CONFERINTA "CODUL INSOLVENTEI" Nicolae Vlahu, senator: 'Trebuie să avem în vedere respectarea interesului creditorilor, debitorilor, dar şi interesului general'
Bursa,
27 martie 2025 00:00
Practicienii în insolvenţă se confruntă cu foarte multe piedici în exercitarea profesiei, piedici care se răsfrâng şi asupra mediului de afaceri, dar în procedura insolvenţei este necesar să fie respectat atât interesul creditorilor, cât şi interesul debitorilor şi interesul general al societăţii, a afirmat Nicolae Vlahu, preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii şi membru al Comisiei Juridice din cadrul Senatului.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 12 ore
18:20
Călin Georgescu a rostit un mesaj de Paşte, distribuit pe TikTok, în dimineaţa de duminică pe la orele 11.00.
18:20
Reproduc unele dintre cele mai gogonate, nefondate şi retoric exagerate afirmaţii din tot discursul lui Calin Georgescu, distribuit pe TikTok, in Duminica Paştelui: 'Esenţa lumii divine, nucleul din care gândirea umană separă arderea de binecuvântare, este dată de limba noastră română, de limba bătrână a geţilor. Nealterată de imixtiuni, cu o conotaţie sacră. Limba noastră este principala formă prin care ne putem proteja identitatea şi credinţa strămoşească; atunci când ne rugăm în limba română, limba noastră sfântă, ne protejăm imunitatea sufletească, atât de greu încercată de actuala criză pe care o traversăm.'
17:50
Rusia condamnă o tânără de 19 ani la aproape trei ani de închisoare pentru condamnarea războiului din Ucraina # Bursa
Un tribunal rus a condamnat-o vineri la aproape trei ani de închisoare pe Darya Kozyreva, o activistă în vârstă de 19 ani, care a folosit poezie din secolul al XIX-lea şi graffiti pentru a protesta împotriva conflictului din Ucraina, relatează Reuters, care afirmă cele ce urmează.
17:30
Creştini din întreaga lume au marcat la Ierusalim Duminica Paştelui, umbrită anul acesta, pentru a doua oară, de războiul din Fâşia Gaza şi de tulburările din Cisiordania, transmite agenţia DPA, care relatează cele ce urmează.
17:00
Ministerul britanic al Apărării a anunţat, duminică, că avioane de vânătoare Typhoon au interceptat săptămâna aceasta aeronave ruseşti în apropierea spaţiului aerian al NATO, deasupra Mării Baltice, potrivit unui comunicat preluat de Reuters, de la care transmitem următoarele.
17:00
Între 14% şi 17% dintre terenurile arabile ale lumii sunt contaminate cu cel puţin o substanţă din categoria metalelor grele, o poluare ce prezintă un risc pentru sănătatea a până la 1,4 miliarde de oameni, au avertizat săptămâna aceasta oamenii de ştiinţă, transmite AFP, care indică cele ce urmează.
17:00
Iranul, care a purtat sâmbătă o a doua rundă de discuţii nucleare cu Statele Unite la Roma, pare să fie într-o poziţie de forţă pentru negocieri, a scris duminică presa iraniană, înaintea noilor negocieri programate pentru sfârşitul săptămânii viitoare, relatează AFP, de la care redăm cele ce urmează.
16:40
Un număr tot mai mare de americani înstăriţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia, în cadrul unei tendinţe de 'dezamericanizare' a portofoliilor, potrivit investitorilor şi instituţiilor bancare elveţiene, relatează CNBC, de la care transmitem cele ce urmează.
16:20
Regele Charles al Marii Britanii şi Regina Camilla au salutat pe scurt privitorii după slujba de Paşte de la Capela St George din Windsor, un moment important în calendarul monarhului, care este guvernatorul suprem al Bisericii Angliei, relatează Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
16:00
Cel puţin două persoane au fost ucise şi 11 au fost rănite în raiduri aeriene efectuate peste noapte asupra oraşului Sanaa, capitala Yemenului, şi a zonelor învecinate, a anunţat duminică presa controlată de rebelii houthi, care au acuzat Statele Unite pentru aceste bombardamente, relatează AFP.
15:50
Vulcanul Marapi, situat în regenţele Agam şi Tanah Datar din provincia indoneziană Sumatra de Vest, a erupt din nou, sâmbătă, aruncând cenuşă vulcanică până la 1.000 de metri deasupra vârfului său, transmite agenţia VNA, de la care relatăm cele ce urmează.
Acum 24 ore
15:40
Papa Francisc denunţă and #39; and #39;situaţia umanitară dramatică and #39; and #39; din Gaza şi cere un armistiţiu # Bursa
Papa Francisc a denunţat duminică and #39; and #39;situaţia umanitară dramatică şi josnică and #39; and #39; din Gaza, avertizând în acelaşi timp asupra and #39; and #39;climatului de antisemitism în creştere care se răspândeşte în întreaga lume and #39; and #39;, în discursul susţinut cu ocazia Paştelui, relatează AFP, care afirmă cele ce urmează.
15:00
Numărul firmelor dizolvate a scăzut cu 8,73%, în ianuarie 2025, până la 3.564, faţă de 3.905 în anul anterior, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), care indică cele ce urmează.
15:00
Ţara noastră a produs, în primele două luni din 2025, o cantitate de ţiţei de 415.400 tone echivalent petrol (tep), cu 34.000 tep mai mică (-7,6%) faţă de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), care afirmă cele ce urmează.
14:50
Tesla se confruntă cu un proces colectiv intentat în California, în care este acuzată că manipulează intenţionat odometrele vehiculelor electrice, astfel încât acestea să arate un rulaj mai mare decât cel real, relatează CNBC, de la care transmitem cele ce urmează.
14:30
Un avion Boeing destinat utilizării de către o companie aeriană chineză a aterizat duminică înapoi la centrul de producţie al fabricantului de avioane din SUA, fiind o victimă a războiului tarifelor vamale lansat de preşedintele Donald Trump, căruia China i-a răspuns prin măsuri similare, relatează Reuters, care afirmă cele ce urmează.
14:30
Două aeronave fabricate în China, modelul C909 al producătorului Commercial Aircraft Corporation of China (COMAC), au început sâmbătă operaţiuni comerciale pe rute interne din Vietnam, a anunţat compania, citată de Reuters, care indică cele ce urmează.
14:20
Rusia susţine că a and #39; and #39;respins and #39; and #39; atacuri nocturne ale Ucrainei în ciuda armistiţiului # Bursa
Rusia susţine că forţele sale armate au and #39; and #39;respins and #39; and #39; atacuri ucrainene lansate în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în ciuda armistiţiului de Paşte decretat de preşedintele Vladimir Putin şi acceptat de Kiev, relatează AFP, care transmite cele ce urmează.
14:10
Un pescar aflat pe stânci şi-a pierdut viaţa duminică, în apropiere de Sydney, după ce a fost luat de ape, ridicând la şase numărul persoanelor înecate în weekendul de Paşte din Australia, unde coasta de est a fost lovit de valuri uriaşe, transmite AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
13:40
Papa Francisc a afirmat că Iisus and #39; and #39;plânge lacrimile celor care suferă and #39; and #39;, în omilia pregătită pentru liturghia din duminica Paştelui şi care, în absenţa sa, din cauza convalescenţei după infecţia respiratorie care l-a afectat recent, a fost citită de cardinalul Angelo Comastri, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, transmite agenţia EFE, care afirmă cele ce urmează.
13:40
Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreşedintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paşte, a anunţat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigraţie a administraţiei lui Donald Trump, relatează AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
12:10
Val de proteste anti-Trump în SUA: 'No Kings!' - Vocea străzii împotriva unei administraţii controversate # Bursa
Declanşarea unei serii de proteste masive coordonate în toate cele 50 de state americane, sub umbrela mişcării '50501' ('50 de proteste, 50 de state, 1 mişcare') - potrivit BBC News - a avut loc in Vinerea Mare (19 aprilie 2025) marcand o nouă etapă a mobilizării civice în Statele Unite.
12:00
Preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, va demisiona din Consiliul de Administraţie al Nissan, a anunţat producătorul auto nipon, afectat de scăderea vânzărilor, transmite Reuters, care indică cele ce urmează.
12:00
Un american şi doi ruşi au revenit în siguranţă pe Pământ după şapte luni petrecute la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), transmite duminică agenţia DPA, de la care informăm cele ce urmează.
11:50
În mesajul de Paşte, Zelenski le cere ucrainenilor să nu-şi piardă speranţa că pacea va reveni în ţara lor # Bursa
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni în duminica Paştelui să nu renunţe la speranţa că pacea va reveni în ţara lor şi să persevereze pentru a depăşi calea dificilă a războiului pe care se află de 1.152 de zile, relatează Reuters, de la care redăm cele ce urmează.
11:20
Ministrul israelian de finanţe de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, a cerut ocuparea completă a Fâşiei Gaza şi, dacă este necesar, o guvernare militară din partea Israelului, relatează dpa, care afirmă cele ce urmează.
11:10
Comisia Europeană spune că vrea dovezi privind o încetare efectivă a agresiunii Rusiei în Ucraina # Bursa
Comisia Europeană a reacţionat cu prudenţă la anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin de declarare a unei încetări unilaterale de 30 de ore a focului în Ucraina de Paşte, Bruxellesul afirmând că Moscova ar putea să pună capăt imediat războiului dacă ar vrea, transmite Reuters, care indică cele ce urmează.
11:00
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat sâmbătă Rusia că a încălcat încetarea focului pe care omologul său rus Vladimir Putin tocmai o anunţase pentru Paşte şi pe care Ucraina s-a angajat să o respecte, în ceea ce ar fi cea mai semnificativă pauză în lupte din ultimii trei ani de conflict, relatează AFP, care afirmă cele ce urmează.
10:50
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a angajat sâmbătă să împiedice Iranul să se doteze cu arme nucleare, după a doua rundă de discuţii între Teheran şi Washington privind programul nuclear al Republicii Islamice, notează AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
10:40
Agenţia electorală a Canadei a notat sâmbătă o prezenţă ridicată la votul anticipat, reflectând and #39;un interes deosebit pentru alegeri and #39; cu o săptămână înainte de scrutinul legislativ dominat de tensiunile cu vecinul american, scrie AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
10:20
Ipoteza scurgerii virusului din laboratorul din Wuhan a fost suprimată deliberat de instituţii cheie precum NIH, HHS, OMS şi de figuri centrale precum Dr. Anthony Fauci, în colaborare cu platforme digitale şi presa mainstream, susţine un Raport al Congresului SUA, dat publicitatii in Vinerea Mare, pe 19 aprilie 2025, document despre care relateaza Zero Hedge, de unde am extras informatiile care urmeaza.
Ieri
19:20
Vicepreşedintele american J.D. Vance s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin # Bursa
Vicepreşedintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin, în timp ce o întâlnire cu papa Francisc nu este programată oficial deoarece acesta continuă să se afle în convalescenţă după o infecţie respiratorie, transmite AFP, care afirmă cele ce urmează.
17:50
Departamentul american al Apărării a anunţat vineri retragerea a aproximativ 1.000 de militari din Siria, din cei aproximativ 2.000 desfăşuraţi în prezent în ţară pentru a lupta împotriva jihadiştilor, notează AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
17:40
O sută şaizeci de persoane au fost arestate în Pakistan în urma a 20 de atacuri care au vizat lanţul american de fast-food KFC şi în urma cărora un angajat a fost ucis, a anunţat sâmbătă guvernul de la Islamabad, potrivit AFP, care indică cele ce urmează.
17:40
Cinci persoane s-au înecat după ce valuri uriaşe au lovit coastele estice ale Australiei la începutul weekendului de Paşte, relatează BBC, de la care transmitem cele ce urmează.
17:40
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de Paşte, în care menţionează că, în acest an, toţi creştinii din ţara noastră, indiferent de confesiune, se bucură de Sărbătorile Pascale and #39;într-o comuniune spirituală de care poporul român este puternic ataşat and #39;, transmite Agerpres, de la care redăm cele ce urmează.
17:30
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o scurtă încetare a focului în conflictul cu Ucraina cu ocazia sărbătorilor de Paşte, începând de sâmbătă, ora 18.00 a Moscovei (15.00 GMT), şi până luni, 21 aprilie, ora 00.00 (duminică, ora 21.00 GMT), transmite presa internaţională.
17:30
The Insider: Reţeaua rusă de dezinformare Matrioşka lansează o campanie anti-Sandu în Moldova # Bursa
Reţeaua de dezinformare Matrioşka, afiliată propagandei ruse, a iniţiat pentru prima dată o campanie coordonată care vizează Republica Moldova şi preşedinta Maia Sandu, relatează site-ul de investigaţii The Insider, citând proiectul Bot Blocker, care afirmă cele ce urmează.
16:50
Banca Centrală Europeană (BCE) estimează că lansarea euro digital va duce la retragerea din circulaţie a cinci euro fizici pentru fiecare zece euro digitali emişi, informează EFE, de la care redăm cele ce urmează. Concluzia apare în cel mai recent raport al instituţiei, care lucrează de mai mulţi ani la acest proiect, spre deosebire de Rezerva Federală a SUA, care a renunţat la ideea unui dolar digital.
16:50
Influenţa unor figuri controversate din online, precum Andrew Tate, contribuie la amplificarea misoginiei şi sexismului în sălile de clasă din Marea Britanie, potrivit unui nou studiu publicat de sindicatul profesorilor NASUWT, relatează Sky News, care afimă cele ce urmează. Cercetarea scoate la iveală o deteriorare a comportamentului elevilor, în special în rândul băieţilor, pe fondul consumului de conţinut din social media.
16:40
Papa Francisc intenţionează să fie prezent la binecuvântarea Urbi et Orbi, ce are loc la finalul slujbei de Paştele Catolic, în Piaţa Sfântul Petru, însă participarea sa depinde de evoluţia stării de sănătate, a anunţat sâmbătă biroul de presă al Vaticanului, transmite EFE, care afirmă cele ce urmează.
16:40
Franţa intenţionează să atragă 'sute' de cercetători din întreaga lume, într-o campanie care va fi lansată oficial de preşedintele Emmanuel Macron pe 5 mai, în contextul reducerilor masive de fonduri pentru ştiinţă şi universităţi în Statele Unite, odată cu revenirea la putere a lui Donald Trump, relatează EFE, de la care transmitem cele ce urmează.
16:30
Ministerul palestinian al Sănătăţii: Bombardamentele israeliene au ucis aproape 30 de palestinieni # Bursa
Bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza au ucis cel puţin 27 de persoane, majoritatea copii, sâmbătă dimineaţă, a raportat Ministerul palestinian al Sănătăţii, transmite EFE, de la care redăm cele ce urmează.
16:00
Ecuador intră în alertă maximă după un presupus complot de asasinat vizându-l pe preşedintele Daniel Noboa # Bursa
Guvernul din Ecuador a declarat 'stare de alertă maximă' în urma apariţiei unor informaţii privind un presupus complot de asasinat împotriva preşedintelui Daniel Noboa, reales recent în funcţie, relatează AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
15:40
Rusia a susţinut sâmbătă că a recucerit penultima localitate din regiunea rusă Kursk aflată încă sub controlul armatei ucrainene, încheind astfel aproape complet recucerirea acestui teritoriu care a fost ţinta unei ofensive ucrainene în vara anului 2024, informează presa internaţională.
15:10
Bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza au ucis cel puţin 27 de persoane, majoritatea copii, sâmbătă dimineaţă, a raportat Ministerul palestinian al Sănătăţii, transmite EFE, de la care redăm cele ce urmează.
15:10
Administraţia Trump dă semne de impacienţă în faţa negocierilor de pace privind războiul din Ucraina, iar poziţia Statelor Unite ar putea oferi un avantaj Moscovei, potrivit unei analize publicate de The Guardian, de la care relatăm următoarele.
13:30
Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, aflat sub autoritatea Patriarhiei Moscovei, susţine că a fost împiedicat de două ori să plece spre Ierusalim pentru a aduce Lumina Sfântă în Republica Moldova, în ciuda faptului că o delegaţie oficială a Mitropoliei Moldovei se află deja în Israel pentru această misiune. Situaţia a fost intens mediatizată de presa rusă şi a generat reacţii politice la Chişinău, scrie NewsMaker, de la care relatăm cele ce urmează.
13:20
Limba italiană s-a dovedit a fi un atu neaşteptat pentru premierul Giorgia Meloni în recentele sale discuţii cu fostul preşedinte american Donald Trump şi cu senatorul JD Vance, potrivit Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
13:10
Vicepreşedintele american J.D. Vance s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin # Bursa
Vicepreşedintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin, în timp ce o întâlnire cu papa Francisc nu este programată oficial deoarece acesta continuă să se afle în convalescenţă după o infecţie respiratorie, transmite AFP, care indică cele ce urmează.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.