FOTO | Un individ din Iași a condus cu un copil în brațe și l-a proiectat prin parbriz. Ce s-a întâmplat cu micuțul

Libertatea, 30 iunie 2020 21:20

Un individ din Iași a condus cu un copil de trei ani în brațe și l-a băgat în spital. Pentru că era băut, a lovit un cap de pod cu mașina, iar copilul a fost proiectat prin parbriz, potrivit Ziarului de Iași. Micuțul a intrat în comă, dar, din fericire, și-a revenit. Accidentul s-a petrecut […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Libertatea

Acum 30 minute
12:10
Robert Cepăreanu, 24 de ani, a fost găsit spânzurat, vineri, 3 iulie, în pădurea din apropierea pârtiei de schi din zona Copou (Iași). Însoțitorul de zbor a lăsat niciun bilet de adio prin care să-şi explice gestul, iar telefonul pe care îl avea asupra lui era descărcat. Conform unor surse din anchetă, citate de Bună […]
12:10
Judecătorul Daniel Morar a reacționat, după ce premierul Ludovic Orban a cerut populației să nu respecte deciziile Curții Constituționale a României. „Constat că este a nu știu câta ară când premierul României îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, ceea ce este un lucru grav și de nepermis într-un stat de drept. Însă văd că, de […]
12:00
Doi băieți și două fete din Timișoara au fost reținuți de polițiști sub acuzația că ar fi furat haine din mall-urile din oraș. Potrivit informațiilor Libertatea, printre suspecți se află și fiul omului de afaceri Georgică Cornu, cunoscut sub numele de ”Regele Asfaltului din Banat”. Cei patru au acționat la cele două malluri din oraș, […]
12:00
Fondul Guvernamental de Pensii al Japoniei (GPIF), cel mai mare fond de pensii din lume, a postat pierderi-record pentru primele trei luni din anul acesta, raportând o scădere de 164,7 miliarde de dolari, echivalentul a 11% din valoarea sa, scrie Bloomberg. Rezultatul a venit în urma căderii burselor mondiale după declanșarea crizei generate de coronavirus. […]
Acum o oră
11:30
Grupul francez Lactalis închide fabricile Dorna din Floreni și Vatra Dornei, iar angajații vor fi concediați, scrie Ziarul Financiar. Potrivit sursei citate, închiderea vine ca urmare a faptului că unitățile sunt neprofitabile. ”Am fost nevoiţi să luăm această decizie după epuizarea tuturor încercărilor de eficientizare a activităţii în cele două fabrici, luând în considerare şi […]
11:30
Selly a luat examenul de Bacalaureat, iar acum este chemat să pună umărul la reformarea învățământului românesc. Într-un interviu acordat TVR, ministrul Educație și Cercetății, Monica Anisie, l-a invitat pe Andrei Șelaru, așa cum îl cheamă pe celebrul vlogger, „să fie parte a schimbărilor”. „După 12 ani de şcoală ai ieşit pe poarta liceului, în […]
Acum 2 ore
10:50
Calvarul a început pe când copila avea șapte ani. Și a continuat până la 13. În această perioadă a fost violată de tată. Apoi a ajuns pe mâna unei femei bune la suflet, ce o iubea și își spunea ”Babușka”. Care s-a dovedit a fi proxenetă. Vreme de 6 ani, casa părintească a fost, pentru […]
10:40
Românii care se duc în Grecia cu mașina au întâmpinat din nou probleme la vama Kulata. O coadă de peste 10 kilometri a fost formată la intrarea pe teritoriul elen. După ce în cursul zilei de vineri s-au format cozi de kilometri la punctul de trecere Kulata-Promachonas, situația se repetă. În această dimineață, de la […]
10:30
La 52 de ani, Livia Zymny are deja trei decenii muncite în Berlin. A luat-o de jos, de la munci necalificate, și acum e asistentă într-un azil, parcurs pentru care spune că e recunoscătoare vieții. Când zidul Berlinului cădea, Livia – pe atunci o tânără care abia dacă împlinise 22 de ani -, era deja […]
Acum 4 ore
10:10
Jean Jipa, primarul comunei giurgiuvene Ogrezeni, a fost amendat și-n starea de urgență, fiindcă a îmbrățișat bătrâni în sat și a devenit cunoscut după ce pe primărie a apărut un mesaj injurios la adresa SUA, NATO, UE “și ăia de la București”, inspirat din filmul California Dreamin. Acum 2 ani, în iulie 2018, Jean Jipa […]
10:00
Un tânăr român a dezvăluit că nu a respectat restricțiile impuse de autorități în perioada stării de urgență. Acesta a mers la petreceri, alături de prieteni, și a mințit în declarația pe proprie răspundere. În vârstă de 26 de ani, bărbatul susține că acțiunile lui au dus la moartea unchiului său. Tânărul a dezvăluit toate […]
09:20
Corey Hurren, 46 de ani, un bărbat care a fost arestat joi, la Ottawa, în apropierea reședinței premierului canadian, Justin Trudeau, a fost pus sub acuzare. Împotriva acestuia au fost formulate 22 de acuzații, informează BBC. Originar din Manitoba, bărbatul, un rezervist al armatei canadiene, este acuzat, printre altele, că a purtat o armă „cu […]
09:10
Poliţia germană strânge probe pentru a-l acuza pe un pedofil german de 43 de ani, Christian B., de răpirea și uciderea micuţei Madeleine McCann în 2007, informează ziarul german Bild. Reporterii unei televiziuni portugheze au dialogat cu mai mulți părinți care susțin că Christian B. ar fi abuzat patru copii, cu vârste cuprinse între 9 […]
08:40
54 de noi cazuri de coronavirus au fost raportate de autoritățile sanitare din județul Prahova. Cele mai multe cazuri sunt la căminul de bătrâni din comuna Izvoarele, la fabrică de medicamente de uz veterinar din Filipeștii de Pădure și la clubul de fotbal Petrolul Ploiești (Liga 2). Potrivit Direcției de Sănătate Publică Prahova, în cazul […]
08:40
Tyler Vilus, un tânăr francez convertit la islam, care a luptat în Siria alături de gruparea Stat Islamic, a fost condamnat, vineri, la Paris, la 30 de ani de închisoare pentru crime comise în perioada 2013 – 2015, informează AFP, citată de Agerpres. Tyler Vilus, în vârstă de 30 de ani, a fost arestat în […]
Acum 6 ore
08:20
Sâmbătă, 4 iulie, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat în sud și sud-est. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. În vest, nord și centru vor fi perioade cu ploi torențiale . Cantitățile de apă vor atinge 25…40 l/mp, iar în jumătatea vestică va fi risc de inundații. Temperaturile maxime […]
08:20
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), numărul în creștere al infecțiilor cu coronavirs în mai multe țări de pe Glob ”nu este un semn al unui al doilea val, ci, mai degrabă, un al doilea punct culminant al primului val”, a declarat epidemiologul Michael Ryan, 55 de ani, directorul executiv al Programului de Urgenţe în […]
08:10
Cei doi susțin că ”persoanele beneficiare ale suspendării temporare a măsurii de izolare la domiciliu/carantină” riscă să fie condamnați pentru ”zădărnicirea combaterii bolilor” dacă se îmbolnăvesc, nu dacă îmbolnăvesc pe altcineva! Curtea Constituțională a României a decis că legislația elaborată de guvern pentru starea de alertă și felul în care Parlamentul însuși s-a conformat încalcă […]
08:00
Kimberly Guilfoyle, 51 de ani, iubita fiului cel mare al președintelui american și oficial al echipei de campanie a lui Donald Trump, a fost testată pozitiv cu coronavirus, a informat CNN. Kimberly, care nu dezvoltă simptome, urma să participe la evenimentul de la Muntele Rushmore, acolo unde liderul de la Casa Albă și familia sa […]
07:10
Pe teritoriul României, au fost confirmate 28.166 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. 1.708 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. La ora 13:00, Grupul de Comunicare Strategică va prezenta bilanțul actualizat al numărului total de cazuri de COVID-19, numărul de cazuri din ultimele 24 de ore și situația pe județe. Dintre persoanele […]
07:00
Actrița Mihaela (Mela) Mihai, de la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, a fost diagnosticată în 2016, la vârsta de 35 de ani, cu limfom non-Hodgkin, o formă de cancer a sângelui. Patru ani mai târziu, după un transplant de celule stem, femeia povestește pentru publicul Libertatea ce înseamnă să supraviețuiești unei boli care îți invadează interiorul și […]
Acum 12 ore
02:50
Un fost ofițer a recunoscut că a colaborat cu Securitatea și a demisionat din funcția de consilier local. Este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva, iar recunoașterea a avut loc într-o instanță de judecată. Fostul ofițer de securitate care și-a asumat faptele de pe vremea regimului Nicolae Ceaușescu se numește Sorin Bivolaru și […]
01:30
Astăzi, 4 iulie 2020, americanii sărbătoresc Ziua Americii, adică 244 de ani de la adoptarea Declarației de Independență, dar celebrarea va fi diferită față de alți ani, a notat BBC. Pentru americani, sărbătorirea zilei de 4 Iulie, Ziua Americii, vine de obicei cu respectarea unor tradiții și ritualuri. Parade, artificii și reuniuni familiale, acestea sunt […]
00:50
Fotografiatul sau filmatul sub fustă ori cu decolteul unei femei, fără consimţământul acesteia, va fi pedepsit în Germania, după ce parlamentul a adoptat un proiect de lege. De asemenea, conform aceleiaşi legi, va fi ilegal să se fotografieze sau să se filmeze persoanele care au fost ucise în accidente, a informat g4media.ro. Până acum, fotografiatul […]
00:50
Robert Ştefan Cepăreanu, un tânăr de 24 de ani, care lucra ca însoțitor de bord la o companie aeriană, a fost dat dispărut, joi, de către mama lui. Femeia a alertat poliția după ce fiul ei a plecat de acasă și nu a mai revenit. Robert trebuia să se prezinte joi la serviciu, dar nu […]
00:20
Într-un interviu acordat Libertatea, Șerban Iosifescu, președintele agenției guvernamentale care evaluează calitatea școlilor și liceelor, atrage atenția, în plină perioadă de înscriere a absolvenților de clasa a VIII-a la liceu, că sistemul de alegere a unității de învățământ de către copii și părinții lor nu face decât să adâncească diferențele dintre școlile bune și cele […]
00:10
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a făcut un nou apel către populație să respecte regulile pandemiei de coronavirus, chiar dacă CCR a declarat neconstituţionale starea de carantină şi internarea obligatorie. „Noi acum suntem pe un trend crescător din păcate și totul depinde de cum ne raportăm la acest virus. Dacă ne izolăm […]
00:10
Unele produse derivate din nucile de cocos au fost scoase de pe rafturile magazinelor din lume, pentru că acestea ar fi culese de maimuțe. Organizația PETA a atras atenția asupra practicii de a folosi maimuțele la cules de fructe, iar lanțurile importante de magazine au reacționat imediat. Produsele care au fost retrase de la vânzare […]
3 iulie 2020
23:40
Autorităţile austriece au închis spaţiile de cazare de la ferma de sparanghel vizată de sesizările Ambasadei României la Viena, ca urmare a neîndeplinirii standardelor şi a condiţiilor de igienă în care locuiau muncitori români, informează, vineri, Ministerul Afacerilor Externe, potrivit Agerpres. Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma evaluărilor efectuate de către autorităţile austriece la […]
23:30
Ciuleandra, roman clasic românesc, a fost tradus în limba italiană de o româncă stabilită de 20 de ani în Peninsulă. Volumul scris de Liviu Rebreanu a apărut la editura Rediviva din Milano și face parte din colecția Quaderni Romeni, o colecție care aduce în atenția publicului cititor italian comori ale literaturii românești, relatează publicația Vremea […]
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.