Ucraina pregăteşte un nou plan de pace, în timp ce Zelenski exclude cedarea de teritorii
Bursa,
9 decembrie 2025 12:10
Ucraina se pregăteşte să prezinte Casei Albe un plan revizuit de pace, refuzând în acelaşi timp să cedeze teritoriu Rusiei, conform BBC, de la care relatăm cele ce urmează. Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat că nu are drept legal sau moral să facă astfel de concesii, în timp ce negocierile continuă şi luptele de pe frontul de est nu se opresc.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 15 minute
13:40
Uniunea Europeană număra anul trecut aproximativ 33,5 milioane de companii, cu 164,2 milioane de angajaţi, iar cifra netă de afaceri totală atingea 38.700 miliarde de euro, potrivit Eurostat, de la care transmitem cele ce urmează.
13:40
Preşedintele ceh Petr Pavel l-a numit marţi pe miliardarul Andrej Babis, liderul partidului populist ANO, în funcţia de prim-ministru, după victoria formaţiunii la alegerile parlamentare din octombrie, potrivit Reuters, de la care transmitem cele ce urmează. Numirea reprezintă un pas decisiv către formarea unui nou executiv la Praga.
Acum o oră
13:10
Trump a afirmat că anularea tarifelor vamale de către Curtea Supremă ar fi o ameninţare la adresa securităţii naţionale # Bursa
Preşedintele american, Donald Trump, a transmis, marţi, pe platforma sa Truth Social, că o eventuală decizie and #8222;negativă and #8221; a Curţii Supreme în dosarul privind tarifele vamale impuse în mandatul său ar reprezenta and #8222;cea mai mare ameninţare din istorie and #8221; la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite, potrivit AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
13:00
Trump a afirmat că anularea tarifelor vamale de către Curtea Supremă ar pune în pericol securitatea naţională # Bursa
Preşedintele american, Donald Trump, a transmis, marţi, pe platforma sa Truth Social, că o eventuală decizie and #8222;negativă and #8221; a Curţii Supreme în dosarul privind tarifele vamale impuse în mandatul său ar reprezenta and #8222;cea mai mare ameninţare din istorie and #8221; la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite, potrivit AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
Acum 2 ore
12:50
Grindeanu: Am hotărât să intrăm într-o perioadă de analiză internă legată de participarea noastră la guvernare # Bursa
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat după şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD, că au hotărât să intre într-o analiză internă legată de participarea partidului la guvernare. El a precizat că la final, vor da un vot şi vor decide în consecinţă.
12:50
Netflix şi Paramount se află într-o competiţie a giganţilor pentru preluarea companiei, într-un context marcat de presiuni financiare, schimbări în comportamentul publicului şi o miză strategică ce poate răsturna echilibrul de putere din industria filmului, conform analizei realizate de Claudiu Cazacu, consultant de strategie XTB România. Warner Bros Discovery se află acum în centrul uneia dintre cele mai intense confruntări din industria internaţională de media, în contextul tranziţiei către streaming.
12:50
Comisia Europeană a lansat marţi o investigaţie antitrust privind utilizarea de către Google a conţinutului online pentru rezultatele căutării generate cu inteligenţa artificială (AI), precum şi video-urile încărcate pe YouTube şi folosite pentru a antrena modele AI, transmite DPA.
12:30
Creşterea accelerată a preţurilor continuă să apese pe bugetele românilor, într-un context în care inflaţia rămâne peste nivelurile considerate sănătoase, iar dobânzile bancare tradiţionale nu reuşesc să ţină pasul, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
12:20
MerchantPro, platforma SaaS de eCommerce, anunţă împreună cu NETOPIA Payments lansarea soluţiei AI Checkout cu One Click Payment, deschizând drumul către plăţile agentice în comerţul digital local, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
12:10
Ucraina se pregăteşte să prezinte Casei Albe un plan revizuit de pace, refuzând în acelaşi timp să cedeze teritoriu Rusiei, conform BBC, de la care relatăm cele ce urmează. Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat că nu are drept legal sau moral să facă astfel de concesii, în timp ce negocierile continuă şi luptele de pe frontul de est nu se opresc.
12:10
Exporturile Germaniei au înregistrat o creştere surprinzătoare în octombrie, deşi previziunile indicau un declin, datorită comerţului cu statele membre UE, arată datele oficiale publicate marţi, transmite Reuters.
Acum 4 ore
11:50
SAP SE anunţă că Nestle S.A. a finalizat prima sa actualizare majoră către SAP S/4HANA Cloud Private Edition, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează. Această etapă acoperă 112 ţări, urmând ca alte ţări din Europa şi America să fie incluse în curând.
11:50
Întrevederea prim-ministrului Ilie Bolojan cu ministrul federal al Apărării Boris Pistorius programată pentru marţi nu va mai avea loc fiind anulată de înaltul oficial german din motive de sănătate, a informat Guvernul.
11:40
Nestle: and #8222;Traista cu Sănătate and #8221; a redus rata obezităţii infantile la aproape jumătate în şcolile participante # Bursa
Programul educaţional and #8222;Traista cu sănătate - Educaţie pentru un stil de viaţă sănătos and #8221; organizat de Fundaţia Tradiţii Sănătoase şi susţinut de Nestle a înregistrat câteva succese remarcabile în anul şcolar 2024-2025, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează. În mod semnificativ, în şcolile urbane care au adoptat acest program, rata obezităţii în rândul copiilor a scăzut de la 11% în 2018 la sub 7% în 2024.
11:40
Croaţia urmează să cumpere 18 tunuri automotoare franceze de tip Caesar pentru a-şi consolida artileria şi s-a angajat să-şi modernizeze cele 12 avioane de vânătoare de tip Rafale cu ajutorul Franţei, în cursul unei vizite a premierului croat Andrej Plenkovic la Paris, relatează AFP.
11:30
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni un pachet de 12 miliarde de dolari pentru sprijinirea fermierilor americani, transmite DPA.
11:30
Helmut Marko, figură emblematică a Formulei 1 şi membru al echipei Red Bull Racing încă de la înfiinţarea acesteia în 2005, părăseşte team-ul austriac
11:20
Leonardo Badea: O radiografie asupra diferenţialului 'r-g' din perspectiva sustenabilităţii fiscale pentru economiile din Europa Centrală şi de Est # Bursa
Analiza comparativă a diferenţialului 'r-g' pentru economiile din Europa Centrală şi de Est arată că deşi ţara noastră a beneficiat în numeroase perioade de un nivel favorabil al acestuia, avantajul nu a putut compensa efectele negative pe care le-au avut deficitele primare persistent ridicate, astfel că datoria publică a început să crească vizibil după 2016 şi mai accelerat după pandemie, conform analizei realizate de Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR, de la care relatăm cele ce urmează.
11:20
Cinci partide din Liga Europa şi Conference League vor fi conduse de brigăzi din România, a anunţat frf.ro
11:20
Final de 2025: monitorizarea structurală în România - progres de percepţie, restanţe de implementare # Bursa
Într-un an complicat pentru industria construcţiilor, dar cu un nou cadru tehnic care a schimbat jocul - Noul Normativ P130-2025 -, Mariana Garştea, Director General Sixense România şi Preşedinte al Asociaţiei Profesionale pentru Monitorizare Geotehnică şi Stucturală (APMGS), vorbeşte despre ce înseamnă, în practică, urmărirea comportării construcţiilor în timp: de la bugetare şi integrare timpurie la monitorizare automatizată şi responsabilitate faţă de siguranţa structurală pe termen lung
11:10
Proiectul de lege SUA cere Pentagonului să renunţe la ecranele militare importate din China şi alte ţări # Bursa
Textul final al unui proiect de lege privind cheltuielile militare ale SUA, publicat luni, cere Pentagonului să pună capăt dependenţei de China şi de alte ţări în ceea ce priveşte tehnologia de afişaj electronic până în 2030, potrivit Reuters.
11:00
Hercesa România a început a patra clădire din Stellaris şi ajunge la 600 de apartamente în construcţie # Bursa
În urma succesului înregistrat cu primele trei clădiri ale primei faze a Stellaris Residencias, proiectul pe care Hercesa România îl dezvoltă lângă stadionul Steaua din Bucureşti, compania a decis să înceapă lucrările la ultimul bloc al acestei etape, care va avea 114 apartamente, la doar şase luni de la demararea construcţiei celei de-a treia clădiri, cu 112 unităţi, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
11:00
Preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat Mexicul cu o taxă suplimentară de 5% la importuri, din cauza unei dispute privind alocarea apei de-a lungul frontierei comune, informează dpa.
10:50
Cargus extinde accelerat reţeaua naţională de puncte de ridicare şi livrare (out-of-home), printr-un nou parteneriat strategic cu Carrefour România, unul dintre cei mai mari retaileri din ţară, iar peste 150 de magazine Carrefour, hipermarketuri, supermarketuri şi magazine Express, devin puncte Cargus SHIP and GO până la finalul anului, urmând ca alte 250-300 de locaţii să fie activate în 2026, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează. Astfel, reţeaua totală Carrefour-Cargus va ajunge la aproape 450 de puncte.
10:40
Interviu cu Alina Birau, Director Comercial COSMO PHARM and #8221;Creşterea TVA pentru suplimentele alimentare a pus presiune directă pe preţul final al produselor and #8221; # Bursa
*(Interviu cu Alina Birău, Director Comercial COSMO PHARM)Reporter: Cum a evoluat piaţa suplimentelor alimentare în 2025 şi ce estimări aveţi pentru 2026? Ce tendinţe observaţi în domeniu?Alina Birău: Piaţa suplimentelor alimentare şi-a continuat trendul de creştere în 2025, datorită interesului tot mai mare al consumatorilor pentru prevenţie, sănătate holistică şi soluţii naturale eficiente.
10:40
FIRST s-a lansat în toamnă pe piaţa locală şi introduce un model modern de explorare şi selecţie a locuinţelor, construit în jurul nevoilor reale ale utilizatorilor, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
10:30
Luni s-au disputat ultimele partide din grupa principală III, iar rezultatele au stabilit tabloul complet al sferturilor şi au confirmat clasarea finală pe locul 9 pentru România.
10:30
Ieşirea mediatică a starului egiptean Mohamed Salah, care a dus la excluderea sa de la următorul meci al echipei engleze de fotbal FC Liverpool, and #39;nu este un lucru bun pentru echipă and #39;, a declarat luni antrenorul Arne Slot, care rămâne însă and #39;convins and #39; că revenirea atacantului este posibilă, informează AFP.
10:30
După o perioadă de creştere accelerată, modelul de plată Buy Now, Pay Later (BNPL) intră în 2026 într-o etapă de maturizare, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează. De la o opţiune alternativă preferată de consumatorii tineri, BNPL a devenit o componentă strategică pentru retaileri şi o soluţie pentru creşterea vânzărilor în numeroase industrii. Tot mai mult, BNPL este perceput ca parte firească a experienţei de cumpărare, atât online, cât şi în magazinele fizice.
10:30
Renault va dezvolta vehicule electrice (EV) mici, mai ieftine, pentru Ford, destinate pieţei europene, şi de asemenea cei doi producători auto vor face echipă pe segmentul camionetelor comerciale, pentru a reduce costurile şi a face faţă concurenţei din China, au anunţat marţi cele două companii, transmite Reuters.
10:20
Echipa Franţei, deţinătoarea titlului, a fost învinsă de Olanda cu scorul de 26-23, luni seara, în ultimul lor meci din Grupa principală III a Campionatului Mondial de handbal feminin din Germania şi Olanda
10:20
Un tribunal din Istanbul a dispus, luni, arestarea preventivă a 11 fotbalişti din prima şi a doua divizie turcă, nouă dintre ei fiind acuzaţi că au pariat pe meciurile propriilor echipe, anunţă presa din Turcia, citată de AFP.
10:20
Clubul FC Bruges a anunţat, luni, că se desparte de antrenorul Nicky Hayen şi îl înlocuieşte cu Ivan Leko, cu două zile înainte de a primi vizita echipei Arsenal în Liga Campionilor.
10:10
Din totalul gospodăriilor din România, 89,1% au acces la reţeaua de internet de acasă, în cre and #7779;tere cu 0,5 puncte procentuale faţă de anul anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Acum 6 ore
09:40
Echipa bucureşteană Rapid a încheiat la egalitate luni seara, în deplasare, scor 0-0, în faţa formaţiei FC Botoşani, în ultimul meci al etapei a 19-a
09:40
Luni s-au disputat ultimele partide din grupa principală III, iar rezultatele au stabilit tabloul complet al sferturilor şi au confirmat clasarea finală pe locul 9 pentru România
09:40
Armata israeliană a anunţat marţi dimineaţă că a lovit infrastructuri ale mişcării islamiste Hezbollah, pro-iraniene, în sudul Libanului, transmite France Presse.
09:40
Pilotul britanic Lando Norris (McLaren), campionul mondial en-titre al Formulei 1, a confirmat luni că va purta numărul 1 pe maşina sa de concurs, anul viitor
09:40
Echipa italiană AC Milan a învins luni seara, în deplasare, scor 3-2, formaţia Torino, în etapa a 14-a din Serie A. Milanezii au revenit de la 0-2
09:40
Administraţia Trump a revocat 85.000 de vize din toate categoriile de la începutul anului, de mai mult de două ori numărul retras anul trecut, potrivit unui oficial al Departamentului de Stat
09:40
Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat din nou aspru Europa luni, afirmând că aceasta merge în and #39;direcţii greşite and #39;, la numai câteva zile după publicarea de către Washington a noii strategii de securitate a Statelor Unite ale Americii, care ia în colimator mai multe probleme de pe continentul continentul european, între care şi chestiunea migraţiei
09:30
Lituania a declarat marţi stare de urgenţă din cauza ameninţărilor la adresa siguranţei publice reprezentate de baloane de contrabandă provenite din Belarus, a anunţat guvernul, relatează Reuters.
09:30
FIFA a anunţat luni că meciul Pride LGBTQ+ de la turneul final al Cupei Mondiale 2026 va fi disputat de Egipt şi Iran, două ţări care condamnă homosexualitatea
09:30
Echipa italiană Parma a învins luni, în deplasare, scor 1-0, formaţia Pisa, în etapa a 14-a din Serie A
09:30
Echipa arădeană UTA a învins luni, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Petrolul Ploieşti, în etapa a 19-a din Superligă. Golul victoriei a fost înscris la ultima fază a meciului
09:30
Echipa italiană Genoa, patronată de Dan Şucu, a învins luni seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia Udinese, în etapa a 14-a din Serie A
09:30
Jordan Lee, sosia fotbalistului de la FC Barcelona Lamine Yamal, a câştigat primele sale puncte în circuitul ATP
09:20
Sondaj BEI: Companiile româneşti investesc şi se digitalizează, însă rămân precaute în privinţa perspectivelor economice # Bursa
Aproape opt din zece companii româneşti investesc, multe dintre ele având planuri de a-şi extinde capacitatea, însă sentimentul general rămâne mai pesimist decât în UE, conform sondajului Băncii Europene de Investiţii (BEI), privind investiţiile pentru 2025. Un procent de 78 % din companiile româneşti au investit în ultimul an, în creştere faţă de ediţiile precedente, însă în continuare sub media UE de 86 %.
09:20
Deşi este a 4-a liberalizare a pieţei de energie în ultimii 5 ani, se vine cu aceeaşi practică - nu se face nimic pentru a pregăti momentul şi suplimentar se menţine incertitudinea (sau se lasă această impresie), că poate nu se va liberaliza piaţa gazelor, conform unui comunicat de presă transmis redacţiei de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI), de la care relatăm cele ce urmează.
09:20
Vânzările anuale de autoturisme din China au scăzut cu 8,5% în noiembrie, marcând a doua lună consecutivă de declin şi cel mai mare regres din ultimele zece luni, arată datele publicate luni de Asociaţia Chineză a Producătorilor de Autoturisme (CPCA), citate de Reuters.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.