„Atunci când lucrez cu echipa mea de cercetare şi cu studenţii mei simt că mi-am ...
Monitorul de Suceava,
17 iulie 2025 12:30
Interviu cu cercetătorul şi universitarul grec dr. Asterios (Stergios) Pispas Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” Iaşi îl găzduiește de mai bine de un an și jumătate pe cercetătorul grec dr. Asterios (Stergios) Pispas, unul dintre cei mai reputaţi specialişti în ... (continuare) Articol publicat joi, 17 iulie 2025, în secţiunea "Local".
• • •
Alte ştiri de Monitorul de Suceava
Acum 4 ore
15:20
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Siret, a scăpat relativ simplu după ce mașina pe care o conducea, marca Porche, s-a răsturnat pe un câmp din zona satului Dornești.Accidentul a avut loc vineri, în jurul orei 15.30, în timp ce șoferul care circula pe DN 17A efectua o manevră de depășire și avea ... (continuare) Autor: Sandrinio NEAGU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
15:20
Trei hoți, din care doi minori, au comis în aceeași noapte două furturi creând prejudicii mari # Monitorul de Suceava
Trei tineri, din care doi sunt minori în vârstă de 17 ani, iar celălalt are 19 ani au ajuns în arest pentru o perioadă de 24 de ore după ce polițiștii le-au probat două furturi comise în aceeași noapte.Mai exact, cei trei au acționat în noaptea de 15 spre 16 iulie la Călugăreni-Adâncata, respectiv ... (continuare) Autor: Sandrinio NEAGU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
14:10
Șoferul care vineri după-amiază a ajuns cu tirul într-o râpă adâncă de 7 metri din zona Dănila, pe de pe drumul european 85, a scăpat cu viață.Înainte de a ajunge în râpă, tirul a rupt 65 de metri din parapetele metalic de pe marginea drumului, un indiciu că șoferul ucrainean în vârstă de 58 de ani ... (continuare) Autor: Sandrinio NEAGU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
14:10
Ruptă de beată și fără permis, o șoferiță a luat la țintă tot ce i-a ieșit în cale # Monitorul de Suceava
Un incident în care au fost implicate două femei se putea finaliza cu urmări grave.Vineri seară, în jurul orei 21.00, polițiștii au fost chemați să intervină la un eveniment rutier care a avut loc în satul Luncușoara, comuna Udești.Un autoturism marca Skoda Octavia a ieșit de pe carosabil, a lovit ... (continuare) Autor: Sandrinio NEAGU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
Acum 8 ore
11:30
Transferuri pe bandă rulantă la Cetatea înaintea sezonului de debut în eșalonul al treilea. Ultimii doi sosiți sunt Alexandru Zaharia și Răzvan Gorovei.Zaharia este un atacant în vârstă de 24 de ani, originar din Iași, care evoluat în cariera sa pentru Poli, Aerostar Bacău, Dante Botoșani, CSM ... (continuare) Autor: Gabriel TODERAŞCU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
11:30
Profitul rezultat după meciul de retragere al lui Dorin Goian a fost direcționat către ... # Monitorul de Suceava
Meciul de retragere al lui Dorin Goian, pe lângă faptul că a stârnit emoție printre suceveni, a avut și componentă umanitară. Astfel, fostul internațional român a decis să doneze 40.000 de lei din încasările evenimentului către Asociația „Freamăt de Speranță”, o organizație ... (continuare) Autor: Gabriel TODERAŞCU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
Acum 12 ore
07:50
Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent ... # Monitorul de Suceava
Ploile abundente din ultimele zileînregistrate în municipiul Suceava au dus la producerea unor „infiltrații majore” de apă în casa scării și în unele apartamente din blocul 6, scările A, B, C de pe strada Ștefan cel Mare, aflat într-un proiect de reabilitare energetică finanțat prin ... (continuare) Autor: Dana HUMOREANU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate ... # Monitorul de Suceava
Patru indivizi care au participat la o faptă de tâlhărie și lipsire de libertate față de un bătrân în vârstă de 78 de ani și-au aflat pedepsele de după gratii, unde se află în arest preventiv.Judecătorii de la Gura Humorului le-au aplicat sentințe cu executare tuturor celor patru, cea mai mare ... (continuare) Autor: Florin PAIU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Polițiștii de la Serviciul Arme Suceava, alături de cei de la Biroul pentru Protecția Animalelor, au derulat cercetări într-un caz în care un bărbat a făcut uz de arma sa în mod ilegal, împușcând câinele unui vecin.Pe 15 iulie, dimineață, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 cu ... (continuare) Autor: Florin PAIU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă ... # Monitorul de Suceava
Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.Constantin T., din Dărmănești, este acuzat că a condus un autovehicul pe drumurile publice deși nu avea permis ... (continuare) Autor: Sandrinio NEAGU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Titlul de azi e de o ambiguitate perfectă. Fireşte, cei care citiţi vă întrebaţi cine sau ce e în grafic, iar paradoxul chiar nebun este că în grafic suntem toţi! Şi eu, care susţin că panaramele noastre de echipe "europene" n-au nicio şansă să ajungă în grupele competiţiilor, adică acolo ... (continuare) Autor: Doru POPOVICI Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Fotbal pe paine".
07:50
Cristian Balgiu este al cincilea transfer realizat de Cetatea în această vară. În vârstă de 30 de ani, Balgiu evoluează pe postul de mijlocaș central, iar în cariera sa a mai jucat pentru echipe precum Concordia Chiajna, CS Afumați, Juventus București, ASA Târgu Mureș, AFC Turris, Gloria Buzău, FC ... (continuare) Autor: Gabriel TODERAŞCU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Sport local".
07:50
Câmpulungeanul Albert Hofman este noul jucător al formației de Liga a II-a Chindia Târgoviște, cu care a semnat un contract pe o perioadă de doi ani. Atacantul în vârstă de 22 de ani a reușit deja să puncteze pentru noua sa echipă, într-un amical câștigat cu 5-1 în fața celor de la Concordia ... (continuare) Autor: Gabriel TODERAŞCU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Sport local".
07:50
Ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Suceava au organizat o lecție anticorupție cu elevii din cadrul Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi ”Petru Rareș” din municipiul Fălticeni, înainte ca aceștia să înceapă stagiul de practică de la ... (continuare) Autor: Florin PAIU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Profesoara Nicoleta Schipor este marea câștigătoare a campaniei Liga Profesorilor Excepționali # Monitorul de Suceava
Nicoleta Adriana Schipor, profesoară de inginerie alimentară la Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuți, este marea câștigătoare a campaniei naționale Liga Profesorilor Excepționali, inițiativă care aduce în prim-plan dascălii care inspiră, motivează și creează oportunități reale ... (continuare) Autor: Adelina TALPALARIU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Un tir a părăsit drumul european 85 și s-a răsturnat într-o râpă adâncă de câțiva metri în zona localității Dănila.Accidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de vineri, 18 iulie, iar șoferul tirului a rămas încarcerat.Bărbatul a fost extras de către pompierii militari și predat unui echipaj SAJ, ... (continuare) Autor: Sandrinio NEAGU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste ... # Monitorul de Suceava
Judecătorii de la Rădăuți au dat, după doar două termene de judecată, sentința în cazul unui cetățean ucrainean care a fost prins, la finele lunii martie a acestui an, cu un transport de țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro.Chepeha Heorhii, aflat acum sub măsura controlului judiciar, a ... (continuare) Autor: Florin PAIU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Drumul spre performanță presupune alegeri curajoase, muncă multă și preocupare pentru cunoaștere.Iulia Popa, șefa de promoție din acest an a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, le-a bifat pe toate.A făcut zilnic naveta din Rădăuți pentru a studia acolo unde și-a dorit să ... (continuare) Autor: Adelina TALPALARIU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Luni, 21 iulie, este ultima zi pentru înmatriculare după prima rundă de înscrieri la USV # Monitorul de Suceava
Conform planului de organizare a Admiterii 2025 la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, procesul de înmatriculare a candidaților declarați admiși după prima rundă de înscrieri se va încheia luni, 21 iulie.Confirmarea locului obținut prin depunerea actelor în original la USV este ... (continuare) Autor: Radu LUPAŞCU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Compania de distribuție Delgaz Grid a lansat asistentul virtual DELIA, un chatbot disponibil nonstop pe site-ul companiei.Funcționalitățile principale ale asistentului virtual DELIA (dezvoltat cu tehnologie AI) includ: informații despre racordarea la rețeaua de gaz sau electricitate– pașii de ... (continuare) Autor: Daniela MICUŢARIU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Sâmbătă se deschide la Iulius Mall Suceava expoziția de animale marine gigant și dinozauri ... # Monitorul de Suceava
Sâmbătă, 19 iulie 2025, la Iulius Mall Suceava se deschide expoziția de animale marine gigant și dinozauri animatronici. O călătorie în timp, chiar în Era Mezozoică, când planeta era populată de giganții dinozauri, îi așteaptă pe cei dornici să descopere misterele animalelor preistorice. 50 de ... (continuare) Autor: Daniela MICUŢARIU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va ... # Monitorul de Suceava
Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji, duminică, 20 iulie 2025, la Mănăstirea „Sf. Ilie” Șcheia, Protopopiatul Suceava II.Sărbătoarea Sfântului Ilie începe la mănăstirea din Șcheia pe 19 iulie, la ora 18:00, cu Slujba ... (continuare) Autor: Daniela MICUŢARIU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Un bărbat din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan deși era mort de beat.În cursul zilei de joi, 17 iulie, el a urcat la volanul unui autoturism marca Ford, iar în jurul orei 10.30 a fost tras pe dreapta pe strada Nicolae Iorga de un echipaj de poliție.A fost ... (continuare) Autor: Sandrinio NEAGU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi ... # Monitorul de Suceava
Rapoartele de evaluare a gradului de satisfacție a pacienților, publicate de Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, arată că între 22 și 29% dintre pacienții care au răspuns la chestionarele de estimare a experienței pe care au avut-o la această unitate medicală ... (continuare) Autor: Dana HUMOREANU Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
07:50
Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung ... # Monitorul de Suceava
Municipiul Câmpulung Moldovenesc găzduiește, începând de vineri și până duminică, 20 iulie, a 36-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”. Evenimentul este fără doar și poarte unul dintre cele mai importante momente pentru promovarea folclorului autentic ... (continuare) Autor: Dan COMAN Articol publicat sâmbătă, 19 iulie 2025, în secţiunea "Local".
Acum 24 ore
22:20
Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent ... # Monitorul de Suceava
Ploile abundente din ultimele ore înregistrate în municipiul Suceava au dus la producerea unor „infiltrații majore” de apă în casa scării și în unele apartamente din blocul 6, scările A, B, C de pe strada Ștefan cel Mare, aflat într-un proiect de reabilitare energetică finanțat ... (continuare) Autor: Dana HUMOREANU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
19:00
Sâmbătă se deschide la Iulius Mall Suceava expoziția de animale marine gigant și dinozauri ... # Monitorul de Suceava
Sâmbătă, 19 iulie 2025, la Iulius Mall Suceava se deschide expoziția de animale marine gigant și dinozauri animatronici. O călătorie în timp, chiar în Era Mezozoică, când planeta era populată de giganții dinozauri, îi așteaptă pe cei dornici să descopere misterele animalelor preistorice. 50 de ... (continuare) Autor: Daniela MICUŢARIU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
Ieri
17:10
Plantanțiile din Ecuador se întind la peste 2 000 de metri altitudine, acolo unde trandafirii primesc 12 ore constante de lumină ecuatorială și cresc cu tulpini lungi, rezistente și boboci mari – exact ce apreciază cunoscătorii pentru volum și splendoare. În Olanda, însă, florile sunt ... (continuare) Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Local".
17:10
Un tir a părăsit drumul european 85 și s-a răsturnat într-o râpă adâncă de câțiva metri în zona localității Dănila.Accidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de vineri, 18 iulie, iar șoferul tirului a rămas încarcerat.Bărbatul a fost extras de către pompierii militari și predat unui echipaj SAJ, ... (continuare) Autor: Sandrinio NEAGU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
17:10
Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung ... # Monitorul de Suceava
Municipiul Câmpulung Moldovenesc găzduiește, începând de vineri și până duminică, 20 iulie, a 36-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”. Evenimentul este fără doar și poarte unul dintre cele mai importante momente pentru promovarea folclorului ... (continuare) Autor: Dan COMAN Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
15:40
Luni, 21 iulie, ultima zi pentru înmatriculare după prima rundă de înscrieri la USV # Monitorul de Suceava
Conform planului de organizare a Admiterii 2025 la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, procesul de înmatriculare a candidaților declarați admiși după prima rundă de înscrieri se va încheia luni, 21 iulie.Confirmarea locului obținut prin depunerea actelor în original la USV este ... (continuare) Autor: Radu LUPAŞCU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
15:40
Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste ... # Monitorul de Suceava
Judecătorii de la Rădăuți au dat, după doar două termene de judecată, sentința în cazul unui cetățean ucrainean care a fost prins, la finele lunii martie a acestui an, cu un transport de țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro.Chepeha Heorhii, aflat acum sub măsura controlului ... (continuare) Autor: Florin PAIU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
15:40
Ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Suceava au organizat o lecție anticorupție cu elevii din cadrul Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi ”Petru Rareș” din municipiul Fălticeni, înainte ca aceștia să înceapă stagiul de practică ... (continuare) Autor: Florin PAIU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
15:40
Câmpulungeanul Albert Hofman este noul jucător al formației de Liga a II-a Chindia Târgoviște, cu care a semnat un contract pe o perioadă de doi ani. Atacantul în vârstă de 22 de ani a reușit deja să puncteze pentru noua sa echipă, într-un amical câștigat cu 5-1 în fața celor de la Concordia ... (continuare) Autor: Gabriel TODERAŞCU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
14:40
Compania de distribuție Delgaz Grid a lansat asistentul virtual DELIA, un chatbot disponibil nonstop pe site-ul companiei.Funcționalitățile principale ale asistentului virtual DELIA (dezvoltat cu tehnologie AI), includ: informații despre racordarea la rețeaua de gaz sau electricitate– ... (continuare) Autor: Daniela MICUŢARIU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
14:40
Drumul spre performanță presupune alegeri curajoase, muncă multă și preocupare pentru cunoaștere.Iulia Popa, șefa de promoție din acest an a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, le-a bifat pe toate.A făcut zilnic naveta din Rădăuți pentru a studia acolo unde și-a dorit să ... (continuare) Autor: Adelina TALPALARIU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
14:40
O carte pe zi: „Chiar înainte de fericire” Autor: Agnès LedigTraducător: Teodora OleniciApariție: 2017Nr. pagini: 335Editura: Act și Politon„Chiar înainte de fericire” este întâi de toate o poveste despre viață și despre căile neașteptate pe care ea ne poartă uneori. ... (continuare) Autor: Andreea ROȘU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "O carte pe zi".
14:40
Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi ... # Monitorul de Suceava
Rapoartele de evaluare a gradului de satisfacție a pacienților, publicate de Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, arată că între 22 și 29% dintre pacienții care au răspuns la chestionarele de estimare a experienței pe care au avut-o la această unitate medicală ... (continuare) Autor: Dana HUMOREANU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
14:40
Proprietarii unui salon de masaj din municipiul Suceava rămân cu măsura arestului după ce propunerea de prelungire formulată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava au fost admise de un magistrat de drepturi și libertăți de la ... (continuare) Autor: Sandrinio NEAGU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
14:40
Profesoara Nicoleta Schipor este marea câștigătoare a campaniei Liga Profesorilor Excepționali # Monitorul de Suceava
Nicoleta Adriana Schipor, profesoară de inginerie alimentară la Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuți, este marea câștigătoare a campaniei naționale Liga Profesorilor Excepționali, inițiativă care aduce în prim-plan dascălii care inspiră, motivează și creează oportunități reale ... (continuare) Autor: Adelina TALPALARIU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
12:40
Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă ... # Monitorul de Suceava
Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost reținut în cursul zilei de joi, 17 iulie, pentru 24 de ore, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.Constantin T., din Dărmănești, este acuzat că a condus un autovehicul pe ... (continuare) Autor: Sandrinio NEAGU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
12:40
Polițiștii de la Serviciul Arme Suceava, alături de cei de la Biroul pentru Protecția Animalelor au derulat cercetări într-un caz în care un bărbat a făcut uz de arma sa de vânătoare în mod ilegal, împușcând câinele unui vecin.Pe 15 iulie, dimineață, Poliția Municipiului Fălticeni a fost ... (continuare) Autor: Florin PAIU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
12:40
Un bărbat din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan deși era mort de beat.În cursul zilei de joi, 17 iulie, el a urcat la volanul unui autoturism marca Ford, iar în jurul orei 10.30 a fost tras pe dreapta pe strada Nicolae Iorga de un echipaj de poliție.A fost ... (continuare) Autor: Sandrinio NEAGU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
12:40
Avertizare hidrologică de cod portocaliu și galben pentru județul Suceava, până sâmbătă # Monitorul de Suceava
Județul Suceava este sub avertizare hidrologică de cod portocaliu și de cod galben, valabilă începând de vineri, 18 iulie, ora 12.00 până sâmbătă, 19 iulie, ora 09.00, respectiv ora 24.00. Zone vizate de cod galben sunt râurile Suceava, Moldova și Bistrița.Codul portocaliu, valabil de vineri, de la ... (continuare) Autor: Dana HUMOREANU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Ultima ora local".
11:30
Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane ... # Monitorul de Suceava
De ziua Ministerului Afacerilor Interne, o polițistă de frontieră de la Siret a primit o înaltă distincție, din partea ministrului de Interne, Cătălin Predoiu.Agent principal de poliție Lenuța Dabîca Ursachi, din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret, a fost recompensată „pentru ... (continuare) Autor: Florin PAIU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Local".
11:30
Coca Bianca din Vatra Moldoviței, șefă de promoție a Colegiului „Eminescu”, vrea o ... # Monitorul de Suceava
Din cei peste 4.000 de absolvenți ai liceelor sucevene, doar câțiva se pot mândri cu statutul de șef de promoție.Sunt tineri cu un bilanț excelent, ambițioși și muncitori.Monitorul de Suceava a discutat cu câțiva dintre ei, pentru a le afla planurile, aspirațiile, în ce domenii și în care centre ... (continuare) Autor: Adelina TALPALARIU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Local".
11:30
Inițiativă europeană a USV, pentru sprijinirea cadrelor didactice în lucrul cu elevii cu ... # Monitorul de Suceava
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a devenit instituția care coordonează un proiect ce își propune dezvoltarea unui curriculum de formare pentru profesori și studenți în domeniul științelor educației, în vederea dezvoltării competențelor specifice necesare procesului de ... (continuare) Autor: Radu LUPAŞCU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Local".
11:30
Un Cod Portocaliu de precipitații a fost emis de Administrația Națională de Meteorologie și vizează mai multe județe, printre care și Suceava.Avertizarea este valabilă de joi, 17 iulie, de la ora 18:00, până vineri, 18 iulie, la aceeași oră.Potrivit meteorologilor, vom avea averse importante ... (continuare) Autor: Sandrinio NEAGU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Local".
11:30
În Gura Humorului se pregătește lansarea unei noi atracții turistice, cel mai spectaculos ... # Monitorul de Suceava
Orașul Gura Humorului își va consolida statutul de stațiune turistică de top printr-o nouă atracție spectaculoasă de tip Forest Coaster amplasată în imediata apropiere a Pârtiei Șoimul. Proiectul se află în faza finală de testare și va fi deschis publicului în curând, imediat ce vor fi obținute ... (continuare) Autor: Dan COMAN Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Local".
11:30
„Amintirile Peregrinului Apter – Trăiește Evanghelia”, astăzi, la Biserica „Sfântul ... # Monitorul de Suceava
La Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheia va avea loc astăzi, 18 iulie 2025, între orele 17:00-18:00, prima ediție a seriei „Amintirile Peregrinului Apter – Trăiește Evanghelia”, o întâlnire de suflet dedicată în întregime memoriei Mitropolitului Bartolomeu Valeriu ... (continuare) Autor: Daniela MICUŢARIU Articol publicat vineri, 18 iulie 2025, în secţiunea "Local".
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.