George Clooney revine în televiziune după 20 de ani, cu un serial inspirat din romanul ''Catch-22''

Agerpres, 12 februarie 2019 11:50

George Clooney, care revine, după 20 de ani, într-o producţie de televiziune cu o ecranizare a romanului clasic ''Catch-22'', a declarat luni că serialul, produs de Hulu şi plasat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, îşi propune să spună o poveste atemporală despre "nebunia" războiului, potrivit Reuters.La proiecţia în avanpremieră pentru presă, Clooney a spus că iniţial nu a dorit să se implice în adaptarea romanului din 1961 al lui Joseph Heller, despre un soldat dintr-o bază a armatei americane care se luptă cu birocraţia militară."Este un roman îndrăgit", a pus Clooney, producătorul executiv al serialului şi regizorul a două dintre episoade, la un eveniment organizat de Television Critics Association. "Nu vreau să stric acest lucru".Actorul a mărturisit că a fost atras de proiect deoarece ''scenariştii au făcut o treabă minunată în transpunerea personajelor'' în serialul de şase episoade, care va avea premiera la 17 mai în reţeaua de televiziune Hulu.Pelicula va permite dezvoltarea poveştii imaginate de Heller, care, potrivit lui Clooney, a fost scrisă pentru "a ironiza funcţionarismul şi birocraţia războiului precum şi ridicolul acestuia"."Cred că este încă valabil", a adăugat actorul. "Cu toţii ne petrecem zilele şi nopţile stresându-ne din cauza unor astfel de situaţii. Povestea redă nebunia situaţiei".''Catch-22'' spune povestea lui Yossarian, un pilot american nemulţumit că armata măreşte numărul misiunilor la care trebuie să participe pentru a putea fi lăsat la vatră. Pentru a evita executarea ordinelor, Yossarian încearcă să se prefacă nebun, dar singura modalitate de a-şi convinge superiorii este să le arate că doreşte participarea la şi mai multe misiuni periculoase, ceea ce creează atmosfera de absurd a romanului.Cartea a fost adaptată pentru marele ecran în 1970, în regia lui Mike Nichols, cu Alan Arkin în rolul lui Yossarian."Cu toţii ne trezim în fiecare dimineaţă într-o stare de anxietate globală, iar romanul este o frumoasă sublimare a acestui lucru, o sublimare profetică", a spus coscenaristul Luke Davies.Christopher Abbott joacă rolul lui Yossarian, iar Kyle Chandler îl interpretează pe superiorul acestuia, colonelul Cathcart. Iniţial, Clooney intenţiona să-l joace pe Cathcart, dar, în cele din urmă, a preluat rolul comandantului Scheisskopf.Cea mai recentă apariţie a lui Clooney (57 de ani) într-o producţie de televiziune datează de acum 20 de ani, în rolul medicului Doug Ross din popularul serial pe teme medicale ''ER''. Actorul a avut apoi o carieră de succes cu filme precum ''Ocean's Eleven'', ''Gravity'' şi ''Up in the Air''.Clooney a declarat că este bucuros de reîntoarcerea la televiziune. "Nu contează mediul", a spus Clooney. "Contează doar calitatea muncii şi lucrurile pe care reuşim să le realizăm''.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 10 minute
17:30
Premierul britanic Theresa May a insistat miercuri că va încerca în continuare să renegocieze cu Uniunea Europeană clauza de salvgardare (''backstop'') privind frontiera nord-irlandeză, principalul obstacol în calea aprobării de către parlamentul de la Londra a acordului privind Brexitul, dar a refuzat în acelaşi timp să excludă o ieşire a Regatului Unit din UE pe 29 martie fără un acord, relatează agenţiile EFE şi AFP.Vorbind în faţa Camerei Comunelor înainte de a pleca la Bruxelles, Theresa May şi-a schiţat priorităţile în vedere întâlnirii pe care o va avea în cursul serii cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.Şefa executivului de la Londra a enunţat trei variante, şi anume înlocuirea clauzei de ''backstop'' cu ''aranjamente alternative'', aşa cum a cerut Camera Comunelor când i-a respins acordul convenit cu UE, stabilirea unei date limită pentru valabilitatea acelei clauze sau introducerea unui mecanism care să permită Regatului Unit să revoce unilateral clauza de ''backstop''.Însă blocul comunitar a respins până în prezent orice renegociere a acordului privind Brexitul. Europenii ''nu pot accepta o limitare în timp a ''backstop-ului'', nici o clauză de ieşire unilaterală'' din acest mecanism, a declarat purtătorul de cuvânt principal al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.În pofida insistenţelor liderului opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, premierul britanic a refuzat din nou să excludă o ieşire din UE fără un acord, refuzând de asemenea amânarea datei acestei ieşiri după 29 martie şi a avertizat că o astfel de amânare ar echivala cu ''rămânerea în UE''.După ce săptămâna trecută Camera Comunelor a respins o moţiune prin care Theresa May a dorit să obţină din partea deputaţilor o reconfirmare a mandatului pentru a încerca o revizuire a acordului privind Brexitul convenit cu Uniunea Europeană, dar respins pe 15 ianuarie de către legislativul de la Londra, şefa executivului a promis că pe 27 februarie va veni din nou în faţa legislativului pentru un vot pe tema Brexitului, indiferent ce se va întâmpla până atunci la tratativele cu Bruxellesul.Dacă atunci deputaţii Camerei Comunelor vor putea din nou propune amendamente la acordul de retragere, este posibil ca adversarii Brexitului să încerce încă o dată prin astfel de amendamente să transfere controlul asupra Brexitului de la guvern către parlament, după două tentative eşuate în acest demers care, dacă ar reuşi, s-ar crea premisele întârzierii sau anulării Brexitului, eventual prin convocarea unui nou referendum.Theresa May a acceptat clauza privind frontiera nord-irlandeză pentru a debloca negocierile cu UE intrate la un moment dat în impas, dar prevederea privind ''backstop-ul'' a condus la respingerea acordului în parlamentul de la Londra, deputaţii britanici eurosceptici considerând că ea riscă să menţină Regatul Unit pe termen nedefinit în uniunea vamală europeană.Dar în acest moment şefa guvernului de la Londra ''nu are majoritate pentru nimic'' în parlamentul britanic, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică, evidenţiind faptul că în Camera Comunelor nu există o majoritate care să susţină nici acordul convenit, nici ieşirea din UE fără un acord şi nici convocarea unui nou referendum.Theresa May se întâlneşte miercuri la ora 17:30 GMT cu Jean-Claude Juncker. ''Vom avea o discuţie amicală, dar nu mă aştept la progrese'', a declarat acesta din urmă despre întâlnirea pentru care nu a fost programată nicio conferinţă de presă comună.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)
17:30
Un cal în vârstă de cinci ani pentru operarea căruia, anul trecut în decembrie, a fost organizat un bal caritabil cu strângere de fonduri la Clinica de Ecvine a Universităţii de a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a fost supus succes intervenţiei chirurgicale şi a intrat deja în recuperare.Potrivit unui comunicat transmis miercuri de USMAV Cluj, Eston are cinci ani şi este internat în clinică de doi ani, fiind preluat de la o asociaţie care nu a putut acoperi costurile procedurilor necesare pentru problemele lui medicale. El a mai fost supus la două operaţii, după diagnosticul de fractură de metatars, iar intervenţia la care a fost supus a fost estimată la 2.000 de euro."Operaţia a decurs în condiţii foarte bune, iar Eston se află deja în recuperare, care va dura circa 4 luni. Intervenţia a avut loc la metatarsul piciorului drept posterior şi a constat în îndepărtarea calusului exuberant şi realinierea razelor osoase printr-o plăcuţă cu şuruburi dintr-un aliaj special destinat cailor. În timpul recuperării, Eston va face şi procedee de fizioterapie, pentru refacerea musculaturii. El va rămâne în clinică şi este considerat deja un membru al echipei noastre", a explicat dr. Cristian Crecan, cel care a efectuat operaţia, potrivit comunicatului.La balul caritabil din luna decembrie s-au donat aproximativ 6.500 de lei, iar reprezentanţii Clinicii de Ecvine le mulţumesc astfel tuturor donatorilor, între care s-a numărat şi echipa de baschet masculin U - BT Cluj. AGERPRES / (AS - autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Acum 30 minute
17:20
Ministrul apărării rus Serghei Şoigu a declarat miercuri că noile arme ruseşti sunt superioare celor americane şi sunt construite la un cost mult mai mic, informează agenţia de presă oficială TASS şi canalul de televiziune al armatei ruse Zvezda.Noile sisteme de arme ruseşti au o eficienţă inaccesibilă pentru dezvoltatorii americani şi la un cost mult mai mic, a afirmat Şoigu, imediat după discursul anual al preşedintelui Vladimir Putin în faţa camerelor reunite ale parlamentului federal (Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei).'Cel mai important avantaj al celor mai noi sisteme ruseşti de armament este eficienţa la care nu au acces concurenţii noştri. În acelaşi timp, partenerii noştri conştientizează că modelele dezvoltate de noi sunt de sute de ori mai ieftine decât orice sistem implementat împotriva noastră. Şi este vorba nu numai de sistemul de apărare antirachetă al SUA', a spus ministrul rus al apărării, în contextul în care presa de la Moscova a scris că noile modele de fapt sunt vechi proiecte începute şi abandonate în perioada sovietică.Potrivit postului de televiziune al armatei ruse, Serghei Şoigu a afirmat că în prezent este în plină desfăşurare primul regiment de rachete Avangard (de fapt un planor hipersonic) în regiunea Orenburg. Acest regiment ar urma să devină operaţional deja în decembrie. În discursul anual către Adunarea Federală anul trecut, preşedintele Vladimir Putin susţinea că acest dispozitiv poate atinge viteza Mach 20 - adică de 20 de ori viteza sunetului (Mach 1 este egal cu 1.224 km/h) - şi poate să depăşească orice sistem de apărare antirachetă din prezent.În acelaşi timp, ministrul rus a anunţat că testele cu drona submarină cu tehnologie nucleară Poseidon au intrat într-o nouă etapă.Cu această ocazie, Ministerul Apărării de la Moscova a făcut publică o înregistrare cu pregătirea şi lansarea vehiculului submarin Poseidon, ale cărui capabilităţi sunt secrete, dar care se pare că are o lungime de aproximativ 24 de metri, ceea ce îl face să arate mai mult ca un minisubmarin sau cu o rachetă balistică subacvatică.Aparatul Poseidon, cu propulsie nucleară, are o viteză de 185 de kilometri pe oră şi operează la adâncimi de până la un kilometru. Dispozitivul poate fi echipat cu o încărcătură de 100 de megatone, care poate genera un val uriaş ce ar pune în pericol oraşele de coastă.În raportul său despre noile arme, Serghei Şoigu a menţionat că avioane de luptă ruse MiG-31, echipate cu rachete hipersonice Kinjal - rachetă despre care se spune că este capabilă să evite scutul antirachetă al SUA - au efectuat deja peste 380 de zboruri de patrulare deasupra mărilor Neagră şi Caspică.Anul trecut, au fost efectuat lansări reuşite cu rachete Kinjal în condiţii meteorologice dificile, în cadrul testelor acestea lovind ţinte la peste 1.000 de km, conform Ministerului Apărării de la Moscova. Această rachetă, care poate transporta atât focoase nucleare, cât şi încărcătură convenţională, este oficial în serviciul armatei ruse din decembrie 2017.În discursul său anual către Adunarea Federală (parlamentul bicameral), preşedintele rus Vladimir Putin a comparat miercuri crearea noii generaţii de arme de către industria militară rusă cu importanţa unor realizări ştiinţifice precum lansarea primului satelit artificial al Pământului, conform publicaţiei Vzgliad.Rusia îşi etalează noile arme în contextul unor tensiuni cu Occidentul şi, în special, cu SUA, pe fondul retragerii Washingtonului şi a Moscovei din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), care interzic rachetele terestre cu rază de acţiune între 500 şi 5.500 km, ceea ce sporeşte riscul unei noi curse a înarmării, conform experţilor. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi:  Vladimir Putin: Rusia va desfăşura rachete capabile să lovească 'centre de decizie' inamice
17:20
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, miercuri, convocarea adunărilor generale ale procurorilor pentru formularea unui punct de vedere privind modificările aduse legilor Justiţiei prin ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern cu o zi în urmă."În şedinţa din data de 20 februarie, Secţia pentru procurori a hotărât convocarea adunărilor generale ale procurorilor în vederea formulării unui punct de vedere referitor la modificările legilor 303/2004, 304/2004 şi 317/2004, aduse prin OUG adoptată în şedinţa de Guvern din data de 19 februarie, modificări care privesc activitatea Ministerului Public", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.Secţia pentru procurori a CSM a transmis marţi că modificările aduse de Guvern legilor Justiţiei privind delegarea în toate funcţiile din cadrul Ministerului Public pentru care numirea se face de preşedinte sunt de natură să afecteze grav activitatea Parchetelor."Facem precizarea că membrii Secţiei au luat la cunoştinţă de conţinutul ordonanţei de urgenţă în data de 18 februarie, când a fost transmisă la Consiliu pentru avizare. Membrii procurori nu au avut cunoştinţă de vreun demers instituţional, altul decât cel privind amânarea intrării în vigoare a dispoziţiilor privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii şi cu atât mai puţin de conţinutul acestor propuneri despre care se susţine că ar aparţine Consiliului Superior al Magistraturii", precizau reprezentanţii Secţiei într-un comunicat de presă.Potrivit sursei citate, avizarea numirii procurorilor în funcţiile înalte, în acord cu recomandările MCV, ale Comisiei de la Veneţia şi principiul legal al separării carierelor, instituit prin articolul 3 din Legea 303/2004, trebuie să rămână în competenţa Secţiei pentru procurori, iar selecţia candidaţilor să fie făcută exclusiv din rândul magistraţilor procurori."Atragem atenţia că modificarea dispoziţiilor legale care permiteau delegarea în toate funcţiile pentru care numirea se face de preşedintele României este de natură să afecteze grav activitatea Parchetelor, în contextul în care instituţia delegării este menită a genera tocmai soluţii rapide în situaţii de urgenţă provocate de o vacantare intempestivă a unui post de conducere", se arată în comunicat.De asemenea, procedura de numire prevăzută de lege este una de durată, ce presupune parcurgerea mai multor etape şi participarea mai multor autorităţi publice, context în care se poate ajunge la situaţii în care, pe perioade relevante de timp, la conducerea unor structuri importante din Ministerul Public să nu se găsească nicio persoană, atrage atenţia CSM."Astfel de situaţii ar pune Ministerul Public în imposibilitatea de a-şi realiza însăşi atribuţiile specifice prevăzute de Constituţia României şi legile organice, anume de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", menţionează sursa citată.Guvernul a adoptat marţi o OUG care modifică legile Justiţiei şi care se referă, printre altele, la delegările în funcţii de conducere de rang înalt din cadrul Ministerului Public, a anunţat ministrul Tudorel Toader. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
17:10
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), care a decis să îşi mute sediul de la Londra la Amsterdam din cauza Brexitului, a pierdut miercuri o bătălie juridică cu privire la posibilitatea de a rezilia un contract de închiriere a unei clădiri din districtul financiar londonez Canary Wharf, o decizie importantă care potrivit avocaţilor va avea o influenţă asupra unor solicitări similare venite din partea altor chiriaşi, transmit AFP şi Reuters.Un judecător de la un tribunal londonez a dat miercuri câştig de cauză grupului The Canary Wharf Group, un grup imobiliar deţinut parţial de fondul suveran din Qatar (QIA), care deţine districtul financiar londonez Canary Wharf, unde se află în prezent sediul EMA. The Canary Wharf Group a demarat o acţiune în justiţie, în luna iunie 2018, în care contesta posibilitatea EMA de a rezilia contractul de închiriere pentru a putea să îşi mute sediul de la Londra la Amsterdam.Agenţia Europeană a Medicamentului, care îşi are sediul la Londra începând din 1995, a susţinut că Brexitul îi permite să încheie prematur contractul său de închiriere a clădirii din Canary Wharf, contract care expira în anul 2039 şi are o valoare totală de 500 milioane lire sterline (575 milioane euro). EMA a făcut apel la un paragraf din doctrina juridică britanică potrivit căruia un eveniment neaşteptat este de natură să modifice în mod fundamental condiţiile de execuţie a unui contract.În schimb, judecătorul Marcus Smith a apreciat că această doctrină nu se aplică în cazul Brexitului. "EMA este obligată să îşi onoreze angajamentele prevăzute în contractul de închiriere", a decis judecătorul Marcus Smith.Agenţia Europeană a Medicamentului are aproximativ 900 de angajaţi şi este cea mai mare instituţie a Uniunii Europene care este afectată de decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană. Oficial, AEM va demara operaţiunile de la Amsterdam începând din data de 30 martie 2019, însă noul său sediul din oraşul olandez nu va fi disponibil decât în luna noiembrie a acestui an.Acest dosar este urmărit cu atenţie de sectorul imobiliar din Marea Britanie, deoarece ar fi putut crea un precedent şi ar fi încurajat apariţia unor solicitări similare din partea altor companii afectate de Brexit. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
17:10
Spectacolul "Ierusalim", regizat de Bogdan Sărătean, va avea avanpremiera vineri, 22 februarie, avându-l în rol principal pe actorul Florin Coşuleţ, alături de care vor mai juca 12 actori, un copil, dar şi o găină şi un peşte, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES."Ierusalim" va avea premiera sâmbătă, 23 februarie, după care va putea fi revăzut pe scena Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu (TNRS), în 17 martie şi 10 aprilie.Din distribuţia spectacolului fac parte Florin Coşuleţ, Mihai Coman, Pali Vecsei, Ioan Paraschiv, Cătălin Pătru, Veronica Arizancu, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Viorel Raţă, Cristian Stanca, Serenela Mureşan, Codruţa Vasiu, Vlad Robaş, copilul Dragoş Bucşa, găina Rouzi şi peştele Leonard."Este un outsider. Este hulit de instituţiile publice. A fost trădat de una dintre cele mai iubite persoane din anturajul său. A murit. A reînviat. Este un personaj contemporan decadent, traficant de droguri notoriu, când sufletul petrecerii, când teroarea cartierelor de oameni decenţi - victime ale actelor sale de agresiune, provocate de consumul de narcotice. Acesta este Johnny Byron, zis 'Cocoşul', personajul central al spectacolului 'Ierusalim' de Jez Butterworth, căruia îi dă viaţă cu multă forţă actorul TNRS Florin Coşuleţ", se arată în prezentarea spectacolului. AGERPRES / (AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu) Sursa foto: Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu
17:10
Preşedintele Klaus Iohannis critică exact ceea ce a criticat USR încă de când bugetul pe 2019 a fost publicat pe site-ul Guvernului, a declarat miercuri deputatul USR Cristina Prună, afirmând că bugetul nu este realist şi va duce România în criză."Declaraţia de astăzi (miercuri - n.r.) a preşedintelui este o declaraţie cu care USR a ieşit inclusiv de când acest buget a fost publicat pe site-ul Guvernului. Văd faptul că preşedintele critică şi el exact ceea ce noi, USR, am criticat încă de când am văzut acest buget. Am spus că se bazează pe o creştere economică ireală de 5,5%, în condiţiile în care INS a ieşit şi a spus că de fapt creşterea va fi doar de 4%, iar Comisia Europeană a spus că România va avea o creştere de 3,8%. Am văzut de unde se taie, se taie din bugetul DNA - 8%, din bugetul DIICOT - 15% şi se dă în tot felul de fonduri, se alocă mai mulţi bani şi către PNDL, acest program falimentar care am văzut foarte bine că nu a scos în niciun caz România din noroaie, ba mai rău, a adâncit-o cu proiecte total inutile, multe dintre ele supraevaluate, lucrări făcute de mântuială şi proiecte care nu îşi aveau rostul, terenuri de fotbal în pantă şi parcuri în mijlocul pustietăţii. Este genul de buget cu care ne-am obişnuit din partea majorităţii PSD-ALDE, care nu este unul realist şi care va duce România în criză", a spus Prună la Parlament.Ea a adăugat că preşedintele Iohannis trebuie să analizeze foarte bine acest buget."Este un buget care poate duce foarte rapid în criză şi noi nu putem să ignorăm nici ceea ce se întâmplă la nivel internaţional, vedem că economia, inclusiv a Germaniei, dar şi a Italiei şi altor ţări a început să încetinească. Nu suntem independenţi, ne afectează ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi există riscul ca România, cu acest buget cu un deficit urcat la 2,75, să ne ducă foarte rapid către haos şi către criză", a menţionat Prună.Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat miercuri că şeful statului urmează să ia o decizie cu privire la legile bugetului de stat şi asigurărilor sociale, pe care o va anunţa public în zilele care vin, adăugând însă că proiectul adoptat de Parlament nu este destinat dezvoltării şi progresului ţării, ci "bunăstării PSD"."Preşedintele Klaus Iohannis atrage atenţia încă o dată că bugetul pentru anul 2019 nu este destinat dezvoltării şi progresului României, ci bunăstării PSD. Bugetul pentru anul 2019, croit din imaginaţia PSD pe baza unor cifre exagerat de optimiste, reprezintă o nouă dovadă a iresponsabilităţii şi modului defectuos prin care social-democraţii au decis să guverneze România. În pofida numeroaselor semnale de alarmă cu privire la sustenabilitate, PSD a mers înainte cu bugetul, aşa cum a decis de fapt grupul restrâns de la vârful acestui partid, care are interese paralele cu cele ale românilor", a spus Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni. AGERPRES/(A- autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Acum o oră
16:40
Comisia de anchetă a Senatului francez cu privire la afacerea Benalla a cerut Biroului Senatului să sesizeze justiţia pentru ''mărturie falsă'' făcută de către Alexandre Benalla, fost colaborator al preşedintelui Emmanuel Macron, şi Vincent Crase, fost angajat al partidului prezidenţial, amândoi fiind în arest preventiv de marţi, relatează AFP.Într-o scrisoare adresată preşedintelui Senatului, Gerard Larcher, comisia pune în discuţie mărturia a trei înalţi funcţionari la palatul prezidenţial - Patrick Strzoda, Alexis Kohler şi generalul Lionel Lavergne - pe care îi suspectează de "omisiuni, neconcordanţe şi contradicţii".''Orice mărturie falsă în faţa unei comisii parlamentare de anchetă se pedepseşte cu cinci ani de închisoare şi 75.000 de euro amendă'', se menţionează în scrisoarea adresată de preşedintele comisiei de anchetă Philippe Bas şi cei doi co-raportori John - Pierre Sueur şi Muriel Jourda.În ceea ce-l priveşte pe Benalla, fost bodyguard prezidenţial, semnatarii scrisorii apreciază că ''spre deosebire de afirmaţiile sale, a asigurat în condiţii bune, de fapt, o funcţie de gardă de corp a şefului statului''.Alexandre Benalla şi Vincent Crase, fost angajat al partidului prezidenţial Republique en Marche (Republica în Mişcare) şi fost poliţist rezervist, sunt, de asemenea, suspectaţi că au minţit în legătură cu contractul de securitate privat negociat cu un oligarh rus, Iskander Makhmudov.În ceea ce-i priveşte pe Patrick Strodza, director de cabinet al preşedintelui Emmanuel Macron, Alexis Kohler, secretar general la Palatul Elysee, şi generalul Lionel Lavergne, şeful Grupului de Securitate al Preşedinţiei Republicii (GSPR), comisia consideră că ''a beneficiat de informaţii utile" din partea acestea, dar ''a constatat de asemenea în declaraţiile lor o serie de omisiuni, inconsecvenţe şi contradicţii", se arată în scrisoare.Aceşti trei responsabili ''au ascuns comisiei o parte importantă a adevărului'', în special privind ''perimetrul misiunii de securitate efectuate de Alexandre Benalla'', a apreciat comisia, care cere Biroului Senatului ''să sesizeze ministerul public" care va putea ''să efectueze investigaţii pe care le consideră adecvate pentru a determina dacă aceste declaraţii au efect juridic", notează documentul citat.AGERPRES/( AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
16:40
Cea de-a 41-a ediţie a Târgului de Turism al României (TTR), care se desfăşoară în perioada 21 - 24 februarie la Romexpo, vine cu oferte de la peste 330 de companii din 15 ţări care îşi prezintă zonele turistice - Bulgaria, Chile, Congo, Croaţia, Grecia, Ungaria, Israel, Macedonia, Moldova, Palestina, Portugalia, România, Rusia, Spania şi Turcia.La ediţia de primăvară a TTR, şi-au anunţat participarea oficială Bulgaria, Grecia, Israel, Macedonia, Moldova, Palestina şi Africa de Sud.Ediţia de primăvară 2019 a TTR vine în întâmpinarea vizitatorilor cu pachete turistice pentru litoralul românesc, grecesc sau bulgăresc, oferte pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale sau a concediului de 1 Mai, dar şi reduceri pentru destinaţii exotice din ce în ce mai vizitate de români.TTR este organizat de Romexpo bianual, primăvara şi toamna, împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în parteneriat strategic cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT ) şi în parteneriat cu Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).TTR se desfăşoară concomitent cu Romhotel - Expoziţia Internaţională de echipamente, mobilier şi dotări pentru hoteluri şi restaurante, cea mai importantă manifestare pentru industria ospitalităţii. La manifestare şi-au anunţat prezenţa oameni de afaceri din domeniul HoReCa lanţuri de retail, distribuitori, reprezentanţii magazinelor cu comerţ specific, arhitecţi şi designeri.Biletul de intrare la cele două manifestări costă 20 de lei, iar copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele instituţionalizate beneficiază de intrare gratuită. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
16:40
România a reuşit să finalizeze negocierile cu Parlamentul European pe toate cele patru directive şi regulamente referitoare la piaţa muncii pentru care şi-a luat angajamentul pe perioada în care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a susţinut, miercuri, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, într-o conferinţă de presă."Ministerul Muncii a reuşit să finalizeze negocierile cu Parlamentul European pe toate cele patru directive şi regulamente pentru care şi-a luat angajamentul, pentru perioada în care România deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Şi asta în doar şase săptămâni. Mă refer aici la Directiva privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea de familie, Directiva privind expunerea lucrătorilor la agenţi cancerigeni, Directiva privind creşterea transparenţei şi predictibilităţii la locul de muncă şi Propunerea de regulament de instituire a Autorităţii Europene a Muncii. Am organizat 19 reuniuni tehnice şi 16 trialoguri, cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, Parlamentului European şi, evident, Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de România pe perioada deţinerii Preşedinţiei, pentru a ajunge la aceste acorduri. Eu, ca ministru, am avut întâlniri, în acest sens, cu Marianne Thyssen, comisarul european pentru ocupare, cu europarlamentari din Comisia de Ocupare, dar şi din cea de Egalitate de Şanse, cu raportori ai Parlamentului European pe aceste directive, cu miniştri ai Muncii din alte state membre, printre care Germania, Austria, Suedia, Irlanda, Slovacia, Franţa, Bulgaria", a afirmat Budăi.Conform datelor ministerului de resort, în cazul Directivei privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea de familie, se are în vedere încurajarea participării femeilor pe piaţa muncii şi împărţirea egală a responsabilităţilor între femei şi bărbaţi în familie. De asemenea, scopul directivei este acela de a îmbunătăţi accesul părinţilor angajaţi şi al îngrijitorilor pe piaţa muncii şi introduce o serie de standarde minime la nivelul UE, în ceea ce priveşte concediul de creştere a copilului, concediul de paternitate, concediul pentru îngrijitori şi aranjamentele de muncă flexibile.De asemenea, prin Directiva privind expunerea lucrătorilor la agenţi cancerigeni, se doreşte protejarea a milioane de lucrători şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru lucrătorii din întreaga Uniune Europeană, lucru prin care se vor preveni peste 22.000 de cazuri de boli profesionale, potrivit specialiştilor Comisiei Europene. Ulterior adoptării acestui document, Comisia Europeană trebuie să evalueze şi posibilitatea extinderii domeniului de aplicare, pentru a include o listă a medicamentelor periculoase, inclusiv a medicamentelor citotoxice care sunt cancerigene sau mutagene.În ceea ce priveşte Directiva privind creşterea transparenţei şi predictibilităţii la locul de muncă, forul european îşi propune să răspundă provocărilor pieţei muncii în contextul evoluţiilor demografice, digitalizării şi al apariţiei unor noi forme de angajare. În acelaşi timp, aceasta introduce noi drepturi minime şi reguli de informare a lucrătorilor cu privire la condiţiile de muncă. Directiva prevede ca angajatorii să informeze lucrătorii asupra aspectelor esenţiale ale relaţiei de muncă, cum ar fi: identitatea părţilor implicate în raportul de muncă, locul de muncă şi natura muncii, valoarea salariului de bază şi a altor drepturi, durata standard a zilei sau săptămânii de lucru, atunci când acestea pot fi.În plus, acordul provizoriu stabileşte o serie de drepturi minime suplimentare pentru lucrători, precum: posibilitatea de a lucra, în paralel, la un alt angajator, limitarea perioadei de probă la maximum şase luni (o perioadă de probă mai mare este permisă numai în cazul în care aceasta este în interesul lucrătorului sau este justificată de natura muncii), posibilitatea de a solicita, după cel puţin şase luni de vechime la acelaşi angajator, un loc de muncă cu condiţii mai previzibile şi mai sigure, dreptul de a beneficia de formare gratuită, atunci când acest lucru este prevăzut în legislaţia UE sau în cea naţională.Potrivit Ministerului Muncii, în privinţa Regulamentului de înfiinţare a Autorităţii Europene a Muncii (European Labour Authority - ELA), aceasta va fi o structură care va contribui la asigurarea unei mobilităţi echitabile a forţei de muncă în cadrul Pieţei Interne. Propunerea de regulament are ca scop, printre altele: îmbunătăţirea accesului la informaţie al persoanelor şi angajatorilor cu privire la drepturile şi obligaţiile lor în domeniile mobilităţii forţei de muncă şi coordonării securităţii sociale, şi medierea în cazul apariţiei unor dispute între autorităţile naţionale sau probleme transfrontaliere.Noua structură europeană va veni în sprijinul lucrătorilor şi celor care desfăşoară activităţi independente pe teritoriul UE, dar şi al altor cetăţeni ai Uniunii sau extracomunitari, care au domiciliul legal în UE şi se află într-o situaţie transfrontalieră problematică, precizează sursa citată. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
16:40
Mai mulţi artişti din şapte ţări vor participa în perioada 12-14 iulie la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Muzicii de Stradă din Satu Mare, au anunţat organizatorii, miercuri, pe Facebook."Între 12-14 iulie, umplem din nou străzile Sătmarului cu viaţă şi culori! Urmând succesul din anii precedenţi vom găzdui mai mulţi artişti, muzicieni de pe plan internaţional: în cele 5 locaţii, artişti venind din 7 ţări vor oferi peste 70 de concerte şi show-uri pentru publicul sătmărean şi vizitatori din alte oraşe! Pe lângă muzică şi artă stradală, aducem bunătăţi culinare de street food în pasajul Coposu! Pregătiţi-vă pentru cel mai incitant şi colorat festival de pe străzile sătmărene", au transmis organizatorii.Prima ediţie a avut loc în anul 2014, anual fiind acordate premii de mii de euro de către un juriu de specialitate, dar şi pe baza aprecierii publicului. La ediţia din 2018, a fost organizată, în premieră, o scenă plutitoare pe râul Someş. AGERPRES /(AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Diana Dumitru, editor online: Ady Ivaşcu)
Acum 2 ore
16:30
Intenţia Ministerului Energiei de a reorganiza producţia de electricitate prin înfiinţarea unei noi companii care să includă atât hidrocentrale, cât şi termocentrale, reprezintă ajutor de stat şi nu va rezolva problema preţului mare al electricităţii, a declarat, miercuri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-o conferinţă pe teme energetice."Simplul fapt că eu amestec tehnologiile nu văd de ce ar modifica preţul pieţei. Este un wishful thinking că, dacă le punem la un loc, n-o să mai fie preţul mare. Dacă cea mai scumpă tehnologie de care nu mă pot lipsi va fi cărbunele, cum este în momentul de faţă, tot cărbunele o să-mi dea preţul de închidere în piaţă, indiferent cum mă joc eu cu companiile. Exceptând cazul în care vreau de fapt să fac subvenţionări încrucişate. Şi aici am avut rezerve întotdeauna faţă de proiectul de a combina diferite tehnologii", a precizat şeful Concurenţei.Chiriţoiu a explicat că măsura pe care o are în vedere Ministerul Energiei este considerată ajutor de stat chiar şi în cazul în care centralele hidro şi cele pe cărbune vor fi unite sub cupola unei singure companii."Categoric, nu spune nimeni că o companie trebuie să fie monotehnologică, dacă este eficient pentru ele nu au decât să se dezvolte pas cu pas şi acest lucru se întâmplă. Natural se duc în această direcţie, dacă are sens economic. Dacă numai vrem să facem un mişmaş, să punem gunoiul sub preş, asta nu cred că este legal, pentru că tot ajutor de stat este. Pentru mine, faptul că muţi bani de la compania profitabilă la compania neprofitabilă este ajutor de stat. Iar dacă muţi de la centrul de profit, în cadrul companiei integrate, în centrul de pierdere, eu o văd tot ca ajutor de stat. Acest lucru nu va ajuta o iotă la rezolvarea problemelor de legislaţie europeană", a precizat reprezentantul Consiliului Concurenţei.În opinia sa, soluţia este eficientizarea companiilor. "Să reduci costurile de care nu ai nevoie sau să renunţi la tehnologiile care nu sunt necesare. Până la urmă acesta este interesul nostru ca ţară. Piaţa trebuie să-ţi spună că, dacă nu eşti eficient, mori, asta e", a arătat Chiriţoiu.Oficialul Concurenţei a oferit drept exemplu situaţia din sectorul huilei, care până acum a necesitat ajutoare de stat de un miliard de euro, după ce au fost şterse datorii, au fost acumulate unele noi, iar activele au fost mutate pe o nouă companie, care însă nu a reuşit să depăşească stadiul de gaură neagră."Eu mi-aş dori, cât avem preşedinţia (Consiliului UE - n.r.) şi uşile se deschid mai uşor la Bruxelles, aş vrea să scoatem contractele de capacitate, mecanismele de capacitate, care sunt parte a soluţiei pe care o avem pentru Hunedoara. Să facem o Hunedoară mai mică, cu costuri mai mici, subvenţionată pentru acele momente când avem într-adevăr nevoie de ea, până când Romgaz sau altcineva vine şi face investiţii pe gaze acolo. Planul este destul de avansat şi avem şanse rezonabile, chiar dacă ne va lua ceva timp", a adăugat Chiriţoiu, la ZF Power Summit.Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat, marţi, că instituţia pe care o reprezintă are în plan reorganizarea producţiei de energie prin înfiinţarea unei noi companii în care să fie incluse atât centralele pe cărbune, cât şi cele hidro.El a explicat că România a importat din ce în ce mai multă energie în primele două luni de iarnă, ca urmare a preţului mare de pe piaţa internă, iar, dacă nu se regândeşte structura producţiei, vor fi la nesfârşit aceleaşi probleme."Structura actuală a producţiei de energie, monocombustibil, este cea mai păguboasă. Dacă nu atacăm frontal, vom avea la nesfârşit aceleaşi probleme. (...) Statul este acţionar şi la Hidroelectrica, şi la cărbune. Cea mai bună combinaţie este cărbunele cu Hidroelectrica, într-o companie nouă", a spus Vişan. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
16:20
Preşedinţia română a Consiliului UE a început marţi negocierile cu Parlamentul European pentru asigurarea celor mai bune premise de utilizare a viitorilor bani europeni, prevăzuţi prin Politica de Coeziune, informează miercuri Ministerul Fondurilor Europene, într-un comunicat.Primul trialog sub Preşedinţia română a Consiliului UE a avut loc marţi seară, cu privire la reglementările viitoare asupra fondurilor europene prevăzute prin Politica de Coeziune, dosar gestionat de Ministerul Fondurilor Europene.Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în calitate de preşedinte al Consiliului Afaceri Generale format Coeziune, în numele Preşedinţiei Consiliului UE, co-raportorii Parlamentului European şi comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, au convenit asupra unui calendar ambiţios de negocieri."Un astfel de demers este necesar pentru asigurarea programării, gestionării şi implementării viitoarelor fonduri europene la nivelul tuturor Statelor Membre ale UE. În acest sens, pentru a conveni asupra cadrului legal necesar şi pentru a reuşi pregătirea în timp util a viitoarelor programe europene, care să permită beneficiarilor de fonduri din toată Uniunea să aibă acces la fondurile alocate, Preşedinţia Consiliului UE, reprezentată de ministrul Rovana Plumb, şi instituţiile Uniunii Europene cooperează îndeaproape, în toată această perioadă", menţionează comunicatul Ministerului Fondurilor Europene.Trialogurile sunt întâlniri tripartite informale, din cadrul negocierilor de la nivelul Uniunii Europene, pe tema legislaţiei care urmează să fie adoptată. Acestea au loc între reprezentanţii Consiliului UE, Parlamentului European şi Comisiei Europene. Scopul unui trialog este de a ajunge la un acord provizoriu privind un text acceptabil atât pentru Consiliul UE, cât şi pentru Parlamentul European, precizează MFE.Potrivit sursei citate, în timpul trialogului, discuţiile sunt facilitate de co-legiuitorul care găzduieşte reuniunea - fie Parlamentul European, fie Consiliul UE. Cele două instituţii îşi explică fiecare poziţia în timpul unei dezbateri. Comisia Europeană acţionează ca mediator în vederea finalizării unui acord între co-legislatori.Pentru un dosar dat, fiecare instituţie îşi desemnează negociatorii şi îşi defineşte mandatul de negociere. Orice acord provizoriu încheiat în cadrul trialogurilor este informal. Prin urmare, trebuie aprobat prin proceduri oficiale aplicabile în cadrul fiecărei instituţii. Participanţii la trialoguri negociază în baza mandatelor acordate în conformitate cu normele interne ale instituţiilor pe care le reprezintă.Frecvenţa şi numărul trialogurilor depind de natura fiecărui dosar şi de circumstanţele politice specifice (de exemplu, încheierea legislaturii parlamentare). Dat fiind faptul că Preşedinţia Consiliului este asigurată prin rotaţie, de obicei fiecare Preşedinţie a Consiliului este motivată să finalizeze un anumit număr de dosare până la sfârşitul Preşedinţiei sale.Politica de Coeziune a Uniunii Europene este susţinută de un număr de actori instituţionali implicaţi în pregătirea, definirea şi punerea sa în aplicare. Aceştia se află în permanentă consultare cu guvernele statelor membre, organizaţii patronale şi profesionale, organizaţii neguvernamentale şi think-tankuri. Prin diversele atribuţii pe care le au aceste instituţii, ele contribuie la caracterul sinergic al Politicii de Coeziune şi asigură realizarea obiectivelor UE, atât la nivel legislativ, cât şi din perspectiva implementării. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: romania2019.eu
16:20
Suma care va fi plătită, în 2019, către administratorii Pilonului II de pensii va fi de 8,65 miliarde de lei, în creştere de la 7,71 miliarde de lei, cât a fost în anul precedent, semn că nu intenţionăm să desfiinţăm acest Pilon, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi."(...) în pofida a ceea ce spun unii clarvăzători care ne critică în continuu vreau să spun că suma care va fi plătită în 2019 către administratorii Pilonului II de pensii este de 8,65 miliarde de lei, faţă de 7,71 miliarde de lei, cât a fost în anul 2018. Iată că nu avem în intenţie să desfiinţăm Pilonul II de pensii, ba chiar în acest an va primi sume mai mari, aşa cum şi în 2018 a primit sume mai mari faţă de anul 2017. Din 2017 ni se tot spune că vrem să desfiinţăm Pilonul II, dar noi an de an achităm sume mai mari. Nu ne-am gândit la vreo desfiinţare, de altfel nici nu putem face acest lucru şi nici nu ni-l dorim. Singura noastră dorinţă este ca oamenii să fie informaţi de randamentul fondurilor, de randamentul pe care administratorii de pensii private îl aduce pensionarului sau viitorului pensionar", a spus Budăi.Conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), publicate la finele lunii ianuarie 2019, fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 47,6 miliarde de lei, la 31 decembrie 2018, în creştere cu 19,7% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut.Comparativ cu nivelul activelor din luna anterioară, de 48,18 miliarde de lei, în decembrie 2018 se constată o scădere de 1,2%.Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 30,35 miliarde de lei, respectiv 63,77%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 8,3 miliarde de lei (17,45%), urmate de depozitele bancare, cu 3,91 miliarde de lei, respectiv 8,23% din totalul activelor.Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,25 milioane de participanţi, iar de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,118 milioane de participanţi.La nivelul lunii octombrie 2018 au fost virate contribuţii pentru 4,107 milioane de participanţi, iar pentru 3,124 milioane nu au fost virate contribuţii.Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, Editor online: Adrian Dădârlat)
16:20
Aproape jumătate (44%) dintre angajaţii români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă cel puţin o dată de-a lungul carierei, iar nu mai puţin de 86% dintre persoanele care s-au aflat în această situaţie sunt femei, relevă datele unui sondaj efectuat de o platformă de recrutare online, dat miercuri publicităţii.Patru din cinci persoane afectate (80%) nu au raportat incidentele colegilor sau superiorilor, preferând să suporte hărţuirea sau să plece din companie, dezvăluie sondajul.Majoritatea celor care spun că s-au simţit hărţuiţi sexual la job sunt femei (86%), iar 56% susţin că au trecut printr-o astfel de situaţie de cel puţin trei ori, în timp ce aproximativ 12% spun că li se întâmplă constant.Potrivit sondajului realizat de BestJobs, cazurile de hărţuire sexuală sunt rareori raportate: numai 21,2% dintre persoanele hărţuite spun că s-au plâns colegilor sau superiorilor, iar alţi 20% au preferat să ascundă şi să suporte situaţia. Pe de altă parte, trei din cinci victime spun că au avut o confruntare directă cu persoana vinovată. Ca urmare, pentru aproape 40% din persoane hărţuirea a încetat, însă mai mult de trei din zece persoane susţin că, din contră, confruntarea a agravat lucrurile, în timp ce pentru restul nu a adus nicio schimbare.Aproape 59% dintre cei hărţuiţi sexual de cineva din echipă au ales să părăsească ulterior locul de muncă. O posibilă explicaţie ar fi că, în jumătate din cazuri, responsabil de hărţuire a fost chiar managerul sau superiorul direct, iar pentru 34,5% dintre respondenţii care au răspuns afirmativ comportamentul neadecvat a venit din partea unui director din conducerea executivă a companiei, se menţionează în sondaj.De asemenea, angajaţii s-au simţit hărţuiţi de către un coleg aflat pe o poziţie similară în companie (38,3% dintre respondenţii care au răspuns afirmativ), de un client (16%) sau un furnizor (5%).Pentru jumătate dintre cei care nu au raportat incidentul, argumentul principal pentru a decide să ascundă situaţia a fost că nu aveau dovezi, fiind vorba de cuvântul lor împotriva cuvântului celuilalt, în timp ce o treime dintre ei nu doreau să fie percepuţi ca angajaţi-problemă, restul de 17% temându-se să nu îşi piardă jobul.Cei care au ales să raporteze totuşi incidentul au reclamat situaţia superiorului lor direct, şefului direct al agresorului, departamentului de HR sau departamentului legal. În schimb, mulţi dintre cei care au decis să facă problema cunoscută la nivelul companiei au suportat consecinţe: fie au fost ocoliţi de colegi (28,5%), au fost certaţi de şefi (12%) sau chiar au fost daţi afară din companie (14,2%). Doar una din cinci persoane a primit susţinere atât din partea colegilor, cât şi a şefilor. În 38% dintre situaţii, hărţuirea a încetat după ce cazul a fost reclamat, însă vinovatul şi-a păstrat jobul în companie. Doar în 5% dintre cazuri hărţuitorul a fost dat afară, se menţionează în sondajul publicat de BestJobs. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
16:20
Traficul pe bulevardul Unirii din Focşani va fi parţial restricţionat, iar în piaţa centrală a oraşului vor fi proiectate meciurile din cadrul finalei Cupei României la handbal masculin, care va avea loc în zilele de 9 şi 10 martie, au anunţat, miercuri, reprezentanţii primăriei Focşani."În cele două zile ale finalei, traficul va fi restricţionat pe Bulevardul Unirii, de la intersecţia Anghel Saligny cu 1 Decembrie până la intersecţia cu strada Tinereţii, pe durata desfăşurării meciurilor, pentru a da posibilitatea tuturor celor care vor veni să parcheze pe acest sector de bulevard. De asemenea, pentru fanii care nu vor putea să intre în sală, vom amplasa un ecran foarte mare în Piaţa Unirii, pentru ca aceştia să poată să vadă meciurile", a declarat, pentru AGERPRES, primarul Cristi Misăilă.În zilele finalei vor fi luate măsurile necesare pentru asigurarea ordinii publice, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vrancea, Inspectoratul de Poliţiei Judeţean Vrancea şi Poliţia Locală.Conform programului anunţat de Federaţia Română de Handbal, pe 9 martie, cu începere de la ora 15,00, este programat meciul dintre SCM Politehnica Timişoara şi CSM Focşani 2007, iar de la ora 17,30 meciul dintre CSA Steaua Bucureşti şi CS Dinamo Bucureşti. Duminică, 10 martie, de la ora 15,00 este programată finala mică, iar de la ora 17,30 finala mare.Meciurile vor avea loc în Sala Polivalentă din Focşani, care are o capacitate de 1.340 de locuri. AGERPRES / (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
16:20
Dosarele Sky News, Black Cube şi cel al lui Cristian Borcea sunt aproape de finalizare, în contextul în care în primul se redactează soluţia, iar în celelalte două se fac actele finale înainte de adoptarea soluţiilor, a afirmat procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, după şedinţa de bilanţ pe anul 2018 a instituţiei.Şeful DIICOT a vorbit, miercuri, despre dosarele de interes ale instituţiei şi a arătat că dosarele protestelor din 10 august 10 august şi al traficului de organe din Ilfov sunt într-o fază incipientă şi se lucrează, în vreme ce dosarele Black Cube, Sky News şi cel care îl vizează pe Cristian Borcea sunt aproape de final."Legat de cauza 10 august, după cum bine ştiţi, sesizarea a fost a Jandarmeriei. Este o sesizare destul de amplă, iar una dintre faptele sesizate vizează şi modalitate de finanţare. Dosarul e într-o fază incipientă. S-au solicitat documente de la instituţiile publice şi au fost şi persoane cu care s-a discutat", a dezvăluit Bănilă.Despre dosarul traficului de organe de la Ilfov, şeful DIICOT nu a dorit să comenteze, precizând că este o cauză în fază incipientă."Dosarul cu Borcea privind circuitele fictive, după cum ştiţi au fost făcute percheziţii, se urmăresc circuitele financiare, se fac percheziţii informatice şi în scurt timp cred că vom avea şi o soluţie. La fel şi în dosarul Black Cube, avem un inculpat şi cred că în foarte scurt timp vom avea şi o soluţie. Dosarul Sky News este finalizat şi în acest moment se redactează soluţia, astfel că în foarte scurt timp vom avea un comunicat pe această temă", a mai spus Bănilă.Întrebat despre dosarele vechi ale DIICOT, Ţăndărei şi Rompetrol, Bănilă a explicat că a dispus un control în cazul dosarului Rompetrol pentru a vedea de ce durează atât de mult ancheta."Dosarul Rompetrol este prins în controlul ce vizează cauzele mai vechi de cinci ani. Urmăresc să observ dacă unele cauze nu au stat cumva şi în nelucrare", a spus procurorul şef.Despre cazul Ţăndărei, Bănilă nu a dorit să comenteze situaţia din instanţă a speţei, respectiv achitarea tuturor celor din dosar, dar a menţionat că procurorii DIICOT au atacat decizia."După cum bine ştiţi, IJ s-a sesizat împotriva magistraţilor care au lucrat în acea cauză şi nu mă pot pronunţa, fiind o cauză judiciară în curs. Cert e că noi, DIICOT, am declarat apel faţă de toţi inculpaţii faţă de care s-au dispus soluţii în acel dosar. Nu pot specula eu de ce a durat atât de mult această cauză. Rechizitoriul a fost întocmit acum nouă ani de zile", a precizat Felix Bănilă. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Lupăşteanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
16:10
Traficul de droguri se află pe primul loc în rândul cauzelor instrumentate de DIICOT în anul 2018, a informat miercuri şeful instituţiei, Felix Bănilă."În anul 2018, numărul cauzelor de soluţionat la nivelul întregii Direcţii a fost de 27.280, din care 12.858 nou înregistrate. Se constată astfel un plus de 2.571 de cauze de soluţionat şi de 638 cauze nou înregistrate faţă de anul precedent celui supus analizei - 2018 faţă de 2017. Din numărul cauzelor de soluţionat, ponderea o reprezintă infracţiunile având ca obiect traficul de droguri - 63%. Urmează cauzele având ca obiect infracţiunile informatice - 18% şi cele având ca obiect traficul de persoane - 7%", a declarat Felix Bănilă, la prezentarea bilanţului DIICOT pe anul 2018.El a precizat totodată că, în cursul anului 2018, au fost soluţionate 12.393 de cauze faţă de 10.287 în anul precedent."Dintre cauzele soluţionate, soluţii pe fond au fost adoptate în 9.144 de cauze faţă de 7.191 în anul 2017. Ponderea a avut-o şi de această dată cauze ce având ca obiect traficul de droguri - 72%, urmată de cele privind infracţiunile informatice - 14% şi de traficul de persoane - 7%", a spus Bănilă.Şeful DIICOT a mai arătat că media dosarelor soluţionate de procurori a crescut cu peste 1%."În anul 2018, au fost cercetate un număr de 15.829 de persoane faţă de 13.600 în anul precedent. Tot în anul 2018 au fost emise 1.586 de rechizitorii prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 3.526 de inculpaţi, din care 1.267 în stare de arest preventiv. Rezultă astfel că media dosarelor soluţionate de un procurori cu rechizitoriu sau prin acord de recunoaştere a crescut de la 6,36 de cauze pe procuror în 2017 la 8,01 cauze pe procuror în anul 2018", a precizat procurorul-şef al DIICOT. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
16:00
Ministrul german de interne Horst Seehofer s-a declarat miercuri dispus să permită revenirea în ţară a cetăţenilor germani care au luptat alături de Statul Islamic (SI), precum şi a familiilor acestora, însă numai dacă nu există îndoieli cu privire la identitatea lor şi nu reprezintă un risc imprevizibil în materie de securitate, informează agenţia EFE.''În interesul de securitate al ţării noastre, guvernul trebuie să pună condiţii pentru revenirea foştilor combatanţi ai SI care au cetăţenie germană'', a spus Seehofer într-o declaraţie acordată ziarului Suddeutsche Zeitung. El a subliniat că ''fiecare caz individual trebuie clarificat la faţa locului înainte ca orice persoană să fie urcată în avion'' către Germania, clarificări care trebuie să aibă în vedere şi eventuale acţiuni penale iniţiate de alte state împotriva respectivelor persoane.Preşedintele american Donald Trump a cerut sâmbătă seară Europei să primească înapoi sute de combatanţi ai grupării SI capturaţi în Siria, ameninţând că SUA vor fi forţate în caz contrar să-i elibereze.Într-o primă reacţie după declaraţia liderului de la Casa Albă, ministrul german de externe Heiko Maas s-a arătat sceptic faţă de această solicitare, pe care a descris-o drept ''dificil de realizat'', întrucât Germania nu are reprezentanţă diplomatică în Siria şi nici contacte directe cu combatanţii arestaţi acolo.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)
16:00
Un adăpost de animale din localitatea Mizil a fost cuprins miercuri de un incendiu, pompierii acţionând la faţa locului cu cinci autospeciale, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.Potrivit sursei citate, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 400 mp."La locul evenimentului acţionează cinci autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Nu au fost anunţate victime. Este o fermă de animale, în interior sunt animale surprinse: cai de rasă, vaci şi porci", a transmis ISU Prahova. AGERPRES/(AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Oana Popescu,editor online: Ady Ivaşcu)
16:00
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis va anunţa decizia în privinţa bugetului, subliniind că Partidul Naţional Liberal s-a pronunţat din start prin vot împotriva bugetului, iar "măsura bună" a suplimentării banilor pentru majorarea alocaţiilor copiilor nu poate să reprezinte argumentul prin care liberalii să-şi schimbe poziţia."Bugetul pe 2019 propus de Guvernul Dragnea-Vâlcov nu răspunde priorităţilor de dezvoltare a României. Este un buget improvizat care urmăreşte trei linii clare exclusiv pentru majoritatea PSD-ALDE. Acestea sunt: supravieţuirea şi anume unele instituţii vor fi obligate să supravieţuiască, avem în vedere aici autorităţile locale cărora li s-au pus în braţe cheltuieli, iar veniturile nu le-au fost suplimentate, astfel încât să le rămână bani pentru dezvoltarea localităţilor. A doua linie este dată de beneficiile electorale căutate prin acest buget şi aici avem în vedere programele pentru vitamina D, toalete ecologice în toate curţile şcolilor, rechizite pentru toţi copiii României şi a treia linie este cea vădită să creeze blocaje instituţionale şi avem în vedere sumele tăiate de la instituţiile care asigură siguranţa naţională şi care au fost ţintă predilectă a celor din guvernul PSD-ALDE", a afirmat Turcan, la Parlament.Ea a subliniat că PNL a votat împotriva bugetului pentru a trage un semnal de alarmă că este întemeiat pe "minciuna execuţiei bugetare".Întrebată dacă preşedintele ar trebui să atace la CCR proiectul de buget, Turcan a spus: "Preşedintele va anunţa ce decizie va lua în privinţa bugetului. Partidul Naţional Liberal s-a pronunţat din start prin vot şi am votat împotrivă. Măsura bună a suplimentării banilor pentru majorarea alocaţiilor copiilor nu poate să reprezinte argumentul prin care să ne schimbăm poziţia faţă de bugetul întregii României pentru toate domeniile vitale ale României: sănătatea, educaţia, infrastructura, administraţia publică locală sunt sacrificate prin acest buget".Ea a adăugat că, dacă bugetul va rămâne în acest fel, România nu se va dezvolta."Vom vedea exact care va fi soarta sau care vor fi deciziile ulterioare din partea celorlalţi actori politici, putem să vă spunem doar că, dacă bugetul acesta rămâne aşa, România va mai supravieţui încă un an, România nu se va dezvolta prin acest buget, spitalele vor rămâne în continuare în mizerie şi pline de microbi, chiar dacă medicii au salariile mărite, educaţia nu va mişca nici măcar un centimetru, pentru că se vor concentra strict din perspectivă electorală pe toalete, rechizite şi alte programe fantasmagorice, iar reţeaua de şosele şi autostrăzi de care România are nevoie ar rămâne tot la nivel de cifră pe hârtie", a adăugat Turcan.Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat, miercuri, că şeful statului urmează să ia o decizie cu privire la legile bugetului de stat şi asigurărilor sociale pe care o va anunţa public în zilele următoare, adăugând însă că proiectul adoptat de Parlament nu este destinat dezvoltării şi progresului României, ci "bunăstării PSD".AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
16:00
Singurul buget pe placul preşedintelui Klaus Iohannis ar fi cel propus de PNL, iar campania sa electorală este singurul lucru care îl preocupă, afirmă social-democraţii, miercuri, într-o postare pe pagina de Facebook a PSD."Singurul buget pe placul lui Iohannis ar fi cel propus de PNL. Nu înţelege însă că cetăţenii nu au încredere că PNL ar putea conduce România, aşa cum s-a văzut la ultimele alegeri. În cei doi ani de guvernare PSD, economia a mers bine, puterea de cumpărare a pensionarilor şi salariaţilor a crescut cu 18% - 20%, peste rata inflaţiei, iar în acest an Guvernul a alocat cu peste 15 miliarde lei mai mult pentru investiţii. Lucrurile ar fi putut merge şi mai bine dacă Iohannis nu ar fi băgat tot timpul beţe-n roate. Campania sa electorală este singurul lucru care îl preocupă. Blochează orice, fără să fi avut nici măcar o singură iniţiativă constructivă, care să fi adus ceva bun pentru cetăţeni! Din acest motiv PNL a pierdut alegerile, iar românii consideră în continuare că PSD poate administra cel mai bine economia naţională", susţin social-democraţii.Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat miercuri că şeful statului urmează să ia o decizie cu privire la legile bugetului de stat şi asigurărilor sociale, pe care o va anunţa public în zilele care vin, adăugând însă că proiectul adoptat de Parlament nu este destinat dezvoltării şi progresului ţării, ci "bunăstării PSD"."Preşedintele Klaus Iohannis atrage atenţia încă o dată că bugetul pentru anul 2019 nu este destinat dezvoltării şi progresului României, ci bunăstării PSD. Bugetul pentru anul 2019, croit din imaginaţia PSD pe baza unor cifre exagerat de optimiste, reprezintă o nouă dovadă a iresponsabilităţii şi modului defectuos prin care social-democraţii au decis să guverneze România. În pofida numeroaselor semnale de alarmă cu privire la sustenabilitate, PSD a mers înainte cu bugetul, aşa cum a decis de fapt grupul restrâns de la vârful acestui partid, care are interese paralele cu cele ale românilor", a spus Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni.Ea a precizat că, deşi au trecut trei luni de când PSD trebuia să prezinte public proiectul de buget pentru acest an, abia miercuri acest act normativ a ajuns la preşedintele României pentru promulgare. Dobrovolschi a subliniat că bugetul de stat pentru 2019 face rabat de la cele mai elementare condiţii de legalitate şi procedură. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
16:00
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj cu prilejul Zilei Dezrobirii Romilor."Ziua Dezrobirii Romilor, marcată în fiecare an pe 20 februarie, evocă un moment de importanţă deosebită pentru minoritatea romă din România, dar şi un pas istoric fundamental al ţării noastre spre democraţie şi modernitate. Cei 163 de ani de libertate a romilor sunt tot atâţia ani de libertate ai poporului român, în al cărui parcurs spre valorile europene dezrobirea romilor a constituit un reper major. În această zi, comemorăm cu toţii suferinţele îndurate de romi timp de secole", spune Iohannis în mesaj.Şeful statului salută contribuţia pe care cetăţenii de etnie romă o au la dezvoltarea României, la emanciparea propriilor colectivităţi, la exprimarea bogăţiei diversităţii culturale a ţării noastre."Amintirea grea a secolelor de suferinţe trebuie să ne unească în combaterea marginalizării, discriminării şi rasismului. Ziua Dezrobirii Romilor este prilejul reconfirmării coeziunii în jurul valorilor comune, într-o societate în care libertatea ne dă energia necesară progresului şi modernizării naţiunii noastre", conchide preşedintele Iohannis. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
15:50
Indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi vor fi, în continuare, asigurate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin grija Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială, iar suma alocată creşte, în 2019, la peste 11 miliarde de lei, de la 4,5 miliarde de lei, în 2018, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi."În urma foarte multor discuţii din spaţiul public, am un lucru foarte clar de precizat: indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi, cu handicap, cum le ştim conform Legii 448/2006, sunt în continuare asigurate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin grija Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială. Doar prestaţiile pentru însoţitori au rămas aşa cum erau începând din anul 2009 în grija UAT-urilor (Unităţi Administrativ - Teritoriale, n.r.), dar s-a schimbat doar titlul în buget, iar finanţarea va fi tot de la centru, suplimentată. Un exemplu avem în faptul că, în anul 2018, am cheltuit de la bugetul de stat 4,5 miliarde de lei, iar la acelaşi capitol în acest an găsim o sumă de peste 11 miliarde de lei. Totodată, avem cuprins în bugetul Ministerului Muncii pe anul 2019 sume necesare şi suficiente pentru plata pensiilor şi indemnizaţiilor asigurate şi plătite prin bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cum ar fi: indemnizaţii minime pentru pensionari, pensiile pentru agricultori, revoluţionari, foşti deţinuţi politici, persecutaţi etnici, veterani şi văduve de război, funcţionari, parlamentari, membri au uniunilor de creaţie etc", a spus Budăi.Potrivit ministrului Muncii, bugetul pe 2019 al instituţiei pe care o conduce are cuprinse toate sumele necesare creşterilor de salarii şi pensii."Bugetul Ministerului Muncii pentru anul 2019 are în cuprindere toate sumele necesare creşterilor de salarii şi pensii şi toate sumele alocate sunt în mod suplimentar pe toate titlurile bugetului. Este, de asemenea, notabil că, în acest an, după 12 ani, la bugetul de pensii avem un excedent. În cifre, Ministerului Muncii îi este alocată, în anul 2019, suma 25,09 miliarde de lei. Astfel, în această sumă avem asigurate sumele necesare plăţii drepturilor de asistenţă socială, precum indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi, ajutoarele sociale, alocaţiile de stat pentru copii, alocaţiile pentru familii cu copii mulţi şi indemnizaţii pentru creşterea copilului, ajutoare pentru încălzire şi alte prestaţii şi indemnizaţii sociale", a afirmat Marius Budăi.De asemenea, bugetul asigurărilor sociale prevede sumele necesare majorării punctului de pensie începând cu data de 1 septembrie 2019, iar veniturile estimate se ridică în acest an la valoarea de 71,48 miliarde de lei, în creştere cu 12,45% comparativ cu anul anterior."Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 prevede sumele necesare majorării punctului de pensie începând cu data de 1 septembrie 2019, dar şi pentru asigurarea a tot ceea ce înseamnă legea recalculării pensiilor pentru acele persoane care au lucrat în Grupa I şi Grupa a II-a de muncă şi nu au avut punctaj la grupă. Veniturile bugetare estimate în anul 2019 sunt de 71,84 miliarde de lei, în creştere cu 12,45% faţă de anul anterior. În anul 2019 nu avem nevoie de subvenţii de la bugetul de stat pentru plata pensiilor, ceea ce ne arată că măsurile din programul de guvernare au fost bune şi şi-au atins scopul, în pofida tuturor criticilor", a menţionat demnitarul.Ministrul Muncii a făcut referire şi la bugetul asigurărilor de şomaj, despre care a precizat că va consemna un excedent de 2,5 miliarde de lei faţă de anul 2018."Bugetul asigurărilor de şomaj are, de asemenea, un excedent în sumă de 2,25 miliarde de lei, care vine pe fondul scăderii ratei şomajului la un mimim istoric de 3,1% pe anul 2019, situaţie posibilă prin măsurile create prin Programul de guvernare, şi anume prin încurajarea ocupării forţei de muncă. În acelaşi timp, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) are în derulare proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, în valoare de peste 400 de milioane de euro, de stimulare a angajatorilor şi a angajaţilor. De asemenea, se află în procedură de semnare a contractelor alte proiecte în valoare de încă 170 de milioane de euro. Nu în ultimul rând, salariul mediu brut creşte şi în 2019 şi ajunge la 5.163 de lei, faţă de 4.502 lei în 2018 şi de 3.223 lei în 2017", a susţinut Budăi.Acesta a adăugat, totodată, că, pe segmentul de asistenţă socială, ministerul de resort derulează un program prin care sunt suportate salariile asistenţilor sociali din primării."În legătură cu asistenţa socială, am participat recent la întâlnirea Asociaţiei Comunelor din România şi am constatat, acolo, cu surprindere, faptul că unii primari se plângeau că nu au bani să plătească asistenţi sociali. Le-am spus şi dumnealor acolo, repet şi aici, poate mai sunt primari care nu au participat sau nu au urmărit ştirile în ziua aceea. Ministerul Muncii derulează un Program de Interes Naţional (PIN), aprobat prin Hotărârea de Guvern 427/2018, prin care sunt suportate salariile asistenţilor sociali din primării. Din păcate, până la momentul actual, avem zero cereri depuse", a subliniat ministrul.În acest context, Budăi a făcut un apel către primari să depună la Ministerul Muncii cereri pentru plata acestor drepturi. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
15:50
Ambasadorii la Uniunea Europeană au confirmat, miercuri, în numele Consiliului, acordul informal la care s-a ajuns între reprezentanţii Parlamentului European şi presedinţia română a Consiliului UE cu privire la propunerea de modificare a Codului de vize, "pentru a îmbunătăţi condiţiile persoanelor care călătoresc în scopuri legitime şi pentru a spori instrumentele disponibile în vederea abordării provocărilor reprezentate de migraţia ilegală".Potrivit site-ului romania2019.eu, noile norme vor asigura proceduri mai rapide şi mai clare pentru persoanele care călătoresc în scopuri legitime.Respectivele norme vor permite depunerea cererilor cu până la 6 luni înaintea călătoriei şi cu cel puţin 15 zile înaintea acesteia; prevăd posibilitatea de a completa şi de a semna electronic formularul de cerere; introduc o abordare armonizată referitor la emiterea vizelor cu intrări multiple pentru persoanele care călătoresc cu regularitate şi au un istoric pozitiv în materie de vize, pentru o perioadă ce creşte gradual, de la 1 la 5 ani.Pentru ca statele membre să poată acoperi mai bine costurile prelucrării cererilor de viză, fără a descuraja solicitanţii de vize, taxa va creşte la 80 de euro, arată sursa citată.Regulamentul introduce şi un mecanism pentru evaluarea la interval de trei ani a necesităţii de a se revizui cuantumul taxei de viză.Totodată, regulamentul ar trebui, de asemenea, să contribuie la îmbunătăţirea cooperării cu ţările terţe în materie de readmisie prin introducerea unui nou mecanism pentru utilizarea politicii în domeniul vizelor ca pârghie.În cadrul acestui mecanism, Comisia va evalua periodic cooperarea în materie de readmisie din partea ţărilor terţe. În cazul în care o ţară nu dă dovadă de cooperare, Comisia va propune adoptarea de către Consiliu a unei decizii de punere în aplicare, prin care să se aplice măsuri restrictive specifice privind vizele, legate de prelucrarea acestora şi, eventual, de taxele aferente.Pe de altă parte, în cazul în care se consideră că o ţară cooperează în privinţa readmisiei, CE poate propune Consiliului să adopte o decizie de punere în aplicare care să prevadă o reducere a taxelor de viză, o reducere a perioadei necesare pentru a decide asupra cererilor de viză sau o creştere a perioadei de valabilitate a vizelor cu intrări multiple. Decizia de punere în aplicare va fi valabilă cel mult un an, putând fi reînnoită.Codul de vize a intrat în vigoare în 2010. Acesta cuprinde normele privind prelucrarea cererilor şi emiterea vizelor de scurtă şedere pentru teritoriul UE (vizele pentru şederi ce nu depăşesc 90 de zile în orice perioadă dată de 180 de zile).Comisia a prezentat propunerea sa de reformare a Codului de vize la 14 martie 2018. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
15:40
Un punct forte demonstrat în primele două luni ale preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene este "implicarea consistentă a experţilor din ministere", în timp ce un punct slab îl reprezintă "lipsa unei reale coordonări tehnice", arată un raport realizat de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).Câteva elemente din raport au fost prezentate miercuri, în cadrul conferinţei "Primii paşi ai preşedinţiei României la Consiliul UE. Analiza rezultatelor din primele două luni".Potrivit analizei SWOT (puncte forte, puncte slabe, oportunităţi şi obiective) prezentate, un element pozitiv ce a ieşit în evidenţă, la începutul exercitării preşedinţiei, este calitatea experţilor."Se văd rezultatele formării acestora", se arată în raport. Tot la puncte forte, se află "orientarea spre un rezultat în finalizarea negocierilor". Un punct slab, potrivit acestei analize, este "lipsa unei reale coordonări tehnice"."Preşedinţia României la Consiliul UE nu are personalitate", mai menţionează analiza, care punctează şi "absenţa priorităţilor naţionale din activităţile realizate de către România''. ''Negocierile privind bugetul european nu au cunoscut evoluţii pozitive", precizează sursa citată.Oportunitatea acestei preşedinţii, s-a mai arătat în conferinţă, este aceea de "a scoate în evidenţă România, dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene, cu accent pe elementele pe care ţara noastră le doreşte de la viitorul UE''.O ţintă a acestei preşedinţii la Consiliul UE ar fi încheierea "unui număr consistent de dosare, în raport cu cele peste 200 preluate de către România".Potrivit prorectorului SNSPA, Victor Negrescu, respectivul raport va fi publicat pe pagina dedicată Departamentului de Relaţii Internaţionale al SNSPA.Negrescu a precizat că preşedinţia Consiliului UE "poate permite României să-şi crească profilul în plan european", dezbaterea de miercuri fiind despre "ceea ce a făcut România şi despre ceea ce poate face în continuare, pe durata acestui mandat".Totodată, a evidenţiat Negrescu, raportul cuprinde şi o analiză a reuniunilor informale din cadrul preşedinţiei, găzduite până în prezent la Bucureşti."Există şi puncte tari şi aş vrea să le evoc şi pe acestea. De exemplu, pentru formatul de politică externă, un aspect pozitiv este faptul că subiectul pe Venezuela a reprezentat un punct de interes pentru presa internaţională, reflectat pozitiv în ceea ce înseamnă modul de abordare al Consiliului de miniştri pe Politică Externă, care a fost organizat la Bucureşti", a afirmat el.Totodată, acesta a amintit că până în aprilie, când începe campania pentru europarlamentare, preşedinţia română ar trebui să finalizeze un număr important de dosare."Noi vedem lucrul acesta ca fiind pozitiv, faptul că preşedinţia României vizează atingerea unui număr consistent de dosare şi că merge în această direcţie", a spus el.La rândul său, preşedintele Senatului SNSPA, Iordan Bărbulescu, a vorbit despre pregătirea tehnică a preşedinţiei române, dar a evocat şi neînţelegerile pe plan intern."Din păcate, se pare că avem acest blestem că ne pierdem vremea cu tot felul de prostii, când de fapt ştiţi bine care sunt marile teme din Europa. (...) Asta este singura mea observaţie. Din punct de vedere tehnic, sunt convins că va ieşi bine, (...) dar, din alt punct de vedere, al percepţiei, va fi aia care va fi", a menţionat Bărbulescu.Analistul de politică externă, Iulian Chifu, a vorbit despre "măsura" unei preşedinţii de succes a Consiliului Uniunii Europene. În acest context, el a evocat faptul că, în timpul preşedinţiei române, vor avea loc alegeri europarlamentare şi a prezentat un posibil scenariu."Măsura unei preşedinţii cred că este finalitatea şi nu mă refer la rapoarte, ci mă refer ... uite, vom avea alegeri europarlamentare. Daţi-mi voie să vă propun o grilă de gândire - şi dacă, urmare a acestor alegeri europene, vom avea unul dintre cele mai mari partide din grupul suveranist al lui Salvini şi nu vom mai avea partide nici pe la S&D, nici pe la ALDE sau vom avea partide noi?", a spus expertul.El a făcut referire la orientarea pro-europeană a ţării noastre. "Cred că avem o Românie în care majoritatea pro-europeană este consolidată", a adăugat Chifu. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
15:40
Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat, miercuri, că urmează să fie prezentată Ministerului Public şi Ministerului Justiţiei o propunere de reconfigurare a competenţei materiale a instituţiei cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, în sensul stabilirii unui prag valoric însemnat al prejudiciului cauzat bugetului de stat."Urmare a unei analize proprii, va fi prezentată spre apreciere conducerii Ministerului Public şi Ministerului Justiţiei o propunere de reconfigurare a competenţei materiale a DIICOT cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, în sensul stabilirii unui prag valoric însemnat al prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, asociat sau nu cu constituirea unui grup infracţional organizat, o propunere cu privire la reanalizarea incriminării infracţiunii prevăzute de articolul 367 din Codul penal, în conformitate cu Convenţiile Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate adoptat la data de 15 noiembrie 2000 şi totodată o propunere de modificare a articolului 86 alineatul 2 din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România", a declarat Felix Bănilă la prezentarea bilanţului instituţiei pe anul 2018. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
15:40
Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri că Rusia ia în calcul desfăşurarea de rachete capabile să lovească 'teritoriile unde se află centrele de decizie', în cazul în care SUA vor instala noile sisteme de armament în Europa, informează AFP.'Rusia nu intenţionează să desfăşoare prima astfel de rachete în Europa. Dacă însă acestea sunt desfăşurate şi livrate pe continentul european, aceasta va deteriora grav situaţia şi va genera grave ameninţări pentru Rusia', a declarat preşedintele rus într-un discurs rostit în faţa camerelor reunite ale parlamentului - Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei - menţionând că unele rachete ar putea atinge 'Moscova în 10-12 minute'.'Voi spune clar şi deschis: Rusia va fi constrânsă să desfăşoare armamente care ar putea fi utilizate nu doar împotriva teritoriilor de unde ar putea apărea o ameninţare directă, ci şi împotriva teritoriilor în care sunt situate centrele de decizie pentru folosirea rachetelor', a ameninţat şeful statului rus. Foto: (c) MAXIM SHIPENKOV / EPA'Rusia va reacţiona imediat de îndată ce ameninţarea împotriva sa va deveni reală şi-şi va orienta armamentul nu doar asupra ţărilor unde SUA îşi vor instala rachetele, ci şi asupra asupra Statelor Unite', a avertizat Vladimir Putin în discursul rostit în faţa Adunării Federale (parlamentul bicameral), potrivit TASS.Acest avertisment intervine după ce Washingtonul şi-a suspendat participarea la Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), care interzice rachetele sol-sol cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km, acuzând Rusia de încălcarea prevederilor acestui document semnat în 1987. Moscova a răspuns într-un mod similar şi, dacă între timp părţile nu se vor răzgândi, tratatul va deveni caduc în luna august.Vladimir Putin a acuzat SUA că au recurs la 'acuzaţii imaginare împotriva Rusiei pentru a motiva ieşirea lor unilaterală' din tratat, apreciind că Washingtonul ar fi 'trebuit să spună ceva sincer'. La fel ca în alte rânduri, preşedintele rus a acuzat SUA de încălcarea Tratatului INF prin instalarea de lansatoare de rachete Mk-41 în dispozitivul de apărare antirachetă din România şi Polonia, care, potrivit Moscovei, ar putea fi utilizate pentru lansarea rachetelor de croazieră cu rază intermediară de acţiune. Foto: (c) Alexander Zemlianichenko / AP'Suntem pregătiţi de negocieri privind dezarmarea, dar nu intenţionăm să batem la uşi închise. Vom aştepta ca partenerii noştri să recunoască necesitatea dialogului pe bază de egalitate', a mai avertizat el. În continuare, preşedintele rus a detaliat îndelung progresele în proiectarea de noi arme, în special rachete 'hipersonice' prezentate în detaliu în discursul său către camerele reunite ale parlamentului anul trecut: Kinjal, Peresvet, Zirkon, Avangard, Sarmat.Putin le-a cerut americanilor mai întâi să 'calculeze raza şi viteza noilor armamente' ruseşti, înainte de a lua decizii care ar putea crea noi ameninţări grave pentru Rusia, avertizând că în acest caz represaliile vor fi inevitabile. Foto: (c) Alexander Zemlianichenko / APTotodată, preşedintele rus a îndemnat SUA să lase de o parte iluziile privind obţinerea unei supremaţii militare globale, dar a menţionat că Rusia nu este interesată într-o confruntare cu Statele Unite, nu este principala lor ameninţare, iar Moscova doreşte să aibă relaţii de prietenie pe baze de egalitate cu Washingtonul. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Acum 4 ore
15:30
Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, a cincea favorită, a fost învinsă de taiwaneza Su-Wei Hsieh cu 5-7, 6-4, 6-0, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.828.000 dolari.Pentru Hsieh a fost a patra sa victorie în faţa unei jucătoare din top 10 WTA, ea câştigând şi în faţa Simonei Halep anul trecut la Wimbledon, când românca era lider mondial.Kerber (31 ani, 7 WTA), semifinalistă anul trecut la Dubai, a avut procentaje mici la serviciu, 56% puncte cu primul şi 40% cu al doilea. Germanca se impusese în ambele confruntări anterioare cu Hsieh (33 ani, 31 WTA), în 2013 la Madrid, în primul tur, cu 3-6, 6-3, 6-2, şi anul trecut în optimi la Australian Open, cu 4-6, 7-5, 6-2.Hsieh va juca în sferturi cu învingătoarea dintre Karolina Pliskova (Cehia), a patra favorită, şi americanca Alison Riske.AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Ady Ivaşcu)
15:30
Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată marţi de Guvern însă pentru a putea plăti sumele este nevoie ca preşedintele României să promulge Legea bugetului de stat, afirmă ministrul Muncii, Marius Budăi."Ca urmare a deciziei Parlamentului României de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocaţiilor de stat prin Legea bugetului pe 2019, Ministerul Muncii a întocmit proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care a fost aprobat ieri (marţi) în Guvern. Prin acest proiect am modificat Legea 61/1993 şi legea 448/2006. Ordonanţa a fost adoptată dar, pentru a putea face plata alocaţiilor, avem nevoie ca domnul preşedinte să promulge legea bugetului de stat. Totuşi, pentru a nu ajunge să fim puşi în imposibilitatea de a aplica această Ordonanţa şi pentru a nu încălca Legea finanţelor publice, am modificat Ordonanţa pe articolul II şi am spus că va intra în vigoare începând cu drepturile aferente datei de 1 a lunii următoare celei la care se promulga Legea bugetului de stat. Este aşadar decizia domnului preşedinte dacă promulgă sau nu bugetul", a spus Budăi.Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat miercuri că şeful statului urmează să ia o decizie cu privire la legile bugetului de stat şi asigurărilor sociale pe care o va anunţa public în zilele următoare, adăugând însă că proiectul adoptat de Parlament nu este destinat dezvoltării şi progresului României, ci "bunăstării PSD"."Preşedintele României, Klaus Iohannis, atrage atenţia încă o dată că bugetul pentru anul 2019 nu este destinat dezvoltării şi progresului României, ci bunăstării PSD. Bugetul pentru anul 2019, croit din imaginaţia PSD pe baza unor cifre exagerat de optimiste, reprezintă o nouă dovadă a iresponsabilităţii şi modului defectuos prin care social-democraţii au decis să guverneze România. În pofida numeroaselor semnale de alarmă cu privire la sustenabilitate, PSD a mers înainte cu bugetul, aşa cum a decis de fapt grupul restrâns de la vârful acestui partid, care are interese paralele cu cele ale românilor. (...) Preşedintele României urmează să ia o decizie în privinţa Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care o va anunţa public în zilele următoare", a spus Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni.Ea a precizat că, deşi au trecut trei luni de când PSD trebuia să prezinte public proiectul de buget pentru acest an, abia miercuri acest act normativ a ajuns la preşedintele României pentru promulgare.Guvernul a adoptat marţi ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor, măsura urmând să se aplice începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a legii bugetului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu."Guvernul a adoptat prin ordonanţă de urgenţă majorarea alocaţiilor copiilor. (...) 300 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi, 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestor cursuri. De asemenea, alocaţia va fi de 300 de lei şi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani în cazul celor cu dizabilităţi", a spus Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.