Rectorul Politehnicii Bucureşti, exmatriculat de la două doctorate

Adevarul (Romania), 30 iunie 2020 09:45

Mihnea Costoiu, rector de trei mandate la Politehnica din Bucureşti, a fost exmatriculat de la două doctorate, unul de la universitatea sa, celălalt, de la Academia SRI, scrie G4Media.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul (Romania)

Acum o oră
00:15
Secţia de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea a fost închisă temporar în urma unei decizii luată de conducerea unităţii medicale.
Acum 4 ore
23:00
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că este foarte important ca oamenii să respecte regulile de distanţare socială şi protejare faţă de infecţia COVID-19, iar patronii de terase ar trebui să se asigure că acest lucru se întâmplă. Popescu a spus că, având în vedere numărul mare de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, este pesimist în privinţa deschiderii restaurantelor.
23:00
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a afirmat că pe litoralul românesc sunt preţuri pentru toate buzunarele, dar şi că proprietarii de aici vor să câştige bani mulţi într-o perioadă mai scurtă de timp. Popescu a spus că litoralul românesc nu este unul ieftin, dar că preţurile nu sunt ”o barieră” pentru românii care vor să îşi petreacă concediile la Marea Neagră.
23:00
Preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021, omul de afaceri Horaţiu Rada, şi-a anunţat demisia din această funcţie, afirmând că nu va accepta niciodată jumătăţi de măsură şi că nu va renunţa la principiile sale.
22:15
Un robot autonom care distruge toate tipurile de agenţi patogeni, inclusiv toate tipurile de coronavirus cunoscute, a fost donat de BCR Spitalului Universitar din Bucureşti. MUV Smart/ Steriliser, o platformă mobilă inteligentă de sterilizare fără contact, prin intermediul unei surse de radiaţie UVC, a fost realizat de start-up-ul Modulab, înscris în Acceleratorul BCR-InnovX.
22:00
Dacă la liceele aflate în vârful piramidei, lupta pentru un loc se dă la sutime, la cele de la bază se poate intra şi cu medii sub 5.
21:45
Continuă demisiile din AsociaţiaTimişoara 2021. După Ion Caramitru şi Mihai Gafencu, a venit rândulpreşedintelui boardului, omul de afaceri Horaţiu Rada.
21:45
De anul acesta, în urma unui parteneriat semnat între Ministerul Educaţiei şi Cercetării – MEC – şi Autoritatea Naţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, elevii cu nevoi educaţionale speciale au alocate locuri suplimentare în şcoli, peste numărul de locuri din unităţile respective din învăţământ.
21:45
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat, marţi seară, la ieşirea de la discuţiile din Senat, că va exista starea de alertă pentru următoarele 30 de zile, iar asimptomaticii vor fi internaţi timp de 48 de ore.
21:30
Două persoane care protestau marţi în Piaţa Victoriei au fost duse la Poliţie pentru a fi identificate şi sancţionate, după ce au refuzat să se legitimeze la cererea forţelor de ordine. Aproximativ 100 de persoane au manifestat acolo faţă de măsurile luate de guvern împotriva răspândirii noului coronavirus, despre care protestatarii spun că nu există.
21:15
O nouă formă de protest prinde contur în aceste zile, la Braşov, faţă de presiunea pe care autorităţile statului o pun pe proprietarii de localuri. După ce starea de urgenţă le-a ţinut lacătul pe afacere multă vreme, cârciumarii sunt asaltaţi acum de controale, pe care cei vizaţi le consideră ”agasante”, atât pentru ei cât şi pentru clienţi.
Acum 6 ore
20:45
Termenul privind obligativitatea prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia cu Covid-19 pentru intrarea în Grecia pe la punctul de frontieră Kulata-Promachonas a fost devansat de autorităţile elene. Astfel, condiţia se aplică începând de la miezul nopţii, în loc de miercuri, la ora 6.00, cum era stabilit anterior, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
20:45
Plecarea din România a soţilor Marta şi BelaKarolyi şi a fiicei lor, Andrea, în cea mai cruntă perioadă a Românieicomuniste, este de notorietate. Mai puţin cunoscut însă este ajutorul dat decătre fostul congressman american Bill Archer pentru ca aceştia să poată rămâneîn SUA.
20:30
Guvernatorul Insulei Creta, Stavros Arnaoutakis, spune că este optimist în ceea ce priveşte turismul, chiar şi în plină pandemie de COVID-19, şi că aşteaptă în 2020 mai mult de 33.000 de români, câţi au vizitat anul trecut această regiune.
20:30
Fintech-ul Revolut a început să îşi anunţe clienţii din Europa Centrală şi de Est că îi va transfera către entitatea europeană din Lituania, în contextul în care licenţa din Marea Britanie nu va mai fi valabilă în UE, odată cu Brexit.
20:30
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis marţi că este constituţională legea iniţiată de PSD prin care străinii, fie ca persoane fizice sau ca persoane juridice, şi cetăţenii români care nu sunt fermieri vor putea cumpăra mai greu terenuri agricole. Legea pare a favoriza doar marii fermieri autohtoni şi baronii locali, precum şi pe clanul Stănescu.
20:30
Grecia ar putea fi nevoită să returneze miliarde de euro către pensionarii ale căror pensii au fost tăiate în timpul crizei financiare care a lovit ţara în ultimul deceniu, arată o sinteză a unei hotărâri a Consiliului de Stat, relatează Reuters, citat de Hotnews.
20:00
Dan Negru a scris un mesaj pe reţelele de socializare, la zece ani de la moartea Mădălinei Manole. Prezentatorul TV acuză
20:00
„Ucideţi un omnevinovat”, a declarat înainte să moară Daniel Lee, găsit vinovat în 1999 deuciderea unui cuplu şi a fiicei în vârstă de opt ani a acestuia, în Arkansas,în timpul unei spargeri cu scopul de a finanţa o grupare adeptă a supremaţieialbilor.
20:00
Curtea Constituţională a României a decis marţi că legea PSD care interzice statului să înstrăineze participaţiile pe care le deţine la companii, dar şi să listeze pe bursă aceste firme este constituţională.
19:45
În templu au fost găsiţi saci cu diamante şi tone de monezi din aur şi bijuterii- în valoare estimată de peste 20 de miliarde de dolari.
19:45
Ca urmare a restricţiilor impuse, Tarom suspendă operarea zborurilor către/dinspre Austria, în perioada 16 iulie - 31 iulie 2020 inclusiv, anunţă compania aeriană.
19:45
În pofida apelurilor la reţinere, noiconfruntări au avut loc marţi între militarii armeni şi azeri, soldându-secu cel puţin nouă morţi în ambele tabere, transmite AFP.
19:45
Procurorii şi poliţiştii de la Vânju Mare – acolo unde un fost vieţaş a incendiat o adolescentă, apoi s-a sinucis în arest – au făcut un plan de anchetă „de îndată”, după ce victima l-a acuzat pe agresor de viol, dar nu-l puteau pune pe acesta sub rigorile preventive doar în baza unei sesizări, arată Parchetul General. Mai exact, arată PICCJ, Ion Turnagiu nu reprezenta pericol social la momentul depunerii plângerii.
Acum 8 ore
19:00
Autorităţile au dat startul lucrărilor de amenajare a unui sens giratoriu, dar şi de reabilitare a străzilor şi trotuarelor din zonă. Sensul giratoriu de la Gară se va schimba radical, la toamnă, după finalizarea lucrărilor.
19:00
Dana Rogoz este vecină cu PrinţulCharles. Actriţa şi soţul său, Radu Dragomir, şi-au cumpărat o casă la Viscri, cadou laîmplinirea a opt ani de căsnicie.
18:45
Dacă această propunere va fi adoptată, în 2022 vor exista trei capitale europene: Kaunas (Lituania), Esch sur Alzette (Luxemburg) şi Novi Sad (Serbia), iar în 2023: Veszprem (Ungaria), Elefsina (Grecia) şi Timişoara (România).
18:45
Nu este uşor să scăpăm de acesteinsecte, mai ales că înţepăturile de ţânţari produc o reacţie alergică localăinsoţită de roşeaţă şi senzaţia de mâncărime. Din fericire, există numeroasemetode prin care ne putem feri de înţepătura de ţânţari vara.
18:45
Procurorul Vitalie Galeru, cel care a instrumentat mai multe cauze penale de rezonanţă, printre care arestarea ex-premierului Vlad Filat, a fost eliberat din funcţia de procuror.
18:45
Pandemia de coronavirus a rărit dramatic numărul donatorilor de sânge care se prezintă la Centrul de Transfuzii Sanguine Buzău, unitate care asigura rezervele de sânge necesare Spitalului Judeţean, dar şi altor spitale mari din Bucureşti.
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.