Vasilescu spune că nu va candida pentru vreo funcţie la Congresul PSD din 29 iunie: Sunt vicepreşedinte al partidului

Agerpres, 24 iunie 2019 16:30

Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu a anunţat luni că nu va candida la nicio funcţie la Congresul PSD din 29 iunie.Întrebată dacă va candida la vreo funcţie la Congres, Vasilescu a spus: "Nu, sunt vicepreşedinte al partidului şi nu candidez".Ea nu a dorit să comenteze candidatura premierului Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte al PSD. "Nu mai am alte comentarii de făcut", a adăugat Vasilescu. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 30 minute
22:50
Ciprioţii din ambele părţi ale insulei au marcat sâmbătă 45 de ani de divizare, pe fondul tensiunilor în creştere legate de forarea pe care Turcia o realizează în largul Mediteranei, scrie dpa.În partea de sud a insulei, apărarea civilă cipriotă greacă a pornit sirenele la primele ore ale dimineţii pentru a comemora victimele intervenţiei militare turce din urmă cu 45 de ani.În nord, ciprioţii turci au sărbătorit sosirea forţelor turce cu parade militare.Ciprul de Nord consideră că intervenţia militară a Turciei din 20 iulie 1974 a fost un act de pace, după ce forţele cipriote greceşti organizaseră o lovitură de stat cu cinci zile mai devreme, cu intenţia de a uni insula cu Grecia.De atunci, Cipru este împărţit într-o parte nordică turcă nerecunoscută internaţional şi Republica Cipriotă Greacă cu capitala la Nicosia. Este, de asemenea, una dintre zonele cel mai puternic militarizate din lume, cu peste 35.000 de soldaţi turci staţionaţi doar în nord.Numeroase încercări ale ONU de a găsi o soluţie la conflict au eşuat de-a lungul anilor.La începutul acestei săptămâni, miniştrii de externe ai Uniunii Europene au aprobat măsuri punitive împotriva Turciei.Nicosia a cerut UE să ia măsuri după ce Turcia a trimis două nave, Fatih şi Yavuz, pentru a fora în apele considerate de Cipru că fac parte din zona sa economică exclusivă.Blocul format din 28 de membri consideră că explorarea în largul statului său membru este ilegală.Armata turcă "nu va ezita să facă acelaşi pas pe care l-a făcut cu 45 ani în urmă, dacă este necesar", a declarat preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, sâmbătă, în comentarii transmise de agenţia de ştiri de stat Anadolu."Cei care cred că bogăţia insulei şi a regiunii aparţine doar lor înşişi se vor confrunta cu determinarea Turciei şi a ciprioţilor turci", a adăugat Erdogan, citat de dpa.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
22:50
Germania a salutat, sâmbătă, eroismul autorilor atentatului eşuat împotriva lui Hitler, acum 75 de ani, şi al liderului lor controversat, colonelul Claus von Stauffenberg, relatează AFP, EFE şi dpa.În cadrul unei ceremonii la Berlin, în faţa unor tineri recruţi ai armatei germane, cancelarul Angela Merkel a subliniat importanţa amintirii acestei aniversări într-un moment în care forţele de extremă dreapta câştigă teren din nou cu linia lor naţionalistă.''Ei (autorii atentatului) ne reamintesc că trebuie să fim vigilenţi. Ei ne reamintesc că trebuie să luptăm cu fermitate împotriva extremismului, antisemitismului şi rasismului în toate formele lor''. "Sunt momente în care nesupunerea poate fi o datorie", a spus Merkel.Cancelarul a îndemnat la păstrarea vie a memoriei acestor eroi pentru ca lecţiile istoriei să nu fie uitate şi a reamintit că "dreptul la rezistenţă" în apărarea ordinii democratice este prevăzut în Constituţia Germaniei, scrisă la cinci ani după Capitularea celui de-al Treilea Reich."Au fost modele de soldaţi care s-au ridicat împotriva tiraniei", a declarat şi noul ministru al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, care a preluat acest portofoliu în această săptămână după alegerea predecesoarei sale, Ursula von der Leyen, pentru a prezida Comisia Europeană (CE).Pentru a pune capăt războiului, von Stauffenberg şi alţi conspiratori au încercat să-l ucidă pe Hitler. La 20 iulie 1944, colonelul a plasat o servietă cu o bombă activată sub masă în timpul unei reuniuni la cartierul general al Fuhrerului, numit "Vizuina lupului", în apropiere de Rastenburg, astăzi în Polonia.Tentativa de asasinat a eşuat, Hitler a supravieţuit cu răni uşoare. Colonelul, care participase la campania africană a mareşalului Rommel unde îşi pierduse un ochi şi o mână, şi alţi trei conspiratori au fost împuşcaţi în aceeaşi seară.Sute de persoane aveau să fie executate în săptămânile următoare, iar familiile lor persecutate.Operaţiunea cu numele de cod "Valkyrie" este cel mai celebru act de rezistenţă împotriva regimului Hitler.Personalitatea lui Claus von Stauffenberg este încă înconjurată de controverse, fie de cei care îl numesc trădător, fie de cei care susţin că grupul de conspiratori nu a acţionat din groaza faţă de monstruozitatea nazismului, ci pentru că erau frustraţi de desfăşurarea războiului pe care l-au pierdut.Se estimează că, dacă atentatul împotriva lui Hitler nu ar fi eşuat, ar fi putut fi evitate milioane de morţi pe câmpul de luptă între 20 iulie 1944 şi capitularea celui de-al Treilea Reich în mai 1945.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
22:50
Există o mare nevoie de infrastructură în România şi încă este dificil să ajungi în Transilvania, a declarat ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Cipru a marcat 45 de ani de divizare fără o perspectivă apropiată de soluţionare a conflictului, cu prilejul participării la o dezbatere organizată în cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov.Acesta a mărturisit că i se pare "uimitor" cât de plin de viaţă este Braşovul în condiţiile în care nu beneficiază de autostradă, iar "sistemul de cale ferată ar putea fi îmbunătăţit", şi că, revenind în ultimii patru ani la Râşnov, a remarcat că şi acest oraş s-a transformat, dintr-unul "adormit", într-unul plin de viaţă."Este încă dificil să ajungi nu în Braşov, nu la Râşnov, ci în Transilvania în general. Există o mare nevoie de infrastructură în România. (...) Fără conexiuni rutiere, fără autostradă şi cu un sistem de cale ferată care poate fi îmbunătăţită, pentru mine, este uimitor cât de plin de viaţă este Braşovul", a declarat, pentru AGERPRES, Klemm.Hans Klemm a participat sâmbătă, pentru a patra oară, la Festivalul de Film şi Istorii (FFIR) Râşnov, prima dată fiind prezent la ediţia din 2016, când a prezentat filmul "Selma", despre povestea lui Martin Luther King şi lupta lui pentru drepturile afro-americanilor, el menţionând că a fost impresionat de calitatea filmelor prezentate şi a dezbaterilor organizate, în ultimii patru ani, în cadrul evenimentului. Anul acesta, ambasadorul american a participat la dezbaterea "50 de ani de la aselenizare - Tehnologie, Politică, Propagandă".Ambasadorul Israelului, David Saranga, prezent pentru prima dată la FFIR, invitat, de asemenea, la dezbaterea "50 de ani de la aselenizare - Tehnologie, Politică, Propagandă", a precizat pentru AGERPRES că, prin participarea la acest eveniment a dorit să interacţioneze cu tânăra generaţie."Am dorit să particip la acest festival pentru că am vrut să interacţionez cu generaţia tânără - aceasta este ideea principală - ca să le spun despre Israel, despre diferite aspecte ale ţării mele şi, pe de altă parte, să văd ce au ei de spus. Astăzi le-am prezentat abilităţile Israelului în ceea ce priveşte domeniul explorării spaţiale - deşi este o ţară mică, este foarte avansată când vine vorba de tehnologie, este una dintre puţinele ţări care a reuşit să trimită un satelit pe lună. Nu a fost făcut de guvern, ci de voluntari, de ingineri care s-au oferit voluntar să participe la acest proces şi, în final, ei au reuşit, noi am reuşit", a spus Saranga.Potrivit ambasadorului israelian, Braşovul "este unul dintre cele mai frumoase oraşe din România" pe care îl vizitează ori de câte ori are ocazia.Saranga a menţionat că turiştii israelieni sunt al doilea grup ca număr în România, după germani. "Mulţi vin la Bucureşti, iar una dintre destinaţii pe care o aleg este Braşovul. Le dă imaginea Europei - ei vin din Orientul Mijlociu - le dă posibilitatea să vadă Transilvania, este relativ aproape de Bucureşti, oferă peisaje frumoase, hoteluri, restaurante plăcute. Poţi auzi ebraica peste tot, pe străzi", a remarcat diplomatul israelian. AGERPRES/(AS - autor: Diana Dumitru, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto : (c) Festivalul de Film şi Istorii Râşnov/Facebook.com
22:50
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a fost ales, sâmbătă, preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Sibiu, funcţie pe care a deţinut-o şi anterior, ca lider interimar.Bogdan Trif a fost votat de cei 250 de delegaţi, el fiind unicul candidat la funcţia de preşedinte al PSD Sibiu.Bogdan Trif a anunţat, în prezenţa liderului PSD, premierul Viorica Dăncilă, că va convoca, în cursul săptămânii viitoare, Biroul Politic Judeţean, cu scopul de a discuta strategia pentru alegerile prezidenţiale, în aşa fel încât social-democraţii să-şi maximizeze scorul la Sibiu."Noi ne-am propus să ne maximizăm scorul. O să am o întrevedere cu colegii într-un BPJ săptămâna viitoare şi o să ne stabilim exact strategia, ca să ne maximizăm un scor care să satisfacă cerinţele organizaţiei judeţene şi naţionale. Ne propunem la nivel naţional să câştigăm Preşedinţia", a spus Bogdan Trif.Viorica Dăncilă a precizat că speră "la un scor bun la Sibiu" la alegerile prezidenţiale, fiind judeţul cu doi candidaţi anunţaţi deja, preşedintele Klaus Iohannis, fost primar al municipiului reşedinţă şi deputatul de Sibiu, lider al USR, Dan Barna."O să plec de aici, de la Sibiu, cu multă încredere în organizaţia de aici, care, chiar dacă are o luptă foarte mare, ştim că de la Sibiu este şi domnul preşedinte Iohannis, dar şi candidatul USR, domnul Dan Barna, eu sunt convinsă că organizaţia de aici va obţine un rezultat bun la alegerile prezidenţiale", a spus Viorica Dăncilă.Potrivit lui Dăncilă, un rezultat bun " înseamnă dublu faţă de cât s-a obţinut acum". Ulterior, Viorica Dăncilă a spus că a fost "o glumă" când a spus ca social-democraţii sibieni să obţină un scor dublu la prezidenţiale, faţă de europarlamentare. Dăncilă a anunţat că urmează să fie fixate scorurile ţintă pentru fiecare organizaţie judeţeană PSD, iar liderii care nu reuşesc să îl obţină, vor demisiona după acest scrutin. AGERPRES/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Diana Dumitru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Acum o oră
22:20
Premierul Viorica Dăncilă, a declarat sâmbătă seara, că nu i-a evitat pe cei aproximativ 20 de protestatari care au scandat împotriva sa în faţa clădirii unde au avut loc conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene PSD şi că este deschisă la dialog cu manifestanţii "în mod civilizat, fără jigniri"."Am văzut că a ieşit în spaţiul public, că am intrat pe o intrare laterală, că mi-a fost teamă, că au fost 20 de persoane, care au protestat aici, la această locaţie. Nu. Am intrat pe intrarea principală. Acolo era intrarea principală. În partea laterală au stat cei care au protestat. Să ştiţi că am avut dorinţă de dialog şi am întrebat dacă vor ceva, dacă vor să vorbească, să solicite ceva. Nu au vrut nimic. Ca de obicei, au fost câteva persoane care s-au obişnuit şi care cred că jignirile sau care ţipă mai tare este constructiv pentru această ţară, pentru acest judeţ", a declarat premierul într-o conferinţă de presă.Dăncilă susţine că protestul de sâmbătă, lângă clădirea unde aveau loc alegeri în organizaţia PSD Sibiu, nu face bine judeţului."Eu ştiu că aici la Sibiu sunt oameni oneşti, paşnici, oameni care preferă dialogul, sunt oameni pe care îi apreciez foarte mult. Şi cred că astfel de manifestări nu fac bine judeţului respectiv pentru că (...) în România trebuie să aducem normalitatea. (...) Trebuie să dăm dovadă de respect, pentru că respectul impune respect. Noi întotdeauna am arătat că ştim să respectăm şi ştim să ne comportăm şi nu este normal ca 20 de persoane să fie cele care să facă regula şi efectiv să distrugă o imagine. Eu am încredere că aici, la Sibiu oamenii sunt altfel. Cunosc foarte mulţi oameni de la Sibiu. Am mulţi prieteni aici şi îi apreciez foarte mult. Deci (...) nu a fost teamă. Nu îmi este teamă", a precizat Viorica Dăncilă.Aproximativ 20 de protestatari au manifestat în faţa Centrului Cultural "Ion Besoiu" din Sibiu în timp ce aveau loc alegeri în PSD Sibiu.În urma alegerilor, preşedintele organizaţiei judeţene, Bogdan Trif, a rămas în funcţie, fiind unicul care şi-a depus candidatura.Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a fost însoţită la Sibiu de preşedintele executiv, Eugen Teodorovici, vicepreşedintele PSD Roxana Mânzatu şi secretarul general al partidului, Mihai Fifor. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: * Dăncilă anunţă că liderii judeţeni ai PSD care nu obţin scorul fixat la prezidenţiale, trebuie să demisioneze  * Dăncilă, despre măsurile Comisiei Europene pentru consolidarea statului de drept: o abordare corectă, se aplică tuturor statelor Uniunii Europene
22:20
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat sâmbătă, că fiecare organizaţie din ţară va avea de obţinut un scor la alegerile prezidenţiale, care urmează să fie fixat, în caz contrar, liderii locali vor trebui să demisioneze după alegeri.Întrebată dacă organizaţiile locale vor avea fixată o ţintă pentru alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă a răspuns: "Da. Încă nu am stabilit procentul pentru fiecare organizaţie, dar acest lucru este este un act de normalitate. Atunci când eşti ales, îţi asumi o responsabilitate. Şi cred că această responsabilitate trebuie să şi-o asume fiecare organizaţie, pentru că nu putem obţine victoria pe care ne-o dorim dacă nu vom avea o implicare a tuturor organizaţiilor. Fiecare organizaţie judeţeană va avea un target, îşi va asuma acest target, pentru că aşa cum preşedintele partidului, conducerea partidului, îşi asumă anumite lucruri, această asumare trebuie să meargă până la nivelul fiecărei comunităţi", a explicat Viorica Dăncilă.Întrebată ce se va întâmpla cu liderii care nu vor atinge obiectivul fixat, Dăncilă a precizat că "în mod normal trebuie să îşi dea demisia". "Atunci când îţi asumi un lucru, trebuie să-l duci la bun sfârşit", a adăugat preşedintele PSD.Premierul Viorica Dăncilă a fost prezentă sâmbătă la Conferinţa de alegeri a PSD Sibiu. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: * Dăncilă: Nu îmi este teamă de protestatari; sunt deschisă la un dialog civilizat * Dăncilă, despre măsurile Comisiei Europene pentru consolidarea statului de drept: o abordare corectă, se aplică tuturor statelor Uniunii Europene
22:20
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, că propunerea Comisiei Europene de a susţine introducerea unui mecanism de monitorizare a statului de drept în toate ţările europene reprezintă "o abordare corectă", având în vedere că se aplică tuturor statelor membre, nu numai României şi Bulgariei, cum este MCV."Este bine, este bun faptul că este o abordare care nu este specifică doar câtorva state, este o abordare la nivel european care se va aplica tuturor statelor membre. Ne uităm acum la Mecanismul de Cooperare şi Verificare care este aplicat doar României şi Bulgariei. Eu cred că atunci când se ia o măsură la nivel european trebuie ca acea măsură să vizeze toate statele membre. Eu sunt convinsă că toţi avem obligaţii în calitate de stat membru al Uniunii Europene, dar avem şi oportunităţi în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Cred că această abordare a preşedintelui Comisiei Europene este corectă pentru că este o măsură care vizează toate toate statele", a afirmat Dăncilă, într-o conferinţă de presă.Întrebată ce ar trebui să facă România pentru ridicarea MCV, Dăncilă a spus că Guvernul va avea discuţii cu Comisia Europeană în acest sens, menţionând că dialogul este important."După alegeri am discutat cu fostul preşedinte al Comisiei Europene, cu fostul prim vicepreşedinte al Comisiei Europene despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Am spus că noi avem foarte mare deschidere şi că trebuie să discutăm despre fiecare punct în parte. Dar aceste discuţii nu cred că trebuie purtate doar cu Ministerul Justiţiei. Sunt discuţii care vizează magistraţii, sunt discuţii în care trebuie să avem părerea şi a judecătorilor şi procurorilor şi asociaţiilor magistraţilor pentru a putea pune anumite puncte în aplicare sau la anumite puncte să explicăm de ce nu putem implementa acel aspect din Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Dar cred că este foarte important dialogul şi Guvernul României va avea un dialog cu Comisia Europeană legată şi de acest aspect, dar şi de alte aspecte referitoare la această cooperare", a adăugat Viorica Dăncilă.Comisia Europeană (CE) a propus miercuri o serie de măsuri menite să consolideze statul de drept în UE, printre care realizarea unui raport anual privind statul de drept care va viza toate statele membre UE şi modificarea procedurii de infringement pentru a putea solicita măsuri provizorii şi proceduri accelerate atunci când consideră necesar. CE îşi propune să aprofundeze monitorizarea evoluţiilor legate de statul de drept şi va invita toate statele membre să se implice într-un schimb reciproc de informaţii şi într-un dialog, inclusiv prin intermediul unei reţele de puncte naţionale de contact. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: * Dăncilă: Nu îmi este teamă de protestatari; sunt deschisă la un dialog civilizat * Dăncilă anunţă că liderii judeţeni ai PSD care nu obţin scorul fixat la prezidenţiale, trebuie să demisioneze
Acum 2 ore
21:50
Autorităţile japoneze au emis un mandat de arestare pentru bărbatul suspectat că a incendiat un studio de animaţie în vestul Japoniei, care a ucis 34 de persoane, a informat postul de televiziune NHK sâmbătă, conform Reuters.Autorităţile au emis mandatul pentru Shinji Aoba, de 41 de ani, pentru incendiere şi crimă după atacul de joi asupra Kyoto Animation.Aoba, care a fost spitalizat pentru arsuri puternice, a fost mai devreme transportat cu elicopterul la un spital din Osaka. Poliţia, care a confirmat pista criminală, intenţionează să-l aresteze imediat ce se recuperează.Atacul comis de acesta a fost cel mai grav din ultimii 20 de ani în Japonia, o ţară cu una dintre cele mai scăzute rate ale criminalităţii din lume.Bărbatul a fost în închisoare în trecut pentru că a jefuit un magazin în Tokyo în 2012 iar după ce a fost eliberat a locuit în spaţii pentru foşti condamnaţi. De asemenea, a fost tratat pentru o boală psihică. Acum a comis omorul deoarece credea că un roman al său a fost plagiat de studio.Fondat în 1981, studioul produce serii "anime" populare precum 'Sound! Euphonium'. Este, de asemenea, cunoscut pentru "Violet Evergarden", care a fost prezentat pe Netflix. Filmul 'Free! Road to the World - The Dream' urma să fie lansat în această lună.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
21:50
British Airways au suspendat zborurile către Cairo timp de şapte zile începând de sâmbătă pentru a permite o evaluare a securităţii de acolo, a anunţat compania aeriană într-o declaraţie, fără a oferi detalii despre ce a determinat-o să ia această măsură, informează Reuters."Revizuim în mod constant aranjamentele noastre de securitate la toate aeroporturile noastre din întreaga lume şi am suspendat zborurile către Cairo timp de şapte zile ca măsură de precauţie pentru a permite o evaluare ulterioară", se spune în declaraţie.Compania aeriană a adăugat că nu va opera niciodată o aeronavă cât timp nu este în siguranţă.Când i s-a solicitat mai multe detalii despre motivul pentru care au fost suspendate zborurile şi ce aranjamente de securitate a revizuit, o purtătoare de cuvânt a companiei a răspuns: "Nu discutăm niciodată chestiuni de securitate".Trei surse de securitate aeroportuare egiptene au declarat pentru Reuters că personalul britanic a verificat securitatea la aeroportul din Cairo miercuri şi joi. Nu au furnizat detalii suplimentare.Foreign Office, ministerul de externe britanic, sfătuieşte să se evite toate călătoriile cu avionul către şi dinspre staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, cu excepţia celor esenţiale, dar nu a emis avertismente similare pentru călătorii cu avionul în şi din Cairo.Serviciul de Informaţii de Stat din Egipt nu a putut fi contactat imediat pentru comentarii.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
21:50
Jucătoarea Elena Rîbakina din Kazahstan (106 WTA) s-a calificat în finala turneului BRD Bucharest Open, unde o va întâlni pe românca Patricia Ţig, după ce a învins-o, sâmbătă seara, cu scorul de 6-3, 6-2, pe italianca Martina Di Giuseppe, venită din calificări.În vârstă de 20 de ani, Rîbakina a învins-o pe adversara ei într-o oră şi 3 minute, meciul fiind întrerupt însă de două ori din cauza ploii de la Bucureşti.Pentru jucătoarea kazahă aceasta va fi prima finală pe care o va disputa în circuitul WTA.Jucătoarea Patricia Ţig, singura româncă rămasă în competiţie, s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de simplu la BRD Bucharest Open după ce a învins-o pe germana Laura Siegemund, favorita numărul 6, cu scorul de 6-3, 6-1.Ţig este a treia jucătoare română care atinge finala competiţiei găzduită de Arenele BNR. Celelalte două care au ajuns în utimul act au şi câştigat trofeul, Simona Halep în 2014 şi 2016, respectiv Irina Begu în 2017.AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: (c) Elena Rybakina/Facebook.com
21:20
Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă în Hong Kong pentru a-şi exprima sprijinul pentru poliţie şi guvernul pro-Beijing ca răspuns la mişcarea masivă de protest care agită de săptămâni teritoriul semi-autonom, relatează AFP.Hong Kong este din 9 iunie scena unor proteste paşnice gigantice, dar, în acelaşi timp, au avut loc ciocniri violente între protestatari şi poliţie.Mişcarea, care a pornit de la un proiect de lege ce autoriza extrădarea în China, care a fost suspendat de atunci, s-a extins la cerinţe mai largi, manifestanţii denunţând loviturile date de Beijing libertăţilor fostei colonii britanice.Sâmbătă, mulţimea, majoritatea în vârstă, a fluturat steaguri chinezeşti şi pancarte în sprijinul poliţiei.Cei care au recurs la violenţă spun că iubesc Hong Kongul, dar noi nu putem fi de acord cu modul lor de exprimare, spune Sunny Wong, în vârstă de 42 de ani, care lucrează în industria asigurărilor.O femeie în vârstă de 60 de ani consideră că protestatarii radicali care au vandalizat Parlamentul în iunie trebuie să fie traşi la răspundere. "Urăsc oamenii care folosesc violenţă împotriva altora ... A fost cu adevărat extrem", a deplâns ea.Poliţia a estimat la 103.000 numărul manifestanţilor în momentul culminant al protestului de sâmbătă, în timp ce organizatorii citaţi în mass-media locale au vorbit despre 316.000 de participanţi.Poliţia din Hong Kong se află în prima linie a furiei manifestanţilor antiguvernamentali, care îi acuză că acţionează la ordinele autorităţilor pro-Beijing.Protestatarii, ca şi unii apărători ai drepturilor acuză poliţia de folosirea excesivă a forţei. Poliţia respinge aceste acuzaţii, considerând că răspunsul său este proporţional.Incidente violente au avut loc pe 14 iulie, când confruntările dintre protestatari şi poliţişti într-un centru comercial s-au soldat cu rănirea a 28 de persoane, între care 10 poliţişti.Duminică în Hong Kong se aşteaptă o nouă manifestaţie antiguvernamentală.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
21:20
Doi motociclişti, unul de 20 de ani, celălalt de 38 de ani, au fost accidentaţi sâmbătă seara, pe Transfăgărăşan, fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, conştienţi, potrivit Poliţiei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).Accidentul s-a produs între Cârţişoara şi Bâlea Cascadă. "O conducătoare auto, 23, din Timişoara, aflată la volanul unui autoturism condus spre Argeş, a pătruns pe contrasens şi a acroşat două motociclete conduse regulamentar din sens opus. Cei doi motociclişti transportaţi la spital, conştienţi. Trafic îngreunat", a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.Unul dintre motociclişti a suferit un traumatism la un picior, iar celălalt în zona lombară şi la un picior, potrivit ISU Sibiu. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Alexandru Cojocaru)
21:20
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, le-a urat, sâmbătă, "La mulţi ani" de Ziua Aviaţiei Române, "tuturor Icarilor care slujesc zborul românesc"."O zi de excepţie azi: nu doar că e ziua unui mare sfânt, Prorocul Ilie Tesviteanul, prilej pentru a le ura tuturor românilor care îi poartă numele un călduros 'La mulţi ani!', dar e şi Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. A acelor oameni bravi care au cucerit cerul şi care, nu o dată, şi-au vărsat şi sângele, acolo sus, luptând pentru apărarea patriei în cele două războaie mondiale. Tuturor Icarilor care slujesc zborul românesc le urez 'La mulţi ani', şi-mi exprim recunoştinţa veşnică faţă de cei care nu mai sunt printre noi", a scris Tăriceanu pe Facebok.El a amintit că sâmbătă de împlinesc 50 de ani de când primul om a ajuns pe Lună."Îmi vine greu să cred că a trecut o jumătate de secol de când Omul a ajuns pe Lună. A fost un eveniment care ne-a făcut să ne simţim cu adevărat măreţi, ca specie, care ne-a făcut să simţim că suntem destinaţi unor lucruri accesibile, cândva, doar imaginaţiei. Noi, românii, am fost singura ţară comunistă care a transmis în direct aselenizarea şi am urmărit-o, cu sufletul la gură, culmea ironiei, la televizoarele noastre sovietice. Să le mulţumim încă o dată acelor adevăraţi eroi pe nume Neil Armstrong, Edward 'Buzz' Aldrin şi Michael Collins, care, acum 50 de ani, au ajuns pe Lună, pentru că ne-au arătat că visele pot deveni realitate", a adăugat Călin Popescu Tăriceanu. AGERPRES/(AS - editor: Cătălin Alexandru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Acum 4 ore
20:50
FC Botoşani a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-1 (2-1), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a doua a Ligii I de fotbal.Oaspeţii au deschis scorul prin francezul Aissa Laidouni (12 - penalty), după care moldovenii au punctat de patru ori, prin Andrei Miron (20), Ionuţ Balaur (27, autogol), Stefan Askosvski (61) şi Enriko Papa (90).FC Botoşani e neînvinsă în acest campionat.FC Botoşani - FC Voluntari 4-1 (2-1), Stadion Municipal - BotoşaniAu marcat: Andrei Miron (20), Ionuţ Balaur (27, autogol), Stefan Askosvski (61), Enriko Papa (90), respectiv Aissa Laidouni (12 - penalty).Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov); arbitri asistenţi: Bogdan Gheorghe (Bucureşti), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) - CCA, Vasile Marcel (Bucureşti) - LPFAGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)  Sursa foto: (c) Fotbal Club Botoșani/Facebook.com
20:50
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă după-amiază la festivitatea de întâmpinare a Simonei Halep la Constanţa, eveniment organizat de administraţia locală în cadrul căruia campioana a prezentat publiculuitrofeul câştigat pe 13 iulie în turneul de la Wimbledon.După ce a parcurs drumul dintre Palatul Sporturilor şi Piaţa Ovidiu la bordul unui autocar supraetajat descoperit, arătând trecătorilor trofeul de la Wimbledon, Simona Halep a urcat pe scena special amenajată în Piaţa Ovidiu, de unde a adresat mesajul său de recunoştinţă tuturor celor care au avut o contribuţie în devenirea sa mare campioană a tenisului mondial.''Sunt recunoscătoare Primăriei Constanţa pentru că a făcut posibil acest eveniment, această întâlnire cu concetăţenii mei. Este o zi specială pentru mine şi sunt foarte emoţionată să văd că atâţia oameni au venit să ne bucurăm pentru acest trofeu, pentru care eu am muncit vreo 20 şi ceva de ani ca să-l dobândesc!'', au fost primele cuvinte spuse de campioană către publicul constănţean.În context, Simona Halep şi-a reafirmat recunoştinţa faţă de familia sa, dar şi faţă de antrenori şi de concetăţeni.''Aşa cum am spus, drumul nu a fost uşor până aici şi sunt multe persoane cărora vreau să le mulţumesc, dar o să încep cu familia mea, care m-a susţinut mereu şi fără de care nu aş fi putut ajunge aici, antrenorii mei, căci am început tenisul aici, aici am crescut, am învăţat cum să joc tenis şi ce înseamnă să fii un jucător de tenis. Fiecare dintre cei menţionaţi au pus o cărămidă importantă la temelia carierei mele. Vin cu drag mereu în Constanţa, care va rămâne pentru totdeauna oraşul meu de suflet. Avem un oraş deosebit!'', a afirmat campioana.În final, Simona Halep a transmis un mesaj motivaţional tuturor copiilor.''Îi sfătuiesc pe toţi copiii să creadă foarte mult în ei înşişi, să creadă că nimic nu este imposibil. Să aibă curaj şi încredere! Trebuie să fim buni şi să împărtăşim bunătatea celor din jurul nostru!'', a conchis, de pe scenă, campioana de la Wimbledon.Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, după ce a învins-o, la 13 iulie, în finală, pe americanca Serena Williams cu scorul de 6-2, 6-2. Halep a adus României primul titlu la simplu la Wimbledon, după două finale pierdute de Ilie Năstase, în 1972, cu Stan Smith (SUA) şi 1976, cu Bjorn Borg (Suedia).Halep a obţinut al doilea său titlu de Mare Şlem din palmares, după succesul înregistrat în 2018, la Roland Garros.Jucătoarea română în vârstă de 27 de ani a primit un cec de 2.350.000 lire sterline şi 2.000 de puncte, iar Williams s-a ales cu 1.175.000 lire şi 1.300 de puncte WTA.Halep, care jucat a cincea finală de Grand Slam, după trei la Roland Garros şi una la Australian Open, s-a impus în faţa uneia dintre cele mai bune jucătoare din istoria tenisului, Serena având şapte titluri la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) şi 23 de Mare Şlem în carieră. Williams a jucat anul trecut finala la All England Club şi la US Open. Dintre turneele de Mare Şlem, Simona nu a reuşit să ajungă în finala de la US Open, unde are o semifinală în 2015. Anul acesta, Halep a atins optimile la Australian Open şi sferturile la Roland Garros.AGERPRES/ (A autor: Dan Mihăescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
20:50
Secretarul de stat pentru relaţii bilaterale şi afaceri economice în spaţiul global, Monica Gheorghiţă, a inaugurat, sâmbătă, la Poiana Braşov, cea de-a XXVI-a ediţie a Cursurilor internaţionale "Nicolae Titulescu" pentru tineri diplomaţi.Tema din acest an este "Diplomacy and leadership: what role for EU in the 21st Century?", până în prezent luând parte la aceste cursuri peste 650 de tineri diplomaţi, mare parte dintre aceştia străini, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).A fost oficiată o slujbă Te Deum pentru omagierea memoriei marelui diplomat şi om politic român Nicolae Titulescu. Ceremonia a fost organizată la Biserica "Sfântul Nicolae" din Şcheii Braşovului.Acţiunea a continuat cu un mesaj adresat de secretarul de stat Monica Gheorghiţă celor 60 de tineri diplomaţi participanţi la cursuri, provenind din 40 de ţări, alături de care s-au aflat şefi ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti reprezentate la această activitate."Cultura este un instrument de putere necoercitivă, catalizator de menţinere a păcii, stabilităţii şi reconcilierii şi un motor al dezvoltării socio-economice şi umane durabile", a precizat secretarul de stat Monica Gheorghiţă.Referindu-se la tema centrală a cursurilor, arată MAE, secretarul de stat a reliefat relevanţa acesteia din perspectiva viziunii strategice promovate de Titulescu, care şi-a dedicat întreaga activitate diplomatică menţinerii păcii şi stabilităţii şi încurajării cooperării pe continentul european.Secretarul de stat a arătat totodată că România, în calitate de stat membru al UE şi NATO, continuă să urmeze această tradiţie, fiind un susţinător activ al valorilor şi principiilor care se află la baza proiectului european: democraţia, statul de drept, respectul pentru drepturile omului. În acest context, demnitarul român a evidenţiat parcursul european al României şi reuşitele sale în ultimii 30 de ani - între care obţinerea statutului de stat membru al NATO şi UE şi încheierea Parteneriatului Strategic cu SUA - rolul şi contribuţia statului român în cadrul celor două structuri euro-atlantice, importanţa extinderii UE şi NATO, rezultatele României în timpul deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, precum şi noile provocări globale pentru care diplomaţia actuală trebuie să găsească soluţii în permanenţă.Programul de diplomaţie publică Cursurile internaţionale "Nicolae Titulescu" pentru tineri diplomaţi, iniţiat de Ministerul Afacerilor Externe, a debutat în 1991 şi reprezintă, în plan simbolic, perpetuarea tradiţiei de cinstire a memoriei marelui om de stat, diplomatului, personalităţii de prim rang a scenei internaţionale care a fost Nicolae Titulescu.Ajuns, în acest an, la un prag de maturizare prin organizarea celei de-a XXVI-a ediţii, programul se înscrie în seria momentelor de referinţă privind activitatea ministerului, care reflectă evoluţiile din politica externă a ţării şi, nu în ultimul rând, din societatea românească.Cursurile contribuie la dezvoltarea cunoştinţelor în sfera relaţiilor internaţionale şi a diplomaţiei, dar şi la aprofundarea anumitor cunoştinţe specifice privind cultura, tradiţiile şi politica externă din spaţiul românesc. Până acum, peste 650 de tineri diplomaţi, mare parte dintre aceştia străini, au beneficiat de acest program de pregătire, iar anul acesta, s-au alăturat încă 60 de diplomaţi străini şi români, menţionează MAE. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: (c) www.mae.ro
20:20
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă că este gata să garanteze personal pentru rapperul american ASAP Rocky, deţinut în Suedia, şi că i-a spus acest lucru premierului suedez, informează AFP şi dpa."Am avut o convorbire telefonică foarte bună cu premierul suedez, Stefan Lofven, care m-a asigurat că cetăţeanul american ASAP Rocky va fi tratat corect", a scris preşedintele american pe Twitter."L-am asigurat că ASAP nu ar risca să fugă şi m-am oferit să garantez personal pentru eliberarea lui pe cauţiune sau altă alternativă", a adăugat el."Echipele noastre vor continua să vorbească şi noi am convenit să vorbim din nou în 48 de ore!", a precizat Donald Trump.ASAP Rocky, în vârstă de 30 de ani, al cărui nume real este Rakim Mayers, este suspectat de agresiune după o altercaţie pe 30 iunie la Stockholm. A fost arestat în 3 iulie în capitala suedeză, după un concert, împreună cu alte trei persoane.Un tribunal a subliniat apoi că el prezintă un "risc de a fugi", iar un procuror a cerut vineri menţinerea sa în detenţie până pe 25 iulie. El riscă până la doi ani de închisoare.Situaţia sa a ajuns la urechile lui Donald Trump, căruia vedeta de reality-show Kim Kardashian - care a fost primită de mai multe ori la Casa Albă - i-a cerut să intervină.Vineri, preşedintele Statelor Unite a scris pe Twitter că a discutat şi cu soţul lui Kim Kardashian, rapperul Kanye West, despre "încarcerarea lui ASAP Rocky''. "Atât de mulţi oameni ar dori să vadă acest lucru rezolvat rapid!", a scris Donald Trump.Originar din New York, ASAP Rocky a devenit cunoscut în 2011 cu lansarea unei compilaţii numite "Live. Love.ASAP''. În 2013, a continuat cu primul său album cu titlul "Long. Live.ASAP''.Mai mult de 610.000 de persoane au semnat o petiţie pe internet #JusticeForRocky cerând eliberarea lui.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
20:20
Jandarmii montani din cadrul posturilor Cheia, Sinaia, Buşteni, Azuga, Platoul Bucegi şi Breaza desfăşoară în acest weekend o campanie de prevenire împotriva animalelor sălbatice agresive, având în vedere desele semnalări ale prezenţei acestora pe traseele turistice şi în zonele de deal sau de munte locuite de oameni, informează Jandarmeria, sâmbătă, într-un comunicat de presă.Scopul acestor acţiuni este acela de a informa şi conştientiza cetăţenii cu privire la pericolul la care se expun apropiindu-se de animalele sălbatice - în special de urşi, fie în încercarea de a le alunga, fie de a le hrăni sau de a se filma/fotografia alături de ele.Pe timpul acestor acţiuni, echipaje ale Jandarmeriei montane Prahova vor fi prezente în arealele unde prezenţa urşilor a fost semnalată frecvent, pentru a oferi turiştilor informaţii cu privire la cea mai oportună reacţie pe care o pot avea în funcţie de situaţia în care se află.De asemenea, reprezentanţii Jandarmeriei vor distribui materiale cu conţinut informativ-preventiv, care pun accentul pe măsurile de siguranţă.Precizăm faptul că de la începutul anului jandarmii prahoveni au intervenit la 159 solicitări adresate Jandarmeriei Prahova în legătură cu animalele sălbatice al cărui efectiv s-a mărit considerabil. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)
19:50
Germania a salutat, sâmbătă, eroismul autorilor atentatului eşuat împotriva lui Hitler, acum 75 de ani, şi al liderului lor controversat, colonelul Claus von Stauffenberg, relatează AFP, EFE şi dpa.În cadrul unei ceremonii la Berlin, în faţa unor tineri recruţi ai armatei germane, cancelarul Angela Merkel a subliniat importanţa amintirii acestei aniversări într-un moment în care forţele de extremă dreapta câştigă teren din nou cu linia lor naţionalistă.''Ei (autorii atentatului) ne reamintesc că trebuie să fim vigilenţi. Ei ne reamintesc că trebuie să luptăm cu fermitate împotriva extremismului, antisemitismului şi rasismului în toate formele lor''. "Sunt momente în care neascultarea poate fi o datorie", a spus Merkel.Cancelarul a îndemnat la păstrarea vie a memoriei acestor eroi pentru ca lecţiile istoriei să nu fie uitate şi a reamintit că "dreptul la rezistenţă" în apărarea ordinii democratice este prevăzut în Constituţia Germaniei, scrisă la cinci ani după Capitularea celui de-al Treilea Reich."Au fost modele de soldaţi care s-au ridicat împotriva tiraniei", a declarat şi noul ministru al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, care a preluat acest portofoliu în această săptămână după alegerea predecesoarei sale, Ursula von der Leyen, pentru a prezida Comisia Europeană (CE).Pentru a pune capăt războiului, von Stauffenberg şi alţi conspiratori au încercat să-l ucidă pe Hitler. La 20 iulie 1944, colonelul a plasat o servietă cu o bombă activată sub masă în timpul unei reuniuni la cartierul general al Fuhrerului, numit "Vizuina lupului", în apropiere de Rastenburg, astăzi în Polonia.Tentativa de asasinat a eşuat, Hitler a supravieţuit cu răni uşoare. Colonelul, care participase la campania africană a mareşalului Rommel unde îşi pierduse un ochi şi o mână, şi alţi trei conspiratori au fost împuşcaţi în aceeaşi seară.Sute de persoane aveau să fie executate în săptămânile următoare, iar familiile lor persecutate.Operaţiunea cu numele de cod "Valkyrie" este cel mai celebru act de rezistenţă împotriva regimului Hitler.Personalitatea lui Claus von Stauffenberg este încă înconjurată de controverse, fie de cei care îl numesc trădător, fie de cei care susţin că grupul de conspiratori nu a acţionat din groaza faţă de monstruozitatea nazismului, ci pentru că erau frustraţi de desfăşurarea războiului pe care l-au pierdut.Se estimează că, dacă atentatul împotriva lui Hitler nu ar fi eşuat, ar fi putut fi evitate milioane de morţi pe câmpul de luptă între 20 iulie 1944 şi capitularea celui de-al Treilea Reich în mai 1945.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
19:50
Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig, care a ajuns în finală la BRD Bucharest Open după ce a născut la începutul acestui an, a declarat, sâmbătă, că nu a mai plâns niciodată pe teren, aşa cum s-a întâmplat la sfârşitul semifinalei cu Laura Siegemund, precizând că un eventual succes la turneul din Capitală ar fi ca "o eliberare" pentru ea."Nu a fost chiar un meci uşor. Uneori aparenţele înşeală. Am mai jucat cu Laura de două ori. Şi acum a fost un meci destul de greu, fizic şi mental. Din fericire pentru mine am reuşit să rămân foarte calmă de-a lungul meciului şi cred că poate din cauza asta a părut foarte uşor. Ştiam că dacă o să fac tot ceea ce trebuie probabil că va veni şi victoria. A fost la final un moment foarte emoţionant pentru mine. Nu mi s-a mai întâmplat să plâng pe teren sau alte chestii de genul ăsta. Pur şi simplu a fost totul foarte emoţionant, a fost o bucurie imensă pentru mine şi cred că de aceea am izbucnit în lacrimi. Să câştig aici ar fi un pas înainte, ar fi ca o eliberare. Eu am mai jucat o finală (n.r. - la Baku în 2015), pe care am pierdut-o. Ar fi un lucru pozitiv şi foarte frumos să câştig acum. Iar pentru turneu şi pentru românii care ne susţin în fiecare zi cred că ar fi la fel de frumos", a spus Ţig într-o conferinţă de presă."Din păcate pentru mine, simt că am evoluat ca jucătoare numai după ce am devenit mamă. Nu am învăţat prea multe în prima parte a carierei, chiar mai deloc. Încerc foarte mult să fiu mai umilă, mai docilă şi recunoscătoare pentru ceea ce primesc şi am primit de-a lungul anilor. Cred că într-o oarecare măsură maturitatea pe care am simţit-o o dată ce am devenit mamă m-a ajutat foarte mult în perioada aceasta. Văd lucrurile altfel, sunt mult mai calmă, mai relaxată, ştiu că viaţa nu se termină cu pierderea unui meci de tenis. Vreau să joc cât pot eu de bine, chiar dacă pare ceva mecanic. Să iau meci cu meci, să încerc să găsesc soluţii de a reveni în meci şi de a câştiga... pentru mine ăsta e obiectivul. Şi nu dacă o să câştig finala ce o să fie, sau dacă pierd finala ce o să fie... Sau dacă pierd în primul tur la următorul turneu o să fie tragedie... Nu, pur şi simplu o să fac tot ce ţine de mine şi sper să fie bine", a adăugat ea.Jucătoarea română, care ar putea intra în top 200 mondial în cazul în care va câştiga trofeul la Bucureşti, a afirmat că îşi va face un plan în funcţie de adversara din finală."Nu le cunosc aproape deloc pe celelalte jucătoare din semifinale (n.r. - Martina Di Giuseppe şi Elena Rîbakina). Pe Rîbakina am văzut-o puţin în meciurile trecute, ştiu că dă foarte tare în minge. Are un serviciu foarte puternic şi un clasament bun... Iar pe Martina nu am văzut-o... poate şi din cauza lipsei mele de pe circuit. O să mă uit la meci şi o să îmi fac împreună cu Răzvan (n.r. - antrenorul Răzvan Sabău) un plan pentru finală în funcţie de cine va câştiga meciul", a menţionat ea.Jucătoarea Patricia Ţig, singura româncă rămasă în competiţie, s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de simplu la BRD Bucharest Open după ce a învins-o pe germana Laura Siegemund, favorita numărul 6, cu scorul de 6-3, 6-1.Ţig este a treia jucătoare română care atinge finala competiţiei găzduită de Arenele BNR. Celelalte două care au ajuns în utimul act au şi câştigat trofeul, Simona Halep în 2014 şi 2016, respectiv Irina Begu în 2017.Aceasta este a doua finală din cariera jucătoarei române după cea din 2015 de la Baku, unde era învinsă de sportiva rusă Margarita Gasparian (scor 6-3, 5-7, 6-0).AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)
19:20
Un motociclist care se deplasa pe DN 1, la kilometrul 127+400 de metri, pe sensul de mers Ploieşti - Braşov, a efectuat o depăşire neregulamentară, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autocamion, a informat, sâmbătă, Centrul Infotrafic.Acesta este asistat la faţa locului de medicii de pe ambulanţă. Nu se cunoaşte momentan gravitatea leziunilor suferite.Circulaţia rutieră se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, valorile de trafic fiind intense pe sensul de urcare între Sinaia şi Buşteni, iar pe coborâre între Predeal şi Sinaia. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, Alexandru Cojocaru) Sursa foto: (c) Infotrafic/Facebook.com
Acum 6 ore
18:50
Autorităţile din Kurdistanul irakian au anunţat sâmbătă că au arestat un bărbat suspectat a-l fi ucis pe vice-consulul turc, împuşcat miercuri împreună cu doi irakieni într-un restaurant din Erbil, informează AFP şi Reuters.Bărbatul arestat este Mazloum Dagh, prezentat de serviciile de contra-terorism din Kurdistanul irakian drept un bărbat născut în 1992 şi originar din Diyarbakir, Turcia, a declarat într-un comunicat Consiliul de Securitate al Kurdistanului din Irak, fără a oferi alte detalii.Mazloum Dagh este, conform agenţiei de stat turce Anadolu, fratele lui Dersim Dagh, deputată din partea principalului partid pro-kurd din Turcia (HDP), a doua forţă de opoziţie din parlament.HDP este acuzat în mod regulat de preşedintele Recep Tayyip Erdogan că are legături strânse cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Această organizaţie, considerată "teroristă" de Ankara, UE şi Statele Unite, are multe baze în nordul Irakului, mai ales în Kurdistan. De la sfârşitul lunii mai, Turcia, care deţine şi ea baze în Irak, a desfăşurat o campanie masivă pentru a scoate PKK din Irak.Aripa armată a PKK a susţinut că nu are nicio legătură cu incidentul armat, însă Ankara a anunţat joi că a lansat cea mai extinsă operaţiune aeriană împotriva PKK în Kurdistanul irakian ca răspuns la "atacul crud din Erbil", capitala Kurdistanului irakian.Mulţi experţi cred că PKK este probabil să se afle în spatele atacului - calificat drept "terorist" de Erbil - în timp ce organizaţia a acuzat recent armata turcă de uciderea câtorva dintre comandanţii săi în raidurile din Irak.Miercuri, un bărbat înarmat cu două arme cu amortizoare, potrivit unor surse din domeniul securităţii, a deschis focul asupra unui grup de diplomaţi turci însoţiţi de irakieni într-un restaurant dintr-un cartier de lux din Erbil. Vice-consulul turc Osman Kose şi doi kurzi irakieni au fost ucişi.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)  Sursa foto: (c) www.kurdistan24.net
18:50
Uniunea Europeană a cerut Iranului să elibereze imediat petrolierul britanic capturat vineri în strâmtoarea Ormuz, avertizând că evoluţiile în jurul acestui caz prezintă riscul unei escaladări a unei situaţii deja tensionate, relatează dpa sâmbătă."Sechestrarea a două nave de către autorităţile iraniene în strâmtoarea Ormuz provoacă mare îngrijorare", spune un purtător de cuvânt al politicii externe a UE într-un comunicat."Într-o situaţie deja tensionată, această evoluţie prezintă riscuri de escaladare şi subminează eforturile care se fac pentru a găsi o modalitate de a rezolva tensiunile curente", adaugă comunicatul."Cerem eliberarea imediată a navei încă reţinute şi a echipajului său şi facem apel la reţinere pentru a evita noi tensiuni. Libertatea navigaţiei trebuie respectată în orice moment", spune UE.Pentru moment, Iranul a rămas surd la numeroasele apeluri - în special ale Parisului şi Berlinului - de a elibera nava care arborează pavilionul britanic. Londra l-a convocat sâmbătă pe însărcinatul cu afaceri al Iranului în Regatul Unit exprimându-şi "extrema dezamăgire" faţă de Teheran.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
18:50
Românca Bianca Pascu şi-a asigurat medalia de bronz în proba individuală de sabie, din cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă de la Budapesta, după ce s-a calificat sâmbătă în faza semifinalelor în care o va înfrunta pe Olga Harlan din Ucraina.Bianca Pascu le-a învins succesiv pe tabloul principal pe Iana Egorian (Rusia) cu 15-13, Olga Nikitina (Rusia) cu 15-7, Devi Chadalavada Anandha (India) cu 15-14 şi pe Anne Elizabeth Stone (SUA) cu 15-13.În semifinale, Pascu, 31 ani, va lupta cu Olga Harlan, 28 ani, campioană olimpică cu echipa la Beijing, cvintuplă campioană mondială şi octuplă campioană europeană la individual şi cu echipa.Bianca Pascu a reuşit deja cea mai bună performanţă din cariera ei, după medalia de bronz cucerită în 2017 la Europenele de la Tbilisi.AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
18:20
Peste 20.000 de persoane s-au adunat sâmbătă pe un larg bulevard din centrul Moscovei pentru a cere alegeri locale libere şi corecte, transmite AFP.Oamenii au ieşit în stradă la apelul opoziţiei după ce autorităţile ruse au invalidat înregistrarea a aproximativ 60 de candidaţi la alegerile parlamentare din Moscova, un scrutin planificat pentru luna septembrie."Este evident cel mai mare miting al opoziţiei din ultimii ani", a declarat opozantul Kremlinului şi bloggerul anticorupţie Alexei Navalny, prezent în stradă alături de aliaţi ai săi.Potrivit ONG-ului White Counter specializat în numărarea protestatarilor, cel puţin 22.500 de persoane s-au adunat la acest miting autorizat.Într-un discurs adresat mulţimii, Navalny, în vârstă de 43 de ani, a cerut autorităţilor să-i înregistreze pe toţi candidaţii până sâmbăta următoare, în caz contrar promiţând o nouă demonstraţie de amploare în faţa primăriei.Avocata Liubov Sobol, în vârstă de 31 de ani, apropiată a lui Navalny şi exclusă de la scrutin, s-a declarat convinsă de victorie. "Nu vom renunţa!", a spus ea.De asemenea exclus de la scrutin, opozantul Dmitri Gudkov a acuzat autorităţile de furtul voturilor alegătorilor, dar şi al viitorului lor. "Am trăit într-o ţară ocupată timp de 20 de ani", a spus fostul deputat.După o procedură de verificare, Comisia Electorală din Moscova a exclus, miercuri, 57 de candidaţi, inclusiv aproape toţi independenţii, invocând vicii de formă sau nereguli pe care aceştia din urmă le denunţă ca fiind fabricate în totalitate.Moscoviţii sunt chemaţi să voteze la 8 septembrie în alegerile locale şi regionale pentru a reînnoi mandatul de cinci ani al celor 45 de deputaţi ai parlamentului local, însărcinat să valideze deciziile primarului Serghei Sobianin, loial puterii.Potrivit legii, candidaţii independenţi ar trebui să adune semnăturile a cel puţin 3% din alegătorii lor potenţiali în fiecare dintre cele 45 de districte ale Moscovei, respectiv între 4.500 şi 5.000 de persoane, pentru dreptul de a candida.Dar candidaţii opoziţiei care au reuşit să îndeplinească aceste cerinţe au fost indignaţi de o procedură de verificare opacă care i-a descalificat şi i-a favorizat pe candidaţii pro-putere.Lipsită de participarea la alegeri mai importante, cum ar fi alegerile prezidenţiale, opoziţia s-a mobilizat puternic pentru aceste alegeri din Moscova, sperând să aibă obţină un cuvânt de spus în gestionarea bugetului uriaş al capitalei ruseşti.În contextul scăderii veniturilor şi stagnării economice, opoziţia doreşte, de asemenea, să se bazeze pe nemulţumirea în creştere a ruşilor.În ultimele luni, câţiva candidaţi ai puterii au fost dezaprobaţi în alegerile regionale în beneficiul comuniştilor şi naţionaliştilor, în timp ce partidul de guvernământ, Rusia Unită, înregistrează cele mai scăzute scoruri într-un deceniu.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
18:20
Patru membri ai unei familii, între care doi copii, au fost implicaţi într-un grav acccident rutier, sâmbătă, în judeţul Arad, iar un copil de 9 ani a fost declarat decedat, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit de un TIR.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, Călin Domşa, a declarat că accidentul a avut loc pe DJ 792A, la ieşire din Beliu spre Bocsig. Un autoturism şi un TIR s-au ciocnit, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare de la Garda Ineu, dar şi o unitate SMURD şi o unitate medicală a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad.Conform ISU, în autoturism se afla o familie, respectiv mama de 29 de ani, tatăl de 34 de ani şi doi copii, de 12 şi 9 ani. Toţi au suferit răni grave."Mama, tata şi copilul de 12 ani sunt conştienţi şi li se acordă îngrijiri medicale, însă copilul de 9 ani încarcerat a fost extras şi declarat decedat", a declarat Domşa.Ambele sensuri de circulaţie ale drumului judeţean au fost blocate, iar traficul va fi reluat în condiţii normale în jurul orei 19,00, după finalizarea cercetărilor la faţa locului. Poliţiştii urmează să stabilească dinamica producerii accidentului. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
17:50
Finala turneului de tenis WTA de la Lausanne (Elveţia), dotat cu premii de 250.000 dolari, se va disputa duminică între franţuzoaicele Alize Cornet, cap de serie 3, respectiv Fiona Ferro.În semifinalele de sâmbătă, Cornet, 29 ani, nr. 48 WTA, a învins-o pe germanca Tamara Korpatsch cu 6-3, 6-4, în timp ce Ferro, nr. 98 mondial, a eliminat-o pe americanca Bernarda Pera cu 6-1, 6-4.Cornet, care a câştigat în 2018 turneul de la Gstaad, care din acest an s-a mutat la Lausanne, va ataca al şaptelea ei titlu WTA, în timp ce Fiona Ferro nu are încă niciun titlu în palmares.AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor online: Ada Vîlceanu)
17:50
Un copil de 9 ani şi bunicul său, în vârstă de 63 de ani, au fost recuperaţi dintr-o zonă cu stânci în apropiere de Lacul Bâlea, a anunţat şeful Salvamont Sibiu, Adrian David."Un copil de 9 ani şi un adult de 63 de ani au rămas blocaţi pe stânci, la sud de lacul Bâlea. Echipa de salvatorii montani de la Bâlea a intervenit pentru salvarea lor, utilizând tehnici de salvare din abrupt", a precizat Adrian David.Cei doi sunt transportaţi la baza Salvamont de la Bâlea Lac. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
17:50
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc, sâmbătă, la intrarea în localitatea Găneasa dinspre Slatina, pe DN 65, informează un comunicat al Infotrafic transmis AGERPRES.În accident au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară, pe fondul unei depăşiri neregulamentare.La eveniment au intervenit pompierii Detaşamentului Slatina, cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare, o autospecială pentru descarcerare şi un echipaj SMURD, dar şi trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă.La sosirea echipajelor, şoferul autoturismului, în vârstă de 23 de ani, din oraşul Balş, şi un pasager aflat pe bancheta din spate, în vârstă de aproximativ 15 ani, au fost găsiţi încarceraţi, în stare de inconştienţă.Pentru extragerea victimelor, pompierii au îndepărtat mai multe elemente de caroserie.Cei cinci pacienţi, toţi de sex masculin, în vârstă de 12 ani, 13 ani, aproximativ 15 ani, 23 de ani şi 32 de ani, au fost transportaţi, fiind politraumatizaţi, la UPU Slatina. Bărbatul în vârstă de 23 de ani şi minorul de aproximativ 15 ani prezentau răni grave şi stare comatoasă.Şoferul autoturismului, în vârstă de 23 de ani, a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitat de cadrele medicale din cadrul UPU Slatina, fără rezultat favorabil, fiind declarat decedat. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
17:50
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, preşedinte interimar al PSD Sibiu, este unicul candidat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene la alegerile care au loc sâmbătă la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiu.La conferinţa de alegeri participă 250 de delegaţi şi preşedintele partidului, premierul Viorica Dăncilă, preşedintele executiv, Eugen Teodorovici, vicepreşedintele PSD Roxana Mânzatu şi secretarul general, Mihai Fifor.În jur de 20 de protestatari au fost prezenţi în faţa clădirii unde au loc alegerile PSD Sibiu, scandând "PSD, ciuma roşie!", "Hoţii!".Premierul şi miniştrii veniţi la Sibiu nu s-au întâlnit cu protestatarii, pentru că au intrat prin altă parte a clădirii. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.