Ce sancţiune dură a primit un suporter care a intrat pe teren pentru a-şi face un selfie cu Mbappe

Gandul, 20 septembrie 2019 22:30

Incidentul s-a petrecut la data de 31 mai 2019, la partida de campionat dintre Toulouse şi Paris Saint-Germain, încheiată cu victoria echipei din capitala Franţei, scor 0-1. Unicul marcator al jocului a fost chiar Mbappe. Suporterul a pătruns pe teren pentru a face un selfie cu Mbappe. După o strângere de mână cu jucătorul, fanul a fost pus la pământ rapid de forţele de ordine şi scos de pe teren. Potrivit Marca, variantele Tribunalului din Touolouse pentru suporterul respectiv erau fie o amendă...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gandul

Acum 10 minute
17:00
„Domnul ministru mi-a spus să fac ceva şi nu am făcut: de semnat un contract fără să aştept o hotărâre a instanţei definitivă, ca să pot semna un contract. Pe legislaţie puteam să semnez contractul, dar intram sub incidenţa unei alte legi care spunea că dacă instanţa superioară anulează hotărârea de tribunal voi fi pasibil de o amendă cuprinsă între 1-3% din valoarea contractului", a spus Axinia, care a adăugat că valoarea contractului este "de câteva sute de milioane de euro". Constantin Axinia...
17:00
"Domnul deputat Niţă Mihai ne aduce la cunoştinţă că va activa în cadrul grupului parlamentar PRO Europa. Domnul deputat Petrea Gabriel ne aduce la cunoştinţă că va activa în cadrul grupului parlamentar PRO Europa", a declarat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, în plenul de luni. Gabriel Petrea a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că probabil se va înscrie în Pro România pentru a rămâne într-o zonă politică de stânga. "Am trecut la grupul PRO Europa. Probabil urmează (să mă îns...
Acum 30 minute
16:50
„Alte acte normative pe lista Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Guvernul a aprobat alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru unele unităţi administrativ teritoriale, în vederea asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, populaţiei. Este vorba despre suma de 100 de milioane de lei pentru Bucureşti, 1...
16:50
Un pedofil, care a abuzat până la 200 de copii, a fost ucis într-o închisoare din M.Britanie Richard Huckle, un pedofil britanic care a abuzat până la 200 de bebeluşi şi copii în Malaysia, a fost ucis într-o închisoare din Marea Britanie, unde îşi ispăşea pedeapsa pentru infracţiunile comise, relatează cotidianul The Guardian....
16:50
Suveranul britanic a transmis, prin intermediul discursului prezentat luni în faţa Legislativului de la Londra, intenţia Guvernului britanic de a ieşi din Blocul comunitar pe 31 octombrie. De asemenea, Executivul Marii Britanii îşi doreşte un nou parteneriat, bazat pe comerţ liber, cu Uniunea Europeană. Totodată, se va adopta un nou act care să reglementeze regimul imigraţiilor, astfel încât trecerea liberă a frontierei către Marea Britanie nu va mai fi posibilă. În cadrul aceluiaşi discurs, reg...
16:40
În 2017, cei doi intraseră în atenţia presei pentru conflictele lor. Ana-Maria Prodan îl numea pe MM Stoica frustrat, după ce fostul director sportiv de la FCSB i-a exclus din lot pe Cătălin Golofca şi Denis Alibec: „Ce oameni penibili şi duplicitari! Răul echipei... Bălan a făcut rău echipei... Când nu te ridici la nivelul acestor jucători şi nu reprezinţi nimic este firesc să ai frustrări. Baftă Steaua! Good luck Golofca şi Alibec! Sunteţi foarte buni, iar eu am încredere oarbă în voi”, posta...
Acum o oră
16:30
„Am adoptat un proiect de hotărâre aştept de comunităţile locale şi anume 1,4 miliarde de lei pentru diferite capitole de cheltuieli, aşa cum au fost prevăzute în Ordonanţa de urgenţă 12/2019. Scopul acestei hotărâri de guvern este acela de asigura toate cheltuielile de funcţionare a bugetelor locale. Este un lucru normal că după ordonanţă privind rectificarea pe 2019 să avem o astfel de hotărâre de guvern. Am văzut că au fost fel de fel de discuţii pe acest subiect. De asemenea este o decizie l...
16:10
Mai mulţi pelerini de la Iaşi susţin că pe cer a apărut un „semn dumnezeiesc” în timpul Sfintei Liturghii dedicate Cuvioasei Parascheva | VIDEO Imagini impresionante luni, la Iaşi, în timpul Sfintei Liturghii dedicate Cuvioasei Parascheva. Pe cer a apărut o cruce, iar cei prezenţi în curtea catedralei şi pe Bulevardul Ştefan cel Mare au spus că ar fi un semn dumnezeiesc....
Acum 2 ore
16:00
„Am adoptat un proiect de hotărâre aşteptat de comunităţile locale şi anume 1,4 miliarde de lei pentru diferite capitole de cheltuieli, aşa cum au fost prevăzute în Ordonanţa de urgenţă 12/2019. Scopul e de a asigura funcţionarea bugetelor locale. E o decizie luată prin Oordonanţa de urgenţă nr. 12, această hotărâre de Guvern nu face altceva decât să pună în acord ce menţionează OUG 12”, a afirmat Eugen Teodorovici, la finalul şedinţei de Guvern de luni. „Execuţia bugetară la momentul 31 iulie 2...
16:00
"Consiliul UE reiterează declaraţia făcută pe 9 octombrie de Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe şi îndeamnă din nou Turcia să înceteze intervenţia militară unilaterală din nord-esul Siriei şi să îşi retragă trupele", se arată într-un comunicat oficial postat pe site-ul instituţiei. "Uniunea Europeană condamnă acţiunile militare ale Turciei, care subminează grav stabilitatea şi securitatea întregii regiuni, generând suferinţe pentru civili, noi deplasări ale acestora şi blocând în mod se...
16:00
„În momentul de faţă suntem în faza în care preşedintele României analizează, în urmă consultărilor, care este cea mai bună varianta. Aşteptăm decizia preşedintelui. Partidul Naţional Liberal va susţine soluţia propusă de preşedinte. Avem încredere că preşedintele României va oferi cea mai bună soluţie pentru situaţia în care ne găsim şi vom purcede la discuţii astfel încât să susţinem această soluţie", a declarat Ludovic Orban, luni, după Biroul Politic Naţional al PNL. Întrebat cum va convinge...
16:00
Femeia îl ademenise pe fostul iubit în apartamentul său şi l-a dezbrăcat. Iniţial, tânărul credea că va avea parte de o seară minunată, dar s-a înşelat. Imediat a apărut actualul iubit în peisaj. Tânăra de 25 de ani şi iubitul ei sunt plasaţi în prezent sub control judiciar. Bărbatul de 31 de ani şi-a găsit iubita împreună cu fostul ei prieten în dormitor. Nervos, aşa-zisul încornorat l-a bătut pe rivalul său, apoi l-a filmat. Ulterior, bărbatul l-a ameninţat pe tânărul bătut că va posta imagini...
15:50
Unul dintre bărbaţii agresaţi de soţie are 52 de ani şi este din Nădlac. Femeia are 39 de ani şi l-a acuzat şi ea pe bărbat că a agresat-o, potrivit Aradon.ro. Al doilea bărbat care a cerut ajutor are 68 de ani. Acesta şi-a reclamat soţia, în vârstă de 45 de ani, pentru violenţă în familie. Femeia l-ar fi ameninţat şi zgâriat pe bărbat. În cele două cazuri au fost emise ordine de protecţie pentru cinci zile. Într-un alt caz din judeţ. o tânără de 29 de ani a fost bătută de soţul de 53 de ani cu...
15:30
Avocatul Tonel Pop, care reprezintă familiei Luizei Melencu, a declarat că luni a fost audiat unul dintre specialiştii care au făcut expertiza antropologică. „Nu am înţeles de ce au chemat numai unul din medici. De asemenea, a fost chemat şi expertul care a făcut expertizele ADN pentru ambele situaţii (pentru Luiza şi pentru Alexandra - n.r.). Un lucru foarte important, au făcut audierile concomitent, în acelaşi moment, pentru a nu putea să asist la ambele. (...) Un joc de-a v-aţi ascunselea, vă...
15:20
Conform lui Ming-Chi Kuo, un analist de business taiwanez care se bazează pe surse din rândul furnizorilor de componente Apple, acum ştim cam cât va costa noul iPhone SE2. Cel mai ieftin model va avea un preţ de 400 de dolari.  Kuo spune că în primăvară, Apple va lansa noul telefon iPhone SE2 (numele nu este confirmat încă) cu un design familiar. Acesta ar putea fi ultimul telefon bazat pe design-ul care a început cu iPhone 6 în 2014, însă va folosi multe dintre tehnologiile mai noi de pe iPhone...
15:20
„Este foarte greu de spus cum va fi anul acesta. Ceea ce credem noi cu tărie este că va fi mai bine ca anul trecut, dar cu siguranţă vor mai exista avarii, însă lucrările pe care le-am făcut pe tot parcursul acestui an trebuie să ducă la diminuarea avariior. Problema RADET nu este de doi – trei ani de zile, ci este de 30 de ani, cam de atunci ar fi trebuit primarii să înceapă înlocuirea ţevilor, ceea ce nu s-a întâmplat, iar acum culegem ce am semănat, adică un sistem care şi-a depăşit de două o...
15:10
Conţinutul de pe acest card, care includea 39 de fotografii şi 12 clipuri video, prezentau pas cu pas crima unei femei, iar materialul pare să fi fost înregistrat chiar de către criminal, pe numele lui Brian Steven Smith, originar din Africa de Sud. Mai ciudat este faptul că acest card avea scris pe el textul „Homicide at midtown Marriott” (crimă la Marriot în centru). Nu este clar dacă Smith a fost cel care a scris textul pe card, sau dacă el este cel care a copiat materialele foto sau video pe...
Acum 4 ore
15:00
„Aş vrea să menţionez un lucru important. Industria de telecom a fost mereu interesantă, dar a devenit strategică în mintea polticienilor doar recent. A durat mult până au înţeles ei importanţa serviciilor telecom, iar ei au început să vadă banii din industrie, şi vorbesc de bani, nu de profit”, a explicat Majoros. El susţine că organismul european a setat un exemplu „prost” în ceea ce priveşte nevoia segmentului politic de a interveni în tabăra de business. „Avem un exemplu foarte prost de la U...
14:50
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a dispus reţinerea unui agent de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Politiei municipiului Braşov, pe o durata de 24 de ore, pentru trafic de influenţă şi luare de mită. „În ziua de 13 octombrie, un bărbat a apelat linia call center anticorupţie a Direcţiei Generale Anticorupţie, sesizând faptul că un agent de poliţie i-a solicitat o suma de bani pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu. Ca urmare a denu...
14:40
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a transmis, luni, că în zilele de 12 şi 13 octombrie, la nivel naţional, au fost aplicate 310 sancţiuni, în valoare de 207.668 de lei, şoferilor nu au respectat interdicţia de a ţine în mână sau folosi cu mâinile în orice mod telefonul mobil sau a orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video. „În aceeaşi perioadă, poliţiştii au aplicat 17 sancţiuni, în valoare de 9.570 de lei, celor care au ţinut în mân...
14:30
Starul, care avea peste cinci milioane de fani pe platforma de socializare online Instagram, a fost membră a trupei F(x), pe care a părăsit-o în 2015, pentru a se concentra asupra carierei de actriţă. ‎Sulli a apărut în numeroase show-uri de televiziune pentru a vorbi despre abuzurile la care a fost supusă ca vedetă. Se crede că artista, pe numele real Choi Jin-ri, a renunţat la cariera K-pop din cauza abuzurilor la care a fost supusă în mediul online. Sulli a fost prietenă bună cu alt star K-po...
14:30
Consilierul pe probleme de romi din cadrul Prefecturii Iaşi, Elena Motaş, fost cadru didactic, scrie pe Facebook că din cauza lipsei personalului calificat din sistemul de învăţământ, la şcoala din satul Zece Prăjini directorul ar fi angajat ca învăţătoare „fosta vânzătoare la un market, fără experienţă şi testare”. „Această doamnă a venit însoţită la şcoală de sotul ei şi de propriul copil. A considerat foarte educativ să pună un copil rom din clasa a II-a să stea în genunchi cu mâinile sus......
14:20
”Luăm toate măsurile pentru buna organizare a alegerilor. Vom suplimenta bugetul MAE, având în vedere faptul că în acest an votul în străinătate se va desfăşura timp de trei zile şi într-un număr de secţii de votare aproape dublu, faţă de cele organizate la alegerile europarlamentare”, a declarat Viorica Dăncilă. Autoritatea Electorală Permanentă a aprobat, printr-o hotărâre, încă 270 de secţii de votare în străinătate pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, informează instituţia. AEP...
14:20
„Continuăm să acordăm sprijinul pentru asigurarea căldurii în sistem centralizat, în prag de iarnă, în Bucureşti, Giurgiu şi Buzău”, a afirmat Viorica Dăncilă, luni, în debutul şedinţei Executivului. Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, alocarea a 61.28 milioane de lei pentru furnizarea căldurii în localităţile Focşani, Tulcea, Gheorgheni, Motru, Brad şi Drobeta-Turnu Severin. Astfel, Motru (judeţul Gorj) primeşte 7.956,000 de lei, Gheorgheni (judeţul Harghita) - 2.200.000 de lei -, Brad (jude...
14:10
„Mă bucur să anunţ că începând cu această săptămână persoanele cu dizabilităţi vor primi vouchere pentru achiziţia de echipamente moderne, precum cititor pentru nevăzători, protejeze audio, fotoliul rulant. Este una din modalităţile de sprijin pentru găsirea unui loc de muncă, pentru că persoanele cu dizabilităţi au un potenţia care trebuie pus în valoare” a afirmat Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern, de luni. Liderul PSD a adăugat că şi angajatorii vor primi subvenţii dacă oferă loc...
14:00
Într-un interviu acordat pentru publicaţia britanică The Sunday Times, Hillary Clinton şi fiica acesteia, Chelsea Clinton, şi-au exprimat compasiunea şi sprijinul pentru ducesa de Sussex. Acestea au susţinut că Meghan a fost "curajoasă" pentru că a intentat un proces împotriva tabloidului britanic Mail on Sunday, acuzat că ar fi editat şi publicat în mod ilegal materiale despre ducesă. "Vreau să spun că felul în care este tratată este inexplicabil. Dacă explicaţia constă în faptul că este metisă...
14:00
„În lipsa unui program de guvernare şi a unui plan concret perntru România din partea PNL, Klaus Iohannis încearcă să tragă de timp. Ceea ce îngrijorează e foamea de putere a acestui om şi lipsa e viziune ai celor care îl înconjoară. Îi somez public pe candidatul Iohannis şi pe gălăgioşii lideri ai PNL să abandoneze discursul urii şi al jignirilor la adresa cetăţenilor şi să îşi asume un program de guvernare. Dacă nu sunt în stare să spună public şi să îşi asume că au dat jos un guvern doar din...
14:00
Potrivit unui comunicat al Poliţiei, poliţiştii din Oradea şi procurorii DIICOT Oradea au prins, vineri, în flagrant delict, în localitatea bihoreană Băleni, doi bărbaţi, de 45, respectiv 48 de ani, din Oradea şi din Băleni şi o femeie, de 45 de ani, tot din Băleni, în timp ce recoltau muguri şi inflorescenţe de cannabis, dintr-o cultură amenajată într-un solariu. Cei în cauză sunt bănuiţi că, în cursul anului 2019, ar fi cultivat plante de cannabis outdoor. În urma percheziţiilor, la locuinţa b...
13:50
Orban va merge, marţi, la Cotroceni, pentru consultări cu Iohannis privind numirea premierului • Liderul PNL Ludovic Orban va merge, marţi, pentru consultări cu preşedintele Klaus Iohannis pe marginea numirii unui nou şef al Executivului, ca urmare a demiterii actualului Guvern PSD prin moţiune de cenzură, au declarat, surse politice, pentru Mediafax. Iohannis are luni consultări cu Orban, Ponta, Tăriceanu, Tomac şi liderul minorităţilor • Preşedintele Klaus Iohannis are programate, luni, consul...
13:40
„Da. E normal să am discuţie cu guvernatorul BNR. De altfel, noi am fost într-o comunicare constantă cu guvernatorul BNR. E nromal să discut cu guvernatorul BNR privitor la situaţia economică. Practic am colaborat cu guvernatorul BNR din 1999”, a declarat Ludovic Orban, luni, la Parlament, după întâlnirea cu Mugur Isărescu. Liderul liberalilor a mai spus că a avut întotdeauna o colaborare foarte bună cu guvernatorul BNR. „A urmat o colaborare foarte bună din momentul respectiv până astăzi şi va...
Mai multe ştiri
©2004—2019 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.