Suceava: Preşedintele CJ cere deschiderea SJU pentru toate serviciile asigurate înainte de pandemie

Agerpres, 23 mai 2020 15:40

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat, sâmbătă, întrunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), pentru stabilirea procedurilor şi a paşilor de urmat în vederea revenirii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) la activităţile normale, de dinainte de pandemie.Flutur a precizat că solicitarea a fost avansată după ce conducerea CJ Suceava a făcut o analiză, împreună cu conducerea SJU, axată în special pe evoluţia numărului de pacienţi COVID şi non-COVID.Potrivit preşedintelui CJ, de la începutul lunii mai, numărul de pacienţi cu COVID a scăzut continuu, iar numărul pacienţilor cu rezultate negative la testele PCR, cu diferite afecţiuni pentru care necesită internare, este în continuă creştere, proporţional cu scăderea înregistrată la numărul de pacienţi COVID."Odată cu scăderea numărului de pacienţi COVID, tendinţa epidemiologică favorabilă, precum şi recenta extindere a sectoarelor tampon, unde pacienţii sunt testaţi serologic şi ulterior transferaţi în sectoarele COVID sau non-COVID, se poate trece la identificarea paşilor de urmat pentru deschiderea spitalului (...) pentru toate serviciile asigurate anterior izbucnirii epidemiei. Pentru suceveni şi zonele limitrofe este nevoie să fie deschise cât mai repede majoritatea secţiilor. Sunt multe servicii medicale care nu pot fi asigurate de alte spitale din judeţ din motive de personal şi dotare sau sunt secţii cu specializări medicale unice în judeţ", a spus Flutur. AGERPRES/(AS - autor: Silvia Marcu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ady Ivaşcu)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 15 minute
20:10
Sud-africanul Franco Smith a fost confirmat sâmbătă pe banca tehnică a naţionalei de rugby a Italiei, scrie AFP.''Conducerea Federaţiei italiene de rugby a decis să-l numească pe antrenorul Franco Smith ca selecţioner cu drepturi depline pe banca tehnică a primei reprezentative'', a indicat FIR pe contul său de Twitter.Smith (47 de ani) era până la acest moment antrenor interimar al naţionalei Italiei.El l-a înlocuit la cârma Azzurri, în noiembrie anul trecut, pe irlandezul Conor O'Shea (ex-Harlequins), care a demisionat deşi contractul său expira la finele lunii mai 2020.Franco Smith, care a avut nouă selecţii cu Springboks, cunoaşte bine Italia deoarece a jucat şi apoi a antrenat echipa Benetton Treviso din 2007 până în 2013, înainte de a fi tehnicianul echipei din ţara sa natală, Cheetahs. De asemenea, el a fost secundul selecţionerului Africii de Sud, Allister Coetzee, în 2017.Italia, care a părăsit Cupa Mondială din Japonia din acest an încă din faza grupelor, este pe locul 14 în ierarhia internaţională. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: rugby.com.au
20:10
Un tulcean, în vârstă de 66 de ani, cu mai multe afecţiuni şi care a fost confirmat cu noul coronavirus, a murit, sâmbătă, acesta fiind cel de-al treilea caz înregistrat în ultimele două luni, a anunţat Instituţia prefectului Tulcea.Bărbatul s-a prezentat, sâmbătă dimineaţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, în stare gravă, la internare prelevându-i-se probe biologice pentru a fi testat cu privire la infecţia cu noul coronavirus."Decesul bărbatului a survenit în jurul orei 13.00, ulterior fiind confirmat şi faptul că acesta era Covid-19 pozitiv", se arată într-o informare a Prefecturii Tulcea.Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, tulceanul decedat suferea printre altele de insuficienţă renală cronică şi insuficienţă cardiacă.Conform Prefecturii Tulcea, până sâmbătă au fost testate 3.674 de persoane, iar dintre acestea au fost confirmate ca fiind infectate 146 persoane care au fost internate pentru a primi tratament."Au fost înregistrate două decese, o persoană în vârstă de 62 de ani, iar cealaltă în vârstă de 84 de ani. 51 de persoane sunt încă internate, din care 32 la spitalul din Tulcea, Secţia de boli infecţioase, iar 93 au fost declarate vindecate şi au fost externate", a precizat Instituţia Prefectului Tulcea. AGERPRES/(AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Diana Dumitru, editor online: Andreea Preda)
20:10
Guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, a declarat sâmbătă că va 'mobiliza în totalitate' Garda Naţională din acest stat american din cauza revoltelor ce continuă, o decizie fără precedent în istoria de 164 de ani a acestei forţe, transmite dpa.'Situaţia din Minneapolis nu mai are legătură în niciun fel cu omorârea lui George Floyd, ci cu atacarea societăţii civile, inocularea fricii şi perturbarea marilor noastre oraşe', a spus Walz într-un briefing de presă.Jon Jensen, comandantul Gărzii Naţionale din Minnesota, a indicat că vor fi desfăşuraţi aproximativ 2.500 de soldaţi.Guvernatorul mobilizase deja un contingent numeros de membri ai Gărzii, care au patrulat pe străzile din Minneapolis vineri noaptea.Primarul din Minneapolis, Jacob Frey, a afirmat că protestele sunt provocate de oameni care 'nu sunt locuitori' ai oraşului.Sute de persoane au demonstrat vineri seara în faţa Casei Albe pentru a-şi exprima furia după ce George Floyd, un afro-american de 46 de ani, a murit din cauza modului în care a fost tratat de poliţie.Moartea acestuia, luni, în Minneapolis, în timpul unei arestări violente, a reînviat sensibilităţile rasiale în SUA.Demonstraţii ce s-au transformat în revolte au avut loc în Minneapolis, în special în apropierea secţiei de poliţie unde lucrează cei patru poliţişti implicaţi în incident, dar şi în alte oraşe din SUA. Până vineri, protestele s-au extins în multe oraşe americane, de la Detroit şi Atlanta până la New York, Houston şi Washington.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: Governor Tim Walz/Facebook  
20:10
Preşedintele american Donald Trump a scris sâmbătă, pe Twitter, că demonstranţii care protestau faţă de moartea unui afro-american în cursul unei arestări violente ar fi fost 'întâmpinaţi cu cei mai feroce câini şi cu cele mai ameninţătoare arme pe care le-am văzut' dacă ar fi sărit gardul Casei Albe, transmite Reuters.Într-o serie de tweet-uri, preşedintele a părut de asemenea să-şi cheme susţinătorii să se strângă sâmbătă seara în faţa Casei Albe. 'Diseară înţeleg că este seara MAGA la Casa Albă ???', a scris el cu majuscule, MAGA fiind iniţialele sloganului său 'MakeAmerica Great Again'.Sute de persoane au demonstrat vineri seara în faţa Casei Albe, după proteste pe alocuri violente în alte oraşe, pentru a-şi exprima furia după ce George Floyd, un afro-american de 46 de ani, a murit luni, în Minneapolis, în timpul unei arestări violente.Casa Albă a fost blocată temporar când sute de persoane s-au adunat de cealaltă parte a străzii, în Lafayette Square.După ce s-au îndepărtat, manifestanţii s-au reunit mai târziu, iar imagini video au arătat busculade între forţe de ordine şi protestatari, care s-au dispersat sâmbătă dimineaţa.Trump i-a lăudat ca fiind 'foarte cool' pe agenţii Secret Service care păzesc Casa Albă. 'Eram înăuntru, am urmărit fiecare mişcare şi n-aş fi putut să mă simt mai în siguranţă', a notat el.'Mare mulţime, profesionist organizată, dar nimeni nu s-a apropiat de a sări gardul. Dacă ar fi făcut-o, ar fi fost întâmpinaţi cu cei mai feroce câini şi cu cele mai ameninţătoare arme pe care le-am văzut', a comentat el. 'Mulţi agenţi ai Secret Service abia aşteptau acţiune'', a adăugat el.Trump a acuzat-o pe primăriţa din Washington D.C., Muriel Bowser, că a refuzat să trimită poliţia în sprijinul Secret Service, deşi Washington Post a relatat că poliţişti au ajutat ulterior la ţinerea sub control a mulţimii.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Andreea Preda)
Acum 2 ore
19:10
Guvernul de la Londra a aprobat reluarea competiţiilor sportive, de la 1 iunie, după o întrerupere de aproape trei luni, din cauza pandemiei de coronavirus, scrie Reuters.Primul eveniment important care va avea loc va fi pe data de 6 iunie, cursa hipică de la Newmarket.Niciun eveniment sportiv nu a mai avut loc în Marea Britanie din luna martie, după izbucnirea pandemiei de coronavirus, care a ucis în această ţară 38.000 de oameni.Guvernul a precizat însă că vor trebui respectate cu stricteţe toate regulile impuse pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu Covid-19.Premier League a confirmat oficial restartul sezonului de fotbal în data de 17 iunie, cu porţile închise şi cu respectarea unor protocoale stricte de siguranţă, după reuniunea cu cele 20 de cluburi desfăşurată joi.Pe 17 iunie vor avea loc două meciuri restante: Aston Villa - Sheffield United şi Manchester City - Arsenal Londra, toate echipele angrenate având un meci mai puţin disputat. Etapa a 30-a se va disputa în totalitate în weekend-ul 19-21 iunie.Sezonul în Anglia a fost oprit pe 13 martie din cauza pandemiei de coronavirus, dar începând de săptămâna trecută echipele au primit aprobarea de a relua antrenamentele în grupuri mici de jucători, iar miercuri cluburile au votat în unanimitate reluarea antrenamentelor cu contact între jucători şi mărirea grupului la maxim zece jucători.''Astăzi am convenit provizoriu să repornim Premier League în data de miercuri 17 iunie. Dar această dată nu poate fi confirmată până când nu vom îndeplini toate măsurile de siguranţă necesare, pentru ca sănătatea şi bunăstarea tuturor participanţilor şi suporterilor este prioritatea noastră. Premier League şi cluburile noastre sunt mândre să aibă suporteri incredibili de loiali şi pasionaţi. Este important să putem asigura că cei mai mulţi fani vor putea urmări meciurile de acasă'', a declarat directorul executiv al PL, Richard Masters.Abandonarea sezonului ar fi dus la pierderea unor venituri de circa 750 milioane lire sterline din drepturile de televizare, conform estimărilor presei britanice.FC Liverpool, care nu a mai câştigat titlul de 30 de ani, ocupă prima poziţie a clasamentului, cu un avans de 25 de puncte faţă de Manchester City, campioana en titre, ocupanta locului doi. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Andreea Preda)
19:10
Preşedintele Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, a anunţat sâmbătă prelungirea cu două săptămâni a stării de urgenţă în ţară, după o agravare a epidemiei de COVID-19, cu o sută de cazuri noi şi 16 decese în ultimele trei zile, relatează AFP.'Ţinând cont de ultimele evoluţii, de numărul de persoane infectate şi de numărul de decese, voi semna o decizie de prelungire a stării de urgenţă pentru 14 zile, în vigoare începând de luni', a declarat Pendarovski după o reuniune a Consiliului de securitate naţională la Skopje.Preşedintele a afirmat că decizia este motivată 'doar de intenţia de a permite o luptă eficace pentru sănătate şi împotriva consecinţelor economice şi sociale ale pandemiei'.Potrivit lui Pendarovski, dacă evoluţia negativă va continua, ar putea fi impusă carantina în anumite localităţi.Conform presei, epidemia a cunoscut o agravare în ultima săptămână în micul stat balcanic cu aproximativ 2 milioane de locuitori.Preşedintele a afirmat că prelungirea stării de urgenţă nu are legătură cu alegerile legislative, prevăzute iniţial pentru 12 aprilie, dar amânate din cauza epidemiei, fără ca partidele să fi reuşit să se înţeleagă asupra noii date a scrutinului.În această situaţie, Macedonia de Nord este lipsită de instituţii, cu parlamentul dizolvat şi gestionată de un guvern interimar care nu poate acţiona eficace decât într-o stare de urgenţă.Macedonia de Nord a raportat până acum 2.164 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 131 de decese.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Andreea Preda)
Acum 4 ore
18:10
SpaceX va încerca sâmbătă să lanseze în spaţiu doi astronauţi ai NASA, după o încercare oprită miercuri în ultimul moment, din cauza vremii nefavorabile. Misiunea este una crucială şi reprezintă primul zbor cu echipaj uman de pe pământ american din ultimii aproape 10 ani, precum şi primul încredinţat unei companii private, informează AFP.NASA şi patronul SpaceX, Elon Musk, au confirmat sâmbătă dimineaţă că starea vremii, deşi incertă, nu va opri preparativele pentru lansarea prevăzută la ora locală 15:22 (19:22 GMT) de la centrul spaţial Kennedy din Florida. ''Ne pregătim de lansare astăzi'', a scris pe Twitter Jim Bridenstine, directorul NASA, adăugând că riscul de anulare din cauza timpului nefavorabil rămâne de 50%. O nouă anulare este posibilă până în ultimul moment, aşa cum s-a întâmplat miercuri, când numărătoarea inversă a fost oprită cu mai puţin de 17 minute înainte de aprinderea motoarelor rachetei Flacon 9.Capsula Crew Dragon ar urma să fie lansată cu o rachetă Falcon 9, ambele tehnologii aparţinând companiei lui Elon Musk, SpaceX, transportându-i pe astronauţii şi piloţii de încercare Doug Hurley şi Bob Behnken într-o călătorie de 19 ore până la andocarea la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), aflată pe orbită, la aproximativ 400 km altitudine.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: Crew Dragon Demo-2: De ce SpaceX aşteaptă până sâmbătă pentru o nouă tentativă de lansare Crew Dragon Demo-2: Lansare amânată până sâmbătă pentru capsula Crew-Dragon Crew Dragon Demo-2: Bob şi Doug, doi astronauţi şi buni prieteni, au încredere în tehnologia dezvoltată de SpaceX Crew Dragon Demo-2: Deceniul în care NASA şi-a lansat astronauţii din Kazahstan, aproape de sfârşit Crew Dragon Demo-2: SpaceX şi NASA au dat undă verde pentru lansare misiunii Demo-2 Crew Dragon Demo-2: Tot ce trebuie să ştim despre misiunea istorică pregătită de SpaceX Crew Dragon Demo-2: Costume noi de astronaut, pentru echipajul misiunii Demo-2 Crew Dragon Demo-2: Donald Trump va asista la lansarea primului zbor cu echipaj uman al SpaceX, săptămâna viitoare NASA a dat undă verde primului zbor cu echipaj uman la bordul unei rachete SpaceX, pe 27 mai Crew Dragon Demo-2: NASA şi SpaceX, pe ultima turnantă a pregătirilor pentru lansarea istorică de miercuri (FOTO) Vicepreşedintele SUA anunţă o ''nouă eră'' a misiunilor spaţiale înaintea unei noi lansări spre ISS Crew Dragon Demo-2: Astronauţii NASA au sosit la locul lansării istorice pregătite de SpaceX Doi astronauţi NASA, în carantină înainte de lansarea istorică spre ISS în capsula Crew Dragon a SpaceX Misiune amânată pentru capsula Crew-Dragon
18:10
Cerinţele adresate operatorilor pentru organizarea şi funcţionarea adecvată a circuitelor de preparare şi servire a alimentelor în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor unităţilor de alimentaţie publică, precum şi cele pentru protecţia clienţilor şi măsurile de control au fost publicate sâmbătă în Monitorul Oficial. Aceste măsuri sunt cuprinse în Ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA)Cerinţele care vizează asigurarea protecţiei clienţilor/consumatorilor sunt cele legate de: triajul observaţional al acestora, realizarea adecvată a dezinfectării meselor după plecarea clienţilor, a dezinfectării tuturor spaţiilor/ suprafeţelor unde au acces clienţii, a ustensilor folosite în timpul servirii meselor, asigurarea cu dispozitive necesare dezinfectării mâinilor clienţilor, informarea adecvată a clienţilor, precum şi asigurarea distanţării fizice, astfel încât să se evite, pe cât posibil, interacţiunea fizică cu şi între clienţi, precizează ANSVSA într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.În ceea ce priveşte măsurile care trebuie aplicate de operatorii din acest domeniu înainte de reluarea activităţilor se numără: verificarea stării de întreţinere a tuturor spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor necesare pentru desfăşurarea activităţilor permise, revizuirea planurilor de igienizare şi dezinfecţie, în sensul creşterii frecvenţei acestor acţiuni şi a realizării lor cu produse biocide adecvate, verificarea stocurilor de alimente, eliminarea celor care ar putea produce toxiinfecţii alimentare şi instruirea personalului lucrător privind regulile generale de igienă necesare obţinerii de produse alimentare sigure, precum şi cele suplimentare de prevenire a răspândirii virusului SARS - CoV 2."Revizuirea circuitelor funcţionale de producţie, livrare şi servire este esenţială şi trebuie realizată astfel încât să se respecte măsurile de protecţie sanitară pentru a împiedica posibila infecţie cu virusul SARS - CoV 2, dar, în acelaşi timp, să nu afecteze siguranţa alimentelor", informează ANSVSA.Autoritatea veterinară subliniază că sunt în derulare acţiuni de verificare întreprinse în comun cu Ministerul Sănătăţii, prin structurile teritoriale (DSVSA judeţene şi ale municipiului Bucureşti) care vizează modul în care sunt respectate cerinţele de siguranţă a alimentelor şi, respectiv, cele de sănătate publică.De asemenea, în ce priveşte terasele sau spaţiile deschise din exterior ale unităţilor de alimentaţie publică, inspectorii vor derula, în perioada următoare, controale pentru verificarea şi consilierea, acolo unde este cazul, a operatorilor din domeniu."Obiectivul este de a garanta cetăţenilor care doresc să consume produse alimentare la terase, că pot veni în locuri sigure şi că nu se expun vreunui pericol privind sănătatea, inclusiv din prisma siguranţei alimentelor. Acolo unde, ca urmare a controalelor oficiale se constata nereguli grave care periclitează sănătatea cetăţenilor, neglijenţă sau chiar dispreţ faţă de prevederile legale, se vor aplica sancţiuni, care pot merge până la suspendarea activităţii unităţii respective", precizează ANSVSA. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, imagine: Cătălin Soci, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Adrian Dădârlat)
17:40
Ştefana Velisar Teodoreanu, prozatoare, poetă şi traducătoare, s-a născut la 17 octombrie 1897, la Remiremont, în Franţa, părinţii săi fiind juristul şi diplomatul Ştefan Lupaşcu, originar din Bacău, şi Marie Mazurier, de origine franceză.A urmat cursurile şcolii particulare a Mariei Delavrancea, soţia lui Barbu Delavrancea, apoi cursurile Şcolii Centrale de fete din Bucureşti, pe care le-a terminat în anul 1916, se arată în ''Dicţionarul general al literaturii române'', apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti). S-a căsătorit cu scriitorul Ionel Teodoreanu în 1920, Cella Delavrancea fiind cea care le-a făcut cunoştinţă.Ştefana Velisar Teodoreanu s-a dezvoltat în cercul spiritual de la ''Viaţa Românească'', bucurându-se de aprecierea marilor mentori ai acestuia: Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu. Era cunoscută şi ca Doamna Lilly, după cum o numeau aceştia.Debutul publicistic a avut loc în 1929, în revista ''Bilete de papagal'', cu mici poeme şi schiţe, semnate Ştefana Velisar. În 1939 debutează editorial cu romanul ''Calendar vechi'', pentru care i-a fost acordat Premiul Societăţii Intelectualilor Români.A colaborat la ''Adevărul literar şi artistic'', ''Universul literar'', ''Revista Fundaţiilor Regale'', ''Timpul'', ''Familia'', cu poeme în proză, microreportaje, portrete şi schiţe. Primele scrieri ale prozatoarei au fost reunite mai târziu în volumul ''Cloşca cu pui'' (1943), se arată în ''Dicţionarul scriitorilor români'' (Editura Albatros, Bucureşti, 2002).Ştefana Velisar Teodoreanu a fost o poetă a copilăriei şi adolescenţei, a vacanţelor fericite, petrecute în ambianţa idilică a conacelor de la ţară, aşa cum sunt prezentate în romanele sale, îndeosebi în ''Calendarul vechi'' (1939) şi ''Acasă'' (1947). De asemenea, a fost atrasă de ideea definirii atmosferei provinciale, reprezentativ fiind romanul ''Viaţa cea de toate zilele'' (1940). După tragica moarte a lui Ionel Teodoreanu, la 3 februarie 1954, la Bucureşti, toate scrierile sale sunt inspirate şi închinate, în esenţă, vieţii sale de familie, iubirii unice, singulare, pentru Ionel Teodoreanu. În volumul de memorialistică ''Ursitul. Evocări, amintiri'' (1970), scriitoarea îi evocă pe Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, şi, în special, pe Ionel Teodoreanu. De asemenea, a tradus mult din literatura rusă (F.M. Dostoievski, M. Gorki, Lev Tolstoi, I.S. Turgheniev ş.a.). Ionel Teodoreanu a zugrăvit-o în volumul ''Jucării pentru Lilly'', soţia sa fiindu-i sursă de inspiraţie.''Valorile faţă de care va rămâne ataşată până la sfârşit sunt cele ale începutului de secol. Nostalgia vieţii patriarhale, a conacelor cu cerdacuri însorite, cu iatacuri confortabile, cu mobile vechi, cu nelipsita ''boîte a musique'' se resimte peste tot. Personajele sunt alese, de obicei, dintre femei sau copii'' (''Dicţionarul scriitorilor români'', Editura Albatros, Bucureşti, 2002).Ştefana Velisar Teodoreanu a murit la 30 mai 1995, la Bucureşti. AGERPRES/ (Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
17:20
Autorităţile malteze au confiscat bancnote libiene false în sumă echivalentă cu 1,1 miliarde de dolari, tipărite de o firmă din Rusia, a anunţat Departamentul de Stat al SUA, transmite sâmbătă AFP.'Statele Unite salută anunţul din 26 mai al guvernului Republicii Malteze privind confiscarea a 1,1 miliarde de dolari de monedă libiană falsă, tipărită de societatea anonimă Goznak - o societate de stat rusă - şi comandată de o entitate paralelă ilegitimă', a indicat Departamentul de Stat într-un comunicat postat vineri.'Banca centrală a Libiei, al cărei sediu se află la Tripoli, este singura bancă centrală legitimă a Libiei. Afluxul de monedă libiană falsă tipărită de Rusia în ultimii ani a exacerbat dificultăţile economice ale Libiei', adaugă textul.Autorităţile malteze nu au emis până acum niciun comunicat oficial pe această temă.Totuşi, cotidianul Malta Today a evocat subiectul într-o postare pe Facebook, intitulată '1,1 miliarde de dolari în monedă libiană falsă confiscate în Malta', însă articolul nu mai putea fi consultat pe site-ul publicaţiei sâmbătă la prânz.Potrivit unui raport al experţilor ONU adresat în decembrie Consiliul de Securitate, compania rusă Goznak JSC a livrat între 2016 şi 2018 băncii centrale paralele din estul ţării bancnote libiene în sumă totală echivalentă cu 7,11 miliarde de dolari.În Libia, căzută în haos după înlăturarea fostului dictator Moammar Gaddafi în 2011, puterea este disputată între două administraţii rivale: Guvernul de uniune naţională (GNA) al lui Fayez al-Sarraj, recunoscut de ONU şi cu sediul la Tripoli, şi un guvern paralel în est, controlat de mareşalul Khalifa Haftar.'Statele Unite rămân hotărâte să colaboreze cu Naţiunile Unite şi partenerii lor internaţionali pentru a descuraja activităţile ilicite care aduc atingere suveranităţii şi stabilităţii Libiei', adaugă Departamentul de Stat.Potrivit comunicatului, 'acest incident subliniază încă o dată necesitatea ca Rusia să pună capăt acţiunilor sale răuvoitoare şi destabilizatoare în Libia'.Conform Pentagonului, Rusia a trimis, de asemenea, recent avioane de vânătoare în Libia în sprijinul mercenarilor care luptă alături de mareşalul Haftar.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
17:20
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, au 'îndemnat' sâmbătă SUA să-şi 'reconsidere decizia anunţată' de a rupe relaţia cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite AFP.'Cooperarea şi solidaritatea globale prin intermediul unor eforturi multilaterale sunt singurele mijloace eficace şi viabile pentru a câştiga această bătălie cu care lumea este confruntată', au subliniat cei doi responsabili europeni, referindu-se la actuala pandemie de COVID-19.'OMS trebuie să continue să fie în măsură să conducă răspunsul internaţional la pandemii, actuale şi viitoare. Pentru aceasta, participarea şi sprijinul tuturor sunt necesare şi indispensabile', au adăugat ei într-un comunicat.'În faţa acestei ameninţări mondiale, a venit momentul să întărim cooperarea şi să găsim soluţii comune. Trebuie evitate acţiunile care slăbesc rezultatele la nivel internaţional. În acest context, îndemnăm Statele Unite să-şi reconsidere decizia anunţată', au mai declarat Von der Leyen şi Borrell.'În timp ce lumea continuă să lupte împotriva pandemiei de COVID-19, principala sarcină a fiecăruia este să salveze vieţi şi să atenueze această pandemie', au mai spus oficialii UE, amintind că Uniunea 'continuă să susţină OMS în această privinţă şi a furnizat deja fonduri suplimentare'.Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că 'pune capăt relaţiei' dintre ţara sa şi OMS, pe care o acuză de la începutul pandemiei că s-a arătat prea indulgentă faţă de China.SUA, în mod tradiţional principalul finanţator al OMS, 'vor redirecţiona aceste fonduri spre alte nevoi de sănătate publică urgente şi mondiale care le merită', a spus Trump în faţa presei.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
17:20
Suporterii echipei de fotbal Dinamo au atins cota 500.0000 de euro (peste 2,5 milioane de lei), bani strânşi din donaţii, sponsorizări şi cotizaţii în cadrul programului socios DDB (Doar Dinamo Bucureşti), anunţă Asociaţia Suporterilor "Peluza Cătălin Hîldan", sâmbătă, pe pagina oficială de Facebook."Oameni de milioane! 6.515 care au adus o jumătate de milion de euro. Şi nu banii aceştia au ţinut Dinamo în viaţă, ci oamenii din spatele acestor sume şi credinţa lor că Dinamo nu va muri niciodată. 90% din aceşti 500.000 de euro au fost strânşi în ultima jumătate de an. Asta ne dă şi mai multă speranţă. 6.515 ''câini'' pe care te poţi baza. Şi numărul lor este într-o continuă creştere. Vino şi tu alături de noi! Înscrie-te aici www.programddb.ro şi urmează paşii! 48 de euro/an înseamnă 4,5 lei/săptămână. Să vă fie frică, Dinamo se ridică!", se arată în mesajul asociaţiei publicat pe site-ul de socializare citat.Asociaţia suporterilor dinamovişti "Peluza Cătălin Hîldan" a lansat, la 29 mai 2018, proiectul socios "Doar Dinamo Bucureşti" prin care fanii pot deveni acţionari. Potrivit proiectului, fanii au la dispoziţie două variante pentru a deveni membri DDB: pot cotiza cu 48 de euro pe an sau cu 1.948 de euro pe an.În ultima perioadă, având în vedere situaţia dificilă din punct de vedere financiar pe care o traversează FC Dinamo precum şi instabilitatea de la nivelul acţionariatului clubului, mai mulţi oameni de fotbal au donat bani sau au devenit membri cotizanţi precum Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu, Cristian Borcea, Cornel Şfaiţer, Ionuţ Nedelcearu, Nicolae Stanciu, George Ţucudean, Cosmin Moţi, Dorin Rotariu sau Dragoş Grigore.Asociaţia Suporterilor "Peluza Cătălin Hîldan" a cumpărat în luna februarie a acestui an 10,06% din acţiunile deţinute de Ionuţ Negoiţă la gruparea bucureşteană prin programul socios "Doar Dinamo Bucureşti" (DDB).AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Adrian Dădârlat)
17:20
Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării din Tulcea s-a redeschis publicului sâmbătă, alături de alte cinci obiective din subordinea Institutului de Cercetări Eco-Muzeale "Gavrilă Simion" (ICEM), după ce timp de aproape două luni accesul în acestea a fost interzis, ca măsură de prevenţie în contextul pandemiei cu noul coronavirus.Obiectivele redeschise sunt Muzeul de Istorie şi Arheologie, Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogea, care înseamnă Muzeul de Artă şi Casa Avramide, toate din Tulcea, precum şi Monumentul Paleocreştin, din satul Niculiţel, şi Cetatea Halmirys, din apropiere satului Murighiol."Nu se va permite accesul persoanelor care au temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius, celor care nu poartă mască medicală sau nonmedicală şi persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie. Am achiziţionat peste zece termometre de la distanţă atât pentru vizitatori, cât şi pentru angajaţii instituţiei", a precizat, pentru AGERPRES, directorul ICEM, Sorin Ailincăi.De altfel, în instituţiile muzeale, accesul publicul s-a făcut pe trasee unidirecţionale, iar responsabila Centrului Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, Cristina Dinu, a afirmat că traseul din instituţie a fost respectat de vizitatori."Deocamdată, nu am primit reclamaţii din partea vizitatorilor din cauza noilor condiţii de acces în muzeu. Oamenii sunt responsabili şi au înţeles situaţia. Anul trecut, am avut aproape 87.500 de oaspeţi. Este puţin probabil ca anul acesta să avem la fel de mulţi vizitatori, în contextul în care am pierdut deja două luni, aprilie şi mai", a afirmat Cristina Dinu. Foto: (c) Luisiana Bîgea / AGERPRESCei mai mulţi vizitatori ai Centrului Muzeal Ecoturistic Delta Dunării din Tulcea au ales obiectivul pentru copii."Am ales să vedem acest acvariu pentru a fi în ton cu specificul zonei, al deltei, natură, păsări şi peşti. E prima oară când vin cu copiii şi sunt foarte curioşi", a spus Emil Băltăreţu, din satul Murighiol.În opinia responsabilei centrului ecoturistic, Cristina Dinu, copiii apreciază cel mai mult peştii de recif, datorită coloritului, însă unii copii susţin că centrul este deosebit şi datorită faptului că oferă şi alte atracţii în afara acvariului."Am mai fost şi în alte acvarii din ţară, dar acesta este cel mai frumos pentru că are şi animale, pe lângă peşti", a afirmat Valeria, în vârstă de 9 ani, la finele vizitei. Foto: (c) Luisiana Bîgea / AGERPRESICEM a redeschis publicului încă de săptămâna trecută cetatea Enisala, cel mai vizitat sit arheologic din judeţ, iar numărul vizitatorilor a fost apreciat de directorul Institutului, Sorin Ailincăi."În primele două zile, am avut aproape 400 de vizitatori la cetatea Enisala, un început bun, având în vedere faptul că în a doua zi, duminică, a plouat", a precizat directorul ICEM, Sorin Ailincăi.De altfel, îngrijitorul cetăţii Enisala, Martin Petre, a declarat că în prima zi de vizitare, sâmbăta trecută, publicul a ajuns la sit înainte de deschidere."Au fost multe persoane la barieră înainte de a ajunge eu la cetate. Anul acesta, nu vom mai avea închis nicio zi din săptămână", a precizat reprezentantul ICEM, Martin Petre.Potrivit ICEM, cetatea Enisala a numărat anul trecut aproape 50.000 de oaspeţi şi este cel mai vizitat sit arheologic din judeţ.De asemenea, Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării din municipiul Tulcea este cel mai vizitat muzeu din judeţ. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
17:20
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat sâmbătă, în cadrul primei conferinţe de presă la care a luat parte de la intrarea sa în PNL, că pentru el "funcţiile sunt irelevante", subliniind importanţa loialităţii şi a parteneriatelor pentru binele cetăţenilor."Funcţiile politice sunt irelevante. De altfel, nu am urmărit niciodată funcţii politice. În partidul din care am provenit şi am fost dat afară nu am avut o bătălie pe viaţă şi pe moarte pentru o funcţie politică. Mai mult decât atât, eram în vârful piramidei şi am renunţat la orice funcţie politică datorită faptului că proiectele Iaşiului deveniseră nişte capete de discuţii. Eu privesc acest lucru ca pe un act de generozitate din partea PNL, şi nu neapărat ca pe o luptă pentru putere. Cred în această echipă. Nu am avut niciodată nicio altă discuţie pentru nicio altă funcţie politică decât cea prin care să ne putem face treaba. Nu mă văd în momentul de faţă mobilizat să încep o analiză detaliată la nivelul judeţului Iaşi pentru că este extraordinar de multă muncă la nivelul municipiului Iaşi", a declarat primarul Iaşiului, Mihai Chirica, care din luna martie, de la intrarea în PNL, deţine funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene.El a spus că îşi doreşte ca acest parteneriat să fie unul loial."Pot să rămân un simplu membru de partid. Nu am nici cea mai mică problemă, atât timp cât ce am propus şi discutat cu preşedintele organizaţiei judeţene, Costel Alexe, rămâne valabil, ca şi parteneriatul pe care l-am găsit în preşedintele şi premierul României. Restul nu contează. (...) Ce pot să spun este faptul că şi liberalii, şi social-democraţii, şi cei din PMP şi alte formaţiuni politice sunt ieşeni. Dacă gândesc ca nişte ieşeni, pentru ieşeni, nu pot fi decât prietenii mei. Eu nu am fost primarul social-democrat pentru Partidul Social Democrat, am fost primarul social-democrat pentru toţi ieşenii iar acum sunt primarul liberal tot pentru toţi ieşenii. Nu am uitat de unde am plecat şi nu am uitat nici prieteniile pe care le-am avut şi probabil le voi avea şi în continuare. Şi nu voi uita misiunea mea: sunt primarul tuturor ieşenilor", a mai declarat primarul Mihai Chirica.În ceea ce priveşte tensiunile provocate în partid prin venirea primarului ex-social-democrat Mihai Chirica, liderul organizaţiei judeţene a PNL Iaşi, ministrul Costel Alexe, a răspuns că "nu fac decât să dea încrederea ieşenilor că (...) vom face echipă puternică, care va implementa mult mai rapid toate aceste proiecte de care în ultimii ani la Iaşi, sub conducere social-democrată, doar s-a vorbit".La sfârşitul lunii februarie 2018, Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis excluderea din partid a primarului Iaşiului, Mihai Chirica. Măsura a fost luată întrucât edilul ieşean şi-a arătat susţinerea faţă de Guvernele Grindeanu şi Tudose, precum şi din cauza criticilor aduse conducerii PSD în spaţiul public prin intermediul mass-media. Odată cu Mihai Chirica au fost excluşi din partid şi viceprimarul Gabriel Harabagiu şi preşedintele executiv al Organizaţiei Municipale a PSD Iaşi, Sorin Iacoban.De la începutul lunii martie 2020, primarul Iaşiului Mihai Chirica este membru al filialei ieşene a PNL. Intrarea sa în rândurile liberalilor a stârnit un val uriaş de reacţii în partid, principalul său contestatar fiind şi contracandidatul din 2016 la alegerile la Primăria Iaşi, deputatul Marius Bodea. După intrarea în PNL a lui Chirica, Bodea a părăsit partidul. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: Primarul Iaşiului: Pentru prima dată în cariera mea de demnitar am fost primit de Guvern cu prietenie Alexe şi Chirica au subliniat importanţa proiectelor de investiţii în Iaşi şi regiunea Moldovei
17:20
Cerinţele adresate operatorilor pentru organizarea şi funcţionarea adecvată a circuitelor de preparare şi servire a alimentelor în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor unităţilor de alimentaţie publică, precum şi cele pentru protecţia clienţilor şi măsurile de control au fost publicate sâmbătă în Monitorul Oficial.Aceste măsuri sunt cuprinse în Ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA)Cerinţele care vizează asigurarea protecţiei clienţilor/consumatorilor sunt cele legate de: triajul observaţional al acestora, realizarea adecvată a dezinfectării meselor după plecarea clienţilor, a dezinfectării tuturor spaţiilor/ suprafeţelor unde au acces clienţii, a ustensilor folosite în timpul servirii meselor, asigurarea cu dispozitive necesare dezinfectării mâinilor clienţilor, informarea adecvată a clienţilor, precum şi asigurarea distanţării fizice, astfel încât să se evite, pe cât posibil, interacţiunea fizică cu şi între clienţi, precizează ANSVSA într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.În ceea ce priveşte măsurile care trebuie aplicate de operatorii din acest domeniu înainte de reluarea activităţilor se numără: verificarea stării de întreţinere a tuturor spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor necesare pentru desfăşurarea activităţilor permise, revizuirea planurilor de igienizare şi dezinfecţie, în sensul creşterii frecvenţei acestor acţiuni şi a realizării lor cu produse biocide adecvate, verificarea stocurilor de alimente, eliminarea celor care ar putea produce toxiinfecţii alimentare şi instruirea personalului lucrător privind regulile generale de igienă necesare obţinerii de produse alimentare sigure, precum şi cele suplimentare de prevenire a răspândirii virusului SARS - CoV 2."Revizuirea circuitelor funcţionale de producţie, livrare şi servire este esenţială şi trebuie realizată astfel încât să se respecte măsurile de protecţie sanitară pentru a împiedica posibila infecţie cu virusul SARS - CoV 2, dar, în acelaşi timp, să nu afecteze siguranţa alimentelor", informează ANSVSA.Autoritatea veterinară subliniază că sunt în derulare acţiuni de verificare întreprinse în comun cu Ministerul Sănătăţii, prin structurile teritoriale (DSVSA judeţene şi ale municipiului Bucureşti) care vizează modul în care sunt respectate cerinţele de siguranţă a alimentelor şi, respectiv, cele de sănătate publică.De asemenea, în ce priveşte terasele sau spaţiile deschise din exterior ale unităţilor de alimentaţie publică, inspectorii vor derula, în perioada următoare, controale pentru verificarea şi consilierea, acolo unde este cazul, a operatorilor din domeniu."Obiectivul este de a garanta cetăţenilor care doresc să consume produse alimentare la terase, că pot veni în locuri sigure şi că nu se expun vreunui pericol privind sănătatea, inclusiv din prisma siguranţei alimentelor. Acolo unde, ca urmare a controalelor oficiale se constata nereguli grave care periclitează sănătatea cetăţenilor, neglijenţă sau chiar dispreţ faţă de prevederile legale, se vor aplica sancţiuni, care pot merge până la suspendarea activităţii unităţii respective", precizează ANSVSA. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
17:20
Alte şase persoane au murit din cauza noului coronavirus, bilanţul total ajungând la 1.259, a anunţat, sâmbătă după-amiază, Grupul de Comunicare Strategică.Sunt şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 50 şi 77 de ani.* Deces 1.254. Bărbat, 68 ani, judeţ Suceava. Dată confirmare: 13.05.2020. Dată deces: 29.05.2020. Comorbidităţi: HTA, angină pectorală.* Deces 1.255. Bărbat, 50 ani, judeţ Braşov. Dată confirmare: 15.05.2020. Dată deces: 30.05.2020. Comorbidităţi: epilepsie cu crize tonico-clonice, obezitate, HTA, hepatită cronică toxico-nutritională.* Deces 1.256. Bărbat, 51 ani, judeţ Bihor. Dată confirmare: 14.05.2020. Dată deces: 30.05.2020. Comorbidităţi: cardiopatie ischemică, HTA, insuficienţă renală cronică-dializat, obezitate.* Deces 1.257. Bărbat, 64 ani, judeţ Galaţi. Dată confirmare: 19.05.2020. Dată deces: 30.05.2020. Comorbidităţi: cardiopatie ischemică, HTA, AVC sechelar, boală renală polichistică.* Deces 1.258. Bărbat, 77 ani, judeţ Galaţi. Dată confirmare: 28.05.2020. Dată deces: 30.05.2020. Comorbidităţi: HTA, obezitate grad II.* Deces 1.259. Bărbat, 66 ani, judeţ Tulcea. Dată confirmare: 30.05.2020. Dată deces: 30.05.2020. Comorbidităţi: DZ, insuficienţă renală cronică, insuficienţă cardiacă, infecţie Clostridium Difficile. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Acum 6 ore
16:20
Selecţionerul naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, speră ca Mannschaft să poată juca din nou din luna septembrie, după o pauză de zece luni, şi s-a declarat impresionat de calitatea meciurilor din Bundesliga, reluate după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus.Loew a declarat că alături de staff-ul său a început activitatea după întreruperea de trei luni din cauza răspândirii Covid-19.''Suntem în proces de pregătire mentală pentru luna septembrie - dacă se va putea juca din nou'', a spus Loew.Cu amicalele din martie, împotriva Spaniei şi Italiei anulate, şi cu turneul final al EURO 2020 amânat pentru vara lui 2021, naţionala Germaniei nu a mai disputat niciun meci din noiembrie 2019.Referindu-se la reluarea Bundesligii în spatele ''uşilor închise'', Loew a spus: ''Sunt plăcut surprins de nivelul ridicat de motivaţie manifestat dejucători şi echipe, de atitudine şi de modul în care se dispută meciurile''.''Se simte faptul că jucătorii abia aşteptau să revină pe teren după două luni de pauză. Au ieşit foarte motivaţi din această întrerupere a campionatului, sunt dornici să joace, să înscrie goluri, de parcă în tribune ar fi 80.000 de spectatori'', a menţionat Loew.Bundesliga este primul mare campionat din Europa care s-a reluat după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus, din martie, meciurile jucându-se însă fără spectatori. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)
16:20
Pianistul german Igor Levit va interpreta sâmbătă o singură piesă muzicală, care durează 20 de ore, pentru a aduce în centrul atenţiei publice situaţia artiştilor în timpul pandemiei de COVID-19, informează DPA.Levit va cânta ''Vexations'', compusă de Erik Satie, una dintre piesele muzicale cu cea mai mare durată din istoria muzicii, care constă dintr-o succesiune de doar câteva note reluate de 840 de ori.''Vremurile pe care le trăim sunt dificile pentru artişti - fizic, mental şi emoţional. Cred că acesta este motivul pentru care piesa aceasta funcţionează atât de bine, ca să crească gradul de conştientizare a situaţiei în care ne aflăm'', a declarat muzicianul de 33 de ani pentru DPA.Concertul lui Levit este programat să înceapă la ora 12:00 GMT şi va fi finalizat duminică la prânz. Va fi transmis prin streaming dintr-un studio berlinez pe mai multe pagini de socializare inclusiv pe conturile de Instagram şi de Twitter ale muzicianului.Piesa muzicală compusă de Satie (1866-1925) este alcătuită dintr-o temă cu variaţiuni, iar partitura are o singură pagină de note. Este asemenea unui ''ţipăt silenţios'' în monotonia sa, a spus Levit.''Artiştii au nevoie să fie pe scenă. Situaţia din prezent este extrem de dificilă, chiar şi pentru mine'', a spus acesta. ''Perspectiva este întunecată, având în vedere restricţiile care vizează evenimentele culturale''.Levit a spus că îi este teamă că societatea va fi şi mai divizată între câştigători şi perdanţi în timpul pandemiei. ''Noi, artiştii, avem o treabă de dus la îndeplinire, nu doar să vrem să fim relevanţi, ci să şi creăm această relevanţă şi să nu lăsăm teama să ne paralizeze'', a spus acesta. Noul coronavirus este totodată o şansă pentru ceva nou.Levit a spus că nu ştie dacă va lua vreo pauză în timpul recitalului.''Nu mi-am făcut un plan. N-am cântat niciodată la pian pentru mai mult de două ore, două ore şi jumătate, iar acum am în faţă 20 sau 21 de ore''.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
16:20
Cluburile, federaţiile şi alte structuri sportive riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei dacă nu vor asigura o distanţă de minimum 2 metri între sportivi în sălile de sport, conform regulamentului privind reluarea începând cu 1 iunie a activităţilor de pregătire fizică organizate în spaţii închise şi diminuarea riscului de infecţie COVID-19, cuprins în ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului şi publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial."Nerespectarea prevederilor literei C din prezenta anexă, în ceea ce priveşte organizarea spaţiului de pregătire fizică, astfel încât să permită menţinerea distanţei de minimum 2 m între oricare două persoane şi un spaţiu pentru fiecare persoană de 7 mp, constituie contravenţie (n.r. - din partea persoanelor juridice în cauză) şi se sancţionează în conformitate cu prevederile art. 30 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 (n.r. - amenda de la 5.000 la 10.000 de lei) privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către personalul împuternicit din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al Serviciului control în sănătate publică din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti", se arată în documentul citat.Structurile sportive care organizează activitatea de pregătire sportivă îşi pot modifica normele şi regulamentele specifice ramurii de sport pentru a se adapta la situaţia creată de criză, cu condiţia ca acestea să nu vină în contradicţie cu normele legale în vigoare.De la 1 iunie, pentru reluarea pregătirilor în sălile de sport de către sportivii de performanţă purtarea măştii (medicale/nonmedicale) este obligatorie. Pentru o protecţie eficace, aceasta trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul. Prin excepţie, activităţile fizice intense se pot face fără a purta masca pe figură. Îîn cazul în care o persoană prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată), aceasta se va izola la domiciliu. În cazul în care o persoană a venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, se va izola la domiciliu şi va respecta măsurile în vigoare.Măsuri care privesc organizarea activităţii de pregătire sportivă în spaţii închise:- organizarea spaţiului de pregătire sportivă astfel încât să permită menţinerea distanţei de minimum 2 m între oricare două persoane şi un spaţiu pentru fiecare persoană de 7mp;- triajul observaţional zilnic la intrarea în sală. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) şi febră mai mare de 37,3°C;- plasarea recipientelor cu soluţii dezinfectante pentru mâini la intrarea în sală;- în cazul încăperilor climatizate prin recircularea aerului, se efectuează nebulizarea o dată pe săptămână, în afara programului de lucru şi se efectuează dezinfecţia instalaţiei de climatizare conform instrucţiunilor producătorului;- suprafeţele şi spaţiile comune vor fi dezinfectate frecvent (cel puţin o dată la 4 ore);- asigurarea unei ventilaţii adecvate a tuturor încăperilor sau aerisirea lor periodică, cel puţin o dată la 4 ore.Accesul sportivilor va fi permis doar în urma triajului epidemiologic şi termometrizării, iar acesta trebuie să se facă numai în baza unei programări prealabile. Numărul de sportivi care se antrenează la un moment dat va fi limitat, în funcţie de capacitatea sălii, pentru a se putea menţine distanţa fizică de minimum 2 m între oricare două persoane şi 7 mp/persoană.Sportivii vor fi instruiţi să îşi spele mâinile înainte şi după terminarea antrenamentului. În cazul în care sala este prevăzută cu aparate sportive, se va evita utilizarea acestora în regim de circuit şi se va încuraja utilizarea unui singur tip de aparat în cadrul aceleiaşi sesiuni de antrenament. Se delimitează spaţiile de exerciţii, cu menţinerea distanţei fizice de minimum 1,5 m între oricare două persoane şi asigurarea unui spaţiu de minimum 7 mp/persoană. Se va asigura aceeaşi distanţă inclusiv între sportiv şi personalul tehnic (antrenor, medic etc.). Se limitează durata antrenamentelor, astfel încât să se poată stabili un orar clar pentru dezinfecţia şi aerisirea riguroasă a sălii. Aparatele sportive vor fi dezinfectate înainte şi după fiecare utilizator. Cu excepţia perioadei de desfăşurare a activităţilor fizice intense, purtarea măştii este obligatorie pe toată durata prezenţei în sală.Regulamentul interzice folosirea în comun a duşurilor, saunei şi altor zone cu risc mare de transmitere a virusului. Vânzarea şi/sau oferirea de gustări/băuturi în regim de auto-servire nu este permisă; prin excepţie, se permite funcţionarea automatelor de băuturi răcoritoare şi mâncare ambalată, cu condiţia ca acestea să fie consumate în aer liber.În cazul în care o persoană care participă la activitatea de antrenament este suspectă/confirmată cu COVID-19 se realizează operaţiuni de dezinfecţie a încăperilor respective de către unităţi de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare autorizate.Începând cu data de 1 iunie se permite desfăşurarea, de către sportivii profesionişti, a activităţilor de pregătire fizică în spaţii închise (cu excepţia sporturilor de contact), cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minim 7 mp/persoană şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Adrian Dădârlat)
16:20
Jandarmul Sorin Andrici şi poliţistul de frontieră Ion Borisov au început, sâmbătă dimineaţă, un maraton caritabil de 24 de ore pentru a sprijini o minoră din Republica Moldova care are nevoie de un tratament extrem de costisitor, iar jandarmul Andrici şi-a propus să alerge în plus 24 de ore, dacă vremea îi va permite.Cursa caritabilă a început la ora 7,00, iar ulterior celor doi li s-a alăturat un alt poliţist de frontieră, Cornel Vasiliu, care în adolescenţă a fost vicecampion naţional la kaiak-canoe, ultramaratoniştii fiind deschişi oricăror sportivi care doresc să doneze şi să alerge alături de ei."Alergăm pentru o fetiţă din Republica Moldova, Alexa, care are nevoie de un vaccin în valoare de 2,1 milioane de dolari. L-am provocat pe Cristi Borcan, cel mai bun alergător de ultramaraton din Bucureşti, la categoria lui de vârstă, să ni se alăture în cursă şi a acceptat provocarea de a alerga 48 de ore", a declarat, pentru AGERPRES, Sorin Andrici.Până la prânz, ultramaratoniştii au alergat în jurul lacului Ciuperca din municipiul Tulcea aproape 40 de kilometri şi respectând regulile concursului internaţional Last Man Standing, care se desfăşoară anul acesta pentru prima dată în România."Până acum e uşor. Oboseala apare pe la 2,00 noaptea, atunci când se schimbă şi clasamentele, dar având în vedere că participă sportivi renumiţi, tragem tare să fim în top. Se aleargă 6,7 kilometri într-o oră, iar cursa se termină când rămâne ultimul în picioare", a mai spus Andrici. Foto: (c) Luisiana Bîgea / AGERPRESPentru Ion Borisov, Last Man Standing este primul ultramaraton caritabil."Alerg de aproape doi ani. Acum, vreau să depăşesc limita celor 100 de kilometri şi mi-am propus să alerg cel puţin 150 de kilometri", a afirmat Borisov.În aceeaşi situaţie se află şi Cornel Vasiliu, care în juniorat a fost de trei vicecampion naţional la kaiac-canoe şi câştigător al unei regate internaţionale organizată la Orşova."Deocamdată, e bine. Vorbim mâine dimineaţă. Având în vedere că 4 ani şi jumătate, când eram sportiv, iarna, făceam doar alergare, acum alerg doar din amintiri şi e bine", a afirmat Vasiliu.Ultramaratoniştii din Tulcea au scos la vânzare pe pagina de Facebook.com a lui Sorin Andrici kilometrii parcurşi, iar cei care vor să se implice pot dona 30 de lei pentru fiecare kilometru în beneficiul fetiţei bolnave din Republica Moldova.În vârstă de 45 de ani, Andrici, angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, participă de aproape cinci ani la competiţii de atletism, iar de-a lungul carierei sportive s-a implicat în acţiuni caritabile. Ultima dintre ele a avut loc la începutul acestei luni şi i-a avut ca destinatari pe copiii cu autism. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
16:20
A fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul comun al ministrului Culturii şi ministrului Sănătăţii privind privind măsurile care trebuie luate pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus şi pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă sanitară a activităţilor desfăşurate în muzee şi galerii de artă, biblioteci, librării, în domeniul producţiei de film şi audiovizual, activităţi în aer liber şi drive-in.Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii transmis AGERPRES, măsurile se aplică în perioada stării de alertă, în condiţiile ridicării graduale a restricţiilor, coroborat cu necesitatea asigurării desfăşurării în condiţii de siguranţă sanitară a activităţii instituţiilor de cultură şi operatorilor economici cu obiect de activitate în domeniul cultural.* Printre măsurile şi regulile care trebuie să fie respectate de publicul vizitator în muzee şi galerii de artă se numără: accesul se face cu respectarea de către participanţi a distanţării de minimum 2 metri, dar fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului; stabilirea unor fluxuri de vizitare unidirecţionale pentru facilitarea menţinerii distanţei fizice; accesul va fi permis numai în condiţiile purtării măştii (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în muzeu; limitarea vizitei la un interval de timp de 2 ore; încurajarea utilizării plăţii cu cardul; interzicerea utilizării aparatelor de audio-guide.* În bibliotecile publice vor exista la intrare covoare cu dezinfectant pentru încălţăminte aflate, recepţia şi birourile de împrumut vor trebui să aibă ecrane de protecţie şi va exista o perioadă de carantină a documentelor, în cazul în care dezinfecţia acestora nu este posibilă.În absenţa unei camere de carantină, se va aranja un spaţiu specific (o parte din depozit sau din sala de lectură, care poate fi uşor adaptat şi izolat), cu rafturi şi/sau mese disponibile pe care să se stocheze documente, asigurându-se faptul că acel spaţiu nu este accesibil pentru public.Toate operaţiunile de manipulare, carantină, dezinfecţie şi curăţenie vor trebui să fie executate de personalul din bibliotecă echipat cu echipament de protecţie.* Deschiderea activităţii cu publicul în librării se va face doar dacă acestea îşi desfăşoară activitatea în centrele comerciale mici, de sub 15.000 metri pătraţi, şi au o suprafaţă sub 500 metri pătraţi, dacă au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului; beneficiază de spaţiu suficient pentru a asigura regulile de distanţare socială; desfăşoară activităţi exclusiv de comerţ cu amănuntul, fără zonă de staţionare.* Activităţile de producţie cinematografică fac parte din categoria serviciilor cu potenţial mediu-ridicat de răspândire a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Printre măsurile de precauţie speciale se numără: evitarea prezenţei îndelungate la filmare a actorilor din grupele de risc (de exemplu, vârsta peste 65 ani şi/sau boli cronice asociate); machiajul şi coafura se vor efectua cu respectarea precauţiunilor universale: menţinerea distanţei fizice, limitarea contactului apropiat, igienizarea mâinilor şi dezinfecţia suprafeţelor înainte şi după şedinţa de machiaj/coafor; spaţii de machiaj şi vestiare separate pentru actori şi figuraţie.Pentru cetăţenii străini sosiţi în România care sunt membri ai echipelor de filmare se va acorda o derogare specială de la măsura de izolare la domiciliu/carantinare de 14 zile. Aceştia vor face dovada testării negative la sosirea în ţară şi un al doilea test va fi efectuat în România în termen de 2-5 zile de la sosirea în ţară sau imediat în cazul apariţiei simptomelor de boală respiratorie.* Pentru evenimentele/acţiunile culturale organizate în aer liber - teatru, dans, concert, proiecţie cinematografică, stand-up comedy, târg, expoziţie, workshop, conferinţă cu caracter cultural -, organizarea spaţiului trebuie făcută astfel încât să permită menţinerea distanţei fizice de doi metri între persoane, dar nu mai mult de 500 de persoane; în cazul în care locaţia este organizată cu scaune mobile (sau pufuri), acestea vor fi poziţionate de organizator la o distanţă de doi metri între ele; în cazul în care locaţia dispune de gradene, organizatorul va marca pe acestea locurile disponibile, la o distanţă de 2 m între ele; în cazul în care locaţia nu dispune de scaune sau gradene şi este liberă (iarbă, pământ, zgură etc.), iar publicul vine cu propriile pături sau perne, organizatorul va marca solul astfel încât să creeze spaţii care să respecte distanţarea socială pentru fiecare persoană, precum şi spaţii mai mari pentru familii şi/sau grupuri de până la trei persoane.* Pentru evenimentele de tip drive-in se va avea în vedere deschiderea graduală, fazată, în concordanţă cu situaţia epidemiologică locală din judeţul/regiunea în care se desfăşoară evenimentul; accesul se face exclusiv cu autoturismul; la intrarea în locaţie se verifică temperatura celor din autoturism de către personalul echipat cu echipament de protecţie; parcarea va fi amenajată în aşa fel încât între autovehicule să se păstreze distanţa de 2 metri stânga/dreapta şi 2 metri faţă/spate; pe parcursul evenimentului tip drive-in, spectatorii nu părăsesc autoturismul, cu excepţia cazului în care doresc să meargă la toaletă; se încurajează achiziţionarea de bilete online, se încurajează scanarea biletelor, pentru a evita atingerea sau ruperea acestora. . AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
16:20
Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat, sâmbătă, prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3.000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise, se precizează într-un comunicat al Guvernului.Aceasta vine după ce în spaţiul public a apărut o fotografie făcută într-un birou din Palatul Victoria cu Ludovic Orban şi mai mulţi oficiali care nu poartă măşti şi fumează în interior. Conform informaţiilor care au circulat în mediul online, întâlnirea ar fi avut loc de ziua premierului Orban. "Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeaşi măsură de către orice cetăţean, indiferent de poziţia pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate, trebuie aplicate sancţiunile stabilite de lege, fără a face distincţie", menţionează sursa citată. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
15:20
Un bilet la meciul de debut, din anul 1984, al starului baschetului profesionist nord-american, Michael Jordan, s-a vândut, vineri seara, la licitaţie cu suma de aproape 25.000 dolari, scrie dpa.Jordan şi-a făcut debutul, pe 26 octombrie 1984, la 21 de ani, pentru Chicago Bulls, într-un meci contra celor de la Washington Bullets, câştigat de ''tauri'' cu 109-93, în faţa a 13.913 fani, pe Chicago Stadium.Atunci, Jordan a reuşit 16 puncte, şase recuperări şi şapte pase decisive.În urmă cu două săptămâni, o pereche de ghete purtată de Jordan tot în sezonul său de debut în NBA a fost vândută cu suma record de 560.000 de dolari, în cadrul unei licitaţii online.Ghetele Air Jordan, proiectate special pentru starul NBA, au pe ele autograful lui Jordan, fiind de altfel prima încălţăminte sport semnată vreodată. Casa Sotheby's, organizatoarea licitaţiei, se aştepta să obţină între 100.000 şi 150.000 de dolari cu ocazia vânzării lor.Ghetele Air Jordan au fost vândute de colecţionarul Jordan Geller, fondatorul muzeului pantofilor sport Shoezeum din Las Vegas. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)
15:20
Poliţişti de frontieră vasluieni au descoperit, în cadrul unei acţiuni desfăşurate vineri, bunuri de contrabandă în valoare totală de 1.359.100 lei, ţigări şi esenţe aromatice de narghilea şi băuturi alcoolice, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră pariziană.Potrivit unui comunicat al IGPF transmis sâmbătă AGERPRES, marfa a fost descoperită într-o autoutilitară înmatriculată în Republica Moldova, condusă de o persoană cu cetăţenie română şi moldoveană, pe sensul de intrare în ţară din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa.În urma controlului amănunţit efectuat asupra maşinii care staţiona într-o parcare din localitatea de frontieră Râşeşti, poliţiştii au descoperit marfa în colete ascunse şi nedeclarate, respectiv 25.999 pachete de ţigări de diferite mărci, 1.230 kg de esenţe aromatice pentru narghilea şi 74 litri de băuturi alcoolice, de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.Alte 26.470 pachete de ţigări de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova, au fost descoperite, sâmbătă, într-un autocar ce staţiona în aceeaşi parcare din Râşeşti.Bunurile de contrabandă şi cele două maşini în care a fost descoperită marfa au fost confiscate de autorităţi.Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în privinţa şoferului menţionat şi a altor patru bărbaţi de cetăţenie română şi moldoveană, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. AGERPRES/(AS - autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: politiadefrontiera.ro
15:20
Preşedintele filialei ieşene a PNL, Costel Alexe, ministrul Mediului, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, că proiectele importante ale municipiului, judeţului, dar şi ale regiunii trebuie susţinute, subliniind faptul că este pentru prima dată în 30 de ani când liberali au reprezentare în toate mediile politice."Avem un parteneriat pentru Iaşi şi vom face tot ce ne stă în putinţă să atragem investiţii şi să dezvoltăm această zonă. Vrem să recuperăm decalajul Moldovei faţă de celelalte regiuni mai dezvoltate, decalaj care s-a acutizat în ultimii ani. Este pentru prima dată de la Revoluţie când PNL are un preşedinte la Cotroceni, are un guvern şi un premier la Palatul Victoria. La Iaşi avem un ministru în guvern şi un primar de municipiu, al doilea după Bucureşti. (...) Este pentru prima dată în 30 de ani când reuşim ca Iaşiul să aibă reprezentare în toate mediile. Este important să valorificăm acest lucru. (...) Obiectivul nostru este ca toate proiectele importante să fie în continuare pe masa Guvernului la Bucureşti şi să fie rezolvate", afirmat Alexe.El a spus că alături de primarul Mihai Chirica, intrat în PNL în urmă cu două luni, vrea să facă un parteneriat pentru Iaşi, atât la municipiu, cât şi în judeţ, dar şi pentru toată regiunea Moldovei. Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO"Dincolo de ceea ce înseamnă politică pentru noi, în aceşti ani vor fi importante proiectele de care au nevoie atât ieşenii, cât şi moldovenii, pentru a recupera aceste decalaje care s-au acutizat în ultimii ani. Alături de colegii PNL din Moldova vom face tot ce va sta în putinţă să atragem investiţiile şi să dezvoltăm această zonă. Aş vrea ca Iaşiul, care va fi primul judeţ din ţară cu un milion de locuitori, să aibă proiecte în derulare sau finalizate, o zonă metropolitană dezvoltată, cu o reţea de infrastructură şi servicii publice aşa cum merită, şi un judeţ Iaşi în care să avem toate drumurile asfaltate, să avem apă şi canalizare în fiecare comunitate din judeţ, parcuri industriale şi firme care să genereze locuri de muncă din comunităţile locale", a spus Costel Alexe.Prezent la conferinţa de presă, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a susţinut că s-a coalizat o echipă care 'să nu mai împartă Moldova între baronii fiecărui judeţ'."S-a coalizat o echipă care crede în menirea sa, o echipă care şi-a propus să nu mai vândă iluzii, să nu mai împartă Moldova între baronii fiecărui judeţ, ci să-şi pună toată energia ca prosperitatea fiecărui cetăţean, fie el din Iaşi, judeţ sau regiunea de nord-est, să însemne ceva pe platforma politică. (...) Politica se face cu oameni, nu cu partide. Politica se face în acele echipe unde oamenii muncesc şi vor să tragă într-o direcţie în care prosperitatea să însemne ceva pentru noi", a arătat Chirica. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Acum 8 ore
14:20
Jucătorii echipei Bayern Munchen şi-au dat acceptul pentru reducerea salariilor până la finele actualului sezon, în condiţiile crizei financiare generată de pandemia de coronavirus, a anunţat preşedintele clubului, Herbert Hainer, scrie dpa.Iniţial, jucătorii fuseseră de acord cu o diminuare cu 20 la sută a salariilor până la sfârşitul lunii aprilie.''Este foarte îmbucurător faptul că echipa noastră a înţeles momentul pe care-l traversăm şi va continua să renunţe la salariu până la finele sezonului'', a spus Hainer.El nu a menţionat însă care va fi cuantumul reducerii salariale.Aşa cum se ştie, Bundesliga este primul mare campionat din Europa care s-a reluat după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus, din martie, meciurile jucându-se însă fără spectatori.Bayern Munchen, campioana en titre a Germaniei, este lider în campionat, cu 64 puncte, şi va juca sâmbătă seara, în etapa a 29-a, pe teren propriu, cu Fortuna Dusseldorf. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)
14:20
În străinătate, 3.074 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus), până acum fiind înregistrate 106 decese, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.Dintre cei infectaţi, 1.699 au fost în Italia, 561 - în Spania, 84 - în Franţa, 583 - în Germania, 87 - în Marea Britanie, 28 - în Olanda, 2 - în Namibia, 3 - în SUA, 4 - în Austria, 3 - în Belgia, 6 - în Japonia, 2 - în Indonezia, 2 - în Elveţia, 2 - în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia.De la începutul epidemiei, au decedat 106 români aflaţi în străinătate - 31 în Italia, 19 în Franţa, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia.Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 22 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.Românilor li se recomandă să se informeze doar din sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte detalii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.Până vineri, în Europa, au fost raportate 1.384.703 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe - în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: GCS: Poliţiştii au dat, vineri, 174 de amenzi în valoare de 118.000 de lei; 69 de persoane introduse în carantină GCS: Suceava şi Bucureşti - cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus GCS: Alte 151 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19
14:20
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 174 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 118.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.Au fost constatate, vineri, 3 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal. Totodată, 69 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: GCS: 3.074 de cetăţeni români din străinătate, infectaţi cu COVID-19; 106 decese GCS: Suceava şi Bucureşti - cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus GCS: Alte 151 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19
14:20
Fotbaliştii nu vor mai fi obligaţi să se pregătească în cantonamente închise, dar cluburile vor trebui să îşi asume răspunderea legală în acest sens, se arată în regulamentul privind condiţiile necesare pentru reluarea competiţiilor sportive organizate în aer liber din 1 iunie, cuprins în ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului şi publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial."Prin derogare de la prevederile stipulate în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii nr. 583/842/2020, structurile sportive pot desfăşura activitatea de pregătire sportivă şi pot participa la competiţii fără a fi necesară continuarea măsurii de cantonament închis, pe baza asumării răspunderii, în condiţiile legii, în cazul apariţiei unei infectări cu virusul SARS-CoV-2 în rândul propriilor sportivi şi staff tehnic. În cazul în care structura sportivă îşi asumă decizia de a renunţa la cantonamentul în regim închis, aceasta întocmeşte proceduri proprii, specifice ramurii sportive, care să stabilească măsuri pentru protejarea sănătăţii participanţilor la activitatea sportivă, în condiţiile legii;- în cazul în care se produce infectarea cu SARS-CoV-2 a unui participant la activitatea de pregătire sportivă sau la competiţie, se aplică toate normele legale în vigoare cu privire la izolarea suspecţilor şi contacţilor acestora, procedurile de anchetă epidemiologică şi măsurile legale dispuse de organele abilitate", se arată în documentul citat.Jucătorii, componenţii staff-ul tehnic şi medical, personalul de suport implicat în activitatea echipelor, arbitrii şi observatorii vor fi testaţi cu 2-3 zile înainte de primul meci, dar şi din 14 în 14 zile. Dacă, în orice moment, una dintre persoanele menţionate dezvoltă simptome COVID-19, aceasta se izolează şi se testează RT-PCR.II.Numărul persoanelor care îndeplinesc fiecare funcţie esenţială în parte va fi stabilit de organizatorul competiţiei prin norme, cu încadrarea în numărul maxim de persoane prevăzut în prezentul regulament. Persoanele implicate în organizarea meciului la stadion/teren de joc (inclusiv presa) vor trece prin filtru epidemiologic (chestionar stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii, termometrizare) înainte de a pătrunde pe stadion/terenul de joc. Sunt exceptate delegaţiile celor două echipe (jucători, staff tehnic), dat fiind că acestea se află în programul de pregătire în regim de carantină şi se supun calendarului de testare. Acest triaj va fi realizat de echipajul medical prezent la stadion/terenul de joc pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. Persoanele care nu întrunesc criteriile triajului epidemiologic nu au acces pe stadion/terenul de joc.Înainte ca delegaţiile echipelor să ajungă la stadion/terenul de joc va fi făcută dezinfectarea încăperilor şi spaţiilor comune. De asemenea se va asigura de către organizator ventilarea zonelor închise, fără recircularea aerului. Vestiarele celor două echipe şi al arbitrilor vor fi sigilate după igienizare până la sosirea acestora.În zona vestiarelor va fi desemnată o persoană care se va ocupa de dezinfectarea spaţiilor comune atinse cu mâinile. Aceasta va purta în permanenţă mască de protecţie şi mănuşi şi va păstra distanţa recomandată faţă de jucătorii echipelor, staff şi brigada de arbitri.Echipele vor ajunge la stadion/terenul de joc la ore diferite, astfel: echipa gazdă cu 75 de minute înaintea începerii jocului, iar echipa oaspete cu 90 de minute înaintea orei de start al jocului.Jucătorii vor veni la stadion/terenul de joc cu echipamentul necesar pentru joc în propriile genţi, acesta fiind distribuit de către responsabilul de echipament al echipei la baza de cantonament/hotel fiecărui jucător în parte, înainte de plecarea spre stadion/terenul de joc.Se recomandă ca, acolo unde există posibilitatea de folosire a unor spaţii libere adiacente ca vestiare suplimentare, acestea să fie utilizate de jucătorii de rezervă. Dacă acest lucru nu este posibil, jucătorii de rezervă vor merge direct pe suprafaţa de joc sau la propriile bănci de rezerve unde vor sta până la ieşirea jucătorilor titulari la 'încălzire' (după aceasta vor putea merge la vestiar pentru a se echipa).Jucătorii celor două echipe nu vor ieşi în acelaşi timp la 'încălzire' şi se recomandă ieşirea acestora la o diferenţă de câteva minute, la fel ca şi întoarcerea la vestiar de pe teren la sfârşitul încălzirii. Este interzisă staţionarea sau încălzirea preliminară a jucătorilor (gimnastică/streching) în spaţiile interioare/holuri de acces limitrofe vestiarelor.Dispunerea materialelor sportive pe terenul de joc pentru încălzirea jucătorilor va fi făcută astfel încât să susţină distanţa de minimum 2 metri dintre jucători. De asemenea, mingile folosite atât la încălzire, cât şi la joc vor fi dezinfectate. Nu sunt recomandate şedinţele tehnico-tactice în vestiar. Este de preferat ca acestea să se desfăşoare înaintea sosirii la stadion/terenul de joc, în spaţii deschise (aer liber) sau în săli/incinte unde se poate păstra distanţa de 2 metri între participanţi.Intrarea pe teren a echipelor se va face fără copii însoţitori (copii escortă) şi fără mascote. Nu se vor face poze de grup la centrul terenului (fotografii din Zona 1 au voie să se poziţioneze doar în spatele porţii şi doar după linia fotografilor). Se va evita ceremonia salutului prin strângere de mână la începutul jocului.Distanţa dintre persoanele de pe banca tehnică de cel puţin 2 m trebuie constant menţinută. Aceasta va putea fi făcută prin adăugarea lângă banca tehnică, dacă este nevoie, a mai multor scaune aşezate la respectiva distanţă. Atât stafful tehnic, medical, cât şi jucătorii de rezervă vor purta măşti pe toata durata jocului (prin excepţie, antrenorul delegat să ofere indicaţii tehnice poate să nu poarte mască).La sfârşitul jocului, folosirea duşurilor se va face numai respectând o distanţă de 2 metri între persoane.Toţi reprezentanţii presei care asistă la meci trebuie să declare că sunt de acord să respecte normele de igienă şi să se supună examenelor medicale. Zona de lucru media şi zona mixtă vor fi închise şi, prin urmare, atât conferinţa de presă de după joc, cât şi interviurile de la zona mixtă nu vor mai avea loc. Declaraţiile de la sfârşitul jocului vor fi oferite doar deţinătorilor de drepturi TV, la flash interviuri. Masa presei trebuie să aibă o capacitate de trei ori mai mare decât numărul jurnaliştilor acreditaţi, pentru a se respecta astfel distanţa de 2 metri între aceştia. Se va păstra distanţa minimă la poziţionarea camerelor şi în tribuna mass-media. Acolo unde nu este posibilă reducerea aglomerării în alt fel, furnizorul de servicii va instala pereţi despărţitori din plexiglas.Se va amenaja la stadion/terenul de joc un spaţiu de izolare pentru cel puţin o persoană cu simptomatologie COVID-19, care să fie bine ventilată, să nu comunice cu alte incinte sau spaţii definite; utilitatea este aceea de a izola de persoanele prezente în zonele 1 şi 2 orice persoană care prezintă simptome până la un consult de specialitate/testare/evacuare. În cazul depistării unui caz suspect de COVID-19 se anunţă imediat personalul medical aflat la stadion/terenul de joc şi obligatoriu direcţia de sănătate publică locală şi serviciul de urgenţe 112. Această încăpere este folosită doar pentru o astfel de situaţie.Organizatorii competiţiei vor opri desfăşurarea meciurilor care implică echipele aflate sub incidenţa anchetei epidemiologice în cazul depistării unui caz suspect de COVID-19.Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.La 15 mai, o dată cu încheierea stării de urgenţă decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus, sportivii de performanţă şi-au reluat antrenamentele centralizate, dar în condiţii speciale, aceştia fiind testaţi înainte de intrarea în cantonament şi obligaţi să se pregătească în grupuri restrânse respectând în acelaşi timp distanţarea socială.AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Adrian Dădârlat)
14:20
Cancelarul federal german Angela Merkel a declarat sâmbătă că ţara sa a trecut până acum cu bine de testul coronavirusului, dar că mai este nevoie de un mare efort pentru a pune capăt pandemiei de COVID-19, informează dpa."Până acum am trecut cu bine testul" coronavirusului, a spus Merkel în mesajul său video săptămânal. "Majoritatea covârşitoare a oamenilor din ţara noastră s-au ghidat după principii de precauţie, raţiune şi responsabilitate pentru alţii", a estimat ea.Merkel i-a atenţionat pe germani să nu cadă în plasa unui fals sentiment de siguranţă. "Unii oameni cred acum că, dacă nu a avut loc o mare suferinţă în masă, pericolul nu a fost atât de mare de la bun început. Este o eroare!", a subliniat cancelarul federal german.Angela Merkel şi-a exprimat speranţa că relaxarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei va fi posibilă la timpul potrivit, dar că ea se bazează pe germani să aibă în continuare un comportament responsabil.Chiar dacă Germania a înregistrat un număr mare de persoane contaminate, numărul de decese de COVID-19 se menţine relativ scăzut. Numărul de contaminări a scăzut puternic după ce guvernul Angelei Merkel a introdus o serie de restricţii în martie.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Adrian Dădârlat)
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.