Talibanii ameninţă cu atacuri mediile de comunicare afgane

Agerpres, 24 iunie 2019 15:00

Talibanii au ameninţat luni că vor ataca mediile de comunicare afgane dacă acestea nu vor înceta să transmită anunţuri contra grupării insurgente, care în multe cazuri sunt finanţate de guvern sau de forţele de securitate, relatează agenţia EFE.Presa difuzează materiale în care talibanii sunt "insultaţi şi denigraţi" sub forma unor "anunţuri comerciale", a afirmat un purtător de cuvânt al talibanilor."Dacă reţelele de radio, televiziune şi restul mass-media nu pun capăt, în termen de o săptămână, acţiunilor lor diabolice, talibanii nu vor mai identifica aceste organizaţii ca fiind medii de comunicare", a adăugat acesta.Potrivit purtătorului de cuvânt, dacă instituţiile de presă nu vor îndeplini respectiva cerinţă, vor fi considerate "centre de informaţii ale inamicului şi vor fi atacate ca ţinte militare" în toată ţara."Niciunul din birourile mediilor de comunicare ori jurnalişti sau alţi angajaţi nu vor fi în siguranţă", a mai arătat sursa citată.Atât mediile de comunicare private, cât şi cele de stat difuzează de mai mulţi ani anunţuri plătite de guvern sau de forţele de securitate în care invită cetăţenii să colaboreze cu autorităţile şi subliniază violenţa declanşată de talibani.Unul dintre aceste anunţuri difuzate pe TV arată un grup de insurgenţi care intenţionau să plaseze o bombă în apropierea unei şcoli. O femeie însoţită de cei doi fii ai săi alertează imediat forţele de securitate, care îi arestează pe talibani. Anunţul se încheie cu mama zâmbitoare după ce a evitat atentatul.Talibanii au atras atenţia mediilor de comunicare în trecut, iar în ultimii 18 ani de conflict au întreprins numeroase atacuri, unul din cele mai grave având loc în ianuarie 2016 contra reţelei de televiziune Tolo, atunci când şi-au pierdut viaţa şapte lucrători.Afganistanul este considerat unul din statele cele mai periculoase din lume pentru jurnalişti.În 2018, au murit 20 de ziarişti şi lucrători din mediile de comunicare şi alţi 20 au fost răniţi în incidente legate de exercitarea profesiei. Anul trecut a fost cel mai sângeros pentru profesioniştii din comunicare, potrivit datelor organizaţiei de susţinere a libertăţii presei din Afganistan, NAI.Zece jurnalişti au fost asasinaţi într-o singură zi, pe 30 aprilie, nouă dintre ei într-un atac sinucigaş la Kabul, în timp ce un al zecelea ziarist a fost ucis de persoane necunoscute în provincia Khost (sud-est). AGERPRES/(AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 30 minute
13:30
* Tânărul atacant Virgiliu Postolachi (19 ani), disputat de federaţiile de fotbal din Republica Moldova şi România, format de clubul Paris Saint-Germain, a semnat un contract până în 2023 cu echipa Lille OSC, a anunţat vicecampioana Franţei pe site-ul său.* Tânărul fundaş internaţional olandez Matthijs de Ligt, fost căpitan al echipei Ajax Amsterdam, a semnat, joi, un contract pe cinci ani cu Juventus Torino, a anunţat clubul italian de fotbal, citat de AFP.* Naţionala de fotbal a Nigeriei s-a consolat cu medaliile de bronz la Cupa Africii pe Naţiuni 2019, după ce a învins echipa Tunisiei cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri, la Cairo, în finala mică a competiţiei.* Fostul căpitan al echipei AS Roma, Daniele De Rossi, ar putea juca pentru câteva luni la clubul argentinian de fotbal Boca Juniors, conform presei italiene, citată de AFP.* Internaţionalul englez Kieran Trippier, finalist al Ligii Campionilor cu Tottenham Hotspur, s-a angajat pentru trei ani la clubul Atletico Madrid, a anunţat, miercuri, vicecampioana Spaniei la fotbal.* Echipa engleză de fotbal Arsenal Londra a învins campioana Germaniei, Bayern Munchen, cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri, la Carson (SUA), într-un meci din competiţia International Champions Cup.* Formaţia georgiană Cihura Sacihere s-a calificat, miercuri, în turul al doilea preliminar al Europa League la fotbal, după ce a întrecut echipa luxemburgheză Fola Esch cu scorul de 2-1, pe teren propriu, în manşa secundă a primului tur preliminar.* Duelurile PSV Eindhoven - FC Basel şi Viktoria Plzen - Olympiakos Pireu deţin capul de afiş al turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.* Clubul italian de fotbal AS Roma l-a achiziţionat pe fundaşul Gianluca Mancini de la Atalanta, o mutare care poate ajunge la 23 de milioane de euro, a anunţat clubul capitolin pe site-ul său oficial, citat de Reuters.* Confederaţia africană de fotbal (CAF) a stabilit ca finalele celor două competiţii intercluburi de pe continentul negru să se desfăşoare într-o singură manşă, în loc de două ca până în prezent, relatează Reuters.* Christopher Nkunku, internaţionalul francez de tineret al clubului Paris Saint-Germain, a semnat un contract pe cinci ani cu RB Leipzig, a anunţat, joi, clubul german de fotbal, citat de AFP.* Preşedintele Confederaţiei africane de fotbal (CAF), Ahmad Ahmad, a anunţat joi, cu prilejul adunării generale a CAF de la Cairo, că fostele glorii Samuel Eto'o (Camerun) şi Didier Drogba (Cote d'Ivoire) vor deveni colaboratorii săi oficiali, relatează AFP.* Primii doi favoriţi ai turneului ATP de tenis de la Bastad (Suedia), chilianul Christian Garin şi spaniolul Fernando Verdasco, au pierdut, miercuri, meciurile susţinute în optimile de finală ale competiţiei dotate cu premii totale de 524.340 euro.* Tenismanul italian Fabio Fognini, principalul favorit şi campion în 2016, a abandonat, miercuri, la scorul de 6-1, 2-1 pentru compatriotul său Stefano Travaglia, în optimile de finală ale turneului ATP de la Umag (Croaţia), dotat cu premii totale de 524.340 euro.* Jucătoarea franceză de tenis Caroline Garcia (25 ani, 22 WTA), a doua favorită, a fost învinsă neaşteptat de americanca Bernarda Pera (24 ani, 85 WTA), cu 6-2, 6-4, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Lausanne (Elveţia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.* Tenismanul francez Adrian Mannarino, al doilea favorit, şi australianul Jordan Thompson, cap de serie numărul trei, au fost învinşi, miercuri, în optimile de finală, la debutul lot în turneul ATP pe iarbă de la Newport (SUA), dotat cu premii totale de 583.585 dolari.* Responsabilii Formulei 1 au dezvăluit liniile unui studiu pentru modificarea regulamentului tehnic şi sportiv în perspectiva anului 2021, printre acestea numărându-se monoposturi regândite, pneuri mai rezistente, limitarea ajutoarelor la pilotaj sau standardizarea pieselor, conform promotorului Formula One.* Organizatorii Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo din 2020 vor să rezolve problema locurilor de cazare pentru turişti, estimate a fi insuficiente, prin amararea la cheu a unor vase de croazieră, informează AFP.* Ciclistul britanic Chris Froome şi-a trecut în palmares al doilea titlu în Turul Spaniei, cel din 2011, după ce câştigătorul iniţial, spaniolul Juan Jose Cobo, a fost descalificat din cauza încălcării codului antidoping, relatează Reuters.* Ciclistul olandez Niki Terpstra, de la echipa Direct Energie, a fost nevoit să abandoneze în etapa a 11-a a Turului Franţei 2019, desfăşurată între Albi şi Toulouse, din cauza unei căzături suferite cu 30 km înainte de finiş, relatează EFE.AGERPRES (AS/editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
13:30
O femeie care a decedat în urma Ebola în Republica Democratică Congo ar fi putut transmite boala letală în Rwanda, conform unui raport emis de Ministerul Sănătăţii din Uganda, publicat joi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi citat de Reuters.Femeia congoleză a călătorit peste graniţă în Uganda pentru a vinde peşte într-o piaţă din Mpondwe pe 11 iulie, unde a avut patru episoade de vomă înainte de a se întoarce în Republica Democratică Congo unde a murit de Ebola, a anunţat miercuri OMS .''După ce a plecat din Uganda ea s-ar fi dus în Goma din Republica Democratică Congo şi ulterior în Rwanda'', se arată în raport.Cazul a alimentat îngrijorarea că virusul se poate răspândi în afara Republicii Democratice Congo.În Rwanda nu s-a înregistrat până în prezent niciun caz de Ebola.OMS a declarat miercuri cea mai recentă epidemie de Ebola din Republica Democratică Congo drept ''o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional'', după ce mai multe cazuri suspecte au fost identificate în oraşul Goma din estul ţării. Decizia OMS a fost luată la recomandarea unui grup de experţi care s-a reunit miercuri la Geneva şi ar putea debloca mai multe fonduri şi resurse suplimentare pentru combaterea epidemiei. Potrivit estimărilor OMS, bugetul pentru primele şase luni ale anului este doar pe jumătate acoperit.Ţările învecinate R.D. Congo - în special Sudanul de Sud, Uganda, Rwanda şi Burundi - sunt în alertă maximă.În oraşul Goma au fost depistate 22 de persoane suspecte de Ebola, a anunţat miercuri ministrul Sănătăţii din Republica Democratică Congo.Ebola este o boală foarte infecţioasă şi se răspândeşte prin fluide corporale. Focarul actual, în mare parte limitat la Republica Democratică Congo, în afară de trei decese în Uganda luna trecută, a ucis 1.676 de persoane în ultimul an.Epidemia declarată la 1 august 2018 pe teritoriul congolez este cea de-a zecea în Republica Democratică Congo din 1976 şi a doua cea mai gravă din istoria acestei boli, după aproximativ 11.000 de decese înregistrate în Africa de Vest (Liberia, Guineea, Sierra Leone) în 2014.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
13:30
Patru proprietăţi localizate în arhipelagul exotic Capul Verde au fost achiziţionate de către investitori din România, la un preţ total de 760.000 de euro, au anunţat consultanţii care s-au ocupat de aceste tranzacţii.Potrivit unui comunicat de presă al companiei de consultanţă imobiliară Re/Max, achiziţiile au fost realizate în scop investiţional şi de la dezvoltatorul de lux The Resort Group PLC.Până în prezent, patru apartamente în valoare de peste 190.000 de euro fiecare au fost achiziţionate de către investitori români, prin intermediul consultanţilor Re/Max România."Toate camerele, apartamentele şi vilele sunt vândute separat, înregistrate sub titlul juridic unic, ceea ce înseamnă că investitorul beneficiază de drept de proprietate. Prin urmare, acesta poate decide cum este gestionată proprietatea, respectiv poate beneficia de avantajele unei case de vacanţă sau poate obţine venituri suplimentare din închirierea acesteia. Pentru a facilita munca noului proprietar, dezvoltatorul pune la dispoziţia acestuia un program de închiriere al hotelului, care se ocupă, în numele său, de tot managementul proprietăţii şi al turiştilor. Totodată, investitorul poate alege păstrarea controlul asupra modului în care gestionează proprietatea, stabilind rata de închiriere pe săptămână, disponibilitatea pentru oaspeţi etc", se menţionează în comunicat.Resort Group PLC are patru proiecte finalizate în Capul Verde, situate pe insula Sal: Melia Tortuga Beach Resort (finalizat în mai 2011), Melia Dunas Beach Resort & Spa (operaţional din noiembrie 2014), TUI Sensimar Cabo Verde şi Melia Llana Beach Resort & Spa (ambele deschise în decembrie 2016).Capul Verde, faimoasa destinaţie pentru vacanţele exotice, a cunoscut o creştere fulminantă a turismului în ultimii ani şi se aşteaptă la dublarea numărului de vizitatori până în 2024.Re/Max are în prezent, în România, peste 50 de francize şi peste 400 de membri. Planul de extindere la nivel naţional al companiei vizează, până în 2023, un număr de 110 birouri francizate şi peste 1.000 de agenţi imobiliari.La nivel mondial, compania are peste 125.000 de agenţi afiliaţi în 8.000 de birouri aflate în peste 100 de ţări.În Europa, compania este prezentă în 38 de ţări, cu peste 2.000 birouri şi 24.000 de agenţi. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
13:30
Telekom România anunţă că va restructura, în perioada următoare, 692 de poziţii din totalul de 5.831 de angajaţi existent în prezent la nivelul grupului de companii.Conform companiei, din numărul posturilor ce urmează a fi restructurate, 438 de poziţii vor fi din cadrul Telekom România Communications S.A., respectiv 254 de poziţii din cadrul Telekom România Mobile Communications S.A.."În urmă cu doi ani, Telekom România a iniţiat un program de transformare pentru a reduce complexitatea proceselor, prin redefinirea modelului operaţional, având ca scop îmbunătăţirea interacţiunii cu clienţii săi, prin digitalizare şi simplificare. Continuarea procesului de transformare asigură creşterea pe termen lung a grupului de companii, în contextul dezvoltării rapide a tehnologiei, al unei pieţe puternic concurenţiale, precum şi al schimbărilor globale la nivelul modelelor de afaceri, care afectează îndeosebi companiile de tehnologie. Poziţiile care urmează să fie restructurate vor fi decise pe baza obiectivelor de business ale companiei, în linie cu strategia de simplificare şi digitalizare", se precizează în comunicat.În cadrul procesului de restructurare, Telekom România susţine că va aplica măsurile de protecţie socială, în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar evaluarea performanţei va fi utilizată drept criteriu în departajarea angajaţilor care ocupă poziţii similare."Reducerea complexităţii proceselor interne identificate şi a portofoliului de produse şi servicii conduce la schimbări în structura echipelor din cadrul organizaţiei, necesare pentru îndeplinirea obiectivelor strategice ale companiei. Optimizarea proceselor, automatizarea şi introducerea de roboţi într-o serie de procese interne sunt câteva dintre priorităţile companiei în toate ariile operaţionale, cu progrese semnificative până acum în ariile de IT, Tehnologie, Financiar şi Logistică. În cadrul procesului de transformare, Telekom România şi-a simplificat portofoliul de servicii şi a lansat o serie de iniţiative care să îmbunătăţească experienţa clienţilor, cu accent pe interacţiunea digitală", notează compania.Potrivit sursei citate, Telekom România va continua să pună accent pe creşterea vânzărilor prin intermediul canalelor online, în următorii trei ani, pentru identificarea şi soluţionarea diverselor deranjamente online, mai uşor şi mai rapid.Telekom România este prezentă pe piaţa românească din anul 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom şi Cosmote România şi oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienţi, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicaţii integrate.Deutsche Telekom AG este cea mai mare companie europeană de telecomunicaţii, cu operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, precum şi în Marea Britanie.Compania germană controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
13:30
* Telekom România anunţă că va restructura, în perioada următoare, 692 de poziţii din totalul de 5.831 de angajaţi existent în prezent la nivelul grupului de companii.* Comisia Europeană a aprobat joi tranzacţia de 22 de miliarde de dolari în urma căreia operatorul britanic de telefonie mobilă Vodafone Group Plc va prelua operaţiunilor de cablu ale Liberty Global Plc din Cehia, Germania, Ungaria şi România, informează un comunicat de presă al Comisiei.* România se plasează în rândul statelor Uniunii Europene cu cea mai mare inegalitate a veniturilor, fiind devansată doar de Bulgaria, Lituania şi Spania, arată datele publicate joi de Eurostat pe baza datelor colectate în anul 2017.* Podul de pe DN 5, peste râul Argeş, de la Adunaţii Copăceni, se închide de joi, timp de şase luni, pentru reparaţii, iar circulaţia se va desfăşura pe podul provizoriu, informează miercuri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).* Aproape un sfert dintre angajaţii români (21%) se gândesc că vor fi nevoiţi să lucreze în timpul vacanţei dacă apar urgenţe, iar 17% dintre aceştia spun că le este imposibil să se deconecteze complet, pentru că "se gândesc cu groază la ce îi aşteaptă când se vor întoarce la lucru", reiese din rezultatele celui mai recent sondaj efectuat de BestJobs.* Patru proprietăţi localizate în arhipelagul exotic Capul Verde au fost achiziţionate de către investitori din România, la un preţ total de 760.000 de euro, au anunţat consultanţii care s-au ocupat de aceste tranzacţii. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
13:30
* Magistraţii Judecătoriei au respins solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către Sorina, fetiţa din judeţul Mehedinţi, adoptată de soţii Săcărin.* Un angajat al unei societăţi din Târgovişte s-a accidentat în timp ce manevra un recipient cu oţel topit, acesta suferind arsuri grave, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, informează, joi, IPJ Dâmboviţa.* Un incendiu a izbucnit, joi, la un restaurant din municipiul Curtea de Argeş, doi angajaţi care se aflau în imobil având nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu fum.* Un angajat al unei fabrici de armament din Cugir a suferit un accident de muncă în timp ce manevra un polizor, după ce piatra de ascuţire s-a spart, iar o bucată l-a lovit în zona capului.* Forţe de ordine din Timiş şi Arad participă, de aproape o săptămână, la acţiuni în vederea prinderii deţinutului care a fugit, în 12 iulie, de pe un şantier din Timişoara, însă până în prezent nu s-a reuşit localizarea acestuia.* O bătrână din municipiul Baia Mare a fost prejudiciată cu 10.000 de lei de două tinere, sub pretextul că doresc să-i ofere bani şi produse alimentare, a precizat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.* Direcţia Silvică Harghita găseşte din ce în ce mai greu persoane care să culeagă fructele de pădure şi ciupercile din zonele administrate sau aflate în proprietate, oamenii preferând să plece să lucreze în străinătate, la munci similare, dar pe salarii mult mai mari. AGERPRES/(AS - editor: Oana Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
13:30
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a declarat joi că procedura demarată de CSM privind desemnarea Corinei Corbu la şefia Instanţei supreme ridică probleme de legalitate, deoarece nu a fost respectat termenul pentru depunerea candidaturii.Corina Corbu, în prezent preşedinte al Secţiei de contencios de la ÎCCJ, este singurul candidat la şefia Instanţei supreme, după ce Cristina Tarcea a anunţat că nu mai doreşte un nou mandat.În timpul interviului de la CSM, Tarcea a întrebat-o pe Corina Corbu dacă îşi asumă "vulnerabilizarea" Instanţei supreme, deoarece participă la o procedură nelegală."Aş dori punctul dumneavoastră de vedere. În procedura de astăzi, respectaţi procedurile legale? Vă asumaţi riscul unei vulnerabilizări a Înaltei Curţi, prin faptul că participaţi la o procedură care ar putea ridica probleme de legalitate? (...) Legea spune aşa - judecătorii Înaltei Curţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute în alin (1) îşi pot depune candidaturile pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte ori preşedinte de secţie în termen de 30 de zile de la data la care funcţia de preşedinte, vicepreşedinte sau preşedinte de secţie a devenit vacantă. (...) Nu e vorba de interpretarea textului de lege, pentru că termenele legale sunt fără echivoc", a întrebat-o Tarcea pe Corina Corbu.Mandatul Cristinei Tarcea la şefia Instanţei supreme expiră pe 14 septembrie."Dacă această procedură este sau nu în afara legii, nu cred că pot eu să mă pronunţ. Este o chestiune de interpretare a textului", a răspuns Corina Corbu.Tarcea a fost întreruptă de mai multe ori de şefa CSM, Lia Savonea, care i-a atras atenţia că întrebările trebuie să se refere la planul de management.Art. 53 din Legea 303/2004 prevede: alin (1) - "Preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani"; alin (4) - "Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) îşi pot depune candidaturile pentru funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori preşedinte de secţie, la Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la data la care funcţia de preşedinte, vicepreşedinte sau preşedinte de secţie a devenit vacantă". AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: Corina Corbu, despre problemele de la ÎCCJ: Creşterea duratei de soluţionare a căilor de atac; întârzieri în redactarea hotărârilor
13:30
Magistraţii Judecătoriei au respins solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către Sorina, fetiţa din judeţul Mehedinţi, adoptată de soţii Săcărin.Soluţia pronunţată de Judecătoria Slatina este executorie. Ea poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile de la comunicare, acesta urmând a fi depus la Judecătoria Slatina.Potrivit avocatei familiei Săcărin, Clara Istrate, la termenul de joi, magistraţii Judecătoria Slatina au unit excepţiile cu fondul cauzei.Avocata a menţionat că în cererea reconvenţională se solicită plata unei sume de bani reprezentând cazare, diurnă, salarii pentru perioada în care soţii Săcărin sunt forţaţi să rămână în România şi nu lucrează în SUA."(Prin cererea reconvenţională n.r.) am cerut ca în cazul în care vom fi forţaţi să rămânem pe teritoriul României, timp de trei luni sau până se soluţionează acele dosare, să plătească cineva cazarea, diurna şi salariile celor doi soţi care vor fi forţaţi să rămână în ţară şi care nu vor putea avea venituri din salarii şi eventualul prejudiciu în cazul în care aceştia vor fi concediaţi pentru lipsă de la serviciu, deja ei stau de două luni în ţară. (...) Aşa că cererea noastră este în mod normal întemeiată", a spus Clara Istrate, înainte de pronunţarea deciziei.Avocata a menţionat că, în situaţia în care solicitarea procurorului general va fi respinsă de instanţă, minora Sorina poate părăsi România şi a menţionat că fetiţa poate beneficia de consiliere psihologică în SUA, conform procedurilor post adopţie, fiind deja plătit un consilier în acest sens."Dacă va fi respinsă, evident că poate părăsi România, consilierea se acordă în America, este deja plătită anticipat, există şi acolo consilieri şi psihologi vorbitori de limbă română, noi am identificat vreo 15 în afară de cel care este deja plătit în procedura postadopţie", a spus clara Istrate.Aceasta a adăugat că paşaportul minorei nu a venit încă şi a opinat că probabil s-a aşteptat decizia instanţei de la Slatina.În ce priveşte starea fetiţei, atât avocata cât şi Ramona Săcărin au precizat că acesta este bine, este pregătită să plece în SUA. Clara Istrate a menţionat că a fost făcută şi evaluarea psihologică, este deja integrată în familia adoptivă şi a luat în greutate un kilogram.La termenul de luni, 15 iulie, avocatul familiei Şărămăt a spus că soţii Săcărin solicită pretenţii în bani de câte 30.000 de dolari pe lună pentru perioada cât stau în România şi nu realizează venituri în SUA.El a menţionat că va formula în dosar, în scris, o cerere de disjungere a solicitării privind pretenţiile în bani astfel încât dosarul privind solicitarea procurorului general să se judece cu celeritate.Dosarul a ajuns la Judecătoria Slatina după ce competenţa soluţionării cauzei a fost declinată către această instanţă, pe 10 iulie, de magistraţii de la Tribunalul Olt, unde a fost strămutat prin decizie a Curţii de Apel Craiova.Curtea de Apel Craiova hotărâse, pe 2 iulie, strămutarea de la Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt a dosarului în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora Sorina.Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a contestat în instanţă decizia judecătorilor prin care fetiţa din Baia de Aramă a fost dată spre adopţie şi a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minoră.Licu a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială către Tribunalul Mehedinţi, prin care a solicitat interzicerea părăsirii ţării de către minoră. Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa către Judecătoria Drobeta Turnu Severin.Curtea de Apel Craiova a respins, pe 5 iulie, cererea procurorului general prin care se solicita suspendarea adopţiei în cazul fetiţei din judeţul Mehedinţi.Aceeaşi instanţă a decis, pe 11 iulie, să respingă cererea Procurorului General de revizuire a adopţiei Sorinei, aceasta urmând a rămâne în continuare la soţii Săcărin, cu dublă cetăţenie română şi americană, care au adoptat-o.Sorina a fost luată, pe 21 iunie, de către procurorul de caz din locuinţa familiei asistentei maternale din Baia de Aramă, unde locuia de la vârsta de un an şi două luni. Procurorul, însoţit şi de un psiholog şi un asistent social de la DGASPC Dolj, a descins cu mascaţii la familia respectivă pentru a efectua o percheziţie domiciliară, pe motiv că fetiţa era adoptată de familia din Craiova care are şi cetăţenie americană, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Craiova, iar asistentul maternal nu mai avea dreptul să o deţină pe Sorina.Potrivit presei locale, asistentei maternale i s-a desfăcut contractul de muncă, iar autorităţile au considerat că fata stă ilegal la domiciliul acesteia.În imaginile înregistrate de soţul femeii apare fetiţa de opt ani, care plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune "mamă".Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a dispus începerea urmăririi penale pentru purtare abuzivă în cazul procuroarei Maria Piţurcă de la Parchetul Curţii de Apel Craiova, cea care ar fi bruscat-o pe Sorina, fetiţa de opt ani din Baia de Aramă, în timp ce copilul era ridicat din casa asistentului maternal pentru a fi dat spre adopţie, potrivit unor surse judiciare. AGERPRES/(A, AS - autor Cristina Matei, editor: Oana Popescu, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: Cazul 'Sorina'/Judecătoria Slatina a rămas în pronunţare privind solicitarea procurorului general de interzicere a părăsirii ţării
13:30
Un avion al companiei Lufthansa cu destinaţia Frankfurt a fost evacuat pe aeroportul din Belgrad joi, după ce poliţia a primit un telefon în care era informată că o bombă a fost plasată în avion, a anunţat Ministerul de Interne al Serbiei, transmite Reuters.Televiziunea sârbă de stat a informat că 130 de pasageri şi 5 membri ai echipajului au fost evacuaţi după ce s-au ambarcat la orele 06:15 (04:15 GMT) pentru zborul LH 1411, iar avionul a fost scos de pe pistă.Unităţi speciale ale poliţiei au fost desfăşurate pentru a verifica avionul."În dimineaţa aceasta, la orele 06:00, o persoană necunoscută a sunat şi a raportat că există o bombă în avionul cu destinaţia Frankfurt", se spune în comunicatul emis de Ministerul de Interne al Serbiei. "Poliţia investighează dacă aceasta este o alarmă falsă şi lucrează de asemenea la identificarea persoanei care a sunat", se mai spune în comunicat.Un purtător de cuvânt al companiei Lufthansa a confirmat că avionul este în curs de verificare de către autorităţi.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Acum o oră
13:00
Tânărul fundaş internaţional olandez Matthijs de Ligt, fost căpitan al echipei Ajax Amsterdam, a semnat, joi, un contract pe cinci ani cu Juventus Torino, a anunţat clubul italian de fotbal, citat de AFP.Valoarea transferului este de 75 milioane euro, plus 10,5 milioane bonusuri, el devenind al treilea cel mai scump jucător din istoria "Bătrânei Doamne", după Cristiano Ronaldo (105 milioane euro) şi Gonzalo Higuain (90 milioane euro). Foto: (c) Alessandro Di Marco / APCurtat într-un timp de Paris Saint-Germain, căpitanul în vârstă de 19 ani al ''lăncierilor'', unul dintre artizanii parcursului european excepţional reuşit de Ajax în sezonul trecut, până în semifinalele Ligii Campionilor, a efectuat miercuri dimineaţă vizita medicală.Jucător cu o talie impunătoare, 1,89 m, el a debutat ca profesionist în septembrie 2016 la vârsta de 16 ani şi a purtat tricoul "Oranje" al echipei naţionale la doar 17 ani, în martie 2017.AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
13:00
Tânărul atacant Virgiliu Postolachi (19 ani), disputat de federaţiile de fotbal din Republica Moldova şi România, format de clubul Paris Saint-Germain, a semnat un contract până în 2023 cu echipa Lille OSC, a anunţat vicecampioana Franţei pe site-ul său.Postolachi, născut la Edineţ (Rep. Moldova) şi ajuns la vârsta de doi ani în Franţa, a primit cetăţenia română în toamna anului trecut. El juca din 2013 la academia clubului Paris Saint-Germain, cu care a câştigat două titluri de campion al Franţei la nivel Under-17, în 2016 şi 2017. Postolachi, care a semnat în 2018 primul său contract profesionist, a evoluat pentru parizieni în UEFA Youth League, marcând două goluri în 6 partide.Virgiliu Postolachi (1,89 m) este descris drept un ''atacant atletic şi polivalent, generos în efort, dotat cu joc de cap şi cu spatele la poartă''. El a marcat pentru prima echipa a lui PSG vara trecută într-un meci amical cu Atletico Madrid, a participat în mod regulat la antrenamentele echipei de seniori, alături de celebrii Mbappé, Neymar şi Cavani, iar marţi a înscris un gol frumos în meciul cu Dynamo Dresda (6-1).AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
13:00
Peste 20 de oameni au murit şi aproape 40 au fost răniţi într-un incendiu, probabil de origine criminală, care a distrus un studio de filme de animaţie joi în oraşul Kyoto din Japonia, informează agenţia japoneză de presă Kyodo, care citează poliţia locală şi echipele de salvare.Bilanţul acestui incendiu survenit în oraşul Kyoto, vestul Japoniei, s-ar putea agrava şi mai mult, zeci de salariaţi fiind în continuare daţi dispăruţi, scrie AFP.În total 24 de victime au fost găsite în stop cardiac, blocate la parter, pe cele două etaje sau pe scările care duc spre acoperişul-terasă al clădirii ce aparţine societăţii Kyoto Animation, a explicat un pompier.Focul pare să se fi declanşat în jurul orelor locale 10:30 (01:30 GMT) într-un imobil al companiei Kyoto Animation, care produce seriale de animaţie televizate de succes. După trei ore de la declanşare, focul era în mare parte stins, chiar dacă fum alb continua să iasă prin câteva ferestre ale clădirii, potrivit imaginilor de televiziune.În jur de 70 de oameni se crede că lucrau în studio în momentul izbucnirii focului, potrivit Kyodo.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea) 
13:00
Ucraina a condamnat joi decizia Rusiei de a facilita acordarea cetăţeniei ruse tuturor locuitorilor din regiunile Doneţk şi Lugansk (estul Ucrainei), chiar şi celor din zonele care se află sub jurisdicţia Kievului, calificând acest demers drept o 'provocare' de natură să torpileze eforturile de a se ajunge la pace în estul ţării, informează agenţiile de presă EFE şi Ukrinform.'Aceste acţiuni ale Rusiei constituie o ingerinţă deschisă în afacerile interne ale Ucrainei şi o gravă ameninţare la adresa securităţii întregului continent european', denunţă Ministerul de Externe ucrainean într-un comunicat.Diplomaţia Kievului a reacţionat astfel la decretul semnat miercuri de către preşedintele rus Vladimir Putin prin care Moscova facilitează acordarea cetăţeniei ruse tuturor locuitorilor regiunilor Doneţk şi Lugansk care probează că au avut reşedinţa permanentă acolo până la izbucnirea conflictului din Donbas în aprilie 2014.În luna aprilie, Vladimir Putin a semnat un decret pentru a facilita 'din motive umanitare' acordarea cetăţeniei ruse locuitorilor autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Lugansk.'În ciuda numeroaselor declaraţii despre dorinţa sa de a ajunge la pace cât mai curând posibil, Kremlinul îşi arată - prin acţiunile sale - intenţia de a continua războiul hibrid împotriva Ucrainei', subliniază MAE ucrainean în comunicatul citat.Potrivit Kievului, cu această nouă provocare, Moscova a răspuns iniţiativelor părţii ucrainene de a reduce tensiunea în zona de conflict, care - potrivit datelor ONU - a făcut peste 13.000 de morţi de la izbucnirea sa în aprilie 2014.'Solicităm Rusiei să înceteze torpilarea eforturilor în favoarea păcii în formatul Normandia şi în cadrul procesului de la Minsk şi să înceapă să respecte obligaţiile pe care şi le-a asumat', se mai spune în comunicatul diplomaţiei ucrainene.'Subliniem că decretele Kremlinul privind "emiterea de paşapoarte" nu vor fi recunoscute de către Kiev', subliniază MAE al Ucrainei, invitând partenerii internaţionali să nu recunoască aceste documente ruseşti şi să consolideze sancţiunilor individuale şi sectoriale împotriva Rusiei.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
13:00
Turcia le-a cerut Statelor Unite, aliatul lor din cadrul NATO, să revină asupra deciziei de a exclude Ankara din programul pentru achiziţionarea de avioane F-35, atenţionând că această decizie este una nedreaptă, informează joi dpa."Invităm SUA să-şi îndrepte greşeala care va deschide răni ireparabile în relaţiile noastre strategice", a atenţionat Ministerul de Externe al Turciei într-un comunicat."Este nedrept să elimini Turcia, unul dintre principalii parteneri în programul F-35", susţine ministerul turc, respingând afirmaţiile conform cărora sistemele de apărare aeriană ruseşti S-400 ar putea submina capacităţile avioanelor invizibile americane F-35.Turcia a început să primească primele livrări de componente ale sistemelor ruseşti S-400 la sfârşitul săptămânii trecute şi de atunci livrările au continuat la baza militară aeriană din capitala Ankara. Rămâne neclar când şi unde în această ţară vor fi instalate S-400.Miercuri, Washingtonul a scos Turcia din programul pentru avioane invizibile F-35 şi a declarat că ea nu va putea achiziţiona acest tip de aparat. Turcia intenţiona să cumpere 100 astfel de avioane."Această măsură unilaterală nu respectă spiritul alianţei şi nici nu se bazează pe motive legitime", se subliniază în comunicatul ministerului turc.Casa Albă consideră că există un risc ca S-400 să-i poată permite Rusiei să afle secretele tehnologice ale noului avion invizibil american F-35.Relaţiile dintre SUA şi Turcia s-au deteriorat în urmă cu ani de zile, în parte din cauza conflictului din Siria şi a susţinerii de către Washington a combatanţilor kurzi din această ţară, pe care Ankara îi consideră terorişti.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
13:00
Carteluri ale criminalităţii transnaţionale se dezvoltă din ce în ce mai puternic în Asia de Sud-Est şi fac profit exploatând corupţia generalizată, slaba aplicare a legii şi lipsa controalelor la frontiere, a declarat joi Organizaţia Naţiunilor Unite, transmite Reuters din Bangkok.Astfel de grupuri generează profituri de zeci de miliarde de dolari în fiecare an dintr-un comerţ în creştere cu droguri, mărfuri contrafăcute şi medicamente, contrabandă cu persoane şi trafic de animale sălbatice şi lemn, a adăugat organizaţia."În multe părţi ale Asiei de Sud-Est, plata sistematică a mitei la frontiere este la fel de reglementată ca şi plata taxelor în sistemele birocratice oficiale", spune Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) într-un raport.Multe dintre carteluri, cu baze în Hong Kong, Macao, Taiwan şi Thailanda, depăşesc capacitatea de răspuns a autorităţilor de aplicare a legii, punând serios în pericol securitatea publică şi dezvoltarea durabilă", a avertizat acesta.Şi expansiunea rapidă şi slab reglementată a cazinourilor oferă cartelurilor criminale o cale uşoară de a spăla câştigurile ilegale. Încasările din infracţiuni sunt, de asemenea, spălate prin intermediul serviciilor bancare oficiale în Singapore şi Hong Kong.Ca dovadă a creşterii criminalităţii organizate, raportul a subliniat o explozie a producţiei de metamfetamină în Myanmar şi distribuţia acesteia în întreaga regiune Asia-Pacific, drogul fiind adesea ascuns în pachete de ceai."Piaţa de metamfetamină din Asia-Pacific este acum cea mai mare din lume", a declarat pentru Reuters Jeremy Douglas, reprezentantul UNODC pentru Asia de Sud-Est şi Pacific."Dintre toate tipurile de criminalitate organizată, traficul de droguri este cel mai periculos şi cel mai profitabil. Acesta susţine puterea în creştere a acestor grupuri transnaţionale de criminalitate".Comerţul a fost în valoare între 30,3 şi 61,4 miliarde de dolari anul trecut, de la 15 miliarde de dolari în 2013, a spus agenţia. Cele mai valoroase pieţe din Australia, Japonia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud reprezintă 20 de miliarde de dolari, sau o treime din valoarea estimată.Peste 12 milioane de persoane din Asia de Est, Asia de Sud-Est, Australia şi Noua Zeelandă au consumat anul trecut aproximativ 320 de tone de metamfetamină pură, cea mai mare parte provenită din laboratoarele la scară industrială din nordul Myanmarului, după cum s-a estimat.De asemenea, o cantitate record de 120 de tone a fost confiscată de forţele de ordine, dar preţul în scădere arată că la consumatori ajung mai multe droguri decât cele care sunt confiscate.Metamfetamina sub formă de cristale, de mare puritate, consumată în cea mai mare parte de amatorii de petreceri provenind din clasa de mijloc din ţările dezvoltate, este ingerată în ţările mai sărace ca tablete amestecate cu cafeină, de multe ori pentru a-i ajuta pe cei care le consumă să facă faţă muncii extenuante din fabrici şi de pe şantierele de construcţii.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Anda Badea)
13:00
Aproape un sfert dintre angajaţii români (21%) se gândesc că vor fi nevoiţi să lucreze în timpul vacanţei dacă apar urgenţe, iar 17% dintre aceştia spun că le este imposibil să se deconecteze complet, pentru că "se gândesc cu groază la ce îi aşteaptă când se vor întoarce la lucru", reiese din rezultatele celui mai recent sondaj efectuat de BestJobs.Potrivit sondajului, 7% dintre angajaţi nu reuşesc să se relaxeze complet niciodată când sunt în vacanţă, iar peste 26% spun că ajung să se simtă relaxaţi abia spre finalul vacanţei.În acest sens, pentru aproape o treime dintre angajaţi, primele zile de după concediu sunt dificile şi stresante, fiind nevoie de eforturi suplimentare pentru a relua activitatea şi a se pune la curent cu cele petrecute în perioada vacanţei.Datele centralizate de BestJobs mai arată că aproximativ 21% ştiu, încă de când pleacă în vacanţă, că va fi nevoie să lucreze dacă apar urgenţe, însă mizează pe faptul că astfel de situaţii vor fi rare şi că nu le vor consuma mai mult de câteva ore din tot concediul.Alţi 10% sunt convinşi că va fi nevoie să lucreze cel puţin 1-2 ore în fiecare zi de vacanţă, iar 14% pur şi simplu nu ştiu ce le rezervă jobul în perioada concediului.Cu toate acestea, peste jumătate dintre români (55%) sunt convinşi că nu va fi nevoie să lucreze în zilele libere, dar menţionează că nu au nicio certitudine că nu se va întâmpla acest lucru.Sondajul BestJobs relevă faptul că aproape 17% dintre angajaţi spun că le este imposibil să se deconecteze complet, în timp ce alţi 9% susţin că simt o presiune din partea şefilor să menţină contactul cu jobul chiar şi atunci când sunt plecaţi. Tot 9% dintre respondenţi recunosc faptul că aleg să nu stea departe de job în zilele libere de teamă să nu rămână în urmă, motiv pentru care alocă timp în fiecare zi cel puţin pentru a verifica e-mailurile şi, de multe ori, inclusiv pentru a răspunde la cele mai importante dintre acestea.În ceea ce priveşte durata vacanţei din această vară, majoritatea angajaţilor români (53%) au afirmat că au planificat-o pentru două săptămâni, în timp ce aproape 17% pentru o perioadă cuprinsă între două şi trei săptămâni.La polul opus, 14% dintre respondenţi au doar o săptămână de vacanţă. Totodată, aproape jumătate dintre respondenţi au afirmat că au concediul în august, iar unul din cinci sunt în concediu chiar în această perioadă, în luna iulie. Alţi 15% preferă să îşi ia liber în septembrie, iar 5% au fost deja în vacanţă în iunie. Circa 4% dintre angajaţii români au afirmat că nu îşi vor lua deloc concediu până la finele anului, din diverse motive.La momentul sondajului, 17,2% dintre respondenţi au spus că mai au cel mult 10 zile de concediu rămase din acest an, aproape 20% mai aveau între 10 şi 15 zile, iar tot atâţia între 15 şi 20 de zile. Aproximativ 17% dintre cei chestionaţi aveau între 20 şi 30 zile libere, în timp ce 11,5% peste 30 de zile de vacanţă.Sondajul BestJobs a fost realizat în perioada 24 iunie - 15 iulie 2019, pe un eşantion de 980 de utilizatori de internet.BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Platforma este deservită de peste 2,5 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii şi mai mult de 25.000 de joburi sunt active în orice moment, atât în ţară, cât şi în străinătate. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
13:00
Una dintre cele mai inovatoare tehnologii japoneze anticutremur a fost instalată, în premieră în România şi în Europa, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", pentru protejarea unuia dintre cele mai preţioase specimene din patrimoniul naţional - scheletul de Deinotherium gigantissimum, uriaşul de peste 4 m înălţime şi aproape tot atât lungime, care poate fi admirat în holul central al muzeului.Potrivit unui comunicat al Muzeului Antipa transmis AGERPRES, aproape 9 luni de muncă laborioasă şi anevoioasă au fost necesare pentru ca actualul schelet de Deinotherium gigantissimum să fie restaurat după dezastrul pe care l-a suferit pe 4 martie 1977. Această comoară a Muzeului Antipa, o piesă de valoare ştiinţifică mondială şi un exponat de excepţie din patrimoniul cultural al României, nu ar mai putea "supravieţui'' unui alt cutremur de asemenea magnitudine, arată sursa citată."Importantele pagube produse în colecţii după cele două cutremure majore din 1940 şi 1977 au determinat Muzeul Naţional de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' să acţioneze pro-activ, prin aducerea şi implementarea tehnologiei japoneze 'ľ-Solator', ceea ce permite protejarea specimenelor preţioase şi pieselor de patrimoniu din România împotriva unui posibil cutremur major în Bucureşti. Acesta este un proiect pilot la nivel european, astfel încât tehnologia inovatoare să poată fi văzută sau/şi testată de oricine doreşte implementarea unei soluţii similare", a declarat Luis Ovidiu Popa, directorul Muzeului Antipa, citat în comunicat.O demonstraţie publică a modului în care funcţionează "ľ-Solator" va avea loc pe 26 iulie, în prezenţa ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Valeriu-Daniel Breaz, a directorului Muzeului Antipa, dr. Luis Ovidiu Popa, a oficialilor de la Ambasada Japoniei în România, Takanori Sato, preşedintele Ideal Brain Co. Ltd., doctor în Inginerie şi Arhitect.Tehnologia dezvoltată de Ideal Brain Co., Ltd. a primit Gold Award la Good Design Award, 2016, şi se bazează pe un principiu nou şi inovator, care implică două plăci extrem de subţiri, de doar 3 mm fiecare. În momentul unui cutremur cu o magnitudine mai mare de 4, sistemul se activează şi izolează în mod complet obiectul de mişcarea solului.Aceasta este cea mai subţire tehnologie antiseism disponibilă în lume, care protejează colecţii de artă, obiecte de patrimoniu naţionale, servere şi spaţii de stocare a datelor în Japonia şi America, şi a trecut proba a două cutremure majore în Japonia, iar aceasta este prima ei instalare în Europa. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
13:00
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, afirmă că asupra judecătorilor Instanţei supreme au existat şi vor mai exista presiuni, dar aceştia trebuie să nu se lase influenţaţi."Asupra judecătorilor Înaltei Curţi, care - asta este competenţa prevăzută de lege - judecă cauzele în funcţie de calitatea persoanei, au existat şi vor fi întotdeauna presiuni. Important e ca judecătorii Înaltei Curţi să fie puternici, drepţi şi verticali", a declarat Cristina Tarcea, joi, la CSM, unde Corina Corbu, singurul magistrat care candidează pentru funcţia de preşedinte al ICCJ, susţine interviul în faţa Secţiei pentru judecători.Cristina Tarcea consideră că dificultatea unui mandat de preşedinte al Instanţei supreme depinde în mare măsură de contextul social."Orice mandat al preşedintelui Înaltei Curţi este dificil şi, în acelaşi timp, trebuie să recunosc faptul că dificultatea unui mandat rezidă şi din contextul social. Aşa că nu am toate datele pentru a vă spune în ce măsură va fi sau nu un mandat dificil", a precizat preşedintele Instanţei supreme.Întrebată dacă ştie de ce nu s-au înscris mai mulţi candidaţi pentru şefia ICCJ, Cristina Tarcea a răspuns: "Nu aş putea să vă dau un răspuns exact, dar mă gândesc că poate legalitatea procedurii de astăzi ar fi un argument". AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
13:00
Soluţia în cauza privind solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către Sorina, fetiţa din judeţul Mehedinţi adoptată de soţii Săcărin, aflată pe rolul Judecătoriei Slatina, a rămas în pronunţare.Potrivit avocatei familiei Săcărin, Clara Istrate, la termenul de joi, magistraţii Judecătoria Slatina au unit excepţiile cu fondul cauzei şi soluţia a rămas în pronunţare.Avocata a menţionat că în cererea reconvenţională se solicită plata unei sume de bani reprezentând cazare, diurnă, salarii pentru perioada în care soţii Săcărin sunt forţaţi să rămână în România şi nu lucrează în SUA."Dosarul a rămas în pronunţare, atât pe ordonanţă (preşedinţială n.r.) cât şi pe cererea reconvenţională, au rămas împreună, nu s-au disjuns, au unit excepţiile cu fondul şi aşteptăm pronunţarea. (Prin cererea reconvenţională n.r.) am cerut ca în cazul în care vom fi forţaţi să rămânem pe teritoriul României, timp de trei luni sau până se soluţionează acele dosare, să plătească cineva cazarea, diurna şi salariile celor doi soţi care vor fi forţaţi să rămână în ţară şi care nu vor putea avea venituri din salarii şi eventualul prejudiciu în cazul în care aceştia vor fi concediaţi pentru lipsă de la serviciu, deja ei stau de două luni în ţară. (...) Aşa că cererea noastră este în mod normal întemeiată", a spus Clara Istrate.Avocata a menţionat că, în situaţia în care solicitarea procurorului general va fi respinsă de instanţă, minora Sorina poate părăsi România şi a menţionat că fetiţa poate beneficia de consiliere psihologică în SUA, conform procedurilor post adopţie, fiind deja plătit un consilier în acest sens."Dacă va fi respinsă, evident că poate părăsi România, consilierea se acordă în America, este deja plătită anticipat, există şi acolo consilieri şi psihologi vorbitori de limbă română, noi am identificat vreo 15 în afară de cel care este deja plătit în procedura postadopţie", a spus clara Istrate.Aceasta a adăugat că paşaportul minorei nu a venit încă şi a opinat că probabil s-a aşteptat decizia instanţei de la Slatina.În ce priveşte starea fetiţei, atât avocata cât şi Ramona Săcărin au precizat că acesta este bine, este pregătită să plece în SUA. Clara Istrate a menţionat că a fost făcută şi evaluarea psihologică, este deja integrată în familia adoptivă şi a luat în greutate un kilogram.La termenul de luni, 15 iulie, avocatul familiei Şaramăt a spus că soţii Săcărin solicită pretenţii în bani de câte 30.000 de dolari pe lună pentru perioada cât stau în România şi nu realizează venituri în SUA.El a menţionat că va formula în dosar, în scris, o cerere de disjungere a solicitării privind pretenţiile în bani astfel încât dosarul privind solicitarea procurorului general să se judece cu celeritate.Dosarul a ajuns la Judecătoria Slatina după ce competenţa soluţionării cauzei a fost declinată către această instanţă, pe 10 iulie, de magistraţii de la Tribunalul Olt, unde a fost strămutat prin decizie a Curţii de Apel Craiova.Curtea de Apel Craiova hotărâse, pe 2 iulie, strămutarea de la Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt a dosarului în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora Sorina.Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a contestat în instanţă decizia judecătorilor prin care fetiţa din Baia de Aramă a fost dată spre adopţie şi a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minoră.Licu a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială către Tribunalul Mehedinţi, prin care a solicitat interzicerea părăsirii ţării de către minoră. Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa către Judecătoria Drobeta Turnu Severin.Curtea de Apel Craiova a respins, pe 5 iulie, cererea procurorului general prin care se solicita suspendarea adopţiei în cazul fetiţei din judeţul Mehedinţi.Aceeaşi instanţă a decis, pe 11 iulie, să respingă cererea Procurorului General de revizuire a adopţiei Sorinei, aceasta urmând a rămâne în continuare la soţii Săcărin, cu dublă cetăţenie română şi americană, care au adoptat-o.Sorina a fost luată, pe 21 iunie, de către procurorul de caz din locuinţa familiei asistentei maternale din Baia de Aramă, unde locuia de la vârsta de un an şi două luni. Procurorul, însoţit şi de un psiholog şi un asistent social de la DGASPC Dolj, a descins cu mascaţii la familia respectivă pentru a efectua o percheziţie domiciliară, pe motiv că fetiţa era adoptată de familia din Craiova care are şi cetăţenie americană, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Craiova, iar asistentul maternal nu mai avea dreptul să o deţină pe Sorina.Potrivit presei locale, asistentei maternale i s-a desfăcut contractul de muncă, iar autorităţile au considerat că fata stă ilegal la domiciliul acesteia.În imaginile înregistrate de soţul femeii apare fetiţa de opt ani, care plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune "mamă".Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a dispus începerea urmăririi penale pentru purtare abuzivă în cazul procuroarei Maria Piţurcă de la Parchetul Curţii de Apel Craiova, cea care ar fi bruscat-o pe Sorina, fetiţa de opt ani din Baia de Aramă, în timp ce copilul era ridicat din casa asistentului maternal pentru a fi dat spre adopţie, potrivit unor surse judiciare. AGERPRES/(A, AS - autor Cristina Matei, editor: Oana Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Acum 2 ore
12:30
La concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti ce va avea loc miercuri, 24 iulie, s-au înscris 3.058 de candidaţi pentru domeniile Medicină, Medicină dentară şi Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM).Potrivit unui comunicat al UMF "Carol Davila" remis miercuri AGERPRES, dintre cei înscrişi 19 sunt elevi care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat, iar 31 sunt olimpici naţionali sau internaţionali."Aceştia, cu excepţia celor 31 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi, vor concura pentru ocuparea celor 1.154 de locuri finanţate de la bugetul de stat şi 310 locuri cu taxă scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei. În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2019-2020, aceasta creionează pentru specializarea Medicină un număr de 360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu (650 locuri finanţate de la buget şi 200 locuri cu taxă)", se precizează în comunicat.Pentru specializarea Medicină dentară se regăseşte un număr similar de credite, având aceeaşi perioadă de studiu - 180 locuri finanţate de la buget şi 74 cu taxă, la Facultatea de farmacie - 300 de credite pentru 5 ani de studiu (150 locuri finanţate de la buget şi 20 cu taxă), în timp ce la FMAM pe segmentul Moaşe şi asistenţă medicală generală pentru 4 ani de studiu sunt 240 de credite (95 locuri finanţate de la buget şi 4 cu taxă), iar pentru alte specializări FMAM care însumează 3 ani de studiu şi 180 de credite au fost repartizate 75 de locuri finanţate de la buget şi 12 cu taxă, iar alte 4 fiind scoase la concurs pentru absolvenţii din centrele de plasament, se arată în comunicat.Pentru cele 650 de locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.002 candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară - 448 de candidaţi/180 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie - 181 de candidaţi/150 de locuri, iar pentru FMAM (4 sau 3 ani de studiu) - 427 de candidaţi/170 de locuri.Pentru candidaţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat sunt puse la dispoziţie 310 de locuri cu taxă.Potrivit comunicatului, în planul de şcolarizare în instituţii militare de învăţământ din cadrul Ministerului Apărării Naţionale pentru Institutul Medico-Militar au fost aprobate 70 de locuri bugetate pentru anul universitar 2019 - 2020 repartizate astfel: Medicină - 50 de locuri, Medicină dentară - 10 locuri şi Farmacie -10 locuri."Admiterea pe aceste locuri se va susţine la aceeaşi dată şi în aceleaşi condiţii de concurs ca şi la facultăţile Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila". Pentru ocuparea acestor locuri s-au înscris 148 de candidaţi", a precizat sursa citată.Nu în ultimul rând, sunt comunicate şi taxele de studiu.Taxa de studiu stabilită de Senatul UMF "Carol Davila" pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2019 - 2020 este de 9.000 lei/an pentru Medicină, Medicină dentară şi Farmacie şi 6.000 lei/an pentru FMAM. Taxa de studiu anuală va fi plătită în 3 tranşe: prima tranşă - 50% din taxa anuală, a cea de doua şi a treia câte 25%, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
12:30
O selecţie din lucrările de licenţă şi master ale celor 34 de absolvenţi ai Departamentului de Arte Vizuale al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii din Oradea este prezentată la Muzeul Ţării Crişurilor în perioada 17 - 24 iulie.Expoziţia "Gala diplomelor" prezintă o parte din lucrările de licenţă realizate de opt absolvenţi de la programul de studiu Pictură, cinci de la Grafică, nouă de la Design, cinci de la Arte Decorative, precum şi lucrări din creaţiile celor şapte absolvenţi de la programul de master Arte Plastice şi Multimedia."Sunt lucrări de o calitate bună, din domenii foarte variate, pe care ne bucurăm să le expunem în cadrul Muzeului Ţării Crişurilor, care, se ştie, este o instituţie de prestanţă. Faptul că sunt acceptate pe simeze este deja un certificat asupra calităţii lor", a declarat, pentru AGERPRES, decanul Facultăţii de Arte, Corina Andor.La vernisajul expoziţiei au vorbit muzeograful Cornel Abrudan, decanul Corina Andor şi directorul Departamentului de Arte Vizuale, Teofil Ştiop. Foto: (c) Eugenia Paşca/AGERPRES"Ne bucurăm că în fiecare an se întâmplă evenimentul acesta de prezentare a rezultatelor obţinute după studiile universitare, că în fiecare an lucrările sunt din ce în ce mai bune şi că încă o generaţie se adaugă celor care fac parte din Uniunea Artiştilor Plastici. Să sperăm că şi dintre voi se vor găsi unii care să facă acest pas", a spus muzeograful Cornel Abrudan.Conferenţiarul Teofil Ştiop a subliniat caracterul eterogen al expoziţiei, asumat din start, care este, în cele din urmă, exprimarea creativităţii fiecărui student."Nu dorim să le dăm nişte reţete pe care după ce termină să le abandoneze pentru că s-au lipit de ei într-un mod artificial. Acest fapt arată direcţia de concentrare pe potenţialul creativ al studentului. Ei vin cu un anumit bagaj pe care noi încercăm să-l exploatăm, în cel mai bun sens, la maximum. Eu îi felicit pe toţi studenţii şi pe toţi colegii mei, care au foarte mult de spus prin proiectele pe care le vedeţi aici", a afirmat Teofil Ştiop.Departamentul de Arte Vizuale din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii din Oradea este alcătuit din cinci specializări - Pictură, Grafică, Design, Arte decorative, Modă şi două masterate - Arte plastice şi multimedia, Design de obiect: modă şi ambient -, care acoperă întregul spectru al cercetării şi creaţiei artistice.Absolvenţii de la Modă au realizat, în 4 iulie, o Gală a diplomelor separat, sub forma unei prezentări de modă, tot la Muzeul Ţării Crişurilor. AGERPRES/(A-autor Eugenia Paşca, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
12:30
Jucătoarea franceză de tenis Caroline Garcia (25 ani, 22 WTA), a doua favorită, a fost învinsă neaşteptat de americanca Bernarda Pera (24 ani, 85 WTA), cu 6-2, 6-4, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Lausanne (Elveţia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.Pera va juca în sferturile de finală împotriva chinezoaicei Xinyun Han, care a dispus de rusoaica Liudmila Samsonova în optimi cu 7-5, 6-4. Foto: (c) Martial Trezzini / APFranţuzoaica Alizé Cornet, a treia favorită, a întrecut-o clar pe italianca Jasmine Paolini, cu 6-1, 6-1. Campioana en titre o va întâlni în sferturi pe rusoaica Natalia Vihlianţeva, care a eliminat-o pe jucătoarea australiană de origine rusă Daria Gavrilova, cap de serie numărul şapte, cu 6-3, 6-2.AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
12:30
Responsabilii Formulei 1 au dezvăluit liniile unui studiu pentru modificarea regulamentului tehnic şi sportiv în perspectiva anului 2021, printre acestea numărăndu-se monoposturi regândite, pneuri mai rezistente, limitarea ajutoarelor la pilotaj sau standardizarea pieselor, conform promotorului Formula One.Aceste măsuri urmăresc patru obiective: monoposturi mai bine construite pentru cursă şi mai atractive vizual, obţinerea unui contingent mai omogen şi un campionat mai viabil economic.Pentru ameliorarea spectacolului, Formula 1 trebuie să se schimbe, iar factorii decizionali să ajungă la un consens: Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), promotorul Formula One, echipele şi piloţii.În privinţa aerodinamicităţii, mai degrabă decât de a aduce noi modificări la eleroanele faţă şi spate şi numeroase adaosuri la şasiuri, monoposturile din 2021 vor utiliza efectul de sol, comparabil cu un efect de ventuză sub maşină. Astfel, când două monoposturi se vor urmări, cel de-al doilea nu va fi jenat ca în prezent de turbulenţele produse de cel dinainte.Aceste noi reguli vor fi "foarte normative" la modul de a evita ca vreo echipă să găsească un truc care să-i permită să învingă concurenţa.De asemenea, se pune problema de a oferi piloţilor mai multă implicare, prin suprimarea anumitor ajutoare la pilotaj (direcţia asistată sau anti-calare a motorului), care vor fi evaluate.De asemenea, pentru a reduce ecartul între cele mai bogate echipe şi celelalte, standardizarea unui anumit număr de elemente (jante, frâne, radiatoare sau echipament de stand) se află în studiu.Totodată, limitarea bugetelor este un subiect de actualitate, însă salariile piloţilor şi ale "unei mici părţi din personalul cheie" nu fac obiectul analizei.Sub lupa responsabililor din Formula 1 se află şi o reducere a personalului în timpul Grand Prix-urilor, precum şi condensarea formatului de weekend, de exemplu prin deschiderea circuitului vineri dimineaţă, în loc de joi.AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
12:30
Organizatorii Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo din 2020 vor să rezolve problema locurilor de cazare pentru turişti, estimate a fi insuficiente, prin amararea la cheu a unor vase de croazieră, informează AFP.În ciuda numeroaselor şantiere prezente în metropola niponă pentru construcţia unui mare număr de hoteluri, experţii estimează că aproximativ 14.000 de camere ar putea lipsi de la evenimentul polisportiv planetar.Drept urmare, factorii implicaţi au propus varianta de a caza turiştii pe pacheboturi amarate în portul din Tokyo sau în porturi vecine.JTB, cea mai mare agenţie de voiaj din Japonia, a rezervat astfel pentru perioada olimpică pachebotul "Sun Princess", care oferă 1.011 cabine şi promite un sejur luxos, cu jacuzzi şi săli de cinema, pentru un preţ care nu este însă la îndemâna tuturor.Astfel, cei interesaţi vor fi nevoiţi să scoată din buzunar 200.000 de yeni (1.650 euro) pentru două nopţi într-o cameră cu balcon, ofertă combinată cu bilete pentru un meci de fotbal, şi 724.000 de yeni (aproximativ 6.000 euro) pentru două nopţi într-un apartament de 50 m pătraţi şi bilete la un meci de baseball."Chiar dacă nu putem să dăm cifre, am primit reacţii excelente din partea clienţilor noştri", a afirmat Minoru Kuge, responsabil al proiectului Tokyo-2020 pentru agenţia JTB.Oraşul Kawasaki prevede, de asemenea, să găzduiască la cheu un vas de croazieră, "Explorer Dream", în timp ce alte proiecte sunt în discuţie în est, la Chiba.AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
12:30
Tânărul fundaş internaţional olandez Matthijs de Ligt, fost căpitan al echipei Ajax Amsterdam, a semnat, joi, un contract pe cinci ani cu Juventus Torino, a anunţat clubul italian de fotbal, citat de AFP.Valoarea transferului este de 75 milioane euro, plus 10,5 milioane bonusuri, el devenind al treilea cel mai scump jucător din istoria "Bătrânei Doamne", după Cristiano Ronaldo (105 milioane euro) şi Gonzalo Higuain (90 milioane euro). Foto: (c) Alessandro Di Marco / APCurtat într-un timp de Paris Saint-Germain, căpitanul în vârstă de 19 ani al ''lăncierilor'', unul dintre artizanii parcursului european excepţional reuşit de Ajax în sezonul trecut, până în semifinalele Ligii Campionilor, a efectuat miercuri dimineaţă vizita medicală.Jucător cu o talie impunătoare, 1,89 m, el a debutat ca profesionist în septembrie 2016 la vârsta de 16 ani şi a purtat tricoul "Oranje" al echipei naţionale la doar 17 ani, în martie 2017.AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
12:30
Tânărul atacant Virgiliu Postolachi (19 ani), disputat de federaţiile de fotbal din Republica Moldova şi România, format de clubul Paris Saint-Germain, a semnat un contract până în 2023 cu echipa Lille OSC, a anunţat vicecampioana Franţei pe site-ul său.Postolachi, născut la Edineţ (Rep. Moldova) şi ajuns la vârsta de doi ani în Franţa, a primit cetăţenia română în toamna anului trecut. El juca din 2013 la academia clubului Paris Saint-Germain, cu care a câştigat două titluri de campion al Franţei la nivel Under-17, în 2016 şi 2017. Postolachi, care a semnat în 2018 primul său contract profesionist, a evoluat pentru parizieni în UEFA Youth League, marcând două goluri în 6 partide.Virgiliu Postolachi (1,89 m) este descris drept un ''atacant atletic şi polivalent, generos în efort, dotat cu joc de cap şi cu spatele la poartă''. El a marcat pentru prima echipa a lui PSG vara trecută într-un meci amical cu Atletico Madrid, a participat în mod regulat la antrenamentele echipei de seniori, alături de celebrii Mbappé, Neymar şi Cavani, iar marţi a înscris un gol frumos în meciul cu Dynamo Dresda (6-1).AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
12:30
Beyonce a a prezentat în premieră videoclipul melodiei ''Spirit'', inclusă pe coloana sonoră a versiunii live-action ''The Lion King'', produsă de Disney, informează miercuri Press Association.Cântăreaţa şi actriţa americană, care îşi împrumută vocea personajului Nala din noua peliculă Disney, a prezentat în premieră videoclipul la un post de televiziune american.Beyonce i-a declarat jurnalistei Robin Roberts, de la postul ABC, că ideea videoclipului este de ''a arăta că Dumnezeu este pictorul, iar frumuseţea naturală din lume nu are nevoie de indicaţii regizorale.''''Este frumuseţea culorii, frumuseţea pigmentului, frumuseţea tradiţiei'', a mai spus cântăreaţa.Videoclipul include secvenţe din ''The Lion King'' şi o înfăţişează pe Beyonce în mijlocul unui deşert, purtând o rochie vaporoasă în nuanţe de roşu şi roz. Fiica artistei, Blue Ivy, în vârstă de 7 ani, apare de asemenea în videoclip.''Spirit'' face parte din ''The Lion King: The Gift album'', un material discografic care însoţeşte filmul. Albumul mai cuprinde melodii ale unor artişti precum Jay-Z, Pharrell Williams şi Kendrick Lamar.Beyonce a descris coloana sonoră a filmului ca fiind ''o declaraţie de dragoste pentru Africa''. ''Am vrut să mă asigur că găsim cele mai bune talente din Africa şi nu folosim doar nişte sunete de acolo, iar eu să ofer o interpretare în spiritul locurilor'', a adăugat cântăreaţa."Am vrut să fie autentic în sensul a ceea ce reprezintă frumosul în muzică".Albumul conţine un acompaniament intensiv la tobe, precum şi, potrivit lui Beyonce, ''o nouă sonoritate mixată cu ajutorul unor producători din America''.Pelicula ''The Lion King: The Gift'' va avea premiera pe 9 iulie în Statele Unite.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
12:30
Specialiştii egipteni au început restaurarea sarcofagului din lemn aurit al lui Tutankhamon pentru prima dată de la descoperirea acestuia în 1922, informează DPA.Ministerul Egiptean pentru Antichităţi a precizat, miercuri, într-o declaraţie, că sarcofagul prezintă mai multe forme de deteriorare, printre care nişte crăpături în straturile de aur.Restaurarea şi întreţinerea sarcofagului va fi finalizată în opt luni, a adăugat acesta.Potrivit Ministerului, colecţia regelui Tut va fi expusă la Marele Muzeu Egiptean, aflat în prezent în construcţie lângă Piramidele din Giza, care se va deschide în 2020.În luna ianuarie, specialiştii au finalizat o restaurare de zece ani a mormântului faraonului. Mormântul a fost descoperit în Valea Regilor, din apropiere de Luxor, în 1922, de către arheologul britanic Howard Carter.Tutankhamon avea nouă ani când a devenit faraon. El a domnit între anii 1333 şi 1323 î.Hr., fiind unul dintre ultimii faraoni ai celei de-a 18-a dinastii.Egiptul a anunţat în ultimele luni o serie de descoperiri arheologice în speranţa revigorării industriei sale turistice, în contextul în care turismul constituie o importantă sursă pentru venitul naţional.Industria turistică a fost puternic afectată de tulburările sociale apărute după revolta din 2011 împotriva lui Hosni Mubarak, la acel moment preşedintele Egiptului de o lungă perioadă de timp. AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: phys.org 
12:30
Actuala epidemie de rujeolă din Republica Democrată Congo a făcut aproape la fel de multe victime ca celelalte două epidemii de Ebola şi holeră combinate, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a organizat miercuri o nouă reuniune de urgenţă asupra Ebola, relatează AFP.Epidemia de rujeolă a provocat moartea a 1.981 de persoane dintre cele 115.000 de cazuri înregistrate de la 1 ianuarie, în comparaţie cu 1.676 de decese ca urmare a Ebola din 2.512 de cazuri consemnate într-un an. În ceea ce priveşte holera, au fost 279 de decese din 13.100 de cazuri consemnate de la începutul 2019, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de OMS.Cifrele privind Ebola au fost actualizate prin cel mai recent buletin informativ emis de Ministerul Sănătăţii miercuri dimineaţă.Spre deosebire de Ebola, care se manifestă în special în zona de est a ţării (provincia Nord-Kivu şi provincia Ituri), rujeola afectează 23 dintre cele 26 de provincii ale statului, a indicat Ministerul Sănătăţii în luna iunie.Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a anunţat recent o campanie de vaccinare împotriva rujeolei ce vizează 67.000 de copii din Ituri care se confruntă cu o dublă ameninţare reprezentată de Ebola şi de mişcările populaţiei asociate violenţelor recente.''Pentru miile de familii care trăiesc în taberele de refugiaţi supraaglomerate şi insalubre, ameninţarea combinată a Ebola şi rujeolei este fără precedent'', a declarat noul reprezentant al UNICEF în Republica Democrată Congo, Edouard Beigbeder.Provincia Kwilu, situată în apropiere de Kinshasa, a raportat 62 de decese şi 2.378 de cazuri de rujeolă într-un interval de patru luni. "Dispunem de doar 74.000 de doze de vaccinuri în timp ce necesarul este de 94.000 de doze", a declarat unui corespondent al AFP Jean-Pierre Basake, inspector medical din provincia Kwilu (vest). El a lansat un apel urgent către autorităţi şi parteneri pentru ca provincia sa să primească vaccinuri.OMS a declarat miercuri cea mai recentă epidemie de Ebola din Republica Democrată Congo o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional după ce mai multe cazuri suspecte au fost descoperite în localitatea Goma din estul ţării.OMS a raportat miercuri un nou incident legat de Ebola în Uganda, alimentând îngrijorarea că virusul se poate răspândi dincolo de Republica Democrată Congo. O femeie congoleză a călătorit peste graniţă în Uganda pe 11 iulie înainte de a se întoarce în RDCongo unde a murit de Ebola. OMS a afirmat că alte 19 persoane ar fi putut intra în contact cu femeia bolnavă.Epidemia declarată la 1 august 2018 pe teritoriul congolez este cea de-a zecea în Republica Democrată Congo din 1976 şi a doua cea mai gravă din istoria acestei boli, după aproximativ 11.000 de decese înregistrate în Africa de Vest (Liberia, Guineea, Sierra Leone) în 2014.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
12:30
Cel puţin 10 persoane au murit şi alte peste 30 au fost rănite într-un incendiu presupus a avea origine criminală care a izbucnit într-un studio de animaţie din Kyoto, vestul Japoniei, au anunţat joi pompierii niponi, informează AFP şi Kyodo.Focul pare să se fi declanşat în jurul orelor locale 10:30 (01:30 GMT) într-un imobil al companiei Kyoto Animation, care produce seriale de animaţie televizate de succes.Incendiul nu a reuşit să fie stins după două ore, un fum alb ieşind prin ferestrele clădirii, potrivit unor imagini difuzate de televiziuni."Urmărim situaţia şi vom vedea cum vom proceda, nu putem spune mai multe pe moment", a declarat pentru AFP o persoană de la sediul central al studioului.Serviciile de salvare, care au trimis la faţa locului 35 de maşini de pompieri şi alte vehicule, au informat despre "numeroşi răniţi". Printre persoanele rănite grav, mai multe şi-au pierdut cunoştinţa, potrivit unui reprezentant al pompierilor contactat de AFP.Poliţia suspectează o mână criminală. "Un bărbat a vărsat lichid inflamabil şi a dat foc", a declarat un purtător de cuvânt al prefecturii poliţiei din Kyoto.Potrivit mass-media, ar fi vorba de un bărbat de circa 40 de ani care a fost el însuşi rănit şi care este în prezent spitalizat şi s-ar afla sub supravegherea poliţiei.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.