Bijuterii NEMAIVĂZUTE care i-au aparținut reginei Maria Antoaneta, suverana „exceselor”, licitate. Prețurile sunt EXORBITANTE

Antena1, 13 iunie 2018 20:00

Diamante și perle nemaivăzute în public care i-au aparținut reginei Maria Antoaneta a Franței, suverana „exceselor”, vor fi scoase la licitație de casa Sotheby's, pe 12 noiembrie, în Geneva.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Antena1

Acum 10 minute
17:30
Recent, Alina Eremia și-a făcut o schimbare radicală de look și fanii abia dacă au mai recunoscut-o! Unii au spus că îi stă de minune, în timp ce alții au considerat că vechiul stil o prindea mai bine!
Acum o oră
16:50
Horoscopul indian este complet diferit față de cel cu care ne-am obișnuit cu toții. Având 36 de zodii, acesta are puterea de a arăta multe despre personalitatea și viitorul unei persoane cu mai multă precizie! 
Acum 2 ore
16:20
Peste 59 de milioane de turci merg azi la vot într-un dublu scrutin istoric, prezidenţial şi. parlamentar. Urnele din cele 118 mii de secţii de votare se deschid în mai puţin de două ore, iar alegătorii îşi pot exprima opţiunea până la ora 17.00.
16:20
Dezastru ecologic în Statele Unite. Petrolul ar putea ajunge la locuințele din apropiere din cauza inundațiilor...
16:10
Adevăruri ascunse, pe care puțini le știu! Celebrul numerolog Mihai Voropchievici a dezvăluit ce spune numărul de telefon despre tine! Ai curaj să afli?
16:10
A fost panică, aseară, în sectorul 2 al Capitalei, după ce o casă a luat foc. Înăuntru se aflau o bătrână şi fiul său. Vecinii au sunat, speriaţi, la 112.
16:10
Ciclismul, între pasiune și competiție. În județul Argeș, concurenții au mers cu biciclete prin pădure, pe teren accidentat...
15:50
Astrele nu vin cu vești tocmai bune pentru anumite zodii! Potrivit horoscopului, unii nativi nu au nicio șansă să se căsătorească în următorii cinci ani! Te numeri printre ei?
Acum 4 ore
15:30
Potrivit preoților ortodocși, nu ar trebui să purtăm șnur roșu la mână, fiindcă efectele pot fi unele extrem de negative! Un preot a dezvăluit ce se întâmplă dacă purtăm astfel de brățări!
15:20
 Examenul de Bacalaureat 2018 începe luni, 25 iunie, prima probă fiind la Limba și Literatura Română. Emoțiile sunt mari pentru absolvenții clasei a XII-a și toți se întreabă acum ce pot face pentru a promova examenul!
15:10
Astrele au planuri mari în anul 2018, mai ales la capitolul dragoste! Unele zodii își vor găsi iubirea perfectă și vor găsi fericirea absolută, chiar în acest an! Te numeri printre norocoși?
15:10
Au cerut o viaţă normală, în stradă! După manifestaţia de la Bucureşti, membrii comunităţii LGBT şi-au cerut drepturile şi la Cluj-Napoca.
15:10
Vărsătorul este o zodie deosebită. Reprezentanții acesteia sunt persoane deștepte, raționale și niște prieteni foarte buni. Iată 15 motive oferite de publicația Para Los Curiosos, care te vor convinge că merită să ai alături un vărsător, pe care să-l iubești și să-l prețuiești.
15:10
Multă lume se întreabă ce este dragostea, însă răspunsul este diferit de la persoană la persoană. Dragostea înseamnă fericire, ar și durere. Dragostea este cel mai frumos sentiment pe care îl poate avea o persoană. Dragostea ne face mult mai buni ca oameni.
15:00
S-a dat startul nopţilor albe pe Litoral. Cluburile exclusiviste din nordul staţiunii Mamaia şi-au deschis porţile şi sute de petrecăreţi s-au grăbit la distracţie.
14:50
Astăzi sunt Sânzienele sau Drăgaica, aşa cum mai sunt numite în popor. Sărbătoarea atrage o mulţime de tradiţii dar şi de. superstiţii.
14:50
Zeci de mașini vandalizate în toiul nopții. Un bărbat a distrus oglinzile a 34 de mașini dintr-o parcare...
14:40
Ghinionul se ţine lanţ! Dorian Popa este în culmea disperării! După ce în urmă cu puţin timp i-a fost vandalizată maşina, artistul a pățit o altă nenorocire, iar consecințele pot fi extrem de grave!
14:40
Catrinel Sandu a spus adevărul despre relaţia sa cu iubitul american! Vedeta a vorbit deschis despre bărbatul care i-a readus zâmbetul pe buze, dar şi despre cum se înţeleg fetele sale cu el!
14:10
 Examenul de Bacalaureat 2018 începe luni, 25 iunie, prima probă fiind la Limba și Literatura Română. Emoțiile sunt mari pentru absolvenții clasei a XII-a și toți se întreabă acum ce pot face pentru a promova examenul!
Acum 6 ore
13:30
Recent, Carla's Dreams a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj la care nimeni nu s-ar fi așteptat și fanii au rămas fără cuvinte! Artistul a făcut o mărturisire complet neașteptată!
12:30
Sărbătoare importantă pentru creștinii din întreaga țară! Ce trebuie neapărat să faci astăzi ca să își meargă bine tot anul?
12:00
Prognoza meteo din 25 iunie anunță temperaturi mai mici decât normalul perioadei, însă vremea se ameliorează sub aspectul precipitațiilor care se restrâng considerabil. Ploile bat în retragere!
11:50
Meteorologii au emis o prognoză meteo și au anunțat cum va fi vremea în perioada următoare. Dacă ai planuri de concediu, atunci află dacă vei avea parte de timp frumos sau de ploi! Cum va fi vremea în iulie, august și septembrie?
Acum 8 ore
11:30
Alertă medicală în România! Medicii se confruntă cu o situație gravă și au anunțat că cifrele sunt de-a dreptul îngrijorătoare! În ultimele zile, mai bine de o sută de români s-au prezentat la Urgențe având simptomele bolii care răpit deja zeci de vieți!
11:30
Horoscopul din 25 iunie vă recomandă să vă detașați de lucrurile și oamenii care v-au blamat la un moment dat sau v-au creat prejudicii de imagine! Evenimentul astral marcant al zilei de azi este cuadratură formată de planetele Venus și Jupiter. I se deschide poarta fericirii!
11:20
Luni seară, de la ora 20:00, Antena 1 va difuza semifinala celui mai iubit show culinar, în urma căreia cei mai talentați trei bucătari se vor califica pentru o șansă la marele premiu de 30.000 de Euro.
11:10
Cea de-a doua ediție a celui de-al nouălea sezon “Next Star” a fost câștigată de Andreea (12 ani), din București, care i-a impresionat până la lacrimi pe cei trei jurați cu felul în care a interpretat o melodie fado. Andreea a cântat la “Next Star” în memoria tatălui ei, care și-ar fi dorit foarte mult să o vadă pe fiica sa pe această scenă.
10:50
Surpriză uriașă pentru toți pasionații de natură! Doritorii se pot fotografia cu fluturi vii, de dimensiuni impresionabile! Unde poți să îți faci cele mai tari poze?
10:50
Fiecare dintre noi are o trăsătură de caracater care ne definește. Pentru a ne ajuta în autocunoaștere, astrologia poate juca un rol important deoarece fiecărei zodii din horoscop îi este atribuită o caracteristică specifică, dar secretă! Iată care este, așadar, trăsătura ta secretă în funcție de zodie.
Mai multe ştiri
©2004—2018 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.