Athenaeum Summer Festival: Muzică clasică, jazz, muzică de film și muzică veche, între 20 și 29 iunie, la Ateneul Român

Jurnalul.ro, 15 iunie 2024 12:50

Filarmonica George Enescu organizează în perioada 20 iunie – 29 iunie 2024 cea de-a treia ediție a Athenaeum Summer Festival, un festival care-și propune să creeze la Ateneul Român sunetul verii cu lucrări celebre de muzică clasică, jazz, muzică din filme, muzică veche, concerte în aer liber cu acces gratuit și concerte în sală.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 12 ore
08:50
Numeroși lideri mondiali au condamnat incidentul armat de la mitingul lui Donald Trump din Pennsylvania, în care fostul președinte a fost împușcat în urechea dreaptă.
08:30
Societăţile de brokeraj de la Bursa de Valori Bucureşti au avut cea mai bună primă jumătate de an din istorie în 2024, cu intermedieri de circa 30 mld. lei, pe fondul maximelor istorice, al numărului record de investitori şi al emisiunilor Fidelis, anunță Ziarul Financiar.
08:10
Avem capacitatea de a ne alinia destinului nostru. Foarte mulți dintre noi nu suntem conștienți că există legi universale care ne ajută să avem viața pe care o dorim. 
07:50
Preşedintele american Joe Biden a făcut o declaraţie televizată după incidentul în care un atacator a tras spre fostul preşedinte Donald Trump. Biden spune că Trump „se simte bine" şi că intenţionează să vorbească cu el „în curând".
07:30
După patru săptămâni de acțiune palpitantă la care au participat 24 de echipe, Euro 2024 s-a restrâns la ultimele două. Spania contra Anglia, pare pentru toată lumea o finală de Euro clasică. Olympiastadion, din Berlin găzduiește duminică de la ora 22:00 ultima reprezentație și tragerea cortinei.
07:10
Creditele ipotecare noi în lei s-au dublat în primele cinci luni din 2024 faţă de 5 luni/2023, urcând la 18,6 mld. lei. O parte importantă din volumul creditelor ipotecare noi reprezintă refinanţări ale unor credite anterioare la dobânzi mai mici, uneori fixe timp de 3-5 ani, anunță Ziarul Financiar
06:50
Alec Baldwin ar trebui să aibă „decența umană” de a spune „îmi pare rău”. Comentariul aparține avocatului familiei lui Halyna Hutchins, ucisă în incidentul de pe platoul de filmare. Procesul în care era vizat actorul s-a încheiat vineri din cauza unui viciu de procedură.
06:20
În industria europeană a berii, cei mici pică pe capete pentru că nu mai pot concura cu uriaşii. Dar piaţa în general este în declin. În Cehia, în 2005, se consumau 327 de halbe/capita, iar în 2023 consumul a scăzut la 256 halbe/capita, cât era în 1963, anunță Ziarul Financiar.
06:00
Restricțiile de pe Facebook și Instagram care îl vizau pe Donald Trump au fost anulate. Este vorba despre ultimele restricții care presupuneau monitorizarea conturilor.
05:50
Donald Trump a fost evacuat și rănit, cu sânge vizibil la urechea dreaptă, de la un miting de campanie în statul Pennsylvania, nord-estul SUA, unde au fost auzite mai multe focuri de armă. Un participant la miting a fost ucis de împușcături, iar alți doi sunt grav răniți.
Acum 24 ore
00:30
Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat previziunile astrologice pentru săptămâna 15-21 iulie 2024, în cadrul emisiunii "Adevăruri ascunse". Iată cum se vor desfășura zilele pentru fiecare zodie:
13 iulie 2024
23:50
UE analizează reducerea taxelor la energie în țările comunitare dacă prețurile cresc brusc, se arată într-un proiect privind revizuirea impozitării, potrivit Reuters.
23:30
Lucrările de defrișare au depășit 23% din suprafața de 10 hectare de pădure aflată în zona critică de pe Valea Oltului. Anunțul a fost făcut sâmbătă seara de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Lucrările au început în urmă cu șase zile.
23:10
În încercarea de a-și revigora campania, președintele Joe Biden a participat vineri un miting în Detroit, spunând mulțimii că nu va părăsi cursa și avertizând că republicanul Donald Trump reprezintă o amenințare serioasă, scrie Reuters.
22:50
Polonia va cheltui 5% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru apărare în 2025, a declarat șeful diplomației externe din această țară pentru Bloomberg Television, citat de Reuters.
22:30
Premierul Australiei i-a cerut Rusiei să nu mai comenteze și să se „retragă” din scandalul de spionaj dintre cele două țări.
22:10
UTA Arad și Rapid București au încheiat la egalitate partida disputată sâmbătă, în prima etapă a Superligii de fotbal.
22:00
Un bărbat a supraviețuit după ce a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri. Accidentul a avut loc sâmbătă, în județul Tulcea. Victima a fost transportată la spital având multiple fracturi ale membrelor.
21:50
Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Radu Oprea, susține că 100 de miliarde de euro este ținta exporturilor României pentru anul acesta. Prin dialog și susținere a intereselor industriei românești, dar și prin deschiderea de piețe noi, putem crește valoarea exporturilor, anunță Oprea.
21:30
Ministrul francez al Sportului, Amelie Oudea Castera, a înotat sâmbătă în Sena, încercând să demonstreze că fluviul este suficient de curat și pregătit pentru a organiza evenimente de la Jocurile Olimpice.
21:10
Atunci când vrei să-ți cumperi o locuință trebuie să fii atent la mai multe aspecte însă un lucru este deosebit de important.
20:50
Un microbuz de persoane a fost implicat într-un accident în județul Sălaj. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Circulația mașinilor a fost blocată zeci de minute.
20:50
Fotbaliștii de Sepsi Sf.Gheorghe au obținut sâmbătă prima victorie din noul campionat. Ei au învins pe teren propriu echipa Poli Iași.
20:30
20:10
A doua sesiune de bacalaureat se organizează pentru absolvenții de liceu care nu au reușit să promoveze examenele anterioare.
19:50
Un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din județul Suceava. La fața locului intervin echipe de pompieri.
19:30
Celebrul vlogger american Darren Watkins Jr, cunoscut online ca IShowSpeed, a venit în România în cadrul unui turneu european.
19:10
Catherine, prințesa de Wales, va participa, duminică, la finala masculină de la Wimbledon, a confirmat Palatul Kensington, potrivit Sky News.
18:40
Barbora Krejcikova a câștigat turneul de la Wimbledon. Sâmbătă, în finală, ea a învins-o pe Jasmine Paolini.
18:30
Părintele Arsenie Boca a fost canonizat, sâmbătă, potrivit deciziei Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.
18:10
Un atac aerian de proporții a avut loc, sâmbătă, asupra unui oraș din Gaza. Se pare că atacul l-a vizat pe unul dintre organizatorii evenimentului din 7 octombrie. Martorii spun că sunt zeci de victime.
17:50
Zeci de polițiști cu aparate de testare a consumului de droguri și echipaje canine participă la Festivalul Deep in the Forest din județul Suceava. Ei supraveghează și zonele din apropierea localității Corlata, acolo unde se desfășoară evenimentul.
17:30
Sâmbătă, România a înregistrat un val de apeluri la 112, în contextul temperaturilor extrem de ridicate care au afectat întreaga țară. Sute de persoane au leșinat pe stradă, solicitând ajutor medical de urgență.
Ieri
17:10
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, Centrul de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice, Centro Casa Severino şi Associazione di Studi “Emanuele Severino” din Brescia, organizează Colocviul internaţional „Timp şi fenomen. Către o fenomenologie a eternităţii”, manifestare ştiinţifică ce se va desfăşura în Sala de Conferinţe a Institutului, sâmbătă 13 iulie 2024, în intervalul orar 9,00–19,00.
16:50
Traficul auto este blocat, sâmbătă, între Turnu Măgurele și Corabia din cauza unui incendiu de vegetație produs în apropierea șoselei.
16:30
Unul dintre cele mai aşteptate evenimente mondene ale anului, cununia religioasă a Elenei şi a lui Ianis Hagi, va avea loc în această duminică, în Bucureşti, iar Antena are drepturi exclusive de difuzare a celor mai importante momente din cadrul acestuia.
16:10
Sâmbătă, 13 iulie, și duminică, 14 iulie ora 19.00, la Casa Muzicii din Ungaria din Budapesta, se va juca spectacolul Tinerii barbari după textul scris de Miklós Vecsei H. și având la bază improvizațiile echipei de creație, regia: Attila Vidnyánszky jr. Producția este inspirată din viața compozitorilor Bartók Béla și Kodály Zoltán și este o coproducție a Teatrului Maghiar de Stat Cluj și a Teatrului Cetate din Gyula, (Ungaria). Cele două reprezentații vor fi ultimele din stagiunea 2023/2024.
15:50
Noua lege a pensiilor, care va intra în vigoare de la 1 septembrie 2024, vine cu noi informații pentru seniori.
15:10
Un accident grav s-a produs, sâmbătă, pe șoseaua dintre Buzău și Râmnicu Sărat. Patru mașini au fost implicate și trei persoane au nevoie de îngrijiri medicale. Circulația este îngreunată în zonă.
14:50
Primăria Capitalei a distribuit 15.000 de sticle de apă, oferite de Apa Nova, către trei instituții care în această perioadă de caniculă au echipe pe teren, a anunțat sâmbătă primarul general Nicușor Dan.
14:50
Pasagerii trenului internațional Curtici-București Nord vor fi preluați de autocare și transportați la Brașov, după ce un vagon al garniturii a deraiat sâmbătă între stațiile Rupea și Racoș, anunță CFR SA.
14:30
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București organizează, în perioada 5-8 august 2024, la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Studio, workshopul „De la condei la gest", unul dintre puținele proiecte educaționale din România dedicate tehnicilor de notație a dansului în sistem Laban.
14:10
Vagonul al treilea al trenului IRN Curtici-București Nord a deraiat sâmbătă între stațiile Rupea și Racoș. Linia de cale ferată a fost închisă temporrar, a anunțat CFR SA. CFR SA anunță că trenul internațional IRN 347 (Curtici - București Nord) este oprit din circulație începând cu ora 12:10 din cauza deraierii, de un boghiu, a celui de-al treilea vagon din compunerea garniturii. Evenimentul s-a produs pe firul I, între stațiile Rupea și Racos, la km 237+400, interval feroviar pe care se circula...
13:50
Având în vedere temperaturile ridicate din aceste zile și faptul că se preconizează că traficul la graniță va fi intens, în principalele puncte de frontieră - Nădlac II, Borș, Giurgiu și Vama Veche au fost amplasate puncte de prim ajutor, anunță Poliția de frontieră.
13:10
Fie că este cauzat de dificultățile de acasă, de provocările de la locul de muncă sau tulburările, confuziile și luptele din jurul nostru, stresul este omniprezent. Și, din păcate, nu dispare. Când nu recunoaștem stresul și nu îl gestionăm corect, poate fi dăunător pentru succesul profesional, relațiile de orice tip și sănătatea fizică și mentală. 
12:50
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă șoferilor adaptarea conduitei în trafic, în condițiile temperaturilor deosebit de ridicate, prognozate de ANM pentru această perioadă.
12:30
Naționala U20 de baschet a României joacă sâmbătă cu Georgia, în cadrul FIBA U20 EuroBasket - Pitești 2024, Division B, după ce a câștigat vineri primul meci, cu Estonia, informează Agenția Națională pentru Sport (ANS).
12:30
FCSB și Universitatea Cluj joacă sâmbătă, de la ora 22.00, în prima etapă a Superligii. Alte două partide sunt programate astăzi: UTA Arad-Rapid și Sepsi OSK-Poli Iași.
12:10
Traficul este interns, sâmbătă, pe DN 39, în Eforie Nord și Agigea. Pe DN1 se circulă în coloană între localitățile Breaza și Comarnic, a anunțat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române.
11:50
Berbecii, Taurii și Balanțele socializează, Gemenii primesc informații interesante, Leii sunt preocupați de dragoste, Scorpionii se confruntă cu tensiuni în familie, Capricornii sunt preocupați de profesie, Vărsătorii se conectează cu cei din jur iar Peștii sunt inspirați.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.