Sudan: O "tentativă de lovitură de stat" a fost dejucată (general)

Agerpres, 12 iulie 2019 01:30

O "tentativă de lovitură de stat" a fost dejucată în Sudan, a afirmat joi un reprezentant al Consiliului Militar la putere după căderea lui Omar al-Bashir în aprilie, în timp ce în următoarele zile va fi semnat cu protestatarii un acord asupra tranziţiei, notează AFP."Ofiţeri şi soldaţi ai armatei, precum şi membri ai Serviciilor naţionale de informaţii, printre care unii în retragere, au încercat să dea o lovitură de stat", a declarat joi seară generalul Jamal Omar, la posturile naţionale de radio şi televiziune."Armata a reuşit să dejoace tentativa", şi-a exprimat satisfacţia generalul Omar, adăugând că 12 ofiţeri şi patru soldaţi au fost arestaţi, dar fără să precizeze când a avut loc această tentativă.O anchetă este în curs de desfăşurare pentru a stabili cine a organizat puciul, a precizat generalul.Anunţul a fost făcut în timp ce la Khartoum avea loc o întâlnire între reprezentanţi ai Consiliului militar şi lideri ai protestatarilor pentru a finaliza termenii unui acord asupra tranziţiei."Este vorba despre o încercare de a bloca acordul încheiat între Consiliul Militar de Tranziţie şi Alianţa pentru Libertate şi Schimbare, care urmăreşte să deschidă calea realizării cererilor poporului sudanez", a declarat generalul Omar.Vineri, cele două părţi au anunţat că s-a ajuns la un acord legat de instanţa care va gestiona tranziţia într-o perioadă de circa trei ani. Acordul prevede că militarii vor prezida instanţa în primele 21 de luni, iar civilii în ultimele 18 luni.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 15 minute
22:10
Secretarul de stat Maria Magdalena Grigore a subliniat joi, la conferinţa ministerială dedicată promovării libertăţii religioase organizată de Departamentul de Stat al SUA, faptul că România va fi mereu un susţinător şi un promotor al libertăţii religioase, precum şi al spiritului de toleranţă, informează MAE.Potrivit unui comunicat transmis de MAE, secretarul de stat pentru relaţii interinstituţionale, politici de dezvoltare şi umanitare, Maria Magdalena Grigore, a participat joi, la Washington, la cea de a doua ediţie a reuniunii "Ministerial to Advance Religious Freedom", organizată de Departamentul de Stat al SUA. Conferinţa a reunit peste 100 de miniştri de externe şi înalţi funcţionari guvernamentali din toate regiunile lumii. Participanţii au discutat despre provocările actuale ale libertăţii religioase şi au analizat şi identificat modalităţi concrete de combatere a persecuţiei religioase.Reuniunea ministerială, găzduită de secretarul de stat Mike Pompeo, este cel mai mare eveniment de acest fel din lume.Ministeriala s-a bucurat şi de prezenţa vicepreşedintelui american Mike Pence. Acesta a reafirmat angajamentele internaţionale de a promova libertatea religioasă şi s-a concentrat asupra rezultatelor concrete care produc schimbări durabile şi pozitive.În cadrul conferinţei, secretarul de stat Maria Magdalena Grigore a subliniat faptul că România va fi mereu un susţinător şi promotor al libertăţii religioase, precum şi al spiritului de toleranţă."Credem că diversitatea etnică şi religioasă sunt surse de dezvoltare, care îmbogăţesc orice cultură sau societate. Recenta vizită a Papei Francisc în România a confirmat armonia interconfesională din ţara noastră. A fost o oportunitate pentru noi să arătăm relaţia solidă dintre stat şi cultele religioase. Am demonstrat că suntem capabili să susţinem un dialog constructiv interreligios. Libertatea religioasă este un drept fundamental. Avem obligaţia morală de a apăra acest drept, de a-i proteja pe cei care nu se pot bucura de el şi de a susţine eforturile care au ca scop promovarea libertăţii religioase", a afirmat Maria Magdalena Grigore, conform comunicatului.Totodată, oficialul român a declarat că "educaţia are rolul cel mai important în dezvoltarea rezilienţei societăţii faţă de intoleranţa religioasă".Participanţii au discutat şi despre Fondul Internaţional pentru Libertate Religioasă, înfiinţat la ministeriala de anul trecut, care oferă acum asistenţă de urgenţă victimelor discriminării şi abuzului religios în întreaga lume. De asemenea, după apelul de anul trecut al secretarului de stat Mike Pompeo, guvernele partenere au găzduit conferinţe regionale dedicate acestui subiect.Cu prilejul acestui eveniment, ambasadorul SUA pe lângă Sfântul Scaun, Callista L. Gingrich, a anunţat că, în luna octombrie a acestui an, ca rezultat direct al acestei ministeriale, Statele Unite şi Sfântul Scaun vor găzdui un simpozion la Roma, ce va avea ca temă protejarea libertăţii religioase.România s-a asociat la două dintre declaraţiile conferinţei. Prima se referă la respectul pentru religie şi credinţă, iar a doua la protecţia lăcaşurilor de rugăciune, menţionează MAE.Anul trecut, în perioada 24-26 iulie, Departamentul de Stat al SUA a invitat reprezentanţii a 80 de guverne, peste 175 de reprezentanţi ai societăţii civile şi peste 100 de lideri religioşi să participe la prima ministerială dedicată libertăţii religioase.La finalul reuniunii din 2018, secretarul de stat Mike Pompeo a lansat Declaraţia şi Planul de acţiune de la Potomac, care reflectă importanţa promovării libertăţii religioase ca drept universal al omului. Planul de acţiune de la Potomac oferă foaia de parcurs pentru atingerea acestui obiectiv, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Antonia Niţă, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)
22:10
FCSB s-a calificat fără emoţii în turul al doilea preliminar al Europa League la fotbal, după ce a învins echipa moldoveană Milsami Orhei cu scorul de 2-1 (2-0), joi seara, în deplasare, în manşa a doua a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal.Vicecampioana României, care câştigase prima manşă cu 2-0, la Giurgiu, s-a impus prin golurile marcate de Cristian Dumitru (4), Răzvan Oaidă (42), ambii la primele reuşite în tricoul ''roş-albastru''. Golul de onoare al echipei din Orhei a fost reuşit de Vadim Bolohan (47).FCSB a controlat prima repriză şi a marcat rapid, în min. 4, prin tânărul Cristian Dumitru (17 ani), care a reluat din apropiere mingea recentrată de Oaidă.Coman (17) a reluat peste poartă din careu, după care Man (24) a pătruns frumos şi şutat cu efect, puţin alături de poartă.Milsami a avut o singură ocazie în prima repriză, în min. 30, când Vlad a respins o minge în faţă, dar apoi a salvat situaţia în faţa lui Maxim Antoniuc.Man a mai ratat o ocazie (40), după care Oaidă (42) a majorat diferenţa, cu o reluare simplă, la o minge întoarsă de Dumitru.Echipa de peste Prut a înscris în debutul reprizei secunde (48), prin Bolohan, care a profitat de o eroare a lui Belu, după o lovitură liberă executată de Andronic.Milsami a fost mai insistentă, iar Maxim Antoniuc a ratat două ocazii mari de gol, în min. 60 a scăpat mingea de sub control la 5 metri de poartă, iar în min. 85 a nimerit bara. Jardan a reluat din voleu (88), dar fără probleme pentru Vlad.Şi FCSB a avut o bară, prin tânărul Robert Ion (68).Echipa antrenată de Bogdan Andone a avut ceva probleme pe final, după ce a jucat în zece oameni din min. 81, când Mihai Roman s-a accidentat.În turul al doilea preliminar al Europa League, FCSB va înfrunta echipa armeană Alaşkert FC, care s-a impus cu 3-1 şi 3-0 în faţa macedonenilor Makedonija Skopje. FCSB va juca primul meci în deplasare, la Erevan, pe 25 iulie.Milsami Orhei - FCSB 1-2 (0-2)Au marcat: Vadim Bolohan (47), respectiv Cristian Dumitru (4), Răzvan Oaidă (42).Orhei, District Sport ComplexEuropa League - primul tur preliminar (manşa a doua)În prima manşă: 0-2Au evoluat echipele:Milsami: 31. Anatol Chirinciuc - 4. Vasile Jardan, 14. Artur Crăciun, 23. Vadim Bolohan (căpitan), 21. Sergiu Platică - 84. Alexandru Onica, 22. Andrei Rusnac (15. Sergiu Nazar, 81) - 16. Alexandru Antoniuc, 10. Gheorghe Andronic, 98. Victor Stînă (7. Veaceslav Zagaevschii, 67) - 9. Maxim Antoniuc. Antrenor: Veaceslav Rusnac.Rezerve neutilizate: 12. Vladislav Butuc - 8. Artur Pătraş, 17. Oleg Martin, 19. Guorguy Ba.FCSB: 99. Andrei Daniel Vlad - 70. Claudiu Belu-Iordache, 17. Iulian Cristea, 16. Bogdan Planic, 28. Mihai Roman I - 26. Răzvan Oaidă, 6. Dragoş Nedelcu, 10. Florin Tănase (căpitan; 23. Ovidiu Popescu, 72) - 98. Dennis Man (29. Robert-Andrei Ion, 64), 22. Cristian Dumitru, 7. Florinel Coman (21. Ioan Hora, 58). Antrenor: Bogdan Andone.Rezerve neutilizate: 34. Cristian Bălgrădean - 25. Ovidiu Perianu, 30. Laurenţiu Constantin Ardelean.Arbitru: Timotheos Christofi; arbitri asistenţi: Pavlos Georgiou, Marios Kalogirou; al patrulea oficial: Kyriakos Christodoulou (toţi din Cipru)Cartonaşe galbene: Stînă (15), Nedelcu (50), Crăciun (56), Andronic (62), Onica (75), Ion (85). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea) Sursa foto: FCSB/facebook.com
Acum o oră
21:40
Preşedintele Donald Trump a declarat joi că Statele Unite nu au în vedere sancţiuni împotriva Turciei, după ce această ţară a achiziţionat sisteme ruseşti de apărare antiaeriană S-400, transmite Reuters. "Nu ne gândim la asta chiar acum", le-a spus el ziariştilor de la Casa Albă.Precizarea a fost făcută la o zi după ce Washingtonul a exclus Ankara de la achiziţia avioanelor de ultimă generaţie F-35 şi din programul de construcţie a acestora.După scurt timp, cu ocazia unei întâlniri la Casa Albă cu premierul olandez Mark Rutte, Trump s-a contrazis, relatează DPA. "Ne gândim la asta" (la sancţiuni - n. red.) "Ne gândim, o să vedem ce facem", a spus el.Preşedintele a apreciat că este "o situaţie foarte, foarte dificilă" şi a repetat acuzaţia că administraţia condusă de predecesorul său Barack Obama "a făcut nişte greşeli foarte mari în legătură cu Turcia".Un purtător de cuvânt al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan exprimase ceva mai devreme nemulţumirea Turciei faţă de decizia părţii americane.Turcia intenţiona să achiziţioneze 100 de avioane "invizibile" F-35. SUA consideră că dotarea forţelor armate turce cu echipament din Rusia prezintă un risc pentru secretele noului avion.AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor online: Irina Giurgiu)
21:40
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a declarat, joi seara, că îi este greu să înţeleagă ce vrea preşedintele clubului Pamira Sibiu, Marius Daniel Vecerdea, cel care a contestat în instanţă alegerile pentru preşedinţia FRT din luna iunie."Eu nu ştiu ce vrea partea aialaltă, ca să nu îl numesc eu. Cum să numeşti un om care de patru ani nu face decât să pună piedici. Adică nu face ceva pozitiv. Pentru că dacă ar face ceva pozitiv ar fi ceva... E cam greu să înţelegi ce vrea... Înainte contesta că erau 350 de oameni (n.r. - la Adunarea Generală de alegeri a FRT) şi spunea că trebuie să fie 54. Acum contestă că de ce nu au fost 350 de membri. Iar asta îţi dă la un moment dat ideea să te gândeşti un pic la cap. Atâta tot", a afirmat Ţiriac, prezent, joi la ultima partidă a zilei la turneul BRD Bucharest Open.Întrebat dacă Ministerul Tineretului şi Sportului este de partea partea Federaţiei Române de Tenis în procesul cu Vecerdea, Ţiriac a răspuns: "Nu trebuie să fie nimeni de partea cuiva. Dacă există o lege, e egală pentru toată lumea şi trebuie respectată. Din păcate sunt unii care boicotează legea, o iau pe dinafară şi nu fac altceva decât să întindă legea. Toate aceste amânări peste amânări au făcut din Federaţia Română de Tenis un organism care nu a avut bani să îşi trimită nici juniorii la New York anul trecut sau acum doi ani. Şi suntem în situaţia în care suntem cam ultimii în Europa la juniori. Iar politicul de bine de rău pare că acum vrea. E şi logic să vrea. Pentru că dacă nu vrea acum când e Simona Halep pe cal mare, ce-o să vrea după. Oricum, gândiţi-vă ce se întâmplă după Simona şi veniţi să îmi spuneţi".Ion Ţiriac a fost ales, la 19 iunie, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, cu 32 de voturi obţinute la Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri. La alegeri au fost cinci candidaţi, Marius Daniel Vecerdea a obţinut 11 sufragii, Ion Ţupa 3, în timp ce Liviu Ursuleanu şi Răzvan Itu nu au obţinut niciunul din cele 46 de voturi exprimate. La Adunarea Generală de Alegeri au avut drept de vot cei 54 de membri asociaţi (n.r. - membrii semnatari ai Actului Constitutiv al Federaţiei Române de Tenis).Marius Daniel Vecerdea, care în luna iunie a candidat şi la un post de vicepreşedinte, a contestat în instanţă alegerile, iar joi a avut loc primul termen la tribunal.Vecerdea a deschis în ultimii ani mai multe procese împotriva Federaţiei Române de Tenis, el contestând în instanţă şi precedentele alegeri, din 17 noiembrie 2017, când George Cosac câştiga al doilea său mandat la conducerea FRT.AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Irina Giurgiu)
21:40
Jucătoarea română Jaqueline Cristian (numărul 210 WTA) a fost eliminată în optimile de finală ale turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, fiind învinsă de Elena Rîbakina din Kazahstan cu scorul de 6-1, 6-0.Jaqueline Cristian, care în turul 1 reuşise prima surpriză la BRD Bucharest Open prin victoria cu a cincea favorită, Sorana Cîrstea, a pierdut, joi, în doar 51 de minute.Pentru atingerea fazei optimilor de finală, Jaqueline Cristian va primi din partea organizatorilor 3.310 dolari şi 30 de puncte WTA.Rezultatele înregistrate joi la BRD Bucharest Open:simplu, optimi de finalăPatricia Maria Ţig - Anastasija Sevastova 6-2, 7-5Barbora Krejcikova - Aliona Bolsova (abandon) 6-0, 3-2Martina Di Giuseppe - Veronika Kudermetova (abandon) 2-6, 5-4Elena Rîbakina - Jaqueline Cristian 6-1, 6-0dublu, sferturi de finalăViktoria Kuzmova/Kristyna Pliskova - Sharon Fichman/Nina Stojanovic, 3-6, 7-6 (3), 10-6Irina Begu/Raluca Olaru - Irina Bara/Patricia Ţig (retragere).AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Irina Giurgiu)
Acum 2 ore
21:10
Universitatea Craiova s-a calificat în turul al doilea preliminar al Europa League la fotbal, după ce a învins formaţia azeră Sabail FK cu scorul de 3-2 (1-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în manşa a doua a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)
20:40
Cunoscuta mezzo-soprană britanică Dame Sarah Connolly s-a retras din distribuţia operei "Orfeu şi Euridice", de Christoph Willibald Gluck, montată la English National Opera (ENO) şi de pe afişul BBC Proms după ce a fost diagnosticată cu cancer la sân, informează Press Association.Artista, cunoscută pentru vastul său repertoriu, care variază de la opere baroce la creaţii din secol XX, urma să cânte în cadrul oratoriului "Copilăria lui Iisus", de Berlioz, programat în cadrul Proms pe 14 august, în timp în "Orfeu şi Euridice", ea urma să-l interpreteze pe Orfeu - alături de Sarah Tynan, care îi dădea viaţă soţiei acestuia, Euridice."Luna trecută, am primit un cadou nedorit de ziua de naştere, cancerul de sân. Ca şi atâtea femei afectate de această boală, mă voi confrunta cu tot ceea ce va veni cât de bine voi putea. Din cauza intervenţiei chirurgicale iminente, sunt nevoită să renunţ să cânt în 'Orfeu şi Euridice' şi în 'Copilăria lui Iisus' la BBC Proms. Sper, totuşi, să îmi îndeplinesc toate celelalte angajamente privind concertele şi înregistrările pe parcursul lunilor următoare", a precizat cunoscuta artistă într-o declaraţie.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu) Sursa foto: Sarah Connolly/twitter.com
20:40
Poliţia din oraşul Koln din vestul Germaniei a anunţat joi că a dejucat un posibil atac terorist după ce a efectuat razii la persoane din cercuri islamiste care au fost declarate un risc potenţial pentru public, relatează dpa."Am avut informaţii secrete că un atac ar putea fi iminent", a declarat Klaus-Stephan Becker, un responsabil al poliţiei din Koln.În timpul raidurilor, poliţiştii au controlat mai multe apartamente din Koln şi Dueren, precum şi un şantier în construcţii. Şase bărbaţi au fost reţinuţi.Unul dintre ei, un bărbat germano-libanez din Berlin, era cunoscut de ani de zile drept un pericol potenţial pentru public şi avea legături strânse cu cercurile jihadiste din capitala Germaniei.Bărbatul în vârstă de 30 de ani se mutase recent la Dueren, a spus Becker.Într-o convorbire interceptată, el a transmis cu claritate că este gata să comită un atac. Însă nu existau informaţii concrete privind unde şi când urma să aibă loc atacul, notează dpa.Potrivit autorităţilor din domeniul securităţii, bărbatul este "membru al unui grup multinaţional foarte conspirativ".În 2016, el şi-a asumat rolul de înlocuitor al imamului de la moscheea Fussilet din Berlin, cu care atacatorul de la târgul de Crăciun de la Berlin din 2016, Anis Amri, era de asemenea asociat.În Dueren, el s-a mutat în apartamentul unui german de 21 de ani care fusese declarat şi el un potenţial risc pentru public şi era considerat un "tânăr convertit radicalizat", a precizat Becker.El ar avea o predispoziţie spre violenţă şi a depus anul trecut jurământ de credinţă faţă de gruparea Statul Islamic.De asemenea, au fost arestaţi alţi doi germani convertiţi la islam, în vârstă de 20 şi 21 de ani. Nu în ultimul rând, au fost ridicaţi doi suspecţi de pe un şantier în construcţii de la Koln, care a fost vizat pentru că suspectul de 30 de ani este proprietarul unei companii care efectua lucrări acolo.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)
20:40
Antrenorul formaţiei FC Voluntari, Cristiano Bergodi, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că echipa sa nu a avut rezultate foarte bune cu FC Botoşani în ultimii ani, dar speră ca sâmbătă să reuşească să câştige partida din cadrul etapei a II-a a Ligii I."Sâmbătă avem un meci foarte dificil pentru că jucăm cu o echipă foarte bună. Noi nu am făcut foarte des rezultate bune acolo şi nu va fi uşor. O echipă bună şi nu a schimbat mulţi jucători. E o echipă omogenă din câte am văzut, joacă la fel ca anul trecut, e o echipă dificilă. Dar noi mergem încrezători acolo, vom încerca să câştigăm meciul şi sper că ne vom face treaba. Chiar dacă nu avem lotul complet. L-am luat pe Papazoglou, este un jucător bun, eu l-am cerut, acum să sperăm că va face o treabă bună la noi. Ne lipsesc trei-patru jucători. Vor veni şi jucători străini, aşa cum se întâmplă şi la celelalte echipe. Eu nu vreau jucători foarte mulţi, dar vreau jucători buni care pot să facă treabă", a declarat Bergodi.Tehnicianul italian apreciază că la început de sezon majoritatea echipelor de Liga I sunt în căutări, neavând loturile complete."Acum la toate echipele există schimbări de jucători, toate echipele caută o identitate de joc, în primele patru echipe am văzut loturi bune. Dar toate celelalte au probleme, zic eu. Nu este uşor să ai un început bun de sezon, pentru că vin jucători noi şi se adaptează mai greu. Eu sunt convins că vom face treabă bună, speram însă să vină jucătorii mai devreme, dar cred că avem tot timpul să creăm o echipă foarte bună şi performanţă bună, să avem un campionat mai liniştit", a mai spus Bergodi.Jucătorul Nicolas Gorobsov, ajuns la FC Voluntari în urmă cu două săptămâni, a afirmat că s-a integrat foarte repede în lotul pregătit de Bergodi."La Botoşani se câştigă puncte foarte greu dar mergem cu încredere, cu tupeu, cu dorinţa de a câştiga. Ne-am pregătit bine săptămâna asta, acum ce este mai important, este să câştigăm meciul. Eu cred că m-am adaptat bine la Voluntari. Am ajuns de două săptămâni şi din păcate nu am reuşit să fac pregătirea, pentru că am ajuns târziu. Am găsit un grup foarte frumos, unit, şi m-am adaptat foarte bine şi repede", a spus Gorobsov.El a precizat că nu a avut discuţii în ceea ce priveşte un posibil angajament cu FC Dinamo, ci doar o discuţie cu Mircea Rednic, pe vremea când acesta antrena formaţia alb-roşie.Partida FC Botoşani - FC Voluntari, din cadrul etapei a II-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 18:00.AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Irina Giurgiu)
20:40
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi că speră ca de luni sistemul informatic al cardurilor de sănătate să fie funcţional."Aşa cum mi-a fost transmis de către preşedintele Casei şi, repet, Ministerul Sănătăţii nu are niciun fel de competenţe în acest sistem, de luni ar putea intra în normal. Ei ne-au spus astăzi, mâine, dar eu vreau să las o marjă de siguranţă şi sper ca de luni să nu mai avem sincope. Îmi cer scuze tuturor utilizatorilor. Sper că de luni vom avea un sistem informatic funcţional", a afirmat Pintea, la postul B1 TV.Ea a spus că a fost informată că sistemul nu va funcţiona o perioadă deoarece există probleme tehnice şi a precizat că a solicitat un raport în acest sens."Am fost informată în urmă cu 17 zile că sistemul nu va funcţiona o perioadă, pentru că este nevoie de un reset, pentru că există nişte probleme tehnice. Acest sistem a dat rateuri în ultima perioadă, destul de multe. (...) S-a comunicat foarte prost din punctul meu de vedere. Cele 17 zile au fost prea multe, în primă fază a fost vorba despre cinci-şase zile şi, pe bună dreptate, lumea a început să se revolte", a adăugat Pintea.Ministrul a precizat că sistemul a fost subdimensionat, nu a fost asigurată mentenanţa, iar pe rol există un dosar penal pentru clarificarea unor aspecte.În privinţa modului de comunicare al CNAS, ministrul a cerut demiterea purtătorului de cuvânt al instituţiei. "Solicit acum, public, preşedintelui Casei, demiterea purtătorului de cuvânt", a spus Pintea. AGERPRES/(AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Acum 4 ore
20:10
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, că atât la Bacalaureat, cât şi la Evaluarea naţională numărul notelor modificate în urma contestaţiilor este ''excesiv'' de mare şi ia în calcul regândirea examenelor din punctul de vedere al conţinutului, al itemilor obiectivi, dar şi ca profesorii care au avut diferenţe mari să nu mai participe la corectare în următorii ani."În privinţa numărului de contestaţii între 42.000 şi 48.000, numărul de lucrări modificate este excesiv de mare, ceea ce este un mare semnal de alarmă pentru noi, care impune şi măsuri pentru a remedia această situaţie. Să regândim poate examenele, poate din punctul de vedere al conţinutului şi al itemilor obiectivi şi, nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte formarea celor care evaluează pentru că diferenţele sunt, după părerea mea, chiar inacceptabile", a afirmat Andronescu, la o conferinţă de presă.Ea a spus că ia în calcul examene cu itemi obiectivi, menţionând că acest lucru ar putea să-i supere pe unii dintre profesori."Fac o comparaţie. La Politehnică, de foarte mulţi ani de zile, lucrările scrise sunt pe itemi obiectivi, lucrarea este corectată în faţa elevului şi a unor martori, el ştie cu ce notă pleacă, nu mai avem atât de multe contestaţii, din care destul de multe au primit modificarea notelor. Cu itemi obiectivi nu vom mai ajunge în aceste situaţii şi va trebui să mergem în această direcţie. S-ar putea să-i supărăm pe unii dintre profesori, o să stăm de vorbă şi o să le explicăm că este calea către care trebuie să mergem. Foarte mulţi profesori spun că nu se poate ca la disciplina 'X' să dăm examen pe itemi obiectivi, dar uitaţi-vă testele Cambridge, Oxford, se dau pe itemi obiectivi şi nu are nimeni nicio problemă cu corectitudinea acestor examene. (...) Luăm în calcul. Când o să avem situaţia exactă o să elaborăm şi metodologia pentru examenele viitoare şi o să comunicăm", a adăugat Ecaterina Andronescu.În opinia sa, profesorii care au avut diferenţe mari în notare nu trebuie să mai participe la corectarea lucrărilor la examenele din anii următori."Nu cred că trebuie să trecem uşor peste aceste lucruri. Vom face o analiză şi vom cere fiecărui inspectorat şcolar, acolo unde au fost centrele de evaluare, să avem listele nominale ale profesorilor care au avut aceste diferenţe foarte mari. Prima măsură ar fi ca aceste cadre didactice să nu mai participe la evaluările anilor următori, iar o măsură pe care trebuie să o avem în vedere este să formăm aceşti evaluatori în aşa fel încât diferenţele să nu mai fie atât de mari, cum au fost anul acesta. (...) Cred că trebuie să fim exigenţi când e vorba de soarta copiilor, nu ne putem juca cu lucrul acesta. Trebuie să fim foarte atenţi când facem corectura unei lucrări, pentru că în spatele acelei lucrări este nu numai un copil a cărui soartă depinde de nota pe care o dăm, este familia, societatea", a susţinut ministrul. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 
20:10
Miniştrii de interne din ţările membre ale Uniunii Europene nu au reuşit joi să se pună de acord asupra unui mecanism ad-hoc de repartizare a solicitanţilor de azil care ajung la ţărmurile blocului comunitar, a declarat ministrul francez de interne, Christophe Castaner, adăugând că eforturile în acest sens vor continua, potrivit dpa.Franţa şi Germania au fost în fruntea eforturilor de a conveni asupra unui aranjament temporar între statele membre ale UE cu privire la distribuirea solicitanţilor de azil salvaţi în Marea Mediterană, în cadrul unor discuţii informale la Helsinki, la care a participat şi ministrul italian de interne, Matteo Salvini.Problema va fi reluată în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de externe şi de interne din UE luni la Paris, a afirmat Castaner, subliniind că obiectivul este de a convinge 15 ţări privind necesitatea creării acestui mecanism ad-hoc.Discuţiile, care au început miercuri seara, au prezentat 'opinii foarte diferite', potrivit ministrului francez de interne, în condiţiile în care unele ţări au refuzat să primească migranţi, altele au lansat apeluri la solidaritate, iar multe dintre ele şi-au exprimat îngrijorarea faţă de crearea unui mecanism care ar putea duce la stimularea migraţiei.Statele membre ale UE încearcă de mult timp să dea un răspuns comun la fluxurile de migranţi provenind din Africa de Nord prin Marea Mediterană.În trecut, Italia primea majoritatea sosirilor, dar actualul guvern populist de la Roma a pus piciorul în prag anul trecut, cerând ca şi alte state membre să accepte cota parte de migranţi într-o manieră echitabilă.'Miniştrii din mai multe ţări au apreciat politica italiană de apărare a frontierelor, ceea ce a dus la o reducere drastică a sosirilor în Europa şi a deceselor în Marea Mediterană', a menţionat Salvini într-un mesaj pe Twitter în timpul discuţiilor de la Helsinki.Cu toate acestea, miercuri, ministrul de interne italian a avut discuţii în contradictoriu cu omologii săi francez şi german cu privire la punctele de debarcare a migranţilor.Potrivit unui comunicat publicat joi de biroul lui Salvini, Franţa şi Germania au cerut un document în care să se afirme că statele mediteraneene de primă linie au responsabilitatea primară pentru a primi migranţi salvaţi pe mare, dar Italia şi Malta l-au respins.Biroul lui Salvini a declarat că există riscul ca numai solicitanţii de azil să fie redistribuiţi în alte state membre ale UE, lăsând Italia şi Malta cu 'clandestinii' care ar fi dificil de repatriat. Noi discuţii vor avea loc între Italia, Franţa, Germania, Malta şi Finlanda în septembrie, în Malta, conform comunicatului.AGERPRES/ (AS-autor:Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
20:10
Un bărbat aflat la pescuit, la o baltă din municipiul Caracal, s-a electrocutat şi a suferit arsuri pe circa 90% din suprafaţa corpului, potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Olt, Marian Furtună.Acesta a precizat că bărbatul electrocutat a fost transportat la Spitalul Municipal Caracal. Incidentul a avut loc la balta de la staţia de epurare din Caracal.Victima are 51 de ani şi este din Buzău.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, victima a fost transportată la spital de către un echipaj SMURD. Bărbatul electrocutat prezenta arsuri de gradul al doilea şi al treilea pe circa 90% din suprafaţa corpului."Pompierii SMURD Caracal şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţa Olt au intervenit în municipiul Caracal, în zona staţiei de epurare, pentru acordarea primului ajutor medical unui bărbat electrocutat în timp ce se afla la pescuit. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, cu domiciliul în comuna Pârşcov, judeţul Buzău, a fost găsit conştient, cu arsuri de gradul II şi III pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Olt. AGERPRES/(AS, autor: Cristina Matei, editor: editor: Antonia Niţă,editor online: Gabriela Badea, Irina Giurgiu)
19:40
Antrenorul echipei FCSB, Bogdan Andone, l-a titularizat pe tânărul atacant Cristian Dumitru în meciul cu Milsami Orhei, care va avea loc joi seara, la Orhei, în manşa a doua a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal.Ioan Hora va lua loc pe banca de rezerve, unde se află mai mulţi tineri, alături de Ovidiu Popescu.La Milsami a survenit o singură schimbare faţă de partida de la Giurgiu, Maxim Antoniuc fiind titularizat în locul lui Sergiu Nazar.În prima manşă, FCSB s-a impus cu 2-0.Echipele de start: Milsami: 31. Anatol Chirinciuc - 4. Vasile Jardan, 14. Artur Crăciun, 23. Vadim Bolohan (căpitan), 21. Sergiu Platică - 84. Alexandru Onica, 22. Andrei Rusnac - 16. Alexandru Antoniuc, 10. Gheorghe Andronic, 98. Victor Stînă - 9. Maxim Antoniuc. Antrenor: Veaceslav Rusnac.Rezerve: 12. Vladislav Butuc - 7. Veaceslav Zagaevschii, 8. Artur Pătraş, 15. Sergiu Nazar, 17. Oleg Martin, 19. Guorguy Ba. FCSB: 99. Andrei Daniel Vlad - 70. Claudiu Belu-Iordache, 17. Iulian Cristea, 16. Bogdan Planic, 28. Mihai Roman I - 26. Răzvan Oaidă, 6. Dragoş Nedelcu, 10. Florin Tănase (căpitan) - 98. Dennis Man, 22. Cristian Dumitru, 7. Florinel Coman. Antrenor: Bogdan Andone.Rezerve: 34. Cristian Bălgrădean - 21. Ioan Hora, 23. Ovidiu Popescu, 25. Ovidiu Perianu, 29. Robert-Andrei Ion, 30. Laurenţiu Constantin Ardelean.Arbitru: Timotheos Christofi; arbitri asistenţi: Pavlos Georgiou, Marios Kalogirou; al patrulea oficial: Kyriakos Christodoulou (toţi din Cipru) AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)  Sursa foto: FCSB/Facebook 
19:40
Jucătoarea de tenis Patricia Ţig a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că se bucură de victoria în faţa principalei favorite, letona Anastasija Sevastova, pentru că şi-a luat revanşa după înfrângerea suferită în faţa ei în urmă cu trei ani, tot la BRD Bucharest Open."Dacă ne bazăm pe clasament, probabil că aceasta a fost victoria carierei pentru mine. Dar eu sper să vină şi altele mult mai importante. Ştiam că Sevastova are un joc variat, eu am încercat să nu îi dau ritm şi să atac atunci când am ocazia. Mi-am luat revanşa după înfrângerea de acum trei ani. Mi-am dorit foarte mult victoria în acest meci. Chiar sunt foarte, foarte bucuroasă că am reuşit să câştig şi să joc exact cum mi-am dorit şi plănuit. Nu pot să spun eu că e surpriza turneului, probabil că se poate spune şi aşa. Eu nu mă simt inferioară niciunei jucătoare, ştiu că pe terenul de tenis am şansa mea să câştig dacă fac tot ce ţine de mine", a afirmat Ţig."Sevastova este un model de jucătoare pentru mine pentru că ştie să anticipeze ce urmează să facă adversara ei. Ştie să te pună foarte mult în dificultate, practic e modul în care şi eu vreau să joc tenis de acum înainte. M-am uitat mereu la meciurile Simonei Halep, dar în rest nu pot să zic că mi-a atras atenţia un turneu anume. Pur şi simplu am urmărit fetele jucând şi acum văd tenisul cu alţi ochi faţă de cum îl vedeam înainte", a adăugat ea.Jucătoarea în vârstă de 24 de ani a menţionat că a decis să se retragă din proba de dublu, acolo unde juca alături de Irina Bara, pentru a nu risca să se agraveze accidentarea de la încheietura mâinii stângi după ce a căzut în finalul partidei cu Sevastova."O să joc mâine la simplu, nu e nimic grav. Am căzut pe încheietură. Nu pot să joc dublu pentru că nu pot să risc o accidentare mai mare având în vedere că am şi alte turnee după BRD Bucharest Open. Am rămas trei fete în continuare în turneu, poate câştiga o româncă. Şi chiar ar fi frumos să câştige o româncă turneul de aici. Cred că publicul asta îşi doreşte şi o să încercăm să îi oferim această bucurie", a explicat ea.Ţig speră ca tenisul românesc să cucerească o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. "Ar fi frumos ca tenisul românesc să câştige o medalie la Jocurile Olimpice. Cred că există şanse la fiecare probă şi chiar mi-aş dori să se întâmple lucrul acesta. Şi pentru noi, ca jucători, dar şi pentru viitorii campioni", a afirmat jucătoarea.Jucătoarea română Patricia Ţig, venită din calificări, a realizat joi surpriza în optimile turneului BRD Bucharest Open, eliminând-o pe campioana en titre şi principala favorită, letona Anastasija Sevastova, scor 6-2, 7-5, şi calificându-se în sferturile de finală.Ţig şi-a luat revanşa după înfrângerea suferită în singura întâlnire cu Anastasija Sevastova, în 2016, tot la BRD Bucharest Open, când era eliminată în optimi (scor 6-2, 6-2). Acum, jucătoarea în vârstă de 24 de ani, care nu are loc în clasamentul WTA, a avut nevoie de 1 oră şi 39 de minute pentru a câştiga în faţa numărul 11 mondial.În sferturi, Ţig o va avea ca adversară pe cehoaica Kristyna Pliskova, cap de serie numărul opt. AGERPRES (editor: Marius Ţone, editor online: Gabriela Badea) 
19:40
Aprecierea oportunităţii măsurilor de amnistie şi graţiere colectivă ori individuală revine Parlamentului, respectiv preşedintelui României şi nu poate fi impusă o interdicţie generală de acordare a acestora în privinţa anumitor infracţiuni, se arată într-un comunicat de presă al CCR transmis joi.Plenul CCR a luat în dezbatere joi propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei iniţiată de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale USR, PNL, PMP şi PRO Europa. De asemenea, CCR a dezbătut propunerea legislativă pentru revizuirea Legii fundamentale iniţiată de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PSD şi ALDE.Cu unanimitatea voturilor celor opt membri prezenţi, CCR a decis că propunerile legislative au fost iniţiate cu respectarea prevederilor art.150 alin.(1) din Constituţie.CCR a statuat că o interdicţie constituţională prestabilită în privinţa vocaţiei cetăţenilor care au săvârşit o anumită categorie de infracţiuni de a beneficia de amnistie sau graţiere "încalcă principiul egalităţii, garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi demnitatea umană, valoare supremă a statului român".Totodată, potrivit CCR, propunerile legislative de revizuire a Constituţiei "limitează în mod excesiv puterea statului şi marja sa de apreciere, afectând, în mod nepermis, exercitarea puterii publice în favoarea/beneficiul cetăţenilor". Astfel, o categorie de cetăţeni este privată de o vocaţie pe considerente cu caracter circumstanţial, ceea ce, în această privinţă, echivalează cu "o suprimare a demnităţii umane şi a principiului egalităţii", a explicat CCR.Conform sursei citate, propunerile legislative de revizuire a Constituţiei "nu respectă justul echilibru" între două interese generale şi anume cel de a se executa/a se considera executată o hotărâre judecătorească de condamnare numai pe considerente care ţin de conduita condamnatului, expresie a efectivităţii justiţiei penale şi cel al respectării demnităţii umane şi a principiului egalităţii, afectându-se, astfel, "echilibrul sensibil existent între cele două interese ale statului şi societăţii"."Aprecierea oportunităţii măsurilor de amnistie şi graţiere colectivă ori graţiere individuală revine Parlamentului, respectiv Preşedintelui României şi nu poate fi impusă o interdicţie generală şi valabilă ad aethernam de acordare a acestora în privinţa anumitor infracţiuni", a arătat CCR.În ceea ce priveşte prevederile din propunerile de revizuire potrivit cărora nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării, CCR a constatat că nu se încalcă limitele revizuirii.Conform CCR, soluţia normativă preconizată nu este corelată cu art. 16 alin.(4) din Constituţie, în sensul că s-ar permite cetăţeanului Uniunii Europene, care nu deţine cetăţenia română, să fie ales în autorităţile administraţiei publice locale, chiar dacă a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.Referitor la prevederile din propunerea de revizuire a USR, PNL, PMP şi PRO Europa conform cărora cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European; nu pot fi aleşi în Parlamentul European cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării, CCR a decis că acestea nu încalcă limitele revizuirii.CCR a mai decis că nu încalcă limitele revizuirii prevederile privind ordonanţele de urgenţă din cele două propuneri de revizuire."Curtea a statuat că ordonanţa de urgenţă este un act emis în virtutea delegării legislative acordate Guvernului direct prin art.115 alin.(4) din Constituţie, fără ca acest lucru să însemne că legiuitorul constituant derivat nu poate limita domeniul de reglementare al ordonanţei de urgenţă", a menţionat Curtea Constituţională.Potrivit sursei citate, prevederile din propunerea de revizuire iniţiată de USR, PNL, PMP şi PRO Europa conform cărora CCR se pronunţă asupra constituţionalităţii ordonanţelor, la sesizarea Preşedintelui României, a 50 de deputaţi sau 25 de senatori, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau Avocatului Poporului, precum prevederile din cea iniţiată de PSD şi ALDE, potrivit cărora CCR hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind ordonanţele, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori nu încalcă limitele revizuirii.Referitor la prevederea din propunerea de revizuire a USR, PNL, PMP şi PRO Europa potrivit căreia CCR hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, CCR a menţionat că eliminarea controlului de constituţionalitate abstract a posteriori exercitat la sesizarea Avocatului Poporului în privinţa legilor reprezintă "o suprimare a unei garanţii instituţionale asociate apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale", ceea ce încalcă limitele revizuirii. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 
19:10
Internaţionalul de tineret Alexandru Cicâldău a fost titularizat de antrenorul Corneliu Papură în meciul pe care Universitatea Craiova îl va disputa joi, cu formaţia azeră Sabail FK, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în manşa a doua a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal.Cicâldău, unul dintre remarcaţii echipei României la Campionatul European Under-21 din Italia şi San Marino, va disputa primul său meci din noul sezon.Carlos Fortes va începe şi el din primul minut, în centrul atacului, iar Tiago Ferreira va face pereche cu Renato Kelic în centrul apărării. Pe banca de rezerve se află, printre alţii, Briceag, Mihai Roman II, Ivanov şi Florin Gardoş.La azeri s-a produs o singură modificare faţă de primul meci, Vugar Baybalayev a fost titularizat în locul celebrului mijlocaş ghanez Michael Essien, care este rezervă.Universitatea s-a impus cu scorul de 3-2 în meciul de la Baku.Echipele de start: Universitatea Craiova: 13. Mirko Pigliacelli - 27. Ivan Martic, 6. Renato Kelic, 2. Tiago Ferreira, 11. Nicuşor Bancu (căpitan) - 14. Kamer Qaka, 8. Alexandru Mateiu, 10. Alexandru Cicâldău - 22. Cristian Bărbuţ, 9. Carlos Manuel Dos Santos Fortes, 5. Bogdan Vătăjelu. Antrenor: Corneliu Papură.Rezerve: 1. Laurenţiu Popescu - 3. Marius Briceag, 4. Florin Borţa, 7. Mihai Roman II, 21. Antoni Ivanov, 23. Vasile Nicolae Constantin, 24. Florin Gardoş. Sabail: 12. Daniel Bozinovski - 34. Urfan Abbasov, 32. Elvin Yunuszade, 21. Erico, 13. Shahriyar Rahimov - 8. Eugeniu Cociuc, 14. Rahid Amirguliyev (căpitan), 5. Vugar Baybalayev - 91. Billal Hamdi, 22. Mirabdulla Abbasov, 10. Agabala Ramazanov. Antrenor: Aftandil Hajiyev.Rezerve: 25. Elhan Ahmadov - 3. Turan Manafov, 4. Eltun Yagublu, 6. Michael Essien, 7. Fahmin Muradbayli, 9. Mirsahib Abbasov, 11. Dylan Duventru.Arbitru: Helgi Mikael Jonasson; arbitri asistenţi: Johann Gudmundsson, Bryngeir Valdimarsson; al patrulea oficial: Ivar Orri Kristjansson (toţi din Islanda)AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)  Sursa foto: Universitatea Craiova / Facebook
19:10
* Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar realizării Drumului Expres Bacău - Neamţ va fi semnat până la sfârşitul lunii august, iar la sfârşitul lui iunie 2020 să fie lansate proiectarea şi execuţia acestui obiectiv, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat în vizită de lucru în judeţul Neamţ.* Transgaz continuă lucrările la faza întâi a conductei BRUA, unde a finalizat deja 215 kilometri de conductă, şi începe implementarea unor noi investiţii privind racordarea la gaze, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, remis, joi, AGERPRES.* Majoritatea românilor (80%) stochează în case bunuri nefolosite, care "adună praf", în valoare de 820 milioane de euro, media fiind de cinci obiecte pe fiecare gospodărie, reiese din rezultatele SONAR (Studiul Obiectelor Nefolosite ale Românilor).* Platforma Monitorul preţurilor carburanţilor, lansată de Consiliul Concurenţei în urmă cu două săptămâni, a înregistrat până acum 180.000 de căutări, iar unii distribuitori independenţi de combustibil s-au arătat interesaţi să adere la platformă, se arată într-un comunicat al instituţiei de concurenţă, remis, joi, AGERPRES.* Principala problemă a fermierilor români în prezent este lipsa forţei de muncă, în condiţiile în care oamenii nu vor să vină să muncească, indiferent de salariu şi de condiţii, ci preferă să stea acasă şi să primească ajutoare sociale de la stat.* Alocaţiile de stat pentru copii plătite în iunie 2019 au totalizat 591,35 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 167,01 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).* Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a eliberat, până în prezent, 11.688 de adeverinţe pentru beneficiarii Campaniei de plăţi pentru 2019.* Numărul de firme dizolvate a scăzut în primul semestru din 2019 cu 10,47%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 16.626 unităţi, faţă de 18.570 firme în 2018, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).* Necesitatea unei corecţii ample a bugetului consolidat nu poate fi pusă sub semnul întrebării, dar necunoscuta este "cum se vor face ajustările", cu ce efecte pentru oameni şi firme şi pe ce orizont de timp, susţine Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, într-un articol postat pe pagina de internet a instituţiei.* Adoptarea şi promulgarea Legii pensiilor deschide perspectiva lărgirii deficitului bugetar la 5,4% în 2021, iar în perioada următoare tema va fi modul în care ajustăm acest deficit, a declarat,joi, economistul-şef al BCR, Horia Braun, în cadrul unei conferinţe de presă.* Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 300 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 15 de luni, la un randament mediu de 3,28% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).* Coca-Cola HBC, al doilea producător de băuturi Coca Cola din afara SUA, a anunţat joi că în cursul anului următor va lansa produse marca Costa Coffee pe mai mult pieţe, inclusiv în România, după ce în 2018 grupul american Coca-Cola Co a cumpărat lanţul de cafenele Costa Coffee, în urma unei tranzacţii de 5,1 miliarde dolari, informează un comunicat de presă al companiei.* Lungimea reţelei de distribuţie a apei potabile din România a crescut, în 2018, cu 2,9% faţă de anul precedent, la 84.504 kilometri, în timp ce reţeaua de distribuţie a gazelor naturale a ajuns la 41.413 kilometri, cu 2,9% mai lungă, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), consultate de AGERPRES.* Companiile din domenii ca IT&C, externalizare a activităţilor (BPO - Business Process Outsourcing) şi managementul securităţii, sănătăţii şi mediului (SCC - Safety Certificate Contractor) au încheiat, în T2 din 2019, contracte pentru închiriere, pre-închiriere sau extindere a spaţiilor de birouri care însumează 42% din totalul tranzacţiilor pe aceste segmente din Capitală, se arată într-un comunicat de presă al unei companii specializate în domeniul imobiliar.* Centrul comercial Colosseum, localizat în partea de nord-vest a Bucureştiului, a obţinut de la Credit Europe Bank finanţarea necesară etapei de dezvoltare actuale, mall-ul care va găzdui noi branduri de modă, distracţie, petrecere a timpului liber, restaurante şi cafenele.* Avi Compact, cel mai important distribuitor al produselor Daikin în România de 13 ani, estimează că va încheia 2019 cu o cifră de afaceri de aproximativ 7,5 milioane euro.* Comisia Europeană a impus joi o amendă de 242 milioane euro producătorului american de chipuri Qualcomm, acuzat că a practicat preţuri de vânzare inferioare costului de producţie pentru a putea scoate de pe piaţă un concurent, informează AFP.* Cetăţenii francezi vor fi încurajaţi să rămână mai mult în câmpul muncii şi vor primi o pensie completă abia la 64 de ani, în loc de 62 de ani în prezent, conform propunerilor prezentate joi de consilierul special al Guvernului francez pentru reformarea sistemului de pensii, transmite Reuters.* Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord ar arunca economia britanică în recesiune şi ar creşte împrumuturile statului cu 30 de miliarde lire sterline pe an, a avertizat joi Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară (OBR), un organism independent de guvern, transmite AFP.* Miniştrii de Finanţe din grupul statelor puternic industrializate (G7) au ajuns joi la un consens cu privire la taxare giganţilor Internetului, precum Facebook şi Google, ceea ce deschide calea pentru un acord internaţional în acest dosar, a anunţat joi preşedinţia franceză a G7 la finalul reuniunii de la Chantilly, la nord de Paris, informează AFP.* Constructorul auto francez Renault, proprietarul Dacia, şi-a anunţat joi intenţia de a asambla două modele low-cost (Logan şi Duster) în Nigeria via un joint venture cu conglomeratul local Coscharis, informează AFP.* Grupul german Suedzucker, cel mai mare producător european de zahăr, a apreciat joi că situaţia de pe piaţă rămâne una dificilă din cauza preţurilor scăzute, care fac imposibilă relansarea în cursul actualului exerciţiu financiar, transmite Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
19:10
La solicitarea Conferinţei Preşedinţilor din Parlamentul European (PE), preşedintele legislativului comunitar David Sassoli va trimite în următoarele ore o scrisoare Consiliului UE prin care va reaminti sprijinul deplin al PE pentru numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european, informează joi un comunicat al instituţiei."Înainte de reuniunea informală a miniştrilor de justiţie şi afaceri interne de la Helsinki, Parlamentul doreşte să-şi reînnoiască angajamentul faţă de Laura Codruţa Kovesi drept candidat al său pentru funcţia de procuror-şef european. Este un lucru esenţial ca investigarea şi inculparea infracţiunilor împotriva bugetului UE, precum fraudă, corupţie şi fraudă transfrontalieră cu TVA să fie asigurate cât de curând posibil", a declarat preşedintele David Sassoli, citat în comunicatul PE.Potrivit articolului 14 al Regulamentului privind Biroul Procurorului Public European (EPPO), "Parlamentul European şi Consiliul vor numi de comun acord procurorul-şef european pentru un mandat de 7 ani care nu poate fi reînnoit. Consiliul va lua o decizie prin majoritate simplă". Numirea procurorului-şef european se face prin co-decizie de către Parlamentul European şi Consiliul UE.În mandatul anterior al PE, Comisia pentru libertăţi civile şi Comisia pentru control bugetar i-au audiat pe cei trei candidaţi reţinuţi pe lista scurtă de un comitet de selecţie: Laura Codruţa Kovesi (România), Jean-Francois Bohnert (Franţa) şi Andres Ritter (Germania). După aceste audieri şi voturi separate în fiecare comisie, Laura Codruţa Kovesi a fost aleasă drept candidatul favorit al PE pentru şefia EPPO.Candidatul favorit al Consiliului UE a fost francezul Jean-Francois Bohnert, iar cele două părţi nu au dorit să renunţe niciuna la propriul favorit în cadrul întâlnirilor de mediere care au avut loc până la încheierea fostei legislaturi a PE.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)
18:40
O placă memorială dedicată misiunii Apollo 11 a fost dezvelită, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună, pe Esplanada Bibliotecii Centrale de la Universitatea Politehnică Bucureşti (UPB) de Agenţia Spaţială Română (ROSA) şi UPB. Placa memorială îi înfăţişează pe cei trei astronauţi ai misiunii Apollo 11 - Neil Armstrong, Edwin (Buzz) Aldrin şi pilotul Michael Collins - cu mesajul "Misiunea Apollo 11 - Primii oameni care au păşit pe Lună - 20 iulie 1969". Placa va rămâne expusă în campusul UPB, lângă Esplanada Bibliotecii Centrale.Preşedintele Agenţiei Spaţiale Române, dr. fiz. Marius-Ioan Piso, a spus că anii '60 au reprezentat "perioada poate cea mai frumoasă de destindere mondială". Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO"În 1962 a zburat un prim astronaut, Iuri Gagarin, şi la foarte puţin timp după, din punctul nostru de vedere şi văzând acum lucrurile, un prim om a ajuns pe Lună. (...) După 50 de ani, lucrurile nu mai au aceeaşi viteză de evoluţie", a declarat Piso.Mihnea Costoiu, rector al UPB, a amintit că în anul în care primul om a păşit pe Lună încă nu era născut. Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO"În 1969 nu eram născut (...) dar aseară mi-a fost prezentat, din amintirea profesorilor noştri, momentul 1969 în Politehnică. Pe acest platou, în această piaţetă, studenţii erau mulţi, discutând, fremătând, uitându-se la un televizor la ce se întâmplă în acel moment, ca schimbare în lume. (...) Au trecut 50 de ani de atunci. După acea zi, ziarele bucureştene au relatat emoţia studenţilor din Politehnică la momentul aselenizării. După 50 de ani suntem aici împreună pentru a marca acest moment (...) încercând să dăm un mesaj nu doar pentru ceea ce a fost, ci mai ales un mesaj pentru generaţiile care vin. Dacă în anii '60 s-a putut, noi credem că avem datoria să putem mai mult şi dacă un vis care părea irealizabil milenii a fost îndeplinit, credem că, în această eră a tehnologiei, multe din visele noastre putem să le transformăm în această şcoală", a spus Mihnea Costoiu.Consilierul pentru Afaceri Publice al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Merry Miller, a afirmat că se simte onorată, nu doar pentru America, ci pentru toată lumea, să reprezinte Ambasada SUA la evenimentul organizat pentru sărbătorirea celor trei astronauţi "eroi". "Sâmbăta aceasta marcăm cea de-a 50-a aniversare a primului pas făcut de omenire pe Lună. Primul pas făcut de Neil Armstrong pe Lună a stârnit imaginaţia lumii întregi şi a ilustrat posibilităţile pe care omenirea le avea", a subliniat Merry Miller.Consilierul a lansat şi un mic concurs, în care i-a întrebat pe cei prezenţi numele pilotului care condus modulul lunar, premiul fiind o monedă aniversară de bronz emisă cu ocazia aniversării celor 50 de ani de la prima aselenizare pe Lună.Dr. Ing. Dumitru-Dorin Prunariu, singurul român care a zburat în cosmos, a mărturisit că în 1969 avea 17 ani şi nu se gândea că urma să devină cel de-al 103-lea cosmonaut al lumii. Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO"Atunci când Neil Armstrong a păşit pe Lună, eu aveam 17 ani şi cu multă emoţie stăteam în faţa televizorului la Braşov, în vacanţa de vară, cu părinţii, să urmărim acest eveniment epocal, căruia încă nu-i înţelegeam foarte bine însemnătatea. Nici nu mă gândeam atunci că România are acces la spaţiul cosmic, va avea şi mai mult acces la spaţiul cosmic şi că numai peste 12 ani de la zborul lui Neil Armstrong eu aveam să devin al 103-lea cosmonaut al lumii şi să reprezintă România în spaţiul extra atmosferic", a afirmat Prunariu.El a precizat că în prezent programele spaţiale sunt mult prea costisitoare pentru a putea fi realizate de o singură naţiune. "Un exemplu foarte bun îl reprezintă Staţia Spaţială Internaţională, unde numeroase naţiuni ale lumii au colaborat şi colaborează pentru a exploata eficient şi unde, nu de mult timp, şi România are o părticică pe ea, prin Agenţia Spaţială Europeană", a arătat Prunariu.În cadrul evenimentului, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române, dr. fiz. Marius-Ioan Piso, i-a înmânat profesorului Nicolae Florin Zăgănescu diploma de membru de onoare al Academiei Internaţionale de Astronautică. "Domnul profesor Zăgănescu este unul dintre cei mai vechi, poate cel mai vechi susţinător şi dezvoltator de activităţi spaţiale în România în viaţă şi în cadrul Academiei Internaţionale de Astronautică am reuşit ca domnul profesor Zăgănescu să primească diploma de membru de onoare al acestei academii. Această diplomă este acordată anual unui număr de două personalităţi anual. Academia are în total 1.200 de membri din toată lumea. Am avut onoarea ca propunerea noastră să fie aprobată de boardul Academiei", a spus Marius-Ioan Piso.Pe 20 iulie 1969, Neil Armstrong devenea primul om care a păşit pe Lună, la patru zile de la lansarea misiunii Apollo 11 de la Centrul Spaţial Kennedy. Modulul lunar a aselenizat la ora 20:17:40 UTC, în zona numită Mare Tranquillitatis. Neil Armstrong a coborât pe suprafaţa lunară şase ore şi jumătate mai târziu, sub privirile a aproximativ 600 de milioane de telespectatori de pe tot globul. A rostit apoi probabil una dintre cele mai cunoscute fraze din istorie: "Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire". Edwin (Buzz) Aldrin a devenit, după câteva minute, cel de-al doilea om care a păşit pe Lună.Până în zilele noastre, pe Lună au fost doar 12 astronauţi, ultimul dintre ei în anul 1972. Programul Artemis, coordonat de NASA în colaborare cu o serie de parteneri internaţionali, printre care şi Agenţia Spaţială Europeană, din care România face parte ca stat membru, îşi propune să schimbe acest lucru până în 2024. Aceasta este data planificată pentru aselenizarea misiunii Artemis 3, care va avea printre membrii echipajului şi prima femeie ce va păşi pe satelitul natural al Pământului. Programul Artemis îşi propune, de asemenea, să deschidă calea unei prezenţe umane pe termen lung pe Lună şi posibilitatea de explorare comercială a Lunii, inclusiv prin zboruri private. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Marilena Gheorghiță, grafician: Traian Arsenescu, editor online: Gabriela Badea) 
18:40
Fotbalistul român Ianis Hagi a dezvăluit joi, la prezentarea sa oficială la Racing Genk, că a ales să vină aici pentru proiectul pe care-l are clubul şi pentru şansa de a juca în Liga Campionilor, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF."Am optat pentru Genk graţie proiectului său. Este un club ce le-a permis întotdeauna jucătorilor lui să progreseze şi care face ca fotbaliştii săi tineri să fie mai buni", a afirmat fiul lui Gheorghe Hagi la prezentarea sa de la Luminus Arena."Singurul meu scop a fost să aleg o echipă capabilă să mă facă să evoluez", a continuat noul jucător al campioanei Belgiei, cu care a semnat în această lună un contract valabil cinci ani."Am venit la această echipă fiindcă sunt convins că aici pot progresa tehnic, fizic şi tactic", a spus Hagi. El a menţionat fotbalişti trecuţi pe la Genk înainte de a-şi face un nume în Europa, precum Kevin De Bruyne, Thibaut Courtois sau Kalidou Koulibaly.Ajuns la Genk după ce a disputat Campionatul European de tineret cu naţionala României, Hagi s-a obişnuit deja cu condiţiile de lucru şi de viaţă din Belgia."Aici e o atmosferă foarte bună. Mi se pare că toată lumea e foarte pozitivă. Nivelul echipei e cu adevărat ridicat, comparabil cu ceea ce vezi pe scena internaţională", a adăugat Hagi.La decizia de a veni la Genk au contribuit atracţia exercitată de Liga Campionilor şi prietenia cu Răzvan Marin, fostul său coleg de la Viitorul, transferat în această vară de la Standard Liege la Ajax."Toată lumea vrea să joace în Liga Campionilor, fiindcă e competiţia cea mai puternică. Ard de nerăbdare să fiu şi eu acolo. Sunt bun prieten cu Răzvan Marin şi mi-a spus lucruri bune despre campionat şi despre club", a declarat mijlocaşul.Prezenţa la Europeanul de tineret a făcut ca Hagi să aibă o vacanţă mai scurtă decât a majorităţii colegilor săi de la Genk. "Poate că stau mai prost din punct fizic decât restul echipei din cauza EURO", a recunoscut el.Ianis Hagi, care a vorbit într-o engleză foarte bună, a recunoscut că este "obişnuit" să fie comparat mereu cu ilustrul său tată, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. "Îmi place asta", a adăugat el.În lotul lui Genk mai este un român, Vladimir Screciu. AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)  Sursa foto: www.krcgenk.be 
18:40
* Jucătoarea română Patricia Ţig, venită din calificări, a realizat surpriza în optimile turneului BRD Bucharest Open, eliminând-o pe campioana en titre şi principala favorită, letona Anastasija Sevastova, scor 6-2, 7-5, şi calificându-se în sferturile de finală. Ţig a avut nevoie de 1 oră şi 39 de minute pentru a câştiga în faţa numărul 11 mondial. Ţig este a doua jucătoare română care se califică în sferturi după Irina Begu, cea care, miercuri, a trecut în optimi de slovena Kaja Juvan.* Jucătoarea română Patricia Ţig s-a retras, joi, din proba de dublu a turneului BRD Bucharest Open, din cauza accidentării la încheietura mâinii stângi suferite în finalul partidei de simplu cu Anastasija Sevastova. Ţig trebuia să joace, joi, alături de Irina Bara în sferturile de finală ale probei de dublu împotriva perechii favorite numărul 1 a turneului formată din Irina Camelia Begu şi Raluca Olaru. Aflată pentru prima oară pe tabloul principal la un turneu WTA după aproximativ 2 ani, Ţig a căzut în mâna stângă în finalul partidei cu Sevastova din optimi. Jucătoarea română a avut nevoie de îngrijirile medicului, dar a revenit pe teren şi a câştigat partida, calificându-se în sferturi. Ulterior, Ţig a luat decizia de a se retrage din proba de dublu pentru a se proteja şi a putea juca în continuare la simplu.* Fotbalistul român Ianis Hagi a dezvăluit joi, la prezentarea sa oficială la Racing Genk, că a ales să vină aici pentru proiectul pe care-l are clubul şi pentru şansa de a juca în Liga Campionilor, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. "Am optat pentru Genk graţie proiectului său. Este un club ce le-a permis întotdeauna jucătorilor lui să progreseze şi care face ca fotbaliştii săi tineri să fie mai buni. Am venit la această echipă fiindcă sunt convins că aici pot progresa tehnic, fizic şi tactic (...) ", a afirmat fiul lui Gheorghe Hagi.* Antrenorul echipei de fotbal FC Viitorul Constanţa, Gheorghe Hagi, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că îi place jocul formaţiei sale în acest început de sezon şi că speră că va continua pe acelaşi drum şi la partida cu Chindia Târgovişte, din cadrul etapei a II-a a Ligii I. "Să vedem cu ce formaţie o să abordăm meciul, pentru că jucăm la patru zile, apoi avem în Europa League. Intrăm într-un tur dinamic, cu meciuri la trei, patru zile şi vrem să rulăm tot lotul, să aibă fiecare oportunitatea de a juca", a spus Hagi.* Echipa de fotbal FC Voluntari a anunţat transferurile fundaşului sloven Milan Kocic şi atacantului grec Athanasios Papazoglou, pe pagina de Facebook a clubului.* Vicecampioana mondială de spadă, Ana-Maria Popescu, a fost eliminată joi în faza optimilor de finală ale Campionatelor Mondiale de scrimă de la Budapesta, după ce a fost învinsă cu 15-6 de ucraineanca Olena Kriviţka. În primele tururi pe tabloul principal de 64, Ana-Maria Popescu, nr. 2 în clasamentul mondial şi campioană olimpică la Rio în 2016 cu echipa, le-a eliminat pe Lizzie Asis (Venezuela) cu 15-11 şi pe Anqi Xu (China), campioană olimpică cu echipa la Londra 2012, cu 13-12. În optimi, Ana-Maria Popescu (ex-Brânză) s-a înclinat în faţa Olenei Kriviţka, medaliată cu bronz mondial în 2015 cu echipa şi în 2017 la individual.* Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de franţuzoaica Fiona Ferro cu 1-6, 7-6 (7-2), 7-5, joi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Lausanne (Elveţia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.* Fostul internaţional român Cristian Chivu este pe locul 9 pe lista celor mai scumpi jucători vânduţi de Ajax în istoria sa, scrie joi France Football, după despărţirile răsunătoare ale lui Matthijs de Ligt şi Frenkie de Jong de echipa din Amsterdam. Chivu s-a transferat în 2003 de la Ajax la AS Roma în schimbul a 18 milioane de euro. Fundaşul român venise la clubul olandez în 1999.* Matthijs de Ligt, transferat joi de Juventus Torino de la Ajax Amsterdam pentru 85,5 milioane de euro (75 milioane de euro, plus 10,5 milioane de euro bonusuri şi comisioane), a devenit la 19 ani cel mai scump fundaş din istoria fotbalului, în faţa unui alt olandez, Virgil van Dijk, scrie AFP. Van Dijk fusese transferat de la Southampton la Liverpool în ianuarie 2018 pentru 84 de milioane de euro.* Ştefan Radu le-a oferit o masă coechipierilor săi după ce a fost reprimit în lotul lui Lazio, iar preşedintele clubului, Claudio Lotito, a amintit parabola biblică a fiului risipitor în legătură cu fotbalistul român, scrie site-ul TuttoMercatoWeb.* Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a respins remarcile care sugerează că forul mondial a avut o atitudine de tip colonialist faţă de fotbalul african şi faţă de forul său de conducere, Confederaţia africană de fotbal (CAF), relatează Reuters. ''Am auzit de colonialism, că FIFA colonizează Africa din nou. Ce înseamnă asta, colonialism? Nu ştiu. Nu face parte din vocabularul meu", a spus Infantino.* Federaţia iraniană de fotbal s-a angajat că va permite accesul femeilor pe stadioane pentru a urmări meciurile echipei lor naţionale în preliminariile Cupei Mondiale 2022, dar are nevoie şi de o aprobare din partea guvernului Iranului, relatează DPA.* Preşedintele Republicii, Emmanuel Macron, va fi prezent la Turul ciclist al Franţei, urmând să se afle vineri la Pau şi apoi sâmbătă la Tourmalet, a anunţat, joi, Palatul Elysee, citat de cotidianul L'Equipe.* Maratonista kenyană Salome Jerono Biwott a primit o suspendare pe opt ani, după ce a încălcat codul antidoping pentru a doua oară, a anunţat joi Unitatea de integritate a atletismului (AIU), citată de Reuters. Biwott, 36 ani, a fost depistată pozitivă la norandrosteron, o substanţă interzisă, în luna aprilie după maratonul internaţional de la Sao Paulo. Ea a mai fost suspendată timp de doi ani pentru un alt test pozitiv în 2012. AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea) 
18:40
Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar realizării Drumului Expres Bacău - Neamţ va fi semnat până la sfârşitul lunii august, iar la sfârşitul lui iunie 2020 să fie lansate proiectarea şi execuţia acestui obiectiv, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat în vizită de lucru în judeţul Neamţ."La începutul mandatului, în judeţul Neamţ, am spus că se vor asfalta 150 km. Până în prezent s-au asfaltat 80 km, urmând ca încă 70 km să se facă între Moţca şi Castelul de Apă şi între Târgu Neamţ şi localităţile învecinate. Aici am fost în luna martie şi încă nu se întâmplase nimic. Acum vedeţi că lucrurile au luat o altă turnură. Investiţiile vor continua. Un alt lucru foarte important: vorbeam de lansarea proiectului de Drum Expres Bacău - Neamţ. Iată că am ajuns la final cu această procedură: s-au depus patru oferte. L-am rugat pe domnul director general al CNAIR să întrunească, de urgenţă, Comisia şi să evalueze acest proiect, astfel încât până la sfârşitul lunii august să avem semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Ca şi ţintă ne-am propus ca la sfârşitul lunii iunie 2020 să lansăm proiectarea şi execuţia. Deşi perioada de elaborare a studiului de fezabilitate este de 14 luni, voi discuta cu firma care va fi desemnată câştigătoare să comprimăm acest termen", a spus Cuc.Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis joi AGERPRES, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat, au verificat stadiul lucrărilor la obiectivele de infrastructură din judeţul Neamţ.În acest context, ministrul Transporturilor s-a deplasat pe şantierul de pe DN 15, Poiana Largului - Bicaz, unde sunt executate lucrări de refacere a corpului drumului în zona afectată, înlocuirea zidului de sprijin, refacerea şanţurilor de scurgere şi montarea de parapet metalic. Barajul Bicaz a beneficiat zilele trecute de lucrări de reparaţii asfaltice pe suprafeţe întinse, executate în regie, de Secţia de Drumuri Naţionale Piatra Neamţ."Spuneam, la un moment dat, în 2017, când am fost aici în prima vizită la Poiana Lacului Bicaz, vorbim de un drum cu un impact turistic foarte mare, un drum care este tranzitat de mulţi turişti, un drum care a fost construit în perioada de după cel de Al Doilea Război Mondial, că nu s-a mai intervenit de foarte mult timp. Iată că Guvernul a alocat sume semnificative pentru asigurarea drenajelor, scurgerilor şi elementelor de siguranţă. Se lucrează intens şi o să mergem acum să vedeţi exact ce se întâmplă la faţa locului. L-am rugat pe domnul Laicu (directorul DRDP Iaşi), dacă tot ne apucăm de o treabă să o facem până la capăt. Să nu mai facem doar fragmente. Să identifice toate punctele nevralgice, astfel încât să putem aloca sumele necesare şi să închidem absolut toate problemele pe acest drum, ca să îl finalizăm şi să poată fi dat în circulaţie aşa cum trebuie, fără calamităţi, fără alunecări de teren şi fără problemele care au persistat în trecut", i-a îndemnat Răzvan Cuc pe constructori.Totodată, şeful de la Transporturi a menţionat şi podurile care trebuie realizate în zonă."Tot atunci am vorbit şi despre două poduri şi marcajele rutiere. Sunt mulţi turişti în zonă şi, practic, marcajele sunt un element de siguranţă important pe drumul naţional. Haideţi să ne apucăm şi de poduri. Ştiu că soluţia tehnică este separată, am văzut că la Preluca aţi finalizat podul. Aşa am promis şi aşa trebuie să se întâmple. Aveţi bani alocaţi. Haideţi şi să finalizăm ceea ce aţi promis că se va face în judeţul Neamţ! Voi veni să monitorizez, să văd că lucrurile se întâmplă aşa cum am promis şi continuaţi în acelaşi ritm alert cu partea de întreţinere. Am fost acum pe câteva poduri şi am văzut că trebuie lucrat. Lucraţi şi la parapete!", a spus ministrul.Răzvan Cuc a adăugat că va continua seria de vizite pe şantierele obiectivelor de infrastructură gestionate de minister pentru a se asigura că lucrările se vor finaliza în termenele asumate de antreprenori şi cu respectarea standardelor de siguranţă şi calitate. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
18:40
* Paşaportul Sorinei, fetiţa din judeţul Mehedinţi adoptată de soţii Săcărin, care deţin cetăţenie română şi americană, nu a ajuns de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a Parchetului General la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Dolj, organul emitent, pentru a putea fi eliberat.* Mii de oameni sunt aşteptaţi şi în acest an să urce pe Muntele Găina, la "Târgul de Fete", cea mai veche, mai mare şi mai cunoscută sărbătoare populară din România, organizată anual în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie).* Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că una dintre problemele cu care se confruntă unităţile militare este lipsa de personal, existând unele cu o acoperire de 31-35%.* Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, consideră că decizia CCR cu privire la proiectul de revizuire a Constituţiei depus de PNL este "ciudată" şi "pare a fi în favoarea infractorilor", ea aducând în discuţie necesitatea unei dezbateri privind reorganizarea funcţionării Curţii Constituţionale.* Paramedicii din cinci judeţe ale ţării, care acum sunt încadraţi ca personal civil, ar putea trece în subordinea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă până la sfârşitul acestui an dacă Senatul va aproba legea care stipulează acest lucru chiar la începutul sesiunii parlamentare de toamnă, a declarat, joi, preşedintele Asociaţiei Salvital-SMURD Hunedoara, Petru Mărginean.* Un plutonier adjutant în cadrul ISU Oltenia, în vârstă de 46 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 300 dolari de la un martor denunţător, pentru a-i facilita plata unor taxe vamale mai mici la Vama Craiova pentru un autoturism de lux.* Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a semnat ordinul de încetare a mandatului de primar al comunei Ipoteşti pentru Sorin Augustin Tofan, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în care acesta se afla.* Preşedintele Clusterului Regional Agrofood, Silviu Manole, afirmă că, din păcate, la nivelul societăţii româneşti nu există o educaţie în spiritul unui trai sănătos, bazată pe o alimentaţie corectă, iar din acest motiv foarte mulţi români suferă de obezitate şi de alte boli.* Persoanele cu afecţiuni neurovasculare şi spinale, atât adulţi, cât şi copii, pot fi diagnosticate de medicii de la Spitalul de Neurochirurgie "Prof. Dr. Nicolae Oblu" din Iaşi cu ajutorul unui sistem angiografic unic în ţară.* Prefectul de Vâlcea, Florian Marian, a afirmat joi că suprafaţa judeţului s-a mărit cu 87 de hectare de teren, zona fiind preluată de comuna Voineasa de la comuna Şugag, judeţul Alba, în urma actualizării limitei administrative dintre cele două localităţi.* Destinaţiile favorite în sezonul estival din judeţul Maramureş sunt pensiunile rurale, trenul cu aburi Mocăniţa, Cimitirul Vesel din Săpânţa şi bisericuţele din lemn aflate în patrimoniul UNESCO, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedinta Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural din Romania (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. AGERPRES / (AS - editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 
18:40
*** Curtea Constituţională a României a decis că trebuie lăsat la latitudinea legiuitorului să stabilească pe cine amnistiază, au declarat oficiali ai instituţiei, pentru AGERPRES. Curtea a discutat pe marginea respectării dispoziţiilor constituţionale în cazul celor două proiecte de revizuire a Constituţiei depuse pentru dezbateri în Parlament de PNL-USR şi PSD-ALDE.* Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să demisioneze necondiţionat şi imediat din funcţie, având în vedere decizia Curţii Constituţionale, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. "Amnistia şi graţierea - însemnând clemenţa faţă de oameni aflaţi în situaţii speciale - sunt măsuri care s-au născut odată cu istoria, acum mii de ani, şi nimeni nu şi-a permis vreodată, nici chiar comuniştii, să le ştirbească", a subliniat Tăriceanu.* Decizia CCR este surprinzătoare în condiţiile în care milioane de români s-au exprimat în favoarea interzicerii amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie la referendumul de pe 26 mai, a afirmat preşedintele PNL, Ludovic Orban.* Uniunea Salvaţi România susţine că decizia CCR de a respinge proiectul de revizuire a Constituţiei pe care l-a iniţiat cu PNL "ignoră votul a peste 6,4 milioane de români" şi anunţă că va continua lupta la nivel parlamentar pentru transpunerea rezultatelor referendumului din 26 mai, cât şi pentru adoptarea iniţiativei civice "Fără penali în funcţii publice".*** Ministerul Sănătăţii aşteaptă din partea conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate un raport cu privire la sistemul informatic al cardului de sănătate, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, adăugând că urmează să propună Secretariatului General al Guvernului înlocuirea conducerii CNAS din cauza nefuncţionării acestui sistem. Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, spune că nu ia în calcul demisia. CNAS a transmis că decontarea serviciilor se va face pe baza raportărilor atunci când Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate nu funcţionează.*** Secţia pentru judecători a CSM a validat-o pe judecătoarea Corina Corbu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În şedinţa CSM, actuala şefă a Instanţei supreme, Cristina Tarcea, a contestat candidatura depusă de Corina Corbu, pe motiv că procedura ar fi nelegală, fiind iniţiată înainte de expirarea mandatului său. AGERPRES/(autor: Florin Marin, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 
Acum 6 ore
18:10
Aplicaţia FaceApp, care le permite utilizatorilor să-şi modifice chipul în fotografii, făcându-i mai tineri, mai bătrâni sau mai atrăgători, şi care a devenit recent extrem de populară pe reţelele sociale, a făcut miercuri obiectul mai multor avertismente în Statele Unite şi Marea Britanie, un senator american democrat cerând chiar o investigaţie a poliţiei în legătură cu "riscurile pentru securitatea naţională şi viaţa privată" pe care le reprezintă utilizarea acestei aplicaţii, relatează joi AFP şi Reuters.Creată de societatea rusă Wireless Lab, această aplicaţie propusă în versiune gratuită există din 2017, însă a devenit extrem de populară datorită funcţiei de îmbătrânire a chipului. Fotografii cu feţele îmbătrânite ale unor celebrităţi, precum cântăreţul Drake, rapperiţa Cardi B sau campionul NBA Stephen Curry, şi ale unor necunoscuţi cu riduri şi părul alb, s-au răspândit cu viteză pe Internet.FaceApp este în prezent cea mai descărcată aplicaţie gratuită de pe Google Play, cu peste 100 de milioane de utilizatori.Aplicaţia permite descărcarea unei fotografii a utilizatorului şi modificarea acesteia cu ajutorul inteligenţei artificiale pentru a-i adăuga un zâmbet, a-l face mai tânăr, mai bătrân, mai atrăgător sau pentru a-i modifica culoarea tenului.Chuck Shumer, senator democrat al statului New York şi liderul minorităţii democrate din Senatul american, a tras miercuri un semnal de alarmă."FBI şi FTC (organism care protejează consumatorii în Statele Unite) trebuie să evalueze imediat riscurile pentru securitatea naţională şi viaţa privată în condiţiile în care milioane de americani folosesc FaceApp", a scris el pe Twitter. Aplicaţia "este proprietatea unei companii cu sediul în Rusia şi utilizatorii trebuie să ofere un acces complet şi irevocabil la fotografiile şi datele lor personale din telefon", a atras el atenţia.Într-o scrisoare transmisă FBI şi FTC, politicianul american afirmă că locaţia FaceApp în Rusia ridică semne de întrebare dacă compania furnizează datele cetăţenilor americani unor părţi terţe, posibil chiar unor guverne străine.Wireless Lab, înfiinţată în St. Petersburg, are în prezent sediul în Skolkovo, un parc de activităţi de înaltă tehnologie lângă Moscova, numit adesea "Silicon Valley din Rusia".În opinia senatorului american, "ar fi profund îngrijorător dacă informaţiile personale sensibile ale cetăţenilor americani ar fi fost oferite unei puteri străine ostile angajate în ostilităţi cibernetice împotriva Statelor Unite".Totodată, Information Commissioner's Office (ICO), autoritatea pentru protecţia datelor din Marea Britanie, a declarat joi că "are în vedere" îngrijorările legate de serviciul FaceApp cu privire la problemele privind confidenţialitatea, relatează Press Association.ICO nu a precizat dacă a deschis o anchetă în legătură cu această aplicaţie, dar a avertizat oamenii să fie atenţi la ce informaţii oferă atunci când descarcă o aplicaţie."Suntem conştienţi de temerile privind FaceApp şi le vom analiza", a declarat o purtătoare de cuvânt a autorităţii britanice."Sfătuim oamenii care descarcă orice aplicaţie să verifice ce se va întâmpla cu informaţiile lor personale şi să nu furnizeze detalii personale până când nu sunt siguri cu privire la modul în care acestea vor fi utilizate", a mai spus oficialul britanic.Şeful companiei ruse Wireless Lab, Iaroslav Gontcharov, a dat asigurări, într-un interviu acordat Washington Post, că FaceApp nu foloseşte fotografiile pentru alte utilizări în afara aplicaţiei şi că majoritatea fotografiilor sunt eliminate de pe servere în termen de 48 de ore de la descărcare. El a afirmat că, deşi compania are sediul în Rusia, datele utilizatorilor nu au fost transferate în altă parte.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
18:10
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său rus Vladimir Putin au convenit joi, în cadrul unei convorbiri telefonice, "să consolideze eforturile" pentru a salva acordul nuclear iranian, a anunţat Kremlinul, relatează AFP.Cei doi preşedinţi "au subliniat faptul că acordul este un factor important pentru a asigura securitatea în Orientul Mijlociu şi regimul de neproliferare nucleară" în cursul convorbirii telefonice care a avut loc la iniţiativa Franţei, potrivit Moscovei.Ei au "notat importanţa consolidării eforturilor tuturor statelor interesate în menţinerea în totalitatea sa a acordului" încheiat în 2015.Cei doi şefi de stat au discutat şi despre conflictul din Siria şi Macron a acceptat invitaţia lui Vladimir Putin la manifestările pentru marcarea a 75 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste în cel de Al Doilea Război Mondial, de pe 9 mai 2020, de la Moscova, a precizat Kremlinul.Tensiunile continuă să se amplifice în regiunea Golfului după retragerea unilaterală a SUA, în mai 2018, din acordul privind dosarul nuclear iranian semnat în 2015.Teheranul s-a angajat prin acest text să nu încerce să dezvolte bomba atomică şi a acceptat să-şi reducă drastic programul nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale care îi sufocă economia.Însă reintroducerea sancţiunilor americane are drept efect izolarea aproape totală a Iranului de sistemul financiar internaţional şi pierderea a aproape tuturor clienţilor pentru petrolul său, notează AFP.În replică la retragerea SUA, Teheranul a început în iulie să nu-şi mai respecte anumite obligaţii prevăzute de acord, la care Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania sunt încă participante.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)
18:10
Secţia pentru judecători a CSM a validat-o, la 18 iulie 2019, pe judecătoarea Corina Corbu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Corina Alina Corbu s-a născut la 6 august 1972. A urmat cursurile Liceului "Emil Racoviţă" din Vaslui şi ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, conform CV-ului postat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, old.csm1909.ro.În 1999 şi 2000 a urmat cursuri postuniversitare de drept privat şi penal iar în 2004 a urmat Programul de formare continuă la disciplina "CEDO-Aspecte de drept civil" organizat de Institutul Naţional al Magistraturii. În anul 2005 a urmat Şcoala doctorală în domeniul Drept la Universitatea din Bucureşti iar între 2007 şi 2008, programul de masterat "Organizarea instanţelor şi parchetelor" la Universitatea Ecologică.A urmat stagii de pregătire la Institutul Naţional al Magistraturii în domeniul dreptului comercial şi al CEDO (2004-2006), la Bordeaux şi Paris în materia CEDO (2005), în Germania, în domeniul reorganizării şi evaluării resurselor umane (2005), la Roma, în domeniul managementului sistemului judiciar (2007), şi la Madrid şi Barcelona, în domeniul organizării şi funcţionării sistemului judiciar (2008), mai notează CV-ul citat.A lucrat ca judecător la Judecătoria Murgeni (1998-2000) şi apoi la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (2000-2002). Între 2002 şi 2005 a fost judecător la Tribunalul Bucureşti, unde a ocupat funcţiile de preşedinte al Secţiei a VI-a Comercială şi preşedinte al Comisiei pentru constatarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei Române.Din 2005 a lucrat la Consiliul Superior al Magistraturii, unde a ocupat funcţiile de director al Direcţiei resurse umane şi organizare (2005-2006) şi de secretar general, începând cu 2006.A mai ocupat poziţiile didactice de formator la Institutul Naţional al Magistraturii, a fost titularul cursului "Dreptul societăţilor comerciale" la Universitatea Româno-Americană, unde a fost şi lector, conform sursei citate.Începând cu 2010, Corina Alina Corbu a devenit judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie iar din 2018 a condus, în calitate de preşedinte, Secţia de contencios administrativ şi fiscal al instanţei supreme. AGERPRES/(Documentare - Daniel Olteanu, editor: Irina Andreea Cristea) Citiţi şi: * Corina Corbu, validată de CSM în funcţia de preşedinte al Instanţei supreme 
18:10
Necesitatea unei corecţii ample a bugetului consolidat nu poate fi pusă sub semnul întrebării, dar necunoscuta este "cum se vor face ajustările", cu ce efecte pentru oameni şi firme şi pe ce orizont de timp, susţine Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, într-un articol postat pe pagina de internet a instituţiei.Potrivit acestuia, ţări cu vulnerabilităţi accentuate de politici fiscale pro-ciclice, deficite externe şi creşterea îndatorării ce au fost alimentate de mişcarea neîngrădită a capitalurilor (specifică Pieţei Unice) şi de insuficienţa mijloacelor macroprudenţiale au suferit corecţii dureroase după 2009. Această realitate reclamă prudenţă şi cumpătare în politicile economice manifestate în domeniul fiscal-bugetar prin acumularea de spaţiu fiscal."Chiar dacă legislaţia europeană va suferi simplificări şi, poate, extinderi - printr-o 'capacitate fiscală' europeană - România este bine să onoreze litera şi, mai ales, spiritul exprimate de Legea Responsabilităţii Fiscale. Acest spirit implică transparenţă, predictibilitate şi comprehensivitate în construcţia şi execuţia bugetelor publice, un regim fiscal echitabil", spune Daniel Dăianu.El afirmă că spaţiul fiscal este vital în economii emergente, care prin definiţie nu emit monedă de rezervă. Aceste economii au nevoie de "tampoane" adecvate, mai ales în vremuri cu incertitudini mari şi pieţe financiare uşor schimbătoare. Leul nu este monedă de rezervă, iar BNR nu are spaţiul de manevră al unor bănci centrale mari. De aceea, dezechilibrele trebuie să ne preocupe în mod serios, pentru a evita deteriorarea stabilităţii financiare, a evaluării riscului suveran, a finanţării şi dinamicii economiei."Datoria publică este la un nivel rezonabil, de circa 35% din PIB în 2018, conform metodologiei UE, dar adâncirea 'deficitelor gemene' în ultimii ani, în special a celui extern (deficitul de cont curent va depăşi probabil 5% din PIB în acest an), cu o structură în deteriorare a finanţării, singularizează România faţă de alte state membre din regiune; o corecţie este necesară în politica fiscal-bugetară", susţine Daniel Dăianu.El declară că exodul de capital uman, deficitul în creştere de forţă de muncă explică majorări salariale pentru atenuarea fenomenului. Dar dezechilibre externe excesive nu iartă şi pot reclama ajustări drastice când mediul internaţional devine nefavorabil; creşterile de venituri trebuie să aibă în vedere mersul productivităţii, al competitivităţii economiei."O calibrare adecvată a mixului de politici macroeconomice este esenţială pentru protejarea echilibrelor. Aceste politici trebuie să ţină cont de interesele pe termen mediu şi lung ale economiei româneşti, să evite măsuri ad-hoc, nefundamentate analitic, ce sunt contraproductive. Politicile trebuie să fie sustenabile", spune Daniel Dăianu.Conform preşedintelui Consiliului Fiscal, problema armonizării politicilor economice este cu atât mai acută cu cât reperele de atins nu se limitează la managementul situaţiei curente, ci au de urmărit un obiectiv foarte ambiţios - aşa cum a fost propus de raportul elaborat sub egida Comisiei Naţionale, precum şi de Planul de Acţiune asociat - acela al adoptării monedei euro şi, în prealabil, de intrare în Mecanismul Cursurilor de Schimb - ERM2, dar cu deficite mari nu se poate adera la zona euro, nici intra în ERM2.Potrivit lui Daniel Dăianu, creşterea veniturilor fiscale este necesară având în vedere subfinanţarea unor bunuri publice de bază - educaţie, sănătate, infrastructura de bază. Venituri fiscale de circa 26% din PIB sunt considerabil sub pretenţiile şi nevoile unui stat membru al UE.De asemenea, el subliniază faptul că majorarea veniturilor fiscale are de considerat şi noua Lege a pensiilor. Această lege urmăreşte reaşezarea sistemului de pensii pe baze mai echitabile, însă are un impact major asupra bugetului public şi va complica mult efortul de reducere a deficitului său structural."Deşi modalităţi concrete de corecţie fiscal-bugetară sunt temă de dezbateri publice şi politice - ele putând fi realizate atât prin majorarea veniturilor (creşterea ratelor, a eficienţei colectării, sau a ambelor, în cazul celei din urmă prin informatizare şi combatere fermă a evaziunii şi 'optimizărilor' fiscale), cât şi printr-o ajustare a structurii cheltuielilor publice, cu respectarea principiului eficienţei - necesitatea unei corecţii ample a bugetului consolidat nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Necunoscuta este deci 'cum se vor face ajustările' cu ce efecte pentru oameni şi firme şi pe ce orizont de timp", spune Daniel Dăianu. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
18:10
Preparate japoneze, chinezeşti, coreene, turceşti, thailandeze, indiene, libaneze şi siriene şi un mix de muzică live, DJ, spectacole de dans, ateliere de inspiraţie asiatică şi demonstraţii de gătit sunt oferta primei ediţii a Asian Food Fest, care va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan din Bucureşti, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.Prima zi a evenimentului oferă posibilitatea întâlnirii cu Ansamblul de balet Arabesque, cu dansuri tradiţionale coreeane, începând cu ora 18,00. Seara continuă cu un DJ set cu ritmuri asiatice, urmat de un recital al artiştilor turci Deniz Cem şi Serkan, solist român de origine turcă.Sâmbătă, programul începe cu o demonstraţie de arte marţiale coreene cu micii elevi ai şcolii Taekwondo Lifestyle, dar se şi cântă şi se dansează K-pop cu artiştii aduşi de Sarang Hangug şi Dance Prestige. Iar Studioul de dansuri Elmas îi invită pe spectatori să se mişte pe ritmuri orientale. După-amiaza este pentru degustări şi relaxare cu muzică de Saşa Liviu Stoianovici, care mai apoi îşi aduce colegii din trupa Balkan Taksim pentru un amestec exploziv de folclor din Balcani şi muzică electronică.Ultima zi a evenimentului este dedicată dansurilor - o oră de K-pop, care va face deliciul fanilor acestei muzici, dans tradiţional japonez cu C-Town, dar şi Bollywood cu IndraDance Academy.Spectatorii vor avea ocazia să urmărească şi parada de peste 50 de costume autentice din Japonia, Coreea, China, Turcia, India, Palestina, Afganistan şi Indonezia.Pe scena Asian Food Fest va avea loc zilnic câte o demonstraţie de gătit: kimbap - varianta de sushi local şi aperitivele jumeok bap şi gimmari, unele dintre cele mai populare feluri din Coreea, preparate special pentru picnicuri în aer liber. Iar Darye sau ceremonia tradiţională a preparării şi servirii ceaiului va dezvălui secrete păstrate vreme de o mie de ani de către coreeni.Pe toată durata festivalului, vizitatorii pot participa la diverse ateliere, de la henna indiană şi pictură pe apă turcească la caligrafie şi pictură pe lampioane şi evantaie japoneze şi pot vedea expoziţiile de pictură cu tematică coreeană şi cea de pictură şi suveniruri orientale.Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.