Academia de Studii Economice din București – Admitere 2019 la programele de studii universitare de licență, masterat și doctorat

Money.ro, 12 iunie 2019 15:30

Academia de Studii Economice din București scoate la concurs pentru admiterea la programele universitare de licenţă peste 7 200 de locuri, după cum urmează: - la învățământul cu frecvență – 2 870 de locuri la buget și 3 399 de locuri la taxă; - 950 de locuri pentru învățământul la distanță și cu frecvență redusă.ASE oferă 24 de programe universitare de licenţă la învăţământul cu frecvenţă, care pot fi urmate în limbile română, engleză, franceză sau germană și 11 – pentru învățământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă.Înscrierile pentru admiterea la programele universitare de licenţă au loc în perioada 15 - 19 iulie. Admiterea se desfășoară prin concurs, bazat pe: - eseu motivațional; - probă scrisă de competenţă lingvistică - pentru candidaţii care optează pentru programe cu predare în limbă străină; - media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media obţinută la examenul de bacalaureat (70%) şi media anilor de studii (30%).Pentru admiterea la programele universitare de masterat, ASE scoate la concurs peste 4 400 de locuri, dintre care aproximativ 1 800 de locuri la buget. ASE oferă 76 de programe universitare de masterat, care pot fi urmate în limbile română, engleză, franceză sau germană.Înscrierile la masterat au loc în perioada 22 - 24 iulie. Admiterea la masterat se face prin concurs, candidații fiind ierarhizați în funcție de media de admitere, calculată ca medie ponderată între: - rezultatele obținute la testul grilă/interviul de specialitate – 40% și - media examenului de finalizare a studiilor universitare de licență– 60%.Pentru programele cu predare în limbi străine, se susține o probă de competență lingvistică tip interviu notată cu calificativul admis/respins.Academia de Studii Economice din București oferă două programe MBA: MBA Româno-Canadian (acreditare MEN-ARACIS și recunoaștere CEEMAN - Central and East European Management Development Association) și MBA Româno-Francez INDE (acreditare MEN-ARACIS și AMBA – Association of MBAs).  Ambele programe MBA sunt cu predare în limba engleză. Desfășurarea admiterii la aceste programe are condiții speciale, care pot fi consultate pe paginile http://www.canadian-mba.ro/ și respectiv http://www.inde.ro/.Academia de Studii Economice din București scoate la concurs peste 380 de locuri, la cele 10 programe universitare de doctorat, în domeniile fundamentale Științe economice și Drept: Administrarea afacerilor, Cibernetică și statistică, Contabilitate, Economie, Economie și afaceri internaționale, Finanțe, Informatică economică, Management, Marketing, Drept. Studiile universitare de doctorat se desfășoară la forma de învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă, în limba română sau într-o limbă de circulație internațională (engleză, germană, franceză).Înscrierile la doctorat au loc în perioada 8 - 10 iulie. Concursul de admitere la doctorat constă în două probe: testul de competenţă lingvistică şi examenul de specialitate.Informații complete despre admiterea la ASE pot fi consultate pe pagina dedicată Admiterii 2019, care reflectă întreg procesul de admitere, cu precizări actualizate permanent despre calendarul admiterii, metodologie, conţinutul dosarului de înscriere, paşii candidatului, rezultatele admiterii ș.a.ASE pune la dispoziţia viitorilor săi studenţi aproape 3 400 de burse de performanță, studiu şi sociale, peste 500 de burse Erasmus, peste 5 000 de locuri în căminele proprii, numeroase parteneriate pentru stagii și practică la firme de top, 400 000 de volume în bibliotecă, spaţii moderne de învăţământ, alte facilităţi de învăţare.ASE este o universitate de cercetare avansată şi educaţie, cu o bună reputaţie internaţională, concretizată în situarea pe poziţii notabile în clasamentele internaţionale de prestigiu: - ASE este cea mai bine poziţionată dintre universităţile româneşti prezente în Top Shanghai, clasamentul cu cea mai mare autoritate din lume, în domeniile Economie, Administraţie publică, Administrarea afacerilor şi Management; - ASE este universitatea cu cea mai bună reputaţie în rândul angajatorilor din România, conform clasamentului QS World University Rankings 2018; 81,35% dintre absolvenţi îşi găsesc de lucru în mai puţin de 3 luni de la terminarea facultăţii; - ASE ocupă locul 1 în România în domeniul Ştiinţelor sociale, precum şi locul 501+ în lume în domeniul Administrarea afacerilor şi economie, în clasamentul Times Higher Education World University Rankings 2019 by  Subject; - ASE este poziționată pe locul 101-200 în clasamentul Times Higher Education University Impact Rankings 2019. - ASE a obținut calificativul maxim în clasamentul U-Multirank 2019 la criteriile: Orientare internațională, Implicare regională șiDragi candidați la Academia de Studii Economice din București,Vă invit să vă alăturați cu toată încrederea celor peste 22 000 de studenți ai celei mai performante universități economice și de administrație publică din Europa de Sud-Est.Eu însumi sunt mândru să fiu absolventul ASE, pe care o slujesc din momentul în care am încheiat studiile superioare. Pentru Admiterea din acest an, ASE scoate la concurs o ofertă generoasă de programe și locuri, la buget și taxă, pentru toate ciclurile și formele de învățământ - licență, masterat, doctorat.Este important, când decideți opțiunile pentru viitorul vostru, să luați în calcul reputația ASE în rândul angajatorilor și gradul foarte bun de inserție a absolvenților noștri pe piața muncii pentru că, sunt sigur, fiecare dintre voi dorește să-și găsească un job ofertant la finalizarea studiilor superioare.Vă doresc, dragi candidați, să faceți cea mai potrivită alegere pentru viitorul vostru.  Alegeți un Lider și veți deveni un Lider!Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul ASE.Film de prezentare al Academiei de Studii Economice din București - https://www.youtube.com/watch?v=BjEixBt2ckA&feature=youtu.be. 

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Money.ro

Acum o oră
16:00
Într-o declarație dată la Înalta Curte de Casație și Justiție, în procesul privind presupusa mită primită pentru construirea cartierului social Henri Coandă, fostul primar al Constanței Radu Mazăre a susținut că ar fi fost amenințat de un ofițer de poliție și un procuror din Madagascar. „Consider că mi-au fost încălcate drepturile de ambele state, Madagascar și România, în momentul în care am fost adus forțat în România, fără posibilitatea de a mă prezenta în fața unei instanțe în statul Madagascar și când am fost preluat de escorta românească fără a exista o hotărâre de extrădare emisă de o instanță. Deși în Madagascar s-au făcut presiuni asupra mea, am fost amenințat inclusiv cu copiii ca să îmi dau acordul scris că renunț la orice și doresc să mă întorc în România, nu am făcut acest lucru. Am fost amenințat de un ofițer de politie, precum și de procuror”, a declarat Mazăre în fața judecătorilor. Pe de altă parte, avocatul lui Radu Mazăre, Tiberiu Bărbăcioru, susține că au existat nereguli procedurale în extrădarea clientului său.
15:50
Domnule Ponta, ce spuneţi de rezultatele naţionalei României de tineret? – Copiii ăștia de la fotbal sunt fabuloși, dar au ajuns aşa pe mâna lor. Generația asta la fotbal n-are legătură cu Statul. Are legătură că a fost Hagi nebun și a băgat banii lui, de fapt şi-a riscat averea, și a reușit.Propunerea din proiectul Legii Sportului: “10 sporturi cheie care să fie finanţate la nivel de performanţă!”Şi când are de gând Statul să aibă fir direct şi cu performanţele sportive? Sunteți inițiatorul unei Legi a Sportului despre care s-a vorbit foarte mult, de care este mare nevoie, dar care nu a ajuns niciodată să intre în vigoare – Haideţi să vă povestesc totul cap-coadă. Pentru Legea Sportului, am promis că îmi angajez răspunderea în Parlament și i-am întrebat… când mi-o dau? Era Petrache la COSR, Gabi Szabo ministru și toți șefii prieteni cu mine. Și la baschet, la fotbal era Mircea Sandu, nu apăruse încă Burleanu. Dânsul a venit în 2014, eu l-am susținut pe Popescu și nu prea eram prieteni, în fine… Le-am spus răspicat la Adunarea Federațiilor să vină cu Legea Sportului și îmi angajam personal răspunderea. Nu stăm în Parlament, mă duc într-o zi și îi dăm drumul. Până mi-am terminat mandatul, pur şi simplu nu am reușit să îi pun la aceeași masă. Fiecare voia altceva! Am văzut ce făceau englezii pentru Olimpiadă, ce făceau spaniolii, ce construiau ungurii și hotărâsem să aleg sporturile în care să investim pe două criterii: popularitatea, că degeaba pompezi dacă nu se uită nimeni și performanța, de exemplu: gimnastica. Deci 10 sporturi, pe acelea le facem prioritare naţională pentru autoritățile locale, firmele private etc. Restul, sigur, vrei să faci golf, ping-pong, le faci normal, dar nu îți dau facilități. Adică să fie finanţate la nivelul performanţei doar 10 sporturi cheie? – Da, 10 sporturi: fotbalul, că este cel mai popular, handbal, volei, polo și rugby, sporturi cu care ne-am dus la competiții. În partea cealaltă, pe ramura performanţei, puneam gimnastica, sport la care ai adus mult aur, să spunem și tenisul de masă, că am mai obținut rezultate, tenisul de câmp şi mai completam. Pentru cele 10 sporturi și banii investiți, au scutiri însemnate firmele private. Acum, primarul investește în fotbal și dacă îi place lui tir cu arcul, bagă banii şi acolo. Așa, astăzi nu ai nicio strategie și e clar că la următoarea Olimpiadă, la Tokyo, vom avea din ce în ce mai puțini medaliați. Mai sunt excepțiile. Cum e generația asta la fotbal, care, repet, n-are nici cel mai mic cordon ombilical cu Statul. Are legătură că a fost Hagi nebun și a băgat banii lui și, din fericire, a reușit! Trebuie să stabilești unele priorități, maximum 10 discipline, cine spune că trebuie să investești în absolut tot, cred că nu are habar de sport! Prioritățile sunt în funcție de popularitate și tradiție: fotbal, baschet, handbal, pentru că sunt cele mai populare, cele mai urmărite, și tradiția medaliilor: gimnastica, tenis de masă, tenis de câmp. Mă rog, acum, cu Halep, tenisul de câmp a devenit şi el foarte iubit… Asta nu înseamnă că pe celelalte le omori. Le lași să se dezvolte așa cum sunt. Dar, cine spune că are succese mai repede de 10 ani, să mă ierte, dar nu se pricepe. Și asta o faci cu autoritățile locale care primesc fonduri în plus, dar nu ca să își facă doar echipe de Divizia A, ci să ridice grupe de copii, tineret, junior. Partea cu firmele private, dai facilități puternice și banii respectivi îi folosești doar la sport și nu la orice sport, ci la acest “Top 10” sporturi, la care să ai performanțe în timp. Și, nu în ultimul rând, să ai niște Centre Naționale. Adică să construieşti din banii publici ce a făcut fantastic Gică Hagi până acum. mai multe, pe fanatik.ro
Acum 2 ore
15:00
Potrivit datelor publicate de Administraţia vamală chineză, în luna mai a acestui an importurile de banane au atins un nivel record de 227.199 de tone, astfel că importurile totale de fructe şi nuci au ajuns la 720.000 de tone, de opt ori mai mult decât în luna mai a anului trecut. Constrânsă de trenul arabil limitat şi o ciupercă distructivă pentru banane, cunoscută sub denumirea de boala Panama, China a devenit din ce în ce mai dependentă de importurile de banane provenite din Asia de Sud-Est şi America Latină. Cererea de banane beneficiază de pe urma creşterii veniturilor şi a popularităţii crescute a dietelor în China, inclusiv pentru utilizare sub formă de smoothie şi fulgi de banane. Potrivit agenţiei Xinhua, anul trecut China a devansat Japonia devenind cea mai mare piaţă pentru bananele provenite din Filipine. Gigantul asiatic a fost destinaţia pentru mai mult de două treimi din exporturile de banane ale Filipinelor în 2018, şi în paralel şi-a majorat achiziţiile de banane de la alţi producători precum Mexic şi Cambodgia. Datele oficiale arată că în 2018 China a cumpărat 1,54 milioane tone de banane, în creştere cu 50% comparativ cu 2017. Preţurile la fructe au atins maxime istorice în China luna trecută, ceea ce a dat naştere la îngrijorări cu privire la accelerarea inflaţiei. De asemenea importurile de fructe şi nuci au atins un nivel record în luna aprilie, pe fondul creşterii preţurilor interne. Cu toate acestea, Lu Ting, economist la Nomura Holdings Inc. susţine că preţurile ar putea scădea la vară când oferta se va majora. Un centru de reflexie citat de Xinhua susţinea în luna mai că importurile ar urma să devină cel mai important factor care va influenţa direcţia în care vor evolua preţurile interne. AGERPRES
14:50
Informația a fost confirmată de vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu, ea declarând însă că nu este de acord cu această decizie și că nu îl va vota pe Isărescu. La rândul său, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat și el că partidul pe care îl conduce îl susține pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat în fruntea BNR. Decizia va fi formalizată într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, anunțată luni de premierul Viorica Dăncilă. ”Am vorbit despre o sesiune extraordinară începând cu 1 iulie astfel încât să putem duce la bun sfârșit proiectele pe care le vom începe săptămâna asta”, a spus Dăncilă după o ședință a coaliției de guvernare, dând de înțeles că în această sesiune extraordinară vor fi discutate mai multe proiecte.
14:50
 "Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE a aprobat, în şedinţa de luni, 24 iunie 2019, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la clienţii casnici, valabile începând cu data de 1 iulie 2019. Astfel, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru un număr de peste 3 milioane clienţi casnici cu un consum anual mai mic de 280 MWh, calculate în conformitate cu prevederile metodologiilor în vigoare, vor înregistra o scădere de peste 5% pentru întreaga piaţă de furnizare reglementată", se arată într-un comunicat remis, luni, AGERPRES. Această evoluţie este generată, în principal, de scăderea preţurilor celor doi mari furnizori de pe piaţa reglementată a gazelor naturale. Astfel, preţul gazelor cumpărate de la E.ON Gaz Furnizare România scade cu 3,71%, iar cel al Engie România va fi mai mic cu 7,89%.Principalul element component al preţului final reglementat, care a determinat scăderea medie înregistrată pe piaţa reglementată a gazelor naturale, a fost preţul de vânzare a gazelor naturale de către producătorii interni de 68 lei/MWh, reglementat prin prevederile O.U.G 114/2018, cu modificările şi completările ulterioare, argumentează oficialii ANRE. AGERPRES
14:50
Narcis Neaga, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, și-a ascuns, în declarația de avere, veniturile încasate de la instituția pe care o conduce. Neaga este directorul general al companiei din 7 mai 2018 și, înainte de acest moment, a fost consilierul personal al ministrului Transporturilor. În declarația datată 12 iunie 2019 singurul venit care este acoperit cu un marker negru este salariul pe care Neaga îl încasează de când conduce CNAIR, dar și venitul obținut din calitatea de membru al Consiliului de Administrație din CNAIR. Neaga și-a acoperit și semnătura de pe declarația de avere, scrie G4Media.
Acum 6 ore
11:20
Mai mulţi deputaţi şi senatori PNL au depus un proiect legislativ de modificare a Codului Muncii, astfel încât angajaţii să poată presta muncă în una din zilele de repaus săptămânal şi să primească o compensaţie financiară. În acest fel, liberalii arată că, din dispoziţiile legale, „reiese foarte clar că orele suplimentare pot fi efectuate oricând pe durata celor 7 zile ale săptămânii, cu respectarea limitei maxime de 48 de ore de activitate săptămânal.” Modificarea ar fi în interesul angajatorului dar şi al salariaţilor, sunt de părere liberalii, citați de adevarul.ro.
11:10
După ani de zile în care constructorii se băteau pe lucrările publice, acceptând să lucreze şi la jumătate de preţ, în ultimele luni, firmele nu se mai prezintă la licitaţii. Constanţa, Vrancea, Alba şi Bihor, sunt doar câteva dintre judeţele în care, în ultima perioadă, au fost anulate din lipsă de ofertanţi, lucrări de milioane de euro, multe finanţate din fonduri europene. În Constanţa, în ultimele luni, au fost anulate două licitaţii care vizau lucrările de restaurare la două monumente istorice de categoria A, proiecte cofinanţate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare de 16 milioane lei. În Alba, administraţia locală din comuna Lupşa a fost obligată să reia în două rânduri o licitaţie în valoare de 6,4 milioane de lei pentru realizarea sistemului de canalizare şi a unei staţii de epurare cel mai mare proiect finanţat prin PNDL în judeţul Alba. În Focşani, în judeţul Vrancea, primarul Cristi Mihăilă a ajuns să facă apeluri publice către constructori, cu rugămintea de a se prezenta la licitaţii după ce mai multe proceduri care vizau lucrări de investiţii au fost anulate din lipsă de ofertanţi.Spre exemplu, în Cartierul Democraţiei, lucrările de sistematizare pe verticală au fost scoase la licitaţie de cinci ori şi de tot atâtea ori firmele din domeniu au declinat oferta. La fel s-a întâmplat şi în cazul intenţiei de modernizare a pasajului de la Cinematograful Balada, dar şi alte câteva obiective de interes din Focşani, scrie adevarul.ro. 
10:40
Primăria Capitalei vrea să desfiinţeze Depoul Victoria, din zona Piaţa Victoriei, şi să mute activitatea, pe care o consideră „generatoare de trafic“, la Depoul Titan. Primăria susţine că nu are planuri de investiţie pe teren, situat în una dintre cele mai scumpe zone din Bucureşti, ci vrea să îl dea în administrarea Societăţii de Transport Bucureşti, care va decide ce face cu el. Un consilier acuză că este un „tun de zeci de milioane de euro“. „Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Bucureşti în domeniul privat al Municipiului Bucureşti a imobilului situat în Bucureşti, strada Mexic nr. 19 - Depou Victoria, compus din teren în suprafaţă de 34.748 mp şi construcţii. Se acordă mandat special reprezentanţilor Municipiului Bucureşti în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. să aprobe majorarea capitalului social în condiţiile stipulate în art. 215 din Legea 31/1990 în vederea obţinerii de către STB S.A. de venituri proprii, să aprobe relocarea activităţii Depoului Victoria pe amplasamentul actualului Depou Titan, precum şi să aprobe actualizarea Actului Constitutiv al Societăţii de Transport Bucureşti STB SA”, se arată în proiectul de Hotărâre ce urmează a fi supus aprobării Consiliului General în şedinţa de miercuri, scrie adevarul.ro. 
Acum 8 ore
10:30
Liviu Dragnea, 56 de ani, are aceleași drepturi ca și ceilalți deținuți din Penitenciarul Rahova, fără regim preferențial. Membrii Comisiei pentru stabilirea și individualizarea regimului de executare a pedepselor au decis că fostul lider PSD va executa pedeapsa de 3 ani și 6 luni în regim închis, dar și că nu are nevoie de măsuri suplimentare de protecție, cu toate că e fost demnitar.Regulamentele închisorilor din România permit ca foștii polițiști, procurori, demnitari sau persoanele implicate în anumite anchete cu grad ridicat de risc să-și ispășească pedeapsa la ”separeu”. Acest lucru presupune ca deținutul să primească, la pachet cu anumite măsuri de protecție asigurate de gardieni, statutul de ”deținut vulnerabil”. Adică să iasă la plimbarea zilnică, la cumpărături, la bibliotecă sau la diverse activități doar singur și bine păzit, scrie libertatea.ro. 
10:30
Compania națională de transport aerian Tarom, deținută de Ministerul Transporturilor, a demarat procedura de achiziție a nouă aeronave de tip ATR 72-600. Acestea vor fi utilizate pe cursele interne ale companiei, care sunt foarte aglomerate, susține ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. „Procesul de reînnoire al flotei, aeronave noi tip ATR. Este o nouă generaţie”, a declarat oficialul Guvernului. ATR 72-600 este primul model de avion european capabil de aterizare cu mijloace de bord independente şi de mare precizie, în condiţii de vizibilitate redusă (LPV-200), potrivit companiei. Cu o capacitate de 72 de locuri, aeronavele sunt achiziţionate în leasing operaţional pe o perioadă de 10 ani , şi urmează a fi livrate începând din toamna anului 2019, în perioada sezonului de iarnă 2019-2020, potrivit Tarom. Decizia oficialilor Transporturilor și a celor de la compania de transport este foarte ciudată în condițiile în care Tarom nu are o flotă uniformizată. Firma operează cu avioane Boeing 737-300, Boeing 737-700, Airbus A318-111, ATR 42-500, ATR 72-500. ”Cam cât de prost în ale aviației comerciale trebuie să fii că atunci când în 2019 tu ai o companie mică și falimentară cu flota varză, să-i faci flota și mai varză? Asta în vreme ce toți aia care fac profit în aviația comercială au că prima grijă UNIFORMIZAREA FLOTEI? Cam cât de prost în ale aviației comerciale trebuie să fii să te dotezi cu avioane de scurt parcurs într-o piață în care scurt parcursul este cedat trenului și autostrăzilor din considerente de eficientă și poluare? Cam cât de prost trebuie să fii să ai piață potențială la între 800 și 1800 de mile distanță ( >5 milioane de emigranți români) și tu să-ți cumperi avioane cu autonomie de MAXIM 950 de mile? În fine, cam cât de prost să fii să fii practic în faliment și să-ți cumperi avioane cu Vmax 275kn, în vreme ce concurenții tăi direcți își cumpără avioane de +450kn, mai ales de lung parcurs? Și toate astea după ce ai o istorie de 30 de ani de cumpărat "avioane greșite": A310, A318, ATR? Probabil că trebuie să fii mega-super-ultra-prost și cu zero pricepere în ale aviației comerciale,” susține Mihai Alexandru Crăciun, fondatorul comunității online și al asociației „Construim România".  Tarom este o gaură neagră a economiei românești. Din 2008 și până azi, pierderile cumulate au fost de 3 miliarde de lei iar ajutoarele de stat, în perioada 2017-2019, au fost de 10 milioane de lei. Schimbările de conducere sunt la ordinea zilei, doar în acest an s-au perindat 4 directori generali. ”Din buzunarele noastre se plătesc creșterile de capital ale companiei care nu sunt altceva decât un mod mai frumos de a spune ”subvenții„. Măcar dacă acestea s-ar duce pe investiții, dar ele abia acoperă dobânzile la împrumuturile făcute de companie. Ce s-ar întâmpla cu o companie privată care de mai bine de 11 ani nu a mai făcut profit, ci a mers doar pe pierderi? Probabil că demult ar fi intrat în faliment. Dacă business-ul este însă unul de familie, cum aflam zilele trecute că este cazul aici, o mână spală pe cealaltă și se găsesc mereu bani pentru a susține o afacere pierzătoare pentru noi toți cei care nu încasăm salarii de la Tarom”, susține deputatul Claudiu Năsui.    
09:50
„Doamna Dăncilă ţine partidul cu mână de fier, după părerea mea. Era mai mult tărăboi pe vremea lui Dragnea decât pe vremea lui Dăncilă. A dat să mişte în front primăriţa noastră doamna Firea, a lipit-o de pereţi de nu s-a văzut. Au vrut unii să mute congresul după prezidenţiale, le-a spus ”Alo, eu sunt prim-ministru şi vreau să fiu şi preşedinte al partidului, se face mâine congresul. Deci doamna Dăncilă a pus şaua pe PSD şi bine a făcut, pentru că îi va ţine în ordine şi disciplină”, a declarat fostul preşedinte, conform news.ro.
09:50
Gheorghe Ialomițianu, fost ministru al Finanțelor, a anunțat luni dimineață că a demisionat din PNL Brașov. „Astăzi am decis să îmi dau demisia din PNL Brașov. Mulțumesc foștilor colegi din acest partid pentru buna colaborare”, a scris Ialomițianu, luni dimineață, pe Facebook. Gheorghe Ialomițianu, fost ministru al Finanțelor în perioada septembrie 2010 - februarie 2012, a fost retras de pe listele pentru alegerile europarlamentare din 2016
09:40
 Pe 2 aprilie, DNA anunţa că Mircea Drăghici a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, într-un dosar legat de cheltuirea banilor primiţi de partid ca subvenţie de la Autoritatea Electorală Permanentă.DNA arăta atunci că, în calitate de trezorier al PSD, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând partidului, Mircea Drăghici, care are calitatea de suspect în dosar, şi-ar fi însuşit suma de 380.000 de euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenţii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parţială în proporţie de peste 2/3 a unui imobil."Concret, suspectul îndeplineşte funcţia de trezorier al unui partid, exercitând, în această calitate, atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi sumelor de bani provenite din fonduri publice sau private. În exercitarea funcţiei de trezorier, în cursul lunii februarie 2018, suspectul, împreună cu o persoană din familie, a negociat şi a convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil având o valoare de circulaţie de peste 500.000 de euro, pe care să îl achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier şi, în parte, cu fonduri proprii. Promisiunea de vânzare-cumpărare dintre proprietarul imobilului şi persoana din familia suspectului, dar şi contractul de închiriere dintre acelaşi proprietar şi formaţiunea politică, s-au încheiat în aceeaşi zi, 15.02.2018, pentru acelaşi imobil", preciza DNA.Procurorii spun că acel contract de închiriere a fost încheiat pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data de 1 martie 2018 până la 1 martie 2029, valoarea totală a chiriei fiind de 380.000 euro, ce urma să fie achitată după cum urmează: suma de 38.000 de euro în termen de 5 zile, iar restul sumei în tranşe de cel puţin 19.000 de euro pe lună, timp de 18 luni."În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de cinci luni, din sume de bani provenite din subvenţia acordată formaţiunii politice în baza Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. După declanşarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor de formaţiunea politică în cadrul căreia suspectul îndeplinea funcţia de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului", mai arăta DNA. AGERPRES
Acum 12 ore
07:50
 În editorialul de luni, cotidianul german scrie, printre altele: "Alegerea nu reprezintă doar o victorie mare pentru Imamoglu, dar şi un semnal de avertisment pentru liderul ţării: Erdogan nu mai este invincibil. El şi-a început ascensiunea în 1994, când a devenit primar al Istanbulului. După 25 de ani, aceste alegeri locale ar putea marca începutul sfârşitului său politic. Mai presus de toate, acest scrutin este o victorie a democraţiei oprimate din Turcia. Erdogan a limitat sistematic drepturi, a subminat separarea puterilor şi şi-a intimidat oponenţii politici. "De la încercarea de lovitură de stat de acum trei ani, şi-a urmărit adversarii într-un val de epurări fără precedent. Au fost arestaţi o jumătate de milion de persoane, zeci de mii au fost închişi, dintre care mulţi fără a fi condamnaţi, unii chiar fără acuzaţii. Dar Erdogan nu a putut suprima dorinţa de libertate a poporului". AGERPRES
07:40
 Ea a fost întrebată duminică seară, la postul Antena 3, care a fost contribuţia preşedintelui Iohannis la Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene. "Foarte mică. L-aş lăsa corigent pe domnul preşedinte. Nu am cooperat pe Preşedinţie foarte mult cu domnul preşedinte. Sunt convinsă că a fost informat pe fiecare dosar, de progresul pe fiecare dosar şi a discutat acest lucru în Consiliul European, dar nu am cooperat pe niciun dosar important la nivel european", a spus Dăncilă. Prim-ministrul a arătat că se aştepta ca şeful statului să vorbească despre faptul că Guvernul a gestionat Preşedinţia rotativă a Consiliului UE. "Am văzut că a lăudat Preşedinţia României, dar nu a spus nimic de Guvern. Această laudă era într-un fel asumată şi domnul preşedinte ştie foarte bine că s-au făcut eforturi foarte mari. A fost o muncă susţinută a tuturor miniştrilor, a fost munca ministrului Afacerilor Europene, George Ciamba, a fost munca Reprezentanţei României la Bruxelles şi a fost această apreciere din partea domnului preşedinte, de fapt este o confirmare a faptului că, atunci când am spus la început că suntem pregătiţi, am avut dreptate. Să nu uităm că (...) în perioada în care am preluat Preşedinţia domnul preşedinte şi-a arătat neîncrederea, am văzut atunci că Finlanda se oferea să ne ţină locul. Acum Finlanda vrea să ia din experţii României pentru Preşedinţia rotativă, (...) au fost discuţii în acest sens. Toţi au recunoscut că s-a gestionat foarte bine Preşedinţia de către Guvernul României şi de către Reprezentanţă. Chiar liderii europeni, prim-miniştrii indiferent de grupul politic din care fac parte, chiar alte state care nu sunt membre ale UE au apreciat modul în care România a deţinut Preşedinţia rotativă a Consiliului UE. (...) Am văzut şi declaraţiile domnului preşedinte. Pentru corectitudine m-aş fi aşteptat să spună Guvernul României a gestionat, a spus România a gestionat. Noi atunci când am făcut toate aceste demersuri, când am luat fiecare dosar, când am încercat şi am reuşit pe dosare importante - directiva gaze, drepturile de autor, paşii importanţi pe care i-am făcut pe Cadrul Financiar Multianual - ne-am gândit la România şi am spus că nu va fi Viorica Dăncilă sau alt coleg care s-a implicat sau ministrul Afacerilor Europene, se va vorbi foarte bine de către România", a afirmat Dăncilă. Ea a susţinut că a încercat să coopereze cu preşedintele Iohannis pe proiectele importante pentru România, însă a subliniat că nu a reuşit. "Sunt un om al echilibrului şi al consensului. Am încercat ca această abordare să o am şi referitor la domnul preşedinte Iohannis. Am considerat că interinstituţional trebuie să cooperăm pentru proiectele importante pentru România. După cum s-a văzut, nu am reuşit cu toată insistenţa mea de avea această abordare. Încă avem vicepremier interimar la proiecte strategice. În momentul în care vom face evaluarea fiecărui minister, vom hotărî în Comitetul Executiv Naţional dacă mergem pe remaniere sau pe restructurare. Luăm în calcul şi restructurarea dacă vom hotărî să facem acest lucru", a mai afirmat premierul Viorica Dăncilă. AGERPRES
06:30
Gelu Diaconu, fostul şef al ANAF, spune că în spatele intenţiei ministrului Finanţelor de a “scoate” Vama din structura ANAF este de fapt o afacere din care ar avea de câştigat o firmă din China, de la care România ar trebui să cumpere echipamente pentru securizarea punctelor vamale de pe graniţele cu ţările non-UE. Asta deşi echipamentele cumpărate anii trecuţi în acelaşi scop zac nefolosite. Iată integral postarea de pe pagina de facebook a lui Gelu Diaconu, unde fostul şef al Fiscului prezintă şi câteva documente scanate: “Strania poveste a relației dintre Orlando Teodorovici și firma chinezeasca Nuctech, în contextul promovării agresive de către dl ministru a “reformei” sistemului vamal și a “securizării” frontierei! După ce a presat agenții economici să cheltuie peste 100 de milioane de euro pentru a se dota cu noi case de marcat (complet inutile pentru combaterea evaziunii fiscale din motive pe care vi le-am prezentat anterior), ministrul Teodorovici, de ceva timp încoace, pregătește o achiziție de zeci de milioane de euro din bani publici pentru "securizarea" frontierei. Sub pretextul combaterii traficului cu țigări (care are ca principală sursă alte vulnerabilități din afara sistemului vamal), Orlando Teodorovici împinge pe agenda publică o temă falsă, strigătoare la cer pentru orice cunoscător al administrației fiscale: “reforma” Vămii (prin scoaterea din ANAF și punerea în directa subordonare a ministrului de Finanțe, adica a lui) și “securizarea” frontierelor. Dacă îi va reuși această manevră, pot paria cu dvs pe următoarea coincidență: "securizarea" dpdv vamal a frontierei EXTERNE a UE, aflată pe teritoriul nostru (peste 1.000 km), se va face cu tehnologia chinezească a firmei Nuctech. La aceasta "misiune" a participat de la început și misteriosul (pt opinia publică, nu și pt initiați și, presupun, procurori) secretar general al ANAF, dl. Onescu (Ostropel). După această lungă introducere, vă rog să citiți cu atenție cele ce urmează: Toată tehnologia de control nedistructiv cumpărată de statul roman pe zeci și zeci de milioane de euro (332 echipamente diverse din care 15 roboscane) zace din august 2017 nefolosită: fără autorizație CNCAN, fără reparații și mentenanță. Vinovat de această gravă neglijenta, premeditată sau nu, este tocmai cuplul Orlando-Ostropel, care fie nu a asigurat banii necesari, fie nu a derulat procedurile de achiziție (o clasică metodă de influențare a rezultatului). Sunt convins că nu doar pentru mine, ci pentru orice angajat al MFP-ANAF, care cunoaște nuanțele administrarii fiscale, se naște întrebarea:“O fi acționat premeditat pentru a distruge complet infrastructura de control a Vămii tocmai în perioada când și-a întețit contactele cu firma chinezeasca Nuctech?” În plus, am găsit pe preșul ușii și un plic în care cineva mă informa că se poate vorbi inclusiv de o deplasare efectuata de ministrul Teodorovici la o fabrică apartinând Nuctech. Eu n-am posibilitatea să verific această informație, dar mă gandesc că, în primă fază, unii reprezentanți ai mass-media ar putea face acest lucru. Revenind la problema securizării frontierelor....așadar, statul român a cheltuit până acum: ⁃ 21 mil. dolari în perioada 2001-2004 din împrumut Banca Mondiala (3 roboscane MIS + 70 echipamente diverse) ⁃ 17 mil. euro în anii 2007-2008 din fonduri Phare (5 roboscane + 183 alte echipamente) ⁃ cca 40 mil eur în anii 2009-2012 din fonduri bugetare în cadrul strategiei Schengen (7 roboscane și 67 alte echipamente) Toți acești bani au fost aruncați pe apa sâmbetei atâta timp cât, din vara lui 2017, aceste echipamente de înaltă tehnologie zac neutilizate. Majoritatea acestora au fie resursa nucleară epuizată fie nu mai pot fi repornite în condițiile de siguranță impuse de lege. Mai grav este că, la fel ca în cazul împrumutului cu Banca Mondială, contractat pentru informatizarea ANAF, din cauza nerealizării proiectului prin neutilizare, Comisia Europeană poate cere oricând statului roman restituirea fondurilor Phare. Am senzația că acest caz prezintă un interes destul de consistent pentru procurori și mă întreb deja dacă anunțul candidaturii la prezidențiale a lui Orlando Teodorovici nu este o încercare disperată de a inhiba niște spirite mai “slabe de inger”. 
06:30
Președintele interimar al PSD Viorica Dăncilă a anunțat că în sondajele interne PSD pentru desemnarea prezidențiabilului va fi testat și un candidat comun PSD-ALDE. Întrebată dacă va fi introdus în sondaje numele lui Căln Popescu Tăriceanu, Dăncilă a răspuns „Sigur”. „Candidatul trebuie să fie cel sau cu cele mai multe șanse. În sondaje vom introduce toți colegii care și-au exprimat dorința de a candida, dar și un candidat comun al PSD-ALDE pentru a vedea care e opinia electoratului și decizia o vom lua împreună în forul statutar”, a spus Viorica Dăncilă, la Antena 3. Chestionată cu privire la candidatul comun și dacă va fi numele lui Călin Popescu Tăriceanu, Dăncilă a spus: „Sigur! Vrem să facem un sondaj mai amplu pentru a vedea unde pornim și unde vrem să ajungem. E clar, vrem să câștigăm, vrem să vedem de la ce procente pornim”. Întrebată dacă ar vrea să fie printe prezidențiabili, Dăncilă a răspuns: „Nu am luat în calcul acest lucru. Fac un sondaj pentru cei care vor să candideze. O să figurez alături de alți lideri ai partidelor politice pentru a vedea cum ne poziționăm la nivel de lideri de partide”. Până la această oră, din PSD și-au anunțat intenția de a fi testați Eugen Teodorovici, Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae. Totodată, Mihai Fifor a lăsat de înțeles că poate fi interesat. Viorica Dăncilă este, deocamdată, singurul candidat pentru președinția PSD, congresul urmând să aibă loc în weekendul viitor. Dăncilă spune că își invită și alți colegi să intre în competiție.
06:30
„Narcis Neaga, şeful CNAIR, sfidează din nou nu doar bunul simţ, ci şi logica matematică, minţind şi dezinformând în stil comunist cu producţia la hectar. Neaga a declarat: "Conform EUROSTAT, în fiecare stat UE, la un milion de locuitori, pot fi în lucru 6 km de autostradă într-un an. În România, existând 20 de milioane de locuitori, ar trebui să avem în lucru 120 de km de autostradă. În prezent, în România, există în lucru peste 200 de km de autostradă." Realitatea: contractele de autostrăzi SEMNATE şi ACTIVE însumează 193 de km. Însă în acest moment, MIŞCARE ÎN TEREN există doar pe aproximativ 146 km (restul sunt încă în faza de proiectare: două loturi din A0 Sud şi sectorul Sibiu-Boiţa din A1). Strict scriptic, ţara noastră are acum 7,3 km de autostradă în execuţie la milionul de locuitori. Problema este că statistica este grosolan scoasă din context! Ce nu spune Neaga este că zonele cele mai dense (şi civilizate) ale Europei au reţeaua în mare parte finalizată şi nu mai construiesc aşa mult. În plus, în ţările care trebuie să prindă Vestul din urmă ritmul este semnificativ mai mare. De exemplu, Polonia are în execuţie peste 20 km/milionul de locuitori şi în stadii avansate de pregătire încă vreo 30. Mai grav, din cei 146 km pe care se munceşte, 43 se vor deschide în câteva luni, adică loturile 3 şi 4 din A1 Lugoj-Deva, contracte parafate în august 2013! Mai rămân 103 din care 41 de km, tronsoanele 1 şi 2 din A10 Sebeş-Turda, sunt în construcţie de 4 ani şi jumătate! Şi nu-i vom termina în 2019, ci poate abia la anul!!! Mai vreţi termene depăşite? Mai avem! Din cei 103-41=62 km rămaşi, aproape 34 de km, adică segmentele Câmpia Turzii-Cheţani şi Cheţani-Iernut (parte din A3) au ordine de începere emise în luna mai 2016! Primul tronson va fi gata abia la final de 2021 (poate), iar celălalt în 2020, realist vorbind. Cu aceste "performanţe" se laudă Narcis Neaga şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Dezinformare, minciună, doar-doar s-ar acoperi dezastrul care ţine de ani de zile”, a scris Asociaţia Pro Infrastructură pe pagina sa de socializare. 
06:20
Într-un text dur, Marina Almăşan se blamează pentru „laşitatea“ de a nu semnala public neregulile din TVR, din teama că „un cuvânt nelalocul lui sau o reacţie – altminteri corectă“, ar putea s-o „alunge“ din locul cu care s-a „identificat“ şi pe care îl numeşte „casa mea“, în aceeaşi situaţie fiind şi alte nume mari din TVR, povesteşte realizatoarea. „Astăzi ţi-am citit postarea, ţi-am aflat revolta (…).Mi-a provocat un imens sentiment de silă la adresa propriei persoane. La adresa mea. A laşităţii mele. A tăcerilor mele repetate, împachetate în confortul unei vieţi (doar în aparenţă) liniştite. Mi-a fost silă de lipsa mea de curaj, sau mai bine zis, de curajul manifestat doar în cercuri restrânse, împărtăşit, e adevărat, de alţi atâţia şi atâţia colegi, alături de care, de decenii, am «ars» pentru instituţia ce ne-a devenit a doua casă. Curajul nostru, ăsta răbufnit între ziduri, condimentat cu abracadabrante umilinţe, pătimite de fiecare, se ciocnea însă de pragul birourilor, de bariera porţii de la Pangratti, rămânând ancorat în oceanul laşităţii noastre mioritice si proverbiale. Îi găsesc şi acesteia explicaţie, dragă Adelin. Ne iubim, fiecare, atât de mult meseria, trăim pentru ea de atâta vreme, suntem atât de legaţi de «bâtrâna doamnă din Pangratti», încât tremurăm ca nişte piftii ordinare, înmuiate în groază şi disperare că un cuvânt nelalocul lui sau o reacţie – altminteri corectă – ne-ar putea alunga din locul cu care ne-am identificat“, a scris Marina Almăşan. Jurnalista subliniază faptul că nu a venit încă momentul să vorbească deschis despre „războaiele personale“, dar că „gunoiul de sub preşul TVR-ului a prins deja o consistenţă alarmantă, fiind mai gros decât preşul însuşi“. 
06:20
„Cred că trebuie să ne asumăm că am greșit pentru că atunci când pierzi din electoratul din 2016, când de la 46% ajungi la jumătate, e clar că s-a greșit. Mesajele pe care le-ai dat nu sunt cele pe care le-a vrut electoratul. Că nu a fost comunicarea în sensul dorit de electorat. E clar că PSD s-a abătut de la drum. E nevoie de fiecare organizație în parte. Pe lângă analiza de la nivel național, s-a greșit în județe, poate campania făcută nu a fost cea care trebuia făcută important, e să învățăm și să mergem mai departe”, a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3. „A fost un rezultat care ne-a uimit, pentru că guvernamental am făcut multe lucruri, poate am lăsat alte teme să ocupe spațiul public și am trecut în plan secund ce și-au dorit cetățenii. Poate nu am fost atât de des în teren să vorbim cu oamenii. E foarte ușor să dăm vina pe o persoană sau alta. Poate a greșit Dragnea dar noi unde am fost? De ce nu am spus 'se merge pe un drum greșit'? Să facem o analiză, să vedem ce ce nu acționăm corespunzător. Am vorbit cu colegii e esențial să vedem unde am greșit. Nu ne ajută dacă dăm vina pe o persoană”, a mai spus Dăncilă.
06:20
„Eu cred că (PSD-n.red.) trebuie să caute în afara partidului. Unii o iau în glumă, eu o spun foarte serios. Trebuie să caute o femeie care nu e străină de partid, dar nu neapărat un lider arhicunoscut. Trebuie să fie o femeie în jur de 45 de ani care a reușit profesional în viață. N-are nevoie să trăiască din salariul de politician. Printre ei sau pe lângă ei s-o găsească. Dacă se poate să fie și blonduță și atrăgătoare. Uitați-vă la ce s-a întâmplat în Croația și în Slovacia. Două femei care n-au făcut politică la zi, au candidat, amândouă reușite profesional, n-aveau nevoie de banii din politică, atrăgătoare și suficient de mature ca să fie președinți peste 45 de ani. De ce nu un astfel de model și în România?”, a spus senatorul PMP Traian Băsescu.
06:10
De altfel până luni la ora 15:00 sud-vestul ţării se află sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică şi ploi abundente, în timp ce tot restul ţării se află sub avertizare cod galben.
06:10
Președintele Statele Unite a ordonat “atacuri cibernetice” asupra computerelor militare iraniene, care controlează sistemele de rachete, au confirmat oficiali de la Washington. Atacurile informatice asupra computerelor militare iraniene - planificate de Comandamentul cibernetic al Statelor Unite, în săptămânile de escaladare a tensiunilor dintre cele două țări - au vizat sisteme informatice care controlează rachete şi lansatoarele de rachete. Atacurile cibernetice - spun oficiali de la Washington, sub rezerva anonimatului - au fost replica directă la doborârea unei drone americane de recunoaştere, fără pilot, joia trecută. Dar şi răspunsul la atacurile din ultimele săptămâni, cu mine magnetice, asupra unor tancuri petroliere, în strâmtoarea Ormuz. În replică la acțiunile SUA, parlamentari iranieni au strigat “Moarte Americii!” în ședința de plen.
06:10
Deputatul Cătălin Rădulesc a transmis, sâmbătă, o scrisoare deschisă în care critică mai mulți lideri PSD pentru că se dezic acum de Liviu Dragnea. ”Ați încercat să faceți din Liviu Dragnea singurul vinovat pentru scorul obținut la alegerile europarlamentare, repezindu-vă să ocupati funcții în partid, exact aceiași care ati condus alături de el acest partid. Unde erați când se luau decizii în CEx ? Nu erați voi cei mai buni oratori susținători ai deciziilor, ca doar eram acolo (chiar dacă nu eram membru CEx) și v-am văzut pe fiecare, sau atunci era bine pentru ca interesele voastre personale erau satisfăcute? Păi tu Oprișane, nu erai? Tu Zetea, care acum ai devenit un mare critic al modificărilor codurilor penale și ale legilor justiției nu erai tu oratorul principal care susțineai tot in CEx? Tu obraznicule de Negoiță, îți amintești cum la unul din CEx-uri spuneai cât de mult il îndrăgești tu pe Dragnea? (..) Am înțeles acum, v-ati împărțit din nou pe găști și vreți sa luați câte o bucată”, a scris deputatul, pe Facebook, în timp ce liderii partidului s-au reunit sâmbătă, la Neptun, în ședință de partid. El susține că unul dintre principalele motivele pentru care social democrații au pierdut voturi este că cei aflați în fruntea partidului nu au dat amnistia și grațierea, pe lângă fraudarea alegerilor. O altă cauză ar fi scandalurile interminabile din partid, incapacitatea de a comunica și de a combate fenomenul fake news, dar și ”poziția de ghiocel” pe care au abordat-o în campanie, poziția de pasivitate, de a accepta “ m... Psd “ și a nu reacționa, de a întinde și celălalt obraz, slăbiciune și confuzie taxată de votanți. 
06:10
Donald Trump a aprobat joi seara lovituri punctuale împotriva unor ţinte iraniene, cum ar fi radare şi baterii de rachete, dar s-a răzgândit în ultimul moment şi şi-a anulat ordinul înainte ca Pentagonul să-l pună în aplicare. ”Luni (n.r. Joi) ei (n.r. iranienii) au doborât o dronă care zbura în Apele internaționale (n.r. Spațiul Aerian Internațional). Eram pregatiți să răspundem noaptea trecută lovind 3 ținte diferite. Când am întrebat câți vor muri, 150 de oameni, domnule președinte, a fost răspunsul unui general. Cu 10 minute înainte de atac, am oprit (n.r. – operațiunea). Nu era un răspuns proporțional cu doborârea unei drone”, a relatat Trump pe Twitter.
06:00
Nou capitol în scandalul Diesel: Producătorul auto Mercedes e bănuit că ar fi folosit un dispozitiv ilegal pentru manipularea emisiilor. Aproximativ 60.000 de maşini urmează a fi rechemate. Anunţul a fost făcut de autoritatea germană de resort KBA. În discuţie se află modelele Mercedes-Benz GLK 220 CDI, construite între anii 2012 şi 2015. Un purtător de cuvânt al concernului auto Daimler a confirmat solicitarea KBA într-un articol publicat de cotidianul de mare tiraj Bild, în ediţia sa de duminică. Constructorii de la Mercedes ar fi integrat la maşinile diesel de teren, model sport, un astfel de dispozitiv, menit manipulării emisiilor de CO2. Grupul Daimler respinge acuzaţiile şi intenţionează, potrivit purtătorului său de cuvânt, să se adreseze justiţiei. Scandalul Diesel se amplifică. Potrivit relatărilor "Bild am Sonntag", autoritatea germană de transport, KBA, îşi extinde investigaţiile şi asupra altor modele produse de Daimler, bănuind că software-ul în cauza s-ar putea să fi fost folosit şi la alte maşini. Purtătorul de cuvânt al companiei a confirmat că se desfăşoară discuţii pe această temă între concern şi KBA. Bănuiala că Daimler ar fi recurs la un astfel de sistem ilegal a fost dată publicităţii la mijlocul lunii aprilie. Suspiciunile KBA s-au născut deja în toamna anului trecut, când a fost descoperit un software suspect la motoarele OM 651. Astfel, cu ajutorul unui program special de calculator, volorile emisiilor de gaze nocive au putut fi scăzute. Deja la vremea aceea, concernul auto s-a aratat dispus să coopereze cu autoritatea de resort, scrie Deutsche Welle. 
06:00
Actul normativ care propune scoaterea Vămii din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va fi prezentat public săptămâna viitoare, a declarat sâmbătă, la Antena 3, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. "Săptămâna viitoare veţi avea actul normativ, prezentat în mod public, care propune scoaterea Vămii din ANAF, situarea sub forma unei autorităţi independente, sub autoritatea ministrului de Finanţe, adică fără implicarea ministrului de Finanţe în actul de decizie al Vămii, doar partea de politică şi linii principale directoare şi nimic altceva. Va fi o structură modernă aşa cum există la nivel european", a spus Eugen Teodorovici. El a subliniat că toţi din această ţară care îşi asumă o anumită reformă îşi asumă şi o doză de risc. "Toţi din această ţară, România, care îşi asumă o anumită reformă îşi asumă şi o doză de risc. Adică o parte din ceea ce a fost cândva comisarul Cattani (comisarul Corrado Cattani, personajul principal din serialul Caracatiţa - n.r.). Nu este vorba doar de Vamă. În general spus, pentru că ştiţi foarte bine, de ani de zile clasa politică, în general, indiferent de culoarea ei, a menţinut în toate zonele din economie, din administraţie, centrală, locală, o anumită stare incompatibilă cu o ţară europeană şi o ţară din secolul 21", a afirmat Eugen Teodorovici. Ministrul Finanţelor a mai afirmat că îşi menţine obiectivul foarte ambiţios de a reforma puncte vamale, în primul rând pentru graniţa de Est a Uniunii Europene, iar până la finalul anului viitor se va închide discuţia despre reabilitarea şi dotarea cu echipamente a punctelor vamale.
Ieri
14:00
Deputatul independent Nicusor Dan, care si-a anuntat intentia de a candidat la Primaria Capitalei in 2020, sustine ca Gabriela Firea minte atunci cand spune ca este doar vina Guvernului situatia financiara in care se afla Bucurestiul. Datele financiare ale Primariei Capitalei la jumatatea anului confirma faptul ca va avea venituri de 4 miliarde de lei, fata de cele 7 miliarde prognozate la inceputul anului, iar anuntul taierii a jumatate de miliard de lei din cheltuieli lasa neacoperite 2 miliarde si jumatate, a explicat Nicusor Dan, duminica, intr-o conferinta de presa. Deputatul face trimitere la rectificarea bugetara planificata de Gabriela Firea, care vrea sa taie 600 de milioane de lei de la strazi, scoli si chiar si de la biserici. Iar pentru toate astea da vina pe Guvern. "Problema este cat ar fi trebuit sa incaseze Bucurestiul ca venituri proprii, aproape 1 miliard si jumatate de lei si ei au incasat 250 de milioane de lei, adica de sase ori mai putin decat anticipasera. Din acei 1 miliard si jumatate ar fi trebuit sa fie 720 milioane lei din concesiuni, inchirieri si dividende. Primaria a incasat 28 de milioane. Atentie! Mergeti undeva in privat unde un director spune ca va incasa 700 de milioane si el incaseaza 30 de milioane, de 20 de ori mai putin. Ce face directorul ala? Eu cred ca a doua zi zboara din functie. Avem estimat 250 milioane lei din venituri din impozit pe operatiuni de imobiliare. Au fost realizati 11 milioane, de 20 de ori mai putin. Vanzari de bunuri si servicii, estimat 123 milioane lei, realizat 3 milioane lei, de 40 de ori mai putin. Subventii de la stat, 50%, bani europeni 50%.  Articolul integral pe ZIARE.COM  
14:00
Ministerul Afacerilor Externe a reacționat în urma deciziei Parlamentului Ungariei de a declara anul 2020 drept ”An al Coeziunii Naționale” și de a marca 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Oficialii români susțin că ”orice încercare de rescriere a istoriei și de aducere în discuție a unor poziții revizioniste este inacceptabilă” și că aceasta nu se potrivește realității Europei secolului XXI sau ambițiilor de cooperare bilaterală stabilite prin Parteneriatul Strategic, prin Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între România şi Republica Ungară, semnat la Timişoara la 16 septembrie 1996 și prin apartenența comună la UE și NATO. ”Tratatul de la Trianon, care a stabilit, între altele, frontiera dintre România și Ungaria, nu reprezintă o problemă care să reclame rezolvare, astfel precum încearcă sistematic să acrediteze autoritățile de la Budapesta și nici nu reprezintă o tragedie astfel precum se notează în textul actului adoptat de Parlamentul Ungariei. Acest tratat este un element esenţial al realităţii geopolitice actuale la nivel european, fiind parte a sistemului tratatelor de pace semnate în cursul anului 1919 care a pus capăt Primului Război Mondial – adevărata tragedie de la începutul secolului trecut care a curmat aproximativ 19,000,000 de vieți – și care a permis nașterea și consolidarea unor state naționale în regiune, inclusiv Ungaria. Ungaria, parte la acest Tratat, are obligaţia de a-i respecta întocmai prevederile şi de a le executa cu bună credinţă, conform principiilor de bază ale dreptului internaţional”, se arată în comunicatul MAE. Ministerul a mai precizat că ”nu poate accepta ca astfel de manifestări să pună în discuție sistemul tratatelor internaționale care au stat la baza configurării Europei de astăzi”: ”În considerarea celor de mai sus, Ministerul Afacerilor Externe reiterează angajamentul ferm al României de a construi o relație bilaterală solidă, pragmatică, bazată pe respect reciproc și orientată spre viitor în beneficiul cetățenilor români și ungari indiferent de etnie, având așteptări similare de la partea ungară”, se mai arată în comunicatul ministerului. Articolul integral pe G4MEDIA   
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.