România plăteşte 0,85% din PIB pentru pensii speciale. La cât ar putea ajunge în următorii ani

Adevarul (Romania), 25 ianuarie 2023 19:00

România plăteşte 0,85% din PIB pentru pensii speciale, iar în doi - trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5% din PIB, a declarat, miercuri, Eugen Rădulescu.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul (Romania)

Acum 5 minute
13:45
Nepretențioase, dar foarte foarte gustoase, aceste turte ne trezesc amintiri dragi din bucătăria bunicii.
13:45
Premierul de la Chișinău s-a întâlnit la Bruxelles cu un grup de deputați din cadrul Partidului Popular European, întrevedere în timpul căreia s-a discutat, în special, despre integrarea Republicii Moldova în UE și despre sprijinul financiar pentru depășirea crizei energetice.
13:45
Agenția Națională de Integritate a anunțat, printr-un comunicat, că a sesizat Parchetul cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către edilul comunei Mogoșoaia a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane.
Acum 15 minute
13:30
Patru persoane au fost arestate în Turcia sub acuzația că au publicat mesaje „provocatoare” pe rețelele de socializare în legătură cu cutremurele violente de luni.
13:30
Scopul exercițiului ,,EAGLE ROYAL 23” este de a testa interoperabilitatea sistemelor de artilerie, într-un scenariu fictiv, în cadrul unei operațiuni NATO de apărare colectivă, în conformitate cu articolul 5, pe Flancul de Sud-Est al Alianței.
13:30
Orașul Alep din Siria, devastat de războiul civil, se numără printre zonele care fost lovite din plin de cutremurul catastrofal de 7,8 pe Richter, care s-a produs luni în sudul Turciei.
13:30
Toni Greblă, prefectul Capitalei, acuză administrațiile locale de indolență în privința reabilitării clădirilor cu risc seismic, menționând că banii destinați acestui segment rămân necheltuiți.
13:30
Un român în vârstă de 24 de ani a dispărut în noaptea de 3 spre 4 februarie, după ce a trecut printr-un club de noapte din centrul orașului german Kempten din landul Bavaria.
Acum 30 minute
13:15
Ankara a cerut ajutor internațional. Ultimul bilanț cunoscut este de peste 3.419 de morţi în Turcia, 1.602 în Siria şi circa 19.500 de răniţi în cele două țări.
13:15
Câinii trimiși de România în Turcia pentru a participa la misiunile de căutare a victimelor cutremurelor au povești emoționante. Unii dintre ei au fost, la rândul lor, salvați în trecut.
13:15
Președintele Camerei Deputaților a avut o întâlnire cu delegația companiei coreene Hanwha Aerospace, ocazie cu care a transmis deschiderea României pentru sprijinirea intențiilor companiei de a investi în capacități de energie regenerabilă.
Acum o oră
13:00
Cinci lucrări de artă, amplasate pe Faleza „Ivan Patzaichin” din municipiul Tulcea, vor forma „Memorialul” marelui sportiv. Până în toamna acestui an, lucrările vor fi finalizate și vor reprezenta un punct de atracție turistică.
13:00
Ți-ai pus vreodată întrebarea – ce am făcut anul trecut pentru mediul în care trăiesc?
13:00
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.
Acum 2 ore
12:45
Serviciile de informaţii britanice au apreciat marţi că este puţin probabil ca Moscova să dispună de suficiente forţe pentru a influenţa într-un mod semnificativ cursul războiului în următoarele câteva săptămâni.
12:45
Guvernul turc a refuzat propunerea lui Elon Musk de a trimite în țară un serviciu de bandă largă prin satelit, după cel mai puternic cutremur care a lovit țara în ultimele decenii.
12:45
Șeful MAE l-a convocat pe ambasadorul Ungariei după ce președintelui Comisiei de Politică Externă din Parlamentul maghiar a pretins o îngrădire a „adreptului arborării drapelului așa-zisului ținut secuiesc”.
12:45
Cutremurele de ieri din Turcia au provocat un incendiu de proporții în portul Iskenderun, autoritățile străduindu-se de mai bine de 24 de ore să îl stingă.
12:45
Chiar dacă iarna Delta Dunării pare mai greu accesibilă, natura are farmecul ei în cel mai sălbatic loc al României. Cei care caută să se bucure de peisaje aparte, fără aglomerația de sezon de la munte, au în Deltă destinația perfectă pentru o minivacanță tihnită.
12:45
Peste 13 milioane de persoane din Turcia au fost afectate de puternicele cutremure, cu magnitudinei 7,7 și 7,6, care au lovit luni regiunea de frontieră turco-siriană, estimează Guvernul de la Ankara.
12:45
Nunta în vechiul sat maramureșean era un moment de mare încărcătură emoțională, fiind considerat unul dintre momentele „de trecere” în cultura tradițională, alături de naștere și moarte. Momentul era îmbogățit cu multe acțiuni ritualice, menite să aducă belșug și o viață lungă noului cuplu.
12:45
O cameristă de naționalitate română, în vârstă de 34 de ani, este acuzată de furtul a 1.400 de euro din seiful camerei unui hotel din orașul austriac Zell am See, situat în landul Salzburg, potrivit jurnalemigrant.com.
12:30
Ofițerii Interpol au început să se antreneze...în Metavers. Experții au avertizat că în spațiul virtual ar putea să aibă loc numeroase infracțiuni, precum spălarea de bani. Așadar, polițiștii rămân la datorie.
12:30
Doi din cinci copii spun că au fost jigniți sau au primit mesaje supărătoare pe internet, iar procentul fetelor este cu 12% mai mare decât al băieților care au avut o astfel de experiență.
12:30
Mijlocașul ghanez, în vârstă de 31 de ani, e legitimat la Hatayspor, locul 14 în prima ligă.
12:15
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a discutat marți cu Robert Kaufman de la Crucea Roşie Americană şi cu directorul general al Crucii Roşii Române, Ioan Silviu Lefter despre găsirea unor soluţii comune.
12:15
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
12:15
Amabasada Turciei la București a transmis un mesaj de mulțumire după ce statul român a hotărât să transmită salvatori prin mecanismul de protecție european, fiind printre primele țări care au răspuns solicitării.
12:15
Un studiu publicat luni în Journal of Epidemiology & Community Health și citat de CNN, arată că efectuarea a 10 minute de efort moderat sau viguros în fiecare zi îmbunătățește memoria și activitățile cognitive, în general.
12:00
Conflictul din Caucazul de sud, dintre Armenia și Azerbaidjan, cel din septembrie – noiembrie 2020, doar ne-a frăgezit.
12:00
O zonă de agrement în suprafață de 5.000 de metri pătrați va fi amenajată pe malul râului Mureș, lângă Alba Iulia, în zona pontonului care a fost deja construit.
Acum 4 ore
11:45
China face concurență serioasă Statelor Unite în materie de tehnologie. După apariția pe piață a ChatGPT, cunoscutul software american ce a declanșat numeroase controverse, compania chineză Baidu, a anunțat că va produce propriul robot, bazat pe inteligență artificială.
11:45
În cadrul Săptămânii Modei de la Paris, Reebok, HP și New Guards Group au prezentat un nou concept de sneaker al brandului de lux Botter, care a debutat pe podium la prezentarea Fashion Week 2023.
11:30
Un băiat de 9 ani din comitatul Bucks din Pennsylvania, care a absolvit liceul și acum urmează o facultate, spune că performanța sa impresionantă este una pe care o pot realiza și alți copii.
11:30
Patronul și managerul „marinarilor“ are un start excelent de săptămână.
11:30
Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor oferă 10 recomandări pentru a ne proteja de fraudele online.
11:30
Social-democratul susține, potrivit News, că în acordul dintre PSD și PNL pentru guvernare ar putea exista o întrerupere amiabilă în anul 2024, când vor avea loc atât alegeri europarlamentare și parlamentare, cât și locale și prezidențiale.
11:30
Fostul ministru al Finanțelor din Guvernul Dăncilă susține că vrea să candideze la prezidențiale, dar nu a spus dacă independent sau sprijinit de vreun partid politic.
11:30
Locuitorii orașului Amboise, Franța, îi ajută pe refugiații din Ucraina cazați în căminele Primăriei Galați. Refugiații au primit produse de igienă personală, cosmetice, detergenți, diverse materiale de curățenie.
11:15
Cutremurul de magnitudine 7,7 care a zguduit în zorii zilei de luni partea central-sudică a Turciei și nord-vestul Siriei a fost urmat de 243 de replici până marți dimineață.
11:15
Echipajul din Republica Moldova care va participa la operațiunile de căutare și salvare a plecat spre Turcia. Este vorba despre 55 de salvatori cu 12 unități de tehnică și doi câini.
11:15
Polițiștii argeşeni au deschis un dosar penal pentru înșelăciune, după ce zeci de persoane care au ajuns la Cabana Capra pe un drum închis circulației au rămas blocate acolo în weekend, în urma unei avalanşe.
11:00
Pompierii intervin la singerea unui puternic incendiu izbucnit marţi la complexul mănăstiresc Sihăstria Putnei din Suceava. Potrivit primelor informații, nu sunt victime.
11:00
Google a dezvăluit luni un nou instrument de chatbot denumit „Bard“, într-o încercare aparentă de a concura cu succesul viral al ChatGPT.
11:00
Aproape 8 milioane de persoane au fugit din Ucraina de la începutul conflictului în urmă cu aproape un an, a declarat Martin Griffiths, coordonatorul ONU pentru ajutor de urgenţă, citat marţi de DPA.
10:45
Dhirendra Krishna Shastri, cunoscu sub numele de Bageshwar Dham Sarkar, este senzația momentului în India și, totodată, un personaj controversat. Susținătorii lui spun că deține puteri divine. Pe de altă parte, cei care nu cred în superstiții afirmă că este un impostor.
10:45
10:45
Cel puțin trei migranți au murit și alți 20 sunt dați dispăruți în naufragiul unei bărci pneumatice, al doilea înregistrat de la începutul săptămânii în Grecia, a anunţat marţi paza de coastă a țării, transmite AFP.
10:30
O femeie despre care presa locală din Arad spune că e fostă angajată a Primăriei Arad a fost reținută de DNA pentru trafic de influență. Femeia este acuzată că a cerut aproape 95.000 de euro, din care a încasat 65.000 de euro, promițând că are „pile” care pot rezolva angajări.
10:30
Europarlamentarul Eugen Tomac a înaintat instanței europene o sesizare prin care cere anularea votului împotriva aderării României din Consiliul JAI și recunoașterea dreptului țării de a intra în Schengen.
Mai multe ştiri
©2004—2023 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.