Caniculă de la Oradea la Dunăre și Marea Neagră. Nici Bucureștiul nu scapă. Cinci județe vor fi sub cod portocaliu de temperaturi extreme HARTĂ
Ziare.com,
20 iulie 2025 12:50
Canicula va afecta vestul și sudul țării, chiar în primele zile ale săptămânii viitoare. Administrația Națională de Meteorologie a emis un avertisment cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, valabil pentru cinci județe. Alte 15 județe și municipiul București vor fi sub cod galben de căldură.
• • •
Alte ştiri de Ziare.com
Acum 5 minute
18:10
Dronele ucrainene au închis de 10 ori în 24 de ore aeroporturile din Moscova. Peste 130 de zboruri au fost redirecționate # Ziare.com
Un atac susținut cu drone ucrainene asupra Rusiei a cauzat închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii.
Acum 10 minute
18:00
Soldați ruși trimiși în misiuni sinucigașe și supuși torturii dacă nu plătesc mită. Barbaria din Unitatea 31831 # Ziare.com
Noi relatări indică practici abuzive grave în cadrul unei unități militare rusești aflate pe frontul din estul Ucrainei. Potrivit unor surse, Unitatea 31831, parte a Regimentului 54 de Infanterie Motorizată, ar aplica propriilor soldați un tratament inuman, inclusiv torturi, extorcări și trimiterea acestora în misiuni extrem de periculoase, cu șanse minime de supraviețuire, în lipsa plății unor sume de bani către comandanți, scrie The Sun.
Acum 30 minute
17:50
Mama unui copil de 2 luni a murit după ce a căzut de la etaj, la Clinica Pediatrie din Cluj-Napoca. Polițiștii încearcă să afle dacă a fost accident sau sinucidere # Ziare.com
O femeie de 39 de ani din Republica Moldova a murit duminică, 20 iulie, după ce a căzut de la etaj, la Clinica Pediatrie II din Cluj-Napoca. Ea era internată cu copilul în vârstă de 2 luni, care a rămas deocamdată în grija medicilor.
17:50
A murit "Prințul adormit" din Arabia Saudită. Bărbatul a stat în comă timp de 20 de ani FOTO # Ziare.com
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, cunoscut sub numele de „Prințul Adormit”, a murit după ce a petrecut două decenii în comă. Avea 36 de ani, scrie People. Era în comă de când avea 15 ani, din cauza unui accident de mașină
17:40
Ucraina ar vrea ca România să nu mai scrie „Cernăuți”. Kievul străinilor să renunțe la numele locale pentru orașele ucrainene, dar ucrainizează numele orașelor din alte țări # Ziare.com
Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, a anunțat că statul intenționează să introducă în mod activ în uzul oficial denumirile ucrainene pentru toponimele străine, scrie pravda.com.ua.
Acum o oră
17:20
Jandarmii au fost provocați în mod repetat la protestul „Turul 2 înapoi”: ”Se conturează câteva elemente ale infracțiunii de ultraj.” # Ziare.com
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Alexandru Iacob, spune că protestanții care scandează „Turul 2 înapoi” în Piața Victoriei au încercat să-i provoace în mod repetat pe jandarmii de la fața locului. În timpul protestului de duminică, 20 iulie, jandarmii au oprit distribuirea cartofilor dintr-o autoutilitară plină de saci, a căror destinație ar fi fost chiar lovirea forțelor de ordine.
17:10
Accident rutier grav între două mașini pline pe DN2 - E85. Patru copii au ajuns la spital VIDEO # Ziare.com
Un accident rutier de duminică, 20 iulie, pe DN2/E85 a necesitat intervenția Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea, pentru descarcerarea a două persoane în urma accidentului dintre două autoturisme, în care au fost implicate 8 persoane, printre care și 4 copii.
17:10
Tânăr atacat violent de câinii de la o stână, în Munții Făgăraș. A ajuns în stare gravă la spital. "Inevitabilul s-a produs" # Ziare.com
Un tânăr de 21 de ani a fost rănit grav în Munţii Făgăraş, după ce a fost atacat de câinii de la o stână. El a fost transportat la baza muntelui de cabanieri şi salvamontişti. Cabanierii avertizează turiştii că în zonă sunt 6-8 câini din rasa ciobănesc kangal.
Acum 2 ore
17:00
Declarat mort, un bărbat a înviat după 30 de minute. Medicii numesc acest fenomen "Sindromul Lazăr" # Ziare.com
Un caz al fenomenului Lazăr – învierea biblică a omului de către Iisus Hristos – a avut loc în Tarquinia, Italia, și a fost legat de un libian în vârstă de 78 de ani care a simțit dureri în piept, scrie tvmnews.mt.
17:00
Vizită secretă a vicepreședintelui SUA, JD Vance, la reședința mogulului media, Rupert Murdoch, din Montana # Ziare.com
O vizită despre care nu s-a spus nimic oficial, dar care vorbește de la sine: vicepreședintele american JD Vance a petrecut câteva ore la reședința lui Rupert Murdoch din Montana, pe 11 iunie, într-un cadru care amintește mai degrabă de diplomația feudală decât de transparența democratică.
16:50
"Noi trebuie să ne atingem obiectivele". Reacția Moscovei la propunerea lui Zelenski pentru o întâlnire cu Putin și o nouă rundă de negocieri # Ziare.com
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, este pregătit să se îndrepte către o soluționare pașnică în Ucraina, dar principalul scop al Moscovei este atingerea obiectivelor sale, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru televiziunea de stat, într-un clip difuzat duminică, 20 iulie, informează Reuters.
16:30
Peste 250 de mașini verificate într-o singură zi la Mamaia. Razia poliției s-a încheiat cu amenzi de 140.000 de lei și 7 permise suspendate # Ziare.com
Într-o razie de amploare în Mamaia, peste 650 de mașini au fost oprite de poliție și peste o mie de persoane legitimate. La final, peste 7 șoferi s-au ales cu permisul auto suspendat, s-au dat amenzi de 140.000 de lei, iar o femeie pentru care aparatul etilotest a indicat 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice.
16:30
Nu este nevoie de mineralele rare din China: litiul pentru baterii va fi extras direct din lacuri # Ziare.com
Litiul, componentă esențială a bateriilor moderne — prezent în dispozitivele mobile, în electronicele de consum și în vehiculele electrice — ridică două mari probleme: risc de incendiu din cauza inflamabilității și un impact ecologic semnificativ al procesului de extracție. Însă o echipă de ingineri de la Universitatea din Connecticut pare să fi găsit o cale alternativă, mai prietenoasă cu natura și mai independentă strategic, scrie interestingengineering.com.
16:30
Jandarmeria avertizează protestatarii: "blocarea căilor de acces pe drumurile publice reprezintă infracțiune. La fel și instigarea la astfel de fapte". Se poate ajunge după gratii # Ziare.com
Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB) a transmis duminică, 20 iulie, o precizare oficială după apariția în mediul online a unor apeluri care îndeamnă la blocarea cu autovehicule sau alte obstacole a căilor de acces către și dinspre Capitală.
Acum 4 ore
16:00
Blocaj pe A1 la intrarea în București, după ce un camion de mare tonaj a oprit traficul. Șoferul urcat pe cabină flutură steagul României VIDEO # Ziare.com
Sensul către București al autostrăzii A1 este blocat duminică după-amiază, 20 iulie, și un singur șofer este responsabil. La volanul unui camion de mare tonaj, acesta a blocat traficul, apoi s-a urcat pe cabină fluturând steagul României. Incidentul are loc în același timp cu protestul din Piața Victoriei, unde sute de susținători ai lui Călin Georgescu scandează „Turul 2 înapoi”.
15:10
Sute de fani de-ai lui Călin Georgescu s-au îmbrâncit cu jandarmii în Piața Victoriei pentru „turul 2 înapoi”. La miting a ajuns și o mașină plină de saci cu cartofi VIDEO # Ziare.com
Sute de participanți la un protest în Piața Victoriei scandează “Turul doi, înapoi!” duminică, 20 iulie. Președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, a transmis un mesaj de susținere pentru protestatarii nemulțumiți de anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, când Călin Georgescu a obținut 2 milioane de voturi, după o campanie intensă pe TikTok.
15:10
Statele Unite construiesc tabere de corturi pentru migranţi. Finanţare de 45 de miliarde de dolari # Ziare.com
ICE, agenția SUA împotriva imigrației ilegale și criminalității transfrontaliere, se grăbește să ridice tabere de corturi pentru migranți la nivel național, după ce a primit o finanțare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacității de detenție de la 40.000 la 100.000 de locuri până la finalul anului, potrivit The Wall Street Journal.
14:40
Un bărbat beat a furat o ambulanță din Giurgiu. A reușit să ajungă în alt județ înainte să fie oprit de polițiști, după o intervenție ca-n filme # Ziare.com
Un bărbat de 46 de ani a furat o ambulanţă din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu şi a distrus bariera de acces, plecând într-o direcţie necunoscută. Mai multe echipaje de Poliţie au urmărit ambulanţa, fiind trase două focuri de armă, autospeciala fiind oprită, într-un final, de poliţiştii din Teleorman, cu un dispozitiv tip spike. Bărbatul aflat la volan avea o concentraţie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
14:30
Traficul rutier aglomerat pe DN 5 Giurgiu-Ruse, la ieșirea din țară. Reparații în partea bulgară a Podului Prieteniei # Ziare.com
Traficul rutier este aglomerat la ieşirea din ţară pe DN5 Giurgiu-Ruse, duminică după-amiază, 20 iulie, anunţă Centrul Infotrafic. Pe Podul Prieteniei se circulă pe o singură bandă, alternativ, în partea bulgară, unde sunt desfăşurate lucrări de reparaţii.
14:20
Final fericit în Neamț. Băiatul de 7 ani dispărut în pădure a fost găsit după 24 de ore de căutări VIDEO # Ziare.com
Căutările din județul Neamț s-au încheiat cu bine: băiatul de șapte ani, dispărut sâmbătă în pădurea de lângă localitatea Bicaz-Chei, a fost găsit duminică dimineață, după aproape 24 de ore. Potrivit Poliției, minorul a fost localizat într-o zonă greu accesibilă, în apropierea unui pârâu, și nu a fost victima vreunei infracțiuni.
14:10
Putin, pregătit să riște totul în Ucraina. Kremlinul, în pragul unei noi escaladări, în ciuda ultimatumului dat de Trump # Ziare.com
În ciuda unei economii aflate în colaps și a amenințării tot mai vizibile a izolării internaționale, președintele rus Vladimir Putin pare decis să escaladeze conflictul din Ucraina. Potrivit unei analize publicate de Foreign Affairs, liderul de la Kremlin este gata să recurgă la măsuri extreme pentru a evita o înfrângere care i-ar putea periclita întregul proiect politic.
Acum 6 ore
13:50
Ministrul Sănătății trage un semnal dur: „Respectul pentru pacient nu e negociabil. Promisiunile goale s-au terminat” # Ziare.com
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că, în cadrul unor vizite făcute la mai multe spitale din județul Maramureș, le-a cerut medicilor să înțeleagă că respectul pentru pacient, demnitatea și atitudinea sunt prioritare. ”Pacienții nu mai au timp să aștepte promisiuni repetate. Este nevoie de o schimbare reală”, a subliniat el.
13:40
Scutul antirachetă al lui Trump, stârnește critici: prea scump și riscant pentru omenire # Ziare.com
Ambițiosul proiect „Golden Dome” (Domul de Aur), propus de președintele american Donald Trump, a devenit ținta criticilor experților și parlamentarilor. Conceput ca un mega-scut antirachetă, menit să apere SUA de atacuri intercontinentale, proiectul amintește de faimosul „Iron Dome” israelian, dar la o scară mult mai mare: include straturi multiple de apărare, până la nivel orbital, cu mii de sateliți care ar intercepta rachetele inamice.
12:50
Caniculă de la Oradea la Dunăre și Marea Neagră. Nici Bucureștiul nu scapă. Cinci județe vor fi sub cod portocaliu de temperaturi extreme HARTĂ # Ziare.com
Canicula va afecta vestul și sudul țării, chiar în primele zile ale săptămânii viitoare. Administrația Națională de Meteorologie a emis un avertisment cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, valabil pentru cinci județe. Alte 15 județe și municipiul București vor fi sub cod galben de căldură.
Acum 8 ore
12:00
Cehia incriminează propaganda comunistă. Legea semnată de președintele Petr Pavel echivalează ideologia comunistă cu cea nazistă # Ziare.com
Președintele Republicii Cehe, Petr Pavel, a promulgat o modificare a Codului Penal prin care se incriminează promovarea ideologiei comuniste, plasând-o la același nivel cu propaganda nazistă. Legea prevede pedepse de până la cinci ani de închisoare pentru persoanele care înființează, susțin sau promovează mișcări — inclusiv de inspirație nazistă sau comunistă — care urmăresc restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului sau incită la ură pe ...
11:40
Gigi Becali a dezvăluit ce-a făcut o noapte întreagă la mare: ”Ce să caut eu acum la vârsta mea cu fete dezbrăcate, ce-s nebun!?” # Ziare.com
Patronul FCSB, Gigi Becali, a dezvăluuit că s-a deplasat zilele trecute pe litoralul românesc, la Techirghiol.
11:30
Un diplomat maghiar născut în București și-a rupt public carnetul de membru Fidesz, criticându-l dur pe Viktor Orban. Implicarea lui Simion VIDEO # Ziare.com
Diplomatul cultural pensionar András Mihály Beke a rupt în bucăți carnetul său de membru Fidesz în timpul unui interviu acordat programului Kompország al publicației Magyar Hang, un gest care a stârnit reacții intense în Ungaria.
11:20
Noapte de foc în apropiere de Moscova. Ucraina lansează un nou atac cu drone asupra capitalei ruse # Ziare.com
O serie de explozii și incendii au fost raportate în noaptea de sâmbătă spre duminică, 19 spre 20 iulie, în regiunea Moscovei, în contextul unui nou atac cu drone atribuit forțelor ucrainene. Potrivit unor canale de Telegram apropiate autorităților ruse, un incendiu a izbucnit în orașul Zelenograd, aflat la aproximativ 37 de kilometri nord-vest de centrul Moscovei.
10:50
Descoperire uimitoare în Albania. Cea mai veche așezare lacustră din Europa scoate la iveală misterele unui trecut de 8.000 de ani # Ziare.com
Pe fundul lacului Ohrid, în satul Lin din Albania, o echipă mixtă de arheologi elvețieni și albanezi a făcut o descoperire excepțională: cea mai veche așezare lacustră cunoscută până acum în Europa. Vestigiile, datând de acum 6.000–8.000 de ani, au fost conservate sub apă, oferind o privire unică în viața unei comunități preistorice de vânători și agricultori.
10:10
Ambasadorul Rusiei acuză: Chișinăul a stricat relațiile cu Moscova sub presiunea Occidentului # Ziare.com
Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, susține că relațiile dintre Republica Moldova și Moscova s-au deteriorat semnificativ din cauza presiunilor venite din partea Occidentului. Într-un interviu acordat agenției TASS, diplomatul a afirmat că Partidul Acțiune și Solidaritate, aflat la guvernare la Chișinău, ar adopta o linie politică dictată de Uniunea Europeană, în special de Bruxelles, și de țările NATO.
Acum 12 ore
09:50
Spania, destinația de vis a Europei, schimbă regulile jocului pentru turiști. După un an 2024 în care a fost vizitată de un număr record de 94 de milioane de persoane, autoritățile spun că e momentul să protejeze nu doar patrimoniul, ci și calitatea vieții localnicilor. De la fumatul pe plajă și ținutele indecente în oraș, până la consumul de alcool în public și închirierile prin Airbnb, totul intră acum sub lupa legii.
09:50
Companii americane fac planuri să exploateze petrolul și gazele din Siria. Directori importanți au fost deja la Damasc. "Gropi, şanţuri şi cratere" # Ziare.com
Companiile americane Baker Hughes, Hunt Energy şi Argent LNG vor elabora un masterplan pentru redresarea sectorului energetic al Siriei, devastat de 14 ani de război civil, a anunţat CEO-ul Argent LNG, Jonathan Bass, transmite Reuters.
08:20
Doi meteoriți din Sahara, suspectați că sunt de pe Mercur. Ar putea veni din inima sistemului solar # Ziare.com
Doi meteoriți descoperiți în Sahara în 2023 ar putea proveni de pe Mercur, spun cercetătorii. Dacă se confirmă, ar fi primele fragmente identificate vreodată de pe această planetă, despre care știm extrem de puțin. Până acum, doar sondele Mariner 10 și Messenger au studiat-o, iar BepiColombo urmează să ajungă pe orbită abia în 2026.
08:10
Bărbatul prins cu amanta la concertul Coldplay și-a dat demisia din funcția de CEO al companiei Astronomer. Ce se întâmplă cu șefa HR, femeia cu care a fost văzut # Ziare.com
Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer, cu sediul în New York, a demisionat din funcţie după ce a fost văzut când îmbrăţişa o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Compania i-a accepta decizia și a început deja să caute un alt șef. Nu este clar ce s-a întâmplat cu șefa HR a firmei, cu care Byron a fost surprins.
07:50
Trump, aducătorul de pace sau doar o iluzie? Experții demontează nominalizarea președintelui SUA la Premiul Nobel pentru Pace # Ziare.com
După ce premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a nominalizat pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace, reacțiile nu au întârziat să apară. „Construiește pacea de la o țară la alta, de la o regiune la alta”, a declarat Netanyahu, lăudând actualul președinte al SUA. Totuși, experții consultați de The Conversation pun sub semnul întrebării nu doar meritele, ci și logica unei astfel de propuneri.
07:40
Avioane și elicoptere militare apar azi pe cerul Bucureștiului. Forțele Aeriene marchează Ziua Aviației cu o ceremonie specială # Ziare.com
O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Române, Forţelor Aeriene Italiene, dar şi ale MAI, SRI, Aeroclubului Român şi TAROM.
Acum 24 ore
04:00
Putin se confruntă cu o bombă cu ceas: Fenomenul care ar arunca Rusia în haos, nemaivăzut din 1999 # Ziare.com
După invazia Rusiei din Ucraina din februarie 2022, Occidentul a lovit economia Kremlinului cu mai multe pachete de sancțiuni, pentru a-i diminua forța armatei sale. Însă acum, informațiile publicate la Moscova arată că Putin se confruntă cu o bombă cu ceas din cauza unui fenomen care ar arunca țara într-un haos economic.
00:00
Un belgian a călătorit 760 de km pentru a se căsători cu o fostă participantă la Miss Franța. Cine l-a întâmpinat acasă la ea. "Sunt un imbecil" VIDEO # Ziare.com
Un bărbat din Belgia susține că a călătorit 760 de kilometri pentru a se întâlni cu o fostă participantă la Miss Franța, care l-a făcut să creadă că ea va fi viitoarea lui soție. Acesta a realizat abia când a ajuns la casa femeii că a fost doar victima unei fraude romantice, scrie BBC.
19 iulie 2025
23:50
Fațada economică a Rusiei începe să se fisureze: războiul costă, datoriile cresc ANALIZĂ # Ziare.com
În timp ce Kremlinul afișează calm și siguranță, în spatele cifrelor oficiale se conturează o realitate economică fragilă, marcată de falimente bancare, lipsă de forță de muncă și atacuri ucrainene în profunzimea teritoriului rus.
23:40
Laura Vicol amenință cu dezvăluiri în scandalul Nordis. "O să vedeți că apartamentele construite există, nu că sunt borfașă" VIDEO # Ziare.com
Fosta deputată Laura Vicol a revenit în online cu o postare pe pagina personală de Facebook în care susține că arestarea sa preventivă a fost provocată de faptul că a încercat să spună care este „adevărul despre Nordis”.
23:20
"A fost un iad". Mărturii terifiante ale celor care au asistat la moartea lui Felix Baumgartner. "A încercat să redreseze aparatul, altfel era masacru" # Ziare.com
Orașul Porto Sant'Elpidio este încă în stare de șoc din cauza morții celebrului practicant de sporturi extreme Felix Baumgartner, care a survenit joi după-amiază, 17 iulie. Partenerul Mihaelei Rădulescu s-a izbit de o colibă de lemn de lângă piscina complexului Le Mimose de pe Via Faleria, la ora 16:00.
23:00
Trump și Murdoch, o relație tensionată. De ce Wall Street Journal nu urmează linia liderului republican ANALIZĂ # Ziare.com
Un articol despre o scrisoare controversată adresată lui Jeffrey Epstein l-a readus pe președintele american Donald Trump într-un conflict deschis cu unul dintre cei mai influenți moguli media din lume – Rupert Murdoch. Deși ambii au fost, în diferite momente, aliați în peisajul politic și mediatic american, relația lor pare astăzi fragilă și marcată de interese divergente.
22:40
Zelenski îl vrea pe Putin la masa negocierilor săptămâna viitoare. "Pentru a asigura cu adevărat pacea" # Ziare.com
Ucraina i-a propus Rusiei să organizeze noi negocieri săptămâna viitoare, a anunțat sâmbătă, 19 iulie, președintele Volodimir Zelenski, în contextul în care negocierile de pace sunt în impas de la întâlnirea fără rezultate din iunie, relatează AFP.
22:30
Kim Jong-un, în căutarea medicamentului-minune pentru slăbit. Ozempic ar putea fi testat mai întâi pe civili nord-coreeni # Ziare.com
Obezitatea liderului de la Phenian ar fi determinat regimul nord-coreean să lanseze o operațiune discretă de achiziție de medicamente occidentale pentru slăbit, în special Ozempic, însă primele teste ar putea fi efectuate pe cetățeni obișnuiți, susțin surse din interior.
22:00
Cel puțin 34 de oameni, printre care 8 copii, au murit după ce ambarcațiunea turistică pe care se aflau s-a răsturnat. Momentul tragediei, filmat VIDEO # Ziare.com
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News.
21:50
Putin chiar l-a înfuriat pe Trump. Statele Unite grăbesc transferul de sisteme Patriot în Ucraina # Ziare.com
Administrația președintelui Donald Trump revizuiește calendarul transferului sistemelor de apărare antiaeriană Patriot, astfel încât Germania să poată transfera rapid două sisteme către Ucraina, relatează sâmbătă, 19 iulie, agenția de presă ucraineană UNN, citând The Wall Street Journal (WSJ)
21:40
Blocul electoral al oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va participa la alegerile parlamentare din septembrie. Decizia luată de Comisia Electorală din Republica Moldova VIDEO # Ziare.com
Blocul 'Victoria-Pobeda' nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de la Chișinău, informează Radio Moldova și EFE.
21:30
Cluburile de noapte de pe Litoral, luate în vizor de ANPC. Oamenii lui Piedone au închis 7 dintre ele. Nereguli grave și amenzi de peste 230.000 de lei VIDEO # Ziare.com
ANPC a făcut 27 de controale în cluburile din Vama Veche şi Costineşti, pentru şapte dintre acestea fiind dispusă măsura temporară a închiderii. Comisarii au găsit mâncare gătită păstrată la temperatura camerei, gheaţă care era ţinută pe jos, dar şi sosuri şi lapte păstrate la temperaturi nepotrivite. S-au dat amenzi în valoare de peste 230.000 de lei.
21:10
Un fost analist CIA avertizează că ultimatumul de 50 de zile al lui Trump oferă Rusiei un pretext pentru ofensivă extinsă în Ucraina. Îngrijorarea majoră # Ziare.com
Un avertisment dur vine din partea fostului consilier al Departamentului de Stat și analist CIA, Paul Goble, care susține că ultimatumul de 50 de zile lansat de președintele Donald Trump către Rusia – privind negocierea unui acord de pace în Ucraina – ar putea avea efectul invers celui scontat. Departe de a descuraja agresiunea, avertismentul riscă să fie interpretat de Kremlin ca o fereastră temporară de acțiune neîngrădită.
20:20
Copil căzut într-un canal cu o adâncime de 4 metri, la Târgu Mureș. A fost preluat în stare gravă de un echipaj medical FOTO # Ziare.com
Un copil de aproximativ 12 ani a căzut sâmbătă, 19 iulie, într-un canal tehnologic cu o adâncime de patru metri, în clădirea dezafectată a unei foste centrale termice din Târgu Mureș. El a fost preluat în stare gravă de un echipaj medical, având fracturi la brațe.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.