Gabriel Leş, despre suspendarea procedurii privind corvetele: Nu ştiu de ce suspiciuni e vorba; las în seama Parchetului

Agerpres, 12 ianuarie 2019 15:30

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat sâmbătă că nu ştie despre ce suspiciuni este vorba în cazul suspendării procedurii de achiziţie a corvetelor multifuncţionale, el subliniind că va lăsa Parchetul să se pronunţe în acest caz."Autoritatea contractantă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale este Departamentul pentru Armamente, de la care am primit o informare precizând aceste două aspecte, (...) nişte suspiciuni vizavi de procedură şi o contestaţie în contenciosul administrativ făcută de unul dintre competitori pentru anularea Hotărârii de Guvern care reglementează această achiziţie. Am primit o informare pe această temă, dar le-am citit doar să fiu informat cât de cât, însă aş dori să nu mă pronunţ, o las pe seama Parchetului, să vedem ce vor spune ei", a afirmat Leş, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.El a precizat că sesizarea Parchetului în legătură cu procedura de achiziţie a fost făcută doar pentru siguranţa şi deplina legalitate a acestei proceduri."Poziţia pe care Ministerul Apărării Naţionale a luat-o ieri este doar pentru a ne asigura că această procedură s-a făcut în deplină legalitate şi bineînţeles să vedem ce va spune contenciosul administrativ vizavi de plângerea celor de la Şantierul naval", a mai spus Leş.Ministrul a adăugat că orice întârziere nu este benefică, însă nu se problema de "ameninţări sau de aspecte care ţin de lucruri puţin mai grave"."Noi avem cei 2% (din PIB pentru Apărare - n.r.), şi în acest an vom avea cei 2%, ideea e ca această achiziţie să se facă în deplină legalitate, (...) pentru că este uşor să cheltui bani, însă ar fi foarte important să putem face şi un transfer tehnologic ca să existe în România capabilităţi necesare şi pentru mentenanţă şi pentru alte lucruri", a completat Gabriel Leş.Vineri, MApN preciza, într-un comunicat de presă, că secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, responsabil cu derularea procedurii de achiziţie aferentă programului de înzestrare esenţial 'Corvetă multifuncţională', a prezentat ministrului Apărării un raport de informare cu privire la acest subiect. "Astfel, secretarul de stat a adus la cunoştinţă faptul că Departamentul pentru Armamente, prin semnătura sa, a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate în ceea ce priveşte Programul de înzestrare esenţial 'Corvetă multifuncţională'", arăta sursa citată, precizând că, "având în vedere acest aspect, precum şi faptul că, la această dată, există un litigiu pe rolul Curţii de Apel Constanţa prin care Şantierul Naval Constanţa SA, ca parte la 'Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa SA', solicită 'anularea în tot a HG nr. 48 / 2018', act normativ care fundamentează derularea procedurii mai sus amintite, secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, a informat cu privire la suspendarea procedurii de achiziţie, până la clarificarea aspectelor semnalate". AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 15 minute
23:00
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că 2018 a fost un an cu o "bătălie permanentă" iar acest "război" va continua, deoarece preşedintele este în campanie electorală.Dăncilă a spus că i s-a cerut de şapte ori demisia, în mod nefundamentat, dar nu-şi va dezamăgi colegele şi femeile din România şi nu va demisiona."Ţara nu poate fi ajutată cu un război români cu români. De fapt, în 2018 acest lucru s-a întâmplat. A fost o bătălie permanentă, o bătălie care nu s-a bazat pe argumente, pe lucruri logice, ci doar din considerente personale sau pornind de la campania electorală. Cred că anul 2018 a fost unul dintre cei mai agitaţi ani. Cred că niciodată în istoria acestei ţări un premier nu a fost mai atacat, nu a fost mai jignit, nu i s-a cerut de atâtea ori demisia şi nu s-a încercat de atâtea ori ca activitatea guvernamentală să fie stopată, să fie împiedicată să ne punem în practică obiectivele. Eu cred că anul 2018 putea fi un an mai bun dacă exista consens, dacă înţelegeam că, dincolo de războiul pe care îl ducem din punctul de vedere al partidelor politice, mai importantă e ţara şi că acest război trebuie să-l purtăm doar în ţară şi să nu-l importăm la Bruxelles. Din păcate, în anul 2018 nu s-a întâmplat acest lucru, ceea ce a adus prejudicii de imagine pentru România", a afirmat Dăncilă la Antena 3.Ea a spus că i s-a cerut demisia de şapte ori, dar niciodată nu s-a gândit să recurgă la acest gest."Niciodată. Nu puteam să dezamăgesc oamenii, nu puteam să-i dezamăgesc pe cei care au crezut în mine şi pe cei care au crezut că pot schimba anumite lucruri, nu puteam să dezamăgesc colegele şi colegii şi în primul rând nu puteam să dezamăgesc femeile din România, să arăt că un premier femeie poate fi atât de slab, încât la cel mai mic obstacol sau la o solicitare nefondată imediat va ceda şi îşi va da demisia. Am înţeles că acest lucru se va repeta şi sunt convinsă de acest lucru, dar în acelaşi timp m-a făcut mai puternică, să am mai multă încredere în mine. Şi în niciun caz nu o să-mi dau demisia", a subliniat Dăncilă.Premierul a susţinut că preşedintele este în campanie electorală şi acest "război" va continua."Uitaţi-vă la cele două portofolii, Transporturi şi Dezvoltare. Trimitem solicitări, acte, ni se cer alte acte, trimitem din nou, răspunsul din nou este neargumentat. E clar că acest război va continua, pentru că suntem în an electoral, este clar că preşedintele e în campanie electorală şi, dincolo de ceea ce e bine în această perioadă, deţinem Preşedinţia Consiliului UE, cred că mai mult contează modul în care se raportează din punctul de vedere al alegătorilor domniei sale. Nu cred că vom reuşi să ajungem la un consens. La Ateneu am încercat să fim toţi împreună, să avem un consens, să arătăm că ţara nu e cum o zugrăvesc unii sau alţii. A fost un eveniment reuşit, a fost multă lume în spatele evenimentului. A fost foarte bine că a venit preşedintele. Cred că e dăunător pentru Romania să nu ai o viziune mai amplă şi să nu te raportezi la ţara ta, care trebuie privită altfel. Am vorbit foarte mult de faptul că nu trebuie să facem declaraţii în afara ţării despre Romania. Am văzut declaraţiile presedintelui de azi. Nu cred că e un lucru bun şi nu cred că e benefic pentru Romania", a mai declarat Viorica Dăncilă. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)
Acum 30 minute
22:50
"Demisionaţi!", a fost îndemnul adresat marţi preşedintelui Donald Trump de fostul secretar de stat american John Kerry care nu a exclus o nouă candidatură la Casa Albă în 2020, relatează AFP."Am spus deja public că nu am îndepărtat această posibilitate, dar nu sunt pe punctul de a-mi planifica activ o campanie" pentru 2020, a declarat John Kerry, 75 de ani, la postul american de televiziune CNBC, cu prilejul Forumului economic mondial de la Davos.Candidat fără succes al Partidului Democrat în 2004, John Kerry s-ar alătura dacă va decide să se prezinte unui grup tot mai numeros de pretendenţi din rândul formaţiunii sale politice. Luni, senatoarea americană Kamala Harris s-a înscris şi ea în cursa pentru prezidenţiale.Pe de altă parte, John Kerry a calificat ca "absolut ruşinos" "shutdown"-ul administraţiei americane, paralizat de o dispută între democraţii din Congres şi Donald Trump asupra finanţării unui zid împotriva migranţilor la frontiera cu Mexicul. Este "penibil" pentru ţara noastră, a subliniat el.Donald Trump s-a făcut vinovat de "minciuni" în special în legătură cu Acordul de la Paris privind schimbările climatice, a acuzat John Kerry în cursul unei discuţii cu trimisul special al Naţiunilor Unite pentru Ocean, Peter Thomson, şi Rebecca Shaw, din partea Fondului Mondial pentru Natură (WWF).Întrebat despre mesajul pe care i l-ar adresa lui Donald Trump dacă acesta s-ar afla în faţa lui, John Kerry a răspuns declanşând hohote de râs: "Demisionaţi!".AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
Acum o oră
22:30
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat marţi, la Iaşi, că la 10 ani de la criza economică "repetăm greşeala de atunci", afirmând în legătură cu elaborarea bugetului de stat că ceea ce fac ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi Darius Vâlcov, consilierul premierului pe probleme economice, "este un Caritas bugetar pe care îl vom plăti cu toţii"."Ce fac Vâlcov acum şi cu Teodorovici, din păcate, este un Caritas bugetar pe care îl vom plăti cu toţii. De asta nu pot să se mai împrumute, de asta euro creşte, pentru că oamenii şi pieţele financiare îşi dau seama că nu mai ai cu ce să susţii. De asta am ajuns să avem inflaţie mai mare decât în ultimii cinci ani. De asta nu avem investiţii publice, pentru că toţi banii îi iei şi îi dai la salarii şi la pensii, atât cât mai ai. Asta este o reţetă a dezastrului", a declarat Victor Ponta.Fostul premier a criticat faptul că actuala guvernare nu a reuşit să întocmească bugetul pentru anul în curs."De anul trecut din septembrie m-am uitat că programul domnului Vâlcov - că de fapt Vâlcov e în spatele programului - este un Caritas bugetar. Tot măreşti, măreşti, de opt ori, toată lumea primeşte. Ca orice Caritas, ca orice schemă de acest gen, vine un moment în care pică. Şi am spus şi public, i-am şi transmis domnului Teodorovici (...): 'nu aveţi suficienţi bani, trebuie să faceţi ceva'. Şi l-am auzit spunând: 'ba da, avem bani, facem rectificare pozitivă'. Zic, e ceva ce nu înţeleg eu. După care am înţeles. Au falsificat datele. Le-au umflat, se spune. Nu falsificat, le-au umflat. Au zis că fac venituri pe care nu au cum să le facă. Au spus pe 15 noiembrie: pe 1 decembrie vine bugetul în Parlament. Nu a venit niciun buget. Anul 2018 nu se închide. (...) Nu reuşesc să facă bugetul, anul ăsta nu reuşesc să-l închidă, l-au dat afară pe şeful de la ANAF, care probabil nu voia să semneze", a spus Victor Ponta.Liderul Pro România a susţinut că nu s-a învăţat din greşelile comise în urmă cu 10 ani, când România a fost afectată de criza economică."Ce îmi este mie foarte teamă e faptul că, din păcate, în 2019, exact ca în 2009, avem alegeri prezidenţiale. În 2009 toată lumea care se uita pe cifre spunea: 'vezi că e rău? parcă am votat să dublăm salariile la profesori'; iar lumea spunea: 'aveţi grijă că nu sunt bani'. În campania prezidenţială şi domnul Băsescu, şi domnul Geoană, şi PSD şi PNL, toată lumea spunea că nu e nicio criză. S-au terminat alegerile prezidenţiale şi a venit nota de plată. Sunt convins acum că în 2019 o să vă spună Dragnea, Vâlcov, Dăncilă că e totul bine, că avem bani. Se termină alegerile prezidenţiale la care candidează domnul Dragnea, cel ce va da la toată lumea tot ce vor, şi vine în 2020 nota de plată. Cine o să plătească? Nu o să plătească Dragnea, Vâlcov. Nici măcar Iohannis nu o să plătească. O să plătească din nou fiecare. Atunci va fi nevoie de un guvern competent, care să repare găurile. Îmi pare rău că după 10 ani nu am învăţat şi repetăm greşeala de atunci", a spus Victor Ponta. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)
Acum 2 ore
22:10
Ştiinţa Bacău a reuşit o calificare spectaculoasă în sferturile de finală ale Cupei CEV la volei feminin, marţi seara, după ce a învins formaţia olandeză Sliedrecht Sport cu scorul de 3-0 (25-20, 25-21, 25-22), în deplasare, în returul optimilor competiţiei.Ştiinţa s-a impus la Sliedrecht într-o oră şi 8 minute, după ce în prima manşă câştigase doar cu 3-2.Denisa Adriana Rogojinaru a fost cea mai bună jucătoare a echipei antrenate de Florin Grapă, cu 17 puncte, Ana Cristina Cazacu a contribuit cu 12 puncte, iar Georgiana Faleş cu 9. De la gazde s-au remarcat Fleur Savelkoel, 12 puncte, şi Brechtje Kraaijvanger, 10 puncte.Meciul a fost arbitrat de bulgăroaica Milena Lazarova-Peeva şi de unguroaica Agnes Batkai-Katona.În sferturi, Ştiinţa o va înfrunta pe echipe câştigătoare dintre VK UP Olomouc (Cehia) şi Asterix Avo Beveren (Belgia). Olomouc s-a impus cu 3-1 la Beveren, iar returul se va juca joi, în Cehia.Ştiinţa Bacău este a doua echipa din România care se califică în sferturile Cupei CEV, după CSM Volei Alba Blaj, care a trecut de formaţia cehă VK Prostejov cu scorul de 3-0 (27-25, 25-19, 25-18), după 3-0 şi în tur.AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor oline: Daniela Juncu)
22:10
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a prezentat marţi, la sesiunea de informare organizată de think tankul European Policy Center la Bruxelles, priorităţile Preşedinţiei române la Consiliul Uniunii Europene în sfera relaţiilor externe, informează MAE.Potrivit unui comunicat transmis de MAE, Meleşcanu a susţinut o alocuţiune privind priorităţile programului general de lucru al Preşedinţiei române a Consiliului UE, reunite sub motto-ul "Coeziunea, o valoarea comună europeană". El a precizat că intenţia României este de a se concentra în primul semestru al acestui an pe patru dimensiuni ale coeziunii, şi anume o Europă evoluând sub semnul convergenţei, al unei mai mari siguranţe şi securităţi, al unui rol de actor global mai puternic şi, nu în ultimul rând, al valorilor europene comune.Referindu-se la dimensiunea externă, Teodor Meleşcanu a exprimat angajamentul României de a susţine eforturile Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini, pentru asigurarea unei acţiuni externe eficiente şi coerente a Uniunii Europene.În acest sens, ministrul de externe a arătat că priorităţile României vor avea în vedere consolidarea profilului UE în sistemul multilateral, precum şi continuarea procesului de implementare a Strategiei Globale. Totodată, România va acorda o atenţie specială regiunii Balcanilor de Vest şi impulsionării politicii de extindere, acţiunii UE în vecinătate şi în special Parteneriatului Estic.Discuţiile care au urmat prelegerii au evidenţiat interesul deosebit al audienţei pentru contribuţia României la dezbaterile privind viitorul Uniunii Europene, se mai menţionează în comunicatul MAE. AGERPRES/(AS - autor: Antonia Niţă, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Adrian Dădârlat)
22:10
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, referitor la apariţiile din presă pe tema adopţiei fiului său că va notifica prin avocat orice publicaţie care va trata această temă "într-un mod atât de josnic".Dăncilă a spus că are certitudinea că a făcut cel mai bun lucru din viaţa ei şi nu este nimic ilegal, menţionând că a existat un certificat de naştere al copilului."M-am gândit mult dacă să vorbesc despre această mizerie şi am hotărât că trebuie să vorbesc, pentru că mâine oricui i se poate întâmpla acest lucru şi trebuie să existe cineva care să oprească aceste abordări. Vorbesc în calitate de mamă şi nu îmi este deloc uşor. Cred că nimeni nu merită acest lucru. Vreau să spun că este pentru prima şi ultima dată când abordez acest subiect. Am să notific prin avocat orice publicaţie care va trata această temă într-un mod atât de josnic", a afirmat Dăncilă la Antena 3.Ea a spus că a discutat cu colegii săi şi i-a rugat să nu vorbească despre acest subiect. Dăncilă a precizat că nu doreşte să facă o temă electorală, politică."Şi pentru mine şi pentru familia mea este un lucru deosebit de neplăcut şi nu credeam că vreodată se vor face acuzaţii atât de neîntemeiate, tendenţioase şi nefundamentate în acelaşi timp. (...) Ştiu că ce am făcut eu cu soţul meu au făcut multe familii din România, nu este drept să intri cu bocancii în sufletul cuiva, pentru că acest lucru s-a întâmplat", a mai spus Dăncilă.Premierul a afirmat că nu a fost nimic ilegal."Eu am certitudinea că am făcut cel mai bun lucru din viaţa mea şi dacă ar fi să mă întorc, aş face din nou la fel. Nu este nimic ilegal, a existat un certificat de naştere", a adăugat Dăncilă.În presă au apărut informaţii conform cărora Viorica Dăncilă a adoptat în 1990 un băiat. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)
22:00
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Eugen Nicolicea a declarat marţi seara, la Braşov, răspunzând unei întrebări referitoare la o posibilă suspendare a lui Klaus Iohannis, că preşedintele are nevoie de o "relansare", dar suspendarea nu reprezintă o acţiune în sine, ci una intermediară, care durează până la organizarea referendumului."Iohannis are nevoie de o relansare, dar în momentul în care ne hotărâm la acest lucru - vreau să spun că suspendarea nu este o acţiune în sine, este o acţiune intermediară, care durează până la organizarea referendumului. Deci, mai mult de 30 de zile suspendarea nu poate să existe. Când vorbeşte toată lumea de suspendare, de fapt ar trebui să spună că trebuie să organizeze referendum pentru demiterea preşedintelui. Prima acţiune este această suspendare, o etapă intermediară, care durează maximum 30 de zile, până se face referendumul. Fie că referendumul este pozitiv şi atunci pleacă de la Cotroceni, fie că este negativ şi se reîntoarce la Cotroceni. Deci, nu se face suspendare de dragul suspendării şi atunci evident că ţinem cont de acest lucru. Trebuie să-ţi calculezi foarte bine eforturile şi să vezi rezultatul", a subliniat Nicolicea.Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a adăugat că a fost întrebat şi de primarii din judeţ cu care s-a întâlnit marţi seara dacă se ia în calcul varianta suspendării preşedintelui."Le-am explicat primarilor că încă studiem această variantă. Avem o problemă serioasă, pentru că ne aflăm la Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Trebuie să calculăm şi cât ne-ar costa din punct de vedere economic acest lucru, la care Iohannis nu se gândeşte. În orice caz, întreprindem toate demersurile legale în sensul acesta", a afirmat Ştefănescu.Codrin Ştefănescu şi Eugen Nicolicea au participat marţi seara, la Braşov, la şedinţa Biroului Permanent Judeţean şi a Biroului Executiv Judeţean, la care au luat parte primari, parlamentari, consilieri locali şi judeţeni ai PSD. AGERPRES/(A-autor: Jana Pintili, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)
21:40
Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Dan Barna, a declarat marţi că formaţiunea pe care o conduce şi Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS) vor stabili până la începutul lunii februarie dacă formează o alianţă în vederea participării la alegerile europarlamentare."În momentul de faţă există discuţii avansate pentru participarea într-o alianţă la aceste alegeri europarlamentare, respectiv pe o listă comună. Până la finalul acestei luni, poate în primele zile de februarie - pe 2 februarie, de altfel, avem un comitet politic - vom lua o decizie, dacă cele două partide vor merge în alianţă - şi deci vom avea o listă comună - sau dacă va merge fiecare în mod individual. Este o discuţie care a durat un an de zile, este o dezbatere. (...) Ca orice proces de acest tip, depinde de decizia celor două partide. Pentru a avea o decizie a celor două partide, trebuie să aibă loc nişte dezbateri", a precizat liderul USR, pentru Realitatea Tv.Dan Barna a menţionat că USR şi-a stabilit cei 43 de candidaţi pentru alegerile europarlamentare în urma unei campanii electorale interne, în cadrul căreia membrii formaţiunii şi-au exprimat în mod democratic opţiunile. Întrebat de ce nu a fost invitat şi Dacian Cioloş să facă parte din USR, Dan Barna a replicat că această invitaţie a fost lansată în urmă cu un an."Această invitaţie în partid a fost făcută acum un an şi ceva. (...) Politica se face pe realităţi. Astăzi sunt două partide reale, existente. Partidul PLUS şi USR, care discută pentru posibilitatea unei alianţe şi a unei liste comune. În câteva zile vom avea un răspuns. Lucrurile sunt foarte simple", a mai spus el.Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că a avut discuţii până acum cu preşedintele USR, Dan Barna, dar negocierile pentru o colaborare vor începe după ce vor fi alese şi structurile de conducere ale PLUS. Convenţia Naţională a PLUS, la care vor participa 1.800 - 2.000 de delegaţi, va avea loc sâmbătă, la Bucureşti, urmând a fi alese structurile de conducere ale formaţiunii. Potrivit lui Dacian Cioloş, o altă reuniune a Convenţiei Naţionale a PLUS va avea loc pe 2 februarie, când se va decide o eventuală colaborare cu USR."Discuţiile continuă. Nu ştim care va fi decizia. În mod clar, într-un fel sau altul, intenţionăm să colaborăm cu USR pentru alegeri, până la alegerile parlamentare. Care va fi forma în care vom colabora pentru aceste prime alegeri - foarte probabil o decizie finală o să o luăm pe 2 februarie. (...) Alegerile europarlamentare sunt esenţiale pentru PLUS, pentru că sunt primele alegeri la care acest partid participă. (...) Participarea mea la alegerile europarlamentare mi se pare un element cheie pentru a contribui la succesul PLUS şi al unui eventual parteneriat în aceste alegeri care vor da tonul pentru ceea ce se va întâmpla în perioada următoare", a precizat Dacian Cioloş. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)
21:30
Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat marţi seara, la Braşov, că în 15 februarie se finalizează analiza realizată în teritoriu referitoare la cea mai bună variantă pentru candidatul la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an.''În 15 februarie terminăm analiza pe care o facem de aproximativ patru luni. Am lansat în teritoriu la nivelul fiecărei localităţi această analiză, o muncă de sisif, pe care am făcut-o cu cetăţenii României pentru a vedea exact care este cea mai bună variantă. Candidat PSD separat, candidat separat ALDE sau candidat PSD-ALDE. Pe 15 februarie ne uităm la toate rezultatele finale, la toate analizele din toate judeţele, din tot teritoriul. Vom avea cel mai mare sondaj pe care l-a avut cineva vreodată în acest sens, după care vom lua o decizie'', a afirmat Ştefănescu.Întrebat ce scor crede că va avea partidul la nivel naţional, el a răspuns că este convins că PSD poate obţine la alegerile europarlamentare peste 40% şi la prezidenţiale mult mai mult.''Suntem oficial în campanie, ne întâlnim cu colegii din teritoriu, avem lucruri pe care le analizăm, pentru că avem o miză foarte importantă anul acesta, alegerile europarlamentare şi marea miză, prezidenţialele. Suntem convinşi că anul acesta vom da preşedintele României şi avem obligaţia să facem lucrul acesta, să scăpăm după 16 ani de regimul Băsisto-securist şi Iohannisto-securist. De un sistem toxic şi de o manieră toxică de a-i reprezenta pe români. Sunt convins că Braşovul este un judeţ roşu, adică un judeţ al oamenilor care gândesc pe partea social-democratică, oameni care ştiu ce înseamnă munca, oameni care respectă oamenii. De aceea am foarte mari dubii că partidele securistoide vor putea avea votul braşovenilor. La mine a fost o conexiune logică. Nu poţi într-un oraş unde a avut loc o revoltă a muncitorilor împotriva unei dictaturi să vină după 30 de ani securitatea să-şi facă partide şi Braşovul să voteze. Este ilogic'', a susţinut Ştefănescu.Referitor la grupul de protestatari care a huiduit şi a scandat lozinci împotriva PSD, a liderului Liviu Dragnea şi referitoare la justiţie, în momentul în care Codrin Ştefănescu şi Marius Dunca au ajuns în faţa hotelului Aro Palace, unde avea loc întâlnirea cu reprezentanţii organizaţiei judeţene, secretarul general al PSD a spus că asemenea grupuri au fost în toate judeţele vizitate."La Braşov, ca şi în celelalte judeţe, am fost primit de un grup de 12 #rezist, cu care am încercat să stau de vorbă la fel ca şi la Sibiu, Mehedinţi sau Caraş-Severin. Au acelaşi text, acelaşi tip de isterie, acelaşi mod de a pune lucrurile. Sunt din ce în ce mai puţini însă. Am încercat să port un dialog civilizat. Am încercat să spun că cei din PSD le întind mâna şi le ascultă opinia dacă o au. Dar nu au nici o opinie, au numai nişte sloganuri, asta-i situaţia", a afirmat Codrin Ştefănescu.Secretarul general al PSD şi Eugen Nicolicea au participat marţi seara, la Braşov, la şedinţa Biroului Permanent Judeţean şi a Biroului Executiv Judeţean, la care au luat parte primari, parlamentari, consilierii locali, consilierii judeţeni. AGERPRES/(A-autor: Jana Pintili, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)
21:20
Liderul republicanilor din Senat Mitch McConnell a anunţat marţi că Senatul Statelor Unite va vota în această săptămână cu privire la propunerea preşedintelui Donald Trump de a pune capăt închiderii parţiale a guvernului federal, aşa-numitul "shutdown", informează Reuters.McConnell a făcut aceste remarci în faţa jurnaliştilor în Senat, la trei zile după ce Trump le-a cerut congresmenilor să aprobe suma de 5,7 miliarde de dolari pentru finanţarea construcţiei unui zid de-a lungul frontierei de sud cu Mexicul, în schimbul unei protecţii temporare pentru aşa-numiţii "Dreamers" (visători) care au emigrat ilegal în Statele Unite când erau copii şi pentru imigranţii ce deţin un Statut Temporar Protejat (TPS).Democraţii din Camera Reprezentanţilor au respins propunerea considerând că nu ar avea vreo şansă de succes.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dădârlat)
21:20
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut marţi, la Buxelles, o întrevedere cu preşedintele Comisiei LIBE a Parlamentului European, Claude Moraes, cei doi discutând, între altele, despre prioritatea operaţionalizării Parchetului European (EPPO) şi îmbunătăţirii încrederii şi recunoaşterii reciproce în materie penală.Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de MJ, întrevederea a avut loc în contextul în care, miercuri, ministrul Tudorel Toader va prezenta în Comisia LIBE priorităţile în domeniul Justiţiei ale Preşedinţiei române la Consiliul UE."Ministrul român al Justiţiei a exprimat deschiderea pentru o colaborare strânsă între Preşedinţia română la Consiliul UE şi Parlamentul European în dosarele legislative pendinte. Între altele, a fost evidenţiată prioritatea acordată propunerilor legislative privind probele electronice în materie penală, operaţionalizării Parchetului European (EPPO) şi îmbunătăţirii încrederii şi recunoaşterii reciproce în materie penală", se precizează în comunicat.În ceea ce priveşte operaţionalizarea EPPO, sursa citată arată că ministrul Justiţiei a subliniat importanţa colaborării dintre Consiliu şi Parlamentul European în vederea numirii procurorului şef european în actuala legislatură, iar în ceea ce priveşte numirea procurorilor europeni a exprimat încrederea că va fi respectat calendarul stabilit, România urmând a desemna candidaţii până la finalul lunii martie 2019."Preşedintele Comisiei LIBE a exprimat încrederea deplină în capacitatea României de a-şi atinge obiectivele asumate în domeniul Justiţiei în calitate de Preşedinţie la Consiliul UE şi a arătat că se poate conta pe sprijinul Parlamentului European pentru finalizarea cât mai multor dosare legislative în timpul scurt până la alegerile legislative europene", se mai arată în comunicatul MJ. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: just.ro
21:20
Comisarul european Corina Creţu şi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, au profil prezidenţiabil, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Iaşi, liderul Pro România, Victor Ponta, adăugând că ar vota oricând o femeie preşedinte.Aflat la Iaşi pentru a lua parte la manifestările pe care municipalitatea le organizează pe 24 ianuarie pentru a celebra 160 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, Ponta a spus că Pro România va sprijini un candidat, "nu neapărat membru al PSD, al Pro România sau al altui partid"."Poate să fie independent, dar poate să aibă o viziune social-democrată modernă. Eu cred că poate să intre în turul doi cu domnul Iohannis candidatul pe care îl sprijinim noi", a precizat Victor Ponta.Întrebat fiind care ar fi profilul prezidenţiabilului, liderul Pro România a răspuns că este nevoie de "un om care să ne aducă mai multă linişte şi stabilitate", care "să oprească scandalul şi cearta continuă"."Poate să aibă un profil cum este doamna Creţu, social-democrat cu experienţă europeană. Poate să fie un social-democrat care a confirmat la alegeri, cum este doamna Firea. Poate să fie Sorin Câmpeanu, care este preşedintele Consiliului Rectorilor şi e un om care a performat. Un om care să ne aducă mai multă linişte şi stabilitate şi care să oprească scandalul ăsta şi cearta continuă, pentru că până la urmă scandalul îl decontează România", a spus Victor Ponta.El a afirmat, totodată, că ar vota oricând o femeie preşedinte şi a amintit că a fost alături de Olguţa Vasilescu la alegerile pentru primarul Craiovei."Nu am niciun fel de prejudecată legată de faptul că preşedintele trebuie să fie bărbat, femeie, dimpotrivă. Am lucrat în politică şi am văzut bărbaţi care fac politică bine sau politică lamentabilă, la fel şi femei. Nu cred în niciun caz că acesta este un criteriu. Am văzut la alegerile locale. Am fost, când Dragnea nu voia să se ducă, cu Olguţa Vasilescu în alegerile locale la Craiova. Se spunea că oltenii sunt cei mai misogini dintre toţi românii şi nu o să voteze o femeie. Au votat, chiar de două ori. La fel, la Bucureşti. Din punctul meu de vedere şi al Pro România, prin faptul că e un candidat femeie în niciun caz nu sunt dezavantaje", a spus liderul Pro România.El a ţinut să precizeze că nu ştie dacă societatea românească are o gândire mai conservatoare pe această temă.În ceea ce îl priveşte, Ponta a exclus propria candidatură la prezidenţialele din 2019, lăsând să se înţeleagă că îşi doreşte să facă parte dintr-un nou Executiv."Nu poţi să te joci cu candidaturile. În acelaşi timp, am spus public şi o spun încă o dată, nu e că nu am nicio ambiţie politică, pentru că nu o să credeţi că cineva face politică fără nicio ambiţie. Îmi doresc după alegerile parlamentare din 2020, dacă Pro România va avea un vot consistent la numărul de parlamentari, să continui ceea ce nu am terminat în 2015 şi să activez într-o zonă în care am învăţat foarte mult, şi anume zona guvernamentală. În România aşa va fi şi este, 98% din viaţa tuturor depinde de deciziile guvernului, iar 2% de preşedinte. Preşedintele, desigur, are un rol important politic, dar viaţa oamenilor depinde de ce face guvernul. Eu am fost mai norocos decât alţii, am fost membru al guvernului la 32 de ani, am fost prim-ministru, poate prea repede, dar am învăţat foarte mult. Alături de oamenii care au făcut parte din echipa mea şi cei care se pricep la guvernare ne dorim după 2020 să activăm în zona Executivului", a declarat liderul Pro România.El a reiterat că nu îşi doreşte ca în turul doi al alegerilor prezidenţiale de anul acesta românii să aibă de ales pe buletinul de vot între actualul preşedinte Klaus Iohannis şi liderul PSD, Liviu Dragnea."Pe Dragnea nu se pune problema să-l susţinem, că e un dezastru pentru România. Dar nici domnul Iohannis nu a fost un preşedinte bun. A spus că va fi 'România lucrului bine făcut' şi sunt atâtea lucruri prost făcute acum în România", a spus Victor Ponta. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Acum 4 ore
21:10
Emiratele Arabe Unite acceptă ideea găzduirii unor meciuri de la Cupa Mondială de fotbal din 2022 în cazul normalizării relaţiilor cu Qatarul, ţara aleasă de FIFA pentru a găzdui această competiţie, a declarat pentru Reuters un responsabilul cu sportul din Emirate, Mohammed Khalfan al-Romaithi.Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, este favorabil măririi numărului de echipe de la CM 2022, de la 32 la 48, şi a sugerat că unele meciuri ar putea avea loc în ţări din regiunea Golfului.Din iunie 2017, Qatarul este boicotat de patru ţări arabe, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Egipt, care acuză acest stat din Golf de susţinerea terorismului."Cred că modalitatea corectă este rezolvarea problemei. (...) Când problema va fi rezolvată, cred că Emiratele Arabe Unite vor găzdui cu bucurie Cupa Mondială, de exemplu o grupă sau două", a afirmat Mohammed Khalfan al-Romaithi, care va candida la preşedinţia Confederaţiei Asiatice de Fotbal (AFC).Federaţia qatariană de fotbal nu a putut fi contactată deocamdată pentru comentarii.AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)
21:10
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Nicolae Nasta, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, s-au întâlnit marţi, la Cercul Militar Naţional, cu ataşaţi ai Apărării din statele membre UE şi din statele partenere, acreditaţi la Bucureşti, în cadrul unei recepţii organizate cu prilejul preluării mandatului preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România."În contextul provocărilor actuale care se află în faţa Europei, România va face toate eforturile pentru a-şi îndeplini angajamentul de a contribui la consolidarea unităţii şi coeziunii Uniunii Europene. În acest sens, deviza preşedinţiei noastre - 'Coeziunea - o valoarea europeană comună' - reflectă pe deplin nevoia imperioasă de unitate şi cooperare între membrii Uniunii Europene", a afirmat secretarul de stat Nasta, citat într-un comunicat al MApN transmis marţi AGERPRES. Potrivit lui Nasta, Politica de Apărare şi Securitate Comună a UE va fi tema centrală a agendei României pe timpul exercitării preşedinţiei Consiliului UE."Mandatul nostru se va concentra pe asigurarea continuităţii în eforturile de asigurare a celor mai adecvate mecanisme şi instrumente cu care Uniunea Europeană să poată răspunde ameninţărilor de securitate curente şi viitoare, în concordanţă cu nivelul de ambiţie stabilit prin Strategia Globală a Uniunii Europene. În acelaşi timp, în viziunea noastră, dimensiunea de securitate şi apărare a UE trebuie dezvoltată în deplină complementaritate cu NATO şi cu obiectivul consolidării legăturilor transatlantice", a adăugat Nasta.La rândul său, generalul Nicolae Ciucă a subliniat că "Europa se confruntă, astăzi, cu un context internaţional de securitate foarte complex, definit de evoluţii importante care afectează, în mod semnificativ, stabilitatea şi securitatea internaţională". "Spectrul de provocări se întinde de la acţiuni agresive în deplină nerespectare a legislaţiei internaţionale la extinderea terorismului internaţional şi proliferarea armelor de distrugere în masă. Aceste provocări impun Uniunii Europene să fie mereu pregătită pentru a avea capacităţi de răspundere adecvate şi să-şi asume un rol important în ceea ce priveşte contribuţia la securitatea globală", a spus Ciucă.Şeful Statului Major al Apărării a menţionat că, din punct de vedere militar, România va contribui la eforturile generale depuse de cooperarea permanentă în domeniul Apărării (PESCO) pentru consolidarea integrării apărării europene şi va continua să acţioneze pentru consolidarea proiectelor legate de dezvoltarea capacităţilor de apărare."Credem că PESCO va oferi statelor membre posibilitatea de a-şi îmbunătăţi capacităţile de apărare prin participarea la iniţiative bine coordonate", a concluzionat şeful Statului Major al Apărării. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: mapn.ro
21:00
Actori, regizori şi producători au reacţionat marţi pe reţele de socializare, telefonic sau prin comunicate de presă, declarându-se uluiţi, onoraţi şi recunoscători după nominalizările primite la cea de-a 91-a ediţie a premiilor Oscar, care vor fi decernate în data de 24 februarie la Hollywood, informează Reuters.Glenn Close, nominalizată la categoria ''cea mai bună actriţă'' pentru ''The Wife'': "Tot ce a avut legătură cu acest film a fost o adevărată bucurie. Bjorn Runge este un regizor minunat! Jonathan Pryce este un partener plin de inspiraţie. Sunt foarte mândră că joc într-un mic film care a rezonat cu atât de mulţi oameni. Sunt extrem de mândră că am creat acest personaj împreună cu iubita mea fiică, Annie. Sunt atât de recunoscătoare!'' Foto: (c) Chris Pizzello / APYalitza Aparicio, nominalizată la categoria ''cea mai bună actriţă'' pentru ''Roma'': ''De la primul telefon primit pentru a participa la casting, la această dimineaţă, călătoria mea cu 'Roma' a fost extraordinară. Din perspectiva fiicei unei muncitor şi a unei femei indigene, sunt mândră că acest film îi va ajuta pe aceia dintre noi care se simt invizibili să poată fi văzuţi... Sunt atât de recunoscătoare şi onorată. Mulţumesc!'' Foto: (c) WILL OLIVER / EPARichard E. Grant, nominalizat la categoria ''cel mai bun actor în rol secundar'' pentru ''Can You Ever Forgive Me?'': ''Din perspectiva unui băiat care a copilărit în Swaziland, cea mai mică ţară din emisfera sudică, cariera de actor părea un vis imposibil, cu atât mai puţin o nominalizare la Oscar. Simt că plutesc cu adevărat!'' Foto: (c) li ying / XinhuaSam Rockwell, nominalizat la categoria ''cel mai bun actor în rol secundar'' pentru ''Vice'': ''La naiba! Sunt atât de onorat că Academia mi-a recunoscut din nou meritele şi anul acesta. 'Vice' este un film special şi important şi sunt fericit pentru Adam (McKay), Christian (Bale), Amy (Adams) şi Hank (Corwin), precum şi pentru restul distribuţiei şi echipei''.Adam McKay, nominalizat la categoriile ''cel mai bun regizor, producător şi scenarist'' pentru ''Vice'': ''Cele mai sincere mulţumiri Academiei pentru recunoaşterea meritelor minunatei noastre distribuţii şi echipe, care a lucrat fără odihnă la acest film cu acţiunea desfăşurată pe o perioadă de cinci decenii. Sunt încântat, uluit şi emoţionat!''Pawel Pawlikowski, nominalizat la categoria ''cel mai bun regizor'' pentru ''Cold War'': "Este o onoare incredibilă să fiu inclus în acest grup de cineaşti şi sunt atât de recunoscător Academiei. Să aduc în faţa publicului din lumea întreagă acest film foarte personal în ultimii ani a fost o călătorie de neuitat".Graham King, producătorul peliculei nominalizate la categoria ''cel mai bun film'', ''Bohemian Rhapsody'': "Un sincer mulţumesc Academiei pentru recunoaşterea acordată unui film care a luat naştere din colaborarea unei echipe cu o anumită viziune şi hotărâre pentru a aduce un omagiu lui Freddie Mercury şi trupei Queen. Sunt deosebit de mândru pentru toate nominalizările şi pentru întreaga echipă 'Bohemian Rhapsody'''.Ludwig Goransson, nominalizat pentru ''cea mai bună coloană sonoră originală'' cu ''Black Panther'': "Este un privilegiu imens să fiu nominalizat de Academie pentru contribuţia mea la 'Black Panther'. Împart această onoare cu minunaţii muzicieni din diferitele părţi ale lumii care au participat la coloana sonoră. Cele mai adânci mulţumiri lui Ryan Coogler, un adevărat vizionar şi un prieten adevărat, care a creat un film unic, unul dintre cele mai important ale vremurilor noastre''.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
21:00
CSM Volei Alba Blaj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei CEV la volei feminin, după ce a învins formaţia cehă VK Prostejov cu scorul de 3-0 (27-25, 25-19, 25-18), marţi, în deplasare, în manşa secundă a optimilor de finală ale competiţiei.Vicecampioana României câştigase şi prima manşă cu scorul de 3-0.Antrenorul Darko Zakoc a început cu Lora Kitipova - Nadja Ninkovic, Sonja Newcombe, Katerina Jidkova, Maria Karakaşeva, Nneka Onyejekwe (căpitan) - Marina Vujovic (libero). Potrivit paginii de Facebook a grupării ardelene, au mai jucat: Ramona Rus, Maja Aleksic, Aleksandra Cirovic, Viktoria Delros (libero).Meciul a fost arbitrat de Yavuz Akdemir (Turcia) şi Kiril Nesterenko (Rusia).În faza următoare, programată în februarie, CSM Volei Alba Blaj va întâlni formaţia turcă Galatasaray Istanbul.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
20:50
Germania îşi suspendă participarea la Operaţiunea Sophia, misiunea UE pentru contracararea traficului de fiinţe umane în Marea Mediterană, relatează marţi dpa.După detaşarea fregatei Augsburg în cadrul misiunii, nicio altă navă a marinei militare germane nu va mai participa la operaţiune, potrivit informaţiilor primite de dpa.Operaţiunea Sophia a fost lansată în 2015, având drept sarcină prinderea traficanţilor de migranţi şi distrugerea modelului lor de afacere, dar şi instruirea gărzii de coastă libiene şi impunerea unui embargo asupra achiziţiilor de arme statului african măcinat de conflicte.Mandatul misiunii a fost reînnoit în decembrie pentru trei luni şi urmează să se încheie la sfârşitul lui martie.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
20:50
Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Peter Michalko, a declarat marţi - într-un interviu pentru Radio Europa Liberă - că alegerile parlamentare preconizate să aibă loc la 24 februarie în Republica Moldova vor reprezenta un test extraordinar de important pentru evaluarea stării democraţiei în republică, potrivit media de peste Prut.Peter Michalko a evocat faptul că în Memorandumul privind asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova au fost introduse precondiţii politice după ce Chişinăul nu a respectat recomandările instituţiilor internaţionale vizând schimbarea sistemului electoral. De aceea este foarte important ca procesul electoral să se desfăşoare cu respectarea deplină a standardelor democratice, a subliniat el.'Din punctul de vedere al Uniunii Europene a fost exprimată de mai multe ori importanţa alegerilor parlamentare din februarie, care trebuie să aibă loc într-un mod transparent. (...) Aceasta înseamnă că şi în perioada dinainte de alegeri trebuie să fie respectate toate standardele care ţin de procesul electoral. Candidaţii trebuie să aibă posibilitatea să se înregistreze şi să participe la procesul electoral în mod egal, inclusiv în ceea ce priveşte accesul la mass-media', a menţionat şeful misiunii UE la Chişinău.Potrivit lui, procesul de votare trebuie să fie şi el credibil şi trebuie să existe monitorizare, atât din partea partenerilor internaţionali, dar şi din partea observatorilor naţionali. De asemenea, este important ca şi după alegeri să fie respectate regulile şi cei care sunt aleşi să aibă posibilitatea de a-şi prelua mandatele cât mai repede.În acest sens, Peter Michalko a menţionat că şi societatea civilă este importantă în procesul electoral, iar o presă independentă şi liberă este o prioritate şi pentru Uniunea Europeană şi pentru alţi parteneri internaţionali ai Republicii Moldova.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
20:40
Vicepreşedintele american Mike Pence a transmis marţi un mesaj video de sprijin pentru venezueleni, pentru a-i încuraja pe cei care protestează împotriva preşedintelui Nicolas Maduro şi pentru a evidenţia susţinerea americană pentru liderul de opoziţie Juan Guaido, potrivit Reuters.Într-un mesaj video înregistrat în engleză, amestecată şi cu câteva cuvinte sau propoziţii în spaniolă, Mike Pence, care l-a criticat şi până acum pe Maduro, spune că acesta este un 'dictator' care nu are dreptul să revendice puterea."Din partea preşedintelui Donald Trump şi a întregului popor american, vreau să exprim sprijinul de neclintit al SUA, în contextul în care voi, popor venezuelean, vă ridicaţi vocea într-un apel pentru libertate", a spus Pence.Opoziţia din Venezuela pregăteşte pentru miercuri marşuri în întreaga ţară ca parte a unui eveniment anual care marchează căderea guvernului militar în 1958. Criticii guvernului îl compară tot mai mult pe Maduro cu dictatorul Marcos Perez, care a fost înlăturat de la putere în acel an."Nicolas Maduro este un dictator care nu are legitimitatea să pretindă puterea. Nu a câştigat niciodată preşedinţia într-un scrutin liber şi corect şi şi-a menţinut controlul asupra puterii prin încarcerarea oricui îndrăzneşte să îi se opună", a spus Pence în mesajul său, pe care şi l-a început cu salutul spaniol 'hola'.Pence a exprimat din nou sprijinul SUA pentru Guaido, cu care a vorbit la telefon la începutul acestei luni, şi pentru Adunarea Naţională pe care acesta o conduce, ca "ultimul vestigiu al democraţiei".Pence a spus că Washingtonul sprijină decizia lui Guaido de a impune puterile Adunării Naţionale, de a-l declara pe Maduro 'uzurpator' şi de a forţa crearea unui guvern de tranziţie."În contextul în care vă faceţi auzite vocile mâine (miercuri - n.r.), din partea poporului american transmit tuturor oamenilor drepţi din Venezuela: estamos con ustedes ('suntem alături de voi' - n.r.)", a adăugat el."Suntem cu voi, suntem alături de voi şi vom fi cu voi până când democraţia va fi restabilită şi vă veţi recâştiga dreptul înnăscut la libertate", a mai transmis vicepreşedintele american.Maduro a fost învestit în funcţie la 10 ianuarie pe fondul unor critici la nivel mondial că mandatul său este ilegitim după alegerile din 2018 care au fost considerate în mare măsură ca fiind fraudate.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
20:40
Preşedintele american Donald Trump a justificat marţi suspendarea briefing-ului de presă zilnic de la Casa Albă invocând ceea ce el consideră a fi lipsa de onestitate a majorităţii jurnaliştilor faţă de el, relatează AFP.Briefingul de presă zilnic al purtătorului de cuvânt a administraţiei, transmis în direct la televiziune din celebra sală de presă din 'West Wing', este o tradiţie veche de mai multe decenii.La începutul preşedinţiei Trump, aceste briefing-uri de presă, ţinute atunci de Sean Spicer, înlocuit ulterior cu Sarah Sanders, nu erau zilnice, dar erau frecvente. De mai multe luni însă, ele au devenit mai degrabă excepţia decât regula. Ultimul datează din 18 decembrie. The reason Sarah Sanders does not go to the “podium” much anymore is that the press covers her so rudely & inaccurately, in particular certain members of the press. I told her not to bother, the word gets out anyway! Most will never cover us fairly & hence, the term, Fake News!— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) January 22, 2019"Motivul pentru care Sarah Sanders nu mai urcă aşa mult pe 'podium' este că presa o tratează nepoliticos şi relatează fără acurateţe (spusele ei), în special unii membrii ai presei", a scris Donald Trump pe Twitter."I-am spus să nu se mai deranjeze să continue, mesajele se fac auzite oricum! Majoritatea (presei) nu va relata niciodată corect despre noi, de unde şi termenul 'Fake News' ('ştiri false' - n.r.)", a adăugat preşedintele american.Chestionată des în legătură cu acest subiect, Casa Albă subliniază că Donald Trump răspunde frecvent, el însuşi, la întrebările jurnaliştilor, în special din grădina Casei Albe înainte de a se urca la bordul elicopterului prezidenţial Marine One.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
20:30
SUA şi Rusia 'nu sunt condamnate la o rivalitate de război rece', dar Moscova trebuie 'să-şi schimbe comportamentul', a declarat marţi secretarul de stat american Mike Pompeo, cu ocazia Forumului economic mondial de la Davos, în Elveţia, relatează AFP.'Nu este nevoie să fim antagonişti. Putem face mai mult de-atât', a afirmat Pompeo, care s-a adresat Forumului prin videoconferinţă de la Washington, unde a rămas din cauza 'shutdown'-ului care paralizează parţial instituţiile federale americane.'Dar pentru aceasta va fi necesară o schimbare din partea ruşilor a modului lor de gândire şi a comportamentului lor în lume', a mai spus şeful diplomaţiei americane.'Schimbarea de comportament' trebuie să se manifeste în primul rând 'în ce priveşte Ucraina şi în tot ce au făcut ei pentru a influenţa alegerile aici, în Statele Unite, şi peste tot în lume', a adăugat Pompeo. 'Aceste comportamente nu pot fi cele ale unei naţiuni care se vrea membră a comunităţii internaţionale', a subliniat secretarul de stat.În opinia sa, Rusia poate reveni 'pe drumul cel bun', al 'statului de drept şi al libertăţii'.'Dacă vor face aceasta, sunt încrezător în ce priveşte posibilitatea de a vedea cele două naţiuni ale noastre crescând una lângă cealaltă', a adăugat Pompeo.Dacă cu Rusia nu vede un antagonism iremediabil, Pompeo a plasat în schimb China printre principalele 'ameninţări ' actuale, făcând referire la 'modelul economic etatist, atitudinea belicoasă faţă de vecini şi statul totalitar din interiorul frontierelor'.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
20:30
Autoritatea Palestiniană, condusă de preşedintele Mahmoud Abbas, va refuza, de la sfârşitul lui ianuarie, ajutoarele pe care guvernul american încă i le furnizează, în scopul de a nu se expune unor plângeri în SUA pentru finanţarea terorismului, a indicat marţi un responsabil palestinian, relatează AFP.Această decizie este motivată de adoptarea în SUA în 2018 a documentului intitulat ''Anti-Terrorism Clarification Act'' (ATCA), ce îi autorizează pe cetăţenii americani să urmărească în justiţie, pentru fapte de terorism, guverne străine care beneficiază de ajutor american.Or, oficialii americani şi israelieni acuză în mod constant Autoritatea Palestiniană că încurajează violenţa acordând bani rudelor autorilor de atacuri aflaţi în închisori sau care au fost ucişi de către forţele israeliene.Autorităţile palestiniene ''au trimis o scrisoare oficială Administraţiei Americane în care îi cer să sisteze orice ajutor pentru Autoritatea Palestiniană, inclusiv asistenţa pentru serviciile de securitate palestiniene'', a declarat pentru AFP Saeb Erekat, ''numărul doi'' în ierarhia Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP).Dacă Autoritatea Palestiniană pune capăt acestui ajutor, existenţa unor programe actuale susţinute de SUA, precum şi cooperarea între Washington şi Autoritate în domeniul securităţii ar putea fi puse în cauză.Un alt responsabil palestinian, responsabil pe probleme de securitate, a estimat la rândul său că această decizie va avea consecinţe. Autoritatea palestiniană caută noi finanţări, îndeosebi de la state europene, a explicat el pentru AFP.Paralel, un responsabil american a indicat că Administraţia studiază un eventual impact al ATCA şi ''a luat măsuri pentru reducerea treptată a unor proiecte şi programe în Cisiordania şi Gaza'', teritoriu palestinian supus unei blocade israeliene.Câteva întreprinderi americane care lucrau în domeniul serviciilor de securitate au părăsit deja teritoriile palestiniene, a afirmat el sub rezerva anonimatului.Preşedintele american Donald Trump a transferat Ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, pe care l-a recunoscut drept capitala Israelului în decembrie 2017. Ca reacţie, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a îngheţat relaţiile Autorităţii cu Administraţia Americană. Donald Trump a tăiat apoi 500 de milioane de dolari din ajutorul SUA pentru palestinieni.AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
20:30
Preşedinţia României a ajuns marţi la un acord politic provizoriu cu Parlamentul European care urmează să fie andosat de Consiliu, cu privire la propunerea de directivă privind reutilizarea informaţiilor din sectorul public, informează Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).'Succesul de astăzi al Preşedinţiei României reprezintă un pas major către dezvoltarea ecosistemului european de date deschise, generarea de economii substanţiale prin reutilizarea datelor pentru o gamă largă de produse şi servicii noi şi pentru crearea de noi ecosisteme de date valoroase în beneficiul cetăţenilor, companiilor, IMM-urilor etc. Preşedinţia României contribuie semnificativ la crearea unui spaţiu european comun al datelor, la creşterea economică a Europei, la crearea de noi locuri de muncă şi la noi oportunităţi de afaceri', a declarat ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu.Organismele din sectorul public produc şi colectează cantităţi uriaşe de date, care constituie o resursă deosebit de valoroasă pentru dezvoltarea serviciilor digitale inovatoare, inteligenţei artificiale, volumelor mari de date etc.Potrivit sursei citate, actul legislativ agreat va genera beneficii majore mai ales pentru întreprinderile mici şi mijlocii, prin reducerea barierelor la intrarea pe piaţă, dar şi prin reducerea taxelor pentru reutilizarea informaţiilor din sectorul public. De asemenea, IMM-urile vor avea posibilitatea de creştere a disponibilităţii datelor prin introducerea de noi tipuri de date publice şi date obţinute prin finanţare din fondurile publice precum şi a datelor deţinute de întreprinderile publice din sectorul utilităţilor publice şi al transporturilor şi datele de cercetare, creşterea oportunităţilor de afaceri prin încurajarea publicării de date dinamice. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
20:20
Mai mulţi indivizi au jefuit marţi la Paris o bancă din cartierul de lux Champs Elysees într-un scenariu rocambolesc, sechestrând timp de câteva ore persoanele prezente în localuri şi făcându-se apoi nevăzuţi cu conţinutul de la circa treizeci de seifuri, a indicat o sursă apropiată anchetei, relatează AFP.Sosiţi în jurul orei 07:30 GMT, hoţii au părăsit locul către jumătatea zilei, după ce au sechestrat oamenii în interior, care au fost stropiţi cu un lichid a cărui natură urmează a fi stabilită.Suspecţii au reuşit să deschidă circa treizeci de seifuri ale instituţiei, o agenţie Milleis Banque (anterior Barclays Bank), după care au dispărut, a adăugat sursa.Prejudiciul nu este cunoscut deocamdată. Foto: (c) Bertrand Combaldieu / APDupă-amiază, mai multe vehicule ale forţelor de ordine erau încă parcate pe bulevardul Champs Elysees, în apropierea băncii. O furgonetă cu sigla ''Laboratorul Central'' era de asemenea staţionată în faţa intrării în agenţia păzită de poliţişti.''Nu am auzit nimic, nu am văzut nimic. Când au venit forţele de ordine atunci am aflat ce s-a întâmplat. Ni s-a cerut să rămânem în magazin. Aceasta a durat două ore şi am deschis'', a declarat pentru AFP un vânzător, Pierre, de la un magazin situat vizavi de agenţia bancară.În februarie 2018, un bărbat înarmat a încercat să atace o agenţie bancară în apropiere de Arcul de Triumf din Paris şi a fost rănit cu gloanţe de către poliţie în cursul interpelării sale.În 2017, un magazin de ceasuri de lux din apropiere de Champs Elysees a fost atacat de către doi indivizi înarmaţi care au reuşit să fugă cu o pradă de ''mai multe sute de mii de euro''.AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian DĂdârlat)
20:20
Sănătatea animalelor rămâne unul din dezideratele majore pentru buna funcţionare şi dezvoltare a sectorului de creştere a animalelor în Uniunea Europeană, iar preşedinţia română va continua discuţiile privind bolile majore, cu contagiozitate ridicată şi caracter transfrontalier, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Petre Daea, în Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI) din Parlamentul European."Pesta porcină africană este una dintre aceste boli, cu care Uniunea Europeană se confruntă din 2014 şi care continuă să se răspândească, pentru care trebuie să găsească soluţii eficiente pentru a limita consecinţele economice şi sociale generate de prezenţa acestei boli într-un teritoriu. Preşedinţia română va continua să faciliteze discuţiile privind pesta porcină africană atât în Consiliu cât şi cu ocazia conferinţei ministeriale pe care o va organiza la Bucureşti, dedicată acestei boli precum şi altor boli transfrontaliere ale animalelor", a spus ministrul Agriculturii.El a precizat că, la nivel tehnic, preşedinţia română va facilita dezbaterile privind o abordare unitară pentru consolidarea capacităţii de prevenire a UE, aplicată de toate statele membre în mod armonizat. "Accentul nostru se va pune pe biosecuritate ca un concept general de prevenire a bolilor şi protecţie a sănătăţii animalelor", a adăugat ministrul român al Agriculturii.Un alt subiect important pe care Preşedinţia României doreşte să îl abordeze se referă la progresele înregistrate în implementarea planului de acţiune al Uniunii Europene privind Combaterea Rezistenţei Antimicrobiene (AMR) în contextul unei abordări unitare a sănătăţii 'One health approach'."România va identifica paşii viitori pentru a face UE o regiune de bune practici în combaterea AMR. În acest context se va organiza la Bucureşti o conferinţă ministerială. Bunăstarea animalelor va rămâne şi ea în atenţia noastră pe durata exercitării preşedinţiei Consiliului UE. În acest sens vom analiza recomandările din raportul Curţii de Conturi Europene pe tema 'Bunăstarea animalelor în UE: reducerea decalajului dintre obiective ambiţioase şi punerea în practică', publicat în 14 noiembrie 2018 şi vom facilita adoptarea concluziilor Consiliului cu privire la acesta. Exportul de animale vii rămâne în continuare o sursă de venit importantă pentru fermierii din UE iar Preşedinţia română va continua dezbaterile pentru a se identifica soluţiile şi bunele practici cu scopul asigurării bunăstării animalelor pe timpul transportului maritim. Un seminar pe acest subiect va fi organizat la Bucureşti, în marja reuniunii informale a şefilor serviciilor veterinare din luna iunie", a adăugat şeful MADR.În ceea ce priveşte sectorul fitosanitar, Daea a subliniat că scopul principal este cel de protejare a resurselor de plante (inclusiv pădurile, plantele acvatice, plantele necultivate şi biodiversitatea) împotriva organismelor dăunătoare şi facilitarea comerţului sigur, pentru prevenirea răspândirii şi introducerii dăunătorilor din plante pe teritoriul Uniunii Europene."Acesta se extinde dincolo de protecţia plantelor cultivate, până la protecţia florei şi a produselor vegetale naturale.Vedem oportună o cooperare mai aplicată dintre UE şi IPPC (Consiliul privind emisiile industriale n.r.) din perspectiva cadrului strategic 2020-2030. Activităţile din sectorul fitosanitar au devenit deosebit de importante şi relevante în lumina evoluţiei riscurilor fitosanitare asociate creşterii circulaţiei plantelor şi a oamenilor, a schimbărilor climatice, a răspândirii dăunătorilor şi necesitatea asigurării securităţii alimentare, protejării resurselor de plante şi a biodiversităţii şi sprijinirea extinderii în condiţii de siguranţă a comerţului global şi a oportunităţilor de creştere economică pentru toţi", a susţinut Petre Daea în plenul comisiei de mediu.Ministrul român al Agriculturii a avertizat că o gamă largă de organisme dăunătoare plantelor ameninţă producţia globală de alimente (inclusiv hrana pentru animale), productivitatea, biodiversitatea pădurilor şi flora sălbatică a mediului natural."Xylella fastidiosa provoacă pagube însemnate pentru o gamă largă de plante gazde în unele părţi ale Americii, Asiei şi Europei. În acest context consider că dacă ne îndreptăm atenţia spre prevenirea răspândirii şi instalării organismelor dăunătoare în noi ţări şi regiuni, pe termen lung, menţinerea controlului, limitarea sau eradicarea devin măsuri palpabile care reduc din impactul negativ. Cele două regulamente (Sănătatea plantelor 2016/2031 şi Controale Oficiale 2017/625) fac parte din pachetul intitulat 'O reglementare mai inteligentă pentru o hrană mai sigură', iar în acest context, condiţia esenţială pentru implementarea acestora este consolidarea capacităţii administrative a autorităţilor naţionale competente. Această iniţiativă care a aparţinut Preşedinţiei Bulgariei o considerăm extrem de actuală şi din acest motiv vom susţine un dialog între toate părţile interesate pentru ca aceste noi reglementări să aibă impactul maxim începând cu luna decembrie 2019", a afirmat şeful MADR.El a spus că Anul Internaţional al Sănătăţii Plantelor 2020 este "deosebit de important pentru noi toţi", iar în acest sens este esenţială pregătirea acţiunilor încă din anul 2019."Ne-am propus ca până la reuniunea informală a directorilor serviciilor fitosanitare care va avea loc în luna mai la Craiova, să avem imaginea de ansamblu a tuturor activităţilor pe care statele membre le propun pentru celebrarea acestui an. De asemenea avem în vedere o conferinţă regională care să reunească autorităţile naţionale pentru protecţia plantelor, asociaţii implicate în protecţia plantelor, public şi decidenţi politici care are ca scop principal agrearea unor acţiuni concrete care să fie răspunsul cel mai potrivit provocărilor comune din regiune", a mai spus ministrul Agriculturii, Petre Daea.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
20:10
Lungmetrajul "Light of My Life", regizat de Casey Affleck, în care rolurile principale sunt interpretate de Casey Affleck, Elisabeth Moss şi Anna Pniowsky, va avea premiera mondială la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, în secţiunea Panorama, a relatat site-ul deadline.com.Acest film dramatic, cu o acţiune plasată într-un univers distopic, despre un tată şi fiica lui care rămân captivi într-o pădure, este unul dintre titlurile anunţate luni de organizatorii Berlinalei pentru a completa secţiunea Panorama.În total, 45 de filme din 38 de ţări, inclusiv 34 de pelicule care vor avea premiere mondiale la Berlin, vor fi proiectate în cadrul acestei secţiuni.Filmul care va deschide secţiunea Panorama este "Flatland", de Jenna Bass, ce spune povestea unei mirese şi a prietenei sale însărcinate, care efectuează o călătorie iniţiatică în Africa de Sud.Printre filmele aşteptate cu mare interes în Panorama sunt "Light of My Life", ce marchează debutul lui Casey Affleck ca regizor de lungmetraje narative; "Tremblores", o continuare a peliculei "Ixcanul", de Jayro Bustamante, ce spune povestea unui tată care încearcă să se desprindă de trecut după ce a rupt tăcerea în privinţa sexualităţii sale reale; "The Miracle of the Sargasso Sea", de Syllas Tzoumerkas; thrillerul "Skin", cu Jamie Bell şi regizat de Guy Nattiv; "Mid90s", debutul regizoral al actorului Jonah Hill; "The Souvenir", de Joanna Hogg; "Shooting the Mafia", de Kim Longinotto; "What She Said: The Art of Pauline Kael", un film de Rob Garver, cu Woody Allen, Lili Anolik şi Alec Baldwin, ce explorează universul criticii de film.Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 7 - 17 februarie. Juriul competiţiei oficiale va fi prezidat de actriţa franceză Juliette Binoche. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
20:10
Rusia şi Japonia mai au de făcut o 'muncă minuţioasă' înainte de semnarea tratatului de pace între cele două ţări, afirmat marţi preşedintele rus Vladimir Putin în finalul întrevederii cu premierul japonez Shinzo Abe, în condiţiile în care Rusia şi Japonia nu au semnat un tratat de pace după cel de-al Doilea Război Mondial în 1945 din cauza diferendului teritorial legat de insulele Kurile, conform AFP şi Reuters.'O muncă minuţioasă ne aşteaptă înainte de semnarea acestui document care să conţină condiţii reciproc acceptabile', a declarat Putin, subliniind că orice fel de înţelegere care să pună capăt diferendului teritorial cu Japonia are nevoie de sprijin public, făcând astfel un gest de aprobare către cei care se opun oricărei concesii teritoriale faţă de Japonia.Cu puţin timp înainte de întâlnirea Putin-Abe cu privire la diferendul vizând un lanţ de insule în Oceanul Pacific, poliţia rusă a arestat 11 persoane care manifestau împotriva concesiilor teritoriale în faţa Ambasadei Japoniei din Moscova.În declaraţiile făcute după întâlnire, Putin şi Abe şi-au reafirmat determinarea de a încerca să găsească o soluţie la acest litigiu, dar au oferit puţine precizări dacă o astfel de înţelegere este aproape.'Bineînţeles, soluţiile propuse de negociatori ar trebui să fie acceptabile pentru popoarele Rusiei şi Japoniei, să fie susţinute de către ambele noastre ţări', a afirmat Putin. Foto: (c) ALEXEI DRUZHININ SPUTNIK KREMLIN POOL / EPASondajele arată că majoritatea ruşilor se opunE ideii ca Rusia să renunţe la controlul asupra celor patru insule pentru a ajunge la un tratat de pace cu Japonia.Astfel, potrivit unui sondaj al Centrului independent Levada, 74% dintre ruşi se opuneau în decembrie cedării insulelor (Iturup, Shikotan, Habomai şi Kunashir), cunoscute sub numele de 'Teritoriile de Nord' în Japonia.Abe a spus că a convenit cu Putin ca miniştrii de externe rus şi japonez să se întâlnească în februarie pentru a continua discuţiile cu privire la posibilitatea încheierii unui acord. 'Rezolvarea unei probleme care durează de peste 70 de ani nu va fi uşoară, dar trebuie să o facem', a mai spus şeful executivului nipon.Premierul nipon a adăugat că s-a ajuns la o înţelegere pentru ca militarii japonezi şi ruşi să-şi consolideze legăturile.Întrevederea de la Kremlin a fost precedată de tensiuni între Moscova şi Tokyo, alimentate de o declaraţie a lui Shinzo Abe în timpul discursului său de Anul Nou. El a evocat necesitatea de a-i ajuta, potrivit lui, pe locuitorii ruşi din Kurilele de Sud 'să înţeleagă şi să accepte faptul că suveranitatea teritoriilor lor se va schimba'.Potrivit analistului rus Dmitri Trenin, intervievat de cotidianul Vedomosti, semnarea unui tratat de pace trebuie să fie susţinut de o 'largă majoritate a opiniei publice din Rusia şi din Japonia'. Kremlinul trebuie să reuşească să demonstreze interesul general pentru un astfel de acord sau să piardă ocazia de a-şi consolida legăturile cu Tokyo, spune el.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
20:10
Prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua miercuri şi joi o vizită de lucru la Bruxelles, în vederea prezentării priorităţilor preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene în cadrul sesiunii plenare a Comitetului Economic şi Social European (CESE).Un alt element important al vizitei va fi întrevederea bilaterală pe care Viorica Dăncilă o va avea cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la sediul Cartierului General al NATO din Bruxelles, cu scopul trecerii în revistă a principalelor subiecte aflate pe agenda Alianţei, cu accent pe temele de interes pentru România şi pe contribuţiile ţării noastre la implementarea politicilor şi deciziilor aliate, informează Guvernul, într-un comunicat transmis AGERPRES.Totodată, agenda vizitei cuprinde şi participarea prim-ministrului Viorica Dăncilă la ceremonia oficială dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, organizată de Congresul Evreiesc European, sub patronajul preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, precum şi întrevederea premierului român cu preşedintele Comitetului Economic şi Social European, Luca Jahier, şi participarea la reuniunea socialiştilor europeni.Prim-ministrul Viorica Dăncilă va participa, de asemenea, alături de înalţi oficiali europeni şi membri ai Guvernului de la Bucureşti, la vernisajul expoziţiei de fotografie şi la concertul dedicat debutului preşedinţiei române la Consiliul UE.Din delegaţia guvernamentală fac parte ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul Apărării Naţionale, Beniamin-Gabriel Leş, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
20:00
Social-democraţii afirmă că nu ar trebui să ne mire faptul că străinii au o impresie proastă despre România în condiţiile în care "însuşi primul om din stat îşi critică ţara în faţa presei internaţionale"."Nu trebuie să ne mai mirăm că străinii au o impresie proastă despre România, când însuşi primul om din stat îşi critică ţara în faţa presei internaţionale!", scrie PSD, marţi, într-o postare pe pagina de Facebook.Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Aachen, referindu-se la deprecierea leului în raport cu euro, că PSD guvernează "prost" şi acest lucru se reflectă şi în cursul de schimb."Sigur că sunt motive de îngrijorare. Am spus-o şi nu-mi face plăcere, dar trebuie să o repet: PSD nu se pricepe la economie şi PSD guvernează prost. Rezultatul se vede şi în cursul de schimb şi în multe alte date care arată că lucrurile nu merg aşa cum trebuie şi aşa cum îşi doresc românii", a afirmat Iohannis, întrebat dacă există motive de îngrijorare cu privire la economia României în contextul deprecierii monedei naţionale. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
20:00
Preşedintele USR, Dan Barna, a avut marţi o întrevedere cu Maia Sandu, unul dintre liderii opoziţiei proeuropene din Republica Moldova, politicianul român afirmând că discuţia a vizat susţinerea reciprocă într-o perioadă în care "se dezmembrează mecanismele democratice şi la Bucureşti şi la Chişinău"."A fost o discuţie deschisă despre încredere, despre sprijin şi despre nevoia de a ne susţine reciproc într-o perioadă în care resimţim că se dezmembrează mecanismele democratice şi la Bucureşti şi la Chişinău. În acest context, unitatea oamenilor noi şi decenţi din politică devine condiţia primordială pentru ca democraţia să supravieţuiască abuzurilor şi agresiunilor la care este supusă zilnic", a declarat Barna, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES.După cum precizează sursa citată, Republica Moldova se pregăteşte de alegeri pe 24 februarie şi există "riscul serios" ca acest scrutin să decupleze complet ţara de la parcursul european, "atâta cât mai există"."În acest context critic pentru Republica Moldova, Guvernul de la Bucureşti a ales, deloc întâmplător având în vedere ce se întâmplă de doi ani de zile în România, să blocheze la sfârşitul anului trecut adoptarea unui document UE critic prin care Chişinăul urma să fie somat să garanteze alegeri libere şi corecte. Mai mult, Politica de Vecinătate sau măcar Republica Moldova nu sunt un obiectiv pe agenda cu consistenţă de referat de student mediocru a preşedinţiei Românie la Consiliul UE 2019", se mai arată în comunicat.USR reiterează public sprijinul pentru forţele democratice din Republica Moldova, care depun ''eforturi pentru a menţine, într-un context politic tensionat, un traseu proeuropean al ţării", şi face apel la toţi cetăţenii moldoveni din România să iasă la vot pe 24 februarie "pentru a salva democraţia la Chişinău". AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.