Tăriceanu: Probabil se doreşte RUPEREA COALIŢIEI prin demersul DNA. Este o campanie de ŞTIRI FALSE. Nu am luat MITĂ în Dosarul Microsoft

Gandul, 9 noiembrie 2018 00:20

În timpul mandatului său la conducerea guvernului, Tăriceanu spune că a primit mai multe scrisori din partea Microsoft, prin care corporaţia cerea autorităţilor române să intre în legalitate în ce priveşte licenţele programelor folosite de instituţiile din administraţia publică. "Realitatea e că nu am luat niciun ban, niciun leu mită sau alte foloase din partea sau în cadrul acestei afaceri denumite Microsoft," spune Călin Popescu Tăriceanu în interviul pentru Mediafax. "Împotriva unei astfel de...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gandul

Acum 30 minute
15:00
În total, au fost eliminaţi 360.800 de porci afectaţi de boală, informează ANSVSA, printr-un comunicat de presă. Spre comparaţie, la 8 noiembrie, pesta porcină africană evolua în 283 de localităţi din 18 judeţe, cu un număr de 1.084 de focare (dintre care 16 în exploataţii comerciale) şi 146 de cazuri la mistreţi, iar, în total fuseseră eliminaţi 360.647 de porci afectaţi de boală. Până acum, au fost stince doar 5 focare în judeţul Satu Mare, iar unitatea de procesare a cărnii aparţinând societă...
Acum o oră
14:50
Bărbatul de 36 de ani, bănuit de trafic de droguri de mare risc, a fost reţinut pentru 24 de ore, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul General al Poliţiei Române. În urma unei percheziţii efectuate la domiciliul acestuia, din municipiul Timişoara, au fost descoperite şi ridicate 83 de comprimate ecstasy, o cutie metalică cu cannabis, ustensile folosite pentru consumul drogurilor, precum şi un grinder care prezenta urme de fragmente vegetale susceptibile a fi cannabis. „Bărbatul este...
14:40
O tânără a fost reţinută şi încarcerată în Penitenciarul Botoşani, după ce s-a dus la Poliţia municipiului Suceava şi le-a cerut oamenilor legii să îl contacteze pe iubitul ei, pentru a o cere de soţie. Femeia fusese condamnată pentru furturi. Surse judiciare au declarat, joi, că tânăra din Constanţa s-a prezentat, miercuri seara, la sediul Poliţiei municipiului Suceava, solicitându-le poliţiştilor să îl contacteze pe prietenul său, pentru a o cere de soţie. Constănţeanca, în vârstă de 24 de ani...
14:30
Lauren George, în vârstă de 26 de ani, din Bradford, şi-a unit destinul cu Christian, în vârstă de 29 de ani, în luna iulie, dar femeia spune că ziua cea mai importantă din viaţa ei a fost DISTRUSĂ de Tom Butterwordh, care le-a furat SUTE DE LIRE STERLINE. • DJ-ul i-a jignit scriind „curvo” şi „pedofilule” în cartea lor de urări, un lucru care a întristat-o peste măsură pe tânăra căsătorită, scrie Daily Mail. • Butterworth, din Leeds, şi-a cerut scuze pentru fapta sa şi a primit doar un avertism...
Acum 2 ore
14:10
Un tren de metrou a frânat brusc, joi dimineaţă, în apropierea staţiei de metrou "Uruguay" din Milano, iar 17 pasageri au fost răniţi. Niciunul dintre răniţi nu prezintă risc vital, informează cotidianul La Repubblica. Regia de transport din Milano (ATM) a anunţat că "trenul de metrou a frânat brusc din cauza unei intervenţii de urgenţă la alimentarea cu electricitate a tronsonului. O femeie intrase în mod neautorizat în tunel, cu presupuse intenţii sinucigaşe. Citeşte şi ATAC DE PANICĂ după ce...
14:00
Un tren de metrou a frânat brusc, joi dimineaţă, în apropierea staţiei de metrou "Uruguay" din Milano, iar 17 pasageri au fost răniţi. Niciunul dintre răniţi nu prezintă risc vital, informează cotidianul La Repubblica. Regia de transport din Milano (ATM) a transmis că "trenul de metrou a frânat brusc din cauza unei intervenţii de urgenţă la alimentarea cu electricitate a tronsonului, în contextul în care o persoană intrase în mod neautorizat în tunel cu presupuse intenţii sinucigaşe". În imagini...
Acum 4 ore
13:10
George Stinney Jr. avea doar 14 ani când a fost executat pe scaunul electric, în 1944, devenind cea mai tânără persoană executată în SUA. 70 de ani mai târziu, în decembrie 2014, condamnarea pentru crimă a lui George a fost anulată de un judecător din Carolina de Sud. La ce folos? În martie 1944, tânărul afro-american fusese acuzat de uciderea a două fetiţe, în oraşul idilic Alcolu, din Carolina de Sud, scrie mirror.co.uk. Cadavrele lui Mary Emma Thames, de 8 ani şi Betty June Binnicker, de 11 a...
13:00
În plus, în total au fost eliminaţi 360.800 de porci afectaţi de boală, a mai informat miercuri seara ANSVSA, printr-un comunicat de presă. Spre comparaţie, la 8 noiembrie, pesta porcină africană evolua în 283 de localităţi din 18 judeţe, cu un număr de 1.084 de focare (dintre care 16 în exploataţii comerciale) şi 146 de cazuri la mistreţi, iar, în total fuseseră eliminaţi 360.647 de porci afectaţi de boală. Prin aplicarea eficentă a măsurilor de combatere a PPA au fost stinse până la această da...
12:40
"În primul rând, după cum a declarat prim-vicepreşedintele Timmermans, MCV are scopul de a ajuta, nu de a pedepsi. Obiectivul şi motivaţia este, bineînţeles, de a realiza progrese, pentru încheierea MCV. După cum am spus la prezentare, Comisia Europeană va raporta asupra progresului în timpul acestui mandat. Comisia nu are culoare politică. Întotdeauna ne străduim să prezentăm o analiză cât mai echilibrată şi obiectivă a situaţiei în cele două state membre (România şi Bulgaria - n.r)", a afirmat...
12:30
Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Liber Metrou, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în urma şedinţei avute după greva de avertisment de joi, s-a stabilit ca greva generală să aibă loc săptămâna viitoare, marţi sau miercuri, între orele 4:00 şi 16:00. „Da, s-a decis continuarea acţiunii. S-ar putea să nu fie chiar luni, dar marţi sau miercuri, pentru că trebuie să ţinem cont de minimul 48 de zile lucrătoare şi am luat în calcul. Dar dacă avem foc continuu, aveam lejer 48 de ore pentru luni. Se par...
12:20
"Dacă ţineţi la România, schimbaţi guvernul! La Bruxelles şi în toate cancelariile europene importante, atmosfera despre România, imaginea ţării şi încrederea în România sunt extrem de deteriorate. Chiar dacă PSD, ALDE şi Guvernul Dăncilă ar lua decizia să-şi schimbe fundamental atitudinea, procesul de recredibilizare ar lua un timp îndelungat, iar ţara nu mai are acest timp la dispoziţie. Înţelegeţi că ţara a deraiat datorită guvernării. Soluţia politică este schimbarea imediată a guvernului, f...
12:10
"În primul rând, după cum a declarat prim-vicepreşedintele Timmermans, MCV are scopul de a ajuta, nu de a pedepsi. Obiectivul şi motivaţia este, bineînţeles, de a realiza progrese pentru încheierea MCV. După cum am spus la prezentare, Comisia Europeană va raporta asupra progresului în timpul acestui mandat. Comisia nu are culoare politică. Întotdeauna ne străduim să prezentăm o analiză cât mai echilibrată şi obiectivă a situaţiei în cele două state membre (România şi Bulgaria - n.r)", a afirmat...
12:00
George Stinney Jr. avea doar 14 ani când a fost EXECUTAT PE SCAUNUL ELECTRIC, în 1944, devenind cea mai tânără persoană executată în SUA. • 70 de ani mai târziu, în decembrie 2014, condamnarea pentru crimă a lui George a fost ANULATĂ de un judecător din Carolina de Sud. La ce folos? În martie 1944, tânărul afro-american a fost acuzat de uciderea a două fetiţe, în oraşul idilic Alcolu, din Carolina de Sud, scrie mirror.co.uk. • Cadavrele lui Mary Emma Thames, de 8 ani şi Betty June Binnicker, de...
11:40
"Am crescut în PSD. 30 de ani din viaţa mea am muncit cu mii de colegi şi colege pentru câştigarea alegerilor din '90 încoace şi acestor colegi şi colege vreau să le spun foarte clar că eu sunt un om de stânga, ataşat valorilor sociale. Mi se pare trist faptul că nu există argumente prin care să fiu atacată", a afirmat Corina Creţu, într-un interviu acordat România Tv. Întrebată despre o eventuală demisie din PSD, comisarul european pentru politică regională a răspuns: "Nu, nu mă gândesc la ora...
11:40
”Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Ordine Publică şi Poliţia Sectorului 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pun în aplicare 6 mandate de percheziţie domiciliară în Capitală şi pun în executare 9 mandate de aducere într-un dosar privind infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat şi fals în declaraţii. Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că două grupuri in...
Acum 6 ore
11:10
„La această oră, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Ordine Publică şi Poliţia Sectorului 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pun în aplicare 6 mandate de percheziţie domiciliară în Capitală şi pun în executare 9 mandate de aducere într-un dosar privind infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat şi fals în declaraţii. Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că...
11:00
Lee Child spune că este de acord cu fanii cărţilor din seria "Jack Reacher", care sunt de părere că Tom Cruise este prea scund pentru a interpreta acest rol, potrivit BBC Cruise a interpretat acest personaj în două filme, "Jack Reacher: Un glonţ la ţintă/ Jack Reacher", lansat în 2012, şi "Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată!/ Jack Reacher: Never Go Back", apărut în 2016. Child a spus că a lucrat foarte bine cu Tom Cruise, dar şi-a dat seama că fizicul acestuia nu se potriveşte cu cel al pe...
11:00
Carmen Iohannis a fost citată pentru a se prezenta joi, 15 noiembrie, la Parchetul General, în dosarul deschis ca urmare a plângerii depuse de Lumea Justiţiei referitor la casele familiei din Sibiu. Preşedintele ţării a anunţat că soţia sa nu se va prezenta la Parchet, pentru că se vor afla într-o vizită oficială la Londra. În acelaşi context, întâlnirea între preşedintele Klaus Iohannis şi Theresa May, programată să aibă loc miercuri, de la ora 17.30, a fost anulată, la solicitarea premierului...
10:30
10:10
Fostul tenismen, Ilie Năstase, a explicat în stilul caracteristic de ce nu o poate antrena pe Simona Halep. Deşi, potrivit fostului număr 1 ATP, liderul WTA nu mai are nevoie de antrenor. "Nici eu nu ştiu ce antrenor să aleagă, Simona ştie cel mai bine. Eu am zis că ea nu are nevoie de antrenor. Eu când jucam aveam o domnişoară în colţul terenului şi mă inspira mai bine... Glumesc. Dar eu cred că atunci când eşti numărul 1 mondial nu prea mai ai nevoie de antrenor. Poate să îţi organizeze antren...
10:10
„Săptămâna aceasta vom include pe ordinea de zi această ordonanţă. Am inclus toate observaţiile, toate comentariile, am avut azi şi avizul de la Consiliul Economic şi Social, şi am considerat că aşa e corect, să avem din nou procedura reluată şi avem toate avizele”, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Acesta a adăugat că după adoptarea OUG vor avea loc noi discuţii în coaliţie, cu ALDE, privind lista companiilor care vor intra în fondul suveran. „Cu colegii de la ALDE am...
Acum 8 ore
09:20
Un film de desene animate din 1928, în care apare Oswald Iepuraşul Norocos, un „strămoş” al celebrului şoricel Mickey Mouse, creat de Walt Disney, a fost descoperit în Japonia, scrie The Hollywood Reporter. • Pelicula realizată în format de 16 mm Neck 'n' Neck a ajuns la istoricul anime Yasuchi Watanabe, care a cumpărat pe vremea când era în liceu, în urmă cu 70 de ani, dar nu a ştiut de importanţa ei. • Watanabe, care are acum 84 de ani, a cumpărat filmul de la un vânzător de jucării, de lângă...
Acum 24 ore
23:30
"Guvernul a decis în mod colectiv să susţină proiectul de acord negociat cu Uniunea Europeană” a anunţat premierul britanic. "A fost cel mai bun care ar fi putut fi negociat." Decizia Cabinetului de la Londra a avut nevoie de cinci ore de discuţii, dar premierul crede că s-au făcut paşi decisiv spre ieşirea din Uniunea Europeană, iar acordul va fi finalizat în câteva zile. "Acest lucru este în mod ferm în interesul naţional şi este vorba de un acord adecvat rezultatului referendumului. Decizia p...
21:50
”Am trecut prin rezidenţiat ca printr-o maşina de spălat”, scrie tânăra căreia îi aparţine jurnalul citat de senatorul USR Adrian Wiener, el însuşi medic la Spitalul de Urgenţă Arad şi membru al Comisiei de Sănătate din Senat. ”Mulţi ne întrebam dacă nu ştiam mai multe când am început... şi majoritatea suntem siguri ca dacă ne-ar fi lăsat acasă 2 ani sa ne citim ghidurile şi tratatele am fi ieşit medici mai buni... chiar şi aşa cu experienţa clinica. Pentru ca experienţa clinică e o bătaie de jo...
21:40
"Poate fi salvată relaţia transatlantică? Aceasta este întrebarea cu care se confruntă lumea la 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Semnalele de la ceremoniile comemorative centenare de la Paris nu au fost bune. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a condamnat public naţionalismul, plasându-l «în opoziţie faţă de patriotism», în timp ce autoproclamatul naţionalist Donald Trump privea cu uimire. Relaţia dintre SUA şi principalii aliaţi europeni - Germania, Marea Britanie şi Fra...
20:20
Noile norme vor oferi cetăţenilor conectivitate de mare viteză şi vor face ca apelurile să fie sigure şi accesibile în cadrul UE, asigurând în acelaşi timp predictibilitatea necesară pentru operatorii de telecomunicaţii pentru a stimula investiţiile în internetul de mare viteză, scrie Mediafax. Citeşte şi Top cinci sfaturi pentru ACHIZIŢIILE de BLACK FRIDAY. Cum să te fereşti de FALSELE REDUCERI Politica Roam Like Home a pus capăt taxelor de roaming în 2017. Noua legislaţie limitează apelurile c...
20:00
„Aşa ceva nu poate fi acceptat”, a spus ministrul, care i-a avertizat pe sindicalişti că fiecare oră care trece fără a fi semnat contractul colectiv de muncă înseamnă o scădere de un procent din majorările salariale convenite. Şova îi acuză pe sindicalişti şi pe liderul sindical Ion Rădoi de şantaj, în contextul în care aceştia au anunţat grevă de avertisment joi dimineaţa. Ministrul spune că Ion Rădoi vinde sindicaliştilor iluzii, solicitând, în cadrul negocierilor, o creştere salarială de 42%....
18:50
Cuvintele cheie de Black Friday sunt documentare şi pregătire. Înainte de toate, fă-ţi o listă de cumpărături şi stabileşte cu atenţie priorităţile, alege modelele pe care le vizezi pentru fiecare tip de produs şi notează cu atenţie caracteristicile tehnice în cazul produselor electronice şi electrocasnice. Şi, mai presus de toate, notează preţul mediu al obiectelor pe care intenţionezi să leachiziţionezi pentru ca, la momentul zero al reducerilor, să fii în temă dacă eşti cu adevărt în faţa une...
18:00
Potrivit teologilor, postul are două aspecte: unul trupesc si altul sufletesc, spiritual, ceea ce corespunde postului extern şi postului intern, care însă constituie o unitate. Postul conferă claritate şi putere de concentrare şi poate deveni un instrument benefic în această perioadă. Eficienţa acţiunilor de zi cu zi creşte în mod semnificativ, iar performanţele intelectuale sunt amplificate. Postul conferă un sentiment de flexibilitate şi mai multă energie. Multe persoane obişnuite cu postul gă...
18:00
„Da, a avut loc această întâlnire astăzi (miercuri - n.r). Am discutat strategia pentru perioada următoare, moţiunea de cenzură este inevitabilă, o vom depune cu siguranţă în perioada următoare. Pentru moment am agreat să continuăm discuţiile fiecare dintre noi cu ceilalţi parlamentari şi din PSD şi din celelalte grupuri din Parlament pentru a încerca să obţinem o susţinere pentru această moţiune”, a afirmat Dan Barna, miercuri pentru Mediafax. Întâlnirea între Orban, Barna şi Tomac a avut loc î...
Mai multe ştiri
©2004—2018 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.