A fost identificat bărbatul care a agresat sexual două fetiţe, de 5 şi 8 ani, într-o scară de bloc. Acesta fusese eliberat din închisoare recent

Adevarul (Romania), 16 aprilie 2018 18:15

După o amplă mobilizare, poliţiştii din Huşi au reuşit să dea de urma bărbatului care duminică după amiază a acostat două fetiţe într-o scară de bloc din oraş şi a încercat să le violeze. Agresorul este recidivist, acesta fiind eliberat recent din închisoare.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul (Romania)

Acum 30 minute
13:00
Printre lucrările ce se vor face la Şcoala Gimnazială nr. 3 se numără anveloparea clădirii, înlocuirea instalaţiilor sanitare şi termice, schimbarea tâmplăriei şi refacerea trotuarelor.
13:00
Guo Shengkun, responsabil în domeniul securităţii în China, va efectua o vizită în Rusia, România şi Polonia între 23-30 aprilie, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al ministrului Afacerilor al Chinei, Lu Kang, citat de agenţia Xinhua.
13:00
Chirurgul DanGrigorescu vorveşte despre lacunele legii, dar şi despre cum crede că s-a ajunsla plafonarea sporurilor. Totul se reduce la bani, sau mai exact la lipsa lor.
13:00
Deputatul USR Emanuel Ungureanu s-a prezentat marţi la Parchetul General, el fiind citat în legătură cu o plângere penală depusă pe numele său de medicul Mihai Lucan.
13:00
O grupare de escroci şi şantajişti a fost trimisă în judecată de DNA Constanţa pentru constrângerea şi păgubirea unor oameni de afaceri care s-au împrumutat de bani de la ei.
13:00
Auraş Braşoveanu este reprezentantul cluburilor din Liga a 2-a în Comitetul Executiv al FRF. El este preşedinte executiv al Dacia Unirea Brăila, dar în trecut a fost preşedinte la Farul Constanţa şi la FCM Dunărea Galaţi. Pe aceasta din urmă a dus-o la faliment şi desfiinţare, după un scandal penal, în urma căruia a fost condamnat definitiv la un an şi patru luni de închisoare şi interzicerea unor drepturi.
13:00
Ministerul Educaţiei a investit 2,5milioane de lei într-o clădire construită pe un deal unde nu există apă,canalizare sau curent. Proiectul a fost realizat în proporţie de 30%, însă nuva fi finalizat prea curând.
13:00
Moştenitorii lui Prince au dat în judecată un spital din Illinois şi lanţul de farmacii Walgreens pentru moartea artistului.
13:00
Fabrica de Pulberi de Făgăraşeste în colaps. Muncitorii nu şi-au primit salariile din decembrie. Guvernul apromis investiţii de milioane de euro şi repornirea producţiei, dar nu a datniciun leu.
13:00
După modelul celor din Armată, Ministerul Afacerilor Interne vrea să se doteze cu noi elicoptere.  Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, Internele vor să cumpere  elicoptere uşoare, medii şi grele, precum şi de simulatoare de zbor, pentru Inspectoratul General de Aviaţie (IGAv) al Ministerului Afacerilor Interne, aparatele de zbor fiind considerate necesare “pregătirii şi executării misiunilor operative în situaţii de urgenţă”.
13:00
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că deja s-a ajuns la discuţii „tehnice“ în cadrul Comisiei pentru trecerea la moneda euro.
Acum o oră
12:45
Trei săptămâni au aşteptat pacienţii cu imunodeficienţe primare pentru ca imunoglobulina să fie adusă în spitale, asta pentru că Ministerul Sănătăţii a avut nevoie de trei săptămâni pentru a emite ambele ordine necesare pentru ca medicamentele să fie distribuite în spitale, relatează hotnews.ro.
12:45
O echipă dechirurgi americani de la Spitalul Universitar Johns Hopkins, SUA,  au anunţat prima operaţie reuşită detransplant de penis şi de scrot. Beneficiaruleste un veteran rănit de explozia unei bombe în Afganistan.
12:45
Mişcareacivică „Iniţiativa România” a solicitat Departamentului de Stat al SUA suspendarea vizei şi interdicţia de a intra pe teritoriul american pe numele lui Liviu Dragnea. La baza motivaţiei stă un Decret american, potrivit căruia persoanele careaduc „consecinţe negative activităţii economice internaţionale ale companiiloramericane, securităţii sau stabilităţii naţiunilor democratice” pot primi interdicţia de a intra în SUA.
12:30
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost observat de localnici plutind în albia râului, pe raza comunei Cosâmbeşti, luni, în jurul prânzului.
12:30
Pompierii de la Staţia Feteşti au intervenit în ultimele 24 de ore pentru stingerea a două incendii, izbucnite la un autoturism (pe DJ212 Movila – Feteşti), dar şi la o gospodărie de pe raza municipiului.
12:30
Pompierii se pregătesc pentru un exerciţiu care ia în calcul un accident chimic la Staţia de Apă Parc Găeşti. Testul va avea loc miercuri, 25 aprilie, începând cu ora 11:00.
12:30
Simona Halep va juca în turul al doilea la Stuttgart împotriva Magdalenei Rybarikova, din Slovacia, locul 18 mondial.
12:30
Construită în anii 40 pe vremea lui Eugen Cialîc, unul dintre cei mai prolifici primari ai Călăraşiului, aflată într-o stare deplorabilă, prima piaţă a Călăraşiului va fi demolată. Aici autorităţile locale n-au mai investit aici niciun leu, speriate de faptul că modernizarea face o gaură la buget de un milion de euro.
12:30
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au demarat cercetările în acest caz, iar medicii legişti vor stabili miercuri cauza morţii.
12:30
O femeie de 59 de ani, originară dinjudeţul Suceava, a dispărut în urmă cu o lună în Italia. Ea a fostcăutată în întreaga peninsulă, fiind găsită într-un centru pentru persoanelefără adăpost.
12:30
Vadim Malogolovenko a ieşit marţi din spital, la o săptămână şi jumătate de la incidentul care a fost la un pas să-i curme viaţa. Tânărul fotograf a spus că se simte bine şi că are de gând să se întoarcă în ţara natală şi nu în cea în care s-a stabilit în urmă cu ani buni.
Acum 2 ore
12:00
Dacă în primele luni ale anului am avut parte de lansări care mai de care mai importante, de la Samsung S9 la Huawei P20, a venit şi rândul LG să iasă la înaintare cu un nou vârf de gamă. Terminalul G7 a apărut deja pe internet în câteva poze ”scăpate” online, din care ne putem da seama că producătorul sud-coreean a ales să calce pe urmele proverbialei turme.
12:00
Sărace în grăsimi şi calorii, coacăzele şi fructele de pădure în general te susţin în efortul de a slăbi, întârzie efectele îmbătrânirii şi ajută la vindecarea arsurilor sau a rănilor superficiale.
12:00
Ştiaţi că organele, ţesuturile, muşchii şi hormonii sunt făcuţi din proteine? Proteina găsită în alimente este folosită de fiecare parte a corpului pentru a se dezvolta, a creşte şi a funcţiona corespunzător.
12:00
Trei tineri, cu vârste cuprinse între 10 şi 30 de ani, care au sustras mai multe bunuri dintr-un fost restaurant de pe raza oraşului Pucioasa au fost prinşi de jandarmi.
12:00
Secţiunea tematică a celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, din perioada 25 mai – 3 iunie, se numeşte „A fi sau a nu fi politic corect?“ şi include zece producţii recente care concurează pentru Premiul FIPRESCI al TIFF.
12:00
Ritmul în care tehnologia AI se dezvoltă este unul extrem de rapid, iar viitorul nostru, ca specie, începe să arate din ce în ce mai diferit faţă de ce ne imaginam odinioară. Potenţialul AI este nelimitat, însă mai sunt câteva etape de parcurs până la dezvoltarea unei maşinării pe deplin conştientă de propria-i existenţă, aşa cum vedem în serialul Westworld.
12:00
Detalii înfiorătoare ies la iveală în legătură cu o crimă produsă în comuna prahoveană Filipeştii de Târg care i-a şocat şi pe medicii legişti. Aceştia au declarat că nu au mai văzut atâta cruzime în zeci de ani de carieră. Cadavrul victimei, despre care se bănuieşte că ar fi mama criminalei, este decapitat, cu organele interne scoase şi carbonizat aproape în întregime.
12:00
Armenia poate întoarce pagina după 11 ani cu Serj Sarkisian la putere şi11 zile de proteste ample faţă de acest lider contestat pentru mentalitatea sasovietică şi pierderea contactului cu realitatea. Eroul ultimelor evenimentetulburi din neliniştitul Caucaz este Nikola Paşinian, liderul opoziţiei armene.
Mai multe ştiri
©2004—2018 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.