Cinci morţi şi 35 de răniţi într-un incendiu într-un bloc cu 14 etaje în centrul Buenos Aires, Argentina

Adevarul (Romania), 23 iunie 2022 22:30

Cincipersoane, printre care trei copii, au murit, iar alte 35 au fostspitalizate, din cauza unei intoxicaţii cu fum, în urma unui incendiu într-unbloc cu 14 etaje, joi, într-un cartier din Buenos Aires, anunţă salvatori,relatează AFP.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul (Romania)

Acum 2 ore
00:00
Aproximativ 50 de zboruri ale companiei Ryanair cu plecare şi sosire în Spania au fost anulate joi. Motivul anulării este greva însoţitorilor de zbor ai companiei, în plin sezon turistic.
Acum 4 ore
23:30
Preşedintele SUA Joe Biden a făcut o declaraţie, joi, despre invitaţia de aderare la NATO adresată Finlandei şi Suediei. Atunci când a trebuit să menţioneze Suedia, preşedintele american a confundat-o cu Elveţia.
22:30
A doua etapă din Campionatul Naţional de Super Rally va avea loc sâmbătă, începând cu ora 8:00, pe circuit stradal în centrul municipiului Târgu Mureş, un total de 25 de concurenţi fiind înscrişi la start.
22:30
De şase ori campion naţional absolut în România, Simone Tempestini vrea să cucerească Europa în acest an, iar în weekend, în Letonia, va lua startul în cea de-a cincea etapă a Campionatului European de Raliuri FIA ERC cu obiectivul de a urca pe poziţia secundă în clasamentul general.
22:30
Ploile torenţiale au declanşat o alunecare de teren în nord-estul Indiei, care s-a soldat cu moartea a cel puţin 14 persoane, iar alte 30 sunt date dispărute, au declarat, joi, autorităţile locale, relatează The Associated Press.
22:00
Doi şoferi au provocat un scandal uriaş pe o stradă din Galaţi. Cei doi s-au bătut cu pumnii şi picioarele şi şi-au avariat maşinile. Ei au fost reţinuţi sub acuzaţiile de loviri şi alte violenţe, distrugere şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
22:00
Momente dramatice, joi după-amiază, 30 iunie 2022, în judeţul Olt, pompierii ISU intervenind pentru salvarea unei femei dintr-o fântână adâncă de 10 metri, cu un diametru de aproximativ 40 centimetri.
22:00
Ţinutul Pădurenilor se numără printre cele mai admirate locuri din România. Satele sunt pitoreşti, iar priveliştile munţilor atrag toate privirile.
21:45
Turiştii care ajung la sfârşitul acestei săptămâni în judeţul Buzău sunt invitaţi de reprezentanţii Muzeului Judeţean să participe la un eveniment inedit organizat în Tabăra de sculptură de la Măgura.
21:45
Cu o suplimentare a contingentului american până la 5.000 de militari şi după înfiinţarea unui comandament de brigadă, forţa de răspuns a NATO în România creşte exponenţial, iar deciziile nu se vor mai lua birocratic, ci la propunerea exclusivă a militarilor
21:45
Ambasadoarea Marii Britanii la Moscova, Deborah Bronnert, a fost convocată, joi, la Ministerul rus de Externe, care a protestat împotriva remarcilor ”nepoliticoase” ale premierului Boris Johnson la adresa preşedintelui Vladimir Putin, fiind o ”retorică injurioasă inacceptabilă”, a anunţat diplomaţia rusă, relatează AFP.
21:45
Nicolae Ciucă afirmă că România şi-a atins toate ţintelestrategice la summitul NATO de la Madrid, iar Conceptul Strategic al Alianţeiconsemnează faptul că Marea Neagră este zonă de interes Strategic al NATO. Premierulsusţine că „România nu a fost niciodată mai sigură în faţa unor ameninţăridirecte şi persistente derulate în vecinătate“.
21:45
Susţinând că decizia „redă puterea cetăţenilor'', argumentulsimilar pe care l-a avansat în sprijinirea deciziei privind avortul, CurteaSupremă a SUA limitează autoritatea guvernului american de a lua măsuri în privinţaemisiilor poluante emise de centralele electrice.
Acum 6 ore
21:30
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a precizat, joi, că se aşteaptă la ”niveluri ridicate” ale cazurilor de COVID-19 în această vară în Europa şi a cerut monitorizarea îndeaproape a virusului după triplarea cazurilor zilnice în decurs de o lună.
21:30
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a negat că Moscovablochează exporturile de cereale din Ucraina şi a minimizat impactul lipseiproduselor agricole ucrainene de pe piaţa mondială a alimentelor, relatează TheGuardian.
21:00
Simona Halep a învins-o în două seturi pe Kirsten Flipkens şi s-a calificat în turul trei la Wimbledon. Meciul a durat o oră şi 25 de minute.
21:00
Astronauţii se recuperează greu în urma pierderii de masă osoasă suferite în timpul perioadei petrecute în imponderabilitate, şi chiar şi după un an de la revenirea pe Pământ aceasta rămâne incompletă, conform unui studiu, publicat joi, în jurnalul Scientific Reports. Potrivit cercetării, cu cât şederea pe orbită este mai lungă, cu atât sistemul osos este mai deteriorat.
20:45
Generalul ucrainean Oleksii Hromov susţine că Rusia foloseşte rachete cu precizie scăzută din vechilestocuri sovietice pentru mai mult de 50% din loviturile sale în Ucraina, caresunt mai puţin precise.
20:30
Rusia şi-a făcut un obicei în a ameninţa pe oricine, însă mulţi se întreabă dacă are şi forţa să-şi ducă ameninţările până la capăt. Analistul militar Hari Bucur-Marcu consideră că Rusia nu poate deschide alte fronturi în paralel, după ce a aruncat în lupta cu Ucraina tot ce avea mai bun.
20:15
Eforturile pentru un „armistiţiu durabil” în Ucraina, ar trebui intensificate, a îndemnat joi, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, la finalul summitului NATO de la Madrid.
20:15
O nouă „cortină de fier” coboară între Rusia şi Occident, pe baza unei crize diplomatice nemaiîntâlnite din pricina conflictului din Ucraina, a afirmat joi liderul diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, relatează AFP. Lavrov este de părere că, summitul NATO este încă o dovadă că SUA ar avea de gând „să supună toate statele”.
19:45
David Popovici, înotătorul de 17 de ani, dublu campion mondial în probele de 100 şi 200 de metri liber, a povestit că dacă nu alegea nataţia, „altceva l-ar fi ales pe el”, pentru că în copilărie a avut mai multe vise, a vrut să fie călugăr shaolin, apoi magician şi s-a gândit că nu i-ar sta rău nici pe scenă, la teatru.
19:45
Coreea de Nord susţine că Statele Unite profită de focarul de COVID-19 care a izbucnit în ţară şi au oferit ajutor umanitar cu scopuri politice, fiind o acţiune ”nesăbuită”, relatează Reuters.
19:45
Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, susţine că UniuneaEuropeană şi Rusia au căzut de acord că este nevoie de un plan privindtranzitul de bunuri între Rusia şi exclava Kaliningrad.
Acum 8 ore
19:30
Gabriela Firea s-a lansat, joi, într-un nou atac la adresa primarului Capitalei, Nicuşor Dan, precizând că actualul edil, dar şi „USR Bucureşti, PNL Bucureşti şi omul politic de tristă amintire Ludovic Orban sunt singurii vinovaţi pentru starea jalnică” în care a ajuns Capitala.
19:30
Poliţiştii buzoieni caută o femeie de 68 de ani care a plecat miercuri de acasă, fără să spună familiei unde merge. Pentru că de atunci nu a mai dat niciun semn, nepotul femeii a sunat la 112 pentru a cere ajutorul poliţiştilor.
19:30
Loteria Română a anunţat numerele extrase Joi, 30 iunie 2022, la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.
19:30
Două spitale din judeţul Gorj vor beneficia de investiţii de aproximativ 10 milioane de euro. Spitalul de Pneumoftiziologie de la Dobriţa va beneficia de un parc fotovoltaic prin care va fi alimentat cu energie electrică.
19:30
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că toate punctele sensibile ale Turciei au fost incluse în acordul încheiat cu Finlanda şi Suedia, iar cele două state nordice trebuie să-şi îndeplinească promisiunile cu privire la grupările kurde, inclusiv schimbarea legilor, înainte de a trimite ratificarea candidaturii lor la NATO către Parlament, relatează BBC.
19:30
Bernie Ecclestone, fostul proprietar şi administrator al drepturilor comerciale ale Formulei 1, a declarat că ar „încasa un glonţ” pentru preşedintele Vladimir Putin, despre care consideră că „face ceea ce este corect” în războiul său din Ucraina, relatează Daily Mail.
19:15
Holograme cu Brâncuşi şi operele sale vor fi proiectate pe Calea Eroilor, stradă monument istoric care face parte integrantă din Ansamblul monumental brâncuşian din Târgu Jiu.
19:15
Dupa ce, in urma cu o saptamana, un autobuz electric lua foc pe o strada din Brasov, firma producatoare a facut mai multe verificari. Acum, 10 din cele 60 de autobuze au ieşit din nou pe stradă.
18:45
Hong Kong şi-a menţinut poziţia de cea mai scumpă locaţie din lume, susţinută de preţuri mai mari şi o monedă mai puternică în ultimul an. Aceasta a fost una dintre concluziile celei mai recente cercetări privind costul vieţii publicate de ECA International, principalul furnizor mondial de cunoştinţe, informaţii şi software pentru managementul şi repartizarea angajaţilor din întreaga lume.
18:45
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
18:45
Jucătoarea canadiană de origine română, Bianca Andreescu, a pierdut în două seturi înfruntarea din turul al doilea cu Elena Rîbakina, din Kazahstan.
18:15
Au fost publicate rezultatele finale ale examenului de Evaluare Naţională din sesiunea iunie 2022. Alţi trei elevi din Argeş au obţinut note de zece după soluţionarea contestaţiilor.
18:15
Magistraţii braşoveni au modificat decizia instanţei de fond, dând o pedeapsă definitivă cu suspendare, deşi poliţistul fusese condamnat cu executare.
18:15
Regina nu mai are linişte! Detalii neştiute despre relaţia dintre PrinţulAndrew şi Ghislaine Maxwell ies la iveală.
18:15
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a vorbit, la finalul Summitului NATO de la Madrid, despre suplimentarea trupelor aliate pe teritoriul României în perioada următoare, cât şi despre repoziţionarea echipamentelor şi muniţiei pe teritoriul fiecărui stat aliat de pe Flancul Estic, pentru a asigura o apărare mai eficientă.
18:15
La finalul anului 2021, Executivul era restant cu 3,63 de miliarde de lei pentru concediile medicale, mai mult cu aproximativ 1,2 miliarde de lei faţă de anii 2020 şi 2019, a transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) la solicitarea Main News.
18:15
Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, au realizat joi, 30 iunie 2022, două percheziţii la sediile a două firme din Timişoara. Percheziţiile sunt făcute în dosarul unui mafiot din gruparea „Ndragheta Calabreza”, arestat în Italia.
18:15
Joe Biden a asigurat, joi, într-o conferinţă de presă că va suplimenta resursele NATO pe flancul estic. De asemenea, preşedintele american a mai punctat şi că guvernul american va furniza Kievului noi ajutoare militare în valoare de 800 de milioane de dolari şi a acuzat Rusia pentru criza alimentară, dar şi pentru preţul gazelor, afirmând că războiul din Ucraina „nu se va termina cu Rusia punându-şi ambele picioare în Ucraina”.
17:45
La scurt timp după ce Rusia a confirmat retragerea armatei ruse de pe Insula Şerpilor, forţele armate ucrainene au publicat o nouă înregistrare video în care arată cum au atacat poziţiile acestora de pe insulă.
17:45
Mai multe puncte de acordare a asistenţei medicale de urgenţă funcţionează de joi, 30 iunie, în judeţul Buzău şi vor fi deschise pe toată perioada de avertizări meteorologice de vreme caniculară. Şi farmaciile din judeţ se transformă în puncte de prim-ajutor pentru persoanele aflate în dificultate.
17:45
Un accident rutier a avut loc joi, 30 iunie, în localitatea argeşeană Drăganu. Un autoturism şi o autoplatformă cu remorcă, cu care erau transportate maşini, au intrat în coliziune. O femeie a murit şi alte trei persoane sunt rănite.
17:45
Pompierii din cadrul ISU Olt acţionează joi, 30 iunie 2022, ora 17,00, în localitatea Pleşoiu din judeţul Olt, pentru a salva viaţa unei femei.
17:45
A clădit alături de ea o familie frumoasă.  Povestea lor a început în timpul facultăţii şis-a sudat în timp.  Victor Ciutacua făcut un anunţ neaşteptat despre femeia care i-a schimbat viaţa.
17:45
Comisia Europeană a transmis că începând de vineri, 1 iulie, intră în vigoare noul regulament îmbunătăţit privind roamingul. Acesta extinde „Roamingul la tarife naţionale” până în 2032 – prin intermediul său, călătorii din UE şi din SEE putând efectua apeluri, trimite mesaje text şi naviga pe internet în străinătate fără taxe suplimentare.
17:45
Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu Preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, în marja participării la Summitul NATO de la Madrid. În cadrul discuţiilor, cei doi şefi de stat au convenit intensificarea cooperării în domeniul energiei, cu relevanţă sporită în actualul context de securitate. Un alt subiect important care a fost discutat a fost tranzitul cerealelor din Ucraina.
17:45
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, decizional, legea avertizorilor de integritate, care merge la promulgare. Proiectul reprezintă o directivă europeană pe care România trebuia să o transpună încă din 2021. Şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, a criticat proiectul, precizând că actuala formă ar putea descuraja denunţătorii.
Mai multe ştiri
©2004—2022 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.