Administraţia de licenţiere a FRF a respins prin decizie definitivă acordarea licenţei UEFA clubului Astra Giurgiu

Agerpres, 5 iunie 2020 19:30

Administraţia de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a respins, vineri, prin decizie definitivă la nivel naţional, acordarea licenţei UEFA clubului Astra Giurgiu, informează site-ul oficial al FRF."Comisia de fond a refuzat acordarea licenţei UEFA clubului Asociaţia Fotbal Club Astra pentru neîndeplinirea criteriului de infrastructură, respectiv încălcarea art. 23 - Stadion omologat pentru campionatul naţional Liga I, precum şi pentru neîndeplinirea criteriului financiar, respectiv încălcarea art. 46, 47 şi 47bis. Asociaţia Fotbal Club Astra a contestat hotărârea instanţei de fond la Comisia de apel pentru acordarea licenţei cluburilor. Vineri, 5 iunie 2020, Comisia de apel a pronunţat decizia definitivă şi executorie pe plan naţional, prin care s-a respins apelul formulat de club şi s-a menţinut hotărârea Comisiei pentru acordarea licenţei cluburilor - instanţa de fond, prin care a refuzat acordarea licenţei UEFA, pentru sezonul 2020-2021, clubului Asociaţia Fotbal Club Astra", se arată pe site-ul citat.Celelalte şapte cluburi din Liga I care au solicitat licenţa de participare în cupele europene, ediţia 2020-2021, au primit aviz favorabil: CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova, FC Botoşani, FC Dinamo, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, CSM Politehnica Iaşi.De asemenea, Comisia pentru acordarea licenţei cluburilor - instanţa de fond, a acordat licenţa UEFA WCL clubului de fotbal feminin Asociaţia Fotbal Club Universitatea Olimpia Cluj.AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Simona Aruştei) Sursa foto: frf.ro

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 30 minute
15:10
Sârbul Novak Djokovic şi soţia sa Jelena au avut rezultate negative la ultimul test pentru Covid-19, efectuat la zece zile după ce s-a stabilit că ambii sunt infectaţi cu noul coronavirus, în urma participării la Adria Tour, un turneu caritabil organizat chiar de către actualul număr unu mondial din tenisul profesionist, a anunţat joi echipa sa, citată de agenţia DPA."Testul PCR făcut la Belgrad de Novak Djokovic şi soţia sa Jelena a avut un rezultat negativ. Ei nu au prezentat niciun moment simptome şi au stat zece zile în izolare", a precizat echipa jucătorului sârb.Djokovic a anunţat, pe 23 iunie, că a fost testat pozitiv la Covid-19, după ce a luat parte la Adria Tour, un circuit care cuprindea turnee de tenis în Serbia, Croaţia şi Bosnia. Acesta a fost anulat după apariţia mai multor teste pozitive cu prilejul turneului de la Zadar (Croaţia).Printre cei testaţi pozitiv cu ocazia acestei competiţii s-au numărat tenismenii Novak Djokovic, Grigor Dimitrov, Viktor Troicki şi Borna Coric, antrenorul lui Dimitrov şi antrenorul lui Djokovic, Goran Ivanisevic, precum şi soţia campionului sârb.Novak Djokovic a fost puternic criticat pentru organizarea acestui eveniment, în cursul căruia nu au fost respectate protocoalele sanitare, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor turnee care au avut loc în alte colţuri ale lumii, în această perioadă în care circuitele ATP şi WTA sunt oprite din cauza pandemiei.AGEPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
15:10
Cea mai înaltă instanţă administrativă din Turcia a amânat joi pentru 15 zile decizia revenirii la statutul de moschee a catedralei Sfânta Sofia din Istanbul, transformată în muzeu în 1935, perioada de început a Turciei laice, relatează EFE.Consiliul de Stat a examinat joi cererea depusă de o asociaţie apropiată guvernului islamist turc de a schimba decretul care a impus laicizarea catedralei în urmă cu 85 de ani şi a anunţat că va lua o decizie peste două săptămâni.Potrivit acestei asociaţii, decretul care stă la baza laicizării monumentului conţine semnătura falsificată a fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk.Iniţiativa a fost sprijinită atât de partidul islamist AKP, al preşedintelui ţării, Recep Tayyip Erdogan, cât şi de partenerul său din Parlament, ultranaţionalistul MHP, dar se confruntă cu o puternică opoziţie din partea sectorului academic şi unei părţi a societăţii civile.În cazul în care va redeveni moschee, turiştii vor putea continua să viziteze monumentul, însă autorităţile vor trebui să decidă cum să împace tradiţia musulmană cu cea creştină, în condiţiile în care islamul interzice realizarea de fotografii într-un templu.Peste 200 de academicieni din domeniul artei bizantine şi otomane au semnat o cerere săptămâna acesta ca Sfânta Sofia să rămână muzeu, subliniind că guvernul turc nu este nevoit să se întrebe dacă "trebuie să fie moschee sau muzeu", ci "cum putem îngriji mai bine monumentul".În cazul unui aviz favorabil de a reveni la statul de moschee, guvernul turc speră ca rugăciunile în Hagia Sofia să poată începe din 15 iulie.Sfânta Sofia a fost cea mai importantă catedrală a creştinătăţii vreme de 900 de ani, înainte de a fi transformată în moschee timp de 500 de ani, perioadă în care s-a aflat în inima Imperiului Bizantin creştin şi apoi în cea a Imperiului Otoman musulman.Preşedintele Tayyip Erdogan a propus revenirea la statutul de moschee a catedralei care face parte din Patrimoniul Cultural al Umanităţii UNESCO. În prezent, Hagia Sophia este unul dintre cele mai vizitate monumente din Turcia. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Simona Tatu, editor online: Simona Aruştei)
15:10
Autorităţile sârbe au înăsprit joi măsurile de restricţie implementate împotriva noului coronavirus în urma unei creşteri îngrijorătoare a cazurilor de COVID-19 şi au redeschis totodată, la Belgrad, spitalele dedicate în întregime bolnavilor care au contractat SARS-CoV-2, informează AFP.După ce a controlat primul val al epidemiei la începutul lunii mai, Serbia se confruntă cu o creştere a numărului de cazuri, care, conform statisticilor oficiale, au trecut de la aproximativ 50 de infectări zilnice în urmă cu o lună la peste 250 de contagieri pe zi în perioada actuală.La Belgrad, după o pauză de abia o lună, trei spitale au fost din nou transformate în ultimele zile în "spitale COVID-19"."Paturile se ocupă în mare viteză, imediat ce sunt puse la dispoziţia pacienţilor cu COVID-19", a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, un medic care lucrează în una dintre aceste clinici.Acest nou val epidemiologic are loc în contextul unei ieşiri rapide din izolare, autorizată de autorităţi, ce vizează de exemplu manifestări sportive în masă, inclusiv un turneu de tenis organizat de Novak Djokovic, testat pozitiv cu SARS-CoV-2 după câteva zile de la debutul competiţiei.Numărul de cazuri anunţate de autorităţile sârbe a crescut după alegerile legislative din 21 iunie. După sărbătorirea victoriei zdrobitoare a Partidului Sârb al Progresului (SNS) condus de preşedintele Aleksandar Vucic, trei oficiali de rang înalt au anunţat că au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus: ministrul sârb al Apărării, Aleksandar Vulin, preşedintele fostului Parlament sârb, Maja Gojkovic, şi directorul oficiului guvernului sârb pentru Kosovo, Marko Duric.Autorităţile au decretat "situaţie de urgenţă" în patru dintre cele mai afectate oraşe ale Serbiei: Kragujevac, Novi Pazar, Tutin şi Vranje.Joi, Guvernul de la Belgrad a înăsprit măsurile de precauţie din aceste localităţi, unde adunările publice cu o participare mai mare de cinci persoane în exterior şi în interior au fost interzise, dacă nu este posibilă respectarea unei distanţe de cel puţin doi metri între oameni.Barurile şi restaurantele nu vor putea fi deschise decât între orele 07:00 şi 20:00, iar manifestările sportive şi de divertisment sunt interzise.Situaţia din oraşele Belgrad, Kraljevo şi Uzice a fost considerată "preocupantă" de statul major însărcinat cu administrarea crizei sanitare, care a impus luni purtarea obligatorie a măştilor sanitare în transporturile publice şi în spaţiile închise.Potrivit mass-media locale, situaţia este deosebit de gravă în Novi Pazar şi Tutin, unde unităţile medicale ar fi deja saturate şi s-ar confrunta cu o penurie de echipamente. Aceste afirmaţii au fost însă dezminţite şi calificate drept "minciuni" de mai mulţi înalţi oficiali sârbi, inclusiv de preşedintele Aleksandar Vicic.De la începutul epidemiei de COVID-19 în Serbia la 6 martie, aproape 15.000 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus, dintre care 281 au murit, potrivit statisticilor oficiale. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Simona Aruştei)
15:10
Hoţii s-au folosit de măsurile de izolare impuse de la începutul pandemiei de COVID-19 pentru a fura laptopuri, tablete şi alte bunuri de valoare aflate în birourile din Bruxelles ale unui număr de cel puţin 50 de eurodeputaţi, transmite joi politico.eu.Furturile par să fie avut loc în principal în timp ce sediul din Bruxelles al legislativului european era practic gol, autorii furturilor răscolind prin hârtii şi spărgând dulapuri din birourile eurodeputaţilor pentru a sustrage bunuri de valoare.Europarlamentarul german Nico Semsrott, căruia i-au fost furate două laptopuri, s-a declarat dezamăgit de lipsa de reacţie din partea Directoratului general pentru securitate al Parlamentului European (DG SAFE). "Este un imens scandal şi nu ştiu de ce toată lumea tace'', a declarat el.''Suntem aproape siguri că hoţii au căutat prin toate lucrurile noastre, pentru că totul pare răscolit'', a spus Semsrott, adăugând că din ce a aflat au fost sparte birourile unui număr "între 40 şi 100 de eurodeputaţi''.El şi-a avertizat colegii într-un e-mail trimis luni şi a postat un video pe YouTube în care arată cum hoţii i-au forţat un sertar de la birou, de unde au luat o cheie aflată în sertar pentru a putea deschide un dulap conţinând computere. Eurodeputatul a afirmat că DG SAFE nu îi avertizase pe eurodeputaţi despre furturi.În luna martie, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a introdus măsuri stricte pentru a interzice accesul vizitatorilor în clădirile PE şi a încurajat eurodeputaţii să lucreze din ţările lor, ca măsură de precauţie împotriva răspândirii noului coronavirus. Sediul din Bruxelles al PE a rămas gol cea mai mare parte a lunii mai.O purtătoare de cuvânt a instituţiei a precizat că în aprilie PE a fost informat despre spargeri şi a ''sporit numărul agenţilor de securitate care patrulează'' în zona birourilor, în timp ce ''alţi agenţi au controlat accesul în clădire''. Ea a adăugat că DG SAFE anchetează furturile şi se află în contact cu autorităţile belgiene.Eurodeputata cehă Dita Cháranzova, vicepreşedintă a Parlamentului European pentru securitate, a spus că i-a cerut DG SAFE un raport privind spargerile şi a anunţat că va ridica această chestiune la viitoare reuniune a Biroului Parlamentului European, care se ocupă de problemele administrative. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
15:10
Comisia Europeană a trimis joi României o scrisoare de punere în întârziere cu privire la excluderea unor livrări de produse de origine animală de la respectarea Regulamentului nr. 853/2004 privind stabilirea unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de acest tip, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.Această scrisoare de punere în întârziere reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement.Scrisoarea vizează şi nerespectarea de către România a unor prevederi din Regulamentul nr. 178/2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei în domeniul alimentar precum şi din Regulamentul nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentare.În plus, Comisia precizează că normele româneşti de igienă se aplică şi produselor care sunt supuse liberei circulaţii pe piaţa internă, respectarea lor este obligatorie şi le conferă prezumţia de conformitate cu obligaţiile impuse de legislaţia UE. "Normele naţionale privind igiena produselor alimentare ar fi trebuit comunicate în faza de proiect, potrivit Directivei 2015/1535, pentru a permite Comisiei să evalueze compatibilitatea lor cu legislaţia UE. Eşecul de a comunica aceste norme constituie o încălcare a obligaţiilor de notificare prevăzute la articolul 5 alineatul (1) în Directiva 2015/1535", subliniază executivul comunitar.Prin urmare, Comisia a decis joi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de trei luni pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficienţelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităţilor române un aviz motivat. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
15:10
Castelul Bay din Treznea, o construcţie în stil neo-baroc ridicată la jumătatea secolului al XIX-lea, declasat din lista monumentelor istorice în 2019, s-a prăbuşit în totalitate din cauza precipitaţiilor din ultima perioadă, potrivit primarului comunei, Cristian Oros.Dispariţia fizică a fostului monument istoric a fost semnalată pe contul său de Facebook de către Horaţiu Cociş, cercetător în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, cel care a realizat în toamna anului trecut o scanare 3D a clădirilor aflate încă în picioare la data respectivă, în cadrul programului Pixels for Heritage, realizat de muzeu, în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului (INP).Potrivit prezentării ce însoţeşte imaginea 3D a castelului Bay, acesta a fost proprietate a familiei grofului Ferencz Bay, fiind vorba de o construcţie în stil neo-baroc, ridicată la jumătatea secolului al XIX-lea. Din punct de vedere arhitectural, castelul a avut două corpuri principale şi mai multe turnuri, corpurile fiind legate între ele de o replică a punţii suspinelor din Veneţia. După fuga din 1944 a grofului Ferencz Bay, considerat de localnici ca responsabil pentru masacrul horthyst din 9 septembrie 1940, castelul este transformat în sediu CAP. În perioada imediat următoare anului 1990, castelul a intrat într-un proces rapid de degradare, o expertiză din 2018 arătând că mai era în picioare doar 9% din construcţia iniţială. Sursa foto:  www.fortepan.hu"Ura, absurdul, inconştienţa, incultura şi dezinteresul postdecembrist de la centru la periferie au învins. Ceea ce a fost odată castelul Bay din Treznea, ridicat undeva spre mijlocul secolului al 19-lea, a ajuns o grămadă de moloz. Unic prin elementele arhitecturale, nedorit din cauza participării sale pasive la un episod local sângeros, castelul a fost subiectul şi obiectul unei distrugeri lente, dar dorite", precizează Horaţiu Cociş, în postarea menţionată.Acesta a declarat, pentru AGERPRES, că nu a dorit ca postarea să fie percepută ca un reproş pentru autorităţi sau pentru cineva anume, ci doar semnalarea unei stări de fapt, existentă şi în cazul altor monumente istorice din judeţe sau din ţară."Declasarea monumentului e un precedent periculos. Se putea încerca măcar o conservare a ceea ce a rămas din castel. Nu e firesc să dai vina pe o clădire pentru ce s-a întâmplat în 1944", a adăugat cercetătorul.Castelul Bay din Treznea a fost declasat din lista monumentelor istorice, prin ordin al ministrului Culturii, Daniel Breaz, în martie 2019."La a treia încercare, castelul a fost, în cele din urmă, declasat. Pentru mine rămâne o neîmplinire, o tristeţe, faptul că nu am reuşit să conving mai mulţi oameni să îl salvăm", a declarat, joi, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei pentru Cultură Sălaj, Doina Cociş.Potrivit primarului comunei Treznea, ruinele s-au prăbuşit din cauza precipitaţiilor din ultima perioadă, fără ca cineva să intervină pentru demolarea lor, deşi reprezentau un pericol pentru populaţie."Clădirea s-a prăbuşit din cauza ploilor din ultima perioadă. Am cerut declasarea castelului pentru că o expertiză din 2018 arăta că mai există doar 9% din el, iar ruinele erau un pericol pentru copiii care se jucau în preajma lor. Pe viitor ne gândim să construim acolo un sediu nou pentru primărie, dar nu avem încă un proiect concret pentru aşa ceva", a precizat joi, pentru AGEPRES, Cristian Oros. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
15:10
Trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 31 de ani, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT din Constanţa, sub acuzaţia că au vândut unor consumatori mai multe tipuri de droguri - cocaină, LSD, ecstasy şi canabis.Potrivit unui comunicat al DIICOT, inculpaţii M.R.O., D.C.M. şi T.O.I. au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată.În cauză s-a stabilit faptul că inculpaţii desfăşurau activităţi de comercializare de droguri de risc şi de mare risc - cocaină, LSD, ecstasy şi canabis.Cei trei au fost prinşi miercuri în timp ce încercau să comercializeze 40 de comprimate de MDMA şi 1 gram de cocaină contra sumei de 1.650 lei.La aceeaşi dată, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Constanţa, au efectuat două percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti, în urma cărora au fost ridicate 37 de comprimate de MDMA şi amfetamină, aproximativ 698 de grame de canabis, 66 de seminţe de canabis, 18 grame de rezină de canabis, 15 grame de MDMA, 2 cântare electronice, 3 grindere, 2 laptopuri, 1 video recorder, 5 telefoane mobile, precum şi sumele de 18.800 de lei, 900 de euro, 2.300 de dolari şi 50 de lire.Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bucureşti.Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)
15:10
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă românilor care călătoresc în Grecia să completeze online, anterior călătoriei, formularul online solicitat de autorităţile elene.Formularul este disponibil în limba engleză la adresa https://travel.gov.gr, unde sunt prezentate şi condiţiile de călătorie valabile pentru această perioadă, precizează un comunicat MAE transmis AGERPRES."Pentru a evita timpi suplimentari de aşteptare la frontieră, este important ca cetăţenii români să completeze acest formular anterior deplasării şi să obţină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră", arată sursa citată.După completare, solicitanţii vor primi pe adresa de e-mail utilizată la completarea formularului un cod unic de confirmare a înregistrării, care trebuie prezentat autorităţilor de frontieră (în format electronic sau tipărit), în momentul intrării pe teritoriul elen.Mesajul ministerului român este transmis în contextul întârzierilor înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă (Kulata - Promachonas), odată cu instituirea, la 1 iulie, a noilor reguli privind intrarea cetăţenilor străini în Republica Elenă.MAE arată şi că ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut o convorbire telefonică cu omologul elen, Nikos Dendias, căruia i-a prezentat situaţia cu care se confruntă cetăţenii români aflaţi în tranzit către Grecia, făcând apel la identificarea unor soluţii pentru reducerea timpului de aşteptare şi evitarea aglomerării autoturismelor în acest punct de frontieră şi sugerând deschiderea şi altor puncte de frontieră, având în vedere demararea sezonului turistic. El a menţionat ponderea importantă a turiştilor români în Grecia şi necesitatea asigurării condiţiilor optime pentru ca aceştia să poată ajunge în cele mai bune condiţii la locul de petrecere a vacanţei.Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a întreprins de urgenţă demersuri pe lângă Ministerul de externe elen, atât prin intermediul Ambasadei României la Atena, cât şi pe lângă Ambasada Greciei la Bucureşti, solicitând autorităţilor elene identificarea rapidă a unor soluţii care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata - Promachonas.Partea elenă a transmis că are în atenţie situaţia creată la frontieră şi că acţionează pentru identificarea de soluţii pentru fluidizarea circulaţiei, inclusiv prin stabilirea de controale comune cu autorităţile bulgare. O primă măsură deja luată este crearea unui flux separat pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE.Totodată, MAE precizează că, din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, un reprezentant al Consulatului General al României la Salonic se află la punctul de trecere a frontierei Kulata - Promachonas pentru a acorda asistenţă cetăţenilor români."Ministerul Afacerilor Externe va continua să urmărească îndeaproape evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de trecere al frontierei menţionat şi va rămâne în dialog constant cu autorităţile elene pentru a identificarea soluţiilor necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirea unor astfel de situaţii în perioada următoare", arată MAE.Ministerul român arată că în cursul zilei de miercuri a fost emisă o atenţionare de călătorie prin care cetăţenii români au fost informaţi asupra limitării accesului pe cale rutieră în Grecia printr-un singur punct de frontieră, respectiv Kulata-Promachonas, precum şi asupra faptului că toate persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene (pe cale aeriană, rutieră sau maritimă) sunt obligate să completeze, cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea călătoriei, un formular electronic (Passenger Locator Form), prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidenţa electronică a celor care călătoresc în această ţară.Totodată, având în vedere debutul sezonului turistic, precum şi situaţia excepţională generată de pandemia COVID-19, MAE accentuează importanţa informării temeinice, anterior deplasării în străinătate şi a verificării cu atenţie a informaţiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106774035) şi Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă (+306978996222) şi al Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
15:10
Cinci jucători ai echipei de fotbal Petrolul Ploieşti au fost depistaţi pozitiv la COVID-19, directorul sportiv al clubului, Costel Lazăr, declarând joi, pentru AGERPRES, că testele vor fi repetate, în acest moment fiind considerate neconcludente."Repetăm testele pentru că unele dintre ele nu sunt concludente. Nominal nu vă pot spune nimic, dar ca număr, da, e vorba de 5 fotbalişti. Le repetăm în cursul zilei de astăzi, până diseară o să avem rezultatele. Noi am mai avut o situaţie când s-au anulat testele, probabil o greşeală de transport sau recoltare. Mai sunt probleme cu aparatele. Când echipa era în carantină am avut o situaţie în care ni s-a spus că aparatele nu le poate citi şi trebuie să le repetăm. E o problemă pe care până diseară o clarificăm", a declarat Lazăr pentru AGERPRES.Oficialul Petrolului speră ca noile teste să fie negative, astfel încât activitatea echipei să nu fie perturbată."Meciul cu Rapid e săptămâna viitoare, de ce să nu se mai pună în discuţie? Dacă testele vor fi negative, de ce să intrăm din nou în izolare 14 zile, că nu înţeleg? Noi trebuie să intrăm în carantină de două ori? Noi sperăm să fie negative testele şi să nu fie cazul. Cei de la DSP nici nu au primit rezultatele şi ies cu fel de fel de declaraţii. Deocamdată nu se pune problema ca jucătorii să fie internaţi în spital. Ei trebuie să declanşeze o anchetă în momentul în care vor ieşi pozitivi, noi sperăm să nu fie cazul", a mai spus Lazăr.În urma testelor pozitive de la Petrolul Ploieşti, numărul cazurilor de COVID-19 din fotbalul românesc se ridică la 10. De la reluarea Ligii I, au fost confirmate 3 cazuri de infectare cu COVID-19, unul la un angajat al clubului Dinamo şi două la FC Botoşani, medicul echipei şi un jucător, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică. De asemenea, la 24 iunie, doi fotbaliştii ai echipei din Liga a II-a Concordia Chiajna, Andrei Marc (27 ani) şi Ionuţ Biceanu (26 ani), au fost testaţi pozitiv.Echipa de fotbal Petrolul Ploieşti ar trebui să întâlnească, sâmbătă, de la ora 17:00, în deplasare, formaţia UTA Arad, într-o partidă contând pentru prima etapă a play-off-ului de promovare a Ligii a II-a.Conform deciziei Comitetului de Urgenţă al FRF din 14 mai 2020, care a fost validată în cadrul şedinţei Comitetului Executiv din 27 mai 2020, sezonul 2019-2020 al Ligii a II-a se va încheia cu un play-off de promovare între ocupantele primelor şase locuri ale clasamentului la momentul întreruperii cauzate de pandemia COVID-19.Echipele participante intră în play-off-ul care se va disputa în 5 etape (o singură manşă) cu jumătate din punctele acumulate până la data de 16 martie 2020. Punctajul cu care cele şase formaţii vor intra în play-off este următorul: UTA Arad - 25 de puncte; CS Mioveni - 20 de puncte; Turris Oltul Turnu Măgurele - 20 de puncte; FC Argeş - 19 puncte; Petrolul Ploieşti - 19 puncte; FC Rapid - 19 puncte.Formaţiile clasate pe primele două locuri la finalul play-off-ului vor promova direct în Liga I, în timp ce echipa de pe poziţia a treia va disputa cu joc de baraj în dublă manşă cu locul 6 din play-out-ul Ligii I. Meciurile de baraj se vor disputa pe 5 şi 9 august 2020.AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Acum 2 ore
14:10
Aproximativ 180 de migranţi veniţi pe mare se află într-o situaţie confuză în Marea Mediterană deoarece Italia şi Malta refuză să îi primească, a transmis joi organizaţia caritabilă de salvare SOS Mediterranee, potrivit DPA.Frederic Penard, director de operaţiuni al SOS Mediterranee, a spus că organizaţia a trimis cinci solicitări către Italia şi Malta, de fiecare dată fără succes.Migranţii au fost salvaţi în patru operaţiuni separate, primele două având loc în urmă cu o săptămână, ei fugind de de violenţe şi abuzuri din Libia, a precizat SOS Mediterranee."Aproximativ 180 de supravieţuitori se află pe mare în condiţii precare de peste opt zile. Situaţia este de nesuportat", a precizat organizaţia.Conform SOS Mediterranee, "tensiunile de la bordul navei noastre sunt tot mai mari, iar unii supravieţuitori au ameninţat că se vor arunca în apă".În contextul pandemiei de noul coronavirus, atât Italia, cât şi Malta nu mai permit debarcarea imediată a migranţilor salvaţi pe mare.În schimb, unii migranţi salvaţi au fost plasaţi în carantină în larg, pe vase închiriate. Unii au fost interceptaţi şi întorşi ilegal în Libia, în timp ce alţii s-au înecat în mare.Italia şi Malta sunt reticente să primească migranţi din cauză că aranjamentele care permit realocarea lor spre alte state din UE sunt în prezent suspendate. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
14:10
Internaţionala Patricia Vizitiu va evolua în sezonul 2020-2021 pentru CSM Galaţi, care va lupta luna aceasta pentru promovarea în Liga Naţională, a anunţat clubul de la Dunăre pe pagina sa de Facebook.Vizitiu a evoluat ca inter dreapta în cariera sa la Rulmentul Braşov, Oltchim Rm Vâlcea, CSM Bucureşti, Minaur Baia Mare, HCM Rm Vâlcea şi SCM Craiova, având 46 de meciuri pentru echipa de senioare a României pentru care a reuşit să marcheze 61 de goluri.Vizitiu are în palmares Cupa EHF cucerită în 2018 cu SCM Craiova, precum şi medalia de bronz la Campionatul Mondial din 2015.CSM Galaţi l-a mai transferat pe portarul Mădălina Lavinia Puşcaş (Madeira), pivotul Mădălina Conache (Minaur) şi centrul muntenegrean Nikolina Knezevic (Buducnost Podgorica).În turneul de promovare în Liga Naţională, CSM Galaţi le va înfrunta pe Dacia Mioveni, CSU Ştiinţa Bucureşti şi CSM Tg Mureş.AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)
14:10
Comisia Europeană a decis să închidă procedura de infringement demarată împotriva României, cu privire la măsurile restrictive privind produsele alimentare străine, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.Acţiunea Comisiei viza o lege care favoriza produsele alimentare interne, în detrimentul produselor similare importate."Acest lucru este contrar cu regulile UE privind libera circulaţie a bunurilor. După scrisoarea de notificare oficială trimisă de Comisie şi a dialogului ulterior cu autorităţile române, legea cu privire la produsele alimentare a fost amendată şi restricţiile privind libera circulaţie a bunurilor au fost eliminate", informează Comisia Europeană.O prevedere din Legea privind comercializarea produselor alimentare prevedea că marile magazine sunt obligate să expună la raft, în proporţie de 51%, produse româneşti provenite de pe lanţul scurt.Potrivit articolului din Legea 150/2016, "comerciantul persoană juridică autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare pentru produse alimentare are obligaţia ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie, să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfa pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt, aşa cum este definit în conformitate cu legislaţia în vigoare". AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
14:10
"Punguţa cu doi bani", "ÎmpreLună", "Amintiri într-o valiză", "Pinguinii melomani" sau "Fără frică" se numără printre spectacolele Teatrului Ion Creangă incluse în stagiunea estivală "VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru", un program în aer liber pentru copiii cu vârsta sub 6 ani, desfăşurat, în perioada 11 iulie - 27 septembrie, în grădina Casei Eliad.Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul Ion Creangă, în parteneriat cu ARCUB."Desfăşurat în grădina Casei Eliad (Bd. Mircea Vodă, nr. 5) din sectorul 3 al Capitalei, într-un amfiteatru colorat şi primitor, programul le oferă celor mici ocazia să se bucure de reîntâlnirea cu universul personajelor preferate. Astfel, după o perioadă în care spectacolele s-au văzut exclusiv în mediul digital, iar device-urile ne-au ajutat să rămânem conectaţi, teatrul revine pe scenă: live, cu interpretări pline de energie, cu experienţe care îmbogăţesc imaginaţia şi dezvoltă simţul estetic al celor mai tineri spectatori", se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES.Începând din weekend-ul 11 - 12 iulie, Amfiteatrul VăraTIC găzduieşte în fiecare sâmbătă şi duminică o serie de titluri îndrăgite din repertoriul Teatrului Ion Creangă, printre care: "Punguţa cu doi bani", "ÎmpreLună", "Amintiri într-o valiză", "Pinguinii melomani" sau "Fără frică".Spectacolele sunt programate la orele 10,00 şi 19,00, iar numărul de bilete puse în vânzare este limitat.Biletele pentru spectacole sunt disponibile online, pe site-ul entertix.ro sau myticket.ro (preţ bilet adult - 34,99 lei; preţ bilet copil - 27,99 lei) şi pot fi achiziţionate în pachete de câte 2, 3, respectiv 4 bilete (pentru familii), pentru a permite menţinerea unei distanţe de minimum 2 metri între fiecare familie sau grup de spectatori.Organizatorii precizează că pentru a asigura siguranţa participanţilor la spectacolele din cadrul stagiunii estivale - atât a publicului, cât şi a artiştilor, tehnicienilor şi tuturor celor din echipa de organizare - programul şi spaţiul Amfiteatrului VăraTIC au fost gândite în concordanţă cu normele şi măsurile impuse de autorităţi pentru a reglementa desfăşurarea activităţilor culturale în condiţii de siguranţă sanitară (organizarea triajului epidemiologic la intrarea în spaţiul amfiteatrului, reducerea numărului de locuri cu respectarea distanţării sociale, dezinfectarea frecventă a suprafeţelor şi echipamentelor etc.).Accesul se face cu respectarea Regulamentului de acces şi conduită elaborat de Teatrul Ion Creangă în conformitate cu normele şi măsurile aflate în vigoare în contextul pandemiei SARS-CoV-2. Documentul, care include şi detalii despre politica de anulare/reprogramare a spectacolelor în caz de vreme rea, poate fi consultat pe platformele de ticketing Entertix sau Myticket şi pe site-ul teatrulioncreanga.ro, în secţiunile Noutăţi / Bilete. Nerespectarea regulamentului atrage după sine interzicerea accesului în spaţiul Amfiteatrului. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
14:10
Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate până în prezent în judeţul Suceava - 4.046, în Bucureşti - 3.238, iar în alte trei judeţe - Braşov, Botoşani şi Vrancea - sunt peste 1.000 de îmbolnăviri.Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, pe teritoriul României, au fost infectate cu noul coronavirus 27.746 de persoane.Numărul de cazuri confirmate, pe judeţe, potrivit raportării Institutului Naţional de Sănătate Publică, este:* Alba - 455* Arad - 706* Argeş - 872* Bacău - 650* Bihor - 673* Bistriţa-Năsăud - 544* Botoşani - 1.027* Braşov - 1.553* Brăila - 226* Buzău - 613* Caraş-Severin - 116* Călăraşi - 177* Cluj - 687* Constanţa - 458* Covasna - 288* Dâmboviţa - 580* Dolj - 304* Galaţi - 937* Giurgiu - 269* Gorj - 241* Harghita - 324* Hunedoara - 663* Ialomiţa - 436* Iaşi - 999* Ilfov - 752* Maramureş - 203* Mehedinţi - 193* Mureş - 745* Neamţ - 970* Olt - 249* Prahova - 472* Satu Mare - 77* Sălaj - 119* Sibiu - 660* Suceava - 4.046* Teleorman - 163* Timiş - 527* Tulcea - 183* Vaslui - 187* Vâlcea - 53* Vrancea - 1.078* Bucureşti - 3.238. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online:  Andreea Lăzăroiu) Citește și:  GCS: 450 de cazuri noi de infectare cu coronavirus; în total - 27.746 de îmbolnăviri  GCS: Încă 20 de decese la persoane infectate cu noul coronavirus; în total - 1.687  GCS: Niciun caz nou de infectare cu SARS-CoV-2 în rândul românilor din diaspora în ultimele 24 de ore  GCS: 787 de persoane, în carantină instituţionalizată; alte 59.414 - în izolare la domiciliu  GCS: 345 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19 - în ultimele 24 de ore
14:10
Poliţia Română a anunţat joi că începe implementarea unui proiect care are ca obiectiv general creşterea gradului de siguranţă rutieră prin modelarea comportamentului cetăţenilor şi responsabilizarea lor.Obiectivele specifice ale proiectului sunt îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere şi respectare a normelor rutiere, precum şi conştientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă regulile de circulaţie. Vor fi organizate 6 campanii naţionale de informare şi peste 100 de activităţi preventiv-educative. În campaniile de educaţie rutieră, desfăşurate la nivel naţional şi local, vor fi folosite 45 de laboratoare mobile de educaţie rutieră şi o caravană educaţională, ce vor fi achiziţionate în cadrul proiectului.Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, Ministerul Transportului, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în calitate de organism intermediar pentru transport, şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, în calitate de beneficiar al finanţării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, au încheiat, la data de 23 iunie, contractul de finanţare nr.69 pentru proiectul "Educaţie Rutieră - Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanţilor la trafic pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră".Proiectul, spune sursa citată, care se desfăşoară pe parcursul a 36 de luni (1 iulie 2020 - 30 iunie 2023), are ca obiectiv general creşterea gradului de siguranţă rutieră prin modelarea comportamentului cetăţenilor şi responsabilizarea lor, în calitate de utilizatori ai drumului, indiferent de categoria de participanţi la trafic din care fac parte.Sursa citată precizează că bugetul proiectului este de 31.405.057,97 lei (din care 20.063.345,59 lei - valoare asigurată din FEDR, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă aprobată, 3.540.590,41 lei - valoare asigurată din bugetul beneficiarului, reprezentând 15% din valoarea totală eligibilă aprobată şi 7.801.121,97 lei - valoarea neeligibilă inclusiv TVA)."Scopul proiectului este ca România să devină o ţară mai sigură din punct de vedere al traficului rutier pentru cetăţenii ei, pentru investitori şi turişti, pentru toţi cei care o tranzitează. Prin reducerea numărului deceselor şi al rănirilor grave rezultate din accidente rutiere, cât mai aproape de zero, ne putem înscrie în graficul comun stabilit de statele membre UE", se menţionează în comunicat.Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
14:10
Premierul Ludovic Orban a avut joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, în care au discutat despre măsuri de sprijin pentru combaterea efectelor secetei, care a afectat culturile agricole în acest an."Pentru susţinerea agricultorilor afectaţi de secetă, dar şi pentru stimularea micilor producători să lucreze terenurile agricole, este nevoie, pe termen lung, de reabilitarea infrastructurii de irigaţii, iar unul dintre obiectivele Guvernului în acest sens este construirea Canalului Siret - Bărăgan. De altfel, Guvernul şi-a propus, prin Planul Naţional de Investiţii de Relansare Economică, investiţii de peste 400 milioane euro în agricultură şi industria agro-alimentară, în următorii ani", precizează Guvernul pe Facebook.Potrivit sursei citate, reprezentanţii agricultorilor au mai discutat cu premierul despre soluţii privind debirocratizarea şi simplificarea procedurilor la nivelul administraţiei publice.La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi ministru Agriculturii, Adrian Oros.AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
14:10
Cincisprezece persoane, printre care funcţionari şi trei poliţişti, au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT într-un dosar care vizează oameni de afaceri care au amenajat un club clandestin într-un depozit de mărfuri alimentare din Bacău, unde erau organizate aproape zilnic petreceri şi spectacole erotice, în timpul cărora consumau droguri şi substanţe psihoactive şi unde erau aduse prostituate minore.Patronul clubului respectiv, Marius Scutaru, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de punere la dispoziţie a unui local pentru consumul ilicit de droguri, trafic de droguri, cumpărare de influenţă, complicitate la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, folosirea prostituţiei infantile în formă continuată, act sexual cu un minor, proxenetism, pornografie infantilă şi sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată, printre alţii, I. C. - inspector protecţie civilă, acuzat de folosire a prostituţiei infantile; Gabriel Răzvan Aursulesi - agent de poliţie, acuzat de folosire a prostituţiei infantile, în formă continuată; Adrian Bogdan Huiban - agent de poliţie, acuzat de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive; Vasilică Bujor - agent de poliţie, acuzat de abuz în serviciu; B.A.M. - tehnician dentar, acuzat de trafic şi deţinere de droguri, folosire a prostituţiei infantile.De asemenea, în acest caz mai este implicat şi un inginer zootehnist, care furniza acestui grup ketamină, substanţă cu utilizare curentă în medicina veterinară.Conform DIICOT, faptele ilegale s-au consumat într-o clădire cu destinaţie de depozit, situat pe o stradă din municipiul Bacău."În interiorul acestui spaţiu, pe parcursul unei perioade care a durat mai bine de patru ani, Marius Scutaru a angrenat societatea constituită în jurul său - de altfel deosebit de eterogenă prin asocierea unor oameni de afaceri, cu funcţionari publici purtători ai autorităţii de stat, persoane cu trecut infracţional sau elevi ai liceelor băcăuane - în practica curentă a abuzului de alcool, droguri şi substanţe psihoactive, prostituţie şi spectacole cu caracter erotic", menţionează sursa citată."Comportamentul la limita moralităţii şi în conflict acut cu legislaţia penală s-a propagat şi în afara incintei depozitului, membrii anturajului implicându-se într-o serie de manopere ce vizau rezolvarea unor probleme legale, prin metode aflate în afara oricăror cadre şi determinări instituţionale. A rezultat un număr considerabil de infracţiuni, împrejurare care a condus la punerea sub acuzare a 30 de persoane. Până la data emiterii rechizitoriului, acţiunea penală declanşată în privinţa unui număr de 11 inculpaţi a fost soluţionată prin încheierea unor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei", spune DIICOT.În urma investigaţiilor efectuate în cauză s-a constatat că, la o adresă situată în municipiul Bacău, în incinta unei clădiri cu destinaţie de depozit pentru mărfuri alimentare, Marius Scutaru a amenajat un spaţiu în cadrul căruia organiza cu o frecvenţă aproape zilnică petreceri care au avut printre participanţi persoane de sex feminine minore şi care prilejuiau, în mod constant, consumul de droguri.Astfel, în timpul petrecerilor organizate de către Marius Scutaru, se consuma cu preponderenţă cocaină, iar ca urmare a consumului unor astfel de substanţe, fetele minore îşi pierdeau cunoştinţa, sfârşind prin a fi abuzate sexual, iar comportamentele sexuale erau de obicei filmate.Marius Scutaru a amenajat spaţiul cu instalaţie de sonorizare, mixer, ecran LCD, sistem de lumini ambientale, canapele şi, până la un moment dat, bară de striptease.Probele testimoniale administrate în timpul urmăririi penale au relevat faptul că, încă din anul 2013, inculpatul Marius Scutaru a transformat biroul aflat într-o încăpere adiacentă depozitului de mărfuri alimentare al firmei sale într-un spaţiu dedicat activităţilor recreative, în care a început să organizeze petreceri, pe parcursul cărora se consuma iniţial doar alcool.Petrecerile se desfăşurau cu regularitate, în aproape fiecare zi lucrătoare a săptămânii, şi îi angrenau, în general, pe apropiaţii lui Marius Scutaru, administratori ai unor societăţi comerciale, persoane cu trecut infracţional şi funcţionari ai statului.Totuşi, numărul mare de participanţi identificaţi în cursul urmăririi penale reflectă faptul că inculpatul nu utiliza criterii de eligibilitate, anturajul său neavând deloc caracterul unui grup social exclusivist."Pe fondul acestor premise, petrecerile desfăşurate în incinta clubului clandestin au căpătat, datorită numărul mare de participanţi, a gamei variate de comportamente care întruneau elementele ilicitului penal şi a duratei mari de timp de-a lungul căreia acestea s-au manifestat, proporţiile unui fenomen infracţional. Potrivit depoziţiilor oferite de o parte dintre participanţii la petreceri, pe parcursul anului 2014, au început să fie utilizate în mod curent substanţe cu efect psihoactiv de tip coffeshop, principalul responsabil de procurarea acestora fiind, la început, fostul agent de poliţie, inculpatul Huiban Adrian Bogdan.Prima substanţă încadrabilă în categoria drogurilor de risc, utilizată în timpul petrecerilor şi la care au făcut referire în mod explicit participanţii, a fost ketamina, substanţă cu utilizare curentă în medicina veterinară care s-ar fi consumat începând cu anul 2015.Astfel, petrecerile organizate de către inculpatul S. M. au devenit o ţintă de referinţă pentru mai mulţi dealeri ale căror activităţi privind comercializarea drogurilor pe raza municipiului Bacău au fost temeinic documentate", precizează DIICOT.Astfel, monitorizările intruzive au relevat interacţiunile dintre participanţii la petrecerile organizate în cadrul clubului clandestin din municipiul Bacău şi furnizori de droguri ale căror activităţi au făcut obiectul investigaţiilor aflate pe rolul DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău.Conform DIICOT, ketamina utilizată în timpul petrecerilor organizate de către Marius Scutaru era furnizată de un inginer zootehnist, respectiv inculpatul C.B.I."Astfel, în perioada mai - decembrie 2016, inculpatul C.B.I. a efectuat fără drept operaţiuni repetate (în 10 rânduri) de vânzare către inculpatul S.M. a unor flacoane conţinând ketamină, substanţă încadrată în categoria drogurilor de risc.De asemenea, s-a constatat că, în perioada decembrie 2017 - februarie 2019, inculpatul B. A.-M., care a făcut parte dintre apropiaţii inculpatului S. M., având profesia de tehnician dentar, a procurat, a livrat şi a oferit participanţilor la petrecerile organizate în acest spaţiu substanţe încadrate în categoria drogurilor de mare risc, respectiv cocaină. Inculpatul Huiban Adrian Bogdan, cunoscut sub porecla 'Bogdănel Gaborel' în rândul persoanelor care făceau parte din anturajul inculpatului S. M., avea în perioada în care frecventa 'clubul clandestin' calitatea de lucrător de poliţie, activând în aceeaşi unitate cu inculpaţii Ardeleanu Adrian Vasile şi Aursulesi Răzvan Gabriel", afirmă DIICOT.Procurorii spun că prezenţa constantă a celor trei poliţişti - cărora li se mai alăturau ocazional şi alţi colegi - crea participanţilor la petreceri impresia că inculpatul Marius Scutaru beneficiază de protecţie şi, probabil, genera chiar în conştiinţa acestuia un sentiment de impunitate."Această împrejurare poate explica comportamentul dezinhibat şi indiferent faţă de rigorile legii, în condiţiile în care, pe parcursul petrecerilor desfăşurate la depozit, se manifestau multipli factori care atrăgeau incidenţa legii penale. Menţionăm că, la data săvârşirii faptelor, inculpatul Huiban Adrian Bogdan era suspendat din funcţie, fiind trimis în judecată în cadrul unui dosar al DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, după ce anterior a fost arestat preventiv pentru săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă, tâlhărie şi furt", arată DIICOT.Cu prilejul percheziţionării mediilor de stocare a datelor informatice ridicate de la locuinţa lui Marius Scutaru, au fost identificate mai multe filmări realizate cu ocazia unor petreceri în timpul cărora participanţii aspiră nazal o pulbere de culoare albă, cele două petreceri având loc în cursul lunilor august şi septembrie 2014, iar persoana responsabilă de livrarea şi oferirea spre consum a substanţei fiind poliţistul Adrian Bogdan Huiban.Anchetatorii mai spun că, încă din perioada de început a "clubului" înfiinţat de Marius Scutaru, principala motivaţie a celor care frecventau petrecerile organizate în incinta respectivului depozit era angajarea în practici sexuale.S-a reţinut faptul că la aceste petreceri au participat persoane de sex feminin, multe dintre acestea minore, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, care proveneau din mediul rural, fiind racolate de la liceele din municipiul Bacău şi care îşi ofereau serviciile sexuale.Probele administrate în cauză au relevat faptul că Marius Scutaru ajunsese să joace rolul de intermediar în cadrul operaţiunilor de comerţ sexual. După caz, acesta procura servicii sexuale pentru cunoştinţele sale care îi solicitau acest lucru sau racola persoane interesate să obţină astfel de servicii în folosul persoanelor care practicau prostituţia.Procurorii adaugă faptul că, în timpul petrecerilor, minorele participante au fost determinate să adopte comportamente sexuale explicite sau să desfăşoare diverse reprezentanţii cu caracter pornografic, fiind filmate în astfel de ipostaze.În urma percheziţiilor efectuate la locuinţa lui Marius Scutaru, au fost obţinute cantităţi impresionante de materiale video realizate cu ocazia petrecerilor organizate în cursul anilor 2014 şi 2015 în cadrul depozitului din municipiul Bacău, imaginile video surprinzând participanţii în diverse comportamente de natură sexuală sau în timp ce consumau droguri.Legat de acest caz, la data de 11 martie 2018, inculpatul Vasile Răducanu, zis "Vejenie", un apropiat al lui Marius Scutaru, a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere, iar pe str. Alexandru cel Bun din municipiul Bacău a provocat un accident rutier soldat cu daune materiale.În cursul lunii aprilie 2018, Vasile Răducanu a promis şi apoi a remis în mod efectiv suma de 500 euro poliţistului Vasile Adrian Ardeleanu, în schimbul promisiunii acestuia că îşi va exercita influenţa reală asupra lucrătorului de poliţie însărcinat cu efectuarea cercetărilor.De asemenea, s-a reţinut faptul că inculpatul Vasilică Bujor, desemnat să soluţioneze plângerea formulată de către persoana vătămată privitoare la avarierea autoturismului personal, ca urmare a accidentului rutier produs în data de 11 martie 2018, nu şi-a îndeplinit atribuţiile legale - nu a întocmit proces-verbal de constatare a multiplelor contravenţii săvârşite de către Vasile Răducanu, nu a aplicat sancţiuni contravenţionale sau pentru măsurile complementare şi tehnico-administrative prevăzute de lege. Această conduită a condus, pe de o parte, la lezarea intereselor legitime ale persoanei vătămate, pusă în imposibilitatea de a-şi repara prejudiciul, iar pe de altă parte, la crearea unui folos injust pentru Vasile Răducanu, al cărui autovehicul, necorespunzător din punct de vedere tehnic şi neasigurat pentru răspundere civilă, a rămas în continuare în circulaţie.Pe 5 noiembrie 2018, inculpatul Marius Scutaru, care conducea un autoturism marca BMW, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe strada Constanţei, municipiul Bacău.În condiţiile în care pasagerii celuilalt autoturism implicat în accident au apelat serviciul de urgenţă 112 şi în ciuda faptului că suferise leziuni ca urmare a impactului, Marius Scutaru a părăsit locul accidentului înainte de sosirea organelor de poliţie, în scopul de a se sustrage de la aplicarea etilotestului şi de la prelevarea de probe biologice.Ulterior, Marius Scutaru a încercat să-l determine pe inculpatul T.R.F. să i se substituie în procedurile declanşate de organele de poliţie rutieră sosite la faţa locului. La solicitarea lui Marius Scutaru, inculpatul T.R.F s-a prezentat în faţa organelor poliţiei rutiere, pretinzând că el este conducătorul auto şi autorul accidentului.La data de 6 noiembrie 2018, în încercarea de a scăpa de răspunderea penală, Marius Scutaru a promis ofiţerului de poliţie Adrian Vasile Ardeleanu că-i va remite o sumă de bani, în schimbul angajamentului acestuia că îşi va exercita influenţa reală asupra lucrătorului de poliţie însărcinat cu efectuarea cercetărilor privind împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.În cauză au fost institute măsuri asigurătorii.Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bacău. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Acum 4 ore
13:10
De la Annie Lennox la Rolling Stones, Paul McCartney şi Depeche Mode, cele mai mari nume din industria muzicală britanică au lansat joi un apel pentru salvarea industriei concertelor, a cărei existenţă este pusă în pericol de criza declanşată de noul coronavirus, informează AFP. Foto: (c) RICCARDO ANTIMIANI / EPAÎntr-o scrisoare deschisă adresată ministrului britanic al Culturii, Oliver Dowden, 1.500 de artişti şi personalităţi din industria muzicală fac apel la guvern să acţioneze de urgenţă. Printre semnatari se numără Dua Lipa, Skepta, Rita Ora, Coldplay, Eric Clapton, Annie Lennox, Sam Smith, Rod Stewart, Liam Gallagher, Florence + The Machine, George Ezra, Depeche Mode, Iron Maiden, Lewis Capaldi, Little Mix. Foto: (c) NEIL HALL / EPAO parte dintre aceşti artişti ar fi urmat să susţină concerte odată cu începerea perioadei festivalurilor, anulată din cauza pandemiei care a provocat aproape 44.000 de decese în Regatul Unit, cel mai grav bilanţ din Europa. Foto: (c) Erik Simander / EPA''Scena muzicală britanică este una dintre cele mai mari realizări ale acestei ţări din punct de vedere social, cultural şi economic în aceşti ultimi ani, subliniază semnatarii. Dar fără ca relaxarea măsurilor de distanţare fizică să se întrevadă la orizont şi fără susţinere financiară, viitorul concertelor şi al festivalurilor, precum şi a sutelor de mii de persoane care trăiesc din această industrie se anunţă sumbru''. Foto: (c) AMEL PAIN / EPA''Până când aceste firme vor putea activa din nou, lucru care se va întâmpla probabil cel mai devreme în 2021, susţinerea din partea guvernului va fi crucială pentru a împiedica falimente masive şi moartea acestei industrii de prim rang pe plan mondial'', au mai precizat ei. Foto: (c) VICKIE FLORES / EPASemnatarii solicită un calendar pentru redeschiderea sălilor de concert, un plan de susţinere şi accesul la un mecanism de credit, precum scutirea totală de TVA pentru încasările din bilete de concert. Foto: (c) Juan Ignacio Roncoroni / EPAPotrivit unei statistici invocate pentru a susţine argumentele prezentate în scrisoarea, sectorul concertelor cuprinde 210.000 de angajaţi, iar companiile care activează au reprezentat venituri de 4,5 miliarde de lire sterline în 2019 (5 miliarde de euro). Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO''Mândră'' că a putut concerta pe diverse scene, de la mici localuri la spaţii vaste, dar şi festivaluri, cântăreaţa Dua Lipa a subliniat într-un comunicat că şansa altor artişti britanici de a ''urma acelaşi drum este în pericol'', în lipsa sprijinului din partea autorităţilor publice.Foto: (c) ETTORE FERRARI / EPA''Nerăbdător'' să cânte din nou în faţa fanilor, Liam Gallagher a subliniat la rândul său că este necesară protejarea industriei concertelor şi a oamenilor ''formidabili'' care o fac să trăiască ''până când vom putea urca din nou pe scenă''.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Adrian Dădârlat)
13:10
Tokyo a înregistrat 107 cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, pentru prima oară după data de 2 mai - când au fost raportate circa o sută de infectări - şi la o lună după ce Japonia a ridicat starea de alertă sanitară, relatează joi EFE.Din 24 iunie şi până în prezent, cazurile zilnice de COVID-19 din capitala niponă se menţineau în jurul pragului de 50, în condiţiile în care metropola japoneză îşi recuperează treptat ritmul obişnuit de viaţă după ridicarea restricţiilor care vizau barurile, restaurantele şi centrele comerciale.Însă noile date, publicate de medii locale şi care aşteaptă să fie confirmate oficial în cursul zilei de joi, reprezintă un impas pentru încercările capitalei cu o populaţie de 14 milioane de locuitori de a reveni treptat la normalitate.Conform datelor oficiale, primul caz de COVID-19 s-a înregistrat în Japonia la 16 ianuarie. Bilanţul contagierilor a urcat de atunci la 19.000 de cazuri şi cel al deceselor la 975 de victime, însă evoluţia acestor cifre se menţinea la un nivel constant în ultimele săptămâni.Alerta sanitară, numită în Japonia stare de urgenţă, a fost declarată pe 7 aprilie şi a rămas în vigoare până la 25 mai, după reducerea progresivă a numărului de cazuri şi după ce presiunea asupra spitalelor a fost depăşită.Purtători de cuvânt oficiali au avertizat că, în cazul unei creşteri neobişnuite a numărului de cazuri de COVID-19, va fi analizată posibilitatea de a decreta din nou starea de urgenţă sanitară pentru a frâna răspândirea pandemiei de coronavirus. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
13:10
Ungaria nu se va conforma unei cereri a Uniunii Europene de a adăuga ţări terţe pe o "listă sigură' de destinaţii pentru călătorii, cu excepţia Serbiei, a declarat joi premierul Viktor Orban, citat de Reuters.Cele 27 de ţări membre ale UE au aprobat marţi călătoriile de agrement sau de afaceri pentru cetăţenii din 14 ţări din afara blocului comunitar, într-o acţiune care vizează sprijinirea industriei turismului comunitar.Aceste ţări sunt Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia şi Uruguay."Pentru moment, nu putem susţine cererea UE din cauză că aceasta ar veni împotriva intereselor poporului ungar în materie de asistenţă medicală", a declarat premierul Orban într-o înregistrare video postată joi pe pagina sa de Facebook.Serbia, singurul vecin din Sud al Ungariei din afara UE, are o importantă minoritate etnică maghiară pe teritoriul său.Italia, care înregistrează una dintre cele mai ridicate rate de deces din cauza COVID-19 în lume, şi-a exprimat de asemenea rezerve şi a declarat că ar urma să menţină restricţiile de carantină pentru toate naţiunile care nu fac parte din spaţiul Schengen de circulaţie liberă.Pentru persoanele care tranzitează Ungaria spre alte ţări, Budapesta va restabili "coridorul umanitar" care a fost instituit în timpul vârfului primului val al pandemiei în Europa, a spus Orban."Oricine va călători prin Ungaria va trebui sa utilizeze acest coridor", a indicat premierul. "Nu vor avea voie să părăsească această cale şi vom menţine controale stricte la frontieră", a avertizat el.Până miercuri în Ungaria s-au înregistrat 4.157 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, între care 586 decese. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
13:10
Jucătoarea de tenis Irina Bara a învins-o pe Georgia Crăciun cu 7-5, 6-4, joi, în primul meci din cadrul turneului demonstrativ Winners Open, care are loc la Cluj-Napoca, după o oră şi 42 de minute.În primul meci din Grupa A, Bara (159 WTA) şi Crăciun (354 WTA) au avut un prim set echilibrat, în care Bara a reuşit să încline balanţa pe final, după ce a avut 2-0 şi a fost condusă cu 3-2. Irina Bara a dominat setul secund, pe care l-a câştigat cu 6-4, după ce a condus cu 3-0 şi 5-1.Cele două s-au mai înfruntat o singură dată, la începutul anului, la turneului ITF de la Cairo (60.000 de dolari), când Bara s-a impus cu 3-6, 6-0, 6-4, în prima rundă.Din Grupa A mai face parte Gabriela Ruse, iar în Grupa B evoluează Irina Begu, Jaqueline Cristian şi Miriam Bulgaru.Primele două clasate în fiecare grupă se vor califica în semifinalele competiţiei, primul turneu de tenis care are loc în România de la ridicarea restricţiilor impuse în contextul epidemiei de coronavirus.Turneul feminin dotat cu premii în valoare de 30.000 de dolari se va desfăşura pe zgură la baza sportivă Winners Sports Club din Cluj-Napoca, respectându-se măsurile autorităţilor care reglementează desfăşurarea competiţiilor sportive în contextul pandemiei de coronavirus.Accesul publicului va fi interzis, meciurile fiind transmise live pe postul DigiSport şi pe pagina de Facebook a Sports Festival.Meciurile se vor disputa după următorul program: 2 iulie - începând cu ora 11:00, 3 iulie - începând cu ora 15:00, 4 iulie - începând cu ora 14:00, 5 iulie - începând cu ora 14:00. Meciul demonstrativ de dublu mixt în care vor evolua câştigătoarea turneului, Simona Halep, Horia Tecău şi Marius Copil este programat la 5 iulie de la ora 16:30.Joi mai sunt programate meciurile Miriam Bulgaru - Jaqueline Cristian, Georgia Crăciun - Gabriela Ruse (17:00) şi Irina Begu - Miriam Bulgaru (18:30).AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
13:10
Personalitatea domnitorului Ştefan cel Mare a fost evocată, joi, în cadrul evenimentului cultural "Ştefan cel Mare şi moştenirea sa. 516 ani de la trecerea sa în veşnicie".Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean (CJ) şi Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare", la Ansamblul monumental "Podul Înalt" din localitatea Băcăoani."Ştefan cel Mare a fost o personalitate covârşitoare a epocii, un om, de fapt, care a făcut epocă, pentru că în istorie, sub acoperământul acestei noţiuni este descrisă activitatea lui Ştefan cel Mare. Nu avem timp şi suntem prea puţini aici, din cauza timpurilor pe care le trăim, să vorbim despre întreg parcursul domniei lui Ştefan. Ceea ce însă este important pentru noi astăzi e ce a rămas. Şi a rămas un simbol de o complexitate deosebită, care, printre altele, dă consistenţă şi alimentează în permanenţă ideea de unitate a românilor. Atât aici la Vaslui, cât şi la Iaşi, la Suceava sau la Orhei, românii se reunesc sub egida acestei personalităţi şi noi, ca urmaşi mai mult sau mai puţin demni, trebuie să facem tot ce putem pentru a întreţine în permanenţă viu focul acesta", a declarat preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.Muzeograful Laurenţiu Chiriac, din cadrul Muzeului Judeţean, a prezentat aspecte din perioada domniei lui Ştefan cel Mare şi a vorbit despre rolul său important în epocă."Dumnezeu l-a hărăzit pe Ştefan cel Mare timp de 47 de ani să slujească poporul Moldovei, o ţară pe care el a ştiut să o ridice, să o ducă la o dezvoltare fără precedent, a reuşit să închege instituţii ale statului medieval Moldova şi să ne reprezinte cum nu se poate mai bine în lumea destul de frământată a relaţiilor politice internaţionale din acea perioadă. Este important de ştiut că Ştefan este cel care practic a zidit ţara, în sensul în care a unificat toate părţile care fuseseră ciopârţite, şi a reuşit să creeze în interiorul ţării o coeziune între straturile sociale. A reuşit să obţină adeziunea întregii populaţii, care în cele din urmă l-a iubit şi l-a respectat, pentru că a ştiut să îşi impună acest respect prin înţelepciunea şi bunătatea pe care le-a luat de la străbunul său Alexandru cel Bun, de asemenea, prin curajul şi arta războiului pe care le-a învăţat de la Bogdan al II-lea şi mai ales prin ştiinţa de a se feri de primejdii, lucru învăţat de la duşmanul său din interior, Petru Aron Vodă", a spus Laurenţiu Chiriac. AGERPRES/(A - autor: Loredana Ciobanu, editor: Oana Popescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
13:10
Autorităţile din Arad au anunţat, joi, că judeţul este "liber de COVID-19", după ce au fost externaţi şi ultimii bolnavi, iar de aproape două săptămâni nu au fost înregistrate cazuri noi.Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Iustin Cionca, a anunţat, într-o conferinţă de presă în care au fost prezenţi şi responsabili ai sistemului sanitar, că ultima pacientă internată a fost testată negativ după tratamente."Vestea bună este că Aradul a devenit judeţ liber de COVID-19. Dacă ne raportăm la ultima lună, în medie am avut trei-patru pacienţi internaţi. Nu aş vrea să fac afirmaţii pripite, hazardate, cu atât mai mult cu cât constatăm că la nivelul ţării noastre această pandemie s-a extins în mai multe judeţe, dar aş vrea să subliniez efortul tuturor cadrelor medicale, al specialiştilor şi cetăţenilor, care prin comportamentul foarte responsabil au condus la această performanţă. Nu mai există bolnavi de COVID-19 în judeţ. Datorită măsurilor luate, pandemia este sub control, chiar dacă Aradul este situat la graniţă, chiar dacă suntem un judeţ de tranzit şi trec mii de oameni zilnic prin punctele de frontieră", a spus Cionca.El s-a declarat mulţumit că nu a fost nevoie să fie folosit spitalul de campanie amenajat la Expo Internaţional Arad, care "a fost gândit pentru perioada când se înregistrau peste 50 de îmbolnăviri zilnic"."Niciodată în ultimii 100 de ani nu am avut o situaţie atât de dificilă la Arad şi niciodată în istoria Aradului nu am avut o mobilizare atât de mare a administraţiei locale, a societăţii civile. Această pandemie a scos la suprafaţă nu doar greutăţi şi probleme, ci şi filonul de bunătate, de generozitate, de omenie, un filon de solidaritate care a adunat împreună peste 23.000 de donatori", a mai spus preşedintele CJ Arad.Coordonatorul Grupului de sprijin pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad (înfiinţat la începutul pandemiei), Gheorghe Domşa, a spus că măsurile de protecţie trebuie respectate în continuare, pentru că în care în alte judeţe există cazuri numeroase raportate zilnic.De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost confirmate 706 cazuri de COVID-19, iar 79 bolnavi au decedat. Cel mai tânăr pacient confirmat a avut cinci săptămâni, iar cel mai vârstnic, 97 de ani.În judeţ au fost efectuate peste 16.000 de teste pentru noul coronavirus, iar 1074 de cadre medicale au fost implicate în combaterea bolii.Marţi, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a anunţat că încheie colaborarea cu jumătate dintre cele 150 de cadre medicale angajate în timpul stării de urgenţă, când era nevoie de personal pentru a se face faţă numărului mare de pacienţi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus. Decizia a fost luată "în contextul scăderii numărului de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 la nivelul judeţului Arad". AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
13:10
Cel mai important obiectiv turistic natural din Alba şi unde se află cel mai vechi bloc de gheaţă subterană din lume, Gheţarul de la Scărişoara, nu poate fi vizitat în prezent, deoarece se execută lucrări de înlocuire a scărilor de acces în peşteră."Peştera Gheţarul de la Scărişoara este momentan închisă, întrucât au apărut ceva probleme la scările de acces şi nu mai prezentau siguranţă. Am întocmit un proiect tehnic, iar în prezent se află în execuţie înlocuirea scărilor metalice din peşteră", a declarat, joi, primarul comunei Gîrda de Sus, Marin Vîrciu.Edilul a adăugat că nu se ştie deocamdată când va fi redeschisă pentru public. "Ca în orice investiţie, apar şi anumite probleme neprevăzute. Noi încercăm cât putem de repede să o repunem în circuitul turistic", a menţionat Marin Vîrciu.Primarul a adăugat că turiştii care ajung în zonă pot să viziteze însă Peştera "Poarta lui Ionele", situată tot pe raza comunei Gîrda de Sus şi care dispune de ghid.Gheţarul de la Scărişoara este vizitat anual, cu deosebire din mai până în septembrie, de peste zece mii de turişti.Primele menţionări despre Gheţarul Scărişoara ca obiectiv turistic au fost făcute în 1847 şi 1857, unde se menţionează echiparea cu scări de lemn a avenului de intrare în gheţar. Acest lucru dovedeşte că gheţarul era cunoscut şi explorat de moţi, care utilizau gheaţa şi apa din această zonă secetoasă cu mult timp înaintea primilor vizitatori.Peştera are o lungime de peste 700 de metri şi o diferenţă de nivel de 105 metri. Traseul turistic este format dintr-un aven (puţ vertical) adânc de peste 50 de metri şi un diametru de 50 de metri, echipat cu scări metalice. Parcursul turistic de pe blocul de gheaţă se face pe podeţe de lemn.Gheţarul de la Scărişoara adăposteşte un depozit de gheaţă fosil format în urmă cu peste trei milenii şi jumătate. Blocul de gheaţă are, potrivit unor sondaje efectuate cu ajutorul unui radar pentru a se vedea care este structura gheţii în profunzime, grosimi între 11 şi 36 de metri.În gheţar trăiesc lilieci, gândăcei de doi-trei milimetri, numiţi Pholeuon prozerpinae glaciale, iar din sedimentul ''Rezervaţiei Mari'' a fost dezgropat un schelet de Rupicapra (strămoşul caprei). AGERPRES / (A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
13:10
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ, care prevede că în perioada stării de alertă pot fi organizate concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar şi cele de ocupare a posturilor din învăţământul universitar."Pe durata stării de alertă, în instituţiile şi autorităţile publice, se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante şi temporar vacante, cu excepţia celor prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la art. 11 şi 12, precum şi posturile de predare vacante din unităţile de învăţământ preuniversitar şi a posturilor şi funcţiilor vacante din instituţiile de învăţământ superior, institutele de cercetare, Academia Română şi academiile de ramură", prevede actul normativ.Ordonanţa vizează stabilirea unor măsuri privind buna funcţionare a sistemului de învăţământ pentru asigurarea continuităţii procesului de învăţământ pe durata stării de urgenţă, completată şi cu starea de alertă, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice, astfel încât procesul de învăţământ să se poată realiza şi în modul online. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
13:10
Turneul masculin de tenis de la Metz (Franţa), din cadrul circuitului ATP, care trebuia să se dispute între 21 şi 27 septembrie, a fost anulat în mod oficial, din cauza suprapunerii cu calificările pentru Roland Garros, au anunţat organizatorii, citaţi de cotidianul L'Equipe.După ce au studiat o eventuală amânare, într-un calendar de sfârşit de an foarte aglomerat, organizatorii Moselle Open de la Metz au luat în final decizia anulării competiţiei."Astăzi putem spune că turneul nostru, prevăzut iniţial între 20 şi 27 septembrie 2020 este amânat pentru 2021. Motivul major al acestei anulări a fost poziţionarea turneului de la Roland Garros la aceeaşi date ca Moselle Open", se precizează într-un comunicat.Evoluţia situaţiei sanitare legată de pandemia de coronavirus şi alte incertitudini, cum ar fi imposibilitatea de a se face o estimare a numărului de spectatori autorizaţi să asiste la meciurile de la Metz, au condus de asemenea la luarea acestei deciziiTurneul de Mare Şlem de la Roland Garros, care trebuia să debuteze iniţial în luna mai, a fost amânat pentru această toamnă, calificările fiind programate între 21 şi 25 septembrie, în timp turneul urmează să se desfăşoare începând din 27 septembrie şi până pe 11 octombrie.Anul trecută, Moselle Open de la Metz s-a încheiat cu victoria tenismanului francez Jo-Wilfried Tsonga.AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
13:10
Rezultatele la sesiunea specială a Evaluării Naţionale, înainte de contestaţii, au fost joi afişate.Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 - 20,00.Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate sâmbătă.Media generală obţinută în urma susţinerii Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de şcolarizare aprobată, pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.La etapa specială a examenului de Evaluare Naţională (sesiunea 2020) s-au înscris 216 absolvenţi ai clasei a VIII-a, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
13:10
Alte 450 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând joi la 27.746.La ATI, în acest moment, sunt internaţi 237 de pacienţi.Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.433 au fost externate. Dintre acestea, 19.363 sunt pacienţi vindecaţi, iar 1.070 - asimptomatici externaţi la 10 zile după depistare.Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 735.221 de teste, arată GCS. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
12:10
Internaţionalul francez Loic Remy, aflat la final de contract cu echipa Lille OSC, va juca din sezonul viitor la Benevento, formaţie nou promovată în prima ligă a campionatului de fotbal al Italiei, informează presa din Hexagon.În vârstă de 33 ani, Remy a marcat 21 de goluri în 59 de partide disputate alături de Lille începând din 2018, când s-a transferat de la Las Palmas la gruparea din Ligue 1. El s-a mai aflat anterior sub contract cu echipe precum Olympique Lyon, Olympique Marseille sau Chelsea Londra.Conform site-ului football365.fr, atacantul francez a parafat un contract pe trei ani cu Benevento, echipă antrenată de Filippo Inzaghi.Clubul Benevento a publicat pe conturile sale oficiale fotografii cu momentul în care Loic Remy face cunoştinţă cu noii săi coechipieri.AGERPERS (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
12:10
Cel puţin 113 persoane şi-au pierdut viaţa joi într-un accident produs într-o mină abandonată de jad situată în nordul Myanmar, după ce prăbuşirea unui versant a îngropat de vii un grup de mineri care lucrau în mod ilegal, au informat surse oficiale citate de EFE.Accidentul s-a produs pe când minerii săpau pentru a extrage jadul din versanţii excavaţi ai unei mine din Hpakant, o localitate izolată din statul Kachin, a informat Departamentul Pompierilor pe pagina sa de Facebook.Potrivit Departamentului, accidentul s-a produs la ora locală 8:00 şi a cuprins cele cinci parcele abandonate unde căutătorii ocazionali lucrează în condiţii precare.Într-un bilanţ actualizat, pompierii au ridicat numărul deceselor la 113 victime, deşi nu au fost recuperate decât 26 de trupuri neînsufleţite.Accidente similare se produc în mod frecvent în această ţară.În aprilie anul trecut, cel puţin 54 de persoane au murit în urma unei alunecări de teren survenită la o altă mină din Hpakant, situată la 800 de kilometri nord de capitala Naypyidaw.ONG Global Witness a denunţat în 2015 situaţia precară în care lucrează căutătorii de jad în aceste zăcăminte dezafectate. Ei sunt de multe ori exploataţi de grupări de gherilă, lorzi ai drogurilor, traficanţi de droguri sau de paramilitari.Myanmar este ce mai mare producător mondial de jadeit, o varietate foarte apreciată de jad care se extrage în principal din munţii Kachin.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.