„Buna reputaţie“ a magistraţilor, criteriul nedefinit pentru demitere, introdus de Tudorel Toader în modificările legilor justiţiei

Money.ro, 21 februarie 2019 17:00

Este vorba de mai multe modificări la Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Una dintre modificări vizează art. 65 din lege referitor la cazurile în care un judecător sau un procuror poate fi eliberat din funcţie.  Concret, ca urmare a OUG 7/2019, magistraţii vor putea fi eliberaţi din funcţie şi pentru neîndeplinirea „condiţiei privind buna reputaţie”.Astfel, ordonanţa modifică art. 65 alin. 1 lit. i) care în noua formă stipulează: „neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. 2 lit. a) şi e) ori a condiţiei privind buna reputaţie, dacă în acest din urmă caz se apreciază că nu se impune menţinerea în funcţie”. În forma anterioară, textul era: „neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) şi e) ori a condiţiei privind lipsa cazierului fiscal, dacă în acest ultim caz se apreciază că nu se impune menţinerea în funcţie”. Mai multe, pe Adevarul.ro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Money.ro

Acum 24 ore
17:30
Unul dintre cele mai mari spitale private din Austria a inaugurat recent o a doua reprezentanţă oficială la Timişoara, după cea de la Bucureşti. Pacienţii pot afla informaţii referitoare la soluţiile medicale de ultimă generaţie, precum şi referitoare la cum pot beneficia de support pentru accesarea serviciilor medicale. „Viena este una dintre cele mai căutate destinaţii medicale în Europa şi numărul pacienţilor români care vin la spitalul nostru este în creştere în fiecare an. Ne dorim ca reprezentanţa deschisă în Timişoara să funcţioneze ca un hub medical regional, care să faciliteze pacienţilor din vestul ţării accesul la servicii medicale de calitate, acordate de medicii noştri, experţi reputaţi la nivel european. De asemenea, intenţionăm să aducem aici periodic experţi din cadrul spitalului nostru, care să informeze pacienţii români despre tratamentele disponibile pe specialităţile căutate de către aceştia. În cadrul WPK realizăm investigaţii şi tratamente dintr-o gamă extinsă de specialităţi medicale, iar una dintre ariile pe care ne concentrăm în prezent o reprezintă terapiile inovatoare în oncologie - imunoterapia şi terapia personalizată ţintită, care oferă şanse crescute de vindecare pacienţilor afectaţi de cancer“, a declarat la inaugurare Ema Hafner, directorul Departamentelor de marketing şi pacienţi internaţionali Wiener Privatklinik - WPK. Articolul integral pe ADEVĂRUL  
17:00
 Parlamentul European va decide în cadrul sesiunii plenare din această săptămână ce se va întâmpla cu ora de vara. Cetățenii din Uniunea Europeană vor afla în această săptămâna dacă vor trebui să mai dea ceasurile înainte sau înapoi. Votul va avea loc în Parlamentul European, iar propunerea este de renunțare la schimbarea sezonieră a orei începând cu 2021.Țările europene care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Pe de altă parte, ţările care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă îşi vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021. În plus, eurodeputaţii vor ca statele membre să se coordoneze în aşa fel încât să nu existe un impact negativ asupra pieţei unice. Duminica aceasta vom trece la ora de vară ceea ce înseamnă că ora 03:00 va deveni ora 04:00.  
17:00
Liviu Dragnea a reluat, în conferința de presă de luni, tema prezentată săptămâna trecută pe pagina de Facebook a PSD, aceea că PIB-ul României l-a depășit pe cel al Portugaliei. ”Am depășit Portugalia la PIB. Urmează Cehia”, a declarat Dragnea. El nu a spus însă și că Cehia are - la fel ca Portugalia - un Produs Intern Brut pe cap de locuitor aproape dublu față de România. PIB-ul Cehiei este de peste 207 miliarde de euro, adică 19.500 de euro pe cap de locuitor, potrivit datelor Eurostat. Economia României valorează 202 mld. euro, adică 10.300 de euro pe cap de locuitor. Pentru context, dăm și exemplul Luxemburgului, care are un PIB mult mai mic decât România, de 59 mld. euro, însă PIB-ul pe cap de locuitor este de 96.700 euro pe cap de locuitor.  
16:30
Primul eveniment din săptămâna GMW a reunit astăzi, la Bursa de Valori București, mai mulți elevi care au participat la deschiderea ședinței de tranzacționare. De asemenea, elevii prezenți la Bursa de Valori București au participat la o activitate educativă, desfășurată sub forma unui joc, având ca scop înțelegerea noțiunilor privind bursa, a unor situații economice ale societăților și efectele acestora asupra evoluției prețului acțiunilor.“Educația financiară a devenit un punct de reper important în activitatea ASF și sunt încrezător că în timp programele noastre vor avea efecte benefice asupra elevilor și studenților. Educația timpurie înseamnă consumatori bine informați. Totodată, acest demers creează premise excelente pentru dezvoltarea sănătoasă a piețelor financiare”, a declarat Președintele ASF, domnul Leonardo Badea.Obiectivele ASF pentru evenimentele care vor fi organizate în cadrul GMW vizează în principal creșterea nivelului de conștientizare cu privire la importanța educației financiare și rolul acesteia în dezvoltarea economică a țării, îmbunătățirea accesului copiilor și tinerilor la noțiuni de educație financiară și la informații (creșterea nivelului de incluziune financiară), familiarizarea copiilor și tinerilor cu activități reale, specifice pieței financiare și stabilirea unei relaționări cu profesioniștii din piața financiară (job shadow), precum și implicarea efectivă a asociațiilor pieței și asociațiilor de protecție a consumatorilor în activitatea de promovare a educației financiare și a necesității acesteia.Proiectele de educație financiară derulate la nivel național de Autoritatea de Supraveghere Financiară, Banca Națională a României și Ministerul Educației Naționale au avut o contribuție importantă la obținerea premiului Country Award pentru regiunea Europa și Asia Centrală, câștigat de România în anul 2017. Distincția a fost acordată la Berlin de către Child & Youth Finance International (CYFI), organizatorul GMW și una dintre cele mai importante organizații non-guvernamentale din lume.Programul de educație financiară al ASF, pentru anul școlar 2018-2019, include 140 de unități de învățământ din 31 de județe și Municipiul București. Numărul estimat al elevilor care vor participa la acest program se ridică la peste 18.000. Totodată, în cadrul Laboratorului Academic, programul ASF destinat dezvoltării educației financiare în învățământul universitar, vor participa peste 10 centre universitare din întreaga țară.Global Money Week este un eveniment internaţional în cadrul căruia comunităţi întregi îşi unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaştere a mediului financiar, pentru înlăturarea politicilor financiare depăşite şi pentru a oferi tinerilor instrumentele şi inspiraţia necesare pentru a-şi modela propriul viitor. Această iniţiativă a reunit organizaţii din 169 de țări și a implicat peste 32 milioane de copii și tineri. Evenimentele organizate de ASF în săptămâna GMW 25 - 31 martie 2019Săptămâna porților deschise - acțiune ce va promova în rândul elevilor importanța educației financiare. Este o acțiune națională de amploare ce reunește toate cele trei piețe supravegheate de ASF. 25 martie 2019Traseul educațional București – acțiune în cadrul căreia elevi din mai multe licee bucureștene vor parcurge cu un autobuz un traseu în care vor fi incluse obiective socio-culturale, precum și importante clădiri ale vieții financiare din Capitală. Pe parcursul traseului, liceenilor le vor fi susținute prezentări de către reprezentanții ASF. Elevii vor primi materiale care să-i ajute la îmbunătățirea gradului de educație financiară.Întâlnire cu studenții de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași - Liga Studenților Economiști din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor organizează împreună cu ASF mai multe sesiuni de comunicări privind importanța educației financiare în mediul academic. 26 martie 2019Ne jucăm și învățăm! – activități în aer liber la care participă copii de vârstă preșcolară sau de școală primară. Copiilor li se vor prezenta noțiuni simple de educație financiară.Întâlnire cu profesori din alte state sosiți în România prin programul Erasmus – activitatea se înscrie în sfera acțiunilor de educație financiară și va fi derulată prin intermediul Școlii Superioare Comerciale „Nicolae Kretzulescu” din București.Concurs de debate pe teme financiare non-bancare pentru liceeni. Competiția se desfășoară sub coordonarea Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), iar etapa finală va avea loc la Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu“ din București. 27 martie 2019Ne jucăm și învățăm! – activități în aer liber la care participă copii de vârstă preșcolară sau de școală primară.Workshop dedicat profesorilor din învățământul preuniversitar – acțiune ce presupune transmiterea de informații aferente pieței financiare, utile în dezvoltarea personală și a carierei. 28 martie 2019Gala EduFin – eveniment aflat la cea de-a treia ediție, care are ca obiective popularizarea importanței educației financiare și recunoașterea dezvoltării de proiecte de educație financiară la nivel național. La acest eveniment participă reprezentanți ai entităților reglementate, ai asociațiilor de profesioniști și asociațiilor de consumatori, precum și reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, autorităților administrației publice locale și centrale, alte instituții cu rol important în domeniu din România, ambasade, organisme internaționale ș.a. 29 martie 2019Săptămâna porților deschise la ASF – eveniment în cadrul căruia elevii vor vizita sediul ASF și li se vor prezenta informații cu privire la rolul și activitatea Autorității.  
16:30
Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis un mesaj direct președintelui României, Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă care a durat 45 de minute. "Statul de drept nu inseamna statul de drepti. Sunt cativa smecheri care hotarasc ei. Ei sunt Dumnezeii, ei spun cine trebuie sa mearga la puscarie, cine nu, cine scapa, cine nu scapa, cine are dreptul la viata, cine nu. Asta este singura mea problema. Am inteles ca Iohannis vrea sa intru in puscarie, ca sa doarma linistit. Klaus, poate nu intru. Poate nu intru... Nu te culca pe o ureche" a fost mesajul transmis de Liviu Dragnea catre Klaus Iohannis.  
16:00
Liviu Dragnea îl ironizează pe Klaus Iohannis despre care spune că abia îl așteaptă să organizeze referendum. „Va fi un prilej foarte bun pentru români să răspundă și la alte întrebări: câte case trebuie să furi de la stat ca să ajungi președinte? Câte dosare trebuie să îți fie închise de prieteni ca să ai șanse la președinție?”, a spus Dragnea. Întrebat dacă PSD este dezavantajat de suprapunerea referendumului cu europarlamentarelor, Dragnea răspuns că nu. „Ei vor să defavorizeze PSD prin mijloace nepolitice și nelegale. Nu, noi cerem tuturor românilor să vină la vot. Noi suntem foarte interesați ca românii să vină la vot”, a precizat el. Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că vrea referendum pentru că numai în acest fel românii vor putea arăta că nu mai sunt de acord cu modul în care PSD strică legile justiției și își bate joc. El a mai spus că întreaga guvernare PSD a eșuat. ”Pentru a da românior votul înapoi am început să reevaluez ideea unui referendum, pentru că doar așa românii pot arăta că nu mai sunt de acord cu felul în care PSD strică legile justiției și își bate joc de țară, își bate joc de români. Am invitat pentru începutul săptămânii viitoare pe foarte mulți români interesați, cu care voi avea consultări pe tema referendumului, fiincă îmi doresc un referendum bine organizat, bine gândit, în parteneriat cu societatea civilă și cu partidele de bună-credință, împreună cu românii și cu voi”, a declarat el, la gala Tineretului Liberal. Președintele a lansat, din nou, un atac extrem de dur la adresa lui Liviu Dragnea și a PSD, afirmând că democrația este în pericol și că toate guvernările pesediștilor au eșuat.    
15:30
Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, luni, recursul Inspecţiei Judiciare şi a decis că fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi nu a săvârşit abatere disciplinară când şi-a desemnat consiliera, judecătoarea Dana Tiţian, să efectueze un control la structurile DNA din Suceava şi Iaşi. Decizia instanţei este definitivă. Doi magistraţi din complet, Corina Alina Corbu şi Maria Hrudei, au făcut opinie separată, în sensul admiterii acţiunii disciplinare şi sancţionării lui Kovesi cu avertisment. Corina Alina Corbu este preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Instanţei supreme. Ea a fost trimisă în judecată de DNA în anul 2014 pentru complicitate la favorizarea făptuitorului, fiind achitată definitiv în mai 2018. Iniţial, în iunie 2018, Secţia pentru procurori a CSM a decis că Laura Codruţa Kovesi nu a săvârşit o abatere disciplinară în acest caz, însă Inspecţia Judiciară a făcut recurs, respins luni de Instanţa supremă. Inspecţia Judiciară susţine că Kovesi a emis un ordin, în anul 2017, prin care consiliera sa, judecătoarea Dana Tiţian, a fost desemnată să facă parte dintr-o comisie de control la structurile teritoriale ale DNA din Iaşi şi Suceava. În opinia Inspecţiei Judiciare, Kovesi nu avea voie să desemneze un judecător să controleze activitatea unor procurori. Inspecţia Judiciară mai are o acţiune deschisă împotriva lui Kovesi la Instanţa supremă, în legătură cu neprezentarea la audierile organizate de Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009, acţiune care a rămas în pronunţare. Articolul integral pe AGERPRES   
15:30
Lista PSD pentru alegerile europarlamentare cuprinde trei personaje din „familia Antena 3” controlată de mogulul Dan Voiculescu. Liviu Dragnea, care s-a ridicat din pat şi a putut veni la CEx al PSD, dar n-a ajuns la procesul de la Înalta Curte, e aşteptat să facă anuţul oficial în această după-amiază. Dar cine sunt oamenii Antenei 3?– Carmen Avram, realizatoarea emisiunii ”În premieră” difuzată de Antena 3, fosta soţie a altui „antenist” feroce cu discurs anti-justiţie: Adrian Usu– Maria Grapini, europarlamentar provenit din ex-aprtidul lui Dan Voiculescu şi „gaiţă circară” producătoare de limbaj tip Antena 3– Chris Terheş, popă greco-catolic fugit din ţară în SUA, patron al unei asociaţii-fantomă a Diasporei, nerecunoscută de românii din SUA, şi puternic militant anti-DNA cu discurs de agent sovietic „reîncarnat”.  
15:00
Liderii PSD s-au reunit luni în biroul lui Liviu Dragnea cu o oră înintea ședinței Comitetului Executiv. Noi nume vehiculate sunt cele ale pastorului Chris Terhes și al deputatei PSD Biancăi Gavriliță care ar putea să-i înlocuiască pe Carmen Mihălcescu și pe actualul europarlamentar Ioan Mircea Pașcu care au fost susținuți de organizații pe locuri eligibile. New entry pe lista PSD pentru europarlamentare este Chris Terhes, pastor neoprotestant conservator și președinte al Coaliției românilor din SUA. Potrivit surselor Hotnews.ro, acesta ar fi susținut de Mihai Gâdea, realizatorul de la Antena 3, și ar fi finanțat prin asociația sa campania pentru referendumul pentru familie susținut anul trecut de PSD. Iată lista prezentată de Liviu Dragnea:1. Rovana Plumb2. Carmen Avram3. Claudiu Manda4. Chris Terhes5. Dan Nica6. Maria Grapini7. Tudor Ciuhodaru8. Dragos Benea9. Victor Negrescu10. Andi Cristea11. Natalia Intotero12. Gabriela Zoană13.Bianca Gavriliță14. Emilian Pavel15. Doina Pană
14:30
Românii nu sunt, în general, educaţi financiar, pentru că, în România, învăţăm în şcoală cantitatea de precipitaţii din Sahara, poate câte soţii a avut Henric al V-lea, dar mai puţin să ne gestionăm proprii bani sau să rezolvăm probleme financiare, a declarat, luni, într-un eveniment de educaţie financiară adresat elevilor, Lucian Anghel, preşedintele Bursa de Valori Bucureşti (BVB). „Ce mai bună investiţie pe care o puteţi face în voi este educaţia financiară. Nici nu ştiţi cât de mult înseamnă să fii deştept financiar. Învăţăm în şcoală cantitatea de precipitaţii din Sahara, poate câte soţii a avut Henric al V-lea, dar mai puţin să ne gestionăm proprii bani sau să rezolvăm probleme financiare. În viaţă vom avea foarte multe probleme financiare pe care va trebui să le rezolvăm. Dacă nu ştim să le rezolvăm ne va costa foarte mult. A auzit cineva de dobânda compusă? Dacă aţi investi 50 de lei pe zi, la un randament de 2%, ceea ce nu este extrem de mult, conservator la ipoteză, în 40 de ani, de la 25 de ani până la 65 de ani, depăşiţi 1 milion de lei, deveniţi milionar, şi ca urmare a dobânzii compuse care înseamnă dobândă la dobândă. Credem cu tărie, şi de aceea Bursa de Valori Bucureşti se implică în foarte multe evenimente de educaţie financiară, că dacă noi toţi vom fi educaţi financiar mai bine, vom trăi cu toţii mai bine”, a spus Lucian Anghel, potrivit Agerpres. Acesta adăugat că în domeniul financiar „nu prea există masă gratis”, iar orice reclamă mai mult sau mai puţin corectă poate să inducă un comportament financiar greşit din partea consumatorului. Articolul integral pe DIGI24  
14:30
 Iată postarea lui Traian Băsescu: ”Dăncilizarea politicii externe.Mizând pe faptul că e proastă, lobiştii americani au invitat-o pe Dăncilă la un eveniment de comemorare al Holocaustului.Crezând că e ocazia vieţii ei de a se manifesta pe pământ american, Dăncilă a recitat instrucţiunile primite de la Dragnea fără a înţelege efectul propriului discurs. A promis orice a crezut Dragnea că poate să-i impresioneze pozitiv audienţa în folos propriu, nesocotind grav poziţia unitară şi solidară a Uniunii Europene, dar şi politica externă echilibrată a României în Orientul Mijlociu.Anunţul precum că Guvernul României va muta Ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim a stârnit entuziasmul sălii dar a aruncat pe Apa Sâmbetei 50 de ani de politică externă românească în Orientul Mijlociu.Implicaţiile anunţului sunt grave pentru că schimbă radical politica externă a României în Orientul Mijlociu şi ne singularizează în interiorul Uniunii Europene prin nerespectarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.Dragnea şi Dăncilă printr-un mimetism specific maimuţelor, cred că pot face şi ei ceea ce au făcut americanii. Eu nu zic că n-o pot face, o pot face, dar cu costuri extraordinare de credibilitate a României .SUA poate ţine la respect lumea arabă prin forţa economică şi militară, pe când România a pierdut respectul şi încrederea lumii arabe.După ce a văzut efectele discursului, Dăncilă şi-a adus aminte că titularul politicii externe este Preşedintele României iar o ambasadă se poate înfiinţa numai prin decret prezidenţial.Primul semnal politic extrem de puternic, este anularea vizitei de stat a Regelui Abdullah al Regatului Haşemit al Iordaniei în România, în condiţiile în care Regele Abdullah este cel mai echilibrat şi respectat şef de stat al lumii arabe, este cel mai bun partener al SUA în lumea arabă şi un mare prieten al României.Dragnea şi Dăncilă au nesocotit interesele României din slugărnicie şi pentru un zâmbet primit peste ocean şi acest lucru îl spun eu, un politician care susţine, respectă, admiră şi iubeşte Israelul şi poporul său.De azi, politica externă a României este dăncilizată şi riscă să devină nesemnificativă, pentru că se face în interesul strict al lui Dragnea şi nu în interesul ţării.Mare ticăloşie.PS - România are nevoie de votul ţărilor arabe pentru a obţine mult râvnitul post de membru nepermanent al Consiliului de Securitate.”   
14:00
Senatorul USR Mihai Goțiu se declară „surprins, iritat și revoltat” de proiectul de lege semnat de colegii săi de partid care prevede pedepse cu închisoarea pentru promovarea ideilor comuniste. „Mă delimitez în mod public de această propunere legislativă, care e la ani lumină de scopul ei declarat”, a ascris Goțiu pe Facebook. 13 deputați USR, printre care și președintele partidului, Dan Barna, au depus la Senat un proiect legislativ care prevede închisoare până la zece ani pentru promovarea ideilor și doctrinelor comuniste. De asemenea, inițiativa prevede desființarea de drept a organizațiilor cu caracter comunist. Senatorul USR susține că inițiativa nu a fost suficient dezbătută în partid și „lasă loc de interpretări legitime că ar putea da naștere unor abuzuri inimaginabile, unor decizii discreționare și, mai grav, că ar putea duce la cenzură și sancționare penală pentru delict de opinie”. „Ideea asocierii simpliste între ideologia fascistă (ideologie rasistă și xenofobă la modul intrinsec) și idei și concepte ”comuniste” necesita o dezbatere și o analiză mult mai atentă, la fel cum era necesară o asemenea analiză și cu privire la modul de formulare a legii, care este departe de obiectivele declarate ale inițiatorilor – acela de a repara ororile regimului comunist”, a spus el. Articolul integral pe HOTNEWS  
13:30
Tudorel Toader a fost internat în spital luni dimineaţa, după ce a reuşit să îşi rupă piciorul chiar de ziua sa, potrivit postului de televiziune Romania TV. Astfel, Guvernul PSD-ALDE pare să sufere la propriu, din punct de vedere fizic, după anunţul privind ministrul Justiţiei, mai ales că şi Liviu Dragnea este în continuare internat în spital cu probleme la coloana vertebrală. Conform sursei citate, Tudorel Toader a fost internat în spital astăzi, de ziua lui, pe 25 martie. Ultimele informaţii oficiale spun că cel care se află în fruntea Ministerului Justiţiei era în concediu, încă de la sfârşitul săptămânii trecute. Tudorel Toader împlineşte luni, de Buna Vestire şi de Ziu Poliţiei, vârsta de 59 de ani. 
12:30
Liderul PSD Liviu Dragnea a ajuns luni la Parlament. Acesta le-a spus jurnaliștilor prezenți că nu dorește să facă operația. "Nu vreau să fac operația", a spus Dragnea, întrebat dacă va asculta sfatul doctorilor. Conducerea PSD se reuneşte, luni, pentru a valida lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare din mai. La şedinţa de luni a Comitetului Executiv Naţional al PSD a sosit şi Liviu Dragnea, aceasta fiind prima apariţie publică a şefului PSD de la internarea în spital din cauza problemelelor la coloană. Lista PSD pentru europarlamentare ar putea fi deschisă de Rovana Plumb, ea fiind în cărţi şi pentru postul de comisar european din partea României. "Eu nu ştiu pe ce loc va decide Comitetul Executiv Naţional să fie Rovana Plumb pe listele de europarlamentare, dar eu o voi propune pe primul loc. Şi după europarlamentare, o să o rog pe doamna prim-ministru Dăncilă să o mai propună şi altceva pe doamna Rovana Plumb", a declarat Liviu Dragnea în 15 martie. Celălalt post invocat de liderul social-democrat ar putea fi cel de comisar european. Pe locul al doilea s-ar afla jurnalista Carmen Avram, conform unor surse citate de Adevărul. Pe loc eligibil s-ar putea afla şi Claudiu Manda, soţul Olguţei Vasilescu, europarlamentarii Dan Nica, Ioan Mircea Paşcu, Maria Grapini şi Victor Negrescu. Pe lista candidaţilor PSD s-ar afla şi Cătălina Ştefănescu, fost parlamentar şi apropiată a lui Liviu Dragnea, aceasta având susţinerea Tineretului social-democrat la europarlamentare.  
12:30
Laura Codruta Kovesi a fost prezenta, luni, la sediul ÎCCJ, pentru un nou termen în procesul în care Inspecția Judiciară a contestat decizia Secției pentru Procurori a CSM, potrivit căreia fosta șefă a DNA nu a comis nicio abatere disciplinară prin neprezentarea la comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009. "Ați fost în sală, ați auzit argumentele. Abatarerea disciplinară ar fi că nu am respectat decizia 611. Am respectat-o, trebuia să iau măsuri alternative. Nu vreau să mai fac altă declarație. Este decizia judecătorilor, vom vedea", a declarat Kovesi.  
12:30
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei si-a anulat vizita planificata in Romania dupa ce premierul Viorica Dancila a anuntat ca ambasada noastra in Israel va fi mutata de la Tel Aviv la Ierusalim. "Majestatea Sa, regele Abdullah al II-lea, anuleaza o vizita in Romania, programata sa inceapa luni, in solidaritate cu Ierusalimul", a declarat, luni, ministrul de Externe al Iordaniei, citat de Arab News. "In cadrul vizitei regelui Abdullah in Romania, care detine in prezent presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, erau programate intalniri cu presedintele Klaus Iohannis, dar si cu liderii Parlamentului. De asemenea, Maiestatea Sa trebuia sa participe la Intalnirile de la Aqaba, planificate de Romania in parteneriat cu Iordania.In acelasi timp, guvernele Iordaniei si Romaniei trebuiau sa semneze un acord, doua memorandumuri de intelegere si un program de cooperare, in timp ce se dorea organizarea unui forum de afaceri iordanian-roman, cu participarea reprezentantilor sectorului privat ai celor doua tari", se arata intr-un comunicat de presa al Familiei Regale a Iordaniei.   
11:30
Florin Iordache, cel care îl înlocuieşte în această perioadă pe Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a sesizat Curtea Constituţională pentru un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema completurilor specializate. Sesizarea a fost depusă vineri, 22 martie, la CCR. Iordache susţine că ÎCCJ a generat un conflict pentru că nu a constituit completuri specializate care să judece în primă instanţă dosarele de corupţie, aşa cum prevede Legea 78/2000. Însuşi Liviu Dragnea este vizat, acesta fiind condamnat în primă instanţă de un asemenea complet.   
11:00
La eveniment, premierul a făcut o nouă gafă. În timpul discursului susținut în cadrul Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), Dăncilă a pronunțat greșit ”Camp David”. ”În anii 1960 și 1970, când alte țări și-au întrerupt relația cu Israelul, noi am consolidat-o. Am făcut un lucru corect, am făcut ceea ce trebuia, fiindcă prietenia are valoare atunci când e nevoie de ea. Am rămas o voce importantă în timpul procesului de pace, în special cel de la Champ David, care a adus pacea dintre Israel și Egipt”, a rostit Viorica Dăncilă. Discursul a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Guvernului, însă șters la scurt timp. De asemenea, Dăncilă a anunţat la eveniment că ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. „După cum știm, președintele Donald Trump a deschis ambasada Statelor Unite la Ierusalim. Acest pas admirabil și curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu și poporul român. Sunt încântată să anunț astăzi, în fața audientei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toți actorii constituționali implicați în procesul decizional din țara mea și în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, și Guvernul pe care-l conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Dăncilă. Articolul integral pe CAPITAL   
10:00
Iată postarea integrală a senatorului Cîțu:”Amnistia fiscala, un tun de 89.1 miliarde lei pentru sinecuristii de la stat!Companiile de stat platesc salarii mai mari decat cele din companiile cu capital privat romanesc DAR au si cea mai mica productivitate din economie. Aici vorbim de companii, productivitatea in administratia publica.. nu exista.Acum, companiile de stat mai primesc un cadou- amnistia fiscala.In acest moment companiile publice financiare si nefinanciare au datorii totale de 89.1 miliarde lei !!!Acesti bani nu au fost platiti si iar impacutl in economie a fost devastator. O multime de companii private au intrat in faliment. Iar gaura a fost acoperita de taxe mai mari si mai multe platite de sectorul privat si imprumuturi cu cele mai mari dobanzi din UE. Mai simplu, gaura este platita de sectorul privat astazi si de sectorul privat din viitor (daca va mai exista).Comunistii de la PSD+ALDE nu vor sa vanda companiile de stat cu datorii sau sa le inchida. NU.Vor sa le stearga datoriile iar dupa aceea sa le permita sa faca ceea ce stiu mai bine- datorii si pierderi. Atat timp cat au posturi pentru sinecuristii de partid.Dar ANAF de ce nu a recuperat aceste datorii?Teodorovici trebuie sa prezinte public actiunile intreprinse de ANAF pentru recuperarea datoriior companiilor de stat si ce sanctiuni au fost aplicate. Sau ANAF ataca doar investitorii privati si persoanele fizice?Aministia fiscala trebuie sa se aplice tuturor persoanelor FIZICE si JURIDICE.”  
09:20
„Declaraţia din America a doamnei Dăncilă începe cu o fractură logică deschisă. Viorica Dăncilă anunţă că va muta ambasada după finalizarea raportului tehnic al Ministerului de Externe. Păi, acel raport poate să conducă şi la ideea neschimbării locului ambasadei? Logic, da. De aceea se face un raport tehnic, el poate să indice finalmente mutarea sau nemutarea. Aşa funcţioneazăa un raport tehnic.Dăncilă spune: .Atunci de ce s-a mai făcut acest raport, această cercetare tehnică, de vreme ce premierul Dăncilă oricum vrea să mute ambasada?Absurditatea perfectă”, a explicat Cristian Tudor Popescu.În opinia acestuia, dorinţa de a muta ambasada este de fapt o „încercare disperată” de a schimba atitudinea Departamentului de Stat al SUA faţă de politica în justiţie a puterii din România. Articolul integral pe DIGI24  
08:50
„Pe unii care trăiesc în lumea lor e bine să nu-i contrazici. Se recomandă şi în tratatele de medicină. Lasă-l, are bau-baul sub pat, nu-l contrazice. Celor care le ies balaurii de sub pat e bine să nu-i contrazici. Eventual le recomanzi să taie picioarele de la pat ca să stea patul lipit de podea să nu mai aibă loc bau-baul acolo”, a spus Tudose, întrebat la o conferinţă despre afirmaţiile lui Codrin Ştefănescu. Secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu a declarat duminică, la un miting social-democrat care avut loc în Piaţa Sfatului din Braşov, că PSD este singurul partid românesc, singurul partid nefinanţat din străinătate, format din oameni normali. „PSD este singurul partid românesc, nu este ca celelalte. Este singurul partid nefinanţat din străinătate, format din oameni normali. Nu uitaţi până după alegeri, suntem singurul partid care se bate pentru România. Suntem singurul partid care îi poate învinge pe ăştia cu sistemul lor toxic. Am venit la Braşov ca să dăm acest semnal”, a declarat Codrin Ştefănescu. La eveniment au fost invitaţi şapte miniştri din actualul Guvern.  
08:50
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, spunea la începutul anului că au fost discutate modificări la structura anului şcolar 2019-2020. Aceasta vorbeşte acum de schimbările operate în învăţământ, oficialul subliniind că mulți i-au reproșat dezechilibrul ușor între semestre, deoarece unul are 15 săptămâni, celălalt are 20 de săptămâni. Oficialul spune că elevii vor avea mai puține vacanțe. „Toată lumea se uită la mine şi vorbeşte de schimbări. Două schimbări am făcut în patru luni și anume noua metodologie pentru manuale și noua structură a anului școlar. În ce constă? Să scăpăm de lucrurile de care vorbiţi. Pentru că semestrul I era franjurat, chiar eu am pus această sintagmă (…) Semestrul se încheie pe 21 decembrie și semestrul II începe după trei săptămâni de vacanță și are o vacanță de două săptămâni în perioada sărbătorilor de Paște. Aceasta este schimbarea. Mi se pare mult mai adecvată, chiar dacă mulți reproșează dezechilibrul ușor între semestre: unul are 15 săptămâni, celălalt are 20 de săptămâni. Dar cel mai lung are în interiorul lui două săptămâni de vacanță, de sărbătorile de Paşte”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Antena 3. Întrebată dacă ar putea schimba ora de începere a cursurilor, ea a răspuns că aceasta este o decizie pe care nu o ia ministrul, ci fiecare şcoală în parte. „Dacă şcoala convine cu familiile că pot începe cu jumătate de oră mai târziu, atunci pot să facă lucrul acesta. Decizia nu o ia ministrul. Este doar o idee pe care unii o pot fructifica. Sunt cazuri în ţara noastră în care unele şcoli încep la 7.30, altele la 8.00, altele la 8.30”, a mai spus ministrul. Potrivit structurii anului şcolar 2018-2019, stabilit de Ministerul Educaţiei, semestrul I are 18 săptămâni, dispuse în perioada 10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019. Vacanţa de iarnă a început pe 22 decembrie şi s-a încheiat pe 13 ianuarie. După vacanţă, elevii au mers la cursuri până în 1 februarie 2019, după care au avut o nouă vacanţă intersemestrială, între 2 şi 10 februarie.   
08:50
Transportatorul aerian național Tarom și-a crescut în 2018 cifra de afaceri, numărul de pasageri, veniturile și vânzările, precizează Werner Wolff, directorul demis de la Tarom de ministrul Transporturilor. Acesta vine cu precizări, în urma declarațiilor ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, care a spus sâmbătă că 40% din pierderile Tarom pe 2017 au fost făcute în mandatul lui Werner Wolff, iar în două luni din 2019 acesta a ”bifat” pierderi de 47 milioane lei. Într-o declaraţie oficială transmisă Capital, Wolff afirmă că nu el a mâncat banii Tarom, ”ci cheltuielile pentru reparații motoare, componente rotabile și controalele la aeronavele Tarom”. În plus, la nivelul anului trecut, cheltuielile cu reparații și controale capitale au costat compania 201 milioane lei. „Imaginea Tarom se ridică mai presus de polemicile legate de mandatul unui director al acestei companii. Pentru a proteja imaginea unei companii care are nevoie de încredere și susținere în această perioadă, nu vreau să prelungesc o polemică cu privire la eficiența mandatului meu la conducerea Tarom. Cu toate acestea, fac un apel public la respectarea adevărului și reputației unui brand național important. Compania Tarom și-a crescut în 2018 cifra de afaceri, numărul de pasageri, veniturile și vânzările, după un efort sincer al echipei noastre. Să nu ne batem joc de aceste rezultate, pentru că tocmai respectându-le se poate capitaliza pe această creștere”, arată declaraţiile transmise Capital, duminică, de Werner Wolff. Articolul integral pe CAPITAL  
08:50
Fostul președinte a pus-o la colţ pe Andreea Creţulescu atunci când aceasta a vorbit despre referendumul pentru demiterea sa şi despre condamnarea lui Dragnea. ” Doamna Crețulescu, oricât ați fi de PSD-istă, nu puteți să îi acoperiți la o fraudă de două milioane de voturi. „, a tunat Băsescu. Fostul şef al statului nu s-a oprit aici. Nici Liviu Dragnea nu a scăpat de vorbele grele ale acestuia. Fostul său subaltern, de pe vremea când Dragnea făcea parte din PD, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă la referendumul de demitere a preşedintelui. „Este o condamnare pentru că a furat voturi. De asta e condamnat. A fura nu înseamnă că le-a luat să le ducă acasă. Le-au pus pentru oameni care nu au fost la vot. Au băgat mai multe voturi decât oameni la vot”, a spus Băsescu la RTV.  
08:50
In Romania, peste 47,5% din asiguratii RCA sunt incadrati in clasa de bonus B8. Asta inseamna ca pentru ei prima RCA efectiv platita este cu 50% mai mica decat cea care rezulta din calculul de referinta. In cazul asiguratilor persoane fizice acest procent este chiar mai mare, de peste 53,7%, adica semnificativ mai mult de jumatate din asiguratii persoane fizice platesc prime RCA cu 50% mai mici decat cele rezultate din calculul de referinta. In aceasta situatie favorabila sunt peste 2,4 milioane de polite RCA. Mai mult decat atat, peste 88,1% din asiguratii persoane fizice se aflat intr-una dintre clasele de bonus (de la B1 la B8), ceea ce inseamna ca toti acestia, vor plati prime RCA mai mici decat cele rezultate din calculul de referinta, in cazul celor mai multi cu 50% mai mici (asa cum am vazut din cifrele anterior mentionate), iar ceilalti la reduceri situate in 45% si 5%. In momentul actual pe piata romaneasca doar circa 22% din polite se situeaza la nivelul B0 (adica fara bonus) sau intr-una din clasele de malus. Tariful de referinta, pentru a fi comparabil si aplicabil in cazul tuturor asiguratilor, include incarcarea Bonus/Malus calculata ca o medie la nivelul pietei ce tine seama de ponderea asiguratilor in cadrul diferitelor clase de bonus, respectiv de malus. Atunci cand un asigurat incheie o polita RCA, acesta plateste o prima calculata pe baza tarifului standard (care poate fi comparat cu cel de referinta publicat) dar din care se deduce bonusul aferent clasei de bonus in care acesta se incadreaza. De exemplu, un client aflat in clasa de bonus B8 va plati o prima efectiva cu 50% mai mica fata de prima calculata standard. Asadar, unui asigurat aflat in clasa de bonus B8, i se asociaza un tarif de referinta efectiv cu 50% mai mic decat cel standard (care este aferent clientilor fara bonus si fara malus, incadrati in clasa B0).   
08:20
Președintele Klaus Iohannis a reacționat duminică la afirmațiile făcute de premierul Viorica Dăncilă despre faptul că va muta ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, atrăgând atenția asupra faptului că șefa guvernului ” demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român” și subliniind că decizia de mutare a unei reprezentanțe diplomatice nu aparține doar Guvernului. Comunicatul integral transmis de Administrația Prezidențială: Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că, prin declarațiile susținute astăzi referitoare la mutarea Ambasadei României la Ierusalim, Prim-ministrul Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român. Din dorința de a-și revendica o decizie care nu aparține doar Guvernului României, așa cum dorește să lase impresia, Prim-ministrul Viorica Dăncilă se grăbește să facă anunțuri publice fără să existe o decizie în acest sens.Poziția Președintelui României cu privire la acest subiect a fost exprimată cu claritate în repetate rânduri și nu va fi reluată acum.Decizia mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim va avea loc numai după finalizarea analizei care se desfășoară în prezent și doar cu avizul tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul politicii externe și al securității naționale. Decizia finală aparține Președintelui României, care este, potrivit Constituției, titular al deciziilor de politică externă a României și reprezentant al țării noastre în plan extern.Administrația Prezidențială nu a primit până în prezent analiza care a fost anunțată în repetate rânduri de Guvern.Președintele Klaus Iohannis solicită, din nou, Guvernului și Prim-ministrului să manifeste responsabilitate în actul de guvernare.Reacția președintelui vine după ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat duminică, într-un discurs susținut la Washington, că ea, în calitate de prim-ministru, va muta ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.„Guvernul României a iniţiat un proces de evaluare a oportunităţii mutării Ambasadei României la Ierusalim. De aceea sunt încântată să anunţ astăzi, în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, şi Guvernul pe care îl conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat ea, duminică, în cadrul Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), care are loc în Statele Unite ale Americii.”Susținerea față de Israel și față de comunitatea evreiască a fost preocuparea noastră constantă”, a mai spus șefa Guvernului.Declarațiile au fost făcute de Viorica Dăncilă în cadrul vizitei private pe care a început-o în SUA pentru a participa la Conferința Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC).
08:20
Premierul Viorica Dancila a declarat diminica seara, la un Antena 3, ca anuntul privind relocarea ambasadei la Ierusalim a fost doar o opinie personala, iar reactia presedintelui Klaus Iohannis nu a facut decat sa o dezamageasca, pentru ca ea a spus ca trebuie indeplinite procedurile constitutionale. "Am formulat corect, am zis ca trebuie sa implinim toti pasii constitutionali, nu am zis ca mut eu ambasada, am spus ca trebuie sa respectam constitutia. Presedintele nu a facut decat sa ma dezamageasca petru ca eu am avut o abordare corecta si am luat in calcul ca constitutia trebuie respectata, opinia mea este ca trebuie sa facem acest pas, este o opinie personala", a declarat la Antena 3 Viorica Dancila. Ea a mai spus ca spera ca presedintele Iohannis "sa puna in balanta si sa ia decizia cea mai buna". "As vrea sa am o discutie cu domnul presedinte. (...) Am vazut declaratia domnului presedinte care a fost foarte nemultumit de declaratia mea. Libertatea de exprimare este a oricui. Eu, ca prim-ministru, mi-as dori sa facem acest pas. Faptul ca vrem sa se mute ambasada si sa fim apropiati de SUA si Israel nu inseamna ca ne indepartam de UE. Decizia finala, conform Constitutiei, este la presedinte", a adaugat premierul. De asemenea, ea a mai spus ca in cazul in care presedintele Klaus Iohannis refuza relocarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, va analiza toate posibilitatile, neexcluzand sesizarea Curtii Constitutionale. "Nu m-am gandit la variante, dar le vom analiza pe toate. Vom analiza care sunt variantele care sa fie benefice pentru Romania. La intoarcerea in tara vom analiza aceste variante", a mai spus Dancila. Articolul integral pe ZIARE.COM   
08:20
La eveniment, premierul a făcut o nouă gafă. În timpul discursului susținut în cadrul Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), Dăncilă a pronunțat greșit ”Camp David”. ”În anii 1960 și 1970, când alte țări și-au întrerupt relația cu Israelul, noi am consolidat-o. Am făcut un lucru corect, am făcut ceea ce trebuia, fiindcă prietenia are valoare atunci când e nevoie de ea. Am rămas o voce importantă în timpul procesului de pace, în special cel de la Champ David, care a adus pacea dintre Israel și Egipt”, a rostit Viorica Dăncilă. Discursul a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Guvernului, însă șters la scurt timp. De asemenea, Dăncilă a anunţat la eveniment că ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. „După cum știm, președintele Donald Trump a deschis ambasada Statelor Unite la Ierusalim. Acest pas admirabil și curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu și poporul român. Sunt încântată să anunț astăzi, în fața audientei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toți actorii constituționali implicați în procesul decizional din țara mea și în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, și Guvernul pe care-l conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Dăncilă. Articolul integral pe CAPITAL   
Ieri
17:30
Liviu Dragnea a fost internat, din nou, sâmbătă seară, din cauza dublei hernii de disc cu care a fost diagnosticat săptămâna trecută. Liderul PSD era aşteptat să participe astăzi la alegerile de la organizaţia PSD Braşov. „Trebuia să participe și Liviu Dragnea la această întâlnire, aseară a avut iar o probleme de sănătate, medicii au insistat și aseară a fost internat câteva ore. A mai făcut câteva injecții. Procedura medicală. Sperăm ca totul să fie bine, pentru că mâine avem o ședință foarte importantă. Mâine, la 12.30, CEX va stabili lista candidaților PSD pentru europarlamentare și sperăm ca starea președintelui Liviu Dragnea să fie bună pentru mâine”, a spus Codrin Ștefănescu. Liviu Dragnea s-a externat joi, după ce weekendul trecut a acuzat dureri de spate. Preşedintele PSD a refuzat operaţia şi a ales să facă infiltraţii. 
17:30
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. Declarația a fost făcută în cadrul unei vizite private din SUA. „După cum știm, președintele Donald Trump a deschis ambasada Statelor Unite la Ierusalim. Acest pas admirabil și curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu și poporul român. Sunt încântată să anunț astăzi, în fața audientei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toți actorii constituționali implicați în procesul decizional din țara mea și în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, și Guvernul pe care-l conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Dăncilă, astăzi.
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.