Fotbal: Pep Guardiola şi-a prelungit contractul cu Manchester City până în anul 2021

Agerpres, 18 mai 2018 12:50

Antrenorul spaniol Pep Guardiola şi-a prelungit joi contractul cu clubul englez de fotbal Manchester City pentru încă două sezoane, până în 2021, după o campanie în care tehnicianul catalan şi-a condus echipa la titlul de campioană în Premier League, informează AFP."Eu sunt bucuros şi încântat. Este o plăcere să pot lucra aici. Îmi place să lucrez în fiecare zi cu jucătorii şi vom încerca să ne facem treaba cât mai bine în anii ce vor veni. În calitate de manager, trebuie să te simţi bine cu jucătorii, iar eu mă simt bine", a declarat Guardiola, care iniţial avea un angajament până la finalul sezonului viitor.Sub conducerea antrenorului catalan, venit la echipă în vara lui 2016, "Citizens" şi-a zdrobit concurenţa în Anglia şi a câştigat detaşat titlul de campioană în acest sezon.Pep Guardiola nu doar a transformat jocul echipei engleze, ci a stabilit performanţe în materie de statistică, doborând recordul de puncte (100), de victorii (32), de victorii consecutive (18) şi de goluri (106).Tehnicianului spaniol i-a rămas să transcrie succesul domestic şi pe scena europeană. După ce a fost eliminat de Monaco în optimile de finală ale Ligii Campionilor în sezonul trecut, Guardiola a fost eliminat din nou în acest sezon, în sferturile de finală, de Liverpool.AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 10 minute
13:10
România susţine în mod activ şi ferm aderarea Serbiei la Uniunea Europeană şi este deschisă spre a împărtăşi întreaga experienţă şi cele mai bune practici cu Serbia, ţara noastră dispunând de expertiza şi atuu-rile necesare pentru a sprijini integrarea europeană a statelor din regiunea Balcanilor Occidentali, declară ambasadorul României în Republica Serbia, Oana-Cristina Popa, într-un interviu acordat AGERPRES.Diplomatul român afirmă că opţiunea Serbiei pentru parcursul european este foarte clară, iar tema alegerii între Vest şi Est este o falsă dilemă, şi subliniază că România susţine constant dialogul dintre Belgrad şi Pristina facilitat de Uniunea Europeană şi legat direct de parcursul european al Serbiei. În opinia sa, preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (rol care va fi asigurat în prima jumătate din 2019) reprezintă o oportunitate pentru reafirmarea interesului ţării noastre pentru continuarea politicii de extindere, ca politică de succes a UE şi ca instrument de promovare a reformelor şi de transformare democratică în regiune.În acelaşi interviu, Oana-Cristina Popa apreciază că relaţiile între România şi Serbia sunt la un nivel foarte bun, fapt relevat de vizitele intense efectuate la nivel politic, existând însă premise pentru dezvoltarea legăturilor, în special în plan economic. Ea menţionează că ţara noastră continuă să acorde o atenţie deosebită situaţiei etnicilor români de pe întreg teritoriul Serbiei, iar ambasada României la Belgrad acţionează pentru sprijinirea demersurilor întreprinse de autorităţi şi susţinerea mediului asociativ al comunităţii în domenii prioritare - facilitarea accesului la educaţie, serviciu religios şi mass-media în limba română.Referitor la marcarea Centenarului Marii Uniri, diplomatul român arată că proiectele organizate de ambasada României la Belgrad vizează proiecţii de filme, organizarea de Zile ale României în unele localităţi de pe teritoriul Serbiei pentru promovarea culturii şi a tradiţiilor româneşti, organizarea unor expoziţii de costume populare şi a unor prelegeri la instituţii de învăţământ superior şi organizaţii ale societăţii civile.Interviul, acordat prin e-mail, face parte din proiectul editorial #CentenarDiplomatic desfăşurat de AGERPRES pe parcursul întregului an, cu accent pe relaţiile diplomatice în contextul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire.AGERPRES: Doamnă ambasador, pentru început, cum caracterizaţi stadiul relaţiilor române-sârbe la un an şi jumătate de la preluarea mandatului dumneavoastră de ambasador? Care au fost principalele domenii în care s-au înregistrat rezultate notabile, dar şi cele cu rezultate mai puţin mulţumitoare sau cele cu potenţial neexploatat pe deplin?Oana-Cristina Popa: România şi Republica Serbia lucrează constant împreună pentru consolidarea bunelor relaţii istorice şi a prieteniei lor tradiţionale. De la preluarea mandatului meu la Belgrad, dialogul cu partea sârbă a continuat să fie constructiv şi deschis, iar contactele avute cu reprezentanţii aparatului de stat sârb au relevat constant faptul că această tendinţă va fi păstrată. Relaţiile dintre cele două state s-au derulat întotdeauna în condiţii de bună vecinătate şi au avut ca obiective identificarea şi dezvoltarea oportunităţilor de cooperare atât în plan bilateral, cât şi regional sau european.Relaţiile bilaterale sunt la un nivel foarte bun, fapt relevat de vizitele intense efectuate la nivel politic, însă există în continuare premise pentru dezvoltarea acestora, în special în plan economic. La nivelul Ambasadei, acţionăm în permanenţă pentru identificarea posibilităţilor de intensificare a schimburilor comerciale, a căror valoare anuală a depăşit, la finele anului precedent, un miliard trei sute de mii de euro. Ne propunem, de asemenea, să dezvoltăm canale multiple de dialog şi de informare, care să fie utilizate de o manieră cât mai eficientă de către părţile interesate din cele două state.Un alt domeniu esenţial este cooperarea transfrontalieră, având în vedere că atragerea în comun de fonduri europene este de natură să stimuleze şi procesul investiţional la nivel naţional.Un rol crucial în consolidarea relaţiei bilaterale continuă să-l deţină cele două comunităţi de persoane aparţinând minorităţilor română, respectiv sârbă, care reprezintă o punte de legătură solidă între România şi Serbia. Cooperarea bilaterală în acest domeniu are ca obiectiv bunăstarea cetăţenilor celor două comunităţi şi păstrarea patrimoniului cultural şi lingvistic atât de special din cele două ţări vecine. În acest domeniu, urmare a demersurilor susţinute s-au reuşit progrese în direcţia reactivării Comisiei Mixte Interguvernamentale România-Serbia în domeniul minorităţilor naţionale, prin desemnarea unui co-preşedinte de către partea sârbă.AGERPRES: Relaţiile între Bucureşti şi Belgrad au fost afectate de poziţia adoptată de ţara noastră în timpul bombardamentelor NATO de la finalul anilor '90 asupra Republicii Federale Iugoslavia, formată din Serbia şi Muntenegru (când România încă nu făcea partea din Alianţa Nord-Atlantică), pe fondul tensiunilor din provincia Kosovo. Există resentimente din partea Belgradului pentru acel episod?Oana-Cristina Popa: După 1989, relaţiile dintre Belgrad şi Bucureşti au fost marcate şi modelate de istoria recentă a celor două state. Să ne reamintim că prima vizită externă după 1989 a primului preşedinte român ales a fost la Belgrad, în septembrie 1990. România, după o lungă perioadă sub un regim dictatorial şi totalitar, a suferit o serie de transformări specifice procesului de tranziţie către o societate democratică care avea să se înscrie ireversibil pe un parcurs european şi euro-atlantic. De asemenea, începând cu anii '90, Iugoslavia a suferit o serie de transformări care au dus la dispariţia Federaţiei, Belgrad devenind, la finalul acestui proces, capitala Republicii Serbia. Aceste evenimente istorice şi-au pus amprenta pe relaţiile dintre cele două capitale, acestea evoluând lent, în contextul evoluţiilor concrete de pe spaţiul ex-iugoslav, cu precădere între anii 1995-2000. Începând din 2001, relaţiile bilaterale şi dinamicitatea acestora s-au încadrat pe un trend constant ascendent.În momentul de faţă, relaţiile apropiate dintre cele două state infirmă posibilitatea existenţei vreunui resentiment între noi şi sunt exemplificate de numeroasele declaraţii publice atât ale oficialilor sârbi, cât şi ai celor români în acest sens, dintre care ţin să reamintesc doar pe cele mai recente şi anume cuvintele preşedintelui Republicii Serbia, Aleksandar Vucic, rostite în vizita sa efectuată în martie a.c. la Bucureşti, în care a subliniat că "Serbia şi România sunt legate de o prietenie tradiţională."AGERPRES: Cea mai mare parte a membrilor comunităţii româneşti din Serbia trăieşte în Voivodina şi în Valea Timocului. Care ar fi, în opinia dumneavoastră, principala problemă cu care se confruntă minoritatea românească din aceste zone şi ce poate face România pentru a contribui la soluţionarea ei? Cum cooperaţi cu asociaţiile de români din Serbia, dintre care unele au criticat direct, în trecut, guvernul de la Bucureşti pentru sprijinul insuficient acordat lor?Oana-Cristina Popa: Doresc sa precizez pentru clarificare că termenul corect este Serbia de Răsărit care include Valea Timocului dar şi alte zone cu etnici români. România acordă o atenţie deosebită situaţiei etnicilor români de pe întreg teritoriul Serbiei, iar, în baza liniilor directoare stabilite la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, ambasada acţionează atât în relaţia cu autorităţile locale, cât şi în colaborare cu liderii mediului asociativ al minorităţii româneşti din Serbia pentru facilitarea accesului la educaţie, serviciu religios şi mass media în limba română.Identificarea şi soluţionarea problemelor legate de asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Serbia, în special în ceea ce priveşte Serbia de Răsărit este o preocupare constantă la nivelul misiunii noastre diplomatice, reflectată cu regularitate în agenda întâlnirilor cu membrii guvernului sârb, cât şi cu reprezentanţii autorităţilor locale. În acelaşi timp ţin să precizez că etnicii români de pe spaţiu sunt în primul rând cetăţeni sârbi, iar o componentă importantă a procesului de asigurare a drepturilor lor specifice este reprezentată de dialogul direct şi constant al acestora cu instituţiile sârbe competente. Angajamentele asumate de către preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, cu ocazia vizitei oficiale realizate la Bucureşti pe data de 8 martie 2018, printre care s-au evidenţiat reactivarea Comisiei Mixte Interguvernamentală România-Serbia în domeniul minorităţilor naţionale, prin desemnarea unui co-preşedinte de către partea sârbă, precum şi declaraţiile privind înfiinţarea de şcoli în limba română şi creşterea timpilor de antenă pentru mass-media în limba română, sunt un ecou al dialogului constructiv constant întreţinut de misiunea diplomatică românească cu reprezentanţii autorităţilor sârbeşti.Dialogul realizat de ambasadă cu toţi reprezentanţii mediului asociativ al comunităţii etnicilor români de pe întreg teritoriul Serbiei a fost constant, susţinut, echidistant şi nepărtinitor. În contextul demersurilor întreprinse pe acest palier, s-au evidenţiat colaborările cu unele asociaţii cu abordare pro-activă, care au avut drept rezultat derularea de evenimente destinate promovării valorilor şi tradiţiilor româneşti, exemple pe acest palier fiind bazarul de Paşte ori standurile cu produse tradiţionale realizate la recepţiile organizate de ambasadă în diferite ocazii, proiecte care promovează atât produse şi tradiţiile culinare, cât şi portul popular românesc. În acelaşi timp, a fost continuată colaborarea cu Institutul Cultural Român Viena/EUNIC Serbia, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale pentru realizarea şi promovarea unor proiecte precum festivalul de jazz, ziua europeană a limbilor sau participarea României la Târgul Internaţional de carte de la Belgrad.Demersurile de sprijinire şi cunoaştere a situaţiei membrilor comunităţii etnicilor români din Serbia au vizat inclusiv participarea mea şi/sau a membrilor misiunii, în colaborare cu Consulatele generale ale României de la Vârşeţ şi Zajecar, la numeroase evenimente organizate de minoritatea română din Serbia.O altă componentă a activităţii desfăşurate de Ambasadă pentru identificarea şi soluţionarea problemelor etnicilor români din Serbia este reprezentată de organizarea de discuţii periodice cu liderii organizaţiilor româneşti la sediul ambasadei, inclusiv consultări regulate cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Minorităţii Române cu sediul la Novi Sad, instituţie investită de către statul sârb cu atribuţii executive în planul gestionării aspectelor legate de minoritate şi care are în componenţa sa inclusiv reprezentanţi ai etnicilor români din Serbia de Răsărit. Cea mai recentă rundă de consultări cu liderii organizaţiilor etnicilor români de pe întreg teritoriul Serbiei a fost organizată în luna martie a.c. în urma vizitei realizate la Bucureşti de către preşedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic. Obiectivele prioritare vizate în cadrul acestor întrevederi au vizat atât prezentarea principalelor evoluţii în planul relaţiilor bilaterale, cât şi actualizarea inventarului de probleme cu care se confruntă minoritatea română în Serbia.Totodată, în cadrul tuturor apariţiilor publice ori în cadrul interviurilor acordate mass-media de către mine, inclusiv publicaţiilor de limbă română de pe spaţiu, a fost prezentată în permanenţă preocuparea pentru situaţia persoanelor aparţinând minorităţii române de pe întreg teritoriul Serbiei şi în mod special exemplificate problemele etnicilor români din Serbia de Răsărit, inclusiv în Valea Timocului.Membrii comunităţii româneşti de pe întreg teritoriul Serbiei sunt permanent invitaţi şi iau parte la acţiunile de diplomaţie publică şi culturală organizate cu sprijinul Ambasadei, putând fi menţionate aici recepţiile organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, Zilei Armatei, sau la expoziţii şi concerte realizate pe spaţiu de artişti români. Astfel de evenimente sunt utilizate în mod activ pentru a facilita contactul dintre membrii minorităţii româneşti de pe spaţiu şi oficiali sârbi pentru a discuta despre problemele etnicilor români din Serbia, atât din Voivodina, cât şi din Serbia de Răsărit.De asemenea, suntem constant preocupaţi pentru a atrage atenţia asupra necesităţii implicării active a membrilor comunităţii româneşti din Serbia de Răsărit în colaborare cu autorităţile locale în proiecte economice şi de dezvoltare care au implicit efecte pozitive privind prezervarea identitară. Cu toate acestea însă, activităţile întreprinse pe acest palier sunt grevate şi de problema demografică generală cu care se confruntă regiunea şi care afectează direct şi indirect şi comunitatea română.AGERPRES: În trecut au existat cazuri când activitatea de înscriere a copiilor la cursurile de limba română a fost boicotată, în special în Valea Timocului. Care este situaţia în prezent din acest punct de vedere?Oana-Cristina Popa: Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv românii din Serbia şi sârbii din România, sunt comunităţi istorice importante pentru ambele state întrucât ele reprezintă principala punte de legătură dintre cele două popoare. Din această perspectivă sarcina care ne revine este aceea de a proteja aceste comunităţi, în ceea ce priveşte identitatea lor culturală şi spirituală. Astfel, România continuă să acorde o atenţie deosebită situaţiei etnicilor români de pe întreg teritoriul Serbiei, iar ambasada acţionează pentru sprijinirea demersurilor întreprinse de autorităţi şi pentru sprijinirea mediului asociativ al comunităţii pe palierele prioritare, respectiv facilitarea accesului la educaţie, serviciu religios şi mass media în limba română.În acelaşi timp, persoanele aparţinând minorităţii române sunt, în primul rând, cetăţeni loiali ai Serbiei, iar autorităţile sârbe au rolul principal în asigurarea tuturor drepturilor acestora, inclusiv dreptul la educaţie în limba română, pentru cei interesaţi. În acest sens, îi încurajăm pe membrii comunităţii să aibă un dialog activ şi transparent cu instituţiile sârbe competente în domeniile de interes şi să acţioneze împreună pentru surmontarea eventualelor sincope de comunicare. Este foarte important, din perspectiva părţii române, ca toţi cetăţenii sârbi care îşi asumă identitatea română, indiferent de regiunea în care locuiesc, să se poată bucura de drepturile la educaţie, serviciu religios în limba maternă, acces la mass-media, reprezentare în forurile politice locale şi naţionale.Comisia Mixtă Interguvernamentală România-Serbia în domeniul minorităţilor naţionale reprezintă cadrul instituţional optim în plan bilateral pentru semnalarea şi rezolvarea oricăror probleme reclamate de comunitatea etnicilor români în Serbia. Salutăm desemnarea de către partea sârbă a copreşedintelui Comisiei Mixte Interguvernamentale România-Serbia în domeniul minorităţilor naţionale şi suntem încrezători că angajamentele asumate în acest domeniu vor fi transpuse în practică în perioada imediat următoare, prin reluarea activităţii Comisiei Mixte Interguvernamentale, cel mai potrivit cadru de dialog bilateral pentru problematica persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.Ivan Bosnjak, copreşedintele sârb al Comisiei Mixte Interguvernamentale România-Serbia în domeniul minorităţilor naţionale, a organizat în martie a.c. o primă rundă de consultări cu reprezentanţii etnicilor români din Serbia de Răsărit pentru cunoaştere şi familiarizare cu problemele ridicate de către aceştia, în care i-a încurajat pe participanţi să-i semnaleze punctual orice problemă întâmpinată în relaţia cu reprezentanţii autorităţilor sârbe.AGERPRES: Trecând la un alt capitol, cel al perspectivelor europene ale Serbiei, preşedintele Aleksandar Vucic anunţa la 14 februarie că Serbia doreşte să adere la Uniunea Europeană până în 2025, chiar dacă acest termen nu este ''bătut în cuie''. Şeful statului sârb remarca trei aspecte pe care Belgradul trebuie să se concentreze - menţinerea păcii şi a stabilităţii regionale, rezolvarea problemelor cu Pristina şi, în fine, statul de drept, independenţa justiţiei şi libertatea de exprimare. Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele provocări legate de aceste aspecte?Oana-Cristina Popa: Procesul de reformă asociat parcursului european este fluid, complex şi cu numeroase provocări, surmontabile însă, dacă există voinţă politică în această direcţie. Serbia, prin poziţiile public asumate de liderii săi, este hotărâtă să-şi realizeze parcursul european, iar noi suntem dispuşi să oferim sprijin şi expertiză pe orice palier suntem solicitaţi pentru depăşirea oricăror provocări întâmpinate în acest proces.Statul de drept, independenţa justiţiei şi libertatea presei sunt condiţii sine qua non pentru aderarea oricărui stat la Uniunea Europeană. Acest lucru este cunoscut şi asumat de Serbia, iar noi suntem încrezători că autorităţile sârbe vor reuşi implementarea procesului de reforme necesare garantării acestor valori de referinţă ale UE.În ultimii ani, Serbia s-a erijat într-un pilon central pentru asigurarea păcii şi stabilităţii regionale. Serbia pare determinată să-şi păstreze acest rol şi pe viitor.Importanţa atribuită dosarului Kosovo şi Metohija, la Belgrad, Pristina, dar şi Bruxelles, este relevată de demararea şi derularea procesului de normalizare a relaţiilor dintre Belgrad şi Priştina. Kosovo este o temă centrală nu doar pentru Serbia, ci este o temă importantă pentru toată regiunea. Are o valenţă foarte specială în calea europeană nu numai a Serbiei, ci a întregii zone care generic se numeşte Balcanii de Vest. O soluţie pe acest dosar trebuie să fie generată în Dialogul dintre Belgrad şi Priştina, trebuie să satisfacă în mod rezonabil toate părţile şi trebuie să fie corectă şi în acord cu reglementările internaţionale.România are expertiza şi toate atuu-rile necesare pentru a sprijini integrarea europeană a statelor din regiune. Procesul de negociere cu UE şi numeroasele sale provocări sunt încă proaspete în memoria noastră, iar noi suntem deschişi să împărtăşim întreaga experienţă şi cele mai bune practici cu prietenii noştri sârbi.AGERPRES: Tot la jumătatea lunii februarie, preşedintele sârb a declarat într-un interviu că Serbia nu va recunoaşte independenţa Kosovo în schimbul aderării la Uniunea Europeană. După numai o săptămână, Vucic a spus că Belgradul doreşte soluţionarea problemei Kosovo printr-un compromis. Cum percepeţi dumneavoastră, ca diplomat, această nuanţare?Oana-Cristina Popa: România susţine constant că Dialogul dintre Belgrad şi Pristina facilitat de Uniunea Europeană are legătură directă cu parcursul european al Serbiei. Este o consecinţă a unei Rezoluţii a Adunării Generale a ONU pe care Serbia şi UE au introdus-o împreună, în 2010. Acest Dialog urmăreşte identificarea unor soluţii, evident, de compromis, pe teme punctuale, care vizează chestiuni simple, dar care afectează viaţa cotidiană a locuitorilor provinciei Kosovo.AGERPRES: România va asigura în prima jumătate a anului viitor preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. În ce fel acest rol al României va influenţa procesul de apropiere a Serbiei de blocul comunitar european, în perspectiva aderării acesteia, luând în considerare poziţia constantă a României de sprijinire a acestui obiectiv şi de nerecunoaştere a independenţei declarate unilateral de către Kosovo?Oana-Cristina Popa: România a demarat procesul de consultări cu Finlanda şi Croaţia, celelalte membre ale Trio-ului de Preşedinţii ale Consiliului Uniunii Europene din care face parte, pentru elaborarea programului comun de lucru. Cele trei delegaţii au convenit metodologia de lucru în vederea definitivării calendarului Trio-ului, demarând totodată discuţiile privind temele care ar putea fi incluse în programul comun. A fost reafirmată totodată necesitatea consolidării proiectului european şi dorinţa de a aduce o contribuţie de substanţă la dezbaterea europeană pe această temă.Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene reprezintă o oportunitate pentru reafirmarea interesului ţării noastre pentru continuarea politicii de extindere, ca politică de succes a UE şi ca instrument de promovare a reformelor şi de transformare democratică în regiune.România susţine în mod activ şi ferm aderarea Serbiei la UE, iar activităţile desfăşurate pe acest palier pot fi rezumate succint la angajamentul ţării noastre de a împărtăşi experienţa proprie cu privire la perioada de pre-aderare, dar şi de a prezenta evoluţiile înregistrate ulterior obţinerii statutului de membru UE, având avantajul proximităţii geografice şi al experienţei proprii în procesul de aderare.AGERPRES: România se numără printre cele cinci ţări membre ale UE care nu recunosc independenţa Kosovo. Au existat demersuri din partea autorităţilor de la Belgrad pentru ca România să-şi menţină această poziţie?Oana-Cristina Popa: Poziţia României pe acest dosar, consecventă şi suveran asumată, este cunoscută şi respectată de către autorităţile de la Belgrad. Nu au fost necesare demersuri de la Belgrad pentru ca România să-şi menţină această poziţie, întrucât este o poziţie de principiu, fundamentată pe dreptul internaţional.AGERPRES: În timpul unei vizite efectuate la finalul lunii februarie la Belgrad, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, declara că Occidentul forţează Serbia să aleagă între Vest şi Rusia. Sunt acestea simple declaraţii politicianiste - ţinând cont şi de afirmaţiile constante ale Serbiei privind neutralitatea sa militară - sau ele ascund unele temeri justificate ale Moscovei?Oana-Cristina Popa: Serbia a ales foarte clar parcursul european, declaraţiile înalţilor demnitari sârbi sunt relevante în acest sens. Tema alegerii între vest şi est este o falsă dilemă, fapt subliniat de altfel şi de numeroşi înalţi oficiali europeni în luările de poziţie pe acest subiect, în care s-a explicat clar că UE nu forţează Serbia să facă o alegere între Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană.AGERPRES: Anul acesta este centenarul Marii Uniri, iar în 2019 se împlinesc 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Serbia. Prin ce evenimente va marca Ambasada din Serbia aceste aniversări?Oana-Cristina Popa: Avem în pregătire o serie de proiecte pentru marcarea Centenarului Marii Uniri despre care vă vom putea comunica mai multe detalii pe măsura definitivării aspectelor organizatorice. Pentru moment vă pot spune că proiectele vizează proiecţii de filme, organizarea de Zile ale României în unele localităţi de pe teritoriul Serbiei pentru promovarea culturii şi tradiţiilor romaneşti, organizarea unor expoziţii de costume populare, precum şi a unor prelegeri la instituţii de învăţământ superior şi organizaţii ale societăţii civile pe tema Centenarului. Nu în ultimul rând, celebrarea Zilei Naţionale din acest an va fi integral dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.În ceea ce priveşte celebrarea în 2019 a 140 de ani de relaţii diplomatice între cele două state avem în vedere organizarea, în perioada următoare, a unor consultări cu partenerii sârbi pentru marcarea corespunzătoare a acestui moment. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Acum 30 minute
13:00
Tânărul ciclist columbian Egan Bernal (21 ani) a câştigat Turul Californiei, la finalul celei de-a 7-a etape (ultima), sâmbătă la Sacramento, încheiată cu victoria compatriotului său Fernando Gaviria.Bernal, component al echipei Sky, aflat la primul său sezon în Wold Tour şi care anul trecut a câştigat Turul Sibiului, a făcut diferenţa în cursa din Statele Unite după ce s-a impus în etapele a 2-a şi a 6-a, ambele montane.Căţărătorul din Bogota l-a devansat în clasamentul final, cu 1min.25sec. pe americanul Tejay van Garderen (BMC), poziţia a treia fiind ocupată de columbianul Daniel Martinez (Education First), la 2min.14sec. Românul Serghei Ţvetcov (United Healthcare) a ocupat locul 40, la 22min.29sec. de învingător.Ultima etapă, desfăşurată pe distanţa de 146 km, s-a încheiat cu victoria lui Gaviria, cronometrat în 3h 07min. 39sec.. Rutierul echipei Quick Step s-a impus la sprin în faţa germanului Max Walscheid şi a australianului Caleb Ewan, înregistraţi în acelaşi timp. Triplul campion mondial en titre, slovacul Peter Sagan, s-a clasat pe poziţia a patra. Ţvetcov a încheiat pe locul 71, la 16 secunde de Gaviria. AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: www.skysports.com 
13:00
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a prezentat duminică, la Piteşti, cu ocazia inaugurării oficiale a cinematografului de la Centrul Multifuncţional, expoziţia de fotografie ''România: Evoluţie''. Programul zilei mai include două proiecţii de film, în cadrul proiectului cultural "Centenarul filmului românesc". Este vorba despre documentarul "Marea Unire - România, la 100 de ani", realizat de AGERPRES, şi filmul "Bacalaureat", în regia lui Cristian Mungiu."În februarie am demarat această caravană, avem o sută de filme care au fost alese de reprezentanţi ai cinematografiei din România. (...) Cu aceste o sută de titluri mergem în întreaga ţară şi Piteştiul, astăzi, intră în mod oficial în această hartă, o hartă a filmului românesc prin care celebrăm Centenarul Marii Uniri. (...) Acest eveniment este organizat de Asociaţia ARTIS, de Asociaţia MIA şi Agenţia Naţional de Presă AGERPRES, care a venit la Piteşti cu expoziţia 'România: Evoluţie' (...) şi un documentar făcut pe înţelesul tuturor despre ce s-a întâmplat la 1918. (...) Filmul pe care criticii l-au ales să se vadă în această seară la Piteşti este 'Bacalaureat', în regia lui Cristian Mungiu", a spus managerul proiectului "Centenarul filmului românesc", Andrei Giurgia.Primarul municipiului Piteşti, Cornel Ionică, a apreciat importanţa culturală a evenimentului prilejuit de redeschiderea fostului cinematograf "Bucureşti", găzduit acum de sala Centrului Multifuncţional în care au loc şi concertele filarmonicii."Cred că este ceea ce ne trebuia în aceste momente şi iniţiativa este bine-venită. S-a integrat perfect cu evenimentele organizate de zilele oraşului (...) şi împreună sper să colaborăm şi să facem ceea ce trebuie pentru cei care îşi doresc să vină la film, pentru cei care îşi doresc evenimente culturale. (...) Cred că publicul va reacţiona bine, dar trebuie să fie informat şi trebuie să mediatizăm aceste activităţi", a declarat primarul.La eveniment a participat şi europarlamentarul Gabriela Zoană, care a subliniat importanţa accesării fondurilor europene pentru realizarea unor proiecte utile comunităţilor locale."Edificiul inaugurat astăzi, realizat cu fonduri europene, ne demonstrează că politica de coeziune a Parlamentului European are efect şi în comunităţile locale, atunci când autorităţile locale depun eforturi pentru a obţine aceşti bani europeni", a spus Gabriela Zoană.Expoziţia de fotografie ''România: Evoluţie'' cuprinde imagini ce fac parte din arhiva AGERPRES, care reflectă viaţa cultural-artistică, politică şi sportivă a ţării, dar şi câteva fotografii din arhiva Associated Press. Sunt incluse cele mai bune fotografii realizate în ultimul timp de către fotoreporterii AGERPRES, care ilustrează evoluţia României. Totodată, AGERPRES a realizat şi un album cu acelaşi nume, o ediţie specială pentru Centenarul Marii Uniri, care conţine 100 de fotografii din România, grupate în trei capitole: Arhivă, Revoluţie, Evoluţie.Documentarul "Marea Unire - România, la 100 de ani" este o invitaţie la o călătorie emoţionantă şi captivantă, trăită şi nu doar povestită de oameni pentru care România înseamnă şi o colecţie de momente istorice importante în naşterea acestui stat. Practic, AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania, iar urmaşii celor care au pus umărul la reîntregirea ţării deschid culisele celui mai important moment istoric. Prin vocea celor care povestesc, românii descoperă că suntem o naţiune fără graniţe. România, la 100 de ani, aduce cu sine o istorie care continuă să se scrie. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
12:50
Echipa Tampa Bay Lightning a dispus cu 3-2 de formaţia Washington Capitals, într-o partidă disputată sâmbătă seara, fiind acum la un singur pas de calificarea în finala Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL).După ce au pierdut primele două meciuri ale acestei confruntări pentru stabilirea reprezentantei Conferinţei de Est în lupta pentru Cupa Stanley, hocheiştii din Florida au obţinut trei victorii consecutive, iar acum mai au nevoie de un singur succes, pe care îl pot obţine luni, la Washington, unde va avea loc cel de-al şaselea meci dintre cele două formaţii.În ultimul act al Conferinţei de Vest, echipa Vegas Golden Knights, debutantă în NHL, conduce cu 3 victorii la 1 în faţa formaţiei Winnipeg Jets, următorul joc fiind programat duminică seara în Canada.Întâlnirile din play-off-ul NHL se dispută după sistemul "cel mai bun din 7 meciuri". AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
Acum o oră
12:20
Secretarul general al partidului Podemos (stânga radicală spaniolă), Pablo Iglesias, şi partenera sa, Irene Montero, purtătoare de cuvânt parlamentară a formaţiunii, s-au declarat dispuşi să renunţe la mandatele lor în urma polemicii declanşate în partid de vila pe care au achiziţionat-o recent într-o suburbie înstărită a Madridului, transmite AFP.Cuplul Pablo Iglesias, 39 de ani, şi Irene Montero, 30 de ani, a achiziţionat recent o vilă de 270 mp, situată pe un teren vast, cu grădină şi piscină, pentru suma de 600.000 de euro, la Galapagar, la vest de Madrid. Cei doi au explicat că vor să-şi crească ''cu puţină intimitate'' gemenii pe care îi aşteaptă la toamnă, şi că au contractat un credit ipotecar pe 30 de ani.Achiziţia a provocat însă un scandal în interiorul Podemos, a treia forţă politică din Spania, care denunţă în mod constant de la înfiinţarea sa, în 2014, puterea elitei economice a ţării.''Codul de etică al Podemos nu este o formalitate'', ci ''un angajament de a trăi la fel ca oamenii de rând pentru a-i putea reprezenta în instituţii'', a declarat primarul din Cadiz (sud) şi militant al Podemos, José Maria Gonzalez.Într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă, Iglesias şi Montero au recunoscut că ''s-a deschis o dezbatere privind credibilitatea şi onestitatea noastre'', şi au anunţat organizarea unei consultări în rândul militanţilor partidului, care să decidă dacă cei doi trebuie să rămână sau nu să rămână la conducerea partidului şi în parlament.''Dacă ei ne ordonă să demisionăm, vom demisiona'', a declarat Pablo Iglesias, precizând că nu şi-a imaginat niciodată că achiziţia locuinţei va stârni o astfel de polemică. AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Gabriela Badea)
12:20
A XVI-a ediţii a Festivalului Comediei Româneşti - festCO se desfăşoară în perioada 20 - 27 mai la Bucureşti, nouă spectacole din Bucureşti, Arad, Buzău şi Craiova fiind selectate să participe în secţiunea concurs.Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul de Comedie, dar spectacolele se vor desfăşura şi la Teatru Odeon, Teatrul Metropolis, Palatul Copiilor, Teatrul Mic, Teatrul Naţional, Teatrul Dramaturgilor Români, precum şi pe o scenă amenajată în Centrul Vechi. Intrarea este gratuită la cea mai mare parte dintre reprezentaţii.Teatrul Odeon din Capitală va intra în concurs cu spectacolul "Jurnalul lui Robinson Crusoe" după "Insula" de Gellu Naum, în regia lui Mihai Măniuţiu, în timp ce Teatrul de Comedie va prezenta "Breaking News" după "Ultima oră" de Mihail Sebastian, regia Mircea Cornişteanu.Tot din Bucureşti vor intra în concurs şi Teatrul Act cu spectacolul "N-ai tu treabă!" de Cătălin Ştefănescu, după "Dănilă Prepeleac" de Ion Creangă, regia Alexandru Dabija; Teatrul Dramaturgilor Români cu "Balul cimitirului" după George Astaloş, regia Alexander Hausvater; Teatrul Mic cu "Apă vie" de Daniel Chirilă după "Fraţii Grimm", regia Ştefan Lupu, şi Teatrul Metropolis cu "Şi negru şi alb şi gri", text şi regie Mimi Brănescu.Teatrul Clasic "Ioan Slavici" din Arad va fi prezent cu spectacolul "Oraşul nostru" de Cristian Ban după Thornton Wilder, regia Cristian Ban; Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova va veni cu "Gaiţele" de Al. Kiriţescu, regia Alexandru Boureanu, iar Teatrul "George Ciprian" din Buzău va prezenta spectacolul "Zăpezile de altădată", după Dumitru Solomon, regia Ilinca Stihi.Selecţionerul ediţii din acest an este criticul de teatru Maria Zărnescu.Pe lângă secţiunea oficială, festCO 2018 sărbătoreşte umorul autentic şi prin spectacole-lectură, proiecţii ale unor spectacole de teatru de colecţie din arhiva Teatrului de Comedie, proiecţii de filme, workshopuri, spectacole de stradă, lansări de carte, expoziţii şi multe alte surprize."În 2018, festCO iniţiază o secţiune specială (FOCUS), dedicată marilor culturi teatrale ale lumii. Această ediţie propune un dialog teatral cu Republica Polonă, care în acest an aniversează, la fel ca România, un secol de existenţă naţională. La festCO 2018, ambele ţări îşi celebrează valorile comediei printr-un dialog unic. 'Focus Polonia' invită spectatorii români la o sărbătoare a inspiraţiei în care două naţiuni se întâlnesc, la Centenar, sub semnul nobil al comediei", se arată în comunicatul organizatorilor.Gala festCO 2018 va avea loc pe 27 mai, după reprezentaţia extraordinară a spectacolului "Între noi totul e bine" de Dorota Maslowska, în regia lui Grzegorz Jarzyna. AGERPRES/(AS - editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: FestCO/Facebook 
Acum 2 ore
12:10
Principalele evenimente care vor avea loc în săptămâna 21 - 27 mai 2018:*** Înscrierile pentru ediţia din acest an a Programului oficial de internship al Guvernului se încheie luni, 21 mai.Echipa de organizare a programului a decis săptămâna trecută să prelungească cu şapte zile perioada de înscriere pentru a oferi şansa cât mai multor tineri să aplice pentru un stagiu de practică în Executiv, ministere, instituţii şi autorităţi publice centrale.La ediţia 2018 sunt 200 de locuri disponibile.Programul de internship al Guvernului se va derula în perioada 16 iulie - 14 septembrie şi este destinat tinerilor români cu vârsta maximă de 25 de ani la începerea stagiului de practică, studenţi sau absolvenţi ai unei universităţi din ţară ori din afara ţării.Pe perioada stagiului de practică, internii vor beneficia de o bursă lunară de 1.000 de lei, iar la finalul perioadei de internship vor primi un certificat din partea Guvernului şi, la cerere, o scrisoare de recomandare din partea tutorilor.*** Cele mai apreciate pelicule din cadrul Festival International du Film d'Histoire de Pessac 2017 vor putea fi văzute, în perioada 21 - 24 mai, la cinematograful Elvire Popesco de la Institutul Francez din Bucureşti.Programul include 12 documentare şi patru dezbateri.Filmele au fost selectate de renumitul cineast Pierre-Henri Deleau, care va participa la evenimentul de la Bucureşti.Este al doilea an consecutiv când acest festival din Franţa este prezentat în Capitală. Evenimentul este rezultatul parteneriatului dintre Festivalul din Pessac şi Festivalul de Film şi Istorii Râşnov.Festival International du Film d'Histoire de Pessac a fost fondat în 1990 şi a devenit un reper în agenda culturală a Franţei ultimelor decenii, abordând problematici de actualitate care generează o nouă perspectivă asupra receptării istoriei în rândul publicului.Concepţia festivalului a fost gândită de Alain Rousset, primarul oraşului Pessac în 1990, şi de scriitorul Jean Lacouture.*** Luni încep probele scrise la sesiunea specială a examenului naţional de Bacalaureat destinată olimpicilor.Pe 21 mai este programată proba la Limba şi literatura română, pe 22 mai - proba obligatorie a profilului, 23 mai - proba la alegere a profilului şi specializării şi 24 mai - Limba şi literatura maternă.Colegiul Naţional 'Mihai Viteazul' din Ploieşti găzduieşte, în perioada 10 - 25 mai, sesiunea specială a examenului naţional de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale pe discipline/sportive.Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 24 mai (până la ora 18,00), depunerea contestaţiilor fiind programată în cursul aceleiaşi zile (18,00 - 20,00).În data de 25 mai vor fi soluţionate contestaţiile şi afişate rezultatele finale.*** Înscrierea copiilor nou-veniţi la grădiniţă se va derula de luni, 21 mai, conform calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale.În data de 7 mai a început reînscrierea copiilor la grădiniţă.Potrivit MEN, ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani).În baza HG nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.*** Următorul termen al procesului în care Sebastian Ghiţă este acuzat de corupţie şi şantaj, alături de foşti şefi din Poliţie şi Parchete din Prahova, este programat marţi, 22 mai, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.La acest termen urmează să aibă loc dezbaterile finale.Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în acest dosar pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis.În dosar mai sunt judecaţi Liviu Mihail Tudose - fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru - fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas - ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă - fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.Conform DNA, în perioada iunie 2013 - primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii fiind şi Sebastian Ghiţă.Anchetatorii susţin că, în schimbul acestor informaţii, Ghiţă i-a promis, pe de o parte, lui Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, i-a acordat procurorului Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale.*** Senatul urmează să voteze marţi, 22 mai, în calitate de for decizional, OUG 33/2017 referitoare la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii - ANCOM, pentru care preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea.Comisia economică a Senatului a decis miercuri, după analizarea cererii de reexaminare, să menţină prevederea potrivit căreia preşedintele ANCOM este ales de către Parlament, la propunerea Guvernului.Comisia economică a întocmit un raport de admitere proiectului de adoptare a ordonanţei în forma care a trecut de Camera Deputaţilor, for care a inclus în actul normativ mai multe puncte din cererea de reexaminare înaintată de şeful statului, cu excepţia celui prin care se solicita revenirea la procedura prin care preşedintele ANCOM să fie numit de preşedintele României, la propunerea Guvernului.Potrivit ordonanţei, preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai ANCOM sunt numiţi de către Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.*** Elevii claselor a VI-a vor susţine miercuri, 23 mai, şi joi, 24 mai, Evaluarea Naţională.Miercuri este programată evaluarea la limbă şi comunicare, iar joi - matematică şi ştiinţele naturii.Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.Durata alocată rezolvării este de 60 de minute pentru fiecare test.Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ în termen de cel mult şapte zile."Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele sunt valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate", a precizat MEN.*** Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute, miercuri, 23 mai, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la trecerea Monitorului Oficial de sub autoritatea Guvernului sub cea a Camerei Deputaţilor.Preşedintele a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României pe motiv că se încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi alin. (5), ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi alin. (2), ale art. 78, ale art. 79, ale art. 100 alin. (1), ale art. 108 alin. (1), (2) şi alin. (4), ale art. 115 alin. (4), precum şi pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constituţie."Schimbarea autorităţii de tutelă prin înlocuirea unei autorităţi executive cu una legislativă, transpusă tehnic-legislativ prin substituirea sistematică a cuvântului Guvern cu sintagma Camera Deputaţilor - fără a ţine cont de diferenţa de natură juridică dintre cele două - conduce la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi (2) din Constituţie", susţine Iohannis.El adaugă că plasarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial" sub autoritatea Camerei Deputaţilor este declarativă, nicio dispoziţie din această lege neprevăzând o atribuţie a Camerei cu privire la modul în care această autoritate este exercitată."În realitate, autoritatea asupra Regiei Autonome 'Monitorul Oficial' se exercită fie de către secretarul general al Camerei Deputaţilor, fie de către Biroul permanent al acesteia", indică şeful statului.Iohannis subliniază că neclaritatea raporturilor dintre autoritatea publică tutelară şi regia autonomă transpare şi din dispoziţiile ce prevăd că în termen de şapte zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial".El arată că legea criticată este neclară şi în ceea ce priveşte situaţia mandatelor membrilor actualului consiliu de administraţie.Conform preşedintelui Iohannis, deşi aparent se instituie o obligaţie imperativă pentru secretarul general al Camerei Deputaţilor de a transmite spre publicare actele, în realitate această soluţie este lipsită de claritate şi predictibilitate întrucât lasă loc arbitrariului şi poate permite exercitarea acestei atribuţii cu exces de putere, "aşa cum de altfel s-a mai întâmplat în trecut".Şeful statului mai susţine că instituirea unei proceduri de publicare în Monitorul Oficial a unei rectificări, cu excluderea avizului Consiliului Legislativ, este de natură să afecteze şi rolul constituţional al acestei instituţii fundamentale, prevăzut de Constituţie.El consideră şi că sintagma "cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României se suportă de către emitenţi (...)" încalcă Legea fundamentală.*** Tabloul "Tătăroaică cu basma" de Nicolae Tonitza este vedeta licitaţiei de "Orientalism şi Marine" organizată de Artmark miercuri, 23 mai, la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală, fiind pus în vânzare la preţul estimativ de 20.000 - 35.000 de euro.Mai sunt scoase la licitaţie "Chip de tătăroaică" şi "Cafenea la Balcic" de Tonitza, "Peisaj din Balcic" de Samuel Mutzner şi "Veneţia" de Nicolae Dărăscu, fiecare la 12.000 - 18.000 de euro, "Vedere spre Santa Maria della Salute" de Nicolae Dărăscu, la 14.000 - 22.000 de euro, "Familie de turci în Dobrogea" de Nicolae Dărăscu, la 15.000 - 25.000 de euro.În cadrul aceleaşi sesiuni vor mai fi puse în vânzare un ibric din metal aurit de secol XIX, din colecţia Dr. Iosif Dona, la preţul de pornire de 1.000 de euro şi o monumentală corabie de explorator, din argint Hanau (circa 1900), estimată la 10.000 - 15.000 de euro.Joi, 24 mai, Artmark organizează o nouă licitaţie. La sesiunea "Colecţii romantice" sunt scoase la vânzare lucrări semnate de artişti români precum Nicolae Vermont, Emilian Lăzărescu, Mişu Teişanu, George Catargi, Ignat Bednarik şi Aurel Bordenache.*** Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" urmează să inaugureze joi, 24 mai, stagiunea estivală cu un nou spaţiu de joc în aer liber, situat pe acoperişul clădirii.Amfiteatrul, care are o capacitate de 299 de locuri, va găzdui, pe lângă spectacole din repertoriul prezent şi de perspectivă al TNB, adaptate la condiţiile acestui nou spaţiu, şi reprezentaţii ale altor instituţii interesate de închirierea sa.În cadrul programului "Uşi deschise pentru toţi", actorii Teatrului Naţional sunt invitaţi să propună proiecte dedicate special acestui spaţiu care va funcţiona în stagiunea estivală.*** Gala Festivalului Comediei Româneşti - festCO 2018 va avea loc duminică, 27 mai.Nouă spectacole din Bucureşti, Arad, Buzău şi Craiova au fost selectate să participe în secţiunea concurs a celei de-a XVI-a ediţii a Festivalului Comediei Româneşti - festCO, care se desfăşoară în perioada 20 - 27 mai.Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul de Comedie.Selecţionerul ediţiei din acest an este criticul de teatru Maria Zărnescu. AGERPRES/(autor: Claudia Stănescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
12:00
Echipa Suediei, deţinătoarea titlului, s-a calificat în finala Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă ediţia 2018, învingând cu scorul de 6-0 formaţia Statelor Unite, sâmbătă seara la Copenhaga.Hocheiştii suedezi îşi vor apăra trofeul în faţa selecţionata Elveţiei, care a produs surpriza competiţiei, impunându-se în cealaltă semifinală, cu 3-2, în faţa reprezentativei Canadei, multiplă campioană olimpică şi mondială, care nu a putut conta însă pe vedetele sale care evoluează în Liga nord-americană (NHL).Suedia şi Elveţia s-au mai întâlnit în finala Mondialului de hochei pe gheaţă în 2013, scandinavii impunându-se atunci cu un categoric 5-1. AGERPERS (editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
12:00
Boxerul canadian Adonis Stevenson şi-a păstrat titlul de campion mondial la categoria semigrea, versiunea WBC, după ce a terminat la egalitate meciul cu suedezul Badou Jack, disputat sâmbătă seara la Toronto.Stevenson (40 ani), deţine din iunie 2013 centura cu diamante la această categorie, pe care a pus-o în joc pentru a noua oară. Doi dintre cei trei arbitri judecători nu i-au putut departaja pe cei doi pugilişti (114-114, 114-114), în timp ce al treilea i-a acordat un uşor avantaj lui Jack (115-113), care nu şi-a putut ascunde dezamăgirea la finalul luptei."Cred că am câştigat clar acest meci, niciunul dintre cei trei judecători nu l-a dat învingător (pe Stevenson)", a declarat, furios, suedezul de origine gambiană, în vârstă de 34 ani, care are în palmares 22 de victorii, 3 egaluri şi o înfrângere.Badou Jack, fost campion mondial al versiunii WBA, al cărui promotor este fostul boxer american Floyd Mayweather, i-a cerut imediat revanşa lui Stevenson, propunându-i ca viitorul meci să aibă loc la Las Vegas, în condiţiile în care acesta nu a mai luptat în afara Canadei din septembrie 2011."Jack este un boxer bun, a câştigat deja două titluri mondiale. Dacă doreşte, sunt dispus să-i ofer o nouă şansă", a asigurat Stevenson. AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
11:50
Primarul din Salonic, al doilea oraş din Grecia, a fost spitalizat duminică după ce a fost agresat de presupuşi extremişti de dreapta în timpul unei adunări comemorative care a degenerat, transmite AFP.Primarul Yiannis Boutaris (75 de ani) a trebuit scos sub escortă de la o adunare desfăşurată sâmbătă pentru comemorarea masacrării unor greci în Turcia în timpul şi după Primul Război Mondial.''Mă loveau peste tot, cu picioarele, cu pumnii'', a declarat el duminică pentru agenţia naţională ANA.Primarul, o figură controversată pe scena politică elenă, a afirmat că a fost victima unei ''agresiuni ruşinoase'', dar a precizat că se simte bine.Boutaris este văzut, în imagini, mai întâi interpelat de participanţi la adunare. Apoi, în timp ce pleca, s-a aruncat cu obiecte spre el. La un moment dat, primarul a căzut la pământ. La sfârşit, câţiva oameni încercau să spargă geamurile maşinii cu care Boutaris părăsea locul.Biroul de presă al prim-ministrului Alexis Tsipras a atribuit incidentul unor ''derbedei de extremă dreapta''.Boutaris şi-a atras adesea criticile extremiştilor pentru declaraţiile sale pe subiecte sensibile precum Macedonia, Turcia şi Israel. Astfel, el l-a numit ''mare conducător'' pe Kemal Ataturk, ''părintele'' Turciei moderne, detestat de unii greci. AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Gabriela Badea)
11:50
Peste 300 de jandarmi au asigurat măsurile de ordine publică, în ţară, de Noaptea Muzeelor, nefiind înregistrate evenimente negative.''370 de jandarmi au asigurat măsurile de ordine publică pentru cei peste 150.000 de români participanţi la Noaptea Muzeelor, dintre care 67.000 în Capitală. Nu au fost înregistrate evenimente negative'', informează duminică reprezentanţi ai Jandarmeriei Române.Pe lângă măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică, Jandarmeria Română a organizat, de Noaptea Muzeelor, un stand expoziţional la Muzeul Naţional de Istorie a României.''77 de muzee, peste 150.000 de vizitatori în toată ţara, dintre care 67.000 în Capitală, şi anul acesta Jandarmeria Română a fost un partener de încredere pentru toţi românii care au participat la evenimentul Noaptea Muzeelor'', precizează Jandarmeria, într-o postare pe Facebook. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea) Citiţi şi: * Ofertă diversă la Noaptea Muzeelor - zeci de mii de persoane prezente, în Bucureşti, la eveniment
11:50
Programul Start-Up Nation din acest an va avea un buget de 2 miliarde de lei, suficient pentru a finanţa 10.000 de proiecte, şi va începe după ce vor fi efectuate majoritatea plăţilor aferente ediţiei de anul trecut, a declarat, pentru AGERPRES, Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat."Din programul de anul trecut, până acum au fost efectuate peste 1.300 de plăţi. Toţi cei care astăzi sunt cu cererile de plată în aşteptare sau nu le-au depus au fost sunaţi de către cei din agenţiile regionale, astfel încât să fie consiliaţi şi îndrumaţi să facă acest lucru mai repede şi să vedem ce piedici eventuale întâmpină. Banii există şi îi aşteaptă, sunt în conturile băncilor şi ai agenţiilor", a arătat ministrul.Potrivit acestuia, ministerul va analiza punctele slabe din procesul de implementare, pentru a nu le repeta în noua ediţie."Astfel că vom veni cu un ghid de bune practici, pentru ca procedura să fie simplificată şi să fie unitară. Am mers pe ideea poveştilor de succes, care pot fi exemple pentru alţi potenţiali doritori care să aplice anul acesta. În rest, condiţiile rămân aceleaşi, se dau 200.000 de lei pentru fiecare proiect, pentru 10.000 de firme", a spus Oprea.El a evitat să dea un termen exact de începere pentru programul 2018, precizând că acest lucru depinde de rapiditatea cu care se vor face plăţile pentru cei care au aplicat anul trecut."Eu îmi doresc să începem cât mai repede, însă depinde de felul în care cei care au aplicat înţeleg mesajul de a veni cât mai repede la ghişeele băncilor şi la agenţiile regionale pentru depunerea cererii de plată şi inspecţia în teren. Ultima zi de depunere a cererilor de plată este 29 septembrie 2018 şi ultima zi de plată este sfârşitul lunii decembrie. Eu îmi doresc să avem cele mai multe cereri de plată în următoarele două luni, astfel încât, atunci când Start-Up Nation 2018 va fi lansat, să avem capacitatea să gestionăm în mod corect", a continuat ministrul de resort.Prin programul Start-Up Nation, o firmă nou înfiinţată primeşte o finanţare de până la 200.000 de lei, care poate reprezenta 100% din valoarea proiectului. În sesiunea 2017 au fost declarate câştigătoare circa 8.600 de planuri de afaceri. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Acum 4 ore
11:10
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al pieţei de capital româneşti a scăzut cu aproape 19% în această săptămână, faţă de perioada precedentă, la 142,68 milioane de lei, reiese din datele statistice publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).În perioada 14 - 20 mai 2018 s-au realizat 13.362 tranzacţii cu 116,175 milioane de acţiuni, iar capitalizarea companiilor listate a fost de 172,61 miliarde de lei.Banca Transilvania conduce în topul celor mai tranzacţionate companii, cu 36,51 milioane lei, urmată de Fondul Proprietatea cu 29,91 milioane de lei şi de Romgaz cu 14,10 milioane de lei. Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de BRD şi OMV Petrom, cu 11,98 milioane lei, respectiv 11,62 milioane lei.În anul 2018 au avut loc 94 de şedinţe de tranzacţionare, realizându-se un număr de 231.132 de tranzacţii pe piaţa reglementată, cu o valoare medie zilnică de 50,79 milioane de lei. Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni a depăşit 4,77 miliarde de lei în anul 2018.În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS), în perioada analizată s-a înregistrat o scădere cu puţin peste 11%, comparativ cu săptămâna precedentă, ajungând la o valoare de 2,03 milioane de lei. Numărul total al schimburilor a fost de 845, în cadrul cărora s-au tranzacţionat 4,028 milioane de acţiuni, iar capitalizarea companiilor de pe ATS a depăşit 6,7 miliarde de lei.Cele mai tranzacţionate companii pe ATS au fost Bittnet Systems SA Bucureşti, cu 393.849 lei, urmată de Deutche Bank, cu 292.367 lei, şi Prospecţiuni SA Bucureşti, cu 279.357 lei.Pe ATS, în anul 2018 au avut loc 94 de şedinţe de tranzacţionate, cu 13.485 tranzacţii, o valoarea medie zilnică de 599.380 lei şi un rulaj de 56,34 milioane de lei. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
11:10
Preşedintele american Donald Trump şi omologul său sud-coreean Moon Jae-in s-au angajat duminică, într-o convorbire telefonică, să ''colaboreze strâns'' la succesul viitorului summit între Washington şi Phenian, după ameninţările acestuia din urmă că va anula întâlnirea, transmite AFP.Potrivit unui comunicat al preşedinţiei sud-coreene, Trump şi Moon au discutat despre ''ultimele acţiuni nord-coreene'' şi au convenit să ''colaboreze strâns'' pentru succesul summitului din 12 mai, din Singapore, între preşedintele american şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.Trump îl va primi pe Moon marţi, la Washington.După ultimele luni de apropiere şi de destindere diplomatică, Phenianul a operat miercuri o revenire spectaculoasă la retorica sa tradiţională, evocând posibilitatea de a anula summitul din iunie.Ministrul adjunct de externe nord-coreean, Kim Kye Gwan, a acuzat SUA că forţează Phenianul ''la o renunţare nucleară unilaterală''. În plus, Phenianul a anulat discuţii la nivel înalt cu Sudul, în semn de protest faţă de desfăşurarea de exerciţii militare americano-sud-coreene. AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Gabriela Badea)
11:00
Cea de-a XIV-a ediţie a evenimentului ''Săptămâna prevenirii criminalităţii'' se va desfăşura în perioada 21 - 25 mai, la nivel naţional, având ca scop promovarea activităţii de prevenire a criminalităţii şi dezvoltarea parteneriatelor cu cetăţenii şi cu mediul privat, se arată într-un comunicat al DGPMB, transmis duminică AGERPRES.* Luni va fi "Ziua prevenirii delincvenţei juvenile", prilej cu care va fi organizată o dezbatere în amfiteatrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, cu tema "Responsabilitatea civică sau cauze şi efecte ale neimplicării sociale". La eveniment vor participa cadre didactice şi studenţi şi se vor prezenta studii de caz.* Marţi va fi "Ziua prevenirii victimizării minorilor", context în care va fi editat, cu sprijinul Romfilatelia, un poştal cu mesaje preventive ce va fi distribuit de Poşta Română în unităţile poştale, şi va avea loc la Parlament un seminar dedicat prevenirii bullying-ului.De asemenea, la Centrul Pantelimon al DGASPC sector 2, va avea loc concursul de desene "Cum văd eu viitorul", la care vor participa adolescenţi din sistemul de protecţie socială. Totodată, reprezentanţii Comisiei de monitorizare a activităţii preventive la nivelul municipiului Bucureşti vor discuta cu tinerii despre viitor, iar Brigada Rutieră va simula un accident auto.* Miercuri, de "Ziua prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului", în Centrul Istoric, între orele 15,00 - 18,00, va avea loc o activitate de informare preventivă a turiştilor străini cu privire la legislaţia românească vizavi de consumul de droguri, prostituţie, serviciile de taximetrie şi banking.* Joi, de "Ziua prevenirii violenţei în familie", la Institutul Cervantes, între orele 10,00 - 12,00, va avea loc o activitate de informare cu privire la legislaţie şi servicii sociale dezvoltate pentru prevenirea violenţei în familie. La eveniment vor participa reprezentanţi din: Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Apărării Naţionale, Comisia de monitorizare a activităţii preventive la nivelul municipiului Bucureşti. Se va discuta despre consumul de alcool şi droguri şi despre fenomenul "lover boy".* Vineri, de "Ziua siguranţei rutiere", Brigada Rutieră îşi va deschide porţile pentru copii şi se vor desfăşura activităţile de educaţie rutieră şi de prevenire în mai multe unităţi de învăţământ şi în trafic.Pe de altă parte, la o şcoală specială va avea loc "Olimpiada siguranţei vulnerabile", la care vor participa 50 de echipe de copii, câte unul din şcoală gimnazială şi unul din şcoală specială. Concursul va consta în realizarea unor sisteme de siguranţă inovatoare pentru poşete, iar finaliştii vor fi premiaţi pe 31 mai. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
11:00
Bucureştenii au participat în număr foarte mare sâmbătă, la ''Noaptea Muzeelor'', în ciuda ploii, zeci de mii de persoane luând parte la evenimentele propuse până duminică dimineaţa, fiind atrase de oferta diversă a organizatorilor.Expoziţiile, atelierele pentru toate vârstele, concertele şi proiecţiile de filme documentare au constituit, şi în acest an, deliciul evenimentului, organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) şi aflat la cea de-a 14-a ediţie."În general, în Bucureşti, există un minim şi-un maxim, în ultimii trei-patru ani, undeva între 175.000 şi 225.000 de oameni care participă la evenimente. Este destul de complicat să cuantifici în ce măsură aceştia sunt vizitatori unici, asta însemnând că nu au mai vizitat şi altă locaţie. Sigur, ei se varsă în baza comună", a declarat, pentru AGERPRES, managerul Nopţii Muzeelor, Dragoş Neamu.* Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" a pregătit pentru noaptea de sâmbătă expoziţii temporare, dar şi proiecţii de filme documentare, insomniacii încercând să colecteze insecte nocturne şi să intercepteze lilieci în curtea muzeului."Chiar acum vernisăm o expoziţie care se numeşte 'Sălbăticie urbană', care are rostul să atragă atenţia publicului că, deşi nu par, oraşele sunt, de fapt, un teritoriu mai mult al animalelor decât al oamenilor, deşi sunt construite de către oameni", a spus directorul general al instituţiei, Luis Ovidiu Popa. El a subliniat că publicul Antipa din Noaptea Muzeelor este, ca şi în alţi ani, "de toate vârstele"."Sunt însă mai mulţi ca de obicei, dar, totuşi, numărul, în sine, nu este relevant. Important este că vor să vină. Era coadă cu jumătate de oră înainte de ora 18,00. Suntem pregătiţi să-i primim", a mai spus Popa.În cursul nopţii, 13.000 de vizitatori au trecut pragul instituţiei.* La Muzeul Ţăranului Român, care a fost deschis până la ora 1,00, oferta a constat într-o serie de filme documentare şi poveşti etnologice, prezentate de Şerban Anghelescu, o expoziţie temporară de fotografie realizată de fotograful basarabean Zaharia Cuşnir, dar şi într-un concert susţinut în curtea interioară a instituţiei de taraful Şandorică din Soporu de Câmpie."De data asta am fost chiar foarte provocatori fiindcă am încercat să devenim vizibili cu ajutorul instrumentelor vizuale şi mai puţin al colecţiilor, dar discutăm despre istoria nevăzută a Muzeului. În premieră am avut câteva proiecţii, inedite chiar şi pentru cercetătorii şi muzeografii noştri", a declarat, pentru AGERPRES, managerul instituţiei, Liliana Passima. Ea a menţionat că publicul MNŢR a fost unul "cultivat"."Am avut un public cultivat, dar, deja, cum am văzut, grupuri mari de tineri între 15-18 ani, familii cu copii, iarăşi un număr impresionant şi, bineînţeles, tinerii după facultate, cei care au venit pentru taraf, pentru conferinţe. Categoria 'seniorilor' s-a lăsat aşteptată", a spus Passima, care a precizat că până la miezul nopţii, MNŢR a înregistrat peste 4.500 de vizitatori."Pentru noi e foarte, foarte bine, pentru că anul trecut am avut 3.800, dar la sfârşit de tot", a mai spus managerul MNŢR.* Toate cele opt muzee din structura Muzeului Municipiului Bucureşti au fost deschise pentru public, ultimii insomniaci plecând din spaţiile instituţiei la 4,00 dimineaţa. La Palatul Suţu, din program au făcut parte reconstituiri istorice, statuile vivante şi un concert, iar la Casa Filipescu Cesianu, dincolo de expoziţii, bucureştenii au putut urmări spectacole susţinute de actorii Marius Bodochi şi Irina Movilă, dar şi de muzicienii Cristian Soleanu şi Constantin Urziceanu."Fac drumuri. Sunt printre muzee. Organizare strună. Mizăm pe un panel de public cât mai variat. Absorbim toate genurile de preocupări culturale, pentru că aşa cum vedeţi avem şi teatru, observaţii astronomice, avem muzică clasică aproape în toate muzeele deschise, drept urmare trebuie să fim cât mai mult în asentimentul publicului", a declarat, pentru AGERPRES, managerul Muzeului Municipiului, Adrian Majuru.Acesta a declarat că, la ora 4,00, 13.235 de vizitatori trecuseră pragul muzeelor din structura MMB.* Muzeul Naţional de Artă al României a dat, sâmbătă seara, startul sezonului estival cu o ofertă variată de expoziţii temporare ('Mihail Grecu - Între metaforă şi realitate', 'Ştefan Luchian - maestrul graficii româneşti' şi 'World Press Photo' (deschise între orele 18,00 - 5,00) şi ateliere creative pentru toate vârstele (între orele 18,00 - 23,30)."Expunerea permanentă a fost închisă, dar am încercat să oferim publicului un alt tip de experienţă muzeală. Surpriza acestei ediţii este faptul că am transformat un fost spaţiu expoziţional în ateliere pentru copii, dar şi pentru adulţi. Cu mic, cu mare au avut ocazia să experimenteze, să deseneze, să facă portrete, să-şi ia mulaj după mâini, în curte, sau să facă modelaj după sculpturi din exteriorul muzeului. Cei mici au fost foarte încântaţi, la fel ca şi părinţii", a declarat, pentru AGERPRES, Ana Ungureanu, coordonator Secţia Educaţie şi Comunicare a MNAR.Potrivit acesteia, 5.700 de persoane au participat la programele MNAR, la care se adaugă 300 de copii care au luat parte la atelierele organizate de muzeu.* Muzeul Naţional "George Enescu" a fost deschis până la 0,30, în acest interval insomniacii putând lua parte la recitaluri de muzică clasică, concerte de chitară, percuţie, ori de muzică fusion, dar şi la un recital de vioară susţinut de Ştefan Şimonca Opriţa, care a cântat pe una dintre viorile preferate de George Enescu. "Publicul nostru este divers, ca de obicei - tineri mulţi, părinţi, copii de toate vârstele. Este foarte adevărat că programul muzical la începutul evenimentului din această seară a fost susţinut de elevii de la Colegiul Naţional 'George Enescu', astfel încât au venit şi părinţii şi colegii lor să-i asculte. E un flux continuu. Întotdeauna a fost aşa. Lumea e civilizată, liniştită, ascultă muzică clasică în toate sălile din muzeu. Avem şi momente coregrafice asigurate de fetiţele de la Liceul de Coregrafie 'Floria Capsali'", a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al muzeului, Cristina Andrei.* Muzeul Naţional al Literaturii Române a avut, în Noaptea Muzeelor 2018, potrivit reprezentanţilor instituţiei, "un public nou, mai tânăr"."E vorba de publicul cel mic, pentru care am pregătit ateliere DADA şi spectacole de teatru pentru copii - 'Momolino: Ziua în care a fugit somnul', dar şi concerte foarte diferite - muzică veche, jazz. De asemenea, un proiect care se cheamă 'Biblioteca vie', o bibliotecă formată din trei autoare tinere, care pot fi 'împrumutate' de către public, pentru a se lăsa călăuzit în mirajul acesta al literaturii române", a declarat, pentru AGERPRES, Gabriela Toma, şef secţie Programe MNLR.Ea a spus că publicul MNLR a fost de la 3 la peste 50 de ani."Anul acesta am acoperit aproape toate vârstele", a mai spus Toma.* Şi la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" coada a fost una pe măsura ofertei, "Capsula Timpului", un proiect propus şi realizat de către managerul instituţiei, Mireille-Carmen Rădoi, stârnind curiozitatea publicului.În biroul directorului Fundaţiunii Universitare "Carol I" au putut fi văzute: mobilierul din anul 1895 format din masa cu blat de marmură şi biroul făcut în Anglia, o lampă de birou, două postamente şi un dulap pentru colecţia de medalii, repertoriul alfabetic al bibliotecii, primele registre topografice, fişe din catalogul alfabetic scrise în perioada interbelică, maşina de scris, buletinele de cerere folosite în anii '20, câteva din ex libris-urile bibliotecii şi copii după cele două acte de inaugurare a Fundaţiunii (1895 şi 1914)."Ne bucură faptul că, din 2011, când am îndrăznit să introducem biblioteca într-un eveniment care nu era neapărat dedicat bibliotecilor, respectiv în 'Noaptea Europeană a Muzeelor', avem, an de an, între 1.500 şi 2.000 de vizitatori. Depinde de vreme şi de alţi atâţia factori. Venim cu o combinaţie între noua tehnologie şi punerea în valoare a arhitecturii deosebite pe care o au cele două dintre corpurile noastre. În această noapte oferim o 'Capsulă a Timpului', prin care vizitatorul poate să-şi reconstruiască mental universul în care trăiau membrii fondatori ai Fundaţiunii. Am recuperat şi restaurat piese de mobilier original, deşi Fundaţia, aşa cum era ea original, a ars (în 1989 - n.r.): o masă, câteva scaune, cataloage, în fine, un birou, o pendulă, cărţi arse", a declarat, pentru AGERPRES, Mireille-Carmen Rădoi.Printre ofertele BCU, ea a amintit şi ediţia a X-a a "Maratonului de Poezie şi Jazz", organizat de MNLR şi Asociaţia Euro CulturArt, ca şi expoziţia "Eroinele României mari. Destine din Linia Întâi", care evidenţiază contribuţia femeii române la realizarea statului naţional unitar.* Muzeul Naţional de Istorie a României a avut parte de vizitatorii numeroşi, aproximativ 5.000 de oameni participând, până la sfârşitul programului, la ateliere educative şi de creaţie, momente de reconstituire istorică şi militară, concertul extraordinar şi la vânătoarea virtuală de simboluri strămoşeşti.* Vizitarea unor saloane, vernisajul unei expoziţii a elevilor de la Liceul "Tonitza" sau reconstituirea istorico-militară a atmosferei Primului Război Mondial au reprezentat doar câteva dintre ofertele Muzeului Naţional Cotroceni, destinate publicului, la finalul programului instituţia înregistrând 2.000 de vizitatori, potrivit directorului adjunct al muzeului, Ştefania Dinu.Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronată de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, "Noaptea Muzeelor" este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional. În România, acţiunea este organizată de către Reţeaua Naţională a Muzeelor, membră în conducerea celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor - Network of European Museum Organisations. AGERPRES / (A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) Citiţi şi: * Peste 13.000 de vizitatori la muzeele şi casele memoriale din structura MMB, în Noaptea Muzeelor  * Noaptea Muzeelor, cea de-a XIV-a ediţie 
10:50
Echipa Cleveland Cavaliers a obţinut primul său succes în finala Conferinţei de Est a Campionatului profesionist nord-american de baschet (NBA), învingând pe propriul parchet, cu scorul de 116-86, formaţia Boston Celtics, într-o partidă disputată sâmbătă seara. Sursa foto: (c) Rick Osentoski-USA TODAY Sports/REUTERSStarul LeBron James a reuşit 27 de puncte şi 12 pase decisive pe parcursul jocului, conducându-şi coechipierii către victorie. Cavaliers venea după două eşecuri consecutive suferite la Boston şi nu mai avea voie să facă încă un pas greşit.Al patrulea meci din această confruntare va avea loc luni seara, tot la Cleveland.Întâlnirile din play-off-ul NBA se dispută după sistemul "cel mai bun din 7 meciuri".În finala Conferinţei de Vest a NBA, campioana en titre, Golden State Warriors, se află la egalitate cu Houston Rockets după primele două partide (1-1), următorul joc fiind programat duminică seara, la Oakland (California). AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
10:40
În ultima săptămână, la nivel naţional, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu faţă de 39 de persoane şi cea a controlului judiciar faţă de 172 de persoane, informează IGPR.''În perioada 11 - 17 mai, la nivel naţional, au fost dispuse noi măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 211 persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse. Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 39 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 172 de persoane aflate sub control judiciar'', se arată într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora sesizează instanţa competentă. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
10:30
Cei doi poliţişti care au intervenit în timpul atacului de vineri soldat cu zece morţi într-un liceu din statul american Texas ''au făcut ce au putut'', a declarat şeful acestora, într-o conferinţă de presă, transmite duminică AFP.În masacrul de vineri din comunitatea rurală Santa Fe au mai fost rănite 13 persoane, printre care şi unul din poliţiştii şcolii, conform bilanţul revizuit în creştere de FBI.Presa americană a identificat, printre cele zece victime, doi profesori şi un elev pakistanez venit printr-un program de schimburi şcolare.Atacatorul, Dimitrios Pagourtzis, un elev în vârstă de 17 ani al şcolii, a fost inculpat pentru omor şi plasat în detenţie. El riscă pedeapsa cu moartea.Îmbrăcat cu un pardesiu lung negru, sub care ascundea o puşcă şi un pistol, arme ce aparţineau tatălui său, Dimitrios Pagourtzis a intrat într-o sală de clasă vineri, în jurul orei locale 08.00 (13.00 GMT), a strigat ''Surpriză!'', după cum a povestit unul din cei prezenţi, şi a început să tragă.Şeful poliţiei din districtul şcolar independent Santa Fe, Walter Braun, le-a declarat reporterilor că agentul său, aflat acum în stare critică, dar stabilă, precum şi un alt poliţist ''au tras'' asupra agresorului. 'Poliţiştii noştri au intrat şi au făcut ce au putut', a declarat el.''Exersăm permanent cu elevii şi cu personalul şi ei sunt pregătiţi să treacă la acţiune. Aceasta s-a văzut când cei doi poliţişti au deschis imediat focul'', a afirmat Braun, refuzând să dea alte detalii, de pildă câte gloanţe au tras ofiţerii.Numeroase şcoli din SUA sunt deja dotate cu poliţişti înarmaţi, aşa cum sunt cei care au intervenit la Santa Fe.Motivele care l-au împins pe tânărul Dimitrios să comită masacrul rămân deocamdată necunoscute. Unii din colegii lui au vorbit despre un adolescent liniştit, dar destul de singuratic.Informaţii găsite ''în jurnalele sale de pe calculator şi telefon'' arată că agresorul intenţiona să se sinucidă după atac, a declarat guvernatorul Texasului, republicanul Greg Abbott.Accesul în liceu a fost interzis sâmbătă printr-un cordon de securitate al poliţiei, şi toate campusurile din district vor rămâne închise luni şi marţi.Citând surse de poliţie, publicaţia New York Times afirmă că suspectul a mărturisit că i-a cruţat pe ''elevii la care ţinea pentru ca povestea lui să poată fi spusă''.''Este momentul doliului'', a declarat congresmanul Randy Weber, arătându-se agasat de întrebările jurnaliştilor dacă securitatea nu ar fi fost mai mare dacă armele de foc nu ar fi fost atât de uşor accesibile. ''Nu uitaţi în ce stat vă aflaţi. Există mai multe arme în Texas decât în orice alt stat'', a afirmat el.Potrivit AFP, este puţin probabil ca apelurile la o înăsprire a regimului armelor de foc să rezoneze în Texas aşa cum s-a întâmplat după masacrul dintr-o şcoală din Florida în urmă cu trei luni, când 17 persoane au fost ucise.Administraţia Trump a dat atunci asigurări că va spori ajutorul pentru statele care vor să înarmeze poliţişti prezenţi în şcoli, o promisiune care are puţină susţinere din partea lumii profesorale. AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Gabriela Badea)
10:30
Vânzările de autoturisme ecologice noi au crescut cu 83,02%, în primele patru luni din 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, până la 1.003 unităţi, de la 548 de unităţi, cât se consemnaseră în 2017, reiese din statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultată de AGERPRES.Potrivit datelor oficiale, din acest total, 238 erau autoturisme electrice 100%, echivalentul unui majorări de cinci ori (+417,4%) faţă de primele patru luni din anul precedent, iar 765 de unităţi hibrid (+52,4%).În intervalul ianuarie - aprilie 2018, ponderea autoturismelor "verzi" noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,3%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, ponderea era de 1,7%.La nivelul lunii aprilie, au fost comercializate 342 de autoturisme electrice şi hibrid, în creştere cu 27,13%, în comparaţie cu luna precedentă, când s-au înregistrat 269 de exemplare vândute.În clasamentul celor mai comercializate autoturisme electrice 100%, în intervalul ianuarie - aprilie, primul loc a fost ocupat de Volkswagen, cu 96 de unităţi, urmat de smart (47 de exemplare), BMW (31), Mercedes Benz (19), Renault (14), Volvo (10), Audi şi Mitsubishi (câte 5 unităţi), Porsche (4) şi Kia (2).De asemenea, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în perioada de referinţă, au fost înregistrate de Toyota (663 de unităţi), Kia (20) şi Audi (16).Statistica APIA arată că, la nivelul anului trecut, ponderea autoturismelor electrice şi hibrid în totalul vânzărilor de unităţi noi a atins 2,2%, numărul acestora ajungând la 2.811 exemplare, în creştere cu 136,7% faţă de anul anterior.La jumătatea lunii martie a acestui an, Ministerul Mediului a lansat o nouă sesiune a programului "Rabla Plus", destinată celor care vor să-şi achiziţioneze o maşină ecologică. Bugetul alocat acestui program se ridică la 120 milioane lei, valoare în care se pot acorda două tipuri de ecotichete.Astfel, o variantă de ecobonus este în valoare de 45.000 lei (10.000 de euro), dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric. De asemenea, se poate acorda un ecobonus în cuantum de 20.000 de lei (circa 5.000 de euro), dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km.Ministerul de resort estimează că, în 2018, românii vor cumpăra prin Programul "Rabla Plus" 2.000 de maşini electrice.Accesarea programului nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, iar prima oferită în cadrul Programului "Rabla Clasic" (de 6.500 de lei) se poate cumula cu ecotichetele prevăzute de Programul "Rabla Plus", numai în cazul în care solicitantul va achiziţiona fie un autovehicul nou electric, fie unul electric hibrid plug-in. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
10:20
Un număr de 13.235 de vizitatori au participat la evenimentele speciale şi au vizitat expoziţiile din cele 8 muzee şi case memoriale din structura Muzeului Municipiului Bucureşti (MMB) cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.Potrivit sursei citate, Palatul Suţu, Casa Filipescu-Cesianu şi Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" au putut fi vizitate până la ora 04,00, celelalte obiective având program până după miezul nopţii. Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTOExpoziţii precum "Timpul Oraşului", "Muzeul Vârstelor", "Fizionomii unificatoare 'Toţi în unu' - Povestea unui proiect de ţară", "Zeiţe şi şamani în credinţele străvechi. Plastica antropozoomorfă - de la artă la identitate", "Războiul între mit şi artă", "JÓZEF PIŁSUDSKI - om de stat al Poloniei şi Europei", "Imagini ale invizibilului", " 'Vila Dr. Nicolae Minovici': RESTITUTIO" şi "Pe urmele trecutului. Colecţia 'Maria şi Dr. George Severeanu' ", precum şi expoziţia de outdoor de fotografie InstantA au stârnit interesul vizitatorilor până târziu, în noapte. Expoziţiilor deschise la Palatul Suţu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul George Severeanu, Muzeul Nicolae Minovici, Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck li s-a adăugat Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei.Aceeaşi sursă precizează că, în acest an, Muzeul Victor Babeş nu a participat la Noaptea Muzeelor, aflându-se în proces de restaurare. Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTO"Iubitorii astronomiei au avut ocazia de a vizita la Observatorul Astronomic 'Amiral Vasile Urseanu', noua expoziţie permanentă 'Descoperim împreună Universul: Expoziţie de Astronomie' al cărei subiect este sistemul solar, care invită la explorarea acestuia, a planetelor, stelelor şi galaxiilor, scopul principal al expoziţiei fiind ilustrarea locului nostru în Univers", se mai arată în comunicatul de presă. Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTOSursa citată mai menţionată că programul Nopţii Muzeelor pregătit de Muzeul Municipiului Bucureşti (MMB) a fost unul extrem de variat, la fiecare muzeu şi casă memorială din componenţa instituţiei au fost organizate diverse evenimente care au îmbinat programul muzeal cu cel teatral şi muzical, oferind o paletă generoasă a activităţilor astfel încât experienţa culturală şi istorică a fiecărui vizitator să rămână una de referinţă. Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTOAnul acesta, Muzeul Municipiului Bucureşti a organizat evenimente speciale la toate cele 8 instituţii culturale aflate în componenţa sa. Pe lângă expoziţii, vizitatorii au beneficiat de concerte, spectacole de poezie şi muzică, statui vivante şi re-enactment istoric. AGERPRES / (AS - editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
10:10
Tenismanul german Alexander Zverev îşi va apăra titlul la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în semifinale, cu 7-6 (15/13), 7-5, pe croatul Marin Cilic, sâmbătă la Foro Italico.Aceasta a fost a 13-a partidă consecutivă câştigată de Zeverev (21 ani), numărul 3 mondial, care s-a impus în ultimele două turnee la care a participat, cele de la Munchen şi Madrid.Germanul îl va avea ca adversară în finală pe spaniolul Rafael Nadal, principalul favorit al competiţiei din capitala Italiei, care a dispus în cealaltă semifinală, cu 7-6 (7/4), 6-3, de sârbul Novak Djokovic.Nadal (31 ani) a cucerit de şapte ori trofeul la Roma în cursul carierei sale, ultima oară în 2013. Ibericul l-a învins pe Zevev în toate cele patru meciuri directe de până acum, ultimul dintre disputat anul acesta, în luna aprilie, în sferturile de finală ale Cupei Davis. AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
10:10
Trei femei au suferit mai multe traumatisme în urma unui accident de circulaţie care a avut loc duminică dimineaţa pe DN 68A, în zona localităţii hunedorene Ohaba, după ce microbuzul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autoturism."Victimele, cu vârstele cuprinse între 40 şi 70 de ani, au suferit traumatisme toracice, de membre inferioare, multiple excoriaţii. Toate erau pasagere în microbuz", a informat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dr. Călin Dumitrescu.Pentru salvarea victimelor şi acordarea primului ajutor, la faţa locului au intervenit mai multe ambulanţe şi o maşină de descarcerare a pompierilor militari din Ilia.Victimele au fost transportate pentru investigaţii la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la spitalul din Deva.Din primele informaţii ale anchetatorilor, microbuzul avea nouă pasageri la bord şi se îndrepta spre Braşov. AGERPRES / (AS - autor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
10:10
Alegătorii din Venezuela, ţară ce se confruntă cu o gravă criză economică, sunt chemaţi duminică să voteze într-un scrutin prezidenţial în care Nicolas Maduro vizează un nou mandat, transmite AFP.Cele 14.638 secţii de vot se vor deschide la ora locală 06.00 (10.00 GMT), urmând să se închidă la ora 18.00 (22.00 GMT).Circa 20,5 milioane de alegători sunt înscrişi pe liste pentru acest scrutin anticipat, care se va desfăşura într-un singur tur.Alegerile sunt boicotate de opoziţie şi de o mare parte a comunităţii internaţionale.Mandatul prezidenţial este de şase ani, viitorul şef al statului urmând să intre în funcţie în ianuarie 2019. Foto: (c) Ricardo Mazalan/APNicolas Maduro, care are în mână puterile electorală şi militară şi se declară moştenitorul ''chavismului'' - doctrina creată de Hugo Chavez, preşedinte între 1999 şi 2013 şi predecesorul lui Maduro - este marele favorit, chiar dacă 75% din venezueleni dezaprobă felul în care conduce ţara, şi sunt afectaţi de penuria de alimente, medicamente, apă, electricitate, la care se adaugă creşterea costului vieţii şi a insecurităţii. Sute de mii de venezueleni au preferat să părăsească ţara. Foto: (c) Fernando Llano/APAdversarii lui Maduro sunt chavistul disident Henri Falcon (56 ans), care candidează în pofida boicotului coaliţiei de opoziţie, Platforma Unităţii Democratice (MUD), şi pastorul evanghelic Javier Bertucci. Cei doi îşi dispută votul populaţiei nemulţumite, mărind şansele de victorie pentru Maduro. Foto: (c) Juan Carlos Hernandez/APMajoritatea sondajelor îi dau la egalitate pe Maduro şi Falcon, deşi un absenteism puternic ar urma să-l favorizeze pe preşedintele în funcţie.În plan extern, SUA, Uniunea Europeană şi grupul de la Lima - o alianţă de 14 state din America şi Caraibe, care denunţă radicalizarea guvernului de la Caracas - resping scrutinul, considerându-l nedemocratic şi lipsit de transparenţă.SUA au adoptat vineri noi sancţiuni împotriva numărului doi de la Caracas, Diosdado Cabello, şi a altor trei foşti sau actuali responsabili, pentru fapte de corupţie.''Puţin îmi pasă că sunt calificat ca 'dictator' (...). Nu vom ceda şantajului. Nu contează că ei nu recunosc (alegerile): preşedintele Venezuelei este ales de popor, nu de Donald Trump'', a declarat Nicolas Maduro.Puternic afectată de prăbuşirea preţului la ţiţei din 2014, Venezuela, care obţine 96% din venituri din petrol, suferă de o lipsă de devize care a aruncat-o într-o criză acută.În cinci ani, PIB a scăzut cu 45%, potrivit FMI, care anticipează pentru 2018 o contracţie economică de 15% şi o inflaţie de 13.800%.''Criza este atât de severă, încât ar putea provoca tensiuni în interiorul alianţei civile şi militare la putere sau o ruptură socială mai importantă'', avertizează centrul International Crisis Group. AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Gabriela Badea)
Acum 8 ore
06:20
Şoferii care vor fi surprinşi în trafic cu Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) expirată vor fi amendaţi, iar poliţiştii vor reţine talonul maşinii şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare.Certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare se restituie proprietarului de către Poliţia Rutieră, la încetarea suspendării înmatriculării vehiculului."Începând cu data de 20 mai se introduce noţiunea de suspendare a înmatriculării autovehiculului, operaţiune care constă în interzicerea temporară a folosirii acestuia pe drumul public. Modificările legislative vin pe fondul transpunerii unui pachet legislativ european, dar şi pe fondul solicitării foarte multor cetăţeni cu privire la finalitatea procesului de transcriere a autovehiculului în Registrul Naţional de Evidenţă", anunţa, miercuri, şeful Direcţiei Regim Permise, Florin Cătană.El a menţionat, însă, că acest lucru nu echivalează cu o radiere. Înmatricularea rămâne valabilă, numai că autovehiculul nu mai poate fi utilizat până nu se remediază motivul pentru care a fost dispusă măsura suspendării."Această măsură operează în două situaţii la acest moment, respectiv lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice sau anularea acesteia de către autoritatea abilitată, precum şi netranscrierea înmatriculării vehiculului pe numele noului proprietar într-un termen de 90 de zile, spre deosebire de vechea legislaţie care prevedea un 30 de zile pentru această operaţiune", a explicat Cătană.Şeful DRPCIV a arătat că, în ambele situaţii, suspendarea înmatriculării încetează automat în momentul în care se remediază motivul pentru care a fost dispusă. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Adrian Dădârlat)
06:00
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a chemat sâmbătă "la cea mai mare reţinere" în ce priveşte Sahara Occidentală, teritoriu disputat între Maroc şi Frontul Polisario, şi a atenţionat faţă de o modificare a "statu-quoului", transmite AFP."Secretarul general urmăreşte îndeaproape situaţia din Saraha Occidentală", notează un comunicat difuzat de purtătorul de cuvânt Stephane Dujarric, fără a preciza motivele ce au dus la apariţia textului.În conformitate cu ultima rezoluţie de la finalul lunii aprilie a Consiliului de Securitate "şi pentru a menţine un mediu propice reluării dialogului sub auspiciile trimisului său personal, Horst Kahler, el cheamă la cea mai mare reţinere", arată comunicatul."Nicio acţiune susceptibilă de a modifica statu-quoul nu trebuie să fie întreprinsă", subliniază de asemenea Antonio Guterres, fără a menţiona la ce se referă.În ultimele luni, Marocul a acuzat de mai multe ori Frontul Polisario, o mişcare de independenţă, de acţiuni vizând schimbarea situaţiei din teren.Rabatul a rupt pe 1 mai relaţiile diplomatice cu Iranul, stat acuzat că ar fi ajutat militar, cu "sprijinul" Algerului, Frontul Polisario. Potrivit Marocului, Teheranul a livrat arme, prin intermediul aliatului său Hezbollahul libanez, Frontului Polisario, susţinut de Algeria, ceea ce toţi cei vizaţi au dezminţit.Întindere deşertică de de 266.000 de km pătraţi, Sahara Occidentală, singurul teritoriu din continentul african al cărui statut post-colonial nu a fost reglementat, este revendicată de Maroc, ţară care controlează cea mai mare parte a sa, şi de Frontul Polisario, care cere un referendum de autodeterminare, aminteşte AFP.Marocul respinge orice altă soluţie în afara unei autonomii sub suveranitatea sa.O încetare a focului a intervenit în 1991 după mai mulţi ani de conflict.Pe 27 aprilie, Consiliul de Securitate a adoptat o rezoluţie care cheamă părţile în conflict din Sahara Occidentală la "negocieri fără precondiţii" şi prelungeşte doar cu şase luni mandatul Misiunii Naţiunilor Unite pentru organizarea unui referendum în Sahara Occidentală (MINURSO), care expira pe 30 aprilie.Ultima rundă de negocieri între Maroc şi Frontul Polisario a avut loc în 2008. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)
06:00
Ziua mondială a albinelor se sărbătoreşte în fiecare an la 20 mai pentru a atrage atenţia asupra importanţei lor pentru umanitate, asupra necesităţii conservării albinelor dar şi a altor polenizatoare.Această zi a fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în anul 2017, pentru a reaminti oamenilor importanţa albinelor, pentru a invita omenirea să ia măsuri concrete pentru a le proteja. Propunerea de proclamare a acestei zile a venit din partea Asociaţiei Apicultorilor din Republica Slovenia, avându-l ca şef de proiect pe vicepremierul Dejan Židan, conform www.worldbeeday.org şi www.blog.mybees.ro. Acesta a declarat: "(...) Conştientizarea importanţei vitale de salvare a albinelor trebuie să ajungă la fiecare individ şi trebuie să facem mai mult decât să vorbim - trebuie să întreprindem activităţi concrete pentru creşterea şi îngrijirea albinelor, pentru promovarea dezvoltării apiculturii - peste tot, inclusiv în ţările în curs de dezvoltare".Data aleasă pentru marcarea acestei zile reprezintă ziua de naştere a lui Anton Janša (20 mai 1734 - 13 sept. 1773) considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne.Tot cu prilejul proclamării Zilei mondiale a albinelor, Carla Mucavi, directorul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a comentat: "Albinele joacă un rol crucial în creşterea randamentului culturilor şi promovarea siguranţei alimentare şi a alimentaţiei. Fără ele, am putea pierde o varietate de produse alimentare, precum cartofi, piper, cafea, dovleci, morcovi, mere, migdale, roşii ...Pe scurt, fără albine, FAO nu poate realiza o lume fără foame. Ziua mondială a albinelor recunoaşte importanţa acestor mici ajutoare şi va creşte gradul de conştientizare a necesităţii protejării."Studiile efectuate de ONU şi de "International Union for the Conservation of Nature" arată că populaţiile de albine şi polenizatori sălbatici s-au restrâns drastic în ultimii ani, ca o consecinţă a activităţii umane iraţionale - agricultura intensivă, utilizarea pe scară largă a pesticidelor, poluarea, schimbările climatice, etc.Dispariţia albinelor ameninţă siguranţa alimentaţiei mondiale având în vedere că o treime din producţia agricolă la nivel mondial depinde de polenizare, realizată cu precădere de albine arată www.publika.md. Albinele sunt esenţiale pentru polenizarea nucilor, pepenilor, citricelor, merelor, cepei, dovleceilor, fasolei, ardeilor, vinetelor, castraveţilor, roşiilor, cafelei, nucilor de cocos şi nu numai. Aceste alimente ne aduc 35% din necesarul energetic, majoritatea mineralelor, vitaminelor şi anti-oxidanţilor.Albert Einstein obişnuia să spună că "atunci când albinele vor dispărea de pe suprafaţa Pământului, omul va mai avea doar patru ani de trăit".Decimarea populaţiilor de albine a determinat ţări ca Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie sau China să emită norme de reglementare pentru restrângerea folosirii pesticidelor, una dintre principalele cauze ale dispariţiei albinelor. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Liviu Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
05:30
Ziua mondială a metrologiei sărbătorită anual la 20 mai marchează semnarea Convenţiei Metrului din 20 mai 1875, de către reprezentanţi din 17 state. Tema pentru 2018, potrivit www.worldmetrologyday.org, este "Evoluţia constantă a Sistemului Internaţional al Unităţilor" ("Constant evolution of the International System of Units"). Această temă a fost aleasă deoarece se aşteaptă ca în cadrul Conferinţei Generale privind Măsurile şi Greutăţile, în noiembrie 2018, participanţii să fie de acord cu una dintre cele mai mari modificări ale Sistemului Internaţional de Unităţi (SI) de la înfiinţarea sa.Modificările propuse se bazează pe rezultatele cercetărilor privind noi metode de măsurare care au folosit fenomene cuantice ca bază pentru standardele fundamentale. Sistemul Internaţional de Unităţi se va baza pe un set de definiţii, fiecare legat de legile fizicii şi are avantajul de a fi capabil să adopte îmbunătăţiri ulterioare în ştiinţa şi tehnologia măsurătorilor pentru a răspunde nevoilor viitorilor utilizatori pentru mulţi ani de acum încolo, potrivit www.worldmetrologyday.org.Dezvoltarea unui sistem universal de măsurare a avut în societate o importanţă deosebită constituind o parte esenţială a regulilor de bază ale societăţii. Metrologia are un impact major în viaţa de zi cu zi, permiţând facilitarea comerţului, creşterea calităţii produselor şi serviciilor, sporirea încrederii consumatorilor, siguranţei şi sănătăţii populaţiei şi protecţiei mediului. Metrologia joacă un rol important în adoptarea progresului ştiinţific şi tehnologic, în proiectarea şi eficientizarea producţiei de bunuri, în conformitate cu necesităţile consumatorilor. Ca urmare a tendinţei globalizării comerţului, investiţiilor şi producţiei industriale, a dezvoltării standardelor internaţionale pentru toate tipurile de bunuri şi servicii şi a impactului tehnologiei înalte în majoritatea sectoarelor economiei, metrologia a atins un nivel de importanţă strategică, atât în economie, cât şi în societate.Sistemul Mondial de Măsurări este simplu şi combină eforturile mai multor organizaţii. La nivel de lucru, măsurările sunt efectuate în laboratoare acreditate de un organism de acreditare (ILAC). ILAC impune ca rezultatele măsurărilor să fie trasabile la Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură (SI) iar etaloanele naţionale ale acestor unităţi sunt deţinute de institutele naţionale de metrologie (INM-uri). Sistemul oficial de demonstrare a echivalenţei etaloanelor SI la cel mai înalt nivel este gestionat de Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi (BIPM) printr-un acord internaţional întocmit în 1999 de Comitetul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi (CIPM), care se numeşte CIPM MRA.În cazul măsurărilor din domeniul reglementat, Organizaţia Internaţională de Metrologie Legală (OIML) aplică un acord asemănător, cunoscut sub numele de Acordul OIML de Recunoaştere Reciprocă (OIML MAA). OIML MAA stabileşte încrederea reciprocă a semnatarilor în evaluarea mijloacelor de măsurare şi acceptarea reciprocă a rezultatelor evaluărilor. Importante organisme de reglementare cum ar fi Agenţia Federală pentru Aviaţie din SUA şi companii aviatice precum Boeing se bazează pe măsurările industriei aviatice trasabile la SI prin INM-uri semnatare ale CIPM MRA, indiferent unde sunt făcute. AGERPRES/ (Documentare - Daniela Dumitrescu, Suzana Cristache Drăgan, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Adrian Dădârlat)
Acum 12 ore
05:00
Al Bano (nume real Albano Carrisi) s-a născut la 20 mai 1943, în localitatea italiană Cellino San Marco. Când era copil, după ce se întorcea de la şcoală, lucra la câmp, timp în care cânta melodii pe care le născocea şi-i rămâneau apoi în suflet. Când a împlinit 17 ani a pornit spre Milano, unde a început să lucreze în construcţii, iar banii strânşi îi trimitea acasă, scriind familiei că o duce bine.Într-o zi a citit prin ziare că Adriano Celentano caută tinere talente şi s-a dus să-şi încerce norocul. I s-a spus personal de către marele Celentano că are voce frumoasă şi a fost reţinut printre colaboratorii săi. În 1965 a fost trimis, din iniţiativa aceluiaşi Celentano, la concursul de preselecţie pentru festivalul de muzică uşoară de la San Remo. Atunci a văzut-o pentru prima dată pe Romina Power.În 1966, Al Bano are un mare succes cu cântecul ''Nel stele'', care ajunge repede pe locul întâi în topurile italiene. Un an mai târziu, el însoţeşte trupa The Rolling Stones în turneul acesteia prin Italia. În 1968 înregistrează pentru radio, după care începe să fie asaltat de casele de discuri. Primeşte oferte pentru a juca în filme. De altfel, Romina i-a fost parteneră mai întâi pe ecran şi după aceea în viaţă. În 1967, cei doi s-au întâlnit în timpul filmărilor la producţia "Nel Sole", numit după una dintre piesele artistului. În 1970, cei doi s-au căsătorit în Cellino San Marco. Au filmat împreună câteva filme, între 1967 şi 1983, potrivit site-ului www.lifeinitaly.com. În 1975, cuplul a lansat albumul de debut, "Dialogo", urmat de un lung şir de materiale discografice. Un an mai târziu, cei doi au reprezentat Italia la Eurovision cu piesa "We'll Live It All Again", interpretată în engleză şi italiană. Câţiva ani mai târziu, în 1982, ei au spart topurile cu patru hituri care au făcut înconjurul lumii.Al Bano şi Romina au câştigat în 1982, premiul al II-lea la San Remo cu celebra melodie ''Felicita''. Piesa a devenit un hit şi s-a vândut în peste 6 milioane de unităţi, în 1985 primind German Golden Globe. În acelaşi ani, cuplul lansează două albume: "Felicita" şi "Che Angelo Sei". Anul 1984 le aduce marele premiul al Festivalului San Remo, cu piesa "Ci sara", de pe albumul "Effetto Amore". În 1986 concurează la Eurovision cu "Magic Oh Magic", însă încheie concursul pe poziţia a şaptea. Urmează un contract semnat cu WEA şi lansarea albumului de succes "Sempre sempre".În 1987 apare unul dintre cele mai cunoscute albume Albano şi Romina Power, "Liberta", dar este şi anul unei noi participări la San Remo cu "Nostalgia canaglia".Doi ani mai târziu apare albumul "Fragile", care include un duet Romina şi Tyrone Power jr, fratele său. În 1990, Albano şi Romina lansează două noi albume de studio, "Fotografia di un momento" şi "Weihnachten bei uns zu haus". După 1990, cuplul vizitează România şi au un succes imens atât în rândul nostalgicilor muzicii lor, cât şi în rândul tinerilor care nu le cunoşteau muzica. Un an mai târziu, cuplul aniversează 25 de ani de mariaj. Fericirea însă a ţinut puţin timp, pentru că, în ianuarie 1994, fiica lor cea mare, Ylenia Carrisi, dispare în New Orleans. Pentru cei doi începe o perioadă grea, de căutări nesfârşite, iar cariera muzicală intră într-un con de umbră. Al Bano s-a despărţit de Romina în 1999. Pe lângă Ylenia, născută în 1970, cuplul mai are trei copii - Yari (1972), Cristel (1985) şi Romina Jolanda (1987).În 1997, Al Bano a revenit la statutul de artist solo şi a susţinut mai multe turnee, singur sau colaborând cu diverşi artişti de renume, lansând, de asemenea, numeroase albume care au avut mare succes pe plan european. A vizitat în repetate rânduri România. Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO - Al Bano şi Romina Power la Sala Palatului, 2014În octombrie 2013, cuplul muzical Al Bano şi Romina Power se reuneşte şi cântă din nou împreună, la Moscova. Cei doi au cântat celebrele lor hituri în două concerte susţinute la Crocus Hall din Moscova în faţa a 8.000 de spectatori. În 2014, au cântat în concert la Sala Palatului din Bucureşti, iar în 2015, la deschiderea celei de-a 65-a ediţii a festivalului de muzică de la San Remo, au fost invitaţi să cânte aceeaşi piesă pe care o cântaseră în 1982, renumita "Felicita".În 2016, Albano a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă după ce a suferit două infarcturi. În martie 2017, a fost internat în spital după ce a suferit o ischemie uşoară.La începutul anului 2018, artistul a anunţat că divorţează de Loredana Lecciso şi că îşi încheie cariera artistică la finalul aceluiaşi an. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
04:30
Marcarea Zilei internaţionale a lumânărilor aprinse (The International AIDS Candlelight Memorial) este organizată, din 1983, în fiecare a treia duminică din luna mai, acţiunile fiind conduse de o coaliţie alcătuită din 1.200 de organizaţii comunitare provenind din 115 de ţări, potrivit site-ului dedicat acestei zile - candlelightmemorial.org.În 2018, mesajul transmis de Ziua internaţională a lumânărilor aprinse, care se marchează la 20 mai, este "Reflecting on our Past, Preparing for our Future!", conform site-ului amintit.Ziua internaţională a lumânărilor aprinse nu se rezumă doar la a aduce un omagiu celor răpuşi de boală, ci este o campanie de mobilizare pentru a facilita accesul la diagnosticare şi la tratament pentru cei bolnavi şi, totodată, pentru a le asigura acestora condiţii de viaţă mai bune.Marcarea acestei zile este un eveniment la nivel global, care are ca scop manifestarea solidarităţii cu persoanele infectate cu virusul HIV, dezvoltarea metodelor de prevenire a infectării, reducerea fenomenelor de stigmatizare şi discriminare a persoanelor cu HIV, precizează sursa citată.Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), HIV/SIDA rămâne una dintre cele mai mari provocări mondiale în ceea ce priveşte sănătatea omenirii, mai ales în ţările subdezvoltate, în curs de dezvoltare sau mediu dezvoltate. Datorită rezultatelor avansate în terapia cu antiretrovirale, multe persoane cu HIV pot avea o viaţă mai bună şi o speranţă de viaţă mai mare.Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS), de la instituirea sa, în 1992, oferă servicii de prevenire HIV/SIDA şi a introdus în România o comemorare de acest tip. Ceremoniile se desfăşoară în fiecare an, nu doar în Bucureşti, ci şi în oraşele în care ARAS are filiale: Constanţa, Piatra-Neamţ, Iaşi, Craiova, Bacău, Timişoara.Centrul de Sănătate ARAS a luat fiinţă la initiaţiva Asociaţiei Române Anti-SIDA, cu contribuţia profesioniştilor care, cu experienţă şi dedicaţie, abordează sănătatea ca pe un întreg. Două dintre principiile directoare ale centrului sunt respectarea confidenţialităţii şi lipsa discriminării etnice, de gen sau de orientare sexuală. Obiectivul Centrului de Sănătate ARAS este acela de a dezvolta servicii de sănătate cu scopul de a oferi suport, consiliere şi cunoaştere specializată oamenilor pentru a trăi în armonie. De asemenea, este promovată prevenţia, punând la dispoziţie publicului larg posibilitatea testării şi consilierea HIV, HBV (hepatita de tip B) şi HCV (hepatitat de tip C), precizează site-ul http://www.centrularas.ro/.SIDA a fost recunoscută pentru prima dată de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor în 1981. De la descoperirea bolii s-au înregistrat aproape 30 de milioane de decese (în 2009). SIDA este considerată o pandemie prezentă în foarte multe ţări, care se răspândeşte în mod activ.Reţeaua globală a persoanelor care trăiesc cu HIV a fost fondată în 1986, cu birouri în Amsterdam, Olanda şi Cape Town, Africa de Sud. Misiunea sa este de a îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor care trăiesc cu HIV din întreaga lume prin facilitarea accesului echitabil la tratament, îngrijire şi asistenţă socială. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Adrian Dădârlat)
Mai multe ştiri
©2004—2018 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.