FOTO VIDEO Accident grav pe autostrada A1, în Alba. Un pasager a decedat după ce un microbuz cu remorcă s-a răsturnat

Adevarul (Romania), 22 noiembrie 2020 12:30

O persoană a decedat şi o alta a fost rănită după ce un microbuz s-a răsturnat duminică pe A1, în zona Pianu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul (Romania)

Acum 5 minute
12:45
Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cel mai bun indicator pentru consum, a crescut în octombrie atât ca serie brută cât şi  ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,1%, respectiv 5,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică. Ministrul Finanţelor consideră că economiaîşi revine după perioada grea din martie şi aprilie.
12:45
Administraţia preşedintelui american în exerciţiu Donald Trumppreconizează vaccinarea a 100 de milioane de oameni împotriva covid-19 înStatle Unite - până la sfârşitul lui februarie - cu două vaccinuri,reprezentând 40% dintre adulţi, potrivit unui oficial de rang înalt, relateazăAFP.
12:45
Dr. Andra Cristiana Tăbăcaru, medic specialist ATI la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, atrage atenţia că inclusiv pacienţii asimptomatici pot prezenta, în realitate, simptome ale infectării cu virusul SARS-CoV-2, însă acestea sunt mascate şi pot fi uşor confundate cu alte probleme de sănătate.
12:45
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, vorbeşte la Adevărul Live, de la ora 13.00, despre candidatura sa pentru un loc de senator pe lista PMP din Capitală, proiectele legislative pe care le pregăteşte şi planurile popularilor pentru intrarea la guvernare.
12:45
Preşedintele ales Joe Biden a afirmat pentru The New York Times (NYT) că vrea să demareze rapid noi negocieri cu Iranul, în consultare cu aliaţii Washingtonului, însă doar după revenirea SUA în acordul asupra programului nuclear iranian din care Donald Trump şi-a retras ţara.
12:45
Combinatul siderurgic Liberty Galaţi, printr-un parteneriat cu Arcada Company Galaţi, a livrat tabla groasă necesară noii rute feroviare Gara de Nord – Aeroportul Otopeni.
12:45
Judecătorul Bogdan Mateescu a fost desemnat, joi, prin vot, de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a candida la funcţia de preşedinte al CSM. Bogdan Mateescu a obţinut 7 voturi „pentru” şi 2 „împotrivă'”, reuşind să obţină mai multe voturi decât judecătoarea Evelina Mirela Oprina.
Acum 30 minute
12:30
Iniţiativa a fost demarată pentru a sprijini elevii din medii defavorizate carenu beneficiază de instrumentele digitale necesare pentru a participa la oreleonline şi la activităţile extraşcolare pe care obişnuiau să le desfăşoare.
Acum o oră
12:15
Incendiu violent în Petroşani din cauza neglijenţei unor localnici. Cinci apartamente dintr-o clădire au fost afectate de flăcări.
12:15
Un jandarm din Vâlcea s-a decis să doneze plasmă pentru bolnavii de COVID - 19, iar superiorii au decis să facă public gestul său pentru a da un exemplu.
12:15
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în ţaranoastră în luna noiembrie cu 1,24% comparativ cu perioada similară a anuluitrecut, ajungând la 13.253 unităţi, conform ACAROM (Asociaţia Constructorilorde Automobile din România).
12:00
În pofida situaţiei grave din SUA din cauza noului coronavirus, DonaldTrump rămâne cramponat în alegerile de la 3 noiembrie. Preşedintele american înexerciţiu a publicat o înregistrare video de 46 de minute în care vorbeştedespre fraude la urne.
12:00
Conform analizei făcută de Direcţia de Sănătate Publică Timiş a reieşit faptul că rata de infectare la 1.000 de locuitori a scăzut în Dumbrăviţa, Ghiroda, Moşniţa Nouă şi Giroc.
12:00
În România, cel mai mediatizat fotbalist e Ianis Hagi (22 de ani), deocamdată, rezervă la Rangers. Asta în timp ce s-a scris prea puţin despre un jucător de doar 18 ani, care miercuri seară a făcut istorie, devenind doar al doilea român care evoluează pentru Juventus Torino, după Adrian Mutu.
12:00
Deputaţii din fracţiunile Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr şi Partidului Acţiune şi Solidaritate au blocat tribuna Parlamentului în timpul şedinţei de joi, 3 decembrie. Parlamentarii din cele două fracţiuni, dar şi cei din Partidul Democrat şi Pro Moldova au cerut, fără rezultat, excluderea de pe ordinea de zi a mai multor proiecte înregistrate de Partidul Socialiştilor, transmite IPN.
12:00
Fostul premier Mihai Tudose va vorbi, la Adevărul Live, de la ora 12.00, despre competiţia cu PNL pentru alegerile parlamentare. A scăzut PSD în sondaje? Cu cine se aliază social-democraţii pentru o forma o majoritate parlamentară? Va numi Klaus Iohannis un premier de la PSD?
12:00
Trei operatori feroviari vor avea trenuri pelinia Gara de Nord - Aeroportul Otopeni. Recepţia investiţiei va avea locvineri, 4 decembrie, urmând ca primii călători să circule începând cu data de12 decembrie, odată cu noul mers al trenurilor.
Acum 2 ore
11:45
De Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, Kaufland România, un angajator ce sprijină diversitatea şi egalitatea de şanse, îşi reconfirmă angajamentul de a rămâne un sprijin puternic pentru persoanele cu dizabilităţi. Până în acest moment, 240 de persoane cu dizabilităţi au devenit parte a echipei Kaufland.
11:45
Studenţii vor face voluntariat la spitalele judeţene dinBrăila şi Galaţi, spitalul TBC, Infecţioase, spitalul din Tecuci şi pe maşinileSMURD.
11:45
Preşedinte ales al SUA, Joe Biden, intenţionează să păstreze tarifele vamale instituite de Donald Trump în comerţul cu China, făcând front comun cu aliaţii săi istorici precum Uniunea Europeană, ceea ce semnifică mai degrabă o schimbare de strategie decât una politică, scrie AFP.
11:45
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că în ultimele zile s-au făcut mai puţine teste întrucât au fost zile libere, fiind testate mai mult persoanele din definiţiile de caz şi cele cu simptome, de aceea şi procentul de pozitivare a fost mai mare.
11:45
Aurelian Eugen Burtică, adolescentul de 15 ani, implicat într-un conflict armat în faţa liceului UCECOM din Ploieşti, a fost plasat sub control judiciar. Decizia aparţine Judecătoriei Ploieşti şi nu a fost atacată de procurori.
11:45
Un tânăr preot dintr-o localitate din vecinătatea reşedinţei de judeţ Râmnicu Vâlcea a pierdut lupta cu COVID - 19, după mai multe săptămâni de suferinţă, deşi avea numai 43 de ani şi părea să-şi revină.
11:30
Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus şi spitalizate în Statele Unite a depăşit miercuri pragul de 100.000 pentru prima de la debutul pandemiei de COVID-19, au anunţat reprezentanţii Covid Tracking Project, în timp ce peste 2.700 de decese asociate acestei maladii au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, un bilanţ zilnic care nu a mai fost atins din luna aprilie, potrivit universităţii Johns Hopkins, informează AFP.
11:00
Jumătate din români trăiesc în case improprii, iar mare parte din aceştia consideră că nu au deloc sau au prea puţinsau control asupra situaţiei, arată un studio despre calitatea condiţiilor de locuit,realizat de Brico Dépôt.
11:00
În prima zi a anului 2021, va intra în vigoare liberalizarea pieţei de energie electrică. Acest lucru înseamnă că vei avea posibilitatea să-ţi schimbi furnizorul de energie electrică oricând, fără niciun cost suplimentar, în cazul în care consideri că serviciile furnizorului actual nu se potrivesc nevoilor tale sau că sunt prea scumpe în raport cu calitatea.
11:00
Având în vedere faptul că, începând cu data de 1 aprilie a anului în curs, acciza la ţigarete se situează sub pragul minim impus de legislaţia UE, Parlamentul României a adoptat recent un amendament la Codul Fiscal pentru corectarea situaţiei şi evitarea sancţiunilor din partea Comisiei Europene.
11:00
Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege care vizează completarea articolului din Codul penal referitor la instigarea la violenţă, ură sau discriminare. Potrivit expunerii de motive, completarea este necesară ca urmare a deficienţelor constatate în ceea ce priveşte transpunerea unei decizii europene în legislaţia naţională.
11:00
Şedinţa plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în care va fi prezentat bilanţul pentru acest an şi va fi aleasă noua conducere are loc joi, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.
11:00
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, căpensia minimă va fi mărită în 2021, menţionând că procentul de creştere va fiîn funcţie de indicatorii economici.
Mai multe ştiri
©2004—2020 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.