Comunicat de presă - MAI

Agerpres, 14 martie 2018 00:10

În această seară s-a emis un alt COD ROŞU hidrologic, pentru depăşirea cotelor de pericol pe râul Buzău - aval Vama Buzăului - amonte acumularea Siriu/judeţele Braşov, Buzău şi Covasna, valabil în intervalul 13.03.2018, ora 21.45 - 14.03.2018, ora 06.00. Conform avertizării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efecte de inundaţii şi creşteri rapide de debite. În aceste condiţii, efectivele MAI rămân în continuare mobilizate în teren. Până la această oră s-a intervenit la nivelul a 41 localităţi din 14 judeţe (AG, BV, CL, CV, DJ, DB, GR, HR, IF, PH, OT, TR, VS şi VL) şi municipiul Bucureşti. Un singur segment de drum naţional, în lungime de 4 km este închis la aceasta oră. Este vorba despre DN11B, în zona localităţii Caşinu Nou, jud. Harghita, unde aluviunile provenite de pe versanţi au atins pe carosabil o cota de 40 de cm. Ruta alternativă este DJ 121 G, prin localitatea Plăieşii de jos. Măsura închiderii a fost luată începând cu ora 20.00. În această noapte Centrul Operaţional al MAI a fost completat cu grupa operativă a IGSU. Nu există la acest moment nevoi de evacuare a populaţiei din zonele afectate. Situaţia pe judeţe se prezintă astfel:1. ARGEŞ - în loc. Bradu se intervine pentru evacuarea apei din 2 curţi. - în loc. Costeşti se intervine pentru evacuarea apei din o curte. - în loc. Stâlpeni se intervine pentru evacuarea apei din 3 curţi. - în loc. Mioveni se intervine pentru evacuarea apei din 3 curţi şi un subsol.2. MUNICIPIUL BUCUREŞTI - se intervine în sectorul 1 pentru evacuarea apei din 3 curţi.3. BRAŞOV - pe magistrala 300 Ploieşti - Braşov, se circulă pe un singur sens între Predeal - Timişu de Sus din cauza unor copaci căzuţi pe linia de cale ferată. - în loc. Teliu se intervine pentru evacuarea apei din o curte.4. COVASNA - în loc. Întorsura Buzăului se intervine pentru evacuarea apei din o curte şi o anexă gospodărească.5. CĂLĂRAŞI - în loc. Dragalina se intervine cu 3 echipaje ISUJ pentru evacuarea apei din 13 curţi (intervenţie de durată din cauza nivelului ridicat al pânzei freatice).6. DOLJ - pe DJ 641 în localitatea Pârşani circulaţia este blocată din cauza apei de pe carosabil, traficul rutier fiind deviat pe rută ocolitoare. - pe DC 61 în localitatea Carpen circulaţia este blocată din cauza apei de pe carosabil, traficul rutier fiind deviat pe rută ocolitoare.7. DAMBOVIŢA - în loc. Moreni se intervine pentru evacuarea apei din o curte. - în loc. I.L. Caragiale se intervine pentru evacuarea apei din o curte. - în loc. Ludeşti se intervine pentru evacuarea apei din o curte şi o anexă. - în loc. Târgovişte se intervine pentru evacuarea apei din 2 curţi.8. GIURGIU - în loc. Răsuceni ca urmare a revărsării râului Câlniştea sunt afectate 2 anexe gospodăreşti. - în loc. Gostinari a fost afectat un pod, traficul rutier fiind deviat pe DJ 412. - în loc. Copaciu se intervine pentru evacuarea apei din 3 curţi. - de asemenea, sunt afectate 2 ha păşune, 20 ha teren agricol.9. HARGHITA - în loc. Lăzarea se intervine pentru evacuarea apei din 30 curţi. - în loc. Suseni se intervine pentru evacuarea apei din 40 curţi. - în loc. Chilieni se intervine pentru evacuarea apei din 15 curţi. - în loc. Mărtiniş se intervine pentru evacuarea apei din 3 beciuri. - în loc. Satu-Mare se intervine pentru evacuarea apei din o curte. - în loc. Ciceu se intervine pentru evacuarea apei din 1 curte. - în loc. Remetea se intervine pentru evacuarea apei din 30 curţi. - pe DN 11B între loc. Caşinu Nou şi Valea Seacă, circulaţia este blocată din cauza apei de pe carosabil, traficul rutier fiind deviat pe DJ 121G.10. ILFOV - în loc. Snagov se intervine pentru evacuarea apei din o curte.11. OLT - în loc. Sâmbureşti ca urmare a creşterii nivelului pârâului Sâmburu, circulaţia pe DJ678 este oprită. - în loc. Radomireşti se intervine pentru evacuarea apei din 25 curţi.12. PRAHOVA - în loc. Bărcăneşti se intervine pentru evacuarea apei din o curte, iar DN1A este blocat la intrarea în localitate, traficul rutier fiind deviat pe rută ocolitoare.13. TELEORMAN - în loc. Drăgăneşti-Vlaşca sunt afectate 150 fântâni. - în com. Necşeşti ,40 fântâni, 12 anexe gospodăreşti. - DJ 504 în loc. Lăceni este afectat de o viitură pe cca. 250 m, se circulă cu dificultate. - în loc. Trivalea - Moşteni 1 echipaj ISUJ intervine pentru evacuarea apei din 30 curţi, 4 case, 300 ha teren arabil şi 50 ha păşune. - în loc. Tătărăşti de Jos sunt afectate 33 curţi, 33 fântâni. - în loc. Orbeasca sunt afectate 16 case, 16 anexe gospodăreşti, 203 curţi, 3 poduri, 9 podeţe, 254 fântâni. - în loc. Bogdana se intervine pentru evacuarea apei din 2 curţi. - în loc. Broşteanca se intervine pentru evacuarea apei din 2 curţi. - în loc. Târnava sunt inundate 3 curţi, 3 anexe şi 1 pod. - în loc. Tunari sunt inundate 3 curţi, 3 anexe şi 1 podeţ. - în loc. Valea Cireşului sunt avariate 3 podeţe. - în loc. Gurueni se intervine pentru evacuarea apei din 4 curţi, 40 ha teren arabil, 30 ha de păşuni şi 50 ha de pădure. - în loc. Turnu Măgurele se intervine pentru evacuarea apei din 9 curţi. - de asemenea, sunt afectate 4 ha teren agricol în 1 localitate.14. VASLUI - pe DJ244 E în loc. Gugeşti circulaţia rutieră este oprită din cauza noroiului şi a apei acumulate pe carosabil, circulaţia fiind deviată 2 Km pe un drum comunal asfaltat (momentan nu se intervine, se aşteaptă scăderea nivelului apei).15. VALCEA - în localitatea Drăgăşani echipajele ISUJ intervin pentru evacuarea apei din 1 curte.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 5 minute
12:00
Selecţionata Columbiei, învinsă de Japonia (1-2) în meciul de debut, mai are de disputat "două finale" pentru a se califica în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, a explicat atacantul Radamel Falcao, citat de AFP."Din nefericire, am început rău, însă au mai rămas două meciuri şi, dacă le vom câştiga, avem mari şanse să mergem mai departe. Vor fi două finale, însă acest lucru depinde de noi", a asigurat "El Tigre''."Trebuie să fim puternici şi să tratăm restul turneului ca pe o oportunitate de a ne arăta caracterul"', a adăugat jucătorul lui AS Monaco.Naţionala Columbiei, sfertfinalistă la Mondialul din 2014, a fost învinsă surprinzător de Japonia, o echipă de care a dispus categoric la turneul final din Brazilia (4-1). Sud-americani au fost nevoiţi să evolueze, însă, în inferioritate numerică din minutul 3, după eliminarea mijlocaşului Carlos Sanchez, pentru un henţ în careu, fază la care arbitrul a acordat penalty în favoarea japonezilor, transformat de Shinji Kagawa."În minutul 3 am fost obligaţi să ne schimbăm strategia, după cartonaşul roşu şi golul înscris de japonezi, însă în prima repriză am putut controla jocul, încercând să fim periculoşi şi reuşind să egalăm. Dar în repriza secundă, adversarii au avut un avantaj fizic şi au marcat golul care le-a adus victoria", a mai spus Falcao.Golgheterul lui AS Monaco, absent de la CM 2014 din cauza unei accidentări, a asigurat că dispută prima sa Cupă Mondială "ca şi cum nu ar mai exista alte noi oportunităţi" de a participa la un alt turneu final, însă a recunoscut că putea face "mai mult" în faţa Japoniei.Columbia va înfrunta duminică Polonia, înainte de a juca ultimul său meci din grupă împotriva Senegalului, patru zile mai târziu. AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
12:00
Departe de Hollywood şi de al său glamour, actorii Jon Hamm şi Jeremy Renner au declarat pentru EFE că prieteniile din copilărie trebuie menţinute cu orice preţ, aşa cum demonstrează filmul ''TAG: Dă-o mai departe'', o comedie spumoasă despre un joc de leapşa care îi ţine pe protagonişti uniţi de când sunt copii până devin adulţi."Nu sunt doar o gaşcă de adulţi implicaţi într-un joc de copii, sunt în primul rând buni prieteni. Mi-a plăcut că este o poveste sinceră, veselă, lipsită de cinism", a declarat Hamm, devenit celebru pentru rolul lui Don Draper din serialul ''Mad Men''. În filmul ''TAG: Dă-o mai departe'' care ajunge în cinematografele româneşte la 6 iulie, actorii Jeremy Renner, Jon Hamm, Ed Helms, Jake Johnson şi Hannibal Buress sunt permanent în competiţie chiar şi la înmormântarea tatălui unuia dintre ei, sau la căsătoria prietenului lor comun. Nu au renunţat niciodată la prietenie şi nici la inocenţa copilăriei, când se jucau până îşi zdreleau genunchii, având ambiţia de a-l "prinde" mai ales pe unul dintre ei, Jerry, interpretat de Jeremy Renner (''Marvel: The Avengers''), pe care l-au "vânat" timp de 30 de ani, de când joacă această leapşa neobişnuită.Timp de o lună, în fiecare an, cei cinci prieteni extrem de competitivi nu ţin cont de nicio regulă în acest joc de leapşa, pe care l-au început din clasa întâi. Iar ei îşi riscă sănătatea, slujbele şi chiar relaţiile pentru a câştiga. Însă, acest an este cu totul special, pentru că jocul are loc în acelaşi timp cu nunta singurului participant neînvins, ceea ce l-ar putea prinde pentru prima dată cu garda jos. Dar el ştie că prietenii lui sunt gata de atac şi este pregătit.Iar Jerry nu se lasă prins uşor, nici măcar la propria nuntă unde devine ţinta prietenilor săi.Renner, care pune suflet în tot ce face, şi-a fracturat ambele braţe în timpul filmărilor. După ce a trecut pe la spital şi a stat în recuperare, s-a întors pe platourile de filmare la ''TAG'' şi, în paralel, la ''Avengers''.Nivelul de competiţie al protagoniştilor acestei comedii, regizată de Jeff Tomsic, este palpabil: "Acum mă joc cu fiica mea de cinci ani mea şi cu prietenii ei. Bineînţeles că îi bat!", a asigurat Renner. "Ca să fim sinceri este cel mai bun dintre noi, pentru că aşa este scris în scenariu", a glumit colegul său de platou Jon Hamm, care a mărturisit că nu are experienţa filmelor de acţiune ale acestuia, dar că "i-ar plăcea să încerce".Hamm, în rolul unui executiv care întrerupe un interviu acordat Wall Street Journal pentru a continua jocul, consideră că în actualul moment politic, social şi economic, mesajul filmului este "mai important ca oricând". "Nu uita să te distrezi, nu uita de prieteni, nu uita de unde ai plecat. Acestea sunt lucrurile care au valoare şi care îţi ţin spiritul tânăr", spune el.Şi deşi subiectul poate părea fictiv, sau absurd, filmul se bazează pe fapte reale, pe povestea unui grup de prieteni din Spokane (Washington) care continuă acest joc timp de trei decenii, întrerupând nunţi, funeralii, reuniuni sau chiar naşteri."I-a ţinut împreună, în momentele bune sau rele, şi după tot acest timp au rămas prieteni. Este ceea ce dă valoare filmului", a declarat pentru EFE, şi actorul Jake Johnson, cunoscut din ''New Girl''. De aceeaşi părere este şi Jon Hamm, care a asigurat că povestea are nerv şi multă acţiune."Sunt băieţi care ţin unii la alţii, sunt uimitori. Este suficient să-i vezi şi-ţi înfloreşte zâmbetul pe buze", spune actorul, care asigură că filmul este inspirat din grupul ''Tag Brothers'', a cărui poveste a fost publicată de Wall Street Journal în 2013.Cel care reuneşte grupul pentru nunta lui Jerry în ''TAG'' este Ed Helms, considerat "sufletul" jocului. "Nu sunt o persoană cu un mare fizic. Sunt neîndemânatic şi primesc mulţi bani pentru asta", spune actorul din ''Hangover'' (''Marea mahmureală'') care de data aceasta nu îşi pierde dinţii în timpul acţiunii.În cadrul promovării filmului la Miami, cei cinci protagonişti au dat buzna peste o nuntă desfăşurată la hotelul lor. "Nu am întrerupt ceremonia. Ar fi fost culmea, am fost invitaţi la petrecere", a explicat Helms, al cărui personaj se năpusteşte spre altar, unde prietenul lor "neprins" aşteaptă să primească verighetele.Este un joc între realitate şi ficţiune care, potrivit lui Jeremy Renner, ar trebui jucat de mulţi adulţi pentru a-şi menţine prieteniile din copilărie, pentru a-şi menţine spiritul şi sufletul mereu tânăr. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)
12:00
Fratele actriţei Carrie Fisher, decedată în 2016 la vârsta de 60 de ani, spune că şi-ar dori să o vadă în continuare pe sora sa în seria Star Wars, potrivit Press Association.Fisher a fost interpreta personajului Prinţesa Leia în cinci dintre filmele francizei: în primul film al seriei din 1977, în continuările ''The Empire Strikes Back'' (1980) şi ''Return Of The Jedi'' (1983), iar apoi, după ce Disney a achiziţionat drepturile seriei în 2012, în ''The Force Awakens'' (2015) şi ''The Last Jedi'' (2017).Todd Fisher speră să o vadă din nou în episodul al nouălea din Star Wars preconizat să fie lansat în 2019.''Vreau să apară din nou. Aşa cred eu. Bineînţeles, Disney ar trebui să cheltuiască miliarde, dar din punctul de vedere al fratelui, mi-aş dori să o văd pe Carrie făcându-şi din nou apariţia'', a spus Todd Fisher pentru Press Association.''Nu a plecat definitiv. Dacă analizezi semnificaţia Star Wars, îţi dai seama că este vorba despre spiritualitatea Jedi şi despre cum această viaţă este doar preludiul către următoarea'', a mai spus fratele actriţei.''Moştenirea ei va merge mai departe şi ar putea deveni şi mai puternică, iar dacă vor reuşi să profite de acest lucru, ar fi grozav. Veţi observa că micuţul Yoda a revenit deoarece poartă filosofia poveştii aşa că reapariţia sa este oportună. Mă întreb atunci, de ce nu ar putea şi Carrie?'', a mai spus Todd Fisher. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
12:00
Numărul turcilor care au votat în străinătate în cadrul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din 24 iunie din Turcia a atins un nivel record de 1,49 milioane, a anunţat miercuri şeful Consiliului Electoral Suprem, Sadi Guven, citat de agenţia Reuters.Alegerile au loc în Turcia duminică 24 iunie, când preşedintele Recep Tayyip Erdogan candidează pentru un nou mandat, în încercarea de a-şi prelungi puterea ce durează deja de 15 ani şi de a-şi asuma noi atribuţii prezidenţiale, despre care el spune că ţara are nevoie pentru a răspunde ameninţărilor de ordin economic şi securitar.Votul la misiunile diplomatice turce în străinătate a început pe 7 iunie şi s-a încheiat pe 19 iunie seara. Sondajele de opinie sugerează că rezultatul alegerilor ar putea fi unul strâns, fiind posibil ca partidul lui Erdogan, AKP, să-şi piardă majoritatea parlamentară şi ca un al doilea tur de scrutin prezidenţial să aibă loc pe 8 iulie.Aproximativ 3,047 milioane de alegători turci sunt înregistraţi în străinătate, ceea ce înseamnă că rata participării la vot în străinătate este de 48,8%. Expaţii pot încă să voteze până la 24 iunie la punctele de trecere a frontierei Turciei.Rata participării la vot în Turcia propriu-zisă este în general mult mai mare. Ea a fost de 85% la alegerile parlamentare din noiembrie 2015, când numărul turcilor care au votat în străinătate a fost de 1,3 milioane. La referendumul din 2017 au votat 1,4 milioane de turci peste hotare, potrivit agenţiei Anadolu. AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
12:00
România a importat, în primele patru luni din 2018, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 616.100 tone echivalent petrol (tep), cu 13,6% (73.900 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară din 2017, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică /INS/.Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada menţionată, de circa 2,812 milioane tep, fiind cu 1% (29.100 tep) peste cea din perioada ianuarie-aprilie 2017.Conform proiectului Strategiei Energetice a României, publicat pe site-ul ministerului de resort, producţia anuală de gaze naturale este de aşteptat să scadă uşor, până la o medie de 9-10 miliarde metri cubi pentru perioada 2016 - 2030. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
12:00
 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie a înregistrat, în 2017, 15.386 cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copilului, din care 6.758 în mediul urban şi 8.628 în rural.Conform statisticilor ANPDCA, cele mai multe cazuri au fost de neglijare - 11.129, din care 6.348 în mediul rural. 7.253 cazuri au fost închise în 2017, iar în 174 de situaţii s-a iniţiat urmărirea penală a celor responsabili.În perioada menţionată au fost înregistrate 1.235 cazuri de abuz fizic, 1.736 de abuz emoţional şi 762 de abuz sexual. La acestea se adaugă 356 cazuri de exploatare prin muncă, 55 de exploatare sexuală şi 113 de exploatare pentru comitere infracţiuni.Totodată, în perioada ianuarie-decembrie 2017, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a dispus plasamentul în regim de urgenţă pentru 2.625 copii, iar pentru 301 copii plasamentul de urgenţă a fost dispus de instanţă.În total, în 905 cazuri s-a iniţiat urmărirea penală a agresorului, din care în 215 cazuri pentru abuz fizic, 92 pentru abuz emoţional, 367 pentru abuz sexual, 174 pentru neglijare, 14 pentru exploatare prin muncă, 18 pentru exploatare sexuală ?i 25 pentru exploatare pentru comiterea de infracţiuni.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
12:00
 Peste 100 de percheziţii domiciliare au fost efectuate miercuri dimineaţă de poliţişti în cadrul unei acţiuni de amploare care a avut drept scop prevenirea şi combaterea faptelor contravenţionale şi penale şi identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii, informează un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.Potrivit sursei citate, în total au fost efectuate 102 percheziţii domiciliare, ocazie cu care au fost legitimate 752 de persoane, dintre care 583 controlate corporal sumar şi 53 conduse la sediul poliţiei pentru verificări şi cercetări în cauze penale.Poliţiştii au depistat 29 de persoane care locuiau fără forme legale şi au oprit în trafic 29 de autovehicule, şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest."De asemenea, aceştia au constatat 32 de contravenţii, în valoare totală de 4.700 de lei, dintre care 29 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, şi 3 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 2.900 de lei", se mai arată în comunicatul de presă.La activitate au participat şi jandarmi din cadrul IJJ Brăila. AGERPRES / (AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
12:00
Uniunea Salvaţi România ia poziţie în cazul invalidării mandatului lui Andrei Năstase, primarul ales al Chişinăului, reprezentanţii USR manifestându-şi speranţa că justiţia moldovenească va demonstra că este independentă şi nu ''un instrument al oligarhiei''."Uniunea Salvaţi România este alături de Andrei Năstase, primarul ales al Chişinăului, şi speră că justiţia moldovenească va demonstra că este independentă şi nu un instrument al oligarhiei. Victoria lui Andrei Năstase, reprezentantul forţelor cu adevărat pro-europene, în faţa candidaţilor oligarhilor din Republica Moldova a reprezentat o lecţie de democraţie. În ciuda manipulărilor şi tacticilor de dezinformare, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr a reuşit să mobilizeze oameni de bună credinţă să se implice civic împotriva abuzurilor anumitor conducători din Republica Moldova", se arată într-un comunicat transmis de USR.Deputatul USR Matei Dobrovie, membru în Comisia de politică externă, a precizat că există toate indiciile unei apropieri de ''autoritarism"."Teoretic, şi în Republica Moldova şi în România mai e democraţie, practic însă avem toate indiciile că ne apropiem de autoritarism. Votul nu mai e suficient în faţa unui asemenea asalt! E datoria noastră să ne apărăm democraţia şi în stradă", a declarat el.De asemenea, preşedintele USR, Dan Barna, într-o postare pe Facebook, a apreciat că invalidarea mandatului lui Andrei Năstase arată "ce se poate întâmpla atunci când corupţia este regula unui stat"."Invalidarea votului pentru învestirea lui Andrei Năstase la Primăria Chişinăului arată ce se poate întâmpla atunci când corupţia este regula unui stat. Decizia Judecătoriei Chişinău demonstrează că interesele oligarhilor nu ţin cont de procesele democratice şi pot fura votul cetăţenilor. Ce se întâmplă în aceste momente la Chişinău arată cât de aprigă este lupta pentru democraţie şi justiţie corectă atât în România, cât şi în Republica Moldova. Important este, însă, să aşteptăm motivarea completă a instanţei şi să avem încredere în decizia Curţii de Apel de la Chişinău care va rezolva contestaţia anunţată de primarul ales al capitalei moldovene. Rămânem alături de Andrei Năstase", a scris Barna.Instanţa nu a confirmat marţi seară legalitatea alegerilor locale anticipate din Chişinău pentru funcţia de primar general, desfăşurate în două tururi, pe 20 mai şi 3 iunie, iar în consecinţă mandatul lui Andrei Năstase, câştigătorul scrutinului, nu a fost validat, relatează presa de la Chişinău.Andrei Năstase, citat de deschide.md, a declarat că decizia de marţi este una "arbitrară" şi că o va contesta în termenul legal de 24 de ore la Curtea de Apel.Turul doi al alegerilor anticipate pentru funcţia de primar general al Chişinăului a avut loc la 3 iunie, pro-europeanul Andrei Năstase obţinând 52,57% din voturi, devansându-l astfel pe reprezentantul socialist Ion Ceban, care a primit 47,43%. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Acum 15 minute
11:50
Fundaşul central sud-coreean Park Jooho a suferit o accidentare la muşchii coapsei în meciul de luni cu Suedia (0-1) de la Cupa Mondială de fotbal din Rusia şi va rata restul meciurilor din competiţie, relatează Reuters.Park, 31 ani, s-a accidentat în prima repriză şi a fost luat cu targa de pe teren, înainte de a fi înlocuit de Kim Minwoo. Recuperarea lui Park este estimată la trei săptămâni şi el va rămâne în lot, chiar dacă nu va fi apt de joc la meciurile cu Mexic şi Germania din Grupa F.În meciul cu Suedia, Kim Minwoo a comis faultul în urma căruia Suedia a primit un penalty, acordat după intervenţia VAR, care a decis rezultatul întâlnirii.Coreea de Sud va juca sâmbătă 23 iunie cu Mexic la Rostov pe Don. AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
11:50
Prim-ministrul landului german Bavaria, Markus Soeder, a criticat-o pe şefa guvernului de la Berlin, Angela Merkel, pentru acordul încheiat cu preşedintele francez Emmanuel Macron vizând crearea unui buget al zonei euro începând din 2021, transmite dpa.Vorbind înaintea întâlnirii pe care o va avea miercuri cu cancelarul austriac Sebastian Kurz, Markus Soeder a acuzat-o pe Angela Merkel că a fost de acord cu crearea unui buget pentru a obţine acceptul vecinilor europeni în favoarea planului său de gestionare a migraţiei ilegale la nivelul Uniunii Europene, nu în mod unilateral.''Nu puteam deschide calea pentru bugete suplimentare din umbră ori să încercăm să diminuăm stabilitatea monedei (euro)'', a declarat premierul bavarez.Acordul între Paris şi Berlin privind un buget al zonei euro, care să protejeze mai bine statele membre împotriva crizelor, displace puternic aripii de dreapta a conservatorilor lui Merkel şi alimentează tensiunile deja aprinse în interiorul guvernului, afirmă presa germană de miercuri, citată de AFP.Uniunea Creştin-Socială bavareză (CSU), aliata Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului, vrea convocarea unei reuniuni la care să participe membri ai guvernului şi alţi reprezentanţi ai partidelor la putere pentru dezbaterea în detaliu a deciziilor anunţate marţi la Meseberg, la consiliul de miniştri franco-german, scriu Bild şi Süddeutsche Zeitung.''Noi am fost întotdeauna foarte sceptici în privinţa unui buget al zonei euro'', a arătat Soeder, citat de Süddeutsche Zeitung, apreciind că stabilitatea monedei euro ar putea fi în pericol. ''Acest lucru trebuie clarificat cu precizie'', a subliniat el.Germania s-a temut mereu că un astfel de buget ar încuraja o ''uniune de transferuri'', obligând statele care respectă rigoarea bugetară să plătească pentru cele cu politici bugetare mai laxiste, precum Italia ori Spania.Dacă social-democraţii, şi ei parte a coaliţiei de guvernare, s-au arătat favorabili reformelor zonei euro preconizate de Emmanuel Macron, în tabăra Angelei Merkel s-a manifestat întotdeauna un entuziasm mult mai măsurat, dacă nu chiar ostilitate făţişă.Cancelarul se confruntă deja cu fronda ministrului de interne Horst Seehofer (CSU) în ce priveşte politica în domeniul migraţiei, frondă ce ar putea duce chiar la căderea guvernului.Seehofer i-a dat cancelarului un termen de două săptămâni, până după summitul Uniunii Europene din 28-29 iunie, pentru a găsi o soluţie la nivel european la problema migranţilor, în caz contrar declarându-se pregătit să-i ''respingă imediat'' pe cei care ajung la frontierele germane via alte state europene.La reuniunea de marţi de la Meseberg, Macron a asigurat-o pe Merkel de sprijinul său în ce priveşte primirea migranţilor. Cei doi lideri au declarat că lucrează la un acord cu mai multe state din spaţiul Schengen vizând respingerea oricărui solicitant de azil în statul european unde a fost înregistrat prima dată. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
11:50
 Nevoile de investiţii în infrastructura de transport a României depăşesc 70 miliarde de euro, în timp ce resursele disponibile până în 2030, conform Masterplanului de transport, sunt de 36 miliarde de euro, reiese din datele unui studiu de specialitate, publicat miercuri.Cu toate acestea, concluziile cercetării realizate de Euler Hermes arată că sectorul transporturilor trece printr-o perioadă favorabilă, legată direct de contextul economic, în principal de creşterea consumului privat, care în 2017 a crescut cu mai mult de 10%.În acest context, aproape un sfert din exportul total de servicii al României de anul trecut, care însumează 20 miliarde de euro, a fost realizat de ramura transportului rutier de mărfuri."Cu toate acestea, infrastructura rămâne o piedică majoră pentru dezvoltarea sectorului şi, în sens larg, a economiei naţionale (cu doar 800 km de autostradă şi alţi 60 km previzionaţi a se inaugura în 2018). Calitatea infrastructurii este unul dintre factorii consideraţi în indicii care măsoară competitivitatea economiilor, cum ar fi şi Indexul Competitivităţii Globale al WEF, în care în 2017 România pierde şase poziţii faţă de 2016, fiind clasificată pe locul 68 din 137 ţări. Din estimările recente, nevoile de investiţii în infrastructura de transport a României depăşesc 70 miliarde de euro, în timp ce resursele disponibile până în 2030 (conform Masterplanului de transport) sunt de 36 miliarde de euro. Soluţiile de finanţare ar fi utilizarea instrumentelor financiare, aşa cum sunt fondurile structurale, cât şi cele din Fondul European de Investiţii Strategice, precum şi utilizarea parteneriatului public-privat pentru o orientare mai bună a proiectelor către nevoile concrete de dezvoltare a economiei", se arată în concluziile studiului de specialitate.Potrivit sursei citate, piaţa transporturilor este dominată de transportul rutier şi de industriile conexe, fiind axată pe spaţiul comunitar cu mai mult de 90% din transporturile efectuate.Totodată, la acest moment mai mult de 35.000 de firme şi PFA-uri care operează peste 180.000 de vehicule, angajând aproximativ 360.000 de şoferi profesionişti, dar sub 100 de firme au mai mult de 100 de camioane.În România, industria transportatorilor este estimată la 5 - 6 miliarde de euro, echivalentul a 5% din Produsul Intern Brut (PIB)."Creşterea sectorului este condusă de serviciile integrate de depozitare şi transport (care servesc retailul-ul modern aflat în continuă expansiune), curierat (datorită comerţului electronic piaţa de curierat a crescut la peste 400 milioane de euro în 2017) şi transport de piese şi subansamble auto (în linie cu dezvoltarea accelerată a industriei automotive). Transportatorii români sunt în continuare competitivi din punct de vedere al preţului în raport cu pieţele din Europa de Vest, dar cu toate acestea avantajul se erodează din cauza creşterilor de costuri (aferente poliţelor RCA şi salariului minim pe economie) şi aplicarea reglementărilor europene (timpul de repaos obligatoriu şi regulile privind detaşarea angajaţilor). Suplimentar, creşterea economică aduce cu sine şi un deficit de forţă de muncă calificată, ceea ce limitează oportunităţile de dezvoltare date fiind investiţiile reduse în automatizare şi sisteme IT în domeniu (încă văzute ca fiind inutile şi prea costisitoare)", notează specialiştii.Sursele datelor prezentate în studiul citat sunt: Institutul Naţional de Statistică, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, World Economic Forum Global Competitiveness Index 2017-2018, Major Companies in Romania 2018 report by ZF&Deloitte şi studiul Euler Hermes "Modalităţi de plată - Euler Hermes Economic Research".Euler Hermes oferă clienţilor săi business-to-business (B2B) servicii financiare care sprijină managementul creanţelor comerciale şi al lichidităţilor. Reţeaua proprie de informaţii urmăreşte şi analizează schimbările de zi cu zi ale solvabilităţii corporative în rândul companiilor mici, medii şi multinaţionale în pieţe ce reprezintă 92% din PIB-ul global. Cu sediul principal în Paris, compania este prezentă în peste 50 de ţări, cu 6.050 de angajaţi. Euler Hermes este o filială a Allianz, listată la Euronext Paris (ELE.PA), evaluată AA de către Standard & Poor's. Compania a înregistrat o cifra de afaceri consolidată de 2,6 miliarde de euro, în 2017, şi a asigurat tranzacţii de afaceri la nivel mondial de 894 miliarde de euro în expunere, la sfârşitul anului trecut. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
11:50
Artiştii care doresc să participe la concursul internaţional de interpretare al Festivalului "Cerbul de Aur" se pot înscrie până pe 11 iulie pe site-ul oficial al evenimentului, cerbuldeaur.ro, anunţă biroul de presă al Primăriei Braşov într-un comunicat de presă.Potrivit sursei citate, pentru Marele Trofeu al Festivalului, în valoare de 25.000 de euro, pe scena din Piaţa Sfatului vor urca cel mult 15 concurenţi. Concursul are premii în valoare de 65.000 de euro.Pe lângă Marele Trofeu al Festivalului ''Cerbul de Aur'', la această ediţie aniversară, concurenţii pot câştiga alte opt premii: Premiul I, Premiul al II-lea, Premiul al III-lea, Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti, Premiul Braşovului, Premiul Publicului, Premiul Presei Festivalului, Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune.Festivalul Internaţional ''Cerbul de Aur'' va avea loc în perioada 29 august-2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov. În an aniversar, dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi evenimente adiacente. Festivalul se va încheia cu o Gală Centenară, un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.Evenimentul va fi transmis direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română, menţionează documentul citat.Festivalul Internaţional ''Cerbul de Aur'' a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival de muzică organizat în România şi, în mod tradiţional, la Braşov. De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amalia Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow,Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers. Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink şi mulţi alţii.Prin calitatea actelor artistice prezentate, ''Cerbul de Aur'' este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară, mai precizează sursa citată. AGERPRES / (AS - autor: Jana Pintili, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea) 
Acum 30 minute
11:40
Mijlocaşul englez Dele Alli a suferit o uşoară întindere musculară la coapsă în meciul cu Tunisia (2-1) din Grupa G a Cupei Mondiale din Rusia şi va fi menajat în următoarele zile, a anunţat Federaţia engleză de fotbal (FA).Dele Alli, 22 ani, părea că va fi înlocuit în prima repriză a meciului de luni cu Fabian Delph din cauza problemei musculare, dar jucătorul lui Tottenham a rămas pe teren până în minutul 80.''Va trebui să-l monitorizăm pe Dele, a declarat selecţionerul englez Gareth Southgate. El a simţit o mică problemă chiar înainte de pauză, dar a reuşit să continue''.Anglia va juca al doilea său meci în compania selecţionatei Panama, duminică, la Nijni Novgorod. AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
11:40
Israelul a salutat miercuri decizia SUA de a se retrage din Consiliul ONU pentru drepturile omului, acuzat de Washington de parti-pris antiisraelian, relatează AFP.Statele Unite au anunţat marţi că se vor retrage din această organizaţie cu sediul la Geneva, pe care o acuză de 'ipocrizie' şi de poziţii împotriva Israelului."Israelul mulţumeşte preşedintelui (Donald) Trump, secretarului (de stat Mike) Pompeo şi ambasadoarei (americane la ONU Nikki) Haley pentru decizia lor curajoasă împotriva ipocriziei şi minciunilor aşa-numitului Consiliu ONU pentru drepturile omului", a transmis într-un comunicat biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu."De mai mulţi ani, CDO (Consiliul pentru drepturile omului) a arătat că este o organizaţie anti-Israel părtinitoare şi ostilă care şi-a trădat misiunea de a apăra drepturile omului", se mai arată în comunicat.CDO a fost creat în 2016 pentru a promova şi apăra drepturile omului în întreaga lume, însă rapoartele sale au contrazis deseori priorităţile SUA.De la venirea la Casa Albă în 2017 a preşedintelui republican Donald Trump, Statele Unite s-au retras din UNESCO, au tăiat mai multe finanţări pentru organisme ale ONU şi au anunţat retragerea din Acordul de la Paris privind clima şi din Acordul nuclear cu Iranul susţinut de ONU.Retragerea SUA din Consiliul pentru drepturile omului nu este o premieră. În urmă cu 12 ani, administraţia republicanului George W. Bush a boicotat de asemenea CDO, după care preşedintele democrat Barack Obama a decis să reînscrie ţara sa în acest organism. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
11:40
Producătorul de energie Hidroelectrica cere acordul acţionarilor pentru a deveni membru fondator al Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii din România, potrivit convocatorului Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor companiei, care va avea loc pe 23 iulie.Aceasta în condiţiile în care Hidroelectrica nu este încă listată la bursă. Deşi există încă din 2013 o hotărâre de Guvern privind listarea la bursă a unui pachet minoritar de acţiuni, procesul a fost amânat şi, în acest moment, nu există niciun termen privind demararea unei oferte de vânzare.În documentele puse la dispoziţia acţionarilor (Ministerul Energiei - 80% şi Fondul Proprietatea - 20%) se arată că Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii din România (ARIR) va fi prima organizaţie profesională, neguvernamentală şi nonprofit care va avea ca obiectiv recunoaşterea importanţei relaţiilor cu investitorii şi aplicarea celor mai bune practici în domeniu.ARIR va fi fondată de companii listate, în curs de listare şi de companii care emit obligaţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti. Demersul se realizează cu informarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.Asociaţia va fi lansată în septembrie 2018. Taxa de acces pentru membrii fondatori este de 3.000 de euro în 2018, iar taxa anuală pentru 2019 este de 2.500 de euro.Scopul principal al asociaţiei sunt promovarea implementării de către companiile listate a celor mai bune practici în relaţia cu investitorii, susţinerea dezvoltării profesionale a membrilor, reprezentarea intereselor membrilor în faţa reglementatorilor, comunităţii de investitori şi a autorităţilor publice, precum şi funcţionarea ca forum de discuţie pentru companiile listate şi comunitatea de investitori.AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Acum o oră
11:30
Tenismanul britanic Andy Murray, revenit în circuit după o absenţă de aproape un an, ar putea declara forfait pentru turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, a precizat fostul număr unu mondial la finalul jocului pierdut în faţa australianului Nick Kyrgios, marţi, în primul tur la Queen's, informează BBC."Trebuie să aştept şi să văd ce se întâmplă în continuare. Nu ştiu exact ce este mai bine pentru mine acum. Aş putea juca la Eastbourne şi să nu particip la Wimbledon. Nu exclud nicio variantă", a declarat Murray după meci.Jucătorul scoţian, în vârstă de 31 ani, care a ieşit între timp din top 100 ATP după accidentarea la şold suferită în vara anului trecut, s-a înclinat după două ore şi 39 minute de joc în faţa lui Kyrgios, ocupantul locului 21 mondial. AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
11:30
Mijlocaşul englez Jack Wilshere a anunţat că va părăsi echipa de fotbal Arsenal Londra, la care a jucat timp de 17 ani, relatează Reuters.Wilshere, 26 ani, care nu a prins lotul Angliei pentru CM 2018, a anunţat pe contul său de Instagram că va pleca de la Arsenal, unde contractul îi expiră pe 30 iunie, după discuţia cu noul antrenor Unai Emery.Emery a fost de acord cu prelungirea contractului lui Wilshere, cu 34 selecţii şi 2 goluri la naţionala Albionului, dar nu i-a garantat că va prinde suficiente minute de joc.Wilshere a debutat la ''tunari' în 2008 şi a strâns 197 de meciuri şi 14 goluri, câştigând Cupa Angliei în 2014 şi 2015. O serie d accidentări care l-au scos din formă au determinat clubul să-l împrumute la Bournemouth în sezonul 2016/2017.Unai Emery a salutat pe de altă parte transferul portarului german Bern Leno de la Bayer Leverkusen, un transfer evaluat la 22 milioane de euro de presa engleză: ''Sunt foarte mulţumit că Bernd Leno ni s-a alăturat. E un portar de mare calitate şi cu experienţă. A jucat la nivel înalt şi a fost titular la Leverkusen în ultimii 5 ani din Bundesliga''. AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
11:30
Poliţiştii dâmboviţeni au ridicat documente contabile şi au dus la audieri şase persoane, în urma percheziţiilor ce au avut loc miercuri dimineaţă la persoane bănuite de infracţiuni din domeniul deşeurilor reciclabile, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.''În urma activităţilor desfăşurate în această dimineaţă de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au fost ridicate documente contabile. Şase persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului pentru audieri'', a precizat IPJ Dâmboviţa.Activităţile au constat în efectuarea a 11 percheziţii şi a două controale economice pe raza judeţelor Dâmboviţa, Giurgiu şi Argeş, la persoane fizice şi juridice bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul colectării deşeurilor feroase reciclabile, fapte comise în perioada 2013-2014.Cei în cauză ar fi prejudiciat bugetul consolidat de stat cu 1,2 milioane de euro, prin omisiunea înregistrării tuturor veniturilor sau prin înregistrarea în contabilitatea societăţilor a unor achiziţii fictive de mărfuri în vederea diminuării bazei impozabile. AGERPRES/(AS - autor: Cornelia Dumitru, editor: Nona Jalbă, editor online: Anda Badea)
11:20
Sadio Mane, căpitanul echipei Senegalului, a declarat că ''Leii din Teranga'' au muncit mult pentru victoria cu Polonia (2-1), reuşită marţi la Cupa Mondială de fotbal din Rusia."Am muncit mult pentru această victorie, este ce ne doream, iar acum suntem bucuroşi şi nerăbdători să jucăm următorul meci", spus vedeta echipei Liverpool."Victoria a venit pentru că am muncit împreună, ne-am creat ocazii şi am ştiut să gestionăm scorul, iar eu cred că aici a fost cheia. Am făcut ce trebuia când trebuia. Este prea departe ca să ne pronunţăm până unde putem ajunge la acest turneu, dar acum avem două meciuri foarte importante şi le luăm pe rând", a adăugat Mane.La rândul său, Kalidou Koulibaly, fundaşul formaţiei Napoli, a precizat: ''Diferenţa a făcut-o jocul compact, faptul că ne-am apărat împreună şi că am reuşit să-i punem în dificultate în ciuda talentului lor. Am reuşit să înscriem în momente cheie, iar asta ne arată drumul pentru mai departe. Vom face totul pentru a câştiga următorul meci contra Japoniei".Naţionala de fotbal a Senegalului a învins-o surprinzător pe cea a Poloniei, cu scorul de 2-1 (1-0), în meciul care a avut loc marţi, la Moscova, pe stadionul Spartak, în Grupa H a Cupei Mondiale din Rusia.Thiago Cionek (minutul 38, autogol) şi Mbaye Niang (60) au înscris golurile Senegalului, iar Grzegorz Krychowiak (86) a punctat pentru Polonia, în acest meci cu care s-a încheiat prima etapă din faza grupelor la CM 2018. AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
11:20
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru 27 iunie pronunţarea sentinţei în dosarul în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie deputatul Mircea Drăghici, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu, 38 de primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă.Constantin Nicolescu a fost trimis în judecată de DNA Piteşti în noiembrie 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; abuz în serviciu (34 de acte materiale) şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).Deputatul PSD Mircea Drăghici, secretar al Camerei Deputaţilor, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu.În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată 38 de inculpaţi, care la data faptelor erau primari şi viceprimari de comune în judeţul Argeş, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dar şi Iulian Cioflanu, director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş.Totodată, în dosar mai sunt judecate două reprezentante ale SC European Project Consulting SRL din Bucureşti - Onela Carmen Oană şi Aida Petronela Catană.Potrivit DNA, faptele au fost săvârşite în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă între administraţiile locale şi o firmă la care ar fi avut interese deputatul Mircea Drăghici."În contextul în care, la nivel naţional, regional, judeţean s-au elaborat Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, Planul de Dezvoltare a Regiunii Sud-Muntenia, respectiv Programul Operaţional Multianual al judeţului Argeş şi era necesar ca şi autorităţile locale să îşi planifice şi să îşi stabilească obiectivele de dezvoltare a comunităţii locale pentru perioada 2007 - 2013, inculpatul Nicolescu Constantin, în baza înţelegerii cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, a identificat şi pus în aplicare un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanţă şi elaborare strategii de dezvoltare locală de autorităţile publice locale cu o anumită entitate - SC European Project Consulting SRL Bucureşti - în care era interesat inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru entitatea respectivă şi pentru acesta din urmă, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în bugetul unităţilor administrativ teritoriale", susţine DNA.Acest lucru a fost posibil, consideră procurorii, prin îndeplinirea necorespunzătoare de către Nicolescu a atribuţiilor de serviciu derivate din funcţia de preşedinte al CJ Argeş sau prin determinarea inculpaţilor, primari ai unor comune, să îşi îndeplinească necorespunzător atribuţiile de serviciu cu privire la alocarea fondurilor şi la achiziţiile de servicii realizate de autoritatea publică locală.Procurorii au mai reţinut şi faptul că, în contextul încheierii şi derulării în condiţii frauduloase a contractelor de prestări servicii de către SC European Project Consulting SRL Bucureşti cu instituţii şi autorităţi publice din judeţul Argeş, Mircea Drăghici a înfiinţat SC European Project Consulting Management SRL Piteşti, astfel încât să fie obţinute foloase materiale "în mod facil şi necuvenit", între cele două societăţi fiind încheiat în acest scop un contract având ca obiect furnizarea consultanţei.În cazul lui Constantin Nicolescu se adaugă şi acuzaţia că a încercat, în cursul anului 2009, să influenţeze numirea unui magistrat într-o funcţie de conducere."În cursul lunii iunie 2009, în contextul derulării procedurilor de desfăşurare a unui concurs de ocupare a unor funcţii de conducere la nivelul instanţelor, inculpatul Nicolescu Constantin (...) şi-a folosit influenţa şi autoritatea conferite de funcţiile publice şi politice deţinute, în scopul de a ajuta un magistrat să ocupe o funcţie de conducere într-o instanţă, pe alte criterii decât cele ale competenţei profesionale. În cele din urmă, candidatul susţinut de inculpat nu a obţinut nota necesară pentru ocuparea funcţiei respective", mai spun procurorii.În februarie 2015, Constantin Nicolescu a fost condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare într-un alt dosar legat de fraude cu fonduri europene, însă el a fost eliberat condiţionat în mai 2017. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
11:20
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat miercuri pentru 27 iunie pronunţarea deciziei în cazul acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în urma refuzului de a se prezenta la Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009, au precizat pentru AGERPRES surse din CSM.Pe 18 aprilie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat o acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, pentru că a încălcat dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale prin refuzul de a se prezenta la audierea în acel for parlamentar.Potrivit IJ, acţiunea disciplinară a fost exercitată pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004."În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul-şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei", arăta, la acea dată, IJ.De asemenea, IJ preciza că, prin poziţia publică a procurorului-şef al DNA, manifestată ulterior deciziei Curţii Constituţionale, au fost afectate onoarea profesională şi prestigiul funcţiei de magistrat cu consecinţa încălcării dispoziţiilor articolelor 4 alin. (1) şi 90 din Legea nr. 303/2004, art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale articolelor 7, 17, 18 şi 20 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.Pe 13 iunie, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins o altă acţiune a IJ împotriva procurorului-şef al DNA - cea referitoare la desemnarea ca membru al unei echipe de control a unui magistrat aflat într-o stare vădită de incompatibilitate. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
11:10
Atacantul Robert Lewandowski, vedeta echipei Bayern Munchen, a declarat la finalul meciului cu Senegal (1-2), jucat marţi la Cupa Mondială de fotbal din Rusia, că echipei Poloniei i-au lipsit multe lucruri în partida amintită."Multe lucruri nu au decurs aşa cum ne propusesem. Ne-au lipsit multe. De fapt, i-am lăsat să înscrie două goluri şi nu aşa câştigi puncte", a spus Lewandowski."A fost dificil de jucat cu două goluri primite şi când trebuie să alergi după scor. Eu cred că nu ne-am asumat un risc suficient. Am jucat de o manieră prea prudentă şi Senegalul a aşteptat. Dar, mai ales, nu am fost la înălţimea potenţialului nostru. Am făcut multe greşeli şi când faci greşeli stupide, atunci devii nervos. Contra Columbiei nu va fi simplu. Vom juca diferit şi mai bine decât astăzi (marţi)", a adăugat Lewandowski.Naţionala de fotbal a Senegalului a învins-o surprinzător pe cea a Poloniei, cu scorul de 2-1 (1-0), în meciul care a avut loc marţi, la Moscova, pe stadionul Spartak, în Grupa H a Cupei Mondiale din Rusia.Thiago Cionek (minutul 38, autogol) şi Mbaye Niang (60) au înscris golurile Senegalului, iar Grzegorz Krychowiak (86) a punctat pentru Polonia, în acest meci cu care s-a încheiat prima etapă din faza grupelor la CM 2018. AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
11:10
Directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, italianul Carlo Chatrian, îi va succeda germanului Dieter Kosslick în fruntea Berlinalei, a informat marţi presa din Germania, citată de AFP.Chatrian (46 de ani) va fi numit vineri director al prestigiosului Festival Internaţional de Film de la Berlin, au indicat în ediţiile lor online ziarele germane Bild şi BZ, citând surse din consiliul de supraveghere al Berlinalei.El îi va succeda lui Dieter Kosslick (70 de ani), aflat în această funcţie din 2001, al cărui contract expiră în mai 2019, a amintit agenţia de ştiri germană DPA.Critic de film şi autor al mai multor lucrări despre cea de-a şaptea artă, Chatrian este director artistic al festivalului Locarno din 2012.Într-un interviu acordat săptămânalului Die Zeit în 2017, Chatrian declara: "Berlinala este un festival genial, cu mult potenţial, dar nu cred că sunt făcut pentru el, mai ales că nu vorbesc germana" .Succesorul lui Dieter Kosslick la conducerea festivalului a provocat o dezbatere aprinsă în lumea cinematografiei germane cu privire la statutul internaţional al Berlinalei, mai mulţi regizori - printre care Fatih Akin şi Volker Schlöndorff - făcând apel la un "nou început" pentru un festival "care şi-a pierdut rangul"."Obiectivul trebuie să fie de a găsi o personalitate (...) excepţională, pasionată de cinema, dispunând de conexiuni globale şi capabilă să pună festivalul pe picior de egalitate cu (cele) de la Cannes şi Veneţia", au scris într-un comunicat mai mulţi realizatori.Printre posibilii candidaţi evocaţi pentru a-i succeda lui Kosslick au figurat Rajendra Roy (Muzeul de Artă Modernă din New York), Cameron Bailey (Festivalul de Film de la Toronto) şi Bero Beyer (Festivalul de Film de la Rotterdam), aminteşte postul de radio berlinez RBB pe site-ul său.Creată în 1951, Berlinala se desfăşoară în fiecare an în luna februarie, în capitala Germaniei. Cu un buget de 25 de milioane de euro, festivalul a atras aproximativ 490.000 de spectatori în 2018, potrivit site-ului său. AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Simona Tatu, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: Carlo Chatrian/Twitter
11:10
Activitatea Consiliului pentru drepturile omului este esenţială în contextul în care multilaterismul este pus sub semnul întrebării, a spus preşedintele instituţiei, Vojislav Suc, după ce SUA s-au retras din acest organism al ONU, acuzându-l că găzduieşte state care nu respectă drepturile omului, relatează dpa."În multe privinţe, Consiliul serveşte ca un sistem de atenţionare rapidă prin faptul că trage semnale de alarmă înaintea de apropierea sau înrăutăţirea unor crize", a declarat el.Diplomatul sloven a evidenţiat că organismul ONU pe care îl conduce are diferiţi observatori şi anchetatori care oferă în permanenţă informaţii cu situaţiile actualizate din diferite locuri cu probleme."Acţiunile sale duc la rezultate semnificative pentru nenumăratele victime ale încălcărilor drepturilor omului în lume, cele pentru care acţionează Consiliul", a mai spus Suc.La rândul său, şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini a declarat că decizia Washingtonului de retragere din Consiliul ONU pentru drepturile omului riscă să afecteze rolul SUA pe scena internaţională."SUA au fost întotdeauna printre principalele susţinătoare ale drepturilor omului în lume, iar mulţi ani a fost un partener puternic al Uniunii Europene în Consiliul pentru drepturile omului", a precizat într-un comunicat transmis marţi seară Maja Kovijancic, purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei europene."Decizia riscă să submineze rolul SUA ca susţinător al democraţiei pe scena mondială", a adăugat ea.Statele Unite şi-au anunţat marţi retragerea din Consiliul ONU pentru drepturilor omului, un organism internaţional pe care administraţia preşedintelui Donald Trump l-a criticat dur, acuzându-l de prejudecată împotriva Israelului şi că serveşte drept platformă unor ţări precum China, Venezuela şi Cuba. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: UN Human Rights Council/Facebook 
Acum 2 ore
11:00
Clubul de fotbal AS Monaco l-a transferat pe tânărul atacant Willem Geubbels de la rivala Olympique Lyon, în schimbul sumei de 20 milioane euro, au anunţat cele două grupări din campionatul Franţei, citat de agenţia Reuters.Geubbels, care a marcat 12 goluri în 21 de meciuri disputate pentru selecţionata de juniori Under-18 a Franţei, a debutat în sezonul trecut în Ligue 1, la 16 ani, o lună şi 7 zile, devenind primul jucător născut în secolul XXI care a jucat în prima ligă franceză de fotbal. "Sosirea lui Willem Geubbels face parte din planul nostru de dezvoltare a celor mai bune talente europene", a precizat preşedintele lui AS Monaco, Vadim Vasiliev, pe site-ul oficial al clubului.BBC reaminteşte că AS Monaco l-a achiziţionat pe atacantul francez Anthony Martial de la Lyon în 2013, cu 5 milioane euro, vânzându-l apoi doi ani mai târziu la Manchester United, cu 36 milioane lire sterline (aproximativ 40 milioane euro). AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: www.asmonaco.com
11:00
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat miercuri pentru 5 septembrie discutarea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară faţă de procurorul-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Iacob, pentru abateri care au legătură cu desemnarea procurorului Carmen Simona Ricu pentru a reprezenta DNA la judecarea cauzei care avea ca obiect suspendarea executării unui ordin ce o privea pe Mihaiela Moraru Iorga, au precizat pentru AGERPRES surse din CSM.Pe 4 mai, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiune disciplinară faţă de Marius Constantin Iacob pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ, dispuse în conformitate cu legea de conducătorul Parchetului, ori a altor obligaţii cu caracter administrativ, prevăzute de lege sau regulamente."Prin desemnarea doamnei Carmen Simona Ricu să reprezinte DNA la judecarea cauzei având ca obiect suspendarea executării Ordinului procurorului-şef al DNA 301 din 5 iulie 2017 privind pe doamna procuror Mihaiela Moraru Iorga a încălcat prevederile articolelor 5 alineatul (1) şi (2), 6 alineatul (1) şi (2); 7 alineatul (1) şi (2) ale Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) numărul 62 din 1 aprilie 2016 privind participarea procurorului în cauzele civile, precum şi ale punctului 10 litera C din Anexa 3 la acelaşi ordin, care, pe de o parte, limitează participarea procurorilor DNA în anumite tipuri de cauze civile şi, pe de altă parte, impun participarea în toate celelalte cauze civile, inclusiv cele care privesc activitatea Parchetelor militare, a procurorilor din cadrul Parchetelor de pe lângă instanţe şi de la Biroul de reprezentare al Serviciului judiciar civil din cadrul Secţiei judiciare a PÎCCJ; articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul de ordine interioară al DNA, care reglementează limitativ atribuţiile consilierului juridic al DNA, fără să existe posibilitatea substituirii acestuia în faţa instanţelor de judecată de un procuror din aceeaşi structură", arăta IJ. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
10:50
Un român parcurge, în medie, 5.000 de kilometri cu maşina personală în perioada de vară şi ar trebui să aloce aproximativ 700 de lei pentru revizia autovehiculului, în sezonul cald, arată estimările specialiştilor unui magazin online de piese şi accesorii auto.Conform sursei citate, media distanţei parcurse cu propriul autoturism în lunile de vară reprezintă aproximativ 40% din distanţa totală parcursă într-un an.În acest context, specialiştii AutoEco.ro recomandă o verificare amănunţită a autovehiculului înainte de a pleca în vacanţa de vară, pentru a remedia posibile defecţiuni şi a preîntâmpina eventuale probleme generate de un drum lung. Astfel, pe lista problemelor de revizuit sunt: filtrele şi nivelul uleiului de motor, sistemele de suspensie, direcţie şi de frânare, anvelopele, sistemul de lumini, precum şi soluţia de climatizare.De asemenea, este recomandat ca intervalul de revizie a nivelului uleiului de motor să nu depăşească 12 luni sau maximum 15.000 de km parcurşi.Din datele centralizate de magazinul online reiese că pregătirea maşinii pentru vară necesită un buget de 700 de lei, această revizie având un cost mai scăzut decât pregătirea necesară la ieşirea din sezonul rece, care ajunge până la aproximativ 800 de lei. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
10:40
Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza, principala favorită, ucraineanca Elina Svitolina, a doua favorită, şi cehoaica Petra Kvitova, cap de serie numărul patru, s-au calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Birmingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 846.000 dolari.Muguruza, campioana en titre de la Wimbledon, a avut nevoie de doar 59 de minute pentru a o învinge pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, cu 6-1, 6-2.Kvitova, deţinătoarea titlului la Birmingham şi dublă campioană la Wimbledon, a reuşit 26 de winners în meciul cu britanica Johanna Konta, de care a dispus cu 6-3, 6-4.Elina Svitolina a avut nevoie trei seturi pentru a câştiga primul său meci pe iarbă din acest an, cu croata Donna Vekic, scor 6-1, 3-6, 6-1.Alte rezultate înregistrate marţi în primul tur:Barbora Strycova (Cehia) - Jennifer Brady (SUA) 3-6, 7-5, 6-3Lesia Ţurenko (Ucraina) - Heather Watson (Marea Britanie) 7-6 (7/2), 7-5Daria Kasatkina (Rusia/N.6) - Kristyna Pliskova (Cehia) 3-6, 7-5, 6-4Dalila Jakupovic (Slovenia) - Elise Mertens (Belgia/N.7) 3-6, 7-6 (9/7), 6-1Julia Goerges (Germania/N.5) - Maria Sakkari (Grecia) 6-4, 6-4Ashleigh Barty (Australia) - Oceane Dodin (Franţa) 6-4, 6-3Petra Martic (Croaţia) - CoCo Vandeweghe (SUA/N.8) 6-3, 6-2Mihaela Buzărnescu (România) - Timea Babos (Ungaria) 6-3, 4-6, 6-0Alizé Cornet (Franţa) - Ekaterina Makarova (Rusia) 5-7, 6-4, 6-1AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)
10:40
Echipa Senegalului, disciplinată, solidă, aplicată, a ''dejucat planurile'' Poloniei, pe care a învins-o cu 2-1, marţi pe stadionul Spartak din Moscova, în Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, a afirmat selecţionerul Aliou Cisse."Am pregătit acest meci cu o echipă pe care o cunoşteam bine, foarte periculoasă, care face parte dintre cele mai bune echipe europene. Am dominat acest meci în plan tactic şi în plan emoţional, iar acest lucru este foarte important. Victoria ne permite să abordăm următorul meci în cele mai bune condiţii", a afirmat Cisse, după meci."Senegal a câştigat graţie disciplinei sale. Echipa a fost foarte compactă, foarte agresivă, iar apărarea a fost foarte solidă. În repriza secundă, am fost foarte buni în tranziţiile ofensive-defensive. Ei au avut monopolul balonului pe final, dar de fiecare dată am ştiut să ne revenim când a trebuit. Polonia are jucători tehnici peste medie. Nu trebuia să stăm prea departe de ei, ci să rămânem aproape pentru a-i scoate din zona de confort. Am ştiut să punem în practică sistemul de care aveam nevoie, le-am dejucat planurile", a adăugat selecţionerul.Naţionala Senegalului a învins-o surprinzător pe cea a Poloniei, cu scorul de 2-1 (1-0), prin golurile înscrise de Thiago Cionek (minutul 38, autogol) şi Mbaye Niang (60), iar Grzegorz Krychowiak (86) a punctat pentru Polonia.Următoarele meciuri din grupă vor avea loc duminică 24 iunie, Japonia - Senegal, la Ekaterinburg (Ekaterinburg Arena), şi Polonia - Columbia, la Kazan (Kazan Arena). AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
10:40
Jucătoarea franceză de tenis Caroline Garcia, principala favorită, şi belarusa Victoria Azarenka s-au calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA pe iarbă de la Mallorca (Spania), dotat cu premii totale de 226.750 dolari.Garcia a câştigat greu, în trei seturi, meciul cu taiwaneza Su-Wei Hsieh, scor 7-6 (7/4), 1-6, 6-4, iar Azarenka a avut nevoie şi ea de trei seturi contra elveţiencei Stefanie Voegele, 6-7 (4/7), 6-3, 7-5.Alte rezultate înregistrate marţi în primul tur:Johanna Larsson (Suedia) - Sorana Cîrstea (România) 2-6, 6-3, 6-2Sofia Kenin (SUA) - Katerina Kozlova (Ucraina) 6-3, 3-6, 6-3Lucie Safarova (Cehia/N.7) - Marta Kostiuk (Ucraina) 6-4, 7-5Rebecca Peterson (Suedia) - Danielle Collins (SUA/N.6) 6-3, 6-3Ajla Tomljanovic (Australia) - Magda Linette (Polonia) 6-3, 6-4Antonia Lottner (Germania) - Aleksandra Sasnovici (Belarus) 6-4, 6-0Anastasija Sevastova (Letonia/N.3) - Svetlana Kuzneţova (Rusia) 6-3, 6-3Polona Hercog (Slovenia) - Viktoria Kuzmova (Slovacia) 7-6 (7/3), 6-2AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)
Mai multe ştiri
©2004—2018 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.