A murit „prințul adormit” al Arabiei Saudite! A fost în comă timp de 20 de ani, în urma unui accident de mașină, în Londra

SpyNews, 20 iulie 2025 11:00

„Prințul adormit” al Arabiei Saudite s-a stins din viață la 20 de ani după tragicul accident de mașină care a avut loc în Londra. Timp de două decenii, bărbatul a fost în comă.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de SpyNews

Acum 5 minute
19:00
Acum 2 ore
18:00
O tragedie a avut loc în urmă cu puțin timp oe coasta Indoneziei. Un feribot ce avea la bord 280 de persoane a fost cuprins de flăcări pe mare. Pasagerii au fost nevoiți să se arunce în apă, într-un gest extrem de a se salva.
17:10
Daniel Buzdugan a publicat un videoclip emoționant cu mama sa, în vârstă de aproape 90 de ani. Cei doi au rememorat amintiri deosebite din copilărie, iar omul de radio a mărturisit câteva detalii despre etapele cele mai importante din viața lui.
Acum 4 ore
17:00
Marian Manole, fratele Mădălinei Manole, spune că își dorește cu disperare să-și cunoască nepotul. Bărbatul mărturisește că nu i se permite să-l vadă pe fiul regretatei sale surori.
16:40
Marian Manole, fratele Mădălinei Manole, spune că își dorește cu disperare să-și cunoască nepotul. Bărbatul mărturisește că nu i se permite să-l vadă pe fiul regretatei sale surori.
15:30
Mihai Zmărăndescu a vorbit deschis despre relația cu tatăl său, Cătălin Zmărăndescu, și a lămurit definitiv zvonurile privind împăcarea. Luptătorul MMA a explicat cum stau lucrurile între ei, recunoscând că au existat momente dificile, dar că acum lucrurile s-au schimbat.
Acum 6 ore
14:40
Gerard Piqué se bucură de o vacanță relaxantă alături de iubita sa, în peisajele spectaculoase ale Arizonei. Cei doi îndrăgostiți nu au ezitat să imortalizeze momentele petrecute împreună și s-au fotografiat în ipostaze romantice. Imaginile publicate de fostul partener al Shakirei au atras rapid atenția fanilor din întreaga lume.
13:40
Motorul unui avion Delta Airlines plin cu pasageri a luat foc în timpul decolării de pe aeroportul din Los Angeles. Pilotul a fost nevoit să se întoarcă la scurt timp după decolare pentru a efectua o aterizare de urgență.
13:10
Larisa Udilă a dat vestea cea mare: este însărcinată! Influencerița și soțul ei se pregătesc să devină părinți pentru a doua oară, la un an după ce au trecut printr-o pierdere dureroasă.
Acum 8 ore
13:00
Intervenție mai puțin obișnuită pentru jandarmii din Brașov! Aceștia au fost chemați să intervină după ce un pui de vulpe a fost zărit în timp ce părea să se plimbe speriat în apropierea unei zone populate.
12:30
Leonard Doroftei și soția lui, Monica, trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viață: au devenit bunici! Cei doi foști concurenți de la Power Couple s-au lăsat surprinși alături de nepoțelul lor, radiind de bucurie și emoție.
11:40
Ilona Brezoianu și soțul ei sărbătoresc un an de la cununie. Cu această ocazie specială, jurata de la „Te cunosc de undeva” a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care și-a exprimat recunoștința și dragostea pentru bărbatul alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste.
Acum 12 ore
11:00
„Prințul adormit” al Arabiei Saudite s-a stins din viață la 20 de ani după tragicul accident de mașină care a avut loc în Londra. Timp de două decenii, bărbatul a fost în comă.
10:40
Pepe își sărbătorește ziua de naștere și a avut parte de o surpriză neașteptată din partea copiilor săi. Gestul lor l-a emoționat profund și aproape că nu i-a venit să creadă ce au pregătit cei mici pentru el.
10:00
A fost desemnată „cea mai bună țară din lume” și atrage în fiecare an milioane de vizitatori. Cu peisaje spectaculoase, orașe vibrante și un stil de viață invidiat, această destinație de vis continuă să cucerească inimile oamenilor din întreaga lume.
09:30
Un val de aer fierbinte din nordul Africii se îndreaptă spre România, aducând cu el temperaturi extrem de ridicate. Meteorologii avertizează că urmează câteva zile de caniculă intensă, cu disconfort termic accentuat în multe zone din țară.
Acum 24 ore
23:50
De la 1 august 2025, prețurile mai multor produse vor crește semnificativ, iar românii se pregătesc pentru o toamnă dificilă din punct de vedere financiar. Alimentele de bază, produsele de curățenie, dar și unele servicii vor fi afectate de noile scumpiri.
23:30
Alex Bodi și Anca radiază de fericire și sunt mai îndrăgostiți ca niciodată! Cei doi au fost surprinși în ipostaze tandre, dovadă că, după ce s-au împăcat, iubirea lor este mai puternică ca oricând.
23:00
În timp ce mulți români aleg, în minivacanța de Sfânta Maria să meargă la mare, alții preferă preferat liniștea din Maramureș și Bucovina și aerul curat de munte. Cât costă o noapte de cazare în aceste zone ale țării. Gazdele au oferte de nerefuzat.
22:50
Jo a trecut recent printr-un moment dificil și a ajuns pe mâinile medicilor. Artista a fost operată de urgență și a mărturisit că are patru incizii și că este în plină recuperare.
22:50
La scurt timp după ce ar fi fost sancționat de autorități, după prestația de la festivalul din weekendul trecut, Albert NBN a rămas și fără permisul de conducere. Însă nu este pentru prima dată când trapperul are probleme cu legea. Artistul o comite an de an!
22:50
În timp ce partenerul ei se află în închisoare, o mondenă de la noi trece prin cea mai grea perioadă din viață. Rămasă singură cu un bebeluș de aproape un an, spune că nu are parte de niciun ajutor. A slăbit 10 kilograme, e epuizată și mărturisește că simte că nu mai face față situației.
22:50
Minorul drogat care a omorât un băiețel cu mașina și a spulberat-o pe sora acestuia a fost eliberat de judecători. Minunea a ținut doar o zi pentru criminal, pentru că Parchetul a atacat hotărârea, iar aceasta a fost anulată.
22:50
Florin Răducioiu nu se sfiește să recunoască atunci când are nevoie de ajutor. Fostul internațional apelează cu încredere la sprijinul celor din jur atunci când se confruntă cu situații care pare că depășesc.
21:50
Președintele Donald Trump a fost diagnosticat cu "insuficiență venoasă cronică", o boală frecvent întâlnită la adulții în vârstă, atunci când micile valve din interiorul venelor care ajută în mod normal la deplasarea sângelui împotriva gravitației în sus pe picioare își pierd treptat capacitatea de a funcționa corect.
21:30
Pe 20 iulie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Ilie, unul dintre cei mai puternici sfinți ai calendarului bisericesc. Considerat stăpânul fulgerelor, al trăsnetelor și al ploilor, Sfântul Ilie este respectat cu sfințenie de români, iar în jurul zilei sale s-au adunat de-a lungul timpului o mulțime de tradiții și superstiții care se respectă și în zilele noastre.
20:30
Irina Columbeanu se bucură de o vacanță de vis în Saint Tropez alături de mătușa ei, Ramona Gabor. Cele două au atras toate privirile cu aparițiile lor elegante și relaxate.
19:50
O altă persoană a fost atacată de urs, în Moțca. Mai mulți localnici au intervenit rapid să sperie animalul și să-l alunge. Incidentul a stârnit panică în comunitate, iar autoritățile sunt în alertă pentru a preveni alte atacuri.
19:20
Lavinia Pîrva, soția lui Ștefan Bănică Jr., atrage din nou toate privirile cu cea mai recentă apariție a sa în costum de baie. Artista se bucură de o vacanță binemeritată, iar imaginile postate pe rețelele de socializare demonstrează că este într-o formă fizică de invidiat.
Ieri
19:00
Accident aviatic în județul Olt! Un planor s-a prăbușit pe un câmp. Pilotul, un tânăr în vârstă de 24 de ani, a murit. Echipajele ISU intervine de urgență la fața locului.
18:30
Accident aviatic în județul Olt! Un planor s-a prăbușit pe un câmp, iar pilotul a rămas încarcerat în aparat. Echipajele ISU intervine de urgență la fața locului pentru salvarea victimei și asigurarea zonei.
18:10
Noi informații tulburătoare ies la iveală în ancheta privind moartea lui Felix Baumgartner. Deși inițial s-a speculat că celebrul parașutist austriac în vârstă de 56 de ani ar fi suferit un infarct în timpul zborului, anchetatorii iau acum în calcul o altă posibilă cauză.
17:40
Puya și soția lui sunt nași de cununie în acest sfârșit de săptămână! Artistul, cunoscut pentru stilul său sport, relaxat, a surprins pe toată lumea cu ținuta aleasă: s-a îmbrăcat la patru ace, în costum și și-a pus papion roșu. 
17:20
Sunt lucruri pe care le amâni, deși știi că ar trebui făcute. Și, de multe ori, controlul ginecologic e pe lista aceea care rămâne mereu „pentru altă dată”. Poate pentru că nu ai simptome, poate pentru că nu îți place ideea în sine sau, pur și simplu, pentru că nu simți urgența. Dar adevărul e simplu: un control făcut la timp îți poate schimba complet viața. Și uneori, ți-o poate salva.
17:10
Simona Gherghe a plecat în vacanță în Grecia, după câteva zile petrecute într-un resort în Bulgaria. Prezentatoarea TV este foarte încântată de destinația aleasă, fiind pentru prima dată în Santorini.
17:10
Clipe de panică la concertul susținut de Katy Perry în San Francisco, după ce un element al recuzitei suspendate s-a defectat chiar în mijlocul show-ului. Cântăreața se afla la înălțime, deasupra publicului, când mecanismul care o susținea părea că va ceda.
16:30
Zodiile au energii unice, iar pietrele semiprețioase pot amplifica acele trăsături care ne ajută să evoluăm și să găsim echilibrul interior. Alegerea unui cristal potrivit în funcție de semnul zodiacal nu este doar o tradiție veche, ci și un mod subtil de a ne armoniza cu influențele universale.
16:30
Ada Galeș, una dintre cele mai apreciate actrițe ale noii generații, trece printr-o perioadă extrem de dificilă. La doar 34 de ani, de pe patul de spital, artista a anunțat că a fost diagnosticată cu cancer și a fost deja supusă unei intervenții chirurgicale.
16:10
Moartea lui Felix Baumgartner a fost un șoc pentru toată lumea. Mihaela Rădulescu trece printr-o durere profundă, după ce și-a pierdut iubitul cu care avea o relație asumată de 13 ani. A publicat un mesaj dureros în memoria celui pe care l-a iubit.
15:40
Mihaela Rădulescu a filmat ultimul zbor al iubitului ei, Felix Baumgartner înainte de a muri. Vedeta i-a fost alături sportivului în ultimii 12 ani și nu a ratat niciun salt pe care l-a făcut, susținându-l în fiecare moment. A transmis un mesaj profund emoționant vorbind despre cel pe care l-a iubit.
15:10
Tzancă Uraganu este în scandal cu un furnizor de la botezul fiicei sale, Anastasia. Manelistul este acuzat că nu a plătit întreaga factura la băutura care s-a consumat la evenimentul ce a costat în jur de 150.000 de euro.
14:30
Felix Baumgartner și-a pierdut viața în urmă cu două zile, în timpul unui zbor cu parapanta. Medicii i-au făcut autopsia iubitului Mihaelei Rădulescu și au aflat ce s-a întâmplat, de fapt, înainte de a se prăbuși, sub ochii numeroșilor turiști.
13:40
Oana Roman și-a luat câteva momente libere pentru a se gândi la situația Isabelei. Vedeta recunoaște că, dincolo de aparențe, în spatele zâmbetului fetiței ei se ascunde o durere profundă, greu de pus în cuvinte, mai ales după divorțul părinților.
13:00
Ruxandra Luca este deranjată de comentariile făcute de fani în ultimele zile. Vedeta a fost întrebată de mai multe ori dacă urmează să devină mămică în următoarea perioadă și, astăzi, a explicat întreaga situație!
12:20
Vulcanul de pe Muntele Rainier riscă să eurpă din cauza sutelor de cutremure ce au avut loc doar în ultima lună. Specialiștii afirmă că situația este sub control, însă autoritățile cer multă vigilență și informează populația ce să facă în cazul unui dezastru!
11:50
După ce Andy Byron, CEO-ul Astronomer și directoarea de la resurse umane, Kristin Cabot au fost surprinși îmbrățișați la concertul Coldplay din Boston s-a început o anchetă internă în cadrul companiei. Cei doi au fost concediați din funcțiile lor, după ce au pătat imaginea firmei de software.
11:10
Cristina Cioran o sărbătorește pe fiica ei, Ema, care a împlinit 4 ani. Vedeta se bucură de aceste momente, când îli împarte timpul între cei doi copii pe care îi are cu Alex Dobrescu. Aceasta a publicat și un mesaj emoționant pentru micuță, afirmând și cât este de recunoscătoare pentru tot ce a obținut.
10:30
O eclipsă solară totată va avea loc pe 2 august! Acest fenomen apare atunci când Luna trece între Pământ și Soare, blocând complet lumina solară pentru câteva minute. De unde va putea fi văzut spectacolul de pe cer.
10:00
Moartea lui Felix Baumgartner a fost un șoc pentru toată lumea. Mihaela Rădulescu trece printr-o durere profundă, după ce și-a pierdut iubitul cu care avea o relație asumată de 13 ani. A publicat un mesaj dureros în memoria celui pe care l-a iubit.
00:00
Alexia Țalavutis și soțul ei, Alex Fotea, trec prin numeroase provocări odată cu începerea șantierului. În urmă cu ceva timp, și-au cumpărat o locuință și se implică în renovare pentru ca totul să iasă așa cum își doresc!
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.