Eurostat confirmă că România are cea mai mare creștere economică din UE, urmată de Malta și Letonia

InCont, 7 decembrie 2017 14:30

România a înregistrat în trimestrul al treilea al acestui an cel mai semnificativ avans al Produsului Intern Brut (PIB) dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, atât în raport cu perioada similară a anului trecut cât şi comparativ cu trimestrul al doilea al acestui an, conform unei estimări revizuite publicate joi de Oficiul European pentru Statistică, scrie Agerpres.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de InCont

Ieri
15:30
Statele Unite sunt pregătite să ia noi măsuri contra guvernului turc dacă Ankara nu îl va elibera pe pastorul american Andrew Brunson, conform Secretarului Trezoreriei, Steven Mnuchin, scrie Politico, preluat de News.ro.
14:20
Grupul Volkswagen intenţionează ca în următorii ani să îşi majoreze producţia realizată la cartierul său general de la Wolfsburg până la un milion de automobile pe an, a declarat vineri directorul de producţie şi logistică de la marca VW, Andreas Tostmann, transmite DPA.
13:50
Moneda naţională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,6569 lei/euro, mai mic cu 0,17 bani (0,04%) comparativ cu valoarea anunţată în şedinţa anterioară, când un euro a fost cotat la 4,6586 lei.
13:10
Puternicul ministru turc al Finanţelor a depus eforturi joi să le ofere asigurări investitorilor străini, subliniind că Turcia nu are nevoie de ajutorul Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a ieşi şi mai puternică din criza monetară care o afectează, relatează AFP, preluată de News.ro.
13:00
România a avut în iulie, pentru a şasea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,3%.
11:50
Grecia va pune punct celui mai amplu program de asistenţă financiară din istorie în data de 20 august şi speră că va fi capabilă să se împrumute din nou de pe pieţele internaţionale, scrie Reuters.
11:40
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a scăzut vineri pe piaţa interbancară cu 0,01 puncte procentuale, la 3,27% pe an, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).
11:30
Scarlett Johansson conduce clasamentul pe 2018 al actriţelor cele mai bine plătite de la Hollywood - potrivit topului publicat joi de revista Forbes - datorită mai ales participării sale în superproducţiile din seria Avengers , relatează EFE.
11:10
Tarom pune în vânzare, în perioada 17-21 august, bilete cu prețuri reduse pentru Amsterdam și Tel Aviv.
10:50
Beijingul are planuri pentru un atac asupra forţelor din Pacific ale Statelor Unite şi aliaţilor acestora, dezvăluie un recent raport al Pentagonului.
10:00
Puternicul ministru turc al Finanţelor a depus eforturi joi să le ofere asigurări investitorilor străini, subliniind că Turcia nu are nevoie de ajutorul Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a ieşi şi mai puternică din criza monetară care o afectează, relatează AFP, preluată de News.ro.
09:40
Nouă avioane au fost forţate joi să facă schimbări de urgenţă în rutele lor în spaţiul aerian din Chile, Argentina şi Peru din cauza unor ameninţări cu bombă despre care a fost informată Autoritatea aviaţiei civile din Chile (DGAC), a declarat jurnaliştilor directorul său general, Victor Villalobos Collao.
09:20
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost deconectată joi, la ora 18:57, de la Sistemul Energetic Naţional ca urmare a unei manevre eronate a personalului Transelectrica care efectua lucrări de mentenanţă pe linia de 400 kV Cernavodă-Constanţa Nord, informează Nuclearelectrica.
09:20
Serbia, o ţară care se laudă cu inventatorul Nikola Tesla, vrea să profite de industria IT pentru a pune capăt mai multor decenii de stagnare economică după războaiele din anii 1990, transmite Reuters.
Mai mult de 2 zile în urmă
20:40
Comisia Europeană a lansat la începutul lunii iulie o consultare publică privind schimbarea semestriale ale orei în Uniunea Europeană.
16:40
Olanda este una dintre țările cu o densitate a populației foarte ridicată, iar în Amsterdam nu mai este loc pe uscat pentru construcția de locuințe.
16:00
Bulgaria a finalizat peste 101 kilometri din gardul de 133 de kilometri care este în prezent construit la graniţa cu România, în ideea de a preveni răspândirea virusului Pestei Porcine Africane de către mistreţii din România care trec în țara vecină.
15:00
SIF Oltenia şi Erste Group Bank au semnat joi contractul pentru vânzarea pachetului de peste 1,02 miliarde acţiuni deţinut de SIF 5 la Banca Comercială Română, valoarea contractului fiind de 140 milioane euro, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti.
14:00
Leul s-a apreciat uşor faţă de moneda euro, cu 0,04 bani (0,01%), cursul de schimb coborând joi la 4,6586 lei/euro, faţă de 4,6590 lei/euro marţi, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.
13:50
Premierul bulgar Boiko Borisov a cerut o renovare simultană a tuturor podurilor din ţara sa, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, după prăbuşirea unui viaduct la Genova (Italia), transmite AFP, preluată de Agerpres.
13:30
Culturile agricole ecologice vor putea fi tratate cu îngrăşăminte bio sub formă de tablete efervescente ce înlocuiesc astfel flacoanele clasice, a anunţat producătorul român care a inventat acest produs, ce foloseşte tehnologia BioChain.
13:20
Transelectrica a dat în judecată Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru diminuarea tarifului reglementat de transport al energiei electrice printr-un ordin din 2014, ceea ce ar fi adus prejudicii de 138 de milioane de lei transportatorului de electricitate, potrivit raportului transmis, joi, Bursei de Valori Bucureşti, de către Transelectrica.
13:10
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut joi pe piaţa interbancară cu 0,02 puncte procentuale, până la 3,28% pe an, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).
12:10
Economia Greciei resimte din plin criza finaniară prin care trece Turcia, exact în momentul în care Atena este pe punctul de a ieși din al treilea acord de ajutor financiar extern și după opt ani de criza profundă.
11:10
Agenţii de plasare forţă de muncă au mediat şi plasat în străinătate, în primul semestru din 2018, 19.070 de cetăţeni români, în Germania, Olanda, Austria, Spania, Anglia cu precădere, potrivit datelor pe care le centralizează Inspecţia Muncii.
10:50
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că tarifele sale pentru oţelul străin salvează industria americană şi a prezis că în viitor producătorii americani de oţel se vor confrunta în mare parte cu o competiţie internă, relatează Wall Street Journal, preluat de Reuters.
10:30
Guvernul german a adoptat miercuri un text care legalizează un al treilea sex pe certificatele de naştere, care face din această ţară o deschizătoare de drumuri în Europa în recunoaşterea persoanelor intersexuale, relatează AFP, preluată de Agerpres.
09:30
Intervenţia brutală din Piaţa Victoriei a fost nejustificată - este concluzia preliminară la care au ajuns procurorii militari după ce au primit planul conform căruia au acţionat forţele de ordine.
09:30
Ministerul Afacerilor Externe anunță că unul dintre cei doi români confirmați morți în urma tragediei din Genova este în viață, fiind internat în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova.
09:20
Qatar a promis miercuri că va investi 15 miliarde de dolari în economia turcă, oferind un nou sprjin pentru redresarea lirei, după ce Banca Turciei a restrâns lichidităţile şi a limitat vânzările monedei, transmite Reuters.
Mai multe ştiri
©2004—2018 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.