Barna: După alegerile din 26 mai, am început să primesc telefoane foarte feng shui de la personalităţi din politică

Agerpres, 14 iunie 2019 23:50

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, vineri, că după alegerile din 26 mai, tentaţia multora a fost de "a se lipi" de Alianţa USR PLUS, susţinând că a primit "telefoane foarte feng shui" de la personalităţi din ultimii 30 de ani din politică, inclusiv de la PSD."După rezultatul din 26 mai, am început să primesc telefoane foarte feng shui de la personalităţi din ultimii 30 de ani din politică", a afirmat Dan Barna la TVR1.El nu a vrut să dea nume, dar a susţinut că a primit telefoane inclusiv de la PSD."Au vrut să colaborăm, să ne ajute cu nişte primari, alte lucruri", a adăugat Dan Barna.El a subliniat că USR are criterii de integritate clare."Avem filtre foarte clare, avem criterii de integritate care nu permit celor care au fost în conducerea altor partide, celor care au fost în alte partide decât după o perioadă de nişte ani, deci avem nişte criterii de integritate, bineînţeles, partea cu fără condamnări penale - sunt elemente fără de care nu discutăm. Sunt două componente, necesitatea de a creşte, pentru că suntem partide mici (...), pe de altă parte este tentaţia multora de a se lipi de acest nou star, pentru că noi avem aparenţa unui nou star al politicii româneşti. Şi atunci vin foarte mulţi cu entuziasm şi mulţi, la o verificare simplă, rezultă că au fost doi ani la PRM, trei ani la nu ştiu unde. Avem filtre şi pentru candidaţii comuni pe care îi vom avea", a mai spus Barna. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: *Barna, despre moţiunea de cenzură: E dificil de spus dacă trece; mai trebuie 20 de voturi de la PSD, nu e uşor

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 30 minute
17:30
Internaţionalul francez Under 21, Jonathan Bamba, accidentat marţi seara în partida cu Anglia (2-1) din grupa C a EURO U21 care are loc în Italia şi San Marino, va rata restul competiţiei, scrie France Football.Bamba a fost scos pe targă în minutul 62 al partidei, după ce a fost faultat dur în careul englez de Hamza Choudhury, care a văzut cartonaşul roşu, iar Franţa a primit penalty.În urma examenelor medicale a fost evidenţiată o leziune a gleznei stângi fără fractură, accidentare care-l va trimite însă pe Bamba acasă.În grupa C, grupa României, pe 21 iunie, vor urma meciurile Anglia - România (Dino Manuzzi - Cesena, 19:30) şi Franţa - Croaţia (San Marino Stadium - Serravalle, 22:00).În semifinale se califică echipele câştigătoare ale celor trei grupe şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde. Primele patru clasate se califică la JO 2020. Dacă printre acestea se află Anglia, va exista un baraj pentru JO de la Tokyo între celelalte două echipe clasate pe locul secund în grupe. AGERPRES/(AS-autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruştei)
17:30
Meseria de profesor trebuie să beneficieze ''de mai multe stimulente economice şi mai ales intelectuale'' pentru a asigura oferta de personal calificat, a declarat miercuri Andreas Schleicher, directorul pentru Educaţie şi Abilităţi al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) citat de EFE. Schleicher a prezentat la Londra raportul TALIS 2018, "The Teaching and Learning International Survey", care cuprinde opiniile a 250.000 de profesori din 15.000 de şcoli de cursuri primare şi secundare din 48 de ţări, printre care Spania, Mexic, Chile, Columbia, Argentina şi BraziliaPotrivit expertului OECD, "calitatea educaţiei nu poate depăşi calitatea cadrelor didactice", deci guvernele trebuie să garanteze profesorilor, nu doar să fie bine remuneraţi, ci şi "să aibă o pregătire continuă relevantă" şi să lucreze într-un mediu "cooperant şi stimulator" unde pot să inoveze. Şcolile "nu trebuie doar să răspândească cunoaştere, ci şi să o creeze", a declarat Andreas Schleicher într-o conferinţă la Londra.Raportul, realizat din cinci în cinci ani şi care examinează nivelul educaţional al statelor analizate, avertizează că atragerea unor buni profesionişti "va fi esenţială pentru a asigura că tinerii primesc instrumentele necesare" pentru a performa în viaţa adultă. Pentru a oferi aceste instrumente, profesorii trebuie să fie pregătiţi în acord cu noile necesităţi din şcoli şi cu evoluţia societăţii, ceea ce înseamnă o mai bună pregătire privind noile tehnologii şi susţinerea cursurilor într-un context multicultural.Potrivit TALIS, 56 % dintre cei chestionaţi au primit o pregătire în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicării (TIC) şi doar 35 % în privinţa cursurilor într-un mediu multicultural (35 %), semnalându-se totodată carenţe în domeniul educaţiei elevilor cu nevoi speciale.Printre ţările cu cea mai deficitară pregătire TIC se află Suedia, unde doar 36 % dintre profesori primesc astfel de cunoştinţe, alături de Spania (38 %), în timp ce Mexic şi Chile sunt fruntaşe cu 77 %. Potrivit raportului, pregătirea în diversitate este fundamentală ca urmare a "recentelor fluxuri migratorii care au schimbat componenţa claselor".Potrivit raportului, 17 % dintre profesorii chestionaţi au mărturisit că lucrează în şcoli unde cel puţin 10 % dintre elevi sunt copii de imigranţi. O treime dintre profesorii din ţările membre ale OCDE participante la TALIS au declarat că lucrează în şcoli unde cel puţin 1 % dintre elevi sunt refugiaţi.Este şi motivul pentru care 80 % dintre profesorii care lucrează cu clase multiculturale consideră necesar să abordeze chestiuni globale şi să-i înveţe pe elevi să facă faţă discriminării etnice şi culturale.Raportul notează, de asemenea, că vârsta medie a profesorilor din OECD este de 44 de ani şi că doar 78 % dintre ei predau efectiv, în timp ce restul se ocupă cu menţinerea ordinii sau cu realizarea de sarcini administrative.Timpul dedicat predării este mai mic în şcolile cu elevi proveniţi din familii defavorizate, imigranţi sau cu nevoi speciale. În acest sens, Schleicher a făcut apel guvernelor să ofere stimulente profesorilor care vor să lucreze în centre educative cu probleme, la fel cum sunt recompensaţi "chirurgii care vor să facă operaţii complicate". AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)  Sursa foto: www.oecd.org 
17:30
Oana Mihaela Alexandrescu-Duca, fost director economic al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la cinci ani închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzată că a primit o mită de 1,5 milioane de lei de la reprezentanţii a două firme de prestări servicii.Instanţa a mai dispus confiscarea specială a sumei de bani obţinute cu titlu de mită de aceasta, respectiv 1.509.611 lei. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.Oana Mihaela Alexandrescu-Duca mai este judecată într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu, alături de Dan Romulus Şerban, fost preşedinte al CoNAS, şi fostul director juridic Aracsia Magdalena Benţia în legătură cu acordarea nelegală a unor contracte de prestări servicii, prejudiciul în acest caz fiind de peste 13 milioane lei.Potrivit DNA, în perioada 2 decembrie 2010 - 5 august 2011, Dan Romulus Şerban, Oana Mihaela Alexandrescu-Duca şi Aracsia Magdalena Benţia, cu încălcarea prevederilor legale şi în unele cazuri la preţuri supraevaluate, au încheiat cu trei societăţi comerciale două contracte de prestări servicii, un act adiţional şi un acord cadru, care priveau achiziţia unor servicii de arhivare electronică a documentelor, caz în care s-a dispus autorizarea şi ordonanţarea unor plăţi nelegale, în sumă totală de 1.256.186 lei; precum şi a unor servicii de organizare şi gestionare a voiajelor, servicii conexe şi anexe de turism şi consultanţă juridică pentru angajaţii CoNAS şi pentru membrii unui grup ţintă (10 grupe a 25 de participanţi) dintr-un proiect ce trebuia finanţat din fonduri nerambursabile (respins de AM PODCA), situaţie în care s-a dispus autorizarea şi ordonanţarea unor plăţi nelegale în sumă totală de 598.890 lei, aferentă serviciilor juridice neprestate.De asemenea, un alt contract se referea la servicii de consultanţă şi formare profesională a adulţilor pentru implementarea procedurilor şi metodologiei de acreditare a spitalelor, concretizate în vizite de bune practici în Andaluzia, Australia, Columbia, Brazilia şi Argentina, ceea ce a avut drept consecinţă autorizarea şi ordonanţarea unor plăţi nelegale, în sumă totală de 4.937.871 lei.Conform DNA, în acelaşi context, în perioada 2010 - 2012, Oana Mihaela Alexandrescu-Duca a pretins de la doi dintre reprezentanţii firmelor prestatoare de servicii suma de 100.000 euro şi procentajele de 20% din valoarea de 5.127.965 lei a unuia dintre contracte, respectiv 6% din valoarea de 1.012.000 lei a actului adiţional încheiat în cadrul aceluiaşi contract.Din sumele pretinse, Oana Mihaela Alexandrescu-Duca a primit în mai multe tranşe sumele de 100.000 euro şi 1.080.000 lei.AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Acum 2 ore
16:30
Royal Antwerp, adversara formaţiei FC Viitorul în turul al doilea preliminar al Europa League, antrenată de Ladislau Boloni, este cel mai vechi club din fotbalul belgian, echipa care a încheiat pe locul 4 ultima ediţie de campionat fiind înfiinţată în 1880.De menţionat că tragerea la sorţi de la Nyon a avut loc în aşteptarea unei decizii a Tribunalului belgian de arbitraj pentru sport (CBAS) în legătură cu meciul Mechelen - Waasland-Beveren, suspectat că a fost trucat, scrie presa din Belgia.În cazul în care CBAS va confirma condamnarea lui Mechelen, câştigătoarea Cupei Belgiei, în această afacere de corupţie, atunci Antwerp va juca în turul 3 preliminar al Europa League, iar Viitorul va primi replica lui Gent, echipa care a încheiat pe locul 5 campionatul Belgiei.Formaţia pregătită din 2017 de Boloni a încheiat pe poziţia a 4-a play-off-ul pentru locurile 1-6. Antwerp, finalistă a Cupei Cupelor în 1993 (învinsă în finală de Parma, 1-3), revine în cupele europene după 25 de ani. În sezonul în care a jucat finala Cupei Cupelor, echipa a trecut în sferturi de finală de Steaua (0-0 acasă, 1-1 în deplasare).Antwerp a câştigat de patru ori campionatul (ultima oară în 1957) şi de două ori Cupa Belgiei (ultima oară în 1992).De-a lungul timpului, la Antwerp au evoluat mai mulţi români, ca Dan Coe, Liviu Ciobotariu, Zsolt Muznay, Andrei Ionescu, Robert Neagoe.Prima manşă a duelului dintre Antwerp şi Viitorul va avea loc în Belgia, pe 25 iulie, iar manşa secundă se va juca la Ovidiu, pe 1 august.FC Viitorul a debutat în cupele europene contra belgienilor de la Gent, în 2016.AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei) Sursa foto: Royal Antwerp F.C. / Facebook
16:30
Justiţia franceză a validat definitiv trimiterea în faţa tribunalului corecţional a fostului preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy, urmărit pentru ''coruperea'' unui înalt magistrat al Curţii de Casaţie, într-o afacere dezvăluită în urma unor interceptări telefonice, informează miercuri AFP, citând surse concordante.Curtea de Casaţie a respins marţi ultimele recursuri formulate de fostul preşedinte francez, de avocatul său Thierry Herzog şi de fostul înalt magistrat Gilbert Azibert pentru a evita un proces pentru "corupţie" şi "trafic de influenţă". Acest proces, care se anunţă o premieră pentru Nicolas Sarkozy, ameninţat de altfel de un alt dosar (afacerea Bygmalion), ar urma să se desfăşoare la Paris lunile viitoare.Pentru prima dată în timpul celei de-a V-a Republici Franceze, un fost preşedinte va fi judecat pentru corupţie.De la sfârşitul lui 2016, Sarkozy s-a retras din politică.El este suspectat că a încercat să obţină, la începutul lui 2014, prin intermediul avocatului său Thierry Herzog, informaţii secrete de la Gilbert Azibert într-o procedură ce viza confiscarea agendelor sale în afacerea Bettencourt - privind donaţii acordate fostului partid de dreapta Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) de către extrem de bogata moştenitoare a grupului L'Oreal, Liliane Bettencourt - soldată pentru Sarkozy cu un viciu de procedură în 2013, în schimbul unui sprijin oferit pentru obţinerea unui post prestigios la Monaco.La finalul procesului, în timpul căruia au avut loc numeroase recursuri, judecătorii francezi au ordonat la 26 martie 2018 un proces pentru "corupţie" şi "trafic de influenţă" împotriva a trei oameni, conform rechizitoriului Parchetului Naţional Financiar (PNF) din octombrie 2017. Herzog şi Azibert vor fi de asemenea judecaţi pentru "încălcarea secretului profesional".Afacerea îşi găseşte originile în interceptări ale apelurilor telefonice ale fostului preşedinte francez, ordonate într-o altă anchetă, cea privind acuzaţii de finanţare libiană a campaniei sale în 2007. Datorită acestor interceptări, anchetatorii francezi au descoperit că fostul preşedinte francez şi avocatul său comunicau via telefoane mobile achiziţionate sub o falsă identitate, cea de Paul Bismuth pentru Sarkozy. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 
16:30
Preşedintele iranian Hassan Rouhani a calificat miercuri sancţiunile adoptate de SUA împotriva ţării sale drept ''crimă împotriva umanităţii'' şi consideră că ultimele măsuri decise de Teheran în cazul acordului nuclear sunt ''minimul'' a ceea ce Iranul putea face ca răspuns, transmite agenţia EFE.''Nimeni să nu spună că SUA ne-au sancţionat, pentru că aceasta nu este o sancţiune, ci o crimă împotriva umanităţii'', a indicat Rouhani, estimând că ''atunci când sunt puse sub sancţiuni alimentele şi nevoile oamenilor este vorba despre crimă împotriva umanităţii şi terorism economic''.SUA s-au retras anul trecut din acordul nuclear încheiat cu Iranul în 2015 şi au reintrodus în două etape sancţiunile împotriva Iranului, afectând puternic economia iraniană şi relaţiile comerciale între Teheran şi alte ţări semnatare ale acordului.În replică, Teheranul a anunţat pe 8 mai că va înceta să-şi limiteze rezervele de apă grea şi de uraniu îmbogăţit faţă de care se angajase în virtutea acordului.Mai mult, întrucât Marea Britanie, Franţa, Germania, China şi Rusia - celelalte semnatare ale acordului - nu au reuşit să-şi respecte promisiunea de a permite Iranului să beneficieze de avantajele economice de pe urma acordului, prin eludarea sancţiunilor americane, Teheranul le-a dat în aceeaşi zi un termen de ''60 de zile'' pentru a-şi pune în aplicare promisiunile de a proteja sectoarele bancar şi petrolier împotriva sancţiunilor americane.''În pofida a ce spun unele ţări, ceea ce noi facem este minimul a ceea ce putem face'', a indicat preşedintele iranian, argumentând că ''spiritul principal al acordului, care este deschiderea relaţiilor economice şi comerciale, a fost prejudiciat de acţiunile celeilalte părţi''. El a susţinut că termenul de 60 de zile nu va fi extins şi nici nu va accepta un dialog cu Washingtonul, întrucât o ''negociere cu cine continuă presiunile asupra naţiunii iraniene nu înseamnă nimic mai mult decât capitulare''.Vorbind despre acuzaţiile Washingtonului, conform cărora Iranul ar fi autorul recentelor atacuri asupra a două petroliere în Marea Oman, Rouhani le-a calificat drept ''propagandă''. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 
16:30
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Rusiei, Dmitri Peskov, a criticat miercuri ancheta autorităţilor olandeze privind prăbuşirea în Ucraina a unei aeronave a companiei Malaysia Airlines, transmite DPA.Peskov a declarat agenţiei TASS, preluate de DPA, că "Rusia nu a avut ocazia de a participa" la investigaţiile privind cursa MH17."Chiar de la început, din primele zile după această tragedie, (Rusia) a dat dovadă de iniţiativă şi a dorit să se alăture anchetei privind această prăbuşire groaznică", a spus purtătorul de cuvânt.Echipa internaţională de anchetatori care investighează doborârea de către o rachetă rusească a zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, deasupra estului separatist al Ucrainei, în 2014, a făcut publice miercuri numele a patru suspecţi: cetăţenii ruşi Igor Girkin, Serghei Dubinski şi Oleg Pulatov şi cetăţeanul ucrainean Leonid Harcenko. Aceştia au fost inculpaţi pentru crimă şi sunt urmăriţi internaţional. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)  Citiţi şi: * Zborul MH17: Olanda va judeca patru suspecţi pentru ucidere în martie 2020 (familii ale victimelor)
16:30
Experţi locali şi regionali ai SAP au creat în interiorul unui camion un mediu high-tech alternativ, unde sunt prezentate, în perioada 19-20 iunie, în parcarea unui centru comercial din Capitală, tendinţe tehnologice, una dintre inovaţii fiind dezvoltarea unui sistem ce poate detecta defrişările ilegale cu trei minute înainte ca drujba să pornească.La evenimentul ''The Intelligent Enterprise - Innovation on the move'' participă reprezentanţi ai unora dintre cele mai importante companii din România, iar SAP îşi propune să aducă la viaţă tendinţele tehnologice, să le facă palpabile pentru oameni. Astfel, participanţii vor putea descoperi cum soluţiile SAP pot rezolva probleme precum detectarea rapidă a încercărilor de defrişare ilegală, cultivarea şi optimizarea circuitului legumelor în mediul urban sau gestionarea eficientă a utilităţilor unui oraş."Experienţele sunt, astăzi, esenţiale pentru succesul companiilor: cât de mulţumiţi sunt clienţii sau angajaţii noştri de produsul livrat sau serviciul prestat de firma noastră? Şi, mai ales, ştim de ce simt ceea ce simt în legătură cu noi? Cum se pot ridica astăzi companiile la nivelul aşteptărilor tot mai înalte atât ale clienţilor, cât şi ale angajaţilor? Cât de bine cunoaştem aceste aşteptări pentru a le îndeplini şi chiar depăşi, de fiecare dată? Acestea sunt provocările în Economia Experienţelor (Experience Economy). În general, companiile gestionează facil datele operaţionale: se măsoară mai uşor (costuri, vânzări, termene de livrare, cantitate, calitate), sunt deja parte din raportări şi indicatori standard de performanţă şi sunt obiective, neutre. Datele legate de experienţe trebuie, însă, măsurate şi anticipate pe bază individuală şi, ca să adauge şi mai multă complexitate, sunt subiective: fiecare persoană, client sau angajat, simte diferit. Tehnologia SAP facilitează adresarea acestor provocări prin integrarea datelor legate de experienţe (X) cu datele operationale (O)", susţine Cristian Popescu, managing director SAP România.Organizatorii evenimentului din parcarea Băneasa Shopping City vor prezenta în Camionul Inovaţiei, pe durata a două zile, o serie de inovaţii şi tehnologii revoluţionare, printre care Compania Inteligentă şi X şi O în Economia Experienţială, dar şi scenarii reale de transformare digitală dintr-o varietate de industrii, care includ integrarea tehnologiilor Machine Learning, Internet of Things şi Blockchain."Una dintre cele mai presante probleme din zilele noastre este sănătatea planetei şi a omenirii. Defrişările ilegale la scară largă au un efect devastator. SAP contribuie la stoparea defrişărilor prin dezvoltarea unui sistem ce implică refolosirea telefoanelor mobile de generaţie veche pe post de senzori. Acestea sunt adaptate pentru a fi alimentate cu ajutorul panourilor solare, apoi sunt montate în păduri pentru a înregistra sunetele ambientale. Astfel, echipele de intervenţie sunt alertate când senzorii detectează sunete diferite, chiar şi cu 3 minute înainte ca drujba să pornească", notează organizatorii.SAP este lider de piaţă pe segmentul soluţiilor software pentru afaceri. În prezent, compania are peste 425.000 de clienţi în 180 de ţări, iar 77% dintre toate tranzacţiile la nivel global trec printr-un sistem SAP.Subsidiara locală, SAP România, şi-a început activitatea în anul 2002, numărându-se printre primii furnizorii IT locali de top. În prezent, circa 600 de companii din România utilizează soluţiile SAP, din industrii precum: utilităţi, transporturi, bănci, asigurări, retail sau producţie. De asemenea, 95% dintre cele mai mari 300 de companii pe plan local sunt clienţi SAP.În 2011, SAP a demarat un proiect de investiţii în România, prin deschiderea celui mai important centru de consultanţă pentru tehnologiile SAP din Europa, care deserveşte clienţii din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, cu ajutorul a peste 714 de angajaţi. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 
16:30
Un nou val de aplicaţii maliţioase de tip ransomware afectează din ce în ce mai multe instituţii din domeniul sănătăţii care activează în România, avertizează specialiştii Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), într-o postare de pe propria pagină de Internet."Din notificările primite în ultima perioadă, CERT-RO a identificat o creştere semnificativă a atacurilor cu aplicaţii maliţioase de tip ransomware la nivel naţional în ultima perioadă, observându-se că, pe lângă utilizatorii casnici, atacatorii şi-au îndreptat atenţia în special către instituţii din domeniul sănătăţii, numărul entităţilor afectate fiind în creştere", se arată în informare.În acest context, experţii atrag atenţia atât utilizatorilor, cât şi personalului care se ocupă de serviciile IT, asupra următoarelor măsuri imediate ce pot fi luate pentru a preveni infectarea cu aceste tipuri de aplicaţii maliţioase: nu deschideţi fişierele primite prin e-mail decât în situaţia în care cunoaşteţi expeditorul, iar în cazul unei suspiciuni adresaţi-vă personalului de specialitate; evitaţi accesarea 'ofertelor' irezistibile din mediul online, indiferent de forma prin care le primiţi (email, whatsapp, messanger, Facebook etc.); asiguraţi-vă că aveţi un backup al fişierelor pe un dispozitiv care nu este conectat la reţea; asiguraţi-vă că dispozitivele pe care le utilizaţi atunci când navigaţi online sunt updatate şi au instalate soluţii de securitate (firewall, antivirus, antimalware etc.); apelaţi numărul unic 1911 pentru raportarea acestor incidente; accesaţi ghidurile puse la dispoziţie pe site-ul CERT-RO.Începând din data de 2 mai 2019, persoanele fizice, juridice şi instituţiile publice din România pot raporta, la numărul unic 1911, incidentele de securitate cibernetică pe care le-au constatat, costul proiectului fiind de un milion de euro.Numărul poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie, şi este disponibil non-stop. La ora actuală, în activitatea noului Call Center sunt implicate 10 persoane. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: cert.ro
Acum 4 ore
16:00
Preşedintele Asociaţiei Divers, Maria Korek, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că elevii de la Şcoala Gimnazială "Sfântu Gheorghe" din Sângeorgiu de Mureş au participat la o acţiune de promovare a limbii rromani menită să crească stima de sine a copiilor de etnie romă, în cadrul manifestărilor prilejuite de "Ziua Limbii Rromani", la împlinirea a 27 de ani de la lansarea în premieră naţională, la Târgu Mureş, a primului dicţionar de limba rromani."Organizatorii - Asociaţia Divers, Şcoala Gimnazială 'Sfântu Gheorghe' şi Primăria Sângeorgiu de Mureş - şi-au propus să promoveze limba rromani în rândul copiilor de etnie romă cu scopul creşterii stimei de sine. În cadrul activităţii un grup de copii care învaţă limba rromani au prezentat poezii şi cântece în limba rromani, respectiv au participat la un joc-concurs de interpretare text în limba rromani. La eveniment au participat membri ai familiilor copiilor şi cadre didactice şi experţi implicaţi în proiect. Activitatea s-a derulat în cadrul proiectului 'O şansă pentru fiecare în Sângeorgiu de Mureş', ID101818, proiect finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene", a arătat Maria Korek.Preşedintele Asociaţiei Divers a arătat că activitatea a fost organizată în cadrul Proiectului 'O şansă pentru fiecare în Sîngeorgiu de Mureş', finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, cu un buget total de 15.119.838,62 lei din care 12.851.854,33 lei provin din Fondul Uniunii Europene, 2.117.854,63 lei din bugetul naţional, iar 150.554,66 lei reprezintă cofinanţarea Primăriei Sîngeorgiu de Mureş.Promovarea limbii rromani în rândul copiilor de etnie romă nu este doar o acţiune singulară, întrucât de la începutul implementării proiectului 'O şansă pentru fiecare în Sîngeorgiu de Mureş', din septembrie 2017 ( şi va dura până în august 2020) au fost organizate diferite acţiuni pentru conştientizarea situaţiei de marginalizare în care se regăseşte această comunitate, punându-se însă accent şi pe promovarea culturii acestei etnii.Potrivit Mariei Korek, promovarea limbii rrome este o preocupare constantă a organizaţiilor neguvernamentale cu care colaborează şi că una dintre acţiunile concrete a fost înfiinţarea unui curs online de învăţare a limbii romani, în anul 2012, în premieră în România, prin Centrul de Incluziune Socială pentru Persoanele de Etnie Romă (CISPER) din Târgu Mureş, care se derulează cu succes şi astăzi.Cursul a fost conceput de renumitul lingvist prof. dr. Gheorghe Sarău, poate fi parcurs într-o formă autodidactă, online, are 15 module, un dicţionar de bază şi exerciţii care se bazează mai mult pe însuşirea cuvintelor de bază, mai puţin pe gramatică.În plus, a spus Maria Korek, Asociaţia Divers, în colaborare cu Fundaţia Transilvană Alpha, a mai organizat un curs pentru învăţarea limbii rromani într-un program finanţat din fonduri norvegiene, 'Succes şi Independenţă', la care au participat 60 de persoane, între care şi numeroase cadre didactice."Promovarea limbii rromani la Târgu Mureş nu este întâmplătoare pentru că, aşa cum a arătat şi profesor doctor Gheorghe Sarău, de Ziua Limbii Rromani, învăţarea acestei limbi a pornit de aici. Domnul profesor spunea că, la data de 10 iunie 1992, în Holul Palatului Culturii din Târgu Mureş, la iniţiativa activistului rom Cristian Eparu şi în prezenţa autorului Gheorghe Sarău, se lansa primul dicţionar rrom din România, 'Mic dicţionar rrom - român' (Bucureşti, Editura Kriterion, 1992). Primul manual de limba rromani, elaborat în 1991 de către Gheorghe Sarău şi publicat de Editura Didactică şi Pedagogică, în 1994, a fost utilizat de elevii romi, viitori învăţători pregătiţi între 1990-1995/ 1996/ 1997 la liceele pedagogice din Bucureşti, Bacău, Târgu Mureş şi Slatina", a afirmat Maria Korek. AGERPRES/(A -autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
16:00
FC Viitorul Constanţa, deţinătoarea Cupei României, va înfrunta echipa belgiană Royal Antwerp, antrenată de fostul internaţional român Ladislau Boloni, în turul al doilea preliminar al Europa League la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate miercuri, la Nyon.Prima manşă va avea loc în Belgia, pe 25 iulie, iar manşa secundă se va juca la Ovidiu, pe 1 august.FCSB, dacă va trece de formaţia Milsami Orhei (Rep. Moldova), va juca în turul al doilea cu învingătoarea dintre Alaşkert (Armenia) şi Makedonija Skopje (Macedonia de Nord). Primul meci meci ar avea loc în deplasare, iar partida a doua în România.Universitatea Craiova, în cazul în care o va elimina pe Sabail (Azerbaidjan), va înfrunta în turul secund preliminar câştigătoarea dintre Budapest Honved (Ungaria) şi Zalgiris Vilnius (Lituania), formaţie la care evoluează Liviu Antal, fostul golgheter al Ligii I.Prima manşă s-ar disputa în deplasare, iar a doua la Craiova.Dacă CFR Cluj va fi eliminată din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, va juca în turul secund preliminar al Europa League cu finalista turneului de calificare din Champions League, la care participă SP Tre Penne (San Marino), FC Santa Coloma (Andorra), Feronikeli (Kosovo) şi Lincoln Red Imps (Gibraltar). Primul meci ar fi în deplasare, iar al doilea la Cluj-Napoca.AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruştei)
16:00
Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty, cap de serie numărul 2, s-a calificat miercuri în optimile de finală ale turneului WTA de la Birmingham (Anglia), dotat cu premii de 1.006.263 dolari, după ce a învins-o pe croata Dona Vekic cu 6-3, 6-4.La 11 zile după ce a triumfat la Roland Garros, Barty a ştiut să gestioneze bine meciul pe iarbă cu Vekic, finalistă la Nottingham în weekend-ul trecut, chiar dacă şi-a pierdut de două ori serviciul.În optimi, Barty va juca împotriva americancei Jennifer Brady, care a învins-o pe Lesia Ţurenko (Ucraina) cu 6-3, 6-3.AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
16:00
Atacantul vedetă al echipei de fotbal PSG, brazilianul Neymar, nu va disputa următoarele trei meciuri în Liga Campionilor, după ce UEFA a respins miercuri apelul depus de gruparea pariziană faţă de suspendarea acestuia în urma insultelor adresate arbitrilor pe reţelele de socializare la finalul meciului cu Manchester United (1-3) din luna martie, scrie AFP.Neymar primise sancţiunea în luna aprilie, dar PSG a depus contestaţie.Internaţionalul brazilian, care a urmărit meciul dintre PSG şi United din tribunele stadionului Parc des Princes, din cauza unei accidentări, şi-a exprimat furia faţă de arbitraj pe reţelele de socializare, după acordarea unui penalty în favoarea echipei engleze, în ultimele minute de joc, în urma consultării sistemului video de arbitraj (VAR)."Este o ruşine. Au pus patru tipi care nu înţeleg nimic din fotbal pentru a urmări reluările. Nu a fost niciun penalty", a scris atunci brazilianul, înainte de a-şi încheia mesajul cu o înjurătură la adresa arbitrilor.UEFA a deschis o procedură în acest caz pe 22 martie, iar Comisia de disciplină a forului european şi-a bazat sancţiunea pe articolul 15.d din codul disciplinar. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
16:00
Criza legată de statul de drept intensifică şi ameninţările la adresa drepturilor omului din Polonia, a avertizat avocatul poporului, Adam Bodnar, într-un raport de 500 de pagini publicat marţi seara."În 2018 (...) au apărut probleme de sistem legate de criza statului de drept şi de respectarea ordinii constituţionale", consemnează documentul citat de Reuters."Modificările de procedură care duc la dezechilibrul între autorităţi au continuat, discreditând rolul puterii judecătoreşti şi limitând dreptul cetăţenilor la o instanţă independentă", arată raportul, care evidenţiază şi probleme privind dreptul la demonstraţii publice şi la confidenţialitate.Avocatul poporului şi-a exprimat îngrijorarea şi referitor la puterile sporite acordate serviciilor secrete în materie de interceptări şi colectare a datelor din telecomunicaţii, fără un control eficient al acestor activităţi. În schimb, s-a întărit controlul politic asupra presei de stat. De asemenea, mecanismele cu rol de prevenire a torturii şi tratamentelor degradante sunt ineficiente.Miercuri dimineaţa, Reuters nu a reuşit să obţină un punct de vedere despre raport de la un purtător de cuvânt al guvernului polonez.Bodnar, de profesie avocat, a fost numit ombudsman pentru drepturile omului în 2015, înainte de preluarea puterii de către Partidul Lege şi Jusţie (PiS), aflat în prezent la guvernare.Guvernul naţionalist de la Varşovia se confruntă cu măsuri legale din partea Uniunii Europene, din cauza reformelor juridice; la Bruxelles se consideră că este subminată separaţia puterilor în stat, fundamentală pentru democraţie. Autorităţile poloneze susţin că modificările în sistemul judiciar au fost necesare pentru creşterea eficienţei instanţelor şi pentru eliminarea rămăşiţelor comunismului încă existente după 30 de ani. Opoziţia acuză PiS că reorientează Polonia spre un regim autoritar. În rândul electoratului amestecul de cheltuieli sociale şi retorică naţionalistă este însă popular în continuare, apreciază Reuters; este larg răspândită convingerea că partidul de guvernământ va câştiga şi anul acesta alegerile legislative. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 
16:00
Fostul portar al naţionalei de fotbal Rică Răducanu a fost operat la Spitalul Colentina, el având un adenom de prostată, potrivit unei informări a unităţii medicale.În prezent, este internat şi se află în afara oricărui pericol."Pacientul a fost operat cu succes, este în afara oricărui pericol, operaţia a decurs conform protocolului operator", se arată în informare.Conform sursei citate, fostul fotbalist va fi externat luni sau cel mai târziu marţea viitoare."O să fie externat luni sau cel mai târziu marţi, săptămâna viitoare", se mai arată în informare. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
16:00
Comportamentul oamenilor şi al companiilor nu poate fi corectat numai cu vorba bună şi, astfel, trebuie să existe sancţiuni severe, a declarat miercuri preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, referitor la legătura strânsă dintre sancţiuni şi prevenţie din practica Consiliului Concurenţei.Acesta a argumentat că Biserica se chinuie în zadar de 2.000 de ani să îi facă pe oameni mai buni, deoarece nu apelează la sancţiuni."Eu nu văd o separaţie clară între sancţiune şi prevenţie, eu le văd ca două feţe ale aceleiaşi monede. Nu cred că poţi să faci prevenţie dacă oamenii nu conştientizează riscurile la care se expun. Altfel e predică. Şi, cu tot respectul meu pentru Biserică, se chinuie de 2.000 de ani să ne îndrepte, să ne facă oameni mai buni, dar numai cu vorba bună şi fără să ai şi o bâtă nu corectezi comportamentul oamenilor. Şi atunci cred că trebuie să existe sancţiuni severe, ca oamenii să fie atenţionaţi, să conştientizeze că există nişte riscuri", a răspuns Bogdan Chiriţoiu, chestionat cu privire la practica curentă a Consiliului Concurenţei privind acordarea de amenzi.Acesta a explicat că acordarea de sancţiuni are un efect suplimentar important prin publicarea lor, prin presă, în societate."E adevărat că trebuie să şi afle, deci trebuie şi informaţi, astfel că abordarea noastră e să dăm sancţiuni care trebuie să fie descurajatoare şi să batem toba cât de mult putem ca să se afle despre aceste sancţiuni. Deci cred că aşa pot să meargă lucrurile, şi folosim mult mass-media. Acum, în cazul companiilor mari, cred că nu este atât de dificil. Vorbim, la UNSAR, în general de companii multinaţionale, aici nu cred că era un deficit de cunoaştere a legii pentru companii de asigurări europene sau globale. Dacă vorbim de companii mai mici, da, acolo pot să văd să fie un deficit de cunoaştere pe care să încercăm să îl suplinim. Dar cum îl suplinim? Prin mass-media, facem tot felul de întruniri la nivel judeţean, mergem cât reuşim noi, de câteva ori pe an. Prin Camerele de Comerţ mai încercăm să ajungem la companii, aş vrea mai mult prin asociaţiile lor de business", a completat preşedintele Consiliului Concurenţei.El a subliniat că nu a găsit un echilibru între nevoia de a stopa asocierile de firme să se transforme în carteluri şi pericolul de a speria companiile să se ferească de asociere."Mai ales nu vreau ca experienţe gen UNSAR, investigăm companiile din ARB, (...) undeva trebuie să-i asistăm pe oamenii ăştia să-şi îmbunătăţească practicile lor fără să creăm un climat în care companiile spun 'e mai sigur pentru noi să nu participăm la asociaţii'. Deci trebuie să ne asigurăm că într-adevăr asociaţiile nu sunt o pepinieră de carteluri, nu sunt un facilitator al cartelurilor, că de asta am sancţionat UNSAR, până la urmă, fără să ajungem acolo încât să pară un comportament mai raţional să nu participi la asociaţii. Cum găsim echilibrul acesta nu ştiu exact, dar sugestiile voastre sunt binevenite", a afirmat Bogdan Chiriţoiu.Acesta a repetat că, în viziunea lui, prevenţia nu poate fi separată de amenzi, însă a subliniat că instituţia pe care o conduce încearcă să determine companiile să se conformeze legii."Deci nu poţi să separi prevenţia de amenzi. În acelaşi timp, încercăm să ducem comportamentul companiilor spre conformare, prevenţie, dacă o companie are un program de respectare a regulilor de concurenţă îi dăm o reducere a sancţiunii, iar în felul acesta creăm un stimulent financiar pentru companii să aibă genul acesta de programe. Acum am început să recompensăm companiile şi dacă au programe de training pentru cei din ecosistemul lor - clienţii sau furnizorii or mai mici - tocmai pe ideea că ne e greu să ajungem la companiile astea mai mici, şi atunci o companie mare, de care depinde viaţa companiilor mai mici, e mai convingătoare, ajunge mai uşor la ei decât am ajunge noi sau Camerele de Comerţ. Deci încercăm să ducem comportamentul companiilor spre zona asta de prevenţie, spre programe de conformare. Avem ghidul nostru de conformare, îl avem pe site pentru cei care nu au programe proprii, vreau să facem unul pentru asociaţii, particularizat pe problemele pe care le pot avea asociaţiile, dar oricât faci pe prevenţie nu va fi niciodată suficient", a încheiat Bogdan Chiriţoiu. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 
16:00
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că în urma alocării de fonduri de către Ministerul Sănătăţii, unitatea spitalicească a fost dotată cu nouă ecografe performante, în valoare totală de peste 3,7 milioane de lei."Cele 9 ecografe performante nou achiziţionate vin în sprijinul atât al personalului medical, cât mai ales al pacienţilor, principalii beneficiari ai acestor echipamente performante. Practic, aceste ecografe de înaltă performanţă vor contribui la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, precum şi exercitarea unui act medical de calitate superioară", a arătat dr. Claudiu Puiac, managerul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.Cele nouă ecografe noi au fost repartizate la Secţia Clinică Neonatologie, la Secţia Clinică Medicină Internă II, la Secţia Clinică Reumatologie, la Secţia Clinică Obstetrică-Ginecologie, la Secţia Clinică ATI, la Compartimentul ATI Ginecologie, la Blocul Operator Chirurgie I, la Ambulatorul Copii, la Cabinetul de Pediatrie, la Ambulatorul Adulţi şi la Cabinetul de Obstetrică-Ginecologie."Investiţiile în aparatură medicală ale actualei echipe de management al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş vor contribui la efectuarea unui act medical de cea mai înaltă calitate, creşterea satisfacţiei pacienţilor şi siguranţei actului medical", mai precizează comunicatul de presă. AGERPRES / (AS - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
16:00
Poliţiştii arădeni au identificat, miercuri, un bărbat care ar fi autorul accidentului produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona localităţii Zimand Cuz, unde un biciclist de 21 de ani a fost lovit cu maşina şi a murit, iar şoferul a fugit de la locul faptei, suspectul fiind audiat după ce maşina sa a fost găsită avariată."Pe raza localităţii Zimand, fost depistată o persoană despre care există suspiciunea că ar fi responsabilă de accidentul mortal din noaptea de 15 spre 16 iunie, în persoana unui bărbat de 59 de de ani, din Zimand. Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei, pentru clarificarea împrejurărilor producerii evenimentului şi luarea măsurilor legale care se impun", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.Poliţiştii spun că autoturismul suspectului prezintă avarii specifice unui accident ca cel care se află în cercetare.În acest caz, se continuă cercetările pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi modificarea locului faptei.Accidentul a avut loc pe şoseaua care leagă Oradea de Arad (DN 79), în zona localităţii Zimand Cuz."Un autor necunoscut a surprins şi a accidentat mortal o persoană neidentificată de sex masculin, de aproximativ 30 ani, care în calitate de biciclist circula în aceeaşi direcţie. Biciclistul nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizant fluorescente, de asemenea bicicleta nu era echipată regulamentar", precizau, duminică, reprezentanţii IPJ Arad.Ulterior, poliţiştii au reuşit să identifice victima, fiind vorba de un tânăr de 21 de ani din Vaslui, care locuia pe raza localităţii Zimand.Duminică, pe reţeaua de socializare Facebook a fost distribuit un apel către şoferi pentru identificarea celui care l-a lovit pe biciclist. Textul a fost postat de către un poliţist şi menţiona că la locul accidentului au rămas elemente din caroseria maşinii, care indicau modelul şi culoarea autoturismului. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
16:00
Un turist german a decedat miercuri la amiază, în timp ce era în excursie cu alţi turişti, în apropiere de Vârful Măgura, în localitatea Cisnădioara, a anunţat Şeful Salvamont Sibiu, Adrian David.Potrivit sursei citate, turistul a suferit un stop cardio-respirator."Un turist german în vârstă de 59 de ani a suferit un stop cardio-respirator aflându-se pe un traseu din apropierea Vârfului Măgura în zona Cisnădie. Echipa de intervenţie a Serviciului Salvamont Sibiu împreună cu un medic de la SMURD au intervenit de urgenţă, au aplicat măsurile de resuscitare, dar, din păcate, pacientul nu a răspuns acestora. S-a declarat decesul", a explicat Şeful Salvamont Sibiu.Este al doilea deces în ultimele zile, pe munte, în urma unui stop cardio-respirator.Duminică, un medic cardiolog din Sibiu a decedat în urma unui stop cardio-respirator, în timp ce se plimba pe bicicletă, la amiază, în staţiunea Păltiniş. AGERPRES/(AS-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
16:00
Remanierea poate fi avută în vedere şi probabil că va fi o discuţie politică la nivelul Comitetului Executiv în următoarea şedinţă, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, întrebat despre viitoarea remaniere guvernamentală."Da, poate fi avută în vedere. Probabil că va fi o discuţie politică la nivelul CEX-ului, mă gândesc în următoarea şedinţă şi dacă va fi cazul... Oricum, eu sunt ca abordare că dacă un lucru trebuie făcut şi trebuie modificat pentru a-i aduce o creştere a eficienţei actului guvernamental, atunci trebuie făcut, nu trebuie aşteptat", a spus Eugen Teodorovici.El a afirmat că Parlamentul intră în vacanţă şi nu mai este timp pentru ca o remaniere a Guvernului să aibă loc în această sesiune.În ceea ce priveşte numărul optim de ministere pe care guvernul ar trebui să-l aibă, ministrul Finanţelor a subliniat că o astfel de decizie trebuie luată în urma unei analize."Este clar că orice fel de asftel de abordare este una bună. Normal că este un număr limită până la care poţi să reduci o structură guvernamentală. Să nu cădem în declaraţiile populiste pe care le fac unii sau alţii.....Haideţi să vorbim cu oamenii care ştiu ce înseamnă guvernarea. Se pare că dânşii (liberalii n.r.) nu ştiu şi nu are rost să discutăm. Eu am spus că se face o analiză. Nu poţi să spui 15-16 (ministere n.r.). De ce 15? Pentru că a făcut domnul Năstase 16 ministere în 2004 sau când a făcut? Adică să fie un concurs de frumuseţe? Nu e cazul să facă ei pentru că nu au cum să câştige vizavi de numărul de ministere. De ce 15? Dacă există un fundament sau un argument, categoric da, e ok. Dar trebuie vorbit de ce un număr sau altul. Nu vorbim de un număr fix", a adăugat Eugen Teodorovici.În textul moţiunii de cenzură ''Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot'', care a fost respinsă marţi în Parlament, se arăta că România are nevoie urgentă de un guvern cu o viziune proeuropeană, cu maximum 15 ministere, nu cu 27, orientat către priorităţile de dezvoltare ale ţării: educaţia, sănătatea, investiţiile publice şi atragerea fondurilor europene.În replică, premierul Viorica Dăncilă a spus că moţiunea de cenzură nu a fost tratată cu seriozitate, iar când depui moţiune de cenzură trebuie să-i convingi pe ceilalţi că ceea ce e scris acolo e real. "(...) Ştiu că democraţia presupune ca Opoziţia să poată utiliza acest instrument, dar în momentul în care depui o moţiune de cenzură, în primul rând îi convingi pe ceilalţi că ceea ce scrie acolo este real, nu vii cu informaţii care nu sunt conforme cu realitatea şi trebuie să te gândeşti că dacă această moţiune într-adevăr trece, trebuie să ai o alternativă, trebuie să vii cu un prim-ministru, să vii cu un guvern pe care vrei să îl formezi. 15 ministere, am văzut, dar nu ne-a spus cum s-au gândit la 15, de ce nu 17, de ce nu 13? Este clar că nu a fost tratată cu foarte multă seriozitate", a afirmat premierul, după ce moţiunea de cenzură a fost respinsă de Parlament. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 
16:00
Senatul a respins, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PNL prin care pensiile speciale erau eliminate.În favoarea proiectului au votat 20 de senatori, 52 au fost împotrivă şi 8 s-au abţinut.Propunerea legislativă prevede, prin abrogarea sau modificarea unor articole de lege din mai multe acte normative care reglementează activitatea mai multor categorii de persoane, eliminarea, după cum este stipulat şi în titlul proiectului, a "pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România".Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, consideră că pentru această temă a pensiilor speciale, de serviciu şi a indemnizaţiilor este necesară o discuţie elaborată pe fiecare categorie de pensie în parte. El a subliniat că votarea actului normativ în forma propusă "ar schimba intenţia iniţiatorilor".Senatorul Florina Presadă a anunţat susţinerea USR pentru "proiectul în sine".Senatorul PNL Eleonora Hărău a explicat, după votul de respingere, că, deşi proiectul "are lacune de tehnică legislativă, are meritul de a deschide problema rezolvării unei situaţii în legătură cu care oprobriul public este uriaş".Senatorul Cseke Attila a precizat că prin amendamentele UDMR, respinse de plen, s-a încercat reintroducerea principiului contributivităţii în calculul pensiilor vizate.Senatorul PSD Liviu Pop a menţionat că printre motivele care l-au determinat să nu voteze iniţiativa liberalilor s-a numărat "confuzia" făcută de iniţiatori între pensiile de serviciu şi pensiile speciale.Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
16:00
Hidrologii au emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, ce vizează bazine hidrografice din patru judeţe din Oltenia şi Banat.Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până la miezul nopţii, se pot înregistra creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: afluenţii Oltului aferenţi sectorului aval S.H. Cornet - amonte acumularea Ioneşti, Olteţ - bazin superior şi mijlociu, Cerna - bazin superior şi mijlociu (judeţele Gorj şi Vâlcea), Bega - bazin aferent amonte S.H. Balinţ, Timiş - afluenţii aferenţi aval S.H. Teregova - amonte S.H. Lugoj, Pogăniş - bazin aferent amonte Valea Pai şi Bârzava - bazin superior (judeţele Caraş-Severin şi Timiş).Fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele superioare ale râurilor Bega, Pogăniş şi Bârzava, precizează INHGA.De asemenea, tot până la ora 00:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş) şi Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa - Năsăud). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) Citiţi şi: * INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din 19 judeţe, până joi după-amiază 
16:00
Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, Guvernului "să elaboreze urgent" un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare şi prin care să propună "măsurile administrative adecvate" pentru alegeri, începând cu cele prezidenţiale.El a subliniat că în cazul în care situaţia o va impune, va solicita convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului."În urma dialogului consistent cu reprezentanţi ai autorităţilor responsabile, precum şi ai organizaţiilor nonguvernamentale şi experţi în domeniul electoral, au fost identificate măsurile necesare care trebuie urgent adoptate pentru a ne asigura că toţi cetăţenii îşi pot exercita votul în condiţii decente. În acest sens, solicit Guvernului să elaboreze urgent un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare prin care să propună măsurile administrative adecvate, începând de la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an. Solicit partidelor şi formaţiunilor parlamentare să depună toate eforturile pentru ca proiectul de lege să respecte pe deplin standardele de conduită electorală şi exigenţele în materie, astfel încât situaţiile de la scrutinul din mai să fie evitate. Dacă situaţia o va impune, voi cere, conform prerogativelor constituţionale, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru discutarea în regim de urgenţă a proiectului de lege care urmează să fie supus dezbaterii, astfel încât proiectul de lege să fie adoptat înaintea următoarei sesiuni parlamentare", a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.Preşedintele a amintit că imediat după 26 mai a anunţat constituirea unui grup de lucru la nivelul Administraţiei Prezidenţiale şi a mulţumit românilor din ţară şi din străinătate care au transmis propunerile lor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de vot.Iohannis a arătat că a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă şi preşedinţilor Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu şi Marcel Ciolacu, cu propunerile elaborate de grupul de lucru."Aceste măsuri vizează: debirocratizarea procesului de votare în secţiile de votare din străinătate, dotarea corespunzătoare a secţiilor de votare, modificarea legislaţiei electorale în privinţa procedurilor de urmat la închiderea secţiilor; mărirea numărului de secţii de votare din străinătate; introducerea votului anticipat pentru alegerea preşedintelui României; extinderea exercitării dreptului de vot prin corespondenţă, care există deja pentru parlamentare, la alegerea preşedintelui României şi la toate celelalte tipuri de alegeri. Atenţionez autorităţile statului român că au obligaţia şi responsabilitatea de a pune în aplicare aceste măsuri, pentru a se asigura că toţi cetăţenii români, din ţară sau din străinatate, îşi vor putea exercita neîngrădit dreptul la vot", a spus şeful statului.El a subliniat că "umilinţele la care au fost supuşi cetăţenii români la scrutinul din 26 mai nu trebuie să se mai repete niciodată"."Zeci de mii de oameni au fost nevoiţi să stea ore întregi la cozi infernale pentru a-şi exercita dreptul constituţional la vot. Foarte mulţi dintre aceştia nici măcar nu au mai apucat să voteze. A fost o situaţie des întâlnită cu precădere în secţiile de votare din străinătate. Dreptul de vot garantat de Constituţia României este unul fundamental, câştigat prin multe sacrificii de români în decembrie '89 şi avem obligaţia să asigurăm toate condiţiile ca acest drept să poată fi exercitat de toţi cetăţenii români", a mai arătat Iohannis.Şeful statului a atras atenţia instituţiilor abilitate să ia toate măsurile pentru a elimina factorii identificaţi că au condus la împiedicarea votului."Votul ţine de esenţa oricărui regim democratic şi niciun cost nu este prea mare pentru a găsi acele mecanisme electorale funcţionale care să permită fiecărui român din ţară şi din străinătate să îşi exprime opţiunea. Indiferent de contextul politic, toate instituţiile abilitate ale statului şi în special Parlamentul, Guvernul, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe şi Autoritatea Electorală Permanentă au obligaţia să ia toate măsurile pentru a elimina factorii identificaţi că au condus la împiedicarea votului. Aceste măsuri trebuie să vizeze toate tipurile de alegeri: alegerea preşedintelui României, alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, alegerea membrilor din România în Parlamentul European şi inclusiv toate tipurile de referendum, cu posibilitatea elaborării în viitorul apropiat a unui Cod electoral care să unifice şi să omogenizeze prevederile legale privind procesele electorale", a mai spus Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
15:30
Mexicanca Eiza González va juca alături de actriţa britanică Rosamund Pike şi de actorul american Peter Dinklage în thrillerul 'I Care A Lot', potrivit unei informaţii publicate de site-ul Deadline, citat de EFE.González a confirmat marţi ştirea pe contul său oficial de Instagram, unde are 4,6 milioane de followeri. "Sunt foarte emoţionată", a scris actriţa alături de imaginea unei copii a scenariului filmului ''I Care A Lot''.J Blakeson (''The 5th Wave'', 2016) a scris scenariul şi va semna şi regia.Rosamund Pike, nominalizată la Oscar pentru ''Gone Girl'' (2014), va interpreta în ''I Care A Lot'' rolul unei avocate specializate în manipularea legii pentru a-şi putea înşela clienţii şi a profita la maximum de ei.Nu se ştie deocamdată ce roluri vor juca Eiza González şi Peter Dinklage, care a devenit celebru datorită participării sale în serialul ''Game of Thrones'' unde l-a interpretat pe carismaticul pitic Tyrion Lannister.Se speră ca filmările la ''I Care A Lot'' să înceapă luna viitoare la Boston (SUA).González este una dintre artistele latino-americane cele mai solicitate în ultimii ani la Hollywood, datorită unor filme de acţiune precum ''Baby Driver'' (2017). Ea a jucat de asemenea în ''Welcome to Marwen'' (2018), în regia lui Robert Zemeckis; şi în ''Alita: Battle Angel'' (2019), al regizorului Robert Rodríguez.Pe actriţa mexicană o vom vedea curând în ''Godzilla Vs. Kong'', în care va juca alături de Millie Bobby Brown şi de compatriotul său Demián Bichir; în thrillerul ''Waldo'' alături de Mel Gibson; şi alături de Michael Fassbender, Arnold Schwarzenegger şi David Hasselhoff într-un film care va fi o continuare a scurtmetrajului de acţiune ''Kung Fury'' (2015). AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: Eiza Gonzalez/Facebook 
15:30
Echipa internaţională de anchetatori care investighează doborârea de către o rachetă rusă a zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines deasupra estului separatist al Ucrainei în 2014 a făcut publice miercuri numele a patru suspecţi, relatează DPA şi AFP.Suspecţii sunt consideraţi responsabili că au adus un sistem antiaerian de rachete Buk din Rusia în zona de conflict din estul Ucrainei, a declarat presei echipa de investigaţie, condusă de Olanda.Sistemul de rachete a provenit de la armata rusă şi a fost folosit pentru a doborî avionul deasupra unei zone controlate de rebelii susţinuţi de Moscova, conform echipei de investigaţie.Suspecţii au fost identificaţi ca fiind cetăţenii ruşi Igor Girkin, Serghei Dubinski şi Oleg Pulatov şi cetăţeanul ucrainean Leonid Harcenko.Ei au fost incluşi pe lista persoanelor căutate internaţional.Toţi patru sunt inculpaţi pentru crimă de parchetul olandez.Imediat după acest anunţ făcut de echipa de investigatori, rusul Igor Girkin a respins orice implicare a unor separatişti în tragedie."Tot ce pot spune este că Boeing-ul nu a fost doborât de rebeli", a declarat Girkin, care era unul dintre liderii de război ai separatiştilor la momentul tragediei, citat de agenţia rusă Interfax. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)  Citiţi şi: * Zborul MH17: Olanda va judeca patru suspecţi pentru ucidere în martie 2020 (familii ale victimelor)
15:30
Jucătoarea Simona Halep, numărul trei mondial, l-a felicitat pe Ion Ţiriac pentru alegerea sa ca preşedinte ale Federaţiei Române de Tenis, la Adunarea Generală Extraordinară de miercuri, prin intermediul unui mesaj postat într-o reţea de socializare.''Felicitări Mr T. pentru funcţia de Preşedinte al Federaţiei Romane de Tenis!!! Sper să realizaţi tot ce v-aţi propus'', a scris Halep pe Instagram.Ion Ţiriac a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, cu 32 de voturi obţinute la Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a forului naţional, desfăşurată la Centrul Naţional de Tenis.La alegeri au fost cinci candidaţi, dar Marius Vecerdea a obţinut 11 sufragii, iar Ion Ţupa doar 3, în timp ce Liviu Ursuleanu şi Răzvan Itu nu au obţinut niciunul din cele 46 de voturi exprimate.AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Simona Aruştei)
15:30
Anumite prevederi din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt neconstituţionale, în sensul că discriminează femeile în raport cu bărbaţii, se arată într-un punct de vedere al Avocatului Poporului, formulat într-un dosar aflat pe rolul Curţii Constituţionale."Prevederile art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt neconstituţionale, în sensul că discriminează femeile în raport cu bărbaţii, funcţionari publici, al căror raport de serviciu încetează la o vârstă mai înaintată", potrivit punctului de vedere al Avocatului Poporului.În punctul de vedere trimis CCR, Avocatul Poporului a arătat, între altele, că, prin Hotărârea CJUE, din 18 noiembrie 2010 pronunţată în cauza C 356/09, s-a stabilit că o reglementare naţională, care, pentru a promova accesul persoanelor mai tinere la piaţa forţei de muncă permite unui angajator să concedieze salariaţii care au dobândit dreptul la pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile în care femeile dobândesc acest drept la o vârstă cu cinci ani mai mică decât vârsta la care bărbaţii dobândesc acelaşi drept, constituie o discriminare directă pe criterii de sex, interzisă de Directiva 76/207/CEE."Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat în sensul că o politică generală de concediere, care presupune concedierea unei salariate doar pentru motivul că a atins sau a depăşit vârsta de la care aceasta are dreptul la pensie pentru limită de vârstă, care, potrivit legislaţiei naţionale, este diferită pentru bărbaţi şi pentru femei, constituie o discriminare pe criterii de sex, interzisă de Directiva 76/207/CEE. Din alte hotărâri pronunţate de către CJUE în alte cauze, a rezultat că statelor membre le este permis să stabilească vârste de pensionare diferite pentru femei şi bărbaţi, însă o reglementare cum este şi cea din art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, care prevede încetarea automată a raportului de muncă la împlinirea vârstei de pensionare, diferită în funcţie de sex, constituie discriminare directă faţă de legislaţia comunitară, precum şi de Protocolul 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", precizează Avocatul Poporului.De asemenea, Avocatul Poporului mai constată că vârsta standard de pensionare este motiv de concediere. "Or, vârsta standard de pensionare este diferită pentru femei în comparaţie cu bărbaţii. În cazul de faţă, vârsta la care protecţia împotriva concedierii a încetat este inseparabil legată de genul angajatului. Prin urmare, se produce o discriminare directă, care se produce atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil, pe criteriul de sex, decât este, a fost sau va fi tratată într-o situaţie comparabilă - art. 2 alin. (1) din Directiva 2002/73/CE. Scopul art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 coroborat cu art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii este şi reglementarea circumstanţelor în care angajaţii pot fi concediaţi. Or, din această perspectivă femeile şi bărbaţii între 63 - 65 de ani sunt într-o situaţie comparabilă sub aspectul dreptului la muncă în condiţii de egalitate. Pensionarea femeii la o vârstă diferită faţă de bărbat nu poate fi atributul exclusiv al voinţei angajatorului. Pensionarea femeii la o vârstă diferită de bărbat trebuie să fie atributul voinţei exclusive a femeii. Femeia, privită în mod individual, este în poziţia de a cântări dacă pensionarea la o vârstă mai redusă decât a bărbatului constituie, în cazul ei, o măsură afirmativă sau, dimpotrivă, o discriminare directă", menţionează Avocatul Poporului în punctul de vedere transmis CCR. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)
15:30
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, miercuri, că Legea Pensiilor va fi aprobată "cu siguranţă" la Camera Deputaţilor, după ce Senatul a respins în plen proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR."Observ că opoziţia pune încă o dată beţe în roate unei legi atât de importante. Eu îi asigur pe români şi pe pensionari că noi la Cameră cu siguranţă vom aproba, vom dezbate această lege. (...) Vom corela acele articole cu solicitările de clarificare de la Curtea Constituţională", a spus Budăi, la sediul PSD.El a spus că punctul de pensie va creşte de la 1 septembrie, iar pensiile se vor dubla până în 2020."Ne dorim să creăm un consens - dacă-l vom crea, bine, dacă nu, nu, majoritatea parlamentară va vota această lege şi o va trimite la promulgare. (...) Valoarea punctului de pensie va fi majorată de la 1 septembrie. (...) Ceea ce este prins în acest an, avem bani în buget, i-am bugetat, dacă vorbiţi de formula de calcul, majorarea valorii punctului de pensie (...) este o formulă care se introduce simplu în softul informatic şi se face fără probleme o dată pentru toţi cei cinci milioane de pensionari, deci aici nu este o problemă de timp", a mai afirmat ministrul Muncii.În opinia sa, întârzierile privind această lege nu îi vor afecta pe pensionari."Vom face în aşa fel încât să fie bani. Vom avea proiecţie aşa cum se întâmplă în 2017 vizavi de 2018, deficitul de la fondul de pensii de la 17 miliarde a ajuns la 4 miliarde şi aproape spre zero, e în continuă scădere acest deficit, ba chiar vom intra şi pe excedent, în momentul când intrăm pe excedent legea spune foarte clar ce se întâmplă, se poate utiliza excedentul pentru majorările ulterioare de valoare de punct de pensii, plus rezultatele din exerciţiul financiar următor, deci suntem acoperiţi", a afirmat Budăi.Senatul a respins, miercuri, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR. Au fost înregistrate 67 de voturi "pentru" şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar (68) pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
15:00
Organizatorii turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, au anunţat miercuri posesorii primelor wild-card-uri, printre care se numără cipriotul Marcos Baghdatis, semifinalist în 2006, şi poloneza Iga Swiatek, 18 ani, o jucătoare de perspectivă, relatează EFE.Baghdatis, nr. 139 mondial, ar putea avea, la 34 ani, o ultimă oportunitate de a juca la All England Club. Alte invitaţii au fost acordate britanicilor Jay Clarke, Paul Jubb şi James Ward. În turneul feminin, wild-card-urile au fost acordate britanicelor Harriet Dart, Katie Swan, Heather Watson şi polonezei Iga Swiatek. Posesorii ultimelor invitaţii, câte patru de fiecare turneu, vor fi cunoscuţi în zilele următoare.Novak Djokovic, respectiv Angelique Kerber sunt campionii en titre la Wimbledon, turneu care se va desfăşura între 1 şi 14 iulie. Tragerea la sorţi a tabloului principal este programată pe 28 iunie. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
15:00
Cel mai recent film cu Jennifer Aniston şi Adam Sandler, comedia ''Murder Mystery'', a devenit lungmetrajul cu cel mai bun weekend de debut din istoria platformei online Netflix, unde a fost vizionat de aproape 31 de milioane de abonaţi în primele trei zile de difuzare, au dezvăluit marţi reprezentanţii acestei companii de streaming video, citaţi de site-ul thewrap.com. De vineri până duminică, filmul "Murder Mystery" a fost vizionat de aproximativ 13,38 de milioane de abonaţi ai Netflix din Statele Unite şi Canada, alături de 17,5 milioane de abonaţi internaţionali, au anunţat reprezentanţii Netflix pe contul de Twitter dedicat acestei comedii.Graţie acestui succes de public, pelicula cu Adam Sandler şi Jennifer Aniston are şanse mari să doboare recordul de vizualizări în prima săptămână după lansare, stabilit în decembrie 2018 de filmul "Bird Box", cu Sandra Bullock, care a fost vizionat de 45 de milioane de abonaţi în primele şapte zile de difuzare pe Netflix.Reprezentanţii Netflix consideră că o vizualizare are loc cu adevărat pe această platformă dacă utilizatorul a vizionat cel puţin 70% din durata unei producţii, inclusiv genericul de final. Întrucât "Murder Mystery" are o durată de 97 de minute, acest lucru înseamnă că abonaţii Netflix au vizionat cel puţin 68 de minute din film.În această comedie de acţiune, Adam Sandler joacă rolul unui poliţist din New York care, după 15 ani de căsnicie, îşi duce în sfârşit soţia, interpretată de Jennifer Aniston, într-o vacanţă de mult promisă în Europa. Când soţia lui cunoaşte un fermecător şi foarte bogat bărbat britanic (interpretat de Luke Evans), cei doi newyorkezi sunt invitaţi la o petrecere intimă pe iahtul unui miliardar în vârstă şi asistă la momentul în care acesta este asasinat. Apoi, înţelegând că le-a fost înscenată o crimă, ei aleg să fugă şi devin principalii suspecţi. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.