Cum s-ar putea redistribui voturile lui Călin Georgescu, după interzicerea candidatului extremist

ObservatorNews, 13 martie 2025 12:00

Hidra extremismului are multe capete pe eşicherul politic românesc, iar blocarea lui Călin Georgescu a avut efectul basmelor în care Făt-Frumos taie un cap al balaurului, doar pentru ca - în locul lui - să apară alte două! Astfel, în locul fostului prezidenţiabil, au apărut încă doi izolaţionist-extremişti care se vor măsura în sondaje. George Simion de la AUR va candida, chiar dacă susţinea că nici nu se pune problema să facă asta. Perechea prezidenţiabilă e întregită de Anamaria Gavrilă, preşedinta POT.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 2 ore
22:20
Scriitoarea, jurnalista și traducătoarea Doina Jela, o voce a literaturii care a făcut cunoscută după 1989 represiunea comunistă, a murit la vârsta de 74 de ani. 
22:10
"Ne trebuie" Groenlanda!, a reiterat miercuri preşedintele american Donald Trump, după decizia Washingtonului, salutată de Danemarca, de a limita vizita delegaţiei americane în acest teritoriu autonom danez, relatează France Presse.
Acum 4 ore
22:00
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri, alături de omologul său ucrainean Volodomir Zelenski, un ajutor militar suplimentar de două miliarde de euro pentru Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres.
21:40
Un ficat de porc a fost transplantat pentru prima dată unui pacient uman, au anunțat miercuri cercetătorii chinezi care au realizat această performanță medicală, în contextul în care și alte transplanturi experimentale de la animale la oameni au fost deja realizate cu succes în ultimii ani.
21:30
Un fost deținut din Vaslui acuză că, în perioada în care se afla în detenție, buletinul său ar fi fost folosit ilegal pentru a vota la alegerile parlamentare din 2024. Pe actul său de identitate apare autocolantul care atestă participarea la scrutin, deși el susține că a votat doar la alegerile prezidențiale.
21:30
Marcel Ciolacu a oferit un interviu în exclusivitate pentru Observator, într-o ediţie specială prezentată de Alessandra Stoicescu.
21:20
Premierul Marcel Ciolacu a criticat decizia lui Victor Ponta de a candida independent la alegerile prezidențiale, afirmând că această mișcare slăbește coaliția și îl favorizează pe Nicușor Dan.
21:00
Prim-ministrul Marcel Ciolacu susţine că ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, este ”un diplomat remarcabil”, însă spune că modul în care au decurs regulile diplomaţiei până nu demult în relaţia cu Statele Unite ale Americii s-au schimbat nu pentru România, ci şi pentru statele europene. Întrebat dacă e cazul ca unii dintre diplomaţi să fie schimbaţi, Ciolacu avansează ideea unui trimis special al Guvernului şi Preşedinţiei la Washington.
20:50
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri seară la Paris, unde a fost primit de omologul său francez, Emmanuel Macron, a anunțat un purtător de cuvânt al liderului ucrainean, potrivit AFP.
20:40
Marcel Ciolacu a oferit un interviu în exclusivitate pentru Observator, într-o ediţie specială prezentată de Alessandra Stoicescu.
20:20
Au fost mândria ţării iar acum sunt oraşele fantomă ale României. Minele s-au închis, minerii au rămas şomeri. Unii au plecat din ţară, alţii au rămas să stingă lumina. Sunt zeci de oraşe care par abandonate de oameni, şi mii de oameni care nu mai speră nimic de la viitorul preşedinte. Ultimul care i-a vizitat, acum vreo 15 ani, a venit doar ca să dea nişte diplome post mortem. Puţinii mineri, care încă mai au de lucru, speră doar ca sfârşitul, atunci când va veni şi pentru ei, să nu doară atât de tare. 
20:10
20:10
România ar putea avea un "trimis special" la Washington pentru gestionarea relațiilor cu administrația Trump, propune premierul Marcel Ciolacu, într-un interviu la Observator. Șeful Guvernului a menționat că a discutat despre acest subiect cu președintele interimar Ilie Bolojan și va analiza în perioada următoare dacă această soluție este cea mai potrivită până la finalizarea altor demersuri instituționale.
Acum 6 ore
19:40
Încă o pierdere importantă pentru patrimoniul naţional. Biserica Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara a ars din temelii noaptea trecută. Cu o valoare inestimabilă şi o istorie bogată, lăcaşul de cult este unul dintre cele mai importante monumente istorice din regiune, vechi de trei secole. Numai o minune a făcut ca icoanele de sute de ani să nu fie în biserică la momentul incendiului. 
19:30
Ameninţări cu arma într-un restaurant plin de oameni din centrul Capitalei. Un individ, care a fost gardă de corp pentru Regina Elisabeta şi pentru mari actori de la Hollywood, a scos pistolul în mijlocul zilei şi a încercat să-i dea o lecţie unui rival. Potrivit surselor Observator, cei doi se cunoşteau, iar victima ar fi membrul unui clan interlop. Agresorul are altă versiune. Susţine că el a fost, de fapt, cel ameninţat şi a acţionat în legitimă apărare.
19:30
Un comisar şef al Poliţiei Române este acuzat de furt dintr-un magazin de bricolaj. Poliţistul îşi renova casa şi era împreună cu meşterul la cumpărături în momentul în care a luat două tije de plastic pentru vasul de toaletă fără să le plătească. Paznicii au sesizat incidentul, iar agenţii au deschis dosar penal. Criminalistul neagă acuzaţiile. A declarat însă pentru Observator că a făcut deja cerere să fie trecut în rezervă. 
19:20
Decizia Administraţiei Trump de a suspenda accesul României în programul Visa Waiver produce tensiuni la vârful Coaliţiei de guvernare. PSD şi UDMR ar vrea ca ministrul de Externe să fie demis. Premierul consideră că se impune o altă dinamică a relaţiei instituţionale cu oficialii americani. Seful Guvernului a anuntat că va decide soarta ministrului de Externe după discuţii cu presedintele Ilie Bolojan. 
18:30
Kremlinul condamnă arestarea guvernatoarei pro-ruse a Găgăuziei, Evghenia Guţul, acuzând autoritățile din Republica Moldova că folosesc "metode de stat polițienesc" pentru a reprima opoziția față de președinta Maia Sandu, în timp ce Guțul este acuzată de complicitate la finanțarea ilegală a fostului Partid Șor și neagă acuzațiile, susținând că dosarul său este motivat politică.
18:20
Europa ar trebui să-și crească stocurile de echipamente critice și să încurajeze populația să aibă provizii suficiente pentru cel puțin 72 de ore în caz de criză, a transmis miercuri Comisia Europeană, relatează Reuters.
18:10
Revista The Atlantic a publicat miercuri noi discuții din grupul privat de mesagerie Signal, folosit de mai mulți oficiali ai administrației Trump. Potrivit surselor CNN, detaliile divulgate de secretarul Apărării Pete Hegseth erau clasificate la acel moment, adică cu două ore înainte de startul operațiunii militare. Concret ar fi putut să pună în pericol misiunea dacă ajungeau pe mâinile unei puteri ostile. Donald Trump și oficialii de top din administrația sa au susţinut că nu au fost discutate "planuri de război".   "Jeffrey Goldberg (editorul şef de la The Atlantic) a exagerat informaţiile obţinute" a comentat vicepreşedintele JD Vance. 
Acum 8 ore
17:50
România va recupera "până la ultimul euro" banii aferenţi cererii de plată numărul 3 din PNRR, iar în următoarele luni autorităţile de la Bucureşti vor îndrepta conform cerinţelor Comisiei Europene jaloanele neîndeplinite, a declarat, miercuri, premierul Marcel Ciolacu.
17:50
Patru militari americani au dispărut în Lituania în cursul unui antrenament, a anunţat miercuri ambasada SUA la Vilnius, precizând că armata şi poliţia lituaniene îi caută împreună cu armata americană, informează Reuters, citată de Agerpres.
17:40
Imaginează-ţi că mergi să-ţi iei copilul de la grădiniţă, dar el nu e acolo. Şi nimeni nu ştie nimic de el, nici educatoarele, nici îngrijitoarele. Prin acest coşmar au trecut părinţii unui băieţel de cinci ani din Piteşti. Cel mic a dispărut pur şi simplu şi nimeni nu şi-a dat seama. A urmat o oră de chin în care familia l-a căutat în tot oraşul şi şi-a făcut scenarii, dintre cele mai negre. Damian a avut totuşi un înger păzitor. O femeie l-a găsit hoinărind pe străzi şi l-a dus la Poliţie. Părinţii şi-au revenit însă cu greu din şoc şi au depus plângere penală. 
17:40
Un copil de 13 ani a sărit în râul Bahlui, la Iași, încercând să scape de o haită de câini fără stăpân. Minorul a fost scos din apă conștient și primește îngrijiri medicale la fața locului.
17:20
O altă crimă din răzbunare a şocat o întreagă comunitate din Olt. Cu mintea întunecată de gelozie, un bărbat a ucis-o... pe mama presupusului amant al soţiei sale. Femeia de 55 de ani a plătit pentru "păcatele" fiului ei - a fost atacată chiar în timp ce vorbea cu el la telefon. După ploaia de lovituri, agresorul a fugit. Câteva minute mai târziu, a sunat singur la 112 şi și-a mărturisit crima.
17:20
România nu-şi învaţă lecţiile nici după cele mai mari tragedii. La aproape doi ani de la explozia de la Crevedia, inspectorii ANPC au găsit bombe cu ceas în staţiile GPL. Oamenii vin cu buteliile în portbagaj şi le încarcă fără probleme, cu acordul angajaţilor. Inspectorii ANPC au închis trei staţii din Bucureşti şi Ilfov. Amenzile se ridică la 90.000 de lei.
17:10
O ţară fără copii. România a înregistrat cea mai mică natalitate din ultimul secol. Se nasc tot mai puțini copii, şi la oraşe, dar mai cu seamă la sate, unde multe şcoli au ajuns să se închidă tocmai din lipsă de elevi. Uliţele au rămas aproape pustii, iar casele se golesc de un an la altul. În cea mai mică localitate din Gorj, de doi ani nu s-a născut niciun copil.
17:10
Oasele și articulațiile sunt fundamentul mobilității noastre și necesită o atenție specială pentru a rămâne sănătoase de-a lungul vieții. Procesul natural de îmbătrânire, activitatea fizică intensă și unele afecțiuni pot duce la deteriorarea lor, ceea ce crește riscul de osteoporoză, artrită și alte probleme articulare. Nutrienții esențiali, cum ar fi calciul, vitamina D, colagenul și glucozamina, joacă un rol important în menținerea rezistenței osoase și a flexibilității articulațiilor.
17:00
Minimalismul nu este doar un stil de design interior, ci și o filozofie de viață care pune accent pe simplitate, organizare eficientă și renunțarea la exces.
17:00
Aproximativ 1.500 de oameni s-au strâns, miercuri, în Piaţa Constituţiei din Capitală pentru a participa la un miting de susţinere a lui Călin Georgescu, cu ocazia zilei sale de naştere.
16:50
Rusia și SUA discută posibilitatea relansării gazoductului Nord Stream 2 ca parte a unui potențial acord de pace în războiul din Ucraina, în contextul în care Rusia critică refuzul politic al UE de a accepta gazul rusesc, iar conductele au fost avariate în urma unui sabotaj neelucidat din 2022.
16:50
Cazinoul din Constanţa renaşte după trei decenii de nepăsare. Monumentul emblemă pentru litoralul românesc a fost restaurat timp de cinci ani şi se pregăteşte de marea deschidere. Rezultatele sunt absolut spectaculoase. Totuşi, mai este un singur pas de făcut. Astăzi, premierul Marcel Ciolacu a predat monumentul Primăriei Constanţa în cadrul unei ceremonii. Un transfer foarte controversat. 
16:40
O crimă care a şocat Germania şi o poveste care a pornit războiul între clanurile de interlopi români: în spatele execuţiei de la nunta de lângă Nurnberg ar fi - conform datelor din anchetă - o răzbunare anunţată. Motivul crimei, spun apropiaţii ucigaşului şi victimei, ar fi un amantlâc ascuns şi o datorie neachitată. Criminalul şi-a ucis socrul cu 6 gloanţe, supărat că victima nu a respectat o judecată ţigănească după ce soţia sa l-a înşelat. El este acum în custodia poliţiei franceze şi urmează să fie extrădat în Germania.
16:20
Uniunea Europeană pare să respingă ridicarea sanțiunilor împotriva Rusiei, până când se va retrage necondiționat din Ucraina. Moscova a condiţionat o încetare parțială a focului în Marea Neagră de ridicarea unor sancțiuni, inclusiv ca băncile rusești implicate în exporturile agricole să fie reconectate la SWIFT. Dar adăugarea Băncii Agricole Ruse la sistemul de plăți nu este o decizie pe care SUA o poate lua de la singură: SWIFT intră sub jurisdicția UE.
16:10
Case de vânzare cu doar un euro au atras mii de doritori din toată lumea în satele pitorești ale Italiei. Însă, dincolo de prețul simbolic, noii proprietari descoperă rapid că visul mediteraneean vine la pachet cu renovări costisitoare și provocări neașteptate.
16:10
România va avea, până la finalul acestui an, propriile drone şi se va lucra la modernizarea liniilor de producţie pentru RDX şi TNT, a declarat miercuri, la Palatul Parlamentului, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan Ivan.
16:10
Echipa de securitate naţională a lui Donald Trump este sub tirul democraţilor, din cauza scandalului comunicării pe o reţea socială nesecurizată, într-un grup de chat în care a fost introdus, aparent din greşeală, şi un jurnalist! La audierile din Congres toti membrii grupului sau oficialii cu responsabilităţi de securitate au susţinut că informaţiile nu erau clasificate, deşi mesajele publicate parţial de jurnalist arată că era vorba de ţinte, arme şi strategii. Noi am analizat întreaga situaţie alături de conf. univ. dr. Andreea Maierean, profesor asociat Ştiinţe Politice, Universitatea Wilkes, Pennsylvania.
Acum 12 ore
15:50
Revista The Atlantic a publicat miercuri noi detalii despre scurgerea de informaţii confidenţiale dintr-un grup de chat de pe aplicaţia Signal, în care se aflau oficiali de rang înalt ai administrației Trump. Editorul-șef Jeffrey Goldberg a publicat capturi de ecran ale conversațiilor care dezvăluie planurile de atac din Yemen și dovada că Mike Waltz, consilier al lui Donald Trump, a fost cel care l-a adăugat în acel grup. Deși Waltz și-a asumat responsabilitatea pentru incident, el a sugerat că autoritățile ar trebui să investigheze cum a ajuns Goldberg în respectivul chat, părând astfel să infirme că el l-ar fi introdus direct.
15:50
Vameșii din Menton, Franța au găsit peste 20 de kilograme de cocaină ascunse într-un autocamion înmatriculat în România. Șoferul a declarat că venea din Spania și se îndrepta spre Milano.
15:40
O reţea de companii operate de o enigmatică firmă chineză de tehnologie a încercat să recruteze angajaţi guvernamentali americani concediaţi recent, potrivit anunţurilor de angajare şi unui expert care a descoperit această campanie, relatează Reuters.
15:40
15:40
Anna Prokofyeva, o jurnalistă de la televiziunea de stat rusă Channel One, a fost ucisă de o mină în regiunea Belgorod, în timp ce cameramanul ei, Dmitri Volkov, a fost rănit, potrivit Kiev Independent. 
15:30
Două luni ne despart de momentul în care românii vor da votul final pentru președinția țării în cel mai așteptat și tensionat scrutin din ultimii 35 de ani. Alegerile sunt ale fiecărui român.
15:30
Două luni de zile ne despart de momentul în care românii vor da votul final pentru președinția țării în cel mai așteptat și tensionat scrutin din ultimii 35 de ani. Alegerile sunt ale fiecărui român.
15:20
Poliţiştii bucureşteni de la Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 5 fac, miercuri, şase percheziţii la locuinţele unor persoane din Capitală şi din judeţul Ilfov, într-un dosar penal de înşelăciune în formă continuată, furt şi conducere a unui autovehicul fără permis, cu un prejudiciu de peste 310.000 de euro. Potrivit unor surse judiciare, un bătrân de 93 de ani ar fi fost înşelat de un bărbat şi o femeie pe care i-a întâlnit în Cimitirul Ghencea şi care l-au abordat spunându-i că îi pot realiza un cavou-monument, o "adevărată operă de artă", informează news.ro.
15:10
Metrorex a semnat un contract de peste 1,6 miliarde de lei pentru realizarea lucrărilor de legătură între rețeaua de metrou și Aeroportul Internațional Henri Coandă. Vor fi efectuate lucrări de arhitectură, cale de rulare, instalarea sistemelor electromecanice şi de curenţi slabi.
15:10
O vacanță în paradisul caraibian s-a transformat într-o tragedie. O femeie în vârstă de 73 de ani, pasageră a vasului de croazieră Nieuw Amsterdam, și-a pierdut viața după ce a fost implicată într-un accident cu un ski-jet, în apropierea insulei private Half Moon Cay, în Bahamas.
15:00
Sunt tensiuni uriaşe şi în capitala Ungariei. Mii de oameni au blocat una dintre cele mai circulate străzi din Budapesta, în semn de protest faţă de interzicerea paradei Pride, a comunităţii minorităţilor sexuale.
15:00
Poliţiştii din Braşov au deschis o anchetă după ce două maşini au fost incendiate în parcarea unui hotel din localitatea Vulcan. Autoturismele aparţineau unor turişti cazați acolo, iar anchetatorii au prins deja suspectul. 
14:50
Tribunalul București a acceptat solicitarea formulată de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist și a revocat certificatul de revoluționar acordat fostului președinte Ion Iliescu. Decizia poate fi contestată.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.