizie formală. Era un proces întreg de desemnare a candidatului unic. Un proces care, de fapt, se desfăşoară în toată ţara. Bucureşti, fiind capitala, este mai vizibil şi este mai mult pe agenda publică, dar aceste discuţii le avem peste tot. Sunt oraşe în care avem deja desemnat candidatul Alianţei USR PLUS. (...) În curând vom veni cu echipe foarte bune de candidaţi de consilieri în toată ţara. Şi acolo vrem să vedem că cei din PNL şi alte forţe anti-PSD nu vor face doar un calcul oportunist colo şi colo", a adăugat Moşteanu.Deputatul USR a menţionat că negocierea cu PNL a fost făcută de Nicuşor Dan, în calitate de candidat independent. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei) Citiţi şi: PNL susţine candidatura lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei
17:40
Grecia îşi va înăspri controalele la frontieră pentru a preveni răspândirea coronavirusului, a declarat joi premierul Kyriakos Mitsotakis, adăugând că va acorda o atenţie deosebită unei rute cheie pentru migranţi, în condiţiile în care autorităţile elene au raportat joi că numărul cazurilor de coronavirus confirmate în ţară a ajuns la trei - două în Salonic şi unul în capitala Atena, relatează Reuters.Grecia este o poartă principală de intrare pentru refugiaţi şi solicitanţii de azil din Orientul Mijlociu care fug de război şi sărăcie. Peste un milion de refugiaţi au trecut prin Grecia în 2015 şi 2016. Mii de migranţi sunt blocaţi în tabere pentru refugiaţi supraaglomerate în condiţii mizere, potrivit organizaţiilor de ajutor, pe care însuşi guvernul elen le-a numit "o bombă cu ceas pentru sănătate"."Insulele noastre se confruntă deja cu probleme de sănătate publică şi trebuie dublu protejate", a declarat Mitsotakis, a cărui administraţie a adoptat o poziţie dură asupra migraţiei.Şeful guvernului elen a afirmat că a invocat o directivă a Uniunii Europene care le permite statelor membre să îşi sporească securitatea la frontiere dacă sănătatea publică este în pericol."Mai simplu spus, vom face tot ce trebuie pentru a preveni apariţia virusului - în special acolo", a declarat el.Agenţia de presă elenă AMNA a raportat joi că numărul îmbolnăvirilor cu coronavirus a crescut la trei pe teritoriul Greciei, relatează Xinhua.Copilul unei femei de 38 de ani, care a fost testată pozitiv miercuri cu coronavirus, este şi el infectat, precum şi o altă femeie care a călătorit recent în Italia, au afirmat oficiali din Ministerul Sănătăţii.Ca parte a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului, toate evenimentele legate de carnaval programate la nivel naţional până duminică sunt anulate, a anunţat ministrul sănătăţii, Vassilis Kikilias.Atât mama, cât şi copilul ei, sunt spitalizaţi în oraşul Salonic, în nordul Greciei, în timp ce cealaltă femeie este internată într-un spital din Atena, au spus oficialii.Autorităţile caută persoanele cu care au intrat în contact cu aceştia în ultimele zile, în timp ce apropiaţii lor se află în carantină.Şcoala elementară la care învaţă copilul va rămâne închisă timp de 14 zile ca măsură de precauţie.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
17:40
Votul de încredere din parlamentul irakian în guvernul premierului desemnat Mohammed Allawi a fost amânat, joi, pentru sâmbătă din lipsă de cvorum, ceea ce adânceşte şi mai mult criza din această ţară, unde au loc de cinci luni proteste împotriva elitei politice, relatează AFP.Amânarea, care ilustrează din nou divizarea clasei politice irakiene, a fost decisă după mai multe reuniuni între grupurile parlamentare, preşedintele şi vicepreşedintele legislativului. După ce iniţial preşedintele parlamentului, sunnitul Mohammed al-Halbousi, a anunţat că ridică şedinţa până la noi ordine din lipsă de cvorum, adjunctul său Hassan al-Kaabi s-a încăpăţânat să continue sesiunea convocată în mod excepţional în cursul vacanţei parlamentare.Partidele politice au acceptat desemnarea lui Allawi la ultimatumul preşedintelui Barham Salih, care a avertizat că va desemna singur un candidat fără a le mai solicita avizul. Au urmat însă negocieri tensionate în jurul miniştrilor, despre care toate partidele dau asigurări că vor să fie "independenţi", aşa cum cer manifestanţii.Un alt măr al discordiei între partidele şiite, pe de o parte, şi respectiv sunite şi kurde pe de alta îl reprezintă cei 5.200 de soldaţi americani desfăşuraţi în Iran. Primele au votat în parlament pentru expulzarea lor, iar celelalte cer ca aceştia să rămână în ţară pentru a combate celulele clandestine ale Statului Islamic.Încă un semn de întrebare este ce va face liderul şiit Moqtada Sadr, care a avertizat că dacă parlamentul nu votează guvernul săptămâna aceasta îşi va trimite partizanii să ia cu asediu 'zona verde' din Bagdad, unde se află atât sediul parlamentului, cât şi Ambasada SUA.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
17:40
Jucătorii loturilor naţionale de rugby vor primi măşti şi soluţii dezinfectante în cantonamente în contextul măsurilor de prevenire şi combatere a coronavirusului, informează FRR pe site-ul său.''Ţinând cont de ultimele evoluţii privind răspândirea Coronavirusului COVID-19, Federaţia Română de Rugby ia toate măsurile de precauţie recomandate de autorităţile în domeniu la nivelul loturilor naţionale, cluburilor şi angajaţilor, pentru a-i informa pe toţi cum să se ferească de acest virus. Astfel, începând de vineri, 28 februarie, odată cu intrarea în cantonament a lotului naţional de seniori, care va pregăti meciul cu Rusia de pe 7 martie din Rugby Europe Championship, jucătorii vor primi măşti de protecţie şi dezinfectant pentru mâini. De asemenea, ei vor fi informaţi despre măsurile elementare care trebuie luate pentru a evita infectarea cu coronavirus'', menţionează FRR.Şi medicul primei reprezentative, Alin Popescu, a menţionat că regulile de igienă trebuie respectate cu stricteţe.''(...) Nu trebuie să supraevaluăm pericolul care există, dar categoric spălatul corect şi repetat pe mâini şi celelalte reguli de igienă cunoscute, trebuie să le aplicăm cu şi mai multă seriozitate decât o facem în mod normal (...) Este normal să luăm aceste măsuri de profilaxie pentru loturile noastre naţionale de rugby în condiţiile în care, în luna martie, vor exista deplasări externe la toate loturile: U18, U20 şi seniori'', a declarat Alin Popescu, manager medical FRR.''Stejarii'' vor juca pe 7 martie, în deplasare, la Krasnodar, contra Rusiei, în REC 2020.După cum s-a anunţat, în principala competiţie rugbystică a emisferei de nord, Turneul celor Şase Naţiuni, partida Irlanda - Italia, care trebuia să se dispute pe 7 martie la Dublin, a fost amânată din cauza epidemiei de coronavirus. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea) 
17:40
Impactul epidemiei de coronavirus asupra economiei din România este în prezent nesemnificativ, dar, dacă situaţia se va prelungi, ar putea apărea o tendinţă de limitare a consumului pentru bunuri ne-esenţiale, o încetinire a activităţii în sectoare unde prezenţa fizică este necesară şi o atractivitate redusă pentru turism, arată o analiză realizată de casa de brokeraj XTB."Este, totuşi, mult prea devreme să vorbim despre o cuantificare în lei sau euro a efectelor economice, cu toate că ar putea apărea în perioada următoare, din partea unor companii, revizuiri de aşteptări pentru anul în curs. Pentru moment nu se poate vorbi de un efect direct al apariţiei coronavirusului în România asupra cursului de schimb al leului în raport cu euro. Cu toate acestea, mediul investiţional global s-a schimbat semnificativ în ultimele săptămâni, astfel încât curentul a mers împotriva monedelor care oferă încă plasamente cu un randament relativ ridicat, capitalurile preferând siguranţa. În situaţia în care s-ar ajunge la o epidemie de amploare, care să limiteze activitatea economică pentru mai multe săptămâni, împovărând în acelaşi timp bugetul de stat, am putea resimţi un impact suplimentar asupra leului. Ar fi probabil devansat, astfel, calendarul unui alt episod de ajustare nefavorabilă monedei naţionale", este de părere Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.Raportul întocmit de XTB arată că pentru majoritatea pieţelor bursiere anul 2019 a fost foarte puternic, în ciuda economiei globale relativ slabe, iar anul curent a adus o continuare a acestei tendinţe. În ciuda riscului evident legat de coronavirus, piaţa companiilor de tehnologie din SUA înregistra un avans de peste 10% la un moment dat în februarie. Cu toate acestea, starea de spirit s-a deteriorat în ultima perioadă pe fondul răspândirii virusului în afara Chinei, arată analiza citată."În timp ce încă ne aflăm în aşteptarea datelor importante din China, există tot mai multe dovezi despre amploarea 'impactului' - şi pare a fi majoră. Se observă scăderi între 30 şi 95% anual pentru o serie de activităţi. Rata de exploatare a petrolului, cel mai larg indicator al activităţii de afaceri, este în prezent cu aproape 30% mai mică faţă de media din 2019 şi cu peste 35% mai mică faţă de decembrie, rafinăriile funcţionând la mai puţin de 50% din capacitate. Statisticile referitoare la consumatori sunt de fapt şi mai pesimiste. Vânzările de maşini din prima jumătate a lunii februarie au fost cu 92% mai mici faţă de perioada corespunzătoare din 2019. Vânzările de smartphone-uri au scăzut cu 36,6% an pe an în ianuarie, iar anumiţi factori indică o scădere mai accentuată în ianuarie", relevă analiza XTB.În perioada cuprinsă între 25 ianuarie (când au fost introduse măsuri de protecţie la nivel extins) şi 18 februarie, traficul feroviar şi cu metroul a scăzut cu 82% an pe an, iar vânzările Adidas (un reprezentant al companiilor de îmbrăcăminte) au scăzut cu 85% anual. În cazul livrărilor de alimente, You China, lanţul de fast-food, a închis 30% dintre locaţiile sale, în timp ce vânzările la nivelul celor deschise au coborât cu 50%."În cazul în care acest scenariu durează o lună, ar trebui să scădem aproximativ o jumătate (aproximativ 4 puncte procentuale) din contribuţia unei luni la PIB-ul anual. Într-adevăr, potrivit Global Times, 6% dintre firmele chineze se confruntă cu falimentul, iar 60% din întreprinderile mici şi mijlocii deţin numerar care ar putea să le ajungă până la două luni înainte de a intra în incapacitate de plată a costurilor fixe. Prin urmare, cum este posibil ca prognozele oficiale să sugereze o rată de creştere în China pentru anul acesta de peste 5% ?! Se presupunea că situaţia va fi ţinută sub control, iar pieţele se vor redresa într-un model de V...dar pieţele încep să îşi piardă încrederea într-o recuperare în formă de V şi tocmai acesta este motivul pentru care chiar şi focare restrânse în Coreea de Sud şi Italia provoacă un nivel extins de panică", susţin analiştii XTB.Potrivit surselor citate, orice pierderi la nivelul Chinei ar putea fi parţial compensate cu ajutorul cererii globale, dar, dacă aceste blocaje şi limitări ar fi introduse şi în alte state, am putea asista la o oprire a economiei globale."Temerile sunt reale - dacă Europa şi Asia sunt obligate să impună limitări pe o durată mai lungă de timp, o recesiune la nivel global ar putea deveni un scenariu foarte realist. Acesta este motivul pentru care cazurile noi din afara Chinei sunt cele mai urmărite statistici în acest moment. Pentru o perioadă considerabilă, această statistică a fost moderată şi, într-o oarecare măsură, explicată de situaţii excepţionale, precum noile cazuri de pe nava de croazieră. Numărul de ţări care au înregistrat cazuri a fost de 7. În weekend, această valoare s-a triplat şi continuă să accelereze. Luni, cazuri noi au fost înregistrate în 14 ţări (excluzând China), şi în 16 state noi în a doua zi a săptămânii. Atâta timp cât acest număr continuă să crească, pieţele îl vor extrapola în daune economice", arată analiza XTB.Însă, pieţele sunt îngrijorate de faptul că limitările prelungite ar putea duce la recesiune.Cu mai mult de 15 ani de experienţă, XTB este în prezent a 4-a cea mai mare casă de brokeraj de FX şi CFD-uri din lume şi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 
17:40
Personaje ale poveştilor care au încântat dintotdeauna copilăria aşteaptă cuminţi, în decoruri de mucava din Centrul Cultural al Oraşului Buziaş, să cunoască mereu noi prichindei cărora să le trezească emoţii, purtându-i în minunata lume a basmelor, iar în viitorul apropiat aici se va deschide primul muzeu de marionete din Banat.Preţioasele marionete de diverse forme, pe băţ, pe mână sau pe sfori, sunt cele mai vârstnice din vestul ţării, care se îndreaptă spre venerabila vârstă de 130 de ani, dar ies în scenă mereu pregătite să-i cucerească pe cei mici, la fiecare spectacol. Ele sunt adevărate fondatoare ale începuturilor teatrului de păpuşi din Buziaş.Referentul cultural al Centrului de Cultură Buziaş, Lăcrămioara Ungureanu, a declarat, pentru AGERPRES, că în secolul XIX trupa de circ Bauer, din Occidentul European, a ajuns la Lugoj, iar după destrămare, familia Bauer s-a stabilit în Buziaş, unde au continuat să dea spectacole cu păpuşi, apoi au achiziţionat de la Praga marionetele care au intrat în patrimoniul viitorului teatru de păpuşi al oraşului."La Buziaş există o tradiţie în arta păpuşărească ce datează de 127 de ani. În anul 1889, Ecaterina Brauer a adus de la Praga un set de 13 păpuşi-marionete cu care a prezentat spectacole la târgurile organizate în limbile română, germană şi maghiară. În anul 1929, Pretura din Buziaş a eliberat un 'brevet de invenţie şi de interpretare' pe numele Ecaterinei Brauer, care-i dădea dreptul de a practica meseria de păpuşar. Trupa Brauer-Berger a funcţionat la Buziaş până anul 1954, când familia s-a mutat la Reşiţa", a spus, Lăcrămioara Ungureanu.În Buziaş, arta păpuşărească a fost continuată de un grup de profesoare şi educatoare, an de an fiind montate spectacole noi cu regizori şi scenografi profesionişti, care le-au dat calitate şi valoare artistică, ceea ce a contribuit la înfiinţarea secţiei de păpuşi în cadrul Teatrului Popular Buziaş, în anul 1978."Spectacolele teatrului de păpuşi sunt destinate mai ales celor mici, dar li se adresează în egală măsură şi celor maturi, pentru că nu trebuie să lăsăm niciodată să moară copilul din noi. Păpuşile noastre sunt păstrate şi recondiţionate pentru a-i bucura pe cei care vin să viziteze cochetul nostru 'muzeu al păpuşilor' de la Casa de Cultură Buziaş. Păpuşile sunt realizate în tehnici diferite, vayang, bi-ba-bo, silueta pe băţ, supradimensionate, măşti, în funcţie de modul de realizare a spectacolelor", menţionează Lăcrămioara Ungureanu.Ea spune că va urma renovarea clădirii Muzeului de Etnografie şi Folclor Buziaş, în cadrul căruia se va amenaja un spaţiu doar pentru păpuşile-marionete păstrate acum la Casa de Cultură.Lumea păpuşilor a fost dintotdeauna una fascinantă, cu rădăcini orientale multimilenare, confecţionate din lut, lemn sau fildeş, fiind manipulate cu ajutorul unor sârme sau fire şi care erau folosite mai ales în ritualuri mistico-religioase, pentru vindecări sau în ritualurile funerare, pentru a-l ajuta pe cel plecat să ajungă mai uşor la strămoşi. Teatrul de păpuşi european a evoluat ulterior de la sacru la profan, îmbrăcând forma caricaturizării şi satirizării unor persoane publice şi a moravurilor vremii, putând spune astfel că, la început, el le-a fost destinat adulţilor. De aceea, acest tip de spectacole au trecut şi prin perioade de cenzură sau chiar interzicere, ca urmare a protestelor unor reprezentanţi ai clerului, ai armatei sau ai vieţii politice, care se simţeau vizaţi.La Buziaş, rolul educativ al spectacolelor de păpuşi continuă să atragă noi generaţii de copii, reuşind să-i desprindă pentru câteva ore de lumea virtuală a calculatorului. Teatrul de păpuşi continuă şi astăzi, aici, cu "Fata moşului şi fata babei" şi "Capra cu trei iezi"."Sunt şcoli de la Timişoara care vin cu elevi, dar oricine doreşte ne anunţă şi pregătim reprezentaţia. Este mai greu cu copiii din ziua de azi să dăm noi spectacole, pentru că avem un redutabil concurent, calculatorul, dar care nu credem că are aceeaşi putere de modelare pozitivă a celor mici, cum o are un spectacol pe viu", a conchis Lăcrămioara Ungureanu. AGERPRES/(A, AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
17:40
Persoana infectată cu coronavirus, un tânăr de 25 de ani din Gorj, este "bine" şi va rămâne la Institutul "Matei Balş", a declarat joi managerul acestei unităţi, Adrian Streinu-Cercel, care a precizat că persoana respectivă este un purtător."Persoana care a fost adusă din Gorj este bine, avem de-a face cu un purtător de coronavirus. Evident că va rămâne la Balş pe toată perioada cât prezintă acest virus, va fi testat în mod regulat şi când se va negativa - şi avem două teste negative consecutive - va fi lăsat la domiciliu. Sperăm să nu dezvolte altceva decât are în momentul de faţă. El este sănătos, dar este purtător de acest virus", a precizat Cercel, la o declaraţie de presă comună cu secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru.Managerul Institutului "Matei Balş" a precizat că cetăţeanul italian care avea coronavirus "era bolnav când era pe teritoriul României" şi a confirmat că tânărul din Gorj, care s-a îmbolnăvit la rândul său, a participat la o vânătoare, dar şi la o petrecere."E ceva cu vânătoarea, e ceva şi cu petrecerea. A fost şi a participat la vânătoare şi cu petrecerea, persoana de care vorbim acum, tânărul de 25 de ani, după plecarea italianului a dat o petrecere. Persoanele au fost, în momentul de faţă, identificate la nivelul DSP şi vedem care este starea lor de sănătate. Contactul a fost destul de mare. S-a spus că lucra la un restaurant. Nu lucrează la restaurant, ci într-o hală cu materiale tehnice, cu metale. Italianul s-a dus la şeful lui, el (pacientul - n.r.) era în sala respectivă, la circa trei metri distanţă de cei doi. Cert este însă că acest italian era bolnav când era pe teritoriul României", a afirmat Streinu-Cercel.Cercel a subliniat că medicii ştiu cum să abordeze astfel de pacienţi, menţionând că există medicaţia necesară pentru tratarea acestora."Ştim cu toţii cum să abordăm astfel de pacienţi şi din punctul de vedere al mijloacelor de protecţie pentru personal, dar mai ales a abordării potenţialului pacient, din punct de vedere strict medical. Avem în momentul de faţă şi medicaţie, pe care am împrumutat-o de la Programul de HIV, pentru a putea să susţinem dacă vom avea probleme cu astfel de pacienţi terapeutic şi speranţa altor medicamente care vor veni cât de curând", a subliniat Cercel.Managerul Institutului "Matei Balş" a reiterat regulile pe care cetăţenii trebuie să le urmeze preventiv, pentru a diminua propagarea coronavirusului."Regulile rămân cele clasice, spălatul mai des pe mână cu apă şi săpun, strănutatul sau tuşitul în zona cotului, un gest care trebuie să devină automat, cu rugămintea să încercaţi să nu mai duceţi mâna la faţă sau la nas, pentru că există această posibilitate de contaminare de pe suprafeţe şi s-a văzut că aceste picături de salivă încărcate cu microorganisme, printre care şi coronavirus, pot să rămână remanente pe suprafeţe o perioadă mai îndelungată de timp. La temperatura camerei pot să supravieţuiască până la două zile şi, dacă este rece, până la nouă zile", a spus Cercel.Totodată, el a dat asigurări că lucrurile sunt supravegheate "cât se poate de bine" pe sistemul Direcţiilor de sănătate publică, respectiv pe reţeaua de epidemiologie, care este coordonată prin Institutul Naţional de Sănătate Publică şi reţeaua de boli infecţioase, care este coordonată de Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş".Potrivit secretarului de stat Nelu Tătaru, în prezent sunt 99 de persoane aflate în carantină şi 7.174 aflate în izolare voluntară la domiciliu."Acestea sunt persoane asimptomatice, nu prezintă semne de boală, cele din carantină sunt persoane testate cu test de coronavirus negativ", a menţionat Tătaru. AGERPRES /(A-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei) Citiţi şi: Nelu Tătaru face apel la calm în ceea ce priveşte conoravirusul şi îndeamnă la prevenţie, nu la panică
17:40
Peste 750 de poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş se vor instrui în conducere ofensivă şi defensivă pe singurul circuit de viteză din România, complexul pentru sporturi cu motor "Transilvania Motor Ring", după ce o serie de autospeciale au fost implicate în accidente rutiere, în timpul misiunilor."Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a avut iniţiativa de instruire a poliţiştilor care participă la misiuni. (...) Analiza a fost făcută ca urmare a unor evenimente rutiere în care au fost implicaţi poliţişti, nu neapărat din vina lor, dar conducerea preventivă în regim ofensiv este ceva aparte. Atunci am considerat că avem nevoie de specializată pe acest tip de conducere (...) Este vorba despre 752 de poliţişti care urmează să fie instruiţi în tot ceea ce înseamnă conducere ofensivă şi defensivă. Cunoaşteţi cu siguranţă că Poliţia Ro.mână desfăşoară, în activitatea proprie, activităţi de urmărire de autovehicule suspecte, de circulaţie în regim prioritar cu semnale acustice şi luminoase. De asemenea, circulăm indiferent că este noapte, zăpadă, polei cu viteză superioară pentru a deservi nevoile cetăţeanului. Suntem apelaţi, intervenim în cel mai scurt timp pentru a fi în serviciu cetăţenilor. Acest lucru presupune o pregătire calificată. Am identificat acest circuit şi este locul ideal pentru a desfăşura pregătirea în condiţii de securitate maximă pentru poliţiştii mureşeni", a declarat adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, comisar-şef Daniel Cătană, într-o conferinţă de presă.Comisarul-şef a subliniat că o pregătire superioară a poliţiştilor duce la o siguranţă în trafic mai sporită, atât pentru echipele de intervenţii, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, date fiind riscurile care le implică intervenţiile de urgenţă.De instruire în conducerea ofensivă şi defensivă vor beneficia poliţiştii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, de la Serviciul Rutier, de la Serviciul Ordine Publică precum şi de le celelalte servicii operative din cadrul IPJ Mureş."Vorbim despre utilitatea Circuitului Transilvania Motor Ring. La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean a fost pe ordinea de zi un proiect pentru a pune la dispoziţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş acest circuit, pentru a organiza o pregătire specială pentru toţi conducătorii auto din IPJ Mureş. 752 de poliţişti vor veni pe circuit, vor fi două sesiuni în luna martie şi în luna noiembrie Scopul pentru care a fost construit acest circuit, nu a fost doar pentru a avea competiţii, este foarte important ca acest obiectiv să fie în slujba întregii comunităţi. Suntem în sprijinul acelor instituţii care ne solicită. Anul trecut am avut o astfel de colaborare şi cu ISU Mureş. Ne-am dori să fie un program nu numai judeţean, ci şi unul naţional Este singurul circuit din zonă, cel mai mare din România, este foarte important să avem o colaborare cu IPJ, ISU dar şi alte instituţii care pot să aibă astfel de solicitări", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc.În parteneriatul semnat de CJ Mureş cu IPJ Mureş se arată că participanţii la instruirea de pe Circuitul Transilvania Motor Ring vor urmări însuşirea abilităţilor de conducere stradală, în condiţii de siguranţă, însuşirea abilităţilor de frânare în condiţii de siguranţă precum şi vizualizarea comportamentului autospecialelor şi a dinamicii greutăţilor în viraje se pot realiza doar în spaţii special amenajate care să confere siguranţă atât cursanţilor cât şi instructorilor."Acest tip de cursuri trebuie desfăşurate în locuri care să nu deranjeze sau să pună în pericol siguranţa cetăţenilor participanţi la trafic. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, doreşte să desfăşoare cursuri de instruire a conducătorilor auto din cadrul IPJ Mureş în complexul pentru sporturi cu motor 'Transilvania Motor Ring', datorită lipsei unui alt complex care să le poată pune la dispoziţie, în siguranţă, atât a unei săli de curs adecvată cat şi a unui spaţiu stradal adecvat. Necesitatea derulării acestui program de instruire, derivă din nevoia gestionării intervenţiilor cu maşinile autoutilitare de poliţie în situaţii de urgenţă cât şi cele preventive în vederea gestionării judicioase a riscurilor existente la nivelul judeţului Mureş", a arătat directorul Circuitului Transilvania Motor Ring, Thomas Moldovan. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.