Profesoara care îşi învaţă elevii să sedescopere prin artă. Lecţiile văzute cu ocheanul din poveşti

Adevarul (Romania), 14 mai 2022 20:45

La Cercul Fanteziei din Galaţi, cei micifac artă din materiale reciclabile, învaţă lecţiile cu ajutorul unui ochean şise joacă cu legile fizicii, descoperind cum să le aplice în viaţa de zi cu zi.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul (Romania)

Acum 10 minute
15:30
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la dezvelirea statuii principelui Gabriel Bethlen la Alba Iulia, că amplasarea acestui monument „indică, printre altele, că o comunitate care este majoritară în oraş a acceptat eroul unei comunităţi minoritare”.
Acum o oră
15:00
Au luat deja două trofee şi se gândesc că ar putea să mai pună mâna pe încă două. Liverpool a câştigat deja Cupa Angliei şi Cupa Ligii şi speră că ar putea reuşi o cvadruplă istorică, să adauge acestor performanţe şi Liga Campionilor, dar şi campionatul englez
15:00
Simona Halep a postat o fotografie în social media alături de antrenorul Patrick Mouratoglou, în care cei doi apar zâmbind înainte de turneul de grand slam de la Roland Garros.
15:00
Patru cetăţeni francezi „au uitat” să achite o notă de plată de câteva sute de lei, la un local din centrul Clujului. Francezii au fost surprinşi de camerele de supraveghere, iar acum localul a făcut publice imaginile.
15:00
La periferia Harkovului forţele ruse şi-au săpat tranşee şi par pregătite pentru o rezistenţă îndelungată, scrie NYT. „Există un adevărat oraş subteran acolo”, spune un ofiţer ucrainean.
14:45
Kingston a lansat în septembrie 2021 SSD-ul portabil XS2000, care atrăgea atenţia prin cel puţin 2 caracteristici: dimensiunea redusă şi interfaţa USB 3.2 Gen 2x2.
14:45
Designerul vestimentar Andreea Bădală a fost cucerită încă din copilărie de feminitatea şi de senzualitatea femeilor musulmane din Siria, ascunse în spatele unor burka, experienţa sa de acolo stând la baza brandului său de succes, Murmur.
Acum 2 ore
14:30
Iubitorii de automobile din Timişoara au avut parte sâmbătă, 21 mai, de o inedită paradă cu maşini de epocă. Memorialul Timişoara 1930 este dedicat exclusiv maşinilor fabricate până în 1945, precum şi modelelor antebelice a căror producţie a continuat în perioada 1947-1957.
14:30
Tentativa de omor s-a petrecut sâmbătă în comuna prahoveană Filipeştii de Pădure. Din primele informaţii o femeie de 40 de ani şi-ar fi lovit în cap, cu un topor, mătuşa.
14:30
România va trimite Ucrainei 385.000 de măşti chirurgicale, aproape 40.000 de viziere şi 8.150 de combinezoane medicale şi produse alimentare din rezerva statului, destinate sprijinirii refugiaţilor ucraineni, în urma unei hotărâri adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
14:30
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, vineri seara, după ce în presă au apărut informaţii despre cum complexul Astoria Snagov, parte dn patrimoniul CFR, a fost înstrăinat pe o sumă foarte mică de bani, că va solicita instituţiilor abilitate ale statului să cerceteze situaţia şi să ia măsurile legale care se impun.
14:30
Invazia Ucrainei de către Rusia a uimit nu numai lumea, ci, se pare, propria maşinărie de propagandă a Kremlinului. Timp de săptămâni după invazie, instituţiile de presă administrate de stat care vizează lumea exterioară s-au luptat să construiască o explicaţie coerentă a motivului pentru care ţara a trimis mai mult de 100.000 de soldaţi să atace un vecin mai mic, care nu i-a făcut niciun rău vizibil.
14:15
Rachete lansate din mare au distrus armele şi echipamentele militare furnizate de Statele Unite şi ţările europene, potrivit Moscovei.
14:00
Igor Dodon a criticat propunerea ministrului de Externe al Marii Britanii, Liz Truss, privind echiparea Republicii Moldova „conform standardului NATO” pentru a o ajuta să se protejeze împotriva unei eventuale invazii ruse. Igor Dodon consideră că Moldova are nevoie de pace, nu de NATO.
14:00
Ministerul Sănătăţii a anunţat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore au fost raportate 320 de cazuri noi de COVID-19 şi şapte decese, din care trei au survenit în perioada anterioară intervalului de referinţă.
13:45
Echipa CSM Bucureşt este prima finalistă Cupei României, după ce a eliminat formaţia Măgura Cisnădie, scor 28-23.
13:45
Guvernul ucrainean „studiază” o propunere a Italiei pentru un plan de pace cu Rusia, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, relatează agenţia EFE.
Acum 4 ore
13:30
Noile mijloace de deplasare „verzi” au din ce în ce mai mult magnet la public. Târgovişte preferă trotinetele electrice şi bicicletele, dar şi scuterele sunt o variantă facilă atunci când vorbim de deplasarea în fosta cetate domnească a Ţării Româneşti.
13:30
Germenii de ridiche sunt consideraţi superalimente deoarece au o concentraţie mult mai ridicată de nutrienţi decât planta ajunsă la maturitate. Pot fi preparaţi sub formă de salată sau la decorarea platourilor. Îi găsim în oferta de legume bio ale unei ferme din judeţul Buzău.
13:30
Conserve de melci şi crema de trufe din Bulgaria, prune cunucă, fierte în vin din Republica Moldova, paste bio din Grecia, zacusca depeşte şi produse apicole de la Brăila, sunt doar câteva din produsele tradiţionale care au făcut deliciuldegustătorilor în Campusul Ştiinţei din Galaţi.
13:30
Peste 13.000 de rezidenţi ai complexului rezidenţial Nanxinyuan din sud-estul Beijingului au fost trimişi forţat în carantină în noaptea de vineri până sâmbătă, după ce 26 de cazuri de Covid-19 au fost descoperite, relatează Le Figaro.
13:30
Preşedintele Vladimir Putin a cerut „suveranitate tehnologică”, potrivit The Moscow Times. Liderul rus a afirmat că ţara sa a fost lovită de numeroase atacuri cibernetice de când Moscova a trimis trupe în Ucraina.
13:00
Republica Moldova ar trebui să fie "echipată conform standardelor NATO” pentru a o ajuta să se protejeze împotriva ameninţării unei invazii ruse, a declarat ministrul de externe Liz Truss, scrie BBC.
13:00
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite, sâmbătădimineaţa, 21 mai, într-un accident produs pe DN 2, între Adjud şi Bacău, traficul rutier fiindoprit, potrivit Centrului Infotrafic.
12:45
Un videoclip publicat pe internet arată cum două blindate ruseşti din estul Ucrainei au fost surprinse de forţele ucrainene cu focuri de artilerie, fapt ce îi determină pe soldaţii ruşi să coboare din vehiceule şi să o ia la fugă.
12:45
Tinerii braşoveni au putut dona sânge în schimbul unui abonament la Untold sau Neversea în 2022. Campania continuă până în 3 iulie în alte oraşe din ţară.
12:45
S-a recuperat miraculos după o intervenţie pe creier, iar de atunci este voluntarul care găseşte soluţii pentru orice, de la renovarea unui spital la sprijin pentru cei mai năpăstuiţi.
12:45
Doar unul dintre membrii grupărilor rivale care autransformat Brăila într-o zonă de război a primit o pedeapsă cu închisoarea,dar cu suspendarea executării. Locuitorii oraşului au asistat cu groază cumminute bune interlopii s-au fugărit reciproc şi s-au lovit cu ce le-a căzut înmână.
12:45
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit, vineri seara, la Digi24, despre fuga lui Sorin Oprescu, fostul edil al Capitalei, în Grecia. Potrivit acestuia, fostul primar este un „învingător”.
12:30
Codemasters şi Electronic Arts au anunţat actualizăriale circuitelor din Spania, Australia şi Abu Dhabi în EASPORTS F1 22,pentru a reflecta schimbările de pe pistele Marelui Circ.
12:30
De obicei, la AJOFM Braşov erau înregistrate 500 de locuri de muncă într-o lună. În ultima perioadă, numărul acestora a crescut la 800, în condiţiile în care numărul solicitanţilor este în continuă scădere
12:30
Medicii din Dâmboviţa au primit confirmarea primului caz de infecţie cauzată de muşcătura de căpuşă. DSP Dâmboviţa anunţă că primul caz de borelioză (boala Lyme), afecţiune bacteriană transmisă de căpuşe, a apărut la o persoană din mediul rural.
12:30
Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat, sâmbătă, că şi-a lansat oficial candidatura la preşedinţia formaţiunii. „Cred că USR are nevoie de organizare, energie şi o mână hotărâtă pe volan. Şi că sunt persoana potrivită pentru asta”, a afirmat el.
12:30
Circa jumătate de secol, SUA a oferit concurenţă propagandei sovietice chiar la ea acasă, iar arma sa a fost o revistă glossy despre virtuţile stilului de viaţă american. Strategia a funcţionat, scrie Politico.
12:00
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a declarat că nu vor fi efectuate controale la profesorii care dau meditaţii elevilor, în viitorul apropiat, însă i-a îndemnat pe aceştia să îşi înfiinţeze PFA pentru a intra în legalitate.
11:45
Râul Târgului, al cărui drum printre secole şi ţinuturi începe din Munţii Iezer-Păpuşa este una dintre resursele hidroenergetice importante din bazinul hidrografic al Argeşului, pentru că alimentează două hidrocentrale: Lereşti, de care este legat şi polderul cu acelaşi nume, şi Voineşti.
11:45
Avioanele ruseşti cu pilot evită să zboare deasupra teritoriul ucrainean, cel mai probabil din cauza ameninţării reprezentate de sistemele intacte de rachete aeriene ucrainene, se arată în evaluarea de sâmbătă a Ministerului britanic al Apărării, transmite Tylaz.net.
Acum 6 ore
11:15
Organizatorii turneului de la Wimbledon au calificat drept "disproporţionată" decizia luată de ATP şi WTA de a nu acorda puncte pentru clasamentul mondial în cazul menţinerii excluderii jucătorilor ruşi şi belarusi
11:00
Şeful WTA, Steve Simon, a anunţat într-un comunicat, că la turneul de grand slam de la Wimbledon, la care au interdicţie de participare sportivii şi sportivele din Rusia şi din Belarus, nu se vor acorda puncte.
10:45
Marcel Pavel a cântat vineri seara, 20 mai, alături de fiii săi, la spectacolul Filarmonicii din Piteşti, prilejuit de împlinirea a 634 de ani de atestare documentară a Piteştiului.
10:45
O procesiune religioasă impresionantă a avut loc vineri seară, 20 mai, în centrul municipiului Târgu Jiu, pentru a marca Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, care sunt ocrotitorii spiritualii ai oraşului de pe malul Jiului.
10:45
Meteorologii au emis Cod galben de furtuni, cu ploi torenţiale, descărcări electrice şi, izolat, grindină, în şase judeţe din nordul şi nord-estul ţării. Atenţionarea este valabilă până sâmbătă seară.
10:45
Războiul Rusiei din Ucraina a fost în centrul atenţiei la Festivalul de film de la Cannes, vineri, când o femeie neidentificată a apărut pe covorul roşu, dezbrăcându-şi hainele în semn de protest faţă de agresiunile sexuale la care sunt supuse mai multe femei în timpul conflictului, informează France24.
10:15
Decesul bărbatului a fost constatat de echipajele de salvare sosite la faţa locului, care nu au mai putut face nimic pentru salvarea acestuia.
10:15
Aproximativ 1,5 milioane români de vârstă activă nu se regăsesc în câmpul muncii, însă nu se află nici în bazele de date ale serviciului public de ocupare ca fiind în căutarea unui loc de muncă şi nu sunt nici pensionari. ANOFM vrea să le dea de urmă.
10:15
Comisia Europeană a concretizat detaliile unui plan de creştere a capacităţii UE de energie regenerabilă şi de reducere a dependenţei acesteia de combustibilii fosili ruşi, recunoscând, în acelaşi timp, că instalaţiile existente pe cărbune ar putea fi utilizate pentru ”mai mult decât se aştepta iniţial”, transmite CNBC.
10:00
Un tribunal popular din Spania a judecat cazul Cristinei Toma, românca acuzată că şi-ar fi ucis soţul, un traficant de droguri italian şi cap al reţelei mafiote `Ndrangheta.
09:45
Renault a prezentat vineri detalii despre un automobil hibrid concept, care funcţionează electric şi cu hidrogen, producătorul auto francez descriind tehnologia hidrogenului ca fiind ”una dintre opţiunile de a face vehiculele electrice mai convenabile”, relatează CNBC.
09:45
Compania publică finlandeză a declarat vineri că a fost informată de furnizorul său Gazprom despre întreruperea livrărilor, după refuzul său de a plăti în ruble, relatează lefigaro.fr.
09:45
Oficialii SUA susţin că nu există în prezent nicio dovadă a folosirii de către Rusia a armelor laser în Ucraina, informează BBC. Aceste declaraţii vin la scurt timp după ce vicepremierul rus Iuri Borisov declara că Moscova deţine, printre altele, un mega-laser capabil să „orbească” sateliţii aflaţi pe orbita terestră.
Mai multe ştiri
©2004—2022 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.