Documentul 'secret' prezentat de Băsescu a ajuns la Comisia SRI

Jurnalul.ro, 16 mai 2018 21:00

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a precizat că a primit la comisie, în cursul zilei de miercuri, documentul ''secret'' la care a făcut referire senatorul Traian B

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 5 minute
08:40
Preşedintele Vietnamului, Tran Dai Quang, a decedat vineri, la vârsta de 61 de ani, anunţă agenţia de presă oficială a ţării, preluată de AFP."Președintele Tran Dai a murit la ora 10.05 la 21 septembrie...
Acum 15 minute
08:30
Şefi din Jandarmerie şi un secretar de stat din Ministerul de Interne au fost citaţi, vineri, la Parchetul General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au calitatea de suspect în dosarul privind protestul din...
Acum o oră
08:10
Potrivit unor surse credibile din interiorul PSD, 56 de organizații ar vota pentru susținerea președintelui Liviu Dragnea, 16 organizații ar vota pentru demisia liderului social-democrat, toate acestea din 72 de...
07:50
Şapte oameni, printre care şi copii, au fost împuşcaţi joi în oraşul Syaracuse din statul american New York, a anunţat sindicatul pompierilor prin reţelele sociale. Poliţia a reacţionat la...
Acum 2 ore
07:40
Casa Albă a avertizat joi hackerii străini că va acţiona ofensiv împotriva lor, în cadrul unei noi strategii de securitate informatică. Oficialităţile americane din domeniul informaţiilor se aşteaptă la...
07:30
CEX-ul de astăzi al PSD va tranșa doar parțial linia pe care o va urma partidul. Dacă 50% plus unul din numărul membrilor CEX își vor arăta susținerea pentru punctele din scrisoarea trio-ului Firea-Stănescu-Țu...
07:30
Parlamentul Ucrainei a făcut joi primul pas către înscrierea în Constituţie a obiectivelor de aderare a ţării la NATO şi la Uniunea Europeană.  Deputaţii au votat pentru înaintarea...
07:30
Orice discuţie propusă lui Gică Popescu, olteanul tare ca stânca, privitoare la semnele de întrebare din fotbalul românesc se soldează convingător prin istorisirea unor întâmplări petrecute la marile cluburi...
07:20
Organizaţia umanitară Amnesty International a acuzat joi forţele de securitate venezuelene de executarea fără proces a mii de cetăţeni, majoritatea tineri.  Organizaţia neguvernamentală...
07:20
Statele Unite au impus joi sancţiuni împotriva Departamentului de Dezvoltare a Echipamentelor (EDD), agenţia militară chineză care supervizează tehnologia de apărare, transmite Reuters. Motivul este...
07:10
Disney a scos "prea multe" filme din universul Star Wars "prea repede", a declarat CEO-ul grupului, Bob Iger, într-un interviu acordat site-ului specializat The Hollywood Reporter, anunţând că ritmul va...
07:10
Meghan, ducesa de Sussex, a venit însoţită de mama sa la evenimentul de promovare al unei cărţi de bucate desfăşurat joi, prima apariţie publică a celor două de la nunta fostei actriţe americane cu prinţul...
07:10
Patru persoane vor fi transportate la spital după ce au fost rănite, vineri dimineaţa, într-un accident în care a fost implicat un microbuz, pe DN6, în zona localităţii Bujoreni, din judeţul Teleorman,...
Acum 12 ore
22:00
Vicepremierul Paul Stănescu, unul dintre semnatarii scrisorii prin care i se cere demisia lui Liviu Dragnea, a declarat joi, la Brăila, că speră ca, după reuniunea Comitetului Executiv Naţional, care va avea loc vi...
21:20
Ministrul Mihai Fifor a transmis un mesaj de ultimă oră, în contextul CEx-ului de vineri, 21 septembrie.„Partidul Social Democrat a demonstrat în repetate rânduri că este un partid puternic, democratic și...
20:40
Ingrediente:100 g cremă de brânză, 100 g smântână pentru gătit, 250 g fulgi de ovăz, 125 g zahăr pudră, 100 g unt, 2 ouă, 2 portocale, o linguriţă extras de vanilie, fulgi de migdaleMod de...
20:40
Elena Udrea a nascut astazi, intr-un spital din Costa Rica, o fetita perfect sanatoasa cu numele de Eva Maria.Fostul ministru a facut primele declaratii din spital."Nu, doar mai devreme de data calculata de...
20:20
Loto 6/49 din 20 septembrie 2018. Loteria Română a organizat noi trageri LOTO joi 20 septembrie 2018, fiind extrase numerele câştigătoare la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super...
20:00
Vremea va fi frumoasă şi caldă în aproape toată ţara, doar la munte după-amiaza vor aparea unele înnorari temporare, însa şansele pentru producerea unor averse slabe de ploaie vor fi extrem de scăzute....
Acum 24 ore
19:40
Mulţi oameni suferă de greaţă sau vărsături atunci când călătoresc cu maşina, avionul sau vaporul. Deşi răul de mişcare poate fi prevenit, odată ce s-a instalat, senzaţia nu este tocmai una...
19:20
Horoscop 21 septembrie BerbecEşti tentat să încerci unele schimbări şi dacă vei proceda cu mai multă diplomaţie, o să ai de câştigat. E o perioadă cu şanse excelente de afirmare . Nişte veşti din...
19:00
Există ideea foarte răspândită că trebuie neapărat să alergi, dacă vrei să slăbești. Bineînțeles că este o metodă foarte bună dar alergatul nu este simplu și, deci, nu e la îndemâna oricui. Plus că e ...
18:40
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Seul, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a învins-o pe poloneza Agnieszka Radwanska în...
18:20
Jandarmii giurgiuveni au amendat o tânără în vârstă de 21 de ani din Timişoara care făcea plajă complet dezbrăcată în centrul municipiului Giurgiu, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului...
18:10
Şeful guvernului israelian, Benjamin Netanyahu, a inaugurat joi noua linie de tren de mare viteză între Ierusalim şi Tel Aviv, care ar trebui să schimbe viaţa multor israelieni, dar aceasta ar urma să înceapă...
18:10
Circulaţia feroviară va fi închisă între staţiile Sărăţel şi Măgheruş Şieu, în perioada 21 septembrie - 6 octombrie, ca urmare a efectuării unor lucrări de racordare a liniei CF la podul modernizat de la...
18:00
Un tânăr de 26 de ani, din Ştefăneşti, a fost reţinut cu acuzaţia de agresiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri, anchetatorii stabilind că el "ar fi desfăşurat activităţi cu caracter obscen"...
17:50
O cobră pe măsuţa de cafea, o ţestoasă de 50 de kilograme în grădină şi un aligator de doi metri în pat. Aşa arată casa unui francez pasionat de reptile, care îşi împarte spaţiul locativ cu 400 de vieţui...
17:50
Maine e prima zi pentru studentii din Bucuresti pt cazarea in camin. Pentru ca politehnica incepe cursurile mai repede, adica pe 25 sept, si nu 1 octombrie, studentii vin la cazare de maine si pana duminica. Isi vor...
17:40
 Liderii Uniunii Europene au convenit că aceasta nu îşi modifice poziţia faţă de regulile de acces la piaţa unică în negocierile pe care le poartă cu Marea Britanie cu privire la Brexit, a indicat joi, la...
Mai multe ştiri
©2004—2018 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.