Harghita: Zeci de cercetători participă la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice ''Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie''

Agerpres, 16 septembrie 2020 17:20

Peste 80 de cercetători, profesori universitari, istorici, teologi, sociologi, etnografi, preoţi sau oameni de cultură participă, în zilele de 25 şi 26 septembrie, la Izvoru Mureşului, la lucrările celei de a XXVI-a ediţii a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice "Românii din sud-estul Transilvaniei Istorie. Cultură. Civilizaţie".Evenimentul este organizat de Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Institutul de Cercetări Socio-Umane "Gheorghe Şincai" din Târgu Mureş, Centrul European în Probleme Etnice din subordinea Academiei Române, Centrul Ecleziastic de Documentare "Mitropolit Nicolae Colan" din subordinea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi a Asociaţiei Ştefadina din Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României.Potrivit unui comunicat al Centrului European de Studii Covasna-Harghita, lucrările sesiunii se vor desfăşura în plen şi pe secţiuni, respectiv Istorie, Sociologie, Etnografie şi cultură românească, Colecţii şi colecţionari şi Mediul asociativ - exemple de bună practică.Participanţii vin din peste 35 de localităţi din întreaga ţară, aproximativ o jumătate dintre ei participând la toate ediţiile evenimentului."Aproape jumătate dintre participanţii la lucrările sesiunii sunt doctori şi doctoranzi în ştiinţe socio-umane. Un număr de 40 de conferenţiari au participat la aproape toate cele 25 de ediţii, sau la cea mai mare parte a acestora, constituind astfel, o comunitate ştiinţifică stabilă, o adevărată familie de intelectuali uniţi în jurul unui obiectiv generos: cunoaşterea istoriei, culturii şi spiritualităţii românilor din sud-estul Transilvaniei. Un număr de 20 de conferenţiari participă pentru prima dată a sesiunea noastră, la ediţia din acest an, majoritatea dintre ei fiind tineri cercetători, specializaţi în domeniile istoriei, etnografiei, sociologiei şi culturii româneşti", se arată în comunicatul citat.Sursa menţionată mai arată că printre temele abordate în plen şi în secţiunea Istorie se numără cele referitoare la evenimentele istorice din anul 1920, noi contribuţii documentare referitoare la împlinirea a 80 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena, aspecte ale convieţuirii interetnice româno-maghiare în ultimul secol, învăţământul confesional românesc, starea de spirit a locuitorilor români şi maghiari din Arcul Intracarpatic în anii premergători Tratatului de la Trianon, cedările teritoriale din anul 1940 sau calvarul românilor expulzaţi şi refugiaţi din teritoriul Ardealului cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena.În cadrul secţiunii Sociologie vor fi abordate teme precum sociologia gustiană a Marii Uniri, abordări etno-politice în anul Centenarului Tratatului de la Trianon - analiză comparativă România-Ungaria, dimensiuni geopolitice ale războiului identitar contemporan sau discriminarea pe criterii etnice a românilor din judeţele Covasna şi Harghita, în vreme ce în secţiunea Etnografie şi Cultură Românească vor fi prezentate comunicări referitoare la istoria şi cultura tradiţională a românilor din Arcul Intracarpatic.De asemenea, în secţiunea Colecţii şi colecţionari vor fi prezentate colecţii de port tradiţional şi artă populară, medalii, monezi şi bancnote, vederi şi fotografii vechi sau valori de patrimoniu, iar secţiunea Mediul asociativ - exemple de bună practică va oferi cadrul necesar cunoaşterii exemplelor de bună practică ale celor mai active asociaţii culturale, în principal din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, dar şi dezbaterea unor teme precum promovarea culturii româneşti, cunoaşterea istoriei învăţământului românesc din zonă, sau implicarea tinerei generaţii în viaţa culturală.În deschiderea sesiunii, va fi prezentată Biblioteca virtuală "Eurocarpatica" a Centrului European de Studii Covasna-Harghita, realizată cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului, va avea loc vernisarea expoziţiei foto-documentare Românii din fostele scaune secuieşti şi Marea Unire, expoziţie organizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, şi va fi proiectat un filmul documentar despre "Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie".De asemenea, în program sunt incluse mai multe apariţii editorialeEvenimentul se va desfăşura cu respectarea măsurilor impuse de starea de alertă. AGERPRES/(AS-autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu) Sursa foto: Centrul European de Studii Covasna-Harghita

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 30 minute
11:50
Echipele Inter Milano şi Lazio au obţinut victorii în partidele de sâmbătă seara disputate în etapa a 2-a din Seria A.Pe Giuseppe Meazza, Inter, cu portarul Ionuţ Radu pe banca de rezerve, s-a văzut condusă încă din minutul 3 de Fiorentina, care a deschis scorul prin Christian Kouame. Până la pauză, Lautaro Martinez a restabilit egalitatea (45+2), iar în mitanul secund gazdele au trecut în avantaj după autogolul lui Federico Ceccherini (52). Fiorentina a restabilit egalitatea după doar cinci minute, prin Gaetano Castrovilli (57), şi a preluat din nou conducerea pe tabela de marcaj după reuşita lui Federico Chiessa din minutul 63.Inter a dominat însă finalul întâlnirii şi a reuşit două goluri, prin Romelu Lukaku (87) şi Danilo D'Ambrosio (89), obţinând în final cele 3 puncte.Cagliari, cu Răzvan Marin titular dar înlocuit în minutul 70, s-a înclinat acasă în faţa lui Lazio, cu 2-0. Manuel Lazzari (4) şi Ciro Immobile (74) au adus victoria pentru romani, Ştefan Radu fiind titular şi jucând până în minutul 89, când a fost înlocuit.În alte două meciuri de sâmbătă, Sampdoria a pierdut pe teren propriu cu 2-3 în faţa celor de la Benevento, la fel ca şi Torino care a cedat acasă cu 2-4 în faţa lui Atalanta.Restul partidelor etapei, printre care şi derbyul AS Roma - Juventus Torino, se vor disputa în cursul zilei de duminică, luni fiind programat ultimul meci, Bologna - Parma.Momentan, în clasament pe primul loc este Genoa, urmată de Verona şi Juventus. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)
11:50
Filmul "Beginning", al realizatoarei georgiene Dea Kulumbegashvili, este marele triumfător al ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian, fiind recompensat sâmbătă cu Scoica de Aur pentru cel mai bun film, alături de premiile pentru cea mai bună regie, cea mai bună actriţă şi cel mai bun scenariu, relatează AFP."Vreau să mulţumesc juriului pentru această zi fantastică. Acest lucru înseamnă enorm pentru mine, este o mare onoare", a spus realizatoarea în vârstă de 34 de ani, al cărei film este o dramă tulburătoare pe fondul fanatismului religios în Georgia sa natală. Filmul trebuia iniţial să fie prezentat la festivalul de la Cannes, care a fost însă anulat din cauza pandemiei de coronavirus."Beginning" ("Dasatskisi", în georgiană) a câştigat cea mai înaltă distincţie în faţa filmelor considerate favorite în secţiunea oficială, printre care comedia daneză "Drunk", a regizorului Thomas Vinterberg, care a câştigat premiul pentru cel mai bun actor, atribuit ex aequo celor patru actori din distribuţia masculină a filmului.Artista georgiană Ia Sukhitashvili a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriţă, pe care nu l-a putut primi personal întrucât nu a putut fi prezentă la ceremonie din cauza restricţiilor de călătorie impuse în Spania în contextul pandemiei de coronavirus.Filmul "Sin senas particulares", al realizatoarei mexicane Fernanda Valadez, ce abordează tema imigranţilor dispăruţi care încearcă să traverseze ilegal frontiera cu SUA, a obţinut premiul pentru cel mai bun film latino-american al anului.Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian este cel mai important festival al cinematografiei hispanice.Anul acesta, juriul a fost prezidat de regizorul italian Luca Guadagnino. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Simona Aruştei)
11:50
SUA au atins sâmbătă cifra de 204.480 de decese şi 7.076.828 cazuri confirmate de COVID-19, potrivit bilanţului independent realizat de Universitatea Johns Hopkins, relatează EFE.Acest bilanţ publicat la 20:00 ora locală (00:00 GMT duminică) raportează 48.918 noi de contagieri în ultimele 24 de ore şi 909 noi decese.Deşi New York nu mai este statul cu cel mai mare număr de contagieri raportate, rămâne în continuare unul dintre cele mai afectate din SUA ca număr al deceselor cu 33.206 de morţi, depăşind Peru şi Spania.Doar în oraşul New York au murit 23.795 de persoane, fiind urmat ca număr al deceselor de New Jersey (16.221), Texas (15.826), California (15.583) şi de Florida (14.023). Alte state care au înregistrat un mare număr de decese sunt Massachusetts (9.391), Illinois (8.832), Pennsylvania (8.185), Michigan (7.044) sau Georgia (6.914).În ce priveşte numărul de cazuri, California însumează 807.579, urmată de Texas cu 768.769, de Florida cu 698.682 şi de New York cu 488.970 de contagieri.Bilanţul provizoriu al morţilor - 204.480 - a depăşit cu mult limita prevăzută în estimările iniţiale de Casa Albă, care a prognozat în cel mai rău dintre cazuri între 100.000 şi 240.000 de morţi provocate de pandemia de coronavirus.Potrivit Institutului pentru Măsurători şi Evaluare în domeniul Sănătăţii (IHME) al Universităţii din Washington la 3 noiembrie când vor avea loc alegerile prezidenţiale în SUA, cifra deceselor va ajunge la 240.000, iar în jurul datei de 31 decembrie numărul morţilor ar putea ajunge la 370.000. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Simona Aruştei)
11:50
Prozator, eseist şi critic literar, Ion Biberi a devenit un nume de notorietate în eseistica românească datorită calităţii şi originalităţii creaţiei sale, a caracterului interdisciplinar al abordărilor sale culturale.S-a născut la Turnu Severin, la 21 iulie 1904. A absolvit, în paralel, Facultatea de Medicină şi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, devenind doctor în medicină şi chirurgie (1929), consemnează ''Dicţionarul general al literaturii române'' (Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic, 2004) şi ''Dicţionarul scriitorilor români' (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995).Debutul scriitoricesc a avut loc în revista "Orizontul", cu articolul "Un gigant al imperiului solar: Jupiter" (1919), iar cel literar, în prima serie a "Biletelor de papagal", cu proză scurtă. Au urmat, apoi, colaborări la reviste de literatură: "Revista română", "Kalende", "Viaţa Românească", "Gazeta literară", "Ramuri".Ca prozator, a vădit preferinţa pentru un stil modernist, influenţat de pregătirea sa ştiinţifică: subiectele romanelor sunt dominate de preocuparea pentru descifrarea psihicului uman, de motivaţia subconştientă a experienţelor umane. De altfel, gusturile moderniste ale autorului romanelor "Proces" (1935), "Cercuri în apă" (1939) sau al nuvelelor din volumul "Oameni în ceaţă" (1937) au polarizat multe discuţii în momentul apariţiei lor, mai ales prin introducerea tehnicii de notaţie joyciană, un moment important în istoria literaturii autohtone.Partea cea mai importantă a operei sale este reprezentată de eseuri, monografii şi portrete literare, cât şi de incursiunile sale critice, studii de o mare originalitate şi profunzime. Ceea ce dă nota de profundă originalitate este premisa axiologică a studiilor sale critice, care conduce la abordarea operei şi autorului din perspective structurale şi de integrare în cultură.Dintre scrierile sale mai amintim: "Bruegel ciudatul" (1940), "Individualitate şi destin" (1945),"Lev N. Tolstoi" (1947), "Tudor Vianu" (1966),"Hanibal" (1967),"Arta de a trăi" (1970), "Destinul Aisei" (1983), "Ultimele eseuri" (1985).Ion Biberi a primit o serie de premii prestigioase: Premiul Fundaţiilor Regale pentru eseu (1936), Premiul Asociaţiei Scriitorilor Români (1938), Premiul special al Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate (1979).A murit la 27 septembrie 1990, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Marina Bădulescu, editor online: Simona Aruştei)
11:50
Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu, care împlineşte duminică 70 de ani, a povestit, într-un interviu pentru AGERPRES, că s-a aflat în mai multe rânduri în poziţia de a fi dat afară din arbitraj din cauza faptului că a luat atitudine faţă de meciurile aranjate pe care era obligat să le oficieze.Clasat în trei ani pe locurile 2, 9 şi 12 în topul mondial al arbitrilor, Crăciunescu povesteşte cum a fost ameninţat cu puşcăria de un fost angajat al Ministerului de Interne, care conducea destinele fostei "echipe a Securităţii", Victoria Bucureşti.Considerat unul dintre cei mai valoroşi arbitri pe care i-a avut România, Crăciunescu a avut parte şi de numeroase incidente mai puţin plăcute, când a fost bătut pe terenul de joc de jucători sau oficiali ai echipelor.Fost jucător de fotbal la Chimia Râmnicu Vâlcea, Crăciunescu are în palmares o Cupă a României, dar şi un meci internaţional, în Cupa Cupelor, cu Glentoran Belfast. El a ţinut să-i transmită mulţumiri fostului preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, care l-a ajutat atât în cariera de fotbalist, cât şi în cea de arbitru.Întrebat dacă în arbitrajul românesc de azi mai există corupţie, fostul mare arbitru FIFA a spus că sunt greşeli atât de mari, făcute la meciurile anumitor echipe, care îi dau dreptul să se gândească la orice.Ion Crăciunescu vorbeşte şi despre oraşul său de suflet, Râmnicu Vâlcea, şi despre oamenii care i-au influenţat cariera în arbitraj.AGERPRES: Când aţi început cariera de arbitru vă gândeaţi că la 70 de ani veţi ajunge vedetă de televiziune?Ion Crăciunescu: Nu, pentru că eu când am început cariera în arbitraj, meciurile nici nu prea se vedeau pe la televizor. Nu m-am gândit la asta, dar pot spune că mi-a plăcut şi partea asta a vieţii. În toată viaţa mea, nu am făcut ceva care să nu-mi fi plăcut. E un mare noroc pe care ţi-l oferă viaţa, dacă îl ai.AGERPRES: Mulţi nu ştiu, dar dumneavoastră aveţi un trofeu ca fotbalist în palmares, Cupa României cu Chimia Râmnicu Vâlcea în 1973. De ce aţi abandonat cariera de jucător la 25 de ani?Ion Crăciunescu: Am câştigat Cupa României cu Chimia Râmnicu Vâlcea şi am jucat şi în cupele europene. Am jucat în Cupa Cupelor cu Glentoran Belfast. Am jucat la Belfast. Am abandonat la 25 de ani pentru că mi-am dat seama că nu mai am mari perspective ca fotbalist. La 18 ani am fost selecţionat în lotul Olteniei, şi se selecţionau unul sau doi din fiecare judeţ. Toată lumea îmi spunea că eram foarte bun, dar trebuie să ai şi noroc. La Craiova era Strâmbeanu cu Ivan, poate cel mai bun cuplu de mijlocaşi din ţară la vremea respectivă şi nu putea să-i scoată nimeni. Apoi am plecat la Vâlcea, am jucat, dar m-am şi accidentat, am avut o smulgere de ligamente şi m-a ţinut mult pe tuşă. Mi-a tras unul una de m-a lăsat mort şi arbitrul nu i-a dat nimic. Şi l-am şi înjurat şi m-am şi lăsat de fotbal. Şi m-am făcut arbitru.AGERPREES: Chiar voiam să vă întreb, cum se comporta jucătorul Ion Crăciunescu atunci când era dezavantajat de un arbitru?Ion Crăciunescu: Eram foarte cuminte. Nu am avut niciodată nimic cu arbitrii, chiar nu am avut. E singura dată, a fost primul şi ultimul arbitru pe care l-am înjurat. Dar mai aveam puţin şi muream, am stat fără aer nu ştiu cât timp. Mi-a dat ăla una de nu m-am văzut, şi nu aveam mingea, nu l-a interesat nimic. Şi el zâmbea.AGEPRES: Ce v-a atras la cariera de arbitru?Ion Crăciunescu: Eu sunt o persoană care se ţine de cuvânt şi sunt punctual. La mine nu există întârziere. Tot aţi amintit de cariera asta de televiziune, de 27 de ani fac asta, dar nu am întârziat la vreo emisiune niciodată. Şi dacă se întâmplă ceva, anunţ. Deci, cred că aveam ceva înclinaţii, pentru că dacă nu ai înclinaţie în ceva nu poţi să faci mare performanţă. Şi nu am putut să mă rup definitiv de fotbal şi atunci m-am făcut arbitru.AGERPRES: Aţi ajuns în vârf ca arbitru, cum a fost să conduceţi finala Ligii Campionilor din 1995, dintre Ajax şi Milan?Ion Crăciunescu: Nu ştiu dacă ăla a fost cel mai înalt punct din cariera mea. Mie mi s-a părut cel mai înalt punct când am arbitrat la Cupa Intercontinentală (Cupa Confederaţiilor, în 1995, n. red.) care se juca atunci. Participa fiecare campioană din fiecare continent, cu un arbitru de pe fiecare continent. Şi eu am fost cu Danemarca, pentru că în 1992 Danemarca câştigase Campionatul European şi cu domnul Johansson am fost desemnaţi să reprezentăm Europa. Aia mi s-a părut cea mai mare performanţă. Unde, dacă nu juca Danemarca în finală, arbitram finala. Aşa, am arbitrat semifinala (finala mică, Mexic - Nigeria, n. red). A fost o competiţie la care au participat doar campioanele de continente.AGERPRES: Sunteţi inclus alături de Nicolae Rainea şi Ioan Igna între marii arbitri ai României. Vor mai ajunge arbitrii români la acest nivel vreodată?Ion Crăciunescu: Ca performanţă iată că şi cei de acum au diverse meciuri în Champions League, dar nu ştiu dacă valoarea lor se poate compara cu valoarea celor de care aţi amintit dumneavoastră. Mi se pare că ei au calităţi, dar şcoala de arbitri din România e atât de slabă încât se zgâlţâie din toate încheieturile faţă de şcoala care era în arbitrajul românesc. Aşa s-a reuşit, cu o şcoală în care erau doctorul Ghemigean, era lider George N. Gherghe, am avut nişte oameni de o valoare extraordinară, cu exigenţă, ţinută, tot ce vrei. Oamenii ăştia erau la catedră şi altfel intrai în arbitraj, altfel te duceai în afară. Acum, dacă ne-am cumpărat un grec (n.r. - preşedintele CCA, Kyros Vassaras) cu 8.500 de euro pe lună, avem uşa deschisă pe la competiţiile internaţionale şi în ţară putem să facem ce vrei noi noi. Când greşeai, pe timpul nostru, te trimitea şi la meciuri de juniori. Nu ne suspenda, şi eram ditamai arbitrii FIFA. Sau în judeţ. Vă daţi seama că şi pentru copii era o satisfacţie când te duceai în mijlocul lor şi te mai puneam şi pe tine cu picioarele pe pământ. Te mai aducea la realitate. Deci, repet, şcoala a făcut diferenţa. Eu aş vrea să le mulţumesc, dincolo de persoanele cărora le port recunoştinţă, George N. Gherghe şi doctorul Ghemigean, şi lui Nelu Ciucă şi Stoiculescu, pentru că la şcoala lor am pornit în Vâlcea. Nişte oameni foarte exigenţi. Nu mai trăiesc din păcate, dar vreau să le mulţumesc acolo unde sunt, pentru ceea ce au făcut pentru mine. Şi vreau să-i mulţumesc lui Mitică Dragomir. Nu o să credeţi, dar eu cu el am jucat la tineret la Craiova, la Vâlcea el m-a adus ca fotbalist. Şi pe urmă, el cu gura lui mare cum o are, m-a lansat şi ca arbitru. El se ducea la federaţie şi spunea: 'Băi nene, e un arbitru bun la Vâlcea, unul Crăciunescu, nu-i stă nimeni în faţă. Ce iureş face prin judeţ...' Ştiţi, cum era el, vocal, ca şi acum de altfel, că nu s-a schimbat. Şi pe mine m-a ajutat foarte mult lucrul ăsta.AGERPRES: Dar aţi rămas legat sufleteşte mai mult de Craiova, sau de Vâlcea?Ion Crăciunescu: Vreau să vă spun, că eu, chiar dacă am fost născut în Craiova şi trăiesc în Bucureşti acum în mare parte, mă consider un om al oraşului Râmnicu Vâlcea, oraşul care mi-a dat cea mai mare satisfacţie a vieţii mele. Pentru mine oraşul ăsta va fi permanent în inima mea, cel mai important oraş. E oraşul pe care îl iubesc enorm şi pe vâlceni. Am jucat fotbal acolo şi cariera de arbitru tot acolo, nu eram eu Crăciunescu din Vâlcea? Ce, eram din altă parte? Cea mai frumoasă parte a vieţii mele acolo am trăit-o şi eu nu voi uita niciodată asta. Ori de câte ori pot fug din Bucureşti la Vâlcea şi nu umblu niciodată cu maşina. Numai pe jos, să mă văd cu oamenii. Oameni pe care nu-i cunosc, dar ne salutăm pe stradă. De acasă până în centru, în doi kilometri, cu 90 la sută dintre ei ne salutăm. Nici nu ştiţi ce înseamnă asta. Îmi dă o satisfacţie enormă lucrul ăsta. Şi mă bucur că am făcut ceva pentru oraşul ăsta, unde sunt cetăţean de onoare. Dar eu nu cred că este un cadou, cred că îl meritam prin performanţa pe care am realizat-o. Contează enorm şi m-a durut că i-am văzut pe unii exaltaţi în campaniile electorale care spuneau diverse chestii. Dar nu pot să judec Vâlcea după politicieni, Vâlcea rămâne un oraş sfânt pentru mine şi aşa va rămâne în veci. Sunt cetăţean de onoare şi atât, ce, câştig ceva? Cineva a recunoscut meritele mele pentru oraşul Vâlcea. Am fost pe locurile 2, 9 şi 12 în lume, nici asta nu e suficient pentru unii?AGERPRES: Înainte de Revoluţie, arbitrii erau bătuţi în eşaloanele inferioare, vă amintiţi de câte ori aţi fost agresat pe stadioane?Ion Crăciunescu: Ooo, acum depinde ce episod vreţi, unul în care am luat doar bătaie, unul în care doar am fost fugărit, am mai multe seriale. Sau unul în care am dat şi eu într-unul. Da, da. Păi erau doi care mă ţineau de mâini şi unul îmi căra pumni şi picioare. Doi jucători mă ţineau de mâini şi unul, care era medic, reţineţi, mă bătea. Şi când am scăpat din mâinile ăstora eram turtit rău de tot, când i-am dat un un picior în pulpă medicului ăla, cu crampoanele nu ştiu cum, i-am spintecat pulpa, era plin de sânge. Era la Divizia C, un meci de cupă parcă era. Am luat bătaie ca hoţii de cai. Şi apoi ce am păţit cu ăla, că voia să mă ducă şi la miliţie, vă daţi seama cum arătam eu, eram vai de capul meu.AGERPRES: Cu siguranţă aţi oficiat şi blaturi, v-a rămas vreunul în minte în mod special?Ion Crăciunescu: Mi-au rămas mai multe în minte şi era să-mi şi sfârşesc cariera din cauza blaturilor. Şi asta pentru că am luat atitudine. La unele meciuri am băgat fluierul în buzunar şi nu am mai vrut să fluier nimic şi dacă ei plecau într-o parte, eu plecam în partea cealaltă a terenului. La un meci i-am lăsat şi am dat ture în jurul terenului, în interior, şi la altul am vrut să ies pe pistă să dau ture, pe cuvânt de onoare. Dar bine am făcut că nu am ieşit, pentru că la ăla în care am dat ture pe teren în interior am avut noroc cu George N. Gherghe, că la un curs la Piatra Neamţ, Doamne Dumnezeule, ce mi-a făcut unul dintre membrii comisiei... Şi am plecat plângând de la curs, şi fusesem declarat cel mai bun arbitru, reţineţi. Ce mi-a făcut pentru gestul ăsta, că sfidez lumea, şi aşa mai departe. Dar i-am spus că nu sfidez pe nimeni şi că aşa s-a întâmplat. Domnul Gherghe a trimis pe cineva să mă aducă înapoi la curs, pentru că am ieşit din sală. După un alt blat, la Oradea, m-au chemat la federaţie. Am fost la tuşă atunci, m-am dus de la Vâlcea până la Oradea să fac o linie şi era un blat ordinar. Arbitrul de centru nu a scris nimic, eu făceam sprinturi pe margine de la steag până la centru şi înapoi. Şi m-au chemat la comisie să mă întrebe de ce făceam sprinturi. 'Păi, domnule, am plecat de la Vâlcea la Oradea, dacă nu aveam ce să fac, nu trebuia să fac şi eu un antrenament?' Şi au vrut să mă dea afară şi atunci. Norocul meu cu Nicolae Secoşan care a fost comentator la radio care a venit şi el şi a spus acelaşi lucru pe care îl spusese şi în direct, că a fost blat. Şi a susţinut ceea ce spusesem şi eu. Numai eu şi Secoşan, observatorul şi arbitrul de centru nu au văzut blatul. Atunci îmi aduc aminte că mi-a atras atenţia domnul Gherghe într-o discuţie particulară: 'Domnul Crăciunescu, aveţi vreo probă de blaturi?' 'Păi, domnul Gherghe i-am văzut pe teren...' 'Domnul Crăciunescu, aveţi vreo probă? Aţi participat, aţi stat la masă cu ei, aţi văzut că au vorbit că şi-au dat bani? Nu te mai juca cu chestii din astea, că nu sunt lucruri de joacă'. Domnul Gherghe ştia cum stă treaba într-o democraţie. Spunea că dacă e democraţie, lumea poate să facă ce vrea. Da, poate să spună orice vrea, dar cu o singură condiţie, dacă are probe.AGERPRES: Dar vi s-a oferit vreodată o sumă de bani pentru a ajuta o anumită echipă?Ion Crăciunescu: Să nu credeţi că erau conducători proşti, aşa, că nu ştiau ei unde să umble. Ei ştiau unde merge şi unde nu merge. Aşa că nu veneau, nu, la mine nu au venit cu aşa ceva. Aveau ei clienţii lor.AGERPRES: Dar aveaţi cunoştinţă de astfel de practici?Ion Crăciunescu: Ei, dar cum nu, credeţi că atunci nu se vorbea sau cum? Se auzea, dar nu aveam probe, vorba domnului Gherghe. Ce, avea cineva probe, era de faţă când i-a dat sau când i-a promis?AGERPRES: Ce presiuni trebuia să îndure un arbitru înaintea unui derby Dinamo - Steaua înainte de Revoluţie? Aţi fost vreodată ameninţat de conducătorii vreuneia dintre echipe?Ion Crăciunescu: Cine spune că se face arbitru dar nu vrea presiuni să nu se mai facă arbitru. În arbitraj tot timpul au fost presiuni. Sigur că tipurile de presiune difereau. La nivelul ăsta era normal să fie presiuni extraordinar de mari. Sigur că am fost şi ameninţat. A fost un tip, care avea o putere enormă la vremea respectivă, care mi-a spus că nu se lasă până nu mă bagă la puşcărie. Şi i-am spus să stea liniştit, că dacă avea argumente mă băga până atunci.AGERPRES: Să înţeleg că era de la Dinamo, dacă v-a ameninţat cu puşcăria...Ion Crăciunescu: Nu era de la Dinamo, era de la Victoria. Şi nu era Mitică Dragomir, că eram prieten cu el. Era unul care era şeful miliţiei la Bucureşti, Bărbulescu. Aşa mi-a zis, că nu se lasă până nu mă bagă la puşcărie. Eh, au fost multe din astea, scrii o carte numai cu situaţii din astea. Dar asta e, nu ne plângeam, trebuia să fim tari. Am fost şi pe la procuratura generală a republicii, am şi acum hârtia de chemare.AGERPRES: Atunci ce aţi mai făcut?Ion Crăciunescu: Ce am mai făcut... (n.r. - râde). Atunci m-a băgat un prieten, cu ghilimelele de rigoare, care mi-a promis că se ocupă el de mine, şi s-a ocupat, într-adevăr. Era meciul Farul Constanţa, care jucase la Petroşani. Şi a bătut Petroşaniul pe Farul cu 5-2. Carol Jurja era la centru, Anton Jurja, fratele lui, la o linie, şi eu la cealaltă linie. Şi a apărut, după ce a mâncat bătaie Farul cu 5-2, că Farul a dat o sumă de bani la arbitru pentru brigadă. Carol Jurja s-a şi curăţat atunci, şi a fost un arbitru foarte talentat, şi eu nu cred că a fost vinovat. La 5-2 pentru gazde, ce să-ţi dea oaspeţii? Pentru ce să-ţi dea? Atunci a fost o anchetă mare în fotbal, cu Constanţa şi Braşov. Şi apăruse că a dat pentru brigadă, nu că mi-a dat mie, că a luat el pentru brigadă. Şi s-a dovedit ulterior, am primit hârtie, că nu este nimic adevărat. Dar nu vreau să treacă nimeni prin ce am trecut eu atunci. Cred că alea au fost cele mai grele momente din viaţa mea. Eu am o revistă de statistică a fotbalului, la nivel mondial, şi acolo apar în trei ani pe locul 12, pe 9 şi pe locul 2 din lume. Asta nu poate să-mi ia nimeni. Pot spune ce vor, dar asta nu poate să mi-o ia nimeni. Şi eu sunt mândru că am ocupat locurile astea. Nu mă aşteptam să ocup locul 2 în lume, în anul în care nu am fost la Mondiale, dar am arbitrat o finală de Champions League.AGERPRES: Credeţi că azi mai sunt arbitrii din ziua de azi corupţi? Sau acum vorbim numai de greşeli neintenţionate?Ion Crăciunescu: Vorbim despre nişte greşeli foarte mari. Am învăţat de la domnul Gherghe să nu fac acuzaţii dacă nu am probe, în schimb văd nişte greşeli şi te închini cu ambele mâini. Şi greşeli repetabile şi la unele echipe, aşa cu dedicaţie. Şi asta îmi dă voie să mă gândesc la orice. Dar nu pot să spun altceva.AGERPRES: Dar se poate trăi doar din arbitraj în zilele noastre?Ion Crăciunescu: Da, se poate trăi doar din arbitraj, clar. Trebuie să fie o ocupaţie profesionistă, pentru că nu poţi fi amator într-o lume profesionistă. Nu poţi fi amator la Liga I. Sau pe plan internaţional. Toţi sunt jucători profesionişti, nu poţi intra tu ca amator într-o lume profesionistă. S-a putut când eram noi înainte de 1989, dar atunci nici echipele nu erau profesioniste. Se poate trăi foarte bine din baremuri, doar eu am făcut baremurile la Liga I. Poţi să-ţi iei câteva mii de euro bune arbitrând două meciuri şi la unul să fii rezervă. Dacă arbitrezi 4 sau 6 meciuri într-o lună, faceţi socoteala cât ajunge, cu 1.500 de euro pe meci.AGERPRES: Ce părere aveţi despre tehnologia care intră din ce în ce mai mult în arbitraj, credeţi că se va ajunge la situaţia în care arbitrii vor fi înlocuiţi?Ion Crăciunescu: Înlocuiţi definitiv nu vor fi niciodată, pentru că nu se poate. Trebuie să fie cineva care transmite jucătorilor. Nici peste 100 de ani nu o să vină un semnal din tribună să vină un robot care să dea cartonaş galben. Varianta asta e mult prea fantezistă. Varianta cu arbitrajul video toată lumea o aşteaptă şi la noi. Dar se întâmplă şi în alte ţări unde există, anumite faze la care ne uităm cum vrei noi şi la altele, nu. Şi am văzut mari greşeli şi după video. Şi asta pentru că tot oameni sunt şi în camera video. Şi în fotbal sunt foarte multe lucruri în zona gri, nu sunt foarte clare şi nici regulamentele nu sunt foarte clare. Sunt foarte multe cuvinte care sunt interpretabile şi au o sferă largă de interpretat.AGERPRES: Aţi fost prieten zeci de ani cu fostul arbitru Adrian Porumboiu, la 70 de ani credeţi că este posibil să vă împăcaţi cu dânsul?Ion Crăciunescu: Nu. Nici nu m-am certat cu el, nici nu mă cert cu el. Nici nu mă împac cu el, rămân şi la 70 de ani la fel, nu mai vorbesc cu el. Punct. Eu nu m-am certat cu el. Pur şi simplu nu am mai vrut să vorbesc cu el. Şi nici nu vreau să comentez nimic. Şi nici nu mai vorbesc cu el niciodată. Şi mă ţin de cuvânt. Am spus că eu mă ţin de cuvânt.AGERPREES: Atunci poate aveţi un mesaj pentru dânsul la împlinirea vârstei de 70 de ani, fiind născuţi în aceeaşi zi?Ion Crăciunescu: Nu vreau să transmit mesaje, nu vreau să fac nimic, nu vreau să vorbesc cu el sau despre el, să mai dezvolt încă o nu-ştiu-ce. Nu, am pus punct şi cu asta, basta.AGERPRES: Dar dumneavoastră ce vă doriţi la 70 de ani?Ion Crăciunescu: Mi-aş dori să fie nepoţii mei lângă mine şi fiica mea să nu fie în America. Sau să am posibilitatea să mă duc eu acolo, dar nicio variantă nu se poate la ora actuală. Ăsta e cel mai mare gol în suflet pe care îl am eu. În rest, tot timpul lucrurile au fost bune pentru mine. Asta pentru că am avut şi noroc.AGERPRES/ (A- autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
11:50
Pacienţi din unităţile medicale din Bucureşti votează, duminică, la alegerile locale, cu urna mobilă, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţii mai multor spitale.Comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr Carol Davila", Florentina Ioniţă-Radu, a afirmat că au cerut să voteze cu urna mobilă 14 pacienţi de la unitatea medicală din sectorul 1 şi 24 de pacienţi de la unitatea din sectorul 6.Potrivit managerului Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, şase pacienţi au cerut să voteze cu urna mobilă, dintre aceştia 4 infectaţi cu noul coronavirus şi alţi doi care se află internaţi pe secţii.Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, medicul Bogdan Opriţa, a declarat pentru AGERPRES că cinci persoane au solicitat urna mobilă.Se va vota cu urna mobilă duminică şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde au fost făcute 21 de solicitări în acest sens.Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului "Elias", Silvius Negoiţă, 16 pacienţi internaţi în unitatea medicală au solicitat să voteze cu urna mobilă.La Spitalul "Dr. Victor Babeş" au fost făcute 42 de solicitări pentru vot cu urna mobilă. AGERPRES/(A, AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
11:50
Poliţiştii efectuează cercetări pentru fraudă la vot după ce la două secţii din comuna Mătăsari mai mulţi cetăţeni ar fi introdus în urnă câte două buletine de vot pentru funcţia de primar, unul având ştampila de control, iar celălalt nu, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu."La data de 27 septembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 3 Poliţie Rurală Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o secţie de votare din comuna Mătăsari, un număr de opt persoane ar fi introdus în urnă câte două buletine de vot pentru funcţia de primar, unul având ştampila de control, celălalt nu, acest aspect fiind observat de către un bărbat care se prezentase pentru a-şi exercita dreptul de vot. La o altă secţie de votare din comuna Mătăsari, poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 3 Poliţie Rurală Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două persoane au introdus în urnă câte două buletine de vot pentru funcţia de primar, unul având ştampila de control, celălalt nu, acest aspect fiind observat de către membrii comisiei", a precizat Ţuhaşu.În ambele cauze, la faţa locului s-a deplasat echipă operativă constituită la nivelul subunităţii, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot. AGERPRES/(AS - autor: Oana Popescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
11:50
Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, care candidează pentru un nou mandat, a declarat, la ieşirea de la urne, că a votat pentru continuitate, pentru dezvoltare."Sunt un om dedicat Sectorului 6, pe care-l iubesc. (...) Am votat pentru continuitate, am votat pentru dezvoltarea acestui sector şi am convingerea că locuitorii Sectorului 6 vor da votul lor acelui candidat care s-a implicat zi de zi, care a construit pentru Sectorul 6 ceea ce era şi este în continuare necesar - şcoli, grădiniţe, care a reabilitat termic blocurile, care a construit parcuri şi locuri de joacă, într-un cuvânt, care a schimbat în bine faţa sectorului nostru", a spus Mutu.El a menţionat că autoritatea locală a luat toate măsurile necesare astfel încât procesul electoral să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă. "Toţi participanţii primesc la intrarea în centrul de votare mască medicinală, mănuşi de unică folosinţă şi dezinfectant în doze individuale. Îndemnul meu este să vină la vot, pentru că aşa e normal într-o democraţie consolidată", a adăugat Gabriel Mutu. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
11:50
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, la Huşi, că nu se pune problema instituirii stării de urgenţă în perioada următoare."Nu avem în evaluarea noastră instituirea stării de urgenţă. După cum ştiţi, este un apanaj al preşedintelui declararea stării de urgenţă, după informaţiile care vin de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, comunităţile ştiinţifice, precum şi evoluţia pe care o vom analiza în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. În acest moment evaluăm prima lună dificilă, septembrie, lună în care avem mai multe reveniri la activitate, restaurante, teatre, cinematografe deschise, revenirea din concedii, transportul în comun aglomerat, campanie electorală, începerea şcolii", a declarat ministrul Sănătăţii.Nelu Tătaru a spus că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de coronavirus."După această lună ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri, creştere care ţine nu neapărat de noi, ci de noi toţi. Din punctul meu de vedere, atâta timp cât suntem parteneri şi respectăm nişte reguli, putem trece într-un registru de creştere uşoară a numărului de cazuri noi, pe acel platou de 1.500 - 1.600 de cazuri. Nerespectând regulile vom avea şi mai multe cazuri pe zi. Eu sper că fiecare dintre noi, înainte de a ne întreba ce vom face dacă va fi o creştere a numărului de cazuri, să ne întrebăm ce facem ca să nu crească numărul de infectări. Cred că este la îndemâna noastră", a menţionat ministrul Sănătăţii.Tătaru a precizat că sistemul sanitar românesc se află într-un moment în care s-a adaptat deja şi este pregătit pentru o creştere uşoară a numărului de cazuri.Ministrul Sănătăţii a spus că în situaţia în care ar exista creşteri masive ale cazurilor de infectare, adică peste 2.000 de cazuri noi pe zi, sistemul medical ar avea o problemă şi vor trebui luate măsuri speciale cum ar fi: creşterea numărului de paturi în secţiile ATI, creşterea numărului de medici detaşaţi dintr-un spital în altul, transferul pacienţilor din secţiile aglomerate în secţii care au capacitate de primire. AGERPRES /(A - autor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Acum 2 ore
10:50
Fotbalistul român Alexandru Mitriţă a marcat cel mai rapid gol din istoria clubului New York City FC, sâmbătă, într-un meci din liga profesionistă nord-americană (MLS), câştigat de newyorkezi cu 4-0 în faţa formaţiei FC Cincinnati.Mitriţă a deschis scorul după doar 30 de secunde, acesta fiind şi cel mai rapid gol din ligă în ultimul an, de la cel reuşit de Allan Cruz, după 28 de secunde, pentru FC Cincinnati, în partida cu Montreal Impact, pe 14 septembrie 2019.Cel mai rapid gol din istoria MLS a fost înscris de Mike Grella, pe 18 octombrie 2015, pentru New York Red Bulls (4-1 cu Philadelphia Union).Mitriţă, care a jucat 86 de minute, a reuşit o dublă (1, 43), acestea fiind primele sale goluri în actualul sezon, în 9 partide disputate. Pentru gazde au mai marcat Anton Tinnerholm (25) şi Jesus Medina (88).În clasamentul Conferinţei de Est, Columbus Crew ocupă primul loc, cu 30 de puncte (13 jocuri), urmată de Orlando City, 25 puncte (13 j), Philadelphia Union, 25 puncte (13 j), Toronto FC, 25 puncte (13 j), New York City FC, 20 puncte (14 j), etc.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
10:50
Alegerile locale din anul 2016 s-au desfăşurat pe 5 iunie, într-un singur tur de scrutin, prezenţa la vot pe ţară, fiind de 48,44% (8.874.432 alegători), conform site-ului http://prezenta.2016bec.ro/. Judeţul cu cea mai mare prezenţă la urne a fost Giurgiu (63,35%), în timp ce procentul cel mai scăzut de prezenţă la urne a fost înregistrat în judeţul Timiş (40,87%). În municipiul Bucureşti, au votat 33,31% dintre cetăţeni, conform sursei citate. !function(e,i,n,s){var t="InfogramEmbeds",d=e.getElementsByTagName("script")[0];if(window[t]&&window[t].initialized)window[t].process&&window[t].process();else if(!e.getElementById(n)){var o=e.createElement("script");o.async=1,o.id=n,o.src="https://e.infogram.com/js/dist/embed-loader-min.js",d.parentNode.insertBefore(o,d)}}(document,0,"infogram-async");Judeţele fruntaşe în ceea ce priveşte participarea la vot, la alegerile locale din 2016, au fost: Giurgiu (63,35%), Teleorman (60,74%), Olt (60,44%), Ilfov (57,03%), Dâmboviţa (57,02%), Călăraşi (56,44%), Gorj (56,15%), Vâlcea (56,06%).Printre judeţele cu prezenţă cuprinsă între 50 şi 55% s-au numărat: Buzău (54,78%), Mehedinţi (54,05%), Sălaj (54,02%), Bihor (53,91%), Ialomiţa (53,67%), Alba (53,36%), Bistriţa-Năsăud (53,09%), Dolj (52,50%), Vrancea (51,05%) etc.Judeţele cu cele mai scăzute prezenţe la scrutinul din 2016, cu sub 45%, au fost: Timiş (40,87%), Iaşi (42,39%), Harghita (43,62%), Covasna (43,84%), Sibiu (44,51%), Cluj (44,88%).Dintre judeţele cu procente de prezenţă cuprinse între 45 şi 50%, amintim: Vaslui (45,04%), Bacău (45,17%), Braşov (45,59%), Galaţi (46,11%), Brăila (46,70%), Maramureş (47,55%), Neamţ (47,73%), Satu Mare (47,82%), Tulcea (48,54%), Arad (49,40%), Constanţa (49,73%), Suceava (49,93%) etc, mai scrie site-ul http://prezenta.2016bec.ro. AGERPRES/(Documentare: Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Anda Badea) Citește și:  AlegeriLocale2020/Prezenţa pe ore la alegerile locale din 2016
10:50
Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână 7,4 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 5,25%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 67,4%.Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 133,5 miliarde de lei, în perioada 21 - 25 septembrie, de la 140,9 miliarde de lei în săptămâna anterioară.În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 484,9 milioane de lei, faţă de 1,49 miliarde de lei în perioada 14 - 18 septembrie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost luni, 21 septembrie, când s-au consemnat 144,19 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, joi, 24 septembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 52,46 milioane de lei.Acţiunile Romgaz au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 98,4 milioane de lei, dar şi o scădere de preţ cu 1,75%. În top 3 se mai află BRD, cu schimburi de 89,8 milioane lei şi o scădere de 2,80% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmate de titlurile Banca Transilvania, cu tranzacţii de 52,4 milioane de lei (-5,69%).Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Electroputere (+11,11%), VES (+8,84%) şi Fondul Proprietatea (+4,72%).La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile Altur, care au înregistrat un declin de 14,52%, urmate de cele ale Erste Group Bank AG (-12,62%) şi Digi Communications NV (-11,34%). AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
10:50
UPDATE ORA 10.32 Procesul electoral a fost reluat la Costineşti, pe buletinele de vot imprimate greşit pentru candidatul la funcţia de primar, alegătorii fiind informaţi după intrarea în secţie că sigla PRO România a fost imprimată, din eroare, şi în dreptul candidatului PNL, urmând ca după tipărirea buletinelor rectificate acestea să fie puse la dispoziţia celor care nu au votat încă.Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Costineşti, a fost reluat procesul de votare în cele două secţii ale comunei, la două ore după ce a fost oprit din cauza imprimării greşite a buletinului pentru candidaţii la primărie, unde în căsuţa cu numele candidatului PNL a post tipărită sigla formaţiunii PRO România.Iniţial, s-a decis suspendarea alegerilor pentru tipărirea unor buletine noi, dar s-a revenit asupra acestei hotărâri reluându-se votarea pe buletinele eronate, urmând ca după sosirea noilor buletine de vot, corectate, acestea să fie puse la dispoziţia celor care nu au votat încă.Până la suspendarea temporară a procesului electoral, la cele două secţii de votare din comuna Costineşti se prezentaseră 18 alegători din cei 2.767 înregistraţi pe listele permanente. ORA 10.32 AlegeriLocale2020/ Constanţa: Votarea a fost suspendată la Costineşti pentru că au fost greşite buletinele pentru alegerea primarului Procesul electoral a fost suspendat în cele două secţii de votare din comuna Costineşti după ce alegătorii au descoperit că buletinele de vot au fost tipărite greşit, sigla PNL fiind înlocuită cu cea a formaţiunii Pro România.Potrivit edilului în exerciţiu, Traian Cristea, care nu şi-a mai depus candidatura pentru un nou mandat, membrii birourilor din cele două secţii de votare ale comunei au declarat că au sesizat doar după începerea procesului electoral eroarea ce apare doar pe buletinele pentru alegerea primarului, şi anume faptul că în dreptul candidatului PNL a fost tipărită sigla Pro România, chiar dacă specimenele pentru buletinele de vot au fost transmise din timp, în cursul săptămânii trecute.Locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Constanţa, judecătoarea Gabriela Ghervase, a declarat, referitor la acest incident, că a fost transmisă o informare către Biroul Electoral Central şi sunt aşteptate lămuriri pentru rezolvarea situaţiei, urmând să fie retipărite buletinele, aproximativ 2.700 de exemplare.Procesul electoral va fi reluat după ce vor ajunge noile buletine de vot în cele două secţii din localităţile Schitu şi Costineşti. AGERPRES/(AS - autor: Dan Mihăescu, editori: Irina Poenaru, Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu) * UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei
10:50
PSD Dâmboviţa acuză, într-un comunicat de presă, remis duminică, faptul că un candidat la funcţia de primar al municipiului Târgovişte ar fi dat bani unor alegători pentru a-l vota, iar Poliţia informează că s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal.""Noaptea ca hoţii" s-a potrivit de minune pentru reprezentantul unui partid politic, candidat la funcţia de primar în Municipiul Târgovişte. Nu mai departe de noaptea care a trecut, dând dovadă de o atitudine mai mult decât proactivă, respectivul candidat a împărţit câte 50-100 de lei mai multor persoane din cartierele Romlux şi Prepeleac pentru a le determina să-l voteze. Reamintim tuturor că mita electorală este aspru pedepsită", se arată în comunicatul PSD Dâmboviţa.IPJ Dâmboviţa anunţă că s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal."Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la faptul că membrii unui partid politic ar fi oferit bani pentru a determina cetăţenii să voteze, Compartimentul Relaţii Publice este împuternicit să comunice următoarele: poliţiştii din cadrul IPJ Dâmboviţa s-au sesizat din oficiu, constituind un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal. Poliţiştii efectuează verificări, sub coordonarea procurorului de caz, cu privire la aspectele semnalate", precizează IPJ Dâmboviţa. AGERPRES/(AS-autor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
10:50
Candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Alexandru Gîdăr, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru schimbarea în bine a Doljului, a Craiovei şi pentru copiii şi tinerii acestui judeţ."Am votat pentru schimbarea în bine a Doljului, a Craiovei, care trebuie scoase din izolarea în care se află de 30 de ani. Am votat cu gândul, în primul rând, la copiii, la tinerii acestui judeţ. Îmi doresc foarte mult să dezvoltăm Doljul, să-l transformăm într-o zonă de atracţie pentru oameni, într-o zonă de atracţie pentru tineri, într-o zonă în care se vine, să nu mai fie o zonă din care se pleacă. Îmi doresc să trăim într-un judeţ în care toţi copiii să aibă şanse egale la educaţie, la dezvoltare, atât cei din mediul rural, cât şi cei din Craiova, Calafat, Băileşti, Filiaşi, Poiana Mare, Dăbuleni, din toate satele din Dolj. Îmi doresc ca în Dolj să punem capăt suferinţei a mii de copii rămaşi singuri acasă, pentru că părinţii lor sunt plecaţi la muncă în străinătate, şi a mii de persoane vârstnice lăsate singure de copiii lor care au plecat în alte oraşe din ţară sau din străinătate", a spus Alexandru Gîdăr.Candidatul PNL la funcţia de preşedinte al CJ Dolj a făcut apel la populaţie să iasă la vot."Alegerile acestea sunt foarte importante, pentru că avem şansa să punem capăt unui mod păgubos de a face administraţie în Dolj, un judeţ care a ajuns pe mâna câtorva familii din cauza cărora pleacă tinerii valoroşi în alte oraşe. Îi chem pe toţi doljenii să vină astăzi să voteze! Sunt convins că printr-un vot masiv dat astăzi, vom reuşi să le oferim copiilor noştri un viitor la noi în judeţ, iar părinţilor noştri mai multă grijă şi mai mult sprijin. E timpul să schimbăm în bine judeţul Dolj. Totul începe cu votul de astăzi! Vă rog pe toţi să veniţi la vot!", a mai spus Alexandru Gîdăr, care a votat împreună cu familia la secţia nr. 155 din Craiova, amenajată în incinta Liceului Teoretic "Tudor Arghezi". AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
10:50
Prezenţa la vot pe ţară la alegerile locale a fost, duminică, până la ora 10,00, de 7,64 %, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central (BEC).În mediul urban, prezenţa la urne a fost de 3,59% şi în rural de 4,05%.Potrivit BEC, în Bucureşti au votat 6,06 % dintre alegători.În sectorul 1 au votat 7,15 % din totalul alegătorilor înscrişi în liste, în sectorul 2 - 6,34 %, în sectorul 3 - 5,01%, în sectorul 4 - 6,14 %, în sectorul 5 - 5,91% şi în sectorul 6 - 6,54%.În 2016, prezenţa la urne până la ora 10,00 a fost de 7,93%.AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)
10:50
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este foarte important ca cetăţenii să meargă duminică la vot şi să-i aleagă pe candidaţii care pot face ceva pentru comunităţile lor. "Este o zi foarte importantă astăzi - ziua votului pentru alegeri locale. Azi ne alegem primarii, consilierii locali, conducerile judeţelor. Întotdeauna când sunt alegeri este foarte, foarte important să mergem la vot, să nu lăsăm pe alţii să decidă în locul nostru, iar astăzi, când alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim, este foarte important să ne uităm bine la candidaţi şi să-i alegem pe aceia care pot face ceva pentru comunitatea în care trăim, fiindcă până la urmă de ei depinde cum arată spitalul, cum funcţionează, cum arată şcoala, dacă drumurile sunt întreţinute, dacă parcurile sunt bine întreţinute, dacă traficul este dirijat aşa cum trebuie. Vă invit pe toţi: Mergeţi la vot!", a spus Iohannis, duminică, după ce şi-a exprimat opţiunea de vot la una din secţiile de la Liceul "Jean Monnet". AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, imagine: Administrația Prezidențială, editor video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Anda Badea)
Acum 4 ore
09:50
Alegătorii elveţieni se pronunţă duminică, prin referendum, asupra unei propuneri a extremei drepte de încetare a liberei circulaţii a lucrătorilor între Elveţia şi statele membre ale Uniunii Europene, transmit AFP şi dpa.Conform propunerii prezentate de Partidul Popular Elveţian (SVP), în baza acordului cu Uniunea Europeană aflat în vigoare în fiecare an în Elveţia se mută, în medie, 75.000 de cetăţeni UE, ceea ce duce la suprapopulare şi la creşterea preţurilor locuinţelor.Totuşi, conform sondajelor de opinie este de aşteptat ca propunerea să fie respinsă. Aproximativ două treimi dintre alegătorii elveţieni sunt de părere că abrogarea acordului cu UE privind libera circulaţie ar agrava penuria de lucrători calificaţi şi ar periclita bunăstarea ţării, potrivit unui studiu realizat recent de institutul Gfs.Bern.Respingerea propunerii SVP ar putea încuraja tratativele dintre UE şi Elveţia cu privire la un acord-cadru pentru reglementarea mai multor probleme bilaterale dificile.Tot în referendumul de duminică elveţienii vor trebui să se pronunţe asupra introducerii unui concediu de paternitate de două săptămâni, achiziţionării de avioane de vânătoare de către armată şi relaxării restricţiilor privind vânarea lupilor.Secţiile de votare se vor închide la ora locală 12:00 (10:00 GMT). O mare parte dintre cei 5,3 milioane de elveţieni cu drept de vot au votat deja prin corespondenţă.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
09:50
Ediţia din 2020 a Zilei mondiale a turismului care este marcată, în fiecare an, la 27 septembrie, de către 159 de ţări, şase teritorii, doi membri cu statut de observator şi peste 500 de membri afiliaţi, componente ale Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO) - agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) -, are ca temă "Turismul şi dezvoltarea rurală", potrivit site-ului http://wtd.unwto.org.Sărbătorirea acestei zile internaţionale are loc într-un moment de criză, în plină pandemie, iar majoritatea ţărilor din întreaga lume percep turismul ca pe un factor de stimulare a redresării economice, inclusiv în comunităţile rurale în care sectorul turistic este un angajator de frunte şi unul dintre pilonii economiilor.Celebrarea la 27 septembrie a unei Zile mondiale a turismului a fost stabilită în cadrul sesiunii Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului din septembrie 1979, de la Torremolinos (Spania), zi în care se aniversează şi adoptarea statutului UNWTO (1970).Ziua mondială a turismului a fost sărbătorită prima oară în întreaga lume în anul 1980. UNWTO a dorit ca prin organizarea diferitelor evenimente cu acest prilej să atragă atenţia opiniei publice asupra importanţei de ordin social, cultural, politic şi economic a turismului.Reprezentanţii UNWTO stabilesc o temă anuală de dezbatere şi o ţară gazdă în fiecare an, punând astfel în prim-plan probleme de actualitate.Pentru prima dată în istoria de 40 de ani a Zilei mondiale a turismului, sărbătoarea oficială nu va fi găzduită de un singur stat membru al agenţiei specializate a ONU. În schimb, naţiunile din blocul Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay, alături de Chile cu statut de observator) vor fi gazde comune ale Zilei Mondiale a Turismului.Secretarul General al UNWTO, Zurab Pololikashvili, a declarat, în mesajul oficial de Ziua mondială a turismului, că "în întreaga lume, turismul întăreşte comunităţile rurale, oferind locuri de muncă şi oportunităţi, în special femeilor şi tinerilor". "Turismul permite, de asemenea, comunităţilor rurale să îşi păstreze patrimoniul şi tradiţiile culturale unice, iar sectorul este vital pentru protejarea habitatului şi a speciilor pe cale de dispariţie. Această Zi Mondială a Turismului este o şansă de a recunoaşte rolul pe care îl joacă turismul în afara marilor oraşe şi capacitatea sa de a construi un viitor mai bun pentru toţi", a mai declarat oficialul ONU.Pentru nenumărate comunităţi rurale din întreaga lume, turismul este un furnizor important de locuri de muncă. În multe zone, turismul rural este unul dintre puţinele sectoare economice viabile, notează site-ul citat. Mai mult, dezvoltarea prin turism poate menţine comunităţile rurale pe linia de plutire. Se estimează că, până în anul 2050, 68% din populaţia lumii va locui în zonele urbane, în timp ce 80% dintre cei care trăiesc în prezent în "sărăcie extremă" locuiesc în afara oraşelor. Situaţia este deosebit de grea pentru tinerii din comunităţile rurale, care au neşansa, de trei ori mai mult, să fie şomeri decât adulţii mai în vârstă. Turismul reprezintă un colac de salvare, oferind tinerilor şansa de a-şi câştiga existenţa fără a trebui să migreze în ţările lor de origine, la oraş, sau în străinătate.Ziua mondială a turismului din acest an va fi sărbătorită de statele membre ale UNWTO în toate regiunile globului, precum şi în oraşe şi în alte destinaţii, de organizaţiile din sectorul privat şi, individual, de turişti. În acest an, comunităţile din zonele rurale se confruntă şi cu impactul pandemiei de COVID-19. Aceste comunităţi sunt, de obicei, mai puţin pregătite pentru a face faţă impactului pe termen scurt şi pe termen lung al crizei sanitare şi economice. Aceasta se datorează mai multor factori, printre care îmbătrânirea populaţiei, veniturile mai mici şi "decalajul digital" faţă de turismul urban.UNWTO este agenţia Naţiunilor Unite care coordonează promovarea la nivel internaţional în ceea ce priveşte turismul responsabil, durabil şi accesibil. România a fost aleasă, la începutul lunii septembrie 2017, la Chengdu (China), în cadrul lucrărilor celei de-a 22-a ediţii a Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului, membră a Consiliului Executiv al OMT (perioada 2017-2019). AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: World Tourism Organization (UNWTO)/Facebook
09:50
Reportul la categoria I a jocului Joker se ridică la 11,38 milioane lei (peste 2,33 milioane euro) în cadrul tragerilor loto care au loc duminică, în timp ce la categoria a II-a sunt în joc peste 111.000 de lei (aproximativ 23.000 de euro), informează Loteria Română.La categoria I a jocului Loto 6/49 se înregistrează un report în valoare de aproximativ 1,97 milioane lei (peste 404.000 de euro), iar la Noroc un report cumulat de 1,29 milioane lei (peste 264.500 de euro).La Noroc Plus, categoria I, sunt în joc 260.000 de lei (peste 53.000 de euro), în timp ce la Super Noroc, reportul cumulat depăşeşte 55.800 de lei (peste 11.400 de euro).Potrivit Loteriei Române, la tragerea Loto 5/40 de joi, 24 septembrie, s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 895.746,80 lei. Biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-029 din Bucureşti, sector 4, şi a fost completat cu o variantă simplă la Loto 5/40 şi o variantă la Super Noroc, preţul biletului fiind de doar 4,50 lei.Joi, 24 septembrie, Loteria Română a acordat peste 9.750 de câştiguri în valoare totală de peste 1.422.000 de lei. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
09:50
Procesul electoral a fost suspendat în cele două secţii de votare din comuna Costineşti după ce alegătorii au descoperit că buletinele de vot au fost tipărite greşit, sigla PNL fiind înlocuită cu cea a formaţiunii Pro România.Potrivit edilului în exerciţiu, Traian Cristea, care nu şi-a mai depus candidatura pentru un nou mandat, membrii birourilor din cele două secţii de votare ale comunei au declarat că au sesizat doar după începerea procesului electoral eroarea ce apare doar pe buletinele pentru alegerea primarului, şi anume faptul că în dreptul candidatului PNL a fost tipărită sigla Pro România, chiar dacă specimenele pentru buletinele de vot au fost transmise din timp, în cursul săptămânii trecute.Locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Constanţa, judecătoarea Gabriela Ghervase, a declarat, referitor la acest incident, că a fost transmisă o informare către Biroul Electoral Central şi sunt aşteptate lămuriri pentru rezolvarea situaţiei, urmând să fie retipărite buletinele, aproximativ 2.700 de exemplare.Procesul electoral va fi reluat după ce vor ajunge noile buletine de vot în cele două secţii din localităţile Schitu şi Costineşti. AGERPRES/(AS - autor: Dan Mihăescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
09:50
Prefectul George Lazăr a sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Biroul Electoral Judeţean Neamţ că un alegător a primit, la o secţie de vot din oraşul Bicaz, buletinul de vot deja ştampilat în dreptul candidatului PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean."La secţia 119 Bicaz, un alegător a primit un buletin de vot deja ştampilat pe candidatul PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene. Alegătorul a sunat la 112, am sunat şi eu la 112 şi la Biroul Electoral Judeţean Neamţ şi am făcut sesizare", a declarat, pentru AGERPRES, prefectul George Lazăr.Potrivit acestuia, membrii BEJ Neamţ urmează să ia o decizie cu privire la sesizarea făcută.George Lazăr a mai precizat că a făcut o altă sesizare la 112 după ce în localitatea Bahna s-au înregistrat peste 100 de voturi cu urna mobilă, cifră mare în comparaţie cu alegerile locale din anii trecuţi. AGERPRES/(A - autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
09:50
Senatorul Mihai Fifor, preşedinte al PSD Arad şi candidat la funcţia de primar al municipiului, şi-a exercitat dreptul la vot, iar după ieşirea de la urne a declarat că a optat pentru "un nou destin" şi "o altă şansă" pentru oraş."Am votat cu inima deschisă, am votat pentru oraşul acesta, am votat pentru ca fiecare arădean să se simtă acasă în oraşul lui, pentru un nou destin al acestui oraş minunat. Am votat pentru că eu cred cu adevărat că Aradul merită mai mult. (...) E important să mergem la vot, să ne exprimăm opinia şi dorinţa, este important să mergem şi să dăm o nouă şansă Aradului", a afirmat Fifor.În judeţul Arad sunt aşteptaţi la urne 387.809 de alegători, dintre care 185.997 în municipiul Arad. În total, au fost organizate 437 secţii de votare, din care 115 în municipiu. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Irina Giurgiu)
09:50
Procesul de votare a început duminică, în întreaga ţară, fără probleme deosebite în planul ordinii publice, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog."Pe parcursul nopţii, peste 17.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au asigurat măsurile de protecţie în locurile unde au fost organizate secţiile de votare", a spus Dajbog, într-o declaraţie de presă la sediul MAI. (continuă) AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
08:50
Adjunctul şefului Asociaţiei veteranilor de război din Kosovo, Nasim Haradinaj, acuzat de intimidare a martorilor, a fost arestat şi transferat la Haga, a anunţat Tribunalul special însărcinat cu anchetarea crimelor de război comise în Kosovo, ce are sediul în Ţările de Jos, transmite duminică AFP.Arestarea lui Nasim Haradinaj survine după cea de vineri a şefului acestei asociaţii, Hysni Gucati, la rândul său fost membru al organizaţiei paramilitare Armata de Eliberare a Kosovo (UCK).În ultimele două săptămâni, Gucati şi colaboratorii săi au publicat zeci de documente judiciare cu nume de suspecţi, de martori şi de civili care ar fi fost ucişi în timpul revoltei din Kosovo contra conducerii sârbe din 1998-1999.Gucati şi Haradinaj sunt suspectaţi de ''intimidare a martorilor'' şi ''încălcarea secretului dezbaterilor''.Tribunalul Special pentru Kosovo de la Haga, mandatat să ancheteze şi să pună sub acuzare suspecţi pentru crime de război comise în timpul conflictului din Kosovo din 1998-1999, a refuzat să facă vreun comentariu despre această arestare.Această instanţă a fost creată în 2015 pentru a se ocupa de cazurile de presupuse atrocităţi comise de organizaţia paramilitară Armata de Eliberare a Kosovo (UCK) în timpul revoltei din 1998-1999. Instanţa a fost creată în Ţările de Jos pentru a se putea asigura protejarea martorilor.În luna iunie, procurorul Tribunalului Special pentru Kosovo l-a pus sub acuzare pe preşedintele kosovar Hashim Thaci, fost comandant al gherilelor UCK, pentru infracţiuni de război şi infracţiuni împotriva umanităţii, printre care şi 100 de crime. Acuzaţia trebuie să fie confirmată de către un judecător, etapă necesară pentru deschiderea unui proces.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
08:50
La 27 septembrie 1998, un grup restrâns de tineri, doctoranzi la Universitatea Stanford din California, lansau oficial cel mai cunoscut motor de căutare online - Google.A fost dezvoltat, iniţial, ca un algoritm de căutare sub forma unui proiect de cercetare, denumit ''BackRub'', în 1996, de Larry Page şi Sergey Brin cu ajutorul lui Scott Hassan şi Alan Steremberg. Motorul de căutare s-a dovedit un succes, iar compania şi-a mutat, succesiv, sediul, stabilindu-se, în 2003, în Mountain View. Scott Hassan a fost cel care a scris mare parte a codului sursă al programului motorului de căutare, însă a părăsit compania pentru a-şi înfiinţa propria firmă, dedicată cercetării roboticii, în 2006, denumită Willow Garage.Totul a pornit de la dorinţa lui Page de a explora proprietăţile matematice ale internetului, pentru înţelegerea structurii legăturii web ca un paragraf uriaş. Page i-a comunicat ideea lui Scott Hassan care s-a apucat să scrie codul sursă al programului să redea modul în care legătura web face trimitere din multitudinea de pagini de internet la o pagină distinctă, conform www.vanityfair.com. ''Aveam în jur de zece idei diferite despre lucrurile pe care voiam să le fac. În 1995, când eram doctorand, eram interesat să lucrez la maşini automatizate'', spune Larry Page, într-un interviu, din iulie 2018, pentru revista "Vanity Fair".''Larry încerca să încarce o sută de pagini de internet simultan. Încercam să remediez unele dintre erorile pe care le avea cu Java, iar acest lucru a durat săptămâni, dacă nu luni de zile. Îmi amintesc că, într-un singur weekend, am luat tot codul sursă al programului şi l-am rescris complet. Ştiu că puteam să fac acest lucru foarte uşor dacă foloseam limbajul pe care îl cunoşteam foarte bine, Python. Am scris programul în aşa fel încât Larry reuşise ca de la circa 100 de pagini pe care abia putea să le încarce să ajungă la 32.000 de pagini încărcate simultan pe un singur calculator'', potrivit lui Scott Hassan citat de revista "Vanity Fair".Prima versiune a Google a fost distribuită, în august 1996, pe pagina de internet a universităţii Stanford. Pentru a putea fi încărcată a folosit aproape jumătate din întreaga lăţime de bandă de internet a universităţii. Până la 29 august 1996 au fost încărcate 75.2306 milioane de legături web, reprezentând un conţinut total încărcat de 207.022 gigabytes.La început, motorul de căutare a folosit site-ul Stanford, fiind localizat la adresa google.stanford.edu şi z.stanford.edu. Domeniul google.com a fost înregistrat la 15 septembrie 1997.Atât Brin cât şi Page nu au îmbrăţişat ideea folosirii reclamelor ferestre în motorul de căutare sau a unui motor de căutare finanţat din reclame, chiar au publicat o lucrare de cercetare în acest sens. Însă şi-au schimbat viziunea şi au permis reclamele în format text.Până la finalul anului 1998, Google indexase circa 60 de milioane de pagini de internet, potrivit salon.com. Prin modul ingenios de indexare, rezultatele căutărilor oferite de Google erau mult mai bune decât cele ale competitorilor precum Yahoo!, Excite.com, Lycos, AOL.com, Go.com, Netcenter sau MSN.com, potrivit salon.com.La începutul anului 1999, Brin şi Page au vrut să vândă Google către Excite.com, avansând chiar oferta de 1 milion de dolari, însă fără să se concretizeze.În 2000, Google a atras un număr impresionant de utilizatori care au îmbrăţişat folosirea motorului de căutare pentru design-ul simplu şi pentru modul de indexare a paginilor de internet în urma efectuării căutării online.Google a devenit, în 2004, companie cu ofertă publică, ceea ce a facilitat rapid să devină una dintre cele mai mari companii. A lansat, în 2002, serviciul de ştiri Google News, pentru ca în 2004 să dea publicităţii serviciul de poştă electronică care avea să devină cel mai utilizat la nivel mondial. În 2005, platforma de hărţi Google Maps era oferită publicului, iar în 2008 a fost lansat browserul de navigare pe internet Google Chrome, care, de asemenea, avea să devină unul dintre cele mai populare platforme de accesare a serviciilor de internet la nivel mondial. În 2011, a lansat propria reţea de socializare Google+, al patrulea proiect de acest tip, după Google Buzz, Google Friend Connect şi Orkut.Dezvoltarea companiei a atras o estimare de piaţă considerabilă, în iunie 2005 fiind evaluată la aproape 52 de miliarde de dolari şi devenind astfel una dintre cele mai mari companii media prin valoarea de piaţă, conform ediţiei electronice a cotidianului Los Angeles Times.În noiembrie 2014, Google deţinea 70 de birouri de lucru în peste 41 de state de pe mapamond, iar în 2015, s-a reorganizat în cadrul holding-ului Alphabet Inc. iar Google a devenit subsidiară a grupului.Google este, în prezent, una dintre cele mai cunoscute companii din domeniul tehnologiei informaţiei de pe mapamond, şi, totodată, unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa de tehnologie mobilă, graţie dispozitivelor şi sistemului de operare mobil Android. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)
08:50
O femeie din Aiud lovită de o maşină în timp ce traversa regulamentar strada, sâmbătă seara, pe trecerea de pietoni, a murit ulterior la spital, a informat, duminică dimineaţa, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.Potrivit reprezentanţilor IPJ, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă din Aiud, în direcţia Aiud - Turda, un tânăr de 24 de ani, din comuna Mihalţ, nu ar fi acordat prioritate de trecere şi a acroşat o femeie care traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni.Femeia, de 45 de ani, din Aiud, a suferit leziuni corporale grave. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Radu Botezan, victima prezenta politraumatisme, fiind intubată de echipajul SMURD înainte să fie transportată la spital.Din cauza rănilor grave, femeia a decedat la spital.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, au precizat reprezentanţii IPJ.Trecerea de pietoni pe care a fost lovită femeia este situată în centrul municipiului Aiud, lângă Cetate şi în apropiere de sediul Detaşamentului de Pompieri. AGERPRES/ (AS - autor: Marinela Brumar, editor: editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
08:50
Poliţiştii argeşeni efectuează cercetări pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale, în urma unui incident produs într-un cabinet medical din comuna Bârla.Imaginile cu incidentul din cabinetul medicului de familie, care a avut loc sâmbătă seara, au fost făcute publice pe o reţea de socializare.Potrivit primelor concluzii ale verificărilor, mai multe persoane au pătruns în cabinetul medicului de familie şi şi-au însuşit adeverinţe medicale ce urmau să fie depuse la Biroul Electoral, pentru exercitarea dreptului de vot."Se efectuează cercetări pentru loviri şi alte violenţe şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale. (...) La finalizarea cercetărilor, cauza va fi înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, subcomisar Mădălina Epure.Conform sursei citate, se efectuează verificări şi în cazul a două sesizări privind lipsa unor buletine de vot, constatată în momentul primirii lor la birourile electorale de circumscripţie. În aceste cazuri a fost notificat Biroul Electoral Judeţean. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
08:50
Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, care candidează pentru un nou mandat, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru "cel mai sigur, sănătos, curat, educat, digitalizat" sector din Bucureşti."Am votat pentru cel mai sigur, cel mai sănătos, cel mai curat, cel mai educat şi cel mai digitalizat sector din Bucureşti. Vă îndemn pe toţi să veniţi la vot, este absolut sigur, e ca şi cum v-aţi duce la magazin sau la restaurant", a spus Florea. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
08:50
Prezenţa la vot pe ţară la alegerile locale a fost, duminică, până la ora 8,00, de 1,86% - respectiv peste 345.000 alegători, potrivit raportărilor Biroului Electoral Central (BEC).În mediul urban, s-au prezentat la urne până la această oră 170.435 alegători, iar în mediul rural - 177.082.Judeţele cu cea mai mare prezenţă la urne în prima oră au fost Giurgiu - 2,74%, Olt - 2,73% şi Călăraşi - 2,58%, iar cea mai scăzută participare la urne a fost în Covasna - 1,10 % şi Harghita - 0,93%.În Bucureşti s-a înregistrat o prezenţă de 1,67%.În 2016, prezenţa la urne până la ora 8,00 a fost de 1,85%.18.295.485 de cetăţeni cu drept de vot sunt chemaţi duminică la urne pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.