Iran: Preşedintele Hassan Rouhani critică ţările din Golf pentru normalizarea relaţiilor lor cu Israelul

Agerpres, 16 septembrie 2020 15:20

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a criticat virulent miercuri Bahreinul şi Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru normalizarea relaţiilor cu Israelul, transmite dpa.'Unde este arabismul vostru, unde vă sunt îngrijorările cu privire la crimele israeliene în Palestina, unde vă este compasiunea pentru fraţii voştri palestinieni?' întreabă el retoric într-un comunicat difuzat miercuri.Catalogându-le drept 'slugi ale SUA', Rouhani susţine că liderii celor două state au pus în pericol securitatea întregii regiuni.Comentariile sale intervin după ce miniştrii de externe din EAU şi Bahrein au parafat stabilirea relaţiilor diplomatice cu premierul israelian Benjamin Netanyahu marţi la Washington.Semnarea acordurilor a avut loc în prezenţa preşedintelui american Donald Trump la Casa Albă.Astfel, la ora actuală sunt patru ţări arabe, între care Egiptul şi Iordania, care întreţin relaţii diplomatice cu Israelul.Se aşteaptă ca, în urma acestor acorduri, Israelul să-şi suspende planul de anexare a unor zone din Cisiordania pe care palestinienii le revendică pentru viitorul lor stat.Palestinienii au denunţat un 'cuţit înfipt în spate' din partea celor două ţări, acuzându-le că au făcut pace cu Israelul fără să aştepte crearea statului lor, potrivit AFP. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 30 minute
12:50
Chelsea nu a putut să treacă sâmbătă seara în deplasare, de West Bromwich Albion, în timp ce Everton a reuşit o victorie importantă pe terenul lui Crystal Palace, în etapa a 3-a din Premier League.Pe Hawthorn Stadium, Chelsea s-a trezit într-un adevărat coşmar, fiind condusă după mai puţin de 30 de minute de joc cu un incredibil 3-0 de West Bromwich. Callum Robinson (4,25) şi Kyle Bartley (27) au stabilit scorul pauzei. În partea a doua a jocului, Chelsea a arătat o altă faţă, Mason Mount (55), Callum Hudson-Odoi (70) şi Tammy Abraham (90+3) restabilind egalitatea şi totodată scorul final al întâlnirii, evitând o înfrângere ruşinoasă.Everton a câştigat jucând la Crystal Palace cu 2-1. Dominic Calvert-Lewin (10) şi Richarlison (40, penalty) au marcat pentru echipa antrenată de Carlo Ancelotti, golul gazdelor fiind reuşit de Cheikhou Kouyate (26).Într-o altă partidă de sâmbătă seara, Southampton a câştigat pe terenul lui Burnley cu 1-0, singurul gol aparţinând lui Danny Ings (5).Aşa cum se ştie, în prologul etapei, Manchester United s-a impus în deplasare la Brighton cu 3-2.Celelalte partide vor avea loc duminică seara şi luni.În clasament, lider este momentan Everton, urmată de Leicester City şi Arsenal Londra. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)
12:50
India a înregistrat duminică 88.600 noi contagieri şi a atins în total 5,9 milioane de cazuri de coronavirus, devenind a doua ţară cea mai afectată din lume după SUA, relatează EFE.Numărul deceselor de COVID-19 în această ţară de 1,35 miliarde de locuitori a ajuns la 94.503, dintre care 1.124 de decese s-u înregistrat în ultimele ore, potrivit Ministerului Sănătăţii indian.Numărul noilor infecţii a crescut din nou în India după ce în ultimele zile s-a remarcat o tendinţă de scădere.La începutul acestei săptămâni în India s-au înregistrat 75.083 de cazuri, faţă de recordul mondial de 97.570 de contagieri raportate într-o singură zi în această ţară în urmă cu două săptămâni.Potrivit datelor oficiale, trei sferturi dintre contagierile zilnice se concentrează în zece state, în frunte cu statul occidental Maharashtra.Acest stat, având drept capitală Mumbay, însumează 1,3 milioane de infectări cu noul coronavirus.Dacă la începutul lunii iunie peste jumătate dintre noile cazuri din acest stat se concentrau la Mumbay, însă miercurea trecută zonele rurale din Maharashtra au concentrat peste 80 % din noile contagieri.Infectările cu COVID-19 s-au răspândit rapid de la începutul lunii iunie, după ce guvernul a început să relaxeze măsurile de izolare pe care le-a impus pentru a reporni activitatea economică.India, ţară cu 1,35 miliarde de locuitori, a raportat de asemenea cel mai mare număr de persoane vindecate, care se situează în prezent la circa 80 la sută. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Simona Aruştei)
12:50
Armenia a declarat legea marţială şi a dispus o mobilizare totală a armatei în urma confruntărilor din regiunea Nagorno-Karabah cu Azerbaidjanul, a anunţat duminică premierul armean Nikol Pashinyan, transmit Reuters şi AFP.''Susţinem ferm statul nostru, armata noastră şi vom învinge. Trăiască glorioasa armată armeană!'', a scris pe Twitter şeful executivului armean.''Condamnăm ferm agresiunea conducerii politico-militare a Azerbaidjanului împotriva Republicii Artsah (Karabah, n.red.). Partea armeană va acţiona cu încredere cu toate capacităţile sale pentru a asigura securitatea poporului din Artsah şi pentru a furniza răspunsul politic şi militar adecvat. Conducerea politico-militară a Azerbaidjanului poartă deplina responsabilitate pentru consecinţele agresiunii sale'', indică Ministerul de Externe armean pe site-ul său. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
12:50
La 27 septembrie 1940 a fost semnat, la Berlin, Pactul Tripartit de alianţă politico-militară între Germania, Italia şi Japonia."Succesele militare şi politice ale hitleriştilor în Europa, ale italienilor în Africa şi ale japonezilor în Extremul Orient i-au determinat pe agresori să treacă, în toamna anului 1940, la împărţirea lumii şi la stabilirea colaborării militare în viitor. Pactul Tripartit a fost semnat în prezenţa lui Hitler, la Berlin, la 27 septembrie 1940, de către împuterniciţii celor trei ţări agresoare: Joachim von Ribbentrop din partea Germaniei, contele Galeazzo Ciano din partea Italiei şi Kurusu din partea Japoniei'', se aminteşte în lucrarea ''Marea conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial" (Editura Politică, Bucureşti, 1971).Potrivit Pactului Tripartit, se menţiona dorinţa celor trei puteri de a colabora pentru instaurarea şi menţinerea "noii ordini" în Europa şi Asia. Se recunoştea Germaniei şi Italiei "dreptul" de a institui "noua ordine" în Europa, iar Japoniei în Asia răsăriteană. De asemenea, era prevăzută obligaţia de ajutor reciproc pe plan politic, economic şi militar în cazul în care una dintre părţile contractante ar fi atacată de o putere care nu participa la războiul european sau chino-japonez.Concret, Articolul 1 al Pactului Tripartit menţiona că ''Japonia recunoaşte şi respectă conducerea de către Germania şi Italia a operei de creare a unei noi ordini în Europa'', iar în Articolul 2 se arăta că ''Germania şi Italia recunosc şi respectă conducerea de către Japonia a operei de creare a unei noi ordini în marele spaţiu răsăritean asiatic''. ''Germania, Italia şi Japonia sunt de acord să colaboreze pe baza fixată mai sus. Ele îşi asumă în continuare obligaţia de a se sprijini una pe alta prin toate mijloacele politice, economice şi militare, în cazul când una dintre cele trei Părţi Contractante este supusă agresiunii din partea vreunei puteri, care în prezent nu participă la războiul european şi în conflictul chino-japonez'', menţiona Articolul 3 al Pactului, potrivit lucrării ''Relaţii internaţionale în acte şi documente (1939-1945)'', autori Alexandru Vianu, Constantin Buşe, Zorin Zamfir, Gheorghe Bădescu (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976). Pentru îndeplinirea tratatului urmau să fie create de îndată comisii tehnice comune, ai căror membri erau numiţi de către guvernele Germaniei, Italiei şi Japoniei.(Articolul 4).Potrivit Articolului 5, Germania, Italia şi Japonia declarau că ''acordul de faţă nu atinge în niciun fel statutul politic existent în prezent între fiecare dintre cei trei participanţi ai acestui acord şi Uniunea Sovietică'', iar conform Articolului 6 Pactul Tripartit intra în vigoare imediat după semnarea lui şi urma să fie valabil vreme de zece ani, din ziua intrării lui în vigoare.La Pactul Tripartit au aderat, în acelaşi an, Ungaria (la 20 noiembrie), România (la 23 noiembrie) şi Slovacia (la 24 noiembrie), iar la 1 martie 1941 a aderat şi Bulgaria. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Simona Aruştei)
12:50
Ziua Mondială a Turismului, sărbătorită din 1979 în data de 27 septembrie, are ca temă turismul rural, o zonă pe care românii au descoperit-o tot mai mult în acest an constrânşi de condiţiile impuse din cauza pandemiei şi una în care România poate intra cu succes în competiţie cu orice ţară europeană."Turismul rural este, probabil, cea mai spectaculoasă formă de turism din România ultimilor 25 de ani. Turismul rural reprezintă una din formele de turism cu care putem fi în competiţie cu orice ţară europeană dezvoltată turistic. România se poziţionează foarte bine la nivel internaţional, din punct de vedere al agroturismului şi al turismului rural. În Europa, de peste 20 de ani ne situăm în topul 10 al ţărilor cu agroturism şi turism rural dezvoltat, alături de Franţa, Austria, Spania, Italia, Grecia, sau pe plan mondial, de California (SUA), Brazilia, Taiwan, Filipine. Numărul din ce în ce mai mare de pensiuni agroturistice, cadrul natural deosebit, tradiţiile şi obiceiurile bine păstrate sunt atuuri în favoarea turismului rural şi a agroturismului din ţara noastră", a declarat pentru AGERPRES Traian Bădulescu, consultant în turism, care a făcut o analiză pe zona turismului rural din România.Acesta susţine că infrastructura rutieră este încă o problemă în România, chiar dacă ceva mai mică decât acum 10-15 ani, dar cu toate acestea, potrivit experţilor Consiliului Mondial al Turismului şi Călătoriilor şi ai Organizaţiei Mondiale a Turismului, turismul rural constituie un produs turistic cu care România poate şi trebuie să iasă pe piaţa internaţională."Cu tema "Turism şi dezvoltare rurală", ediţia din 2020 a Zilei Mondiale a Turismului sărbătoreşte rolul unic pe care îl joacă turismul în oferirea de oportunităţi în afara marilor oraşe şi în conservarea patrimoniului cultural şi natural din întreaga lume. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului, zonele rurale au fost afectate foarte mult de către pandemia Covid-19, iar turismul ar putea constitui o soluţie de redresare economică. Într-adevăr, atât datorită cererii care creştea de la an la an, cât şi în contextul pandemiei, turismul rural a reprezentat una dintre cele mai solicitate forme de turism intern în acest an. Turiştii au preferat structuri de cazare de mici dimensiuni, aşa cum sunt pensiunile rurale şi agroturistice, care oferă şi izolare, şi natură, şi siguranţă", susţine Bădulescu.Potrivit sursei citate, turismul rural reprezintă una dintre puţinele forme de turism pentru care turiştii mai fac rezervări din timp. Pe de o parte, o serie de pensiuni sunt deja pline pentru următoarele 1-2 luni, iar pe de altă parte, turiştii au început deja să rezerve locuri la pensiuni pentru sărbătorile de iarnă. Aceasta deoarece turismul rural oferă siguranţă, iar familiile sau grupurile de prieteni pot închiria cu totul o pensiune, fără să aibă de-a face cu persoane străine. Dacă ne gândim la Revelion, momentan, legea permite organizarea de petreceri în interior cu cel mult 50 de participanţi, iar o pensiune nu poate, oricum, să găzduiască mai mult de câteva zeci de turişti în acelaşi timp."Am observat, ca tendinţă, prelungirea şederii la pensiuni. Dacă anii trecuţi majoritatea turiştilor alegea să stea un weekend, în acest an, mulţi turişti au optat şi pentru sejururi de 5-7 nopţi la pensiuni. Motivele sunt atât calitatea ridicată a serviciilor şi personalizarea lor, cât şi securitatea ridicată şi cadrul natural. Pe de altă parte, unii turişti au înlocuit sejururile la hoteluri mari, la munte, la mare sau în staţiunile balneare cu sejururile la pensiuni rurale. În general au fost alese pensiunile recunoscute pentru calitatea serviciilor", menţionează consultantul.Trebuie precizat că în ţara noastră turismul rural se practica de mult timp, neoficial, la localnici. Până la urmă, ospitalitatea românului este recunoscută. Bădulescu spune că în mod organizat s-au realizat primele acţiuni turistice în mediul rural pentru grupuri de turişti aflaţi pe litoralul românesc al Mării Negre, începând din anii 1967-1968. Din 1972, Centrul de Cercetări pentru Promovarea Turismului Internaţional, printr-un ordin al Ministerului Turismului, a trecut la identificarea unor localităţi rurale reprezentative pentru satul românesc cu scopul de a fi lansate şi promovate în turism. "În urma acestor studii s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional circa 118 localităţi rurale. Din Braşov şi împrejurimi - devenit mai târziu leagănul turismului rural românesc - au fost desemnate Rucăr, Fundata, Şirnea. Din păcate, în 1974 s-a interzis cazarea turiştilor străini în locuinţele particularilor, făcând inaccesibile satele pentru turiştii străini", explică Bădulescu.După 1989, apar primele gospodării înscrise în turismul rural, în zona Moeciu - Bran - Rucăr. Apoi s-au extins gospodăriile înscrise din zonele Bârsei, Dornelor, Maramureş, Apuseni, Cluj şi Mărginimea Sibiului.Potrivit sursei citate, prima organizaţie preocupată de turismul rural a fost Asociaţia Operaţiunea Satelor Româneşti - cunoscută ca "Operation Vilagge Roumains". A fost constituită în anii 1988-1989 pentru a proteja satele româneşti de campania de sistematizare iniţiată de fostul regim comunist în cadrul căruia urmau a fi demolate multe sate şi cătune. După 1990, asociaţia a acţionat pentru sprijinirea şi ajutorul umanitar, apoi a desfăşurat acţiuni de parteneriat în vederea dezvoltării satelor româneşti.Cel mai important pas a fost făcut în 1994, când se înfiinţează Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC). Ideea îi aparţine doamnei Mioara Stoian Vişan, profesoară de limba română, care se şi stabileşte în Moeciu, iar asociaţia este fondată de fiica ei, doamna Maria Stoian, cea care este considerată "mama turismului rural românesc". Aceasta a fost preşedinte ANTREC până în 2006, când a devenit preşedinte de onoare.Într-o declaraţie pentru AGERPRES, Maria Stoian spune că turismul rural şi agroturismul au fost cel mai mult afectate din cauza pandemiei în lunile de primăvară, mai ales că majoritatea pensiunilor aveau rezervări timpurii pentru vacanţele de Paşte şi de 1 Mai. Însă, începând cu luna iunie, odată cu diminuarea restricţiilor, turismul rural a fost sectorul cel mai căutat. "Pe lângă turişti am văzut un interes crescut şi în rândul agenţiilor de turism care doreau să introducă în ofertele lor pensiuni din zone pitoreşti din ţară, cu capacităţi nu foarte mari de cazare. Au fost avantajate pensiunile din zone mai izolate, pensiunile care se pot închiria integral de către un grup de turişti, cele care dispun de curte generoasă şi de facilităţi de agrement. De asemenea. structurile de cazare neconvenţionale au fost la mare căutare: campinguri, glampinguri, turismul individual sau drumeţiile cu cortul în destinaţii ecoturistice şi montane etc.", a subliniat preşedintele de onoare al ANTREC.Maria Stoian consideră că în perioada următoare va fi o cerere din ce în ce mai pronunţată pentru circuitele şi sejururile tematice. "Apreciem că la sugestia noastră, proprietarii de pensiuni au pus accent pe partea de comunicare, prezentându-şi mai clar serviciile, ofertele, inclusiv pe canale dedicate de social-media. La pachet cu această diversificare a serviciilor, pensiunile promovează mai intens partea de agrement. În comunitatea locală apar colaborări cu prestatorii de astfel de servicii - închiriere de biciclete, bărci, echitaţie, plimbări cu trăsura, organizare ateliere etc. Şi în cadrul agenţiilor de turism este un interes crescut în această perioadă, căutându-se pensiuni mici şi mijlocii, din zone favorabile turismului rural", a precizat fondatorul ANTREC România.La rândul său, Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), a transmis "o doză de optimism" cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, atât turiştilor cât şi operatorilor din sector, susţinând că românii vor începe din nou să călătorească şi să ajungă în destinaţiile pe care şi le doresc."Încerc să le transmit o doză de optimism, pentru că vor trece şi aceste probleme şi ne vom întoarce, încet-încet, la obiceiurile de dinainte. Este clar că cu orice ocazie preferăm să vorbim despre vacanţe şi nu despre alte subiecte care ne monopolizează acum minţile. Avem speranţa că vom reveni în curând să călătorim, să ne redescoperim ţara, să ajungem în destinaţiile cu care ne obişnuisem anterior, deci nu trebuie să ne pierdem nicio clipă speranţa. Noi, operatorii din turism, trăim cu această speranţă", a transmis Dumitru Luca.De asemenea, Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei - Direcţia Generală Turism, a susţinut că la ora actuală turismul rural este un factor de dezvoltare, iar condiţiile pe care le trăim în prezent oferă posibilitatea de a descoperi descoperim destinaţii din România, ignorate până nu demult."În prezent avem o şansă mai mare, date fiind condiţiile pe care le trăim, să descoperim destinaţii din ţara noastră pe care, poate, le-am ignorat până acum. Mai mult decât atât, nu trebuie să uităm că turismul rural este un factor de dezvoltare: angajează oameni, pune în evidenţă tradiţii, meşteşuguri populare, diverse obiceiuri gastronomice şi de trai. Prin urmare, nu pot decât să mă bucur că în acest an, la nivel internaţional, celebrăm această zi importantă sub auspiciile turismului rural", a declarat Emil-Răzvan Pîrjol, în deschiderea unui eveniment organizat vineri la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti de către ANTREC România şi revista "Vacanţe la ţară".Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a transmis un mesaj tuturor celor care au ales să îşi petreacă vacanţele în România şi operatorilor din turism."În fiecare an, pe data de 27 septembrie, celebrăm un adevărat un prilej de conştientizare a importanţei turismului la nivel mondial, cât şi a valorii sale sociale, culturale şi economice. Transmitem, astăzi, un gând special tuturor celor care au ales să îşi petreacă vacanţele în ţara noastră, să-i descopere frumuseţea unică şi să o promoveze. Indiferent de destinaţia aleasă, sunteţi ambasadori ai turismului românesc! Totodată, dorim să le transmitem întreaga noastră recunoştinţă celor care activează în acest domeniu. Eforturile voastre, mai ales în această perioadă greu încercată, sunt cu adevărat apreciate, motiv pentru care vă mulţumim! La Mulţi Ani de Ziua Mondială a Turismului! Vă dorim experienţe de neuitat în călătoriile voastre!", scria instituţia într-o postare pe reţeaua de socializare Facebook. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, George Coman, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei) Citiţi şi: 27 septembrie - Ziua mondială a turismului (ONU)
12:50
Un membru dintr-o secţie de votare din municipiul Brăila a suferit o criză de epilepsie, el primind îngrijiri la faţa locului de la un echipaj SMURD şi refuzând transportul la spital.Procesul electoral nu a fost suspendat."La ora 11,00, un membru din comisia de la Secţie de votare nr. 20 din municipiul Brăila, bărbat de 44 ani, a făcut o criză de epilepsie. A primit îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD, dar a refuzat transportul la spital", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, col. Ştefan Stoian.Preşedintele Biroului Electoral Municipal Brăila, judecătorul Viorel Vasile, a declarat, pentru AGERPRES, că procesul electoral din Secţia nr. 20 nu a fost suspendat în urma acestui incident."Unui membru din Secţia nr. 20 i s-a făcut rău şi a fost chemată salvarea. I s-au acordat îngrijiri, iar acum este bine, din ce m-a informat preşedinta de secţie, care nu a cerut înlocuirea lui. Procesul electoral nu a fost suspendat în secţia respectivă în urma acestui incident", a declarat Viorel Vasile. AGERPRES/(A - autor: Ecaterina Ignat, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
12:50
Tulcenii din unele comunităţi din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării merg, duminică, la vot cu barca proprie sau cu bacurile puse la dispoziţie fie de autorităţi, fie de societăţi private.La Tulcea, de exemplu, pentru a ajunge la secţia de votare la care sunt arondaţi, Secţia nr. 43 amenajată în Casa Sindicatelor din municipiu, alegătorii din suburbia Tudor Vladimirescu traversează Dunărea fie cu barca proprie, fie cu bacul pus la dispoziţie de societatea Transport Public SA şi plătesc, în acest ultim caz, 3 lei pentru un bilet cu două călătorii, dacă nu beneficiază de gratuitate."Am fost dimineaţă şi am votat, pentru că am făcut şi cumpărăturile în piaţă. Dacă ajung acasă, nu mă mai întorc la Tulcea. Am card gratuit de călătorie cu bacul, pentru că sunt pensionară", a afirmat o tulceancă din suburbia Tudor Vladimirescu.În faţa Casei Sindicatelor din Tulcea, acolo unde sunt amenajate două secţii de votare, oamenii stau la rând şi poartă masca de protecţie, în timp ce aşteaptă să li se ia temperatura pentru a li se permite să intre în secţia de votare şi a-şi exprima dreptul constituţional.Potrivit preşedintei Secţiei de votare nr. 43, Mariana Rusu, la deschiderea secţiei nu a existat un aparat pentru măsurat temperatura alegătorilor, însă situaţia a fost rezolvată foarte repede. Până la ora 10,00 în Secţia de votare nr. 43 şi-au exprimat opţiunea electorală 35 de persoane, 14 dintre ele fiind din suburbia Tudor Vladimirescu.Şi în alte zone din judeţ, alegătorii au trecut Dunărea cu bacul sau cu barca pentru a ajunge la secţiile de votare la care au fost arondaţi.Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, în perioada 26-27 septembrie, 512 de efective, dintre care 343 de poliţişti, 108 de jandarmi, 48 de reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta asigură paza şi protecţia a 198 de secţii de votare, din totalul celor 204, ce s-au constituit pe raza judeţului Tulcea, iar pentru restul secţiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale MAI."Duminică, 27 septembrie, 184 de poliţişti vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale. Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenaţi în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Tulcea.În cele 204 secţii de votare din judeţul Tulcea, duminică sunt aşteptaţi 194.112 alegători. AGERPRES/(AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
12:50
O explozie a avut loc, duminică, într-o casă din localitatea clujeană Copăceni, în urma acesteia un bărbat care a suferit arsuri superficiale pe 60% din corp fiind transportat la spital."Au fost alertate o autospecială şi un echipaj SAJ în jurul orei 11,30, ca urmare a unui apel de urgenţă realizat pe numărul unic pentru apel de urgenţă 112. Pompierii au găsit la locul evenimentului un bărbat de circa 90 de ani cu arsuri superficiale pe circa 60% din corp, care primeşte în aceste momente asistenţă medicală de urgenţă de la echipajul SAJ şi a fost transportat la spital pentru investigaţii/îngrijiri de specialitate. Evenimentul nu a fost urmat de incendiu, iar deflagraţia a deteriorat un geam şi o porţiune mică din acoperişul casei", informează ISU Cluj.Potrivit sursei citate, cel mai probabil explozia a avut la bază o acumulare de gaze de la o sobă şi un aragaz din locuinţă. AGERPRES/(AS-autor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
12:50
De la începerea procesului electoral au fost înregistrate 96 de sesizări referitoare la posibile fapte care ar putea afecta votarea, iar un sfert dintre semnalări nu s-au confirmat, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog. "Au fost înregistrate 96 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. Toate sesizările sunt verificate cu promptitudine. Până acum, un sfert dintre semnalări nu s-au confirmat, iar 48 sunt în curs de verificare", a spus Dajbog, într-o declaraţie de presă la sediul MAI.Au fost constatate 16 fapte contravenţionale pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 8.700 de lei şi patru avertismente scrise şi s-au primit sesizări cu privire la nouă infracţiuni, pentru care sunt cercetate cinci persoane."Cele mai multe sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale, turism electoral, fotografierea sau filmarea buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot, coruperea alegătorilor, vot multiplu, sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare sau în perimetrul de 500 de metri să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral", a declarat purtătorul de cuvânt al MAI. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
12:50
Preşedintele PMP Gorj, Nicolae Daviţoiu, candidat al partidului pentru funcţia de şef al Consiliului Judeţean (CJ), a declarat că a votat pentru bunăstare şi pentru a schimba ceva în judeţ."Am votat pentru un alt mod de a face politică, (...), pentru bunăstare şi pentru a schimba ceva în judeţul nostru, pentru că aţi văzut că, deşi politicienii noştri promit foarte multe lucruri în preajma campaniilor electorale, municipiul Târgu Jiu şi judeţul Gorj au rămas, din punct de vedere al dezvoltării, între ultimele cinci judeţe din ţară şi, odată cu dispariţia treptată a locurilor de muncă din Complexul Energetic Oltenia, o să asistăm probabil şi la o migraţie foarte mare a forţei de muncă. Fiind alegeri locale, politicienii sunt datori ca, de data aceasta, să ia măsuri preventive pentru a limita acest exod al gorjenilor spre alte meleaguri sau spre străinătate", a spus Daviţoiu duminică, la ieşirea din secţia de vot.El a votat la secţia numărul 6 amenajată în incinta Liceului Tehnic numărul 2 din municipiul Târgu Jiu. AGERPRES/(A - autor: Oana Popescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea) Sursa foto: Nicolae Davitoiu / Facebook
12:50
Premierul Ludovic Orban a declarat că, până în prezent, în cadrul procesului electoral de duminică au fost semnalate incidente, dar acestea au fost "minore". Şeful Executivului a participat, alături de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, la o şedinţă în sistem videoconferinţă cu prefecţii şi şefii structurilor teritoriale ale MAI."Evident, mi-a fost prezentată, practic, toată arhitectura dispozitivelor implicate în susţinerea alegerilor locale. Pe lângă dispozitivul central, e o legătură directă cu dispozitivele de la nivelul fiecărui judeţ. De la centru au fost trimise în teren echipe de câte doi responsabili din partea echipei centrale în fiecare judeţ, de asemenea, echipe din partea Corpului de control, reprezentanţi pe fiecare din cele 10 zone care au fost stabilite. Se urmăreşte la minut, cum se zice, evoluţia procesului electoral şi se intervine în orice situaţie care reclamă prezenţa Poliţiei. Până acum au fost semnalate incidente, dar le-aş califica ca incidente minore, nu au fost incidente foarte grave. Evident, urmărim funcţionarea tuturor mecanismelor electorale", a precizat Orban, la sediul MAI.Premierul a adăugat că a adresat o solicitare reprezentanţilor Guvernului în teritoriu ca în localurile unde sunt mai multe secţii de votare să fie separate fluxurile, astfel încât să se poată asigura "o fluiditate" a procesului electoral pentru fiecare secţie."În general, am văzut respectarea distanţei fizice, portul măştii. Văd că oamenii respectă regulile şi este o prezenţă la vot semnificativă şi noi încurajăm în continuare pe români să vină să decidă cine să conducă localitatea şi judeţul. (...) Am văzut şi chiar aş vrea să remarc acest lucru în sens pozitiv - cetăţenii care au venit până acum la vot sunt foarte corecţi şi respectă regulile, ceea ce este un lucru de apreciat. În modul în care s-a desfăşurat până acum votul, din punctul meu de vedere, nu există niciun risc de transmitere a virusului în procesul electoral", a afirmat Ludovic Orban. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
12:50
Prezenţa la vot pe ţară la alegerile locale a fost, duminică, până la ora 12,00, de 15,69%, respectiv 2.870.898 alegători, potrivit raportărilor Biroului Electoral Central (BEC).În mediul urban, prezenţa la urne a fost de 1.346.073 şi în rural de 1.524.825 alegători.În Bucureşti au votat 12,14% dintre alegători. În Sectorul 1 au votat 14,08% din totalul alegătorilor înscrişi în liste, în Sectorul 2 - 12,45%, în Sectorul 3 - 10,21%, în Sectorul 4 - 12,30%, în Sectorul 5 - 12,23 % şi în Sectorul 6 - 13,02%.Cea mai mare prezenţă la vot se înregistrează în judeţele Teleorman - 22,07%, Olt - 21,85% şi Giurgiu - 21,25%; iar cea mai redusă în judeţele Covasna - 11,69%, Harghita - 12,41 % şi în Bucureşti - 12,14%.Prezenţa la urne la nivelul judeţelor ţării a fost:* Alba - 15,61%* Arad - 14,11%* Argeş - 17,85%* Bacău - 15,41%* Bihor - 16,72%* Bistriţa-Năsăud - 13,93%* Botoşani - 15,94%* Braşov - 14,04%* Brăila - 15,62%* Buzău - 18,70%* Caraş-Severin - 16,36%* Călăraşi - 20,11%* Cluj - 13,46%* Constanţa - 16,48%* Covasna - 11,69%* Dâmboviţa - 19,74%* Dolj - 18,07%* Galaţi - 14,65%* Giurgiu - 21,25%* Gorj - 19,10%* Harghita - 12,41%* Hunedoara - 15,54%* Ialomiţa - 18,26%* Iaşi - 12,84%* Ilfov - 18,48%* Maramureş - 13,81%* Mehedinţi - 20,64%* Mureş - 14,86%* Neamţ - 16,22%* Olt - 21,85%* Prahova - 16,42%* Satu Mare - 14,20%* Sălaj - 15,76%* Sibiu - 13,44%* Suceava - 14,47%* Teleorman - 22,07%* Timiş - 13,95%* Tulcea - 17,42%* Vaslui - 12,93%* Vâlcea - 19,29%* Vrancea - 18,07%.În 2016, prezenţa la urne până la ora 12,00 a fost de 16,53%.Următoarele date privind prezenţa la vot vor fi comunicate la 14,30, pentru ora de referinţă 14,00. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Acum 2 ore
11:50
Echipele Inter Milano şi Lazio au obţinut victorii în partidele de sâmbătă seara disputate în etapa a 2-a din Seria A.Pe Giuseppe Meazza, Inter, cu portarul Ionuţ Radu pe banca de rezerve, s-a văzut condusă încă din minutul 3 de Fiorentina, care a deschis scorul prin Christian Kouame. Până la pauză, Lautaro Martinez a restabilit egalitatea (45+2), iar în mitanul secund gazdele au trecut în avantaj după autogolul lui Federico Ceccherini (52). Fiorentina a restabilit egalitatea după doar cinci minute, prin Gaetano Castrovilli (57), şi a preluat din nou conducerea pe tabela de marcaj după reuşita lui Federico Chiessa din minutul 63.Inter a dominat însă finalul întâlnirii şi a reuşit două goluri, prin Romelu Lukaku (87) şi Danilo D'Ambrosio (89), obţinând în final cele 3 puncte.Cagliari, cu Răzvan Marin titular dar înlocuit în minutul 70, s-a înclinat acasă în faţa lui Lazio, cu 2-0. Manuel Lazzari (4) şi Ciro Immobile (74) au adus victoria pentru romani, Ştefan Radu fiind titular şi jucând până în minutul 89, când a fost înlocuit.În alte două meciuri de sâmbătă, Sampdoria a pierdut pe teren propriu cu 2-3 în faţa celor de la Benevento, la fel ca şi Torino care a cedat acasă cu 2-4 în faţa lui Atalanta.Restul partidelor etapei, printre care şi derbyul AS Roma - Juventus Torino, se vor disputa în cursul zilei de duminică, luni fiind programat ultimul meci, Bologna - Parma.Momentan, în clasament pe primul loc este Genoa, urmată de Verona şi Juventus. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)
11:50
Filmul "Beginning", al realizatoarei georgiene Dea Kulumbegashvili, este marele triumfător al ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian, fiind recompensat sâmbătă cu Scoica de Aur pentru cel mai bun film, alături de premiile pentru cea mai bună regie, cea mai bună actriţă şi cel mai bun scenariu, relatează AFP."Vreau să mulţumesc juriului pentru această zi fantastică. Acest lucru înseamnă enorm pentru mine, este o mare onoare", a spus realizatoarea în vârstă de 34 de ani, al cărei film este o dramă tulburătoare pe fondul fanatismului religios în Georgia sa natală. Filmul trebuia iniţial să fie prezentat la festivalul de la Cannes, care a fost însă anulat din cauza pandemiei de coronavirus."Beginning" ("Dasatskisi", în georgiană) a câştigat cea mai înaltă distincţie în faţa filmelor considerate favorite în secţiunea oficială, printre care comedia daneză "Drunk", a regizorului Thomas Vinterberg, care a câştigat premiul pentru cel mai bun actor, atribuit ex aequo celor patru actori din distribuţia masculină a filmului.Artista georgiană Ia Sukhitashvili a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriţă, pe care nu l-a putut primi personal întrucât nu a putut fi prezentă la ceremonie din cauza restricţiilor de călătorie impuse în Spania în contextul pandemiei de coronavirus.Filmul "Sin senas particulares", al realizatoarei mexicane Fernanda Valadez, ce abordează tema imigranţilor dispăruţi care încearcă să traverseze ilegal frontiera cu SUA, a obţinut premiul pentru cel mai bun film latino-american al anului.Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian este cel mai important festival al cinematografiei hispanice.Anul acesta, juriul a fost prezidat de regizorul italian Luca Guadagnino. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Simona Aruştei)
11:50
SUA au atins sâmbătă cifra de 204.480 de decese şi 7.076.828 cazuri confirmate de COVID-19, potrivit bilanţului independent realizat de Universitatea Johns Hopkins, relatează EFE.Acest bilanţ publicat la 20:00 ora locală (00:00 GMT duminică) raportează 48.918 noi de contagieri în ultimele 24 de ore şi 909 noi decese.Deşi New York nu mai este statul cu cel mai mare număr de contagieri raportate, rămâne în continuare unul dintre cele mai afectate din SUA ca număr al deceselor cu 33.206 de morţi, depăşind Peru şi Spania.Doar în oraşul New York au murit 23.795 de persoane, fiind urmat ca număr al deceselor de New Jersey (16.221), Texas (15.826), California (15.583) şi de Florida (14.023). Alte state care au înregistrat un mare număr de decese sunt Massachusetts (9.391), Illinois (8.832), Pennsylvania (8.185), Michigan (7.044) sau Georgia (6.914).În ce priveşte numărul de cazuri, California însumează 807.579, urmată de Texas cu 768.769, de Florida cu 698.682 şi de New York cu 488.970 de contagieri.Bilanţul provizoriu al morţilor - 204.480 - a depăşit cu mult limita prevăzută în estimările iniţiale de Casa Albă, care a prognozat în cel mai rău dintre cazuri între 100.000 şi 240.000 de morţi provocate de pandemia de coronavirus.Potrivit Institutului pentru Măsurători şi Evaluare în domeniul Sănătăţii (IHME) al Universităţii din Washington la 3 noiembrie când vor avea loc alegerile prezidenţiale în SUA, cifra deceselor va ajunge la 240.000, iar în jurul datei de 31 decembrie numărul morţilor ar putea ajunge la 370.000. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Simona Aruştei)
11:50
Prozator, eseist şi critic literar, Ion Biberi a devenit un nume de notorietate în eseistica românească datorită calităţii şi originalităţii creaţiei sale, a caracterului interdisciplinar al abordărilor sale culturale.S-a născut la Turnu Severin, la 21 iulie 1904. A absolvit, în paralel, Facultatea de Medicină şi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, devenind doctor în medicină şi chirurgie (1929), consemnează ''Dicţionarul general al literaturii române'' (Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic, 2004) şi ''Dicţionarul scriitorilor români' (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995).Debutul scriitoricesc a avut loc în revista "Orizontul", cu articolul "Un gigant al imperiului solar: Jupiter" (1919), iar cel literar, în prima serie a "Biletelor de papagal", cu proză scurtă. Au urmat, apoi, colaborări la reviste de literatură: "Revista română", "Kalende", "Viaţa Românească", "Gazeta literară", "Ramuri".Ca prozator, a vădit preferinţa pentru un stil modernist, influenţat de pregătirea sa ştiinţifică: subiectele romanelor sunt dominate de preocuparea pentru descifrarea psihicului uman, de motivaţia subconştientă a experienţelor umane. De altfel, gusturile moderniste ale autorului romanelor "Proces" (1935), "Cercuri în apă" (1939) sau al nuvelelor din volumul "Oameni în ceaţă" (1937) au polarizat multe discuţii în momentul apariţiei lor, mai ales prin introducerea tehnicii de notaţie joyciană, un moment important în istoria literaturii autohtone.Partea cea mai importantă a operei sale este reprezentată de eseuri, monografii şi portrete literare, cât şi de incursiunile sale critice, studii de o mare originalitate şi profunzime. Ceea ce dă nota de profundă originalitate este premisa axiologică a studiilor sale critice, care conduce la abordarea operei şi autorului din perspective structurale şi de integrare în cultură.Dintre scrierile sale mai amintim: "Bruegel ciudatul" (1940), "Individualitate şi destin" (1945),"Lev N. Tolstoi" (1947), "Tudor Vianu" (1966),"Hanibal" (1967),"Arta de a trăi" (1970), "Destinul Aisei" (1983), "Ultimele eseuri" (1985).Ion Biberi a primit o serie de premii prestigioase: Premiul Fundaţiilor Regale pentru eseu (1936), Premiul Asociaţiei Scriitorilor Români (1938), Premiul special al Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate (1979).A murit la 27 septembrie 1990, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Marina Bădulescu, editor online: Simona Aruştei)
11:50
Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu, care împlineşte duminică 70 de ani, a povestit, într-un interviu pentru AGERPRES, că s-a aflat în mai multe rânduri în poziţia de a fi dat afară din arbitraj din cauza faptului că a luat atitudine faţă de meciurile aranjate pe care era obligat să le oficieze.Clasat în trei ani pe locurile 2, 9 şi 12 în topul mondial al arbitrilor, Crăciunescu povesteşte cum a fost ameninţat cu puşcăria de un fost angajat al Ministerului de Interne, care conducea destinele fostei "echipe a Securităţii", Victoria Bucureşti.Considerat unul dintre cei mai valoroşi arbitri pe care i-a avut România, Crăciunescu a avut parte şi de numeroase incidente mai puţin plăcute, când a fost bătut pe terenul de joc de jucători sau oficiali ai echipelor.Fost jucător de fotbal la Chimia Râmnicu Vâlcea, Crăciunescu are în palmares o Cupă a României, dar şi un meci internaţional, în Cupa Cupelor, cu Glentoran Belfast. El a ţinut să-i transmită mulţumiri fostului preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, care l-a ajutat atât în cariera de fotbalist, cât şi în cea de arbitru.Întrebat dacă în arbitrajul românesc de azi mai există corupţie, fostul mare arbitru FIFA a spus că sunt greşeli atât de mari, făcute la meciurile anumitor echipe, care îi dau dreptul să se gândească la orice.Ion Crăciunescu vorbeşte şi despre oraşul său de suflet, Râmnicu Vâlcea, şi despre oamenii care i-au influenţat cariera în arbitraj.AGERPRES: Când aţi început cariera de arbitru vă gândeaţi că la 70 de ani veţi ajunge vedetă de televiziune?Ion Crăciunescu: Nu, pentru că eu când am început cariera în arbitraj, meciurile nici nu prea se vedeau pe la televizor. Nu m-am gândit la asta, dar pot spune că mi-a plăcut şi partea asta a vieţii. În toată viaţa mea, nu am făcut ceva care să nu-mi fi plăcut. E un mare noroc pe care ţi-l oferă viaţa, dacă îl ai.AGERPRES: Mulţi nu ştiu, dar dumneavoastră aveţi un trofeu ca fotbalist în palmares, Cupa României cu Chimia Râmnicu Vâlcea în 1973. De ce aţi abandonat cariera de jucător la 25 de ani?Ion Crăciunescu: Am câştigat Cupa României cu Chimia Râmnicu Vâlcea şi am jucat şi în cupele europene. Am jucat în Cupa Cupelor cu Glentoran Belfast. Am jucat la Belfast. Am abandonat la 25 de ani pentru că mi-am dat seama că nu mai am mari perspective ca fotbalist. La 18 ani am fost selecţionat în lotul Olteniei, şi se selecţionau unul sau doi din fiecare judeţ. Toată lumea îmi spunea că eram foarte bun, dar trebuie să ai şi noroc. La Craiova era Strâmbeanu cu Ivan, poate cel mai bun cuplu de mijlocaşi din ţară la vremea respectivă şi nu putea să-i scoată nimeni. Apoi am plecat la Vâlcea, am jucat, dar m-am şi accidentat, am avut o smulgere de ligamente şi m-a ţinut mult pe tuşă. Mi-a tras unul una de m-a lăsat mort şi arbitrul nu i-a dat nimic. Şi l-am şi înjurat şi m-am şi lăsat de fotbal. Şi m-am făcut arbitru.AGERPREES: Chiar voiam să vă întreb, cum se comporta jucătorul Ion Crăciunescu atunci când era dezavantajat de un arbitru?Ion Crăciunescu: Eram foarte cuminte. Nu am avut niciodată nimic cu arbitrii, chiar nu am avut. E singura dată, a fost primul şi ultimul arbitru pe care l-am înjurat. Dar mai aveam puţin şi muream, am stat fără aer nu ştiu cât timp. Mi-a dat ăla una de nu m-am văzut, şi nu aveam mingea, nu l-a interesat nimic. Şi el zâmbea.AGEPRES: Ce v-a atras la cariera de arbitru?Ion Crăciunescu: Eu sunt o persoană care se ţine de cuvânt şi sunt punctual. La mine nu există întârziere. Tot aţi amintit de cariera asta de televiziune, de 27 de ani fac asta, dar nu am întârziat la vreo emisiune niciodată. Şi dacă se întâmplă ceva, anunţ. Deci, cred că aveam ceva înclinaţii, pentru că dacă nu ai înclinaţie în ceva nu poţi să faci mare performanţă. Şi nu am putut să mă rup definitiv de fotbal şi atunci m-am făcut arbitru.AGERPRES: Aţi ajuns în vârf ca arbitru, cum a fost să conduceţi finala Ligii Campionilor din 1995, dintre Ajax şi Milan?Ion Crăciunescu: Nu ştiu dacă ăla a fost cel mai înalt punct din cariera mea. Mie mi s-a părut cel mai înalt punct când am arbitrat la Cupa Intercontinentală (Cupa Confederaţiilor, în 1995, n. red.) care se juca atunci. Participa fiecare campioană din fiecare continent, cu un arbitru de pe fiecare continent. Şi eu am fost cu Danemarca, pentru că în 1992 Danemarca câştigase Campionatul European şi cu domnul Johansson am fost desemnaţi să reprezentăm Europa. Aia mi s-a părut cea mai mare performanţă. Unde, dacă nu juca Danemarca în finală, arbitram finala. Aşa, am arbitrat semifinala (finala mică, Mexic - Nigeria, n. red). A fost o competiţie la care au participat doar campioanele de continente.AGERPRES: Sunteţi inclus alături de Nicolae Rainea şi Ioan Igna între marii arbitri ai României. Vor mai ajunge arbitrii români la acest nivel vreodată?Ion Crăciunescu: Ca performanţă iată că şi cei de acum au diverse meciuri în Champions League, dar nu ştiu dacă valoarea lor se poate compara cu valoarea celor de care aţi amintit dumneavoastră. Mi se pare că ei au calităţi, dar şcoala de arbitri din România e atât de slabă încât se zgâlţâie din toate încheieturile faţă de şcoala care era în arbitrajul românesc. Aşa s-a reuşit, cu o şcoală în care erau doctorul Ghemigean, era lider George N. Gherghe, am avut nişte oameni de o valoare extraordinară, cu exigenţă, ţinută, tot ce vrei. Oamenii ăştia erau la catedră şi altfel intrai în arbitraj, altfel te duceai în afară. Acum, dacă ne-am cumpărat un grec (n.r. - preşedintele CCA, Kyros Vassaras) cu 8.500 de euro pe lună, avem uşa deschisă pe la competiţiile internaţionale şi în ţară putem să facem ce vrei noi noi. Când greşeai, pe timpul nostru, te trimitea şi la meciuri de juniori. Nu ne suspenda, şi eram ditamai arbitrii FIFA. Sau în judeţ. Vă daţi seama că şi pentru copii era o satisfacţie când te duceai în mijlocul lor şi te mai puneam şi pe tine cu picioarele pe pământ. Te mai aducea la realitate. Deci, repet, şcoala a făcut diferenţa. Eu aş vrea să le mulţumesc, dincolo de persoanele cărora le port recunoştinţă, George N. Gherghe şi doctorul Ghemigean, şi lui Nelu Ciucă şi Stoiculescu, pentru că la şcoala lor am pornit în Vâlcea. Nişte oameni foarte exigenţi. Nu mai trăiesc din păcate, dar vreau să le mulţumesc acolo unde sunt, pentru ceea ce au făcut pentru mine. Şi vreau să-i mulţumesc lui Mitică Dragomir. Nu o să credeţi, dar eu cu el am jucat la tineret la Craiova, la Vâlcea el m-a adus ca fotbalist. Şi pe urmă, el cu gura lui mare cum o are, m-a lansat şi ca arbitru. El se ducea la federaţie şi spunea: 'Băi nene, e un arbitru bun la Vâlcea, unul Crăciunescu, nu-i stă nimeni în faţă. Ce iureş face prin judeţ...' Ştiţi, cum era el, vocal, ca şi acum de altfel, că nu s-a schimbat. Şi pe mine m-a ajutat foarte mult lucrul ăsta.AGERPRES: Dar aţi rămas legat sufleteşte mai mult de Craiova, sau de Vâlcea?Ion Crăciunescu: Vreau să vă spun, că eu, chiar dacă am fost născut în Craiova şi trăiesc în Bucureşti acum în mare parte, mă consider un om al oraşului Râmnicu Vâlcea, oraşul care mi-a dat cea mai mare satisfacţie a vieţii mele. Pentru mine oraşul ăsta va fi permanent în inima mea, cel mai important oraş. E oraşul pe care îl iubesc enorm şi pe vâlceni. Am jucat fotbal acolo şi cariera de arbitru tot acolo, nu eram eu Crăciunescu din Vâlcea? Ce, eram din altă parte? Cea mai frumoasă parte a vieţii mele acolo am trăit-o şi eu nu voi uita niciodată asta. Ori de câte ori pot fug din Bucureşti la Vâlcea şi nu umblu niciodată cu maşina. Numai pe jos, să mă văd cu oamenii. Oameni pe care nu-i cunosc, dar ne salutăm pe stradă. De acasă până în centru, în doi kilometri, cu 90 la sută dintre ei ne salutăm. Nici nu ştiţi ce înseamnă asta. Îmi dă o satisfacţie enormă lucrul ăsta. Şi mă bucur că am făcut ceva pentru oraşul ăsta, unde sunt cetăţean de onoare. Dar eu nu cred că este un cadou, cred că îl meritam prin performanţa pe care am realizat-o. Contează enorm şi m-a durut că i-am văzut pe unii exaltaţi în campaniile electorale care spuneau diverse chestii. Dar nu pot să judec Vâlcea după politicieni, Vâlcea rămâne un oraş sfânt pentru mine şi aşa va rămâne în veci. Sunt cetăţean de onoare şi atât, ce, câştig ceva? Cineva a recunoscut meritele mele pentru oraşul Vâlcea. Am fost pe locurile 2, 9 şi 12 în lume, nici asta nu e suficient pentru unii?AGERPRES: Înainte de Revoluţie, arbitrii erau bătuţi în eşaloanele inferioare, vă amintiţi de câte ori aţi fost agresat pe stadioane?Ion Crăciunescu: Ooo, acum depinde ce episod vreţi, unul în care am luat doar bătaie, unul în care doar am fost fugărit, am mai multe seriale. Sau unul în care am dat şi eu într-unul. Da, da. Păi erau doi care mă ţineau de mâini şi unul îmi căra pumni şi picioare. Doi jucători mă ţineau de mâini şi unul, care era medic, reţineţi, mă bătea. Şi când am scăpat din mâinile ăstora eram turtit rău de tot, când i-am dat un un picior în pulpă medicului ăla, cu crampoanele nu ştiu cum, i-am spintecat pulpa, era plin de sânge. Era la Divizia C, un meci de cupă parcă era. Am luat bătaie ca hoţii de cai. Şi apoi ce am păţit cu ăla, că voia să mă ducă şi la miliţie, vă daţi seama cum arătam eu, eram vai de capul meu.AGERPRES: Cu siguranţă aţi oficiat şi blaturi, v-a rămas vreunul în minte în mod special?Ion Crăciunescu: Mi-au rămas mai multe în minte şi era să-mi şi sfârşesc cariera din cauza blaturilor. Şi asta pentru că am luat atitudine. La unele meciuri am băgat fluierul în buzunar şi nu am mai vrut să fluier nimic şi dacă ei plecau într-o parte, eu plecam în partea cealaltă a terenului. La un meci i-am lăsat şi am dat ture în jurul terenului, în interior, şi la altul am vrut să ies pe pistă să dau ture, pe cuvânt de onoare. Dar bine am făcut că nu am ieşit, pentru că la ăla în care am dat ture pe teren în interior am avut noroc cu George N. Gherghe, că la un curs la Piatra Neamţ, Doamne Dumnezeule, ce mi-a făcut unul dintre membrii comisiei... Şi am plecat plângând de la curs, şi fusesem declarat cel mai bun arbitru, reţineţi. Ce mi-a făcut pentru gestul ăsta, că sfidez lumea, şi aşa mai departe. Dar i-am spus că nu sfidez pe nimeni şi că aşa s-a întâmplat. Domnul Gherghe a trimis pe cineva să mă aducă înapoi la curs, pentru că am ieşit din sală. După un alt blat, la Oradea, m-au chemat la federaţie. Am fost la tuşă atunci, m-am dus de la Vâlcea până la Oradea să fac o linie şi era un blat ordinar. Arbitrul de centru nu a scris nimic, eu făceam sprinturi pe margine de la steag până la centru şi înapoi. Şi m-au chemat la comisie să mă întrebe de ce făceam sprinturi. 'Păi, domnule, am plecat de la Vâlcea la Oradea, dacă nu aveam ce să fac, nu trebuia să fac şi eu un antrenament?' Şi au vrut să mă dea afară şi atunci. Norocul meu cu Nicolae Secoşan care a fost comentator la radio care a venit şi el şi a spus acelaşi lucru pe care îl spusese şi în direct, că a fost blat. Şi a susţinut ceea ce spusesem şi eu. Numai eu şi Secoşan, observatorul şi arbitrul de centru nu au văzut blatul. Atunci îmi aduc aminte că mi-a atras atenţia domnul Gherghe într-o discuţie particulară: 'Domnul Crăciunescu, aveţi vreo probă de blaturi?' 'Păi, domnul Gherghe i-am văzut pe teren...' 'Domnul Crăciunescu, aveţi vreo probă? Aţi participat, aţi stat la masă cu ei, aţi văzut că au vorbit că şi-au dat bani? Nu te mai juca cu chestii din astea, că nu sunt lucruri de joacă'. Domnul Gherghe ştia cum stă treaba într-o democraţie. Spunea că dacă e democraţie, lumea poate să facă ce vrea. Da, poate să spună orice vrea, dar cu o singură condiţie, dacă are probe.AGERPRES: Dar vi s-a oferit vreodată o sumă de bani pentru a ajuta o anumită echipă?Ion Crăciunescu: Să nu credeţi că erau conducători proşti, aşa, că nu ştiau ei unde să umble. Ei ştiau unde merge şi unde nu merge. Aşa că nu veneau, nu, la mine nu au venit cu aşa ceva. Aveau ei clienţii lor.AGERPRES: Dar aveaţi cunoştinţă de astfel de practici?Ion Crăciunescu: Ei, dar cum nu, credeţi că atunci nu se vorbea sau cum? Se auzea, dar nu aveam probe, vorba domnului Gherghe. Ce, avea cineva probe, era de faţă când i-a dat sau când i-a promis?AGERPRES: Ce presiuni trebuia să îndure un arbitru înaintea unui derby Dinamo - Steaua înainte de Revoluţie? Aţi fost vreodată ameninţat de conducătorii vreuneia dintre echipe?Ion Crăciunescu: Cine spune că se face arbitru dar nu vrea presiuni să nu se mai facă arbitru. În arbitraj tot timpul au fost presiuni. Sigur că tipurile de presiune difereau. La nivelul ăsta era normal să fie presiuni extraordinar de mari. Sigur că am fost şi ameninţat. A fost un tip, care avea o putere enormă la vremea respectivă, care mi-a spus că nu se lasă până nu mă bagă la puşcărie. Şi i-am spus să stea liniştit, că dacă avea argumente mă băga până atunci.AGERPRES: Să înţeleg că era de la Dinamo, dacă v-a ameninţat cu puşcăria...Ion Crăciunescu: Nu era de la Dinamo, era de la Victoria. Şi nu era Mitică Dragomir, că eram prieten cu el. Era unul care era şeful miliţiei la Bucureşti, Bărbulescu. Aşa mi-a zis, că nu se lasă până nu mă bagă la puşcărie. Eh, au fost multe din astea, scrii o carte numai cu situaţii din astea. Dar asta e, nu ne plângeam, trebuia să fim tari. Am fost şi pe la procuratura generală a republicii, am şi acum hârtia de chemare.AGERPRES: Atunci ce aţi mai făcut?Ion Crăciunescu: Ce am mai făcut... (n.r. - râde). Atunci m-a băgat un prieten, cu ghilimelele de rigoare, care mi-a promis că se ocupă el de mine, şi s-a ocupat, într-adevăr. Era meciul Farul Constanţa, care jucase la Petroşani. Şi a bătut Petroşaniul pe Farul cu 5-2. Carol Jurja era la centru, Anton Jurja, fratele lui, la o linie, şi eu la cealaltă linie. Şi a apărut, după ce a mâncat bătaie Farul cu 5-2, că Farul a dat o sumă de bani la arbitru pentru brigadă. Carol Jurja s-a şi curăţat atunci, şi a fost un arbitru foarte talentat, şi eu nu cred că a fost vinovat. La 5-2 pentru gazde, ce să-ţi dea oaspeţii? Pentru ce să-ţi dea? Atunci a fost o anchetă mare în fotbal, cu Constanţa şi Braşov. Şi apăruse că a dat pentru brigadă, nu că mi-a dat mie, că a luat el pentru brigadă. Şi s-a dovedit ulterior, am primit hârtie, că nu este nimic adevărat. Dar nu vreau să treacă nimeni prin ce am trecut eu atunci. Cred că alea au fost cele mai grele momente din viaţa mea. Eu am o revistă de statistică a fotbalului, la nivel mondial, şi acolo apar în trei ani pe locul 12, pe 9 şi pe locul 2 din lume. Asta nu poate să-mi ia nimeni. Pot spune ce vor, dar asta nu poate să mi-o ia nimeni. Şi eu sunt mândru că am ocupat locurile astea. Nu mă aşteptam să ocup locul 2 în lume, în anul în care nu am fost la Mondiale, dar am arbitrat o finală de Champions League.AGERPRES: Credeţi că azi mai sunt arbitrii din ziua de azi corupţi? Sau acum vorbim numai de greşeli neintenţionate?Ion Crăciunescu: Vorbim despre nişte greşeli foarte mari. Am învăţat de la domnul Gherghe să nu fac acuzaţii dacă nu am probe, în schimb văd nişte greşeli şi te închini cu ambele mâini. Şi greşeli repetabile şi la unele echipe, aşa cu dedicaţie. Şi asta îmi dă voie să mă gândesc la orice. Dar nu pot să spun altceva.AGERPRES: Dar se poate trăi doar din arbitraj în zilele noastre?Ion Crăciunescu: Da, se poate trăi doar din arbitraj, clar. Trebuie să fie o ocupaţie profesionistă, pentru că nu poţi fi amator într-o lume profesionistă. Nu poţi fi amator la Liga I. Sau pe plan internaţional. Toţi sunt jucători profesionişti, nu poţi intra tu ca amator într-o lume profesionistă. S-a putut când eram noi înainte de 1989, dar atunci nici echipele nu erau profesioniste. Se poate trăi foarte bine din baremuri, doar eu am făcut baremurile la Liga I. Poţi să-ţi iei câteva mii de euro bune arbitrând două meciuri şi la unul să fii rezervă. Dacă arbitrezi 4 sau 6 meciuri într-o lună, faceţi socoteala cât ajunge, cu 1.500 de euro pe meci.AGERPRES: Ce părere aveţi despre tehnologia care intră din ce în ce mai mult în arbitraj, credeţi că se va ajunge la situaţia în care arbitrii vor fi înlocuiţi?Ion Crăciunescu: Înlocuiţi definitiv nu vor fi niciodată, pentru că nu se poate. Trebuie să fie cineva care transmite jucătorilor. Nici peste 100 de ani nu o să vină un semnal din tribună să vină un robot care să dea cartonaş galben. Varianta asta e mult prea fantezistă. Varianta cu arbitrajul video toată lumea o aşteaptă şi la noi. Dar se întâmplă şi în alte ţări unde există, anumite faze la care ne uităm cum vrei noi şi la altele, nu. Şi am văzut mari greşeli şi după video. Şi asta pentru că tot oameni sunt şi în camera video. Şi în fotbal sunt foarte multe lucruri în zona gri, nu sunt foarte clare şi nici regulamentele nu sunt foarte clare. Sunt foarte multe cuvinte care sunt interpretabile şi au o sferă largă de interpretat.AGERPRES: Aţi fost prieten zeci de ani cu fostul arbitru Adrian Porumboiu, la 70 de ani credeţi că este posibil să vă împăcaţi cu dânsul?Ion Crăciunescu: Nu. Nici nu m-am certat cu el, nici nu mă cert cu el. Nici nu mă împac cu el, rămân şi la 70 de ani la fel, nu mai vorbesc cu el. Punct. Eu nu m-am certat cu el. Pur şi simplu nu am mai vrut să vorbesc cu el. Şi nici nu vreau să comentez nimic. Şi nici nu mai vorbesc cu el niciodată. Şi mă ţin de cuvânt. Am spus că eu mă ţin de cuvânt.AGERPREES: Atunci poate aveţi un mesaj pentru dânsul la împlinirea vârstei de 70 de ani, fiind născuţi în aceeaşi zi?Ion Crăciunescu: Nu vreau să transmit mesaje, nu vreau să fac nimic, nu vreau să vorbesc cu el sau despre el, să mai dezvolt încă o nu-ştiu-ce. Nu, am pus punct şi cu asta, basta.AGERPRES: Dar dumneavoastră ce vă doriţi la 70 de ani?Ion Crăciunescu: Mi-aş dori să fie nepoţii mei lângă mine şi fiica mea să nu fie în America. Sau să am posibilitatea să mă duc eu acolo, dar nicio variantă nu se poate la ora actuală. Ăsta e cel mai mare gol în suflet pe care îl am eu. În rest, tot timpul lucrurile au fost bune pentru mine. Asta pentru că am avut şi noroc.AGERPRES/ (A- autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
11:50
Pacienţi din unităţile medicale din Bucureşti votează, duminică, la alegerile locale, cu urna mobilă, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţii mai multor spitale.Comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr Carol Davila", Florentina Ioniţă-Radu, a afirmat că au cerut să voteze cu urna mobilă 14 pacienţi de la unitatea medicală din sectorul 1 şi 24 de pacienţi de la unitatea din sectorul 6.Potrivit managerului Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, şase pacienţi au cerut să voteze cu urna mobilă, dintre aceştia 4 infectaţi cu noul coronavirus şi alţi doi care se află internaţi pe secţii.Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, medicul Bogdan Opriţa, a declarat pentru AGERPRES că cinci persoane au solicitat urna mobilă.Se va vota cu urna mobilă duminică şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde au fost făcute 21 de solicitări în acest sens.Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului "Elias", Silvius Negoiţă, 16 pacienţi internaţi în unitatea medicală au solicitat să voteze cu urna mobilă.La Spitalul "Dr. Victor Babeş" au fost făcute 42 de solicitări pentru vot cu urna mobilă. AGERPRES/(A, AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
11:50
Poliţiştii efectuează cercetări pentru fraudă la vot după ce la două secţii din comuna Mătăsari mai mulţi cetăţeni ar fi introdus în urnă câte două buletine de vot pentru funcţia de primar, unul având ştampila de control, iar celălalt nu, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu."La data de 27 septembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 3 Poliţie Rurală Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o secţie de votare din comuna Mătăsari, un număr de opt persoane ar fi introdus în urnă câte două buletine de vot pentru funcţia de primar, unul având ştampila de control, celălalt nu, acest aspect fiind observat de către un bărbat care se prezentase pentru a-şi exercita dreptul de vot. La o altă secţie de votare din comuna Mătăsari, poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 3 Poliţie Rurală Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două persoane au introdus în urnă câte două buletine de vot pentru funcţia de primar, unul având ştampila de control, celălalt nu, acest aspect fiind observat de către membrii comisiei", a precizat Ţuhaşu.În ambele cauze, la faţa locului s-a deplasat echipă operativă constituită la nivelul subunităţii, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot. AGERPRES/(AS - autor: Oana Popescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
11:50
Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, care candidează pentru un nou mandat, a declarat, la ieşirea de la urne, că a votat pentru continuitate, pentru dezvoltare."Sunt un om dedicat Sectorului 6, pe care-l iubesc. (...) Am votat pentru continuitate, am votat pentru dezvoltarea acestui sector şi am convingerea că locuitorii Sectorului 6 vor da votul lor acelui candidat care s-a implicat zi de zi, care a construit pentru Sectorul 6 ceea ce era şi este în continuare necesar - şcoli, grădiniţe, care a reabilitat termic blocurile, care a construit parcuri şi locuri de joacă, într-un cuvânt, care a schimbat în bine faţa sectorului nostru", a spus Mutu.El a menţionat că autoritatea locală a luat toate măsurile necesare astfel încât procesul electoral să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă. "Toţi participanţii primesc la intrarea în centrul de votare mască medicinală, mănuşi de unică folosinţă şi dezinfectant în doze individuale. Îndemnul meu este să vină la vot, pentru că aşa e normal într-o democraţie consolidată", a adăugat Gabriel Mutu. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
11:50
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, la Huşi, că nu se pune problema instituirii stării de urgenţă în perioada următoare."Nu avem în evaluarea noastră instituirea stării de urgenţă. După cum ştiţi, este un apanaj al preşedintelui declararea stării de urgenţă, după informaţiile care vin de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, comunităţile ştiinţifice, precum şi evoluţia pe care o vom analiza în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. În acest moment evaluăm prima lună dificilă, septembrie, lună în care avem mai multe reveniri la activitate, restaurante, teatre, cinematografe deschise, revenirea din concedii, transportul în comun aglomerat, campanie electorală, începerea şcolii", a declarat ministrul Sănătăţii.Nelu Tătaru a spus că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de coronavirus."După această lună ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri, creştere care ţine nu neapărat de noi, ci de noi toţi. Din punctul meu de vedere, atâta timp cât suntem parteneri şi respectăm nişte reguli, putem trece într-un registru de creştere uşoară a numărului de cazuri noi, pe acel platou de 1.500 - 1.600 de cazuri. Nerespectând regulile vom avea şi mai multe cazuri pe zi. Eu sper că fiecare dintre noi, înainte de a ne întreba ce vom face dacă va fi o creştere a numărului de cazuri, să ne întrebăm ce facem ca să nu crească numărul de infectări. Cred că este la îndemâna noastră", a menţionat ministrul Sănătăţii.Tătaru a precizat că sistemul sanitar românesc se află într-un moment în care s-a adaptat deja şi este pregătit pentru o creştere uşoară a numărului de cazuri.Ministrul Sănătăţii a spus că în situaţia în care ar exista creşteri masive ale cazurilor de infectare, adică peste 2.000 de cazuri noi pe zi, sistemul medical ar avea o problemă şi vor trebui luate măsuri speciale cum ar fi: creşterea numărului de paturi în secţiile ATI, creşterea numărului de medici detaşaţi dintr-un spital în altul, transferul pacienţilor din secţiile aglomerate în secţii care au capacitate de primire. AGERPRES /(A - autor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Acum 4 ore
10:50
Fotbalistul român Alexandru Mitriţă a marcat cel mai rapid gol din istoria clubului New York City FC, sâmbătă, într-un meci din liga profesionistă nord-americană (MLS), câştigat de newyorkezi cu 4-0 în faţa formaţiei FC Cincinnati.Mitriţă a deschis scorul după doar 30 de secunde, acesta fiind şi cel mai rapid gol din ligă în ultimul an, de la cel reuşit de Allan Cruz, după 28 de secunde, pentru FC Cincinnati, în partida cu Montreal Impact, pe 14 septembrie 2019.Cel mai rapid gol din istoria MLS a fost înscris de Mike Grella, pe 18 octombrie 2015, pentru New York Red Bulls (4-1 cu Philadelphia Union).Mitriţă, care a jucat 86 de minute, a reuşit o dublă (1, 43), acestea fiind primele sale goluri în actualul sezon, în 9 partide disputate. Pentru gazde au mai marcat Anton Tinnerholm (25) şi Jesus Medina (88).În clasamentul Conferinţei de Est, Columbus Crew ocupă primul loc, cu 30 de puncte (13 jocuri), urmată de Orlando City, 25 puncte (13 j), Philadelphia Union, 25 puncte (13 j), Toronto FC, 25 puncte (13 j), New York City FC, 20 puncte (14 j), etc.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
10:50
Alegerile locale din anul 2016 s-au desfăşurat pe 5 iunie, într-un singur tur de scrutin, prezenţa la vot pe ţară, fiind de 48,44% (8.874.432 alegători), conform site-ului http://prezenta.2016bec.ro/. Judeţul cu cea mai mare prezenţă la urne a fost Giurgiu (63,35%), în timp ce procentul cel mai scăzut de prezenţă la urne a fost înregistrat în judeţul Timiş (40,87%). În municipiul Bucureşti, au votat 33,31% dintre cetăţeni, conform sursei citate. !function(e,i,n,s){var t="InfogramEmbeds",d=e.getElementsByTagName("script")[0];if(window[t]&&window[t].initialized)window[t].process&&window[t].process();else if(!e.getElementById(n)){var o=e.createElement("script");o.async=1,o.id=n,o.src="https://e.infogram.com/js/dist/embed-loader-min.js",d.parentNode.insertBefore(o,d)}}(document,0,"infogram-async");Judeţele fruntaşe în ceea ce priveşte participarea la vot, la alegerile locale din 2016, au fost: Giurgiu (63,35%), Teleorman (60,74%), Olt (60,44%), Ilfov (57,03%), Dâmboviţa (57,02%), Călăraşi (56,44%), Gorj (56,15%), Vâlcea (56,06%).Printre judeţele cu prezenţă cuprinsă între 50 şi 55% s-au numărat: Buzău (54,78%), Mehedinţi (54,05%), Sălaj (54,02%), Bihor (53,91%), Ialomiţa (53,67%), Alba (53,36%), Bistriţa-Năsăud (53,09%), Dolj (52,50%), Vrancea (51,05%) etc.Judeţele cu cele mai scăzute prezenţe la scrutinul din 2016, cu sub 45%, au fost: Timiş (40,87%), Iaşi (42,39%), Harghita (43,62%), Covasna (43,84%), Sibiu (44,51%), Cluj (44,88%).Dintre judeţele cu procente de prezenţă cuprinse între 45 şi 50%, amintim: Vaslui (45,04%), Bacău (45,17%), Braşov (45,59%), Galaţi (46,11%), Brăila (46,70%), Maramureş (47,55%), Neamţ (47,73%), Satu Mare (47,82%), Tulcea (48,54%), Arad (49,40%), Constanţa (49,73%), Suceava (49,93%) etc, mai scrie site-ul http://prezenta.2016bec.ro. AGERPRES/(Documentare: Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Anda Badea) Citește și:  AlegeriLocale2020/Prezenţa pe ore la alegerile locale din 2016
10:50
Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână 7,4 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 5,25%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 67,4%.Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 133,5 miliarde de lei, în perioada 21 - 25 septembrie, de la 140,9 miliarde de lei în săptămâna anterioară.În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 484,9 milioane de lei, faţă de 1,49 miliarde de lei în perioada 14 - 18 septembrie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost luni, 21 septembrie, când s-au consemnat 144,19 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, joi, 24 septembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 52,46 milioane de lei.Acţiunile Romgaz au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 98,4 milioane de lei, dar şi o scădere de preţ cu 1,75%. În top 3 se mai află BRD, cu schimburi de 89,8 milioane lei şi o scădere de 2,80% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmate de titlurile Banca Transilvania, cu tranzacţii de 52,4 milioane de lei (-5,69%).Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Electroputere (+11,11%), VES (+8,84%) şi Fondul Proprietatea (+4,72%).La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile Altur, care au înregistrat un declin de 14,52%, urmate de cele ale Erste Group Bank AG (-12,62%) şi Digi Communications NV (-11,34%). AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
10:50
UPDATE ORA 10.32 Procesul electoral a fost reluat la Costineşti, pe buletinele de vot imprimate greşit pentru candidatul la funcţia de primar, alegătorii fiind informaţi după intrarea în secţie că sigla PRO România a fost imprimată, din eroare, şi în dreptul candidatului PNL, urmând ca după tipărirea buletinelor rectificate acestea să fie puse la dispoziţia celor care nu au votat încă.Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Costineşti, a fost reluat procesul de votare în cele două secţii ale comunei, la două ore după ce a fost oprit din cauza imprimării greşite a buletinului pentru candidaţii la primărie, unde în căsuţa cu numele candidatului PNL a post tipărită sigla formaţiunii PRO România.Iniţial, s-a decis suspendarea alegerilor pentru tipărirea unor buletine noi, dar s-a revenit asupra acestei hotărâri reluându-se votarea pe buletinele eronate, urmând ca după sosirea noilor buletine de vot, corectate, acestea să fie puse la dispoziţia celor care nu au votat încă.Până la suspendarea temporară a procesului electoral, la cele două secţii de votare din comuna Costineşti se prezentaseră 18 alegători din cei 2.767 înregistraţi pe listele permanente. ORA 10.32 AlegeriLocale2020/ Constanţa: Votarea a fost suspendată la Costineşti pentru că au fost greşite buletinele pentru alegerea primarului Procesul electoral a fost suspendat în cele două secţii de votare din comuna Costineşti după ce alegătorii au descoperit că buletinele de vot au fost tipărite greşit, sigla PNL fiind înlocuită cu cea a formaţiunii Pro România.Potrivit edilului în exerciţiu, Traian Cristea, care nu şi-a mai depus candidatura pentru un nou mandat, membrii birourilor din cele două secţii de votare ale comunei au declarat că au sesizat doar după începerea procesului electoral eroarea ce apare doar pe buletinele pentru alegerea primarului, şi anume faptul că în dreptul candidatului PNL a fost tipărită sigla Pro România, chiar dacă specimenele pentru buletinele de vot au fost transmise din timp, în cursul săptămânii trecute.Locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Constanţa, judecătoarea Gabriela Ghervase, a declarat, referitor la acest incident, că a fost transmisă o informare către Biroul Electoral Central şi sunt aşteptate lămuriri pentru rezolvarea situaţiei, urmând să fie retipărite buletinele, aproximativ 2.700 de exemplare.Procesul electoral va fi reluat după ce vor ajunge noile buletine de vot în cele două secţii din localităţile Schitu şi Costineşti. AGERPRES/(AS - autor: Dan Mihăescu, editori: Irina Poenaru, Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu) * UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei
10:50
PSD Dâmboviţa acuză, într-un comunicat de presă, remis duminică, faptul că un candidat la funcţia de primar al municipiului Târgovişte ar fi dat bani unor alegători pentru a-l vota, iar Poliţia informează că s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal.""Noaptea ca hoţii" s-a potrivit de minune pentru reprezentantul unui partid politic, candidat la funcţia de primar în Municipiul Târgovişte. Nu mai departe de noaptea care a trecut, dând dovadă de o atitudine mai mult decât proactivă, respectivul candidat a împărţit câte 50-100 de lei mai multor persoane din cartierele Romlux şi Prepeleac pentru a le determina să-l voteze. Reamintim tuturor că mita electorală este aspru pedepsită", se arată în comunicatul PSD Dâmboviţa.IPJ Dâmboviţa anunţă că s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal."Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la faptul că membrii unui partid politic ar fi oferit bani pentru a determina cetăţenii să voteze, Compartimentul Relaţii Publice este împuternicit să comunice următoarele: poliţiştii din cadrul IPJ Dâmboviţa s-au sesizat din oficiu, constituind un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal. Poliţiştii efectuează verificări, sub coordonarea procurorului de caz, cu privire la aspectele semnalate", precizează IPJ Dâmboviţa. AGERPRES/(AS-autor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
10:50
Candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Alexandru Gîdăr, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru schimbarea în bine a Doljului, a Craiovei şi pentru copiii şi tinerii acestui judeţ."Am votat pentru schimbarea în bine a Doljului, a Craiovei, care trebuie scoase din izolarea în care se află de 30 de ani. Am votat cu gândul, în primul rând, la copiii, la tinerii acestui judeţ. Îmi doresc foarte mult să dezvoltăm Doljul, să-l transformăm într-o zonă de atracţie pentru oameni, într-o zonă de atracţie pentru tineri, într-o zonă în care se vine, să nu mai fie o zonă din care se pleacă. Îmi doresc să trăim într-un judeţ în care toţi copiii să aibă şanse egale la educaţie, la dezvoltare, atât cei din mediul rural, cât şi cei din Craiova, Calafat, Băileşti, Filiaşi, Poiana Mare, Dăbuleni, din toate satele din Dolj. Îmi doresc ca în Dolj să punem capăt suferinţei a mii de copii rămaşi singuri acasă, pentru că părinţii lor sunt plecaţi la muncă în străinătate, şi a mii de persoane vârstnice lăsate singure de copiii lor care au plecat în alte oraşe din ţară sau din străinătate", a spus Alexandru Gîdăr.Candidatul PNL la funcţia de preşedinte al CJ Dolj a făcut apel la populaţie să iasă la vot."Alegerile acestea sunt foarte importante, pentru că avem şansa să punem capăt unui mod păgubos de a face administraţie în Dolj, un judeţ care a ajuns pe mâna câtorva familii din cauza cărora pleacă tinerii valoroşi în alte oraşe. Îi chem pe toţi doljenii să vină astăzi să voteze! Sunt convins că printr-un vot masiv dat astăzi, vom reuşi să le oferim copiilor noştri un viitor la noi în judeţ, iar părinţilor noştri mai multă grijă şi mai mult sprijin. E timpul să schimbăm în bine judeţul Dolj. Totul începe cu votul de astăzi! Vă rog pe toţi să veniţi la vot!", a mai spus Alexandru Gîdăr, care a votat împreună cu familia la secţia nr. 155 din Craiova, amenajată în incinta Liceului Teoretic "Tudor Arghezi". AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
10:50
Prezenţa la vot pe ţară la alegerile locale a fost, duminică, până la ora 10,00, de 7,64 %, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central (BEC).În mediul urban, prezenţa la urne a fost de 3,59% şi în rural de 4,05%.Potrivit BEC, în Bucureşti au votat 6,06 % dintre alegători.În sectorul 1 au votat 7,15 % din totalul alegătorilor înscrişi în liste, în sectorul 2 - 6,34 %, în sectorul 3 - 5,01%, în sectorul 4 - 6,14 %, în sectorul 5 - 5,91% şi în sectorul 6 - 6,54%.În 2016, prezenţa la urne până la ora 10,00 a fost de 7,93%.AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)
10:50
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este foarte important ca cetăţenii să meargă duminică la vot şi să-i aleagă pe candidaţii care pot face ceva pentru comunităţile lor. "Este o zi foarte importantă astăzi - ziua votului pentru alegeri locale. Azi ne alegem primarii, consilierii locali, conducerile judeţelor. Întotdeauna când sunt alegeri este foarte, foarte important să mergem la vot, să nu lăsăm pe alţii să decidă în locul nostru, iar astăzi, când alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim, este foarte important să ne uităm bine la candidaţi şi să-i alegem pe aceia care pot face ceva pentru comunitatea în care trăim, fiindcă până la urmă de ei depinde cum arată spitalul, cum funcţionează, cum arată şcoala, dacă drumurile sunt întreţinute, dacă parcurile sunt bine întreţinute, dacă traficul este dirijat aşa cum trebuie. Vă invit pe toţi: Mergeţi la vot!", a spus Iohannis, duminică, după ce şi-a exprimat opţiunea de vot la una din secţiile de la Liceul "Jean Monnet". AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, imagine: Administrația Prezidențială, editor video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Anda Badea)
09:50
Alegătorii elveţieni se pronunţă duminică, prin referendum, asupra unei propuneri a extremei drepte de încetare a liberei circulaţii a lucrătorilor între Elveţia şi statele membre ale Uniunii Europene, transmit AFP şi dpa.Conform propunerii prezentate de Partidul Popular Elveţian (SVP), în baza acordului cu Uniunea Europeană aflat în vigoare în fiecare an în Elveţia se mută, în medie, 75.000 de cetăţeni UE, ceea ce duce la suprapopulare şi la creşterea preţurilor locuinţelor.Totuşi, conform sondajelor de opinie este de aşteptat ca propunerea să fie respinsă. Aproximativ două treimi dintre alegătorii elveţieni sunt de părere că abrogarea acordului cu UE privind libera circulaţie ar agrava penuria de lucrători calificaţi şi ar periclita bunăstarea ţării, potrivit unui studiu realizat recent de institutul Gfs.Bern.Respingerea propunerii SVP ar putea încuraja tratativele dintre UE şi Elveţia cu privire la un acord-cadru pentru reglementarea mai multor probleme bilaterale dificile.Tot în referendumul de duminică elveţienii vor trebui să se pronunţe asupra introducerii unui concediu de paternitate de două săptămâni, achiziţionării de avioane de vânătoare de către armată şi relaxării restricţiilor privind vânarea lupilor.Secţiile de votare se vor închide la ora locală 12:00 (10:00 GMT). O mare parte dintre cei 5,3 milioane de elveţieni cu drept de vot au votat deja prin corespondenţă.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.