Dăncilă despre Kovesi: Atât timp cât există anumite aspecte nu e oportună o susţinere; Decizia va fi luată în PSD

Jurnalul.ro, 12 iulie 2019 17:00

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat vineri că, atât timp cât mai există unele aspecte legate de persoana fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi, nu este oportună o susţinere a sa pentru funcţia de procuror...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 30 minute
11:40
Trupa americană de rock Bon Jovi va concerta duminică în Piaţa Constituţiei în cadrul turneului "This House Is Not for Sale", unul dintre cele mai aşteptate concerte ale verii.Trupa va urca pe scenă în...
Acum o oră
11:10
Şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, a denunţat sâmbătă "aventurismul unilateral" şi "terorismul economic" al Statelor Unite, în cursul unei reuniuni ministeriale a Mişcării de Nealiniere la...
Acum 2 ore
10:40
Preşedintele salvadorian, Nayib Bukele, urmează să primească duminică vizita secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo, căruia îi va cere ajutorul Washingtonului pentru a pune în aplicare programe de dezvoltare pe...
Acum 4 ore
10:00
Sute de pompieri, dintre care patru au fost răniţi, au luptat sâmbătă contra incendiilor care au cuprins o zonă de munte din centrul Portugaliei unde focul a ucis peste o sută de persoane în 2017, au anunţat...
09:20
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat sâmbătă, că fiecare organizaţie din ţară va avea de obţinut un scor la alegerile prezidenţiale, care urmează să fie fixat, în caz contrar, liderii locali vor...
09:00
Una din cele două victime ale crimelor "suspecte" petrecute în această săptămână în Vestul canadian este fiul unui înalt responsabil al poliţiei din Australia, a făcut cunoscut poliţia federală canadiană,...
Acum 24 ore
20:40
Doi motociclişti, unul de 20 de ani, celălalt de 38 de ani, au fost accidentaţi sâmbătă seara, pe Transfăgărăşan, fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, conştienţi, potrivit...
20:20
Mărturisesc deschis:pe zi ce trece mă încearcă tot mai des ideea că în campania de susținere a Laurei Kovesi la șefia viitorului Parchet European se regăsesc, din plin, învățăturile genialului precursor al...
20:10
Trei astronauţi, din Statele Unite, Italia şi Rusia, urmează să decoleze sâmbătă spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), o misiune care coincide cu marcarea a 50 de ani de la aselenizarea istorică a...
19:50
Românca Bianca Pascu şi-a asigurat medalia de bronz în proba individuală de sabie, din cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă de la Budapesta, după ce s-a calificat sâmbătă în faza semifinalelor în care o va ...
19:40
Benjamin Netanyahu l-a depăşit sâmbătă pe David Ben-Gurion, părintele fondator al statului Israelul, ca cel mai longeviv prim-ministru al ţării, informează dpa şi EFE.Netanyahu, în vârstă de 69 de ani,...
19:10
Un individ necunoscut l-a înjunghiat sâmbătă pe actorul Simon Yam din Hong Kong în timpul unui eveniment organizat în China, a anunţat presa oficială chineză, care a precizat că rănile suferite de actor nu...
18:40
Autorităţile bulgare au raportat sâmbătă descoperirea unui focar de pestă porcină africană la o fermă de porci în apropiere de oraşul Ruse, în nord-estul Bulgariei, transmite Reuters."Toţi porcii de la a...
18:10
Statele Unite se pregătesc de un sfârşit de săptămână canicular, cu temperaturi ce ar putea depăşi 38 de grade Celsius în oraşe precum New York şi Washington, relatează sâmbătă AFP.Aproape 150 de...
17:40
Poliţia Metropolitană din Londra (Met), cunoscută şi sub numele de Scotland Yard, a raportat sâmbătă că pagina sa web, contul de Twitter şi cel de email au fost ţinta unui atac cibernetic, informează Press...
17:10
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc, sâmbătă, la intrarea în localitatea Găneasa dinspre Slatina, pe DN 65, informează un comunicat al Infotrafic...
17:10
La 20 iulie 1969, când astronauţii Neil Armstrong şi Buzz Aldrin au devenit primii oameni care au păşit pe Lună, preşedintele SUA Richard Nixon a vorbit prin telefon cu cei doi pionieri ai explorărilor spaţiale...
16:50
Patricia Țig a învins-o pe Laura Siegemund cu scorul de 6-3 6-1 și s-a calificat în finală la BRD Bucharst Open.
16:40
Producţia de vin a Franţei, al doilea mare producător mondial, ar putea scădea în acest an cu până la 13% comparativ cu anul trecut, după ce viile au fost afectate de condiţiile meteo nefavorabile precum...
16:30
Etna, cel mai înalt vulcan activ din Europa, situat în Sicilia, în sudul Italiei, a erupt în noaptea de vineri spre sâmbătă, aruncând în aer lavă incandescentă şi conducând la închiderea a două...
16:20
Bărbatul care a fost imobilizat vineri seară de jandarmi după o suspiciune de abuz sexual asupra unei fete de 12 ani a decedat sâmbătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.Incidentul a avut loc la Festiva...
16:10
Bunuri în valoare de peste 300.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute, au fost confiscate de poliţiştii de frontieră de la Giurgiu şi Calafat, informează un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de...
16:00
Convorbirea telefonică Johannis-Macron,raportată de un comunicat de presă difuzat vineri seară de Palatul Cotroceni, nu este menționată și de Președinția Republicii Franceze. Pe site-ul oficial de la Elysee nu...
15:40
Statele Unite şi trei ţări din America de Sud vor stabili un mecanism regional de securitate pentru combaterea criminalităţii şi a terorismului, a anunţat ministrul argentinian de externe, Jorge Faurie, după o î...
15:40
Horoscop Berbec. Ceva intervine în planurile care mergeau promiţător înainte, dar te ia prin surprindere un mare hop. Nu te lăsa doborât de el, soluţii există, totul e să nu accepţi acest impas ca pe un final...
15:10
Prinţul George, fiul prinţului William şi al ducesei Kate, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, împlineşte luni 6 ani, relatează sâmbătă Press Association.Anul trecut, fiul cel mare...
14:50
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ce vizează bazinele hidrografice Putna şi Râmnicu Sărat, de pe raza a două...
14:40
Bărbatul suspectat că a incendiat un studio de animaţie în care au murit 33 de oameni în Japonia, cel mai grav atac în masă în ultimii 20 de ani, fusese condamnat pentru jaf şi a comis omorul deoarece credea...
14:10
"O declaraţie de dragoste pentru Africa" cu mai mulţi artişti de pe continent, dar şi cu vedete americane precum Jay-Z şi Kendrick Lamar: Beyonce a lansat vineri albumul "The Lion King: The Gift", după ce şi-a...
13:50
Premierul Viorica Dăncilă a declarat sâmbătă că doreşte înfiinţarea Muzeului Holocaustului în cel mai scurt timp, iar dacă locaţia de lângă Muzeul 'Antipa' este cea mai bună, acolo va fi realizat acest...
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.