Piedone, mesaj la două zile de când a fost închis: „Dansaţi cu cuţitele la brâu şi vă visaţi deja stăpâni pe primărie”
Adevarul (Romania),
14 mai 2022 16:15
Cristian Popescu Piedone, condamnat recent la patru ani de închisoare cu executare în dosarul „Colectiv, a atransmis sâmbătă, la numai două zile de la încarcerare, un mesaj pentru cei care „se visează deja stăpâni pe primărie”, dar şi pentru oamenii care îl susţin.
• • •
Alte ştiri de Adevarul (Romania)
Acum 5 minute
15:00
Au luat deja două trofee şi se gândesc că ar putea să mai pună mâna pe încă două. Liverpool a câştigat deja Cupa Angliei şi Cupa Ligii şi speră că ar putea reuşi o cvadruplă istorică, să adauge acestor performanţe şi Liga Campionilor, dar şi campionatul englez
15:00
Simona Halep, mesaj plin de optimism alături de Patrick Mouratoglou, înainte de Roland Garros: „Aceleaşi obiective, acelaşi zâmbet” # Adevarul (Romania)
Simona Halep a postat o fotografie în social media alături de antrenorul Patrick Mouratoglou, în care cei doi apar zâmbind înainte de turneul de grand slam de la Roland Garros.
15:00
Patru francezi au dat o ţeapă de sute de lei unui local din Cluj. Clienţii, două cupluri, au stat şase ore pe terasă FOTO # Adevarul (Romania)
Patru cetăţeni francezi „au uitat” să achite o notă de plată de câteva sute de lei, la un local din centrul Clujului. Francezii au fost surprinşi de camerele de supraveghere, iar acum localul a făcut publice imaginile.
15:00
Luptătorii din jurul Harkov întâmpină o rezistenţă dură a forţelor ruse regrupate: „Există un întreg oraş subteran acolo. Au tranşee, buncăre” # Adevarul (Romania)
La periferia Harkovului forţele ruse şi-au săpat tranşee şi par pregătite pentru o rezistenţă îndelungată, scrie NYT. „Există un adevărat oraş subteran acolo”, spune un ofiţer ucrainean.
Acum 15 minute
14:45
Kingston XS2000, SSD de buzunar cu capacitate mare şi viteză din viitor [TECH REVIEW] # Adevarul (Romania)
Kingston a lansat în septembrie 2021 SSD-ul portabil XS2000, care atrăgea atenţia prin cel puţin 2 caracteristici: dimensiunea redusă şi interfaţa USB 3.2 Gen 2x2.
14:45
Andreea Bădală, fondatoare Murmur: „Primele proiecte le-am avut cu vedete precum Beyonce şi Britney Spears. Apoi am avut succes şi în România“ INTERVIU # Adevarul (Romania)
Designerul vestimentar Andreea Bădală a fost cucerită încă din copilărie de feminitatea şi de senzualitatea femeilor musulmane din Siria, ascunse în spatele unor burka, experienţa sa de acolo stând la baza brandului său de succes, Murmur.
Acum 30 minute
14:30
Maşini de sute de mii de euro, într-o paradă inedită la Timişoara. Un Bentley din 1933 valorează jumătate de milion de euro FOTO VIDEO # Adevarul (Romania)
Iubitorii de automobile din Timişoara au avut parte sâmbătă, 21 mai, de o inedită paradă cu maşini de epocă. Memorialul Timişoara 1930 este dedicat exclusiv maşinilor fabricate până în 1945, precum şi modelelor antebelice a căror producţie a continuat în perioada 1947-1957.
14:30
O femeie de 40 de ani din Prahova, suspectă de tentativă de omor. Ar fivrut să-şi omoare mătuşa cu un topor # Adevarul (Romania)
Tentativa de omor s-a petrecut sâmbătă în comuna prahoveană Filipeştii de Pădure. Din primele informaţii o femeie de 40 de ani şi-ar fi lovit în cap, cu un topor, mătuşa.
14:30
România donează Ucrainei măşti chirurgicale, combinezoane medicale, viziere şi produse alimentare destinate refugiaţilor DOCUMENT # Adevarul (Romania)
România va trimite Ucrainei 385.000 de măşti chirurgicale, aproape 40.000 de viziere şi 8.150 de combinezoane medicale şi produse alimentare din rezerva statului, destinate sprijinirii refugiaţilor ucraineni, în urma unei hotărâri adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
14:30
Complexul Astoria Snagov, parte din patrimoniul CFR, înstrăinat pe o sumă „ridicolă”. Ministrul Transporturilor cere o anchetă: Vinovaţii trebuie să plătească # Adevarul (Romania)
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, vineri seara, după ce în presă au apărut informaţii despre cum complexul Astoria Snagov, parte dn patrimoniul CFR, a fost înstrăinat pe o sumă foarte mică de bani, că va solicita instituţiilor abilitate ale statului să cerceteze situaţia şi să ia măsurile legale care se impun.
14:30
Maşina de propagandă a lui Putin îşi revine, devenind mai coerentă şi mai persuasivă. Cum poate fi combătută # Adevarul (Romania)
Invazia Ucrainei de către Rusia a uimit nu numai lumea, ci, se pare, propria maşinărie de propagandă a Kremlinului. Timp de săptămâni după invazie, instituţiile de presă administrate de stat care vizează lumea exterioară s-au luptat să construiască o explicaţie coerentă a motivului pentru care ţara a trimis mai mult de 100.000 de soldaţi să atace un vecin mai mic, care nu i-a făcut niciun rău vizibil.
Acum o oră
14:15
Rusia susţine că a distrus „un lot mare” de arme şi echipamente occidentale trimise Ucrainei # Adevarul (Romania)
Rachete lansate din mare au distrus armele şi echipamentele militare furnizate de Statele Unite şi ţările europene, potrivit Moscovei.
Acum 2 ore
14:00
Dodon, după ce ministrul de Externe al Marii Britanii a propus ca Moldova să fie echipată conform standardelor NATO: „Nu avem nevoie de NATO” # Adevarul (Romania)
Igor Dodon a criticat propunerea ministrului de Externe al Marii Britanii, Liz Truss, privind echiparea Republicii Moldova „conform standardului NATO” pentru a o ajuta să se protejeze împotriva unei eventuale invazii ruse. Igor Dodon consideră că Moldova are nevoie de pace, nu de NATO.
14:00
Bilanţ COVID. 320 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Câte decese au fost raportate # Adevarul (Romania)
Ministerul Sănătăţii a anunţat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore au fost raportate 320 de cazuri noi de COVID-19 şi şapte decese, din care trei au survenit în perioada anterioară intervalului de referinţă.
13:45
Echipa CSM Bucureşt este prima finalistă Cupei României, după ce a eliminat formaţia Măgura Cisnădie, scor 28-23.
13:45
Ucraina analizează o propunere a Italiei pentru un plan de pace cu Rusia. Ce paşi cuprinde # Adevarul (Romania)
Guvernul ucrainean „studiază” o propunere a Italiei pentru un plan de pace cu Rusia, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, relatează agenţia EFE.
13:30
Cetatea Voievozilor, văzută de pe scuter. Târgovişte candidează pentru cel mai bun City Break. Ce poţi vedea aici VIDEO # Adevarul (Romania)
Noile mijloace de deplasare „verzi” au din ce în ce mai mult magnet la public. Târgovişte preferă trotinetele electrice şi bicicletele, dar şi scuterele sunt o variantă facilă atunci când vorbim de deplasarea în fosta cetate domnească a Ţării Româneşti.
13:30
Nebănuitele calităţi ale germenilor de ridiche. Vlăstarii sunt superalimente, cu concentraţii mari de vitamine # Adevarul (Romania)
Germenii de ridiche sunt consideraţi superalimente deoarece au o concentraţie mult mai ridicată de nutrienţi decât planta ajunsă la maturitate. Pot fi preparaţi sub formă de salată sau la decorarea platourilor. Îi găsim în oferta de legume bio ale unei ferme din judeţul Buzău.
13:30
Bragagizantul, vinul „Trei braţe“ şi „trufele divine“, atracţiile unui festival internaţional de produse tradiţionale # Adevarul (Romania)
Conserve de melci şi crema de trufe din Bulgaria, prune cunucă, fierte în vin din Republica Moldova, paste bio din Grecia, zacusca depeşte şi produse apicole de la Brăila, sunt doar câteva din produsele tradiţionale care au făcut deliciuldegustătorilor în Campusul Ştiinţei din Galaţi.
13:30
Mii de locuitori ai unui complex rezidenţial din Beijing, tranferaţi cu forţa în carantină. „Unii dintre noi au fost închişi timp de 28 de zile” # Adevarul (Romania)
Peste 13.000 de rezidenţi ai complexului rezidenţial Nanxinyuan din sud-estul Beijingului au fost trimişi forţat în carantină în noaptea de vineri până sâmbătă, după ce 26 de cazuri de Covid-19 au fost descoperite, relatează Le Figaro.
13:30
Preşedintele Vladimir Putin a cerut „suveranitate tehnologică”, potrivit The Moscow Times. Liderul rus a afirmat că ţara sa a fost lovită de numeroase atacuri cibernetice de când Moscova a trimis trupe în Ucraina.
Acum 4 ore
13:00
Marea Britanie: Republica Moldova ar trebui „echipată conform standardelor NATO” # Adevarul (Romania)
Republica Moldova ar trebui să fie "echipată conform standardelor NATO” pentru a o ajuta să se protejeze împotriva ameninţării unei invazii ruse, a declarat ministrul de externe Liz Truss, scrie BBC.
13:00
Ucrainean mort într-un accident pe DN 2,între Adjud şi Bacău. Şoferul oprise în afara drumului ca să se odihnească # Adevarul (Romania)
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite, sâmbătădimineaţa, 21 mai, într-un accident produs pe DN 2, între Adjud şi Bacău, traficul rutier fiindoprit, potrivit Centrului Infotrafic.
12:45
VIDEO Soldaţii ruşi abandonează două blindate şi o iau la fugă, după ce sunt surprinşi cu focuri de artilerie # Adevarul (Romania)
Un videoclip publicat pe internet arată cum două blindate ruseşti din estul Ucrainei au fost surprinse de forţele ucrainene cu focuri de artilerie, fapt ce îi determină pe soldaţii ruşi să coboare din vehiceule şi să o ia la fugă.
12:45
Tinerii braşoveni au dat sânge pentru un bilet la Untold sau Neversea. Caravana Blood Network se află la Braşov # Adevarul (Romania)
Tinerii braşoveni au putut dona sânge în schimbul unui abonament la Untold sau Neversea în 2022. Campania continuă până în 3 iulie în alte oraşe din ţară.
12:45
Marius, jandarmul despre care s-ar putea scrie o carte. „Nimeni nu îi mai dădea nicio şansă“ # Adevarul (Romania)
S-a recuperat miraculos după o intervenţie pe creier, iar de atunci este voluntarul care găseşte soluţii pentru orice, de la renovarea unui spital la sprijin pentru cei mai năpăstuiţi.
12:45
Interlopii care au terorizat Brăila au scăpat cu amenzi. S-au bătut în plină stradă cu scaune, pietre şi cuţite # Adevarul (Romania)
Doar unul dintre membrii grupărilor rivale care autransformat Brăila într-o zonă de război a primit o pedeapsă cu închisoarea,dar cu suspendarea executării. Locuitorii oraşului au asistat cu groază cumminute bune interlopii s-au fugărit reciproc şi s-au lovit cu ce le-a căzut înmână.
12:45
CTP, despre fuga lui Sorin Oprescu în Grecia: Are 70 de ani a trăit cum a vrut, şi-a bătut joc de prostimea din Capitală şi din ţară, deci este un învingător # Adevarul (Romania)
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit, vineri seara, la Digi24, despre fuga lui Sorin Oprescu, fostul edil al Capitalei, în Grecia. Potrivit acestuia, fostul primar este un „învingător”.
12:30
Codemasters şi Electronic Arts au anunţat actualizăriale circuitelor din Spania, Australia şi Abu Dhabi în EASPORTS F1 22,pentru a reflecta schimbările de pe pistele Marelui Circ.
12:30
Supraoferta cu care se confruntă piaţa muncii la Braşov. Ce sfaturi le dă directorul AJOFM angajatorilor # Adevarul (Romania)
De obicei, la AJOFM Braşov erau înregistrate 500 de locuri de muncă într-o lună. În ultima perioadă, numărul acestora a crescut la 800, în condiţiile în care numărul solicitanţilor este în continuă scădere
12:30
Primul caz de borelioză (sau boala Lyme) în Dâmboviţa, de la muşcătura de căpuşă. Atenţionările medicilor # Adevarul (Romania)
Medicii din Dâmboviţa au primit confirmarea primului caz de infecţie cauzată de muşcătura de căpuşă. DSP Dâmboviţa anunţă că primul caz de borelioză (boala Lyme), afecţiune bacteriană transmisă de căpuşe, a apărut la o persoană din mediul rural.
12:30
Cătălin Drulă anunţă că şi-a lansat oficial candidatura la şefia USR: Cred că USR are nevoie de o mână hotărâtă pe volan # Adevarul (Romania)
Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat, sâmbătă, că şi-a lansat oficial candidatura la preşedinţia formaţiunii. „Cred că USR are nevoie de organizare, energie şi o mână hotărâtă pe volan. Şi că sunt persoana potrivită pentru asta”, a afirmat el.
12:30
Revista „Amerika” şi versiunea americană a propagandei ce a ajutat SUA să câştige Războiul Rece cu URSS # Adevarul (Romania)
Circa jumătate de secol, SUA a oferit concurenţă propagandei sovietice chiar la ea acasă, iar arma sa a fost o revistă glossy despre virtuţile stilului de viaţă american. Strategia a funcţionat, scrie Politico.
12:00
Şeful ANAF, despre proiectul privind fiscalizarea meditaţiilor: Nu cred că o să pornim în curând controale, dar este un fenomen care se practică de mulţi ani # Adevarul (Romania)
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a declarat că nu vor fi efectuate controale la profesorii care dau meditaţii elevilor, în viitorul apropiat, însă i-a îndemnat pe aceştia să îşi înfiinţeze PFA pentru a intra în legalitate.
11:45
Ce este polderul, explicat de un specialist de la Apele Române. „Apără de inundaţii şi alimentează cu apă“ # Adevarul (Romania)
Râul Târgului, al cărui drum printre secole şi ţinuturi începe din Munţii Iezer-Păpuşa este una dintre resursele hidroenergetice importante din bazinul hidrografic al Argeşului, pentru că alimentează două hidrocentrale: Lereşti, de care este legat şi polderul cu acelaşi nume, şi Voineşti.
11:45
Războiul se transformă într-un coşmar pentru ruşi. De ce evită să mai zboare deasupra Ucrainei cu avioane cu pilot # Adevarul (Romania)
Avioanele ruseşti cu pilot evită să zboare deasupra teritoriul ucrainean, cel mai probabil din cauza ameninţării reprezentate de sistemele intacte de rachete aeriene ucrainene, se arată în evaluarea de sâmbătă a Ministerului britanic al Apărării, transmite Tylaz.net.
11:15
Organizatorii turneului de la Wimbledon consideră "disproporţionată" decizia ATP şi WTA de a nu acorda puncte ca urmare a excluderii jucătorilor ruşi şi belaruşi # Adevarul (Romania)
Organizatorii turneului de la Wimbledon au calificat drept "disproporţionată" decizia luată de ATP şi WTA de a nu acorda puncte pentru clasamentul mondial în cazul menţinerii excluderii jucătorilor ruşi şi belarusi
Acum 6 ore
11:00
Şeful WTA, Steve Simon, a anunţat într-un comunicat, că la turneul de grand slam de la Wimbledon, la care au interdicţie de participare sportivii şi sportivele din Rusia şi din Belarus, nu se vor acorda puncte.
10:45
Marcel Pavel, alături de fiii săi, în spectacolul organizat la 634 de ani de atestare documentară a Piteştiului # Adevarul (Romania)
Marcel Pavel a cântat vineri seara, 20 mai, alături de fiii săi, la spectacolul Filarmonicii din Piteşti, prilejuit de împlinirea a 634 de ani de atestare documentară a Piteştiului.
10:45
Ceremonie religioasă impresionantă la Târgu Jiu, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena VIDEO # Adevarul (Romania)
O procesiune religioasă impresionantă a avut loc vineri seară, 20 mai, în centrul municipiului Târgu Jiu, pentru a marca Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, care sunt ocrotitorii spiritualii ai oraşului de pe malul Jiului.
10:45
Cod galben de furtuni, până sâmbătă seară, în şase judeţe din nordul şi nord-estul ţării # Adevarul (Romania)
Meteorologii au emis Cod galben de furtuni, cu ploi torenţiale, descărcări electrice şi, izolat, grindină, în şase judeţe din nordul şi nord-estul ţării. Atenţionarea este valabilă până sâmbătă seară.
10:45
Protest la Festivalul de la Cannes. O femeie dezbrăcată a manifestat pe covorul roşu faţă de violurile comise de soldaţii ruşi în Ucraina FOTO VIDEO # Adevarul (Romania)
Războiul Rusiei din Ucraina a fost în centrul atenţiei la Festivalul de film de la Cannes, vineri, când o femeie neidentificată a apărut pe covorul roşu, dezbrăcându-şi hainele în semn de protest faţă de agresiunile sexuale la care sunt supuse mai multe femei în timpul conflictului, informează France24.
10:15
Bărbat călcat mortal de o maşină în timp ce ieşea dintr-un canal. Victima intrase în subteran pentru a citi apometrele VIDEO # Adevarul (Romania)
Decesul bărbatului a fost constatat de echipajele de salvare sosite la faţa locului, care nu au mai putut face nimic pentru salvarea acestuia.
10:15
Piaţa muncii are nevoie de lucrători, statul nu ştie ce fac 1,5 milioane români. Şeful ANOFM: „Figurează ca inactivi“ # Adevarul (Romania)
Aproximativ 1,5 milioane români de vârstă activă nu se regăsesc în câmpul muncii, însă nu se află nici în bazele de date ale serviciului public de ocupare ca fiind în căutarea unui loc de muncă şi nu sunt nici pensionari. ANOFM vrea să le dea de urmă.
10:15
Europa recunoaşte că va trebui să ardă mai mult cărbune pentru a-şi reduce dependenţa de energia rusă # Adevarul (Romania)
Comisia Europeană a concretizat detaliile unui plan de creştere a capacităţii UE de energie regenerabilă şi de reducere a dependenţei acesteia de combustibilii fosili ruşi, recunoscând, în acelaşi timp, că instalaţiile existente pe cărbune ar putea fi utilizate pentru ”mai mult decât se aştepta iniţial”, transmite CNBC.
10:00
Sentinţă în cazul româncei acuzate de moartea unui celebru mafiot italian. Procurorul ceruse 21 de ani de închisoare # Adevarul (Romania)
Un tribunal popular din Spania a judecat cazul Cristinei Toma, românca acuzată că şi-ar fi ucis soţul, un traficant de droguri italian şi cap al reţelei mafiote `Ndrangheta.
09:45
Renault a prezentat un automobil hibrid concept, care funcţionează electric şi cu hidrogen. Ce trebuie să ştii despre maşina viitorului FOTO VIDEO # Adevarul (Romania)
Renault a prezentat vineri detalii despre un automobil hibrid concept, care funcţionează electric şi cu hidrogen, producătorul auto francez descriind tehnologia hidrogenului ca fiind ”una dintre opţiunile de a face vehiculele electrice mai convenabile”, relatează CNBC.
09:45
„Pedeapsa” Rusiei pentru Helsinki. Gazul rusesc pentru Finlanda a fost întrerupt # Adevarul (Romania)
Compania publică finlandeză a declarat vineri că a fost informată de furnizorul său Gazprom despre întreruperea livrărilor, după refuzul său de a plăti în ruble, relatează lefigaro.fr.
09:45
Ce spun specialiştii despre armele-laser cu care se laudă Rusia: „Nu este ca în Războiul Stelelor, unde apeşi un buton şi oamenii răi explodează” # Adevarul (Romania)
Oficialii SUA susţin că nu există în prezent nicio dovadă a folosirii de către Rusia a armelor laser în Ucraina, informează BBC. Aceste declaraţii vin la scurt timp după ce vicepremierul rus Iuri Borisov declara că Moscova deţine, printre altele, un mega-laser capabil să „orbească” sateliţii aflaţi pe orbita terestră.
09:45
Cine va plăti pentru reconstrucţia Ucrainei? Nu se poate ca Rusia să distrugă ţara, iar alte state să vină cu banii. Fondurile ruşilor sunt în principiu disponibile de mult timp.
©2004—2022 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.