Vâlcea: Un bărbat care expedia din Spania droguri, prins de poliţişti

Agerpres, 6 decembrie 2018 20:00

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, dat în urmărire internaţională pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, a fost arestat de poliţiştii vâlceni, anunţă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţiei Judeţean (IPJ) Vâlcea.Potrivit acestora, tânărul este suspectat că, aproape trei ani, ar fi expediat droguri din Spania în România, pentru a fi vândute."La data de 5 decembrie a.c, poliţiştii au pus în aplicare un mandat de arestare, faţă de un bărbat de 27 de ani, persoană urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În fapt, începând cu luna ianuarie 2016, cel în cauză, aflându-se în Spania, ar fi expediat spre ţară diferite cantităţi de droguri, pentru comercializare", se arată într-un comunicat de presă al IPJ, transmis joi.Mandatul de arestare a fost emis de Tribunalul Vâlcea, bărbatul având domiciliul în comuna Vlădeşti. În prezent, el se află încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea, urmând să fie trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc, au mai precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea. AGERPRES / (AS - autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă; editor online: Magdalena Tănăsescu)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum o oră
00:30
Adunarea Naţională a Franţei şi-a exprimat marţi, cu prilejul examinării unui proiect de reformă a justiţiei, solidaritatea cu victimele atacului armat care a făcut cel puţin doi morţi şi 11 răniţi în centrul oraşului Strasbourg, relatează AFP.Aş dori să adresez împreună cu colegii mei solidaritatea Adunării Naţionale locuitorilor oraşului Strasbourg care au fost (marţi seară) victimele unui atac care a făcut mai mulţi morţi şi răniţi", a declarat deputatul de Haut-Rhin Olivier Becht (UDI), originar din Strasbourg."Împărtăşim durerea, tristeţea şi solidaritatea cu toate victimele, familiile acestora, locuitorii, gândindu-ne şi la forţele de ordine care fac tot ce pot pentru a-l prinde pe atacator în circumstanţe care sunt deja foarte complicate", a adăugat el.Ministrul justiţiei, Nicole Belloubet, s-a asociat imediat acestei declaraţii. "Am aflat în urmă cu mai puţin de o oră despre acest schimb de focuri. Poliţia judiciară a fost sesizată şi sunt în curs desfăşurare o serie de operaţiuni", a afirmat ea.Mai mulţi deputaţi, printre care Eric Ciotti (LR), Ugo Bernalicis (LFI) sau Emmanuelle Ménard (NI), s-au asociat, de asemenea, acestui mesaj de solidaritate al Adunării Naţionale.În Senat, parlamentarii au păstrat un minut de tăcere în memoria victimelor, la invitaţia senatorului de Landes Eric Kerrouche (PS).AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor: Mariana Ionescu, editor online: Daniela Juncu)
Acum 2 ore
00:20
Un bărbat de 49 de ani a deschis focul marţi în catedrala din Campinas, un oraş în apropiere de Sao Paolo, în sud-estul Braziliei, omorând patru persoane înainte de a se sinucide, au informat autorităţile locale, relatează AFP.Atacatorul, care a folosit două arme, printre care un pistol de calibru 38, a rănit, de asemenea, alte patru persoane."Un individ a deschis focul la întâmplare împotriva persoanelor care se aflau la faţa locului, până la intervenţia poliţiei militare, care a deschis focul asupra lui, înainte de a se sinucide", a făcut cunoscut secretariatul securităţii din Sao Paolo, într-un comunicat."Pe lângă atacator, patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte patru au fost rănite", a adăugat textul, fără să precizeze motivele atacului armat.Poliţia civilă a declarat pentru site-ul de informaţii G1 că l-a identificat pe atacator, un bărbat de 49 de ani domiciliat în Valinhos, un oraş la 12 kilometri de Campinas. Victimele nu au fost identificate deocamdată.Imagini difuzate de televiziunea Globonews au arătat cadavrul agresorului în interiorul catedralei, îmbrăcat în blugi şi un tricou albastru, cu un pistol într-o mână şi altul la centură.O cameră de supraveghere video a înregistrat atacul armat de la început: bărbatul, aşezat pe o bancă din faţă, în stânga altarului, se ridică brusc şi începe să tragă asupra credincioşilor aflaţi lângă el.Potrivit site-ului de informaţii G1, individul s-a dezlănţuit în lăcaşul de cult în jurul orelor 13.00 (15.00 GMT), în plină liturghie. După ce a tras de vreo 20 de ori în direcţia credincioşilor, s-a împuşcat în cap în faţa altarului."Catedrala rămâne închisă pe perioada anchetei poliţiei (...) Contăm pe rugăciunile voastre în acest moment de durere profundă", a scris dioceza de Sao Paolo pe contul său de Facebook."Majoritatea victimelor sunt persoane în vârstă, el a deschis focul asupra acestor persoane nevinovate. Este o mare tragedie", a afirmat un poliţist la postul Globonews.Brazilia este una din ţările cele mai violente din lume, cu un record de 63.880 de crime în 2017, o rată de 30.8 crime la 100.000 de locuitori. O medie de trei ori superioară pragului stabilit de ONU pentru violenţa endemică, notează AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
00:10
Eurodeputaţii români Norica Nicolai şi Marian Jean Marinescu au declarat pentru AGERPRES că nu sunt îngrijoraţi pentru siguranţa personală din cauza atacului armat înregistrat la Strasbourg care a determinat închiderea Parlamentului European (PE) dar au spus că incidentul este unul nefericit pentru Franţa.Eurodeputatul PNL Marian Jean Marinescu spune că se afla în plenul Parlamentului European când a aflat despre închiderea PE, un anunţ în acest sens fiind făcut de preşedintele legislativului comunitar, Antonio Tajani.Marinescu susţine că nu se teme pentru propria siguranţă din cauza incidentului care a determinat închiderea PE, chiar dacă personal nu a mai trecut niciodată printr-o astfel de situaţie. Întrebat cât crede că ar putea dura închiderea PE, el a spus că probabil până la ora locală 24.00, când se încheie dezbaterile de marţi.Eurodeputata ALDE Norica Nicolai, raportoare pentru Azerbaidjan a PE, se afla la un eveniment dedicat acestei ţări la care participau circa 200 de persoane când a aflat despre închiderea PE, de pe Twitter, după ora locală 20.30. Ea susţine că nu a remarcat vreo agitaţie din acest motiv în incinta Parlamentului European, deşi toate intrările în clădire au fost închise. Practic, închiderea PE nu presupune alte măsuri speciale în afară de închiderea ieşirilor, precum restricţii de circulaţie în interior."Nu ne temem pentru noi. Dar pentru Franţa este un eveniment care creează o problemă foarte serioasă", ne-a declarat Norica Nicolai.Ea a mai spus că a remarcat încă de la venirea la Strasbourg mai multe măsuri de securitate decât de obicei.Norica Nicolai mai spune că din comunicatul primit din partea PE se înţelege că, chiar dacă se ştie doar despre un singur atacator, ar putea exista mai multe puncte de risc în oraş. Eurodeputata spune că a mai trecut printr-o situaţie în care sediul PE a fost închis, însă este vorba despre cel de la Bruxelles, după atentatele de la metrou din martie 2016.Un schimb de focuri a făcut marţi cel puţin doi morţi şi zece răniţi la Târgul de Crăciun de la Strasbourg, forţele de ordine fiind în căutarea atacatorului care a reuşit să fugă, potrivit ministrului francez de interne şi prefecturii departamentului. Autorul faptelor a fost identificat şi este căutat cu toate forţele, potrivit prefecturii.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Daniela Juncu)
00:00
MAE informează că până în acest moment nu sunt confirmate victime de cetăţenie română în urma atentatului de la Strasbourg şi nu au fost înregistrate solicitări de asistenţă consulară la nivelul oficiului consular."Consulatul General al României la Strasbourg are în atenţie incidentul petrecut marţi seara în Piaţa Kleber şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia şi identitatea persoanelor afectate", precizează MAE.De asemenea, Consulatul General al României la Strasbourg monitorizează situaţia, menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătit să intervină dacă situaţia o va impune.Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon ale Consulatului General al României la Strasbourg +33 369.321.938, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +33 6.27.05.00.22. AGERPRES/(AS-editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)
11 decembrie 2018
23:50
Sediul Parlamentului European este închis complet, dar în interior activităţile programate continuă, a declarat marţi seară, pentru AGERPRES, europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan, aflat la Strasbourg."Da, eu sunt în Parlament, Parlamentul e încuiat, nu intră şi nu iese nimeni, dar în interiorul Parlamentului munca programată continuă. Tocmai ce am încheiat o dezbatere pe bugetul Uniunii Europene, deci în interior şedinţele continuă, dar Parlamentul e închis, nu intră, nu iese nimeni", a declarat Siegfried Mureşan.Europarlamentarul PNL a precizat că măsura închiderii sediului Parlamentului European de la Strasbourg a fost luată în jurul orelor 21.20 - 21.40, ora României, nefiind comunicate alte informaţii."Nu, nu. Deci s-a dispus, practic, izolarea completă a Parlamentului, nu intră şi nu iese nimeni, am văzut şi eu informaţii în mass-media cum că prespusul atacator este încă în stare de libertate, dar nu am informaţii în această direcţie. Deci, tot ce vă pot spune că Parlamentul este închis, izolat de restul lumii, dar continuă să funcţioneze. Nu ştiu nimic în plus faţă de ce am văzut în presă, nouă în interiorul Parlamentului nu ni s-a relatat decât că a fost un incident, mai mult de atât nu am primit ca informaţii şi că nu se se poate ieşi, şi, evident, recomandarea de a contacta pe cei apropiaţi, fiecare europarlamentar să-şi contacteze apropiaţii de care ştie că sunt aici pentru a se asigura că sunt în siguranţă", a precizat eurodeputatul.Mureşan nu a putut oferi detalii despre ceilalţi europarlamentari români."Nu ştiu, eu sunt la locul de muncă, nu ştiu să vă spun câţi din ceilalţi europarlamentari sunt la locul de muncă şi câţi erau la Târgul de Crăciun ", a mai afirmat eurodeputatul.Sediul Parlamentului European din Strasbourg a fost închis în urma unui atac cu focuri de armă într-o piaţă de Crăciun, soldat cu cel puţin doi morţi şi zece răniţi. Eurodeputaţilor li s-a cerut să rămână în interior, a anunţat un purtător de cuvânt, transmite Reuters. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: George Onea, editor online: Daniela Juncu)
23:50
Toate instituţiile din Strasbourg care ţin de Uniunea Europeană şi cele publice sunt închise, iar acolo unde există persoane în incintă au rămas blocate, după ce marţi seara a avut loc un atac armat în apropiere de Târgul de Crăciun, a declarat pentru AGERPRES eurodeputata PSD Claudia Ţapardel."În momentul de faţă toate instituţiile care ţin de Uniunea Europeană - Parlamentul European, toate instituţiile publice sunt închise. De asemenea, localurile, hotelurile, restaurantele sunt închise, iar persoanele din incintă au rămas blocate. Centrul oraşului este blocat", a precizat Claudia Ţapardel.Eurodeputata a rămas blocată pe autostradă în urma atacului, ea părăsind clădirea Parlamentului European, unde are loc şedinţa plenară, cu foarte puţin timp înainte de a avea loc incidentul. Şedinţa plenară continuă însă, iar cei care au de susţinut rapoarte au rămas în clădire, printre aceştia fiind liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica."Eu mă aflu pe autostradă, iar aceasta este blocată, peste tot sunt filtre de control. Tot oraşul este blocat. Colegii români europarlamentari şi stafful care lucrează alături de noi, conform informaţiilor pe care le avem, sunt toţi în regulă, nu există niciun fel de pericol. Aşteptăm însă următoarele informaţii şi recomandări. (...) Nu ştim ce se va întâmpla de mâine, în acest moment activitatea din PE a fost suspendată şi parlamentul este închis. Este doar o şedinţă plenară în derulare, pentru că erau în dezbateri anumite puncte care erau pe ordinea de zi, la care participă colegii care se aflau la acea dezbatere. Eu am plecat din Parlament aproape concomitent cu momentul atentatului şi mă îndreptam către hotelul unde locuiesc şi care este undeva în afara Strasbourgului. Parlamentul European este închis, dar nu au fost evacuaţi cei care se află în clădire", a detaliat eurodeputata PSD.Potrivit acesteia, informaţiile sunt unele destul de contradictorii, dar, potrivit celor existente, europarlamentarii români, stafful acestora şi românii care lucrează în instituţiile europene sunt în siguranţă.Sediul Parlamentului European din Strasbourg a fost închis în urma unui atac cu focuri de armă într-o piaţă de Crăciun, soldat cu cel puţin doi morţi şi zece răniţi. Eurodeputaţilor li s-a cerut să rămână în interior, a anunţat un purtător de cuvânt, transmite Reuters. AGERPRES/(AS-autor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)
23:30
Cel puţin două persoane au murit şi zece au fost rănite, în seara zilei de 11 decembrie 2018, în urma unui schimb de focuri în apropierea unui târg de Crăciun la Strasbourg. Sediul Parlamentului European din Strasbourg, unde zilele acestea se desfăşoară o sesiune plenară, a fost închis, a anunţat un purtător de cuvânt, conform Reuters. Poliţia din Franţa declară că suspectează că atacul armat a fost motivat de terorism, transmite dpa.***Cele mai grave atacuri armate şi atentate teroriste comise în Franţa, în perioada 2012-2018:8 octombrie 2018 - un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost ucis şi alţi doi au fost grav răniţi, într-un schimb de focuri într-un bar din Toulouse, după ce doi bărbaţi aflaţi pe o motocicletă, între care unul înarmat cu un pistol, au deschis focul, în jurul orei 17.00, pe terasa barului "Le Papus" şi au urmărit una dintre cele trei victime în interiorul localului, potrivit parchetului din Toulouse. Autorii atacului au fugit. Un bărbat împuşcat a murit pe loc, iar alţi doi - dintre care unul în stare gravă - au fost spitalizaţi.7 octombrie 2018 - doi bărbaţi au fost răniţi prin împuşcare, în cartierul Champs-Elysées din Paris, de agresori aflaţi pe o motocicletă şi care au reuşit să fugă. Conform primelor elemente ale anchetei, principala ipoteză a fost cea a unei reglări de conturi, a indicat o sursă din cadrul poliţiei.9 septembrie 2018 - Şapte oameni au fost răniţi, dintre care patru grav, la Paris, după ce au fost atacaţi de un bărbat înarmat cu un cuţit şi o bară de fier, care a fost arestat.23 august 2018 - un bărbat înarmat cu un cuţit a ucis două persoane (pe mama şi pe sora sa) şi a rănit grav o a treia persoană, în oraşul Trappes, la periferia Parisului, înainte de a fi "neutralizat" de forţele de ordine. Organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat atacul, însă nu a furnizat nicio dovadă în acest sens.12 mai 2018 - un tânăr înarmat cu un cuţit a ucis un trecător la Paris şi a rănit alţi patru. Atacatorul era născut în 1997, în Cecenia. Părinţii lui au fost plasaţi, la 13 mai 2018, în custodia poliţiei, au anunţat surse judiciare pentru AFP. Un trecător în vârstă de 29 de ani a fost ucis şi alte patru persoane au fost rănite de acest tânăr, care a strigat "Allah Akbar" (Allah e mare), potrivit martorilor, înainte de a fi doborât de poliţie.23 martie 2018 - Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 16 au fost rănite, în cursul a trei atacuri executate de un bărbat care şi-a declarat apartenenţa la gruparea jihadistă Statul Islamic. Autorul celor trei atacuri din Carcassonne şi Trebes (sudul Franţei), Redouane Lakdim, un francez de origine marocană, a fost ucis în urma asaltului forţelor de ordine la supermarketul din Trebes, unde se retrăsese cu un jandarm luat ostatic. Locotenent-colonelul de jandarmerie Arnaud Beltrame, care se oferise pe sine în schimbul eliberării ostaticilor din timpul atacurilor, a murit. Redouane Lakdim a furat mai întâi o maşină în oraşul Carcassonne, ucigând un pasager şi rănindu-l pe şofer. El a rănit apoi un poliţist cu un glonţ şi a mers într-un supermarket din Trebes, la 10 km distanţă, unde a ucis încă două persoane.20 aprilie 2017 - Un poliţist şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost răniţi, dintre care unul grav, iar o turistă a fost rănită mai "uşor" de un glonţ, în cursul unui schimb de focuri pe celebrul bulevard Champs-Elysées din Paris, agresorul fiind împuşcat. Atacul armat a avut loc cu doar trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, în jurul orei 21.00 (19.00 GMT), şi a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).26 septembrie 2016 - Un bărbat a deschis focul în faţa unui supermarket din Port-Marly, localitate situată la 30 km vest de Paris, şi a rănit grav două persoane. Bărbatul care a deschis focul a venit cu maşina la locul atacului, unde a rănit grav o casieră de 46 de ani şi un bărbat de 73 de ani. Cele două victime, transportate la spital, au fost grav rănite. Autorul atacului a fugit de la locul faptei şi s-a baricadat în propriul apartament.26 iulie 2016 - Doi bărbaţi au luat mai mulţi ostatici într-o biserică din regiunea Normandia, în nordul ţării, în apropiere de Rouen. Preotul bisericii în care s-a produs luarea de ostatici a fost ucis, în timp ce un alt ostatic a fost foarte grav rănit. Cei doi atacatori înarmaţi cu cuţite au fost ucişi de forţele de ordine, care au luat cu asalt biserica.14 iulie 2016 - Un tunisian de 31 de ani, aflat la volanul unui camion, a lovit în mulţimea adunată la Nisa pentru focurile de artificii de pe Promenada englezilor, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, la orele 22.30 (23.30, ora României). Atentatul, soldat cu 86 de morţi şi peste 400 de răniţi, a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI). Printre victime, s-au aflat şi cetăţeni români, dintre care unul a decedat. Preşedintele francez, François Hollande, a anunţat atunci prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă, care urma să fie ridicată la 26 iulie. Decretată de şeful statului pe fondul atentatelor comise pe 13 noiembrie 2015 la Paris, regimul de excepţie al stării de urgenţă a fost prelungit de trei ori, în noiembrie, februarie şi mai. Ultima prelungire, la 19 mai 2016, a fost de două luni, faţă de câte trei luni anterior, pentru a asigura securitatea Campionatului de Fotbal EURO2016 şi a Turului Franţei la ciclism.13 noiembrie 2015 - Bărbaţi înarmaţi şi atacatori sinucigaşi au comis un val de atentate la Paris, care au vizat restaurante, o sală de concerte şi zona adiacentă Stade de France, atacurile, soldate cu 130 de morţi şi sute de răniţi, fiind revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic. În jur de 20 de cetăţeni străini s-au numărat printre cei ucişi: doi cetăţeni români care participau la o aniversare pe terasa La Belle Equipe; trei cetăţeni belgieni; un german; trei spanioli; doi portughezi; un britanic; două tinere surori tunisiene; trei chilieni; doi algerieni; un marocan; doi mexicani. Opt "terorişti" şi-au pierdut viaţa în atentate, dintre care şapte s-au aruncat în aer. Patru dintre aceşti agresori au murit în sala de spectacole Bataclan, dintre care trei acţionând o centură cu exploziv, ultimul fiind ucis în timpul asaltului forţelor de ordine. Trei kamikaze au murit la Stade de France, iar altul pe bulevardul Voltaire, în apropiere de Bataclan. În paralel, terorişti au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase, la Bataclan, străzile Charonne, Bichat, la restaurantul Le Petit Cambodge, precum şi la Fontaine au Roi, la intersecţia cu Faubourg-du-Temple. Celelalte atentate comise de atacatori sinucigaşi au avut loc în apropiere de Bazilica Saint-Denis, unul dintre marile temple istorice ale creştinătăţii europene, unde se află înhumaţi mulţi regi ai Franţei. Cele mai multe dintre victime au fost ucise în atacul din sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.7 ianuarie 2015 - Un atac armat terorist a avut loc la sediul publicaţiei franceze de satiră Charlie Hebdo din Paris, Franţa, fiind cel mai sângeros din Franţa din ultimii peste 40 de ani. 12 persoane au murit şi alte zece au fost rănite. Cei trei autori ai atentatului au fost identificaţi. Doi dintre ei erau fraţii franco-algerieni Said Kouachi (34 de ani) şi Cherif Kouachi (32 de ani), iar al treilea, Hebdo Hamyd Mourad (18 ani), s-a predat poliţiei. De asemenea, au fost reţinute şapte persoane din anturajul atacatorilor.11, 15 martie 2012 - Mohamed Merah, în vârstă de 23 de ani, a împuşcat mortal trei militari, în plină stradă, la Toulouse şi Montauban, iar apoi, la 19 martie, a împuşcat trei copii şi un profesor într-un colegiu din Toulouse, înainte de a fi ucis, la 22 martie, de poliţie, în apartamentul său asediat de forţele de ordine cu o zi înainte. AGERPRES/ (Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Andreea Onogea, editor online: Daniela Juncu)
23:30
UPDATE ORA 23:15 Atac armat la Strasbourg: "Schimb de focuri în cartierul în care s-ar fi ascuns atacatorul" (poliţia) Un "schimb de focuri s-a produs în cartierul în care s-ar fi ascuns atacatorul" care a făcut doi morţi şi 11 răniţi, marţi seară, în apropierea Târgului de Crăciun de la Strasbourg, a făcut cunoscut o sursă din cadrul poliţiei, citată de AFP.Atacatorul a fost rănit de o patrulă de soldaţi angajaţi în Operaţiunea Santinela înainte de a reuşi să fugă, a precizat sursa. UPDATE ORA 23:15 Atac armat la Strasbourg: Situaţia este în curs de evaluare de către Parchetul antiterorist Secţia antiteroristă a Parchetului din Paris a anunţat marţi seară că evaluează 'situaţia' existentă după atacul armat de la Strasbourg (estul Franţei), soldat cu doi morţi şi 11 răniţi, transmite AFP.În cazul în care pista teroristă este evocată în acest stadiu, această secţie specializată, cu competenţe în materie de terorism, nu s-a sesizat în legătură cu faptele comise în zona târgului de Crăciun, circumstanţele incidentului rămânând deocamdată neclare.''Secţia antiteroristă a Parchetului din Paris, în relaţie cu Parchetul din Strasbourg, este în curs de evaluare a situaţiei'', a menţionat Parchetul din capitala franceză, fără a oferi alte detalii. UPDATE ORA 23:11 Schimb de focuri la Strasbourg: Cel puţin doi morţi şi zece răniţi; atacatorul a reuşit să fugă  Un schimb de focuri a făcut marţi cel puţin doi morţi şi zece răniţi la Târgul de Crăciun de la Strasbourg (nord-vestul Franţei), forţele de ordine fiind în căutarea atacatorului care a reuşit să fugă, potrivit ministrului francez de interne şi prefecturii departamentului, relatează AFP şi Reuters.Autorul faptelor a fost identificat şi este căutat cu toate forţele, a făcut cunoscut prefectura.Tradiţionalul Târg de Crăciun de la Strasbourg, care a mai cunoscut în trecut ameninţări cu atentate, este protejat de un important dispozitiv de supraveghere. În oraş se află şi sediul Parlamentului European, care a fost închis."Schimb de focuri în centrul oraşului Strasbourg. Vă invităm să rămâneţi acasă în aşteptarea clarificării situaţiei", a scris pe Twitter Alain Fontanel, prim-adjunct al primarului oraşului."Eveniment în curs la Strasbourg. Păstraţi-vă calmul şi urmaţi instrucţiunile ce vor fi date" de conturile oficiale, a scris, de asemenea, prefectura."Grande Ile", centrul istoric al Strasbourgului, este în întregime înconjurat de forţele de ordine care i-au invitat pe trecători să se pună la adăpost, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse.Militari înarmaţi, poliţişti şi maşini de salvare s-au îndreptat spre locul schimbului de focuri.  UPDATE ORA 23:06 Schimb de focuri la Strasbourg: Poliţia suspectează că atacul a fost motivat de terorism  Poliţia din Franţa declară că suspectează că atacul armat din apropierea unui târg de Crăciun în Strasbourg, soldat cu cel puţin doi morţi şi zece răniţi, a fost motivat de terorism, transmite dpa. Foto: (c) Vincent Kessler / REUTERSUPDATE ORA 22:59 Schimb de focuri la Strasbourg: Sediul Parlamentului European a fost închis (purtător de cuvânt) Sediul Parlamentului European din Strasbourg a fost închis în urma unui atac cu focuri de armă într-o piaţă de Crăciun, soldat cu cel puţin doi Morţi şi zece răniţi. Eurodeputaţilor li s-a cerut să rămână în interior, a anunţat un purtător de cuvânt, transmite Reuters. UPDATE ORA 22:48 Schimb de focuri la Strasbourg: un mort şi zece răniţi  Foto: (c) Vincent Kessler / REUTERSCel puţin o persoană a murit şi zece au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri în apropierea unui târg de Crăciun la Strasbourg, în Franţa, a anunţat prefectura locală, conform Reuters. Poliţia este pe urma trăgătorului, adaugă AFP.* Schimb de focuri la Strasbourg: Preşedintele Emmanuel Macron îl trimite la faţa locului pe ministrul de interne UPDATE ORA 22:39 Schimb de focuri la Strasbourg: Sediul Parlamentului European, blocat Sediul parlamentului European din Strasbourg, unde zilele acestea se desfăşoară o sesiune plenară, este blocat după un schimb de focuri la târg de Crăciun, potrivit unui europarlamentar, relatează dpa. Foto: (c) Vincent Kessler / REUTERS"Parlamentul European a activat un protocol de urgenţă. Suntem în prezent blocaţi pentru a proteja oamenii aici. Rămâneţi în siguranţă şi în interior", a scris Eva Kaili (Grecia) pe Twitter.O persoană a murit şi şase au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri. UPDATE ORA 22:31 Schimb de focuri la Strasbourg: un mort şi şase răniţi O persoană a murit şi şase au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri în apropierea unui târg de Crăciun la Strabourg, în Franţa. ORA 21:57 Franţa: 'Schimb de focuri în centrul Strasbourgului', primăria îndeamnă locuitorii să rămână acasă Un schimb de focuri a avut loc marţi seară în centrul oraşului francez Strasbourg, unde este organizat Târgul de Crăciun, şi primăria a îndemnat locuitorii "să rămână acasă", transmite AFP. Foto: (c) Vincent Kessler / REUTERS"Schimb de focuri în centrul oraşului Strasbourg. Vă invităm să rămâneţi acasă în aşteptarea clarificării situaţiei", a scris pe Twitter Alain Fontanel, prim-adjunct al primarului oraşului.AGERPRES/(AS - editori: Alic Mîrza, Mariana Ionescueditor online: Daniela Juncu) * LIVE UPDATE-ul este realizat în baza stirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării stirilor pe fluxul agenţiei. 
Acum 4 ore
23:20
UPDATE ORA 23:11 Un schimb de focuri a făcut marţi cel puţin doi morţi şi zece răniţi la Târgul de Crăciun de la Strasbourg (nord-vestul Franţei), forţele de ordine fiind în căutarea atacatorului care a reuşit să fugă, potrivit ministrului francez de interne şi prefecturii departamentului, relatează AFP şi Reuters.Autorul faptelor a fost identificat şi este căutat cu toate forţele, a făcut cunoscut prefectura.Tradiţionalul Târg de Crăciun de la Strasbourg, care a mai cunoscut în trecut ameninţări cu atentate, este protejat de un important dispozitiv de supraveghere. În oraş se află şi sediul Parlamentului European, care a fost închis."Schimb de focuri în centrul oraşului Strasbourg. Vă invităm să rămâneţi acasă în aşteptarea clarificării situaţiei", a scris pe Twitter Alain Fontanel, prim-adjunct al primarului oraşului."Eveniment în curs la Strasbourg. Păstraţi-vă calmul şi urmaţi instrucţiunile ce vor fi date" de conturile oficiale, a scris, de asemenea, prefectura."Grande Ile", centrul istoric al Strasbourgului, este în întregime înconjurat de forţele de ordine care i-au invitat pe trecători să se pună la adăpost, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse.Militari înarmaţi, poliţişti şi maşini de salvare s-au îndreptat spre locul schimbului de focuri  UPDATE ORA 23:06 Schimb de focuri la Strasbourg: Poliţia suspectează că atacul a fost motivat de terorism  Poliţia din Franţa declară că suspectează că atacul armat din apropierea unui târg de Crăciun în Strasbourg, soldat cu cel puţin doi morţi şi zece răniţi, a fost motivat de terorism, transmite dpa. Foto: (c) Vincent Kessler / REUTERSUPDATE ORA 22:59 Schimb de focuri la Strasbourg: Sediul Parlamentului European a fost închis (purtător de cuvânt) Sediul Parlamentului European din Strasbourg a fost închis în urma unui atac cu focuri de armă într-o piaţă de Crăciun, soldat cu cel puţin doi Morţi şi zece răniţi. Eurodeputaţilor li s-a cerut să rămână în interior, a anunţat un purtător de cuvânt, transmite Reuters. UPDATE ORA 22:48 Schimb de focuri la Strasbourg: un mort şi zece răniţi  Foto: (c) Vincent Kessler / REUTERSCel puţin o persoană a murit şi zece au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri în apropierea unui târg de Crăciun la Strasbourg, în Franţa, a anunţat prefectura locală, conform Reuters. Poliţia este pe urma trăgătorului, adaugă AFP.* Schimb de focuri la Strasbourg: Preşedintele Emmanuel Macron îl trimite la faţa locului pe ministrul de interne UPDATE ORA 22:39 Schimb de focuri la Strasbourg: Sediul Parlamentului European, blocat Sediul parlamentului European din Strasbourg, unde zilele acestea se desfăşoară o sesiune plenară, este blocat după un schimb de focuri la târg de Crăciun, potrivit unui europarlamentar, relatează dpa. Foto: (c) Vincent Kessler / REUTERS"Parlamentul European a activat un protocol de urgenţă. Suntem în prezent blocaţi pentru a proteja oamenii aici. Rămâneţi în siguranţă şi în interior", a scris Eva Kaili (Grecia) pe Twitter.O persoană a murit şi şase au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri. UPDATE ORA 22:31 Schimb de focuri la Strasbourg: un mort şi şase răniţi O persoană a murit şi şase au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri în apropierea unui târg de Crăciun la Strabourg, în Franţa. ORA 21:57 Franţa: 'Schimb de focuri în centrul Strasbourgului', primăria îndeamnă locuitorii să rămână acasă Un schimb de focuri a avut loc marţi seară în centrul oraşului francez Strasbourg, unde este organizat Târgul de Crăciun, şi primăria a îndemnat locuitorii "să rămână acasă", transmite AFP. Foto: (c) Vincent Kessler / REUTERS"Schimb de focuri în centrul oraşului Strasbourg. Vă invităm să rămâneţi acasă în aşteptarea clarificării situaţiei", a scris pe Twitter Alain Fontanel, prim-adjunct al primarului oraşului.AGERPRES/(AS - editori: Alic Mîrza, Mariana Ionescueditor online: Daniela Juncu) * LIVE UPDATE-ul este realizat în baza stirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării stirilor pe fluxul agenţiei. 
23:00
Preşedintele Emmanuel Macron şi-a întrerupt o reuniune cu parlamentarii puterii care avea loc la Palatul Elysee în urma "evenimentelor întâmplate la Strasbourg" şi şi-a exprimat dorinţa ca ministrul de interne, Christophe Castaner, să meargă la faţa locului, a informat marţi o sursă din cadrul preşedinţie, citată de AFP."Preşedintele a fost informat în timp real despre evenimentele petrecute la Strasbourg. În consecinţă, el a decis să scurteze reuniunea în curs şi şi-a exprimat dorinţa ca ministrul de interne să se deplaseze la faţa locului", potrivit Palatului Elysee.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
23:00
Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, a declarat, marţi seara, că îşi doreşte la un moment dat să câştige un titlu de Grand Slam la dublu mixt alături de Horia Tecău."Horia face jocul de dublu perfect. Eu alerg... de alergat, alerg destul de bine. Încerc să servesc cât pot de bine, dar nu e punctul forte pentru mine. Însă la retur spun eu că mă descurc. Când Horia e în faţă deja mă relaxez. Sper să se întâmple într-o zi să câştig şi un titlu de Grand Slam la dublu mixt, de ce nu? Pentru mine a fost un pic greu să joc dublu mixt pentru că mi-am dorit foarte mult să am rezultate la simplu. Acum însă poate se schimbă treburile, iar dacă Horia este de acord vom juca anul acesta şi dublu mixt", a spus ea.Întrebată dacă e posibil să câştige la simplu două turnee de Mare Şlem în 2019, ea a răspuns: "E o presiune frumoasă, îmi doresc acest lucru, dar, cum bine ştim toţi, este foarte greu. O să o iau încet, turneu cu turneu, şi vom vedea cum va fi 2019 din punctul ăsta de vedere".Titlul de "Sportiva anului 2018" primit, marţi seara, o onorează pe Simona Halep. "Pentru mine fiecare premiu e important şi îl primesc cu mare drag. Îmi arată că am muncit bine şi că am muncit pentru ceva. Le mulţumesc tuturor care se gândesc să îmi ofere un premiu", a adăugat ea.Simona Halep, numărul 1 în clasamentul WTA, şi Marius Copil (60 ATP) au fost desemnaţi, marţi seara, cei mai buni jucători de tenis ai României în 2018 în cadrul galei anuale organizate de Federaţia Română de Tenis (FRT).De asemenea, Irina Begu şi Horia Tecău au primit titlurile de "Sportivul anului la dublu", în timp ce Mihaela Buzărnescu a fost premiată pentru "Cea mai spectaculoasă ascensiune feminină".AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Daniela Juncu)
23:00
UPDATE ORA 22:48 Cel puţin o persoană a murit şi zece au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri în apropierea unui târg de Crăciun la Strasbourg, în Franţa, a anunţat prefectura locală, conform Reuters. Poliţia este pe urma trăgătorului, adaugă AFP. UPDATE ORA 22:39 Schimb de focuri la Strasbourg: Sediul Parlamentului European, blocat Sediul parlamentului European din Strasbourg, unde zilele acestea se desfăşoară o sesiune plenară, este blocat după un schimb de focuri la târg de Crăciun, potrivit unui europarlamentar, relatează dpa."Parlamentul European a activat un protocol de urgenţă. Suntem în prezent blocaţi pentru a proteja oamenii aici. Rămâneţi în siguranţă şi în interior", a scris Eva Kaili (Grecia) pe Twitter.O persoană a murit şi şase au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri. UPDATE ORA 22:31 Schimb de focuri la Strasbourg: un mort şi şase răniţi O persoană a murit şi şase au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri în apropierea unui târg de Crăciun la Strabourg, în Franţa. ORA 21:57 Franţa: 'Schimb de focuri în centrul Strasbourgului', primăria îndeamnă locuitorii să rămână acasă Un schimb de focuri a avut loc marţi seară în centrul oraşului francez Strasbourg, unde este organizat Târgul de Crăciun, şi primăria a îndemnat locuitorii "să rămână acasă", transmite AFP. Foto: (c) Vincent Kessler / REUTERS"Schimb de focuri în centrul oraşului Strasbourg. Vă invităm să rămâneţi acasă în aşteptarea clarificării situaţiei", a scris pe Twitter Alain Fontanel, prim-adjunct al primarului oraşului.AGERPRES/(AS - editori: Alic Mîrza, Mariana Ionescueditor online: Daniela Juncu) * LIVE UPDATE-ul este realizat în baza stirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării stirilor pe fluxul agenţiei. 
22:50
UPDATE ORA 22:39 Sediul parlamentului European din Strasbourg, unde zilele acestea se desfăşoară o sesiune plenară, este blocat după un schimb de focuri la târg de Crăciun, potrivit unui europarlamentar, relatează dpa."Parlamentul European a activat un protocol de urgenţă. Suntem în prezent blocaţi pentru a proteja oamenii aici. Rămâneţi în siguranţă şi în interior", a scris Eva Kaili (Grecia) pe Twitter.O persoană a murit şi şase au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri. UPDATE ORA 22:31 Schimb de focuri la Strasbourg: un mort şi şase răniţi O persoană a murit şi şase au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri în apropierea unui târg de Crăciun la Strabourg, în Franţa. ORA 21:57 Franţa: 'Schimb de focuri în centrul Strasbourgului', primăria îndeamnă locuitorii să rămână acasă Un schimb de focuri a avut loc marţi seară în centrul oraşului francez Strasbourg, unde este organizat Târgul de Crăciun, şi primăria a îndemnat locuitorii "să rămână acasă", transmite AFP."Schimb de focuri în centrul oraşului Strasbourg. Vă invităm să rămâneţi acasă în aşteptarea clarificării situaţiei", a scris pe Twitter Alain Fontanel, prim-adjunct al primarului oraşului.AGERPRES/(AS - editori: Alic Mîrza, Mariana Ionescueditor online: Daniela Juncu) * LIVE UPDATE-ul este realizat în baza stirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării stirilor pe fluxul agenţiei. 
22:40
UPDATE ORA 22:31 O persoană a murit şi şase au fost rănite marţi seara în urma unui schimb de focuri în apropierea unui târg de Crăciun la Strabourg, în Franţa. ORA 21:57 Franţa: 'Schimb de focuri în centrul Strasbourgului', primăria îndeamnă locuitorii să rămână acasă Un schimb de focuri a avut loc marţi seară în centrul oraşului francez Strasbourg, unde este organizat Târgul de Crăciun, şi primăria a îndemnat locuitorii "să rămână acasă", transmite AFP."Schimb de focuri în centrul oraşului Strasbourg. Vă invităm să rămâneţi acasă în aşteptarea clarificării situaţiei", a scris pe Twitter Alain Fontanel, prim-adjunct al primarului oraşului.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
22:30
Simona Halep, numărul 1 în clasamentul WTA, şi Marius Copil (60 ATP) au fost desemnaţi, marţi seara, cei mai buni jucători de tenis ai României în 2018 în cadrul galei anuale organizate de Federaţia Română de Tenis (FRT).De asemenea, Irina Begu şi Horia Tecău au primit titlurile de "Sportivul anului la dublu", în timp ce Mihaela Buzărnescu a fost desemnată "Cea mai spectaculoasă ascensiune feminină".Lista completă a premiilor acordate de Federaţia Română de Tenis este următoarea:Sportiva anului - Simona HalepSportivul anului - Marius CopilSportiva anului la dublu - Irina BeguSportivul anului la dublu - Horia TecăuCea mai spectaculoasă ascensiune feminină la simplu - Mihaela BuzărnescuPremiu special pentru longevitate în Top 100 WTA - Monica NiculescuPremiu special pentru dezvoltarea tenisului în scaun cu rotile - Ionuţ Filişan, Mihai Gaiţă, Flavian CrăciunPremiu special pentru calificarea în Grupa Mondială a Fed Cup - Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Raluca Olaru, Alina Tecşor, Florin SegărceanuJuniorul anului - Filip JianuJunioarea anului - Selma CadarJucătoarea anului în Tennis Europe U14 - Maria Sara PopaJucătorul anului în Tennis Europe U14 - Mihai Alexandru ComanPremiu pentru rezultate deosebite în Circuitul ITF Pro - Andreea Roşca, Ilona Ghioroaie, Raluca Şerban, Georgia CrăciunCea mai bună junioare din clasamentul WTA - Andreea Prisăcariu.AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Daniela Juncu)
22:10
Un schimb de focuri a avut loc marţi seară în centrul oraşului francez Strasbourg, unde este organizat Târgul de Crăciun, şi primăria a îndemnat locuitorii "să rămână acasă", transmite AFP."Schimb de focuri în centrul oraşului Strasbourg. Vă invităm să rămâneţi acasă în aşteptarea clarificării situaţiei", a scris pe Twitter Alain Fontanel, prim-adjunct al primarului oraşului.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
22:00
Judecătoarea Camelia Bogdan a declarat, marţi, că nu mai există sistem de drept în România, amintind că luni s-a prezentat la instanţa supremă, unde avea termen în procesul cu Inspecţia Judiciară, însă cauza a fost trimisă la repartizare aleatorie."Noi, practic, nu mai avem sistem de drept în România, ieri la Înalta Curte cauza mea s-a trimis la repartizarea aleatorie. (...) Eu dacă voi pierde, nu am cum să pierd la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar, prin absurd, dacă aş pierde şi orice justiţiabil care ar fi în situaţia mea ar pierde are deschisă procedura la CEDO, deoarece nu suntem judecaţi de instanţe prevăzute de lege. Ieri, la respectivul termen, m-am prezentat şi nu am avut o instanţă să ne judece termenele. Situaţia este foarte gravă pentru statul de drept", a declarat Camelia Bogdan, marţi, înainte de ceremonia prin care i s-a decernat Premiului Ion Raţiu pentru Democraţie oferit de Centrul Raţiu pentru Democraţie şi de fundaţia caritabilă a familiei Raţiu.Ea a spus că va face toate demersurile legale ca să-şi caute dreptatea şi să lupte în continuare să-şi dovedească nevinovăţia. "Practic, am intrat în locul unui coleg, i-am soluţionat cauza, am fost desemnată prin hotărârea colegiului de conducere, am aplicat standardele CEDO, nu am tergiversat cauzele, nu aveam niciun motiv să mi se fi aplicat vreo sancţiune", a afirmat Camelia Bogdan.Judecătoarea s-a arătat onorată de premierea sa. "Primesc acest premiu Ion Raţiu pentru Democraţie ce-mi va permite să studiez la Institutul Woodrow Wilson din Washington, îmi continui activitatea de cercetare în domeniul recuperării produsului infracţiunii. (...) Sunt foarte onorată, pentru mine înseamnă încununarea activităţilor de cercetare în domeniul recuperării produsului infracţiunii şi demonstrez că nu doar în calitate de judecător te poţi dedica luptei anticorupţie, ci în calitatea mea de specialist al dreptului, de cercetător (...) mi se va decerna o bursă ce-mi va permite să stau pentru o perioadă de trei luni la Washington, să cunosc care sunt activităţile Centrului Woodrow Wilson, voi avea posibilitatea să particip la prelegeri, să cunosc personalităţi care au aceleaşi interese ca şi mine în prezervarea valorilor democraţiei", a adăugat Camelia Bogdan.Conform organizatorilor, Premiul Ion Raţiu pentru Democraţie aduce vizibilitate şi recunoaştere internaţională ideilor şi realizărilor activiştilor pentru democraţie din întreaga lume.Bursa Ion Raţiu pentru Democraţie oferă laureaţilor posibilitatea de a rămâne între o lună şi trei luni la Woodrow Wilson Center, având la dispoziţie un stipendiu lunar de 5.000 de dolari. Pe întreaga durată a grantului bursierii trebuie să rămână în rezidenţă la Wilson Center, în Washington, relevă sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
22:00
Şapte bărbaţi din judeţele Ilfov şi Ialomiţa, prinşi de poliţişti după ce au furat laptopuri şi electrocasnice dintr-un tir aflat în mers, au primit mandate de arestare preventivă.Judecătoria Buftea a admis, marţi, propunerea procurorilor, dispunând luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile în cazul tuturor celor şapte inculpaţi din dosar. Decizia este executorie, dar nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.Instanţa a respins, totodată, cererile de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar formulate de inculpaţi.Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ilfov, agentul-şef Dragoş-Ciprian Romanescu, bărbaţii fuseseră reţinuţi anterior, după mai multe ore de audieri.Poliţiştii din Ilfov au oprit în trafic pe centura municipiului Buzău, luni seară, trei autovehicule în care se aflau şapte bărbaţi, bănuiţi că au sustras laptopuri şi produse electrocasnice, în valoare de aproximativ 50.000 de euro, dintr-un tir aflat în mers."La data de 10 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale - Ilfov, sprijiniţi de poliţişti din cadrul IPJ Buzău, au oprit în trafic, pe centura oraşului Buzău, două autoturisme şi o autoutilitară, în care se aflau şapte bărbaţi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Persoanele în cauză ar fi urmărit un tir, care plecase din municipiul Bucureşti cu destinaţia Chişinău, iar între oraşele Râmnicu Sărat şi Focşani, ar fi pătruns în tir în timp ce acesta se afla în mers şi ar fi sustras laptopuri şi alte produse electrocasnice", se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.Conform aceleiaşi surse, gruparea infracţională se afla în atenţia poliţiştilor ilfoveni încă din luna august.Cei şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani, din judeţele Ilfov şi Ialomiţa, au fost conduşi la sediul IPJ Ilfov pentru audieri, conducerea anchetei fiind preluată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
21:30
Peste 30 de persoane au fost evacuate, marţi seară, dintr-un bloc de pe strada Lt. Murariu din oraşul Bucecea, din cauza unui incendiu care a cuprins o garsonieră de la etajul al doilea al imobilului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Dorina Lupu.Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat şase echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu patru autospeciale cu apă şi spumă şi două ambulanţe SMURD şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani."Înainte de sosirea forţelor de intervenţie, un pompier din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani care locuieşte în localitate a fost trimis la faţa locului şi a constatat că incendiul se manifestă într-o garsonieră situată la etajul 2 al clădirii, cu flacără şi fum dens, iar mai multe persoane erau blocate la etajul 3. Acesta a evaluat situaţia şi, împreună cu pompierii voluntari din comună, a început evacuarea locatarilor", a afirmat Lupu.În total, au fost evacuate 32 de persoane - 22 copii şi 10 adulţi. Aceştia au primit îngrijiri medicale la faţa locului.Incendiul a fost lichidat, cauza probabilă fiind în curs de stabilire. AGERPRES/ (AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
21:30
Membrii Comisiei de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro au aprobat marţi, cu ''majoritate covârşitoare'', ca ''obiectiv realist'' pentru adoptarea monedei euro de către România ''orizontul de timp 2024-2026'', în cadrul unei reuniuni desfăşurate la Palatul Victoria, în prezenţa premierului Viorica Dăncilă.Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul reuniunii au fost discutate proiectele finale ale documentelor ce vor sta la baza pregătirii trecerii la moneda unică europeană."Raportul de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro şi Planul naţional de adoptare a monedei euro sunt rezultatul consultărilor cu reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, conducerea Academiei Române, consilieri din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, precum şi reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor şi structurilor asociative", se arată în comunicat.Sursa citată menţionează că şeful Executivului apreciat activitatea comisiei şi le-a mulţumit membrilor acesteia pentru seriozitate şi implicare."Munca dumneavoastră şi fundamentarea temeinică pe care aţi făcut-o dovedesc, încă o dată, cât este de important ca România să fie bine pregătită pentru adoptarea monedei euro. Sper, de asemenea, să ne putem baza pe expertiza dumneavoastră şi în alte proiecte importante pentru România", a afirmat prim-ministrul, citată în comunicat.Totodată, în contextul discuţiilor pe tema raportului de fundamentare, "majoritatea covârşitoare a membrilor Comisiei au aprobat ca obiectiv realist pentru adoptarea monedei euro de către România orizontul de timp 2024-2026"."Acest document analizează în detaliu modul în care funcţionează zona euro, cum poate influenţa acest lucru intrarea României în zona euro şi gradul de pregătire al economiei româneşti pentru implementarea acestui obiectiv. Studiul prezintă trei scenarii care arată perioada de timp în care România ar putea ajunge la o masă critică de convergenţă reală şi structurală de 70%, 75%, respectiv 80%, în funcţie de două rate de creştere medii anuale: o rată de creştere de 4%, plecând de la media ratelor de creştere PIB real din perioada 2000-2017 şi o rată mai optimistă, de 5%, plecând de la ipoteza că România îşi va îmbunătăţi contribuţia factorilor de producţie la creşterea potenţială şi că va implementa reforme structurale favorabile creşterii economice", conform comunicatului.De asemenea, potrivit evaluărilor realizate în cadrul comisiei, "în cazul unei ţinte stabilite de 70% din media ZE19, România poate atinge acest nivel în 6 ani dacă înregistrează o rată de creştere medie de 4% pe an sau în 4 ani cu o rată de creştere de 5%"."În scenariul în care România îşi propune să atingă 75% din media ZE19 (nivelul cel mai indicat pentru economia României, după cum rezultă din Raport), aceasta se poate realiza într-un interval de 9 ani (dacă se păstrează rata medie de creştere istorică de 4% pe an) sau în 6 ani în contextul unei creşteri cu o rată medie de 5% pe an", se adaugă în comunicat.În acelaşi context, membrii Comisiei de pregătire a aderării României la moneda euro au subliniat faptul că pe lângă atingerea acestor indicatori sunt extrem de importante două aspecte pentru pregătirea temeinică şi atingerea unei convergenţe reale, astfel încât aderarea la moneda euro să producă beneficii pentru societate."În primul rând, este vitală creşterea competitivităţii şi asigurarea unei creşteri economice sustenabile, bazată pe produse cu tehnologie înaltă, cu valoare adăugată mare şi cu inovare. În egală măsură, este importantă pregătirea intrării României în mecanismul european al ratelor de schimb - ERM II, etapă premergătoare aderării la zona euro", se precizează în comunicat.Conform Executivului, comisia naţională a avut mandatul de a elabora raportul de prezentare a situaţiei actuale din punctul de vedere al criteriilor de convergenţă şi fundamentare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro şi proiectul Planului Naţional de adoptare a monedei euro."Urmare a consultărilor permanente în acest format şi a documentelor finalizate, va fi propusă partidelor parlamentare o declaraţie politică de asumare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro", se mai menţionează în comunicat. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
Acum 6 ore
21:10
Campioana olimpică şi mondială la scrimă Ana-Maria Brânză a primit marţi titlul de Ambasador al Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş pentru promovarea principiilor etice şi valorilor educaţionale, cu prilejul lansării cărţii sale ''En Garde! Fetiţa cu masca tricoloră''."UMFST Târgu Mureş nu este doar o universitate dinamică, ci este şi o universitate care pune preţ pe sport, derulând în acest sens programul de studiu Educaţie fizică şi sportivă. Există o asociere extrem de benefică de ambele părţi cu Clubul Sportiv, există o infrastructură potrivită pentru a determina tinerii să facă sport şi, nu în ultimul rând, această sală de sport, veche de aproape 90 de ani, care poartă numele doctorului Anton Pongracz, medic stomatolog, absolvent al Universităţii noastre, scrimer olimpic român, participant la trei olimpiade, campion mondial de tineret şi un creator de stare de spirit", a declarat rectorul UMFST Târgu Mureş, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, după decernarea titlului.Ana-Maria Brânză a felicitat UMFST Târgu Mureş pentru baza sportivă pe care o deţine, arătând că se află pentru prima oară în acest oraş, cu ocazia lansării cărţii "En Garde! Fetiţa cu masca tricoloră", în care îşi spune propria poveste."Mă bucur să mă aflu astăzi pentru prima oară la Târgu Mureş. Ţin să felicit universitatea pentru baza sportivă pe care am găsit-o aici. Motivul pentru care mă aflu la Târgu Mureş este lansarea cărţii pe care am scris-o, este, practic, povestea mea dedicată copiilor, în mod special copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, dar eu mi-aş dori tare mult ca povestea Brânzicăi, personajul principal al cărţii, să ajungă şi la copiii mai mici care nu au deprins încă tainele lecturii, dar şi la cei mari, fiindcă am avut grijă să nu scot episoadele mai grele de pe drumul performanţei pe care l-am parcurs până acum. Este o poveste autentică, este o poveste completă, este povestea fetiţei năzdrăvane care a îndrăznit să creadă în visul ei, a muncit pentru el până a ajuns să-l împlinească şi îmi doresc ca această carte să inspire tot mai mulţi copii să-şi urmeze acel mare vis pe care cu siguranţă toţi îl avem", a spu Ana-Maria Brânză, care a precizat că îşi doreşte să participe şi la Jocurile Olimpice din 2020.Lansarea cărţii "En Garde! Fetiţa cu masca tricoloră" în cadrul "Zilelor UMFST" a fost asigurată de Curtea Veche Publishing, Azomureş şi UMFST Târgu Mureş. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)
21:10
Volumul ''Historia Transylvaniae. Transilvania în cinci secole de cartografie'', publicat de Editura Institutului Cultural Român şi care valorifică un număr de 124 de hărţi, a fost lansat marţi după amiaza la Casa Titulescu."Volumul conţine peste 120 de hărţi ale Transilvaniei, în cinci secole de cartografie. Sunt dovezi cartografice, sunt documente extrem de importante pentru istoria românilor din Transilvania şi pentru istoria românilor în general. Documente care atestă prin imaginile lor pe de o parte continuitatea românilor în vatra vechii Dacii şi, de asemenea, unitatea teritoriilor româneşti, pentru că sunt foarte multe hărţi care arată, chiar în percepţia unor cartografi străini din secolele trecute, hărţile combinate ale Transilvaniei, Valahiei şi Moldovei, la care unii adaugă şi menţiuni despre Basarabia, Bucovina. Deci este o modalitate prin care noi putem să observăm chiar pentru secolele trecute faptul că limba comună în aceste teritorii, obiceiurile, elementele de religie, elementele legate de tradiţii au conturat ideea unei unităţi care, după aceea, la 1918, a însemnat de fapt realizarea statului naţional unitar român modern", a precizat preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu, prof. univ. dr. Adrian Năstase, coordonatorul lucrării.Din volum fac parte trei studii introductive ample, semnate de preşedintele Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop, de ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea, şi de Adrian Năstase."Hărţile, multe dintre ele, sunt chiar opere de grafică excepţionale care au o valoare documentară, dar şi artistică deosebită", a menţionat Adrian Năstase.Prezent la eveniment, acad. Răzvan Theodorescu a apreciat că este vorba despre o carte "absolut remarcabilă"."S-au unit aici un ardelean, un muntean şi un basarabean, un ambasador, un multi-ambasador şi un universitar absolut remarcabil, rectorul Universităţii din Cluj, şi ne-au dat o contribuţie care merită cu prisosinţă un premiu al Academiei", a spus Răzvan Theodorescu.Vicepreşedintele Institutului Cultural Român, Mirel Taloş, a precizat că ICR a semnat anul trecut un protocol de colaborare cu Academia Română."Aceste lucrări vin, trebuie să recunoaştem şi să ne asumăm, pe un gol. Istoria românilor, nu numai istoria Transilvaniei, este în general destul de puţin şi de precar cunoscută în Occident şi cred că această sărbătoare a Centenarului vine ca un moment bun să umplem cât de mult putem acest gol", a declarat Mirel Taloş.Volumul "Historia Transylvaniae, care va fi publicat şi în limba engleză, va putea fi găsit la librăria Institutului Cultural Român, dar va intra şi în librăriile din România.Atlasul valorifică piese rare aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Naţional de Istorie a României, Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, precum şi în colecţia particulară a prof. univ. dr. Adrian Năstase şi în cea a istoricului Mihai Gribincea. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
20:40
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a preluat oficial, marţi, mandatul de Preşedinte al Consiliului Afaceri Generale, la finalul reuniunii miniştrilor pentru afaceri europene care a avut loc la Bruxelles.Un punct important pe agenda de discuţii la reuniunea CAG l-a constituit Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, în pregătirea dezbaterii liderilor europeni de la Consiliul European din 13-14 decembrie 2018.Potrivit unui comunicat al MAE transmis marţi AGERPRES, Ciamba e apreciat, în intervenţia sa, eforturile depuse de Preşedinţia Austriei pe acest dosar, subliniind că România este pregătită să menţină acelaşi ritm susţinut al discuţiilor care să conducă la realizarea de progrese consistente pe durata mandatului său.În egală măsură, a fost evidenţiată necesitatea ca noul buget al Uniunii să fie deopotrivă ambiţios şi echilibrat şi să reflecte atât nevoia de susţinere în continuare a obiectivelor de creştere şi convergenţă, precum şi necesitatea oferirii unui răspuns eficient la provocările actuale. De asemenea, ministrul delegat a accentuat faptul că avansarea substanţială a negocierilor în acest dosar depinde, în mare măsură, de angajamentul constructiv al tuturor statelor membre şi al instituţiilor europene în proces.De asemenea, miniştrii pentru afaceri europene au abordat, în pregătirea reuniunii Consiliului European din decembrie, şi celelalte subiecte aflate pe agenda liderilor, cu accent pe aspectele vizând piaţa internă, migraţia, Uniunea Economică şi Monetară şi relaţiile externe ale Uniunii.În raport cu agenda Consiliului European, Ciamba a subliniat importanţa transmiterii unui mesaj puternic al Consiliului European în sprijinul eforturilor de consolidare a Pieţei Interne şi a evidenţiat principiile care trebuie să stea la baza formulării unei viziuni post-2020 asupra Pieţei Interne, respectiv prezervarea libertăţilor fundamentale, eliminarea barierelor şi creşterea capacităţii de răspuns la provocările digitale.Totodată, ministrul delegat a făcut referire la necesitatea continuării eforturilor în direcţia unei abordări cuprinzătoare a migraţiei, pornind de la obiectivele formulate în cadrul Consiliul European din iunie 2018, exprimând, în context, disponibilitatea României de a continua eforturile preşedinţiilor anterioare în acest dosar. El a subliniat importanţa discuţiilor cu privire la evoluţiile recente din Marea Azov, precum şi cu privire la măsurile de combatere a dezinformării, acest ultim aspect constituind o prioritate de agenda Preşedinţiei României la Consiliul UE."În plus, miniştrii au avut un schimb de vederi pe următoarele subiecte: Semestrul European 2019 cu accent pe elementele din Analiza Anuală a Creşterii publicate de către Comisia Europeană, statul de drept în Polonia şi valorile Uniunii-Ungaria, precum şi rezultatele Conferinţei privind subsidiaritatea, desfăşurate în perioada 15-16 noiembrie 2018, la Bregenz, în Austria", se menţionează în comunicat.În cadrul reuniunii, au fost adoptate în mod formal, fără dezbatere, concluziile Consiliului UE pe marginea rapoartelor Comisiei Europene pentru România şi Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, publicate la 13 noiembrie 2018, concluziile fiind anterior convenite la nivel tehnic. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
20:40
Naţionala feminină de handbal a României a reuşit o victorie dramatică în faţa Spaniei, cu scorul de 27-25 (10-12), marţi seara, la Nancy, în Grupa principală 2 a Campionatului European - EHF EURO 2018 din Franţa. AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: FRH - Federația Română de Handbal/Facebook 
20:10
Congresmenii americani au început marţi o audiere cu directorul executiv al Google, Sundar Pichai, în contextul acuzaţiilor că grupul aplică cenzura în China şi pe fondul afirmaţiilor unor conservatori că gigantul are preferinţe politice liberale, relatează DPA.Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Reprezentanţilor, Bob Goodlatte, şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea şi în legătură cu modul în care Google arhivează şi gestionează datele personale, inclusiv locul unde se află utilizatorii şi obiceiurile de navigare pe internet. Google este de asemenea sub presiune şi în legătură cu scurgeri de date."Cred că este corect să spunem că majoritatea americanilor habar nu au despre volumul total de informaţii care sunt colectate", a spus Bob Goodlatte.El a precizat de asemenea că este aproape imposibil de evitat Google.Conform unui studiu, 90% din căutările pe internet se fac prin intermediul Google.Sundar Pichai a spus că culegerea de date este ceva pentru care au optat utilizatorii şi a adăugat că este un lucru ''transparent'', cerând în acelaşi timp clienţilor să îşi revizuiască setările privind confidenţialitatea.Republicani precum Bob Goodlatte acuză Google de părtinire liberală, o temă care cel mai probabil va fi adusă în discuţie în timpul audierilor. Pichai a respins ferm acuzaţia.Conform unor informaţii apărute în presă, Google lucrează cu China pentru a dezvolta un motor de căutare care s-ar potrivit sistemului de cenzură al acestei ţări şi eforturilor guvernului de a-i urmări pe cetăţeni.Potrivit lui Kevin McCarthy, liderul majorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor, Comisia Juridică trebuie să verifice dacă firmele americane servesc ''instrumentele libertăţii'' sau ale controlului.Statele Unite trebuie să ştie dacă Google "este de partea liberă a internetului", a adăugat.În audierea de marţi, Pichai a spus că Google nu intenţionează să lanseze un motor de căutare în China. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
20:00
O scenă incredibilă s-a petrecut marţi în Biroul Oval, unde preşedintele Donald Trump a avut chiar în faţa presei un schimb dur de replici cu liderii democraţi din Congres pe tema zidului de la graniţa cu Mexicul, relatează AFP.Ameninţând că va merge până la un ''shutdown'' (paralizarea administraţiei în lipsa unui acord bugetar până pe 21 decembrie) dacă democraţii refuză să voteze pentru finanţarea acestui zid, Trump a spus apăsat că ''securitatea la frontiere'' trebuie să fie o prioritate absolută.''Este un subiect foarte dificil (...) Probabil că nu vom avea astăzi un acord'', a adăugat el într-o atmosferă foarte tensionată, înaintea începerii reuniunii cu Chuck Schumer şi Nancy Pelosi, convocată în încercarea de a se ajunge la un acord pentru evitarea unui ''shutdown'' al administraţiei.''Nu cred că ar trebui să avem o dezbatere în faţa jurnaliştilor'' i-a răspuns Nancy Pelosi, o replică venind mai târziu şi din partea lui Chuck Schumer, care i-a pus în vedere lui Trump că ''alegerile au consecinţe'', referire la scrutinul de la jumătate de mandat, în urma căruia democraţii vor prelua din ianuarie controlul Camerei Reprezentanţilor.Preşedintele republican vrea alocarea a 5 miliarde de dolari pentru zidul de la graniţa cu Mexic, plus alte fonduri pentru măsuri suplimentare de securitate la frontieră, lovindu-se însă de opoziţia democraţilor. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea) Citiţi şi: * SUA: Trump afirmă că va recurge la armată pentru construirea zidului la graniţa cu Mexic dacă democraţii se vor opune 
20:00
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis prelungirea cu încă trei luni a stării de Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internaţională - USPII, în urma evaluării recente cu privire la pericolul de răspândire a virusului polio sălbatic şi/sau derivate din vaccin (supravegherea circulaţiei de enterovirusuri şi prevenirea apariţiei cazurilor de paralizie acută flască), actualizând lista cu ţările pentru care se cere obligatoriu vaccinarea antipoliomielită - Afganistan, Nigeria, Pakistan, Papua Noua Guinee şi Somalia.Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, aceste persoane nu au dreptul să părăsească teritoriul ţărilor respective, indiferent de punctul de trecere a frontierei (rutier, naval, aerian), fără documentele prin care se atestă vaccinarea antipolio. În caz contrar, autorităţile de frontieră ale acestor ţări au dreptul să interzică părăsirea teritoriului.Pentru evitarea acestor situaţii, cetăţenilor din ţările respective care solicită viza pentru România li se va solicita carnetul internaţional de vaccinări, în care este înregistrată efectuarea vaccinării.Este recomandată vaccinarea persoanelor care călătoresc spre şi dinspre Republica Democratică Congo, Kenya şi Niger, precizează sursa citată.Riscul de transmitere a virusurilor polio în subregiunea lacului Ciad se menţine pentru ţările învecinate (spre direcţia sud - sud-est): Republica Central Africană, Etiopia, Camerun, Sudanul de Sud şi Djibouti."OMS şi specialiştii structurilor de sănătate publică, din domeniul de implementare al Regulamentului Sanitar Internaţional - 2005, reiterează faptul că răspândirea polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) la nivel internaţional constituie încă un risc şi se recomandă pentru călătoriile spre aceste state vaccinarea antipolio", se arată în comunicatul MAE.Pentru cetăţenii români care călătoresc spre aceste ţări şi nu au fost vaccinaţi antipolio în ultimele 12 luni, vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia. Vaccinarea va fi notificată pe certificatul internaţional de vaccinări şi va însoţi documentele de călătorie.Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet dedicate: www.cnscbt.ro/index.php/polio, www.who.int/ihr/9789241596664/en, www.mae.ro, www.consularprotection.eu şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!". AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
19:50
Jodie Foster va regiza, va juca şi va produce o nouă versiune a filmului islandez ''Woman at War'', potrivit site-ului de specialitate Deadline, citat marţi de EFE.Filmul original, realizat de Benedikt Erlingsson, a fost selecţionat de Islanda pentru a participa anul viitor la Oscar."Acest film m-a emoţionat mai presus de cuvinte", a declarat Jodie Foster.''Woman at War'' prezintă povestea unei profesoare care duce o viaţă dublă, la marginea legii, ca militantă pentru mediu. În timp ce luptă împotriva industriei locale, ea primeşte vestea că solicitarea sa de a adopta o fetiţă a fost aprobată."Sunt foarte emoţionată să realizez această versiune americană a unei poveşti atât de relevantă şi de frumoasă. Personajul Halla (profesoara) este o războinică a planetei, o femeie puternică care riscă totul pentru a face ceea ce este corect, chiar dacă trebuie să treacă peste mai multe obstacole", a precizat Foster.Este vorba de primul lungmetraj ca regizoare pentru Foster după ''Money Monster'' (2016), interpretat de Julia Roberts şi George Clooney. Anterior, aceasta a regizat alte trei filme, ''Little Man Tate'' (1991), ''Home for the Holidays'' (1995) şi ''The Beaver'' (2011).Ca actriţă, Jodie Foster a fost recompensată cu două premii Oscar pentru rolurile sale din filmele ''The Accused'' (1988) şi ''The Silence of the Lambs'' (1991). AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Simona Tatu, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: Women In Film - LA/Twitter 
19:40
Cancelarul german Angela Merkel a declarat marţi, după o întrevedere la Berlin cu premierul britanic Theresa May, că nu există ''nicio posibilitate'' pentru schimbarea acordului privind Brexitul, au declarat surse apropiate cancelarului pentru AFP.Angela Merkel a făcut aceste declaraţii în cadrul unei reuniuni cu deputaţi din familia sa politică, organizată după o întrevederea cu Theresa May. Aceasta din urmă a venit în Germania pentru a obţine concesii cu privire la condiţiile retragerii ţării sale din UE, au declarat participanţi la reuniune.Cu toate acestea, cancelarul german şi-a exprimat convingerea că o soluţie cu premierul britanic poate fi încă găsită, având în vedere că majoritatea parlamentarilor britanici nu doresc ca ţara lor să iasă din UE fără un acord, potrivit participanţilor citaţi de agenţia de presă germană dpa.Theresa May încearcă să obţină asigurări din partea partenerilor săi europeni cu privire la soluţia găsită pentru Irlanda de Nord, astfel încât Regatul Unit să nu fie menţinut în mod permanent în uniunea vamală cu UE, ceea ce împiedică încheierea de acorduri comerciale, a afirmat Angela Merkel în cadrul reuniunii.În ceea ce priveşte acordul politic, şefa guvernului britanic va trebui să-şi prezinte punctele de vedere la summitul european de joi şi vineri de la Bruxelles, potrivit aceleiaşi surse. Cancelarul a adăugat că acest lucru nu se poate face la nivel bilateral, ci cu toate statele membre ale UE.Angela Merkel a reafirmat faptul că este un acord şi un text bun care defineşte relaţiile viitoare ale Regatului Unit cu Uniunea Europeană.La Bruxelles, preşedintele Consiliului European Donald Tusk şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker au reiterat marţi că nu este posibil să se renegocieze acordul de retragere.Theresa May se va întâlni cu cei doi oficiali europeni marţi seara la Bruxelles pentru a încerca să obţină noi concesii. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
19:30
Fostul internaţional englez Paul Gascoigne se declară nevinovat în privinţa acuzaţiilor de agresiune sexuală care i-au fost aduse de o femeie care susţine că ar fi fost agresată într-un tren.Procesul acestuia a început marţi, însă la prima înfăţişare în faţa judecătorilor fostul fotbalist a respins acuzaţiile care i s-au adus.Gascoigne (51 de ani) a fost inculpat în noiembrie pentru agresiune sexuală asupra unei femei, incidentul având loc în vagonul unui tren.Fosta glorie a echipelor Tottenham Hotspur, Newcastle United, Lazio Roma, Glasgow Rangers şi Everton, care a bifat 57 de selecţii la naţionala Angliei, va fi nevoit să compară în faţa unei instanţe de judecată după ce a bruscat-o pe femeie, a menţionat purtătorul de cuvânt al Poliţiei transporturi din Marea Britanie.Incidentul s-a petrecut la finele lunii august.În octombrie, numele lui Paul Gascoigne a fost retras de pe lista cu jucătorii care ar urma să fie menţionaţi în Scotland Football Hall of Fame, pe fondul problemelor de sănătate cu care se confruntă fostul internaţional.El a jucat la Glasgow Rangers între 1995 şi 1998, având 105 apariţii în tricoul formaţiei şi marcând 39 de goluri. În sezonul 1995-1996, el marcat pentru Rangers în egalul cu Steaua Bucureşti, 1-1 la Glasgow, în grupele Ligii Campionilor.Gascoigne se confruntă de mai mult timp cu serioase probleme de sănătate cauzate de consumul excesiv de alcool, fiind internat în repetate rânduri pentru cure de dezintoxicare. AGERPRES/(autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu; editor online: Magdalena Tănăsescu)
Mai multe ştiri
©2004—2018 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.