Polo: CSM Oradea a cucerit Cupa României

Agerpres, 14 februarie 2020 23:50

CSM Oradea a cucerit Cupa României la polo pe apă masculin după ce a învins-o în finală pe Steaua Bucureşti cu scorul de 12-11 (4-2, 1-4, 1-0, 2-2, 2-2, 4-3), după loviturile de departajare, vineri seara, în Bazinul Steaua din Complexul Sportiv Ghencea din Capitală.CSM Oradea a obţinut trofeul pentru a patra oară, după ediţiile din 2012, 2013 şi 2016.Steaua are 11 trofee în palmares, ultimele trei fiind consecutive.Echipa antrenată de Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu s-a impus la loviturile de departajare, după ce Steaua a trimis în bara transversală, iar la cel de-al cincilea penalty s-a evidenţiat portarul Gojko Pijetlovic.În finala mică, CSM Corona Braşov a învins-o pe CS Dinamo cu scorul de 7-2.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)  Sursa foto: www.csmoradea.ro

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 30 minute
21:30
SC Miercurea Ciuc a fost învinsă acasă de Dunaujvarosi Acelbikak cu scorul de 4-2 (0-0, 2-2, 2-0), marţi seara, în ultimul său meci din grupa 1-5 a competiţiei regionale de hochei pe gheaţă Erste Liga.Sport Club, care a încheiat prima fază a competiţiei din postura de lider, a obţinut o singură victorie în opt partide în ''Master Round''.Tamas Aron Biro a marcat ambele goluri ale ciucanilor, în timp ce pentru formaţia din Ungaria au înscris Keegan Dansereau (trei) şi Adrian Huffner.FTC-Telekom ocupă primul loc, cu 16 puncte (7 jocuri), urmată de Dunaujvarosi Acelbikak, 16 p (8 j), Corona Braşov, 15 p (8 j), DEAC Debrecen, 12 p (7 j), Sport Club Miercurea Ciuc, 10 p (8 j).În schimb, ACSH Gheorgheni a încheiat cu un succes grupa 6-10, 3-0 (1-0, 1-0, 1-0) cu Schiller-Vasas HC, pe propriul patinoar. Golurile au fost marcate de Zsolt Peter (două) şi Hunro Csergo.ACSH Gheorgheni s-a clasat pe primul loc, cu 26 puncte (8 j), urmată de UTE, 19 p (7 j), Fehervari Titanok, 14 p (8 j), Schiller-Vasas HC, 6 p (8 j), Hokiklub Budapesta, 5 p (7 j).Toate cele trei echipe româneşti s-au calificat în sferturile de finală.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
21:30
Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a declarat marţi seară, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, că poziţia instituţiei pe care o reprezintă privind draftul de Cadru Financiar Multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027 propus de Michel la sfârşitul săptămânii trecute este că acesta e încă departe de o propunere acceptabilă, informează site-ul PE."Pentru moment suntem încă la 230 de miliarde de euro distanţă", a declarat David Sassoli."În cele două întâlniri pe care le-am avut astăzi (marţi - n.r.) cu preşedintele Consiliului European Charles Michel am confirmat poziţia unanimă a Parlamentului privind draftul pe care l-a propus sâmbătă. Suntem încă departe de o propunere acceptabilă", a apreciat Sassoli."Sper că Consiliul va reveni cu o versiune mai ambiţioasă capabilă să ducă la începerea negocierilor", a mai afirmat Sassoli.Michel a propus un buget al UE pentru perioada 2021-2027 de 1,074% din Produsul Intern Brut sau 1.095 de miliarde de euro. El a prezentat şi aşa-numitul pachet de negociere, care va face obiectul tratativelor la nivel de şefi de stat şi prim-miniştri între cele 27 de state membre ale Uniunii, la summitul european din 20 februarie.Unele ţări cu contribuţii mari la bugetul european, cum ar fi Germania, Olanda, Austria, Suedia şi Danemarca se opun unui buget de peste 1% din PIB şi au criticat propunerea de 1,07% prezentată anul trecut de preşedinţia finlandeză a Consiliului UE. Potrivit unor oficiali europeni de rang înalt, această valoare este însă una medie şi reprezintă cel mai bun punct de plecare pentru un compromis, având în vedere poziţiile prezentate lui Michel de guvernele tuturor celor 27 de ţări membre în ultimele două săptămâni.Parlamentul European, de asemenea implicat în decizia asupra bugetului, doreşte ca acesta să fie de 1,3% din PIB, iar Comisia Europeană - de 1,1%. Instituţiile europene arată că Uniunea se confruntă cu noi provocări, cum ar fi combaterea modificărilor climatice şi atingerea până în 2050 a echilibrului între emisiile şi absorbţia de CO2, pentru care sunt necesare cheltuieli suplimentare.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)
21:30
Campioana CSM Corona Braşov a surclasat-o pe ultima clasată, Sportul Studenţesc, cu 19-0 (6-0, 5-0, 8-0), marţi, pe Patinoarul Olimpic din Braşov, în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă.Golurile au fost marcate de Gergo Biro (3), Albert Zaghidulin (2), Cody Fowlie (4), Nelson Armstrong, Levente Zsok, Matyas Biro (3), Zachery Steven Franko (2), Zoltan Molnar, Balazs Gajdo şi Ede Mihaly.CSM Galaţi ocupă primul loc în clasament, cu 70 puncte (25 jocuri), urmată de SC Miercurea Ciuc, cu 67 puncte (28 jocuri), ACSH Gheorgheni, 60 puncte (29 j), Corona Braşov, 48 p (23 j), CSA Steaua Bucureşti, 31 p (26 j), ACS Sapienţia U23, 21 p (33 j), Sportul Studenţesc, 0 p (34 j).AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
21:30
Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, anunţă că cei doi consilieri generali care au votat bugetul general al Capitalei au fost excluşi din partid."În şedinţa Biroului Politic al PNL Filiala Municipiului Bucureşti din 18 februarie, am propus şi s-a votat, în unanimitate, excluderea din PNL şi implicit retragerea sprijinului politic pentru consilierii generali Cristian Marian Olteanu şi Alexandru Hazem Kansou. Încălcarea repetată a Statutului şi a Codului etic al PNL nu rămâne fără urmări. PNL a trecut printr-o reformă profundă. Facem opoziţie reală şi nu tolerăm niciun compromis", a scris marţi Violeta Alexandru pe Facebook.Pe 14 februarie, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat bugetul Primăriei Capitalei pe 2020, de circa 10 miliarde lei, adică peste 2,1 miliarde euro.Proiectul a trecut cu 33 de voturi ''pentru'', 15 ''împotrivă'' şi trei abţineri. Consilierii generali ai PNL Alexandru-Hazem Kansou şi Cristian Olteanu au anunţat că votează bugetul. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
21:30
Premierul interimar Ludovic Orban a declarat că miniştrii propuşi audiaţi în comisiile parlamentare au arătat "profesionalism şi cunoaşterea problemelor", adăugând că votul dat în comisii nu contează, dar că parlamentarii care au votat împotrivă au făcut acest lucru "fără să aibă discernământ", pentru că "aşa au primit ordin de la partid"."Au arătat cunoaşterea problemelor, profesionalism, soluţii, au dat răspunsuri pertinente la toate întrebările şi aţi văzut că şi aceste audieri ca şi audierile din noiembrie au fost audieri maraton, nu a existat limită de întrebări, nicidecum simulacrul de audieri care a existat la învestirea guvernelor PSD. Miniştrii noştri au răspuns la toate întrebările care li s-au pus şi au arătat foarte clar că stăpânesc domeniul şi că au cele mai bune soluţii. Sigur că votul nu contează, acolo, parlamentarii care au votat au votat fără să aibă discernământ, sunt chiar parlamentari care au votat împotrivă şi care după aia şi-au cerut scuze miniştrilor, că aşa au primit ordin de la partid, să voteze împotriva candidaţilor de miniştri", a declarat Ludovic Orban, marţi, prezent la un eveniment organizat de Asociaţia Comunelor din România.Până în prezent, dintre miniştrii propuşi în Cabinetul Orban care au fost audiaţi în Parlament au primit aviz favorabil Bogdan Aurescu - Externe, Virgil Popescu - Economie şi Nicolae Ciucă - Apărare, cu aviz negativ fiind creditaţi Florin Cîţu - Finanţe, Ion Ştefan - Dezvoltare, Marcel Vela - Interne, Cătălin Predoiu - Justiţie, Bogdan Gheorghiu - Cultură, Monica Anisie - Educaţie, Costel Alexe - Mediu, Ionuţ Stroe - Tineret şi Sport.Miercuri urmează să fie audiaţi în comisiile de specialitate Adrian Oros - Agricultură, Victor Costache - Sănătate, Marcel Boloş - Fonduri Europene, Violeta Alexandru - Muncă şi Lucian Bode - Transporturi. AGERPRES/ (A,AS - autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: LIVE UPDATE Parlament/Continuă audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Orban II
Acum 2 ore
20:30
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de estoniana Anett Kontaveit, cu 6-1, 6-3, marţi, în prima rundă a turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari.Cîrstea (29 ani, 70 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după 69 de minute, în faţa unei adversare mai tinere (24 ani) şi mai bine cotate (24 WTA).Singurul duel anterior s-a încheiat cu victoria jucătoarei baltice, în 2016, în primul tur la Poitiers (Franţa, ITF), cu 6-4, 6-4.Cîrstea s-a ales cu un cec de 17.055 dolari şi 26 de puncte WTA.Simona Halep, numărul doi mondial, este principala favorită a turneului de la Dubai şi va intra direct în optimile de finală, miercuri, contra tunisiencei Ons Jabeur.Halep a câştigat titlul la Dubai în 2015, anul trecut s-a oprit în sferturile de finală, învinsă de elveţianca Belinda Bencic.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
20:30
"M-am îndeplinit un vis", a declarat tânărul fotbalist brazilian Reinier, 18 ani, care a plâns de bucurie la prezentarea sa oficială la Real Madrid, marţi, pe stadionul Santiago Bernabeu, relatează AFP.Reinier a apărut foarte emoţionat alături de părinţii şi de sora sa, la început într-un video în care erau enumerate calităţile sale, apoi la conferinţa de presă, în timpul căreia a izbucnit în lacrimi."Când am aflat vestea (transferului la Real Madrid), am simţit o bucurie de nedescris. Tata m-a sunat să mă anunţe, eram la Mondialul cluburilor. Am început să plâng, colegul meu de cameră a plâns şi el. E ceva uriaş, fiindcă Real Madrid a fost întotdeauna echipa mea favorită", a spus mijlocaşul ofensiv, care a adăugat că poate evolua "pe orice poziţie în atac". Foto: (c) Juan Medina / REUTERSCând Reinier era foarte mic, tatăl său i-a arătat mai multe video cu Zinedine Zidane, actualul antrenor Real. O sursă de inspiraţie a fost şi Cristiano Ronaldo, altă legendă a echipei madrilene."Reinier, de acum eşti un jucător al lui Real Madrid, echipa pe care o alegeai la jocurile video. Trăieşti astăzi o zi pe care nu o vei uita niciodată", a spus preşedintele grupării din capitala Spaniei, Florentino Perez.Tânărul brazilian a semnat până în iunie 2026 cu echipa spaniolă, despărţindu-se de Flamengo, cu care a câştigat anul trecut Copa Libertadores (echivalentul sud-american al Ligii Campionilor) şi campionatul Braziliei. El va evolua la început la Castilla, echipa a doua a lui Real.Real are acum numeroşi jucători brazilieni, Marcelo, Vinicius, Casemiro, Militao şi Rodrygo.AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)
20:30
Cineaste, filme politice şi producţii din lumea întreaga: pentru ediţia sa aniversară cu numărul 70, Festivalul Internaţional de Film de la Berlin care începe joi vrea să pună accentul pe diversitate - dezbaterea care agită industria cinematografică, relatează AFP.După premiile BAFTA şi Oscar, criticate pentru a nu fi pus în valoare regizorii femei şi actorii afro-americani, Berlinala 2020 (20 februarie - 1 martie), primul mare festival al filmului din Europa înainte de Cannes şi Veneţia, promite să ia atitudine în acest sens. "Ambiţia mea este de a oferi o platformă filmelor. Vrem să facem loc diversităţii" în cea de-a şaptea artă, a subliniat Carlo Chatrian, care co-prezidează festivalul alături de olandeza Mariette Rissenbeek.Cei doi îi urmează germanului Dieter Kosslick care a prezidat timp de 18 ani reputatul festival.Aproximativ 340 de filme sunt selecţionate anul acesta, dintre care 37,9% realizate de femei. Dintre cele 18 filme în cursă pentru Ursul de Aur, şase sunt regizate sau co-regizate de femei. O cifră ceva mai mică decât cea de anul trecut (45%), dar totuşi mai mare decât cea de la Cannes şi mai ales de la Veneţia, unde la ediţia din 2019 au fost prezente doar două producţii realizate de femei, dintr-un total de 21 de filme.În plină dezbatere despre sexism şi lipsa de reprezentativitate, Berlinala a semnat anul trecut o cartă în favoarea parităţii bărbaţi-femei, asemeni altor mari festivaluri."Şase filme nu înseamnă paritate, dar este o bună cale de început", a declarat noul director artistic Carlo Chatrian, la prezentarea selecţiei în ianuarie.Pe listă figurează şi filmele americancei Kelly Reichardt, ("First Cow'), exponentă a cinematografiei independente, şi britanicei Sally Potter ("The Roads not Taken"), cu Javier Bardem, Elle Fanning şi Salma Hayek în distribuţie. Berlinala va aduce, de asemenea, un omagiu actriţei Helen Mirren care va primi un Urs de Aur onorific.Un moment mai degrabă politic va fi fără îndoială apariţia lui Hillary Clinton, care va prezenta un documentar în mai multe părţi, precum şi prezenţa actriţei Cate Blanchett, reprezentantă a mişcării Time's Up, înfiinţată în plină revoluţie #MeToo pentru a apăra drepturile femeilor în industra spectacolului.O altă prezenţă foarte aşteptată este cea a regizorului ucrainean Oleg Senţov, încarcerat timp de cinci ani, care va prezenta "Numbers", inspirat din perioada sa de detenţie, în timp ce alte două filme ale controversatei experienţe DAU, ce propunea anul trecut parizienilor să se cufunde în realitatea Uniunii Sovietice, vor fi de asemenea prezente în program, dintre care unul în competiţie.În cursă pentru Ursul de Aur se află şi cel mai recent film al regizorului iranian Mohammad Rasoulof ("There is no evil"), interzis în ţara lui, un film brazilian despre sclavie ("Todos os mortos") şi documentarul lui Rithy Panh ("Irradiés"), despre genocidul cambodgian.Juriului prezidat de actorul Jeremy Irons îi va reveni decizia de a alege câştigătorul care îi va succede filmului "Synonymes" al israelianului Nadav Lapid, laureat cu Ursul de Aur în 2019. Actorul britanic va fi înconjurat de o pleiadă de vedete, printre care actriţa franceză Berenice Bejo ("The Artist"), italianul Luca Marinelli (premiat recent pentru "Martin Eden"), cineastul american Kenneth Lonergan ("Manchester by the sea") şi brazilianul Kleber Mendonça Filho (premiat la Cannes pentru "Bacurau").Atent faţă de publicul tânăr, festivalul va prezenta în afara concursului cea mai recentă producţie animată Pixar "Onwar" (care va apărea în cinematografe în martie) şi include în program seriale ambiţioase din spaţiul anglo-saxon: un prilej pentru a descoperi serialul "The Eddy" realizat de Damien Chazelle, o producţie foarte aşteptată pe Netflix.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
20:30
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis marţi din funcţie pe unul dintre consilierii săi cei mai emblematici, Vladislav Surkov, arhitectul 'verticalei puterii', despre a cărui plecare presa anunţase de mai multe săptămâni, potrivit France Presse.Demiterea lui Surkov (55 de ani) a fost anunţată printr-un decret prezidenţial publicat pe site-ul Kremlinului. Noile sale funcţii posibile nu au fost făcute publice.Surkov fusese deja înlocuit la 11 februarie de către şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale Dmitri Kozak (61 de ani) în calitatea de negociator-şef al conflictului din estul Ucrainei, pe fondul relansării procesului de pace între Moscova şi Kiev.Vladislav Surkov este pentru mulţi dintre opozanţii ruşi 'eminenţa cenuşie' de la Kremlin pentru că el este cel care din funcţia sa deţinută în administraţia prezidenţială de la Moscova a organizat la începutul anilor 2000 instaurarea unui sistem de putere cu media ţinută sub control, cu o opoziţie docilă în parlament şi reprimarea contestării publice.El este artizanul conceptului de 'verticală a puterii', o autoritate de stat dependentă doar de Vladimir Putin.Din 2014, Surkov a fost principalul strateg rus în criza ucraineană, marcată de anexarea Crimeii în 2014 şi un conflict sângeros între forţele Kievului şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei, soldat deja cu peste 13.000 de morţi, notează AFP. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
20:30
Uniunea Europeană ar putea include problema bunurilor culturale furate, în speţă a antichităţilor greceşti şi romane, în discuţiile legate de viitorul relaţiei cu Marea Britanie, conform ultimului proiect al mandatului de negociere al UE, din care AFP a obţinut marţi o copie.Mandatul de negociere, care stabileşte obiectivele şi liniile roşii ale UE, include un articol care invită părţile 'să abordeze chestiuni referitoare la revenirea sau la restituirea către ţara de origine a bunurilor culturale deplasate ilegal'.Articolul respectiv a fost adăugat la cererea Greciei, cu sprijinul Republicii Cipru şi al Italiei, a explicat o sursă europeană.Conform unei surse diplomatice, el 'nu are nimic de-a face' cu vechiul contencios greco-britanic legat de frizele de la Partenon, expuse la British Museum din Londra.Articolul în cauză are drept obiectiv ca bunurile culturale furate aflate pe teritoriul britanic să fie automat restituite, a explicat sursa.Londra a refuzat constant să restituie Greciei frizele de la Partenon, chiar dacă Atena a construit în 2009 un muzeu ultramodern pentru a le găzdui.Frizele au fost aduse de ambasadorul britanic la curtea otomană de la acea vreme, lordul Elgin. Britanicii susţin că acesta a avut permisiunea autorităţilor otomane, dar Atena afirmă că autorizarea a fost acordată de ocupantul otoman şi nu de către Grecia, prin urmare nefiind valabilă.Noul proiect de mandat de negociere al UE urmează să fie aprobat miercuri de reprezentanţii statelor membre, înainte de adoptarea sa oficială la reuniunea ministerială din 25 februarie.El include o formulare ceva mai puternică decât în versiunea anterioară în ce priveşte pescuitul, un punct sensibil în discuţii, invitând părţile să 'menţină un acces reciproc' în apele lor teritoriale.În materie de concurenţă neloială, textul îndeamnă UE şi Londra să menţină 'norme comune construite de-a lungul timpului' în domenii precum ajutoarele de stat, dreptul muncii, mediu sau fiscalitate.În plus, textul subliniază că doar UE, şi aceasta 'în mod unilateral', poate decide în ce măsură serviciile financiare britanice vor putea opera pe teritoriul Uniunii în viitor.Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană la 31 ianuarie, dată la care a intrat într-o perioadă de tranziţie în care continuă să aplice reglementările europene. Britanicii şi europenii au promis ca, în această perioadă ce se încheie la 31 decembrie, să se înţeleagă asupra relaţiei lor viitoare.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)
20:30
Rusia a anunţat marţi că începând de joi interzice intrarea cetăţenilor chinezi pe teritoriului ei, măsură menită să prevină propagarea epidemiei cu noul coronavirus, transmite AFP.''Intrarea cetăţenilor chinezi pe la frontierele guvernamentale ruse este suspendată începând cu 20 februarie pentru călătoriile de lucru, călătoriile private, de studii şi turistice'', a precizat Tatiana Golikova, vicepremierul rus însărcinat cu Sănătatea.Numărul total al deceselor provocate de noul coronaviorus a ajuns marţi la 1.868 în China continentală, iar cel al cazurilor noi zilnice a crescut cu 1.886, ajungând la 72.436, potrivit autorităţilor chineze.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)
20:30
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit 12 oferte pentru proiectarea şi execuţia lotului 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord, un contract cu o valoare estimată de 466,2 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui comunicat al CNAIR remis marţi AGERPRES.Cei 12 ofertanţi sunt Aktor Societate Tehnică Anonimă (AKTOR SA), China Civil Engineering Conctruction Corporation (CCECC), Asocierea Construcţii Erbaşu SA - Vahostav SK as - Danube Total Grup SRL - Concelex SRL, FCC Construccion SA, IC Ictas Insaat Sanayi Ve Ticaret AS, Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA - Retter Projectmanagement SRL, Intracom Constructions Societe Anonyme Technical and Steel Constructions (INTRAKAT), Mapa Insaat Ve Ticaret AS, Asocierea Max Boegl România SRL- IBB-HIB România SRL- MAX BA-GL Stiftung & Co. KG, Nurol Insaat ve Ticaret A.S., Sinohydro Corporation Limited şi Asocierea SC SA&PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL.Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile Documentaţiei de atribuire şi cu legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice.Durata contractului este de 30 luni, din care 12 luni perioadă de proiectare şi 18 luni perioadă de execuţie. Garanţia lucrărilor este între 5 şi 10 ani, în funcţie de perioada ofertată în cadrul factorului de evaluare.Obiectul contractului constă în proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia Autostrăzii de Centură Bucureşti - Sector Centura Nord - Lot 3: km 39+000-km 47+600, în lungime de 8,60 km.În luna august 2019, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi firma turcă Alsim Alarko Sanayi ve Ticaret AS au semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 1 din Centura de Sud a Capitalei la standard de autostradă. Acel contract are o valoare de 830 de milioane de lei, respectiv 175 milioane de euro, fără TVA însemnând un cost de 10 milioane de euro pe kilometru. Lungimea tronsonului este de aproximativ 17 kilometri. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
20:30
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Eduardt Cozminschi, susţine că în cel mult doi ani românii ar putea primi compensaţii pentru întârzieri şi în transportul feroviar."Mai devreme sau mai târziu va trebui să implementăm acest lucru. În acest sens, avem un grup de lucru iniţiat cu Ministerul Transporturilor, dar încă suntem la nivel de discuţii. Probabil în maximum doi ani de zile", a spus preşedintele ANPC, întrebat când se vor aplica prevederile Regulamentului european care acordă despăgubiri pentru călătorii pe calea ferată, aşa cum există în transportul aerian.România trebuia să implementeze până la finele anului 2019 aceste prevederi din regulament european, dar Ministerul Transporturilor a propus derogarea drepturilor la compensaţii în cazul întârzierilor sau a accidentelor feroviare până în anul 2024.Directorul general al companiei CFR Călători, Dan Costescu, a declarat pentru AGERPRES la finele lunii ianuarie că Regulamentul care va acorda compensaţii călătorilor pentru întârzieri trebuia să intre în vigoare în decembrie 2019, dar s-a cerut o derogare "până în 2021, 2022, iar acum se duce spre 2024". AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
20:30
Noile măsuri de reformă din sistemul sanitar, asigurarea serviciilor integrate pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice şi boli cardiovasculare, liberalizarea programelor de sănătate pentru pacienţii critici, coplata, dar şi introducerea asigurărilor private de sănătate au fost temele abordate, marţi, în cadrul unei întâlniri, de ministrul Sănătăţii, Victor Costache, şi preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu."Reprezentantul pacienţilor a apreciat noua politică de sănătate a echipei Ministerului Sănătăţii prin care se urmăreşte depistarea precoce a cancerului şi asigurarea terapiei necesare printr-o finanţare corectă a pachetului de servicii de radioterapie şi chimioterapie, utilizarea tumor board-urilor, dezvoltarea programelor de screening", se arată într-un comunicat de presă al MS.Potrivit sursei citate, ministrul Sănătăţii a subliniat că actuala echipă a ministerului urmăreşte ca, pentru patologiile care reprezintă primele cauze de mortalitate, cancer şi boli cardiovasculare, pacienţii să nu mai fie nevoiţi să plătească pentru analize sau servicii medicale.Totodată, Costache l-a asigurat pe Vasile Barbu că toate deciziile privind politica de sănătate vor fi luate în urma consultării cu reprezentanţii pacienţilor. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: Ministerul Sănătăţii - România / Facebook
20:30
Un incendiu a izbucnit la faţada Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Baia Mare, 40 de persoane, aflate la parterul clădirii, autoevacuându-se, a precizat, marţi seara, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi.Conform acesteia, în momentul izbucnirii incendiului din clădire s-au autoevacuat 34 de copii şi 6 adulţi. Nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale, câteva panouri publicitare fiind distruse.La locul incendiului au intervenit cinci echipaje al Detaşamentului de Pompieri Baia Mare, un echipaj EPA SMURD şi două ambulanţe a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş.Incendiul a fost stins iar pompierii aflaţi la faţa locului urmează a stabili cauzele acestuia. AGERPRES/(A-autor: Leontin Cupar, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)
20:30
Ministrul propus pentru Cultură, Bogdan Gheorghiu, care a fost audiat marţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, a explicat motivele care l-au determinat să o aleagă pe Irina Rimes ca ambasador al evenimentelor aferente Zilei Brâncuşi din acest an, unul dintre atuurile menţionate fiind "decenţa artistei"."Aici s-a creat o confuzie. Eu am invitat-o să fie promotor al unui eveniment. Haideţi să clarificăm un lucru! Acolo (la MNAR - n.r.) vor veni tinerii pentru a face un tur gratuit, cum vom oferi noi (...). Dânsa, ca promotor, ne va ajuta să aducem tinerii la eveniment, iar acolo muzeografii profesionişti vor prezenta tinerilor opera lui Brâncuşi expusă în MNAR. Promotor de eveniment nu este egal specialist. (...) Nu am vrut să asociem acest eveniment cultural cu o persoană care să nu aibă legătură cu ceea ce înseamnă 'decent". Irina Rimes a vrut în primul rând atuul de a fi un artist decent, un artist cu o muzică bună. Dânsa are versuri cu mesaj. În general, artiştii veniţi de peste Prut au versuri cu mesaj. Sunt artişti mai profunzi din punctul meu de vedere. Este o alegere potrivită pentru că impactul este cel pe care noi ni l-am dorit. Putem spune că impactul a fost peste aşteptările noastre", a declarat el.De altfel, ministrul a avut o polemică şi cu senatorul Ştefan Băişanu pe această temă."Să nu cumva ca oameni care vor duce mai departe ideea de Mihai Eminescu, aşa cum aţi făcut cu Irina Rimes, să fie Salam sau Copilul Minune, sau cum Dumnezeu mai sunt, dintr-ăştia, pentru că ne faceţi de râs în faţa poporului român. Ce anume a stat la baza actului pe care l-aţi făcut atunci când aţi propus-o pe Irina Rimes să fie o portavoce pentru a lansa în spaţiul public românesc ideea de Brâncuşi şi întreaga sa operă culturală. (...) Un scriitor român a spus în felul următor, ca să vă lămuriţi în ce eroare sunteţi: 'Beethoven nu poate fi cântat la muzicuţă'. Nu v-am cerut să-mi spuneţi cine este Irina Rimes", i-a reproşat Băişanu.Potrivit lui Gheorghiu, paralela senatorului a fost una "absolut nepotrivită", ministrul propus pentru Cultură explicând că Irina Rimes "este un artist extrem de popular atât în R Moldova, cât şi în România, ea adunând pe Youtube peste 40 de milioane de vizualizări"."Am văzut o paralelă absolut nepotrivită a domnului Băişanu cu un artist pe care dânsul îl ascultă. Eu nu consum astfel de produse culturale. Hai să vedem din toată dezbaterea asta din ultimele zile cine este Irina Rimes. La începutul anului 2019, Irina Rimes a fost numită artistul anului în Republica Moldova, în cadrul evenimentului 'Omul anului' organizat la Chişinău. E foarte bine pentru a fi edificaţi, pentru că m-au întrebat cum am ajuns la această concluzie. Nu multă lume ştie că Irina Rimes scrie poezii, iar un volum al său a fost lansat la Teatrul de Operetă 'Ion Dacian' şi chiar marea actriţă Maia Morgenstern a recitat câteva poezii din volumul Irinei Rimes. Irina Rimes este un artist extrem de popular atât în Republica Moldova, cât şi în România, ea adunând pe Youtube peste 40 de milioane de vizualizări. În 2019, revista 'Forbes' a inclus-o în topul celor mai de succes tineri din generaţia sub 30 de ani. Ca să ne înţelegem: comparaţia cu alţi artişti pe care-i ascultă colegii care-i nominalizează, eu nu-i cunosc, este mai mult decât nepotrivită, este complet deplasată", a spus Gheorghiu.Ministrul Gheorghiu a accentuat că "până acum, Ministerul Culturii nu a făcut în niciun an nimic, absolut nimic pe 19 februarie"."Nu am văzut pe nimeni să întrebe, în anii trecuţi, de ce ministerul nu face nimic pe 19 februarie, cu ocazia Zilei Brâncuşi. Iată că în primul an când ministerul face un eveniment, şi va fi un eveniment reuşit, vă promit acest lucru, muncim foarte mult la acest aspect şi vă invit pe toţi în curtea Palatului Regal, unde va fi o proiecţie 3D. Am încercat să spargem tiparele pentru a aduce un segment nou de public, nu publicul deja câştigat de fenomenul cultural. A fost o analiză şi a fost o decizie luată în urma unor discuţii. Ne-am bazat pe nişte criterii clare. Irina Rimes este un artist decent. Este o decizie asumată. Au încercat unii să facă nişte comparaţii complet deplasate. Am auzit nişte nume de care nici nu ştiam. Puteaţi să luaţi pe X şi pe Y. Nu am cunoştinţă ca vreo persoană din minister să-l fi contactat pe domnul Manole", a mai spus Bogdan Gheorghiu.Mai multe evenimente menite să aducă în atenţia publicului opera lui Constantin Brâncuşi vor fi organizate miercuri la Bucureşti şi Târgu Jiu, la împlinirea a 144 de ani de la naşterea sculptorului. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: LIVE UPDATE Parlament/Continuă audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Orban II
20:30
Cristina Neagu, desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii, şi-a prelungit contractul cu echipa CSM Bucureşti pentru încă două sezoane, a anunţat, marţi, clubul susţinut financiar de Primăria Capitalei.''Nu mai este un secret faptul că una dintre cele mai mari dorinţe ale mele este să câştig Liga Campionilor cu o echipă din România. Am ales să rămân tocmai pentru că am încredere în acest proiect, în această echipă şi am încredere că putem să transformăm în realitate acest vis. Sunt fericită să joc în continuare în ţară, în faţa acestor suporteri minunaţi care îmi arată dragostea şi aprecierea lor la fiecare meci, şi îi aşteptăm în număr mare la fiecare partidă, pentru că sprijinul lor înseamnă foarte mult pentru echipa noastră'', a afirmat Cristina Neagu.Neagu (31 ani) a revenit la forma care a consacrat-o după accidentarea la genunchi suferită la finalul anului 2018, reuşind să înscrie câte 14 goluri împotriva liderului grupei principale 1, Metz Handball, şi împotriva campioanei Norvegiei, Vipers Kristiansand, în ultimele două meciuri ale ''tigroaicelor'' în Liga Campionilor.Neagu a câştigat Liga Campionilor în 2015 cu Buducnost Podgorica, a mai jucat finale în 2010 şi 2014, a fost finalistă a Cupei EHF în 2008, a obţinut o medalie de bronz la CM 2015 şi una de bronz la EURO 2010, argint la CE de tineret din 2005 şi bronz la CE de junioare din 2007.Interul stânga a fost desemnată de patru ori cea mai bună jucătoare a lumii (IHF), în 2010, 2015, 2016, 2018, a fost aleasă cea mai bună jucătoare a CM 2015, a fost golghetera CM 2015, fiind inclusă şi în echipa ideală a turneului final, a fost şi MVP-ul Mondialului de junioare din 2006.Cristina Neagu este golghetera all-time a Campionatului European, cu 237 de goluri, a fost aleasă de două ori cea mai bună handbalistă de pe continent, în 2017 şi 2018, a fost cea mai bună jucătoare la EURO 2010, dar şi cea mai bună pasatoare, a făcut parte de trei ori din echipa ideală a Campionatului European (2010, 2014, 2016), a fost de două ori golghetera Ligii Campionilor (2015, 2018) şi a fost inclusă de patru ori în echipa ideală a Ligii Campionilor (2015, 2016, 2017, 2018). A mai fost desemnată cea mai bună jucătoare a Campionatului European de tineret din 2005 şi a făcut parte din echipa ideală a Campionatului European de junioare din 2007.A fost cea mai bună jucătoare a României de şase ori (2009, 2010, 2015, 2016, 2017, 2018), cea mai bună jucătoare a Cupei României în 2018, a fost desemnată de două ori cea mai bună jucătoare a Ligii Florilor (2017, 2018), a fost aleasă cea mai bună jucătoare română din Liga Florilor (2019), a fost de două ori cea mai bună jucătoare a Trofeului Carpaţi (2017, 2018), fiind golghetera ediţiilor din 2006 şi 2015.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: Handbalista Cristina Neagu a primit Cheia Bucureştiului de la primarul general; contractul jucătoarei - prelungit
20:30
Numărul persoanelor care au murit până în prezent din cauza gripei a ajuns la 39, a anunţat, marţi, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.Ultimele patru persoane care au murit din cauza gripei sunt trei femei - una de 81 de ani, din judeţul Alba, confirmată cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, alta de 65 de ani, din judeţul Prahova, confirmată cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09 şi a treia, de 67 de ani, din judeţul Iaşi, confirmată cu virus gripal tip A, în curs de subtipare - şi un bărbat de 62 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, confirmat cu virus gripal tip A, nesubtipat.Toţi cei patru aveau condiţii medicale preexistente. Trei dintre aceştia nu fuseseră vaccinaţi antigripal.Femeia din judeţul Prahova fusese vaccinată antigripal. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Acum 4 ore
19:30
Biatlonista italiană Dorothea Wierer a câştigat cel de-al doilea său titlu mondial la individual (15 km) marţi, în faţa propriului public, la Antholz-Anterselva, obţinând cea de-a treia medalie de aur a carierei.Wierer, cu două greşeli la tir, a fost cronometrată cu timpul de 43 min 07 sec 07/10, devansându-le pe germanca Vanessa Hinz (2 sec 2/10) şi pe norvegianca Marte Olsbu Roeiseland (15 sec 8/10), în timp ce românca Eniko Marton s-a situat pe poziţia a 82-a (la 8 min 46 sec 5/10), iar Ana Larisa Cotruş nu a încheiat cursa.Deţinătoare, la 29 de ani, a Marelui Glob de Cristal, Wierer a mai luat aurul în 2019 în proba cu startul în bloc, la Ostersund (Suedia), şi la urmărire, duminica trecută, consolidîndu-şi poziţia de lider în clasamentul general al Cupei Mondiale.AGERPRES/(AS - autor: Adrian Drăguţ, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
19:30
Portarul Iker Casillas (38 ani), care nu a mai jucat de la atacul de cord suferit în luna mai a anului trecut, a ales să-şi încheie activitatea sportivă pentru a se dedica în totalitate candidaturii sale la preşedinţia Federaţiei spaniole de fotbal, a anunţat marţi preşedintele clubului FC Porto, la care este legitimat goalkeeperul."Înainte de a-şi anunţa candidatura, Iker Casillas a venit la mine pentru a mă informa despre decizia sa ca-şi va încheia cariera. Atitudinea lui m-a mişcat foarte mult. El a fost impresionant de-a lungul carierei care s-a rezumat la doar două cluburi, Real Madrid şi FC Porto", a declarat pentru presa lusitană preşedintele grupării, Jorge Nuno Pinto da Costa.Iker Casillas, fostul căpitan al echipei Spaniei şi al formaţiei Real Madrid, a confirmat luni pe contul său de Twitter că se va prezenta la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF).''Da, mă voi prezenta la preşedinţia RFEF, când se vor convoca alegerile. Împreună vom pune federaţia noastră la nivelul celui mai bun fotbal din lume: cel din Spania'', a declarat portarul. Alegerile pentru preşedinţia RFEF vor avea loc în acest an.În vârstă de 38 ani, Iker Casillas a fost căpitanul selecţionatei Spaniei care a cucerit titlul de campioană a lumii în 2010, precum şi titlurile de campioană europeană în 2008 şi 2012. Cu Real Madrid, Casillas a câştigat cinci titluri, două Cupe ale Spaniei, trei Ligi ale Campionilor, de două ori Supercupa Europei şi Cupa Mondială a Cluburilor, printre alte trofee.Luis Rubiales, actualul preşedinte, conduce RFEF din mai 2018, cu un mandat de doi ani, după ce în anii precedenţi a fost preşedintele Asociaţiei fotbaliştilor spanioli. AGERPRES/(AS - autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)
19:30
Organizaţia Naţiunilor Unite le-a cerut marţi autorităţilor din Camerun să deruleze o anchetă "independentă, imparţială şi completă" după moartea a cel puţin 23 de persoane, dintre care majoritatea copii, în cadrul unei operaţiuni militare în vestul anglofon al ţării, afectat de un sângeros conflict separatist, relatează AFP.O parte a opoziţiei cameruneze şi numeroşi martori intervievaţi de ONG-uri i-au acuzat pe militarii camerunezi că au comis vineri acest atac într-un cartier din localitatea Ntumbo, situată în regiunea anglofonă Nord-Vest.Acuzaţiile au fost dezminţite luni de armata cameruneză, care a spus că a fost un "atac nefericit" şi a vorbit despre cinci victime civile, anunţând în acelaşi timp deschiderea unei "anchete aprofundate"."Presăm autorităţile să garanteze că ancheta va fi independentă, imparţială şi completă şi că vinovaţii vor fi traşi la răspundere", a transmis marţi Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR) într-un comunicat.De aproape trei ani, are loc un conflict sângeros între forţele de securitate cameruneze şi grupuri armate anglofone separatiste în regiunile Nord-Vest şi Sud-Vest, populate în principal de minoritatea anglofonă cameruneză. Cele două tabere s-au acuzat de comiterea de crime şi de extorcări împotriva civililor.La Ntumbo, 23 de persoane au fost ucise, între care două femei însărcinate şi 15 copii, conform celui mai recent bilanţ comunicat de ONU. Nouă dintre ei aveau mai puţin de cinci ani.Mai mulţi martori citaţi de ONU au afirmat că "40 de bărbaţi înarmaţi, între care membri ai forţelor de apărare şi de securitate", au atacat cartierul Ngarbuh şi "au tras asupra localnicilor şi au dat foc la case".Armata cameruneză susţine, în schimb, un cu totul alt scenariu. Ea afirmă că şase militari care patrulau în sat au fost ţinta unor focuri de arme ale unor 'terorişti' şi că luptele au dus la explozia unor rezervoare de carburant, provocând un incendiu care a omorât "o femeie şi patru copii". Armata dă asigurări că "a scos din luptă" şapte "terorişti".Acest conflict care durează de aproape trei ani a făcut peste 3.000 de morţi şi a forţat aproape 700.000 de persoane să îşi părăsească locuinţele. Conform ONG-urilor internaţionale, civilii sunt primele victime ale acestui conflict.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)
19:30
Premierul ungar Viktor Orban a acuzat marţi Partidul Popular European (PPE) că are abordări marxiste şi le-a cerut conservatorilor europeni să revină la poziţii mai de dreapta în probleme precum migraţia sau politicile privind egalitatea de gen, el estimând că în prezent popularii, socialiştii, liberalii şi verzii europeni au abordări atât de asemănătoare încât alegătorii aproape că nu mai pot face deosebiri între ei, consemnează agenţiile MTI şi EFE.''PPE era odată hotărât pro-democraţie, anticomunist, pro-piaţă liberă, antimarxist, pro-naţiune, pro-subsidiaritate, antibirocraţie, inspirat de creştinism, precum şi un reprezentant angajat şi devotat modelului familiei tradiţionale şi căsătoriei între un bărbat şi o femeie'', menţionează Viktor Orban într-o scrisoare transmisă liderilor PPE, postată pe Facebook de vicepreşedinta partidului său, Fidesz, Katalin Novak.Dar acum ''totul s-a schimbat'' şi ''în loc să acţionăm împotriva comunismului şi marxismului, care au lăsat o grea moştenire în Europa, noi îi elogiem pe Fidel Castro şi Karl Marx'', continuă el.''Am renunţat la modelul de familie bazat pe căsătoria între o femeie şi un bărbat şi am căzut în braţele ideologiei de gen'', mai scrie premierul ungar în text, reproşând totodată PPE-ului că ''vede migraţia în masă ca soluţie a problemelor demografice'' în loc să susţină natalitatea, iar pe ansamblul politicii europene ''consolidează birocraţia Bruxelles-ului'' în detrimentul subsidiarităţii.Potrivit lui Viktor Orban, PPE ''se deplasează către stânga'', astfel încât alegătorii aproape că nu-i mai pot diferenţia pe populari de socialiştii, liberalii sau verzii europeni.El mai cere o dezbatere internă în cadrul PPE asupra misiunii acestui partid politic european, remarcând faptul că la recentul Congres PPE de la Zagreb nu a existat o asemenea dezbatere, în schimb popularii europeni alegându-şi un preşedinte care ''a adus în PPE interesele şi conflictele interne poloneze'', referire la fostul preşedinte al Consiliului European, polonezul Donald Tusk, în prezent preşedinte al PPE.Partidul Fidesz a fost suspendat din PPE în martie anul trecut în urma controverselor privind statul de drept şi după ce guvernul ungar l-a acuzat într-o campanie pe preşedintele de atunci al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că sprijină un presupus plan de aducere a milioane de migranţi în UE.Viktor Orban a sugerat recent că ar putea părăsi complet PPE pentru a forma un adevărat grup conservator în Parlamentul European împreună cu alte partide europene, precum formaţiunea italiană Liga, dar apoi a spus că doreşte mai degrabă să încerce să îndepărteze PPE de abordările de stânga, mesaj reluat în această scrisoare.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu) 
19:30
Misiunea Uniunii Europene vizând împiedicarea livrărilor de arme în Libia trebuie să fie pusă în aplicare 'în acord cu Consiliul de Securitate al ONU', a apreciat marţi, la Roma, ministrul de externe rus Serghei Lavrov, citat de AFP şi DPA.Misiunea a fost aprobată luni de către miniştrii de externe din ţările membre UE. Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a declarat că aceasta ar putea fi implementată până la sfârşitul lunii martie şi va acţiona în cadrul unui mandat al Naţiunilor Unite.În finalul unei reuniuni în formatul '2+2' Rusia-Italia (la nivel de miniştri ai apărării şi de externe din cele două ţări), Lavrov a asigurat că a obţinut din partea Italiei o 'explicaţie detaliată a misiunii aprobată ieri (luni) de către UE'.În acest context, Lavrov a insistat că 'mecanismele necesare pentru punerea în aplicare a unor astfel de decizii trebuie să fie convenite cu Consiliul de Securitate al ONU'.El a declarat că UE nu ar trebui 'să ia nicio măsură care ar putea fi considerată drept lipsă de respect' faţă de Consiliul de Securitate al ONU în capacitatea sa de a menţine securitatea internaţională.Această luare de poziţie rusă în dosarul libian intervine în timp ce UE a convenit luni asupra unui acord pentru desfăşurarea unor nave de război în estul Mediteranei pentru a împiedica livrările de arme către Libia, cu condiţia, cerută de mai multe ţări, de a nu lăsa această operaţiune navală să încurajeze traversările migranţilor către Europa.Moscova are un rol-cheie în conflictul din Libia, întrucât este percepută ca aliată a mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian care încearcă să răstoarne guvernul recunoscut de ONU la Tripoli.Rusia este de asemenea unul dintre cei cinci membri permanenţi în Consiliul de Securitate al ONU şi în această calitate ar putea să-şi folosească dreptul de veto împotriva oricăreia dintre deciziile asupra Libiei.Lavrov şi ministrul rus al apărării Serghei Şoigu se află marţi la Roma pentru discuţii cu omologii lor italieni, Luigi Di Maio şi Lorenzo Guerini.Di Maio a declarat că misiunea de supraveghere a UE va avea o componentă terestră, pe lângă resursele navale şi aeriene, numai dacă partenerii libieni vor fi de acord cu aceasta.'Evident, vom avea supraveghere prin satelit şi patrule aeriene; vom avea nave pe mare; şi vom avea, dacă părţile libiene vor autoriza aceasta, posibilitatea de a efectua patrulări la frontiere', a adăugat el.Această nouă misiune, care va înlocui operaţiunea 'Sophia', implementată în 2015, va fi lansată în perioada următoare.'Navele vor fi desfăşurate în est pentru a supraveghea armele şi nu de-a lungul rutei pe unde trec migranţii', a precizat şeful diplomaţiei italiene Luigi Di Maio, după întâlnirea bilaterală la care au participat şi miniştrii apărării din cele două ţări.Confruntările între facţiunile rivale libiene nu încetează de la căderea în 2011 a dictatorului Muammar Gaddafi, în urma unei revolte populare şi a unei intervenţii militare conduse de Franţa, Marea Britanie şi SUA.Din aprilie, luptele se dau la porţile capitalei Tripoli (vest) între trupele Guvernului de uniune naţională (GNA), condus de Fayez al-Sarraj, şi forţele mareşalului Haftar, care a lansat o ofensivă pentru a cuceri capitala.În afară de Rusia, mareşalul Haftar este susţinut de Emiratele Arabe Unite (EAU), Egipt şi Iordania, în timp ce GNA, recunoscut de ONU, beneficiază de susţinerea Turciei şi a Qatarului.Un armistiţiu a fost instituit la 12 ianuarie şi s-au făcut promisiuni la conferinţa internaţională de la Berlin din 19 ianuarie de a se pune capăt ingerinţelor străine, de a încuraja negocierile şi de a respecta embargoul asupra armelor.Cu toate acestea, lupte sporadice au loc aproape zilnic în apropiere de Tripoli şi armele continuă să intre în ţară.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
19:30
Companiile româneşti listate pe Bursa de Valori Bucureşti au fundamente solide să contribuie la creşterea generală a pieţei şi în acest an, în cazul în care economia românească nu decelerează şi în lipsa unor factori perturbatori, consideră Adrian Tănase, CEO BVB."Trăim într-un context internaţional marcat de volatilitate, care izvorăşte din incertitudinile investitorilor cu privire la poziţiile pe care să le adopte în pieţe. Dincolo de factorii externi, pot apărea şi elemente interne care să cauzeze decuplări de la trendul pieţelor internaţionale. Este greu, în acest moment, să ne imaginam că în 2020 vom avea un an cu o rată de creştere similară celei din 2019, de 35% pentru BET sau 47% dacă luăm în calcul dividendele. În lipsa unor factori perturbatori şi dacă economia românească nu decelerează, companiile româneşti listate au fundamente solide să contribuie la creşterea generală a pieţei şi în acest an", a precizat Tănase, potrivit unui comunicat al Bursei.Piaţa de capital din România a început anul 2020 cu un ritm de creştere care s-a situat uşor peste nivelul consemnat la finalul anului trecut, în condiţiile în care indicele BET, care include cele mai tranzacţionate 16 companii listate cu excepţia SIF-urilor, a oscilat în jurul valorii de 10.000 de puncte pe parcursul lunii trecute.Pragul de 10.000 de puncte a fost depăşit pe 13 ianuarie 2020, fiind cea mai mare valoare înregistrată de indicele pieţei locale în ultimii 12 ani. Pe plan internaţional, şi indicii de referinţă ai principalelor burse au testat nivelurile record, fără a lipsi însă corecţiile declanşate de incertitudinile globale, se mai arată în comunicatul BVB.În ianuarie, valoarea medie zilnică de tranzacţionare a depăşit 10 milioane de euro, în timp ce valoarea totală de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni a fost de peste 200 de milioane de euro în prima luna din 2020.La finalul lunii ianuarie, valoarea de piaţă a companiilor româneşti listate la BVB era de 110 miliarde de lei, echivalentul a 23 miliarde de euro."Am demarat la finalul anului trecut cel mai ambiţios proiect de dezvoltare a infrastructurii bursiere locale odată cu înfiinţarea companiei care va opera contrapartea centrală. După încheierea procesului de autorizare, vom putea relansa şi piaţa derivatelor. Dincolo de acest proiect dedicat eficientizării pieţei secundare, am stabilit şi cadrul pentru creşterea lichidităţii oferind posibilitatea emitenţilor să încheie contracte de market making cu participanţii la piaţă, iar această posibilitate începe sa fie tot mai des fructificată.Pentru a putea vorbi de o mai mare reprezentativitate a bursei în economie, eforturile BVB vor trebui dublate de sprijinul autorităţilor statului pentru susţinerea listărilor companiilor şi stimularea populaţiei să economisească în portofolii de valori mobiliare", a mai spus Adrian Tănase. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
19:30
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis amendarea posturilor Pro TV şi Pro Cinema cu câte 200.000 de lei şi somarea publică a Antena 1 şi a TVR 1 pentru încălcarea de dispoziţii din Legea audiovizualului privind proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră.CNA aminteşte că Legea audiovizualului stipulează că proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute; în cazul televiziunii publice, durata acestora nu poate depăşi 8 minute din timpul oricărei ore date.CNA a analizat în şedinţa de marţi rapoartele de monitorizare privind duratele orare ale inserţiilor de publicitate difuzate în luna decembrie 2019 (interval orar 7,00 - 18,00) de 10 posturi centrale de televiziune (Antena 1, Antena 3, B1 TV, Kanal D, Naţional TV, Prima TV, Pro TV, Realitatea Plus, România TV şi TVR 1) şi de postul Pro Cinema (interval orar 7,00 - 23,00). AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
19:30
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis amendarea postului Antena 1 cu 100.000 de lei pentru abateri de la prevederi privind protecţia minorilor în emisiunea ''Acces direct''.CNA a analizat în şedinţa de marţi rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate, ca urmare a numărului mare de reclamaţii primite la Consiliu pentru modul în care Antena 1 a prezentat "serialul Vulpiţa" în cadrul emisiunii "Acces direct".Monitorizarea a cuprins 17 ediţii ale emisiunii, difuzate în perioada 13 ianuarie - 6 februarie, la care au participat ca invitaţi Veronica, zisă Vulpiţa, şi Viorel Stegaru din judeţul Vaslui, potrivit unui comunicat al CNA.CNA a constatat încălcarea de prevederi din Legea audiovizualului conform cărora "difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective", raportat la prevederi din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.Potrivit acestora, responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu mai multe criterii, printre care acela referitor la psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor.De asemenea, CNA a stabilit că nu au fost respectate prevederi potrivit cărora nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat sau cu un grad mare de intensitate sau gravitate; scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen; persoane în ipostaze degradante, chiar dacă acestea şi-au dat acordul.Alte prevederi încălcate stipulează că nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la demnitate, la propria imagine şi la respectarea vieţii private, aşa cum acestea sunt recunoscute şi ocrotite de Codul civil; simpla invocare a acordului prealabil al persoanei nu poate justifica încălcarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, ordinea publică sau bunele moravuri şi nici nu poate înlătura răspunderea furnizorului de servicii media audiovizuale pentru conţinutul programului, prevăzută la art. 3 al Legii audiovizualului. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
19:30
O maşină de poliţie a fost lovită, marţi, în trafic, de un şofer beat şi care avea permisul anulat din 2011 tot din cauza consumului de alcool, a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Beatrice Romanescu.Potrivit acesteia, bărbatul în vârstă de 52 de ani a fost observat de poliţişti în timp ce se certa cu şoferul unei dubiţe. Poliţiştii au încercat să îl oprească, pornind semnalele acustice şi luminoase, însă bărbatul a urcat în maşină şi a plecat.Poliţiştii l-au urmărit în trafic, dar bărbatul a refuzat să tragă pe dreapta şi, în cele din urmă, s-a oprit într-o maşină de poliţie."Astăzi, în jurul orei 15.50, am fost sesizaţi că o autospecială de poliţie ar fi fost implicată într-un accident rutier provocat de un bărbat de 52 de ani, din Iaşi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Neptun, la intersecţie cu strada Dimineţii. În urma impactului nu au rezultat victime omeneşti. Rezultatul testării cu aparatul a depăşit valoarea de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală din municipiul Iaşi pentru a i se preleva mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta are permisul de conducere anulat din anul 2011. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările continuă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi . AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
19:30
Deputatul PNL Bogdan Gheorghiu a declarat, marţi, la audierea sa pentru funcţia de ministru al Culturii, că va vota pentru învestirea Guvernul Orban II în Parlament.La începutul audierii, Gheorghiu a fost întrebat de preşedintele Comisiei de cultură din Senat, Lucian Romaşcanu: "Dumneavoastră, în calitatea de deputat, veţi vota Guvernul Orban II când va veni la vot în Parlament?", iar răspunsul a fost: "Sigur că da".Întrebat, la finalul audierii, de către jurnalişti dacă va vota pentru învestirea Guvernului, în pofida deciziei partidului ca parlamentarii PNL să nu voteze acest cabinet pentru a se ajunge astfel la alegeri anticipate, Gheorghiu a spus: "Sigur, în momentul în care sunt ministru desemnat, opţiunea mea va fi să votez. Aceasta este opţiunea mea pe moment. Voi avea consultări cu conducerea partidului, este o opţiune şi aceea este de a vota. În momentul în care ai dublă calitate, de ministru şi de parlamentar, poate conducerea partidului va avea o derogare pentru acest segment. Dar nu exclud nicio variantă în acest moment".Marţi, Bogdan Gheorghiu a primit aviz negativ pentru funcţia de ministru al Culturii din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.S-au înregistrat 13 voturi împotriva numirii ca ministru, 9 "pentru" şi 2 abţineri din partea membrilor Comisiilor pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: LIVE UPDATE Parlament/Continuă audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Orban II
19:30
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat CFR Călători şi CFR Infrastructură cu 578.000 de lei pentru deficienţele constatate în gări şi în ceea ce priveşte condiţiile de transport pe căile ferate, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, directorul general al ANPC, Paul Anghel.Valoare amenzilor aplicate celor două societăţi din domeniul feroviar, 69 la număr, reprezintă aproape jumătate din totalul amenzilor de 1,2 milioane de lei aplicate la nivel naţional în acest sector. Cele două societăţi au primit şi 36 de avertismente.Anghel susţine că anul trecut ANPC a primit peste 100 de reclamaţii care vizau transportul feroviar şi condiţiile din gările bucureştene, întârzierile şi modificarea preţurilor fiind cele mai frecvente sesizări ale consumatorilor români."Din păcate, consumatorul român nu reclamă condiţiile de igienă, el se orientează spre întârzieri, spre preţuri modificate, anularea unor curse sau ceea ce ţine de rapiditatea cu care se deplasează şi mai puţin de condiţiile igienice-sanitare pe care le au. În general, în gări reclamă partea de alimentaţie publică dacă le-a pus sănătatea în pericol. Anul trecut numai la nivelul municipiului Bucureşti am primit aproximativ 100 de reclamaţii cu privire la mersul trenurilor, orarul de funcţionare sau anumite la probleme existente în gări", a subliniat directorul general al Autorităţii, într-o conferinţă de presă.Comisarii ANPC au efectuat în întreaga ţară, în zilele de 6-7 februarie, mai multe acţiuni de control cu privire la condiţiile de transport pe căile ferate, precum şi la serviciile de alimentaţie oferite consumatorilor în zona gărilor, amenzile aplicate depăşind 1,2 milioane de lei.Anghel a menţionat că un control la fel de amplu în acest sector a mai fost derulat în urmă cu 5 ani, iar anumite abateri constatate atunci au fost observate şi în prezent. Cu toate acestea, conducerea ANPC susţine că ar trebui efectuate trimestrial controale care vizează condiţiile de transport pe căile ferate şi serviciile oferite în zona gărilor. "În urmă cu cinci ani a existat un astfel de control, iar anumite abateri au fost remediate dar altele sunt existente în continuare. Există planuri de remediere la nivelul celor două societăţi verificate CFR Infrastructură şi CFR Călători", a menţionat reprezentantul ANPC.La rândul său, preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi, a adăugat că s-a decis anul acesta începerea unui astfel de control în sectorul transportului feroviar, în urma reclamaţiilor şi sesizărilor primite. "Am fost foarte receptiv la reclamaţiile şi sesizările pe care le-am primit privind condiţiile pe căile ferate şi de aceea am demarat acestă tematică, dar frecvenţa acestor controale ar trebui să fie cel puţin trimestrial", a spus preşedintele ANPC.În ceea ce priveşte deficienţele constatate în gările bucureştene, reprezentaţii ANPC au menţionat lipsa unor porţiuni de paviment sau a unor plăci de gresie, infiltraţii în zona peroanelor şi în cea de trecere a liniilor de cale ferată, dar şi anumite abateri la grupurile sanitare."Un grup sanitar din Gara de Nord a fost oprit temporar pentru că exista un canal deschis prin care efectiv putea să cadă un copil sau chiar şi un adult. De asemenea, din cauza zăpezilor abundente în zilele în care au fost efectuate controalele existau întârzieri la plecarea şi sosirea trenurilor şi am verificat dacă sunt informaţi călătorii de aceste întârzieri şi bineînţeles zone de aşteptare dacă erau încălzite, curate sau igienizate. Am verificat dacă acele întârzieri despre care am vorbit erau reglementate prin informări adresate consumatorilor la data achiziţionării tichetului de călători inclusiv anunţurile de pe panou. La Gara Basarab lipseau porţiuni de paviment, plăci de gresie, existau infiltraţii în zona peroanelor, în zona aşteptărilor şi de trecere a liniilor de cale ferată. Tot în gara Basarab am găsit toalete închise, motiv pentru care am cerut reprezentanţilor gării să le deschidă în cel mai scurt timp, pentru că nu erau deschise de ani de zile. Oricum, condiţiile igienico-sanitare din gările din Bucureşti sunt mult superioare faţă de ceea ce s-a întâlnit în alte gări din ţară, unde erau total insalubre şi nu puteau fi folosite", a explicat Paul Anghel.Potrivit sursei citate, pentru Gara de Nord s-a dat un avertisment şi s-a făcut un plan de remediere cât mai rapid, însă au fost multe alte amenzi în alte gări controlate din ţară. Operatorii economici din Gara de Nord au fost amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 20.000 de lei.Controalele ANPC pe zona de trenuri au scos la iveală toalete murdare, banchete rupte, geamuri crăpate sau sparte şi lipite cu mastic, spune sursa citată.De asemenea, în privinţa condiţiilor asigurate în gări pentru persoanele cu dizabilităţi, Paul Anghel a menţionat că la controalele efectuate în urmă cu cinci ani, respectiv în anii 2014 şi 2015, s-a constatat că nu exista aproape deloc accesibilitate către peroane pentru astfel de persoane sau aceasta se făcea foarte greu, iar în prezent pentru gările din Bucureşti există rampe de acces pentru persoane cu dizabilităţii, inclusiv până la peron."La Gara Basarab există însă o problemă. Este o distanţă suficient de mare la ultima treaptă pentru a urca în garnitura de tren şi o pantă la nivelul peronului pentru a se scurge apa şi zăpada, iar călătorul risca să calce pe muchia acelei pante şi să scape sub tren. Au fost de-a lungul anilor astfel de situaţii, dar, în general există rampe în gările din ţară pentru persoane cu dizabilităţi", a spus Anghel.Cele mai mari probleme găsite de comisarii ANPC au fost în gările din judeţele Mehedinţi, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, dar sunt şi judeţe precum Alba, Sibiu şi Bihor unde gările arată foarte bine.În ceea ce priveşte contestarea amenzilor date de Autoritate, Anghel a precizat că peste 70% sunt contestate apoi de marii operatori, iar ulterior un procent similar este soluţionat în favoarea ANPC."În general operatorii mari contestă tot - într-o proporţie uriaşă - peste 70% din amenzile noastre sunt contestate, dar tot cam 70% se soluţionează în favoarea ANPC", a adăugat directorul general al ANPC.Conform datelor ANPC, 398 de operatori economici care prestează servicii în domeniul transportului feroviar, inclusiv societăţile CFR Infrastructură şi CFR Călători, au fost controlaţi, la 295 dintre ei (aproximativ 74%) au fost constatate abateri de la prevederile legale, fie pe partea de informare sau de practici comerciale incorecte. Conform raportului mai sunt 32 de cazuri nefinalizate.În urma deficienţelor constatate, s-au aplicat 372 sancţiuni contravenţionale, respectiv 205 amenzi contravenţionale însumând 1.213.500 lei şi 167 avertismente, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. De asemenea, s-au oprit definitiv de la comercializare 284 kg produse alimentare şi nealimentare, posibil periculoase pentru consumatori, şi s-au scos temporar din vânzare, până la intrarea în legalitate, a unei cantităţi de 549 de kg de produse alimentare şi nealimentare.Totodată, în zece cazuri s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
19:30
CSM Volei Alba Blaj a învins formaţia maghiară Vasas Obuda Budapesta cu scorul de 3-0 (25-23, 25-16, 25-21), marţi, la Sibiu, în ultimul său meci din Grupa D a Ligii Campionilor la volei feminin.Fără şanse de calificare în faza următoare, campioana României s-a impus după o oră şi 12 minute, obţinând o victorie de palmares.Bianka Busa a fost cea mai bună jucătoare a echipei ardelene, cu 15 puncte, Sanja Gamma a reuşit 13, iar Nadja Ninkovic 10.De la oaspete s-au remarcat Melani Ambrosio, 12 puncte, şi Bernadett Dekany, 10 puncte.Meciul a fost arbitrat de austriacul Harald Sodja şi de suedezul Stefan Bernstrom.Înaintea ultimului meci din grupă, A. Carraro Imoco Conegliano ocupă primul loc, cu 14 puncte, urmată de Nantes VB, 9 puncte, CSM Volei Alba Blaj, 9 puncte, Vasas Obuda Budapesta, 1 punct.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.