Un fost agent al CIA condamnat la 20 de ani de închisoare pentru spionaj în folosul Chinei

Agerpres, 18 mai 2019 06:00

Un fost membru al CIA a fost condamnat vineri la 20 de ani de închisoare pentru spionaj în folosul Beijingului, o afacere ilustrând o "tendinţă alarmantă" în rândul comunităţii de informaţii, potrivit Departamentului american al Justiţiei, relatează AFP.Kevin Mallory, 62 de ani, a fost găsit vinovat că a vândut pentru 25.000 de dolari "informaţii din domeniul apărării" unui agent al spionajului chinez în cursul unor vizite la Shanghai în martie şi aprilie 2017."Obiectivul vostru este să obţineţi informaţii, iar obiectivul meu este să fiu plătit", i-a spus el unui corespondent chinez într-un mesaj din 5 mai 2017.Vorbitor curent al dialectului mandarin, el a servit în armata terestră, apoi ca agent special pentru un serviciu de securitate al Departamentului de Stat, înainte de a deveni agent al CIA sub acoperire. Până în 2012, el a avut acces la informaţii cu nivel de autorizare "Top secret" în China, Taiwan, Irak şi la Washington.Mai mulţi agenţi ai serviciilor americane de informaţii au fost arestaţi sau inculpaţi pentru acte de spionaj în folosul Beijingului.Un fost agent al CIA, Jerry Chun Shing Lee, 54 de ani, a pledat vinovat la începutul lui mai de "conspiraţie" pentru a furniza Chinei "informaţii despre apărarea naţională".El riscă închisoarea pe viaţă.În 2012, poliţia a descoperit că acest fost militar naturalizat american deţinea mai multe carnete cu nume, contacte şi alte indicaţii despre angajaţi şi informatori ai CIA, precum şi cu adrese ale adăposturilor clandestine.Acest dosar ar putea avea legătură cu spectaculoasa prăbuşire a reţelei CIA în China între 2010 şi 2012.Ron Rockwell Hansen, fost agent al serviciilor de informaţii militare în vârstă de 58 de ani, a pledat şi el vinovat în martie că a transmis informaţii unor agenţi chinezi, în special de natură industrială, în schimbul a "sute de mii de dolari". El riscă 15 ani de închisoare.În aprilie, o fostă diplomată, Candace Marie Claiborne (63 de ani), a pledat vinovat pentru că a încercat să-şi ascundă interacţiunile cu agenţi chinezi, care au recompensat-o cu zeci de mii de dolari în schimbul unor informaţii.Afacerea Mallory "aparţine unei tendinţe alarmante din partea foştilor agenţi ai serviciilor americane de informaţii care sunt ţinta Chinei şi care îşi trădează ţara şi colegii", a afirmat ministrul adjunct la justiţiei, John Demers.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 5 minute
06:20
Fosta preşedintă de stânga Cristina Kirchner şi candidatul său la preşedinţie, Alberto Fernandez, au promis sâmbătă să reducă sărăcia, în contextul în care Argentina se confruntă cu o criză economică, relatează AFP."Vom întinde mâna celor patru milioane şi jumătate de sărăci", a declarat Alberto Fernandez, un avocat de 60 de ani şi fost şef al guvernului, care doreşte să îi urmeze în funcţie preşedintelui de centru dreapta Mauricio Macri, la putere din 2015.Dacă el va fi ales, Cristina Kirchner va fi vicepreşedinta acestuia după ce a condus cea de-a treia economie a Americii Latine timp de două mandate, între 2007 şi 2015."Vom reveni, vom reveni" (la putere), au scandat miile de participanţi la primul miting de campanie în perspectiva alegerilor prezidenţiale de la 27 octombrie, care s-a ţinut la Merlo, la periferia capitalei Buenos Aires.Chiar în ziua în care s-au împlinit 16 ani de la instalarea la putere a lui Nestor Kichner (2003-2007), căruia i-a fost şef de guvern şi om de încredere, Alberto Fernandez a reamintit că ei au fost confruntaţi atunci cu "provocarea de a scoate Argentina din prăpastie", după criza economică din 2001, cea mai gravă din ţara sud-americană."Vom face la fel", a dat el asigurări. "Cu siguranţă nu va fi uşor, dar vom găsi o soluţie cu toţii împreună", a adăugat candidatul la preşedinţie.Spre suprinderea generală, şi în timp ce este pusă sub acuzare în mai multe dosare de corupţie, Cristina Kirchner a anunţat la 18 mai că renunţă să candideze pentru al treilea mandat de preşedinte. Cu toate acestea, ea se află pe primul loc în intenţiile de vot.Sărăcia afectează 32% din cei 44 de locuitori ai Argentinei, cu o inflaţie anuală de 55% care a făcut să scadă puterea de cumpărare a numeroase familii, iar economia se află în recesiune, fără perspective de relansare în acest an.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
06:20
''Natura şi educaţia sunt ceva asemănător. Într-adevăr, educaţia îl transformă pe om, dându-i o a doua natură.'' - Democrit (Cugetări greceşti, Colecţia Cogito, Editura Albatros, 1981) AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Cerasela Bădiţă)
06:20
Peste 450 de candidaţi, reprezentanţi ai unor formaţiuni politice sau independenţi, îşi dispută cele 33 de mandate de europarlamentari la alegerile de duminică.În cursa electorală pentru un loc în Parlamentul European au intrat 13 formaţiuni politice şi 3 candidaţi independenţi.Au depus liste de candidaţi PSD, Alianţa 2020 USR PLUS, Partidul Pro România, UDMR, PNL, ALDE, Partidul PRODEMO, PMP, Partidul Socialist Român, Partidul Social Democrat Independent, Partidul România Unită, UNPR, Blocul Unităţii Naţionale - BUN.În competiţie sunt şi trei candidaţi independenţi - Gregoriana-Carmen Tudoran, George Nicolae Simion şi Peter Costea.Liste complete de candidaţi - 43 - au depus PSD, PNL, UDMR, PMP, UNPR, Partidul Social Democrat Independent. ALDE a înscris în cursa pentru PE 42 de candidaţi, Alianţa 2020 USR PLUS - 40, PRO România - 33, Partidul România Unită - 30, Partidul Socialist Român - 28, Partidul PRODEMO - 26, Blocul Unităţii Naţionale (BUN) - 12.*** Candidaţii de pe primele locuri ale listei PSD au promis că "se vor lupta pentru binele românilor".Pe lista PSD pe prima poziţie se regăseşte vicepreşedintele social-democraţilor şi preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD, Rovana Plumb, urmată pe locul doi de jurnalista Carmen Avram, pe locul trei senatorul Claudiu Manda, urmat de preotul Cristian Vasile Terheş, de actualii europarlamentari PSD Dan Nica, Maria Grapini, de deputatul Tudor Ciuhodaru, senatorul Adrian Benea şi Victor Negrescu.Următoarele poziţii sunt ocupate de Andi Cristea, Natalia Intotero, Gabriela Zoană, Bianca Gavriliţă, Emilian Pavel, Doina Pană, Crina Fiorela Chilat, Mariana Bălănică, Răzvan Popa, Luminiţa Jivan, Alin Pavelescu, Augustin Ioan, Cătălin Grigore, Roxana Paţurcă, Oana Florea, Dragoş Cristian, Macaveiu Mihai Ion, Liviu Brăiloiu, Florin Manole, Ion Voinea, Horia Grama, Alexandru Popa, Aida Căruceru, Gheorghe Tomoiagă, Anca Daniela Raiciu Nasi Calenţaru, Cristina Tărteaţă, Petru Moţ, Luminiţa Ţundrea, Iacob Emanuel, Cătălin Unciuleanu, Gabriel Bogdan Răducanu, Andrei Sima.*** Lista candidaţilor PNL pentru europarlamentare este deschisă de realizatorul TV Rareş Bogdan, urmat de primarul de la Alba Iulia, Mircea Hava, actualul europarlamentar Siegfried Mureşan, fostul co-preşedinte al PNL, Vasile Blaga, eurodeputatul Adina Vălean, eurodeputatul Daniel Buda, Dan Motreanu, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, eurodeputaţii Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu, deputatul Vlad Nistor, eurodeputatul Mihai Ţurcanu, Violeta Alexandru.Partidul Naţional Liberal se bate pentru destinul european al României la alegerile europarlamentare, afirmă preşedintele PNL, Ludovic Orban, care consideră că trebuie diminuate forţele politice care manifestă tendinţe eurosceptice."Sunt multe forţe politice apărute, multe de curând, care pescuiesc în ape tulburi, care apelează la populism, care manifestă tendinţe eurosceptice şi aceste forţe trebuie diminuate cât mai mult. În Parlamentul European este o bătălie pentru ca forţele proeuropene să fie cât mai puternic reprezentate, această bătălie se dă şi în România, pentru că în timp ce PNL se bate pentru destinul european al României, pentru ca România să aibă un număr cât mai mare de avantaje din apartenenţa la nivelul UE, ultimele discursuri ale lui Dragnea arată din ce în ce mai clar că vrea să scoată România din Uniunea Europeană sau să o marginalizeze într-un asemenea hal încât românii să nu mai beneficieze de avantajele prezenţei în UE", declară Orban, într-un interviu acordat AGERPRES.Preşedintele PNL mai subliniază că România are nevoie de o reprezentare de calitate în Parlamentul European, susţinând că un vot pentru actualele formaţiuni aflate la guvernare ar aduce deservicii ţării.***Alianţa 2020 USR PLUS propune românilor o adevărată alternativă şi speră să câştige şase până la zece mandate la alegerile europarlamentare.Lista Alianţei este deschisă de fostul premier Dacian Cioloş, urmat de deputatul Cristian Ghinea, fostul ministru al Muncii Dragoş Nicolae Pîslaru, consilierul local Clotilde Armand, fostul ministru de Interne Ioan Dragoş Tudorache, diplomatul Nicolae Ştefănuţă, managerul Vlad Botoş, editorialistul Ramona Victoria Strugariu, juristul Vlad Gheorghe, fostul şef al Cabinetului lui Dacian Cioloş Alin Cristian Mituţa.*** Pro România este la primul test electoral.Lista partidului pentru europarlamentare este deschisă de fostul premier Victor Ponta, urmat de actualul eurodeputat Corina Creţu, fostul premier Mihai Tudose, fostul premier al Republicii Moldova Iurie Leancă, Geanina Cristina Puşcaşu, deputatul Gabriela Podaşcă, Cristian Cosmin, fostul ministru de Finanţe Ioana Maria Petrescu, fostul deputat Mihai Sturzu.Liderul Pro România, Victor Ponta, afirma într-un interviu acordat AGERPRES că formaţiunea sa îşi doreşte să obţină trei-patru mandate de eurodeputat.*** UDMR consideră că este în interesul întregii comunităţii maghiare să fie puternic reprezentată în Parlamentul European.Printre candidaţii UDMR la alegerile europarlamentare se regăsesc Iuliu Winkler, Lorant Gyorgy Vincze, Csila Hegedus, Csongor Oltean, Csaba Sogor, Irina Elisabeta Kovacs, Attila Cseke, Erika Benko, Csaba Pataki, Zsombor Ambrus.Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţinea într-un interviu acordat AGERPRES că este în interesul întregii comunităţii maghiare să fie puternic reprezentată în Parlamentul European şi precizează că formaţiunea sa a beneficiat în campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi de sprijinul premierului Ungariei, Viktor Orban, precum şi de al altui partid maghiar din Transilvania, PCM.*** ALDE îşi propune cel puţin patru europarlamentari.Printre candidaţii ALDE pentru PE se regăsesc actualul europarlamentar Norica Nicolai, fostul preşedinte al AEP Daniel Barbu, eurodeputatul Renate Weber, vicepreşedintele ALDE Ovidiu Silaghi, deputaţii Varujan Vosganian, Andrei Dominic Gerea, dar şi Radu Lucian Silaghi Dumitrescu, Eusebiu Manea Pistru Popa, Horia Victor Toma.Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că este nevoie de o reprezentare corectă a României în Uniunea Europeană şi că formaţiunea pe care o reprezintă vrea drepturi egale pentru toţi cetăţenii Uniunii, indiferent din ce ţară provin."Ne propunem cel puţin patru parlamentari. Avem candidaţi cu experienţă politică şi administrativă, oameni competenţi pe domeniile lor, foşti miniştri, care se vor zbate să obţină cât mai multe pentru ţară. Candidaţii noştri propun teme legate de viitorul Uniunii Europene, de cel al României şi al românilor. Noi nu vrem Europa cu mai multe viteze, pentru că Uniunea s-a construit pe principiul 'Toţi pentru unul, unul pentru toţi' şi aşa trebuie să rămână. Vrem drepturi egale pentru toţi cetăţenii Uniunii, indiferent din ce ţară sunt. Subvenţii pentru fermierii români egale cu cei ai colegilor lor din alte ţări UE. Vrem să producem o politică comună în Uniune cu privire la preţurile medicamentelor şi ale echipamentelor medicale", spunea Tăriceanu.*** Lista Prodemo este deschisă de europarlamentarul Cătălin Ivan, urmat de Ioana Alexandra Picoş-Făgădău, Cornel Loghin, Emilian Aristidie Burduşel, Tudor Bogdan Matei, Gabriel Dobraniş sau Dumitru Ionuţ Moisă.*** PMP promite că România va fi reprezentată profesionist în Parlamentul European.Pe primele poziţii pe lista PMP se află Traian Băsescu, Eugen Tomac, Ioana Felicia Constantin, Emil Marius Paşcan, Simona Maria Vlădica, Robert Turcescu, Teodora Alexandra Desagă, Petru Movilă, Nicoleta Bozianu, Cornel Cătălin Bulf.Preşedintele fondator al PMP, Traian Băsescu a spus că, dacă electoratul îi va da acest mandat, România va fi reprezentată profesionist în Parlamentul European."O să merg în Parlamentul European (PE), dacă electoratul îmi va da acest mandat, şi vă asigur că România va fi reprezentată profesionist în PE, dacă eu voi fi acolo. O să am capacitatea să discut de la egal la egal cu toţi politicienii de vârf ai Europei legat de întrebarea 'Europa încotro?'. Şi am punctele mele de vedere despre asta, o să pot să vorbesc oricând şi cu o voce credibilă despre inechitatea în alocaţia de subvenţii pentru agricultură şi să cer o uniformizare a subvenţiei pentru agricultură", a declarat Băsescu.*** Pe lista Partidului Socialist Român pentru alegerile europarlamentare se regăsesc pe primele poziţii Marin Badea, Violeta, Mercea, Petrică Dima, Corneliu Riegler, Adrian Manuel Dinu.*** Primii candidaţi pe lista Partidului Social Democrat Independent sunt: Cornel Comşa, Carmen Mariana Dăscălescu, Radu Stancu Sergiu Plîngău, Vili Mihaela Constantin.*** Lista Partidului România Unită este deschisă de Mihai Bogdan Diaconu, urmat de Andrei Laurenţiu, Piticaş, Florian Mirea Diaconu, Dumitru Bădrăgan, Rudi Bugă.*** UNPR speră un rezultat onorabil la alegerile europarlamentare.Printre candidaţii UNPR la alegerile europarlamentare se numără fostul tenisman Ilie Năstase, fostul antrenor selecţioner al echipei naţionale de fotbal Anghel Iordănescu, fostul deputat Luminiţa Pachel Adam, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Mircea Manolache.Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, declara că doreşte ca partidul pe care îl conduce să obţină un rezultat "onorabil" la alegerile europarlamentare."La alegerile europarlamentare din acest an vrem să ne comportăm onorabil. E mult de muncă, obiectivul nostru este să redevenim ce am fost astfel încât anul viitor, la locale, să luăm peste 10%, la generale să intrăm în Parlamentul României, iar acum nu dăm pronostic. După ce am fost executaţi, acum doar ne reorganizăm, în procente vorbesc de anul viitor, acum vrem doar un rezultat onorabil", a spus Gabriel Oprea.*** Blocul Unităţii Naţionale BUN îi are pe listă, pe printre alţii, pe Alexandru Gabriel Vulpoiu, Costel Stanciu, Saveta Ionesi, Manuela Aciubotăriţei, Ioan Ştefan Zară.***Pentru un fotoliu la Bruxelles s-au înscris şi trei candidaţi independenţi - Gregoriana Carmen Tudoran, George Simion şi Peter Costea.Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi, duminică, la urne, pentru a-i desemna pe cei 33 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
06:20
Alegătorii din 21 de ţări membre ale Uniunii Europene sunt invitaţi duminică la urne pentru alegerea viitorilor membri ai Parlamentului European.În primele trei zile ale scrutinului, organizat în perioada 23-26 mai, şi-au exprimat dreptul de vot alegătorii din Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Republica Cehă, Letonia, Malta şi Slovacia.Duminică votează majoritatea ţărilor membre: Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia.Parlamentul European va publica primele estimări naţionale începând cu ora 18:00 (19:00 ora României), iar prima estimare a componenţei noului Parlament după ora 20:15 (21:15 ora României), în funcţie de informaţiile naţionale disponibile.Primele estimări care vor include şi rezultate oficiale provizorii la nivel european sunt aşteptate în jurul orei 21:15 GMT (0:15 ora României), urmând să fie actualizate pe măsură ce rezultatele vor fi transmise de autorităţile naţionale.Pe un ecran uriaş amplasat în Hemiciclul Parlamentului European, locul unde cei 751 de eurodeputaţi dezbat şi votează şi care duminică este transformat într-un imens centru de presă, vor fi proiectate estimările voturilor din ţările membre pe tot parcursul serii şi nopţii, informează legislativul Uniunii Europene, într-un comunicat de presă. Aici vor fi prezenţi liderii grupurilor politice şi candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene care vor reacţiona la rezultate.Aproximativ 1300 de jurnalişti din ţările UE şi din afara blocului comunitar vor urmări şi relata despre acest scrutin de la sediul legislativului european din Bruxelles."Interesul mass-media pentru aceste alegeri este mult mai mare decât în cazul alegerilor precedente. Nu am avut niciodată atât de mulţi jurnalişti înregistraţi pentru noaptea electorală, ceea ce demonstrează în mod clar importanţa tot mai mare a acestui exerciţiu democratic transnaţional, care este unic în lume", a declarat Jaume Duch, purtător de cuvânt al Parlamentului European.Potrivit acestuia, peste 200 de jurnalişti provin din ţări din afara UE: 54 din Statele Unite, 21 din Japonia şi 20 din China. Cei mai mulţi jurnalişti acreditaţi pentru aceste alegeri sunt din Belgia (259), Germania (207) şi Italia (104).În urma voturilor exprimate în cele patru zile ale procesului electoral vor fi aleşi 751 eurodeputaţi care îşi vor reprezenta ţările la nivelul UE până în 2024. România este acum reprezentată în legislativul UE de 32 de parlamentari, iar în cazul ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, va fi reprezentată de 33 de eurodeputaţi.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Acum o oră
05:50
OrtodoxeSf. Ap. Carp şi Alfeu; Sf. Mc. Averchie şi ElenaDuminica a 5-a după PaştiGreco-catoliceDuminica 5 după Paşti. Sf. ap. Carp din cei 70; Sf. Filip NeriRomano-catoliceDuminica a 6-a a PaşteluiSf. Filip Neri, pr.Sfântul Apostol Carp este pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 mai.Sfântul Carp a fost unul din cei şaptezeci de apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, următor şi slujitor al Sfântului Apostol Pavel. El ducea scrisorile Sfântului Apostol Pavel la cei cărora le erau destinate. S-a aflat o vreme la Troada, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola a doua către Timotei: "Când vei veni, adu-mi felonul, pe care l-am lăsat în Troada la Carp..." (cap. 4, 13)El a văzut în vedenie pe Hristos, pe când se ruga ca să pedepsească pe cei doi păcătoşi, un necredincios care îl atrăsese de partea sa pe un altul care era credincios. Şi când se ruga mai aprins să cadă şi să piară cei doi pe care îi vedea că stăteau îngroziţi lângă o prăpastie, Hristos le-a întins mâna Sa de ajutor, iar îngerii îi sprijineau de amândouă părţile şi îi întăreau, ca apoi să-i scoată din prăpastia aceea. L-a auzit atunci pe Mântuitor, spunându-i: "Bate-mă pe Mine de acum, căci gata sunt, ca pentru mântuirea oamenilor iarăşi să fiu răstignit".Sfântul Apostol Carp a fost pus de Sfântul Pavel episcop în Veria. Prin mâinile şi prin propovăduirea lui mulţi au primit botezul. Cei care nu s-au convertit la creştinism s-au ridicat însă împotriva lui şi l-au ucis. A fost îngropat în aceeaşi cetate.Sfântul Carp a propovăduit şi în insula Creta (Marea Mediterană), unde l-a primit în casa sa pe Sfântul Dionisie Areopagitul. Acesta se încreştinase în urma cuvântării Sfântului Apostol Pavel, ţinută în areopagul din Atena. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
05:50
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES transmite în timp real, pe pagina http://alegeri.agerpres.ro, informaţii oficiale privind prezenţa la urne la alegerile europarlamentare şi la referendumul convocat de preşedintele Klaus Iohannis.Datele ce se vor regăsi pe pagina http://alegeri.agerpres.ro sunt furnizate de Biroul Electoral Central. AGERPRES
Acum 2 ore
05:20
Este a 146-a zi a anului 2019.Au mai rămas 219 de zile până la sfârşitul anului.Soarele răsare la 05 h 37 m şi apune la 20 h 47 m.Luna răsare la 02 h 06 m şi apune la 12 h 22 m.Luna la Ultimul Pătrar la 19 h 36 m.AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiţă)
04:50
Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat duminică pe Twitter că are în continuare încredere în liderul nord-coreean Kim Jong Un, în pofida negocierilor aflate în impas legate de programul nuclear şi recentelor teste de arme efectuate de Phenian, relatează AFP."Coreea de Nord a lansat câteva arme mici, ceea ce i-a deranjat pe unii din ţara mea şi pe alţii, dar nu pe mine", a scris pe Twitter Donald Trump aflat în prezent într-o vizită oficială în Japonia. "Am încredere în preşedintele Kim că îşi va ţine promisiunea pe care mi-a făcut-o", a adăugat el.Pe de altă parte, preşedintele american a spus că a "zâmbit" în faţa insultelor proferat de agenţia oficială nord-coreeană KCNA la adresa fostului vicepreşedinte Joe Biden, calificat ca "imbecil" şi "idiot cu IQ mic" după criticile contra lui Kim. "Poate că este un semnal pentru mine?", s-a întrebat Trump, căruia Biden, candidat la primarele democrate, speră să îi fie adversar în alegerile prezidenţiale din 2020 din Statele Unite.Coreea de Nord a efectuat la începutul lui mai două teste cu rachete cu rază mică de acţiune la interval de aproape o săptămână, o premieră după spectaculoasa destindere din Peninsula Coreeană marcată în 2018 prin demararea negocierilor privind programele nuclear şi balistic ale Phenianului.La finalul primei lor întâlniri, în iunie, la Singapore, Donald Trump şi Kim Jong Un au semnat o declaraţie vagă în favoarea "denuclearizării Peninsulei Coreene". Ulterior, nu s-a înregistrat niciun progres notabil, cele două părţi având interpretări diferite ale acestui angajament. Al doilea summit care a avut loc în februarie la Hanoi s-a încheiat cu un fiasco total.Între timp, Kim Jong Un a acuzat vehement Washingtonul că este de rea credinţă şi a cerut o schimbare în atitudinea Statelor Unite.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Acum 4 ore
03:50
Generalul Abdel Fattah al-Burhan, şef al Consiliului militar de tranziţie din Sudan, a discutat sâmbătă cu preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, la Cairo, în prima sa vizită în străinătate după preluarea puterii, potrivit unui purtător de cuvânt oficial, relatează AFP.Preşedintele Abdel Fattah el-Sisi a avut o întrevedere cu generalul al-Burhan la palatul Al-Ittihadiya şi cele două părţi au convenit că "este prioritar să se susţină libera voinţă a poporului sudanez şi opţiunile sale", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al preşedinţiei egiptene, Bassam Radi.Consiliul militar de tranziţie conduce Sudanul după destituirea la 11 aprilie a preşedintelui Omar al-Bashir sub presiunea unei mişcări de contestare declanşate la 19 decembrie.Militarii sudanezi trebuie să facă faţă în prezent manifestanţilor care solicită transferul puterii către civili.Consiliul militar de tranziţie este susţinut de preşedintele al-Sisi, un fost şef al armatei şi preşedinte în exerciţiu al Uniunii Africane. Sudanul este vecinul direct al Egiptului.În urmă cu o lună, al-Sisi şi alţi lideri africani reuniţi la Cairo au pledat pentru a se lăsa timp Consiliul militar ca să se ajungă la o "tranziţie paşnică şi democratică".Consiliul a obţinut sprijinul Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite care au anunţat un ajutor comun de trei miliarde de dolari şi au depus deja fiecare câte 250 de milioane de dolari la banca centrală a Sudanului.Liderii mişcării de contestare din Sudan au lansat un apel la grevă generală "marţi şi miercuri" din cauza impasului în care se află după mai multe săptămâni de negocieri cu armata pentru transferul puterii către civili.Cele două părţi au acceptat la 27 aprilie să stabilească un Consiliu suveran alcătuit din militari şi civili, dar generalii insistă pentru ca unul dintre ei să fie în fruntea acestei instanţe având misiunea de a conduce ţara în următorii trei ani.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
03:20
Antrenorul echipei de fotbal FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, după câştigarea Cupei României, că a folosit 6 jucători sub 21 de ani şi cu toate acestea a dominat Astra Giurgiu, adversara din finala de la Ploieşti, "de la cap la coadă"."Ştiam că întâlnim o echipă cu foarte mult talent şi că trebuie să dăm noi ritmul. Am avut răbdare, chiar dacă am primit un gol în prima repriză şi apoi a trebuit să îi desfacem. Iar jucătorul meciului, Virgil Ghiţă, a fost fantastic azi şi cred că a făcut diferenţa. Cei de la Astra nici nu au intrat în careul nostru. A fost doar o fază, atât. Cu Astra noi am jucat cu 6 jucători sub 21 de ani. Şi am dominat Astra de la cap la coadă. Ne-am impus ritmul, am impus intensitatea jocului aşa cum am vrut noi", a spus el."Sunt fericit, fericit, fericit, începem să câştigăm trofee, să adunăm public şi sper ca în continuare să construiesc ceva frumos în următorii 10 ani. Titlul a fost un miracol pentru noi, Cupa României e mai uşor să o câştigi. Dar este un trofeu important pentru toţi, pentru mine, pentru că şi eu încerc să câştig cât mai multe trofee ca antrenor. Ca să plec în străinătate sunt foarte scump... dacă vrea cineva, să vină să mă caute, dar sunt scump şi bun. Cred că am învăţat multe. Însă nu o luaţi aşa, mai mă laud şi eu câteodată singur, dar rămân acelaşi om modest", a adăugat Hagi.Tehnicianul susţine că schimbarea portarului Valentin Cojocaru cu Arpad Tordai la pauza meciului cu Astra Giurgiu a fost o decizie foarte bună. "Îi felicit pe toţi jucătorii, chiar şi pe Cojocaru, deşi m-a supărat foarte tare la pauză, dar ne-a ajutat şi el. A făcut o greşeală mare la gol, dar am avut tăria să îl înlocuiesc cu Arpad Tordai, care a făcut un meci foarte bun. Ştiţi că eu sunt imprevizibil, dar cred eu că am făcut o mutare bună, o mutare justă, pentru că Tordai a făcut un meci bun. Eric (n.r. - autorul golului victoriei) e un jucător frumos, arată mai bine, dar are obiectiv să mai scadă vreo 2-3 kilograme. El e şeful, e numărul 1 în vestiar, el şi Achim. E un băiat super, cu o inimă foarte bună, e pe jumătate e român de-al nostru", a menţionat antrenorul.Gheorghe Hagi îşi doreşte ca FC Viitorul să se califice în grupele Europa League în sezonul următor: "Vom încerca să facem ceva şi în Europa, pentru că am căpătat experienţă. Gândul mă duce să facem ceva ca să jucăm acolo şi să intrăm în grupele Europa League. Nimic nu e imposibil în viaţă, important să ai credinţă şi curaj, iar lucrurile astea mie nu-mi lipsesc".El spune însă că sistemul actual folosit de UEFA în cupele europene dezavantajează echipele româneşti şi cataloghează ca lipsă de respect faptul că deţinătoarei titlului din ţara noastră nu îi este acordat un loc în grupele Champions League."România e o ţară bogată, e a şaptea în Europa ca populaţie, dar pe noi nu ne lasă să jucăm în Liga Campionilor. La UEFA scrie fair-play pe uşă, dar de ce ne trimit în lumea a treia a fotbalului? Dacă joci în grupele Champions League ai 40 de milioane de euro, bani care ar intra la noi în ţară. Dar ne-au făcut din pix şi jucăm trei tururi preliminare. Nu se poate. Ajax a jucat semifinală de Liga Campionilor şi e trimisă să joace 2 tururi preliminare, cum e posibil aşa ceva? Iar alte ţări au 4-5 echipe. Păi pe noi de ce ne aruncaţi afară? De ce nu ne primiţi? Ce am făcut de am ajuns afară? Nu e drept, nu e corect sub nicio formă. Noi plătim pentru drepturile TV la Liga Campionilor şi Europa League bani mulţi. Păi noi ce facem, dăm afară bani şi în ţară nu se întoarce niciun ban? Noi plătim drepturi TV afară vreo 20 de milioane de euro, dar ratingul la Liga I e mai mare decât Champions League. Ei s-au dezvoltat şi ne noi ne-au aruncat în spate, ne-au făcut din pix. E lipsă de respect şi discriminare. Iar eu nu accept, pentru că nu e fair-play. Şi noi avem echipă campioană care trebuie să joace în grupe. Să ne dea şi nouă 20-30 de milioane, că la alţii le dă câte 100-150 de milioane. Cum să mai concurăm noi cu ei? Suntem în Uniunea Europeană, dar de ce nu suntem şi la fotbal? Mai întreabă unii de ce clachează jucătorul român afară... păi cum să nu clacheze, dacă el nu joacă în cupele europene, nu are meciuri şi experienţă? Ne-au aruncat afară din Europa şi nu e normal. România e o ţară puternică, o ţară care a demonstrat că poate în fotbal, la fel ca Bulgaria, Serbia, Croaţia, Olanda... Dar cum să ţinem jucătorii dacă nu avem bani? Dacă suntem egali şi competiţia se numeşte în continuare Liga Campionilor atunci toate campioanele să joace în Liga Campionilor", a precizat Hagi.FC Viitorul Constanţa a cucerit în premieră Cupa României la fotbal, în urma victoriei obţinute în faţa echipei Astra Giurgiu cu scorul de 2-1 (0-1, 1-1), după prelungiri, în finala jucată sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti. Pentru echipa antrenată de Gheorghe Hagi acesta este al doilea trofeu din palmares, după titlul de campioană câştigat în 2017.AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)
03:20
Antrenorul Gheorghe Hagi a anunţat, sâmbătă seara, într-o conferinţă de presă, că fostul internaţional Gheorghe Popescu va deveni din sezonul următor preşedintele clubului FC Viitorul.Tehnicianul, care este şi proprietarul clubului FC Viitorul, a menţionat totuşi că aşteaptă ca şi Popescu să confirme noua funcţie."Se ştie că eu întotdeauna conving lumea să vină lângă mine. Asta înseamnă să ai putere să convingi lumea că e bine să vină lângă Hagi. Iar eu cred că l-am convins pe Gică Popescu. El va fi şeful meu la Viitorul. Numai preşedinte poate să fie, nu poate să fie altceva. Dacă e preşedinte, conduce tot. Va avea obligaţii multe, are responsabilitate mare, o să trecem totul în fişa postului pentru că are mult de muncă. Acum trebuie să confirme el, eu am spus, dar decizia nu o iau eu, o ia el", a afirmat Hagi.Întrebat dacă FC Viitorul cu Gheorghe Popescu preşedinte va fi un club mai puternic, Hagi a răspuns: "Încercăm să ne organizăm pentru că vreau să îmi fortific lucrul cel mai important, academia. Mai avem de construit o clădire, poate aducem metodişti foarte buni, chiar campioni mondiali care să vină să ne ajute şi pe noi. Vreau să devenim mai buni, să creştem. Deci vreau să aduc oameni care să ne facă mai buni".În vârstă de 51 de ani, Gheorghe Popescu este în prezent consilierul onorific al primului ministru pe probleme de sport.AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)  Citiţi şi: * Fotbal: Hagi (FC Viitorul) - Am jucat cu 6 jucători sub 21 de ani şi am dominat Astra de la cap la coadă
02:50
Norvegia a anunţat sâmbătă revenirea săptămâna viitoare la Oslo a reprezentanţilor guvernului condus de Nicolas Maduro şi ai opoziţiei venezuelene în cadrul procesului de mediere întreprins de regatul scandinav în vederea reglementării crizei politice din Venezuela, relatează AFP."Reprezentanţii principalilor actori politici din Venezuela au decis să revină la Oslo săptămâna viitoare pentru a continua procesul (de mediere) iniţiat de Norvegia", a declarat sâmbătă seară într-un comunicat Ministerul norvegian de Externe."Ne reafirmăm angajamentul că vom continua să susţinem căutarea unei soluţii negociate între părţile din Venezuela", a adăugat ministerul.Norvegia "salută părţile pentru eforturile lor şi apreciază dispoziţia lor" de a căuta o ieşire din criză, a comentat şefa diplomaţiei de la Oslo, Ine Eriksen Soreide, citată în comunicat.În timp ce Venezuela se confruntă cu cea mai gravă criză social-economică din istoria sa recentă, guvernul lui Nicolas Maduro şi opoziţia reunită în spatele lui Juan Guaido au acceptat medierea Norvegiei şi delegaţi ai celor două părţi s-au aflat cel puţin o dată la Olso, în mai.Juan Guaido neagă însă că este vorba despre negocieri sau că delegaţi ai celor două tabere s-au întâlnit faţă în faţă, de teama de a nu diviza trupele ostile oricărui dialog cu guvernul. Norvegia nu mai vorbeşte nici ea despre dialog sau negocieri şi nu oferă niciun detaliu în legătură cu aceste "contacte preliminare", după cum le-a calificat.Pentru Juan Guaido şi partizanii săi, Nicolas Maduro este un "dictator", "un "uzurpator" care se menţine la putere în urma unor alegerile prezidenţiale "frauduloase" organizate anul trecut. La rândul său, preşedintele socialist consideră că adversarii săi sunt pucişti" sprijiniţi de "imperiul nord-american" pe care îl detestă.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: (c) Ine Eriksen Soreide/Facebook.com
Acum 6 ore
01:40
Actorul spaniol Antonio Banderas a declarat că a simţit "o uşoară tristeţe" după ce a câştigat premiul de interpretare masculină sâmbătă seară la cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, graţie rolului său din pelicula "Dolor y gloria", din cauza absenţei din palmaresul de pe Croazetă a regizorului care a semnat acest lungmetraj, cineastul Pedro Almodovar, relatează AFP."După ce am primit acest premiu, sunt foarte bucuros, dar simt totuşi o uşoară tristeţe. Mi-ar fi plăcut foarte mult ca Pedro să fie aici", a declarat actorul spaniol într-o conferinţă de presă.Pedro Almodovar, care nu a participat la conferinţa de presă, a încercat în acest an pentru a şasea oară să câştige trofeul Palme d'Or, pe care nu l-a obţinut niciodată."Am schimbat câteva SMS-uri cu el în această dimineaţă. Este foarte fericit pentru mine, iar eu îi mulţumesc pentru cei 40 de ani de colaborare şi cele opt filme pe care le-am făcut împreună", a continuat Antonio Banderas."El are un rol foarte important în viaţa mea, un rol pe care nu reuşesc să îl înţeleg pe deplin. Mă simt foarte ataşat de el", a adăugat starul spaniol, referindu-se la Pedro Almodovar, pe care îl consideră un mentor.În filmul "Dolor y gloria", o vibrantă declaraţie de dragoste adresată cinematografiei, Antonio Banderas joacă un fel de dublură a lui Almodovar, un regizor în plină criză existenţială şi în plin vid creativ, pe care îl interpretează cu o sobrietate care i-a surprins pe spectatori."Să urc pe scenă nu a fost deloc o veste bună pentru cardiologul meu, aveam senzaţia că urma să leşin", a mai spus starul spaniol, invitat de jurnalişti să vorbească despre emoţia resimţită în momentul în care organizatorii au anunţat câştigătorul premiului de interpretare masculină.Antonio Banderas, în vârstă de 58 de ani, a suferit un infarct grav în urmă cu doi ani. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: *Cannes 2019 - Filmul "Nuestras Madres" a câştigat trofeul Camera d'Or  *Cannes 2019 - Celine Sciamma a câştigat premiul pentru scenariu *Cannes 2019 - Actriţa Emily Beecham, recompensată cu premiul de interpretare feminină  *Cannes 2019 - Cineaştii Jean-Pierre şi Luc Dardenne, recompesaţi cu premiul pentru regie  *Cannes 2019 - Filmele "Les Miserables" şi "Bacurau" au câştigat Premiul Juriului  *Cannes 2019 - Actorul Antonio Banderas a câştigat premiul pentru interpretare masculină  *Cannes 2019 - Filmul "Atlantique", recompensat cu Marele Premiu al Juriului *Cannes 2019 - Filmul "Parasite", regizat de Bong Joon-Ho, a câştigat trofeul Palme d'Or  * Cannes 2019 - Palmaresul celei de-a 72-a ediţii a festivalului * Cannes 2019 - Palme d'Or, câştigat din nou de un film asiatic; patru femei, în palmaresul ediţiei  * Cannes 2019 - Bong Joon-Ho, "furiosul" virtuoz al Noului Val din cinematografia sud-coreeană
01:40
Mii de israelieni au manifestat sâmbătă seară la Tel Aviv împotriva unui eventual acord de coaliţie condusă de premierul desemnat Benjamin Netanyahu ce ar putea constitui pentru opoziţie sfârşitul democraţiei în ţară, notează AFP.Benjamin Netanyahu, câştigător al parlamentarelor desfăşurate la 9 aprilie, are termen până miercuri seară pentru a forma o nouă coaliţie.Până în prezent, el nu a reuşit să răspundă exigenţelor conflictuale ale potenţialilor parteneri de guvernare, în special în ce priveşte problema recrutării în armată a evreilor ultraortodocşi.Dacă până acum nu a fost prezentat niciun acord, au apărut speculaţii legate de faptul că membrii coaliţiei ar putea accepta măsuri vizând slăbirea puterii judiciare, care caută să lanseze un proces contra lui Netanyahu.Procurorul general al Israelului, Avichai Mandelblit, a amânat miercuri pentru începutul lui octombrie data la care Netanyahu urmează să fie audiat pentru a răspunde la acuzaţiile de corupţie care i-au fost aduse.În februarie, magistratul şi-a anunţat intenţia de a-l inculpa pe prim-ministru pentru "corupţie", "fraudă" şi "abuz de încredere" în trei dosare.Benjamin Netanyahu a negat toate aceste acuzaţii şi a denunţat o "vânătoare de vrăjitoare".Sâmbătă seară, mii de persoane au agitat drapelul israelian, scandând, printre altele, sloganul "un popor, o lege"."Nu te vom lăsa să transformi Israelul democratic într-o curte privată a unei familii regale sau a unui sultanat", a declarat Benny Gantz, liderul alianţei de centru-dreapta Albastru şi Alb, pe cale de a deveni cel mai mare partid de opoziţie."Nu eşti deasupra legii, nu te vom lăsa să fii un dictator", a afirmat la rândul său Yair Lapid, tot din alianţa Albastru şi Alb."Suntem aici ca să luptăm pentru ţara noastră. Netanyahu va zdrobi Curtea Supremă pentru a împiedica justiţia" să îşi facă treaba, a spus Tamar Zandberg din partea formaţiunii Meretz.Organizatorii au estimat la câteva zeci de mii de persoane numărul participanţilor la marşul care a avut loc în faţa muzeului din Tel Aviv. Potrivit poliţiei, mai puţin de 10.000 de manifestanţi au fost prezenţi.Dacă Benjamin Netanyahu nu reuşeşte să formeze o coaliţie până miercuri, preşedintele Reuven Rivlin ar putea încredinţa mandatul unui alt deputat, mai scrie AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
01:10
Jucătoarea kazahă Iulia Putinţeva, principala favorită, a câştigat, sâmbătă, turneul WTA de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii în valoare de 250.000 dolari, întrecând-o în finală, cu 4-6, 6-4, 6-2, pe slovenia Tamara Zidansek (68 WTA).Graţie acestei victorii, Putinţeva, a 39-a jucătoare a lumii, şi-a adjudecat primul titlu WTA din carieră la vârsta de 24 de ani.În semifinale, Putinţeva trecuse cu 6-4, 7-5 de jucătoarea română Sorana Cârstea (93 WTA).AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
01:10
Tenismanul francez Benoit Paire, nr.51 mondial, a câştigat sâmbătă al doilea său turneu ATP din acest an, impunându-se în finala de la Lyon în faţa marii speranţe canadiene Felix Auger-Aliassime, cu 6-4, 6-4.Învingător la Marrakech, în aprilie, Benoit Paire (30 ani) şi-a adjudecat la Lyon, turneu dotat cu premii totale în valoare de 524.340 euro, al treilea titlu din carieră după Bastad în 2015.Benoit Paire, care de luni va trece de pe locul 51 pe 38 în clasamentul ATP, va fi adversarul românului Marius Copil (28 ani, 81 ATP) în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
01:10
Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) va pleca de pe primul loc al grilei de start la Marele Premiu al Principatului Monaco la Formula 1, a şasea etapă a Campionatului Mondial, după ce a obţinut cei mai buni timpi din calificări în faţa coechipierului său Valtteri Bottas, confirmând astfel dominaţia actuală a monoposturilor germane.Următorii timpi au fost obţinuţi de olandezul Max Verstappen (Red Bull-Honda) şi de germanul SebastianVettel (Ferrari), în timp ce monegascul Charles Leclerc (Ferrari) a fost eliminat din prima etapă a calificărilor din cauza unei erori tactice a echipei.Iată grila de start a Marelui Premiu al Principatului Monaco, ce va avea loc duminică:Prima linie:Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes)Valtteri Bottas (Finlanda/Mercedes)Linia a 2-a:Max Verstappen (Olanda/Red Bull-Honda)Sebastian Vettel (Germania/Ferrari)Linia a 3-a:Pierre Gasly (Franţa/Red Bull-Honda)Kevin Magnussen (Danemarca/Haas-Ferrari)Linia a 4-a:Daniel Ricciardo (Australia/Renault)Daniil Kviat (Rusia/Toro Rosso-Honda)Linia a 5-a:Carlos Sainz Jr (Spania/McLaren-Renault)Alexander Albon (Thailanda/Toro Rosso-Honda)Linia a 6-a:Nico Hulkenberg (Germania/Renault)Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Renault)Linia a 7-a:Romain Grosjean (Franţa/Haas-Ferrari)Kimi Raikkonen (Finlanda/Alfa Romeo Racing-Ferrari)Linia a 8-a:Antonio Giovinazzi (Italia/Alfa Romeo Racing-Ferrari)Charles Leclerc (Monaco/Ferrari)Linia a 9-a:Sergio Perez (Mexic/Racing Point-Mercedes)Lance Stroll (Canada/Racing Point-Mercedes)Linia a 10-a:George Russell (Marea Britanie/Williams-Mercedes)Robert Kubica (Polonia/Williams-Mercedes).AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
01:10
Ecuadorianul Richard Carapaz (Movistar) a câştigat, sâmbătă, cea de-a 14-a etapă a Turului ciclist al Italiei, disputată între Saint-Vincent şi Courmayeur (Mont Blanc), pe distanţa de 131 km, fiind cronometrat cu timpul de 4h 02 min. 22 sec.Carapaz, învingător pentru a doua oară de la startul "Il Giro", a îmbrăcat tricoul roz al liderului clasamentului general.Pe locurile următoare au sosit britanicul Simon Yates (Mitchelton), la 1 min. 32 sec. şi italianul Vicenzo Nibali (Bahrain-Merida), la 1 min. 54 sec.El îi devansează în clasamentul general provizoriu pe slovenul Primoz Roglic (Jumbo-Visma), la 7 sec., şi pe Vicenzo Nibali, la 1 min.47 sec.Duminică are loc etapa a 15-a, Ivrea - Como (232 km).AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
01:10
Cineasta franco-senegaleză Mati Diop a fost recompensată sâmbătă seară cu Marele Premiu al Juriului la cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, graţie lungmetrajului "Atlantique", relatează site-ul oficial al evenimentului.Acest film prezintă o poveste de viaţă dintr-o suburbie a oraşului Dakar, unde muncitorii care lucrează la construcţia unei clădiri cu design futurist, neplătiţi de multe luni, decid să îşi părăsească ţara (Senegal) şi să traverseze Oceanul Atlantic, în căutarea unei vieţi mai bune. Printre ei se află şi tânărul Suleiman, iubitul Adei, o tânără promisă de familia ei unui alt bărbat.În 2018, Marele Premiu al Juriului de la Cannes a fost atribuit cineastului american Spike Lee, regizorul filmului 'BlacKkKlansman'.Juriul competiţiei oficiale este prezidat în acest an de cineastul mexican Alejandro Gonzalez Inarritu. Ceilalţi membri ai juriului sunt Enki Bilal, Robin Campillo, Maimouna N'Diaye, Elle Fanning, Yorgos Lanthimos, Pawel Pawlikowski, Kelly Reichardt, Alice Rohrwacher.Cea de-a 72-a gală de decernare a premiilor de pe Croazetă are loc la ora transmiterii acestor informaţii la Palais des Festivals din Cannes. Prezentatorul principal al ceremoniei este actorul francez Edouard Baer. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru)  Citiţi şi: *Cannes 2019 - Filmul "Nuestras Madres" a câştigat trofeul Camera d'Or  *Cannes 2019 - Celine Sciamma a câştigat premiul pentru scenariu *Cannes 2019 - Actriţa Emily Beecham, recompensată cu premiul de interpretare feminină  *Cannes 2019 - Cineaştii Jean-Pierre şi Luc Dardenne, recompesaţi cu premiul pentru regie  *Cannes 2019 - Filmele "Les Miserables" şi "Bacurau" au câştigat Premiul Juriului  *Cannes 2019 - Actorul Antonio Banderas a câştigat premiul pentru interpretare masculină    
01:10
Lungmetrajul "Parasite", regizat de cineastul sud-coreean Bong Joon-Ho, a câştigat trofeul Palme d'Or la cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, a anunţat sâmbătă seară juriul prezidat de Alejandro Gonzalez Inarritu, relatează site-ul oficial al evenimentului.Trofeul i-a fost înmânat cineastului sud-coreean de legendara actriţă franceză Catherine Deneuve. În discursul pe care l-a rostit înainte de a anunţa câştigătorul trofeului Palme d'Or, cineastul Alejandro Gonzalez Inarritu a spus că juriul a luat această decizie în unanimitate.Filmul "Parasite", cu o durată de 132 de minute, prezintă pe marele ecran povestea familiei Ki-taek, ai cărei membri sunt şomeri şi devin deosebit de interesaţi de stilul de viaţă al bogatei şi strălucitoarei familii Parks, până când ajung să fie prinşi într-o dramă provocată de un incident neaşteptat.Bong Joon-Ho, cunoscut deja pe plan internaţional graţie unor lungmetraje precum "Snowpiercer" (2013) şi "Okja" (2017), a fost selectat la Cannes în secţiunea Un Certain Regard cu filmele "Tokyo!" (2008) şi "Madeo" (2009). În 2017, regizorul sud-coreean a fost selectat în competiţia oficială de pe Croazetă şi a concurat pentru trofeul Palme d'Or cu filmul "Okja".În 2018, trofeul Palme d'Or a revenit peliculei japoze 'Shoplifters', regizată de cineastul Hirozaku Kore-Eda.Cea de-a 72-a gală de decernare a premiilor de pe Croazetă a avut loc sâmbătă seară la Palais des Festivals din Cannes. Prezentatorul principal al ceremoniei a fost actorul francez Edouard Baer. Juriul competiţiei oficiale a fost prezidat de cineastul mexican Alejandro Gonzalez Inarritu. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: *Cannes 2019 - Filmul "Nuestras Madres" a câştigat trofeul Camera d'Or  *Cannes 2019 - Celine Sciamma a câştigat premiul pentru scenariu *Cannes 2019 - Actriţa Emily Beecham, recompensată cu premiul de interpretare feminină  *Cannes 2019 - Cineaştii Jean-Pierre şi Luc Dardenne, recompesaţi cu premiul pentru regie  *Cannes 2019 - Filmele "Les Miserables" şi "Bacurau" au câştigat Premiul Juriului  *Cannes 2019 - Actorul Antonio Banderas a câştigat premiul pentru interpretare masculină  *Cannes 2019 - Filmul "Atlantique", recompensat cu Marele Premiu al Juriului *Cannes 2019 - Palmaresul celei de-a 72-a ediţii a festivalului
01:10
Filmul "Parasite", o dramă familială cu accente de thriller şi de comedie neagră, realizată de sud-coreeanul Bong Joon-Ho, ce descrie violenţa generată de inegalităţile sociale cu ajutorul unei magistrale tehnici regizorale, a câştigat sâmbătă seară trofeul Palme d'Or la ceremonia de închidere a celei de-a 72-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, informează AFP, DPA şi Reuters."Mulţumesc mult. Sunt foarte onorat, am fost întotdeauna inspirat de cinematografia franceză şi le mulţumesc cineaştilor Henri-Georges Clouzot şi Claude Chabrol", a declarat pe scena festivalului Bong Joo-Ho, primul regizor din Coreea de Sud care câştigă recompensa supremă atribuită pe Croazetă.Trofeul i-a fost înmânat cineastului sud-coreean de legendara actriţă franceză Catherine Deneuve. În discursul pe care l-a rostit înainte de a anunţa câştigătorul trofeului Palme d'Or, cineastul Alejandro Gonzalez Inarritu a spus că juriul a luat această decizie în unanimitate.După victoria obţinută în 2018 de drama japoneză profund umanistă "Shoplifters", trofeul Palme d'Or a fost câştigat pentru al doilea an consecutiv de un film asiatic, "Parasite", considerat de revista Variety un fel de "yin" în raport cu "yang"-ul reprezentat de laureatul de anul trecut. Filmul "Parasite" spune povestea membrilor unei familii sărace, care încearcă să îşi îmbunătăţească statutul social infiltrându-se în viaţa şi în reşedinţa unei familii bogate.De altfel, punctele comune sunt frapante între cele două filme asiatice, întrucât pelicula "Shoplifters", regizată de Hirozaku Kore-eda, relata povestea unei familii sărace, nevoită să apeleze la furturi mărunte pentru a supravieţui, înainte de a primi în sânul ei o fată abandonată.Umanismul debordant din filmul japonez este mai puţin prezent în "Parasite", un lungmetraj a cărui critică socială se dovedeşte feroce şi cu o înclinaţie evidentă spre violenţă şi umor negru, excelent dozate de Bong Joon-Ho.Pelicula sud-coreeană îi descrie pe membrii unei familii de şomeri, în care se remarcă personajul Ki-taek (interpretat de Song Kang-ho, actorul fetiş al lui Bong Joon-Ho), care locuiesc într-un apartament sordid şi întunecat, aflat la subsolul unei clădiri, alături de colonii de gândaci.Viaţa lui Ki-taek, a soţiei lui şi a celor doi copii ai lor se schimbă radical în ziua în care fiul lui, Ki-Woo, obţine un loc de muncă şi devine profesorul de engleză al unei fetiţe dintr-o familie burgheză, Park, care locuieşte într-o reşedinţă somptuoasă, cu grădină, geamuri vitrate şi decoraţiuni rafinate.Familia Ki-taek încearcă să speculeze foarte repede acest filon de aur: prin subterfugii abile, Ki-Woo o angajează pe sora lui pentru a da lecţii de desen la micul-dejun, apoi părinţii lui devin şoferul şi guvernanta familiei Park. Însă, deşi totul pare că merge de minune pentru familia de escroci, sosirea acestor "paraziţi" în familia Park va marca de fapt debutul unui angrenaj de situaţii incontrolabile."Parasite" a fost unul dintre cele 21 de lungmetraje care au concurat în acest an pentru trofeul Palme d'Or, unul dintre cele mai prestigioase premii din universul industriei cinematografice. În competiţia oficială a fost selectat şi filmul românesc "La Gomera", regizat de Corneliu Porumboiu.Potrivit revistei Variety, juriul competiţiei oficiale de la Cannes a premiat în acest an şi patru femei şi cineaşti debutanţi.Cineasta franco-senegaleză Mati Diop a câştigat Marele Premiu al Juriului cu lungmetrajul ei de debut, "Atlantique". Mati Diop, care a făcut istorie în 2019 devenind prima regizoare de culoare selectată în competiţia de la Cannes, a dramatizat în acest film criza refugiaţilor, prezentată din perspectiva unei femei abandonate de bărbatul pe care îl iubeşte, atunci când acesta decide să fugă din ţara natală şi să încerce să ajungă ilegal în Europa.Premiul de interpretare feminină a fost câştigat de Emily Beecham, protagonista filmului "Little Joe", în care actriţa britanică joacă rolul unei cercetătoare care începe să suspecteze că plantele pe care le-a modificat genetic pentru o corporaţie ar putea avea efecte adverse.În discursul său de acceptare a premiului de interpretare masculină, actorul spaniol Antonio Banderas a vorbit despre evoluţia lui artistică de 40 de ani, care i-a adus în cele din urmă acest trofeu, atribuit pentru rolul din pelicula semi-autobiografică "Dolor y gloria", regizată de Pedro Almodovar. Dedicându-i acest premiu lui Almodovar, Banderas a spus: "Oamenii cred că noi trăim pe covorul roşu, dar nu este adevărat. Suferim mult, facem sacrificii şi există multă durere în spatele oricărui fel de actor. Există însă şi glorie şi aceasta este seara mea de glorie". Starul spaniol le-a făcut spectatorilor de la Cannes şi o promisiune: "Cele mai bune lucruri abia de-acum urmează să vină".Prezentând Premiul Juriului - atribuit ex aequo unor filme cu încărcătură politică, "Les Miserables", de Ladj Ly, şi "Bacurau", de Kleber Mendonca Filho -, cineastul american Michael Moore, renumit pentru discursul lui tranşant şi liberal, a făcut următoarea declaraţie: "Trump este minciuna care permite apariţia şi mai multor minciuni".Doi dintre favoriţii Cannes-ului, cineaştii belgieni Jean-Pierre şi Luc Dardenne, care au câştigat în trecut de două ori trofeul Palme d'Or şi alte premii importante pe Croazetă, au obţinut în acest an premiul pentru regie cu "Le Jeune Ahmed", portretul unui adolescent musulman din Belgia zilelor noastre, care încearcă să îşi asasineze profesorii după ce a fost radicalizat de un imam cu opinii extremiste.Scenarista şi regizoarea franceză Celine Sciamma a câştigat premiul pentru scenariu cu filmul "Le portrait de la jeune fille en feu", un lungmetraj de epocă şi cu tematică lesbiană.Filmul "It Must Be Heaven", regizat de Elia Suleiman, una dintre rarele comedii din competiţia din acest an, a primit o menţiune specială din partea juriului.Trofeul Camera d'Or, atribuit de un juriu prezidat de Rithy Panh, ce recompensează cel mai bun lungmetraj de debut din toate secţiunile festivalului, a revenit în acest an cineastului guatemalez Cesar Diaz, regizorul peliculei "Nuestras Madres", care a avut premiera mondială în secţiunea Semaine de la Critique.Cineastul mexican Alejandro Gonzalez Inarritu a prezidat juriul competiţiei oficiale de la Cannes 2019, din care au mai făcut parte scriitorul şi regizorul francez Enki Bilal, regizorul francez Robin Campillo, actriţa şi regizoarea senegaleză Maimouna N'Diaye, actriţa americană Elle Fanning, regizorul grec Yorgos Lanthimos, regizorul polonez Pawel Pawlikowski, regizoarea americană Kelly Reichardt şi regizoarea italiană Alice Rohrwacher. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: *Cannes 2019 - Filmul "Nuestras Madres" a câştigat trofeul Camera d'Or  *Cannes 2019 - Celine Sciamma a câştigat premiul pentru scenariu *Cannes 2019 - Actriţa Emily Beecham, recompensată cu premiul de interpretare feminină  *Cannes 2019 - Cineaştii Jean-Pierre şi Luc Dardenne, recompesaţi cu premiul pentru regie  *Cannes 2019 - Filmele "Les Miserables" şi "Bacurau" au câştigat Premiul Juriului  *Cannes 2019 - Actorul Antonio Banderas a câştigat premiul pentru interpretare masculină  *Cannes 2019 - Filmul "Atlantique", recompensat cu Marele Premiu al Juriului *Cannes 2019 - Filmul "Parasite", regizat de Bong Joon-Ho, a câştigat trofeul Palme d'Or  * Cannes 2019 - Palmaresul celei de-a 72-a ediţii a festivalului
01:10
Regizorul Bong Joon-Ho, recompensat sâmbătă seară cu trofeul Palme d'Or la cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, este cel mai de seamă reprezentant al Noul Val cinematografic din Coreea de Sud, o ţară pe care artistul asiatic nu ezită să o critice şi să o persifleze, făcând din virtuozitatea şi spectaculozitatea stilului său regizoral o veritabilă oglindă în care se reflectă toate aspectele negative din societatea sud-coreeană, relatează AFP.Prim ambasador al unei strălucite generaţii de "cineaşti furioşi", aşa cum ei au fost supranumiţi în ţara lor, Park Chan-wook a deschis seria de succese sud-coreene la Cannes în anul 2004, când a câştigat Marele Premiu al Juriului cu filmul "Oldboy", înainte de a câştiga Premiul Juriului în 2009 cu pelicula "Thirst". Păşind pe urmele sale, Bong Joon-Ho a devenit sâmbătă primul sud-coreean care a câştigat Palme d'Or, una dintre cele mai prestigioase recompense atribuite în cadrul celei de-a şaptea arte.Această victorie reprezintă un fel de revanşă pentru regizorul de 49 de ani, care, la fel ca actorul lui fetiş, Song Kang-Ho - excelent în filmul "Parasite" -, Park Chan-wook şi alţi 9.500 de artişti, a fost plasat pe o "listă neagră" de autorităţile sud-coreene în timpul mandatului preşedintei Park Geun-hye, destituită în martie 2017.Din ordinul fiicei dictatorului Park Chung-hee (1962-1979), autorităţile de la Seul au persecutat numeroase personalităţi din literatură, cinematografie, balet şi teatru care exprimau "opinii de stânga", considerate ca fiind critici ce erau aduse şefului statului."Au fost ani de coşmar, numeroşi artişti sud-coreeni au fost profund traumatizaţi", dezvăluia Bong în 2017 într-un interviu pentru AFP, în momentul lansării precedentului lungmetraj al său, "Okja", o amplă producţie a platformei Netflix, ce ascundea un mesaj umanist şi ecologist sub angrenajul unui mare spectacol.Din această obişnuinţă a lui de a aborda subiecte politice şi sociale, chiar dacă ele nu menajează deloc ţara lui natală, cineastul sud-coreean, născut pe 14 septembrie 1969 la Daegu, şi-a creat o veritabilă marcă personală încă de la primul său lungmetraj, "Barking Dog Never Bite" (2000), o comedie neagră ce denunţă corupţia din Coreea de Sud.Însă abia odată cu "Memories of Murder", lansat în 2003, cineastul sud-coreean a intrat în cercul regizorilor care contează cu adevărat pe plan mondial. Acel thriller, ce descrie atmosfera represivă a anilor 1980 sub dictatura armatei, a fost perceput ca o satiră la adresa societăţii sud-coreene.Spărgător de coduriÎn 2006, filmul horror "The Host" l-a ajutat să treacă cu brio examenul ce i-a adus "permisul de realizator de blockbuster", însă fără să neglijeze nici atunci registrul critic, deoarece pelicula a insistat asupra incompetenţei de care dă dovadă un guvern în faţa unui dezastru natural. Opt ani mai târziu, numeroşi sud-coreeni au făcut o paralelă între acel thriller SF şi catastrofa feribotului Sewol, în urma căreia 304 persoane, în mare parte liceeni, au murit în 2014.Guvernul sud-coreean a fost acuzat pentru incompetenţa serviciilor de intervenţie şi salvare, iar Bong Joon-Ho, profund traumatizat de acea dramă, s-a numărat printre personalităţile care au solicitat demararea unei anchete.În 2009, "Mother", povestea unei iubiri excesive dintre o mamă şi fiul ei cu deficit mintal, a marcat revenirea sa într-un regim mai intim, cu o dramă în care se întrepătrund cu mare precizie comedia, cronica socială şi filmul poliţist."Snowpiercer", cu Tilda Swinton, Chris Evans, Ed Harris şi John Hurt în rolurile principale - în care a jucat şi actorul român Vlad Ivanov -, i-a deschis uşile la Hollywood, în 2013. În acest film SF, regizat în acelaşi registru cu "Soylent Green", de Richard Fleischer, cineastul sud-coreean a trecut încă o dată cu brio testul regizoral.În filmul "Okja" (2017), ce relatează lupta unei tinere sud-coreene de a îl aduce în regiunea ei montană pe cel mai bun prieten al său, un uriaş porc modificat genetic, confiscat de compania americană care crease animalul, Bong Joon-Ho flirtează cu universul regizorului japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi profită de ocazie pentru a transmite mesaje proecologiste şi anticapitaliste.Odată cu magistralul "Parasite", o dramă familială combinată cu thriller, ce descrie violenţa inegalităţilor sociale printr-o uriaşă măiestrie regizorală, Bong Joon-Ho, fost student la facultatea de Sociologie din cadrul prestigioasei Universităţi Yonsei din Seul, a obţinut recunoaşterea supremă în universul celei de-a şaptea arte."Eu fac filme de gen, dar nu într-o manieră clasică. Încerc să transcriu mesaje despre societate, spărgând codurile", a declarat cineastul sud-coreean, miercuri, la conferinţa de presă organizată după proiecţia acestui film la Cannes. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru)  Citiţi şi: *Cannes 2019 - Filmul "Nuestras Madres" a câştigat trofeul Camera d'Or  *Cannes 2019 - Celine Sciamma a câştigat premiul pentru scenariu *Cannes 2019 - Actriţa Emily Beecham, recompensată cu premiul de interpretare feminină  *Cannes 2019 - Cineaştii Jean-Pierre şi Luc Dardenne, recompesaţi cu premiul pentru regie  *Cannes 2019 - Filmele "Les Miserables" şi "Bacurau" au câştigat Premiul Juriului  *Cannes 2019 - Actorul Antonio Banderas a câştigat premiul pentru interpretare masculină  *Cannes 2019 - Filmul "Atlantique", recompensat cu Marele Premiu al Juriului *Cannes 2019 - Filmul "Parasite", regizat de Bong Joon-Ho, a câştigat trofeul Palme d'Or  * Cannes 2019 - Palmaresul celei de-a 72-a ediţii a festivalului * Cannes 2019 - Palme d'Or, câştigat din nou de un film asiatic; patru femei, în palmaresul ediţiei     
01:10
Poliţia franceză a difuzat sâmbătă prin Twitter noi fotografii ale principalului suspect urmărit după explozia unui colet-capcană soldată cu 13 răniţi vineri, la Lyon, informează AFP.Este căutat un bărbat în vârstă de peste 30 de ani, ale cărui motivaţii sunt necunoscute.În cele două fotografii poate fi văzut un bărbat pe bicicletă. Potrivit poliţiei, suspectul purta o bluză verde închis cu mânecile suflecate, bermude de culoare deschisă şi rucsac de culoare închisă.Procurorul francez antiterorism Remy Heitz, citat de Reuters, precizase în cursul dimineţii că atentatul nu a fost revendicat, iar bărbatul despre care se crede că a plasat dispozitivul exploziv şi poate fi observat în înregistrările video ale camerelor de supraveghere cu circuit închis se ascunde; nchetatorii nu l-au putut identifica deoarece purta ochelari de soare şi şapcă.Primarul oraşului Lyon, Gerard Collomb, a declarat că doar trei din cei 13 răniţi erau încă spitalizaţi sâmbătă dimineaţa şi doar unul suferise leziuni mai grave. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor online: Alexandru Cojocaru)
01:10
Rata participării la vot în Letonia, unde sâmbătă au avut loc alegeri pentru Parlamentul European, s-a situat la circa 33%, potrivit datelor prezentate la închiderea secţiilor de votare, în creştere faţă de 30,2% la scrutinul din 2014, notează EFE.Autoritatea electorală din ţara baltică anticipase o rată în creştere, deoarece 11% dintre alegători au optat pentru votul anticipat, deschis cu trei zile înainte, dublu faţă de datele înregistrate la precedentul scrutin.La încheierea votului nu s-au anunţat previziuni, rezultatele urmând să fie prezentate duminică, după închiderea alegerilor în toate ţările membre ale UE.Sondaje publicate de mass-media din Lituania au oferit rezultate contradictorii. În timp ce televiziunea naţională a informat că cele mai multe voturi le-au obţinut social-democraţii conduşi de fostul primar al capitalei Riga Nils Usakovs, cu 14%, un alt sondaj a anunţat victoria formaţiunii de centru-dreapta Alianţa Naţională, cu 17,1%.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
01:10
Mii de israelieni au manifestat sâmbătă seară la Tel Aviv împotriva unui eventual acord de coaliţie condusă de premierul desemnat Benjamin Netanyahu ce ar putea constitui pentru opoziţie sfârşitul democraţiei în ţară, notează AFP.Benjamin Netanyahu, câştigător al parlamentarelor desfăşurate la 9 aprilie, are termen până miercuri seară pentru a forma o nouă coaliţie.Până în prezent, el nu a reuşit să răspundă exigenţelor conflictuale ale potenţialilor parteneri de guvernare, în special în ce priveşte problema recrutării în armată a evreilor ultraortodocşi.Dacă până acum nu a fost prezentat niciun acord, au apărut speculaţii legate de faptul că membrii coaliţiei ar putea accepta măsuri vizând slăbirea puterii judiciare, care caută să lanseze un proces contra lui Netanyahu.Procurorul general al Israelului, Avichai Mandelblit, a amânat miercuri pentru începutul lui octombrie data la care Netanyahu urmează să fie audiat pentru a răspunde la acuzaţiile de corupţie care i-au fost aduse.În februarie, magistratul şi-a anunţat intenţia de a-l inculpa pe prim-ministru pentru "corupţie", "fraudă" şi "abuz de încredere" în trei dosare.Benjamin Netanyahu a negat toate aceste acuzaţii şi a denunţat o "vânătoare de vrăjitoare".Sâmbătă seară, mii de persoane au agitat drapelul israelian, scandând, printre altele, sloganul "un popor, o lege"."Nu te vom lăsa să transformi Israelul democratic într-o curte privată a unei familii regale sau a unui sultanat", a declarat Benny Gantz, liderul alianţei de centru-dreapta Albastru şi Alb, pe cale de a deveni cel mai mare partid de opoziţie."Nu eşti deasupra legii, nu te vom lăsa să fii un dictator", a afirmat la rândul său Yair Lapid, tot din alianţa Albastru şi Alb."Suntem aici ca să luptăm pentru ţara noastră. Netanyahu va zdrobi Curtea Supremă pentru a împiedica justiţia" să îşi facă treaba, a spus Tamar Zandberg din partea formaţiunii Meretz.Organizatorii au estimat la câteva zeci de mii de persoane numărul participanţilor la marşul care a avut loc în faţa muzeului din Tel Aviv. Potrivit poliţiei, mai puţin de 10.000 de manifestanţi au fost prezenţi.Dacă Benjamin Netanyahu nu reuşeşte să formeze o coaliţie până miercuri, preşedintele Reuven Rivlin ar putea încredinţa mandatul unui alt deputat, mai scrie AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
01:10
CSM Ştiinţa Baia Mare a câştigat titlul de campioană a României la rugby, sâmbătă, după ce a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 24-22 (7-3), sâmbătă, în finala SuperLigii CEC Bank la rugby, pe Stadionul Municipal din Bârlad.''Zimbrii'' şi-au trecut în palmares al şaselea lor titlu naţional, după cele din 1990, 2009, 2010, 2011 şi 2014.Băimărenii au început mai bine şi au marcat un prim eseu prin Adrian Apostol (12), transformat de Dorin Manole (13). Steaua a redus din diferenţă până la pauză printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Ionel Melinte (40).Imediat la reluat, maramureşenii Taniela Marawunawasawasa a refăcut ecartul de pe tabelă, printr-un dropgol (41).Andrei Florescu a reuşit un eseu (48), transformat de Melinte (49), iar Steaua a egalat pentru scurt timp, 10-10. Apostol a marcat a doua sa încercare (52), fructificată de Manole, după care acelaşi Manole şi-a trecut şi el numele pe lista celor care au reuşit eseuri (55), ducând scorul la 24-10 pentru echipa din Baia Mare.''Roş-albaştrii'' au revenit în meci printr-un eseu de penalizare (62), Melinte a marcat şi el o încercare (70), dar Daniel Plai a ratat transformarea, astfel că Ştiinţa Baia Mare a câştigat cu 24-22.Ştiinţa Baia Mare a jucat a opta sa finală de când primul eşalon valoric se dispută în actualul format, iar militarii a revenit în ultimul act al competiţiei după o aşteptare care durează din 2011, dar ultimul titlu cucerit de Steaua datează din 2006.Cele două echipe s-au mai întâlnit în trei finale consecutive, în 2009, 2010 şi 2011, toate câştigate de Ştiinţa.În sezonul regulat, Steaua s-a impus pe Arena Zimbrilor, rezultat 19-15, pentru ca în retur, în Ghencea, partida să se încheie la egalitate 13-13.AGERPRES (V, AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
01:10
Pilotul Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, ediţia a 11-a a Raliului Aradului, etapa a doua din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop (CNRD) 2019 şi etapă din cadrul Trofeului European pentru Raliuri (ERT).Echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu (Hyundai I20 R5) a fost cronometrat cu timpul de 01 h 22 min 13 sec 9/10, potrivit site-ului Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS), urmat de echipajele Dan Gîrtofan/Tudor Mârza (Skoda Fabia R5), la 03 min 50 sec 9/10, Valentin Porcişteanu/Dan Dobre (Citroen C3 R5), la 03 min 51 sec 5/10, etc. Titi Aur (Skoda Fabia R5) s-a clasat pe locul 5, iar Bogdan Marişca (Ford Fiesta R5) a terminat pe şase.De remarcat că echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu a câştigat toate cele nouă probe speciale ale cursei.Podiumul a fost identic şi în clasamentul Trofeului European pentru Raliuri.În ierarhia generală a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, Simone Tempestini ocupă primul loc, urmat de Dan Gîrtofan, Valentin Porcişteanu şi Sebastian Barbu.Etapa a treia a Campionatului Naţional de Raliuri va fi Raliul Moldovei Bacău, pe 21-22 iunie.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: (c) Comisia Natională de Raliuri/Facebook.com
01:10
Scrimera Mălina Călugăreanu (CSA Steaua Bucureşti) a câştigat Campionatul Naţional la floretă feminin individual, sâmbătă, în Sala ''Ana Pascu'' din Bucureşti, după ce a învins-o în finală pe coechipiera sa Maria Boldor, cu scorul de 15-12, potrivit site-ului Federaţiei Române de Scrimă.În semifinale, Călugăreanu a învins-o pe Maria Andreea Gheorghe (CSA Steaua), cu 15-9, iar Maria Boldor a trecut de Ana Boldor (CSU Poli Timişoara), cu 15-10. Maria Andreea Gheorghe şi Ana Boldor au obţinut medaliile de bronz.La competiţie au participat 22 de sportive, cinci din primele şase clasate fiind de la Steaua.Mălina Călugăreanu a cucerit titlul pentru al doilea an consecutiv, în timp ce Maria Boldor rămâne cu trei titluri în palmares.Duminică e programată proba feminină pe echipe la floretă.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
01:10
Constructorul Variantei de Ocolire Satu Mare a primit sâmbătă un ultimatum de la şeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), fiind avertizat că i se va rezilia contractul în cazul în care nu se mobilizează pe şantier, informează CNAIR într-un comunicat remis AGERPRES.Potrivit sursei citate, în urma unei vizite inopinate în Şantierul Variantei Ocolitoare Satu Mare, care a avut loc sâmbătă, directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a constatat o slabă mobilizare a constructorului (Asocierea Itinera SPA- Colinni Lavori SPA-Viadesign SRL). Deşi vremea permite desfăşurarea lucrărilor la cele 10 structuri (poduri şi pasaje), constructorul nu lucra la nici una dintre acestea. De asemenea lipseau din şantier reprezentanţii consultantului (Consitrans SRL), care ar fi trebuit să supravegheze lucrările."I-am transmis constructorului că are la dispoziţie două săptămâni să îşi ia atribuţiile în serios şi să se mobilizeze. În caz contrar, i-am atras atenţia că îi voi rezilia contractul. Am acelaşi mesaj pentru consultant, care din păcate nu este aici, motiv pentru care CNAIR îi va aduce la cunoştinţă acest mesaj prin intermediul unui comunicat de presă. Sper ca măcar aşa să afle şi cei de la Consitrans ce îndatoriri au", a precizat Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga.Directorul general Narcis Neaga i-a reamintit antreprenorului că plăţile pentru lucrările efectuate sunt decontate la zi de CNAIR şi aşteaptă şi din partea acestuia să respecte graficele de lucrări asumate.Narcis Neaga a mai anunţat că va lua inclusiv măsuri administrative împotriva angajaţilor CNAIR care ar fi trebuit să se ocupe de gestionarea acestui contract."Trebuie să fie pe şantier, acolo unde se desfăşoară lucrările, nu în birouri la cafele şi prăjituri. Dacă ei cred că în domeniul ăsta pot să stea la birou între 8.00 şi 16.00 şi să aştepte să vină ziua de salariu, fără să se intereseze ce se întâmplă cu proiectele de milioane de euro pe care le au în administrare, se înşală. Am să le analizez activitatea şi am să iau măsuri împortiva acestor angajaţi care nu au înţeles ce trebuie să facă de fapt', a atras atenţia Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga.La controlul inopinat în şantierul Variantei Ocolitoare Satu Mare, a participat şi Reprezentantul legal al DRDP Cluj, Crina Lăpuşan, regională pe raza căreia se află acest obiectiv de investiţii.Ordinul de începere pentru lucrările la Varianta Ocolitoare Satu Mare a fost emis în luna mai 2017. Constructorul avea iniţial la dispoziţie 18 luni pentru finalizarea lucrărilor, dar termenul a fost extins până în luna septembrie 2020. Pe Varianta Ocolitoare Satu Mare, care va avea o lungime de 19,54 km, se vor construi 10 poduri şi pasaje şi 4 noduri rutiere, dintre care unul suspendat.Valoarea contractului este de 304,8 milioane de lei, fără TVA, sumă asigurată din fonduri europene. AGERPRES/(AS - editor: George Bănciulea, editor online: Alexandru Cojocaru)
01:10
"Bine aţi venit la Castelul Corvinilor!", ne spune, imediat ce ne vede, Marele Hatman Dan, cavalerul din Hunedoara pentru care monumentul medieval este aproape a doua casă. Împreună cu un ajutor mai tânăr, de la Cetatea Mălăieşti, întâmpină turiştii care au ales să viziteze Târgul European al Castelelor, un eveniment care se încheie sâmbătă, la Hunedoara.Manifestarea a reuşit performanţa să ajungă la ediţia a cincea şi, aproape ca în fiecare an, Sala Dietei şi Sufrageria Bethlen sunt "ocupate" de standurile celor 27 de expozanţi veniţi la Hunedoara din România, Bulgaria, Moldova şi Belarus."Turiştii sunt foarte veseli şi binevoituri. Pentru animaţie avem un bufon, avem domniţe, avem şi o tabără medievală în care sunt cavaleri cu armament şi tunuri. Castelul este văzut cu exclamaţii de la minunat în sus. Mai este şi câte unul care nu ştie unde vine şi spune că este foarte vechi, iar eu le răspund că este normal să fie aşa pentru că e vechi de şase secole. Altfel, este totul în regulă", spune cavalerul Dan.Castelul Corvinilor este plin de domniţe şi cavaleri - tineri care au venit la acest eveniment ca voluntari decişi să ajute la promovarea monumentului istoric. O parte dintre ei fac parte din delegaţiile care au standuri de prezentare, iar pentru turişti este o plăcere să stea de vorbă cu ei.Mai multe brăţări dacice spiralate, după modelul celor descoperite de braconierii arheologici din Munţii Orăştiei, străjuiesc acum intrarea în standul cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia. Mai mulţi tineri îmbrăcaţi în straie tradiţionale dacice primesc pe oricine cu un zâmbet şi cu explicaţii despre locurile pe care le reprezintă."Noi suntem de la Cetatea Sarmizegetusa Regia. Cetatea este superbă, iar drumul spre acolo este foarte bun. În cetate vă aşteaptă oameni care pot să vă fie ghizi; costă 100 de lei pentru un grup de turişti. O să vă prezinte fiecare monument în parte şi o să fie extraordinar", ne asigură Andrei Muntean, elev la secţia de matematică- informatică a Colegiului "Aurel Vlaicu" din Orăştie.Tot voluntarii ne recomandă şi ceea ce am putea să mâncăm dacă ajungem în zona Munţilor Orăştiei. "Sunt mâncăruri cu reţete din vremea dacilor şi romanilor, dar puteţi încerca şi o pâine cu slănină şi ceapă sau pâine cu untură. Mai este şi-un fel de brânză, moretum, cu pâine prăjită", detaliază Mihaela Potopea, elevă la acelaşi liceu din Orăştie.Puţin mai încolo sunt standurile altor castele şi cetăţi româneşti cunoscute: Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Făgăraşului, Cetatea Devei, Palatul Magna Curia Deva. Ce-aţi spune, însă, de o vizită la o cetate ţărănească, completată apoi de un tur al unor biserici fortificate? Iar pentru acest lucru am putea să ne oprim la Cetatea Rupea."Cetatea are o istorioară interesantă. Cetatea Rupea este o cetate ţărănească, nu este medievală, ca multe altele. Are specificul ei aparte, pentru că a fost construită de localnicii din Rupea şi s-a dezvoltat în decursul a câteva sute de ani, începând din secolul al XIII-lea, când a fost atestată documentar, şi până în secolul al XVIII-lea, când a fost definitivată, aşa cum se vede astăzi, restaurată. La Rupea se mai poate vizita muzeul de istorie şi o salbă de biserici fortificate în zonă, cum ar fi Rupea, Trăuşeni, Cobor, Roadeş. În apropiere se află şi satul Viscri, atât de iubit de prinţul Charles. Dacă ajungeţi la Rupea, cereţi o slană cu ceapă şi o pălincă ardelenească", ne recomandă Adrian Călbează, administratorul Cetăţii Rupea.Nici expozanţii din alte ţări nu se lasă mai prejos. Bulgarii de la Castelul Balcic au sesizat potenţialul pe care îl pot avea turiştii români şi au delegat la Târgul European al Castelelor un ghid care oferă explicaţii în limba noastră."Castelul Balcic este un loc unic în lume pentru că Regina Maria - regina artist şi ultima regină romantică din lume, atunci când a venit prima dată la Balcic s-a îndrăgostit de acele locuri. A hotărât să construiască un castel de vis, la malul Mării Negre, şi chiar dacă i-a invitat pe cei mai mari arhitecţi şi cel mai mare florar din lume, i-a rugat ca tot ceea ce a lăsat natura să rămână neatins. De aceea, acest loc este atât de frumos, romantic şi unic în lume", ne explică Liliana Draganov, ghidul românilor care vizitează Castelul Balcic.În vilele din jurul castelului, folosite odinioară de prinţi şi prinţese sau de către persoanele care au însoţit-o pe Regina Maria, se poate găsi cazare. În jur, restaurantele oferă meniuri cu fructe de mare, dar şi specialităţi bulgăreşti sau româneşti, pentru că majoritatea celor care vizitează acest castel sunt conaţionali de-ai noştri.Târgul European al Castelelor atrage, în fiecare an, cel puţin zece mii de turişti la Castelul Corvinilor din Hunedoara. AGERPRES / (A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.