Primul succes al anului pentru Finanțe. România reușește să se împrumute în 2025 cu dobânzi sub 7%

MainNews.ro, 31 octombrie 2025 15:20

Guvernul Bolojan a reușit, pentru prima dată în acest an, să se împrumute în lei cu dobânzi sub 7%. Ministerul Finanțelor a anunțat că a fost realizată o operațiune de succes prin care riscul de refinanțare al datoriei publice a fost redus. Cheltuielile cu dobânzile au crescut față de aceeași perioadă a anului trecut când erau … Articolul Primul succes al anului pentru Finanțe. România reușește să se împrumute în 2025 cu dobânzi sub 7% apare prima dată în Main News.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de MainNews.ro

Acum o oră
12:00
Mai mulți membri ai Congresului SUA, membrii atât ai Partidului Republican, cât și ai celui Democrat, vor să blocheze retragerea parțială a trupelor americane de pe Flancul Estic al NATO, inclusiv din România, decisă de către administrația președintelui Donald Trump. Ei vor să inițieze o lege care să împiedice redimensionarea prezenței militare americane în regiune, … Articolul Mai mulți congresmeni americani republicani și democrați vor să blocheze retragerea parțială a trupelor SUA din România apare prima dată în Main News.
Acum 2 ore
11:10
Nouă persoane au fost grav rănite după ce au fost înjunghiate într-un tren, în apropiere de Cambridge, în Marea Britanie. Premierul Keir Starmer a catalogat atacul drept un „incident îngrozitor”, relatează The Guardian. Poliția Britanică a Transporturilor a declarat că poliția antiteroristă sprijină ancheta sa, în timp ce se încearcă stabilirea circumstanțelor complete și a … Articolul Nouă persoane au fost grav rănite în urma unui atac prin înjunghiere într-un tren din Marea Britanie apare prima dată în Main News.
Acum 24 ore
18:10
Noul guvern al Republicii Moldova, condus de către premierul Alexandru Munteanu, a depus jurământul în fața președintei Maia Sandu și a președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Ceremonia a avut loc după ce, vineri seară, parlamentul a acordat votul de încredere noului cabinet și a aprobat programul de guvernare intitulat „UE, pace, dezvoltare”, care stabilește ca obiectiv … Articolul Guvernul Republicii Moldova, condus de Alexandru Munteanu, a depus jurământul apare prima dată în Main News.
16:30
Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) au transmis o reacție la acuzațiile liderului AUR, George Simion, potrivit cărora nu s-a luat nicio măsură după ce el ar fi fost amenințat cu moartea. Oficialii IGPR au subliniat că orice sesizare privind amenințări, acte de violență sau alte fapte care pot afecta siguranța persoanelor este tratată … Articolul Reacția IGPR la acuzațiile lui George Simion: „Poliția Română tratează cu maximă seriozitate orice sesizare privind amenințări, acte de violență sau alte fapte care pot afecta siguranța persoanelor” apare prima dată în Main News.
15:00
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, efectuează o vizită oficială în Egipt. Cu acest prilej, el va semna alături de omologul său egiptean, generalul Abdel Mageed Saqr, un Memorandum privind cooperarea militară. „Cu acest prilej, va avea loc semnarea Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea militară între Ministerul Apărării Naționale al României și Ministerul Apărării și al Producției … Articolul Ionuț Moșteanu merge în Egipt pentru semnarea unui Memorandum privind cooperarea militară apare prima dată în Main News.
13:50
Deputatul USR Cătălin Drulă va fi desemnat oficial duminică drept candidatul partidului la alegerile anticipate pentru funcția de primar al Bucureștiului. Potrivit surselor Main News, la eveniment urmează să ia parte și președintele Nicușor Dan. Duminică va avea loc atât conferința municipală a filialei București, cât și o ședință a Biroului Național în care va … Articolul Cătălin Drulă va fi desemnat oficial duminică drept candidatul USR la primăria București. Nicușor Dan a fost invitat la eveniment apare prima dată în Main News.
Ieri
12:20
Zeci de mii de studenți și de oponenți ai președintelui sârb Aleksandar Vučić se adună la Novi Sad pentru a comemora un an de la tragedia din gara centrului administrativ al Vojvodinei. Prăbușirea copertinei clădirii a dus la moartea a 16 persoane. În lunile următoare au fost organizate numeroase proteste în toată Serbia împotriva corupției … Articolul Un an de la tragedia de la gara din Novi Sad. Este planificată o demonstrație majoră în capitala Vojvodinei apare prima dată în Main News.
10:50
O căruță nesemnalizată a fost lovită de o mașină în localitatea Suciu de Jos din județul Maramureș. În urma coliziunii, un bebeluș a decedat, iar mai multe persoane au fost rănite și au trebuit transportate la spital. În căruță erau șapte persoane, trei adulți și patru copii, având vârste între trei săptămâni și șase ani. … Articolul Grav accident în Maramureș. Un bebeluș a murit după ce o căruță nesemnalizată a fost lovită de o mașină apare prima dată în Main News.
01:10
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, anunţă, vineri seară, că a discutat cu ambasadorul SUA la NATO, Matt Whitaker, la câteva zile după ce SUA a decis redimensionarea trupelor în România şi în regiune. ”Sprijinul Statelor Unite a sporit semnificativ capacitatea României de a reprezenta o forţă catalizatoare pentru securitatea regiunii noastre”, a transmis Ţoiu. ”Am … Articolul Oana Ţoiu anunţă că a discutat cu ambasadorul SUA la NATO: „Sprijinul Statelor Unite a sporit semnificativ capacitatea României” apare prima dată în Main News.
31 octombrie 2025
22:10
Șeful Jandarmeriei București, colonelul Cristea Ionuț Cătălin, a fost schimbat din funcție, la o zi după ce organizatorul marșului de comemorare a victimelor Colectiv, Marian Răduna, a fost amendat cu 3.000 de lei pentru depășirea orei prevăzute în protocolul de desfășurare. Potrivit unui comunicat transmis vineri de Jandarmeria Română, începând cu data de 1 noiembrie, … Articolul Șeful Jandarmeriei București, demis după amenda dată organizatorului marșului „Colectiv” apare prima dată în Main News.
22:10
Preşedintele AUR, George Simion, afirmă că a primit peste 90 de ameninţări cu moartea şi anunţă că faţada sediului central al partidului a fost distrusă, fiind depuse plângeri, dar acuză că nu s-au luat până acum niciun fel de măsuri. Simion cere oficial ca Serviciul de Pază şi Protecţie să-i asigure siguranţa, atât pentru el, … Articolul George Simion susține că a fost amenințat și cere pază de la SPP: „Ultima măsură va fi solicitarea de azil politic în SUA” apare prima dată în Main News.
21:20
Țara arde și băncile se arpovizionează. Banca Națională a României a plătit 1.100.000 euro în două licitații pentru fructe de mare, pește și legume proaspete. BNR se apără și spune că e vorba de achiziții pe termen lung controlate de Curtea de Conturi, iar angajații scot bani din propriul buzunar pentru mesele consumate la cantină.  În această … Articolul Huzur la BNR. În plină austeritate, instituția condusă de Isărescu cumpără fructe de mare de 1 milion de euro apare prima dată în Main News.
21:20
Pentagonul a dat undă verde Casei Albe pentru a furniza Ucrainei rachete Tomahawk cu rază lungă de acţiune, după ce a evaluat că acest lucru nu va avea un impact negativ asupra stocurilor SUA, lăsând decizia politică finală preşedintelui Donald Trump, potrivit a trei oficiali americani şi europeni familiarizaţi cu această chestiune, citaţi de CNN. … Articolul BREAKING Pentagonul a aprobat furnizarea de rachete Tomahawk pentru Ucraina. Decizia finală, în mâna lui Trump apare prima dată în Main News.
20:50
Europarlamentarul PSD Claudiu Manda, soțul Olguței Vasilescu, a lansat vineri noi critici la adresa premierului Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat că impune unilateral deciziile din coaliţia de guvernare şi că nu acceptă alte puncte de vedere. „Mă bucură schimbarea, reacţia pe care o are partidul în ultima perioadă. Eu zic că am tăcut destul. Am … Articolul Soțul Olguței Vasilescu, atac la Ilie Bolojan: „Dacă PNL se gândeşte să-şi schimbe prim-ministrul, suntem alături de orice candidat” apare prima dată în Main News.
19:10
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, anunţă, vineri seară, că a discutat cu ambasadorul SUA la NATO, Matt Whitaker, la câteva zile după ce SUA a decis redimensionarea trupelor în România şi în regiune. ”Sprijinul Statelor Unite a sporit semnificativ capacitatea României de a reprezenta o forţă catalizatoare pentru securitatea regiunii noastre”, a transmis Ţoiu. ”Am … Articolul Oana Ţoiu anunţă că a discutat cu ambasadorul SUA la NATO: „Sprijinul Statelor Unite a sporit semnificativ capacitatea României” apare prima dată în Main News.
18:40
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, vineri, decretele de pensionare a 22 de magistraţi, transmite Administraţia Prezidenţială. Printre aceștia se numără și Mihail Udroiu (48 ani), judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. Udroiu a făcut parte din completuri care au pronunţat hotărâri discutate în spaţiul public, precum respingerea arestărilor preventive în dosarul „Nordis” sau … Articolul Judecătorul ÎCCJ care a repins arestările din dosarul Nordis și l-a achitat pe Nicolae Bănicioiu se pensionează la 48 ani apare prima dată în Main News.
18:10
Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a criticat vineri decizia autorităţilor române de a interzice accesul la platforma de pariuri pe evenimente politice Polymarket, în plină campanie electorală. Politicianul a subliniat că platforma îl indica drept favorit în cursa pentru Primăria Bucureşti. „În 5 zile vor închide Polymarket în România. Printr-o decizie, venită la … Articolul Ciprian Ciucu critică interzicerea platformei Polymarket în România: „Nu cred în coincidenţe” apare prima dată în Main News.
17:10
Doi tineri din judeţul Gorj sunt cercetaţi penal şi au primit mandate de arestare în lipsă, fiind suspectaţi că şi-au vândut copilul în vârstă de 3 săptămâni pentru 7000 de euro. Tranzacţia a avut loc în condiţiile în care femeia a declarat în fals că bărbatul care a cumpărat bebeluşul este tatăl acestuia. Cu banii … Articolul Doi tineri din Gorj şi-au vândut copilul în vârstă de 3 săptămâni pentru 7.000 de euro apare prima dată în Main News.
17:00
Compania Națională de Investiții Rutiere a primit astăzi, 12 oferte la contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 3 al Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca)-Iași-Ungheni. Contractul pentru tronsonul 3 Lețcani (DN28)-DN24 (Iași) are o valoare estimată de 5,29 miliarde lei și o durată de realizare este de 46 de luni, din care 10 luni pentru proiectare și … Articolul 12 oferte depuse pentru construirea tronsonului 3 al Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca)-Iași-Ungheni apare prima dată în Main News.
15:20
În această noapte, Rusia a efectuat o serie de atacuri asupra sectorului rezidențial și infrastructurii din regiunea Sumî. Potrivit poliției ucrainene, 11 persoane au fost rănite, printre care patru copii. În urma lovirii unui bloc de locuințe cu nouă etaje, cinci apartamente și șapte balcoane au luat foc la etajele superioare. Echipele de pompieri au salvat 12 … Articolul Atac devastator al Rusiei asupra orașului Sumî: 11 răniți, printre care și copii apare prima dată în Main News.
15:20
Guvernul Bolojan a reușit, pentru prima dată în acest an, să se împrumute în lei cu dobânzi sub 7%. Ministerul Finanțelor a anunțat că a fost realizată o operațiune de succes prin care riscul de refinanțare al datoriei publice a fost redus. Cheltuielile cu dobânzile au crescut față de aceeași perioadă a anului trecut când erau … Articolul Primul succes al anului pentru Finanțe. România reușește să se împrumute în 2025 cu dobânzi sub 7% apare prima dată în Main News.
15:10
Țara arde și băncile se arpovizionează. Banca Națională a României a plătit 1.100.000 euro în două licitații pentru fructe de mare, pește și legume proaspete. BNR se apără și spune că e vorba de achiziții pe termen lung controlate de Curtea de Conturi, iar angajații scot bani din propriul buzunar pentru mesele consumate la cantină.  În această … Articolul Huzur la BNR. În plină austeritate, instituția condusă de Isărescu cumpără fructe de mare de 1 milion de euro apare prima dată în Main News.
15:00
Preşedintele Nicuşor Dan l-a numit vineri pe Marius Lazurca în funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Totodată, Lazurca va continua să conducă Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice şi Românii de Pretutindeni din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, funcţie pe care o deţine din luna octombrie. Diplomat de carieră, Marius Lazurca … Articolul Nicușor Dan l-a numit pe Marius Lazurca în funcția de consilier prezidențial pentru securitate națională apare prima dată în Main News.
14:30
Cătălin Drulă urmează să fie validat oficial, duminică, drept candidat al USR pentru Primăria Municipiului Bucureşti. Anunțul va fi făcut în cadrul Conferinţei municipale a filialei Bucureşti, precum și în şedinţa Biroului Naţional, unde va fi votat reprezentantul partidului la alegerile programate pe 7 decembrie. Potrivit USR, evenimentul va începe la ora 13:00 și va … Articolul Cătălin Drulă, ales oficial candidat USR pentru alegerile la Primăria Capitalei apare prima dată în Main News.
14:30
Federaţia Română de Fotbal a anunţat oficial candidatura pentru organizarea finalei Ligii Europa din 2028 sau 2029, pe Arena Naţională. Partenerii FRF în acest proiect sunt Primăria Municipiului Bucureşti şi Guvernul României. „România a demonstrat că deţine capacitatea de a organiza cu succes astfel de evenimente majore, fiind un partener competitiv pentru UEFA în circuitul … Articolul România candidează pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 pe Arena Naţională apare prima dată în Main News.
14:10
Guvernul a aprobat bugetul și calendarul pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025, alocând 67,6 milioane de lei pentru organizarea scrutinului în București și alte 13 localități. Guvernul României a oficializat, la data de 31 octombrie 2025, aprobarea bugetului necesar desfășurării alegerilor locale parțiale din 7 decembrie 2025, concomitent cu adoptarea hotărârilor de guvern … Articolul Guvernul a aprobat bugetul pentru alegerile locale din 7 decembrie. Cât vor costa alegerile din București și alte 13 localități apare prima dată în Main News.
13:40
Șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că, în condițiile menținerii ritmului actual de lucru, anul acesta ar putea fi posibilă circulația pe autostradă de la București la Adjud. Progresul pe lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni al Autostrăzii A7 a depășit 85%, cu o secțiune importantă având un … Articolul CNAIR: Circulația pe autostrada A7, București – Adjud, ar putea fi deschisă anul acesta apare prima dată în Main News.
13:40
Joi, pe raza comunei Gura Vitioarei din județul Prahova, Poliția a fost sesizată printr-un apel la 112 cu privire la un incident de șicanare în trafic. „În urma sesizării, poliţiştii au instituit un filtru rutier pe traseul de deplasare al autovehiculului indicat, efectuând semnalul regulamentar de oprire. Conducătorul auto nu a respectat indicaţiile poliţiştilor şi … Articolul Șofer beat și fără permis, urmărit de Poliție după ce a șicanat un alt participant la trafic în Prahova apare prima dată în Main News.
13:00
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat reabilitarea și modernizarea Centrului pentru Arși de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, o investiție de 23 de milioane de lei menită să asigure condiții de siguranță și tratament ireproșabil pentru pacienți. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a confirmat investiția de 23 de milioane de lei destinată reabilitării, modernizării și … Articolul Alexandru Rogobete anunță modernizarea Centrului pentru Arși de la Floreasca: Reparăm ceea ce trebuia făcut de mult apare prima dată în Main News.
Mai mult de 2 zile în urmă
12:00
Jandarmeria Română a anunțat vineri că a demarat verificări după ce, joi seară, organizatorul comemorării victimelor din clubul Colectiv a fost sancționat pentru depășirea orei aprobate pentru eveniment. Scopul verificărilor este să stabilească „dacă măsura a fost proporţională, justificată şi conformă atât literei, cât şi spiritului legii”. „Se poate aprecia că agentul constatator nu a … Articolul Amenzile pentru depășirea orei la comemorarea Colectiv, clarificate de Jandarmerie: „S-au dispus de urgenţă verificări privind modul de aplicare a sancţiunii” apare prima dată în Main News.
11:10
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Republica Serbia, recomandând cetățenilor români să evite zonele aglomerate, în contextul unor manifestări comemorative și al posibilității declanșării unor proteste spontane. MAE a avertizat cetățenii români aflați pe teritoriul Republicii Serbia, în tranzit sau care intenționează să călătorească în această țară, cu privire la … Articolul MAE: Atenționare de călătorie în Serbia apare prima dată în Main News.
10:50
Statele Unite au anulat summitul planificat la Budapesta între preşedintele Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin, după ce Rusia a rămas inflexibilă şi a transmis că nu este dispusă să negocieze şi să facă vreo concesie la condiţiile sale pentru a înceta războiul în Ucraina. Decizia a fost luată după o convorbire tensionată între … Articolul FT: Summitul Trump-Putin a fost anulat după o convorbire tensionată între Rubio şi Lavrov apare prima dată în Main News.
09:50
Statele Unite intenționează să reducă prezența militară în Bulgaria, Ungaria și Slovacia începând din luna decembrie, o continuare a procesului început deja în România, potrivit publicațiilor Kyiv Post și Stars and Stripes. Sursele citate vorbesc despre retragerea a aproximativ 3.000 de militari americani din regiune, în cadrul unei „recalibrări moderate” a prezenței SUA în Europa … Articolul SUA pregătesc noi reduceri de trupe în Europa de Est. Următoarele pe listă: Bulgaria, Ungaria și Slovacia apare prima dată în Main News.
00:00
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, despre numirea Oanei Gheorghiu în funcţia de vicepremier, în ciuda opoziţiei PSD, că ei au spus ce aveau de spus, iar premierul şi-a asumat, întrebându-se ce puteau să facă altceva. ”Nu ştiu dacă face bine guvernului o asemenea persoană, dar eu nu pot să nu spun … Articolul Grindeanu face un pas înapoi după numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier: „Noi am spus ce aveam de spus” apare prima dată în Main News.
30 octombrie 2025
21:30
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit, joi, Asocierii Danlin XXL (lider) – Groma Hold Ltd – Intertranscom Impex – Evropeiski Patishta contractul pentru construirea primului tronson al Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni. Asocierea a fost declarată câștigătoare cu o ofertă de 4,76 miliarde de lei, iar contractul de proiectare … Articolul O firmă patronată de un apropiat de-ai lui Ionel Arsene, contract de 1 miliard de euro pentru Autostrada Unirii / Actualul ministrul al transporturilor, promovat de fostul „baron” de Neamț apare prima dată în Main News.
21:10
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, care este vicepreşedinte PSD, a afirmat, joi, că toată presa rezist susţine că preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, s-a opus numirii Oanei Gheorghiu în funcţia de vicepremier deoarece aceasta a construit un spital, iar PSD-iştii niciunul. Vasilescu susţine că Gabriela Firea a construit în spital în Bucureşti, Daniel … Articolul Olguța Vasilescu îi ia apărarea lui Grindeanu: „Firea a construit un spital, Băluţă, primarul de la Mioveni” apare prima dată în Main News.
21:00
DNA instrumentează un dosar care vizează mai mulţi angajaţi ai ANAF – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, unul dintre ei fiind reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de luare de mită. Alţi trei au fost plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă, dare şi luare de mită. DNA anunţă, joi seară, … Articolul Inspector antifraudă din Bucureşti, reţinut de DNA pentru luare de mită / Alţi trei angajaţi, plasaţi sub control judiciar apare prima dată în Main News.
20:50
La 10 ani de la incendiul din Clubul Colectiv, mii de oameni s-au adunat, joi seară, în Piața Universității din București, pentru a-i comemora pe cei 65 de tineri care și-au pierdut viața în noaptea de 30 octombrie 2015. Printre participanți s-au aflat reprezentanți ai mai multor organizații civice, dar și simpli cetățeni veniți să … Articolul 10 ani de la tragedia din Colectiv. Mii de oameni au ieșit în stradă: „Nimeni nu a plătit pentru moartea celor 65” apare prima dată în Main News.
19:30
Actorul George Burcea a anunțat că va candida pentru funcția de primar general al Capitalei din partea Partidului Oamenilor Tineri. George Burcea a devenit cunoscut public după ce s-a căsătorit cu cântăreața Andreea Bălan, cu care are doi copii. Cei doi au divorțat în anul 2022, iar disputa dintre ei a făcut în ultimii ani … Articolul Actorul George Burcea va candida din partea POT la Primăria Capitalei. În 2020 a fost prins drogat la volan apare prima dată în Main News.
19:00
Călin Georgescu, fostul candidat independent la prezidențiale, rămâne sub control judiciar, după ce Tribunalul București a respins, joi, contestația formulată de avocații săi. Decizia este definitivă. Magistrații Tribunalului București au analizat cererea depusă de avocații lui Călin Georgescu și au decis menținerea măsurii preventive pentru încă 60 de zile, așa cum stabilise anterior Judecătoria Sectorului 1. Potrivit … Articolul Călin Georgescu rămâne sub control judiciar pentru încă 60 zile, după ce Tribunalul București i-a respins contestația apare prima dată în Main News.
18:20
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au anunțat, joi, acuzațiile formulate în dosarul exploziei din cartierul Rahova, produsă pe 17 octombrie, în urma căreia 3 persoane au murit, 15 au fost rănite, iar zeci de apartamente și autoturisme au fost distruse. În anchetă sunt vizate societatea Distrigaz Sud Rețele, un operator economic … Articolul Distrigaz Sud Rețele și trei angajați, puși oficial sub acuzare în dosarul exploziei din Rahova apare prima dată în Main News.
17:50
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, despre numirea Oanei Gheorghiu în funcţia de vicepremier, în ciuda opoziţiei PSD, că ei au spus ce aveau de spus, iar premierul şi-a asumat, întrebându-se ce puteau să facă altceva. ”Nu ştiu dacă face bine guvernului o asemenea persoană, dar eu nu pot să nu spun … Articolul Grindeanu face un pas înapoi după numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier: „Noi am spus ce aveam de spus” apare prima dată în Main News.
16:20
Compania petrolieră Lukoil a anunțat că a acceptat o ofertă de cumpărare a activelor sale internaționale din partea Gunvor Group, la doar 3 zile după ce a făcut publică intenția de a-și vinde activele internaționale. „Încheierea acordului obligatoriu pentru tranzacție este supusă unor condiții prealabile, inclusiv obținerea permisiunii de la OFAC [Biroul pentru Controlul Activelor … Articolul Lukoil vinde activele sale internaționale către o firmă fondată de un oligarh rus aflat pe lista sancțiunilor UE apare prima dată în Main News.
15:40
Liderul partidului centrist D66 din Țările de Jos, Rob Jetten, și-a arătat optimismul cu privire la formarea noului guvern al țării după rezultatul favorabil obținut de formațiunea sa politică la alegerile parlamentare. Partidul Libertății (PVV), condus de politicianul de extremă dreapta Geert Wilders, a pierdut din susținerea publică față de precedentul scrutin parlamentar, relatează Reuters. … Articolul Politicianul centrist Rob Jetten se declară optimist în privința formării noului guvern după eșecul extremei drepte la alegerile parlamentare din Țările de Jos apare prima dată în Main News.
15:20
Prezent marți la Tribunalul București unde se judecă cererea sa de ridicare a controlului judiciar, Călin Georgescu a susținut în fața jurnaliștilor prezenți că SUA a decis retragerea a o parte din trupele staționate în România din cauza problemelor sale penale. „Retragerea parțială a trupelor este modul diplomatic în care conducerea SUA arată lipsa de … Articolul Delir al lui Călin Georgescu. Fostul candidat la președinție susține că SUA retrag o parte din trupele din România din cauza problemelor sale penale: „Vor urma și alte elemente” apare prima dată în Main News.
15:00
Președintele american Donald Trump a calificat drept „nu foarte importantă” decizia de a retrage trupe ale SUA din România. În țara noastră vor mai rămâne aproximativ 1000 de militari americani. În ciuda continuării războiului din Ucraina, SUA au decis să retragă soldați din mai multe state de pe Flancul Estic al NATO, printre care se … Articolul Reacția lui Donald Trump la retragerea de trupe americane din România: „Nu este foarte importantă” apare prima dată în Main News.
14:50
Autoritatea română de reglementare în domeniul jocurilor de noroc, ONJN, a anunțat joi că platforma Polymarket a fost adăugată pe lista operatorilor care desfășoară activități de pariuri fără licență pe teritoriul României, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES. Decizia vine pe fondul unei creșteri spectaculoase a activității platformei în perioada alegerilor. Conform datelor publice … Articolul Platforma Polymarket, unde s-au pariat rezultatele alegerilor, a fost interiză în România apare prima dată în Main News.
14:50
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că instituția pe care o conduce nu a fost informată oficial cu privire la intenția lui Horațiu Potra de a reveni în România, așa cum a fost vehiculat în spațiul public. Potra, acuzat de complot pentru o lovitură de stat și reținut în Dubai, ar fi exprimat, prin avocata … Articolul Ministrul Justiției: Nu am fost informat oficial despre revenirea voluntară a lui Horațiu Potra în România apare prima dată în Main News.
14:40
La zece ani de la tragicul incendiu din Clubul Colectiv, care a curmat viețile a 65 de persoane, bilanțul justiției rămâne marcat de inegalitate și întârzieri. Deși unii vinovați au fost condamnați, responsabilitatea statului și a oficialilor de rang înalt continuă să fie o chestiune nerezolvată, cu o anchetă reluată de la zero la aproape … Articolul Un deceniu de la tragedia Colectiv: ICCJ a decis reluarea anchetei privind acțiunile autorităților și responsabilitatea spitalelor apare prima dată în Main News.
14:20
Polițiștii au efectuat percheziții la locuințele unor bărbați din județele Bistrița-Năsăud și Ilfov, precum și din București, într-un dosar de evaziune fiscală, delapidare, abuz de încredere și alte infracțiuni. Prejudiciul este estimat la 1,6 milioane de lei. Potrivit anchetatorilor, foștii administratori ai unor societăți comerciale ar fi delapidat activele firmelor, pe care le-ar fi adus … Articolul Percheziții la locuințele unor bărbați din Bistrița-Năsăud, Ilfov și București, într-un dosar de evaziune fiscală, delapidare și abuz de încredere. Prejudiciul este estimat la 1,6 milioane de lei apare prima dată în Main News.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.