Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care introduce Registrul Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI), o platformă publică menită să asigure un dialog deschis şi echitabil între parlamentari şi reprezentanţii societăţii
News.ro,
2 decembrie 2025 18:40
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a promulgat legea care introduce Registrul Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI), o platformă publică menită să asigure un dialog deschis şi echitabil între parlamentari şi reprezentanţii societăţii.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
21:40
Secretar de stat din Ministerul Energiei: În momentul de faţă, energia pe care o producea centrala de la Brazi este suplimentată din alte surse stabile. Din punctul de vedere al sistemului energetic naţional, suntem stabili # News.ro
Secretarul de stat în Ministerul Energiei Cassian Niţulescu afirmă că energia care nu se mai produce după oprirea activităţii centralei electrice cu ciclu combinat de la Brazi, din judeţul Prahova, din cauza crizei apei de la barajul Paltinu, este suplimentată din alte surse, sistemul energetic nefiind afectat. ”Din punctul de vedere al sistemului energetic naţional, suntem stabili, avem chiar în anumite momente ale zilei şi excedent de energie produsă”, explică el.
21:40
Echipa FC Argeş a învins marţi seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia bucureşteană Rapid, în grupa A din Cupa României.
Acum 15 minute
21:30
Dr. Aniela Nodiţi afirmă că ideea că puncţia-biopsie răspândeşte cancerul este un mit/ Medicul explică rolul acesteia în diagnosticarea cancerului # News.ro
Chirurgul Aniela Nodiţi, medic cu supraspecializare în chirurgie oncologică, afirmă că puncţia-biopsie nu răspândeşte boala în organism. Ea arată că, dacă această investigaţie ar face rău pacienţilor, ea nu ar mai fi recomandată.
Acum o oră
21:10
Anchetă a poliţiştilor după ce doi copii instituţionalizaţi la un centru din Craiova ar fi întreţinut un raport sexual oral # News.ro
Poliţiştii din Dolj au deschis o anchetă după ce doi copii, unul de 14 ani şi celălalt de 10 ani, aflaţi într-un centru de plasament, ar fi întreţinut un raport sexual oral.
21:10
Handbal masculin: Potaissa Turda încheie participarea în European League cu şase înfrângeri consecutive # News.ro
Vicecampioana Potaissa Turda a încheiat marţi, pe teren propriu, participarea în European League, cu a şasea înfrângere consecutivă din grupa A, scor 25-34 (11-19), cu Saint-Raphael Var.
21:00
Serena Williams (44 ani) se află pe lista jucătorilor monitorizaţi de Agenţia Internaţională pentru Integritatea în Tenis (ITIA) şi ar putea astfel să revină pe teren în câteva luni, relatează lefigaro.fr.
21:00
Premierul Ilie Bolojan va face o vizită oficială la Viena (Austria)/ El se va întâlni, la Budapesta, cu premierul ungar, Viktor Orban # News.ro
Premierul Ilie Bolojan va face, miercuri şi joi, o vizită oficială la Viena, în Austria, unde se va întâlni cu cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker, şi mai mulţi miniştri şi va participa la o recepţie de Ziua Naţională a României. Anterior, Bolojan se va întâlni, laa Budapesta, cu premierul ungar, Viktor Orban.
21:00
Volei feminin: CSO Voluntari, victorie cu Las Palmas şi se califică în turul II al CEV Cup; Dinamo a ratat calificarea # News.ro
Echipa CSO Voluntari a învins marţi, pe teren propriu, formaţia spaniolă Las Palmas, scor 3-1, şi s-a calificat în turul II al CEV Cup. DinamoBucureşti nu a trecut de primul tur, chiar dacă a învins, tot marţi, pe VfB Suhl Thuringen.
20:50
Unul dintre fiii traficantului Joaquin ”El Chapo” Guzman, Joaquín Guzmán López, încheie un acord cu justiţia americană prin care pledează vinovat şi scapă de închisoarea pe viaţă # News.ro
Fiul celebrului baron mexican al drogurilor Joaquin ”El Chapo” Guzman, încarcerat în Statele Unite, Joaquín Guzmán López, a încheiat un acord cu justiţia americană prin care a pledat vinovat, într-o audiere, la Chicago, de fapte de trafic de droguri şi participare la activitate criminală, relatează AFP.
20:50
BIOGRAFIE - Adrian Pleşca, alias 'Artanu', a adus Timpuri Noi şi a continuat să fie un Partizan al muzicii rock # News.ro
Adrian Pleşca, alias 'Artanu', solist al celebrelor „Tanţa”, „Stere”, „Perfect”, „Victoria”, „Luca”, „N-A TOlănit-o de-ajuns” sau „Fata mea este model”, va rămâne în muzica românească rock un reper. „Ne este foarte greu… Drum lin, suflet bun, coleg drag”, este mesajul trupei Partizan după anunţul decesului său. Formaţia Timpuri Noi a publicat pe reţelele de socializare o fotografie cu momentele lor de succes alături de muzician.
Acum 2 ore
20:40
Dr. Aniela Nodiţi: Incidenţa cancerului de sân este în creştere la nivel global şi România nu face excepţie # News.ro
Incidenţa cancerului de sân la persoanele tinere este mai scăzută decât în rândul pacientelor de peste 40 de ani, însă la persoanele tinere s-a observat că tipul de cancer este unul mai agresiv, afirmă Aniela Nodiţi, medic chirurgie generală cu supraspecializare în chirurgie oncologică la Institutul Oncologic din Bucureşti.
20:40
Campioana CSM Oradea a pierdut al cincilea meci din grupa C, în deplasare, cu Primorac Kotor, scor 15-11, în grupa C a Ligii Campionilor.
20:30
Atacantul român Valentin Mihăilă a contribuit cu un gol şi o pasă de gol la victoria obţinută marţi de echipa sa, Rizespor, 6-1 în Cupa Turciei, cu Pendikspor.
20:10
Volei feminin: Corona Braşov, eşec şi în returul cu GS Panionios, ratează calificarea în optimile Challenge Cup # News.ro
Echipa de volei feminin Corona Braşov a fost învinsă şi marţi, pe teren propriu, de formaţia elenă GS Panionios, scor 3-1, în manşa retur din 16-le Challenge Cup.
20:10
Cinci spitale din Prahova, afectate de criza apei potabile din judeţ. Spitalele de urgenţă din Bucureşti vor rezerva, până luni, paturi pentru eventuale urgenţe din Prahova # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că internările în cinci spitale din judeţul Prahova sunt sistate din cauza crizei apei potabile. Având în vedere situaţia din judeţul Prahova, ministrul a cerut fiecărui spital de urgenţă din Bucureşti să rezerve cinci paturi în secţiile chirurgicale şi cinci paturi nechirurgicale, pentru eventuale transferuri din judeţul Prahova.
20:00
Ministrul Sănătăţii: Am cerut DSP Prahova să nu ridice restricţionarea până nu când apa nu are un control microbiologic, respectiv până nu respectă indicatorii fizico-chimici pentru a putea fi introdusă în reţeaua centralizată # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că a cerut Direcţiei de Sănătate Publică Prahova să nu permită furnizarea de apă potabilă în judeţul Prahova până când nu există un control microbiologic. El spune că introducerea de apă contaminată într-o reţea de alimentare ar reprezenta ”un incident de sănătate publică şi epidemiologic fără precedent”.
19:50
Putin îi primeşte la Kremlin pe Witkoff şi Kushner pentru a discuta despre un plan american cu privire la Ucraina. Zelenski percepe ”un anumit optimism” în accelerarea negocierilor. Trump cataloghează războiul, în ultima şedinţă de cabinet din 2025, drept # News.ro
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit marţi, la Kremlin, pe emisarul american Steve Witkoff, pentru a discuta despre un planul Statelor Unite în vederea încheierii Războiului din Ucraina, potrivit unor imagini difuzate de către televiziunea rusă, relatează AFP.
19:50
Artistul Adrian Pleşca (Artan) de la ”Partizan” şi ”Timpuri Noi” a murit la Spitalul Pantelimon, după ce ar fi suferit un AVC, afirmă surse medicale.
19:50
Drulă, despre ultimul sondaj: Cred că e un pic exagerat, într-un sens tactic, de cei de la PNL care vor să găsească un argument / Cercetările noastre arată că bazinele sunt foarte apropiate, cei trei candidaţi principali, mai jos doamna Alexandrescu # News.ro
Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a declarat marţi, despre ultimul sondaj apărut în spaţiul public, că e un pic exagerat, într-un sens tactic, de cei de la PNL care vor să găsească un argument, pe modelul lui Ciucă, care trebuia să intre neapărat în turul doi. El a mai spus că cercetările lor interne arată că bazinele sunt foarte apropiate, cei trei candidaţi principali, şi mai jos Anca Alexandrescu.
19:50
Volei feminin: Volei Alba Blaj – VakifBank Istanbul, scor 1-3, în grupa A din Liga Campionilor # News.ro
Campioana Volei Alba Blaj a fost învinsă marţi, pe teren propriu, de multipla campioană turcă VakifBank Istanbul, scor 3-1, în al doilea meci din grupa A a Ligii Campionilor.
Acum 4 ore
19:30
Drulă, despre retragerea lui Vlad Gheorghe: Eu am încredere în alegători, nu cred că pot fi tranzacţionaţi aşa, ca nişte şosete / Cred că e un vot util pentru domnii Orban şi Vlad Gheorghe. O să vedeţi în perioada următoare anumite mişcări, numiri # News.ro
Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a declarat marţi, despre retragerea independentului Vlad Gheorghe, în favoarea lui Ciprian Ciucu, că el are încredere în alegători şi nu credr că alegătorii pot fi tranzacţionaţi aşa, ca nişte şosete. El a menţionat că e un vot util pentru Ludovic Orban şi Vlad Gheorghe această susţinere anunţată pentru candidatul PNL. ”O să vedeţi asta în perioada următoare, anumite mişcări, numiri, da, şi funcţii”, a spus Drulă.
19:30
Putin îi primeşte la Kremlin pe Witkoff şi Kushner pentru a discuta despre un plan american cu privire la Ucraina # News.ro
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit marţi, la Kremlin, pe emisarul american Steve Witkoff, pentru a discuta despre un planul Statelor Unite în vederea încheierii Războiului din Ucraina, potrivit unor imagini difuzate de către televiziunea rusă, relatează AFP.
19:20
Cătălin Drulă, despre retragerea lui Vlad Gheorghe: Eu am încredere în alegători, eu nu cred că alegătorii pot fi tranzacţionaţi aşa ca nişte şosete # News.ro
Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a declarat marţi, despre retragerea independentului Vlad Gheorghe, în favoarea lui Ciprian Ciucu, că el are încredere în alegători şi nu credr că alegătorii pot fi tranzacţionaţi aşa, ca nişte şosete.
19:20
Fotbal feminin: Victorie pentru tricolore în ultimul meci al anului, 2-0 contra Republicii Moldova # News.ro
Naţionala feminină a României a încheiat anul cu o victorie pe teren propriu, 2-0 împotriva selecţionatei similare a Moldovei, adversară pe care o va întâlni şi în campania de calificare la Campionatul Mondial care va începe anul viitor.
19:20
Ucraina lansează construcţia unei fabrici de armament, Fire Point Rocket Technology, în vestul Danemarcei, la Vojens. Instalaţia urmează să producă, din toamna lui 2026, propergol, un combustibil de rachetă şi dronă. Suedia îi donează 1,1 mld. coroane pen # News.ro
Oficiali danezi şi ucraineni au lansat la Vojens, în vestul Danemarcei, construirea unei fabrici ucrainene de armament, Fire Point Rocket Technology - pe teritoriul acestei ţări scandinave -, cu scopul de a asigura durabilitatea producţiei militare ucrainene, relatează AFP.
19:10
Brazilia: Tehnicianul Abel Braga, nevoit să-şi ceară scuze, după ce a făcut declaraţii homofobe # News.ro
Tehnicianul brazilian Abel Braga a fost nevoit să-şi ceară scuze după ce a făcut declaraţii homofobe, duminică, în cadrul primei sale conferinţe de presă în calitate de nou antrenor al clubului Internacional Porto Alegre, din prima ligă braziliană.
19:10
Echipa Oţelul Galaţi a învins marţi, în deplasare, scor 2-1, formaţia FK Csikszereda, în cadrul grupei C din Cupa României.
18:50
Ana Ciceală nu se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei: Nu pot să-i las pe oameni fără reprezentare, pentru cineva din vechea clasă politică cu care nu am nimic de-a face / Noi suntem atacaţi cu retragerile de când strângeam semnături # News.ro
Candidata la Primăria Capitalei Ana Ciceală declară, marţi, că nu se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei, ea afirmând că nu poate să-i lase pe oameni fără reprezentare, pentru cineva din vechea clasă politică cu care nu are nimic de-a face. Ea a mai afirmat că sunt atacaţi cu retragerile de când strângeau semnături. Despre partidele din actuala coaliţie, Ciceală a afirmat că şi-au pus trei candidaţi care de două luni de zile se atacă între ei furibund.
18:40
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care introduce Registrul Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI), o platformă publică menită să asigure un dialog deschis şi echitabil între parlamentari şi reprezentanţii societăţii # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a promulgat legea care introduce Registrul Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI), o platformă publică menită să asigure un dialog deschis şi echitabil între parlamentari şi reprezentanţii societăţii.
18:20
Brazilia: Tehnicianul Abel Braga, nevoit să-ţi ceară scuze, după ce a făcut declaraţii homofobe # News.ro
Tehnicianul brazilian Abel Braga a fost nevoit să-şi ceară scuze după ce a făcut declaraţii homofobe, duminică, în cadrul primei sale conferinţe de presă în calitate de nou antrenor al clubului Internacional Porto Alegre, din prima ligă braziliană.
18:20
O delegaţie ucraineană s-ar putea întâlni miercuri cu Witkoff şi Kushner, la Bruxelles, unde are loc a o reuniune a şefilor diplomaţiilor din NATO # News.ro
O delegaţie ucraineană s-ar putea întâlni miercuri cu emisarul american Steve Witkoff şi cu ginerele lui Donald Trump Jared Kushner, după negocierile acestora la Kremlin cu Vladimir Putin, declară o sursă ucraineană de rang înalt AFP.
18:10
Handbal feminin, CM2025: Serbia, victorie surpriză cu Spania în primul meci din grupele principale; România joacă miercuri, cu Ungaria # News.ro
Primul meci din grupa principală II a CM2025 a adus, marţi, victoria Serbiei în disputa cu Spania, scor 31-29 (17-19), în grupa II. România va juca miercuri cu Ungaria, primul meci din grupa I.
18:10
Poliţia Snagov a deschis dosar penal în cazul bărbatului fotografiat când făcea salutul nazist cu prilejul comemorării liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu, de la Tâncăbeşti/ Ce precizări face Jandarmeria Română # News.ro
Poliţiştii din Snagov s-au sesizat din oficiu şi au deschis dosar penal în cazul bărbatului fotografiat în timp ce făcea salutul nazist la Tâncăbeşti, unde mai mulţi simpatizanţi ai mişcării legionare l-au comemorat pe Corneliu Zelea Codreanu. Potrivit poliţiştilor, bărbatul este din judeţul Constanţa şi este acuzat de utilizarea simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe, promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid, crime contra umanităţii sau crime de război şi promovarea în public a doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Totodată, Jandarmeria Română precizează că misiunea jandarmilor aflaţi în 30 noiembrie, în zona respectivă, a fost „în principal, una preventivă”. Şi Parchetul Judecătoriei Buftea a anunţat că a început cercetările in rem în acelaşi caz. Marţi dimineaţă, Institutul Elie Wiesel a solicitat MAI şi Ministerului Public să cerceteze „cu celeritate” evenimentele din judeţul Ilfov.
18:00
Compania AVIS Budget România a deschis trei birouri de închirieri auto în Iaşi, Craiova şi Suceava şi vrea să deschidă noi birouri în Sibiu şi Oradea # News.ro
Compania Avis Budget România, parte din reţeaua internaţională Avis Budget Group, care oferă servicii de închiriere auto, anunţă că a deschis trei birouri de închirieri auto în Iaşi, Craiova şi Suceava şi vrea să deschidă noi birouri în Sibiu şi Oradea.
18:00
Ţările de Jos: Ajax a învins FC Groningen, scor 2-0, într-un meci reluat marţi, după ce a fost întrerupt din cauza fumigenelor şi artificiilor # News.ro
Ajax Amsterdam s-a impus, scor 2-0, în meciul cu FC Groningen, reluat marţi, după ce duminică seară a fost întrerupt din cauza fumigenelor şi artificiilor lansate de suporterii din Amsterdam.
18:00
Cătălin Drulă îi răspunde lui Grindeanu: Sunt adevăratul duşman al mafiilor care bagă bani grei în manipulări de campanie pentru candidaţi care vor vinde Bucureştiul la hectar, al speculanţilor imobiliari care construiesc blocuri în cimitire # News.ro
Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă îi răspunde marţi liderului PSD Sorin Grindeanu, după ce acesta afirmase despre el că este adevăratul duşman al bucureştenilor: ”Sunt adevăratul duşman al mafiilor care bagă bani grei în manipulări de campanie pentru candidaţi care vor vinde Bucureştiul la hectar, al speculanţilor imobiliari care construiesc blocuri în cimitire”, afirmă Drulă.
17:50
Zelenski cere, la Dublin, sfârşitul războiului şi nu doar o ”pauză” în lupte. El acuză Rusia de folosirea negocierilor cu scopul de a ”slăbi sancţiunile” şi anunţă dezvăluiri ale spionajului ucrainean. Instalaţii gazifere ucrainene, avariate în atacuri ru # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere marţi, la Bublin, sfârşitul Războiului din Ucraina şi nu doar o încetare temporară a ostilităţilor, înaintea unei întâlniri la Kremlin a unor reprezentanţi americani la negocieri cu privire la Ucraina, relatează AFP.
17:50
Ministrul Mediului explică de ce există riscul ca situaţia privind criza apei din judeţul Prahova să se repete # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a explicat, marţi, de ce există riscul ca, în timp, situaţia privind criza apei care afectează peste 107.000 de oameni din Prahova şi Dâmboviţa să se repete. Ea spune că lucrările de care este nevoie pentru decolmatarea unei conducte a barajului Paltinu nici nu au început, pentru că e nevoie de luni de zile în care să scadă apa din lacul de acumulare pentru ca acestea să demareze. Buzoianu afirmă că autorităţile locale trebuie să se implice, să ceară sprijin la nivel central, nu să „întindă câte două hârtii între ele”.
17:50
Două persoane care au căzut, marţi după-amiază, cu un autoturism în apele râului Jiu, în judeţul Gorj, au fost salvate de pompieri, urmând a fi transportate la spital. Surse afirmă că este vorba despre un preot şi o măicuţă de la Mănăstirea Lainici.
17:50
Preşedintele rus Vladimir Putin dă asigurări marţi, cu puţin înainte de o întâlnire cu emisarul american Steve Witkoff şi Jared Kushner, la kremlin, că nu vrea un război cu Europa, dar declară că este ”pregătit” de un război, dacă europenii ”îl vor şi încep”, relatează AFP. (Vom reveni)
Acum 6 ore
17:40
Formula 1: Francezul Isack Hadjar va fi noul coechipier al olandezului Max Verstappen la Red Bull # News.ro
Francezul Isack Hadjar va fi noul coechipier al olandezului Max Verstappen, cvadruplu campion mondial de Formula 1, în sezonul viitor la Red Bull, a anunţat, marţi, echipa austriacă.
17:30
Rutte reiterează că nu există un consens în NATO privind aderarea Ucrainei , dar se declară convins că eforturile SUA ”vor ajunge să restabilească pacea în Europa”. El anunţă contribuţii la PURL în zilele următoare # News.ro
Secretarul general al NATO Mark Rutte reafirmă marţi că, pentru moment, nu există un consens cu privire la o aderare a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică, relatează Reuters.
17:20
Distribuţie Energie Electrică Romania semnează cel mai mare contract din istoria companiei: achiziţionează 1,1 milioane de contoare inteligente cu 291,6 milioane lei, fără TVA # News.ro
Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER), din Grupul Electrica, anunţă semnarea celui mai mare contract din istoria companiei, care prevede achiziţia a 1,1 milioane de contoare inteligente în aria sa de distribuţie, în valoare de 291.601.076 milioane lei, fără TVA.
17:20
Ministrul Mediului răspunde acuzaţiilor că ar fi „pus presiune” pe autorităţile locale să livreze oamenilor din Prahova apă neconformă # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, răspunde acuzaţiilor potrivit cărora ea ar fi făcut presiuni asupra autorităţilor din judeţul Prahova pentru a furniza populaţiei „apă neconformă” pentru a evita un scandal public. Buzoianu a explicat că, în cadrul unei şedinţe, în baza întrebărilor primite de la oameni, a întrebat dacă se poate furniza măcar apă menajeră, dacă nu potabilă, pentru ca populaţia din zonele afectate să o poată folosi, spre exemplu, pentru a trage apa la baie.
17:20
Germania înfiinţează o nouă unitate în cadrul poliţiei specializată în combaterea dronelor # News.ro
Germania va lansa o nouă unitate federală, de combatere a dronelor, pe fondul îngrijorării crescânde cu privire la numărul tot mai mare de vehicule fără pilot suspecte care survolează bazele militare şi infrastructura critică, a anunţat marţi ministrul de interne Alexander Dobrindt, relatează POLITICO.
17:10
Până pe 6 decembrie, la toată gama de jucării din Auchan primeşti 50% bani înapoi sub formă de voucher pe cardul de fidelitate # News.ro
Auchan România îşi întâmpină clienţii cu o gamă de peste 2.000 de jucării care acoperă toate categoriile de vârstă, de la jucării pentru nou-născuţi, până la jocuri şi jucării destinate celor mici, adolescenţilor şi adulţilor, la care, în perioada 2–6 decembrie 2025, oferă 50% bani înapoi ca voucher pe cardul de fidelitate MyCLUB Auchan, în cadrul campaniei de Moş Nicolae. Voucherul este vizibil în aplicaţia Auchan şi poate fi utilizat între 7–31.12.2025, la cumpărături în magazinele fizice Auchan, ATAC şi MyAuchan.
17:10
Grindeanu speră că legea privind pensiile magistraţilor va trece de CCR: Tot acest drum a fost asumat de către prim-ministru. S-au pierdut câteva săptămâni bune, s-a pierdut vremea # News.ro
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că el speră ca această lege să treacă de CCR, fiindcă România are nevoie de o reglementare în domeniul pensiilor speciale, el precizând că tot acest drum a fost asumat de către prim-ministrul Ilie Bolonjan şi că s-au pierdut câteva săptămâni bune, s-a pierdut vremea.
17:10
Buzoianu: În trei şedinţe din ultimele trei zile nu a fost menţionat nicio secundă riscul suspendării activităţii operatorilor din cadrul Petrom. Astăzi am aflat acest risc, de la reprezentanţii Petrom # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, afirmă că, deşi a avut în ultimele trei zile trei şedinţe cu reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR), nicio clipă aceştia nu au ridicat problema conform căreia criza apei din judeţul Prahova ar putea afecta centrala de la Brazi, operată de OMV Petrom. Buzoianu spune că a aflat despre această problemă de la reprezentanţii companiei petroliere.
17:10
Bitget: Bitcoin a încheiat luna noiembrie cu o scădere importantă, de aproape 18%, fapt care alimentează un sentiment de incertitudine şi teamă în întreaga piaţă cripto. Luna decembrie este crucială # News.ro
Bitcoin a încheiat luna noiembrie cu o scădere mare, de aproape 18%, fapt care alimentează un sentiment de incertitudine şi teamă în întreaga piaţă cripto şi generează o volatilitate mai ridicată, arată o analiză a Bitget, jucător global în schimbul de criptomonede. Potrivit acesteia, cel mai important element moniorizat de invstitori este întâlnirea Federal Open Market Committee (FOMC) programată pentru 9-10 decembrie, în cadrul căreia va fi anunţată decizia privind reducerile de dobândă. Dacă Rezerva Federală adoptă un ton mai relaxat sub noua conducere, aşteptările privind reducerile de dobândă ar putea alimenta un nou raliu, având potenţialul de a împinge Bitcoin înapoi spre 110.000 de dolari şi Ethereum peste 3.300 de dolari până la finalul anului, pe măsură ce lichiditatea se îmbunătăţeşte şi adopţia se adânceşte.
17:00
Antreprenorul român Lucian Despoiu, specialist în marketing politic, a preluat controlul asupra site-ului francez Atlantico # News.ro
Omul de afaceri român Lucian Despoiu, expert în campanii digitale, a devenit acţionar majoritar al site-ului francez de ştiri şi dezbateri Atlantico, care are o orientare de dreapta, a declarat luni pentru AFP fondatorul său, Jean-Sébastien Ferjou, confirmând o informaţie publicată anterior de La Lettre.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.