Atenționare MAE: Restricții de circulație pentru autocamioane peste 20t în Bulgaria, în perioada 21-25 iulie

MainNews.ro, 19 iulie 2025 15:30

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) aduce la cunoștința cetățenilor români aflați, tranzitând sau intenționând să călătorească în Bulgaria că, în perioada 21-25 iulie, între orele 13:00 și 21:00, din cauza temperaturilor ridicate, traficul autocamioanelor cu o masă mai mare de 20 de tone va fi restricționat pe anumite tronsoane de drum din regiunile Vidin, Pleven, Veliko … Articolul Atenționare MAE: Restricții de circulație pentru autocamioane peste 20t în Bulgaria, în perioada 21-25 iulie apare prima dată în Main News.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de MainNews.ro

Acum 2 ore
20:40
ChatGPT nu doar că ne ajută să scriem mai clar sau mai repede, dar pare că ne remodelează și felul în care ne exprimăm pe cale orală. Asta arată două studii recente: unul realizat de cercetători de la Institutul Max Planck pentru Dezvoltare Umană și altul de la Stanford și Universitatea Cornell. Studiul realizat de … Articolul ChatGPT ne schimbă vocabularul, vorbim și scriem tot mai mult ca inteligența artificială apare prima dată în Main News.
Acum 4 ore
18:50
Un planor s-a prăbușit sâmbătă seara pe un câmp aflat între localitățile Caracal și Drăghiceni, în județul Olt. Potrivit primelor informații furnizate de ISU Olt, pilotul a fost găsit încarcerat în aeronavă. Acesta a fost extras de echipele de intervenție, însă, din păcate, a fost declarat decedat. Victima este un tânăr în vârstă de 24 … Articolul Planor prăbușit în județul Olt: Pilotul de 24 de ani a murit apare prima dată în Main News.
18:50
Mihai Jurca, șeful Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan, a vorbit la Digi 24, despre măsurile de austeritate care vor afecta angajații din cadrul Guvernului. Potrivit oficialului, propunerile vizează reducerea numărului personalului din Cancelarie, precum și a cheltuielilor cu mașinile demnitarilor.  Mihai Jurca a precizat că acest set de măsuri au drept scop „reducerea unor cheltuieli și … Articolul Șeful cancelariei primului ministru, despre tăierile de personal din cadrul Guvernului: „Sper ca în două săptămâni să aprobăm ordonanța” apare prima dată în Main News.
Acum 6 ore
16:20
Preşedinţia Siriei a anunţat sâmbătă o încetare a focului imediată şi generală, îndemnând toate părţile implicate în conflictul recent din provincia predominant druză Sweida să respecte armistiţiul şi să înceteze ostilităţile în toate regiunile ţării, transmite Reuters. Concomitent, Ministerul de Interne sirian a informat că forţele de securitate internă au început să se desfăşoare în … Articolul Preşedinţia Siriei anunţă un acord de încetare a focului şi cere tuturor părţilor să îl respecte apare prima dată în Main News.
Acum 8 ore
15:30
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) aduce la cunoștința cetățenilor români aflați, tranzitând sau intenționând să călătorească în Bulgaria că, în perioada 21-25 iulie, între orele 13:00 și 21:00, din cauza temperaturilor ridicate, traficul autocamioanelor cu o masă mai mare de 20 de tone va fi restricționat pe anumite tronsoane de drum din regiunile Vidin, Pleven, Veliko … Articolul Atenționare MAE: Restricții de circulație pentru autocamioane peste 20t în Bulgaria, în perioada 21-25 iulie apare prima dată în Main News.
14:30
 Vineri noaptea, comisarii de la Protecția Consumatorilor-Comandamentul Litoral 2025 au mers în 27 de cluburi din Vama Veche și Costinești. La final, au lăsat 65 de sancțiuni și au închis 7 dintre ele, printre care și Discoteca Vox Maris din Costinești.  Cristian Popescu Piedone i-a trimis pe comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în control, … Articolul Comisarii ANPC au mers în cluburile de pe litoral și au închis 7 dintre ele. Discoteca Vox Maris găsită cu noi nereguli apare prima dată în Main News.
Acum 12 ore
13:10
Sâmbătă, PNL București organizează Ziua Porților Deschise la sediul din Aleea Modrogan nr. 22, considerat de liderul Sebastian Burduja un loc plin de istorie. „Vă așteptăm cu drag astăzi, aici, la Aleea Modrogan Nr. 22, la Ziua Porților Deschise PNL București. Veniți să ne cunoaștem, veniți să cunoașteți istoria acestui loc și a Partidului Național … Articolul Ziua Porților Deschise la sediul PNL București : Un loc încărcat de istorie apare prima dată în Main News.
13:00
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit pe președintele Nicușor Dan în Germania, a oferit sâmbătă câteva concluzii din culisele vizitei. Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis sâmbătă, printr-un mesaj pe Facebook, câteva concluzii din culisele vizitei președintelui Nicușor Dan în Germania, pe care a descris-o drept „wow”. „Romania is back (România s-a întors). Germanii … Articolul Președintele USR, Dominic Fritz, după întâlnirea cu oficialii germani: „Romania is back” apare prima dată în Main News.
11:10
Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare cod galben de caniculă ce vizează judeţele Dolj, Olt şi Teleorman. Avertizarea intră în vigoare duminică la prânz şi anunţă temperaturi de peste 35 de grade. Potrivit ANM, în intervalul 20 iulie, ora 12.00 – 21 iulie, ora 10.00 este cod galben de caniculă în sudul Olteniei şi în … Articolul Meteorologii anunţă pentru duminică cod galben de caniculă în judeţele Dolj, Olt şi Teleorman / Temperaturile vor ajunge la 35 de grade apare prima dată în Main News.
Ieri
22:00
La doar o săptămână după ce autoritățile române i-au interzis accesul în țară pe motiv de riscuri la adresa securității naționale, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a fost gazda unei delegații din România, din care au făcut parte doi politicieni ai Partidului Social Democrat (PSD), partid aflat la guvernare la București. Întâlnirea a avut loc în … Articolul Doi politicieni PSD s-au întâlnit cu Ion Ceban, la o săptămână după ce a fost interzis în România din cauza riscurilor de securitate națională apare prima dată în Main News.
19:20
Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, că a finalizat o analiză a modului în care gestionează investiţiile în România, iar prioritare sunt PNRR şi fondurile de coeziune. El a mai spus că pe programul Anghel Saligny, proiectele care nu sunt într-un stadiu avansat nu le mai asigură, în lunile următoare, finanţarea. ”Am finalizat o analiză … Articolul Bolojan: Am finalizat o analiză a modului în care gestionăm investiţiile în România, prioritare, PNRR şi fondurile de coeziune / Pe Anghel Saligny, proiectele care nu sunt într-un stadiu avansat nu le mai asigurăm, în lunile următoare, finanţarea apare prima dată în Main News.
18:40
Premierul Ilie Bolojan prezintă vineri pachetul de măsuri privind reforma administraţie publice locale, el anunţând că vom avea un număr maxim de angajaţi ai primăriilor din România, funcţie de mărimea localităţii şi un număr maxim de angajaţi ai Consiliilor judeţene. ”Vom avea un număr maxim de angajaţi ai primăriilor din România, funcţie de mărimea localităţii … Articolul Ilie Bolojan anunță reforma administrației locale: Limite clare pentru numărul de angajați din primării și consilii județene, în funcție de dimensiunea localităților apare prima dată în Main News.
17:40
Mihai Jurca, șeful Cancelariei prim-ministrului, a anunțat vineri că o parte semnificativă din bugetul Guvernului este direcționată către protocol. Mai exact, lunar se cheltuie 80.000 de lei pentru opt ospătari care oferă servicii demnitarilor și echipei premierului, iar suma totală destinată acestor activități ajunge la aproximativ 300.000 de lei. Aceste costuri, susține Jurca, vor fi … Articolul Costuri de protocol la Guvern: 80.000 de lei lunar pentru 8 ospătari, 300.000 de lei în total pe lună pentru mese și recepții oficiale. „Era obiceiul să se servească masa după fiecare ședință de Guvern” apare prima dată în Main News.
16:50
Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solicitând totodată reluarea urgentă a negocierilor pentru liberalizarea vizelor pentru turci, relatează Reuters. De ani de zile, cetăţenii turci se plâng de sistemul de vize al UE. UE spune … Articolul UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci apare prima dată în Main News.
15:50
Într-un interviu acordat publicației germane Frankfurter Allemagne Zeitung, președintele Nicușor Dan a oferit informații suplimentare despre profilul viitorilor șefi ai Serviciului Român de Informații și Serviciului de Informații Externe. Spre deosebile de ultimii doi predecesori ai săi care au numit politicieni în fruntea „serviciilor”, Nicușor Dan spune că și-ar dori altfel de persoane, care însă … Articolul Nicușor Dan a oferit indicii în presa germană despre profilul viitorilor șefi SRI și SIE: Nu vor fi politicieni și nici din „servicii” apare prima dată în Main News.
15:40
Ministerul Mediului a anunțat vineri că Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a încheiat analiza soluției tehnice necesare montării sistemelor de desalinizare în trei dintre localitățile afectate de poluarea cu sare: Târnăveni, Fântânele și Suplac, din județul Mureș. În urma acestui demers, Guvernul a decis finanțarea proiectului printr-un buget de aproximativ 17 milioane de lei, alocat … Articolul Apele Române finalizează soluția tehnică pentru potabilizarea apei în localitățile din Mureș afectate de inundațiile de la Salina Praid apare prima dată în Main News.
14:50
Compania românească Romaero și grupul britanic Marshall au anunțat o alianță strategică, care vizează dezvoltarea unei platforme solide pentru întreținerea avansată a aeronavelor C-130 Hercules ale Forțelor Aeriene Române. „Marshall şi Romaero, companie europeană în mentenanţă şi producţie aerospaţială, au anunţat astăzi o colaborare strategică care oferă un cadru amplu pentru mentenanţa planificată de nivel … Articolul Parteneriat strategic între Romaero și Marshall pentru întreținerea avioanelor C-130 Hercules apare prima dată în Main News.
14:30
Comisia Europeană a publicat propunerile privind alocarea fondurilor europene pentru statele membre în viitorul exercițiu bugetar multianual 2028–2034. Conform documentului, România ar urma să beneficieze de 60,2 miliarde de euro. Din această sumă, 54,6 miliarde de euro reprezintă alocarea generală, un miliard de euro este prevăzut pentru domenii precum migrația, securitatea frontierelor și siguranța internă, … Articolul BREAKING Comisia Europeană propune creșterea alocării financiare pentru România în următorul buget multianual apare prima dată în Main News.
14:30
Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit, vineri, asocierii dintre grupul UMB Tehnostrade, patronat de Dorinel Umbrărescu și Euroasfalt (Bosnia Herțegovina) contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2B Grințieș-Pipirig al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. Contractul pentru lotul cu o lungime de 31,5 kilometri din județul Neamț a fost atribuit Asocierii pentru o ofertă de 5,97 miliarde lei … Articolul Grupul lui Dorinel Umbrărescu a câștigat licitația pentru cel mai scump lot al Autostrăzii Unirii apare prima dată în Main News.
14:20
Un primar și un fost director al Direcției Silvice Maramureș sunt acuzați de trafic și cumpărare de influență, abuz în serviciu și distrugere de probe, alături de alți funcționari și patroni de firme din domeniul silvic. Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi … Articolul Dosar de corupție în domeniul forestier: 15 suspecți, inclusiv un primar și un fost director apare prima dată în Main News.
14:00
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către Kiev, a declarat Zelenski într-un interviu acordat cotidianului „The New York Post”, relatează Reuters. Zelenski a declarat că … Articolul Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina apare prima dată în Main News.
13:20
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis vineri o actualizare a avertizării hidrologice, în contextul evoluției condițiilor meteo și hidrologice din următoarele 24 de ore. Hidrologii instituie cod portocaliu și galben de inundații pe mai multe râuri din țară, cele mai mari riscuri fiind semnalate pe unele cursuri de apă mici din … Articolul Risc de inundaţii pe mai multe râuri din nordul şi estul ţării. Avertizare emisă de hidrologi apare prima dată în Main News.
12:40
Sâmbătă și duminică, Calea Victoriei, precum și străzile Piața Amzei și Christian Tell, devin pietonale și se transformă în spații de recreere și cultură, găzduind spectacole de animație, show-uri de acrobație, activități artistice și expoziții, în cadrul evenimentului „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană”. Potrivit unui comunicat transmis de ARCUB vineri, timp de două zile, … Articolul Weekend cu spectacole pe Calea Victoriei, în cadrul evenimentului „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” apare prima dată în Main News.
12:00
Garda Națională de Mediu a sancționat cu 120.000 de lei deținătorul unei grădini zoologice ilegale din comuna Dragodana, județul Dâmbovița. Potrivit unui comunicat transmis de Garda de Mediu, în perioada 16-17 iulie 2025, o echipă de comisari din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu, împreună cu reprezentanți ai Comisariatului Județean Dâmbovița, Direcției Sanitar-Veterinare … Articolul Grădină zoologică care funcționa ilegal, descoperită de Garda de Mediu în județul Dâmbovița apare prima dată în Main News.
11:50
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), volumul lucrărilor de construcții a înregistrat o creștere în primele cinci luni din 2025, comparativ cu aceeași perioadă din 2024: cu 5,6% în termeni de serie brută și cu 7% în termeni ajustați în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. „Volumul lucrărilor de construcţii, ca … Articolul INS: Volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 5,6% în primele cinci luni din 2025 apare prima dată în Main News.
11:20
Președintele Nicușor Dan a plecat joi în Germania, la bordul unui avion Spartan al Forțelor Aeriene Române. Șeful statului este însoțit de către președintele USR, Dominic Fritz, cetățean german, dar și de vicepremierul Dragoș Anastasiu, ministra de externe, Oana Țoiu, ministrul apărării, Ionuț Moșteanu și ministrul economiei, Radu Miruță.  „În drum spre Germania cu președintele … Articolul Nicușor Dan a plecat în Germania cu un avion Spartan, însoțit de Dominic Fritz și patru miniștri apare prima dată în Main News.
10:40
Uniunea Europeană a adoptat vineri cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care include măsuri fără precedent: plafonarea prețului petrolului, interzicerea conductelor Nord Stream și restricții pentru băncile chineze ce susțin Moscova. UE lovește dur economia rusă. Uniunea Europeană a aprobat vineri cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, într-un efort de a … Articolul UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni contra Federației Ruse / Kaja Kallas: „Reducem bugetul de război al Kremlinului” apare prima dată în Main News.
09:30
Furtuna puternică din această seară a provocat pagube în mai multe zone din București, iar printre cele mai afectate clădiri se numără Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Acoperișul a fost smuls de vânt, iar apa a pătruns în interior, inundând mai multe încăperi. Clădirea a fost reabilitată în urmă cu numai doi ani de … Articolul FOTO-VIDEO Furtuna a făcut prăpăd la Academia de Poliție: Acoperișul a fost luat de vânt și apa a inundat clădirea / Lucrările de modernizare, efectuate de firma unui PSD-ist trimis în judecată de DNA apare prima dată în Main News.
08:30
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetăţeni dintr-o ţară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă şi cel mai mare procent din populaţia unui stat UE care a ales să trăiască în altă ţară a Uniunii, relevă datele analizate de Profit.ro. Aproximativ 3,1 milioane de cetăţeni români trăiesc în … Articolul România conduce de departe în UE la numărul de cetăţeni care au plecat să trăiască în alte ţări comunitare apare prima dată în Main News.
17 iulie 2025
22:10
Felix Baumgartner, cunoscutul sportiv austriac și partenerul Mihaelei Rădulescu, și-a pierdut viața joi după-amiază, în urma unui tragic accident de parapantă petrecut în localitatea Porto Sant’Elpidio, situată pe litoralul Adriaticii, potrivit informațiilor preluate din presa internațională. Se pare că Mihaela Rădulescu se afla în apropiere în momentul accidentului, fiind anunțată imediat despre incident, scrie Sky … Articolul Felix Baumgartner, primul om care a sărit din stratosferă și partenerul Mihaelei Rădulescu, a murit în Italia într-un accident de parapantă / Cariera spectaculoasă care l-a consacrat apare prima dată în Main News.
Mai mult de 2 zile în urmă
20:50
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a prezentat un prim bilanţ în urma furtunii de joi seară, precizând că femeia care a murit la Otopeni se afla în propria locuinţă, peste care a căzut acoperişul unei alte clădiri. Mai mulţi copaci s-au prăbuşit pe drumuri, în Bucureşti, iar două persoane au fost transportate la … Articolul Bilanţ IGSU în urma furtunii – O femeie a murit, la Otopeni, în propria locuinţă, peste care a căzut acoperişul unei alte clădiri/ Două persoane, la spital după ce au fost lovite de crengi căzute/ Peste 130 de apeluri în aşteptare în dispeceratul ISU B-IF apare prima dată în Main News.
18:30
Agenția Națională de Administrare Fiscală a lansat, pentru prima dată, o campanie de colectare de date financiare detaliate de la 2.768 de firme românești, în cadrul unui proces de analiză privind eventualele „exporturi” de profit. Reprezentanții instituției țin să sublinieze că nu este vorba despre un control fiscal, ci despre o operațiune de actualizare a … Articolul ANAF solicită informații de la peste 2.700 de firme pentru a analiza posibile transferuri de profit în afara țării / Instituția subliniază că nu este vorba despre un control fiscal apare prima dată în Main News.
17:40
Joi după-amiază, Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările de vreme severă pentru mai multe regiuni din sudul țării. După ce a fost emis inițial un cod portocaliu de furtună pentru municipiul București, autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru populație, îndemnând la prudență și evitarea deplasărilor. Ulterior, avertizarea a fost înlocuită cu un cod … Articolul Cod roșu de vreme severă în București, Ilfov și Giurgiu: vânt extrem și avertizare RO-Alert apare prima dată în Main News.
16:50
Elena Udrea a fost eliberată joi după-amiază din Penitenciarul Târgșor, în urma unei decizii definitive a Tribunalului Prahova, care a respins contestația formulată de procurori. Fostul ministru al Turismului a executat o parte din pedeapsa de șase ani de închisoare primită în dosarul „Gala Bute”. La ieșirea din penitenciar, Udrea a fost întâmpinată de partenerul … Articolul Elena Udrea, după eliberare: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această încercare s-a terminat/ Vreau să-mi cresc copilul în România” apare prima dată în Main News.
16:00
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, prezintă caracteristicile doctrinei nixoniene, depunând eforturi pentru reechilibrarea sarcinilor și beneficiilor în relațiile cu alte țări, comentează grupul media Bloomberg, avertizând asupra riscurilor tensiunilor cu Administrația Chinei. Citește mai multe pe Gândul.ro Articolul Bloomberg: Doctrina lui Trump riscă să favorizeze ascensiunea Chinei/ Președintele SUA încearcă cedarea atribuțiilor în materie de apărare apare prima dată în Main News.
15:50
În cursul zilei de joi, 17 iulie, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au desfășurat zece percheziții în București și în județele Ilfov și Galați. Măsura vine în cadrul unui dosar ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală … Articolul Percheziții în București, Ilfov și Galați într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu estimat la 47 de milioane de lei apare prima dată în Main News.
15:40
Partidul Social Democrat lucrează în acest moment la un set de măsuri care să fie integrate în noul pachet fiscal anunțat de premierul Ilie Bolojan, să fie adoptat până la sfârșitul lunii iulie. Surse din interiorul PSD spun că, deși procedura angajării răspunderii este una constituțională, ea trebuie să fie „o excepție, nu un obicei”. … Articolul PSD va stabili săptămâna viitoare principalele propuneri în pachetul 2 fiscal. Social-democrații nu mai vor angajarea răspunderii Guvernului apare prima dată în Main News.
15:20
CFR Infrastructură a anunțat joi, 17 iulie, darea în exploatare a firului II de pe noua variantă de traseu Bârzava – Vărădia, inclusiv tunelul Bata, parte a proiectului de modernizare a infrastructurii feroviare de pe Tronsonul 2 KM 614 – Gurasada, subtronsonul 2b: Bârzava – Ilteu. Tronsonul modernizat include 15,96 km de cale dublă, pe … Articolul VIDEO CFR a deschis circulația prin tunelul Bata, inclusiv 16 km de traseu nou, după 8 ani de lucrări apare prima dată în Main News.
15:20
O profesoară de la Universitatea de Științele Vieții (USV) din Iași este acuzată că a folosit un dispozitiv anti-bruiaj în timpul examenelor, pentru a împiedica studenții să copieze. Incidentul s-a petrecut pe 10 iulie, în timpul unui examen la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USV Iaşi. Conducerea universității a deschis o anchetă internă. De … Articolul O profesoară din Iași, anchetată după ce ar fi blocat semnalul în timpul examenelor cu un dispozitiv anti-bruiaj apare prima dată în Main News.
15:00
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează vineri o vizită oficială în Republica Federală Germania, la invitația președintelui federal Frank-Walter Steinmeier. Vizita are loc în contextul consolidării relațiilor bilaterale dintre cele două state și urmărește aprofundarea cooperării în domenii strategice. Conform Administrației Prezidențiale, agenda vizitei include întâlniri oficiale cu președintele Frank-Walter Steinmeier și cancelarul federal Friedrich Merz. … Articolul Nicușor Dan, întâlniri de rang înalt în Germania: discuții cu Steinmeier și Merz despre investiții strategice și cooperare economică apare prima dată în Main News.
15:00
iPhone-urile cu ecrane BOE riscă să primească interdicție de import în SUA, după ce Comisia pentru Comerț Internațional (ITC) a emis, pe 11 iulie 2025, o decizie preliminară favorabilă Samsung Display, care a acuzat compania chineză BOE de utilizarea ilegală a unor secrete comerciale din tehnologia OLED. Informația a fost publicată inițial de ETNews și … Articolul iPhone-urile cu ecrane BOE riscă să fie interzise în SUA apare prima dată în Main News.
13:50
Primăria Sectorului 6 a demarat lucrările pentru cea de-a treia fază a Parcului Liniei, care se va desfășura pe o lungime de aproximativ 3 km și va ocupa o suprafață de 8 hectare, între zona Lujerului și Valea Cascadelor. Aceasta vine în continuarea celor două etape deja finalizate și inaugurate anterior. În această dimineață, au … Articolul Au începul lucrările la Faza 3 a Parcului Liniei apare prima dată în Main News.
13:50
Meteorologii au emis, joi, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu care anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până vineri după-amiază. Cantităţile de apă care pot cădea în intervale scurte de timp pot ajunge şi la 60 de litri pe metru pătrat. Averse importante cantitativ sunt aşteptate în judeţele Suceava, … Articolul Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până vineri după-amiază, fiind emise avertizări cod galben şi cod portocaliu apare prima dată în Main News.
13:40
Elena Udrea va fi eliberată joi, după ce Tribunalul Prahova a respins contestația DNA privind liberarea sa condiționată. Tribunalul Prahova a judecat, joi, contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind liberarea condiţionată a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, aflată în detenţie ca urmare a condamnării primite în Dosarul ”Gala Bute”. Elena Udrea le-a spus … Articolul BREAKING Elena Udrea a fost eliberată condiționat. Contestația DNA a fost respinsă de judecători apare prima dată în Main News.
13:20
Curtea Constituțională a Româniai (CCR) a respins solicitarea lui Nicușor Dan privind legea care sancționează manifestările legionare și fasciste, relatează Euronews.ro. A fost prima ședință a CCR în noua formulă, de când au fost numiți alți trei noi judecători: Dacian Cosmin Dragoș, Mihai Busuioc și Csaba Asztalos. Legea adoptată de către parlament prevede pedepse cu … Articolul BREAKING Înfrângere pentru Nicușor Dan la CCR. Curtea a respins sesizarea președintelui privind legea împotriva fascismului și legionarismului apare prima dată în Main News.
12:20
Ministerul Afacerilor Externe lucrează activ la organizarea unei vizite oficiale a președintelui României, Nicușor Dan, în Statele Unite ale Americii. Informația a fost confirmată la RFI de ministrul de externe, Oana Țoiu, care a precizat că au fost inițiate deja discuții în vederea unei întâlniri la nivel înalt cu administrația americană. „Da, sigur că da, … Articolul Ministrul de externe, Oana Țoiu: „Lucrăm la o vizită a lui Nicușor Dan în SUA” / Marco Rubio, invitat în România apare prima dată în Main News.
12:10
Scena principală a festivalului Tomorrowland, ediția 2025, a fost complet distrusă de un incendiu, cu o zi înainte de deschiderea oficială. Organizatorii au anunțat că evenimentul se va desfășura conform programului. Incendiul a izbucnit în apropiere de orașul Boom, lângă Anvers, iar flăcările au cuprins rapid structura scenei principale, extinzându-se ulterior către o zonă împădurită. … Articolul VIDEO Scena principală a festivalului de muzică electronică Tomorrowland 2025, distrusă de un incendiu apare prima dată în Main News.
12:00
Comisia Europeană a dat startul, miercuri, la ceea ce va fi o perioadă de doi ani de negocieri pe tema planului de cheltuieli al blocului pentru perioada de şapte ani începând din 2028. Comisia Europeană a propus un buget de 2 trilioane de euro pentru perioada 2028-2034, cu un nou accent pe competitivitatea economică şi … Articolul Bugetul UE: Câştigătorii şi perdanţii. Reacţii la noua propunere de cheltuieli pe 7 ani apare prima dată în Main News.
10:50
Sindicaliștii din cadrul caselor județene de pensii din mai multe județe ale țării, precum și din Capitală, protestează joi împotriva măsurilor de austeritate adoptate de Guvern. Blocul Național Sindical anunță că, începând cu ora 10:00, vor avea loc acțiuni de protest în județele: Argeș, Suceava, Neamț, Teleorman, Maramureș, Vrancea, Dâmbovița, Botoșani, Vâlcea, Mureș, Ilfov, Olt, … Articolul VIDEO Proteste ale angajaților caselor de pensii față de măsurile de austeritate apare prima dată în Main News.
09:30
După ce Comisia Europeană a hotărât să elimine finanțarea prin PNRR pentru mai mult loturi din Autostrada Moldova, Autostrada Unirii și Autostrada Transilvania din cauza neregulilor în derularea licitațiilor, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis un comunicat în care încearcă să minimalizeze gravitatea situației, subliniind că fondurile respective nu vor fi pierdute.  … Articolul CNAIR se spală pe mâini după ce România a pierdut finanțarea prin PNRR pentru mai multe autostrăzi apare prima dată în Main News.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.