Ludovic Orban: „Obiectivul nostru este să alegem noul Avocat al Poporului până la finalul sesiunii”

Antena3, 18 mai 2021 17:40

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban, afirmă că obiectivul coaliţiei este alegerea unui nou Avocat al Poporului până la finalul sesiunii parlamentare.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Antena3

Acum 2 ore
03:30
Gabriela Firea, prim-vicepreşedinte şi senator PSD, a comentat în cadrul emisiunii "Punctul de întâlnire" de la Antena 3, votul majorităţii PNL-USR de astăzi privind moţiunea simplă împotriva ministrului Cristian Ghinea. Ea a mai precizat şi ce crede despre moţiunea din 28 iunie depusă împotriva Guvernului Cîţu.
Acum 4 ore
02:50
Armata israeliană a anunțat că a atacat ținte Hamas în Fâșia Gaza, miercuri dimineață, în replică la lansarea de baloane incendiare din teritoriul controlat de gruparea islamistă și care au produs incendii în partea sudică a statului evreu.
01:30
Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al alianței Nord-Atlantice, a vorbit la News Hour with CNN, despre cum au decurs discuţiile în cadrul Summitului NATO şi ce așteptări sunt pentru întâlnirea de miercuri de la Geneva dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele SUA, Joe Biden.
Acum 6 ore
01:10
Mulţi dintre noi nu știm că încălţămintea veche, murdară sau deteriorată poate arăta că nouă cu puțină pricepere. Așa că o dăm la o parte și achiziţionăm o altă pereche. Însă cu ajutorul unor soluții de calitate și a unor mâini dibace, chiar și cei mai ponosiți pantofi pot deveni ca noi. Cum ne putem readuce încălţămintea la viaţă, dar şi care sunt greşelile pe care nu trebuie să le mai facem, ne spune un specialist.
00:50
Prinţul Harry a făcut noi dezvăluiri tulburătoare. Acesta a vorbit despre primii ani din viaţă în care, mărturiseşte el, s-a simţit ca şi cum ar fi fost captiv într-un "cerc al durerii şi al suferinţei". Ducele a comparat copilăria lui din cadrul familiei regale trăită sub lupa nemiloasă a presei britanice cu pelicula "The Truman Show", dar și cu o "grădină zoologică".
00:40
Un activist Greenpeace a aterizat cu parașuta în incinta stadionului din Munchen, marți seara, cu puțin înainte de startul partidei Franta - Germania, din cadrul Euro2020.
00:30
În premieră națională, Flick, cunoscut şi ''Domnul Rimă'', a prezentat "Toate la timpul meu" primul său volum de poezie.
00:30
Mircea Badea a vorbit în versuri în pasa emisiunii „Sinteza Zilei” cu „În gura presei”, într-o serie de replici amunzante pentru, Flick „Domnul Rimă”.
00:20
În premieră națională, Flick, cunoscut şi ''Domnul Rimă'', a prezentat "Toate la timpul meu" primul său volum de poezie.
00:20
Fiți atenți la jucăriile copiilor dumneavoastră! Este mesajul unei mame din Florida pentru toți părinții cu copii mici.
00:20
Actualul Guvern vrea să susțină creșterea natalității în România, prin sprijinirea familiilor cu unul sau mai mulți copii în construcția de locuințe, folosindu-se de credite nerambursabile sau parțial rambursabile, a declarat vicepremierul Kelemen Hunor.
00:20
După 18 luni de pandemia, Comisia Europeană consideră că UE are nevoie de un epidemiolog șef european, de un nou sistem global de supraveghere a sănătății și de o un sistem care ar permite activarea unei Stări de Urgență Pandemică Europeană. Acestea sunt doar câteva dintre cele 10 concluzii la care au ajuns comisarii europeni după un an și jumătate de criză sanitară mondială.
00:00
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că se va adresa Comisiei Europene și va sesiza Curtea Constituțională în cazul în care coaliția de guvernare îl va revoca din funcție pe Avocatul Poporului, Renate Weber.
15 iunie 2021
23:50
Elon Musk a anunțat că vrea să își vândă și ultima locuință care i-a mai rămas, pentru a nu mai avea nimic în proprietate. ”O locuință te trage în jos”, a explicat acesta în timpul unui podcast.
23:50
Un incendiu puternic a izbucnit, marți noaptea, la un depozit de mase plastice din Bârlad, județul Vaslui. Mai multe autospeciale și pompieri intervin de urgență.
23:50
Un fenomen rar a fost surprins în această seară pe cer, în Buzău. Un nor uriaș a putut fi văzut în apropierea orașului.
23:40
Primarul comunei Ciorani, Marin Voicu, va fi suspendat din funcție prin ordin al prefectului de Prahova imediat ce instanța va comunica instituției decizia prin care acesta și alți 16 angajați ai primăriei au fost arestați pentru fraudarea alegerilor locale de anul trecut.
23:20
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că pensiile vor fi majorate cu 40%, dacă moțiunea de cenzură va trece și PSD va reveni la guvernare.
Acum 8 ore
23:10
Mii de participanți s-au adunat, marți, la Marșul Steagului în Ierusalim, pe fondul temerilor că această acțiune a simpatizanților dreptei israeliene ar putea determina reizbucnirea conflictelor cu palestinienii. Manifestarea a fost marcată de mai multe episoade violente, notează CNN.
23:00
Porsche Engineering va deschide un centru de dezvoltare și cercetare în Timișoara, unde vor lucra 200 de specialiști în dezvoltare de softuri și alte proiecte pentru dezvoltarea vehiculelor inteligente și conectate ale viitorului.
22:50
Invitat în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei", Gică Popescu, a făcut marele anunț, marți seara, în exclusivitate la Antena 3. După o carieră excepțională la nivel mondial, celebrul fotbalist vrea acum să facă performanță și în televiziune, drept pentru care va lansa o serie de interviuri cu fotbalişti de elită din întreaga lume.
22:40
Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a declarat în emisiunea ”Punctul de Întâlnire” de la Antena 3, că liberalii au nevoie de o schimbare la conducerea partidului și că ea îl va susține pe premierul Florin Cîțu la șefia PNL.
22:10
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă că social-democraţii vor depune plângere penală pe numele deputatului USR Cristina Prună, care a condus şedinţa în care s-a dezbătut moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.
22:00
Gică Popescu, fostul căpitan al echipei naţionale a povestit la "Sinteza Zilei" ce s-a întâmplat, de fapt, la meciul Austria-Macedonia de Nord din cadrul Campionatului European de Fotbal, acolo unde Federația Română de Fotbal a decis să-i trimită pe componenții Generației de Aur la Tribuna 2 a stadionului Arena Națională.
21:50
Președintele american, Joe Biden și omologul său rus, Vladimir Putin se întâlnesc, miercuri, la Geneva pentru o discuție asupra mai multor teme în dispută, relatează Reuters.
21:50
Parlamentul Ungariei a adoptat o lege care interzice prezentarea în școli sau în cadrul emisiunilor TV a orice tip de conținut despre homosexualitare, tinerilor sub 18 ani.
21:50
Senatorul PSD, Gabriela Firea, îl acuză pe Ludovic Orban pentru dezastrul din Capitală. Fostul primar general a spus că Orban ”este autorul moral al acestei coaliții monstruoase”.
21:30
Gabriela Firea, prim-vicepreşedinte şi senator PSD, a comentat în cadrul emisiunii "Punctul de întâlnire" de la Antena 3, votul majorităţii PNL-USR de astăzi privind moţiunea simplă împotriva ministrului Cristian Ghinea. Ea a mai precizat şi ce crede despre moţiunea din 28 iunie depusă împotriva Guvernului Cîţu.
21:30
De la începutul campaniei de vaccinare în România şi în întreaga Uniune Europeană, una dintre interpretările distorsionate cele mai frecvente în legătură cu vaccinurile împotriva COVID-19 promovează ideea că aceste vaccinuri ar fi experimentale.
21:20
Cei doi irakieni arestaţi în Franţa sub acuzaţia de crimă, fiind suspectaţi că l-au omorât pe Mihai Spătaru, şoferul român de TIR ucis într-o parcare de lângă Calais, au fost prinşi cu o mască de protecţie.
Acum 12 ore
21:00
9 dintre cei 10 polițiști de la înmatriculări din Timiș, care au fost reținuți ieri, 14 iunie, pentru acuzații de luare de șpagă, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
20:40
Să poţi să apuci obiecte folosind un deget robotic, să mesteci în cafea sau chiar să cânți la chitară folosindu-l pare de domeniul SF dar este, de fapt, un experiment cât se poate de real.
20:20
Comisarul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, afirmă că în ultimele 24 de ore autorităţile au oprit la intrarea în ţară a aproximativ 200 de tone de deşeuri. 90 de amenzi au fost date în primele cinci luni ale acestui an, potrivit raportului Gărzii de Mediu.
20:20
Avertisment dur din partea specialiştilor în resurse umane! Din toamnă s-ar putea să ne plece masiv muncitorii, în străinătate. Este preconizat un exod aproape ca cel din 2018 - 2019, când 239 de mii de români au plecat la muncă în străinătate.
20:20
Președintele SUA, Joe Biden, a salutat, marți, "progresul major" care pune punct disputei comerciale Boeing - Airbus și a anunțat o înțelegere cu Uniunea Europeană, menită să contracareze practicile neconcurențiale ale Chinei, anunță presa internațională.
20:10
Alocațiile copiilor nu se vor majora anul acesta, ci abia anul viitor. Acestea vor crește, dar nu cu 20%, așa cum trebuia să se întâmple la 1 iulie 2021.
19:50
Una dintre forțele care participă intens la acțiunile și la misiunile NATO este escadrila F-14 din România. Sunt piloţi care zborară cu avioane multirol şi supersonice care asigură protejarea spaţiului aerian al Alianţei. De câţiva ani însă, Forţele Aeriene se confruntă cu tot mai multe alertări privind intrarea în zona acvatoriului Mării Negre şi a unor avioane ruseşti.
19:30
Mircea Geoană, secretar general adjunct al alianței Nord-Atlantice, a vorbit la News Hour with CNN, despre cum au decurs discuţiile în cadrul Summitului NATO şi ce așteptări sunt pentru întâlnirea de miercuri de la Geneva dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele SUA, Joe Biden.
19:30
Nela Ignatenko, soţia Contelui Ignatenko, Regele Parapsihologiei şi deţinătorul secretului tinereţii veşnice, a fost prinsă în Belgia. România cere extrădarea acesteia după ce a fost condamnată la 5 ani de închisoare în dosarul ferma Băneasa.
19:10
Plenul Parlamentului a respins raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe anul 2020, ceea ce înseamnă că președinta CNA, Monica Gubernat, va fi demisă.
19:00
Fostul mare fotbalist Gabi Balint a declarat pentru Antena 3 că Federația Română de Fotbal nu îi respectă pe sportivii de performanță din fotbal, după ce Gică Hagi și Gică Popescu au fost plasați la tribuna a doua a Arenei Naţionale la meciul Austria - Macedonia de Nord, de la EURO 2020, în timp ce politicieni precum Victor Orban și Anca Dragu au ocupat locurile tribunei întâi.
18:50
Incidentul care ar fi putut avea urmări foarte grave a fost surprins de camerele de supraveghere din Dana 45 în Portul Constanța. Brațul unei macarale s-a prăbușit peste o barjă.
18:50
Avioane militare ale Beijingului au intrat în așa numitele Zone Identificate de Apărare Antiaeriană ale Taiwanului (ADIZ), relatează CNN.
18:30
Șeful Consiliului Județean din Caraș-Severin, Romeo Dunca, a fost surprins în timp ce se dădea în spectacol și dansa alături de iubita sa într-un club, apoi cei doi au fost văzuți și la un supermarket, unde iubita acestuia a decis să își pună punga pe cap.
18:10
Sătmărenii au solicitat respectarea Legii Educației și oprirea prozelitismului religios în unitățile de învățământ. Solicitarea a plecat de la un eveniment care a avut loc la Colegiul Național “Mihai Eminescu” la finalul lunii mai.
18:10
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a fost implicat într-un accident de maşină în apropiere de Buzău, potrivit site-ului Sindicatului Naţional Sport şi Tineret.
18:10
Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate vrea să cumpere cel puțin 3 milioane și jumătate de topuri de hârtie A4, în contextul în care în România se vorbește din ce în ce mai des despre digitalizarea instituțiilor publice.
17:50
Coronavirusul răspunzător pentru actuala pandemie circula în SUA la un nivel "scăzut" încă din decembrie 2019, cu mai multe săptămâni înainte de raportarea oficială a primelor cazuri, anunță CNN.
17:50
Elon Musk a anunțat că vrea să își vândă și ultima locuință care i-a mai rămas, pentru a nu mai avea nimic în proprietate. ”O locuință te trage în jos”, a explicat acesta în timpul unui podcast.
17:50
Doi tineri din București au fost amenințați cu o armă, băgați cu forța într-o mașină și apoi abandonați la marginea orașului. Agresorii au fost reținuți de polițiști și urmează prezentați în fața instanței.
Mai multe ştiri
©2004—2021 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.