Ministrul Economiei anunță investiții directe străine în România. ”Avem o situație foarte complicată”

Antena3, 14 mai 2022 12:30

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunțat sâmbătă, la Antena 3, că în România urmează investiții străine directe, mai ales în sectoare în care avem nevoie.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Antena3

Acum 30 minute
10:50
Indicele ROBOR crește semnificativ de la o zi la alta, iar românii cu credite sunt disperați pentru că ratele le-au crescut cu sute de lei.
Acum o oră
10:40
Astăzi discutăm despre alergiile de sezon. Alergologul Poliana Leru cum putem preveni anumite alergii, dacă există remedii şi cât de rău ne fac.
10:30
Medicul Monica Pop a explicat cum să evităm problemele de vedere care pot fi cauzate chiar şi de purtarea incorectă a ochelarilor de soare. Iată care pot fi consecințele.
10:30
Uniunea Europeană este aproape de a ajunge la un acord cu privire la un embargo asupra importurilor de petrol din Rusia. Anunțul a venit din Germania.
10:30
Primăria municipiului Brașov a obținut o decizia definitivă a instanței, într-unul dintre dosarele cu firma care gestiona parcările de oraș. Decizia a fost dată de către judecătorii Curții de Apel Ploiești, după ce, în primă instanță Tribunalul Covasna dăduse o decizie în favoarea firmei.
10:20
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a făcut primele precizări despre incendiul de la metrou, care a avut loc în această dimineață, între stația Piața Romana și Piața Universității.
10:20
Președintele american Joe Biden a declarat marți că criza din Ucraina este o problemă globală, care sporește importanța menținerii ordinii internaționale, a integrității teritoriale și a suveranității.
Acum 2 ore
10:10
O garnitură de metrou a luat foc, în urmă cu puțin timp, între stația Piața Romana și Piața Universității din Capitală.
10:10
Antena 3 a prezentat primele imagini de la evacuarea călătorilor care se aflau în metroul în care au apărut degajări mari de fum în această dimineață.
10:10
O femeie care se afla marţi dimineaţă în metroul care s-a umplut de un fum dens povesteşte că s-a panicat rău în momentul în care şi-a dat seama ce se întâmplă.
10:10
În fiecare an, Bulgaria este o destinaţie turistică preferată de milioane de turişti.
10:10
Hotelul Intercontinental din București riscă să fie închis definitiv după ce, trei zile la rând, angajații au ignorat avertismentele comisarilor de la Protecția Consumatorului privind remedierea neregulilor identificate.
09:50
Când nu ai casă, somnul e de fapt o veghe permanentă şi o luptă pentru supraviețuire, spun oamenii fără adăpost care îşi petrec viaţa pe străzile Capitalei de ani întregi. 
09:30
Ministrul de externe al Rusiei a dezvăluit ce planuri de viitor are Moscova, în contextul sancțiunilor impuse de Occident, dar a spus și ce rol ar juca China în această poveste.
09:30
Posibilitatea de infectare cu variola maimuței este ”ridicată” pentru persoanele care au mai mulți parteneri sexuali, a transmis Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Cu toate acestea, populația generală este supusă unui risc ”scăzut” de îmbolnăvire, precizează specialiștii centrului.
09:20
O garnitură de metrou ar fi luat foc, în urmă cu puțin timp, între stația Piața Romana și Piața Universității din Capitală.
Acum 4 ore
09:10
Horoscop 24 mai 2022, cu Camelia Pătrășcanu. Răbdarea ne este pusă la încercare astăzi şi e bine să ascultăm intuiţia sufletului şi deocamdată să stăm în banca noastră.
09:10
Un asteroid cu o dimensiune uriașă va trece pe lângă Pământ săptămâna aceasta. NASA a clasificat asteroidul ca ”potențial periculos”.
09:10
O garnitură de metrou ar fi luat foc, în urmă cu puțin timp, între stația Piața Romana și Piața Universității din Capitală.
08:50
Ofițerii Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, alături de procurorii anticorupție, au descins la domiciliul fostului președinte Igor Dodon. Oamenii legii efectuează percheziții într-un dosar de corupţie.
08:40
Alerta cu bombă de la Complexul Bega din Timișoara a fost una falsă, iar autoritățile au stabilit că un copil a fost cel care a sunat la 112 pentru a da alarma falsă, același care în ianuarie a sunat și a spus că este o bombă la un liceu din oraș.
08:40
1.500 de bombardamente şi 3 mii de atacuri aeriene. Acesta este bilanţul celor trei luni de război declanşat de Rusia în Ucraina. Majoritatea au avut ca ţintă civili, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski, în cel mai recent mesaj video.
08:30
Caz şocant în Maramureş. Trupul unui copil de 12 ani din Sighetu Marmaţiei, mort de aproape o lună, ar fi fost ţinut de tatăl lui în cușca câinelui ca să încaseze alocația de handicap. Autorităţile au fost alertate de un vecin, care nu mai văzuse copilul de zile bune.
Acum 12 ore
00:30
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, s-a căsătorit cu Andra Pleșa, fiica vitregă a fostului ministru de Interne Marcel Vela, iar evenimentul a fost unul pe măsură. Totuși, de la un anumit moment încolo nu mirii au mai fost în centrul atenției.
00:20
Mai mulți bărbați din Ciorani s-au filmat în timp ce dansau pe manele cu cadavrul unei femei pe care au deshumat-o. Filmarea a fost postată apoi de unul dintre ei pe TikTok.
00:10
Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală, a comentat la Antena 3 evoluția virusului variola maimuței.
00:10
Război în Ucraina, ziua 90. Au trecut trei luni de când Rusia a invadat Ucraina - o perioadă de 12 săptămâni în care forțele ruse au devastat țara și poporul ei, ducând la moarte pe scară largă și făcând milioane de oameni să fugă.
00:00
Sindicaliștii de la metroul bucureștean au anunțat un protest care începe marți, la Ministerul Transporturilor, potrivit UNITATEA– Sindicatul Liber Metrou (USLM).
23 mai 2022
23:40
Metroul din Harkov își va relua activitatea după luni de zile în care a servit drept adăpost, a anunțat primarul orașului, potrivit CNN.
23:30
Un bărbat în vârstă de 30 ani, din localitatea Alexandru cel Bun, a fost reţinut de poliţişti după ce pe internet a apărut o filmare cu el omorând mai mulţi câini.
23:20
Cristian Popescu Piedone a trimis un nou mesaj emoţionant din închisoare şi le mulțumește tuturor celor care îi sunt alături în aceste vremuri grele. Iată ce le transmite bucureştenilor.
23:10
Marcel Ciolacu a venit cu precizări, la Antena 3, după deciziile luate de coaliția de guvernare în privința pensiilor, salariilor, ratelor la bănci și a angajărilor la stat. Potrivit liderului PSD, este pentru prima oară când „administrația centrală strânge cureaua, nu populația”.
22:40
Profesorii vor protesta miercuri la geamul premierului. Cadrele didactice vor cere în stradă salarii mai mari după ce noul director al Fiscului a luat în vizor meditațiile.
22:20
Un tribunal ucrainean a ordonat luni arestarea în contumacie a fostului președinte, Viktor Ianukovici, acuzându-l de trădare în legătură cu un acord pe care l-a semnat în 2010 de prelungire a contractului de închiriere al Rusiei asupra instalațiilor navale din Crimeea.
Acum 24 ore
22:10
Coaliția de guvernare a decis luni lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice de „Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro.
22:10
Cătălin Crişan este cunoscut pentru faptul că a reuşit să topească multe kilograme într-un timp nu tocmai îndelungat, deşi regimul său nu este unul drastic.
22:00
Vlad, un șofer român de camion, în vârstă de 33 de ani, care obișnuia să mănânce 10.000 de calorii în fiecare zi, a reușit să slăbească radical în doar un an.
22:00
Coaliția de guvernare a decis luni lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice de „Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro.
21:50
Marcel Boloş (PNL), ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene, a precizat când vor fi distribuite voucherele pentru persoanele vulnerabile.
21:50
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că toate cele peste 80.000 de săli de clasă din România vor avea table interactive.
21:40
Lumea va simți criza alimentară ca urmare a războiului din Ucraina din iulie, potrivit ministrului Politicii Agrare și Alimentației, Nikolai Solski.
21:30
Strategia "generală" a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în conflictul militar cu Ucraina este "necunoscută", a afirmat luni secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.
21:10
Profesorul Brian Cox spune că extratereștrii ar putea exista, dar viața inteligentă și civilizații precum a noastră ar putea fi „extrem de rare”.
20:50
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Chimoio, în centrul Mozambicului, după ce a recunoscut că a încercat să taie organele genitale ale unui șofer de taxi, anunță BBC.
20:50
Numărul bugetarilor din Guvernul Nicolae Ciucă se mărește. Luni, 23 mai, premierul a aprobat o Hotărâre de Guvern pentru majorarea numărului de posturi în Ministerul Investițiilor cu peste 500 de angajați.
20:40
Chiar și banii dintr-un salariu consistent se "evaporă". Există însă unele trucuri la care poți apela pentru "înmulțirea" banilor, pentru că cei care se ocupă cu feng-shui-ul au observat că zonele pline de energie negativă din casă împiedică prosperitatea.
20:40
Gheorghe Piperea a lansat un semnal de alarmă privind facturile la energie şi gaze, după ce a primit o notificare de la furnizor. Mai mult, avocatul a reamintit şi câteva detalii despre aceste documente la care ar trebui să fim foarte atenți. Iată despre ce este vorba.
20:30
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, reţeta pentru băutura preparată în casă care curăţă vasele de sânge.
20:30
Noile autorități proruse din regiunea ucraineană Herson, ocupată de trupele Moscovei, au adoptat luni rubla rusească drept monedă oficială.
20:30
Lituania a propus crearea unei coaliții navale pentru a ridica blocada rusă a Mării Negre de la exporturile de cereale ucrainene.
Mai multe ştiri
©2004—2022 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.