Dosar penal de 600 de milioane de lei, blocat la DNA după 7 ani, pentru că s-a pensionat procurorul

StirileProtv.ro, 25 ianuarie 2023 10:40

Unul dintre cele mai complexe dosare penale aflate în lucru la DNA este blocat, la aproape șapte ani de când a fost deschis, pentru că procurorul care se ocupa de caz s-a pensionat pe 16 ianuarie anul acesta.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de StirileProtv.ro

Acum 4 ore
23:20
Un preot italian sfințește telefoanele enoriașilor ca să-i ferească de știrile false și să-i protejeze împotriva urii de pe rețelele de socializare. Oricine poate cere intervenția preotului asupra gadgetului său, oricare ar fi acesta.
23:10
Au început dispute aprinse în tabăra Războinicilor. Alexandra Ciomag i-a reproșat lui Andrei Neagu că nu se implică în activitățile de grup. 
23:10
Ambasada Turciei la Bucureşti a transmis, luni, mulţumiri României pentru ajutorul acordat în urma cutremurului devastator care a ucis, potrivit ultimului bilanţ, peste 3.000 de persoane. Instituţia face apel şi pentru colectarea de donaţii.
22:40
Europarlamentarul Eugen Tomac a anunţat, luni, că a decis să deschidă o acţiune împotriva Consiliului UE la Curtea pe tema aderării României la Schenghen. 
22:30
Un preot din Suceava a fost acuzat de o femeie că a cerut suprataxă la botez, pe lângă banii plătitți pe chitanță. Plângerea a ajuns la IPS Calinic, Arhiepiscopul Bucovinei și al Rădăuților, care i-a transmis și un răspuns.
22:20
Miliardarul Elon Musk s-a oferit să ajute guvernul de la Istanbul, după cele două cutremure devastatoare care au avut loc luni în Turcia.
22:20
Cinci tineri au fost condamnați la închisoare pe viață, iar alți trei la câte 15 ani de închisoare, după ce au omorât în bătaie un student, în ianuarie 2020, o crimă care a șocat Argentina. Ucigașii erau rugbyști, cu o condiție materială bună. 
22:00
Vasile Dîncu crede că războiul din Ucraina se va încheia în acest an, dar „nu este exclus” să se ajungă la un conflict înghețat, potrivit fostului ministru al Apărării.
22:00
Transgaz anunță că are pregătite echipe care ar putea participa remedierea defecţiunilor infrastructurii de transport gaze din Turcia. 
Acum 6 ore
21:30
Comasarea alegerilor parlamentare și locale nu este posibilă din punct de vedere constituțional, este de părere vicepremierul Kelemen Hunor.
21:20
Pe măsură ce ”riscurile de escaladare” în Ucraina cresc, lumea se îndreaptă ”cu ochii larg deschişi” către ”un război mai extins”, a declarat luni secretarul general al ONU în faţa Adunării Generale a ONU, relatează AFP.  
21:20
Un minor de 16 ani a fost reţinut de poliţişti fiind bănuit că a înjunghiat de mai multe ori un elev de aceeași vârstă cu el. 
21:20
Horoscop 7 februarie 2023, prezentat de Neti Sandu la ȘtirileProTV. O zi mai piperată, aşa. Să dăm zor să ne achităm de obligaţii, în special de restanțe, ca să ne putem restarta frumos!
21:10
Autorităţile turce au suspendat competiţiile sportive pe fondul temerilor legate de cutremurele care au lovit, luni, sud-estul ţării Turciei. 
21:00
Senatul a adoptat, luni, în calitate de prim for sesizat, iniţiativa legislativă a senatorului PSD Robert Cazanciuc prin care şoferii care se urcă băuţi la volan şi fără permis de conducere să ajungă direct la închisoare. 
21:00
Se văd primele semne ale situației economice dificile prin care trecem. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, anul trecut consumul privat, principala componentă a Produsului Intern Brut, a încetinit.  
20:50
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-ar putea deplasa joi, la Bruxelles, pentru un summit al şefilor de stat şi de guvern al UE şi o intervenţie în faţa eurodeputaţilor, susţin surse europene citate de AFP.
20:50
Pușcașii marini plecați în largul Atlanticului cu trei șalupe au recuperat o parte dintre rămășițele balonului chinezesc pe care americanii l-au doborât, considerându-l instrument de spionaj. 
20:30
Evgheni Prigojin, şeful grupului rus de mercenari Wagner, l-a provocat pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la o luptă directă pentru Bahmut, relatează The Guardian. 
20:30
În acest timp, viscolul puternic afectează traficul. Se împlinesc trei zile de când un drum național care face legătura între Buzău și Brăila este închis. 
20:20
Peisajul din jurul oraşului Bahmut din estul Ucrainei îi oferă o aparare naturală care îl fac să fie o "fortăreaţă de neînvins", a declarat luni comandantul forţelor terestre ucrainene, citat de CNN. 
20:20
Caz deosebit de grav în București. Un cântăreț de manele este bănuit că și-a închis iubita în portbagaj, a abandonat mașina pe un teren viran și i-a dat foc. Femeia a găsit însă putere să sune de două ori la 112 și să transmită informații prețioase.  
20:20
România trebuie să facă rost de o cantitate uriașă de motorină pentru a înlocui importurile rusești. Asta, după ce a intrat în vigoare embargoul impus de Uniunea Europeană carburantului obținut din țiței rusesc.  
20:10
Ministerul Afacerilor Externe vine cu noi precizări în contextul cutremurelor puternice care au lovit, luni, Turcia. 
20:00
La câteva minute după cutremurul devastator din Turcia, s-a mișcat pământul și în Vrancea. Aparatele Institutului pentru Fizica Pământului au înregistrat acolo un seism cu o magnitudine de 4,6 pe scara Richter.  
19:50
Turcia este una dintre cele mai active zone seismice din lume. Numeroase cutremure s-au produs de-a lungul anilor, soldate cu zeci de mii de morți și distrugeri masive. Ultimul, puternic, s-a înregistrat în 1999.
19:50
La fel ca aproape toate ţările europene, România a reacționat imediat la strigătul de ajutor al Turciei, și a anunţat că va participa la misiunile de căutare și salvare.
19:40
Cele două sesime majore din Turcia, urmate de peste 120 de replici, au fost trăite cu spaimă și de românii stabiliți în regiunile afectate. 
19:40
Turcia a fost lovită năprasnic de un cutremur devastator, cu magnitudinea 7,8 pe scara Richter. Seismul a provocat peste 2.300 de decese și o catastrofă umanitară de proporții.  
Acum 8 ore
18:50
Ai un prieten de companie necuvântător, pentru care cauți cea mai bună alimentație adecvată vârstei sale, dar și rasei din care face parte?
18:40
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, spune că războiul din Ucraina a oferit o lecţie nefericită despre „importanţa menţinerii capacităţi de apărare la nivel înalt, chiar şi pe timp de pace”. 
18:30
Primul automotor Săgeată Albastră (Siemens Desiro SR20D) a iesit de pe porțile Electroputere VFU Pascani, după revizia capitală de tip R9. 
18:30
Incident tulburător în San Francisco, unde un neo-nazist rus a deschis focul într-o sinagogă plină, dar oamenii și-au păstrat un calm incredibil. Unul dintre ei s-a ridicat chiar să răspundă la un apel telefonic. 
18:20
Bilanțul victimelor cutremurului puternic produs în sud-estul Turciei, în apropiere de granița cu Siria, a depășit 2.300 de morți în ambele țări.
18:20
18:10
Specialiștii români în construcții recunosc că pe șantierele noastre nu avem încă acele coduri și standarde care să ne protejeze de cutremure cu magnitudine mare. Ne lipsesc și controalele, care în Japonia, de pildă, sunt extrem de riguroase.
18:10
Şapte copii din județul Alba au rămas fără mamă, după ce femeia a născut acasă, dar a suferit o infecție care, în cele din urmă, i-a fost fatală. 
18:00
Cum iarna e tot mai grea şi lemnele scumpe, se ajunge la tot felul de situaţii. O familie din județul Mureș, de exemplu, s-a trezit de dimineață fără poartă la casă, şi fără ulucile din gard.
18:00
Spitalul Județean de Urgență din Ploiești nu reușește să acopere toate liniile de gardă cu medicii pe care-i are.  
18:00
Cea de-a 65-a ediţie a Galei Premiilor Grammy a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la Los Angeles, în Statele Unite. Cântăreața Beyonce a devenit cel mai premiat artist din istoria evenimentului, după ce şi-a adăugat acum patru trofee.
17:50
Un bărbat de 49 de ani din Alba a ajuns la spital în stare foarte gravă, în urma unei explozii izbucnite după ce a vrut să aprindă focul la o centrală termică.
17:50
O petrecere din județul Sibiu la care au fost invitați opt bărbați s-a sfârșit la spital pentru doi dintre ei.    
17:40
Prin reciclarea a 10.000 de telefoane mobile evităm extragerea a 26 de tone de minereu de aur și 29 de tone de minereu de argint, în condițiile în care nelipsitele noastre telefone conțin cantități importante de metale prețioase și rare. 
17:40
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, s-a declarat îndurerat de moartea lui Răzvan Theodorescu, academician și fost ministru PSD al Culturii.  
Acum 12 ore
17:20
Un cercetător a ”prezis” producerea puternicului cutremur din Turcia și Siria cu doar 3 zile înainte de producerea sa, iar ”dovada” este scrisă pe Twitter, unde bărbatul a scris despre seism înainte ca acesta să aibă loc.
17:10
Protecția la cutremur este un domeniu pe care autoritățile demonstrează că nu reușesc să-l stapânească. Suntem o țară cu mare risc seismic, iar Bucureștiul este oficial capitala europeană cu cel mai mare risc la cutremur.
17:00
O pacientă inconștientă a fost cărată până la ambulanță pe o aleză, întrucât autospeciala nu putea să mai înainteze din cauza zăpezii. Echipajul a intervenit luni într-o localitate din Bârlad, la o femeie găsită prăbușită în casă.
16:50
Fostul selecţioner Gheorghe Hagi a transmis Turciei un mesaj de compasiune, luni, pe pagina sa de Facebook, după cutremurul care a făcut mii de victime. 
16:40
Andrew Tate intenționează să înființeze o organizație de „caritate” care să lucreze în sprijinul bărbaților care se confruntă cu „acuzații false”.  
16:30
Cutremurul din Turcia a fost neobișnuit, pentru că a fost urmat de peste 100 de replici și de un al doilea seism, aproape la fel de mare.
Mai multe ştiri
©2004—2023 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.