Avertismentele unui profesor de la Oxford și ale unui psiholog britanic pe tema pașapoartelor COVID

Libertatea, 11 aprilie 2021 15:10

Guvernele lumii dezbat introducerea unui pașaport special pentru cei care s-au vaccinat anti-COVID ori s-au vindecat recent de această boală, în timp ce Danemarca a luat deja o decizie în sensul ăsta, cu scopul de a redeschide rapid economia. Măsura pare una bună la prima vedere, spun doi specialiști într-un editorial semnat în The Guardian, […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Libertatea

Acum 10 minute
09:20
Barna Tanczos, ministrul mediului, va susţine marţi, 11 mai, la ora 15.00, o conferinţă de presă la sediul instituției, conform unui comunicat al Departamentul de Comunicare. Potrivit sursei citate, temele ce vor fi abordate în cadrul evenimentului de presă vor fi: calendarul lansării programului „Rabla pentru Electrocasnice”, lansarea sesiunii de atribuire în vederea administrării Parcului […]
Acum 30 minute
09:10
O femeie din sectorul 3 al Capitalei a fost sancționată cu 2.000 de lei după ce a fost surprinsă aruncând o pungă de hârtie de stradă. Într-o primă instanță, judecătorii au menținut sancțiunea argumentând că astfel de comportamente lezează estetica urbană a celui mai populat municipiu al țării. Incidentul s-a petrecut anul trecut, în noaptea […]
09:10
Un experiment științific realizat de neurologii britanici Dr. Duncan Banks și Tony Stafford arată că legătura emoțională cu casa noastră este mult mai puternică decât credem. Conform studiului, acest lucru se reflectă în ritmul cardiac, care, fie că ne gândim la casa noastră, fie că ne gândim la cei dragi sau la animalele de companie, […]
Acum o oră
08:50
Sonda spaţială Osiris-Rex care va aduce pe Pământ mostre de pe asteroidul Bennu, la fel de vechi precum sistemul solar, va intra din spaţiul cosmic în deşertul Utah pe 24 septembrie 2023, conform planificării NASA, informează BBC. Sonda Osiris-Rex care transportă prețioasa marfă de 60 de grame de resturi antice de pe asteroidul Bennu, fiind […]
08:40
Chinezii au „împrumutat” muntele Brienzer Rothorn, din Elveția, pentru a promova vacanțele în țara asiatică, acuză ziarul Blick. Sylvia Michel și-a recunoscut fotografia în clipul unei agenții locale de turism, ale cărei oferte sunt promovate de China Daily, oficios al partidului comunist. În imaginile editate la Beijing apare chiar și câinele ciobănesc al fotoreporterului! Potrivit […]
08:40
Daune materiale însemnate au fost provocate de scrierea unei declarații de dragoste în limba română într-un loc public vizibil dintr-o orășel german, autorul fiind necunoscut până acum, scrie mangfall24.de. În perioada 6-7 mai, un necunoscut a vopsit rezervorul de apă din Tödtenberg și a scris pe el „Te iubesc”. El a provocat pagube materiale de […]
Acum 2 ore
08:20
Virginijus Sinkevicius, comisarul european pentru mediu, a declarat luni, 10 mai, că analizează acuzațiile care vin din partea unor ONG-uri potrivit cărora un prinț din Liechtenstein a ucis un urs de talie mare în România într-o partidă de vânătoare de trofee care ar fi avut loc într-o arie protejată, informează site-ul Politico, preluat de Digi […]
08:10
Acest articol este o acțiune umanitară finanțată și publicată de Fundația Ringier. Toate cazurile sprijinite de aceasta pot fi găsite pe site-ul www.ajutacopiii.ro. Pentru Daria-Maria Mihăiescu, un bebeluș de numai 8 luni, din București, viața este un calvar de neînchipuit. O dramă ce-și măsoară dimensiunea în suferințe zilnice care o secătuiesc de puteri. Copila, extrem […]
08:10
Rechizitoriul prin care interlopul sibian Adrian Tâmplaru a fost trimis în judecată luna trecută alături de alte 29 de persoane pentru trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism scoate la iveală tehnicile prin care fetele erau racolate de locotenenții acestuia pentru prostituție în Germania. Acestea primeau promisiunea unei vieți mai bune, apoi urma coșmarul. […]
08:10
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a catalogat propunerea deputatului USR PLUS Emanuel Ungureanu de a se organiza un centru de vaccinare în Catedrala Neamului ca o „enormitate”, informează News.ro. „Uneori, fiecare dintre noi spunem şi enormităţi. Mă includ şi eu aici. Propunerea despre care e vorba acum cred că frizează aşa ceva, […]
08:00
Mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a trecut o „linie roşie” după ce a lansat rachete luni, 10 mai, asupra Israelului, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a promis un răspuns puternic din partea statului evreu, relatează agenția France Presse, citată de Agerpres. „Organizaţiile teroriste din Gaza au trecut o linie […]
08:00
Un control de rutină al polițiștilor germani într-o parcare de camioane de pe A7, lângă Oy-Mittelberg, în Germania, a dus la descoperirea unui șofer român de TIR care avea un mic arsenal în cabină, scrie portalul de știri allgaeuhit.de. Sâmbătă seara, o patrulă a poliției federale a verificat un camion articulat parcat în zona de […]
07:50
Un copil de 4 ani a căzut marți, 11 iunie, de la etajul 1 al unui bloc situat pe strada Dobrogeanu Gherea din municipiul Pitești, județul Argeș, informează portalul local EPitești. Medicii SMURD au fost solicitați să intervină de urgență în jurul orei 7.00 și, potrivit IPJ Argeș, copilul a fost preluat conștient și transportat […]
07:30
Sergiu Mîrze și soția lui au povestit că trebuia să facă rapelul la vaccinul Moderna luni, 10 mai, de la ora 18.00, la centrul amenajat în Maternitatea Oradea, unde, în urmă cu o lună, primiseră şi prima doză de vaccin. Când au ajuns la centru, în jurul orei 16.30, ei au descoperit că acesta era […]
07:30
Vaccinul anti-COVID produs de Pfizer/BioNTech a fost autorizat şi pentru folosirea la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani în Statele Unite, conform agenţiei americane pentru medicamente (FDA), informează Agerpres. Janet Woodcock, şeful interimar al FDA, spune că acesta este „un pas important în lupta împotriva pandemiei de COVID-19”. „Acţiunea noastră permite protejarea […]
Acum 4 ore
07:20
Femeia de 34 de ani care a lovit-o pe Cristina Joia a fost condamnată luni, 10 mai, la 1 an și trei luni de închisoare cu suspendare pentru lovire și alte violențe, informează Gândul. Agresoare a fost obligată și la plata a 10.000 de euro către victimă, sumă care reprezintă daune morale. Anul trecut, cunoscutul […]
07:10
Am văzut că trupa „La Familia” a scos o piesă, „Terorist”, alături de Oana Marinescu. Și nu trebuie ignorată această nouă marfă globală, „patriotismul”. Cei care nu prea știu showbizul au ștampilat imediat cu o remarcă: „zici că-s de la AUR”. Poate invers. Multe figuri din muzica românească au luat-o de ani buni pe ulei […]
07:10
1.066.731 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate pe teritoriul României de la începutul pandemiei, cu peste 620 adăugate la bilanț în ultimele 24 de ore. În jurul orei 13.00, Grupul de Comunicare Strategică va anunța noile cazuri de îmbolnăviri, numărul actualizat de decese și situația pe județe. 620 de noi cazuri de infectare cu […]
07:00
Libertatea a ajuns în sud-estul Austriei, pe urmele prințului care l-a împușcat pe Arthur, ursul din România. Oamenii de aici sunt îngrijorați că întâmplarea sângeroasă va reduce fluxul de turiști, castelul ajungând să-i fie asociată o reputație sumbră. Cazul ursului Arthur a trimis o undă de şoc până la Riegersburg, localitatea cu 4.500 de oameni, […]
Acum 12 ore
00:20
Președintele american Joe Biden sprijină eforturile NATO de a-și spori capacitatea de apărare și descurajare și consideră că este important ca aliații să-și intensifice capacitatea de a contracara acțiunile ”dăunătoare”, de natură politică și economică, ale competitorilor lor strategici, relatează Digi24. Acesta a fost mesajul pe care șeful Casei Albe l-a adresat luni participanților la […]
10 mai 2021
23:30
Militanţii palestinieni din Fâşia Gaza au lansat luni, 10 mai, rachete către sudul Israelului şi zona Ierusalimului, transmite Reuters, citată de Agerpres. Aceștia au pus în practică ameninţările conform cărora vor pedepsi Israelul pentru confruntările violente dintre palestinieni şi poliţiştii israelieni la Ierusalim. Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, nouă palestinieni, printre care şi trei copii, […]
23:20
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a afirmat, luni seară, că implicarea tuturor cultelor religioase din România a fost esențială în demararea campaniei de vaccinare, relatează G4Media. ”Realmente, au jucat un rol esențial în transmiterea informațiilor coerente, pentru că asta a fost una dintre problemele esențiale”, a declarat Baciu, la TVR1. Acesta a […]
23:10
Conceptul de leagăn a luat cu timpul avânt, iar astăzi se găsește pe piață o gamă extrem de variată de obiecte care au ca scop nu numai balansarea ușoară a utilizatorului, ci și oferirea unor momente plăcute de relaxare. În acest sens, ai posibilitatea de a alege din numeroasele modele de balansoare care sunt puse […]
23:10
Ministerul Culturii a anunțat luni, 10 mai, că în perioada 14-16 mai va derula evenimente pilot care presupun spectacole cu public atât în interior, cât şi în exterior. Acestea vor avea loc în interior la Opera Naţională Bucureşti, la Teatrul Naţional Bucureşti şi la Opera Naţională Română Cluj-Napoca, iar în exterior la Opera din Capitală, […]
23:00
Fibrele sunt mai importante pentru dietă și cel mai probabil nu consumi suficiente pentru a avea o dietă complexă și sănătoasă. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că cei mai mulți dintre noi consumăm foarte multă mâncare procesată, săracă în fibre. Desigur, este mai ușor să mănânci fast-food atunci când te grăbești decât o […]
22:40
Vicepremierul Dan Barna a declarat luni seara, 10 mai, la Digi24, că participanţii la evenimentele-pilot, care vor fi organizate de Ministerul Culturii şi Ministerul Sportului, vor fi verificați dacă au fost vaccinați sau nu anti-COVID-19 în baza codului numeric personal. Barna a precizat că Ministerul Culturii are deja un acord cu STS, cu acces la […]
22:30
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat luni că a clasat drept ”îngrijorătoare” tulpina indiană a coronavirusului, informează News.ro, care citează AFP. Potrivit OMS, tuplina este ”mai contagioasă” decât versiunea de bază și prezintă un grad de rezistență la vaccinuri. Maria Van Kerkhove, responsabil tehnic al organizației în lupta împotriva Covid, a explicat că marți […]
22:00
Horoscop 11 mai 2021. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 11 mai 2021: Este o zi de înnoire în mai multe domenii ale vieții, în special atitudinea față de bani […]
21:30
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat luni, 10 mai, ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 din nazofaringe, a informat Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, farmaciile pot opta astfel pentru desfășurarea activității de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obținerea unui aviz temporar emis, în […]
21:10
Certificatul sanitar european, care va facilita călătoriile în interiorul UE, a intrat luni în faza de teste, pentru a putea deveni operațional în iunie, înaintea sezonului estival, informează Agerpres, care citează AFP. Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, Franța și Malta sunt primele două țări care testează interoperabilitatea acestui sistem. Etapa pilot se va derula […]
21:10
Pandemia se extinde puternic în vastele zone rurale din India, iar structurile sanitare, crematoriile şi cimitirele sunt copleșite. În acest context, zeci de corpuri neînsufleţite ale unor persoane despre care se crede că au murit de COVID-19 au eşuat pe malurile fluviului Gange în nordul Indiei, au anunţat luni autorităţile, potrivit AFP, citată de Agerpres. […]
20:50
Trendurile globale în materie de îmbrăcăminte pentru copii arată că pandemia a creat o oarecare preferință pentru hainele comode, confortabile, cu o aplecare pentru croielile care reușesc să îmbine utilul cu plăcutul. După luni de zile de izolare în care practic viața întreagă s-a rezumat la aceeași casă, obiceiuri care păreau temporare acum un an […]
20:50
Ramona Săseanu, de la TVR Craiova, este propunerea Alianței pentru poziția de președinte director-general al televiziunii publice. G4 Media a arătat că Săseanu a făcut în 2015 un interviu cu o vrăjitoare, cercetată mai apoi de poliție pentru înșelăciune. În interviu, audienței televiziunii publice i s-a explicat felul în care clarvăzătoarele vindecă boli. Reportaje cu […]
20:40
Un exercițiu militar NATO de amploare s-a desfășurat luni, 10 mai, în județul Buzău. Peste 1.000 de parașutiști americani, polonezi, olandezi, germani și români au aterizat pe aerodromul Bazei Aeriene din Boboc, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN). În cadrul desantului, pe lângă militari au fost paraşutate şi mijloace tehnice uşoare. Pe […]
Acum 24 ore
20:10
România ia în calcul vaccinarea împotriva coronavirusului a copiilor între 12-15 ani, cu acordul părinţilor, în momentul în care va avea autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM) a anunţat coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță, luni, 10 mai, la Craiova, relatează Agerpres. Prezent la deschiderea „Maratonului vaccinării” pe Stadionul „Ion Oblemenco”, medicul militar […]
20:00
Un tigru a fost văzut văzut duminică seară plimbându-se liber pe străzile din orașul american Houston, iar un bărbat părea că îndreaptă o armă către animal, informează Hotnews, care citează The New York Post. Felina, care purta o zgardă, a fost filmată în zona rezidențială de pe Ivy Wall Drive, în jurul orei 8.00 seara. […]
19:40
Un profesor de la Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, care a primit bani de la mai mulţi studenţi, pentru facilitarea promovării unor examene, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, relatează Agerpres. Totodată, instanţa a dispus confiscarea specială de la persoana condamnată a unor […]
19:30
Fructele aronia sau scorușul negru sunt mici, asemănătoarele cu afinele, dar au un conținut mult mai ridicat de vitamine, minerale și antioxidanți. Fructele aronia se pot consuma proaspete, deși gustul amărui-acrișor nu este unul apreciat de toată lumea. Se utilizează, de asemenea, pentru a prepara suc, vin, gem sau ceai, dar şi sub formă de […]
19:20
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, 10 mai, că situaţia de securitate de la Marea Neagră este îngrijorătoare, motiv pentru care NATO trebuie să continue să îşi întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, în mod unitar şi coerent, potrivit Agerpres. „Situaţia îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră – despre care […]
19:20
Editura ”Curtea Veche Publishing”, care, împreună cu rețeaua Diverta, încurajează vaccinarea oferind cărți gratuit, i-a răspuns controversatei creatoare de modă Dana Budeanu, după ce aceasta le criticase campania pro-imunizare, scrie educatieprivata.ro. Într-o postare pe Facebook, Dana Budeanu afirmase că nu va mai cumpăra niciodată cărți de la cele două edituri, din cauza campaniei acestora. Curtea […]
18:50
Spania, Danemarca, Monaco, Tunisia, Emiratele Arabe, Belarus, Bahamas sau Nepal au fost adăugate pe lista statelor cu risc epidemiologic ridicat actualizată luni, 10 mai, potrivit hotărârii CNSU. Persoanele care sosesc în România din aceste țări, regiuni sau teritorii incluse în așa-numita „zonă galbenă” trebuie să stea în carantină pentru 14 zile. De asemnea, cei care […]
18:30
99.460 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, conform datelor oficiale furnizate luni, 10 mai, de Comitetul Național pentru Coordonarea Campaniei de Vaccinare (CNCAV). Numărul este în scădere față de ziua precedentă, când s-au imunizat 103.937 de persoane. Numărul persoanelor imunizate în România este în creștere la scurt timp după ce […]
18:20
Majoritatea japonezilor se pronunță pentru amânarea sau anularea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, programate să se desfășoare între 23 iulie şi 8 august, scrie luni publicația Business Insider. Autoritățile sunt încă decise să meargă mai departe, dar numărul infectărilor crește alarmant, iar ritmul campaniei de vaccinare este foarte lent, doar 0,9% din populație fiind complet […]
18:10
Oficialii au refuzat să anuleze festivalul Kumbh Mela, un eveniment religios cu milioane de participanți, pentru a nu pierde susținerea electorală a credincioșilor. Rezultatul a fost că pelerinajul s-a transformat într-un uriaș focar de infecție, care a transmis virusul în toate colțurile țării și a alimentat pandemia care a copleșit sistemul sanitar al țării, spun […]
18:10
Orașul stațiune Predeal, alături de alte 14 localități din județul Brașov, au ajuns la o incidență zero a cazurilor de coronavirus, informează Agerpres. În consecință, începând cu 11 mai, în localitate se vor aplica pentru următoarele 14 zile măsuri mai sanitare mai relaxate, potrivit unei hotărâri adoptate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU). […]
18:00
Raed Arafat, șeful DSU, a declarat, luni, după şedinţa de Guvern, că a fost prelungită starea de alertă cu 30 de zile. Acesta a precizat că oamenii nu sunt obligați să se vaccineze, ci se ia în calcul ca aceștia să fie testați pentru a intra la anumite evenimente sau să prezinte dovada că au […]
17:50
”Cel mai bun rezultat din cariera mea, Locul 3 în clasamentul general FIA și locul 1 la clasa RC2N, este mai mult decât am sperat.  Am început ziua de vineri cu o alegere inspirată a anevelopelor și o evoluție consistentă ce ne-a creat un avantaj pentru ziua de sâmbătă care se anunța mult mai dificilă din […]
17:50
În prezent, foarte multe românce lucrează în străinătate ca îngrijitoare de bătrâni, deși acestea aduc sume importante de bani în țară, ele sunt ignorate de autorități, iar de cele mai multe ori nu beneficiază de protecție socială, scrie Deutsche Welle. În România sunt aproape 2.000 de angajatori care, într-un fel sau altul, duc oameni la […]
17:50
În vârstă de 95 de ani, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a avut o reacție amuzantă când i s-a amintit, într-o videoconferință cu salvamarii Royal Life Saving Society, că au trecut 80 de ani de când a primit o distincție de la asociația respectivă, notează Metro.co.uk. În prima sa întâlnire online cu publicul, […]
17:40
Celebrul arhitect american de origine germană Helmut Jahn, cunoscut pentru structurile sale postmoderne din oţel şi sticlă, a murit sâmbătă, 8 mai, la vârsta de 81 de ani în statul Illinois într-un stupid accident rutier. Bărbatul a fost lovit de două mașini care circulau în direcții opuse, în timp ce se afla pe bicicletă, relatează […]
Mai multe ştiri
©2004—2021 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.