Asociaţia ''Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei'', care pune accent pe dezvoltarea infrastructurii, s-a lansat la Iaşi

Agerpres, 14 ianuarie 2019 21:40

Aproximativ 100 de persoane, reprezentanţi ai societăţii civile din zona Moldovei, s-au întâlnit luni la Iaşi pentru a lua parte la lansarea Asociaţiei ''Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei''.Iniţiatorii acestui demers sunt reprezentanţii asociaţiilor "Moldova vrea autostradă" şi "Împreună pentru A8", care au militat pentru construirea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş."Este necesară o voce regională puternică, care să promoveze marile teme la Bucureşti. Printre fondatori se numără personalităţi din toate cele opt judeţe ale Moldovei", a declarat istoricul Dorin Dobrincu, preşedintele Asociaţiei "Moldova vrea autostradă".Un alt membru fondator al "Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei", Cătălin Urtoi, a declarat că noua asociaţie nu se doreşte a fi o iniţiativă politică, membrii săi militând pentru dezvoltarea infrastructurii din estul României."E vorba de proiectele regionale. De aceea a fost necesară această unire a asociaţiilor din Moldova. Mă refer la infrastructură, la cele două autostrăzi, A8 şi A7, la Spitalul Regional de Urgenţă, în educaţie avem mari lacune şi foarte multe probleme în ceea ce priveşte infrastructura din educaţie. Mă refer în primul rând la şcolile şi grădiniţele din comune. Nu există săli de sport, săli de curs civilizate, chiar lipsa unor şcoli, grădiniţe. Dincolo de proiectele regionale sunt şi proiecte locale pe care fiecare membru al Mişcării şi le susţine. Noi la Iaşi avem mai multe proiecte. Vom insista cu precădere asupra şoselei de centură care va trebui să facă conexiunea cu autostrada A8 şi podul de la Ungheni, vom insista asupra Spitalului de Copii Sf Maria. Acest spital poate fi introdus şi în zona proiectelor regionale pentru că deserveşte întreaga Moldovă. Ne referim şi la o sală polivalentă. Sunt proiecte pe care de-a lungul anilor fiecare decident politic le-a tot spus, le-a tot evidenţiat, dar din păcate nu s-a făcut nimic", a declarat Cătălin Urtoi, preşedintele Asociaţiei "Împreună pentru A8".La rândul său, un alt iniţiator, jurnalistul Dan Radu, a declarat că Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei se doreşte a fi pe cât posibil "o platformă pentru oamenii competenţi şi oamenii oneşti care doresc să acţioneze într-o formă sau alta", "să readucem cetăţenii competenţi, oamenii cu expertiză, oamenii care prin efortul lor pot modifica într-o formă realitatea actuală".Psihoterapeutul Daniela Mitrofan, la rândul său membru fondator al Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei, a declarat că pentru punerea în aplicare a proiectelor membrii organizaţiei vor face presiuni asupra aleşilor locali şi parlamentarilor în vederea identificării resurselor financiare necesare."E nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi. Moldova are nevoie să îi arătăm că oamenii luptă pentru ea, că luptăm pentru îndepărtarea stereotipurilor. Vrem să depăşim ideile conform cărora moldovenii nu fac nimic, nu se schimbă. Auzim asta zilnic. Dacă suntem implicaţi şi vom ajuta lucrurile se vor schimba. Oamenii care ies în stradă susţin această Mişcare pentru că e un proiect care e în folosul tuturor. Asta aşteptăm cu toţii să ne implicăm", a declarat Daniela Mitrofan.Iniţiatorii Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei au negat că îşi doresc secesiunea. Totodată ei au afirmat că deocamdată nu intenţionează să îşi transforme Mişcarea în partid politic. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 5 minute
04:20
Siria a solicitat marţi o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate consacrată Înălţimilor Golan, ca urmare a deciziei americane de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra acestui platou, au făcut surse diplomatice, relatează AFP.Preşedinţia Consiliului, asigurată în martie de Franţa, trebuie să stabilească o dată pentru această reuniune. Dacă nu poate fi organizată înainte de 31 martie, ar putea reveni Germaniei, care preia preşedinţia Consiliului luni, 1 aprilie, să o programeze.Este posibil ca un vot de procedură, pe care îl poate cere unul din cei 15 membri ai Consiliului, să împiedice însă organizarea reuniunii, a dezvăluit un diplomat. Pentru aceasta, ţara care îl solicită trebuie să obţină nouă voturi. În cursul votului de procedură, nu este posibil niciun veto.Marţi dimineaţă, în cursul unei reuniuni lunare consacrate conflictului israeliano-palestinian, mai mulţi membri ai Consiliului au lăsat să transpară exasperarea lor după recunoaşterea, luni, de către preşedintele american, Donald Trump, a "suveranităţii" Israelului asupra Înălţimilor Golan, în pofida rezoluţiilor ONU care atribuie acestei zone statutul de "teritoriu ocupat" de statul evreu.Numeroase au fost ţările care au denunţat politica "faptului împlinit" urmată de Casa Albă, care anul trecut a mai decis unilateral recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului.În special cele cinci ţări europene membre ale Consiliului - Belgia, Franţa, Germania, Polonia şi Rusia - au subliniat într-o declaraţie solemnă că "nu recunosc suveranitatea Israelului asupra teritoriilor ocupate de Israel după iunie 1967, incluzând Înălţimile Golan".AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Acum 4 ore
02:20
Liderul opoziţiei venezuelene, Juan Guaido, sprijinit de peste 50 de ţări - printre care Statele Unite -, a afirmat marţi că prezenţa militarilor ruşi în Venezuela reprezintă o încălcare a Constituţiei, transmite AFP."Se pare că (guvernul lui Nicolas Maduro) nu are încredere în proprii militari, pentru că aduce alţii din străinătate (...) Încalcă din nou Constituţia", a declarata Juan Guaido în faţa parlamentului, singurul organ controlat de opoziţie.Două avioane ruseşti transportând circa 100 de militari şi 35 de tone de echipamente au sosit duminică la Caracas "în cadrul cooperării tehnice şi militare cu Venezuela'', a anunţat duminică agenţia rusă Sputnik.Această acţiune a dus luni la o tensionare a relaţiilor dintre Washington şi Moscova.Secretarul de stat american, Mike Pompeo, l-a avertizat pe omologul său rus, Serghei Lavrov, că Statele Unite nu vor sta "cu braţele încrucişate" dacă Rusia continuă "să exacerbeze tensiunile în Venezuela". Ministrul rus de externe i-a răspuns acuzând SUA că încearcă să organizeze o "lovitură de stat" pentru a-l răsturna de la putere pe preşedintele venezuelan Nicolas Maduro.În cursul zilei de marţi, Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a subliniat că trimiterea militarilor s-a făcut "în cadrul legii" venezuelene.Rusia "este pe cale să îşi consolideze cooperarea cu Venezuela în acord cu Constituţia acestei ţări şi în cadrul legii", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.Peste 50 de ţări din întreaga lume l-au recunoscut ca lider legitim al Venezuelei pe şeful Adunării Naţionale (parlament), opozantul Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie, cu intenţia de a organiza un nou scrutin, calificându-l pe Nicolas Maduro drept 'uzurpator'.În grava criză economică şi politică pe care o traversează, Venezuela este sprijinită de Rusia şi China, principalii creditori ai guvernului lui Nicolas Maduro.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
01:20
Selecţionata Norvegiei a egalat in extremis în faţa Suediei, 3-3, marţi seara, pe teren propriu, într-un meci din Grupa F a preliminariilor EURO 2020 la fotbal, din care face parte şi România.Norvegia a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Bjoern Maars Johnsen (41) şi Joshua King (59), dar suedezii au reuşit să întoarcă scorul şi să aibă avantaj, după golurile marcate de Viktor Claesson (70), după un penalty ratat de Andreas Granqvist, Haavard Nordtveit (autogol, 86) şi Robin Quaison (90+1). Gazdele au fost salvate de la eşec de golul marcat de Ola Kamara (90+7) la un corner la care au atacat şi cu portarul.Spania a câştigat fără probleme în Malta, cu 2-0, prin ''dubla'' lui Alvaro Morata.Cu 3-3 s-a încheiat şi meciul dintre Elveţia şi Danemarca, după ce Nati a condus cu 3-0. Freuler, Granit Xhaka şi Embolo au marcat pentru gazde, dar danezii au avut o revenire incredibilă, marcând prin Mathias Joergensen (84), Christian Gytkjaer (88) şi Henrik Dalsgaard (90+3).Bosnia-Herţegovina şi Grecia au terminat la egalitate, 2-2, după ce bosniacii au condus cu 2-0. Visca şi Pjanic au marcat golurile gazdelor, dar Pjanic a fost eliminat şi Grecia a reuşit egalarea, în urma golurilor semnate de Fortounis şi Kolovos.Italia a reuşit scorul serii, 6-0 cu Liechtenstein.RezultateGrupa DIrlanda - Georgia 1-0A marcat: Conor Hourihane 36.Elveţia - Danemarca 3-3Au marcat: Remo Freuler 19, Granit Xhaka 66, Breel Embolo 76, respectiv Mathias Joergensen 84, Christian Gytkjaer 88, Henrik Dalsgaard 90+3.loc echipa M V E Î GM-GP P1 Irlanda 2 2 0 0 2-0 62 Elveţia 2 1 1 0 5-3 43 Danemarca 1 0 1 0 3-3 14 Gibraltar 1 0 0 1 0-1 05 Georgia 2 0 0 2 0-3 0Grupa FMalta - Spania 0-2A marcat: Alvaro Morata 31, 73.Malta: Henry Bonello - Mbong (Zach Muscat, 65), Rowen Muscat, Caruana (Micallef, 85), Steve Borg, Zerafa - Guillaumier, Paul Fenech, Mintoff (Michael Mifsud, 70), Corbalan - Kyrian Nwoko.Spania: Kepa Arrizabalaga - Sergi Roberto, Mario Hermoso, Sergio Ramos, Gaya - Rodri, Saul Niguez (Jesus Navas, 65), Canales - Marco Asensio, Morata (Rodrigo, 79), Bernat (Muniain, 56).Norvegia - Suedia 3-3Au marcat: Bjoern Maars Johnsen 41, Joshua King 59, Ola Kamara 90+7, respectiv Viktor Claesson 70, Haavard Nordtveit (autogol) 86, Robin Quaison 90+1.Andreas Granqvist (Suedia) a ratat un penalty în min. 70.Norvegia: Jarstein - Elabdellaoui, Nordtveit, Ajer, Aleesami - Martin Odegaard, Henriksen, Selnaes, Mohamed Elyounoussi (Kamara, 72) - Joshua King, Bjoern Maars Johnsen.Suedia: Robin Olsen - Krafth, Granqvist, Helander, Augustinsson - Claesson, Kristoffer Olsson, Ekdal (Gustav Svensson, 66), Sebastian Larsson (Isak, 62) - Marcus Berg, Quaison.România - Insulele Feroe 4-1Au marcat: Ciprian Deac 26, Claudiu Keşeru 29, 32, George Puşcaş 63, respectiv Viljormur Davidsen 40 - penalty.loc echipa M V E Î GM-GP P1 Spania 2 2 0 0 4-1 62 Suedia 2 1 1 0 5-4 43 România 2 1 0 1 5-3 34 Malta 2 1 0 1 2-3 35 Norvegia 2 0 1 1 4-5 16 Feroe 2 0 0 2 2-6 0Grupa JArmenia - Finlanda 0-2Au marcat: Fredrik Jensen 14, Pyry Soiri 78.Bosnia-Herţegovina - Grecia 2-2Au marcat: Edin Visca 10, Miralem Pjanic 15, respectiv Konstantinos Fortounis 64 - penalty, Dimitris Kolovos 85.Cartonaş roşu: Miralem Pjanic 65.Italia - Liechtenstein 6-0Au marcat: Stefano Sensi 17, Marco Verratti 32, Fabio Quagliarella 35 - penalty, 45+3 - penalty, Moise Kean 70, Leonardo Pavoletti 76.Cartonaş roşu: Daniel Kaufmann (Liechtenstein) 45.loc echipa M V E Î GM-GP P1 Italia 2 2 0 0 8-0 62 Grecia 2 1 1 0 4-2 43 Bosnia-Herţegovina 2 1 1 0 4-3 44 Finlanda 2 1 0 1 2-2 35 Armenia 2 0 0 2 1-4 06 Liechtenstein 2 0 0 2 0-8 0Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
00:50
Echipa italiană Yamamay e-work Busto Arsizio a câştigat Cupa CEV la volei feminin, marţi seara, după ce a învins-o pe CSM Volei Alba Blaj cu scorul de 3-1 (25-27, 25-19, 25-23, 25-20), marţi seara, pe teren propriu, în manşa a doua a finalei.Yamamay e-work Busto Arsizio, care se impusese la Sibiu, în meciul tur, cu 3-0, a avut nevoie de o oră şi 50 de minute pentru a învinge vicecampioana Europei.CSM Volei Alba Blaj a început neaşteptat de bine şi a câştigat primul set, dar formaţia italiană s-a mobilizat şi şi-a demonstrat valoare în seturile următoare, confirmând calculele hârtiei, în faţa a circa 4.000 de spectatori.Yamamay a mai câştigat competiţia în 2010 şi 2012, pierzând finala din 2017 în faţa rusoaicelor de la Dinamo Kazan.Ana Lazarevic, cu 10 puncte, a fost cea mai bună jucătoare a vicecampioanei României. De la gruparea italiană s-au remarcat Britt Herbots, cu 22 puncte, Alessia Gennari, 12 puncte, Floortje Meijners, 12 puncte, Beatrice Berti, 10 puncte.Meciul a fost arbitrat de belgianca Marie-Catherine Boulanger şi rusoaica Olga Zaharova.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
00:50
Un avion Boeing 737 MAX al companiei americane Southwest, care se îndrepta marţi spre California, s-a confruntat cu o problemă de motor fiind obligat să aterizeze de urgenţă la Orlando (Florida), a anunţat Agenţia federală a aviaţiei din Statele Unite (FAA), transmite AFP."Avionul a făcut drum întors şi a aterizat fără probleme la Orlando", a informat FAA.Niciun pasager nu se afla la bordul aparatului care se îndrepta spre Victorville, în California, pentru a fi parcat.La 13 martie, FAA a blocat la sol întreaga flotă de 737 MAX după două accidente sângeroase petrecute în câteva luni, dar permite ca avioanele să zboare fără pasageri de la un aeroport la altul pentru a fi depozitate.FAA a adăugat că a demarat o anchetă în legătură cu acest incident.La rândul său, compania Southwest a precizat că avionul s-a confruntat cu o problemă la unul dintre motoare "la puţin timp după decolare". "Echipajul a urmat protocolul şi a aterizat în siguranţă pe aeroport" cu puţin înainte de orele 15.00 (19.000 GMT), a adăugat un purtător de cuvânt, subliniind că avionul vă fi transportat spre uzina de întreţinere de la Orlando pentru a fi verificat.La 10 martie, zborul ET302 de la Addis Abeba la Nairobi s-a prăbuşit la câteva minute după ce a decolat din capitala etiopiană, provocând moartea a 157 de persoane. La sfârşitul lunii octombrie, 189 de persoane au fost ucise când un 737 MAX 8 al companiei indoneziene low-cost Lion Air s-a prăbuşit în Marea Java.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
00:50
Preşedintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a declarat marţi că guvernul său nu caută confruntarea cu Spania după ce a solicitat să se ceară scuze pentru abuzurile comise în timpul Cuceririi spaniole, relatează AFP."Nu vom cădea într-o confruntare nici cu guvernul spaniol, nici cu alt guvern", a afirmat şeful statului mexican în conferinţa sa de presă cotidiană."Demersul pe care îl adoptăm ne poate ajuta, după părerea noastră, să ne unim mai mult popoarele", a adăugat el.Luni, Andres Manuel Lopez Obrador a anunţat că a trimis o scrisoare regelui Spaniei şi papei Francisc "ca faptele să fie recunoscute şi pentru a li se cere scuze populaţiilor indigene (din Mexic) pentru încălcările asupra a ceea ce astăzi am numi drepturile omului".Mexicul va marca în 2021 bicentenarul independenţei sale şi 500 de ani de la căderea în mâinile spaniolilor a capitalei aztece Tenochtitlan.Preşedintele a mai afirmat că vede în aceasta o ocazie pentru o "reconciliere istorică". Luni, el a vizitat de asemenea oraşul apropiat Centla, scena primei bătălii dintre Hernan Cortes şi popoarele indigene, la 14 martie 1529.Guvernul spaniol a răspuns sec că refuză să îşi ceară iertare, într-un comunicat care respinge conţinutul scrisorii. Madridul a precizat că acţiunile spaniolilor din urmă cu 500 de ani nu pot fi condamnate în termenii actuali.Executivul spaniol şi-a exprimat de asemenea dezamăgirea că preşedintele mexican Lopez Obrador a făcut publică scrisoarea. Conform comunicatului, scrisoarea a fost primită de guvernul spaniol la 1 martie.Andres Manuel Lopez Obrador a promis în schimb să îşi ceară iertare la rândul său pentru crimele comise împotriva populaţiilor indigene de către Mexic după independenţă.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
00:50
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat că îşi menţine poziţia în ceea ce priveşte mutarea Ambasadei României la Ierusalim, adăugând că o astfel de soluţie nu este una împotriva Uniunii Europene."Părerea fiecăruia trebuie justificată. După părerea mea, cred că am făcut ceea ce este corect şi România trebuie să aibă propriul punct de vedere pentru a fi respectată. A avea un punct de vedere nu înseamnă a te poziţiona împotriva altora, înseamnă să ai tăria să susţii propriile principii şi ceea ce crezi tu că este mai bine pentru România. Eu cred că acest lucru este important pentru România, că apropierea noastră de Statele Unite, de Israel, este foarte importantă. Acest lucru nu înseamnă că vom avea o poziţie împotriva Uniunii Europene, cele două sunt complementare, nu se exclud una pe cealaltă. Legat de ce a spus domnul preşedinte, îmi pare rău că domnul preşedinte iese cu astfel de afirmaţii care pot aduce prejudicii de imagine României. Nu este prima dată şi cred că, în calitate de preşedinte al României, trebuie să aibă atitudine pozitivă şi atunci când are ceva de reproşat să nu iasă cu reacţii publice, mai ales atunci când jigneşte, că acest lucru nu rezolvă nimic", a afirmat Viorica Dăncilă, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la România TV, întrebată despre acuzele preşedintelui Iohannis potrivit cărora prin poziţia exprimată cu privire la mutarea ambasadei României la Ierusalim premierul face un joc neprofesionist.Premierul a subliniat că îşi păstrează poziţia cu privire la mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim."Legat de mutarea ambasadei îmi menţin punctul de vedere. Cred că acest lucru este un lucru pe care trebuie să ni-l asumăm, că fiecare stat are dreptul să-şi aleagă capitala şi cred că, aşa cum a zis preşedintele Liviu Dragnea, preşedintele României trebuie să ridice această problemă în CSAT sau să-şi spună punctul de vedere, pentru că văd că acuză premierul de ignoranţă, dar în acelaşi timp nu justifică în niciun fel o atitudine. Faptul că nu numeşte un ambasador în Israel de atâta timp arată, de fapt, că preşedintele nu este interesat de buna relaţionare pe această direcţie, pe această axă Washington-Tel Aviv", a susţinut Dăncilă.Ea a menţionat că nu este vina sa că regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi-a anulat vizita în România."Nu este vina mea că nu s-a mai făcut vizita regelui Iordaniei, să nu uităm că regele este cel care trebuia să aibă întâlnire cu preşedintele. Preşedintele trebuia să-l sune şi să-i spună că nu este de acord cu acest lucru, că dânsul l-a invitat, este omologul preşedintelui regele, nu este omologul primului-ministru", a spus Dăncilă.În opinia sa, percepţia că România va avea o relaţie proastă cu ţările arabe după afirmaţiile sale privind Ambasada României în Israel este "o percepţie care se vrea indusă de oponenţii politici care au înţeles că mai presus de ceea ce poate obţine ţara noastră sunt jocurile politice şi campania electorală"."Să nu uităm că premierul României a fost cel care a fost în toate ţările din Golf, nu am văzut preşedintele să viziteze ţările arabe. Ba, mai mult, înainte să plec (în SUA - n.r.) am semnat o investiţie cu DP World, o companie din Emiratele Arabe, vor urma şi alte investiţii. Nu înseamnă că punctul nostru de vedere şi faptul că vrem să susţinem partenerul strategic ne poziţionează împotriva statelor arabe. Şi cred că în perioada următoare voi putea să demonstrez acest lucru", a mai declarat Dăncilă.Premierul Viorica Dăncilă a efectuat în perioada 23-26 martie o vizită în Statele Unite ale Americii. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: *Întrevedere Dăncilă-Pelosi; cooperarea în planul securităţii şi în cel parlamentar, pe agenda discuţiilor *Dăncilă: Întâlnirile pe care le-am avut în SUA au repus România pe harta mondială
Acum 6 ore
00:20
Instituţiile bancare sunt obligate la plata taxei pe active financiare nete, aceasta urmând să fie de 0,4% pe an pentru instituţiile cu o cotă de piaţă mai mare sau egală cu 1% şi de 0,2% pe an pentru cele cu o cotă de piaţă sub 1%, conform unui proiect de Ordonanţă de urgenţă privind modificarea OUG 114, publicat marţi seara de Ministerul Finanţelor Publice.Cota de piaţă va fi cea stabilită la finele semestrului/anului pentru care se datorează taxa.Taxa pe active se va calcula prin aplicarea cotelor prevăzute asupra bazei impozabile reprezentată de activele financiare nete ale instituţiei bancare existente în sold la sfârşitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa, potrivit evidenţei contabile, din care se scad următoarele active financiare: numerarul; solduri de numerar la bănci centrale la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; expuneri neperformante la valoare netă; titluri de datorie emise de administraţii publice la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; credite şi avansuri acordate administraţiilor publice la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; credite acordate de instituţiile de credit sectorului neguvernamental purtătoare de garanţii primite din partea administraţiei publice centrale la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; credite acordate instituţiilor de credit, creanţe ataşate şi sume de amortizat, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; depozite la instituţii de credit, creanţe ataşate şi sume de amortizat, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; conturi de corespondent la instituţii de credit şi creanţe ataşate, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante; operaţiuni reverse repo şi titluri luate cu împrumut, creanţe ataşate şi sume de amortizat, la valoare netă, din care se exclud expunerile neperformante.Taxa se va putea reduce în cazul creşterii intermedierii financiare, prin creşterea soldului creditelor cu 50%, în cazul în care creşterea soldului creditelor acordate societăţilor nefinanciare şi gospodăriilor populaţiei este egală sau mai mare decât ţinta de creştere a creditării şi cu până la 50%, în cazul în care creşterea soldului creditelor este mai mică decât ţinta de creştere a creditării, reducerea fiind stabilită proporţional, pe baza unei formule de calcul.De asemenea, taxa se va reduce şi pentru diminuarea marjei de dobândă, respectiv cu 50%, în cazul în care marja de dobândă calculată la nivelul semestrului/anului pentru care se datorează, se situează sub nivelul marjei de referinţă a dobânzii, sau în cazul în care diminuarea marjei de dobândă este egală sau mai mare decât ţinta de diminuare a marjei de dobândă, şi cu până la 50%, în cazul în care diminuarea este sub ţinta de diminuare a marjei de dobândă, reducerea fiind calculată proporţional.Taxa pe active, calculată şi redusă, pe baza indicatorilor privind cota de piata, soldul creditelor şi marja de dobândă înregistraţi la nivelul primului semestru al anului pentru care se datorează taxa pe active şi a jumătate din nivelurile ţintă de creştere a creditării şi a ţintei de diminuare a marjei de dobândă, se declară şi se plăteşte până la data de 25 august, inclusiv, a anului pentru care se datorează.Taxa nu se datorează şi nu se declară la nivelul primului semestru în următoarele situaţii: dacă a îndeplinit 100% ţinta de creştere a creditării, sau dacă a îndeplinit 100% ţinta de diminuare a marjei de dobândă, sau dacă nivelul procentual agregat al creşterii creditării şi al diminuării marjei de dobândă este cel puţin 100%.Conform proiectului "indicatorii ţintă de creştere a creditării şi de diminuare a marjei de dobândă, precum şi marja de referinţă a dobânzii se stabilesc anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, cu recomandarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială. Pentru anul 2019, pentru fiecare instituţie bancară, ţinta de creştere a creditării este de + 8,0 la sută, ţinta de diminuare a marjei de dobânda este de -8,0 la suta, iar marja de referinţă a dobânzii este de 4,0 puncte procentuale".Nu sunt supuse taxei pe active instituţiile bancare care înregistrează pierdere contabilă, înainte de calculul taxei pe active, la sfârşitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa.Instituţiile bancare pentru care Banca Naţională a României, în exercitarea atribuţiilor care îi revin, în calitate de autoritate de supraveghere, a impus limitarea activităţii de creditare nu datorează taxa pe active pentru perioada în care operează această măsură. În acest caz, taxa pe active datorată, se determină prin raportarea taxei pe active la numărul de zile aferent semestrului/anului pentru care se datorează taxa şi înmulţirea rezultatului cu numărul de zile aferent perioadei în care nu a operat măsura.În cazul în care taxa pe active datorată de instituţiile bancare se situează peste profitul contabil, înainte de calculul taxei pe active, înregistrat la sfârşitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa, acestea datorează taxa pe active în limita profitului contabil înregistrat, fără a influenţa taxa pe active datorată pentru anii următori.Contribuabilii care încetează să existe în cursul anului au obligaţia de a declara şi a plăti taxa pe active proporţional cu perioada impozabilă , până la data depunerii situaţiilor financiare la organul fiscal competent, respectiv până la data radierii, după caz.Contribuabilii nou înfiinţaţi în cursul anului datorează taxa pe active începând cu anul următor.Cheltuiala cu taxa pe active este cheltuială deductibilă la stabilirea rezultatului fiscal reglementat de titlul II din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.La sfârşitul anului trecut, Guvernul a decis, prin Ordonanţa de Urgenţă 114, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuţie numită iniţial de autorităţi "taxă pe lăcomie". AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru)
00:20
Contribuţia anuală percepută pentru titularii de licenţe în domeniul energiei electrice şi al gazelor naturale rămâne de 2% din cifra de afaceri anuală realizată de aceştia din activităţile ce fac obiectul licenţelor acordate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, fiind exceptaţi însă producătorii de energie electrică pe bază de cărbune şi cei care produc energie electrică şi termică în cogenerare, conform unui proiect de Ordonanţă de urgenţă ce modifică OUG 114, publicat marţi seara de Ministerul Finanţelor Publice."Prin derogare (...) contribuţia anuală percepută de la titularii licenţelor de exploatare comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de cărbune precum şi a celor de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare, se stabileşte anual prin Ordinul preşedintelui ANRE", se menţionează în proiect.Cifra de afaceri ce se constituie ca bază de calcul pentru perceperea contribuţiei anuale este definită şi calculată conform reglementărilor ANRE aprobate prin ordin al preşedintelui ANRE, cu avizul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.Documentul mai prevede că pentru perioada 1 martie 2019 - 28 februarie 2022, pentru clienţii casnici furnizarea de energie electrică se realizează în condiţii reglementate de către ANRE, preţurile se vânzare a energiei electrice livrată de producători furnizorilor de ultimă instanţă fiind stabilite pe baza metodologiilor aprobate de ANRE.Pentru calculul tarifelor de transport şi distribuţie a energiei electrice, în perioada de reglementare 2019-2024, rata de rentabilitate a capitalului investit, reprezentând costul mediu al capitalului investit, exprimat în termeni reali, înainte de impozitare, este de 6,9%.Proiectul mai prevede că în perioada 1 aprilie 2019-28 februarie 2022, producătorii, inclusiv filialele acestora şi/sau afiliaţii aparţinând aceluiaşi grup de interes economic care desfăşoară atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul României au obligaţia să vândă cu preţul de 68 lei/MWh cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă către furnizori şi clienţi finali eligibili."În această perioadă, producătorul are obligaţia să vândă cu prioritate către furnizori, în condiţii reglementate de ANRE, pentru asigurarea întregului necesar de consum al clienţilor casnici şi al producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei, din producţia curentă şi/sau din depozitele de înmagazinare", conform documentului.De asemenea, pentru calculul tarifelor de transport şi distribuţie a gazelor naturale, în perioada de reglementare 2019-2024, rata de rentabilitate a a capitalului investit, reprezentând costul mediu al capitalului investit, exprimat în termeni reali, înainte de impozitare este de 6,9% .Pentru perioada aprilie 2019-28 februarie 2022, în conformitate cu reglementările proprii, ANRE va stabili o structură specifică de amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale destinată asigurării consumului clienţilor finali noncasnici, cu excepţia producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei.Ministrul Energiei, Anton Anton, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că va fi eliminată contribuţia de 2% pentru producătorii de energie pe bază de cărbune, în acest sens existând avizul Consiliului Concurenţei."(Contribuţia de - n.r.) 2% se scoate pentru cărbune, preţul gazelor rămâne acelaşi", a spus Anton, întrebat ce prevederi din sectorul energetic din OUG 114/2018 vor fi modificate.Pe de altă parte, conform unui răspuns al Consiliului Concurenţei către Ministerul Energiei, document obţinut de AGERPRES, se menţionează că reducerea contribuţiei de la 2% din cifra de afaceri la 0,2% pentru producătorii de energie pe cărbune, aşa cum propune Ministerul Energiei, ridică suspiciuni privind acordarea unui ajutor de stat şi ar trebui agreată cu Comisia Europeană şi cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru)
26 martie 2019
23:50
Dobânda pentru creditele acordate în monedă naţională va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului, se arată în proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, respectiv pentru modificarea OUG 114/2018.Documentul - publicat marţi seara pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) - prevede modificări şi pe alineatul 1 al articolului 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României din 20 septembrie 2016."În contractele de credit cu dobânda variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) pentru creditele în valută, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/LIBOR la o anumită perioadă, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;b) pentru creditele acordate în monedă naţională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobândă variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naţionale a României şi reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa interbancară. Indicele de referinţă se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor; c) în acord cu politica comercială a fiecărui creditor, acesta poate reduce marja şi/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referinţă, având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menţionate în contract la data încheierii acestuia şi/sau la nivelul indicelui de referinţă", se arată în document.De asemenea, modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării datorate indicelui de referinţă EURIBOR/indicelui de referinţă pentru creditele acordate în lei cu dobândă variabilă/LIBOR, cât şi în cel al reducerii acesteia."Valoarea indicilor de referinţă utilizaţi în formula de calcul a dobânzii variabile va fi afişată şi permanent actualizată, pe website-urile creditorilor şi la toate punctele de lucru ale acestora", se precizează în proiect.De asemenea, proiectul MFP prevede modificări şi pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României din 11 iunie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010.Astfel, pentru creditele acordate în valută, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/LIBOR la o anumită perioadă, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului."Pentru creditele acordate în monedă naţională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobânda variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naţionale a României şi reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa interbancară. Indicele de referinţă se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor", se menţionează în proiect.Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat marţi că românii vor putea cere băncilor refinanţarea creditelor existente în funcţie de noua formulă de calcul a ROBOR, care va fi aprobată joi în Guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 114/2018."Principala modificare a OUG 114 va fi, pentru sectorul bancar, decuplarea ROBOR de partea de taxare a activelor financiare. ROBOR va fi înlocuit cu un nou mod de calcul şi anume tranzacţiile interbancare şi sunt convins că cifrele vor arăta altfel", a spus ministrul.El a arătat că, în acest fel, ratele românilor la bănci vor scădea. Noua formulă de calcul va fi aplicată automat noilor credite, iar, pentru cele în vigoare, oamenii vor trebui să facă cereri de refinanţare prin care să li se aplice noul mod de calcul."Propunerea noastră va fi - dar discuţiile continuă şi zilele acestea, până la şedinţa de Guvern - ca, după apariţia ordonanţei de urgenţă, peste o lună sau ceva de genul ăsta, să se treacă la această abordare. Întrebarea este cui se aplică noua formulă. Clar noilor credite în lei se va aplica, iar, pentru cele în derulare, formula de schimbare este cea de cerere de refinanţare. Practic, românii care au credite în lei pot face o cerere de finanţare a acelui împrumut la aceeaşi bancă sau la alta, bazat pe noua formulă de calcul, iar, dacă aceea va fi mult mai atractivă, dacă românul va decide să se finanţeze de la aceeaşi bancă sau la altă bancă, iar dacă se face la altă bancă va fi şi o competiţie între bănci pentru a oferi românilor o finanţare mai ieftină pentru că va fi afectată şi cota de piaţă a acestor bănci", a spus oficialul guvernamental.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)
23:50
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că întrevederile pe care le-a avut cu oficiali americani în cadrul vizitei efectuate în SUA în perioada 23-26 martie "au repus România pe harta mondială"."Au fost întâlniri foarte bune aici, la Washington, am avut întâlnire cu vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence, cu secretarul pentru comerţ, Ross (Wilbur - n.r.), şi cu speakerul Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, dar şi cu premierul Netanyahu. A fost foarte importantă participarea la AIPAC, ceea ce este un lucru firesc în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE şi în contextul în care am deschis Preşedinţia cu un eveniment dedicat luptei împotriva antisemitismului la Bruxelles şi vom închide cu un eveniment similar, de data aceasta la Bucureşti. Întâlnirile au fost bune, iar după părerea mea, toate aceste întâlniri, toate aceste discuţii au repus România pe harta mondială şi spun acest lucru într-un context pozitiv, având în vedere aprecierile pe care le-am avut la adresa ţării noastre şi asupra guvernării de aici, din Statele Unite ale Americii", a declarat Viorica Dăncilă, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la România Tv.Premierul a reiterat faptul că SUA sunt "partenerul strategic care asigură securitatea României"."România are o şansă pe care nu trebuie să o piardă. Şi cred că dincolo de jocul politic, dincolo de interesele personale este pentru prima dată când un premier, când un reprezentant al României este primit, de exemplu, de speakerul Camerei Deputaţilor (Camerei Reprezentanţilor - n.r.) după mai bine de 10 ani. Asta arată o deschidere. Toţi cei cu care am vorbit şi-au exprimat dorinţa să vină cât mai curând în România. M-aş fi aşteptat ca preşedintele să-mi solicite să avem o discuţie despre această vizită şi să putem să apropiem România de Statele Unite. Avem o oportunitate pe care, cred eu, nu trebuie să o pierdem", a susţinut Dăncilă.Ea a adăugat că întoarcerea în România reprezintă "o revenire cu lucruri foarte bune" pentru ţară."Faptul că se vorbeşte de România în Statele Unite ca despre un stat prieten, un stat în care companiile americane trebuie să investească mai mult, un stat în care Guvernul României a creat încredere, a creat val de încredere pentru investiţiile americane şi israeliene este un lucru foarte, foarte important. Mă întorc în România cu dorinţa de a avea fiecare tăria şi fiecare să se implice în a lua cele mai bune decizii, astfel încât să întărim relaţia transatlantică", a afirmat Dăncilă.Premierul a menţionat în context că în urma discuţiilor purtate cu Nacy Pelosi, speakerul Camerei Reprezentanţilor "a acceptat invitaţia preşedintelui Liviu Dragnea de a veni în România".Fiind întrebată cu ce rezultate pe latura economică revine în ţară, Dăncilă a răspuns: "Vin cu veşti bune, am avut o întâlnire cu reprezentanţi ai marilor companii din Statele Unite, toţi şi-au arătat deschiderea de a veni şi investi în România, într-un timp scurt vor veni în România, vom avea o discuţie cu dumnealor, astfel încât unii să-şi extindă investiţiile, iar alţii să aibă investiţii noi în România"."M-a bucurat, în rest, un lucru, m-a bucurat încrederea pe care o au în Guvernul României, în Guvernul alianţei PSD-ALDE", a mai afirmat Dăncilă.Premierul Viorica Dăncilă a efectuat în perioada 23-26 martie o vizită în Statele Unite ale Americii. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: www.gov.ro Citiţi şi: *Întrevedere Dăncilă-Pelosi; cooperarea în planul securităţii şi în cel parlamentar, pe agenda discuţiilor
23:50
Premierul Viorica Dăncilă a avut, în cadrul vizitei pe care o întreprinde în Statele Unite, o întrevedere cu preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, prilej cu care a transmis mulţumiri pentru atenţia acordată de legislativul american întăririi în continuare a solidarităţii la nivel NATO şi pentru asigurarea securităţii aliaţilor estici.Potrivit unui comunicat transmis marţi de Guvern, întrevederea a fost prima în mai bine de 10 ani între un demnitar român şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA."Cu această ocazie, prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat satisfacţia pentru nivelul excelent al dialogului politic bilateral şi dorinţa de aprofundare a acestuia, inclusiv pe componenta parlamentară. Premierul Viorica Dăncilă a transmis invitaţia adresată doamnei Pelosi de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, de a efectua o vizită oficială în România. Ambii înalţi oficiali au exprimat interesul pentru intensificarea contactelor la nivelul Parlamentului României şi Congresului SUA", informează comunicatul.Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat susţinerea pentru o relaţie transatlantică robustă, ca premisă esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii comune. De asemenea, a transmis mulţumiri pentru atenţia acordată de legislativul american întăririi în continuare a solidarităţii la nivel NATO şi pentru asigurarea securităţii aliaţilor estici.Înaltul demnitar român a remarcat evoluţia ascendentă a cooperării bilaterale în planul securităţii, inclusiv prin punerea în practică a unui program ambiţios de înzestrare a forţelor armate române şi creşterea semnificativă în ultimul an a schimburilor comerciale.Preşedinta Camerei Reprezentanţilor SUA a mulţumit pentru sprijinul dat de România consolidării relaţiei cu SUA şi a dat asigurări că în legislativul american există un puternic sprijin transpartinic pentru NATO. Nancy Pelosi a considerat că întărirea relaţiilor între legislativele din România şi SUA va avea o contribuţie importantă la consolidarea unei alianţe transatlantice bazată pe valori şi interese comune, mai menţionează sursa citată. AGERPRES/(AS-editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
23:50
Naţionala de fotbal a României a obţinut prima sa victorie din Grupa F a preliminariilor EURO 2020, 4-1 (3-1) cu reprezentativa Insulelor Feroe, marţi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
23:20
Sport Club Miercurea Ciuc a învins formaţia FTC-Telekom cu scorul de 7-3 (2-1, 3-2, 2-0), marţi seara, la Budapesta, în primul meci al finalei competiţiei regionale de hochei pe gheaţă Erste Liga.Golurile campioanei României au fost reuşite de Tihamer Becze (05:41), Radim Valchar (06:38), Tamas Aron Biro (24:54), Hugo Gecse (25:54), Vitali Şulakov (28:51), Szabolcs Papp (51:53) şi Tamas Reszegh (58:14).Pentru Ferencvaros au înscris Attila Pavuk (07:58, 24:42) şi Dezso Roczanov (22:08).Şi cel de-al doilea meci al finalei va avea loc tot în Ungaria, miercuri, de la ora 21:00.Finala se joacă după sistemul cel mai bun din şapte partide.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
23:20
Naţionala de fotbal a României conduce reprezentativa Insulelor Feroe cu scorul de 3-1, la pauza meciului care are loc marţi seara, în Grupa F a preliminariilor EURO 2020, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca.Ciprian Deac, jucător la CFR Cluj, a deschis scorul în min. 26, la primul şut pe poartă al tricolorilor, după centrarea lui Nicolae Stanciu, prelungită de Claudiu Keşeru.Al doilea gol al României a fost reuşit de Claudiu Keşeru (29), cu un şut la colţul scurt din careul mic, după o minge bâlbâită de apărarea feroeză.Keşeru a reuşit dubla în min. 32, după ce a speculat cu o reluare acrobatică o minge respinsă greşită de un fundaş feroez.Oaspeţii au redus din diferenţă în min. 40, prin fundaşul Viljormur Davidsen, din penalty, după ce Cosmin Moţi l-a ţinut în careu pe Klamint Olsen.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
22:50
Situaţia pestei porcine africane (PPA) în România şi cea a neonicotinoidelor au fost temele principale abordate marţi în cadrul întâlnirii ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu comisarul european pentru Sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis, informează ministerul de resort.Petre Daea a anunţat în cadrul întâlnirii că intenţionează să înfiinţeze în România un Centru de cercetare pentru combaterea si eradicarea pestei porcine africane în România, detaliile legate de această iniţiativă urmând să fie discutate la reuniunea privind PPA care va avea loc în luna iunie, la Bucureşti.Conform MADR, ministrul român al Agriculturii i-a mulţumit comisarului Andriukaitis pentru sprijinul acordat României în ultimii doi ani de când pesta porcină africană a apărut în ţara noastră, punând accent pe ajutorul tehnic, dar mai ales pe suportul financiar oferit de Comisia Europeană."Ministrul Agriculturii a realizat un raport succint al activităţii derulate de autorităţile române cu privire la evoluţia epidemiei de pesta porcină africană în România: de la apariţia în 31 iulie 2017 a primului focar confirmat într-o gospodărie situată la periferia municipiului Satu-Mare, cu punctul culminant al epidemiei atins în anul 2018 şi până la momentul prezent, când se remarcă tendinţa de scădere a PPA în ţara noastră. Petre Daea a subliniat că, încă de la apariţa primului focar, au fost imediat puse în aplicare măsurile cuprinse în Planul de Contingenţă, realizându-se un cuplaj instituţional al tuturor celor implicaţi în combaterea PPA. De asemenea, i-a fost prezentată Comisarului Andriukaitis şi situaţia închiderii celor 355 de focare", precizează MADR.Totodată, ministrul Daea a anunţat acţiunile întreprinse pentru îmbunătăţirea măsurilor de biosecuritate, în contextul evoluţiei PPA, prin PNDR 2014-2020, făcând referire la Măsura 5.1, prin care se acordă sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastrofale probabile, precum şi la Măsura 7.4, prin care se pot finanţa investiţiile în crearea, îmbunătăţirea sau extinderea serviciilor locale de bază destinate populaţiei rurale, inclusiv a celor de agrement şi culturale, şi a infrastructurii aferente, ce vor fi lansate la data de 1 aprilie 2019.Nu în ultimul rând, şeful MADR i-a prezentat comisarului european iniţiativa de organizare a unui Centru de cercetare pentru combaterea si eradicarea pestei porcine africane în România, iar acesta l-a sfătuit ca la reuniunea din luna iunie 2019, ce va avea ca tema PPA şi se va desfăşura la Bucureşti în contextul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, să fie prezentat un plan detaliat cu termene şi paşi concreţi de execuţie.În ceea ce priveşte neonicotinoidele, Daea a explicat că în România, deocamdată, nu există nici o alternativă viabilă pentru tratamentul cu produse de protecţie a plantelor din grupa neonicotinoidelor a seminţelor de porumb şi floarea soarelui, care să împiedice pierderile de producţie cauzate de atacul organismelor dăunătoare, aceştia afectând o suprafaţă de aproximativ două milioane de hectare.Totodată, ministrul a precizat că rezultatele analizelor pentru determinarea nivelului de reziduuri de imidacloprid, clotianidin şi tiametoxam (neonicotinoide), demonstrează faptul că nivelul de reziduuri a fost sub limita cuantificabilă, ceea ce presupune că acestea nu afectează siguranţa alimentară şi a mediului.La rândul său, comisarul european Vytenis Andriukaitis a susţinut că înţelege eforturile făcute de România la nivelul cooperării interinstituţionale, punând însă accent pe importanţa respectării măsurilor de biosecuritate de către toate statele membre. De asemenea, comisarul s-a referit la obligativitatea eliminării neonicotinoidelor.Comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis, se află în vizită oficială la Bucureşti în 26 - 27 martie 2019.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru)
Acum 8 ore
22:20
Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi americanca Abigail Spears s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Miami (Florida/SUA), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari, marţi, după o revenire remarcabilă în meciul disputat contra cuplului româno-german Simona Halep/Julia Goerges, câştigat cu 1-6, 7-5, 10-8.Niculescu şi Spears au obţinut victoria după o oră şi 30 de minute.Halep şi Goerges au dominat cea mai mare parte a meciului, au condus cu 6-1 şi 4-1, dar au început să greşească tot mai mult şi le-au oferit adversarelor şansa de a reveni. De la 3-5, Niculescu şi Spears au luat patru ghemuri consecutive şi s-au impus cu 7-5, egalând la seturi.În super tiebreak, Halep şi Goerges au avut 6-1, dar cuplul româno-american a egalat, 6-6, apoi scorul a devenit 7-6 pentru perechea Halep/Goerges, Niculescu şi partenera sa au întors scorul şi au condus cu 9-7, câştigând cu 10-8.Halep şi Goerges vor primi pentru participare 30.060 dolari şi 120 de puncte WTA la dublu. Niculescu şi Spears şi-au asigurat 57.000 de dolari şi 215 puncte WTA, urmând să joace în sferturi contra perechii Samantha Stosur (Australia)/Shuai Zhang (China), a şasea favorită, campioană anul acesta la Australian Open.Simona Halep va juca miercuri în sferturi la simplu, contra chinezoaicei Qiang Wang.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: RRInternational/Twitter.com
22:20
Parlamentari britanici din mai multe partide au propus marţi seară ca legislativul de la Londra să opteze miercuri între părăsirea Uniunii Europene fără un acord şi renunţarea la Brexit, transmite Reuters.''Dacă Niciun Acord şi Revocarea (articolului 50) sunt tot ceea ce rămâne, ea (premierul Theresa May, n.red.) trebuie să le prezinte parlamentarilor posibilitatea de a alege dintre acestea două'', a scris pe Twitter parlamentarul Jo Maugham.La rândul său, deputatul conservator Nigel Evans i-a cerut premierului Theresa May să facă miercuri, în faţa parlamentarilor, o declaraţie referitoare la data la care va demisiona, în opinia sa acest lucru având menirea de a-i convinge membrii Partidului Conservator mai reticenţi să susţină acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană.Evans a declarat pentru BBC că a încurajat-o pe Theresa May ''să prezinte calendarul plecării ei'' din fruntea guvernului de la Londra cu ocazia dezbaterii ce va avea loc miercuri seară în parlamentul britanic.Parlamentarii britanici au votat luni seară un amendament care le permite să influenţeze procesul Brexitului, amendament în baza căruia vor organiza miercuri o serie de voturi orientative asupra formei pe care trebuie să o ia Brexitul - menţinerea în piaţa unică, un nou referendum sau chiar anularea ieşirii din UE.Votul a avut loc în timp ce premierul Theresa May caută sprijin pentru a obţine votarea acordului său de divorţ negociat cu Bruxelles-ul, respins masiv de două ori de deputaţi, dar de care depinde ieşirea ordonată din Uniunea Europeană la 22 mai.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Alexandru Cojocaru)
21:50
Peste 700 de unităţi alimentare au fost verificate în vederea evaluării corectitudinii practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte şi informarea corectă a consumatorilor, fiind aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 1,782 milioane de lei şi 177 de sancţiuni cu avertisment, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).Potrivit unui comunicat, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a reluat în 2019 acţiunile de control începute anul trecut pentru evaluarea corectitudinii practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte, informarea corectă a consumatorilor, depistarea, sancţionarea şi diminuarea fraudelor în domeniu.Acţiunile de control desfăşurate în perioada 21 ianuarie - 8 martie 2019, atât în Capitală, cât şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, au urmărit în principal verificarea denumirii produselor alimentare aflate la comercializare, în raport cu înscrisurile de compoziţie din sistemul de etichetare.Astfel, au fost verificate 708 unităţi, din care 233 patiserii, 157 cofetării (laboratoare cofetărie/patiserie), 182 pizzerii, 73 de restaurante/catering, 52 fast-food-uri şi 11 magazine alimentare. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 1,782 milioane de lei şi 177 de sancţiuni cu avertisment. De asemenea, au fost confiscate/distruse produse neconforme (creme de brânză, merdenele cu brânză, pateuri cu brânză, specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, unt, produse semipreparate), s-a aplicat ordonanţă de suspendare a activităţii pentru 30 zile pentru nerespectarea normelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a fost interzisă temporar desfăşurarea activităţii în vederea autorizării sau remedierii deficienţelor.În municipiul Bucureşti au fost controlate 93 de unităţi, constatându-se că 33 dintre acestea (35%) utilizau grăsimi hidrogenate şi etichetau incorect, pentru abaterile constatate comisarii ANPC şi ANSVSA aplicând amenzi în valoare de 296.000 lei.Judeţele în care au fost aplicate cele mai mari sancţiuni de către comisarii ANPC şi ANSVSA sunt: Bistriţa (140.000 lei), Prahova (136.000 lei), Sibiu (125.000 lei) şi Bihor (104.000 lei). La polul opus se află judeţele Alba (4.400 lei), Bacău (3.200 lei), Vaslui (3.000 lei) şi Călăraşi, unde nu au fost aplicate sancţiuni.Potrivit ANPC, principalele nereguli constatate au vizat: prepararea şi comercializarea unor produse de patiserie/cofetarie/fast-food etc. utilizând în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, produsele finite fiind prezentate consumatorilor ca având în compoziţie brânză, telemea de vacă, caşcaval, unt etc.; dezinformarea consumatorilor privind compoziţia acestor produse alimentare, informându-se eronat că sunt utilizate produse din lapte (brânză, smântână, caşcaval), în realitate acestea fiind absente sau prezente într-un procent redus.În urma acţiunilor de control au fost trase următoarele concluzii: fenomenul substituirii produselor obţinute din lapte (brânză, telemea, caşcaval, unt) este încă frecvent practicat în unităţile de alimentaţie publică (patiserii, pizzerii, fast-food-uri, cofetării, restaurante/catering); din totalul celor 708 unităţi de alimentaţie publică verificate, 285 (40%) au fost depistate că substituie preparatele din lapte cu specialităţi obţinute din grăsimi hidrogenate, dezinformând consumatorii; substituirea produselor lactate cu specialităţi de grăsimi hidrogenate şi dezinformarea consumatorilor creează posibilităţi pentru activităţi ilicite şi profituri majorate ale operatorilor economici prin înşelarea şi în detrimentul consumatorilor."Menţionăm, însă, că, în urma verificărilor din perioada 21 ianuarie - 8 martie 2019, s-a constatat o diminuare a fenomenului de substituire a produselor lactate, respectiv de 40%, în comparaţie cu anul 2018, când procentul a fost de 74%. Pentru diminuarea acestor practici înşelătoare pentru consumatori, instituţiile noastre vor supraveghea piaţa şi în perioada următoare cu aceeaşi atenţie", susţin reprezentanţii ANPC. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
21:50
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a reprezentat, marţi, Consiliul Uniunii Europene la dezbaterea cu privire la implementarea bugetului UE pentru anul financiar 2017, în contextul procedurii de descărcare bugetară prevăzută de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.El a participat la sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg.În intervenţia sa, ministrul delegat a subliniat importanţa acestui exerciţiu uzual, accentuând necesitatea ca fondurile UE să fie utilizate conform regulilor, iar cheltuielile să respecte principiile unei bune gestionări financiare, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.În acest context, în numele Consiliului, ministrul Afacerilor Europene a salutat faptul că, pentru a doua oară, Curtea de Conturi a dat o opinie avizată asupra legalităţii şi regularităţii plăţilor.De asemenea, Ciamba a salutat reducerea progresivă a nivelului general de eroare estimat de către Curtea de Conturi în decursul ultimilor ani. În acelaşi timp, ministrul Ciamba a transmis regretul Consiliului faţă de nivelul de eroare estimat privind plăţile aferente anului 2017, care depăşeşte încă pragul de 2% şi a reiterat, în acest sens, dorinţa Consiliului de a constata îmbunătăţiri în sistemele de management financiar şi în nivelul general de eroare estimat în cadrul tuturor politicilor.Totodată, în numele Consiliului, demnitarul român a luat notă de recomandarea Curţii de Conturi privind simplificarea cadrelor strategice care guvernează implementarea bugetului UE, fapt ce ar asigura obţinerea de rezultate care servesc obiectivelor Uniunii. Ciamba a subliniat importanţa asigurării contribuabililor europeni de utilizarea eficientă a resurselor UE, în direcţia creşterii calităţii vieţii cetăţenilor europeni, precizează sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
21:20
Documente de interes pentru Uniunea Europeană (UE) în domeniul politicilor comerciale şi cel al comerţului internaţional, cu incidenţă asupra industriei siderurgice, au fost dezbătute, în perioada 25 - 26 martie, la Paris, în cadrul celei de-a 86-a sesiuni a Comitetului Oţelului din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), informează marţi Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA).România susţine, în cadrul Sesiunii, punctele de vedere ale UE, fiind o prezenţă constantă la reuniunile OCDE. Pe de altă parte, mandatul la Preşedinţia rotativă la Consiliul UE oferă României oportunitatea de a valorifica statutul prezent, de asociat la Comitetul Oţelului OCDE, pentru a demonstra abilităţile de partener care aduce plus valoare deciziilor adoptate la nivel european şi global.Stadiul şi perspectivele economiei globale, în general, şi ale pieţei oţelului, în special, cele mai recente evoluţii ale capacităţilor de producţie de oţel, activităţile investiţionale în domeniu la nivel mondial şi implicaţiile pe termen lung ale dezvoltării capacităţilor de producţie, precum şi analiza echilibrului viitor între cerere şi ofertă în siderurgie au fost printre temele principale dezbătute luni, în prima zi a reuniunii.În acest context, evoluţiile industriei siderurgice şi provocările pe care politicile industriale le impun producătorilor de oţel au fost abordate şi din perspectiva unor asociaţii patronale reprezentative din diverse regiuni ale globului.Participanţii au fost informaţi în legătură cu actualizările celor mai recente evoluţii în domeniul comerţului şi al politicilor comerciale, inclusiv barierele netarifare, care privesc industria siderurgică. Cu această ocazie, Secretariatul Direcţiei Comerţ şi Agricultură al OCDE a informat Comitetul Oţelului asupra lucrărilor în desfăşurare ale Grupului de Lucru al Comitetului pentru Comerţ OCDE privind măsurile care distorsionează fluxurile comerciale în sectorul oţelului şi al materiilor prime siderurgice.Un document important pe agenda reuniunii l-a reprezentat Programul de Lucru şi Bugetul (Programme of Work and Budget, PWB) pentru 2019 - 2020 al Comitetului Oţelului. Acesta a inclus evaluarea legăturilor între intervenţiile guvernamentale, capacităţile de producţie şi comerţul cu oţel, în vederea identificării celor mai potrivite abordări şi metodologii care ar putea ajuta la ameliorarea şi prevenirea unor asperităţi existente în calea comerţului. Au fost, de asemenea, luate în discuţie şi evoluţiile lucrărilor Forumului Global privind Supracapacitatea de Producţie a Oţelului (GFSEC).Totodată, ca parte a Programului de Lucru şi Bugetului (PWB) 2019-2020, Secretariatul OCDE a prezentat membrilor Comitetului Oţelului informaţii privind stadiul proiectelor aflate în lucru, referitoare la întreprinderile de stat, ajustarea structurală şi modele de restructurare a industriei şi de consolidare a pieţei.A doua zi a reuniunii a fost dedicată discuţiilor pe tema legăturilor între industria oţelului şi problematicile de mediu. Au fost prezentate formule de abordare a afacerilor care permit schimbări comportamentale şi soluţii tehnologice şi care contribuie la practici sustenabile în domeniul siderurgic. Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA) a realizat o actualizare a Foii Globale de Parcurs pentru Tehnologia Fierului şi Oţelului. De asemenea, s-au purtat discuţii privind politicile sectoriale, care ar putea ajuta la motivarea producătorilor de oţel să adopte practici mai bune, îndreptate spre moduri de producţie mai ecologice.Pe agenda reuniunii, marţi, au avut loc ample discuţii referitoare la strategia de relaţii globale a Comitetului Oţelului pentru perioada următoare. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei) Sursa foto: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat / Facebook
21:20
Nuclearelectrica a încheiat cu compania General Electric Global Services GmbH/GE Global Parts & Products GmbH un acord cadru pentru întreţinerea şi reparaţiile unor componente ale Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă, în valoare de aproape 120 milioane de dolari, potrivit unui raport remis marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).Acordul are o durată de opt ani."Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (SNN) informează acţionarii şi investitorii asupra încheierii unui acord cadru cu o durată de 8 ani cu General Electric Global Services GmbH/GE Global Parts & Products GmbH, al cărui obiect este prestarea de servicii complete de întreţinere şi reparaţii pentru turbina, generatorul electric, ventilele, sistemele auxiliare aferente de la Unităţile 1 şi 2 CNE Cernavodă, în valoare de 119.983.937,22 USD, valoare care depăşeşte 10% dincifra de afaceri netă a companiei, la nivelul situaţiilor financiare anuale aferente anului 2018, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 234 litera i) din Regulamentul ASF nr. 5/2018, SNN are obligaţia de a raporta astfel de contracte", se menţionează în document.Nuclearelectrica se află sub autoritatea Ministerului Energiei, statul deţinând 82,4959% din acţiuni, Fondul Proprietatea - 9,0903% şi alţi acţionari - 8,4138%, după listarea la bursă a companiei în 2013.Principalele domenii de activitate ale SNN se axează pe producerea de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
20:50
Agenţia Naţională de Presă lansează, miercuri, cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înfiinţare, Muzeul AGERPRES, un proiect prin care sunt prezentate publicului larg fotografii, documente şi informaţii cu valoare istorică.Toate acestea reprezintă mărturii ale celor mai importante evenimente culturale, istorice, economice, sportive, sociale la care reporterii şi fotoreporterii AGERPRES au fost prezenţi de-a lungul timpului.Cei interesaţi vor putea descoperi personalităţi, evenimente, obiceiuri, peisaje, detalii dintr-o Românie de demult, dar şi din cea a zilelor noastre, accesând linkul http://muzeu.agerpres.eu/.Tot în context aniversar, echipa AGERPRES a realizat o secţiune specială, pe site-ul public www.agerpres.ro, #AGERPRES130, în care sunt grupate testimoniale ale unor personalităţi din diferite domenii, precum diplomaţie, politică, economie, cultură şi sport. Mesajele aniversare şi declaraţiile acestora pot fi accesate la https://www.agerpres.ro/agerpres130.Din 1889, Agenţia Naţională de Presă scrie istorie în fiecare zi. Zeci de corespondenţi au transmis de-a lungul anilor de la evenimente din ţară, dar şi de peste hotare, agenţia adunând milioane de relatări din toate domeniile şi colectând mărturii prin milioane de fotografii care prezintă lumea şi viaţa aşa cum sunt. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei) 
20:50
Serviciul Român de Informaţii (SRI) a aniversat, marţi, 29 de ani de la înfiinţare, cu acest prilej fiind prezentat bilanţul activităţii instituţiei pe anul 2018, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a membrilor Comisiei de control parlamentar.Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat că România este permanent expusă provocărilor complexe, cu precădere pe liniile contrainformaţiilor, ameninţărilor cibernetice ori terorismului, iar pe plan intern, diminuarea bugetară duce la necesitatea prioritizării unor domenii în detrimentul altora."În cadrul evenimentului, directorul SRI, Eduard Hellvig, a prezentat principalele direcţii de evoluţie instituţională pentru următoarea perioadă, cu accent pe dezvoltarea integrată, pe investiţia inteligentă în oameni şi tehnologie, care să asigure în continuare forţă operativă şi cunoaştere extinsă a fenomenelor de securitate naţională. Aceste obiective rămân actuale cu atât mai mult cu cât România este permanent expusă provocărilor complexe, cu precădere pe liniile contrainformaţiilor, ameninţărilor cibernetice ori terorismului. La nivel internaţional contextul este fluid, cu reaşezări geopolitice majore, în timp ce intern diminuarea bugetară semnificativă conduce la necesitatea prioritizării unor domenii în detrimentul altora, la fel de importante", se arată într-un comunicat al SRI.Eduard Hellvig a subliniat că evoluţia digitală accelerată va impune o adaptare rapidă şi din partea SRI, care, pe termen scurt şi mediu, va trebui să asimileze şi să integreze funcţional tehnologie şi procese fără de care o organizaţie de intelligence nu mai poate funcţiona la standardele cerute de societate.Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat modul în care SRI şi-a îndeplinit misiunile păstrându-şi echidistanţa politică şi şi-a reconfigurat activităţile pentru a se pune în acord deplin cu modificările substanţiale de legislaţie naţională.De asemenea, conform sursei citate, şeful statului a subliniat importanţa deosebită a menţinerii şi pe viitor a reperelor de performanţă instituţională, a contribuţiei SRI la structurile colaborative de intelligence şi securitate care funcţionează la nivelul NATO şi UE."În egală măsură, Serviciul Român de Informaţii trebuie să continue eforturile de aprofundare a parteneriatelor cu societatea civilă, a proiectelor comune cu cetăţenii, beneficiarul de facto al activităţilor de intelligence ale instituţiei", se mai spune în comunicatul SRI. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
20:50
Preşedintele de onoare al Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, deschide lista candidaţilor PMP la alegerile europarlamentare, conform deciziei Colegiului Naţional al partidului.Colegiul Naţional al PMP a votat, marţi, lista celor 43 de candidaţi pentru Parlamentul European. Toţi candidaţii sunt exclusiv membri ai PMP şi ocupă funcţii la nivel de partid, informează un comunicat al formaţiunii politice.Primele şase locuri sunt ocupate de Traian Băsescu, Eugen Tomac - preşedinte PMP, Ioana Constantin - secretar general adjunct al PMP, Marius Paşcan - preşedinte executiv al PMP, Simona Vlădica - preşedinte PMP Călăraşi, Robert Turcescu - deputat PMP.Pe listă se mai află Teodora Desagă - consilier local oraş Bragadiru, Petru Movilă - vicepreşedinte PMP, Cătălina Bozianu - preşedinte al Organizaţiei de Femei a PMP şi Cătălin Bulf - preşedinte PMP Argeş şi vicepreşedinte PMP, precizează sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Acum 12 ore
20:20
Selecţionata de juniori a României a învins selecţionata Azerbaidjanului cu scorul de 4-0 (3-0), marţi, la Krasnodar (Rusia), în ultimul său meci din Grupa 1 a turului de elită al Campionatului European de fotbal Under-19 din 2019.După 0-5 cu Irlanda şi 0-0 cu Rusia, tricolorii au obţinut o victorie de palmares, dar au ratat calificarea la turneul final.Valentin Mihăilă, jucătorul Universităţii Craiova, a reuşit o ''dublă'' (7, 20), Andrei Rus (29), de la Gloria Buzău, a majorat diferenţa, ultimul gol fiind înscris de Alexandru Ţîrlea (90+3), fotbalist legitimat la Real Madrid.Selecţionerul Daniel Oprescu a aliniat echipa: Ştefan Târnovanu - Andrei Rus, Vladimir Screciu, Antonio Manolache (căpitan), Sorin Şerban - Marian Şerban, Daniel Toma (Radu Chiriac, 84) - Ovidiu Horşia (Marco Ehmann, 90+2), Antonio Sefer (Alexandru Ţîrlea, 73), Valentin Mihăilă (Leonardo Mitruscsak, 90+2) - Andrei Banyoi (Raoul Baicu, 73).În cealaltă partidă, Irlanda a învins Rusia cu scorul de 2-0.În ierarhia finală, Irlanda a ocupat primul loc, cu 9 puncte, urmată de România, 4 puncte, Rusia, 2 puncte, Azerbaidjan, 1 punct. Doar câştigătoarea grupei s-a calificat la turneul final.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
20:20
Prezenţa ''specialiştilor ruşi'' în Venezuela are loc în baza unui acord de cooperare tehnico-militară între cele două ţări, a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, informează Reuters şi RIA Novosti."Prezenţa specialiştilor ruşi pe teritoriul Venezuelei este reglementată de acordul dintre guvernul Federaţiei Rusă şi cel al Venezuelei privind cooperarea tehnico-militară, semnat în mai 2011 şi care a trecut prin toate procedurile de ratificare ale ambelor state", a subliniat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse.Potrivit Mariei Zaharova, declaraţia Organizaţiei Statelor Americane, care a acuzat Federaţia Rusă de intervenţie militară în Venezuela şi de încălcarea suveranităţii acesteia, este "angajată politic", cele două ţări cooperând strict în cadru legal."Nu este necesară o aprobare suplimentară din partea Adunării Naţionale a Venezuelei pentru paşii în vederea dezvoltării cooperării tehnico-militare, întreprinşi în cadrul respectivului acord", a mai susţinut aceasta.Două avioane ruseşti transportând circa 100 de militari şi 35 de tone de echipamente au sosit duminică la Caracas "în cadrul cooperării tehnice şi militare cu Venezuela''. Un oficial venezuelean a declarat pentru Associated Press, sub rezerva anonimatului, că militarii ruşi au sosit la Caracas pentru probleme legate de mentenanţa echipamentelor livrate de Rusia Venezuelei, precum şi pentru a discuta chestiuni legate de instruirea (militarilor venezueleni) şi strategie.În grava criză economică şi politică pe care o traversează, Venezuela este sprijinită de Rusia şi China, principalii creditori ai guvernului lui Nicolas Maduro.Peste 50 de ţări din întreaga lume l-au recunoscut ca lider legitim al Venezuelei pe şeful Adunării Naţionale (parlament), opozantul Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie, cu intenţia de a organiza un nou scrutin, calificându-l pe Nicolas Maduro drept ''uzurpator''.De la sosirea la putere a fostului preşedintele venezuelean Hugo Chavez, la începutul anilor 2000, Rusia şi-a întărit cooperarea militară cu Venezuela prin trimiterea de personal şi echipamente. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea) 
20:20
Germania, Franţa, Marea Britanie, Belgia şi Polonia, membre europene ale Consiliului de Securitate al ONU, au respins marţi, într-o declaraţie, decizia americană de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, transmite AFP.În aplicarea rezoluţiilor ONU, ''noi nu recunoaştem suveranitatea Israelului asupra teritoriilor ocupate de Israel după iunie 1967, incluzând Platoul Golan'', au subliniat ambasadorii celor cinci ţări menţionate.''Noi nu le vom considera ca făcând parte din teritoriul statului Israel'', au insistat ei, făcând referire la Înălţimile Golan.''Anexarea unui teritoriu cu forţa este interzisă de dreptul internaţional. Orice declaraţie privind schimbarea unilaterală a frontierei este contrară regulilor de drept internaţional şi Cartei Naţiunilor Unite'', se mai arată în textul citat.Înălţimile Golan - zonă bogată în apă - au fost cucerite şi ulterior anexate de statul evreu de la Siria în 1967. Preşedintele american Donald Trump a semnat, luni, la Casa Albă, în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu, decretul prin care recunoaşte oficial suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
20:20
Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) Henorel Soreaţă a înaintat Parlamentului demisia sa din această funcţie, au declarat, marţi, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai instituţiei."Domnul Soreaţă şi-a depus demisia la Parlament, instituţia care l-a numit în această funcţie, astfel că nu cunoaştem motivele pentru care a ales să demisioneze", au spus sursele menţionate.Henorel Soreaţă a fost numit vicepreşedinte al ANRE în mai 2017. El deţinuse, până atunci, funcţia de director general în cadrul autorităţii.El este unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei, celălalt fiind Zoltan Nagy-Bege. Instituţia este condusă de un preşedinte, Dumitru Chiriţă. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
20:20
Palatul Victoria este iluminat, marţi, în intervalul orar 19,00 - 24,00, în culoarea mov pentru a marca Ziua Internaţională a Luptei împotriva Epilepsiei, cunoscută şi sub numele de "Purple Day".Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Guvernul îşi arată şi astfel solidaritatea faţă de pacienţii care suferă de această afecţiune, "gest simbol complementar măsurilor luate de Executiv pentru asigurarea tratamentului adecvat oamenilor cu această suferinţă"."Începând cu acest an, prin buget au fost alocate fondurile necesare pentru dezvoltarea programului dedicat diagnosticului şi tratamentului epilepsiei rezistente la tratamentul medicamentos. Astfel, pacienţii români cu această suferinţă pot beneficia de cele mai noi metode de terapie dezvoltate pe plan mondial", se arată în comunicat.Ziua Internaţională a Luptei împotriva Epilepsiei este marcată în fiecare an în data de 26 martie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.