Alba: Turişti cehi rămaşi blocaţi cu maşina într-o zonă greu accesibilă din Apuseni

Agerpres, 20 august 2019 16:10

O familie din Cehia, părinţii şi patru copii, a rămas blocată cu maşina, marţi, din cauza terenului accidentat, într-o zonă din Munţii Apuseni, aproape de limita dintre judeţele Alba şi Bihor, după ce au urmat indicaţiile de pe GPS.În sprijinul acestora a intervenit, în urma unui apel la 112, un echipaj de jandarmi montani şi poliţişti, care a apelat la un localnic pentru a tracta autovehiculul străinilor.Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, străinii au solicitat sprijin, prin serviciul 112, după ce au rămas blocaţi cu maşina între Poiana Călineasca şi satul Casa de Piatră. Spre locul indicat de turişti s-a deplasat un echipaj de jandarmi montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arieşeni, împreună cu doi poliţişti de la Secţia rurală Câmpeni.Părinţii le-au spus jandarmilor că au urmat indicaţiile unei aplicaţii de orientare în teren, dar, la un moment dat, din cauza zonei foarte accidentate, nu s-au mai putut deplasa cu maşina.Echipajele au constatat că atât părinţii, în vârstă de 42, respectiv 43 de ani, cât şi copiii erau într-o stare bună de sănătate, nu prezentau urme de epuizare fizică, astfel că nu a fost necesară asistenţă medicală."Acţiunea s-a desfăşurat în teren accidentat şi foarte greu accesibil, iar jandarmii au apelat la un localnic care deţinea un tractor, cu ajutorul căruia maşina turiştilor a fost tractată până la biserica Poiana Călineasca - Gârda de Sus", precizează IJJ.Jandarmeria le recomandă turiştilor ca înainte să plece în drumeţii montane să se asigure că deţin echipament corespunzător, dar şi un mijloc de transport adaptat terenului accidentat. Totodată, IJJ Alba transmite că jandarmii montani sunt "pregătiţi întotdeauna să intervină prompt la orice solicitare". AGERPRES/(AS - autor: Marinela Brumar, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Agerpres

Acum 15 minute
15:20
Mai mulţi parlamentari propun modificarea Legii educaţiei cu prevederi referitoare la comportamentele de bullying, menţionându-se că antepreşcolarii, preşcolarii, elevii şi cadrele didactice vor beneficia de consiliere psihologică gratuită şi vor fi protejaţi în spaţiul şcolilor de autorităţile responsabile cu ordinea publică.Propunerea legislativă de modificare a Legii educaţiei naţionale a fost iniţiată de 14 deputaţi de la PSD, PNL, UDMR, ALDE, PMP, minorităţi şi a fost depusă la Camera Deputaţilor."În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice alte activităţi şi comportamente care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar sau nedidactic, inclusiv comportamentele generatoare de bullying, oricare ar fi forma acestuia, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios", prevede proiectul.Antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii din unităţile şcolare de stat şi particulare acreditate beneficiază de consiliere psihologică gratuită, în cabinetele medicale şi psihologice şcolare ori în unităţi medicale de stat, la recomandarea specialistului, psiholog şcolar sau medic de medicină şcolară, elaborată în urma evaluării solicitate de consiliul de administraţie."Cheltuielile aferente garantării siguranţei copiilor şi tinerilor în unităţile de învăţământ se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Cadrele didactice, antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii sunt protejaţi în spaţiul unităţii de învăţământ de autorităţile responsabile cu ordinea publică. Protecţia se asigură împotriva persoanei sau grupului de persoane care aduc atingere demnităţii umane şi profesionale a cadrelor didactice ori care le împiedică în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor lor: protecţia se asigură, de asemenea, pentru desfăşurarea în condiţii normale a procesului educativ. Protecţia este solicitată de persoana autorizată conform regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preunivesitar", se mai arată în proiect.Proiectul mai stabileşte definiţia bullying-ului - o formă de manifestare a violenţei şi se defineşte ca un comportament abuziv, realizat în mod repetat cu intenţie directă sau indirectă, conducând la prejudicierea fizică şi /sau psihică a victimei prin rănire, persecuţie, intimidare sau prin alte fapte, manifestându-se prin mai multe forme - verbal, emoţional, relaţional şi fizic - atât în mediul fizic cât şi în cel virtual.Iniţiatorii precizează, în expunerea de motive, că "datele statistice disponibile în România descriu o realitate în care incidenţa comportamentelor incluse în definiţia bullying-ului este semnificativă, atât în spaţiul unităţilor şcolare, cât şi în afara acestuia, inclusiv în mediul online".Conform datelor disponibile la Asociaţia Telefonul Copilului, în perioada octombrie 2011- decembrie 2018, au fost înregistrate la nivel naţional peste 10.000 de cazuri în care au fost reclamate comportamente de tip bullying, majoritatea în mediul şcolar, mai precizează aceştia. Conform datelor citate, "tipurile de bullying reclamate cel mai frecvent sunt cele de tip verbal, manifestate prin jigniri, insulte, porecle sau sarcasm, a doua cea mai frecvent reclamată categorie fiind cea a lovirilor şi îmbrâncelilor".Camera Deputaţilor este primul for sesizat, Senatul fiind Camera decizională. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
15:20
Reprezentanţi ai agenţiilor membre în Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA) discută joi la Praga despre oportunităţile şi provocările pe care le presupune implementarea Inteligenţei Artificiale (AI) de către agenţiile de presă, în cadrul unei conferinţe organizate de agenţia cehă de presă CTK.Printre vorbitori se remarcă Thomas Kent, profesor asociat la Institutul Harriman al Universităţii Columbia din New York şi fost preşedinte-director general al postului Radio Europa Liberă, preocupat în prezent de Inteligenţa Artificială.Rogelio Escalona, director de dezvoltare şi strategie comercială la Thomson Reuters, va vorbi despre domeniile cheie ale AI în dezvoltarea comercială a agenţiei britanice, iar reprezentantul EFE, Juan Varela, care s-a ocupat de strategia digitală iar în prezent conduce EFE News, în cadrul agenţiei spaniole de presă, va vorbi despre cum poate fi creată o agenţie de ştiri automatizată în viitorul apropiat. Programul include şi sesiuni de întrebări şi răspunsuri.Conferinţa a fost deschisă de directorul agenţiei CTK, Jiri Majstr, membru al consiliului EANA, şi de secretarul general al organizaţiei, Alexandru Giboi.AGERPRES este reprezentată de directorul general Claudia Victoria Nicolae.EANA a fost înfiinţată la 21 august 1956 în urma unei conferinţe care a avut loc la Strasbourg. Alianţa reprezintă un forum pentru cooperare şi schimb de informaţii între agenţii de presă europene. Alianţa este formată din 32 de agenţii de presă, care promovează respectarea drepturilor de autor, accesul la informaţie, dezvoltarea tehnologiei de transmitere a acesteia şi libertatea presei.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu) Sursa foto: www.newsalliance.org
15:20
Guvernul a decis, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, prelungirea cu o lună, de la 30 septembrie 2019 la 31 octombrie 2019, a termenului de depunere a notificării privind intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare, potrivit unui comunicat al ministerului.MFP menţionează că măsura a fost luată pentru a acorda tuturor operatorilor economici timpul necesar adoptării acestei decizii de restructurare a datoriilor fiscale, întrucât luarea unei astfel de decizii presupune şi o consultare prealabilă atât cu organele fiscale de administrare ale ANAF, cât şi cu un expert independent pentru evaluarea posibilităţii îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în cazul fiecăruia.De asemenea, MFP precizează că o altă facilitate fiscală decisă în şedinţa de guvern, a fost ca ANAF să suspende executarea silită de la data notificării intenţiei de restructurare, şi nu de la data depunerii solicitării de restructurare, deoarece planul de restructurare cu datoriile incluse în certificatul de atestare fiscală trebuie întocmit imediat după notificare.Potrivit comunicatului au mai fost decise şi alte modificări ale Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale.Astfel, în aplicarea cap.II din O.G. nr.6/2019, vor fi exceptate de la anulare accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene.Totodată, s-a mai decis ca operatorii economici care au notificat ANAF despre intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare să fie acceptaţi în procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică până la data comunicării deciziei de aprobare sau respingere a restructurării obligaţiilor bugetare. Scopul acestei măsuri este de a permite debitorului să poată participa la licitaţii publice şi să poată întocmi un plan de restructurare viabil pentru depăşirea dificultăţilor financiare.Ordonanţa 6/2019 se adresează companiilor cu datorii de peste un milion de lei către stat. Facilităţile prevăzute de actul normativ vizează anularea tuturor accesoriilor (dobânzi şi penalităţi de întârziere la plată) datorate pentru obligaţiile bugetare principale la data de 31 decembrie 2018, anularea a până la 50% din obligaţiile principale datorate la aceeaşi dată, condiţionată de achitarea a până la 15% din obligaţiile principale rămase de achitat anterior depunerii cererii de restructurare (pe anul 2019) şi eşalonarea obligaţiilor principale ce urmează a se achita după restructurare, pe parcursul a şapte ani, primul an putând fi un an de graţie.Pentru a putea beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare compania nu trebuie să se afle în insolvenţă, să fie dizolvată sau să beneficieze de eşalonarea datoriilor potrivit Codului de procedură fiscală. De asemenea, firma trebuie să achite obligaţiile aferente anului 2019 până la data depunerii cererii de restructurare şi să prezinte în termen de maxim 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei un Plan de restructurare şi a un Test al creditorului privat întocmite de către un expert independent.Statistica MFP arată că, la finalul anului trecut, 31 de companii de stat aveau datorii de peste 748 milioane de lei şi accesorii (dobânzi penalizatoare) de 981,4 milioane de lei, 28 de companii cu capital privat şi de stat aveau datorii de 529 milioane de lei şi accesorii de 388 de milioane de lei, 2.633 de firme cu capital privat aveau datorii de 12,9 miliarde de lei şi accesorii de 8,6 miliarde de lei, iar 30 de instituţii publice datorau statului 71,7 milioane de lei şi accesorii de 56 de milioane de lei.O situaţie a contribuabililor cu datorii de sub un milion de lei indică faptul că, la sfârşitul anului anterior, 22.988 de persoane fizice (inclusiv PFA, II, IF sau profesii liberale) însumau datorii de 698,9 milioane de lei şi accesorii de 800 milioane de lei. De asemenea, 285.322 de companii cu capital privat aveau datorii de 16,6 miliarde de lei şi 9 miliarde de lei accesorii. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
15:20
Municipiul Bistriţa, una dintre vechile cetăţi medievale din Transilvania, va găzdui în perioada 20-22 septembrie cea de-a 29-a întâlnire a saşilor de pretutindeni, la care sunt aşteptaţi aproximativ 1.500 de etnici germani din ţară şi din străinătate.O astfel de întâlnire a mai avut loc la Bistriţa în urmă cu nouă ani.Potrivit programului făcut public de Forumul Democrat German din Bistriţa, reuniunea de anul acesta se va desfăşura sub motto-ul "Împreună - Comemorăm - Clădim" şi va debuta vineri seara, de la ora 17,00, la Palatul Culturii, cu vernisajul unei expoziţii de pictură şi prezentare de carte, după care saşii se vor reuni în cortul amplasat în centrul istoric, în imediata vecinătate a Bisericii Evanghelice, pentru o primă petrecere.Sâmbătă, începând cu ora 11,00, va avea loc o slujbă festivă la Biserica Evanghelică, monument istoric vechi de şapte secole, iar mai apoi saşii îşi vor etala costumele tradiţionale într-o paradă a portului popular prin zona centrală a Bistriţei.Tot sâmbătă, se vor comemora 75 de ani de la exodul saşilor din Transilvania de nord şi va fi prezentat întregul poştal "100 de ani de la aderarea saşilor la România".Programul zilei de duminică, 22 septembrie, va cuprinde, pe lângă slujba religioasă, un concert de fanfară la foişorul din parcul municipal şi un altul susţinut de orchestra "Cununa" şi artistul Helmuth Kasper, în cortul de evenimente din centrul istoric. AGERPRES (AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
15:20
Laura Codruţa Kovesi a afirmat joi că votul dat pentru ea de către ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene pentru funcţia de procuror şef european reprezintă o recunoaştere a activităţii depuse de întreg sistemul de justiţie din România."Este un pas important în procedură. Această procedură nu este finalizată şi va trebui să aşteptăm decizia oficială. (...) Cu privire la votul de astăzi, cred că e o recunoaştere a activităţii depuse de întreg sistemul de justiţie, în egală măsură, cred că este o reuşită a tuturor românilor care în ultimii ani au susţinut lupta anticorupţie şi au apărat statul de drept, în special atunci când au fost momente mai dificile. Cred că a contat şi faptul că eu am obţinut primul loc în urma interviului tehnic, dar cred că acest vot, la fel cum a fost şi votul din Parlamentul European, este un vot de încredere, de susţinere a unei societăţi care a sprijinit justiţia şi valorile europene şi fără ajutorul cărora nici eu nu aş fi reuşit. Sper ca această numire, dacă se va finaliza, şi sper să se finalizeze cât mai curând, să reprezinte pentru toţi procurorii şi judecătorii români o motivare să continue lupta anticorupţie, să apere independenţa justiţiei şi sper să fie un semn că, în ciuda tuturor obstacolelor, în cele din urmă profesionalismul şi consecvenţa sunt singurele care sunt importante atunci când vrei să reuşeşti", a declarat fosta şefă a DNA într-o intervenţie telefonică la Digi 24.Ea a adăugat că nu are niciun fel de informaţie cu privire la votul dat de reprezentantul României, precizând totodată că nu a discutat în acest sens cu premierul, preşedintele sau cu ambasadorul României la UE."Cu privire la acuzaţiile care sunt asupra mea, sunt lămurite, am decizii definitive ale Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie atât în ceea ce priveşte anumite acţiuni disciplinare care au fost formulate, cât şi dosarul penal. (...) N-am discutat nici cu preşedintele, nici cu premierul, nici cu ambasadorul României despre voturile şi despre mandatele care se dau pentru şedinţele COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană - n.r.). AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
15:20
Un avion militar belgian de tipul F-16 s-a prăbuşit joi dimineaţă în vestul Franţei, fără a provoca victime, dar unul dintre cei doi piloţi a rămas suspendat de o linie de înaltă tensiune de paraşuta sa, a anunţat prefectura departamentului Morbihan, potrivit AFP.'Acest avion a decolat din Florennes (Belgia) şi se întorcea la baza aeronautică navală din Lann-Bihoue', în apropiere de oraşul Lorient (Franţa), a precizat prefectura. 'Pilotul şi copilotul său au reuşit să se catapulteze înainte de prăbuşire. Ambii au fost localizaţi şi sunt în viaţă', a adăugat aceasta.Potrivit prefecturii, acest avion 'nu avea arme la bord, iar încărcătura sa este este în proces de expertiză'.Unul dintre piloţi a putut fi preluat deja de către serviciile de intervenţie rapidă desfăşurate în zona prăbuşirii aparatului de zbor.Cel de-al doilea este în prezent suspendat de o linie de înaltă tensiune de paraşuta sa, iar serviciile RTE, managerul reţelei de electricitate de înaltă tensiune, se află la faţa locului pentru a ajuta la recuperarea militarului, adaugă prefectura.Un perimetru de securitate de 500 de metri a fost instituit în jurul locului prăbuşirii avionului şi forţe ale jandarmeriei au fost mobilizate pentru a securiza zona.Prefectura franceză a creat o celulă de criză. În total la operaţiunea de căutare a piloţilor şi de localizare a epavei avionului participă 40 de pompieri şi 20 de echipamente de salvare.'Putem confirma că un F-16 cu două locuri, care efectua un zbor de antrenament, s-a prăbuşit în această dimineaţă în apropiere de Lorient. Cei doi ocupanţi ai aparatului au reuşit să se catapulteze, scaunele de catapultare au funcţionat. O echipă a Direcţiei pentru securitate aeriană din cadrul Ministerului Apărării s-a deplasat la faţa locului din Belgia', a indicat instituţia de apărare belgiană.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Acum o oră
14:50
Marele Premiu de Formula 1 din Singapore depinde de nivelul de contaminare al aerului din cauza incendiilor din Indonezia, dar organizatorii au luat măsuri pentru ca factorii de mediu să nu influenţeze cursa de duminică, relatează EFE.Singapore GP, organizatoarea cursei, a anunţat că nivelurile actuale ale indicelui care măsoară contaminarea aerului (PSI), nu vor determina modificarea programului iniţial şi nici al altor evenimente. Organizatorii rămân însă în contact cu autorităţile locale pentru a monitoriza situaţia cauzată de fumul rezultat din incendii, care se poate schimba de la oră la oră.Indicele PSI se situează în prezent între 106 şi 122 puncte, nivel la care se recomandă ca persoanele să-şi reducă exerciţiul în aer liber iar persoanele cu probleme respiratorii să-şi limiteze ieşirile prelungitePe circuitul din Singapore, antrenamentele libere sunt programate vineri, urmate de calificările oficiale de sâmbătă.Incendiile din Indonezia s-au intensificat de la începutul lunii septembrie, iar fumul a determinat suspendarea sau anularea a sute de zboruri şi închiderea centrelor de învăţâmânt, pe lângă creşterea numărului de infecţii respiratorii, cifrate la câteva mii de cazuri. Incendiile din zonele de turbărie, care reprezintă 40% din teritoriul ars, nu pot fi stinse decât odată cu venirea sezonului ploios, care va debuta în octombrie. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
14:50
Jucătoarea română de tenis Irina Bara s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Saint-Malo (Franţa), dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, în urma victoriei cu 6-7 (5), 6-1, 6-4 în faţa slovacei Rebecca Sramkova.Bara (24 ani, 194 WTA) a trecut de Sramkova (22 ani, 175 WTA) la capătul unui meci care a durat două ore şi 19 minute.Sramkova se impusese în ambele confruntări anterioare cu Bara, în 2013 la Budapesta (25.000 dolari), cu 6-2, 4-6, 6-1, în calificări, iar anul acesta, la Torun (Polonia, 60.000 dolari), Bara a abandonat la 6-4, 4-3 pentru adversară, în semifinale.În sferturi, Irina Bara va primi replica jucătoarei care va câştiga duelul dintre Cristina Bucsa (Spania) şi Veronica Cepede Royg (Paraguay), a cincea favorită.AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Anda Badea)
14:50
Ceremonia de decernare a Balonului de Aur, care a ajuns la a 64-a ediţie, va avea loc pe 2 decembrie la Teatrul Chatelet din Paris, au anunţat organizatorii de la France Football.După Grand Palais în 2018, o altă bijuterie a arhitecturii pariziene va găzdui ceremonia de decernare a Balonului de Aur.Ivorianul Didier Drogba a fost ales maestru de ceremonie pentru decernarea celui mai râvnit trofee individual. Deşi nu a câştigat niciodată acest prestigios premiu, Drogba a fost nominalizat de opt ori, între 2004 şi 2012. În 2007, ivorianul s-a clasat pe locul 4 în clasament. Fostul jucător al lui Chelsea, Marseille şi Galatasaray a devenit din acest an ambasadorul Balonului de Aur.Nominalizările pentru Balonul de Aur 2019 vor fi dezvăluite pe 21 octombrie de France Football şi L'Equipe, la categoriile masculin, feminin, alături de cele pentru Trofeul Kopa, rezervat jucătorilor Under-21, şi pentru noul Trofeu Iaşin, rezervat celui mai bun portar din lume. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
14:50
Expoziţia World Press Photo, în care sunt prezentate cele mai bune 143 de fotografii realizate la toate evenimentele importante din lume de anul trecut şi câştigătorii celor opt categorii ale concursului internaţional, s-a deschis la Budapesta, a anunţat miercuri organizatorul evenimentului, Tamas Revesz, relatează joi MTI.Expoziţia prezentată la Muzeul Naţional al Ungariei a fost inaugurată de ambasadorul olandez la Budapesta, Rene van Hell, şi va rămâne deschisă până pe 23 octombrie.Migraţia şi problemele femeilor se află în centrul competiţiei din acest an, însă, în pofida temelor, imaginile sunt mai puţin "dramatice" decât se aşteaptă vizitatorii, a spus Tamas Revesz.Imaginea realizată de fotograful ungar Bence Mate a obţinut premiul I la categoria ''natură''. Fotografia numită "Survival instinct" (Instinct de supravieţuire) înfăţişează broaşte zbătându-se la suprafaţa apei, înconjurate de mormoloci, după ce le-au fost tăiate picioarele în scopuri culinare şi au fost aruncate înapoi în apă. Fotografia a fost realizată în Covasna, România, în aprilie anul trecut.Sophie Boshouwers, curator al Fundaţiei World Press Photo, a declarat că expoziţia este prezentată în peste 100 de oraşe în fiecare an.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu) Sursa foto: www.worldpressphoto.org
14:50
Şamanul Alexandr Gabişev, care de jumătate de an traversează Rusia pe jos pentru a ajunge în 2021 la Moscova şi a-l "expulza" pe preşedintele Vladimir Putin, a fost arestat într-o localitate siberiană, a informat joi presa locală, preluată de agenţia EFE.Potrivit portalului Znak.com, Gabişev a fost reţinut în zorii zilei de joi la frontiera dintre Republica Buriatia şi regiunea Irkuţk, în estul Siberiei."Au venit două dube cu poliţişti, care l-au luat cu tot cu bagaj într-un vehicul, pentru a-l duce în direcţia Ulan Ude (capitala Buriatiei)", a spus unul din cei ce-l însoţesc pe şaman şi care se afla cu acesta la momentul descinderii.Un alt martor al celor întâmplate a indicat pentru Taiga.Info că la arestarea şamanului au luat parte "zeci de membri ai serviciilor de securitate" care au înconjurat tabăra în care se aflau Gabişev şi adepţii săi şi s-au dus "direct la cortul său de campanie"."Au intrat (în cort) şi l-au pus cu faţa-n jos", a adăugat sursa citată.Conform însoţitorilor şamanului, Gabişev ar putea fi acuzat de constituire a unui grup extremist.Şamanul, de 51 de ani, şi-a început în martie drumul pe jos din Extremul Orient rus spre Moscova şi până acum a parcurs aproape 3.000 de kilometri.Obiectivul final al călătoriei sale era de a-l "expulza" pe Putin odată ajuns în capitala Federaţiei Ruse.Într-unul din interviurile sale, şamanul a relatat că a plecat la drum cu 3.000 de ruble (circa 50 de dolari) în buzunar, dar oamenii cu care s-a întâlnit pe parcurs au început să-l ajute, ceea ce a fost esenţial pentru a putea acoperi cheltuielile expediţiei sale.Ministerul de Interne rus a confirmat joi arestarea unui bărbat căutat pentru unele infracţiuni comise în Republica Saha (Iakutia), fără a preciza dacă este vorba de Gabişev. AGERPRES/(AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu) Sursa foto: www.rferl.org
14:50
Proprietarii castelului Vaux-le-Vicomte, la sud-est de Paris, au fost sechestraţi în noaptea de miercuri spre joi de nişte hoţi care au plecat cu o pradă estimată la 2 milioane de euro, a indicat parchetul din Melun citat de AFP.Faptele s-au petrecut cu puţin timp înainte de ivirea zorilor, a precizat parchetul. Proprietarii castelului datând din secolul XVII au fost imobilizaţi, a menţionat o sursă din poliţie, dar nu au fost răniţi. Parchetul a încredinţat ancheta poliţiei judiciare din Versailles.Cea mai mare proprietate privată înregistrată în Franţa, cu un domeniu de 500 de hectare, castelul Vaux-le-Vicomte primeşte în fiecare an circa 250.000 de vizitatori.Capodopera arhitecturală construită între 1656 şi 1661 la circa 60 km sud-est de Paris i-a atras proprietarului său din acea vreme, Nicolas Fouquet, invidia regelui Ludovic al XIV-lea, care l-a trimis la închisoare pe viaţă.Legenda spune că regele a ordonat arestarea sa după o petrecere somptuoasă dată în onoarea curţii, cu arteziene, focuri de artificii, un impresionant bufet pentru peste 1000 de participanţi şi spectacole de înaltă clasă, care l-au "orbit" pe suveran.După întemniţarea lui Fouquet, monarhul i-a confiscat castelul şi cele mai frumoase obiecte din interior au fost transferate la Luvru şi Versailles.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu) Sursa foto: www.sudouest.fr
14:50
Ultimul preşedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, urmează să lanseze curând o nouă carte, prezentată drept testamentul său politic, în care artizanul glasnostului şi perestroikăi relevă viziunea sa asupra secolului al XXI-lea, transmite AFP, citând editorul său.Intitulată "Viitorul lumii globale", opera fostului lider, acum în vârstă de 88 de ani, urmează să fie lansată în plan mondial, pe 23 septembrie în Germania şi pe 2 octombrie în Franţa, la Flammarion."Politica mondială se află pe o pantă extrem de periculoasă (...) Activităţile militare actuale au caracteristicile unui adevărat război", avertizează Mihail Gorbaciov, potrivit unor extrase din cartea sa dezvăluite de editor.Fostul Premiu Nobel pentru Pace apreciază că "garantarea păcii este condiţia esenţială pentru gestionarea unor probleme globale precum criza de mediu, terorismul internaţional, migraţiile şi toate celelalte provocări asupra cărora se concentrează obligatoriu atenţia statelor şi organizaţiilor internaţionale".Cartea va fi publicată cu puţin timp înainte de cea de-a 30-a aniversare, pe 9 noiembrie, a căderii Zidului Berlinului, eveniment produs în timp ce Mihail Gorbaciov conducea URSS. AGERPRES/(AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
14:50
Irlanda a declarat joi că Regatul Unit nu a reuşit să ofere până acum propuneri credibile cu privire la Brexit, notează Reuters.Şeful diplomaţiei irlandeze Simon Coveney a afirmat că în Uniunea Europeană au sporit nemulţumirile referitoare la faptul că Londra nu a furnizat alternative la aşa-numita ''plasă de siguranţă'' privind frontiera irlandeză.Londra respinge soluţia "plasa de siguranţă"("backstop"), inevitabilă, în opinia Bruxellesului, în absenţa unei alternative credibile. Aceasta prevede ca Marea Britanie să rămână "într-un spaţiu vamal unic" cu UE dacă nu este găsită o soluţie mai bună până la finalul perioadei de tranziţie.''Avem nevoie de propuneri credibile, pe care pur şi simplu nu le-am văzut deocamdată'', a spus Coveney.Premierul irlandez Leo Varadkar şi lidera Partidului Democratic Unionist nord-irlandez (DUP, care susţine guvernul britanic), Arlene Foster, au avut miercuri seară o întrevedere la Dublin în timpul căreia Foster a subliniat că un acord pentru un Brexit ordonat poate fi convenit doar dacă toate părţile vizate dau dovadă de flexibilitate.Parlamentul britanic, unde premierul Boris Johnson şi-a pierdut majoritatea, a votat în urmă cu două săptămâni o lege vizând împiedicarea unei ieşiri din UE fără acord, care îl obligă pe şeful guvernului să ceară o amânare de trei luni a Brexitului dacă nu se ajunge la un acord până la 19 octombrie.Johnson a susţinut însă că ar prefera să fie "mort într-un şanţ" decât să ceară o nouă amânare.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
14:50
Premierul britanic Boris Johnson a fost prins în flagrant delict cu o minciună şi a încercat să scape din situaţie notând pe Twitter că întâlnirea lui cu un tată de familie furios într-un spital "nu a fost câtuşi de puţin un incident jenant", informează joi AFP.O înregistrare video în care se poate vedea cum Boris Johnson este acuzat de un tată de familie furios, care denunţă lipsa cronică de cadre în sistemul public de sănătate NHS, a devenit virală pe internet, bărbatul reproşându-i premierului că a organizat în acest context o vizită însoţit de mass-media. "Nu este mass-media aici", îi răspunde Boris Johnson, sub ochii jurnaliştilor. Tatăl de familie se întoarce atunci spre persoana care filmează scena, în clicurile aparatelor foto, şi îl întreabă: "Cum adică nu este mass-media? Cine sunt oamenii ăştia?"."Sunt bucuros că acest domn mi-a împărtăşit problemele lui. Aceasta nu este jenant, aceasta face parte din munca mea", a scris miercuri seara, pe contul său de Twitter, Boris Johnson, al cărui mod de a se raporta la adevăr este denunţat cu regularitate de detractorii săi.Boris Johnson a fost demis de la Times, la începutul carierei sale jurnalistice, pentru că a minţit cu privire un citat.În timpul campaniei pentru referendumul pe tema ieşirii din Uniunea Europeană (UE), el a folosit un slogan cu privire la sumele plătite de Marea Britanie în UE utilizând cifre false.Boris Johnson a fost calificat drept "tatăl mincinoşilor" care a închis-o pe "mama parlamentelor" chiar miercuri, la Curtea Supremă din Londra, de avocatul parlamentarilor care se opun suspendării Parlamentului britanic decisă de premier.Nu în ultimul rând, Boris Johnson nu încetează să susţină că înregistrează "progrese" în negocierile cu Bruxellesul asupra unui acord de ieşire a Marii Britanii din UE, în timp ce responsabilii europeni, de la premierul irlandez Leo Varadkar la negociatorul UE, Michel Barnier, dezmint orice progres şi afirmă chiar că premierul britanic nu a venit cu nicio propunere scrisă viabilă.Aflat în dificultate în problema Brexitului, premierul britanic conservator este în mod sistematic acuzat de persoane nemulţumite, imediat ce pune piciorul în afara Downing Street pentru vizite oficiale. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
14:50
Inovarea în IT trebuie susţinută inclusiv prin facilităţi fiscale atâta timp cât acestea mai sunt disponibile, susţine Claudia Sofianu, Partener, liderul Diviziei de impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România."În contextul global actual, domenii precum IT şi cel al cercetării-dezvoltării-inovării ("CDI") sunt elemente cheie ale unei dezvoltări sustenabile, iar digitalizarea accelerată determină atât guvernele, cât şi companiile să facă schimbări semnificative. Dacă vorbim de companii, preocuparea constantă pentru crearea de produse/servicii noi şi pentru îmbunătăţirea celor deja existente este accelerată în special de reducerea costurilor asociate şi de obţinerea unui avantaj competitiv care să le plaseze pe o poziţie cât mai ridicată într-un clasament ce vizează experienţa şi satisfacţia crescută a clienţilor", subliniază Claudia Sofianu.Ea afirmă că, din punctul de vedere al guvernelor, obiectivul principal rămâne creşterea economică şi atragerea de investiţii străine, iar pârghiile folosite au fost legate în principal de politicile fiscale aplicabile în rândul jucătorilor din domeniul CDI.Reprezentantul companiei de consultanţă spune că sunt ţări care au introdus măsuri fiscale extrem de atractive în 2019, precum Indonezia care anunţă deduceri fiscale generoase de până la 300% pentru activităţile întreprinse pe propriul teritoriu. Alte exemple amintite de ea sunt: valoarea deducerilor fiscale acordate care a crescut la 250% din valoarea cheltuielilor în Singapore, respectiv 200% în Polonia, conform studiului global EY "Worldwide R&D Incentives Reference Guide 2019".Claudia Sofianu afirmă că există însă şi ţări, precum Italia, care au introdus, începând cu anul fiscal trecut, două măsuri mai puţin generoase, şi anume: obligativitatea de certificare a eficienţei costurilor şi raportul tehnic pentru a descrie activităţile CDI desfăşurate de companie."În România, s-a discutat mult în ultimul timp despre facilităţile fiscale din domeniul IT, vehiculându-se inclusiv ideea eliminării lor. Unul dintre argumentele susţinătorilor acestei abordări este faptul că, la acest moment, domeniul IT este deja consolidat", declară Claudia Sofianu.Aceasta citează opinia Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii care, într-un comunicat din data de 3 iunie 2019, preciza că "facilităţile fiscale au făcut şi menţin industria IT românească competitivă, într-o cursă cu alte ţări care oferă programatorilor impozit pe venit zero, precum Ucraina, Polonia sau Belarus. Deficitul de forţă de muncă din IT la nivelul UE este atât de mare încât o astfel de măsură ar putea avea ca rezultat o reducere masivă a specialiştilor din ţară, deci un impact economic major"."Istoric vorbind, în România, beneficii fiscale au fost acordate industriei IT încă din anul 2004, iar legislaţia fiscală a fost modificată în acest sens aproape anual în vederea încurajării investiţiilor străine în acest domeniu. Cu toate acestea, se prevedea doar scutirea de la plata impozitului pe venitul din salarii pentru angajaţii care desfăşoară activităţi prin care sunt create programe pentru calculator. Începând cu anul 2016, a existat un interes mai pronunţat pentru cercetare-dezvoltare-inovare, astfel că salariaţii din acest domeniu pot fi scutiţi de la plata impozitului pe venit similar celor din IT, deşi condiţiile de eligibilitate sunt diferite. În acelaşi timp, este acordată şi o deducere suplimentară de 50% la calculul impozitului pe profit pentru cheltuielile de CDI eligibile", spune Claudia Sofianu.Ea susţine că nivelul deducerilor fiscale nu este mare, comparativ cu al altor state membre, însă proiecţiile efectuate arată un câştig de aproximativ de 7-8% din impozitul pe profit."Cu alte cuvinte, companiile pot avea beneficii mai mari dacă pot susţine caracterul inovator al proiectelor lor şi îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, chiar dacă nu sunt finanţate din bani publici pentru activitatea de CDI", precizează consultantul fiscal.Potrivit Claudiei Sofianu, este important de subliniat faptul că această facilitate fiscală poate fi aplicată şi în domeniul IT atât timp cât proiectele derulate au caracter inovator până la momentul comercializării. Deşi o serie de factori fac dificilă aplicarea acestor deduceri (precum lipsa funcţionalităţii Corpului Experţilor care poate evalua aceste proiecte), există metodologii de inovare care, alături de incubarea culturii de inovare şi proiectarea rezultatelor CDI (indiferent de rezultatul cercetării), vin în sprijinul companiilor. Acestea pot primi facilităţi fiscale fără solicitare în prealabil (scutirea se aplică salariaţilor lunar, iar deducerea suplimentară de 50% se poate aplica în funcţie de sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit fie trimestrial, fie anual). Aceste facilităţi fiscale pot fi folosite pentru mărirea retenţiei sau a investiţiilor în zona CDI de la echipamente, ateliere, până la faimoasele "laboratoare de inovare"."Trebuie evidenţiată, însă, limita fină de substanţă între proiectele care se califică pentru acordarea facilităţilor fiscale din domeniul IT şi cele care, în acelaşi timp, pot fi eligibile pentru facilităţile acordate CDI. De aceea, o analiză per proiect şi per activitate trebuie întreprinsă în prealabil pentru a ilustra impactul financiar, dar şi efortul administrativ pentru aplicarea unei facilităţi sau a celeilalte", spune Claudia Sofianu.Astfel, pentru ca un proiect de dezvoltare software să fie clasificat drept CDI, finalizarea trebuie să depindă de un avans ştiinţific şi/sau tehnologic, iar scopul proiectului trebuie să fie rezolvarea metodică a unui sistem ştiinţific şi/sau incertitudine tehnologică."Adaptarea software-urilor deja existente şi activităţile de suport pentru acestea nu au neapărat un caracter inovator pentru a susţine facilitatea CDI. Totuşi, inovarea se naşte atunci când se produc noi teoreme şi algoritmi în domeniul IT, precum şi cercetarea şi dezvoltarea instrumentelor software sau a tehnologiilor în domenii specializate de calcul. Cu titlu de exemplu, inovarea apare în procesarea imaginilor, prezentarea geografică a datelor, recunoaşterea caracterelor, inteligenţa artificială şi alte domenii asemănătoare. Aceste activităţi sunt doar câteva exemple şi apar în literatura de specialitate (în special în publicaţiile OCDE). În concluzie, dacă substanţa activităţilor din domeniul IT este de inovare şi dacă se respectă prevederile legislative româneşti cu privire la CDI, merită cunoscute şi aplicate facilităţile fiscale cât timp mai sunt disponibile", mai spune Claudia Sofianu.EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 284.000 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 36,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2019.Compania este prezentă în România din anul 1992. Cei peste 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale.AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
14:50
Bucureşti, 19 sep /Agerpres/ - Comisia Europeană a identificat prevederi neclare sau incomplete în Directiva privind impozitarea produselor energetice şi a electricităţii, iar codurile tarifare şi nivelul minim al accizelor nu au mai fost actualizate, motiv pentru care într-un raport de evaluare se menţionează că, după mai bine de 15 ani de la implementare, cadrul de impozitare existent a pierdut pasul cu dezvoltarea din sectorul energetic, potrivit unei opinii Deloitte România.Conform opiniei, în sens larg, Directiva evaluată de către Comisia Europeană stabileşte regulile pentru impozitarea produselor energetice utilizate drept combustibil pentru încălzire ori carburant şi pe cele pentru impozitarea electricităţii. Impozitarea se realizează în sfera accizelor, iar Directiva stabileşte nivelul minim al acestora.Principalele probleme identificate de Comisia Europeană fac referire la prevederile neclare ori incomplete din Directiva privind impozitarea produselor energetice şi a electricităţii, codurile tarifare neactualizate şi nivelul minim al accizelor ce nu a mai fost actualizat constituie principalele probleme identificate de Comisia Europeană în cel mai recent raport pe tema Directivei 2003/96/CE.Consultanţii susţin că deşi iniţial această Directivă şi-a atins obiectivul de a asigura o funcţionare corectă şi concurenţială a pieţei energetice, Comisia Europeană subliniază că în prezent aceasta nu îşi mai atinge obiectivul dorit. În latura fiscală, cauzele identificate de Comisie pentru care Directiva "nu mai ţine pasul" cu industria sunt neindexarea nivelului minim al accizelor şi utilizarea divergentă a scutirilor de accize de către statele membre UE.Potrivit Deloitte România, nivelul minim al accizelor aplicabile produselor energetice şi electricităţii este doar unul formal, raportul Comisiei arătând că majoritatea statelor membre aplică taxe semnificativ mai mari decât minimul stabilit prin Directivă, care, astfel, devine fără efect. Cât priveşte scutirile de accize, Comisia atrage atenţia că acestea nu sunt corelate cu politicile energetice cu privire la stimularea eficienţei energetice şi reducerea emisiilor.De asemenea, în opinie se menţionează că interpretarea legislaţiei ajunge tot mai des la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).Astfel, Comisia Europeană mai atrage atenţia şi asupra prevederilor neclare ori incomplete din cadrul Directivei care au condus la interpretări diferite ale statelor membre şi la numeroase cazuri judecate la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în vederea obţinerii unei interpretări.Spre exemplu, CJEU a clarificat prin decizia în cauza C 90/17 că producătorul de energie electrică Turbogas - Produtora Energetica SA are şi calitatea de "distribuitor" pentru energia electrică produsă pentru uz propriu şi beneficiază de scutire de la plata taxelor pentru respectiva cantitate consumată pentru uz propriu.În România, cazuistica CJUE în domeniul accizelor rămâne mai în umbră, nefiind analizată în cadrul inspecţiilor fiscale (deşi obligatorie şi direct aplicabilă) şi nici implementată în cuprinsul Normelor Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, în contrast cu legislaţia de TVA care este mult mai rapid aliniată la interpretările CJUE.Consultanţii susţin că, în contextul legislaţiei actuale, cum bine a fost evaluată de către Comisia Europeană, sarcina contribuabililor de conformare cu prevederi fiscale neactualizate, neclare şi rămase în urma evoluţiei sectorului energetic, devine mai împovărătoare.Opinia despre Directiva privind impozitarea produselor energetice şi electricităţii a fost realizată de Raluca Bâldea, Director Taxe Indirecte, şi Ana Săbiescu, Senior Manager Taxe Indirecte, Deloitte România. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
14:50
Regizorul Alexandru Darie a murit "în plină forţă creatoare" la 60 de ani, "lăsând un gol imens în lumea teatrului românesc", apreciază Uniunea Teatrală din România (UNITER), care aminteşte momente importante din opera artistului.UNITER adaugă, pe site-ul oficial, că Alexandru Darie a câştigat, în 1981, Marele Premiu pentru cea mai bună producţie la Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru "Jacques Lecoq", în Riccione, Italia, cu "Paracliserul", după Marin Sorescu.Totodată, Uniunea Teatrală aminteşte câteva dintre creaţiile de valoare ale regizorului Alexandru Darie - "Visul unei nopţi de vară", "Iluzia comică", "Trei surori", "Omul cel bun din Seciuan", "Macbeth", "Anatomie. Titus. Căderea Romei", "Orfeu şi Euridice", "Însemnările unui necunoscut, "Conversaţie după înmormântare", "The Bach Files" şi "Coriolanus".UNITER îl descrie pe Alexandru Darie ca pe "un artist care a creat şi a trăit întru iubirea pentru teatru, oameni, viaţă"."Aparţin cu toată fiinţa mea căruţelor murdare ale commediei dell'arte, veseliei copilăreşti a carnavalelor medievale sau războaielor cumplite care răstoarnă civilizaţii. Sau poate unui viitor elastic şi plin de lumină. Oricum şi oricând viaţa mea, dacă n-ar fi să fie pe scândură, n-ar putea fi decât închisă definitiv între alte patru. Meseria noastră e una iniţiatică şi de iniţiaţi. Spunem poveşti simple, clare, dar care conţin acest mister, aceea extraordinară mistică a vieţii transferată actului teatral", mărturisea regizorul într-o declaraţie pregătită pentru cartea Doinei Papp - "Alexandru Darie, spectacole de poveste".Trupul lui Alexandru Darie va fi depus vineri, de la ora 20,00, la Teatrul Bulandra, Sala 'Liviu Ciulei', unde va rămâne până duminică, la ora 12,00, anunţă Teatrul 'Bulandra'. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, la ora 13,00, la Cimitirul 'Bellu'.Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la Institutul Clinic "Fundeni", la vârsta de 60 de ani. Din anul 2002 a fost director al Teatrului "Bulandra" din Bucureşti, iar în perioada 2006 - 2011 a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa.Alexandru Darie a fost decorat cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer, conferit de preşedintele României, cu Ordinul "Steaua Solidarităţii Italiene" în grad de Cavaler şi cu gradul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordat la iniţiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea) Citiţi şi: A murit regizorul Alexandru Darie A murit regizorul Alexandru Darie (fişă biografică)
14:50
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, sub coordonarea procurorilor DIICOT - ST Iaşi, au ridicat peste 100 de grame de droguri de risc şi sume importante de bani ce ar fi fost obţinuţi din traficul de droguri, o persoană fiind reţinută pentru 24 ore.Potrivit unui comunicat remis joi presei, la data de 18 septembrie a fost organizată o acţiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat în vârstă de 30 de ani, care ar fi comercializat cannabis către mai multe persoane."Din cercetările efectuate a reieşit că acesta ar fi vândut stradal, în municipiul Iaşi, droguri de risc, în mai multe rânduri. În urma percheziţiei efectuate la domiciliul lui, au fost ridicate peste 100 de grame de cannabis, cristale MDMA, aproximativ 330.000 de lei şi 14.000 de euro - bani susceptibili a fi obţinuţi din traficul de droguri, precum şi alte bunuri care ar fi folosite în activitatea infracţională (33 de telefoane mobile). Cinci persoane au fost conduse la audieri, iar faţă de bărbatul de 30 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. - S.T. Iaşi au dispus reţinerea pentru 24 de ore. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. În activităţi au fost angrenaţi şi jandarmi din Iaşi", se mai menţionează în comunicat. AGERPRES / (AS - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Acum 2 ore
14:20
Fundaşul olandez Kelvin Maynard, fost jucător la echipa engleză de fotbal Burton şi la formaţia belgiană Antwerp, a fost împuşcat mortal la Amsterdam, a confirmat poliţia olandeză, citată de BBC.Jucătorul de 32 de ani a fost ucis în maşina proprie, iar poliţia face apel la martori, căutând doi suspecţi care ar fi scăpat pe un scuter negru.Câţiva pompieri aflaţi în apropiere i-au dat primul ajutor lui Maynard, dar acesta a decedat ulterior din cauza rănilor.Fotbalistul de origine surinameză juca la formaţia de amatori Alphense Boys.Maynard s-a transferat la Burton în noiembrie 2014, după numirea compatriotului său Jimmy Floyd Hasselbaink ca manager al echipei. El a plecat de la formaţia engleză Burton în ianuarie 2017, transferându-se la Spakenburg (Olanda). La începutul carierei a evoluat la FC Volendam, Olhanense, Kecskemet şi FC Emmen.AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
14:20
Guvernul a aprobat, joi, extinderea de la 30 septembrie la 21 octombrie a termenului până la care fermierii pot valorifica lâna, în cadrul unui program de ajutor de minimis prin care primesc 2 lei pe kilogram, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, remis AGERPRES.Astfel, în şedinţa de joi a Guvernului a fost aprobată o Hotărâre ce modifică şi completează HG nr.500/2017 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii".Actul normativ adoptat astăzi prelungeşte perioada de cerere pentru anul 2019, respectiv perioada în care se valorifică lâna, de la 30 septembrie până la data de 21 octombrie 2019, inclusiv. Depunerea documentelor justificative pentru obţinerea sprijinului financiar se poate realiza până la data de 1 noiembrie 2019.Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis în anul 2019 se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale cu încadrarea în bugetul aprobat Direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti pe anul 2019 cu această destinaţie, din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.În şedinţa Guvernului din 24 iulie 2019 a fost aprobată o Hotărâre prin care se reglementează valoarea sprijinului financiar acordat crescătorilor de ovine pentru anul 2019, reprezentând ajutor de minimis, aceasta crescând de la 1 leu la 2 lei/kg lână comercializată.La acea dată, ministerul a anunţat că valoarea sprijinului financiar acordat crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii se va dubla în acest an, până la maximum 2 lei/kg, resursele financiare alocate din bugetul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) fiind de 30 de milioane de lei.Acordarea schemei de minimis vizează menţinerea activităţii de creştere a ovinelor, stabilizarea veniturilor şi evitarea depopulării satelor şi conduce la diversificarea producţiilor obţinute în acest sector, prin valorificarea lânii.Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, respectiv 30 de milioane de lei, prevăzute de prezenta hotărâre, se asigură din bugetul repartizat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, cu încadrarea în bugetul aprobat Direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti pe anul 2019.Programul privind comercializarea lânii a început de asemenea în 2017, iar acesta a suscitat interesul a 32.328 de fermieri, peste 15.000 tone de lână fiind colectată.România ar putea colecta o cantitate de aproximativ de 36.000 de tone, în condiţiile în care deţine un efectiv de circa 11,4 milioane capete ovine.România se clasa anul trecut pe locul patru în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte efectivele de ovine şi caprine cu un total de 11,69 de milioane de capete, după Marea Britanie, Spania şi Grecia, conform datelor publicate în luna mai de Institutul Naţional de Statistică (INS).Efectivele de ovine şi caprine au crescut la nivel naţional cu 1,8% în 2018 faţă de anul anterior. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
14:20
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că desemnarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef european în urma votului din COREPER este o victorie la care a contribuit preşedintele Klaus Iohannis şi liberalii şi o palmă primită de Guvernul Dăncilă din partea statelor europene."Am reuşit! Laura Codruţa Kovesi, desemnată oficial procuror şef european în urma votului din COREPER. Este o victorie imensă pentru România, la care a contribuit decisiv preşedintele Klaus Iohannis, alături de liderii şi europarlamentarii PNL care au făcut un lobby intens pentru Laura Codruţa Kovesi. (...) Este un succes cu atât mai important, în condiţiile în care Guvernul Dăncilă a militat împotriva candidatului român printr-o campanie agresivă şi toxică de fake-news. În acelaşi timp, este o palmă imensă primită de Guvernul Dăncilă din partea statelor europene. Mesajul transmis Guvernului PSD este că poziţiile pe care le adoptă nu sunt luate în seamă, nu sunt în concordanţă cu abordările europene. Actualul Guvern este căzut în irelevanţă şi nu poate obţine nimic bun pentru România", spune Orban într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.El precizează că PNL, în calitate de membru al PPE, a folosit toate pârghiile de influenţă pentru a obţine acest rezultat, reuşind să determine schimbări de poziţii în rândul ţărilor care iniţial nu au votat în favoarea Laurei Codruţa Kovesi."În momentul critic, am reuşit să câştigăm în favoarea candidatului român bătălia cu PSD din Parlamentul European, care şi-a declarat susţinerea pentru Laura Codruţa Kovesi, după ce Consiliul votase în favoarea candidatului francez. Acel moment a fost hotărâtor pentru parcursul ulterior al candidaturii, în condiţiile în care ne-am confruntat cu tactici diversioniste ale europarlamentarilor PSD. Am obţinut decizia de menţinere a sprijinului Parlamentului European după alegerile europene şi am reuşit să accelerăm formarea comisiei de negociere pentru a relua, astfel, votul din COREPER", arată Ludovic Orban. AGERPRES/(AS - autor Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei) Citiţi şi: Cioloş: Kovesi, aviz pozitiv în Consiliu de la ambasadorii statelor membre UE pentru funcţia de procuror şef european
14:20
Preşedintele USR, Dan Barna, îi transmite felicitări Laurei Codruţa Kovesi pentru votul obţinut în cadrul reuniunii COREPER, precizând că doar Viorica Dăncilă mai insistă să oprească nominalizarea acesteia în funcţia de procuror-şef european, dar opoziţia premierului "nu a contat"."V-am promis înainte de alegerile europarlamentare că trimitem la Bruxelles şi Strasbourg oameni competenţi, oameni care fac diferenţa. Acum câteva minute aţi avut o nouă probă că ne ţinem de cuvânt. Delegaţia USR-PLUS a avut un rol decisiv în obţinerea unui vot pozitiv în Consiliu de la ambasadorii statelor membre pentru nominalizarea Laurei Codruţa Kovesi în postul de procuror şef european. Anterior, opoziţia înverşunată a tripletei Liviu Dragnea-Viorica Dancilă -Tudorel Toader făcuse ca nominalizarea să intre într-un impas. Azi doar Viorica Dăncilă mai insistă să oprească această nominalizare, iar opoziţia domniei sale nu a contat. Doamna premier şi candidat al PSD este izolată în insistenţa sa stranie de a opri cariera doamnei Kovesi", scrie Bana, joi, pe Facebook.El susţine că, dacă ar fi acţionat "decent" în trecut şi ar fi lăsat-o pe Laura Codruţa Kovesi să îşi continue cariera, Viorica Dăncilă nu ar mai fi pusă astăzi în poziţia "de acţiona împotriva intereselor propriei ţări"."Candidatei PSD la Preşedinţie îi spun doar atât: nu poţi spera să fii preşedinte al tuturor românilor câtă vreme crezi că victoriile care nu îţi aparţin trebuie oprite cu orice preţ", adaugă Dan Barna.Laura Codruţa Kovesi a primit aviz pozitiv în Consiliul UE, de la ambasadorii statelor membre, pentru funcţia de procuror şef european, a anunţat, joi, Dacian Cioloş, lider al Grupului Renew din Parlamentul European. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
13:50
Un material video, în care un bărbat cu un topor în mână apare coborând dintr-un microbuz destinat transportului elevilor, alături de copii, a declanşat o anchetă internă la şcoala din comuna bistriţeană Nimigea.Materialul video a fost publicat de un cetăţean pe o reţea de socializare, iar, în urma reacţiilor din mediul online, atât conducerea şcolii, cât şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bistriţa-Năsăud s-au sesizat şi au cerut verificări.Şefa IŞJ Bistriţa-Năsăud, Camelia Tabără, a declarat joi, pentru AGERPRES, că fapta reprezintă o încălcare a regulamentului de folosinţă a microbuzului şcolar şi că şoferul riscă, din acest motiv, să fie sancţionat."Bineînţeles că sâmburele de adevăr există, este încălcat regulamentul de folosinţă a microbuzului, în care punem un adult pe lângă copii, un adult cu un topor. Oricum, şi fără topor, nu avea ce căuta adultul lângă copii. Regula spune foarte clar, în acel microbuz circulă numai şi numai copiii. Dar adultul este un părinte al unor copii din şcoală, venea să taie lemne la primărie. Nu a fost în fiecare zi şi numai ieri a fost filmat când cobora din microbuz. De asta şoferului nu i s-a părut că face un lucru foarte grav, venea la primărie să crape lemnele pentru primărie. A intrat (şoferul - n.r.) în cercetare disciplinară, se face anchetă. O să fie categoric sancţionat, pe regulament", a spus Tabără.Întrebată dacă este convinsă că incidentul este unul singular, având în vedere că cel care a filmat susţine că bărbatul respectiv a circulat toată săptămâna cu microbuzul şcolar şi ţinând toporul în mână, Camelia Tabără a spus că aşteaptă raportul scris din partea directorului şcolii, pentru a se putea pronunţa."Eu nu cred decât ce îmi spune directorul, eu nu am făcut investigaţia, dar acolo avem un director foarte serios, care mi-a spus că a întrebat copiii şi că numai ieri s-a întâmplat. Acum, o să ne facă un raport, o să stea de vorbă şi cu părinţii copiilor, dar asta îmi spune directorul. Deocamdată, în scris nu am primit, el trebuie să îşi termine ancheta, să întrebe pe toată lumea care a fost implicată. Nu pot să cred nimic până nu văd efectiv ce a scris", a adăugat inspectorul şcolar general. AGERPRES/(A - autor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
13:50
Naţionala României a coborât trei locuri faţă de acum două luni şi se află pe poziţia a 31-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), dat publicităţii joi.România a pierdut acasă cu Spania (1-2) şi a învins Malta (1-0) în cele două meciuri disputate luna aceasta în preliminariile EURO 2020.Tricolorii au început anul pe locul 25 (februarie), apoi au staţionat (aprilie), în iunie au coborât două locuri, pe 27, în iulie au mai pierdut o poziţie (28), iar acum au ajuns pe 31. România a început anul 2018 pe locul 40.Belgia se menţine pe primul loc în ierarhia FIFA, urmată de campioana mondială Franţa, care a urcat o poziţie, în dauna Braziliei.Echipele din grupa României în preliminariile EURO 2020 au următoarele poziţii: Spania - 7 (+2), Suedia - 18 (-), Norvegia - 47 (+3), Insulele Feroe - 109 (-1), Malta - 179 (+2).Următoarea ierarhie va fi publicată pe 24 octombrie.Clasamentul FIFA pe luna septembrie:1 (1). Belgia 1.752 puncte2 (3). Franţa 1.7253 (2). Brazilia 1.7194 (4). Anglia 1.6625 (6). Portugalia 1.6436 (5). Uruguay 1.6397 (9). Spania 1.6318 (7). Croaţia 1.6259 (8). Columbia 1.62210 (10). Argentina 1.61411 (11). Elveţia 1.60412 (12). Mexic 1.60313 (16). Olanda 1.58614 (13). Danemarca 1.58415 (16). Italia 1.58316 (15). Germania 1.58017 (14). Chile 1.57618 (18). Suedia 1.56019 (19). Peru 1.55120 (20). Senegal 1.54621 (22). SUA 1.54522 (20). Polonia 1.53223 (24). Ţara Galilor 1.52223 (23). Iran 1.52225 (25). Ucraina 1.51626 (26). Venezuela 1.50627 (27). Austria 1.50328 (32). Irlanda 1.49629 (29). Tunisia 1.49329 (31). Slovacia 1.49331 (28). România 1.49031 (33). Japonia 1.49033 (29). Irlanda de Nord 1.48834 (33). Nigeria 1.48235 (35). Serbia 1.476................................47 (50). Norvegia 1.435109 (108). Insulele Feroe 1.191179 (181). Malta 933...AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
13:50
Perechea formată din jucătoarea română de tenis Irina Begu şi din rusoaica Margarita Gasparian a fost învinsă de cuplul ceh Karolina şi Kristyna Pliskova cu 6-3, 6-3, joi, în sferturile de finală ale probei de dublu în turneul WTA de la Seul, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.Gemenele Pliskova au obţinut victoria după exact o oră de joc în faţa favoritelor numărul trei. Cehoaicele au avut 6 aşi şi 2 duble greşeli, iar Begu şi Gasparian 2 aşi şi 6 duble greşeli. Perechea româno-rusă şi-a creat o singură minge de break, dar a ratat-o.Begu şi Gasparian vor primi un cec de 1.820 dolari şi 670 de puncte WTA la dublu.Begu a câştigat titlul la Seul în 2014 la dublu şi 2015 la simplu.AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Ada Vîlceanu)
13:50
Femeile iraniene vor fi autorizate să intre pe stadioane la meciurile echipei naţionale masculine de fotbal, a anunţat joi ministrul Sportului din Iran, Masoud Soltanifar, citat de agenţia DPA."Toate pregătirile necesare au fost făcute astfel încât femeile să poată intra pe stadioanele de fotbal, iniţial doar pentru jocurile internaţionale", a precizat Soltanifar într-un comunicat.Pe stadionul Azadi din Teheran, unde Iranul dispută majoritatea meciurilor de pe teren propriu şi urmează să evolueze luna viitoare în preliminariile Cupei Mondiale, au fost pregătite intrări separate, precum şi tribune şi toalete rezervate doar femeilor.Vor exista, de asemenea, forţe suplimentare de poliţie, pentru a se asigura că femeile pot intra şi ieşi în siguranţă de pe stadion, a adăugat demnitarul iranian.În ultimele patru decenii, femeilor le-a fost interzis să asiste la meciurile de fotbal din Iran. Recent, o femeie iraniană a decedat după ce şi-a dat foc în semn de protest pentru că primit o pedeapsă cu închisoare pentru că a încercat să asiste la o partidă de fotbal.Preşedintele Iranului, Hassan Rowhani, este favorabil ridicării interdicţiei, dar nu a putut până acum să se impună în faţa puternicului cler iranian, care consideră că atmosfera de pe stadioane nu este una potrivită pentru femei.Interdicţia încalcă statutul organismului de conducere al fotbalului mondial, FIFA, care a dat publicităţii joi un comunicat în care cere Iranului să permită accesul femeilor pe stadioane."Poziţia noastră este clară şi fermă. Femeile trebuie să fie autorizate pe stadioanele de fotbal în Iran. A sosit momentul pentru a schimba lucrurile, iar FIFA aşteaptă evoluţii pozitive începând cu următorul meci de pe teren propriu al Iranului, în octombrie", a precizat Gianni Infantino, preşedintele FIFA, în comunicatul respectiv.În cazul menţinerii acestei interdicţiei, Iranul riscă sancţiuni care ar putea merge chiar până la excluderea la Cupa Mondială 2022, adaugă DPA.AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
13:50
În ştirea cu titlul "Claudia-Gina Anase, noul preşedinte al directoratului Transelectrica, după revocarea lui Marius Caraşol", difuzată la ora 12:47 pe fluxul Economic Intern şi www.agerpres.ro, numele noului preşedinte se va citi corect Claudia-Gina Anastase, în urma unei rectificări transmise de companie.* Reluăm ştirea în forma corectă:Consiliul de Supraveghere (CS) al Transelectrica l-a revocat joi din funcţie pe preşedintele directoratului, Marius Caraşol, şi a decis numirea în locul acestuia a Claudiei-Gina Anastase, potrivit unui comunicat al companiei, remis AGERPRES."Consiliul de Supraveghere al Companiei, din preocupare pentru imaginea societăţii, a decis, având în vedere informaţiile difuzate în presă în ultimele 24 de ore, referitoare la autenticitatea studiilor preşedintelui Directoratului CNTEE Transelectrica SA, revocarea domnului Marius-Dănuţ Caraşol din calitatea de membru al Directoratului, respectiv preşedinte al Directoratului. Începând cu data de 19 septembrie 2019, în calitatea de preşedinte al Directoratului a fost numita doamna Claudia-Gina Anastase", spun reprezentanţii transportatorului de energie.Potrivit acestora, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica tratează cu responsabilitate şi respect importanţa guvernanţei corporative în administrarea societăţii, precum şi imaginea companiei în relaţia cu investitorii şi partenerii.Revocarea lui Caraşol vine în contextul în care mai multe publicaţii au relatat că şi-ar fi falsificat CV-ul, susţinând că a absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti.Reprezentanţii Politehnicii au precizat, pentru edupedu.ro, că persoana respectivă a fost student în cadrul universităţii, însă nu şi-a finalizat studiile.Potrivit unui comunicat al companiei, remis miercuri, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica i-a cerut preşedintelui directoratului, Marius Caraşol, diplomele de studii în original, urmând să dispună măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale, în urma informaţiilor că şi-ar fi falsificat CV-ul, se arată într-un comunicat al companiei."Ca urmare a informaţiilor publicate în presa referitoare la autenticitatea studiilor preşedintelui Directoratului CNTEE Transelectrica SA, domnul Marius-Dănuţ Caraşol, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA face următoarele precizări: în vederea clarificării acestei situaţii, Consiliul de Supraveghere al Companiei i-a solicitat deja domnului Marius-Dănuţ Caraşol toate documentele de atestare a studiilor în original, cu recomandarea de a întreprinde personal demersurile către Universitatea Politehnica Bucureşti pentru validarea autenticităţii acestora", precizează reprezentanţii companiei.Potrivit acestora, în măsura în care autorităţile abilitate să autentifice documentele de studii ale lui Marius-Dănuţ Caraşol se vor exprima, vor fi dispuse măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale şi statutare."Consiliul de Supraveghere al Companiei analizează cu maximă seriozitate şi responsabilitate aceasta problemă, având în vedere că Transelectrica este o societate strategică la nivel naţional şi o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti", se mai arată în comunicat.Surse din cadrul Transelectrica au declarat pentru AGERPRES că joi va avea loc o şedinţă a Consiliului de Supraveghere al companiei."Se va discuta pe marginea acestui subiect", au precizat sursele citate. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
13:50
* Campania de denigrare a personalului silvic din România, susţinută de grupuri de interese, printre care se află şi politicieni, trebuie să înceteze şi e nevoie să se acorde atenţia cuvenită pădurii şi activităţii pădurarilor, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Marian Stoicescu, preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor.* Peste 60% din maşinile second-hand propuse pentru vânzare şi verificate pentru aflarea istoricului de daune de compania InspectorAuto.ro în intervalul ianuarie-august 2019 au avut cel puţin o daună ascunsă, potrivit informaţiilor publicate joi de compania citată.* Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, în primele opt luni ale acestui an, 3.675 de mesaje de vreme severă imediată, dintre care 74 au fost de Cod Roşu, în condiţiile în care în anii anteriori au fost emise cel mult patru mesaje de acest tip, afirmă Elena Mateescu, directorul general al ANM, într-un interviu acordat AGERPRES.* Consiliul de Supraveghere (CS) al Transelectrica l-a revocat joi din funcţie pe preşedintele directoratului, Marius Caraşol, şi a decis numirea în locul acestuia a Claudiei-Gina Anastase, potrivit unui comunicat al companiei, remis AGERPRES.* Producători români de mobilier şi produse de design interior au expus, în premieră, la târgul internaţional Index Dubai, desfăşurat în perioada 17-19 septembrie, şi au purtat discuţii de afaceri cu importante nume internaţionale în domeniu, ce deschid perspectivele promovării brandurilor româneşti şi creşterii exporturilor în ţările din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (MENA), potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.* Asociaţia Pro Infrastructură solicită premierului Viorica Dăncilă implicarea "directă şi rapidă" în vederea deblocării situaţiei în care se află lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva şi urgentarea inaugurării acestuia.* Indicii Dow Jones Industrial Average şi Standard and Poor's 500 ai Bursei de la New York au închis miercuri în creştere uşoară, în timp ce indicele Nasdaq a înregistrat un uşor declin, după ce Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual (0,25%), dar a transmis semnale mixte privind viitoarele decizii de politică monetară, transmit BBC şi Reuters.* Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a înrăutăţit din nou estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2019 şi 2020, în urma precedentelor revizuiri în scădere din martie şi din mai, avertizând că disputele comerciale şi incertitudinile privind Brexitul vor afecta afacerile şi comerţul mondial, transmit MarketWatch şi Reuters.* Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a menţinut joi politica sa monetară ultra-expansionistă, refuzând să urmeze exemplul Rezervei Federale a SUA (Fed) şi a Băncii Centrale Europene (BCE) în reducerea ratelor dobânzilor, dar a dat asigurări că este pregătită să intervină pe pieţele valutare pentru a ţine sub control aprecierea monedei naţionale, transmit Financial Times şi Reuters.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu) 
13:50
Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a declarat joi că Guvernul "este funcţional", iar o dovadă în acest sens este şedinţa Executivului, care a avut loc chiar înainte de a depune, la BEC, semnăturile pentru alegerile prezidenţiale.Dăncilă a mai precizat că nu ea este cea care prelungeşte această criză politică, ci preşedintele Klaus Iohannis."Guvernul este funcţional, tocmai am avut şedinţă de Guvern, înainte de a depune semnăturile. Dacă Guvernul nu ar fi funcţional, nu aş putea să ţin şedinţe de Guvern. Deci Guvernul este funcţional. Nu prelungesc eu această criză, conform deciziei Curţii Constituţionale, o prelungeşte preşedintele României. CCR nu are niciun paragraf referitor la acest lucru, dar Curtea Constituţională spune că de îndată preşedintele României trebuie să numească miniştrii interimari şi să dea motivare pentru respingerea celorlalţi miniştri", a afirmat Dăncilă, întrebată pe această temă, după depunerea semnăturilor la BEC.În context, Dăncilă a spus că va veni în Parlament, "dar nu când vrea preşedintele României", ci numai atunci când consideră PSD "că este oportun"."Legat de cele 45 de zile, am spus şi repet, voi veni în Parlamentul României, dar nu când vrea preşedintele României, ci când consideră PSD că este oportun, când noi luăm această decizie vom veni şi vom cere votul Parlamentului", a precizat liderul PSD.În ce priveşte prezenţa la BEC a lui Teodor Meleşcanu şi a Graţielei Gavrilescu, Dăncilă a spus că se bucură foarte mult de susţinerea unei părţi din ALDE."Mă bucur foarte mult de susţinerea unei mari părţi din ALDE, asta arată că sunt oameni care au responsabilitate, care nu vor să-i dezamăgească pe români, pentru că au venit şi au votat acest program de guvernare. Şi domnul Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu, precum şi alţi colegi de la ALDE vor să-şi respecte promisiunile făcute de cetăţeni. Voi susţine candidaturile pentru cei trei colegi de la ALDE şi pentru următorul Guvern", a afirmat Dăncilă. AGERPRES /(A-autor: Sorin Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.