Peste 20.000 de manifestanţi la Moscova pentru a cere alegeri locale libere

Agerpres, 20 iulie 2019 18:20

Peste 20.000 de persoane s-au adunat sâmbătă pe un larg bulevard din centrul Moscovei pentru a cere alegeri locale libere şi corecte, transmite AFP.Oamenii au ieşit în stradă la apelul opoziţiei după ce autorităţile ruse au invalidat înregistrarea a aproximativ 60 de candidaţi la alegerile parlamentare din Moscova, un scrutin planificat pentru luna septembrie."Este evident cel mai mare miting al opoziţiei din ultimii ani", a declarat opozantul Kremlinului şi bloggerul anticorupţie Alexei Navalny, prezent în stradă alături de aliaţi ai săi.Potrivit ONG-ului White Counter specializat în numărarea protestatarilor, cel puţin 22.500 de persoane s-au adunat la acest miting autorizat.Într-un discurs adresat mulţimii, Navalny, în vârstă de 43 de ani, a cerut autorităţilor să-i înregistreze pe toţi candidaţii până sâmbăta următoare, în caz contrar promiţând o nouă demonstraţie de amploare în faţa primăriei.Avocata Liubov Sobol, în vârstă de 31 de ani, apropiată a lui Navalny şi exclusă de la scrutin, s-a declarat convinsă de victorie. "Nu vom renunţa!", a spus ea.De asemenea exclus de la scrutin, opozantul Dmitri Gudkov a acuzat autorităţile de furtul voturilor alegătorilor, dar şi al viitorului lor. "Am trăit într-o ţară ocupată timp de 20 de ani", a spus fostul deputat.După o procedură de verificare, Comisia Electorală din Moscova a exclus, miercuri, 57 de candidaţi, inclusiv aproape toţi independenţii, invocând vicii de formă sau nereguli pe care aceştia din urmă le denunţă ca fiind fabricate în totalitate.Moscoviţii sunt chemaţi să voteze la 8 septembrie în alegerile locale şi regionale pentru a reînnoi mandatul de cinci ani al celor 45 de deputaţi ai parlamentului local, însărcinat să valideze deciziile primarului Serghei Sobianin, loial puterii.Potrivit legii, candidaţii independenţi ar trebui să adune semnăturile a cel puţin 3% din alegătorii lor potenţiali în fiecare dintre cele 45 de districte ale Moscovei, respectiv între 4.500 şi 5.000 de persoane, pentru dreptul de a candida.Dar candidaţii opoziţiei care au reuşit să îndeplinească aceste cerinţe au fost indignaţi de o procedură de verificare opacă care i-a descalificat şi i-a favorizat pe candidaţii pro-putere.Lipsită de participarea la alegeri mai importante, cum ar fi alegerile prezidenţiale, opoziţia s-a mobilizat puternic pentru aceste alegeri din Moscova, sperând să aibă obţină un cuvânt de spus în gestionarea bugetului uriaş al capitalei ruseşti.În contextul scăderii veniturilor şi stagnării economice, opoziţia doreşte, de asemenea, să se bazeze pe nemulţumirea în creştere a ruşilor.În ultimele luni, câţiva candidaţi ai puterii au fost dezaprobaţi în alegerile regionale în beneficiul comuniştilor şi naţionaliştilor, în timp ce partidul de guvernământ, Rusia Unită, înregistrează cele mai scăzute scoruri într-un deceniu.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 30 minute
15:10
Zece migranţi s-au aruncat marţi în apă de pe nava umanitară spaniolă Open Arms, încercând să ajungă înot pe insula italiană Lampedusa, aflată la mică distanţă, în timp ce guvernul de la Madrid se pregăteşte să propună o nouă soluţie pentru rezolvarea acestei 'urgenţe umanitare', transmit AFP şi dpa.Potrivit ONG-ului spaniol, care a difuzat pe Twitter şi o înregistrare video, primul bărbat a sărit în apă în primele ore ale dimineţii de marţi.'E posibil ca el să fi fost debarcat (pe Lampedusa de gărzile de coastă italiene), dar nu avem o confirmare oficială', a explicat o purtătoare de cuvânt a Open Arms pentru AFP.Câteva ore mai târziu, 'nouă persoane s-au aruncat în apă pentru a încerca din disperare să ajungă pe coasta Lampedusei', a transmis organizaţia într-un alt tweet, insistând că 'situaţia este scăpată de sub control'.Cei nouă, dintre care unii nu purtau veste de salvare, au fost recuperaţi din mare şi, în jurul orei 10.00 GMT, se aflau 'la bordul vasului gărzii de coastă italiene', a indicat purtătoarea de cuvânt a Open Arms.O parte din cei 98 de migranţi de pe navă se află la bordul acesteia de 19 zile, egalând astfel recordul nedorit al celor salvaţi de SeaWatch3 la sfârşitul anului trecut, ulterior debarcaţi în Malta pe 9 ianuarie.În faţa refuzului guvernului italian de a permite debarcarea migranţilor de pe Open Arms în Lampedusa, în pofida acordului dat de şase state europene pentru a-i găzdui ulterior, duminică Madridul a propus ca destinaţie pentru nava umanitară portul Algesiras, în extremitatea sudică a Spaniei, ceea ce ONG-ul a considerat 'absolut nerealizabil'.Guvernul spaniol a propus apoi insulele Baleare, situate ceva mai aproape, totuşi la o distanţă de 1.000 km de Lampedusa, o idee 'total de neînţeles' pentru Open Arms, dat fiind că deplasarea până în acest arhipelag ar dura trei zile.Ministrul spaniol al apărării, Margarita Robles, a dat asigurări marţi, dar fără a prezenta detalii, că Madridul va face o nouă propunere 'în orele care urmează', pentru rezolvarea acestei 'urgenţe umanitare'.Margarita Robles a criticat încă o dată atitudinea ministrului de interne italian, Matteo Salvini, 'care a arătat că vieţile umane nu contează pentru el'.Luni, un reprezentant al ONG-ului a propus ca migranţii să fie lăsaţi să debarce în Italia, de unde să fie transportaţi pe calea aerului în Spania. Italia s-a oferit să-i transfere pe migranţi pe nave ale gărzii de coastă care să-i ducă în Spania.'Fermitatea este unicul mod de a evita ca Italia să devină tabăra de refugiaţi a Europei, aşa o demonstrează şi în acest ore ONG-ul spaniol al falşilor bolnavi şi falşilor minori', a scris Salvini pe Twitter.El a insistat că este responsabilitatea Spaniei să rezolve situaţia: 'ONG spaniol, navă spaniolă, port spaniol: aşa ar trebui să fie', a declarat Salvini.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
15:10
Cinci lucrări de artă plastică de mari dimensiuni realizate de artişti plastici români şi aflate în aer liber constituie noi puncte de atracţie ale Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului (GDTH), operele fiind amplasate în comuna Densuş, judeţul Hunedoara, la finalul unei tabere de creaţie.Potrivit unui comunicat al GDTH, lucrările au fost realizate din piatră, lemn şi lut de şase artişti plastici care au luat parte la tabăra Geopark Land Art FORMAţiuni, ce a avut loc timp de zece zile în comuna Densuş, şi ţin cont de specificul istoric, geologic, natural şi emoţional al locului."Evenimentul este singular în peisajul cultural, social şi artistic de astăzi prin asumarea unei legături directe între specificul intervenţiilor land art şi identitatea locului. Teritoriul Geoparcului este una dintre zonele cu cea mai concentrată încărcătură culturală nu doar din ţară, ci din întreg arealul balcanic, unic prin modul în care se suprapun părţi din istoria naturală, geologică, naţională şi locală. Lucrările artistice rezultate completează activităţile culturale şi educaţionale din Geoparc, fiind parte integrantă a identităţii acestuia", se arată într-un comunicat al GDTH remis, marţi, AGERPRES. Astfel, în apropierea bisericii din Densuş, artistul Dragoş Neagoe, specializat în realizarea de portrete la scară monumentală, a creat lucrarea "Amprenta unui portret regăsit - Deceneu". Având o dimensiune de 4,2 m, aceasta este cea mai mare lucrare de acest fel a artistului şi prima amplasată permanent în exterior.Sursa foto: GDTH O interpretare artistică despre modul în care poate fi scrisă istoria unui loc şi despre intervenţia omului în natură este tema lucrării "Coruperea Formelor", realizată de către Delia Călinescu, în timp ce opera "#a24.968teg", ce aparţine artistului Răzvan Neagoe, invită la descoperirea legăturii dintre istorie şi turism în Ţara Haţegului.Sursa foto: GDTH O altă lucrare de mari dimensiuni, intitulată "Landmark #1", a fost realizată de Mălina Ionescu şi Andreea Medar, constituindu-se ca un traseu ce reprezintă, deopotrivă, un drum şi un mesaj codat, susţin organizatorii.Sursa foto: GDTH Celor cinci artişti li s-a alăturat artistul plastic local Dorin Socaci, care, împreună cu comunitatea din Peşteana, a realizat lucrarea "I Love Peşteana", o introducere în poveştile satului, amplasată la intrarea în localitate dinspre drumul naţional.Tabăra Geopark Land Art FORMAţiuni a fost organizată la iniţiativa Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului - Universitatea din Bucureşti, Primăriei şi Consiliului Local Densuş şi a Asociaţiei "Drag de Haţeg", cu susţinerea Grupului de Turism din comuna Densuş şi Muzeului Satului Haţegan Peşteana. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
15:10
 Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis marţi să recomande radiodifuzorilor să difuzeze trei spoturi privind votul în străinătate în regim de campanie de interes public.Anterior, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni au trimis CNA o adresă vizând promovarea unei videoclip de informare a alegătorilor români din străinătate."În contextul intrării în vigoare a Legii nr. 148/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală şi în contextul demarării perioadei electorale pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie 2019, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), împreună cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), a demarat o amplă campanie de informare a cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate cu privire la modalităţile pe care aceştia le au la dispoziţie pentru a-şi exercita dreptul de vot la acest scrutin. Întrucât la alegerile prezidenţiale din acest an cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate au posibilitatea de a-şi exercita dreptul de vot prin corespondenţă sau la o secţie de votare mai aproape de casă, instituţiile noastre implementează programe de informare şi promovare a platformei www.votstrainatate.ro, pe care alegătorii din străinătate se pot înregistra cu una dintre variantele de vot menţionate. Pentru îndeplinirea acestor atribuţii am realizat un clip de informare destinat cetăţenilor care votează în străinătate", se arată în adresa primită de CNA.În adresă se menţionează că informaţiile şi mesajul clipului sunt de interes public, fără conotaţie politică, iar CNA este rugat să recomande radiodifuzorilor difuzarea clipului în afara spaţiului publicitar.Celelalte două spoturi, dintre care unul video, iar altul audio, în legătură cu care CNA a formulat recomandare, au fost realizate de o echipă de voluntari în cadrul unei campanii ce are ca obiectiv conştientizarea românilor din afara ţării referitor la beneficiile de a se înscrie pe site-ul www.votstrainatate.ro şi care a fost demarată de Platforma România 100, alături de mai multe asociaţii civice.Sanda Foamete, membru în Consiliul Director al Asociaţiei Platforma România 100, a declarat la şedinţa CNA de marţi că votul în străinătate presupune înregistrarea în Registrul electoral extern."Mi se pare că sunt complementare sau în orice caz clipul AEP face referire exclusiv la votul prin corespondenţă or dacă intraţi pe votstrainatate.ro vedeţi că sunt două opţiuni pe care cetăţenii din străinătate le au la dispoziţie - fie votul prin corespondenţă, fie la secţia de vot şi atunci în clipul nostru am cuprins ambele variante (...). 11 septembrie e oficial ziua până la care cei din străinătate se pot înscrie în Registrul electoral extern. Din câte am ascultat ieri şi am înţeles de la reprezentanţii AEP, va fi o prelungire, dar doar de 4 zile (...), deci chiar dacă se prelungeşte până la 15, acela e deadline-ul până la care oamenii se pot înscrie în străinătate şi au două opţiuni - pentru vot prin corespondenţă sau pentru vot în secţia de vot", a spus Sanda Foamete.Într-o notificare transmisă anterior CNA de Asociaţia Platforma România 100, forul audiovizual este rugat să formuleze o recomandare privind cele două clipuri realizate de o echipă de voluntari. AGERPRES/(A, AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
15:10
George Tiberiu Leonte, plutonier în cadrul unei unităţi militare din Bârlad, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, violare de domiciliu şi ameninţare, el fiind acuzat că şi-a bătut iubita şi pe părinţii acesteia cu un ciocan.Potrivit unui comunicat al Parchetului General transmis marţi, la data de 2 iunie 2019, în jurul orei 01,00, după ce s-a înarmat în prealabil cu un ciocan, militarul a intrat în locuinţa fostei sale prietene, care locuia împreună cu părinţii săi într-un sat din judeţul Vaslui.După ce a oprit alimentarea casei cu energie electrică de la panoul electric, plutonierul a exercitat violenţe asupra celor trei persoane ce se aflau în locuinţă, lovindu-le cu un ciocan cu preponderenţă în zona capului, dar şi în alte zone alte corpului, provocându-le mai multe leziuni cu intenţia de a le suprima viaţa.De asemenea, din probatoriul administrat de procurori rezultă că anterior, la data de 16 mai 2019, Leonte a ameninţat-o pe femeie de mai multe ori în cadrul unei convorbiri telefonice cu acte de violenţă şi cu moartea. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
15:10
Vehiculele staţionate neregulamentar pe carosabil pe străzile principale din Bucureşti riscă să fie ridicate începând din data de 26 august.Conform unor reprezentanţi ai Poliţiei Locale, măsurile vizează strict acele vehicule care staţionează neregulamentar pe principalele artere din Bucureşti şi care blochează circulaţia vehiculelor de intervenţie în caz de urgenţă, ambulanţe sau maşini de pompieri, precum şi accesul în spitale, şcoli, instituţii publice, dar şi circulaţia mijloacelor de transport public sau activitatea utilajelor de deszăpezire şi salubrizare.Ridicarea vehiculelor se dispune de către poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Capitalei sau de la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti ori de către poliţişti locali. Maşinile vor fi ridicate de Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti.Pe 26 iunie, Consiliul General al Capitalei a adoptat un proiect de hotărâre privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti.Tarifele de ridicare sunt: 200 de lei pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la cinci tone, inclusiv; 270 de lei pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste cinci tone.Tarifele de transport sunt: 150 de lei pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la cinci tone, inclusiv; 200 de lei pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste cinci tone.În funcţie de perioada de depozitare, calculată din momentul depozitării efective a vehiculului, se percepe un tarif de 150 de lei pe zi. Contravaloarea operaţiunii de depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore începând cu data şi ora depozitării, nefracţionat.Agenţii constatatori, de regulă, vor înregistra foto sau video zona staţionării vehiculului, consemnând aceasta în procesul verbal de constatare a contravenţiei.Ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane.Transportul vehiculului se va face pe platforme auto care să asigure ridicarea completă, în condiţii care exclud deplasarea pe propriile roţi a acestuia. Perioada maximă de depozitare a vehiculelor ridicate va fi de un an. În cazul în care proprietarul nu se prezintă în acest termen pentru eliberare, operatorul va înştiinţa Poliţia locală, care va proceda conform Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenurile aparţinând domeniului public/privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.Eliberarea vehiculului se va face numai proprietarului/deţinătorului/utilizatorului legal al acestuia şi doar după achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înmatriculare original sau al oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă.Activităţile de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar vor fi efectuate de persoane cu activitate specifică din cadrul Companiei Managementul Transportului Bucureşti. Aceste activităţi vor constitui serviciu public şi se vor desfăşura pe durata a 24 de ore.Potrivit expunerii de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, legislaţia privind regimul contravenţiilor prevede faptul că aplicarea sancţiunii contravenţionale se poate face doar în cazul făptaşului şi că în cazul staţionărilor neregulamentare această procedură este foarte greoaie, deoarece impune condiţia ca agentul constatator să aştepte lângă vehicul până la sosirea conducătorului auto."Reglementările privind circulaţia pe drumurile publice prevăd şi posibilitatea de a se putea aplica, pe lângă sancţiunea principală, şi una complementară, constând în măsura tehnico-administrativă de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar. Pentru a se putea interveni eficient în cazul staţionărilor neregulamentare, mai ales în cazurile în care se stânjeneşte circulaţia mijloacelor de transport public sau alternativ sau când se îngreunează operaţiunile de salubrizare sau deszăpezire, este necesară demararea efectuării activităţii de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar", se explica în document. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
15:10
Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti a precizat marţi că în cazul de la Caracal se continuă "cu celeritate" activităţile specifice de expertiză medico-legală şi activităţile specifice de laborator antropologice şi genetice pentru obţinerea unor date medico-legale complete.În acest sens, susţin reprezentanţii INML, se continuă efectuarea testelor şi procedurilor fizico-chimice antropologice asupra fragmentelor osoase.Totodată, arată sursa citată, "pentru a completa datele-medico legale în interesul justiţiei", se desfăşoară un proces de reeşantionare şi de reluare a analizelor ADN, proces care va continua, chiar dacă materialul osos avut la dispoziţie este în stare avansată de degradare."La acest moment, INML "Mina Minovici" Bucureşti, prin experţii săi, la solicitarea organelor de urmărire penală, efectuează activităţi specifice de medicină legală în cazul mediatizat de la Caracal. Contrar unor afirmaţii care au apărut în spaţiul public, INML "Mina Minovici" Bucureşti nu a emis comunicate, ci a întocmit rapoarte de expertiză conform procedurilor legale. Datele medico-legale conţinute în aceste rapoarte de expertiză au valoare ştiinţifică şi constituie elemente probatorii la dispoziţia organelor de justiţie", arată aceeaşi sursă.INML subliniază că cercetările medico-legale care se întreprind în astfel de cazuri sunt complexe şi necesită timp."Faţă de acest aspect, arătăm faptul că rapoartele de expertiză ce au fost întocmite şi comunicate organelor de urmărire penală până la momentul actual sunt preliminare, întrucât rezultatele obţinute sunt parţiale", mai precizează INML. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Acum o oră
14:40
Testul american cu rachetă convenţională de croazieră cu rază de acţiune medie va relansa cursa înarmării, şi-a exprimat marţi regretul guvernul chinez, atenţionând împotriva unei "escaladări a confruntărilor militare", informează AFP.Testul SUA efectuat duminică în largul Californiei "va avea consecinţe negative grave pentru securitatea regională şi internaţională", a avertizat în faţa presei purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Geng Shuang.Tirul de rachetă, întreprins la mai puţin de trei săptămâni după expirarea Tratatului privind forţele nucleare cu rază intermediară (INF), denunţat de SUA, "demonstrează că adevăratul scop al retragerii americane era (...) de a avansa fără reţineri spre dezvoltarea de rachete şi de a lupta pentru (a deţine) superioritatea militară unilaterală", a declarat Geng.În termeni foarte similari celor folosiţi mai devreme marţi de Federaţia Rusă, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze a apreciat că gestul Washingtonului "va relansa cursa înarmării şi va duce la o escaladare a confruntărilor militare, ceea ce va avea consecinţe negative pentru securitatea regională şi internaţională".Pentagonul a anunţat luni că armata americană a efectuat duminică un test cu rachetă convenţională de croazieră cu rază medie de acţiune, lansată de pe coasta sa vestică. Testele cu acest tip de rachetă ar fi fost interzise prin INF, din care SUA s-au retras pe 2 august, acuzând Rusia de încălcarea lui. Testul a fost efectuat de pe insula San Nicolas, duminică la ora locală 14:30, a precizat Pentagonul. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
14:40
Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 Stele (M5S), a indicat marţi că este iminentă căderea guvernului de coaliţie, în care formaţiunea sa populistă este partenera partidului de dreapta Liga, transmite Reuters.Di Maio i-a mulţumit premierului Giuseppe Conte pentru activitatea în fruntea executivului: "Orice s-ar întâmpla, vreau să vă spun că a fost o onoare să colaborez la acest guvern", a spus el.Conte urmează să se adreseze parlamentului de la Roma peste câteva ore, deoarece Liga a anunţat că va prezenta o moţiune de cenzură.Votul parlamentar asupra moţiunii nu a fost încă programat şi nu este clar care va fi deznodământul crizei politice din Italia, dar se aşteaptă demisia lui Conte. Aceasta îi va permite preşedintelui Sergio Mattarella să declanşeze consultări cu partidele politice, pentru a stabili dacă pentru formarea unui nou guvern este posibilă alcătuirea unei noi majorităţi parlamentare sau sunt necesare alegeri anticipate.Liderul Ligii, vicepremierul şi ministrul de interne Matteo Salvini, a cerut alegeri anticipate, cu trei ani şi jumătate înainte de termen, fiind încrezător că popularitatea în creştere indicată de sondajele de opinie îi va permite să rămână la putere şi să trimită M5S în opoziţie. Pe de altă parte, surse politice au declarat marţi agenţiei Reuters că Partidul Democrat, aflat acum în opoziţie, avut un dialog iniţial bun cu M5S, alături de care ar putea forma o nouă coaliţie guvernamentală. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
14:40
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat marţi că scrisoarea trimisă de premierul britanic Boris Johnson nu include nicio ''alternativă realistă'' la controversata ''plasă de siguranţă'', transmite Reuters.''Plasa de siguranţă este o poliţă de asigurare pentru a evita o frontieră dură pe insula Irlanda dacă nu, sau până când, este găsită o alternativă. Aceia care sunt împotriva plasei de siguranţă şi care nu propun alternative realiste susţin, de fapt, reintroducerea unei frontiere, chiar dacă ei nu recunosc acest lucru'', a scris Donald Tusk pe Twitter, răspunzând astfel la scrisoarea trimisă luni de şeful executivului britanic.În această scrisoare, Boris Johnson a propus ca UE să renunţe la mecanismul ''plasei de siguranţă''.La rândul său, Comisia Europeană a subliniat marţi că ''plasa de siguranţă'' este singura modalitate prin care Londra şi blocul comunitar pot evita revenirea la controale frontaliere extinse pe insula Irlanda după Brexit.''Scrisoarea (trimisă luni de Boris Johnson, n.red.) nu oferă o soluţie juridică funcţională pentru a preveni revenirea la o frontieră dură pe insula Irlanda. Poziţia noastră este binecunoscută. (Plasa de siguranţă) Este singura modalitate identificată până acum de ambele părţi pentru a onora acest angajament'', a spus purtătoarea de cuvânt Natasha Bertaud, în conferinţa de presă cotidiană a executivului comunitar.''Plasa de siguranţă'' este clauza din acordul negociat de fostul premier Theresa May menită să joace rolul unei poliţe de asigurare pentru prevenirea reintroducerii controalelor la frontiera dintre Republica Irlanda - ţară membră a UE - şi provincia britanică Irlanda de Nord.Această graniţă, cu o lungime de aproximativ 500 de kilometri, va deveni după Brexit singura frontieră terestră între Uniunea Europeană şi Regatul Unit.Premierul britanic Boris Johnson este hotărât ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, indiferent dacă va reuşi sau nu să renegocieze acordul încheiat între fostul premier Theresa May şi Bruxelles. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Acum 2 ore
14:10
România a importat în luna iunie 2019 o cantitate de gaze de 1.479.598 MWh, de 364 de ori mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), analizate de AGERPRES.În iunie 2018, România a importat doar 4.061 MWh.Totodată, preţul mediu al gazelor de import în luna iunie 2019 a fost de 82,08 lei pe MWh, conform datelor ANRE, cu 19% mai mic decât cel al gazelor româneşti tranzacţionate pe bursă (101 lei pe MWh), după cum arată cotaţiile Bursei Române de Mărfuri.OUG 114/2018, aprobată în decembrie 2018, a fixat la 68 de lei pe MWh, pentru următorii trei ani, preţul pentru întreaga producţie internă de gaze naturale. OUG 19/2019, aprobată în martie 2019, a modificat această prevedere, lăsând la preţ fix doar cantităţile de gaze destinate consumatorilor casnici şi termocentralelor, începând cu data de 1 mai.Acest lucru a dus la creşterea preţului gazelor de producţie internă pentru consumatorii industriali, care se tranzacţionează pe bursă, astfel că agenţii economici preferă să importe decât să cumpere gaze româneşti.La finele lunii mai, ministrul Energiei, Anton Anton, declara că majorarea importurilor de gaze nu reprezintă o problemă."Dacă preţul gazelor de producţie internă este mai mare decât gazele de import, industria se va orienta către gazele de import. Nu văd care e problema", a afirmat Anton, într-o conferinţă. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 
14:10
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, marţi, un curs de 4,7305 lei pentru un euro, în creştere cu 0,21 bani (+0,04%) faţă de cotaţia anterioară, de 4,7284 lei/euro.De asemenea, leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, până la un curs de 4,2682 lei, cu 1,07 de bani (0,25%) peste cotaţia din şedinţa precedentă, de 4,2575 lei.Potrivit BNR, moneda naţională a scăzut şi faţă de francul elveţian, până la un curs de 4,3593 lei, mai mult cu 0,99 bani (+0,23%), raportat la cotaţia stabilită cu o zi în urmă, respectiv 4,3494 lei pentru un franc.Gramul de aur s-a scumpit marţi cu 1,19 lei (0,58%), până la 206,3020 lei, de la 205,1029 lei, cât se anunţase luni. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 
14:10
Seceta pedologică moderată, puternică şi chiar extremă se va semnala, în următoarea săptămână, în majoritatea regiunilor agricole unde se cultivă porumb, arată prognoza agrometeorologică valabilă pentru perioada 20 - 26 august, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)."În cultura neirigată de porumb, rezerva de apă pe adâncimea de sol 0-100 centimetri va prezenta valori scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă, în majoritatea regiunilor agricole. Conţinutul de umiditate din sol se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim, pe suprafeţe extinse din Transilvania, local în centrul, vestul, nordul şi nord-vestul Moldovei, nord-vestul, nordul şi izolat vestul Munteniei, nordul şi estul Olteniei, nord-vestul Banatului", arată prognoza.Specialiştii ANM afirmă că ritmurile de dezvoltare şi maturare la culturile de câmp vor evolua mai intens, în special pe arealele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului. De asemenea, temperaturile maxime ridicate din aer, situatepeste pragurile biologice critice de rezistenţă ale plantelor (30 - 32 grade Celsius) vor determina în continuare răsucirea frunzelor în orele de amiază, uscarea parţială/totală a aparatului foliar şi forţări stadiale."Sub aspect fenologic, la cultura de floarea-soarelui se va înregistra maturitatea în ceară (20-100%) şi deplină (10-70%), în cea mai mare parte a regiunilor. În funcţie de data semănatului, agrotehnica aplicată şi gradul de precocitate al hibridului, porumbul va parcurge fazele de mătăsire (70-100%), maturitate în lapte şi ceară (10-100%), precum şi deplină (10-30%), în toate zonele de cultură. Sfecla de zahăr se va afla la alungirea/îngroşarea axei hipocotile şi acumularea zahărului în rădăcină, iar cartoful la dezvoltarea tuberculilor, veştejirea/uscarea vrejilor şi maturitatea tehnologică, izolat fiind posibilă declanşarea recoltării la soiurile de vară", se arată în prognoza ANM.De asemenea, la speciile pomicole vor predomina fazele de creştere şi coacere a rodului, acumularea zahărului în fructe, precum şi recoltarea la speciile ajunse la maturitatea de consum. În majoritatea podgoriilor, viţa de vie va înregistra creşterea şi dezvoltarea boabelor, acumularea zaharurilor, iar la soiurile timpurii, maturarea boabelor şi coacerea în 'pârgă'.Pe ansamblu, condiţiile agrometeorologice vor fi în general favorabile desfăşurării lucrărilor agricole de sezon (recoltare, erbicidări, tratamente fito-sanitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, etc), în zilele fără precipitaţii.Sub aspect termic, în această perioadă va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit în cea mai mare parte a teritoriului, chiar deosebit de ridicat în zonele de câmpie. Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 18 şi 29 grade Celsius, abaterile termice pozitive fiind de 1 - 5 grade Celsius, la nivelul întregii ţări.Temperatura maximă a aerului se va încadra între 25 şi 36 grade Celsius , în majoritatea regiunilor, iar cea minimă a aerului va oscila între 11 şi 23 de grade Celsius, în cea mai mare parte a zonele de cultură, valori mai scăzute fiind posibile în depresiunile din estul Transilvaniei.Din punct de vedere al precipitaţiilor, în perioada 20 - 26 august, se întrevăd ploi locale, izolat sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, în aproape toată ţara. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 
14:10
Trei persoane au ajuns la spital în urma coliziunii între un microbuz şi un autoturism pe DE 581, se arată într-o informare transmisă, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.Potrivit sursei citate, poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe DE 581, la intersecţia de pe varianta de ocolire a municipiului Tecuci, cu strada Gheorghe Petraşcu.Poliţiştii care au mers la faţa locului au constatat că şoferul unui autoturism care se deplasa dinspre municipiul Bârlad către municipiul Tecuci, ajuns la intersecţia respectivă, a efectuat viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui microbuz care circula regulamentar. Cele două autovehicule au intrat în coliziune, în urma acesteia rezultând rănirea a trei persoane, şoferul care nu a acordat prioritate, în vârstă de 31 ani, şi două femei, de 21 şi 26 ani, pasagere în microbuz.Conducătorii auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. AGERPRES / (AS - autor: Dan Paic, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
14:10
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău au decis, marţi, extinderea urmării penale în cazul bărbatului care a atacat pacienţii din Spitalul de la Săpoca, cât şi a urmării penale in rem sub aspectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă, fapte în legătură cu activitatea desfăşurată de către angajaţii unităţii spitaliceşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al Parchetului, procuror Cătălin Radu.Potrivit acestuia, pe lângă infracţiunea de omor calificat, bărbatul este cercetat şi pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi pentru distrugere.Atacatorul a fost audiat şi se află la Spitalul din Săpoca în vederea efectuării unei expertize neuropsihiatrice. Se află sub tratament şi sub pază, fiind singur într-o cameră izolată şi securizată.În noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, bărbatul de 38 de ani a atacat mai mulţi pacienţi cu un stativ de perfuzii. Şi-au pierdut viaţa cinci persoane. Au fost răniţi opt pacienţi, în prezent fiind internaţi în unităţi medicale din Bucureşti. AGERPRES/(A - autor: Dorin Ivan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
13:40
* SCM Râmnicu Vâlcea, deţinătoarea Supercupei României la handbal feminin, doreşte să păstreze trofeul şi după meciul cu CSM Bucureşti, de duminică 25 august, de la Braşov, deşi ''tigroaicele'' sunt considerate favorite.* Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului Bronx Open (WTA) de la New York, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a dispus în trei seturi, cu 3-6, 6-0, 6-4, de germanca Laura Siegemund.* Jucătoarele române de tenis Irina Begu şi Gabriela Ruse au obţinut victorii, luni, la New York, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.* Atletul român Alexandru Novac (CSM Bucureşti) a câştigat proba de aruncare a suliţei în concursul de la Espoo (Finlanda), cu 79,70 metri, potrivit site-ului Federaţiei Române de Atletism.* Ediţia din acest an a Turului ciclist al României (a 52-a) va avea loc în perioada 11-15 septembrie, pe durata a cinci etape, cu startul la Cluj-Napoca şi sosirea la Bucureşti, potrivit site-ului oficial al competiţiei.* Arbitrul sloven Matej Jug va conduce meciul dintre FCSB şi formaţia portugheză Vitoria Guimaraes, care va avea loc joi 22 august, de la ora 21:30, pe Stadionul ''Marin Anastasovici'' din Giurgiu, în prima manşă a play-off-ului Europa League la fotbal, potrivit site-ului UEFA.* Echipa Manchester United a terminat la egalitate în deplasare, scor 1-1, cu formaţia Wolverhampton Wanderers, în ultimul meci al etapei a doua a campionatului de fotbal al Angliei, disputat luni seara.* Maurizio Sarri, antrenorul echipei de fotbal Juventus Torino, suferă de pneumonie şi nu a putut conduce şedinţele de pregătire programate pe parcursul zilei de luni, a anunţat campioana en titre a Italiei, informează AFP.* Ousmane Dembele, internaţionalul francez al clubului FC Barcelona, a suferit o accidentare la coapsa stângă şi va fi indisponibil cinci săptămâni, a anunţat, luni, gruparea spaniolă de fotbal, citat de AFP.* Procesul intentat de jucătoarele americane de fotbal, duble campioane mondiale en titre, împotriva federaţiei lor naţionale pentru a reclama salarii egale cu cele ale componenţilor reprezentativei masculine va fi judecat pe 5 mai 2020, a anunţat, luni, un purtător de cuvânt al jucătoarelor, citat de AFP.* Federaţia belgiană de fotbal doreşte să intre în cursa pentru organizarea Cupei Mondiale feminine din anul 2023, pentru care şi-au mai anunţat candidatura alte nouă ţări, a anunţat Federaţia internaţională (FIFA), citată de Reuters.* Federaţia nigeriană de fotbal (NFF) s-a declarat şocată, luni, de suspendarea pe viaţă a fostului antrenor al echipei naţionale, Samson Siasia, decisă de Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) pentru corupţie, informează AFP.* Fostul internaţional spaniol Fernando Torres (35 ani) va disputa pe 23 august ultimul meci din carieră, ocazie cu care clubul nipon de fotbal Sagan Tosu i-a pregătit un eveniment omagial, informează cotidianul L'Equipe.* Tenismanul britanic Andy Murray, fostul lider al clasamentului mondial, nu a reuşit să treacă de primul tur al turneului ATP de la Winston-Salem (SUA), dotat cu premii totale în valoare de 717.955 dolari, fiind învins în două seturi, 7-6 (10/8), 7-5, de americanul Tennys Sandgren.* Tânăra jucătoare americană de tenis Amanda Anisimova (17 ani) s-a retras de la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, ca urmare a decesului tatălui său, Konstantin Anisimov, care i-a fost şi antrenor, informează postul de televiziune ESPN.* Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens a pus capăt colaborării cu antrenorul său, olandezul Sven Groeneveld, cu mai puţin de o săptămână înaintea participării la US Open, a anunţat fosta campioană, citată de Reuters.* Canadianca Laurence Vincent-Lapointe, multiplă campioană a lumii la kaiac-canoe în probele de viteză, la canoe simplu şi dublu, a fost suspendată provizoriu în urma unui control antidoping pozitiv, a anunţat Federaţia internaţională (ICF), înaintea startului Campionatelor Mondiale din Ungaria, informează AFP.* Britanicul Neil Campbell a stabilit un nou record de viteză în ciclism, reuşind să pedaleze cu 174 mile pe oră (280 km/h), pe pista unui aerodrom din Yorkshire, informează Reuters.* Ciclistul belgian Philippe Gilbert, campion mondial pe şosea în 2012, a semnat un contract pe trei ani cu Lotto Soudal, a anunţat, luni, echipa belgiană pe site-ul său oficial, citat de AFP.* Ciclistul belgian Victor Campenaerts, deţinătorul recordului orei pe velodrom, a părăsit echipa Lotto-Soudal şi s-a transferat la Dimension Data pentru trei ani, a anunţat, luni, noua sa echipă, citată de AFP.* Ciclistul spaniol Alberto Contador, retras din activitate în 2017, după ce a câştigat toate cele trei mari tururi, a anunţat că va participa în această toamnă la "El Giro de Rigo", o cursă care va avea loc în Columbia, organizată de rutierul columbian Rigoberto Uran, informează EFE.* Facundo Isa, linia a treia a echipei Toulon, şi aripa Santiago Cordero, de la Bordeaux-Begles, nu au fost reţinuţi pe lista de 31 de jucători anunţată luni de selecţionerul argentinian Mario Ledesma pentru Cupa Mondială de rugby din Japonia (20 septembrie-2 noiembrie), informează AFP.* Un tricou de baschet care i-a aparţinut fostului preşedinte american Barack Obama s-a vândut luni la licitaţie pentru 120.000 de dolari, a anunţat casa care a organizat licitaţia respectivă, în Texas, informează AFP.* Pilotul spaniol Fernando Alonso, dublu campion al lumii la Formula 1 şi câştigătorul ultimei ediţii a Mondialului de anduranţă, se pregăteşte în prezent în Africa de Sud pentru participarea la viitoarea ediţie a Raliului Dakar, a anunţat echipa sa, Toyota Gazoo Racing, citată de agenţia EFE.AGERPRES (AS/editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
13:40
* Numărul unic 1911 destinat raportării incidentelor de securitate cibernetică va fi extins şi la nivel european, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Ionuţ-Valeriu Andrei, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).* Peste 500 de incidente de securitate cibernetică au fost raportate, până în prezent, la numărul unic 1911, de patru ori peste media anuală, potrivit datelor oficiale prezentate, marţi, de Cătălin Aramă, directorul general al Centrului Naţional de Răspuns la Incidentele de Securitate Cibernetică (CERT-RO).* Un producător din zona Bucureştiului a primit, săptămâna trecută, atestate din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru şase produse tradiţionale obţinute din carne de porc, a anunţat, marţi, instituţia într-un comunicat remis AGERPRES.* CEC Bank şi Grupul Aaylex, proprietarul brandului Coco Rico, au semnat un contract de finanţare în valoare de 25 milioane de euro, având ca scop refinanţarea unei emisiuni de obligaţiuni, conform unui comunicat al băncii remis marţi AGERPRES.* Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 23,3% în luna iunie 2019, comparativ cu iunie 2018, acesta fiind cel mai mare ritm anual de creştere a lucrărilor de construcţii înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele publicate marţi de Eurostat.* România este pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) când vine vorba de numărul bicicliştilor care au decedat în accidente rutiere raportat la totalul populaţiei, cu 10 decese la un milion de locuitori în anul 2017, la polul opus situându-se Cipru şi Luxemburg cu niciun deces, arată datele publicate marţi de Eurostat.* Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 29 iulie - 9 august 2019, acţiuni de control în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1,025 milioane de euro (4,849 milioane lei), conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.* WhatsApp, serviciul de mesagerie deţinut de reţeaua de socializare Facebook Inc., poartă discuţii cu mai multe firme de plăţi digitale din Indonezia pentru lansarea unui serviciu de plăţi cu telefonul mobil, au declarat marţi pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 
13:40
* Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, la Bruxelles, o întrevedere cu preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul discuţiilor fiind abordate aspecte legate de viitorul comisar european din partea României, dar şi cu privire la priorităţile viitoarei CE şi implementarea Agendei Strategice a UE (2019-2024), a informat Guvernul.* Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că numărul cetăţenilor români care s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro ca alegători în străinătate, până la data de 19 august, a depăşit 20.000, peste 10.000 dintre aceştia accesând ca opţiune votul prin corespondenţă. Cetăţenii români care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate mai au la dispoziţie 22 de zile pentru a se înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro.* Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit, la Washington, de omologul său american, Donald Trump, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în SUA. Potrivit agendei oficiale, Iohannis va sosi la Casa Albă la ora 14,00 (21,00 ora României). "Sunt chestiuni extrem de importante care trebuie discutate şi reiterate: Parteneriatul strategic, aspecte de securitate, NATO şi alocarea a 2% din PIB, relaţia economică aflată în creştere, relaţia pe energie. Vor fi şi discuţii în legătură cu înzestrarea Armatei, faptul că suntem împreună în Afganistan şi chestiuni care trenează, precum Visa Waiver", preciza, săptămâna trecută, Klaus Iohannis. AGERPRES/(autor: Claudia Stănescu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei) Sursa foto: gov.ro
13:40
* Şapte persoane au fost evacuate, marţi, dintr-un bloc din municipiul Botoşani, în urma unui incendiu declanşat într-unul dintre apartamente, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.* Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu a fost dotat cu şapte ambulanţe noi, după ce alte 15 maşini cu echipamente medicale de ultimă generaţie au fost distribuite în ultimii doi ani către Serviciul Judeţean de Ambulanţă, potrivit unui comunicat de presă al PSD Sibiu.* Jandarmii au intervenit, luni seara, pentru îndepărtarea unei ursoaice cu un pui din zona gării din localitatea Băile Tuşnad, a informat IJJ Harghita.* Tribunalul Sibiu a stabilit, marţi, un nou termen, pe 28 august, în procesul primarului municipiului, Astrid Fodor, care cere anularea ordinului prefectului judeţului, Adela Muntean, care a suspendat-o din funcţie în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.* Aproximativ 400 de maşini au fost abandonate, de la începutul anului şi până în prezent, pe străzile din municipiul Sibiu, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei remis, marţi, AGERPRES.* Un bărbat de 44 ani din Galaţi a fost arestat preventiv după ce a agresat sexual două fetiţe în scara unui bloc la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Gabriela Costin.* Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Valea Călugărească efectuează, marţi dimineaţa, patru percheziţii la persoane bănuite de furt calificat, a informat IPJ Prahova.* Zece fermieri din comuna Măicăneşti, care au înfiinţat culturi în arealul de hrănire al gâştei cu gâtul roşu, specie migratoare pe cale de dispariţie, primesc subvenţii de circa 350 de euro pe hectar, potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Vrancea.* Aproximativ 800 de candidaţi din judeţul Teleorman s-au înscris pentru a susţine examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă care va începe miercuri, circa 60% dintre ei fiind absolvenţi ai promoţiei 2019. AGERPRES / (AS - editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
13:40
Cercetarea disciplinară a poliţiştilor implicaţi în cazul minorei de 14 ani, găsită plină de sânge pe o stradă din municipiul reşedinţă şi care a fost ajutată de cei doi agenţi doar la intervenţia trecătorilor, a fost suspendată după ce un ONG a făcut un denunţ pentru abuz în serviciu la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Gabriela Costin."La data de 6 august, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a fost sesizat printr-un denunţ făcut de Asociaţia Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, de către cei doi agenţi de poliţie, cercetaţi disciplinar pentru modul în care au acţionat în speţa cu minora de 14 ani.Având în vedere acest fapt, (...), cercetarea disciplinară a celor doi agenţi de poliţie se suspendă de la data sesizării organelor de urmărire penală până la data soluţionării definitive a cauzei", a spus Costin.Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Traian Laurenţiu Iancu, a declarat, luni, că raportul de expertiză medico-legală a arătat că leziunea provocată aparatului reproducător al minorei i-a pus viaţa în primejdie, ca atare, cercetările penale vor fi făcute nu numai pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, ci şi pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.Adolescenta a fost externată din Spitalul Judeţean după două săptămâni şi se află la o casă de tip familial din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi.O femeie a filmat, pe 3 august, o minoră plină de sânge pe strada George Coşbuc din Galaţi şi susţine că a oprit o maşină de poliţie pentru a interveni în acest caz. Înregistrarea video arată că cei doi poliţişti din maşină, între care o femeie, au stat în vehicul, la distanţă de fata rănită şi abia la insistenţele martorilor au intervenit, chemând o ambulanţă.Fata a fost internată în Spitalul Judeţean Galaţi timp de aproximativ două săptămâni.Potrivit DGASPC Galaţi, fata a plecat din centrul de plasament cu bilet de voie, s-a întâlnit cu prietenul ei, de 14 ani, a întreţinut relaţii sexuale consimţite acasă la acesta, după care, în urma unei hemoragii, a ajuns la spital. AGERPRES / (AS - autor: Dan Paic, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
13:40
PNL va ataca la Curtea Constituţională Codul administrativ, pe care îl consideră neconstituţional, pentru că nu putea fi adoptat prin ordonanţă de urgenţă, dar şi pentru prevederea care a permis adoptarea, prin majoritate simplă, a celor 20 de hotărâri privind înfiinţarea companiilor municipale din Bucureşti, a anunţat, marţi, preşedintele PNL Sector 5, Cristian Băcanu."Vă anunţăm că PNL va ataca la Curtea Constituţională, şi acum avem şi mijlocul procedural să o facem, Codul administrativ. Pentru că, pe de o parte, avem o problemă cu neconstituţionalitatea întregului Cod administrativ, care nu putea fi adoptat prin OUG, aşa cum a fost adoptat, şi, pe de altă parte, avem o problemă legată de neconstituţionalitatea prevederii din Codul administrativ care a permis adoptarea acestor hotărâri", a precizat Băcanu, într-o conferinţă de presă.Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a spus că partidul se concentrează pe blocarea aplicării acestor noi hotărâri ale CGMB privind companiile municipale, care nu reprezintă decât "expresia unei ambiţii de neînţeles a doamnei primar (Gabriela Firea - n.r.) de a le menţine în viaţă"."Ne concentrăm acţiunea pe blocarea acestor 20 de hotărâri adoptate în temeiul noului Cod administrativ cu o majoritate simplă. În paralel, contestând Codul administrativ, pentru faptul că permite adoptarea de decizii legate de angajarea patrimoniului cu majoritate simplă, când, în realitate, acest lucru trebuie să se întâmple cu votul larg al tuturor celor care reprezintă vocea cetăţenilor în consiliile locale", a explicat Alexandru.Băcanu a adăugat că există un proces în derulare privind închiderea societăţilor nou-înfiinţate."Avem un proces în derulare, care are termen în septembrie, privind închiderea societăţilor doamnei Firea. Prin aceste hotărâri, pe care Consiliul General le-a adoptat, se încearcă blocarea acestui proces şi salvarea celor 20 de societăţi care funcţionează în mod nelegal. Primul pas este cel al depunerii plângerii prealabile, solicitând Consiliului General să revoce aceste hotărâri. După aceea, vom merge în instanţă şi vom cere anularea celor 20 de hotărâri şi, totodată, vom invoca o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la Codul administrativ", a menţionat liderul PNL Sector 5.Potrivit acestuia, odată ce nişte hotărâri de Consiliu General au fost anulate în mod definitiv de o instanţă, acestea "nu mai pot fi confirmate"."Ceea ce a făcut doamna Firea este în mod vădit un abuz, un exces de putere şi PNL va solicita instanţei să sancţioneze acest abuz de putere printr-o hotărâre judecătorească. În paralel, vom contesta în totalitate Codul administrativ pentru procedura de adoptare a acestuia şi, în particular, cu privire la norma respectivă, care a permis adoptarea acestor hotărâri de Consiliu General. În măsura în care CCR va împărtăşi argumentele noastre cu privire la neconstituţionalitatea Codului administrativ, acesta poate fi declarat neconstituţional în ansamblul său", a declarat Cristian Băcanu. AGERPRES/(A - autor: Sorin Peneş, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Acum 4 ore
13:10
Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 23,3% în luna iunie 2019, comparativ cu iunie 2018, acesta fiind cel mai mare ritm anual de creştere a lucrărilor de construcţii înregistrat în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele publicate marţi de Eurostat.Comparativ, în Uniunea Europeană lucrările de construcţii au crescut cu 0,6% în ritm anual, în timp ce în zona euro au înregistrat un avans de 1%.În schimb, în iunie 2019 comparativ cu mai 2019, România se situează printre statele membre unde lucrările de construcţii au înregistrat cea mai mare scădere din UE, cu un declin de 2,8%, o scădere mai pronunţată fiind înregistrată doar în Slovenia, minus 6,7%. În Uniunea Europeană lucrările de construcţii au scăzut cu 0,3% de la o lună la alta, în timp ce în zona euro au stagnat.Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică, în România, în iunie 2019 faţă de aceeaşi lună din 2018, volumul total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut cu 21,9%, respectiv cu 22,2%, ca serie ajustată. În ceea ce priveşte situaţia la nivel comparativ iunie 2019 - mai 2019, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută (+6,7%), dar a scăzut ca serie ajustată cu 2,8%. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 
13:10
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat marţi că numărul cetăţenilor români care s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro ca alegători în străinătate, până la data de 19 august, a depăşit 20.000, peste 10.000 dintre aceştia accesând ca opţiune votul prin corespondenţă.Cetăţenii români care au domiciliul sau reşedinta în străinătate mai au la dispoziţie 22 de zile pentru a se înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro.Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, le recomandă românilor din străinătate să opteze "cu încredere" pentru votul prin corespondenţă, "ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără cozi, fără deplasări şi fără costuri", se arată într-un comunicat de presă transmis de AEP.Cei patru paşi care trebuie urmaţi pentru exercitarea votului prin corespondenţă sunt:- completarea formularului online de pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. La acest formular trebuie anexată copia scanată sau fotografia actului de identitate şi copia documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine (vezi Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 500/2016);- după primirea documentelor, Poşta Română transmite alegătorului următoarele documente necesare exercitării votului prin corespondenţă: două plicuri exterioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două plicuri interioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două autocolante cu menţiunea "VOTAT", marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două certificate de alegător, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două buletine de vot prin corespondenţă, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot; două autocolante cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondenţă din ţară;- în momentul votării, pe buletinul de vot se lipeşte autocolantul cu menţiunea "VOTAT" pe patrulaterul cu candidatul preferat. Buletinul de vot astfel marcat se introduce în plicul interior, care nu are niciun semn distinctiv, apoi acesta se sigilează. Se completează certificatul de alegător, menţionând data şi semnând olograf, se introduce plicul interior şi certificatul de alegător în plicul exterior, care se sigilează. În cazul celui de-al doilea tur de scrutin pentru preşedintele României, înainte de a aplica timbrul autocolant pe patrulaterul ce conţine candidatul pentru care optează, alegătorul trebuie să se asigure că acesta participă la cel de-al doilea tur de scrutin;- în ceea ce priveşte expedierea plicului sigilat care conţine votul său, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate are trei variante: îl trimite în ţară, depunând plicul la orice oficiu poştal ori în orice cutie poştală a statului-gazdă; îl depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din statul-gazdă, după caz, pe cheltuiala sa; îl poate depune personal la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din ţara-gazdă după caz.Înregistrarea pe portalul www.votstrainatate.ro se poate face doar în nume propriu. Orice acţiune de utilizare a datelor de identitate în vederea înregistrării online în numele altei persoane este ilegală, subliniază AEP.Întrebări şi sesizări legate de procedura de preînregistrare şi înscriere pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
13:10
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut marţi, la Bruxelles, o întrevedere cu preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul discuţiilor fiind abordate aspecte legate de viitorul comisar european din partea României, dar şi cu privire la priorităţile viitoarei CE şi implementarea Agendei Strategice a UE (2019-2024).Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul i-a transmis felicitări oficialului european pentru nominalizarea la conducerea viitoarei Comisii Europene şi a asigurat de întregul său sprijin în eforturile de consolidare a proiectului european şi de a răspunde provocărilor actuale.La rândul său, preşedintele ales al Comisiei Europene a mulţumit prim-ministrului Dăncilă pentru rezultatele "excepţionale" obţinute de România în exercitarea mandatului Preşedinţiei Consiliului UE, se arată în comunicatul Guvernului."În cadrul discuţiilor, au fost abordate aspecte legate de viitorul comisar european din partea României, inclusiv în ceea ce priveşte conturarea portofoliului alocat ţării noastre în cadrul Comisiei Europene. Cei doi oficiali au avut o discuţie amplă cu privire la priorităţile viitoarei Comisii Europene şi implementarea Agendei Strategice a UE (2019-2024). În context, prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat obiectivele României pentru perioada suprapusă mandatului noii Comisii Europene, în domenii legate de asigurarea securităţii energetice, sectorul digital, schimbările climatice, rolul UE în plan global", se precizează în comunicat.Cei doi înalţi oficiali au convenit să continue dialogul în perioada următoare. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei) Sursa foto: gov.ro
12:40
Arbitrul sloven Matej Jug va conduce meciul dintre FCSB şi formaţia portugheză Vitoria Guimaraes, care va avea loc joi 22 august, de la ora 21:30, pe Stadionul ''Marin Anastasovici'' din Giurgiu, în prima manşă a play-off-ului Europa League la fotbal, potrivit site-ului UEFA.Arbitri asistenţi vor fi Matej Zunic şi Grega Kordez, iar patrulea oficial a fost desemnat Nejc Kajtazovic.Jug, care va împlini 39 de ani luna viitoare, e arbitru internaţional din 2007.Matej Jug a arbitrat-o pe Steaua (actuala FCSB) într-un meci cu FC Basel (1-1), pe 22 octombrie 2013, acasă, în grupele Ligii Campionilor.De asemenea, slovenul a condus un meci al selecţionatei Under-17 a României, încheiat la egalitate, 0-0, în deplasare, cu selecţionata Insulelor Feroe, pe 27 octombrie 2007.Juga a condus şi o partidă a formaţiei Vitoria Guimaraes, pe 12 decembrie 2013, în grupele Europa League, 1-2 acasă cu Olympique Lyon.AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)
12:40
În urmă cu 180 de ani, la 20 august 1839, studenţii români aflaţi la Paris, între care Ion Ghica, Alexandru G. Golescu-Negru, Dumitru Brătianu, au înfiinţat Societatea pentru învăţătura poporului român, care a contribuit la cristalizarea ideologiei paşoptiste, notează lucrarea ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).Parisul a fost, în prima jumătatea a secolului al XIX-lea, un centru de formare culturală, dar mai ales politică şi ideologică, pentru tinerii români aflaţi acolo la studii. Un grup de tineri români se adresau din Paris, în toamna lui 1829, lui Ioan Eliade Rădulescu, căruia îi transmiteau felicitări pentru fondarea ''Curierului românesc'', evocând ''fericirea şi propăşirea românilor''. Acest prim val de studenţi români la Paris s-a aflat sub impactul civilizaţiei franceze şi evident, s-a arătat sensibil faţă de dezbaterile social-politice, deşi, nu toţi dintre cei ce l-au format au devenit în perioada următoare, luptători activi în cadrul mişcării de eliberare româneşti.Studenţii românii care au format, începând din 1840, valul al doilea, s-au remarcat printr-o integrare energică în mişcarea de eliberare naţională, dar şi socială a naţiunii lor. Mulţi dintre membrii acestui val s-au găsit în primele rânduri ale revoluţiei din 1848. Ei au urmat cursurile, dar mai ales s-au interesat de problematica politică şi mulţi dintre ei s-au angajat în activităţi politice cu caracter radical. ''...adevărat că am fost copii amfibii - scria Alecu Russo, unul dintre ei - ...ne-am născut în Moldova şi am supt străinătatea, capul ni-i este de neamţ, de franţuz, dar inima ne-a rămas tot de moldovan''. În realitate, ei nu mai erau moldoveni, căci ei erau, ca şi muntenii şi ardelenii, în primul rând români, implicaţi profund în procesul complex de eliberare a naţiunii lor, notează lucrarea ''Românii şi Europa. Istorie, societate, cultură'' (vol. 1, secolele XVIII-XIX, Dan Berindei, Editura Museion, Bucureşti, 1991).Ion Ghica evoca, o jumătate de secol mai târziu, momentul întâlnirii pariziene a moldovenilor şi muntenilor, a ''contopirii'' lor româneşti. ''Într-o duminică - relata Ghica lui Alecsandri - micile noastre cîrduri se întâlniră pe Quai Voltaire şi noi şi voi mergeam tot spre Champs Elysees. Mentorii noştri se opriră un minut la vorbă. Nu ştiu cum, nici în ce fel, dar ne-am pomenit deodată amestecaţi şi braţ la braţ un muntean cu-n moldovean; vorbeam fiecare limbagiul provinciei noastre şi ne înţelegeam parc-am fi vorbit aceeaşi limbă. Ce revelaţiune! Dintr-acel moment nu am mai fost nici munteni, nici moldoveni. Eram toţi români!''.Trebuie evidenţiată şi implicarea nemijlocită a tinerilor români veniţi la Paris, în mişcarea de eliberare naţională. Începând din 1835, în parte şi sub impulsul emigraţiei revoluţionare poloneze grupată în jurul prinţului Adam Czartoryski, aceştia s-au dedicat atât unei activităţi de propagandă cât şi unor acţiuni politice în paralel cu cele iniţiate în Ţara Românească de colonelul Ioan Câmpineanu (unchi al lui Ion Ghica şi al lui Nicolae Kretzulescu), după cum arată autorul în volumul amintit mai sus. Datorită legăturilor liderului polonez cu cercurile guvernante din Franţa şi Anglia, problema românească a putut fii inclusă în dezbaterea diplomatică internaţională.În 1836, revista ''Le Polonais'' a oferit unuia dintre tinerii români posibilitatea de a publica în coloanele sale, detalii istorice privind ţările române şi de a pleda pentru unificarea, libera afirmare şi modernizarea lor. În anul următor, un memoriu era adresat prinţului Czartoryski de Radu C. Golescu, în numele tinerilor săi compatrioţi, în care pleda cauza unităţii româneşti. ''Pentru a opri şi a combate armatele austriece, scria Golescu, trebuie mai mult decât o Valahie; trebuie Transilvania, Moldova, Basarabia şi Bucovina, trebuie într-un cuvânt cinci provincii deodată, care toate au aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceleaşi obiceiuri, care odată au format un întreg şi care ar putea fi electrizate şi duse împotriva duşmanului amintindu-le trecutul lor comun şi făcându-le să nădăjduiască un acelaşi viitor, o aceeaşi patrie mare''. (''Românii şi Europa. Istorie, societate, cultură'', vol. 1, secolele XVIII-XIX, Dan Berindei, Editura Museion, Bucureşti, 1991)Woronicz, unul dintre agenţii prinţului, a fost trimis să viziteze ţările române. La îndemnul său, Ioan Câmpineanu a întocmit un Act de unire şi independenţă şi o Constituţie, anunţând nepoţilor săi aflaţi la Paris, o apropiată vizită în Occident: ''...Sper, le preciza el, că voi reuşi să înlătur culorile întunecate cu care câţiva diplomaţi inferiori au vrut să întunece pictura pe care au făcut-o despre noi, fără de altfel să ne cunoască îndestul...''.După vizita la Paris făcută spre sfârşitul lunii mai 1839 de conducătorul Partidei Naţionale din Ţara Românească, Ioan Câmpineanu, în august, la câteva luni distanţă, era alcătuită ''Societatea pentru învăţătura poporului român''.Sub aparenţele unei societăţi culturale era constituită în realitate o societate politică având un caracter naţional panromânesc. Un exemplar al procesului-verbal de constituire a fost de altfel remis lui Câmpineanu. Muntenii se afirmau, în mod evident, în primele rânduri, dar şi moldovenii li se alăturau, în timp ce în ţările române relaţii strânse erau în curs să fie stabilite între cărturarii moldoveni, munteni şi transilvăneni. ''Evenimentul cel mai fericit pe care trebuie să ţi-l anunţ - scria Alexandru C. Golescu lui Kretzulescu, reîntors în patrie - este apropierea noastră de moldoveni''.Cu toate acestea, călătoria politică întreprinsă de Câmpineanu la Paris şi Londra n-a avut decât rezultate slabe. Oamenii politici francezi şi englezi nu l-au ascultat. El însuşi a fost închis la reîntoarcerea sa în patrie. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Simona Aruştei) Explicaţie foto: Vernisajul expozitiei de documente si fotografii '1848: proiectul Romaniei moderne. Proclamatia de la Islaz si Bucurestii', de la Muzeul Municipiului Bucuresti.
12:40
Înscris în 1979 în Patrimoniul Mondial UNESCO, Bryggen (însemnând "chei", "ponton") este zona portului istoric din Bergen, unul dintre cele mai vechi oraşe portuare ale Europei de Nord de pe coasta de vest a Norvegiei, creat ca centru pentru comerţ până în secolul al XII-lea, potrivit site-ului UNESCO, whc.unesco.org.În anul 1350, Liga Hanseatică Germană a înfiinţat unul dintre birourile sale de import şi export la Bergen, dominând comerţul regional timp de aproape 400 de ani, prin privilegiile acordate de Coroană. Liga Hanseatică a înfiinţat patru astfel de birouri hanseatice peste mări, Bryggen fiind singurul care se mai păstrează şi astăzi.Primele clădiri din Bergen au fost situate la Bryggen, o zonă vibrantă şi importantă a oraşului de mai multe secole, precizează site-ul en.visitbergen.com.În forma lor actuală, depozitele de mărfuri din cartierul Bryggen au fost construite în 1700, dar primii comercianţi germani s-au stabilit acolo deja prin anii 1230. Străinii nu aveau voie să locuiască în oraş, cu excepţia sezonului de vară, însă germanii au primit permisiunea să stea şi iarna începând cu anul 1278. Comerţul din Bergen a fost astfel dominat de germani, care au intrat în Liga Hanseatică. Biroul German din Bergen era condus de un consiliu ales de comercianţii germani, care aveau o societate paralelă celei norvegiene. Distincţia principală era faptul că germanii erau toţi bărbaţi, neavând voie să se căsătorească. Veneau din Germania ca ucenici şi, într-un timp în care barierele sociale erau destul de stricte, puteau să urce pe scara socială, după care se întorceau în Germania unde îşi puteau întemeia o familie. În 1615 erau în jur de 120 de case germane în Bryggen, dar în 1736 mai erau doar 17. Biroul german a fost închis în 1754 şi înlocuit cu Biroul Norvegian, denumit mai târziu Biroul Bergen.Bryggen a fost devastat de multe incendii, cel mai mare dintre acestea fiind în 1702. Între 1172 şi 1702 Bryggen a ars de şapte ori. În 1927, cartierul a fost numit patrimoniu naţional, dar a fost distrus de o explozie puternică în 1944, în al Doilea Război Mondial şi de alte două incendii (1955 şi 1958). Zona a fost reconstruită pe temeliile ridicate în secolul al XII-lea, ceea ce înseamnă că Bryggen este practic neschimbat, în ciuda secolelor care au trecut. Reconstrucţia a urmărit în mod tradiţional structura şi planul proprietăţii anterioare, precum şi tehnicile de construcţie, lăsând astfel păstrată principala sa structură, care este o relicvă a unei vechi structuri urbane din lemn, cândva comună în Europa de Nord.În 1962, a fost fondată Fundaţia Bryggen cu scopul de a păstra cartierul în condiţii cât mai bune. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Daniel Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
12:40
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era de 9.326 persoane la finele iulie 2019, în creştere cu 14 persoane faţă de luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).Cei mai mulţi, respectiv 3.814, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 18.315 lei (18.225 de lei în iunie), din care 17.143 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 850 de persoane. Pensia medie era de 5.537 lei, din care 3.373 lei suportaţi de la bugetul de stat.În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 805 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.475 de lei (2.703 lei de la bugetul de stat).Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.452 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.855 lei, din care 7.678 lei suportaţi din bugetul de stat.Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 606 persoane, media fiind de 7.758 lei, din care 4.339 de lei cota suportată din bugetul de stat.De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.799 pensionari, pensia medie fiind de 4.289 lei, din care 2.614 lei suportaţi din bugetul de stat. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 
12:40
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, marţi, 40 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când a împrumutat 675,2 de milioane de lei, la o dobândă de 3,38% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark, cu maturitatea reziduală la 36 de luni, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 90 de milioane de lei, dar s-au primit oferte de 40 milioane de lei.Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în august 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,995 miliarde de lei, din care 200 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,3 miliarde de lei prin noi emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 495 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.Faţă de luna iulie, împrumuturile programate de MFP în august sunt mai mici cu 215 milioane de lei, respectiv cu 5,1%. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)  
12:40
Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie propune, într-o scrisoare deschisă, implementarea de programe naţionale dedicate, cu finanţare de la buget pentru pacienţii cu psihoze, tulburări depresive şi bipolare, demenţă, alcoolism şi drogodependenţe, precum şi realizarea un Registru naţional pentru tulburările psihice majore, inclusiv cu antecedente de auto/heteroagresivitate şi potenţial suicidar.ARPP propune şi implementarea managementului de caz în psihiatrie, la nivel naţional, dezvoltarea centrelor de sănătate mintală şi psihiatriei comunitare, înfiinţarea de echipe mobile, un lanţ terapeutic "articulat şi bine definit", care să urmeze pacientul de la ieşirea din spital şi până la reinserţia socio-familială şi care să cuprindă specialistul din spital, ambulator, medic de familie, asistent social, psiholog.Totodată, reprezentanţii asociaţiei doresc investiţii "adecvate" în infrastructura psihiatrică care este "învechită", precum şi dotări corespunzătoare, incluzând reorganizarea/înfiinţarea de secţii specializate pe anumite patologii cum ar fi adicţiile, psiho-geriatria cu personal calificat, normare modernă şi training specific pentru a evita supraaglomerarea şi incidente grave în secţiile de psihiatrie generală, asigurarea numărului optim de cadre medicale în secţia de psihiatrie generală acuţi şi în compartimentele cu persoane cu adicţii, în sensul unui număr sporit de cadre medicale/pat de spitalizare decât cel prevăzut actualmente, dar şi programe naţionale de educaţie a populaţiei privind tulburările psihice şi cele legate de substanţe."Referitor la tragedia de la Spitalul Săpoca facem următoarele precizări: în calitate de corp profesional naţional al specialiştilor psihiatri, am observat cu îngrijorare tentative de translare a discursului din spaţiul public de la neajunsurile şi racilele din psihiatria românească către acuzaţii nesusţinute, neargumentate ştiinţific şi nedovedite până în prezent de malpraxis, cu mutarea centrului de greutate al atenţiei publice către presupusă neglijenţă în serviciu sau greşeli ale cadrelor medicale. Psihiatria se află într-o poziţie atât ingrată, vulnerabilă, dar şi de o mare responsabilitate şi importanţă socială, la interfaţa dintre percepţia publică a siguranţei cetăţenilor şi drepturile categoriilor vulnerabile de pacienţi cu probleme psihice, necesitând sprijin şi recunoaştere activă din partea autorităţilor pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale oferite, şi nu oprobriu public sau stigmatizare. Manifestările de violenţă şi heteroagresivitate/auto-agresivitate în rândul pacienţilor cu tulburări psihice majore sunt rare (aproximativ 10% din prezentările în urgenţă) şi în general controlate de serviciile existente, dar cele extreme sunt excepţii notabile reprezentând uneori debutul medico-legal al unei manifestări psihice de raptus de agitaţie psiho-motorie", susţine ARPP. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei) Sursa foto: Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie / Facebook
12:40
Zece fermieri din comuna Măicăneşti, care au înfiinţat culturi în arealul de hrănire al gâştei cu gâtul roşu, specie migratoare pe cale de dispariţie, primesc subvenţii de circa 350 de euro pe hectar, potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Vrancea."Pe măsura 7, 'terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu', avem în comuna Măicăneşti şase mari fermieri şi patru mai mici care au înfiinţat culturi în arealul de hrănire al gâştei cu gâtul roşu şi primesc subvenţii de circa 250 de euro la hectar. La această sumă se adaugă subvenţia pe suprafaţă, de 100 de euro la hectar", a declarat, pentru AGERPRES, directorul APIA Vrancea, Alina Maria Alecu Bută.Aceasta a precizat că pentru a putea beneficia de subvenţii, fermierii sunt obligaţi să respecte anumite cerinţe pe o perioadă de minim cinci ani, cea mai importantă referindu-se la asigurarea hranei pentru gâsca cu gâtul roşu."Fermierii trebuie să lase o suprafaţă de porumb nerecoltată de minim 5%, iar în anul în care nu înfiinţează o cultură de porumb trebuie să asigure o cantitate de minim 100 de kilograme de boabe de porumb la hectar pentru ca aceste gâşte să se poată hrăni atunci când sunt în trecere prin zonă. Pe o perioadă de cinci ani este obligatorie înfiinţarea în cel puţin doi ani a culturii de porumb pe timpul verii", a mai spus directorul APIA Vrancea.Gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) a fost inclusă pe lista speciilor pe cale de dispariţie şi este ocrotită la nivel internaţional prin Convenţia pentru Conservarea Vieţii Sălbatice şi a habitatelor Europene, la care România a aderat în 1993. În ţara noastră, gâsca cu gâtul roşu apare la sfârşitul lunii octombrie şi poate rămâne până în martie. AGERPRES / (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Mai multe ştiri
©2004—2019 Eltonic SRL | Atomate. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.