Semjén Zsolt: Cred că românii şi maghiarii sunt creaţi ca să conlucreze, mâna noastră e întinsă

Agerpres, 15 martie 2019 23:30

Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a declarat, vineri, la Oradea, cu ocazia festivităţilor organizate de UDMR la Ziua Maghiarilor de pretutindeni, că maghiarii şi românii pot să conlucreze împreună."15 Martie este sărbătoarea independenţei şi a existenţei maghiarilor de pretutindeni. Existenţa maghiarilor înseamnă că avem dreptul la drepturi care să ne ajute să ne menţinem identitatea. Maghiarii nu au cerut vreodată un altfel de lucru care să nu existe în Uniunea Europeană. Dacă se acceptă că unele drepturi sunt permise în Uniunea Europeană, dar nu şi maghiarilor, atunci s-ar accepta faptul că maghiarii sunt cetăţeni europeni de rangul doi în UE şi nu au aceleaşi drepturi ca şi celelalte popoare. Dar neacceptând acest lucru, tot ce este posibil în Uniunea Europeană este posibil şi pentru naţiunea maghiară. Şi este logic că dacă aceste drepturi pentru maghiari devin realitate, asta nu înseamnă că va fi mai puţin pentru români. Cred că românii şi maghiarii sunt creaţi ca să conlucreze împreună, iar acum la aceste alegeri europene, întrebarea este dacă ne putem păstra această gândire creştină şi direcţie europeană. Maghiarii şi românii trebuie să conlucreze. Mâna noastră este întinsă. Şi această conlucrare nu depinde de bunăvoinţa părţii maghiare. Dacă Ungaria a reuşit nu de mult să se înţeleagă foarte bine şi cu Serbia şi cu Slovacia, atunci credem că nu numai de noi depinde ca să fie o situaţie similară, de perfectă conclucrare şi cu partea română", a declarat presei Semjén Zsolt.Ceremoniile dedicate Zilei maghiarilor de pretutindeni au început vineri, înainte de masă, cu depuneri de coroane la monumentul din Episcopia Bihor, la Biserica Reformată din Rogerius şi în Cimitirul Municipal din Oradea, la mormântul revoluţionarului paşoptist polonez Kazimir Rulikowski, precum şi la bustul lui Nicolae Bălcescu din parcul cu acelaşi nume.Principalele momente ale festivităţilor s-au desfăşurat, în timpul serii, la statuia lui Szacvay Imre din Piaţa Libertăţii, unde au fost citite mesajele premierului României, Viorica Dăncilă, şi al Ungariei, Viktor Orban, cu discursuri ale unor oficiali locali şi ale liderilor UDMR.Au luat cuvântul preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt şi preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabó Ödön.De la statuia lui Szacvay, cei peste o mie de participanţi au parcurs un marş comemorativ cu făclii prin centrul Oradiei, pe traseul strada Iosif Vulcan - strada Republicii, până la bustul poetului revoluţionar Petőfi Sándor din Parcul Petőfi pentru a depune şi aici coroane de flori. AGERPRES / (A - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 30 minute
19:30
Ciclistul belgian Thomas De Gendt (Lotto Soudal) a câştigat luni în solitar prima etapă a Turului Cataloniei, ediţia 2019, desfăşurată pe un traseu de 164 km, cu plecare şi sosire la Calella (nord-est de Barcelona).De Gendt a fost cronometrat cu timpul de 4h 14:32, fiind urmat de germanul Maximilian Schachmann (Bora Hansgrohe, + 2:48) şi slovenul Grega Bole (Bahrain-Merida, +2:54).Marţi va avea loc etapa a 2-a, din cele şapte prevăzute, pe traseul Mataro - Sant Feliu de Guixols (179,6 km).Ediţia de anul trecut a Turului Cataloniei i-a revenit spaniolului Alejandro Valverde (Movistar), triplu câştigător al acestei competiţii ciclistice. AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea) 
19:30
Antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că repriza a doua a meciului cu Suedia ar putea să fie etalon de joc pentru reprezentativa pe care o conduce.''Pentru felul în care am încercat să revenim în joc şi felul în care am reuşit să ţinem Suedia în jumătatea proprie şi să încercăm să egalăm de la 2-0 pe terenul Suediei (...), din punctul meu de vedere, în a doua repriză nu am ce să reproşez jucătorilor. Sper ca a doua repriză cu Suedia să fie etalonul la care trebuie să ne uităm de acum înainte la echipa naţională", a spus Cosmin Contra.El s-a referit şi la meciul de marţi cu Insulele Feroe şi a spus că în Europa nu mai există echipe mici."Din ce am analizat eu, e o echipă bine aşezată în teren (...), sunt foarte periculoşi, au jucători foarte înalţi şi masivi, dar cred că până la urmă trebuie să fim atenţi, pentru că nu mai există echipă mică în Europa în momentul de faţă şi pe fiecare trebuie s-o tratăm cu cea mai mare seriozitate", a punctat antrenorul român.În aceeaşi conferinţă de presă, jucătorul Ciprian Deac (CFR Cluj), care va fi titular, a spus că România este obligată să câştige meciul cu Feroe, mai ales că grupa României este una "destul de complicată".Antrenorul naţionalei Insulelor Feroe, Lars Olsen, a declarat că speră ca echipa sa să facă un joc bun."Suntem două echipe dezamăgite. Atât noi cât şi România am pierdut cu acelaşi scor, 1-2, totuşi suntem nerăbdători să jucăm contra României, am mai jucat şi acum câţiva ani, când am pierdut cu 1-0, şi sperăm, totuşi, să facem o figură frumoasă, măcar să egalăm prestaţia de atunci", a menţionat Lars Olsen.România va întâlni marţi, de la ora 21:45, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca, echipa Insulelor Feroe, în al doilea său meci din Grupa F a preliminariilor pentru EURO 2020 şi în primul meci de pe teren propriu. AGERPRES/ (A-autor: Marius Septimiu Avram, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) 
19:30
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut luni, pe DN 72, în zona Brătăşanca, traficul fiind restricţionat pe o bandă, informează IPJ Prahova.Potrivit sursei citate, un microbuz (Bucureşti-Moreni) a fost lovit de o autoutilitară.Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, în microbuzul implicat în accident erau şapte persoane, iar o altă persoană se afla în autoutilitară. AGERPRES/(AS-autor: Cornelia Dumitru, editor: Diana Dumitru, editor online: Simona Aruştei)
19:30
Un procuror de la DNA le-a solicitat luni judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rejudecarea dosarului în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă.Pe 22 mai 2018, un complet de la Instanţa supremă format din trei judecători a dispus achitarea lui Tăriceanu, printre motivele invocate fiind şi faptul că DNA avea suspiciuni că şeful Senatului ar fi săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, însă l-a audiat pe acesta în calitate de martor. În opinia primei instanţe, Tăriceanu s-ar fi autoincriminat dacă ar fi recunoscut în declaraţia de martor că ar avea vreo legătură cu retrocedarea Fermei Băneasa.Luni, la judecarea apelului, procurorul de şedinţă a solicitat casarea sentinţei prin care Tăriceanu a fost achitat şi trimiterea dosarului spre rejudecare."Inculpatul Călin Popescu-Tăriceanu a fost audiat în faza de urmărire penală, în legătură cu retrocedările, şi nu cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală. Vă rugăm să aveţi în vedere că în dosar sunt întrunite elementele săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă. Este relevant faptul că Tăriceanu avea cunoştinţă de acele retrocedări şi se înţelesese cu consultanţii săi politici ca actele să fie întocmite de fosta sa soţie, Ioana Valmar. Călin Popescu-Tăriceanu nu a relatat tot adevărul. Acesta a minţit şi în legătură cu angajarea lui Marcovici la Guvern. Judecătorii de la instanţa de fond nu s-au pronunţat cu privire la actul de sesizare. (...) La momentul în care a fost audiat ca martor, Călin Popescu-Tăriceanu nu era suspectat şi nu erau probe că era implicat în acel grup infracţional legat de retrocedarea Fermei Băneasa. Activitatea de urmărire penală s-a desfăşurat legal, cu respectarea dreptului la apărare şi un proces echitabil. În noiembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus luarea unor măsuri de supraveghere faţă de Tăriceanu, dar asta nu înseamnă că el era suspectat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Nu există nicio probă că, la acel moment, Tăriceanu era suspectat de săvârşirea vreunei infracţiuni. Nici în decembrie 2015, când a fost audiată fosta soţie, Tăriceanu nu era suspectat de evaziune fiscală. În declaraţia dată de Ioana Valmar, aceasta a susţinut că avea cunoştinţă de existenţa actelor privind retrocedarea Fermei Băneasa. Din declaraţia dată la urmărirea penală ca martor, dar şi din declaraţia dată în instanţă, nu a rezultat că Tăriceanu a simţit că era suspectat şi s-ar fi autoincriminat", a spus procurorul.Procesul continuă cu pledoaria avocatului care îl apără pe Tăriceanu.Tot acum, judecătorii au anunţat că vor amâna pronunţarea în acest dosar.Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, el fiind achitat pe 22 mai 2018 de un complet de la Instanţa supremă format din trei judecători.Decizia a fost atacată cu apel de procurorii anticorupţie, procesul fiind pe rolul completului de cinci judecători.Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei) Citiţi şi: Tăriceanu: Acest proces este o înscenare; sunt amărât că practici din anii '50 au revenit în actualitate
19:30
Preşedintele Klaus Iohannis, prezent luni la o dezbatere organizată de Asociaţia Oraşelor din România (AOR), a pus întârzierile apărute în elaborarea proiectului de buget de către Guvern pe seama dorinţei de a nu aloca bani pentru investiţii."Au încercat să îmi arunce mie vina, că de ce am întârziat bugetul. Eu l-am întârziat două zile. O zi mi-a luat până m-am hotărât să îl trimit la Curte şi o zi mi-a luat până am scris materialul şi l-am trimis înapoi în Parlament. Restul: trei luni de la Guvern, plus, probabil, încă două-trei săptămâni din procedurile de la Curte şi de la Parlament. Una peste alta, m-am aşteptat, sincer, de la primari să explice un pic guvernanţilor de ce nu este bine aşa. Dar poate urmează şi asta. Până la urmă, multă lume m-a întrebat de ce a întârziat Guvernul bugetul. Eu am un singur răspuns şi vă spun ca fost primar, pentru că ştiu, pe urmă, cum urmează agenda: nu vor să dea bani la investiţii. Pentru că aşa, cu bugetul unde suntem acum, e aprobat în martie şi până se fac defalcările se face aprilie. Până ajunge la judeţ e mai. Până ajunge la voi, e sfârşitul lui mai, începutul lui iunie. Ce investiţii mai începi la jumătatea anului? Nici nu merită să te apuci, că ieşi procedura dincolo, în anul 2020. Asta este explicaţia banală pentru ce Guvernul a întârziat bugetul", a afirmat Iohannis, în cadrul dezbaterii "Viitorul oraşelor româneşti în contextul european al conceptului de dezvoltare locală".Preşedintele a subliniat importanţa autonomiei locale şi a respectării principiului subsidiarităţii pentru autorităţile locale. El a adăugat că aceia care în urmă cu câţiva ani erau "foarte vocali" pe tema descentralizării şi care au "acum pâinea şi cuţitul" le-au "încuiat în dulap"."Despre descentralizare - fiindcă fără ea anumite lucruri se rezolvă greu - am tot vorbit. Culmea este că cei cu care am vorbit acum câţiva ani şi care au fost foarte vocali ar avea acum pâinea şi cuţitul, doar că le-au încuiat în dulap. Nici nu se mai vorbeşte în actuala guvernare despre descentralizare. Mie, cel puţin, mi se pare foarte ciudat, fiindcă fără o descentralizare reală, care e dusă până la sfârşit, nu veţi mai avea instrumentele pentru a răspunde cetăţenilor. Deci, aici cred că e cazul să revenim la un lobby foarte intens şi să vedem ce se poate face pe descentralizare", a spus el.Iohannis a mai susţinut că în prezent guvernanţii trec "cu lejeritate peste opinia administraţiei publice" atunci când iau decizia adoptării diferitelor ordonanţe."Aţi avut perioade şi foarte bune, cânt aţi găsit urechi deschise la guvernanţi, la Parlament. Aţi avut şi perioade mai dificile, când guvernanţii au trecut cu lejeritate peste opinia administraţiei publice, cum de exemplu acum, cu diferitele ordonanţe, pe care probabil le-aţi aflat de la emisiunile de ştiri sau de la Parlament, unde opinia dumneavoastră a fost total ignorată. E destul de trist că am ajuns înapoi în această fază. Vă amintesc unora dintre dumneavoastră, care sunteţi mai vechi în această demnitate, că asociaţiile administraţiei locale s-au constituit într-o perioadă de efervescenţă, când cei aleşi local au vrut pe bună dreptate să aibă un cuvânt de spus când se legiferează despre administraţia locală, despre procedurile din administraţie. La început, dacă vă amintiţi, aceste asociaţii chiar au fost luate în seamă când s-a vorbit de legiferare, despre bugete", a spus el. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Acum o oră
19:00
Clubul englez de fotbal Chelsea va bloca orice plecare de la echipă, în condiţiile în care nu poate aduce noi jucători, ca urmare a unei decizii a FIFA, potrivit fundaşului Andreas Christensen.''Am fost informaţi că nu vom avea undă verde pentru a pleca de la club. Este un lucru greu de acceptat'', a spus danezul, într-o declaraţie pentru ziarul Ekstra Bladet.Christensen era în vizorul a două cluburi mari, FC Barcelona şi Bayern Munchen, însă visul său ar putea să nu se concretizeze.În aceeaşi situaţie ar fi şi Eden Hazard, de asemenea avut în vedere de Real Madrid.La începutul acestei luni, FIFA a anunţat că Chelsea nu va putea face transferuri până nu va fi cunoscut rezultatul apelului său depus la organismul mondial.FIFA preciza că gruparea engleză a făcut apel împotriva interdicţiei la transferuri impusă după ce a fost găsită vinovată de încălcarea regulamentului în cazul transferului unor jucători sub 18 ani. Clubul londonez, care a primit în primă instanţă interdicţie la transferuri în următoarele două ferestre de mercato şi a fost amendat cu 600.000 franci elveţieni, anunţase cu mai mult timp în urmă că va face apel faţă de decizia Comisiei de disciplină a FIFA.Comitetul de apel al FIFA preciza că sancţiunea primită de gruparea de pe Stamford Bridge nu va fi amânată, suspendată sau revocată până la decizia finală care se va lua în urma judecării apelului.Într-un comunicat, clubul londonez se declara ''stupefiat'' de hotărârea anunţată susţinând că aceasta o împiedică să-şi restructureze echipa aflată pe locul 6 în Premier League.FIFA a anunţat în februarie că în urma unei investigaţii a descoperit încălcarea articolului 19 din regulamentul de transferuri în cazul a 29 de jucători minori. Federaţia engleză de fotbal a fost de asemenea penalizată cu 510.000 franci elveţieni. Chelsea, dacă nu va avea câştig de cauză în apelurile sale, va putea transfera jucători noi abia din vara anului 2020.Barcelona a primit de asemenea o interdicţie de transferuri pe două perioade de mercato în 2014, dar a întârziat cu 6 luni aplicarea sancţiunii, ceea ce i-a permis să obţină semnătura lui Luis Suarez (Liverpool) şi Ivan Rakitic (Sevilla) înainte de intrarea în vigoare a interdicţiei.Real Madrid a primit o interdicţie de un an în 2016, dar ea a fost redusă la 6 luni după apelul său la TAS. Atletico Madrid a fost de asemenea sancţionată cu un an de interdicţie în 2016, iar apelul său a fost respins. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea) 
19:00
Cele două partide care formează alianţa conservatoare din Germania, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială din Bavaria (CSU), au afirmat că au renunţat la diferendele lor de lungă durată şi au prezentat luni o abordare comună, înaintea alegerilor europarlamentare din luna mai, relatează dpa."Cel mai important mesaj astăzi este că nu ne-am fi putut imagina un eveniment armonios cum ar fi acesta acum cinci ani'', a declarat Markus Soeder, liderul CSU, înaintea unei reuniuni a liderilor de partid la Berlin.Alianţa conservatoare a fost în conflict de mai mulţi ani, în special asupra politicii de imigraţie pe fondul sosirii a peste un milion de refugiaţi în Germania în 2015 şi 2016, mulţi dintre ei trecând frontiera austriacă în Bavaria.Soeder a spus că multe lucruri s-au schimbat în Europa în ultimii cinci ani, dar el a sugerat, de asemenea, că noua înţelegere se datorează lui Annegret Kramp-Karrenbauer, care a preluat conducerea CDU de la cancelarul Angela Merkel, aceasta din urmă promiţând că nu va mai candida pentru un nou mandat de cancelar. Evoluţiile în CDU au făcut "o nouă abordare comună posibilă", a spus Soeder.Cele două partide vor semna luni o platformă comună pentru alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai, care se prezintă ca fiind un scut împotriva populiştilor de stânga şi de dreapta ai spectrului politic.Soeder a declarat că cele două partide au făcut compromisuri cu privire la problemele importante privind securitatea internă şi politica UE. În acest sens, programul electoral pentru alegerile europene a servit, de asemenea, ca "un nou început pentru activitatea comună a CDU şi CSU ", a spus el.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
19:00
* Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu şi Raluca Olaru au fost nominalizate de căpitanul-nejucător Florin Segărceanu pentru întâlnirea din semifinalele Fed Cup de la Rouen, cu Franţa, din 20-21 aprilie, a anunţat, luni, Federaţia Română de Tenis.* Preşedintele Federaţiei Române de Rugby (FRR), Alin Petrache, a declarat, luni, că susţine organizarea Campionatului Naţiunilor, competiţie pe care World Rugby, federaţia internaţională de specialitate, intenţionează să o organizeze din 2022, deoarece va oferi şansa primei reprezentative de a juca mai multe meciuri cu selecţionatele puternice.* U-Banca Transilvania Cluj şi CSM CSU Oradea se vor înfrunta în semifinalele Cupei României la baschet masculin, potrivit tragerii la sorţi efectuate luni la sediul Federaţiei Române de Baschet, potrivit paginii de Facebook a forului naţional.* Germanca Laura Dahlmeier, dublă campioană olimpică şi septuplă campioană mondială la biatlon, se va decide în această primăvară dacă va continua să concureze şi sezonul viitor, relatează agenţia DPA.* Pilotul francez Sebastien Loeb, de nouă ori campion mondial de raliuri, va concura în acest sezon al Campionatului Mondial de Raliuri (WRC) la Raliul statului Chile (9-12 mai), a anunţat echipa Hyundai, care în acest sezon se bazează pe belgianul Thierry Neuville, vicecampion mondial, norvegianul Andreas Mikkelsen şi spaniolul Dani Sordo, relatează AFP.* Fostul atacant francez Thierry Henry a fost ales cel mai bun fotbalist străin din istoria Premier League într-o anchetă organizată de BBC, la care au participat peste 250.000 de persoane.* Comisia Europeană (CE) a impus o amendă de 12,5 milioane euro companiei de echipament sportiv Nike din cauza restricţiilor ilegale impuse timp de 13 ani la vânzarea transfrontalieră a produselor comerciale de marcă sub licenţă ale unor cluburi precum FC Barcelona, Manchester United, Juventus Torino, Inter Milano şi AS Roma, relatează EFE.* Hackerul portughez Rui Pinto, aflat la originea dezvăluirilor Football Leaks, a fost interogat săptămâna trecută timp de şapte ore de anchetatori belgieni la Budapesta în legătură cu echipa de primă divizie Excelsior Mouscron, scriu luni ziarele De Standaard, Het Nieuwsblad şi Belang van Limburg, potrivit agenţiei Belga.* Clubul Real Madrid va începe în vară asaltul pentru atacantul francez Kylian Mbappe (PSG), pentru care este dispus să ofere 280 milioane euro, relatează France Football.* Uniunea europeană de ciclism (UEC) a anunţat luni introducerea în premieră a unei probe de ştafetă mixtă pe echipe la Campionatele Europene 2019 de la Alkmaar (Olanda), ce vor avea loc între 7 şi 11 august, relatează L'Equipe.* Gary McAllister, unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti scoţieni din anii 1990, a avut nevoie de spitalizare după ce a fost bătut în centrul oraşului englez Leeds, informează BBC.* Conducerea clubului de fotbal Cardiff City ar urma să anunţe FIFA că apreciază drept ''nul şi neavenit'' contractul de 17 milioane de euro pe care a fost de acord să-l plătească echipei Nantes pentru transferul lui Emiliano Sala, după ce acesta a decedat într-un accident de avion, scrie AFP care citează Daily Telegraph.* Clubul Bayern Munchen a anunţat luni deschiderea celei de-a şasea şcoli de fotbal în Asia, în parteneriat cu Consiliul sporturilor din Singapore.* Didier Deschamps, selecţionerul naţionalei Franţei şi fost fotbalist al lui Juventus, a răspuns acuzaţiilor potrivit cărora echipa din Torino s-a dopat înaintea finalei Ligii Campionilor din 1996, câştigată în faţa lui Ajax Amsterdam după lovituri de departajare, scrie site-ul tuttomercatoweb.com.* Naţionala de fotbal a Uruguayului a învins cu un categoric 4-0 (2-0) Thailanda, luni, la Nanning, câştigând Cupa Chinei.* Francezul Karim Bouzidi, fost director executiv al Federaţiei internaţionale de box (AIBA), apare în centrul suspiciunilor de trucare a unor meciuri de la Jocurile Olimpice 2016, potrivit unui raport de anchetă al AIBA şi al unor e-mailuri dezvăluite luni de cotidianul Le Monde, relatează AFP.* Mascota oficială Campionatului european de fotbal 2020, campionat în cadrul căruia patru meciuri se vor disputa în România, a fost prezentată în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe "Johan Cruyff Arena" din Amsterdam.* Tatăl atacantului brazilian Neymar a declarat într-un interviu acordat UOL că deja sunt discuţii în curs cu oficialii clubului PSG în legătură cu prelungirea contractului atacantului, care expiră în 2022, scrie France Football.* Clubul englez de fotbal Chelsea va bloca orice plecare de la echipă, în condiţiile în care nu poate aduce noi jucători, ca urmare a unei decizii a FIFA, potrivit fundaşului Andreas Christensen. AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea) 
19:00
* Un număr de 4.680.445 pensionari era înregistrat la finele lunii februarie 2019 în România, în scădere cu 5.509 de persoane faţă de luna precedentă, iar pensia medie a fost de 1.181 lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).* Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, a lansat, luni, iniţiativa "România Comunică", un forum de dezbatere şi proiecţie strategică privind direcţia de urmat pentru România în adoptarea tehnologiei informaţiei la nivel naţional, se arată într-un comunicat al ministerului de resort.* Regimul termic va fi destul de oscilant în următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi în scădere atât pe timpul zilelor, cât şi al nopţilor, iar ploile vor reveni în majoritatea regiunilor în ultimele zile ale lunii în curs, precum şi după data de 3 aprilie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 25 martie - 7 aprilie.* Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează, în prezent, în 227 de localităţi din 20 de judeţe, cu un număr de 914 de focare, dintre care 12 în exploataţii comerciale, în timp ce în alte două judeţe s-au semnalat doar cazuri la mistreţi, informează, luni, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).* Piaţa serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu este slab dezvoltată, majoritatea medicilor de familie evită să recomande astfel de îngrijiri, iar pacienţii nici nu ştiu că au dreptul la această facilitate, a constatat Consiliul Concurenţei în urma unei analize.* Banca Comercială Română anunţă selectarea primelor 10 start-up-uri din tehnologie care vor face parte din Acceleratorul BCR-InnovX, un program de mentorat şi accelerare de business structurat în trei etape, au anunţat luni, reprezentanţii programului în cadrul unei conferinţe de presă.* Un număr de 41.538 de persoane au fost încadrate în muncă în primele două luni ale anului 2019, ca urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).* Consiliul de Administraţie al CFR SA l-a desemnat, luni, pe Constantin Axinia în funcţia de director general al companiei, poziţie pe care a mai ocupat-o în perioada 2006 - 2007.* Compania Blue Air anunţă semnarea unui acord bilateral interline cu Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM, în baza căruia operatorul privat îşi extinde reţeaua operaţională şi prezenţa în Europa, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii.* Restricţionarea funcţionării aplicaţiilor de tip car-sharing în România nu doar că nu ar diminua poluarea cauzată de trafic, ci chiar ar înrăutăţi considerabil situaţia, atrag atenţia reprezentanţii Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis, într-o scrisoare deschisă transmisă Guvernului României.* Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 214 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 150 de luni, la un randament mediu de 5,15% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).* Telekom va reduce, începând din 15 mai 2019, tarifele la telefonie mobilă şi fixă pentru apelurile internaţionale, din Spaţiul Economic European, potrivit unui comunicat al companiei, remis, luni, AGERPRES.* Banca Naţională a României (BNR) a afişat, luni, un curs de 4,7538 lei pentru un euro, în creştere cu 0,29 bani (+0,06%), faţă de şedinţa de vineri, când moneda unică europeană valora 4,7509 lei.* Membrii Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva pichetează, marţi, sediul Camerei Deputaţilor, nemulţumiţi de proiectul de lege privind modificarea legii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, informează Sindicatul Silva.* Consiliul de Administraţie al Romgaz a avizat, în şedinţa de luni, propunerea de acordare a unui dividend brut de 4,17 lei pe acţiune, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.* Totalul conversaţiilor în jurul plăţilor electronice a crescut cu 20% faţă de anul 2017, potrivit rezultatelor raportului Mastercard Digital Payments Study din acest an, se arată într-un comunicat al companiei.* Metrorex va achiziţiona 13 trenuri noi de metrou pentru secţiunea Drumul Taberei - Eroilor şi opţional şi-a rezervat dreptul de a contracta încă maxim 17 trenuri noi de acelaşi tip, destinate operării pe secţiunea Eroilor - Iancului, conform unui comunicat al companiei.* Încrederea companiilor germane în economie a crescut în martie, pentru prima dată în ultimele şapte luni, o creştere neaşteptată care oferă o rază de speranţă pentru prima economie europeană, transmite Bloomberg.* Comisia Europeană a amendat Nike cu 12,5 milioane de euro (14,15 milioane de dolari) pentru că în perioada iulie 2004 - octombrie 2017 a restricţionat vânzările transfrontaliere de articole sportive ale unora din cele mai cunoscute cluburi europene de fotbal, transmit DPA şi Reuters.* Cinci lideri din sectorul închirierilor auto (Avis, Europcar, Enterprise, Hertz şi Sixt) au schimbat modul în care prezintă preţurile de închiriere a autovehiculelor, ca urmare a apelului lansat de Comisia Europeană şi de autorităţile de protecţie a consumatorilor din UE, acestea devenind astfel pe deplin transparente pentru consumatori, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.* Războiul comercial dintre SUA şi China reprezintă cel mai mare risc la adresa stabilităţii pe plan global şi este necesară stabilitate fiscală pentru a răspunde şocurilor economice din Europa, a afirmat luni prim-adjunctul directorului general al Fondului Monetar Internaţional, David Lipton, transmite Reuters.* Directorul general al Nissan, Hiroto Saikawa, a aprobat bonusul de pensionare în valoare de 40 de milioane de dolari pentru Carlos Ghosn, ca parte a propusului pachet de pensionare care alimentează speculaţiile referitoare la informaţiile deţinute de şefii producătorului auto nipon privind remuneraţia fostului preşedinte al Nissan, se arată într-un articol publicat luni de Financial Times (FT).* Daimler va decide până la sfârşitul acestui an viitorul brandului Smart, care înregistrează pierderi. Viitorul director general al Daimler, Ola Kallenius, care-i va succeda în mai lui Dieter Zetsche, "nu este legat de Smart" şi "nu are scrupule să renunţe la brand dacă va fi necesar", a declarat o sursă din interiorul companiei pentru publicaţia germană Handelsblatt, transmite Automotive News. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 
19:00
Tribunalul Prahova a prelungit, luni, măsura preventivă a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de SC Asesoft Internaţional, se arată pe portalul instanţelor de judecată.''Soluţia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, astfel cum a fost precizată, şi, în consecinţă: În baza art.493 alin.4 Cod proc. penală, prelungeşte măsura preventivă a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de inculpatele persoane juridice S.C. ASESOFT INTERNATIONAL S.A., reprezentată de Petronela-Mădălina Calistru, desemnat de administratorul judiciar CITR Filiala Bucureşti SPRL şi S.C. TEAMNET INTERNATIONAL S.A., reprezentată de Nedelcu Radu Bogdan, desemnat de administratorul special TNI Stock Invest S.R.L., pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 28 martie 2019 până la data de 26 mai 2019 inclusiv'', este decizia Tribunalului Prahova.În document se mai arată că se poate depune contestaţie în termen de 24 de ore.''Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatelor, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Combatere a Corupţiei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia (...). Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 25.03.2019'', se mai arată în decizia instanţei.Decizia vine în condiţiile în care un complet al aceleiaşi instanţe a dispus, în luna martie 2018, într-un dosar din 2014, intrarea în procedura generală a falimentului şi dizolvarea societăţii.Decizia din 2018 a fost pronunţată în condiţiile în care procurorii DNA Ploieşti au cerut, cu un an înainte, Tribunalului Prahova interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare sau lichidare privind SC Asesoft International SA şi SC Teamnet International SA, firme controlate de Sebastian Ghiţă, puse sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată. La acel moment, cererea anchetatorilor a fost aprobată, instanţa prelungind ulterior, de mai multe ori, această măsură preventivă. AGERPRES / (AS - autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
19:00
Comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis, se va afla în vizită oficială la Bucureşti în 26 - 27 martie, a informat luni Reprezentanţa Comisiei Europene în România.Astfel, comisarul european va participa marţi la Global Forum on Human Rights and a Tobacco-free World, unde va susţine un discurs despre controlul tutunului, dezvoltarea sustenabilă şi dreptul la sănătate şi va participa la o dezbatere urmată de o sesiune de întrebări.De asemenea, oficialul european se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, şi ministrul sănătăţii, Sorina Pintea.Miercuri, 27 martie, comisarul european Vytenis Andriukaitis va participa la sesiunea de deschidere a celei de-a patra ediţii a conferinţei anuale cu tema controlul tutunului organizată de Reţeaua europeană pentru prevenirea fumatului (ENSP) în parteneriat cu Societatea română de pneumologie. AGERPRES/(S-autor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Acum 2 ore
18:30
Preşedintele Federaţiei Române de Rugby (FRR), Alin Petrache, a declarat, luni, că susţine organizarea Campionatului Naţiunilor, competiţie pe care World Rugby, federaţia internaţională de specialitate, intenţionează să o organizeze din 2022, deoarece va oferi şansa primei reprezentative de a juca mai multe meciuri cu selecţionatele puternice.Alin Petrache participă în aceste zile la Europe Leading Rugby Conference, eveniment organizat la Bucureşti de Rugby Europe (Federaţia Europeană de Rugby) împreună cu Federaţia Română de Rugby, la care participă directorii de dezvoltare din 12 ţări afiliate alături de reprezentanţii care evoluează în Turneul celor Şase Naţiuni, Ţara Galilor, Irlanda, Anglia, Franţa, Scoţia şi Italia."Este o întâlnire extrem de importantă pentru că o dată la câţiva ani se întâlnesc toţi directorii tehnici ai federaţiilor puternice, iar anul acesta s-a hotărât să organizăm acest eveniment la Bucureşti. Discuţiile se vor axa în principal pe competiţiile organizate de Rugby Europe. Dar se va discuta şi despre competiţia internaţională care se creionează deja, Campionatul Naţiunilor, iar aici Rugby Europe are un cuvânt important de spus. Sunt federaţii încântate de această competiţie, altele mai puţin. Noi ne dorim meciuri cu echipe puternice, atât din eşalonul doi valoric acolo unde suntem noi, dar şi din primul eşalon. Iar atunci aceste meciuri din Campionatul Naţiunilor nu le pot privi decât cu ochi buni. Nu ştiu dacă se vor păstra acele criterii de calificare, vom vedea. Vom şti mai multe după ce se va schiţa clar această competiţie majoră", a spus preşedintele FRR."Noi şi Georgia ne-am dorit mereu să avem măcar 2 meciuri tari pe an pentru a putea ţine piept acestor selecţionate puternice. Pentru că diferenţa dintre noi nu e neapărat din punct de vedere valoric, partea financiară ne face să ne depărtăm de fiecare dată. Iar eu cred că am arătat întotdeauna la competiţiile la care am participat că putem ţine piept echipelor mari", a adăugat Petrache.Preşedintele Rugby Europe, Octavian Morariu, a declarat la rândul său că deocamdată este prematur să se vorbească despre Campionatul Naţiunilor pentru că în acest moment competiţia este la stadiul de proiect."Deocamdată Campionatul Naţiunilor este un proiect, discuţiile nu sunt finalizate pentru că nu s-a ajuns încă la un consens cu cei mari. Deci e prematur să tragem o concluzie. Cert e că ambiţia World Rugby este ca aceasta să fie o competiţie deschisă tuturor, cu un principiu de retrogradare şi promovare. Consiliul World Rugby se reuneşte în luna mai şi probabil că atunci vom şti mai multe despre această competiţie. În primul rând, trebuie ca România şi Georgia să joace foarte bine, asta e prima condiţie. Din acel moment oportunităţile sunt deschise, aşa cred eu. Dincolo de principiul retrogradării şi promovării sunt şi alte oportunităţi pentru echipele României şi Georgiei şi la alte nivele de vârstă să joace cu marile naţiuni. Lucrăm la un program cu cele 6 naţiuni pentru echipele sub 20 de ani şi cele feminine ale României şi Georgiei", a precizat Morariu.La începutul lunii martie, World Rugby a prezentat formatul Campionatului Naţiunilor, competiţie care va fi organizată în anul 2022. Aceasta va avea trei divizii şi un sistem de promovare-retrogradare, fiecare selecţionată participantă urmând să dispute minimum unsprezece meciuri pe sezon.Campionatul Naţiunilor va fi împărţit în două conferinţe, una europeană şi alta mondială. Prima divizie europeană va include echipele participante la Turneul celor Şase Naţiuni (Anglia, Irlanda, Franţa, Ţara Galilor, Scoţia şi Italia), în timp ce prima divizie mondială va cuprinde cele patru naţiuni din Rugby Championship (Noua Zeelandă, Australia, Africa de Sud şi Argentina), precum şi alte două echipe, cele mai bine plasate în clasamentul mondial (acestea fiind în prezent Japonia şi Fiji).Între lunile februarie şi noiembrie, fiecare echipă va disputa unsprezece meciuri, pe teren propriu sau în deplasare, primele două clasate în fiecare conferinţă urmând să participe la un turneu final, pentru stabilirea campioanei.Ultima clasată din fiecare conferinţă va disputa, la rândul ei, un baraj de promovare/retrogradare cu prima clasată în divizia sa inferioară.Această nouă competiţie nu se va disputa în anii de Cupă Mondială (2023, 2027...), iar în anii în care are loc Turneul Leilor Britanici şi Irlandezi (2025, 2029...) se va derula după un format mai scurt, fără sistem de promovare-retrogradare.Noul campionat s-a lovit de opoziţia Asociaţiei internaţionale a jucătorilor, al cărei preşedinte, Jonathan Sexton, l-a calificat drept "un proiect rupt de realitate şi care arată puţină înţelegere faţă de solicitările fizice pe care le induce".Critici au venit şi din partea fostului selecţioner al Noii Zeelande, Graham Hendry, proiectul nefiind nici pe placul Asociaţiei jucătorilor din Fiji, Tonga şi Samoa, care a făcut apel la boicotarea Cupei Mondiale 2019 pentru a protesta împotriva viitorului Campionat al Naţiunilor. AGERPRES (A, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Gabriela Badea) 
18:30
Compania Blue Air anunţă semnarea unui acord bilateral interline cu Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM, în baza căruia operatorul privat îşi extinde reţeaua operaţională şi prezenţa în Europa, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii.Potrivit unui comunicat al Blue Air, acordul a fost implementat din 15 martie 2019."Suntem încântaţi de succesul acestui acord şi ne bucurăm să ducem parteneriatul cu TAROM la un nou nivel. Această cooperare era aşteptată de piaţă, denotă cele câteva sute de bilete vândute în primele zile. Cu siguranţă, noile destinaţii astfel deservite de ambele companii vor duce la creşterea performanţelor economice pentru ambele companii aeriene. Dacă până ieri un pasager trebuia să aleagă alte linii aeriene pentru a călători, de exemplu, de la Istanbul la Lisabona, astăzi are oportunitatea să folosească serviciile aeriene româneşti. Pasagerii noştri se pot bucura de o acoperire internaţională extinsă şi de un confort suplimentar în situaţia zborurilor cu conexiune. Rămânem, astfel, dedicaţi strategiei noastre de a continua să unim familii, prieteni şi afaceri prin deschiderea de noi oportunităţi de călătorie", a declarat directorul comercial al Blue Air, Tudor Constantinescu.Blue Air continuă să-şi îmbunătăţească oferta de servicii pentru a oferi pasagerilor opţiuni de călătorie cât mai flexibile şi confortabile. Pasagerii care aleg să călătorească pe un itinerariu compus din segmente Blue Air/TAROM vor beneficia de o experienţă fluentă de călătorie. Astfel, toate cărţile de îmbarcare se vor emite la punctul de origine, nemaifiind nevoie de a efectua procesul de check-in în punctul de conexiune. Biletele în baza acordului bilateral interline sunt disponibile la agenţiile partenere ale celor două companii, se mai arată în comunicat.Pe lângă noul acord cu TAROM, Blue Air are parteneriate interline şi cu Alitalia, Air Italy, Air Moldova, APG Airlines, Cyprus Airways, El Al, Finnair, Hahn Air, Royal Air Maroc şi TAP Air Portugal.Cu un istoric impecabil de siguranţă, Blue Air operează zboruri din decembrie 2004. În cei 14 ani de activitate, compania a transportat peste 26 de milioane de pasageri, dintre care mai mult de 5 milioane în anul 2018. Blue Air operează rute în Belgia, Cipru, Danemarca, Franta, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Norvegia, Marea Britanie, Portugalia, România, Suedia şi Spania. Compania a primit certificarea IATA Operational Safety Audit (IOSA) din partea International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare, iar din 2016 este membru cu drepturi depline IATA. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 
18:30
Consiliul de Administraţie al CFR SA l-a desemnat, luni, pe Constantin Axinia în funcţia de director general al companiei, poziţie pe care a mai ocupat-o în perioada 2006 - 2007.Potrivit unui comunicat al companiei, Constantin Axinia, de profesie inginer şi cu o experienţă de 35 de ani în domeniul feroviar, va coordona activitatea CNCF CFR SA, compania naţională care administrează şi gestionează infrastructura feroviară publică.Constantin Axinia a ocupat până în prezent funcţia de director regional al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Iaşi.Compania Naţională de Căi Ferate ''CFR" SA este compania care administrează infrastructura feroviară publică. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) Citiţi şi: * Constantin Axinia, noul director general al CFR SA (surse) 
18:30
* Principalul suspect în cazul atacului asupra celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport, înjunghiaţi pe 16 septembrie 2018 pe o terasă din centrul Brăilei, Daniel Gabriel Husein, cunoscut sub porecla de "Dasaev", acuzat de tentativă de omor calificat, va rămâne în arest preventiv încă 30 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Brăila.* România are deja 12 ani de când este membră a Uniunii Europene şi a acumulat suficientă experienţă pentru a avea cele mai bune rezultate în atragerea de fonduri în viitor, dar şi pentru a nu mai avea scuze dacă vor continua să apară probleme legate de pierderea banilor europeni, a declarat, la Cluj, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.* Şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef Cătălin Aurel Giulescu, a declarat, la Arad, că românii vor putea opta între cărţile de identitate cu sau fără cip, după ce Uniunea Europeană va impune schimbarea formatului acestor documente şi introducerea unor noi elemente de siguranţă, în baza unui regulament care va apărea în luna iulie.* Prefectul Harghitei, Jean-Adrian Andrei, a făcut apel la locuitorii judeţului să nu mai dea foc resturilor de vegetaţie uscată de pe terenuri, întrucât este foarte ridicat riscul ca incendiile să se extindă la păduri, case de locuit şi să afecteze traficul rutier.* Peste 90 de hectare de teren au fost afectate în ultimele trei zile de cele 24 de incendii de vegetaţie uscată izbucnite pe teritoriul judeţului Hunedoara, pompierii militari apreciind că acestea au fost generate de fermierii care au încercat să-şi cureţe parcelele de resturi cu ajutorul focului.* Organizatorii Expoziţiei Internaţionale GastroPan aşteaptă peste 20.000 de vizitatori la ediţia din acest an, care se va desfăşura la Arad în perioada 28-30 martie şi va promova soluţiile, tehnologiile şi tendinţele din panificaţie, cofetărie şi HoReCA. Organizatorii GastroPan 2019 au prezentat, într-o conferinţă de presă la Arad, informaţii despre a XI-a ediţie a expoziţiei internaţionale, organizată pentru prima dată în Arad. Evenimentul este considerat cel mai mai mare de acest fel din Europa de Sud-Est, ediţia din acest an având confirmată participarea a peste 130 de expozanţi din 22 de ţări.* Inspectorul principal de poliţie Ioan Ovidiu Nagy, din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Deva, a fost desemnat "poliţistul anului" de către conducerea IPJ Hunedoara, superiorii săi apreciind faptul că ofiţerul a reuşit să soluţioneze peste 110 dosare penale pe parcursul anului 2018 şi să identifice un bărbat suspectat că ar fi agresat sexual o fetiţă de şase ani.* Numărul cazurilor de îmbolnăviri cu simptomatologie clinică de gripă în judeţul Timiş a fost în creştere cu 43% în ultima săptămână faţă de cea anterioară iar un pacient de 90 de ani, cu probleme de sănătate în antecedente şi care nu fusese vaccinat antigripal, a decedat. Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat că din cele 43 de situaţii, 15 au necesitat spitalizare, până acum în acest sezon înregistrându-se opt decese influenţate de gripă.* Proiectul de buget pe anul 2019 al municipiului Braşov, care este în valoare de aproximativ 900 de milioane de lei, a fost finalizat, acesta putând fi consultat pe site-ul Primăriei începând de luni.* Curtea de Apel Timişoara a respins definitiv recursul formulat municipalitate împotriva sentinţei civile a Tribunalului Timiş în dosarul cunoscut sub numele "poarta ucigaşă", care în timpul furtunii din 2017 s-a prăbuşit peste un tânăr de 24 de ani iar acesta şi-a pierdut viaţa.* Inspectorii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu au stabilit că părinţii unui băieţel de patru ani, care a fost lovit vineri de remorca unui tractor, sunt nevinovaţi. Copilul se află în stare foarte gravă în Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu. AGERPRES/(editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
18:30
* Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că premierul Viorica Dăncilă a reuşit să pună pe "butuci" relaţia cu lumea arabă, arătând că Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei s-a simţit jignit de declaraţiile acesteia şi, de aceea, şi-a anulat vizita pe care urma să o efectueze în România.* Subiectul mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim trebuie discutat în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea. El a adăugat că prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat la Washington punctul de vedere asumat de PSD şi pe care îl susţine şi Guvernul.* PNL cere demisia premierului Viorica Dăncilă pentru "gafa monumentală" comisă prin declaraţia privind mutarea Ambasadei României din Israel, considerând că generează "noi consecinţe negative asupra relaţiilor internaţionale ale României", a declarat preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.* Anunţul făcut de premierul Viorica Dăncilă cu privire la faptul că Guvernul va muta Ambasada din Israel "a stârnit entuziasmul sălii, dar a aruncat pe Apa Sâmbetei 50 de ani de politică externă românească în Orientul Mijlociu", a afirmat, la rândul său, fostul preşedinte Traian Băsescu.* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins două acţiuni disciplinare deschise de Inspecţia Judiciară împotriva fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi. Astfel, instanţa a decis că nu a săvârşit abatere disciplinară când şi-a desemnat consiliera, judecătoarea Dana Tiţian, să efectueze un control la structurile DNA din Suceava şi Iaşi şi nici când a refuzat de mai multe ori să se prezinte la Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009.* Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a confirmat pentru AGERPRES că a sesizat Curtea Constituţională privind un conflict între Parlament şi Înalta Curte pe tema completurilor specializate în corupţie. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache. Dragnea a declarat că Iordache l-a informat înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD în legătură cu sesizarea la CCR, liderul social-democraţilor menţionând că Iordache a considerat că nu s-a respectat legea în cazul completurilor specializate de trei.* Sesizarea Curţii Constituţionale privind un conflict între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie "este un demers în sprijinul lui Liviu Dragnea", a apreciat deputatul USR Stelian Ion.* Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, deschide lista candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare, aceasta fiind urmată de jurnalista Carmen Avram şi de vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda, a anunţat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.* Vizita apostolică în România a Papei Francisc se va desfăşura în perioada 31 mai - 2 iunie, la Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj, a informat Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei citate, Suveranul Pontif se va afla la Bucureşti pe 31 mai, la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi pe 1 iunie şi, respectiv, la Blaj pe 2 iunie.* Preşedintele Klaus Iohannis se va consulta, marţi, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţi ai societăţii civile pe tema referendumului pentru Justiţie. Potrivit agendei şefului statului, consultările vor avea loc la ora 15,00. Totodată, şeful statului va avea, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pe tema situaţiei actuale din sistemul judiciar. AGERPRES/(autor: Florin Marin, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
18:30
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, că premierul Viorica Dăncilă a reuşit să pună pe "butuci" relaţia cu lumea arabă, arătând că Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei s-a simţit jignit de declaraţiile acesteia şi, de aceea, şi-a anulat vizita pe care urma să o efectueze în România."Iniţial, eu am avut un program cam strâns. În seara asta trebuia să merg repede de aici să fiu gazda unui dineu pentru un musafir important şi drag. Regele Iordaniei trebuia să vină, dar datorită diletantismului doamnei prim-ministru, care ne-a stricat relaţia cu această zonă, nu mai este cazul. Regele Iordaniei s-a simţit personal jignit de abordarea doamnei prim-ministru la acel congres din America şi a contramandat vizita. Este o reală problemă pentru România. Cred că vă daţi seama. România a construit o relaţie de încredere cu lumea arabă şi aceasta este una dintre puţinele constante, a fost cel puţin până ieri, din politica externă a României, unde ca stat am avut o atitudine fermă, corectă faţă de parteneri, acum doamna a reuşit să o pună pe butuci şi pe asta. Asta nu este o glumă, este foarte, foarte trist. Pentru ce? Pentru nimic", a spus şeful statului la dezbaterea "Viitorul oraşelor româneşti în contextul european al conceptului de dezvoltare locală", organizată de Asociaţia Oraşelor din România.Administraţia Prezidenţială a precizat luni că vizita pe care Regele Abdullah al II-lea al Regatului Haşemit al Iordaniei urma să o efectueze în România a fost anulată de partea iordaniană."Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, urma să îl primească în această după-amiază pe majestatea sa Regele Abdullah al II-lea al Regatului Haşemit al Iordaniei, la Palatul Cotroceni, cu prilejul vizitei oficiale programate să aibă loc în România. Vizita a fost anulată astăzi de către partea iordaniană", a informat Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat de presă transmis luni.AFP a relatat, citând Palatul Regal, că Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi-a anulat o vizită în România în semn de protest după afirmaţiile premierului român Viorica Dăncilă despre mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim."Regele Abdullah al II-lea a decis să anuleze o vizită prevăzută pentru luni în România în semn de solidaritate faţă de Al-Quds (denumirea în arabă pentru Ierusalim - n.r.)", a precizat Palatul Regal într-un comunicat.Anularea vizitei, care urma să fie marcată de semnarea mai multor acorduri în diferite domenii, a fost decisă "după declaraţiile de duminică ale prim-ministrului român privind mutarea ambasadei ţării sale de la Tel Aviv la Ierusalim", se mai arăta în comunicat.Conform agenţiei naţionale de presă iordaniene Petra, Regele Abdullah al II-lea avea programate întâlniri cu preşedintele român, Klaus Iohannis, şi cu liderii Parlamentului. El urma, de asemenea, să participe la Reuniunile Aqaba, care fuseseră programate a fi găzduite de România în parteneriat cu Iordania.Agenţia Petra mai relatează că, în marja vizitei, Guvernele iordanian şi român urmau să semneze un acord, două memorandumuri de înţelegere şi un program de cooperare, fiind programat în acelaşi timp şi un Forum de Afaceri Iordaniano-Român, cu participarea reprezentanţilor din sectorul privat din cele două ţări. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
18:00
Mascota oficială a Campionatului european de fotbal 2020, campionat în cadrul căruia patru meciuri se vor disputa în România, a fost prezentată în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe ''Johan Cruyff Arena'' din Amsterdam. Mascota, numita Skillzy, este inspirată din cultura freestyle, din street football şi panna. Ea a fost însoţită de doi dintre cei mai buni practicanţi de freestyle din lume, britanica Liv Cooke şi norvegianul Tobias Becs, care au şi făcut o mică demonstraţie."EURO 2020 va fi unul dintre cele mai mari evenimente sportive din istorie, iar cultura freestyle nu poate fi decât benefică la nivel de spectacol pentru a ajunge la inimile tuturor'', a spus Becs.UEFA a profitat de prezentarea mascotei pentru a lansa "Your Move", o competiţie în care locuitorii celor douăsprezece oraşe unde se vor disputa meciuri în cadrul turneului sunt îndemnaţi să realizeze figuri de freestyle ce reprezintă cel mai bine oraşul lor.România va găzdui trei partide din grupele EURO 2020 şi o partidă din optimi. Tragerea la sorţi a grupelor EURO 2020 va avea loc la Bucureşti, pe 30 noiembrie. AGERPRES/(AS-autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea) 
18:00
Premierul grec Alexis Tsipras a relatat luni că elicopterul său a fost interceptat de avioane de vânătoare turce, transmite Reuters. Turcia a dezminţit incidentul.Tsipras a afirmat, într-un discurs pe insula Agathonisi, că avioane militare ale Turciei au zburat la mică distanţă deasupra elicopterului cu care se deplasa la festivităţile care marchează revolta din 1821 împotriva puterii otomane. Elicopterul a fost forţat să îşi reducă altitudinea până când, potrivit premierului, avioane de vânătoare greceşti au interceptat la rândul lor "forţele care ne încălcau spaţiul aerian naţional"."Mesajul pe care vreau să li-l transmit este că astfel de acţiuni prosteşti nu au sens; îşi consumă benzina degeaba. Vom fi întotdeauna gata să ne apărăm integritatea naţională", a adăugat Tsipras.Un oficial militar grec a declarat agenţiei Reuters că avioane F-16 ale Greciei au interceptat avioanele turce la circa patru mile de elicopterul premierului.O sursă de securitate turcă a explicat că avioanele ţării sale efectuau misiuni de rutină şi că "nu a existat nicio tentativă de interceptare a avioanelor de vânătoare turce în timpul activităţii de astăzi a prim-ministrului grec".Reuters reaminteşte că Turcia şi Grecia - state aliate în cadrul NATO - au divergenţe vechi privind mai multe probleme, printre care diviziunea etnică a Ciprului, drepturile de zbor şi spaţiul aerian, iar relaţiile bilaterale s-au înrăutăţit după ce Atena a refuzat să extrădeze opt militari turci acuzaţi de autorităţile de la Ankara de participare la tentativa de lovitură de stat din 2016.AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
18:00
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va recunoaşte luni oficial suveranitatea Israelului în teritoriile siriene ocupate din platoul Golan, în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu, a confirmat vicepreşedintele american Mike Pence, citat de AFP."Astăzi, pentru prima dată după 52 de ani" (de la ocuparea înălţimilor Golan de către Israel - n. red.), cu premierul Netanyahu lângă el, preşedintele Statelor Unite va recunoaşte oficial suveranitatea Israelului în Golan", a declarat Pence la întrunirea anuală a American Israel Public Affairs Committee (AIPAC - comitetul americano-israelian pentru politici publice, organizaţie de lobby pro-israelian din SUA). AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
18:00
Candidatul centrist în alegerile legislative din Israel, Benny Gantz, a afirmat luni, la Washington, că dacă va ajunge prim-ministru nu va ezita să utilizeze forţa contra Iranului "în cazul în care va fi necesar", informează AFP.Adresându-se puternicului lobby pro-israelian AIPAC, fostul şef al Statului Major israelian care se va confrunta cu premierul aflat la sfârşit de mandat Benjamin Netanyahu în scrutinul din 9 aprilie a promis de asemenea că armata statului evreu va continua să ţină sub control securitatea în Cisiordania.Benny Gantz a salutat decizia şefului guvernului israelian, prezent la rândul său în capitala SUA, de a-şi scurta vizita imediat după întrevederea prevăzută să o aibă luni cu preşedintele american Donald Trump, în urma unui atac cu rachete din Gaza care s-a soldat cu mai mulţi răniţi la nord de Tel Aviv. "Mă voi întoarce la rândul meu în Israel astăzi pentru a susţine poporul nostru şi, dacă e nevoie, pentru a lupta pentru el", a spus Gantz.Opozantul, aflat în fruntea unei alianţe centriste care îl pune în dificultate pe Benjamin Netanyahu, şi-a afişat fermitatea. "Îi spun de pe această scenă regimului iranian: niciodată nu vă vom autoriza să vă instalaţi în Siria (...), să dezvoltaţi arme nucleare. Cu mine, nu veţi putea deveni o putere regională şi nu voi ezita să folosesc forţa în cazul în care va fi necesar", a declarat el.Dezvoltându-şi poziţia asupra conflictului israeliano-palestinian, el s-a declarat deschis păcii "cu orice lider arab cinstit". Însă "responsabilitatea pentru securitatea teritoriului Israelului va rămâne în mâinile forţelor de apărare israeliene şi doar ale lor", a adăugat el.În faţa lui Benjamin Netanyahu, acuzat că divizează societatea israeliană şi anchetat în mai multe dosare, Banny Gantz a insistat de asemenea asupra "unităţii" necesare şi asupra "luptei împotriva corupţiei". "Forţa şi puterea trebuie să fie însoţite de o moralitate foarte ridicată", a pledat el.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
18:00
Constantin Axinia este noul director general al CFR SA, au declarat, pentru AGERPRES, surse din domeniul transporturilor.Axinia îl înlocuieşte pe Costin Mihalache, care, la mai puţin de o lună după accederea sa în fruntea companiei, a fost numit în funcţia de şef al Cancelariei prim-ministrului, cu rang de ministru."Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii domnul Costin Mihalache se numeşte în funcţia de şef al Cancelariei prim-ministrului, cu rang de ministru", prevede decizia premierului publicată în Monitorul Oficial pe 1 martie.În luna februarie, Costin Mihalache l-a înlocuit pe Ion Gavrilă, al cărui mandat a expirat, la conducerea administratorului naţional al reţelei de infrastructură feroviară.De asemenea, aceleaşi surse au afirmat că la conducerea companiei CFR Călători ar fi fost numit Valentin Dorobanţu, cel care a fost anterior director general adjunct Investiţii în cadrul companiei CFR SA, în locul lui Victor Alexandru.Dorobanţu a ocupat anterior funcţia de preşedinte al Organizaţiei Patronale a Societăţilor Feroviare Private din România.Valentin Dorobanţu a mai fost director general al companiei CFR Călători în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de liberalul Relu Fenechiu. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 
18:00
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au audiat, luni, mai mulţi martori în dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, este judecat pentru trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.Printre martorii audiaţi s-a aflat şi avocatul Adrian Georgescu, care a relatat modul în care o persoană i-a solicitat să întocmească un contract de vânzare-cumpărare pentru nişte capre de la o fermă ce îi aparţinea lui Toni Greblă.Martorul a spus că, în anul 2015, a făcut un denunţ la DNA, în contextul în care Adrian Băluţescu, un apropiat al lui Toni Greblă, i-a solicitat să redacteze un contract de vânzare-cumpărare pentru nişte capre, vânzător fiind Greblă, iar cumpărător era Dănuţ Frunză."Pentru că Băluţescu urma să-mi indice alte persoane în calitate de vânzător-cumpărător în afară de Toni Greblă şi Dănuţ Frunză, mi s-a părut suspect să redactez un atare înscris, motiv pentru care am hotărât să aduc la cunoştinţa DNA despre această solicitare. Băluţescu era cercetat pentru o infracţiune de trafic de influenţă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi beneficiase de o soluţie de clasare. De asemenea, un motiv care m-a determinat să formulez denunţ a fost refuzul lui Băluţescu de a încheia un contract de asistenţă juridică, în baza căruia să redactez contractul de vânzare-cumpărare despre care am vorbit anterior. Băluţescu mi-a spus să redactez contractul pe baza unor copii ale unor acte de identitate privind alte persoane. Din informaţiile puse la dispoziţie de Adrian Băluţescu rezultă că era vorba de încheierea unui contract pentru un număr de capre, în valoare de 300 de euro fiecare. Preţul total era de 15.000 de euro, iar plata urma să se facă în două rate: 5.000 avans şi 10.000 euro când animalele ajungeau la ferma lui Dănuţ Frunză din Braşov. Potrivit lui Băluţescu, caprele se aflau la o fermă aparţinând lui Toni Greblă", a declarat martorul.Avocatul a mai spus că nu s-a întâlnit niciodată cu Toni Greblă, însă ştie că fostul senator s-a văzut cu Adrian Băluţescu şi Dănuţ Frunză la o fermă din Corabia."Deşi am primit invitaţie, nu am mers la acea întâlnire, pentru că aveam copilul bolnav. Îmi amintesc că eram în maşina lui Băluţescu şi acesta l-a sunat pe Toni Greblă şi i-a cerut să ne întâlnim toţi trei în Bucureşti. Toni Greblă a declinat întâlnirea şi a invocat probleme de serviciu la Curtea Constituţională. Ştiu sigur că vorbea Toni Greblă, pentru că are o voce inconfundabilă. Băluţescu mi-a cerut să mă întâlnesc cu Toni Greblă, pentru a-mi demonstra că el are cunoştinţe cu cineva cu statut social. Nu m-am întâlnit vreodată cu Toni Greblă. L-am văzut pentru prima dată în sala de judecată. În legătură cu sumele de bani, am avut o discuţie cu Băluţescu că nu se poate face un transfer de bani şi Băluţescu argumenta că domnul Greblă este într-o jenă financiară. Suma era destul de mare, în sensul că nu se poate face un transfer de bani", a mai afirmat martorul.Tot la acest termen de judecată, a fost audiat şi Daniel Burlan, fost director al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO).Daniel Burlan a declarat că în anul 2015 a fost audiat la DNA, iar procurorii au pus presiune pe el."Au pus puţină presiune pe mine. Mi-au spus: 'cu tine trebuie să discutăm altcumva' (...). Toni Greblă mi-a cerut să-l primesc pe inculpatul Mihai Prundianu, pe vremea când eram director la SNLO. Toni Greblă nu mi-a spus problema pentru care Prundianu va veni la mine şi nici nu mi-a cerut să îl ajut cu ceva. Prundianu era interesat să cumpere cărbune de la SNLO. Toni Greblă a trimis mai multe persoane la mine, care mergeau în audienţă la el şi erau nemulţumite de exproprieri", a relatat martorul.Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 22 aprilie.Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 11 mai 2018, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă l-a achitat pe Toni Greblă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituire a unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.În acelaşi dosar, au fost achitaţi oamenii de afaceri Ion Bîrcină şi Mihai Prundianu, dar şi Gheorghe Grecu şi Victor Dolghi.DNA susţinea că, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 - 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 - 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro.De asemenea, Toni Greblă este acuzat că ar fi primit folosinţa gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 de lei; materiale electorale pentru campania privind alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973 lei.În schimbul acestora, potrivit procurorilor, Greblă i-ar fi promis lui Bîrcină că va interveni şi va determina funcţionari publici - din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale cu capital de stat, ministere, autorităţi publice centrale şi locale - să îndeplinească şi să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină (cu interese în domenii de activitate diversă - energie, transport fier vechi) să obţină contracte comerciale sau alt tip de facilităţi comerciale.Potrivit DNA, în perioada 2008 - 2012, punctual în legătură cu campaniile electorale din 2008 şi 2012, Greblă a primit foloase electorale necuvenite în cuantum total de 100.000 euro (câte 50.000 de euro per campanie) de la Ion Bîrcină, în schimbul promisiunii de a interveni şi a determina funcţionari publici să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu în folosul firmelor controlate de Bîrcină.Totodată, în perioada 2009 - 2015, Toni Greblă ar fi pretins şi primit, direct şi indirect, de la Mihai Prundianu, mai multe foloase necuvenite în cuantum total de 481.276 lei, din care: 360.269 lei reprezentând investiţii în curs consemnate în lista activelor unei societăţi comerciale (un tractor cu remorcă şi marfă aflată în custodie, respectiv contravaloarea a 80 de struţi, materiale de tip tâmplărie PVC şi alte materiale de construcţie pentru reabilitarea clădirilor unei ferme din judeţul Gorj); 121.007 lei, reprezentând cheltuielile salariale pentru şase angajaţi, în perioada 2011 - 2015, pe firma Camera de Comerţ şi Industrie România - Japonia (care lucrau în realitate la o fermă din Buduhala - Teleşti).În schimb, Greblă ar fi promis că va interveni şi va determina funcţionari publici din cadrul companiilor şi societăţilor naţionale, respectiv autorităţi publice centrale şi locale, în folosul firmelor controlate de Prundianu, cu interese în domeniul energiei. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
18:00
PNL respinge "cârpelile" pe care Guvernul le pregăteşte pentru modificarea OUG 114 şi cere, în continuare, abrogarea în totalitate a actului normativ, a declarat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban."Respingem categoric cârpelile puse la cale de habarniştii din acest Guvern care au adoptat ordonanţa 114 şi acum încearcă să peticească această Ordonanţă 114, venind cu o altă ordonanţă de urgenţă despre care nimeni nu ştie nimic, care nu a fost supusă dezbaterii publice, în care totul se face exact cum s-a făcut în cazul Ordonanţei 114 pe şestache, în secret, fără niciun fel de dezbatere publică. Nu puteţi cârpi Ordonanţa 114. Ordonanţa 114 a fost ca un tir de mitralieră împotriva unei bărci, care a făcut sute de găuri în barca respectivă şi degeaba încercaţi să astupaţi trei, patru, cinci găuri, pentru că barca oricum se va scufunda. Nu există decât o singură soluţie - abrogarea în integralitate a Ordonanţei 114, care este un monument de incompetenţă şi de nemernicie, care l-a dat acest Guvern", a afirmat Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL. AGERPRES/(A - autor: Daniel FLorea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
18:00
Declaraţiile premierului Viorica Dăncilă privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim se poate să fi costat România unul dintre cele mai importante obiective de politică externă: obţinerea unui loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, afirmă, luni, Uniunea Salvaţi România (USR)."Declaraţiile recente ale doamnei Dăncilă privind mutarea ambasadei la Ierusalim tocmai s-ar putea să fi costat România unul dintre cele mai importante obiective de politică externă: obţinerea unui loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pentru care se face lobby diplomatic intens de ani de zile. Votul se va da în luna iunie a acestui an, iar din cauza mesajului transmis de premierul român, imaginea României de mediator credibil în Orientul Mijlociu se duce pe apa sâmbetei. Nu poţi să le spui israelienilor că muţi Ambasada României la Ierusalim, iar mai apoi să declari că era doar o opinie personală. Era o minciună, nu o opinie personală. Când eşti premierul unei ţări, nu există opinii personale în materie de politică externă. Iar doamna Dăncilă ştia că decizia nu îi aparţine doar ei şi guvernului, aşa cum tot ea a recunoscut ulterior. Asta nu e o gafă, ci un dezastru cu premeditare. Haideţi să îi schimbăm începând cu 26 mai!", a precizat USR pe Facebook.Luni, Administraţia Prezidenţială a anunţat că vizita pe care Regele Abdullah al II-lea al Regatului Haşemit al Iordaniei urma să o efectueze în România a fost anulată de partea iordaniană.Duminică, premierul Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită în Statele Unite, a anunţat că Ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim după "finalizarea analizei" şi "în deplin consens". Ea a participat la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC). Ulterior, a revenit asupra declaraţiei sale şi a precizat că decizia în privinţa ambasadei va fi luată doar după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de Constituţie. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei) Sursa foto: Uniunea Salvați România - USR / Facebook
Acum 4 ore
17:30
Uniunea Europeană întrevede ''din ce în ce mai probabil'' ca Regatul Unit să iasă din Uniunea Europeană fără niciun acord la 12 aprilie, motiv pentru care Comisia Europeană şi-a încheiat luni pregătirile în vederea scenariului fără niciun acord. În acest caz Regatul Unit va deveni o ţară terţă şi nu i se va aplica nicio măsură tranzitorie. De la data respectivă, întreaga legislaţie primară şi secundară a UE va înceta să se aplice Regatului Unit. Nu va mai exista o perioadă de tranziţie, după cum se prevede în Acordul de retragere. O astfel de situaţie va cauza grave perturbări pentru cetăţeni şi întreprinderi. În acest context, Comisia Europeană informează care vor fi condiţiile de călătorie din Regatul Unit în UE şi din UE în Regatul Unit în eventualitatea unui Brexit fără acord.1. Verificări la frontieră, vize şi controale vamale, rambursarea TVA1.1 Verificări la frontieră şi vizePentru cetăţenii britanici care călătoresc în UECetăţenii britanici nu vor mai avea dreptul să utilizeze culoarele separate prevăzute pentru cetăţenii UE/SEE/CH la punctele de trecere a frontierelor UE şi vor fi supuşi unor verificări suplimentare, care nu li s-au aplicat înainte de retragerea Regatului Unit. Poliţiştii de frontieră le pot solicita acestora în special să furnizeze informaţii, de exemplu cu privire la durata şi scopul şederii, precum şi cu privire la mijloacele de subzistenţă de care dispun pe durata acesteia. De asemenea, cetăţenii britanici vor trebui să prezinte un paşaport eliberat cu cel mult zece ani înainte de data sosirii şi valabil cel puţin trei luni după data la care şi-au planificat să iasă din spaţiul UE. Comisia a propus să se acorde cetăţenilor britanici posibilitatea de a efectua călătorii fără viză de scurtă şedere în UE (şi anume, şederi de până la 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile), dacă Regatul Unit aplică, la rândul său, acelaşi regim de călătorie pentru cetăţenii tuturor statelor membre ale UE. Paşaportul cetăţenilor britanici va fi ştampilat şi la intrarea şi la ieşirea din UE pentru a permite calcularea perioadei de şedere de 90 de zile fără viză.Pentru cetăţenii UE care călătoresc în Regatul UnitRegatul Unit a anunţat că cetăţenii UE vor putea efectua călătorii fără viză în Regatul Unit pentru vizite scurte de până la trei luni. Cetăţenii UE ar urma să fie autorizaţi să călătorească în Regatul Unit prezentând paşaportul sau, deocamdată, cartea de identitate. Utilizarea în acest scop a cărţilor de identitate nu va mai fi posibilă după data de 31 decembrie 2020.Autorităţile consulare ale Regatului Unit din ţara de reşedinţă sunt cele mai în măsură să furnizeze informaţii suplimentare.1.2 Controale vamaleCei care călătoresc din Regatul Unit către UE, ar trebui să aibă în vedere că:- bagajele şi celelalte mărfuri introduse vor fi supuse controalelor vamale. Regatul Unit poate aplica măsuri similare cetăţenilor UE care intră pe teritoriul său;- nu vor mai putea introduce anumite mărfuri în UE sau numai în cantităţi limitate. Această restricţie se aplică, de exemplu, produselor de origine animală (cum ar fi carnea, laptele, şunca sau brânza), numerarului care depăşeşte 10 000 de euro, anumitor bunuri culturale, plantelor, produselor vegetale sau anumitor animale. Este posibil să se aplice restricţii similare cetăţenilor UE care călătoresc în Regatul Unit;- dacă transportă mărfuri în bagaje sau în bagajul de mână, vor avea dreptul la scutiri de taxe vamale (ceea ce înseamnă că mărfurile sunt scutite de taxe de import şi de taxa pe valoare adăugată (TVA) şi, după caz, de accize). Informaţii privind mărfurile în cauză şi scutirile corespunzătoare pot fi găsite pe site-ul: https://ec.europa.eu/taxation_customs/individuals/travelling/entering-eu_en.1.3 Rambursări de TVAO persoană din afara UE care vizitează UE are dreptul de a obţine o rambursare a TVA-ului plătit pentru mărfurile pe care le-a achiziţionat pe durata şederii în UE, cu condiţia ca mărfurile respective să fie prezentate la vamă, la plecarea din UE, însoţite de documentele necesare pentru rambursarea TVA-ului.2. Drepturile pasagerilorCălători din transportul aerianÎn cazul efectuării unui zbor operat de transportatori aerieni din UE (o listă a transportatorilor aerieni din UE poate fi consultată la https://ec.europa.eu/transport/sites/transport/files/eu_air_carriers_by_country_holding_an_active_operating_licence.pdf4), călătorii vor fi în continuare protejaţi de drepturile pasagerilor din UE pe durata zborurilor cu plecare dintr-un aeroport din Regatul Unit către un aeroport din UE şi viceversa.În cazul zborurilor operate de transportatori din afara UE, pasagerii vor fi acoperiţi numai în cazul zborurilor din UE către Regatul Unit, dar nu şi în cazul zborurilor din Regatul Unit către un aeroport din UE.În ceea ce priveşte pasagerii cu mobilitate redusă, aceştia nu vor mai beneficia de legislaţia UE prin care se acordă drepturi specifice persoanelor cu handicap şi celor cu mobilitate redusă care călătoresc pe calea aerului atunci când pleacă de pe un aeroport din Regatul Unit, tranzitează un astfel de aeroport sau sosesc într-un aeroport din Regatul Unit. Cu toate acestea, transportatorii aerieni din UE ale căror avioane decolează de pe un aeroport din Regatul Unit către un aeroport din UE vor trebui să respecte în continuare anumite drepturi (asistenţă, prevenirea refuzului la transport şi obligaţia de a furniza informaţii).Pasagerii din transportul navalPentru orice călătorie care are drept punct de plecare sau de sosire un port din UE, pasagerii vor beneficia în continuare de acoperirea furnizată de legislaţia UE privind drepturile pasagerilor cu feribotul.Pasagerii din transportul cu autobuzulVor beneficia în continuare de drepturile prevăzute de UE pasagerii care folosesc transportul cu autobuzul şi autocarul pe liniile cu punct de îmbarcare sau debarcare a călătorilor în Regatul Unit, în cazul în care urcă sau coboară în UE şi în cazul în care distanţa prevăzută a fi acoperită de acest traseu este de cel puţin 250 km.Pasagerii din transportul feroviarPasagerii vor beneficia în continuare de acoperirea asigurată de legislaţia UE privind drepturile călătorilor din transportul feroviar pentru serviciile de transport feroviar de pe teritoriul UE, cu condiţia ca societatea feroviară să dispună de o licenţă conformă normelor UE.3. Valabilitatea biletelorPasagerii care au rezervat un bilet pentru un zbor dinspre/către Regatul Unit, biletul va rămâne valabil după data retragerii. Cu toate acestea, ar trebui verificate termenele şi condiţiile companiei aeriene înainte de a rezerva un zbor. Acestea oferă explicaţii privind valabilitatea biletelor emise de companiile aeriene, precum şi condiţiile de rambursare în caz de anulare.Se poate beneficia de drepturile acordate de UE pasagerilor în ceea ce priveşte rambursarea în cazul în care:- zborul decolează de pe un aeroport din UE către o ţară din afara UE;- zborul soseşte într-un stat membru al UE din afara UE şi este operat de o companie aeriană din UE.4. Asistenţa medicală pe durata călătoriilorCetăţenii UE nu vor mai putea avea acces la asistenţă medicală în Regatul Unit pe baza cardului european de asigurări sociale de sănătate. Pentru a verifica dacă se rambursează cheltuielile medicale de urgenţă dintr-o ţară din afara UE, asiguratul trebuie să contacteze casa de asigurări de sănătate. Dacă rambursarea nu este posibilă, trebuie avută în vedere încheierea uneiasigurări de călătorie private.Nici cetăţenii britanici nu vor mai avea acces la asistenţă medicală într-un stat membru al UE pe baza cardului european de asigurări sociale de sănătate. Un cetăţean britanic asigurat în Regatul Unit care intenţionează să călătorească într-un stat membru al UE, trebuie să contacteze casa de asigurări de sănătate unde are asigurarea pentru a verifica dacă se rambursează cheltuielile medicale de urgenţă în statele membre ale UE. Dacă rambursarea nu este posibilă, trebuie să aibă în vedere încheierea unei asigurări de călătorie private.5. Permisele de conducereÎn UE, recunoaşterea permiselor de conducere eliberate de ţările terţe este reglementată la nivel naţional. Astfel, este indicat ca cetăţenii britanici să verifice normele naţionale din fiecare stat membru al UE în care se intenţionează să conducă. Unele state membre ale UE prevăd că trebuie deţinut un permis de conducere internaţional pentru a putea conduce pe teritoriul lor.Invers, în cazul deţinerii unui permis de conducere eliberat de un stat membru al UE, valabilitatea acestuia în Regatul Unit depinde de legislaţia acestei ţări. Regatul Unit a anunţat că se poate şofa în continuare cu un permis de conducere UE în curs de valabilitate în timpul unei vizite pe teritoriul său.6. Animale de companieCei care doresc să-şi transporte animalul de companie din UE către Regatul Unit ar trebui să verifice cerinţele pe care Regatul Unit intenţionează să le aplice persoanelor care călătoresc din UE. Este posibil să fie nevoie de un paşaport pentru animale de companie dintr-o ţară terţă sau de un certificat de sănătate animală.În cazul în care se doreşte a călători cu animale de companie din Regatul Unit către UE, trebuie respectate normele UE privind circulaţia animalelor de companie. Aceste norme prevăd că animalele de companie:- trebuie să aibă implantat un cip de identificare;- trebuie să fi primit o vaccinare antirabică;- trebuie să fi fost supuse unui test de titrare a anticorpilor antirabici;- trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de toate măsurile sanitare preventive pentru boli şi infecţii, altele decât rabia;- trebuie să fie însoţite de un document de identificare completat şi eliberat în mod corespunzător.În plus, animalele de companie trebuie să treacă printr-un punct de intrare desemnat de statele membre.7. Serviciile de roamingNormele UE privind serviciile de roaming nu se vor mai aplica în Regatul Unit. Furnizorii de servicii de comunicaţii mobile, precum apeluri de voce, mesaje de text sau date, nu vor mai avea obligaţii în temeiul normelor UE privind serviciile de roaming atunci când operează în Regatul Unit. Acest lucru înseamnă că aceşti furnizori pot aplica suprataxe clienţilor britanici care utilizează servicii de roaming în UE şi cetăţenilor UE care utilizează servicii de roaming în Regatul Unit. Mai multe informaţii pot fi găsite pe avizul de pregătire privind călătoriile, publicat de Comisie (https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/file_import/travelling_ro.pdf) şi pe pagina de web a Comisiei privind intrarea în UE dintr-o ţară din afara UE (https://ec.europa.eu/taxation_customs/individuals/travelling/entering-eu_en)AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu; editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu) Citiţi şi: * Brexit: Studiile şi formarea în Regatul Unit în cazul scenariului fără acord * Brexit: Pregătirile UE în cazul scenariului fără acord
17:30
Preşedintele american Donald Trump nu are ''nicio problemă'' cu publicarea integrală a raportului Mueller privind ancheta rusă, a declarat luni Casa Albă, relatează AFP.''Cred că preşedintele nu are nicio problemă cu aceasta. El este mai mult decât mulţumit că tot ce are legătură cu această problemă este făcut public, deoarece ştie exact ce s-a întâmplat şi ce nu s-a întâmplat şi, sincer, toată America ştie acum aceasta'', a declarat pentru NBC purtătorul de cuvânt al executivului, Sarah Sanders.Ministrul american al Justiţiei, Bill Barr, a emis duminică un rezumat de patru pagini al raportului procurorului special Robert Mueller, care respinge orice legătură între campania pentru alegerile din SUA din 2016 şi Rusia. Dar raportul în întregime rămâne confidenţial.Concluziile anchetei desfăşurate timp de aproape doi ani de echipa procurorului special Robert Mueller, descrisă în mod repetat de preşedintele Trump ca o "vânătoare de vrăjitoare", constată absenţa unor elemente care să dovedească existenţa unei înţelegeri sau a unei coordonări între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Moscova în scrutinul prezidenţial din 2016, au transmis duminică agenţiile de presă internaţionale.Principalele rezultate ale investigaţiei sunt cuprinse într-o scrisoare de patru pagini adresată duminică Congresului de Procurorul general William Barr, care a primit vineri raportul.AGERPRES/( AS - autor:Violeta Gheorghe, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
17:30
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pe tema situaţiei actuale din sistemul judiciar."Preşedintele României va avea, miercuri, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pe tema situaţiei actuale din sistemul judiciar", a confirmat Administraţia Prezidenţială, luni, pentru AGERPRES.Judecătorul Cristi Danileţ a scris luni pe Facebook că miercuri, la ora 17,00, reprezentanţii magistraţilor (asociaţii profesionale şi instituţii judiciare) sunt invitaţi la Palatul Cotroceni să aibă o discuţie pe tema reformei justiţiei şi a referendumului pe justiţie şi că urmează să participe şi el la această întâlnire. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
17:30
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat luni că va avea loc o remaniere guvernamentală înainte de alegerile europarlamentare, subliniind că nu crede că miniştrii aflaţi pe lista de candidaţi, cum sunt Rovana Plumb şi Natalia Intotero, trebuie să stea în Guvern până la aceste alegeri."Eu nu cred că trebuie să stea în Guvern până la data alegerilor. Le-am spus lor, i-am spus şi doamnei prim-ministru. Eu nu cred că un membru al Guvernului poate să fie şi în campanie electorală, poate să gestioneze şi problemele din minister. Doamna Plumb e ministrul Fondurilor Europene, nu trebuie să ne jucăm cu asta. Le-am spus care este punctul meu de vedere. Aştept, după ce doamna prim-ministru se întoarce şi vom avea o discuţie, ulterior şi în partid", a afirmat Liviu Dragnea, întrebat după şedinţa CExN al PSD dacă Rovana Plumb şi Natalia Intotero vor pleca din Guvern înainte sau după alegerile europarlamentare. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
17:30
Preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, Maria Mădălina Turza, candidat independent pentru Parlamentul European, le solicită liderilor partidelor politice, printr-o scrisoare deschisă, să asigure o corectă informare şi participare a persoanelor cu dizabilităţi la campania electorală şi la votul din 26 mai."Aceste aspecte nu ţin de agenda partidelor pe care le conduceţi, ci de obligaţia fiecăruia dintre noi de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale, printre care şi cel la vot, şi de a încuraja, în mod activ şi implicat, o participare extinsă la scrutinul din 26 mai, o zi care va reflecta modul în care România se poziţionează în raport cu valorile europene, cu drepturile omului în general şi cu drepturile persoanelor cu dizabilităţi în particular", se arată în scrisoare, care a fost remisă luni AGERPRES.Potrivit sursei citate, în România trăiesc 812.594 persoane cu dizabilităţi. Dintre acestea, 748.210 sunt adulţi, cetăţeni români.Turza solicită ca mesajele - site-urile web ale candidaţilor şi partidelor, mesajele video, materialele print promovate etc. - să fie accesibilizate "în conformitate cu standardul UE EN 301549, conform cu standardele de accesibilitate recunoscute pe plan mondial - prin publicarea informaţiilor în formate alternative, cum ar fi formatul uşor de citit, formatul cu caractere mărite sau alfabetul Braille sau însoţite de traducere în limbaj mimico-gestual".Ea precizează că a transmis o solicitare AEP şi CNA, prin care a cerut sprijinul acestora în facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi din România la toate aspectele legate de perioada electorală."În urma acestor acţiuni am obţinut, cu unanimitate de voturi, sprijinul CNA în promovarea unui clip, mesaj de interes public, care face referire la dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a fi corect şi complet informaţi şi de a vota în condiţiile legii. Acest mesaj a fost deja transmis posturilor radio şi TV din ţară şi urmează să ruleze în perioada campaniei electorale", adăugă sursa citată."Îmi manifest încrederea că putem, printr-un efort comun, să asigurăm o corectă informare şi participare a persoanelor cu dizabilităţi la campania electorală şi la vot", spune Maria Mădălina Turza.Scrisoarea deschisă a fost trimisă către Liviu Dragnea, preşedintele PSD, Ludovic Orban, preşedintele PNL, Dacian Cioloş, preşedintele PLUS, Dan Barna, preşedintele USR, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele ALDE, Victor Ponta, preşedintele Pro România, Diana Mărgărit şi Claudiu Turcuş, copreşedinţi ai Partidului Democraţiei şi Solidarităţii - DEMOS, Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, Gabriel Oprea, preşedintele UNPR şi către toţi candidaţii independenţi. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.